Ethnic persecution vs. wartime evacuation: eligibility for reparations under Law No. 189/2000

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta G.V. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Botoșani, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta, să dispună stabilirea calității sale de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în luna martie 1944, a fost nevoită ca împreună cu familia sa, să se refugieze din satul Vîrnav-Cloșca, județul Botoșani, în localitatea Tătărani, județul Dâmbovița, astfel că beneficiază de prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 106 din 21 aprilie 2004, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă, reținând că nu se poate considera că strămutarea acesteia ar fi fost o formă de manifestare a unei persecuții din motive etnice, în sensul art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, G.V., criticând hotărârea, pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în esență că a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu și beneficiază de drepturile prevăzute în art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și de H.G. nr. 127/2002.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează (…) lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Refugiul reclamantei, în martie 1944, din localitatea Cloșca (Vîrnav), comuna Hilișeu, județul Botoșani, în localitatea Tătărani, județul Dâmbovița, așa cum rezultă din declarația autentificată a martorului P.V. și extrasul nr. 2505/2003, emis de Direcția Județeană Botoșani a Arhivelor Naționale, a avut loc ca urmare a înaintării frontului sovietic, și nu ca urmare a persecuției etnice, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Statul Român, prin reprezentanții săi, în urma ocupării unei părți a teritoriului județului Botoșani, de către trupele sovietice, prin înaintarea frontului, a evacuat o mare parte a populației, având drept scop protejarea ei, și nicidecum persecuția ei din motive etnice.

Ca atare, se constată că instanța de fond, făcând o corectă apreciere a stării de fapt și dispozițiilor legale în materie, a pronunțat o soluție legală și temeinică, astfel încât recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.V. împotriva sentinței civile nr. 106 din 21 aprilie 2004, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2005.