Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 344/RC/2021 AI generated

Whether the crime of forming an organized criminal group is extinguished if the target offense was not yet criminalized at the time of initial group formation

Case Number Decizia nr. 344/RC/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) rejected the criminal cassation appeal filed by defendant A, upholding the final appeal decision of November 5, 2019, which maintained his conviction and a total prison sentence of 3 years and 10 months for forming an organized criminal group and continued bid-rigging of public auctions. The dispute centered on whether the crime of forming an organized criminal group could be established when the underlying target crime (bid-rigging under Art. 246 Penal Code) was not yet criminalized at the time of the group's initial coordination in January 2014, prior to the entry into force of the new Penal Code in February 2014. The Court ruled that the lower instances correctly applied the law, determining that the crime of forming an organized criminal group under Art. 367 of the Penal Code did not consummate at the moment of the initial illicit agreement but required a sustained period of coordinated criminal activity; since the group’s operational conduct between March 2014 and July 2016 fell within the period where bid-rigging was a criminal offense, the constitutive elements of the target crime were met, thereby validating the existence of the organized group and rejecting the argument that the prior non-implication of the target crime negated the liability for the group formation itself.

Legislator headnote

AI generated

art. 386 din C. proc. pen, art. 246 din C. pen, art. 77 lit. a) din C. pen, art. 246 C. pen, art. 38 alin. (1) din C. pen, art. 35 alin. (1) din C. pen; Whether the crime of forming an organized criminal group is extinguished if the target offense was not yet criminalized at the time of initial group formation: The dispute centered on whether the crime of forming an organized criminal group could be established when the underlying target crime (bid-rigging under Art. 246 Penal Code) was not yet criminalized at the time of the group's initial coordination in January 2014, prior to the entry into force of the new Penal Code in February 2014. The Court ruled that the lower instances correctly applied the law, determining that the crime of forming an organized criminal group under Art. 367 of the Penal Code did not consummate at the moment of the initial illicit agreement but required a sustained period of coordinated criminal activity; since the group’s operational conduct between March 2014 and July 2016 fell within the period where bid-rigging was a criminal offense, the constitutive elements of the target crime were met, thereby validating the existence of the organized group and rejecting the argument that the prior non-implication of the target crime negated the liability for the group formation itself.

Keywords

AI generated
organized crime criminal offense bid rigging prior conduct e-justice judicial cooperation in criminal matters

Cited Legislation

AI generated
art. 386 din C. proc. pen
(4), cu art. 386 din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor, privind infracţiunea de deturnarea licitaţiilor publice, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., din 8 infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art.
art. 246 din C. pen
pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor, privind infracţiunea de deturnarea licitaţiilor publice, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., din 8 infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 din C. pen., cu aplicarea art.
art. 77 lit. a) din C. pen
pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen.
art. 246 C. pen
şi 9 infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 C. pen., totul cu aplicarea art.
art. 38 alin. (1) din C. pen
pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., într-o singură infracţiune continuată de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzută de prevăzute de art.
art. 35 alin. (1) din C. pen
pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
art. 67 alin. (1) din C. pen
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.
art. 65 alin. (1) din C. pen
În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.

Cited Case Law

AI generated
Decizia nr. 2708/2002
Instanţa de apel a reţinut că jurisprudenţa invocată de reprezentantul Ministerului Public în susţinerea apelului, respectiv Decizia nr. 2708/2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs, precum şi Încheierea nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Procedural basis cited for the dismissal of the cassation appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for imposing court costs on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 4 din data de 14 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au dispus următoarele:

1. În temeiul art. 377 alin. (4), cu art. 386 din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor, privind infracţiunea de deturnarea licitaţiilor publice, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., din 8 infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi 9 infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., într-o singură infracţiune continuată de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzută de prevăzute de art. 246 din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi Decizia nr. 368 din data de 30.05.2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566/17.07.2017, acte materiale din perioada 17.03.2014 - 27.07.2016.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., a condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunilor:

a) constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

b) infracţiune continuată de deturnare a licitaţiilor publice, prevăzută de art. 246 din C. pen., cu art. 77 lit. a), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi Decizia nr. 368 din data de 30.05.2017, a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566/17.07.2017, acte materiale din perioada 17.03.2014 - 27.07.2016, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 (trei) ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, cea de 3 (trei) ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse principale, respectiv, 10 (zece) luni închisoare.

A aplicat pedeapsa principală rezultantă de 3 (trei) ani şi 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 (trei) ani.

În temeiul art. 45 alin. (5), cu art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 15.600 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat inculpatul A., sub aspectul infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice, faptă încadrată prin rechizitoriu în art. 246 din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., din data de 24.01.2014, întrucât nu era prevăzută de legea penală ca infracţiune la data comiterii.

2. În temeiul art. 377 alin. (4) cu art. 386 din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor privind infracţiunea de deturnare a licitaţilor publice, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B., din 2 infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., 2 infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 din C. pen. şi 8 infracţiuni de instigare la deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 47 din C. pen., raportat la art. 246 din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., într-o singură infracţiune continuată de deturnare a licitaţiilor publice, prevăzută de art. 246 din C. pen., cu art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi Decizia nr. 368 din data de 30.05.2017, a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566/17.07.2017.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunilor:

a) constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen., la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

b) infracţiune continuată de deturnare a licitaţiilor publice, prevăzută de art. 246 din C. pen., cu art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi Decizia nr. 368 din data de 30.05.2017, a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566/17.07.2017, la pedeapsa principală de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, cea de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse principale, respectiv, 8 (opt) luni închisoare.

A aplicat pedeapsa principală rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 (doi) ani.

În baza 45 alin. (5) cu referire la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., cu art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 24.11.2016 şi până la data de 08.12.2016.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 4.500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

3. În baza art. 377 alin. (4) cu art. 386 din C. proc. pen., a schimbat încadrarea faptelor, privind infracţiunea de deturnare a licitaţilor publice, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C., din 2 infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 din C. pen., cu art. 77 lit. a) din C. pen. şi 7 infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., într-o singură infracţiune continuată de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 din C. pen., cu art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi Decizia nr. 368 din data de 30.05.2017, a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566/17.07.2017.

În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C., pentru săvârşirea infracţiunilor:

a) constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen., la pedeapsa principală de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an şi 4 (patru) luni.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

b) infracţiune continuată de deturnare a licitaţiilor publice, prevăzută de art. 246 din C. pen., cu art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi Decizia nr. 368 din data de 30.05.2017, a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566/17.07.2017, la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an şi 8 (opt) luni.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, cea de 2 (doi) ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse principale, respectiv, 6 (şase) luni închisoare.

A aplicat pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an şi 8 (opt) luni.

În baza 45 alin. (5), cu referire la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., cu art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 24.11.2016 şi până la data de 08.12.2016.

4. În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul D., pentru săvârşirea infracţiunilor:

a) deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 din C. pen., faptă din data de 13.03.2015, la pedeapsa principală de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul a ocupa funcţia, pe o durată de 1 (un) an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

b) deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 din C. pen., faptă din data de 11.11.2016, la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul a ocupa funcţia, pe o durată de 1 (un) an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

c) fals în declaraţii, prevăzută de art. 326 din C. pen., faptă din 04.06.2015, la pedeapsa principală de 4 (patru) luni închisoare.

d) evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, la pedeapsa principală de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul a ocupa funcţia, pe o durată de 1 (un) an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, cea de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse principale, respectiv, 10 (zece) luni închisoare.

A aplicat pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni închisoare.

În temeiul art. 91 alin. (1) lit. a) din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei principale rezultante sub supraveghere.

A fixat, în baza art. 92 din C. pen., un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni.

În temeiul art. 93 alin. (1) şi (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., a obligata inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria municipiului Piatra-Neamţ, sau D.G.S.P.C. Neamţ, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (3) din C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an.

În baza 45 alin. (5), cu referire la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 397 din C. proc. pen., cu art. 25 din C. proc. pen. şi art. 1357 din C. civ., a obligat inculpatul să plătească părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti suma de 705,60 RON, cu titlul de despăgubiri civile, la care se adaugă accesoriile fiscale începând cu data scadenţei şi până la plata integrală a prejudiciului.

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietatea inculpatului până la concurenţa prejudiciului cauzat bugetului de stat, în sumă de 705,60 RON şi a accesoriilor fiscale.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen., cu art. 397 alin. (3) şi art. 256 din C. proc. pen., a dispus anularea parţială a contractului de vânzare - cumpărare autentificat la data de 04.06.2015, sub nr. x la Biroul Notarului Public E., din municipiul Piatra-Neamţ, doar sub aspectul preţului vânzării imobilului situat în municipiul Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, în sensul că preţul real al vânzării a fost de 16.500 euro şi nu 11.000 euro, cum a declarat inculpatul.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, a dispus comunicarea, la momentul rămânerii definitive, către Oficiul Registrului Comerţului, a copiei dispozitivului prezentei hotărârii.

5. În temeiul art. 377 alin. (4), cu art. 386 din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor, privind cele două infracţiuni de deturnare a licitaţilor publice, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul F., din 2 infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 C. pen., cu art. 77 lit. a) din C. pen., cu art. 38 alin. (1) din C. pen., într-o infracţiune continuată de deturnare a licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 din C. pen., cu art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi Decizia nr. 368 din data de 30.05.2017, a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566/17.07.2017, acte materiale din 16.02.2015 şi 30.04.2015.

În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul F., pentru săvârşirea infracţiunilor:

a) aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., pedeapsa principală de 1 (un) an şi 1 (una) lună închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

b) deturnarea licitaţiilor publice, în formă continuată, prevăzută de art. 246 din C. pen., cu art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi Decizia nr. 368 din data de 30.05.2017, a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566/17.07.2017, la pedeapsa principală de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

c) complicitate la infracţiunea de deturnare a licitaţiilor publice, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 246 din C. pen., faptă din data de 31.05.2016, la pedeapsa principală de 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, cea de 1 (un) an şi 2 (două) luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse principale, respectiv, 7 (şapte) luni închisoare.

A aplicat pedeapsa principală rezultantă - 1 (un) an şi 9 (nouă) luni închisoare.

În temeiul art. 91 alin. (1) lit. a) din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei principale rezultante sub supraveghere.

A fixat, în baza art. 92 din C. pen., un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni.

În temeiul art. 93 alin. (1) şi (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria municipiului Bacău - Serviciul Public de Salubritate şi Spaţii Verzi, sau la D.G.A.S.P.C. Bacău - Centrul Rezidenţial "Henri Coandă" Bacău, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (3) din C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an.

În baza 45 alin. (5), cu referire la art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

6. În temeiul art. 377 alin. (4), cu art. 386 din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor, privind infracţiunea de deturnarea licitaţiilor publice, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G., din 2 infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., într-o singură infracţiune continuată de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzută de art. 246 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi Decizia nr. 368 din data de 30.05.2017, a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566/17.07.2017.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul G., pentru săvârşirea infracţiunii continuate de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzută de prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi Decizia nr. 368 din data de 30.05.2017, a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566/17.07.2017, la pedeapsa principală de 1 (un) an şi 4 (patru) patru luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 91 alin. (1) lit. a) din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere.

A fixat, în baza art. 92 din C. pen., un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni.

În temeiul art. 93 alin. (1) şi (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria municipiului Bacău - Serviciul de salubritate şi spaţii verzi, sau la D.G.A.S.P.C Bacău - Centrul de Servicii Sociale "H." Bacău, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (3) din C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

7. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., a condamnat inculpatul I., pentru săvârşirea infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzută de art. 246 din C. pen., la pedeapsa principală de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 1 (un) an.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 91 alin. (1) lit. a) din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere.

A fixat în baza art. 92 din C. pen., un termen de supraveghere de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 93 alin. (1) şi (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;

f) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., a obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 80 de zile, la Primăria comunei Hemeiuş, jud. Bacău, sau la Primăria municipiului Bacău - Serviciul Public de Salubritate şi Spaţii Verzi, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1) C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse sau stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (3) din C. pen., în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.

8. În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul J., pentru săvârşirea infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice, faptă încadrată prin rechizitoriu în art. 246 din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., faptă din data de 10.01.2014, întrucât nu era prevăzută de legea penală ca infracţiune la data comiterii.

În temeiul art. 46 din C. proc. pen., a dispus disjungerea judecării cauzei, privindu-i pe inculpaţii: K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II. şi JJ., precum şi în totalitate soluţionarea laturii civile a cauzei, privindu-i pe toţi inculpaţii trimişi în judecată prin Rechizitoriul nr. x din data de 31.05.2017, al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău, deci şi la aplicarea dispoziţiilor art. 256, art. 397 alin. (2), (3) şi art. 404 alin. (4) lit. c) şi g) C. proc. pen., inclusiv şi la menţinerea măsurii sechestrului asigurător, mai puţin cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală şi la infracţiunea de fals în declaraţii, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D., care a fost soluţionată prin această sentinţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt, cu privire la inculpatul A.:

Prin Rechizitoriul nr. x/2015, din data de 31.05.2017 emis de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău, înregistrat la Curtea de Apel Bacău sub nr. x/2017, s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi deturnarea licitaţiilor publice (17 infracţiuni), fapte prev. şi ped. de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen., art. 246 din C. pen. (8 infracţiuni) cu aplicarea art. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi art. 246 din C. pen. (9 infracţiuni), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., faptele constând în aceea că:

1. începând cu anul 2014 a constituit împreună cu inculpaţii B. şi C. o grupare infracţională specializată în comiterea unor infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice, gruparea acţionând fie independent, fie în strânsă legătură cu grupările infracţionale conduse de inculpaţii K., L. şi respectiv M..

2. în perioada 24.01.2014 - 27.07.2016, a avut înţelegeri cu ceilalţi membri ai grupării, cu membri ai altor grupări şi cu alte persoane, pentru a denatura preţul de adjudecare a unor imobile executate silit în cadrul unor licitaţii publice organizate de executori judecătoreşti de pe raza jud. Bacău şi Neamţ, cea mai mare parte a imobilelor fiind adjudecată de membrii grupării infracţionale, după cum urmează:

- la data de 24.01.2014 a fost în înţelegere cu inculpaţii K. şi L., pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. 214/2013 de către KK. din mun. Bacău, jud. Bacău, imobilul din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău evaluat la suma de 135.000 RON, fiind adjudecat de către inculpatul L. pentru suma de 65.700 RON.

- la data de 17.03.2014 a fost în înţelegere cu inculpaţii K., L., N. şi O., pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. 386/2012 de către KK. din mun. Bacău, jud. Bacău, imobilul din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău evaluat la suma de 110.000 RON, fiind adjudecat de către inculpatul N. pentru suma de 53.000 RON.

- la data de 14.11.2014 a fost în înţelegere cu inculpatul C. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. 94/2014 de către LL. din mun. Oneşti, jud. Bacău, imobilul din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău, evaluat la suma de 162.360 RON fiind adjudecat de către inculpatul C. pentru suma de 115.700 RON.

- la data de 20.11.2014 a fost în înţelegere cu inculpaţii B. şi C. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. 3/2012 de către MM. din mun. Bacău, după care, în data de 13.03.2015 a fost în înţelegere cu inculpatul D. cu ocazia licitaţiei publice organizate în acelaşi dosar de executare, imobilul din mun. Piatra-Neamţ, str. x nr. 144/, jud. Neamţ, evaluat la suma de 84.040 RON fiind adjudecat de către inculpatul D. pentru suma de 50.500 RON.

- la data de 27.11.2014 a fost în înţelegere cu inculpatul C. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2013 de către NN. din mun. Bacău, imobilul din mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, evaluat la suma de 86.459 RON fiind adjudecat de către inculpatul A. pentru suma de 64.844,25 RON.

- la data de 15.01.2015 a fost în înţelegere cu inculpatul B. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. 388/2013 de către NN. din mun. Bacău, imobilul din mun. Piatra-Neamţ, str. x nr. 9/B/22, jud. Neamţ, evaluat la suma de 39.959 RON fiind adjudecat de către inculpatul A. pentru suma de 29.969,25 RON.

