De facto manager status satisfying dual subject requirements for embezzlement by public official

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 200 din 27.03.2020, pronunţată de Judecătoria Român în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare în condiţiile art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare comisă de alte persoane în dauna persoanei vătămate B. SRL.

Potrivit art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 404 alin. (5) C. proc. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform prevederilor art. 92 C. pen.

S-a constatat că pe durata termenului de supraveghere nu se execută pedeapsa accesorie.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b), d) C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comuna Horia, jud. Neamţ ori a Primăriei mun. Roman, jud. Neamţ sau a unităţilor din subordine pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.

S-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen., referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă.

S-a atras atenţia inculpatului că săvârşirea unei infracţiuni în termenul de supraveghere conduce la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza prev. art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare în condiţiile art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare comisă de alte persoane în dauna persoanei vătămate B. SRL.

Potrivit art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 404 alin. (5) C. proc. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) C. pen., constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate de art. 66 alin. (1) lit. a), b) noul C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform prevederilor art. 92 C. pen. .

S-a constatat că pe durata termenului de supraveghere nu se execută pedeapsa accesorie.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b), d) C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Horia, jud. Neamţ ori a Primăriei mun. Roman, jud. Neamţ sau a unităţilor din subordine pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă.

S-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C. pen., referitoare la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiilor impuse de instanţă.

S-a atras atenţia inculpatului că săvârşirea unei infracţiuni în termenul de supraveghere conduce la revocarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a luat act de faptul că persoana vătămată SC B. SRL a renunţat la pretenţiile civile formulate iniţial întrucât prejudiciul material a fost recuperat în totalitate prin restituirea lucrurilor.

În temeiul art. 276 alin. (1), (6) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. să plătească persoanei vătămate SC B. SRL suma de 2.975 RON reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de aceasta.

În temeiul art. 276 alin. (1), (6) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C. să plătească persoanei vătămate SC B. SRL suma de 2.975 RON reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de aceasta.

În temeiul art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

În temeiul art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C. la plata către stat a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Pentru a se dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

În anul 2015, inculpatul A. era angajat al persoanei vătămate "B." SA în calitate de şef atelier transporturi, iar inculpatul C. era angajat al aceleiaşi societăţi comerciale în calitate de maşinist, maşini pentru terasamente.

Conform instrucţiunilor primite, la data de 09.01.2015, inculpatul C. s-a deplasat cu un utilaj x aparţinând persoanei vătămate "B." SA inscripţionat cu numărul "0176" în partea stângă a caroseriei şi cu numele "x" în dreptul portierei la baza de recoltare din com. Sagna, jud. Neamţ. În timpul exploatării, în jurul orelor 16:00, utilajul s-a defectat, astfel că a fost lăsat de inculpat la faţa locului, după care acesta s-a deplasat din nou la sediul societăţii de unde a revenit cu un alt utilaj marca x cu care şi-a continuat activitatea. După finalizarea lucrării, inculpatul C. a revenit la sediul societăţii doar cu utilajul marca x. În schimb, în ziua următoare, acesta a deplasat utilajul x care se defectase în incinta societăţii "D." SRL din jud. Neamţ cu intenţia de a-l depozita pe o perioadă de timp până la efectuarea reparaţiei. Acesta a avut acordul martorului E., administratorul societăţii amintite.

Inculpatul A. a cunoscut faptul că vehiculul rămăsese la sediul societăţii "D." SRL şi a luat decizia de a şi-l însuşi profitând de aceea că nu exista o evidenţă strictă a mijloacelor de lucru şi nu se sesiza lipsa utilajului. În acest sens, inculpatul A. a luat legătura cu martorul F., cu care se afla în relaţii de prietenie şi chiar afinitate, stabilind ca utilajul să fie transportat la locuinţa numitei G. din com. x, sat x, jud. Neamţ, având în vedere că aceasta era soacra unui angajat al martorului F., respectiv martorul H..

Deplasarea între sediul "D." SRL din jud. Neamţ şi domiciliul martorei G. s-a făcut în vara anului 2015 cu un autocamion de tractare aparţinând "D." SRL condus de către martorul I. însoţit de martorul J.. De asemenea, au însoţit transportul şi inculpatul C., care a şi manevrat K., dar şi martorul L.. Plata transportului a fost efectuată de martorul F. la solicitarea inculpatului A..

Utilajul a rămas în curtea martorei unde a fost identificat la data de 04.07.2016 de către organele de poliţie care au procedat apoi la restituirea acestuia către persoana vătămată.

Împotriva sus menţionatei hotărâri au declarat apel inculpatul A. şi persoana vătămată SC B. SRL.

