Cassation of plea bargain challenging decriminalization of capital market manipulation and concurrence sentencing limits

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 212 din 8 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate cu inculpaţii A. şi B., obiect al cauzei penale cu nr. x/D/P/2018. Astfel:

I. În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditului sau bunurilor societăţii (persoană vătămată SIF 1 Banat Crişana, faptă săvârşită la data de 13.02.2013).

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditului sau bunurilor societăţii (persoană vătămată SC C. SA, faptă săvârşită la data de 05.07.2012).

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 279 lit. b) rap. la art. 248 şi 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de manipularea pieţei de capital (faptă săvârşită la data de 16.09.2013).

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 279 lit. b) rap. la art. 248 şi 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de manipularea pieţei de capital (faptă săvârşită la data de 22.03.2013).

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 279 lit. b) rap. la art. 248 şi 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de manipularea pieţei de capital (faptă săvârşită la data de 20.04.2012).

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. (1968) - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1968) pe lângă fiecare pedeapsă principală.

În temeiul art. 33 rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1968), au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatului A. dându-i-se spre executare pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. (1968) - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1968) pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

În temeiul art. 861 C. pen. (1968), a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani, calculat potrivit dispoziţiilor art. 862 C. pen. (1968).

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. (1968) s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a încredinţat supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Bucureşti.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1968) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1968), s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale.

II. În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 26 C. pen. (1968) rap. la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditului sau bunurilor societăţii (persoană vătămată SIF 1 Banat Crişana, faptă săvârşită la data de 13.02.2013).

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditului sau bunurilor societăţii (persoană vătămată SC C. SA, faptă săvârşită la data de 05.07.2012).

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 279 lit. b) rap. la art. 248 şi 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de manipularea pieţei de capital (faptă săvârşită la data de 22.03.2013).

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 279 lit. b) rap. la art. 248 şi 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de manipularea pieţei de capital (faptă săvârşită la data de 20.04.2012).

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 279 lit. b) rap. la art. 248 şi 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de manipularea pieţei de capital (faptă săvârşită la data de 16.09.2013).

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. (1968) - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1968) pe lângă fiecare pedeapsă principală.

În temeiul art. 33 rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1968) au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatului B. dându-i-se spre executare pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. (1968) - art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1968) pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

În temeiul art. 861 C. pen. (1968) a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani, calculat potrivit dispoziţiilor art. 862 C. pen. (1968).

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. (1968) s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

A fost încredinţată supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Bucureşti.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. (1968) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1968) a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale.

S-a luat act că persoanele vătămate SIF Banat Crişana SA şi SC C. SA nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata sumelor de 15.200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A. şi persoana vătămată SC C. SA.

Inculpatul A., prin apărătorul ales, a criticat sentinţa pentru greşita admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, arătând, în esenţă, că acesta trebuia respins întrucât pentru infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditului şi bunurilor societăţii prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen., corelativă persoanei vătămate SC C. SA, a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, ulterior pronunţării sentinţei prin care s-a admis acordul şi care face obiectul căii de atac exercitate în cauză.

La rândul său, persoana vătămată SC C. SA, prin apărător ales, a criticat soluţia primei instanţe prin care a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de procuror cu inculpatul A., arătând, în esenţă, că hotărârea a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, că aceasta este nemotivată, că situaţia de fapt nu este stabilită, că nu sunt îndeplinite condiţiile încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi, ultima ratio, că hotărârea este nelegală întrucât au fost încălcate normele de drept substanţial referitoare la prescripţie.

Prin Decizia penală nr. 1433/A din 29 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 488 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi de persoana vătămată SC C. SA împotriva Sentinţei penale nr. 212 din data de 08.02.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., a fost obligat fiecare apelant la plata sumei de câte 100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen.

Astfel, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat a se proceda la analiza hotărârii atacate prin prisma legii aplicabile, respectiv ca, aplicând principiul legii penale mai favorabile, principiu ce trebuie avut în vedere până la momentul pronunţării unei hotărâri definitive (aşadar şi în apel), să se constate că, în raport de modificările legislative intervenite cu privire la domeniul pieţei de capital, faptele de manipulare a pieţei de capital pentru care a fost condamnat nu mai sunt prevăzute de legea penală.

A susţinut că, până la momentul pronunţării deciziei penale recurate, cu privire la infracţiunile de manipulare a pieţei de capital a intervenit o lege penală mai favorabilă, împrejurare pe care instanţa de apel trebuia să o constate şi să facă aplicarea acestei legi noi (mai favorabile), cu consecinţa admiterii apelului declarat de inculpat, respectiv a respingerii acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi a trimiterii cauzei la parchet. Cum instanţa de apel nu a făcut acest lucru, deşi s-a solicitat, recurentul inculpat a apreciat că a fost pronunţată o hotărâre nelegală, casabilă conform art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

A precizat, de asemenea, că în noua reglementare s-a introdus o condiţie esenţială pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii de manipulare a pieţei de capital, respectiv aceea ca tranzacţiile să influenţeze sau probabil să influenţeze preţul unuia sau mai multor instrumente financiare, astfel că infracţiunea în discuţie, în varianta avută în vedere de procuror şi validată de instanţe, este dezincriminată. Or, procurorul nu a cercetat şi nu a reţinut efectele legii noi în raport de al cărei conţinut fapta a fost dezincriminată în varianta în care era incriminată în vechea lege şi a cărei aplicare s-a făcut în mod nelegal în speţă.