- la data de 16.01.2015, în calitate de mandatar pentru inculpatul I. a fost în înţelegere cu inculpatul C. şi cu inculpaţii N. şi O. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. 478/2013 de către BB. din mun. Bacău, jud. Bacău imobilul din mun. Bacău, str. x nr. 128/B/20, jud. Bacău, evaluat la suma de 20.000 euro fiind adjudecat de către inculpatul I. prin mandatar A. pentru suma de 14.000 euro.

- la data de 21.01.2015, cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2012 al OO. din mun. Bacău, jud. Bacău, împreună cu inculpaţii L., N., O. şi numitul PP., au fost în înţelegere pentru a denatura preţul de adjudecare a imobilului din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău, în sensul adjudecării la un preţ redus, apropiat de preţul de pornire a licitaţiei, de către unul dintre licitatori.

- la data de 25.05.2015 a fost în înţelegere cu inculpaţii K. şi L. şi cu numiţii W., S. şi QQ., pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2013 de către DD. din mun. Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, privind executarea silită a unui imobil din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău, evaluat la suma de 111.000 RON şi adjudecat de inculpatul A. pentru suma de 84.000 RON.

- la data de 19.10.2015, în calitate de mandatar pentru inculpatul B. a fost în înţelegere cu inculpatul C. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2013 de către RR. din oraş Buhuşi, jud. Bacău imobilul din com. x, sat x, jud. Bacău, evaluat la suma de 148.193 RON fiind adjudecat de către inculpatul B. prin mandatar A. pentru suma de 74.100 RON.

- la data de 10.12.2015, în calitate de mandatar pentru numita SS. a fost în înţelegere cu inculpatul C. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2012 de către BB. din mun. Bacău, jud. Bacău imobilul din mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, evaluat la suma de 41.200 euro, fiind adjudecat de către numita SS. prin mandatar A. pentru suma de 22.000 euro.

- la data de 29.12.2015, în calitate de mandatar pentru numita TT. a fost în înţelegere cu inculpaţii L. şi K., pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2011 de către GG. din mun. Bacău, jud. Bacău, imobilul din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău evaluat la suma de 77.700 RON, fiind adjudecat pentru suma de 52.200 RON de către numita TT. prin mandatar A..

- la data de 11.02.2016, cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar nr. x/2012 înregistrat la UU. din mun. Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, a fost în înţelegere cu inculpatul C. pentru a denatura preţul de adjudecare a unui imobil din mun. Piatra-Neamţ, str. x, s.c A, jud. Neamţ, imobil evaluat la suma de 12.000 euro şi adjudecat de către inculpatul C. cu suma de 6.000 euro, sub preţul de pornire a licitaţiei de 9.000 euro.

- la data de 23.02.2016, cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar nr. x/2012 înregistrat la UU. din mun. Piatra-Neamţ, jud. Neamţ şi în calitate de mandatar al inculpatului I. a fost în înţelegere cu inculpatul C. pentru a denatura preţul de adjudecare a unui imobil din mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, imobil evaluat la suma de 50.500 RON şi adjudecat de către inculpatul A. cu suma de 28.500 RON, sub preţul de pornire a licitaţiei de 37.875 RON.

- la data de 07.03.2016, în calitate de mandatar pentru numitul VV. a fost în înţelegere cu inculpatul C. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2012 de către RR. din oraş Buhuşi, jud. Bacău imobilul din com. x, str. x, jud. Bacău, evaluat la suma de 160.000 RON fiind adjudecat de către VV. prin mandatar A. pentru suma de 80.000 RON.

- la data de 14.06.2016, cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar nr. x/2014 înregistrat la UU. din mun. Piatra-Neamţ, a fost în înţelegere cu inculpaţii N., O. şi B. pentru a denatura preţul de adjudecare a unui imobil din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău, imobil evaluat la suma de 4.000 euro şi adjudecat de către inculpatul A. cu suma de 7.100 RON, sub preţul de pornire a licitaţiei de 2.000 euro, inculpaţii N. şi O. primind câte 100 euro de la inculpatul A., pentru a ajunge la această înţelegere.

- la data de 27.07.2016, a fost în înţelegere cu inculpatul I. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2012 de către BB. din mun. Bacău, jud. Bacău imobilul din com. x, sat x, jud. Neamţ, evaluat la suma de 34.900 euro, fiind adjudecat de către inculpatul I. pentru suma de 17.000 euro.

Prin Încheierea nr. 49/CP din data de 25.10.2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bacău, în temeiul art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., a respins cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii: K., Y., L., M., P., V., Q., R., B., BB., EE., GG., CC., AA., S., X. şi DD. şi de persoana vătămată WW..

Prin aceeaşi încheiere s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2015 din 31.mai. 2017, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei, privindu-i pe inculpaţii: K., L., M., N., O., B., A., C., P., Q., R., S., T., U., F., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., G., D., EE., FF., J., GG., HH., I., II. şi JJ..

Prin Încheierea nr. 262 din data de 26.03.2018, pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost respinse, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii: GG., K., X., CC., L., BB., P., M., EE., V., AA., DD. şi S. împotriva Încheierii nr. 49/CP din data de 25.10.2017, pronunţată de Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bacău, în Dosarul nr. x/2017, iar dosarul a fost restituit Curţii de Apel Bacău pentru judecarea pe fond a cauzei.

În faza de cercetare judecătorească inculpatul A., prin înscris autentic, depus de avocatul său ales, domnul avocat XX., a declarat că recunoaşte faptele pentru care a fost trimis în judecată, a solicitat judecarea cauzei în condiţiile art. 374 alin. (4), cu art. 375 şi următoarele din C. proc. pen. şi a arătat că este de acord cu prestarea muncii neremunerate în folosul comunităţii.

După punerea în discuţie a contradictorie a cererilor inculpaţilor, printre care şi acela de formulate de inculpatul A., de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii, curtea constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 374 alin. (4) şi art. 375 alin. (1) din C. proc. pen. a admis cererea.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererilor formulate de aceşti inculpaţi, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluţionată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor în circumstanţiere depuse la dosarul cauzei.

Astfel, instanţa de fond a reţinut, cu privire la situaţia de fapt că, urmare a crizei financiare din anul 2009, care a generat imposibilitatea persoanelor fizice şi juridice de a rambursa creditele contractate la diferite unităţi bancare din România, numărul imobilelor executate silit a crescut semnificativ.

Pe cale de consecinţă, birourile executorilor judecătoreşti de pe raza jud. Bacău, Neamţ şi Iaşi au organizat în perioada 2013 - 2016 sute de licitaţii publice pentru adjudecarea unor imobile executate silit.

În aceste împrejurări, încă din anul 2010, persoane de pe raza mun. Bacău, cu experienţă în domeniul imobiliar, au început să participe la majoritatea licitaţiilor publice organizate, dezvoltând relaţii apropiate, care au condus în timp prin modalitatea de acţiune la formarea unor grupări infracţionale, specializate în săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi deturnarea licitaţiilor publice.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat structura şi ierarhizarea grupurilor infracţionale organizate, care a fost una de natură piramidală, bazată pe relaţii de prietenie, interese comune, rudenie, afinitate şi concubinaj în vârful căruia s-au aflat incontestabil, liderii grupurilor infracţionale, recunoscuţi de ceilalţi membri, respectiv inculpaţii L. şi K. - pentru un grup, M. - pentru alt grup, respectiv B..

Iniţierea şi constituirea grupurilor infracţionale organizate au avut loc începând cu anul 2013 - pentru grupurile infracţionale conduse de inculpaţii L. şi K. şi, respectiv M. şi începând cu anul 2014 pentru grupul infracţional condus de inculpatul B., când componenţii eşalonului decizional s-au grupat în jurul liderului, recunoscând statutul acestuia, şi totodată şi-au recrutat sau format (specializat) locotenenţii (aderenţii şi sprijinitorii) - componenţi ai eşalonului execuţional, persoane mai mult sau mai puţin specializaţi în deturnarea licitaţiilor publice.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că membrii grupurilor infracţionale au avut în perioada 2013 - 2016 modalităţi de acţiune diferite, în funcţie de interesul unuia dintre membrii grupului, şi în special al liderilor de a achiziţiona un imobil şi de prezenţa unor persoane de bună credinţă la licitaţiile publice, s-a stabilit faptul că în situaţia în care imobilul aflat în procedura de executare silită prezenta interes pentru gruparea infracţională, membrii acesteia, participanţi la licitaţia publică, fie ajungeau la o înţelegere cu privire la preţul de adjudecare al imobilului dacă nu se prezentau alte persoane interesate, fie încercau să corupă persoanele de bună credinţă prezente pentru a se retrage de la licitaţie, adjudecând imobilul în baza înţelegerii anterioare.

Cu privire la inculpatul A., s-a reţinut că, împreună cu inculpaţii B. şi C., au constituit, începând cu anul 2014, o grupare infracţională specializată în săvârşirea unor infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice.

Inculpatul B. avea calitatea de asociat la SC YY. agenţie imobiliară în mun. Piatra-Neamţ şi care avea deschis un punct de lucru şi în municipiul Bacău şi administra în fapt societatea la care administrator de drept figura numita SS., mama inculpatului.

Lider al grupării infracţionale, inculpatul B. identifica imobilele executate silit, care ar prezenta interes, punea la dispoziţie sumele de bani şi în unele cazuri participa la licitaţiile publice organizate de către executorii judecătoreşti.

Inculpaţii A. şi C., angajaţi ai agenţiei imobiliare administrate de inculpatul B., aveau în cadrul grupării rolul de a participa la licitaţiile publice indicate de către liderul grupării, de a renova imobilele executate silit, de a efectua publicitatea vânzării acestora prin intermediul agenţiei imobiliare şi de a încheia ulterior contractele de vânzare cumpărare.

Referitor la infracţiunile de deturnarea licitaţiilor publice reţinute exclusiv în sarcina grupării din care făcea parte şi inculpatul A. s-a arătat:

- Dosar de executare nr. x/2013, înregistrat la B.E.J. NN. din mun. Bacău, jud. Bacău

În baza cererii de executare silită formulată de către creditorul ZZ. SA, a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2013, al B.E.J. NN., împotriva debitorilor AAA. şi BBB..

Executorul judecătoresc a dispus scoaterea la vânzare silită a imobilului proprietatea debitorilor respectiv apartament cu două camere situat în mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, imobil urmărit pentru un debit în cuantum de 14.704,08 euro, reprezentând împrumut nerestituit la care s-au adăugat cheltuielile de executare în cuantum de 5.768,70 RON.

Imobilul a fost evaluat la suma de 86.459 RON, conform raportului de expertiză întocmit în cauză şi întrucât imobilul nu a fost adjudecat cu ocazia organizării primei licitaţii publice, preţul de pornire a licitaţiei pentru imobil a fost redus conform prevederilor legale cu 25%, fiind stabilit la suma de 64.844,25 RON.

Fiind interesat de achiziţionarea acestui imobil chiar şi la preţul de pornire a licitaţiei inculpatul B. le-a solicitat angajaţilor săi A. şi C. să participe la licitaţia publică din data de 27.11.2014, acesta punându-le la dispoziţie sumele de bani necesare pentru achitarea cauţiunii.

Inculpaţii C. şi A. s-au deplasat la CCC., din mun. Bacău, unde au achitat cauţiunea de 10% pentru a putea participa la licitaţia organizată de către executorul judecătoresc.

Unitatea de credit a emis recipisele de consemnare nr. 1743 şi nr. 1744 din data de 26.11.2014.

Inculpatul C. a depus la NN. o ofertă de 64.000 RON pentru imobil, iar inculpatul A. a depus o ofertă cu preţul de pornire a licitaţiei în cuantum de 64.844,25 RON.

Licitaţia a fost una formală, inculpatul C. retrăgându-se la a doua strigare, fără a oferi vreo sumă de bani în plus faţă de oferta iniţială.

Imobilul a fost adjudecat cu preţul de pornire a licitaţiei de inculpatul A..

Inculpatul A. a participat la licitaţia din data de 27.11.2014, în calitate de procurator al numitului DDD., acesta din urmă fiind declarat adjudecatar.

Din declaraţia martorului DDD. rezultă faptul că în virtutea relaţiilor de prietenie pe care le avea cu inculpatul A., acesta l-a rugat să-l mandateze pentru a achiziţiona un imobil pe numele său. Inculpatul i-a transmis martorului că în acest fel va câştiga şi el un comision la revânzarea imobilului.

Acest fapt susţine declaraţia inculpatului C. referitoare la provenienţa sumelor de bani folosite pentru adjudecarea imobilelor, respectiv de la inculpatul B., cei doi angajaţi neavând disponibilităţi băneşti pentru aceste tranzacţii.

Martorul DDD. a precizat faptul că a aflat la un moment dat că inculpatul A. ar fi adjudecat un imobil pe numele său dar nu a văzut imobilul şi nici nu ştie ce s-a întâmplat cu acesta.

Prin contractul de vânzare cumpărare din data de 09.03.2015, autentificat la E., imobilul a fost vândut, prin mandatar SS., pentru suma de 18.900 euro, gruparea infracţională realizând un profit de 18.315,75 RON.

Fiind audiat în cauză în calitate de martor, debitorul AAA. a precizat: "îmi amintesc că după licitaţie am fost contactat de o persoană de sex masculin, posibil B. care nu părea de origine română, acesta mi-a spus că soţia sa EEE. lucrează la FFF. şi că el a cumpărat apartamentul. Acesta m-a întrebat dacă am pretenţii, eu i-am spus că măcar investiţia să mi-o dea înapoi, dar el mi-a oferit suma de 2.000 RON pe care i-am luat."

Instanţa de fond a apreciat că declaraţia martorului AAA., coroborată cu declaraţiile inculpatului C., arată faptul că inculpatul B. era cel care coordona activitatea grupării şi avea sumele de bani necesare pentru adjudecarea imobilelor executate silit.

După adjudecarea imobilului de inculpatul A. executorul judecătoresc a continuat procedura executării silite, suma obţinută în urma adjudecării nefiind suficientă pentru a acoperi datoriile debitorilor.

Astfel, pe de o parte inculpaţii au realizat un profit consistent la revânzarea apartamentului, iar pe de altă parte debitoarea BBB. a achitat în continuare suma de 6.000 RON, iar soacra acesteia, garant la contractul de împrumut o sumă apropiată.

- Dosar de executare nr. 388/2013, înregistrat la B.E.J. NN., din mun. Bacău, jud. Bacău

În baza cererii de executare silită formulată de către creditorul ZZ. SA, prin mandatar GGG. SRL, a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2013, al B.E.J. NN., împotriva debitoarei HHH..

Executorul judecătoresc a dispus scoaterea la vânzare silită a imobilului proprietatea debitoarei, respectiv apartament cu 1 cameră şi dependinţe, situat în mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud, jud. Neamţ, imobil urmărit pentru un debit în cuantum de 21.633,58 euro, reprezentând împrumut nerestituit, la care s-au adăugat cheltuielile de executare, în cuantum de 6.582,90 RON.

Imobilul a fost evaluat la suma de 39.959 RON, conform încheierii executorului judecătoresc din data de 04.11.2014 şi întrucât imobilul nu a fost adjudecat cu ocazia organizării primei licitaţii publice, preţul de pornire a licitaţiei pentru imobil a fost redus, conform prevederilor legale cu 25%, fiind stabilit la suma de 29.969,25 RON.

Fiind interesaţi de achiziţionarea acestui imobil inculpatul B. şi inculpatul A. au hotărât să participe la licitaţia publică din data de 15.01.2015.

Inculpaţii au intenţionat să adjudece imobilul sub preţul de pornire a licitaţiei, inculpatul A. oferind suma de 21.000 RON, iar inculpatul B. suma de 27.500 RON.