Inculpatul A. a criticat sentinţa atacată pe motive de nelegalitate/netemeinicie. S-a solicitat, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare, în subsidiar reducerea pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei ori renunţarea la aplicarea pedepsei. Inculpatul a considerat nelegală trimiterea sa în judecată pentru infracţiunea de delapidare, în condiţiile în care nu era gestionar de fapta al K., iar acest bun nu se afla în patrimoniul persoanei vătămate B. SRL.

Persoana vătămată SC B. SRL a criticat sentinţa atacată pe motive de netemeinicie solicitându-se aplicarea faţă de inculpaţi a pedepsei complementare şi accesorii, prevăzute la art. 66 lit. g) şi m) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 126 din data de 10 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. şi persoana vătămată SC B. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 200/27.03.2020, pronunţată de Judecătoria Român în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen., au fost obligaţi pe fiecare dintre apelanţi la plata sumei de câte 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva Deciziei penale nr. 126 din data de 10 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 12 februarie 2021 şi inculpatul C., la data de 17 februarie 2021.

În cauză au fost depuse concluzii scrise de persoana vătămată SC B. SRL, la data de 10 mai 2021, prin apărător ales avocat M., cu privire la cele două recursuri în casaţie formulate în cauză.

Partea vătămată a formulat concluzii de respingere a recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii C. şi A.. Totodată, a depus în copie xerox, factură nr. x din 06.05.2021 emisă de avocat M.:" redactare concluzii scrise, asistenţă şi reprezentare dosar x/2017, conform contractului nr. x din 06.05.2021" şi a solicitat obligarea celor doi inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 3.500 RON.

Prin încheierea din data de 16 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis, în principiu, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 126 din data de 10 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosar nr. x/2017.

S-a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8, s-a fixat termen la data de 29 septembrie 2021 şi s-a dispus citarea recurentul inculpat A. şi a parţii vătămate.

A fost respins, ca inadmisibil, recursul în casaţie formulat de inculpatul C. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Recurentul inculpat C. fost obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la plata sumei de 1.750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată SC B. SRL.

Referitor la recursul în casaţie formulat de inculpatul A., instanţa a constată că acesta a fost formulat în termenul legal de 30 de zile, conform art. 435 C. proc. pen., că decizia atacată face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casaţie conform art. 434 C. proc. pen. fiind o decizie pronunţată de o curte de apel ca instanţă de apel.

Referitor la cerinţele prevăzute la art. 436 C. proc. pen., s-a constatat că recursul în casaţie a fost promovat de inculpatul A. iar prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 200/27.03.2020, pronunţată de Judecătoria Român în Dosarul nr. x/2017.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că, atât memoriu, cât şi concluziile scrise, inculpatul a reluat apărările formulate în faţa instanţei de apel, din modul de expunere putându-se reţine că se critică faptul că, în mod nelegal s-a stabilit că ar fi deţinut "calitatea de gestionar", calitate, în lipsa căreia, infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului nu ar îndeplinii condiţiile de tipicitate prevăzute de textul incriminator.

În aceste condiţii, cu toate că inculpatul nu a invocat în mod expres cazul de casare, s-a apreciat că această critică se circumscrie dispoziţiilor prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Referitor la recursul în casaţie formulat de inculpatul C., Înalta Curte a constată că acesta nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva Sentinţei penale nr. 200/27.03.2020, pronunţată de Judecătoria Român iar, prin decizia instanţei de apel au fost respinse apelurile declarate de inculpatul A. şi persoana vătămată SC B. SRL.

Prin urmare s-a constata că, în cauză sunt incidente prevederile art. 436 alin. (6) C. proc. pen., potrivit cu care decizia instanţei de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacată cu recurs în casaţie de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras.

Dezbaterile asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 126 din data de 10 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au avut loc în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021, concluziile părţilor fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 126 din data de 10 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosar nr. x/2017, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

De asemenea, cazul de casare menţionat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

În recursul în casaţie de faţă, inculpatul A. a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare comisă de alte persoane în dauna persoanei vătămate B. SRL, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece el nu avea calitatea de gestionar al bunului sustras, respectiv a K..

Analizând actele şi lucrările din dosar Înalta Curte constată că în anul 2015, inculpatul A. era angajat al persoanei vătămate "B." SA, în calitate de şef atelier transporturi şi, prin urmare, avea gestiunea de fapt a bunurilor aparţinând SC B. SRL, inclusiv a K. ce reprezintă obiectul material al infracţiunii de delapidare.

Conform fişei postului inculpatului A., acceptată, însuşita şi semnată de acesta la data de 20.03.2012, acesta avea ca şi responsabilităţi: "înregistrează toate datele pentru a avea un istoric al fiecărui utilaj, răspunde de utilizarea cu maxima eficienta a capacităţilor de transport, mecanizarea proceselor încărcare şi descărcare, reducerea continua a consumului de carburanţi şi lubrifianţi, întocmeşte acte de constatare pentru defecţiuni pe cauze şi vinovaţi, urmăreşte gospodărirea judicioasă a tuturor mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventor din sector, urmăreşte comportarea utilajelor în timpul funcţionării prin personalul din subordine."