Ca atare, recurentul inculpat a susţinut că, în cauză, pentru a se fi putut reţine existenţa infracţiunilor de manipulare a pieţei de capital, era necesar ca analiza să se realizeze în contextul identificării dispoziţiilor legale în vigoare la data acordului de recunoaştere a vinovăţiei, numai efectuată în aceste coordonate analiza comportamentului ilicit ce i-a fost atribuit permiţând clarificarea măsurii în care tipicitatea infracţiunii, ataşată laturii obiective, este îndeplinită în ceea ce îl priveşte. A arătat însă că, în prezenta cauză, urmare modificărilor legislative, faptelor de manipulare a pieţei de capital imputate le lipseşte o cerinţă de tipicitate obiectivă, respectiv condiţia influenţării preţului, consecinţa fiind că, în lipsa acestei condiţii, introdusă de noua lege, fapta imputată, în acord cu legea veche, a fost dezincriminată, astfel ca nu se putea dispune condamnarea sa pentru aceste fapte, iar acordul de recunoaştere a vinovăţiei trebuia respins.

Prin prisma celuilalt caz de recurs în casaţie invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut că, prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei, la momentul formulării propunerilor de pedeapsă, procurorul a făcut aplicarea prevederilor art. 480 alin. (4) C. proc. pen. (reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă) şi a avut în vedere regimul sancţionator al fiecărei infracţiuni reţinute în sarcina sa. Totodată, procurorul a considerat că legea penală mai favorabilă este vechiul C. pen. şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen., contopind pedepsele şi propunând executarea pedepsei celei mai grele, de 2 ani închisoare, cu aplicarea unui spor cu 1 an închisoare, fiind propusă o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare. De asemenea, în temeiul art. 861 cu referire la art. 862 din vechiul C. pen., procurorul a propus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani. A subliniat recurentul inculpat că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au îmbrăţişat această propunere a procurorului, prima instanţă dispunând condamnarea sa la pedeapsa propusă de procuror, a doua instanţă respingând apelul său, neobservând însă că procurorul a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 34 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen. şi ignorând prevederile art. 1411 din acelaşi cod.

Recurentul inculpat a mai precizat că, în conformitate cu art. 34 lit. b) din vechiul C. pen., în cazul concursului de infracţiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim prevăzut de textul incriminator nu este îndestulător, se poate adăuga un alt spor (între 1 şi 5 ani). Aşadar, un spor de pedeapsă peste maximul special prevăzut de lege se poate dispune doar în ipoteza în care, în conformitate cu art. 34 alin. (1) lit. b) teza a II-a din vechiul C. pen. ("care poate fi sporită până la maximul special"), s-a aplicat o pedeapsă sporită la maximul ei special, iar acest maxim special este considerat neîndestulător. A arătat, însă, că în speţă nu s-a aplicat pedeapsa cea mai grea sporită până la maximul ei special prevăzut de lege pentru acea infracţiune (maxim definit de art. 1411 C. pen.), aplicându-se un spor de pedeapsă de 1 an, cu neobservarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. b) teza a II-a din vechiul C. pen., astfel că sporul de 1 an închisoare propus de procuror şi acceptat de instanţele de judecată este greşit aplicat.

Prin încheierea din 3 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constatându-se că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1433/A din 29 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2019, îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., aceasta a fost admisă în principiu şi s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de inculpatul anterior menţionat.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casaţie.

Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) din C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.

Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 din C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susţinerea căii de atac - acesta se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În speţă, din examinarea criticilor formulate în cuprinsul motivelor scrise de recurs, susţinute oral în faţa instanţei, se constată că acestea nu pot atrage incidenţa cazului de recurs în casaţie menţionat.

Astfel, Înalta Curte constată că, printre infracţiunile reţinute în acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în cauză, sunt enunţate de procuror şi infracţiunile de manipularea pieţei de capital, prev. de art. 279 lit. b) rap. la art. 248 şi la art. 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004 - trei infracţiuni - săvârşite în perioadele 10.09.2013 - 12.09.2013, 02.05.2012 - 05.08.2014 şi, respectiv, 07.02.2012 - 15.01.2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, constituie infracţiunea de manipularea pieţei de capital efectuarea de tranzacţii sau ordine de tranzacţionare care presupun procedee fictive sau orice altă formă de înşelăciune.

De asemenea, potrivit art. 248 din aceeaşi lege, este interzis oricărei persoane fizice sau juridice să se angajeze în activităţi de manipulare a pieţei.

Dispoziţiile legale enunţate anterior au fost abrogate prin art. 155 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, însă fapta de manipularea pieţei de capital este în continuare incriminată prin dispoziţiile art. 120 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege.

Potrivit textului, constituie infracţiunea de manipularea pieţei de capital efectuarea unei tranzacţii, plasarea unui ordin sau orice altă activitate sau comportament care influenţează sau este probabil să influenţeze preţul unuia sau mai multor instrumente financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii, prin recurgerea la un procedeu fictiv sau orice altă formă de înşelăciune sau artificiu.

Se observă, aşadar, că fapta nu a fost dezincriminată, astfel cum în mod eronat a susţinut apărarea şi, ca atare, nu pot fi incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pe de altă parte, acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în condiţii de deplină legalitate, conform art. 480 din C. proc. pen., fiind, de altfel, verificat de către instanţa de apel prin decizia atacată cu recurs în casaţie.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, Înalta Curte reţine, pe de o parte, faptul că aceasta a fost analizată de instanţa de fond şi verificată în control judiciar, iar pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acest aspect nu mai poate fi evaluat.

Cu privire la legalitatea pedepselor, Înalta Curte constată că, în cauză, acestea au fost aplicate în limitele prevăzute de normele de incriminare, cu aplicarea regulilor concursului de infracţiuni, astfel cum era reglementat în C. pen. anterior, nefiind incident nici cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat, de asemenea, de către recurentul inculpat A. în susţinerea căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1433/A din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat (avocat D.), până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1433/A din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat (avocat D.), până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 ianuarie 2021.

GGC - GV