Deşi în oferta depusă inculpatul A. a oferit suma de 21.000 RON, la începerea licitaţiei publice acesta a revenit şi a oferit preţul de pornire a licitaţiei, acest fapt fiind generat de pretenţiile creditorului.

Inculpatul B. şi-a menţinut oferta fapt pentru care executorul judecătoresc l-a declarat adjudecatar pe inculpatul A..

Deşi nu au reuşit să adjudece imobilul sub preţul de pornire a licitaţiei, inculpaţii au fost mulţumiţi şi cu preţul de pornire, licitaţia din data de 15.01.2015 fiind una formală, inculpaţii fiind în înţelegere cu privire la preţul de adjudecare înainte de începerea acesteia.

În data de 16.01.2015, la o zi după desfăşurarea licitaţiei publice, a fost depusă în contul executorului judecătoresc diferenţa de preţ, însă nu de inculpatul A., ci de către numita SS., mama inculpatului B..

Aşadar, Curtea a arătat că rezultă, fără echivoc, cine avea disponibilităţile băneşti necesare pentru adjudecarea imobilelor executate silit, respectiv inculpatul B., inculpaţii A. şi C. sprijinindu-l doar pe acesta pentru a reuşi să adjudece la un preţ prestabilit, fără o licitaţie reală.

- Dosar de executare nr. 3/2012, înregistrat la B.E.J. MM. din mun. Bacău, jud. Bacău.

În baza cererii de executare silită formulată de către creditorul ZZ. SA a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2012 al MM., împotriva debitoarei III..

Executorul judecătoresc a dispus scoaterea la vânzare silită a imobilului proprietatea debitoarei respectiv apartament cu două camere situat în mun. Piatra-Neamţ, str. x nr. x, jud. Neamţ, imobil urmărit pentru un debit în cuantum de 50.938,78 euro şi 9.338,08 RON, reprezentând împrumut nerestituit la care s-au adăugat cheltuielile de executare.

Imobilul a fost evaluat la suma de 84.040 RON, conform raportului de expertiză întocmit în cauză şi întrucât imobilul nu a fost adjudecat cu ocazia organizării primei licitaţii publice, preţul de pornire a licitaţiei pentru imobil a fost redus conform prevederilor legale cu 25%, fiind stabilit la suma de 63.030 RON.

Fiind interesat de achiziţionarea acestui imobil sub preţul de pornire a licitaţiei inculpatul B. le-a solicitat angajaţilor săi A. şi C. să-l însoţească la licitaţia publică din data de 21.11.2014.

Inculpatul B. a depus doar oferta pentru imobil în valoare de 38.000 RON, inculpatul C. a depus cauţiunea de 10%, fără a depune oferta, iar inculpatul A. a depus cauţiunea de 10% şi oferta pentru imobil în cuantum de 35.000 RON.

Analizând recipisele existente la dosarul de executare silită Curtea a reţinut că acestea au numerele x/20.11.2014 şi nr. y/20.11.2014, aspect care denotă faptul că inculpaţii C. şi A. s-au deplasat împreună la ZZ. pentru achitarea cauţiunii.

Inculpaţii au avut o înţelegere în sensul adjudecării imobilului sub preţul de pornire a licitaţiei, apropiat de preţul oferit de inculpatul B.. Însă, urmare a faptului că la licitaţia din data de 21.11.2014 s-a prezentat şi reprezentantul creditorului, înţelegerea inculpaţilor nu s-a mai realizat, preţul oferit neacoperind pretenţiile creditorului.

Pe cale de consecinţă, inculpaţii C. şi A. şi-au retras cauţiunile, licitaţia fiind amânată la o dată ulterioară.

Executorul judecătoresc a organizat o nouă licitaţie publică pentru data de 13.03.2015, inculpatul A. depunând o nouă ofertă în valoare de 40.000 RON încă din data de 20.02.2015.

Pentru termenul din data de 13.03.2015, inculpatul B. a discutat cu inculpatul D., de profesie zugrav şi care efectua reparaţii în imobilele adjudecate de gruparea infracţională condusă de către inculpatul B.. Întrucât inculpatul D. îl rugase pe inculpatul B. să-l ajute pentru adjudecarea unui imobil la un preţ avantajos, liderul grupării infracţionale i-a prezentat posibilitatea adjudecării imobilului din mun. Piatra-Neamţ la licitaţia din data de 13.03.2015.

Întrucât cunoştea care sunt pretenţiile creditorului urmare a participării la licitaţia din data de 21.11.2014, inculpatul B. i-a comunicat inculpatului D. suma pe care să o înscrie în oferta prezentată la biroul executorului judecătoresc.

Inculpatul D. s-a deplasat din mun. Piatra-Neamţ în mun. Bacău, unde la biroul executorului judecătoresc MM. s-a întâlnit cu inculpatul A., prezent pentru a-l ajuta să adjudece cu preţul stabilit în ofertă. Astfel, fără prezenţa inculpatului A., inculpatul D. nu putea adjudeca imobilul sub preţul de pornire a licitaţiei în cuantum de 63.030 RON.

Fără experienţă în participarea la licitaţiile publice, inculpatul D. a fost ajutat de inculpatul A., cu care s-a deplasat la ZZ. pentru achitarea cauţiunii de 10%, recipisele emise de către unitatea bancară fiind bineînţeles consecutive ca număr.

Analizând oferta depusă de către inculpatul D. se constată faptul că la numărul de telefon este înscris cel al inculpatului A. şi nu cel al titularului ofertei.

Mai mult, inculpatul A. a participat la licitaţia din data de 21.01.2015 în Dosar nr. x/2012 al OO. în calitate de mandatar al inculpatului D., aspect care arată faptul că cei doi inculpaţi se cunoşteau prin intermediul inculpatului B..

Licitaţia din data de 13.03.2015 a fost una formală, inculpatul D. oferind suma de 50.500 RON pentru care a şi fost declarat adjudecatar, inculpatul A. neoferind o sumă mai mare decât oferta iniţială.

Prejudiciul creat de către inculpaţii A. şi D., reprezentând diferenţa între preţul de pornire a licitaţiei şi preţul de adjudecare este în cuantum de 12.530 RON.

Imobilul adjudecat de inculpatul D. a fost oferit spre vânzare de acesta prin intermediul agenţiei imobiliare YY., administrată în fapt de către inculpatul B., aşa cum se proceda în toate cazurile în care membrii grupării infracţionale adjudecau imobile.

Agenţia imobiliară a fost contactată de către martorul JJJ. care s-a arătat interesat de achiziţionarea imobilului din mun. Piatra-Neamţ str. x nr. 144/, jud. Neamţ.

Astfel, a fost încheiat antecontractul de vânzare cumpărare la sediul agenţiei între martorul JJJ. şi inculpatul D., fiind menţionată suma de 16.500 euro ca preţ al vânzării.

Martorul a predat inculpatului avansul în sumă de 2.000 RON şi a achitat şi agenţiei o taxă de 250 euro

La data de 04.06.2015, cu ocazia încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x la BNP E., inculpatul D. a declarat în fals în calitate de vânzător al imobilului din mun. Piatra-Neamţ, str. x nr. x, jud. Neamţ, faptul că preţul vânzării imobilului şi pe care l-a primit de la cumpărător este de 11.000 euro, inculpatul primind în fapt suma de 16.500 euro.

Inculpatul a ascuns astfel parţial sursa impozabilă şi s-a sustras de la plata integrală a impozitului pe venitul rezultat din transferul proprietăţii, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 705,60 RON.

Inculpatul D. a realizat un profit urmare a adjudecării şi revânzării imobilului din mun. Piatra-Neamţ în cuantum de 5.000 euro.

Fiind audiat în cauză, martorul JJJ. a precizat următoarele: "În anul 2015 eram interesat împreună cu soţia mea de achiziţionarea unui apartament pe raza mun. Piatra-Neamţ. Am găsit un anunţ în ziar şi am sunat la numărul de telefon, întâlnindu-mă ulterior cu o doamnă în vârstă de aproximativ 40 de ani. Aceasta nu mi-a spus iniţial că lucrează la o agenţie imobiliară şi mi-a prezentat o garsonieră.

Ulterior am sunat pentru un alt anunţ, mi-a răspuns tot o persoană de sex feminin şi ne-am dat întâlnire în faţa imobilului. Când am ajuns aici m-am întâlnit cu aceeaşi doamnă care mi-a spus că apartamentul din mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ îi aparţine unui prieten care nu are timp să se ocupe de vânzare.

Am discutat despre preţ şi mi-a spus că este de 16.500 euro, fără negocieri întrucât mai are clienţi.

Am fost de acord şi am stabilit să ne întâlnim cu proprietarul în zona Mall-ului din oraş unde doamna avea sediu de birouri.

Când ne-am întâlnit ulterior, doamna ne-a condus în birourile de la agenţia imobiliară YY..

În aceste condiţii, doamna mi-a spus că trebuie să plătesc şi agenţiei o taxă de 250 euro, redusă de la 320 euro.

Am fost de acord întrucât apartamentul arăta binişor şi părea renovat. Mi-am dat seama ulterior că lucrările de renovare fuseseră făcute în grabă întrucât după ceva vreme a căzut tavanul de la inundaţii şi a trebuit să înlocuiesc şi parchetul care era mucegăit pe dedesubt.

După discuţiile cu doamna şi proprietarul, a mai venit o persoană de sex masculin în agenţie care a completat un antecontract de vânzare cumpărare pe care îl anexez la prezenta declaraţie. I-am dat proprietarului suma de 2.000 RON drept avans, iar ulterior ne-am întâlnit la un notariat indicat de doamna de la agenţie. Aceasta mi-a spus că este notarul care lucrează cu agenţia. La notariat a venit şi domnul şi doamna de la agenţie, al căror nume nu mi-l amintesc, precum şi proprietarul şi soţia acestuia.

Am semnat contractul de vânzare cumpărare nr. x/04.06.2015 las BNP E., dna de la agenţie discutând cu notarul pentru a trece în contract suma minimă, pentru ca taxele să fie mai mici.

Eu am predat vânzătorului suma de 16.000 euro şi doamnei de la agenţie suma de 250 euro şi am achitat toate taxele notariale, din câte îmi amintesc chiar şi impozitul pe tranzacţie.

În prezent locuiesc în acest imobil la care aşa cum am precizat a trebuit să fac îmbunătăţiri.

Am auzit ulterior de la vecini că acest apartament a fost adjudecat la licitaţie publică cu suma de 11.000 euro."

Fiind audiat în cauză, în cursul urmăririi penale inculpatul C. a recunoscut faptul că a participat la licitaţiile publice la solicitarea directă a inculpatului B., angajatorul său sau transmisă prin intermediul celuilalt angajat A., în condiţiile indicate de către acesta raportat la ofertă, la preţ de adjudecare, la persoana adjudecatarului.

- Dosar de executare nr. x/2013, înregistrat la B.E.J. RR. din oraşul Buhuşi, jud. Bacău

În baza cererii de executare silită formulată de către creditorul ZZ. SA, prin mandatar SC KKK. SRL, a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2013 al RR., din oraşul Buhuşi, jud. Bacău, împotriva garanţilor ipotecari LLL. şi MMM..

Executorul judecătoresc a dispus scoaterea la vânzare silită a imobilului proprietatea debitorilor respectiv suprafaţa de 610 m.p. teren şi construcţie la sol de 65,62 m.p. situate în com. x, sat x, jud. Bacău, imobil urmărit pentru un debit în cuantum de 73.680,98 euro şi 2.659,45 RON, reprezentând împrumut nerestituit şi cheltuieli de executare.

Imobilul a fost evaluat la suma de 148.193 RON, conform raportului de evaluare întocmit în cauză şi întrucât imobilul nu a fost adjudecat cu ocazia organizării mai multor licitaţii publice, preţul de pornire a licitaţiei pentru imobil a fost redus conform prevederilor legale cu 50%, fiind stabilit la suma de 74.096,5 RON.

Fiind interesat de achiziţionarea acestui imobil chiar şi la preţul de pornire a licitaţiei inculpatul B. le-a solicitat angajaţilor săi A. şi C. să participe la licitaţia publică din data de 19.10.2015, acesta punându-le la dispoziţie sumele de bani necesare pentru achitarea cauţiunii.

Inculpatul A. a participat la licitaţia publică organizată în Dosar de executare nr. x/2013, în calitate de mandatar al inculpatului B., în baza procurii notariale autentificate sub nr. x/22.05.2013 de către BNP E..

Ori, faptul că încă din anul 2013 fusese întocmită o astfel de procură, prin care inculpatul A. era împuternicit să cumpere imobile chiar şi în urma participării la licitaţiile publice pe numele inculpatului B., denotă că la toate licitaţiile publice la care cei doi inculpaţi au participat împreună ulterior, aceştia aveau o înţelegere prealabilă cu privire la denaturarea preţului de adjudecare.

Inculpaţii B. şi A. cunoşteau faptul că imobilul nu poate fi adjudecat sub preţul de pornire a licitaţiei, fapt pentru care inculpatul C. a depus la biroul executorului judecătoresc recipisa care atesta plata cauţiunii şi oferta egală cu preţul de pornire a licitaţiei, iar inculpatul A. o ofertă cu 3,5 RON mai mare!

Licitaţia din data de 19.10.2015 a fost de asemenea una formală, cei doi inculpaţi menţinându-şi ofertele depuse iniţial, inculpatul B. fiind declarat adjudecatar, prin mandatar A..

Imobilul adjudecat la data de 19.10.2015 şi pentru care a fost emis actul de adjudecare din data de 21.10.2015 a fost vândut ulterior de inculpatul A., în calitate de mandatar al inculpatului B., martorului NNN., pentru suma de 32.750 euro, inculpaţii realizând, astfel, un profit de aproximativ 16.000 euro.

Fiind audiat în cauză, martorul NNN. a precizat: "În anul 2016 la început eram interesat de achiziţionarea unei case în comunele din apropierea mun. Bacău. Am căutat pe site-urile de specialitate anunţuri şi am identificat o casă cu teren de vânzare la preţul de 34 - 35.000 de euro, în com. x, sat x jud. Bacău.

Am sunat la numărul de pe site şi am discutat cu o persoană de sex masculin care mi-a spus că imobilul este al unui cumnat de-al său şi am stabilit cu acesta o întâlnire la imobil.

Atunci l-am cunoscut pe A. care mi-a prezentat casa la care se vedea că lambriul exterior era nou, era văruită şi avea hidroforul şi boilerul noi. Alte îmbunătăţiri nu erau făcute recent.

Am discutat cu acesta referitor la preţ şi i-am spus că eu vreau să cumpăr cu credit prima casă, iar acesta mi-a spus că ultimul preţ este 32.750 euro.

Am fost de acord, am plătit avansul de 5% conform programului Prima Casă, iar ulterior ne-am întâlnit la notariat, unde am aflat că A. este procurator pentru B.. Diferenţa până la suma de 149.500 RON acesta a încasat-o de la OOO.. Eu am plătit taxele notariale, iar A. a achitat impozitul pe tranzacţie."

În ceea ce priveşte modalitatea în care inculpaţii au intrat în posesia imobilului după adjudecarea acestuia, debitorul LLL., audiat în calitate de persoană vătămată în cauză a declarat următoarele:

"Am fost înştiinţat despre executare şi ştiu că în cadrul procedurii casa mea a fost evaluată doar la 33.000 euro.

Ulterior, în anul 2015, imobilul care a fost proprietatea mea a fost adjudecat la licitaţie cu aproximativ 17.000 euro, la jumătate din preţul de evaluare. Ştiu că persoana care a adjudecat imobilul a fost o persoană cu numele B., acesta fiind reprezentat de un domn A., iar la licitaţie a mai fost o persoană pe nume C..