Calitate de angajat la SC "B." SA, i-a conferit inculpatul A. atributul de funcţionar în sensul arătat de art. 308 alin. (1) C. pen., potrivit cu care: "Dispoziţiile art. 289 - 292, 295, 297 - 301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice."

Infracţiunea de delapidare este prevăzută de art. 295 C. pen. şi constă în: "însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează".

Este gestionar, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 22/1969 modificată prin Legea nr. 54/1994 şi republicată, acel angajat al unei persoane juridice care are ca atribuţii principale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a acesteia. Gestionar de fapt este persoana care îndeplineşte activităţile specifice gestionarului de drept. În sensul dispoziţiilor legale menţionate, funcţia de gestionar de drept derivă nemijlocit din principalele atribuţii de serviciu ale funcţionarului, fiind dobândită în cadrul raportului juridic de muncă şi conferă titularului ei drepturi şi obligaţii pe care acesta le exercită în contactul nemijlocit şi material pe care îl are cu bunurile.

Înalta Curte constată că sunt considerate bunuri, potrivit legii [art. 1 alin. (2) din Legea nr. 22/1969 modificată şi republicată] şi jurisprudenţei, bunurile materiale, mijloacele băneşti sau orice alte valori. Bunurile gestionate trebuie să aparţină unei persoane juridice sau bugetului de stat.

Subiectul activ al infracţiunii de delapidare nu poate fi decât un funcţionar sau funcţionar public, care "gestionează sau administrează" bunurile unei unităţi publice sau private.

Aşadar, din conţinutul incriminării prevăzute la art. 295 C. pen. rezultă că autorul infracţiunii este de două ori calificat, fiind necesară, pe de o parte, a fi îndeplinită calitatea de funcţionar, iar pe de alta parte, calitatea de administrator sau gestionar de bunuri care aparţin unei persoane juridice, calităţi ce trebuie a fi întrunite cumulativ.

Norma penală, prin modalitatea în care este formulată, impune o dublă condiţionare a subiectului activ calificat, anume aceea de funcţionar/funcţionar public, respectiv aceea de administrator/gestionar de drept sau de fapt.

Este evident că inculpatul A. avea atribuţii de primire, păstrare în bune condiţii tehnice şi de funcţionare a utilajelor, şi de eliberare a acestor bunuri către muncitori, inclusiv către wolişti, bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea "B." SA, ceea ce a rezultat şi din coroborarea declaraţiilor martorilor N., O. şi P., ultimul martor arătând în mod clar că inculpatul se ocupa faptic de echipamentul din sectorul său şi dirija toată activitatea în ce priveşte wolele.

Calitatea de gestionar de drept derivă nemijlocit din principalele atribuţii de serviciu ale funcţionarului, fiind dobândită în cadrul raportului juridic de muncă şi conferă titularului său drepturi şi obligaţii pe care le exercită în contextul contactului nemijlocit şi material cu bunurile.

Împrejurarea că inculpatul A. nu a participat la efectuarea inventarului bunurilor societăţii, nu înlătură calitatea sa de gestionar de fapt, inculpatul fiind persoana care administra în fapt parcul auto al SC B. SRL.

Prin urmare, Înalta Curte constată că s-a făcut dovada certă că inculpatul A. avea atâta calitatea de funcţionar, cât şi pe aceea de gestionar de fapt al utilajelor ce făceau parte din parcul auto al SC B. SRL, motiv pentru care acesta a fost condamnat pentru o faptă care este prevăzută de legea penală, fapta întrunind elementele de tipicitate prevăzute de normele de incriminare, realizându-se o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Cu atât mai mult, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

Referitor la cererea părţi vătămate SC B. SRL, prin care se solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare;

În conformitate cu dispoziţiile art. 276 alin. (6) C. proc. pen., instanţa stabileşte obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare efectuate de părţi potrivit legii civile.

Conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Totodată potrivit art. 452 C. proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Partea vătămată a formulat concluzii de respingere a recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii C. şi A.. Totodată, a depus în copie xerox, factură nr. x din 06.05.2021 emisă de avocat M.: "redactare concluzii scrise, asistenţă şi reprezentare dosar x/2017, conform contractului nr. x din 06.05.2021" şi a solicitat obligarea celor doi inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 3.500 RON.

Având în vedere că se impune respingere recursului în casaţie, formulat de inculpatul A., se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către partea vătămată în sumă de 1.750 RON.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în casaţie formulat de de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 126 din data de 10 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosar nr. x/2017.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ. recurentul inculpat A. va fi obligat la plata sumei de 1.750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată SC B. SRL.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 126 din data de 10 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosar nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 1.750 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată SC B. SRL.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.

GGC - GV