Eu nu am predat casa şi cheile, imobilul fiind închiriat unei doamne. Ulterior, doamna m-a sunat şi mi-a spus că au venit cei care au câştigat la licitaţia şi i-au cerut să plece. Doamna a plecat din imobil în luna decembrie 2015 şi le-a predat cheile. Eu nu am mai reuşit să-mi iau bunurile mele pe care le mai aveam în imobil. Ştiu că în luna decembrie 2015 casa mea a fost scoasă la vânzare pe site-ul PPP. de către o agenţie imobiliară cu preţul de 35.000 euro.

Am luat legătura cu agenţia şi le-am solicitat să-mi dea telefonul adjudecatarului pentru a discuta cu acesta să-mi iau bunurile, comunicându-ni-se că este plecat din ţară.

Am aflat ulterior de la vecini faptul că ulterior imobilul a fost vândut unor tineri prin programul prima casă cu 30 şi ceva de mii de euro.

Cei care au adjudecat imobilul au schimbat contorul la gaz, nu ştiu cum au reuşit pentru că pe mine QQQ. m-a dat în judecată pentru neachitarea unei facturi de către chiriaş în valoare de 1.300 RON.

KKK. a solicitat continuarea executării a subsemnatului pentru recuperarea diferenţei de creanţă, dar am avut noroc cu legea dării în plată.

Consider că vânzarea imobilului proprietatea subsemnatului la jumătate din preţul de evaluare mi-a adus atât mie cât şi creditorului un prejudiciu.

Eu mă constitui parte civilă în cauză cu suma de 74.000 RON reprezentând diferenţa între preţul de evaluare şi preţul de adjudecare a imobilului."

- Dosar de executare nr. x/2012, înregistrat la BB., din mun. Bacău, jud. Bacău

În baza cererii de executare silită formulată de către creditorul RRR. SA, care a cesionat creanţa către SSS. SRL, a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2012 al BB. din mun. Bacău, jud. Bacău, împotriva debitorilor garanţi ipotecari TTT. şi UUU. din mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ.

Executorul judecătoresc a dispus scoaterea la vânzare silită a imobilului proprietatea debitorilor respectiv apartament cu patru camere situat în mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, imobil urmărit pentru un debit în cuantum de 393.041,14 RON, reprezentând împrumut nerestituit şi cheltuieli de executare, în cuantum de 9.335,70 RON.

Imobilul a fost evaluat la suma de 41.200 euro, conform raportului de evaluare întocmit în cauză şi întrucât imobilul nu a fost adjudecat cu ocazia organizării primei licitaţii publice, preţul de pornire a licitaţiei pentru imobil a fost redus conform prevederilor legale cu 25%, fiind stabilit la suma de 30.900 euro.

Fiind interesat de achiziţionarea acestui imobil inculpatul B. le-a solicitat angajaţilor săi inculpaţii A. şi C. să participe la licitaţia publică din data de 10.12.2015, acesta punându-le la dispoziţie sumele de bani necesare pentru achitarea cauţiunii.

Inculpatul A. a participat la licitaţia publică organizată în Dosar de executare nr. x/2012, în calitate de mandatar al numitei SS., mama inculpatului B., în baza procurii notariale autentificate sub nr. x/14.08.2014 de către BNP E..

Inculpaţii: B., A. şi C. cunoşteau faptul că imobilul nu poate fi adjudecat sub un anumit preţ comunicat de creditor executorului judecătoresc.

Astfel, creditorul a comunicat pe mail executorului judecătoresc BB., inculpat în prezenta cauză faptul că este de acord cu adjudecarea imobilului în situaţia în care i se distribuie suma de 19.900 euro, în caz contrar solicitând suspendarea procedurii de executare.

Pe cale de consecinţă, executorul judecătoresc a adăugat la acest preţ suma de 9.335,70 RON, echivalentul a 2.100 euro şi le-a comunicat inculpaţilor A. şi C. care este preţul minim de adjudecare, respectiv 22.000 euro.

Inculpatul A. a oferit suma de 22.000 euro menţionată în oferta de participare la licitaţie, iar inculpatul C., conform indicaţiilor primite suma de 20.000 euro.

Prezenţa inculpatului C. era absolut necesară pentru ca imobilul să fie adjudecat sub preţul de pornire, acesta participând în baza înţelegerii anterioare şi nu pentru a adjudeca acest imobil.

Licitaţia a fost una formală, cei doi inculpaţi menţinându-şi ofertele depuse iniţial, numita SS. fiind declarată adjudecatar, prin mandatar A..

Imobilul adjudecat la data de 10.12.2015 şi pentru care a fost emis actul de adjudecare din data de 14.01.2016 a fost vândut ulterior martorului VVV., în baza contractului autentificat sub numărul x/15.04.2016, încheiat la BNP E., cu suma de 39.000 euro, un preţ mult peste preţul de pornire a licitaţiei şi apropiat de preţul de evaluare.

A arătat că din declaraţia martorului rezultă faptul că a negociat pentru cumpărarea imobilului cu B., iar pe numita SS. a cunoscut-o doar la semnarea contractului. Martorul a precizat că imobilul nu avea îmbunătăţiri recente:

"În anul 2016 am fost interesat împreună cu soţia de achiziţionarea unui apartament în mun. Piatra-Neamţ.

Astfel am studiat ofertele de pe site-urile de specialitate şi am identificat un anunţ pe site-ul PPP.. ro privind un apartament cu 4 camere în mun. Piatra-Neamţ.

Am sunat la numărul de telefon indicat în anunţ şi am discutat cu o persoană de sex masculin. Am stabilit cu acesta o întâlnire la imobil ocazie cu care l-am cunoscut pe B. fiul proprietarei. Acesta mi-a prezentat apartamentul şi mi-a spus că a fost al unei cunoştinţe care a avut nişte probleme cu creditul la bancă.

B. mi-a comunicat la o întâlnire ulterioară, când am stabilit preţul de achiziţie respectiv 39.000 euro, faptul că apartamentul este pe numele mamei sale.

Ulterior conform înţelegerii ne-am deplasat la un birou notarial indicat de B. unde eu şi soţia ne-am întâlnit cu proprietara SS. şi cu numitul B..

Anterior, semnasem un antecontract de vânzare cumpărare la acelaşi birou notarial, ocazie cu care i-am dat numitei SS. care era însoţită de B. suma de 28.000 RON.

Ulterior, la încheierea contractului de vânzare cumpărare, diferenţa în sumă de 147.000 RON au fost viraţi în contul proprietarei de către OOO. unitate la care noi am contractat un credit.

Eu am plătit taxele notariale, iar impozitul pe tranzacţie a fost achitat de SS..

În prezent locuim în acest imobil. Am schimbat centrala care era veche, am pus parchet dar nu am schimbat termopanul care deşi nu era nou se prezenta în condiţii acceptabile. Apartamentul nu era mobilat în momentul în care l-am cumpărat."

Prejudiciul creat în cauză de către inculpaţii B., A. şi C., reprezentând diferenţa între preţul de pornire a licitaţiei şi preţul de adjudecare este de 8.900 euro.

Urmare a valorificării bunului obţinut prin activitatea infracţională, inculpatul B. a obţinut un profit de 17.000 euro în doar 3 luni de zile.

- Dosar de executare nr. 224/2012, înregistrat la UU., din mun. Piatra-Neamţ, jud. Neamţ

În baza cererii de executare silită formulată de către creditorul SC WWW. SRL a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2012 al UU., din mun. Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, împotriva debitoarei XXX., din mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ.

Executorul judecătoresc a dispus scoaterea la vânzare silită a imobilului proprietatea debitoarei, respectiv apartament cu o cameră, situat în mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, imobil urmărit pentru un debit în cuantum de aproximativ 11.000 RON, din care la momentul organizării licitaţiei mai era de achitat suma de 7.102,88 RON reprezentând împrumut nerestituit şi cheltuieli de executare în cuantum de 1.700 RON.

Imobilul a fost evaluat la suma de 12.000 euro, conform raportului de evaluare întocmit în cauză şi întrucât imobilul nu a fost adjudecat cu ocazia organizării primei licitaţii publice, preţul de pornire a licitaţiei pentru imobil a fost redus conform prevederilor legale cu 25%, fiind stabilit la suma de 9.000 euro.

Fiind interesat de achiziţionarea acestui imobil inculpatul B. le-a solicitat angajaţilor săi inculpaţii A. şi C. să participe la licitaţia publică din data de 11.02.2016, acesta punându-le la dispoziţie sumele de bani necesare pentru achitarea cauţiunii.

De această dată, inculpatul B. a stabilit ca inculpatul C. să fie cel care adjudecă, indicându-i suma pe care să o ofere. Inculpaţii C. şi A. s-au deplasat împreună la YYY. SA din mun. Piatra-Neamţ şi au achitat cauţiunea de 10% din preţul de pornire a licitaţiei, aspect care rezultă din faptul că recipisele eliberate au numere consecutive.

Cei doi inculpaţi s-au deplasat la sediul executorului judecătoresc unde au depus ofertele de participare la licitaţie şi recipisele eliberate de agenţia băncii. Inculpatul A. a oferit suma de 5.000 euro, iar inculpatul C. suma de 5.500 euro, oferte sub preţul de pornire a licitaţiei.

Analizând ofertele depuse de către cei doi licitatori Curtea a constatat faptul că acestea sunt scrise identic la calculator, fiind bolduite aceleaşi pasaje şi fiind folosite aceleaşi caractere.

Licitaţia din data de 11.02.2016 a fost una formală, inculpatul C. adjudecând imobilul pentru suma de 6.000 euro.

Prejudiciul creat în cauză de către inculpaţii B., A. şi C., reprezentând diferenţa între preţul de pornire a licitaţiei şi preţul de adjudecare este de 3.000 euro.

- Dosar de executare nr. x/2012, înregistrat la UU., din mun. Piatra-Neamţ, jud. Neamţ

În baza cererii de executare silită formulată de către creditorul SC WWW. SRL a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2012 al UU., din mun. Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, împotriva debitoarei ZZZ., din mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ.

Executorul judecătoresc a dispus scoaterea la vânzare silită a imobilului proprietatea debitoarei, respectiv apartament cu o cameră, situat în mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, imobil urmărit pentru un debit în cuantum de 38.342,08 RON, reprezentând împrumut nerestituit şi cheltuieli de executare, în cuantum de 4.816 RON.

Imobilul a fost evaluat la suma de 50.500 RON, conform raportului de evaluare întocmit în cauză şi întrucât imobilul nu a fost adjudecat cu ocazia organizării primei licitaţii publice, preţul de pornire a licitaţiei pentru imobil a fost redus conform prevederilor legale cu 25%, fiind stabilit la suma de 37.875 RON.

Fiind interesat de achiziţionarea acestui imobil inculpatul B. le-a solicitat angajaţilor săi inculpaţii A. şi C. să participe la licitaţia publică din data de 23.02.2016, acesta punându-le la dispoziţie sumele de bani necesare pentru achitarea cauţiunii.

Conform înţelegerii prealabile s-a stabilit ca inculpatul A. să adjudece imobilul, dar în calitate de mandatar al inculpatului I..

Inculpaţii C. şi A. s-au deplasat împreună la AAAA. Bacău şi au achitat cauţiunea de 10% din preţul de pornire a licitaţiei, apoi s-au deplasat în mun. Piatra-Neamţ la sediul executorului judecătoresc unde au depus ofertele de participare la licitaţie şi recipisele eliberate de agenţia băncii. Inculpatul A. a oferit suma de 25.000 RON, iar inculpatul C. suma de 20.000 RON, oferte sub preţul de pornire a licitaţiei.

Analizând ofertele depuse de către cei doi licitatori se constată faptul că acestea sunt scrise identic la calculator, fiind bolduite aceleaşi pasaje şi fiind folosite aceleaşi caractere, ofertele prezentând aceleaşi caracteristici cu cele depuse în Dosarul de executare nr. 224/2012 înregistrat la acelaşi executor judecătoresc.

Licitaţia din data de 23.02.2016 a fost una formală, inculpatul A. adjudecând imobilul pentru suma de 28.500 RON. Deşi suma cu care s-a adjudecat imobilul este mai mare cu 3.500 RON decât suma oferită iniţial, cei doi inculpaţi au încercat să creeze aparenţa unei licitaţii reale, aceştia cunoscând preţul minim pentru care creditorul nu va cere suspendarea executării, tocmai în baza ofertelor anterioare trimise creditorului prin intermediul executorului judecătoresc.

S-a reţinut că prejudiciul creat în cauză de către inculpaţii: B., A. şi C., reprezentând diferenţa între preţul de pornire a licitaţiei şi preţul de adjudecare este de 9.375 RON.

Fiind audiată în cauză în calitate de persoană vătămată, numita ZZZ. a precizat:

"În anul 2008 am împrumutat suma de 15.000 RON de la ZZ. SA, credit de nevoi personale.

Eu nu am mai reuşit să achit la un moment dat ratele, fapt pentru care la un moment dat, în anul 2012, SC BBBB. SRL a solicitat executarea mea silită, fiind înregistrat un dosar la UU.

Nu cunosc modalitatea în care s-a făcut evaluarea garsonierei proprietatea mea şi a soţului meu, eu sau soţul meu nu am făcut vreo acţiune de partaj.

Cunoşteam despre executarea silită dar nu am avut posibilităţi să ne achităm creditul.

La un moment dat, în anul 2016 în luna februarie, a venit executorul judecătoresc la serviciu unde lucram şi mi-a spus că trebuie să predau cheile întrucât garsoniera a fost vândută. Eu am semnat nişte acte la acel moment şi după aproximativ o jumătate de oră a venit un băiat din mun. Bacău care mi-a spus că el a cumpărat apartamentul, iar după serviciu m-am dus cu acesta şi i-am arătat garsoniera şi i-am dat cheile.

Soţul meu a primit suma de 17.000 RON de la executorul judecătoresc, pentru partea sa din garsonieră, executorul spunându-i că a oprit din partea sa cheltuielile de executare, impozitul şi datoriile de la asociaţie.

Începând cu luna trecută mi se opreşte din pensie suma de 400 RON, eu având pensie de 1.090 RON, pentru suma rămasă de achitat către creditor. Mi-a venit adresă de la BBBB. cu privire la faptul că mai am de achitat 20.800 RON.

Eu am crezut că garsoniera mea a fost cumpărată la licitaţie cu suma de 50.000 RON, dar am aflat în acest moment că suma cu care a câştigat băiatul din Bacău este de 28.500 RON. Eu consider că în acest fel am fost prejudiciată şi am rămas în continuare datoare la bancă.

Doresc să nu mai achit la BBBB. datoria pe care mi-au stabilit-o de 20.800 RON, întrucât dacă garsoniera se vindea cu preţul de evaluare mie nu mi s-ar mai opri acum bani din pensie.

Mă constitui parte civilă în dosar cu suma de 20.800 RON, reprezentând daune materiale."

A constatat, aşadar, faptul că în urma executării silite a debitoarei ZZZ., aceasta a rămas în continuare cu un debit restant consistent, fără imobil, soţul său a primit pentru jumătatea sa din imobil doar suma de 17.000 RON, fiindu-i reţinute acestuia cheltuielile de executare, iar creditorul a încasat doar o parte din suma care i se cuvenea.

Dosare de executare nr. x/2012, înregistrat la RR., din oraşul Buhuşi, jud. Bacău

În baza cererii de executare silită formulată de către creditorul SC KKK. SRL a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2012, al RR. din oraşul Buhuşi, jud. Bacău, împotriva debitorilor CCCC. şi DDDD., din com. x, str. x, jud. Bacău.

Executorul judecătoresc a dispus scoaterea la vânzare silită a imobilului proprietatea debitorilor respectiv teren în suprafaţă de 525 m.p. şi o casă P plus 1, din com. x, jud. Bacău, imobil urmărit pentru un debit în cuantum de 27.001,44 euro, reprezentând împrumut nerestituit, 2009,47 euro şi 8.315 RON cheltuieli de executare.

Imobilul a fost evaluat la suma de 159.721 RON şi întrucât imobilul nu a fost adjudecat cu ocazia organizării primei licitaţii publice, preţul de pornire a licitaţiei pentru imobil a fost redus conform prevederilor legale cu 25%, fiind stabilit la suma de 119.453,25 RON.

În modalitatea şi scopul indicat mai sus, inculpaţii: B., A. şi C. s-au înţeles în sensul participării la licitaţia publică organizată în data de 07.03.2016 şi adjudecării imobilului sub preţul de pornire, la un preţ stabilit înainte de începerea licitaţiei.

Conform înţelegerii prealabile s-a stabilit ca inculpatul A. să adjudece imobilul, dar în calitate de mandatar al martorului VV., care îl împuternicise pe inculpatul A. să cumpere imobile pe numele său încă din data de 28.01.2016, prin procura autentificată sub nr. x la EEEE. din mun. Bacău.

Inculpaţii C. şi A. s-au deplasat împreună la AAAA. Bacău şi au achitat cauţiunea de 10% din preţul de pornire a licitaţiei, apoi s-au deplasat în oraş Buhuşi la sediul executorului judecătoresc unde au depus ofertele de participare la licitaţie şi recipisele eliberate de agenţia băncii. Inculpatul A. a oferit suma de 80.000 RON, iar inculpatul C. suma de 65.000 RON, oferte sub preţul de pornire a licitaţiei.

Licitaţia din data de 07.03.2016 a fost una formală, inculpatul A. adjudecând imobilul, în calitate de mandatar al numitului VV., pentru suma de 80.000 RON, sumă pe care de altfel a oferit-o încă de la început.

Prejudiciul creat în cauză de către inculpaţii: B., A. şi C., reprezentând diferenţa între preţul de pornire a licitaţiei şi preţul de adjudecare, este de 39.453,25 RON.

Fiind audiat în cauză martorul VV., acesta a precizat următoarele:

"Îl cunosc pe numitul A. de aproximativ 15 ani şi am o relaţie de prietenie cu acesta. În virtutea relaţiei de prietenie, acesta m-a rugat să-l împuternicesc să cumpere în numele meu imobile pe teritoriul României. Acesta mi-a relatat faptul că el făcuse mai multe tranzacţii şi ar depăşi un prag valoric peste care ar trebui să achite un impozit.

Eu am fost de acord şi m-am deplasat la BNP FFFF. din mun. Bacău, unde am semnat o procură de reprezentare, prin care A. putea achiziţiona în orice mod imobile pe teritoriul României.

Parcă îmi amintesc faptul că mi-a spus la acel moment că ar fi interesat de o casă cu teren din afara mun. Bacău. Nu mi-a spus de vreo licitaţie publică şi nu ştiu dacă acesta a participat şi a adjudecat în numele meu şi nici dacă a vândut ulterior imobilul. Este posibil să-i fi făcut procură de vânzare odată cu procura de reprezentare. Cert este că eu nu aveam vreo sumă de bani disponibilă pentru vreo astfel de investiţie şi nici nu am primit de la A. vreo sumă de bani din revânzare.

Nu ştiu dacă A. a folosit procura de reprezentare şi pentru alte imobile. Nu am mai discutat cu acesta din luna octombrie 2016."

Curtea a precizat că din declaraţia martorului rezultă faptul că motivul pentru care inculpaţii participau la licitaţii publice în calitate de mandatari ai altor persoane fizice era generat de dorinţa de a ascunde numărul real al tranzacţiilor imobiliare efectuate.

Dosar de executare nr. x/2012, înregistrat la BB. din mun. Bacău, jud. Bacău

În baza cererii de executare silită formulată de către creditorul RRR. SA, care a cesionat creanţa către SSS. SRL, a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2012 al BB. împotriva debitorilor garanţi GGGG. şi XXX., din com. x, sat x, jud. Neamţ.

Executorul judecătoresc a dispus scoaterea la vânzare silită a imobilelor proprietatea debitorilor respectiv teren curţi construcţii în suprafaţă de 600 m.p. şi casă C1, situate în com. x, sat x, jud. Neamţ, imobile urmărite pentru un debit în cuantum de 32.640,49 CHF şi 11.548,58 RON, reprezentând împrumut nerestituit şi cheltuieli de executare.

Imobilul a fost evaluat la suma de 34.900 euro, conform raportului de evaluare întocmit în cauză şi întrucât imobilul nu a fost adjudecat cu ocazia organizării primei licitaţii publice, preţul de pornire a licitaţiei pentru imobil a fost redus conform prevederilor legale cu 25%, fiind stabilit la suma de 26.175 euro.

Fiind interesat de achiziţionarea acestui imobil sub preţul de pornire a licitaţiei inculpatul A. i-a solicitat inculpatului I. să-l însoţească la licitaţia publică organizată în data de 27.07.2016.

Inculpatul A. i-a explicat vărului său I. cum va proceda, transmiţându-i acestuia că imobilul va fi adjudecat pe numele său cu un preţ agreat de către creditor.

Inculpatul I. a fost de acord cu propunerea vărului său, cu scopul de a-l ajuta pe acesta.

Cei doi inculpaţi s-au deplasat la sediul OOO. din mun. Bacău unde A. a achitat ambele cauţiuni necesare pentru participarea la licitaţie, după care s-au deplasat la sediul executorului judecătoresc.

Inculpaţii au depus la dosar şi ofertele de participare, inculpatul I. inserând suma de 17.000 euro, iar inculpatul A. suma de 15.000 euro.

Analizând oferta inculpatului I. se constată faptul că în josul paginii a fost menţionat numărul de telefon al inculpatului A., cel care a organizat participarea la această licitaţie publică.

Oferta inculpatului I. a fost comunicată de către executorul judecătoresc creditorului care a transmis prin mail acceptul ca imobilul să fie vândut cu preţul de 17.000 euro.

Licitaţia desfăşurată în continuare a fost una formală, inculpaţii menţinându-şi ofertele iniţiale, executorul judecătoresc declarându-l adjudecatar pe inculpatul I..

Prejudiciul creat către inculpaţii A. şi I., reprezentând diferenţa între preţul de pornire a licitaţiei şi preţul de adjudecare este în cuantum de 9.175 euro.

De asemenea, Curtea a menţionat că existenţa înţelegerii între cei doi inculpaţi participanţi la licitaţie rezultă din modul de desfăşurare a licitaţiei, din declaraţia inculpatului I., vărul inculpatului A. şi din faptul că anterior, primul inculpat l-a împuternicit pe cel de al doilea pentru a adjudeca imobile pe numele său, ceea ce s-a şi întâmplat în Dosarul de executare nr. x/2012 al UU. prezentat mai sus.

Cu ocazia audierii, în cursul urmăririi penale, inculpatul I. a precizat următoarele:

"Anul acesta, nu mai reţin cu exactitate data, am fost contactat de către vărul meu A. care mi-a spus să-l însoţesc la o licitaţie publică întrucât vrea să cumpere un imobil. Nu ştiam despre ce imobil este vorba, dar m-am gândit să-l ajut deşi eu nu cunosc procedura licitaţiilor publice. Acesta mi-a spus că se descurcă el şi eu l-am însoţit la bancă pentru a depune pe numele meu recipisa de participare la licitaţie, după care am mers la executorul judecătoresc. Aici, am scris o ofertă de participare cu suma indicată de A., după care în cadrul licitaţiei publice, am spus că ofer această sumă. A. a oferit o sumă mai mica conform înţelegerii anterioare şi eu am adjudecat imobilul pe numele meu

Ulterior, am fost cu A. la bancă şi acesta mi-a dat banii pentru plata imobilului, diferenţa de preţ, iar eu i-am trimis în contul executorului judecătoresc.

Acesta mi-a cerut să-I fac o procură de reprezentare, în baza căreia să vândă ulterior imobilul adjudecat pe numele meu.

Nu ştiu dacă A. a vândut acest imobil, întrucât eu nu am primit vreo sumă de bani. De altfel, A. m-a rugat doar să-l ajut, fără a-mi promite că-mi va da o sumă de bani la vânzarea imobilului.

Precizez că eu folosesc de mai multă vreme numărul de telefon x.

Nu-i cunosc pe numiţii pe numiţii C. şi B..

Vărul meu A. este plecat în Irlanda de aproximativ 2 luni de zile."

S-a arătat că, prin faptul că anterior l-a împuternicit pe vărul său să adjudece imobile în numele său, fapt care s-a şi întâmplat, rezultă că inculpatul I. a avut reprezentarea acţiunilor sale, necunoaşterea legii neexonerându-l de răspundere.

Dosar de executare nr. x/2014, înregistrat la HHHH., din oraşul Tg. Neamţ, jud. Neamţ

În baza cererii de executare silită formulată de către creditorul ZZ. SA a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2014 al HHHH. împotriva debitoarei IIII..

Executorul judecătoresc a dispus scoaterea la vânzare silită a imobilului proprietatea debitoarei respectiv apartament cu două camere, situat în mun. Piatra-Neamţ, str. str. x, jud. Neamţ, imobil urmărit pentru un debit în cuantum de 30.466,22 euro, reprezentând împrumut nerestituit la care s-au adăugat cheltuielile de executare în cuantum de 9.607,8 RON

Imobilul a fost evaluat la suma de 63.836 RON, conform raportului de expertiză întocmit în cauză şi întrucât imobilul nu a fost adjudecat cu ocazia organizării primei licitaţii publice, preţul de pornire a licitaţiei pentru imobil a fost redus conform prevederilor legale cu 25%, fiind stabilit la suma de 47.877 RON.

Fiind interesaţi de achiziţionarea acestui imobil sub preţul de pornire a licitaţiei inculpatul B. şi inculpatul D. au hotărât să participe la licitaţia din data de 11.11.2016.

Aşa cum a precizat şi anterior, Curtea a reţinut că, inculpatul D. este de profesie zugrav şi efectua reparaţii în imobilele adjudecate de gruparea infracţională condusă de către inculpatul B..

Inculpatul B. a depus oferta în valoare de 38.000 RON, iar inculpatul D. a oferit suma de 40.000 RON.

Licitaţia care a avut loc la sediul executorului judecătoresc a fost una formală, inculpatul D. adjudecând imobilul pentru suma de 41.000 RON, cu doar 1.000 RON mai mult decât oferta iniţială şi sub preţul de pornire a licitaţiei.

Prejudiciul creat de către inculpaţii B. şi D., reprezentând diferenţa între preţul de pornire a licitaţiei şi preţul de adjudecare este în cuantum de 6.877 RON.

În actul de sesizare s-a reţinut că inculpaţii B. şi D. nu au recunoscut săvârşirea infracţiunii, invocând faptul că s-au întâlnit întâmplător la licitaţia din data de 11.11.2016, dar că declaraţiile acestora sunt contrazise de materialul probator administrat în cauză, de faptul că inculpatul D. a mai adjudecat un imobil cu ajutorul inculpaţilor B. şi A., în Dosarul nr. x/2012 al MM., prezentat mai sus, precum şi de faptul că inculpatul D. îl împuternicise anterior în acest sens pe inculpatul A..

- Dosar de executare nr. x/2011, înregistrat la B.E.J. GG., din mun. Bacău, jud. Bacău

În baza cererii de executare silită formulată de creditorul JJJJ., din mun. Bacău, str. x nr. 13/A/9, jud. Bacău, a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2011, al B.E.J. GG., împotriva debitorului KKKK. din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău.

Executorul judecătoresc a dispus scoaterea la vânzare silită a imobilului proprietatea debitorului, situat în mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău, respectiv o garsonieră, imobil urmărit pentru un debit în cuantum de 17.736 RON.

Imobilul a fost evaluat la suma de 77.700 RON şi întrucât au fost organizate mai multe licitaţii în cadrul cărora imobilul nu a fost adjudecat, preţul de pornire a licitaţiei pentru imobil a fost redus după prima licitaţie organizată conform prevederilor legale cu 25%, fiind stabilit la suma de 58.275 RON.

Conform publicaţiei de vânzare din data de 18.11.2015, executorul judecătoresc a organizat o nouă licitaţie pentru data de 29.12.2015.

Interesaţi de achiziţionarea acestui imobil s-au arătat inculpaţii: K., L. şi A., precum şi martorul LLLL..

Aceştia au achitat cauţiunea de 10% din preţul de pornire a licitaţiei şi au depus la biroul executorului judecătoresc ofertele de participare.

Inculpatul K. a oferit un preţ derizoriu, respectiv suma de 25.000 RON, inculpatul L. a oferit suma de 44.500 RON, inculpatul A. a oferit suma de 9.800 euro, iar martorul LLLL. a oferit suma de 50.000 RON.

Curtea de Apel a constatat că oferta inculpatului L. deşi semnată de către acesta este scrisă de către inculpatul K..

Inculpatul A. a participat la licitaţia din data de 29.12.2015, în calitate de procurator al numitei TT., în baza procurii notariale autentificate sub nr. x/29.07.2015 la MMMM..

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că din procesul-verbal de licitaţie întocmit de către executorul judecătoresc la data de 29.12.2015 rezultă faptul că inculpatul K. a oferit suma de 45.000 RON şi s-a retras, inculpatul L. a oferit suma de 52.100 RON şi s-a retras, martorul LLLL. a oferit suma de 51.500 RON şi s-a retras, iar inculpatul A. a oferit, în calitate de procurator al numitei TT. suma de 52.200 RON şi a fost declarat adjudecatar.

Inculpatul A. a adjudecat imobilul la o diferenţă de 100 RON faţă de inculpatul L., nu înainte de a ajunge la o înţelegere cu acesta şi cu inculpatul K..

A reţinut că atât din declaraţia inculpatului K., cât şi din declaraţia inculpatului L., ambele date în cursul urmăririi penale, rezultă faptul că au ajuns la o înţelegere cu inculpatul A., în sensul să adjudece acesta din urmă la un preţ convenabil, ceilalţi doi inculpaţi primind de la inculpatul A. o sumă de bani pentru încheierea acestei înţelegeri. Inculpatul K. a declarat faptul că inculpatul A. le-a predat suma de 1.000 euro, iar inculpatul L. a precizat că a împărţit cu inculpatul K. suma de 3.000 RON primită de la inculpatul declarat adjudecatar.

Ulterior, la data de 19.01.2016, inculpatul A. a solicitat executorului judecătoresc restituirea cauţiunii, întrucât nu are posibilitatea achitării diferenţei de preţ.

Fiind audiat în cauză, martorul LLLL. a precizat că: "în ceea ce priveşte licitaţia organizată la GG. din mun. Bacău pentru o garsonieră din mun. Bacău, str. x, precizez că a fost prima licitaţie publică la care am participat. Au mai fost şi alţi participanţi pe care nu-i cunoşteam dar am avut senzaţia că aceştia se cunoşteau între ei".

În opinia instanţei de fond, existenţa unei înţelegeri între inculpaţi, cu ocazia participării la licitaţia din data de 29.12.2015, rezultă din înscrisurile existente la dosarul de executare silită (ofertele de participare, procesul-verbal de licitaţie), din declaraţia martorului LLLL. şi din declaraţiile inculpaţilor K. şi L..

Astfel, s-a constatat faptul că cei doi inculpaţi s-au retras din licitaţie, deşi au oferit la prima strigare sume mai mari decât oferta iniţială a inculpatului A. şi fără a aştepta să vadă dacă acesta oferă la prima strigare o sumă mai mare. Cei doi inculpaţi stabiliseră în prealabil cu inculpatul A. cine va adjudeca şi cu ce preţ.

Totodată, a mai arătat că legătura dintre inculpaţii K. şi L., liderii uneia dintre grupările infracţionale specializată în săvârşirea unor infracţiuni de şantaj şi deturnarea licitaţiilor publice, rezultă din monitorizările intruzive efectuate în perioada premergătoare şi ulterioară organizării acestei licitaţii publice.

- Dosar de executare nr. x/EXE/2015, înregistrat la OO. din mun. Bacău, jud. Bacău

În baza cererii de executare silită formulată de către creditoarea NNNN. din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2015 al OO. împotriva debitorului OOOO. din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău.

Executorul judecătoresc a dispus scoaterea la vânzare silită a imobilului proprietatea debitorului respectiv apartament cu 3 camere situat în mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău, imobil urmărit pentru un debit în cuantum de 10.300 euro reprezentând pensie de întreţinere şi 6.960,83 RON reprezentând cheltuieli de executare şi onorariu.

Imobilul a fost evaluat la suma de 200.750 RON conform raportului de evaluare întocmit în cauză şi întrucât imobilul nu a fost adjudecat cu ocazia organizării primei licitaţii publice, preţul de pornire a licitaţiei pentru imobil a fost redus conform prevederilor legale cu 25%, fiind stabilit la suma de 150.562,50 RON.

Executorul judecătoresc a organizat o nouă licitaţie publică pentru data de 14.04.2016.

Interesaţi de achiziţionarea acestui imobil au fost atât membri ai grupării infracţionale conduse de către inculpaţii K. şi L. cât şi inculpatul Y. membru al grupării infracţionale conduse de către inculpatul M., împreună cu inculpatul V..

Inculpaţii Y. şi inculpatul V. au hotărât să participe la licitaţia organizată în data de 14.04.2016 în înţelegere în sensul să adjudece unul dintre aceştia la cel mai mic preţ posibil, contribuind la cheltuielile de adjudecare şi urmând să împartă profitul la revânzarea imobilului.

În prealabil, inculpatul Y. a cerut opinia cumătrului său, liderul grupării infracţionale M. legat de acest imobil de valoarea de piaţă şi de modul în care să acţioneze la licitaţia din data de 14.04.2016, aşa cum rezultă din convorbirile telefonice purtate de către inculpaţi.

Inculpaţii Y. şi V. s-au deplasat împreună atât la AAAA. SA cât şi la sediul executorului judecătoresc în data de 14.04.2016, aşa cum rezultă din convorbirile telefonice ale acestora interceptate în baza mandatului de supraveghere tehnică emis de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Ajunşi la sediul executorului judecătoresc, inculpaţii Y. şi V. s-au întâlnit cu inculpaţii K., Q., R. şi L..

Inculpatul L. nu a depus ofertă sau recipisă pentru a participa la licitaţie, însă s-a prezentat la licitaţie convins fiind că raportat la valoarea apartamentului se poate ajunge la o înţelegere care să determine obţinerea unor sume de bani.

Inculpatul K. a participat la licitaţia din data de 14.04.2016 în calitate de mandatar al inculpatului F. în baza procurii autentificate sub nr. x/08.03.2016 la PPPP. şi a oferit suma de 150.600 RON.

Inculpatul Q. a participat la licitaţia din data de 14.04.2016 în calitate de mandatar al numitei QQQQ. în baza procurii autentificate sub nr. x/24.02.2014 la RRRR. şi a oferit suma de 150.600 RON.

Inculpatul R. a participat la licitaţia din data de 14.04.2016 în calitate de mandatar al martorei SSSS. în baza procurii autentificate sub nr. x/15.06.2015 la TTTT. şi a oferit suma de 150.600 RON

Inculpaţii Y. şi V. au oferit fiecare câte 151.000 RON.

Înainte de începerea licitaţiei, inculpatul L. le-a cerut participanţilor la licitaţie să ajungă la o înţelegere, întrucât nu sunt "persoane străine" adică alţi licitatori şi să se stabilească cine să adjudece, bineînţeles în schimbul unor sume de bani pentru ceilalţi participanţi.

Întrucât la această licitaţie publică au participat membri a două grupări infracţionale, înţelegerea a fost mai greu de realizat raportat şi la valoarea de piaţă a imobilului situată în jurul sumei de 50.000 de euro.

Astfel, iniţial inculpatul Q. şi inculpatul V. erau dispuşi să ofere câte 3.500 euro celorlalţi participanţi pentru a adjudeca imobilul, însă întrucât niciunul dintre aceştia nu dorea să cedeze, s-au efectuat mai multe strigări în cadrul licitaţiei publice.

În cele din urmă, într-una dintre pauzele dintre strigări, la insistenţele inculpatului L., inculpatul Q. a cedat însă a perceput o sumă dublă faţă de ceilalţi licitatori, respectiv suma de 1.000 euro.

Astfel, inculpaţii Q., V., Y., R., K. şi L. au ajuns la o înţelegere în sensul să adjudece imobilul inculpatul V., urmând ca acesta să achite câte 500 euro celorlalţi inculpaţi cu excepţia inculpatului Q. care a primit 1.000 euro, înainte de încheierea licitaţiei. Întrucât inculpatul V. nu avea această sumă asupra sa, a împrumutat suma de 1.000 euro de la inculpatul R. prin intermediul inculpatului L..

Inculpatul V. a fost declarat adjudecatar pentru suma de 157.000 RON, după care acesta s-a deplasat împreună cu inculpatul Y. la casa de schimb valutar a acestuia şi a luat suma de 3.500 euro, pe care a împărţit-o celorlalţi participanţi la licitaţie.

Inculpatul L. a primit suma de 500 euro deşi nu participase la licitaţie şi nu putea teoretic să influenţeze modul de desfăşurare a acesteia, însă practic acesta a fost iniţiatorul şi cel care a reuşit să-i determine pe participanţi să ajungă la înţelegere.

S-a constatat aşadar faptul că inculpaţii ajungeau la înţelegeri în schimbul unor sume de bani chiar şi în situaţiile în care imobilul se adjudeca peste preţul de pornire a licitaţiei.

S-a arătat că, discuţiile telefonice purtate în timpul şi după terminarea licitaţiei din data de 14.04.2016, de către inculpatul L. cu o persoană identificată ulterior după numărul de telefon inserat în cererile de participare la diferite licitaţii publice ca fiind inculpatul P., confirmă situaţia de fapt expusă mai sus.

Discuţiile telefonice menţionate mai sus arată pe de o parte legătura infracţională a inculpatului L. cu inculpatul P. cu care a participat la multe licitaţii publice reţinute anterior ca fiind deturnate, precum şi modul "cu linişte şi pace" în care aceştia înţelegeau desfăşurarea unei licitaţii în care participanţi erau doar cunoscuţi, membri ai grupării infracţionale.

După terminarea licitaţiei, inculpatul Y. i-a comunicat inculpatului M. detalii legate de desfăşurarea acesteia, comunicându-i că s-a ajuns la înţelegere pentru o sumă de bani. Inculpatul M. nu a părut surprins de această modalitate de finalizare a unei licitaţii, aspect care denotă că a luat parte la astfel de înţelegeri.

După terminarea licitaţiei din data de 14.04.2016, inculpatul V. i-a cerut inculpatului Y. să-l lase să păstreze imobilul adjudecat şi să nu-l mai vândă în vederea obţinerii unui profit, inculpatul Y. primind la fel ca ceilalţi inculpaţi participanţi la licitaţie suma de 500 euro.

Inculpatul V. a purtat discuţii telefonice sau prin mesaje în ziua de 14.04.2016, după ce a fost declarat adjudecatar, cu mai multe persoane, exprimându-şi bucuria achiziţionării unui imobil cu o sumă mult mai mică decât valoarea acestuia şi arătând faptul că a fost nevoit să achite o sumă de bani celorlalţi licitatori.

Ulterior, inculpatul V. a întâmpinat probleme legate de acest imobil, debitorul OOOO. fiind hotărât să promoveze o contestaţie la executare:

Fiind audiată în cauză în calitate de martor, creditoarea NNNN. a precizat faptul că unul dintre participanţii la licitaţie a făcut verificări la locuinţa sa în vederea obţinerii unor date despre imobilul executat silit şi a prezentat aspectele constatate vis a vis de participanţii la licitaţia din data de 14.04.2016 la care a participat:

"În data de 12.04.2016, în timp ce mă aflam la serviciu, am fost sunată de către sora mea, care mi-a relatat faptul că la uşa locuinţei mele, unde domiciliez împreună cu părinţii mei şi fiica mea, s-ar fi prezentat în jurul orelor 11:00, o persoană de sex masculin care s-a interesat de mine şi dacă aş avea un apartament de vânzare. La sfatul mamei mele de a veni la mine la serviciu, această persoană a invocat că nu ar fi din mun. Bacău, ci locuieşte în mun. Iaşi, şi nu cunoaşte oraşul.

În aceste împrejurări, mama mea i-a spus acestei persoane să vină mai spre după amiază.

Eu am ajuns acasă în jurul orelor 14:30, iar la orele 17:00 am plecat singură la cumpărături. Am revenit la domiciliu şi întrucât uitasem să achiziţionez nişte produse farmaceutice, am ieşit pe str. x din mun. Bacău. Când mă întorceam către locuinţă, în jurul orelor 20:00 - 20:30, în faţa mea se deplasa o persoană de sex masculin care purta şapcă, către scara imobilului în care locuiesc.

M-am oprit câţiva metri în spatele acestuia în momentul în care a ajuns la interfon, acesta nu a sunat la interfon, aşteptând probabil să mă apropii eu pentru a-i permite accesul în scară. La un moment dat acesta m-a întrebat dacă nu deschid uşa de la scară, iar eu i-am spus că nu locuiesc în zonă şi sun pe telefon pe cineva pentru a-mi deschide. Părinţii mei şi fiica mea nu răspundeau la telefon, însă la un moment dat, această persoană a apăsat tasta 10 corespunzătoare apartamentului meu şi i s-a deschis. Acesta a intrat în scara blocului, iar eu am reuşit să vorbesc pe telefon cu fiica mea, căreia i-am spus să încuie uşa la apartament.

În momentul în care această persoană a ajuns în faţa apartamentului, mama mea a încuiat uşa, această persoană a ciocănit la uşă, iar după ce mama mea a mai încuiat încă odată, acesta a apăsat pe clanţa uşii de acces.

Eu am urcat scările împreună cu un vecin, iar această persoană a coborât pe lângă noi şi ne-a salutat.

A doua zi am fost în audienţă la şeful I.P.J. Bacău, urmare a plângerii formulate de către actualul meu soţ, ocazie cu care am relatat cele întâmplate.

În data de 14.04.2016 m-am prezentat în jurul orelor 09:30 la biroul executorului judecătoresc OO.. La sediu se aflau cea mai mare parte dintre participanţii la licitaţie.

Cu această ocazie l-am recunoscut pe cel care venise la locuinţa mea cu două zile înainte, în persoană numitului K..

Înainte de începerea licitaţiei, i-am cerut unei persoane de sex masculin, cu ten închis, cu cioc, de înălţime 1,78 - 1,82, care vorbea cu un participant la licitaţie pe nume R., să părăsească sala în care se desfăşura licitaţia întrucât nu avea nicio calitate. Acesta s-a conformat, deşi nu i-a convenit, eu aflând ulterior că s-a retras de fapt de la licitaţie.

Numitul K. mi-a cerut să-i spun cum arată apartamentul pentru a şti ce preţ să ofere, acesta fiind cel mai vocal.

Pe parcursul licitaţiei, am observat că participanţii foloseau telefoane mobile, părând a trimite mesaje, deşi aceştia spuneau că ei calculează preţul.

Au fost două pauze între strigări, perioade în care participanţii ieşeau împreună afară, dar nu rămâneau lângă sediu, ci ieşeau după poartă.

Din cele observate de mine, participanţii la licitaţie se cunoşteau, şi am avut senzaţia că exista un prag până la care erau hotărâţi să liciteze".

Inculpaţii: K., L., V., Y., R. şi Q. au recunoscut săvârşirea infracţiunii.

- Dosar de executare nr. 181/2014, înregistrat la B.E.J. HHHH., din oraşul Tg. Neamţ, jud. Neamţ

În baza cererii de executare silită formulată de către creditorul SC BBBB. SRL a fost înregistrat dosarul de executare silită nr. x/2014, al B.E.J. HHHH., împotriva debitorului UUUU..

Executorul judecătoresc a dispus scoaterea la vânzare silită a imobilului proprietatea debitorului, respectiv locuinţă cu suprafaţa de 11,54 mp situată în mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău, (în rechizitoriu s-a indicat greşit că imobilul ar fi situat în municipiul Bacău, str. x nr. x, aceasta fiind adresa de domiciliu a debitorului), imobil urmărit pentru un debit în cuantum de 24.769,38 RON reprezentând împrumut nerestituit la care s-au adăugat cheltuielile de executare, în cuantum de 3.498 RON.

Imobilul a fost evaluat la suma de 4.000 euro conform raportului de expertiză întocmit în cauză şi întrucât imobilul nu a fost adjudecat cu ocazia organizării primei licitaţii publice, preţul de pornire a licitaţiei pentru imobil a fost redus conform prevederilor legale cu 50%, fiind stabilit la suma de 2.000 euro.

Interesaţi de achiziţionarea acestui imobil au fost atât membrii grupării infracţionale conduse de inculpatul M., cât şi membrii grupării infracţionale conduse de inculpatul B..

Astfel, înainte de începerea licitaţiei din data de 14.06.2016 au depus recipise şi oferte inculpaţii N. şi O., precum şi inculpaţii B. şi A..

Analizând recipisele de consemnare a cauţiunii de 10% din preţul de pornire a licitaţiei se constată faptul că inculpaţii O. şi N. s-au deplasat împreună la YYY. din mun. Piatra-Neamţ, în data de 13.06.2016, fiindu-le eliberate recipise cu numere consecutive.

Pe de altă parte, inculpaţii B. şi A. s-au deplasat la aceeaşi agenţie, în data de 14.06.2016, recipisele acestora fiind eliberate la un interval de 40 secunde.

Aceste aspecte arată faptul că atât inculpaţii N. şi O., cât şi inculpaţii B. şi A. au participat în înţelegere la licitaţia din data de 14.06.2016, cu privire la preţul cu care unul dintre aceştia va adjudeca imobilul.

Inculpatul O. a oferit suma de 6.100 RON, inculpatul N. suma de 6.000 RON, inculpatul A. suma de 1.450 euro, iar inculpatul B. suma de 1.000 euro.

Înainte de începerea licitaţiei publice, cei patru inculpaţi au discutat şi au stabilit ca imobilul să fie adjudecat de către un membru al grupării B., respectiv de către inculpatul A., urmând ca inculpaţii O. şi N. să primească o sumă de bani, întrucât au acceptat înţelegerea.

În aceste condiţii, inculpatul A. a oferit suma de 7.100 RON, iar ceilalţi nu au oferit mai mult şi s-au retras, executorul judecătoresc declarându-l adjudecatar pe inculpatul A..

Preţul cu care a adjudecat imobilul inculpatul A. a fost cu 400 euro sub preţul de pornire a licitaţiei, această diferenţă reprezentând prejudiciul cauzat de către cei patru inculpaţi urmare a deturnării licitaţiei publice.

A doua zi după ce licitaţia a avut loc, inculpatul A. s-a întâlnit în mun. Bacău cu inculpatul O., căruia i-a predat suma de 800 RON, conform înţelegerii anterioare, din această sumă 400 RON fiind remişi ulterior inculpatului N..

În cursul urmăririi penale, inculpatul B. nu a recunoscut existenţa unei înţelegeri la licitaţia din data de 14.06.2016.

Curtea de Apel a reţinut că declaraţia sa este nesinceră, raportat la materialul probator administrat în cauză; astfel, pe de o parte inculpaţii N. şi O. au recunoscut situaţia de fapt prezentată mai sus, iar pe de altă parte, recipisele consecutive în cazul inculpaţilor, faptul că inculpatul A. era angajatul său şi modul în care s-a desfăşurat alte licitaţii la acre aceştia au participat, arată dincolo de orice îndoială faptul că la licitaţia din data de 14.06.2016 s-a ajuns la o înţelegere între participanţi stabilindu-se cine să adjudece cu preţul cel mai convenabil.

De altfel, în faţa instanţei de fond, inculpatul B., asistat de avocat ales, a recunoscut săvârşirea şi a acestei infracţiuni, aşa cum a fost reţinut în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii, cerere care a fost admisă de Curte.

Prejudiciul creat în cauză este în cuantum de 1.700 RON, reprezentând diferenţa între preţul de pornire a licitaţiei şi preţul de adjudecare.

S-a menţionat că situaţia de fapt reţinută rezultă din mijloacele de probă enumerate în rechizitoriu, la capitolul III. Mijloace de probă, condiţii în care instanţa de fond nu le-a mai enumerat.

S-a susţinut că, în conformitate cu doctrina penală, constituirea unui grup infracţional se realizează de către o singură persoană, iar ceilalţi inculpaţi aderă sau sprijină grupul respectiv.

În literatura de specialitate s-a arătat că prin iniţierea se înţelege activitatea de punere în aplicare a unui plan de organizare a unui grup infracţional materializată în planificarea acţiunii şi contactarea unor persoane în scopul de a le convinge să facă parte din grupare. Intrarea într-un grup infracţional presupune efectuarea de activităţi concrete, la solicitarea liderului, nu doar simpla intenţie, toate aceste aspecte fiind incidente în prezenta cauză.

Obiectul juridic al infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat îl constituie relaţiile privind convieţuirea socială, periclitate prin activitatea grupării infracţionale organizate, a căror activitate infracţională generează o stare de pericol pentru ordinea publică, pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor, punând în pericol. Obiectul juridici al acestei infracţiuni este pluriofensiv, întrucât fapta aduce atingere atât ordinii publice materiale, cât şi libertăţii morale a membrilor, generând un pericol potenţial viitor pentru valorile sociale vizate prin infracţiunea scop.

Subiect activ nemijlocit al infracţiunii este un subiect plural, grupul infracţional organizat fiind o formă a pluralităţii constitutive de infractori.

Aşa cum este cunoscut, grupul infracţional organizat este un grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Caracterul structurat al grupului este dat de o anumită ierarhizare a membrilor grupului, nu neapărat aceeaşi în tot timpul, având în vedere dinamica grupurilor infracţionale, în cadrul căruia există o anumită competiţie între membrii grupării, dar fără de care acţiunea membrilor nu poate fi coordonată.

Stabilitatea relativă a grupului infracţional este condiţionată de constituirea acestuia pentru o anumită perioadă de timp, condiţie care deosebeşte grupul infracţional organizat de participaţia penală. Vorbim de o stabilitate relativă, deoarece nu este necesar ca pe întreaga perioadă componenţa grupului să fie aceeaşi.

Urmarea imediată a săvârşirii infracţiunii de deturnare a licitaţilor publice, prevăzută de art. 246 C. pen., constă în starea de pericol pentru valorile sociale protejată prin această normă.

Aşadar, Curtea a reţinut că, încă din anul 2010, persoane de pe raza mun. Bacău, cu experienţă în domeniul imobiliar, au început să participe la majoritatea licitaţiilor publice organizate, dezvoltând relaţii apropiate, care au condus în timp prin modalitatea de acţiune la formarea unor grupări infracţionale, specializate în săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi deturnarea licitaţiilor publice.

Cu privire la gruparea B., instanţa de fond a constatat că inculpatul B. a constituit împreună cu inculpaţii A. şi C., începând cu anul 2014, o grupare infracţională specializată în săvârşirea unor infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice.

Inculpatul B. avea calitatea de asociat la SC YY. agenţie imobiliară în mun. Piatra-Neamţ şi care avea deschis un punct de lucru şi în municipiul Bacău şi administra în fapt societatea la care administrator de drept figura numita SS., mama inculpatului.

Lider al grupării infracţionale, inculpatul B. identifica imobilele executate silit, care ar prezenta interes, punea la dispoziţie sumele de bani şi în unele cazuri participa la licitaţiile publice organizate de către executorii judecătoreşti.

Inculpaţii A. şi C., angajaţi ai agenţiei imobiliare administrate de inculpatul B., aveau în cadrul grupării rolul de a participa la licitaţiile publice indicate de către liderul grupării, de a renova imobilele executate silit, de a efectua publicitatea vânzării acestora prin intermediul agenţiei imobiliare şi de a încheia ulterior contractele de vânzare cumpărare.

În drept, curtea a apreciat că faptele inculpaţilor, printre care şi A., de a se înţelege între ei, pentru a denatura preţul de adjudecare al licitaţilor prezentate mai sus, constituie infracţiunea de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzută de art. 246 din C. pen.

În acest sens s-a arătat că infracţiunea de deturnare a licitaţilor publice are ca obiect juridic - protejarea principalelor relaţii sociale care se stabilesc cu ocazia desfăşurării licitaţilor publice, respect acelea de a căror bună desfăşurare depinde asigurarea caracterului competitiv al acestei proceduri. Încriminarea fiind una de pericol, protejează doar în mod indirect patrimoniul.

Situaţia premisă. Această infracţiune este condiţionată de preexistenţa unor proceduri privind o licitaţie publică, în oricare dintre fazele sale, de la anunţarea licitaţiei, până la actul final al adjudecării.

Latura obiectivă cuprinde elementul material, cerinţe esenţiale, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate.

Elementul material. Infracţiunea este una cu conţinut alternativ, săvârşirea de acte materiale corespunzătoare ambelor modalităţi normative va realiza o singură astfel de infracţiune.

Elementul material constă, în mod alternativ, fie în îndepărtare prin constrângere sau corupere a unui participant de la licitaţia publică, fie prin înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare, această din urmă modalitate normativă fiind incidentă în cauză.

Îndepărtarea participantului de la licitaţia publică poate consta în ţinerea la distanţă, îndepărtarea, împiedicarea, retragerea de la licitaţia publică sau abandonarea ei, ca urmare a constrângerii sau coruperii acestuia.

Cerinţe esenţiale. Pentru realizarea elementului material, în prima sa modalitate normativă alternativă, este necesar mai întâi ca acţiunea de îndepărtare să se comită după ce persoana fizică sau juridică a dobândit calitatea de participant la o licitaţie publică.

Pentru ca înţelegerea dintre participanţii la o licitaţie publică să atragă aplicarea art. 246 C. pen. este necesar ca aceasta să intervină cu prilejul participării unei persoane fizice sau juridice la o licitaţie publică.

Urmarea imediată a săvârşirii infracţiunii de deturnare a licitaţilor publice, prevăzută de art. 246 C. pen., constă în starea de pericol pentru valorile sociale protejată prin această normă de incriminare.

Practic, prin comiterea acţiunii incriminate alternativ de acest text se aduce atingere liberei concurenţe în licitaţiile publice.

Legătura de cauzalitate între acţiunea incriminată şi urmarea imediată în cazul acestei infracţiuni de pericol trebuie să existe şi rezultă din materialitatea faptei comise.

Latura subiectivă cuprinde elementul subiectiv şi cerinţe esenţiale.

În prima modalitate normativă, acţiunea de îndepărtare a unui participant de la o licitaţie publică se poate realiza cu intenţie directă sau indirectă.

În cea de a doua modalitate, cum este în cauza dedusă judecăţii, înţelegerea dintre participanţi nu se poate realiza decât cu intenţie directă, calificată prin scop (deturnarea preţului de adjudecare).

Subiectul activ al acestei infracţiuni, prima sa modalitate normativă, nu este calificat, putând fi orice persoană care exercită acţiuni de îndepărtare prin constrângere sau corupere a unui participant la o licitaţie publică.

În modalitatea înţelegerii între participanţii la o licitaţie publică cu privire la denaturarea preţului de adjudecare, cum este situaţia în cauza dedusă judecăţii, subiecţii activi nemijlociţi trebuie să fie calificaţi, acestea fiind persoanele fizice sau juridice participanţi la o licitaţie publică.

Subiectul pasiv al acestei infracţiuni este persoana fizică sau juridică în beneficiul căreia se organizează licitaţia publică.

Curtea a reţinut că, aşa cum rezultă din actul de sesizare a instanţei, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, care au solicitat aplicarea procedurii abreviate a recunoaşterii învinuirii, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

Pentru inculpatul A.: constituirea unui grup infracţional organizat şi deturnarea licitaţiilor publice (17 infracţiuni), fapte prevăzute şi pedepsite de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen., art. 246 din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. (8 infracţiuni) şi de art. 246 din C. pen. (9 infracţiuni), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., faptele constând în aceea că:

1. începând cu anul 2014 a constituit împreună cu inculpaţii B. şi C. o grupare infracţională specializată în comiterea unor infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice, gruparea acţionând fie independent, fie în strânsă legătură cu grupările infracţionale conduse de inculpaţii K., L. şi respectiv M..

2. în perioada 24.01.2014 - 27.07.2016, a avut înţelegeri cu ceilalţi membri ai grupării, cu membri ai altor grupări şi cu alte persoane, pentru a denatura preţul de adjudecare a unor imobile executate silit în cadrul unor licitaţii publice organizate de executori judecătoreşti de pe raza jud. Bacău şi Neamţ, cea mai mare parte a imobilelor fiind adjudecată de membrii grupării infracţionale, după cum urmează:

a) la data de 24.01.2014 a fost în înţelegere cu inculpaţii K. şi L., pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. 214/2013 de către KK. din mun. Bacău, jud. Bacău, imobilul din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău evaluat la suma de 135.000 RON, fiind adjudecat de către inculpatul L. pentru suma de 65.700 RON.

b) la data de 17.03.2014 a fost în înţelegere cu inculpaţii K., L., N. şi O., pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. 386/2012 de către KK. din mun. Bacău, jud. Bacău, imobilul din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău evaluat la suma de 110.000 RON, fiind adjudecat de către inculpatul N. pentru suma de 53.000 RON.

c) la data de 14.11.2014 a fost în înţelegere cu inculpatul C. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. 94/2014 de către LL. din mun. Oneşti, jud. Bacău, imobilul din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău, evaluat la suma de 162.360 RON fiind adjudecat de către inculpatul C. pentru suma de 115.700 RON.

d) la data de 20.11.2014 a fost în înţelegere cu inculpaţii B. şi C. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. 3/2012 de către MM. din mun. Bacău, după care, în data de 13.03.2015 a fost în înţelegere cu inculpatul D. cu ocazia licitaţiei publice organizate în acelaşi dosar de executare, imobilul din mun. Piatra-Neamţ, str. x nr. x, jud. Neamţ, evaluat la suma de 84.040 RON fiind adjudecat de către inculpatul D. pentru suma de 50.500 RON.

e) la data de 27.11.2014 a fost în înţelegere cu inculpatul C. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2013 de către NN. din mun. Bacău, imobilul din mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, evaluat la suma de 86.459 RON fiind adjudecat de către inculpatul A. pentru suma de 64.844,25 RON.

f) la data de 15.01.2015 a fost în înţelegere cu inculpatul B. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. 388/2013 de către NN. din mun. Bacău, imobilul din mun. Piatra-Neamţ, str. x nr. 9/B/22, jud. Neamţ, evaluat la suma de 39.959 RON fiind adjudecat de către inculpatul A. pentru suma de 29.969,25 RON.

g) la data de 16.01.2015, în calitate de mandatar pentru inculpatul I. a fost în înţelegere cu inculpatul C. şi cu inculpaţii N. şi O. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. 478/2013 de către BB. din mun. Bacău, jud. Bacău imobilul din mun. Bacău, str. x nr. 128/B/20, jud. Bacău, evaluat la suma de 20.000 euro fiind adjudecat de către inculpatul I. prin mandatar A. pentru suma de 14.000 euro.

h) la data de 21.01.2015, cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2012 al OO. din mun. Bacău, jud. Bacău, împreună cu inculpaţii L., N., O. şi numitul PP., au fost în înţelegere pentru a denatura preţul de adjudecare a imobilului din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău, în sensul adjudecării la un preţ redus, apropiat de preţul de pornire a licitaţiei, de către unul dintre licitatori.

i) la data de 25.05.2015 a fost în înţelegere cu inculpaţii K. şi L. şi cu numiţii W., S. şi QQ., pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2013 de către DD. din mun. Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, privind executarea silită a unui imobil din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău, evaluat la suma de 111.000 RON şi adjudecat de inculpatul A. pentru suma de 84.000 RON.

j) la data de 19.10.2015, în calitate de mandatar pentru inculpatul B. a fost în înţelegere cu inculpatul C. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2013 de către RR. din oraş Buhuşi, jud. Bacău imobilul din com. x, sat x, jud. Bacău, evaluat la suma de 148.193 RON fiind adjudecat de către inculpatul B. prin mandatar A. pentru suma de 74.100 RON.

k) la data de 10.12.2015, în calitate de mandatar pentru numita SS. a fost în înţelegere cu inculpatul C. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2012 de către BB. din mun. Bacău, jud. Bacău imobilul din mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, evaluat la suma de 41.200 euro, fiind adjudecat de către numita SS. prin mandatar A. pentru suma de 22.000 euro.

l) la data de 29.12.2015, în calitate de mandatar pentru numita TT. a fost în înţelegere cu inculpaţii L. şi K., pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2011 de către GG. din mun. Bacău, jud. Bacău, imobilul din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău evaluat la suma de 77.700 RON, fiind adjudecat pentru suma de 52.200 RON de către numita TT. prin mandatar A..

m) la data de 11.02.2016, cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar nr. x/2012 înregistrat la UU. din mun. Piatra-Neamţ, jud. Neamţ, a fost în înţelegere cu inculpatul C. pentru a denatura preţul de adjudecare a unui imobil din mun. Piatra-Neamţ, str. x, s.c A, jud. Neamţ, imobil evaluat la suma de 12.000 euro şi adjudecat de către inculpatul C. cu suma de 6.000 euro, sub preţul de pornire a licitaţiei de 9.000 euro.

n) la data de 23.02.2016, cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar nr. x/2012 înregistrat la UU. din mun. Piatra-Neamţ, jud. Neamţ şi în calitate de mandatar al inculpatului I. a fost în înţelegere cu inculpatul C. pentru a denatura preţul de adjudecare a unui imobil din mun. Piatra-Neamţ, str. x, jud. Neamţ, imobil evaluat la suma de 50.500 RON şi adjudecat de către inculpatul A. cu suma de 28.500 RON, sub preţul de pornire a licitaţiei de 37.875 RON.

o) la data de 07.03.2016, în calitate de mandatar pentru numitul VV. a fost în înţelegere cu inculpatul C. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2012 de către RR. din oraş Buhuşi, jud. Bacău imobilul din com. x, str. x, jud. Bacău, evaluat la suma de 160.000 RON fiind adjudecat de către VV. prin mandatar A. pentru suma de 80.000 RON.

p) la data de 14.06.2016, cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar nr. x/2014 înregistrat la UU. din mun. Piatra-Neamţ, a fost în înţelegere cu inculpaţii N., O. şi B. pentru a denatura preţul de adjudecare a unui imobil din mun. Bacău, str. x nr. x, jud. Bacău, imobil evaluat la suma de 4.000 euro şi adjudecat de către inculpatul A. cu suma de 7.100 RON, sub preţul de pornire a licitaţiei de 2.000 euro, inculpaţii N. şi O. primind câte 100 euro de la inculpatul A., pentru a ajunge la această înţelegere;

r) la data de 27.07.2016, a fost în înţelegere cu inculpatul I. pentru a denatura preţul de adjudecare cu ocazia licitaţiei publice organizată în Dosar de executare nr. x/2012 de către BB. din mun. Bacău, jud. Bacău imobilul din com. x, sat x, jud. Neamţ, evaluat la suma de 34.900 euro, fiind adjudecat de către inculpatul I. pentru suma de 17.000 euro.

Împotriva Sentinţei penale nr. 4 din 14 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi inculpaţii F., A., B., C., I., D. şi G..

Prin Decizia penală nr. 345/A din data de 05 noiembrie 2019, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dată în Dosarul nr. x/2017, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bacău şi de inculpaţii F., A., B. şi C. împotriva Sentinţei penale nr. 4 din 14 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi rejudecând:

A fost înlăturată circumstanţa agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) din C. pen. reţinută în sarcina inculpaţilor A., B., C. şi F..

Au fost menţinute pedepsele principale şi rezultante aplicate inculpaţilor A., B., C. şi F..

În temeiul art. 72 din C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului F. perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 22.09.2016 şi până la data de 30.09.2016, inclusiv.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii I., D. şi G., împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a dispune astfel, instanţa supremă a reţinut, referitor la judecata în procedura simplificată, din perspectiva motivelor de apel formulate de inculpatul A. că, pentru a putea urma procedura recunoaşterii învinuirii sau procedura simplificată/abreviată şi a beneficia de reducerea pedepsei, potrivit art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., este necesară îndeplinirea mai multor condiţii:

Inculpatul să nu fie acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede detenţiunea pe viaţă (niciunul dintre inculpaţi nu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea vreunei infracţiuni ce prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă).

Declaraţia de recunoaştere să fie făcută personal de către inculpat, în faţa instanţei de judecată sau prin înscris autentic- A. printr-un înscris autentic a declarat că recunoaşte săvârşirea infracţiunilor .

Recunoaşterea faptelor descrise în actul de sesizare să fie făcută până la începerea cercetării judecătoreşti: inculpatul A. a dat declaraţia, pe proprie răspundere, la data de 07.09.2018, la Ambasada României din Dublin, fiind depusă la dosarul cauzei de către apărătorul ales, la data de 04 octombrie 2018, toate declaraţiile fiind anterioare începerii cercetării judecătoreşti.

Recunoaşterea să fie totală, adică să vizeze atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă (toţi inculpaţii au declarat că recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor).

Inculpatul să recunoască toate faptele descrise în actul de sesizare, iar nu doar o parte dintre acestea (toţi inculpaţii au declarat că recunosc integral săvârşirea faptelor, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare a instanţei).

Instanţa să constate că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Sub acest aspect, considerentele şi argumentele hotărârii demonstrează îndeplinirea condiţiei (a se vedea G. Bodoroncea, C. proc. pen., Comentariu pe articole, ediţia 2, Ed. C.H.Beck, p. 1531-1539, 2017/2020).

În consecinţă, s-a apreciat că în mod riguros s-a dispus, prin încheierea din data de 01 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2014, în temeiul art. 375 alin. (1) cu art. 374 alin. (4) din C. proc. pen., admiterea cererilor, formulate de inculpaţi de judecare a cauzei potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii, apreciind îndeplinite condiţiile impuse de lege.

În acest context, Înalta Curte a constatat că procedura simplificată presupune recunoaşterea faptelor, astfel cum sunt descrise în actul de sesizare, rechizitoriu, recunoaştere ce trebuie să aibă caracter necondiţionat, să poarte asupra infracţiunii imputate, ce include baza factuală şi forma de vinovăţie descrisă, inclusiv asupra încadrării juridice. Această procedură nu neagă însă posibilitatea evaluării caracterizării în drept şi a schimbării încadrării juridice, chiar în condiţiile achiesării inculpatului la aceasta, datorită faptului că sunt chestiuni în competenţa exclusivă a organului judiciar (în această ipoteză instanţa), iar achiesarea, deşi necesară, nu este şi suficientă pentru a "conserva" o încadrare juridică ce nu caracterizează baza factuală. Instanţa de judecată, atunci când apreciază asupra incidenţei procedurii recunoaşterii vinovăţiei, verifică existenţa unei concordanţe depline între acuzaţiile formulate, ce cuprind baza factuală şi caracterizarea în drept, şi poziţia inculpaţilor, exprimată şi dedusă din conţinutul declaraţiilor.

În cazul constatării unei neconcordanţe între baza factuală, caracterizarea în drept şi forma de vinovăţie recunoscute, legiuitorul a prevăzut şi impus reformarea încadrării juridice şi reţinerea celei juste, în procedura simplificată, fără consecinţe asupra situaţiei părţii sau asupra duratei procesului. Justa caracterizare în drept a bazei factuale nu este o posibilitate a organului judiciar, ci o obligaţie legală, subsumată atribuţiilor funcţionale. Din încadrarea juridică rezultă direct consecinţele actului infracţional, astfel că sunt evidente importanţa acesteia încă de la momentul emiterii acuzaţiei şi limitările în reformarea sa, date de obiectul judecăţii.

În ceea ce priveşte declaraţia de recunoaştere, s-a apreciat că instanţa nu se rezumă la a verifica o poziţie goală de conţinut, ci verifică existenţa unei concordanţe depline între acuzaţii şi declaraţiile inculpaţilor. Poziţia liber exprimată, asumată în cunoştinţă de cauză faţă de consecinţele actului infracţional, produce efecte juridice în plan penal, prin incidenţa cauzei legale de reducere a pedepsei, dar şi în plan procesual penal prin închiderea judecăţii fără administrare de probe în dovedirea acţiunii penale.

Cu referire la aspectele de ordin procesual, s-a reţinut că interpretarea normelor plecând de la voinţa legiuitorului şi specificul instituţiei, respectiv lipsa cercetării judecătoreşti (judecata fără administrare nemijlocită de probe), conduc la constatarea că odată asumat acest mecanism procesual, revenirea nu este posibilă decât pentru vicii esenţiale ale consimţământului. Reluarea judecăţii în procedura de drept comun impune efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile dublului grad de jurisdicţie. Încheierea pronunţată în temeiul art. 375 din C. proc. pen. (asupra cererii vizând procedura simplificată) nu este prevăzută cu cale de atac distinctă de hotărârea fondului, astfel că numai instanţa de control judiciar poate dispune reluarea judecăţii. O reluare a judecăţii în procedura de drept comun, pentru vicii esenţiale ale consimţământului şi în condiţiile dublului grad de jurisdicţie presupune restituirea cauzei în faţa primei instanţe.

Raportând considerentele anterioare la prezenta cauză, Înalta Curte a reţinut că manifestarea de voinţă a inculpaţilor a fost liber exprimată în faţa instanţei, după aducerea la cunoştinţă a consecinţelor juridice de către organul judiciar şi în prezenţa apărătorilor ce avuseseră timpul şi oportunitatea reală a explicării acestor efecte. Punctual, în cazul inculpatului A. acesta a declarat pe proprie răspundere, în condiţiile evocate anterior, că cele consemnate reprezintă voinţa sa, fapt ce exclude posibilitatea existenţei unui viciu de consimţământ.

Ca atare, s-a reţinut că obiectul judecăţii, care este în acelaşi timp obiectul învestirii, este determinat de cuprinsul actului de sesizare. Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen., ce a preluat conţinutul textului anterior (art. 317 din C. proc. pen. 1969), judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare, aceasta însemnând faptul că acuzaţia în materie penală care determină obiectul judecăţii este decelată prin raportare la dispoziţia de trimitere în judecată şi la caracterizarea în drept a infracţiunii, nefiind suficientă numai o descriere a unei baze factuale pentru ca instanţa să se considere legal învestită. Acuzaţia în materie penală, deşi presupune descrierea situaţiei de fapt, conţine ca element sine qua non caracterizarea în drept de natură a contura consecinţele actului infracţional şi limitele în care ar putea interveni tragerea la răspundere penală.

Dispoziţia de trimitere în judecată aparţine procurorului, titularul acţiunii penale şi nu poate fi suplinită.

Astfel, pornind de la consideraţiile anterioare, Înalta Curte a reţinut că prin cererea de schimbare a încadrării juridice se tinde la modificarea obiectului judecăţii, nefiind permisă reconfigurarea limitelor învestirii după ce judecătorul a statuat definitiv asupra obiectului în procedura camerei preliminare şi, mai mult decât atât, după ce a fost pronunţată, în fond, o soluţie de achitare, în scopul resuscitării acuzaţiei sub o altă încadrare juridică, străină dispoziţiei de trimitere în judecată (rechizitoriului). Operaţiunea juridică solicitată de procuror ar conduce la modificarea acuzaţiilor iniţiale aduse inculpaţilor prin rechizitoriu şi care au fost precizate şi asumate în mod definitiv în etapa camerei preliminare şi verificate în judecata în fond.

Înalta Curte a reţinut, printre altele, că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice, chiar dacă activitatea infracţională s-a desfăşurat înainte de data de 01.02.2014, apreciindu-se că fapta de a participa, în baza unei înţelegeri prealabile, la licitaţia unui imobil oferind preţuri reduse, cu scopul ca un alt ofertant să le poată obţine la un preţ apropiat celui de pornire, constituie infracţiunea de înşelăciune în paguba proprietarului bunurilor licitate, prevăzută de art. 215 alin. (1) din C. pen. din 1969. S-a considerat de către procuror că, întrucât activitatea infracţională a inculpaţilor a continuat şi în perioada 2014 - 2016, raportat şi la legea penală mai favorabilă, pentru perioada 2013 - 31.01.2014, se impune reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 246 din C. pen.

Instanţa de control judiciar a constatat că în sarcina inculpatului A. s-a reţinut că a săvârşit infracţiunea de deturnarea licitaţiilor publice la data de 24.01.2014, anterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii penale prin care a fost incriminată infracţiunea (de deturnarea licitaţiilor publice).

Înalta Curte a reţinut că infracţiunea de deturnare a licitaţiilor publice este introdusă prin dispoziţiile penale intrate în vigoare la data de 01.02.2014 şi nu are corespondent în C. pen. din 1969, iar cele două infracţiuni, înşelăciunea şi deturnarea licitaţiilor publice, nu se confundă, normele de incriminare nu se suprapun, conduita ilicită, ca şi natura infracţiunilor sunt diferite.

În acest context, instanţa de apel a analizat cele două infracţiuni sub aspect substanţial şi sub aspect formal (cu referire la posibilitatea, limitele şi condiţiile valorificării în cadrul procesual deja declanşat, aflat în calea de atac).

Astfel, instanţa supremă a reţinut că, potrivit art. 215 alin. (1) din C. pen. din 1969, inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 12 ani.

Potrivit art. 246 din C. pen., fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitaţie publică ori înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

În planul dreptului penal, în ceea ce priveşte obiectul juridic, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 246 din C. pen., s-a arătat că este reprezentat de relaţiile sociale ce protejează buna desfăşurare a licitaţiilor publice şi asigurarea caracterului competitiv al procedurilor, în timp ce infracţiunea de înşelăciune are ca obiect juridic relaţiile sociale referitoare la protecţia patrimoniului împotriva actelor de fraudare.

Infracţiunea de deturnare a licitaţiilor publice este o infracţiune de pericol, în timp ce infracţiunea de înşelăciune este o infracţiune de rezultat.

De asemenea, conduita ilicită impusă de cele două norme de incriminare este diferită. În cazul infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice elementul material al infracţiunii se deosebeşte esenţial de cel al infracţiunii de înşelăciune care presupune inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. În cazul infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice nu există o acţiune similară inducerii în eroare, ci o acţiune diferită constând în constrângere sau corupere ori înţelegere frauduloasă.

De asemenea, în cazul infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice, subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică în beneficiul căreia se organizează licitaţia, în timp ce în cazul infracţiunii de înşelăciune, subiect pasiv este persoana fizică sau juridică prejudiciată.

În plan procesual penal, s-a arătat că părţile implicate diferă, respectiv sfera este mai largă în cazul infracţiunii de prejudiciu (înşelăciunea), persoanele vătămate putând participa ca părţi civile, aspect ce generează posibilitatea alăturării acţiunii civile celei penale şi soluţionarea lor simultană. În cazul infracţiunii de pericol a deturnării licitaţiilor publice este exclusă o astfel de opţiune. Ca urmare, o schimbare a încadrării juridice dintr-o infracţiune de pericol într-o infracţiune de rezultat schimbă ori modifică substanţial cadrul procesual, prin cooptarea părţilor civile, străine de cauză până la acel moment.

În acest sens, Înalta Curte a reţinut că prin Decizia nr. 257 din 26 aprilie 2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 472/22.06.2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)" din cuprinsul art. 21 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituţională, reţinând că este necesar ca, prin normele procesual penale în materie, să se asigure dreptul părţii responsabile civilmente de a formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în procedura camerei preliminare, tocmai în vederea realizării unui echilibru între drepturi fundamentale relative aflate în concurs, şi anume, dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare ale persoanei vătămate ce se constituie parte civilă, pe de o parte, şi dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare ale părţii responsabile civilmente, pe de altă parte. În mod similar, cele constatate anterior de Curte sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ipoteza în care procurorul exercită acţiunea civilă, în condiţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., şi este obligat, potrivit art. 21 alin. (2) din C. proc. pen., să ceară introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, în condiţiile alin. (1) al aceluiaşi articol.

Instanţa de apel a reţinut că jurisprudenţa invocată de reprezentantul Ministerului Public în susţinerea apelului, respectiv Decizia nr. 2708/2002 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în recurs, precum şi Încheierea nr. 1514 din 08.12.2016, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Înaltei Curţi în care s-a apreciat că acelaşi tip de fapte, anterior intrării în vigoare a noului C. pen., constituiau infracţiunea de înşelăciune, era utilă pentru fazele anterioare începerii judecăţii în fond, care permiteau reevaluarea acuzaţiilor de către procurorul de caz în cadrul urmăriri penale pendinte sau, cel mai târziu în procedura de cameră preliminară şi modificarea obiectului judecăţii, implicit a cadrului procesual, fără însă ca acest mecanism să mai fie viabil în cursul cercetării în fond şi cu atât mai puţin în apel.

În considerarea celor anterior evocate, instanţa de control judiciar a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1 din C. proc. pen., nicio persoană nu poate fi sancţionată pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală, nu este infracţiune, la data săvârşirii.

Ca urmare, reţinând că la momentul săvârşirii, infracţiunea pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată nu era incriminată, Înalta Curte a constatat că instanţa de fond, în mod judicios a dispus achitarea, cadrul procesual pendinte făcând imposibilă modificarea acuzaţiilor deduse judecăţii prin actul de inculpare.

În ceea ce priveşte aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., Înalta Curte observă că şi faţă de inculpatul A., reprezentantul Ministerului Public a extins apelul formulat in favorem, apreciind că dispoziţiile legale antemenţionate nu pot fi reţinute în situaţia celor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat.

Înalta Curte a constatat că, potrivit art. 77 lit. a) din C. pen., constituie circumstanţă agravantă săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

De asemenea, a notat că jurisprudenţa cu privire la existenţa infracţiunii prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., a reţinut necesitatea unui număr de cel puţin trei făptuitori: atunci când există un număr de trei persoane care s-au asociat şi au acţionat coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, nu are relevanţă pentru caracterul penal al faptei dacă mai există participanţi care fie se cunosc, fie nu au cunoscut scopul asocierii, dar au sprijinit sau aderat la grup. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 604 din 19 februarie 2013, Dosar nr. x/2011).

Potrivit art. 367 alin. (1) din C. pen., iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, în timp ce art. 367 alin. (6) din C. pen. prevede că prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

De asemenea, potrivit art. 246 din C. pen., fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitaţie publică ori înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

S-a observat că instanţa de fond a aplicat inculpatului A. pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen. şi pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de deturnarea licitaţiilor publice, prevăzute de art. 246 din C. pen., cu art. 77 lit. a) din C. pen. şi art. 35 alin. (1) din C. pen., acte materiale din perioada 17.03.2014 - 27.07.2016.

Instanţa de control judiciar a observat că instanţa de fond a reţinut, printre alţii, faţă de inculpatul A. dispoziţiilor art. 77 lit. a) din C. pen., însă la individualizarea judiciară a pedepsei nu a evaluat şi nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 78 din C. pen. privind efectele circumstanţelor atenuante.

Înalta Curte a constatat că orientarea instanţei de fond în prima jumătate a intervalului de pedeapsă, cu privire, între alţii, la inculpatul A. nu s-a realizat ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 77 lit. a) din C. pen., ci în baza aprecierii suficienţei pedepselor în raport de ansamblu circumstanţelor reale şi personale. Din evaluarea analizei efectuate de instanţa de fond cu ocazia individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor anterior menţionaţi s-a observat că nu s-a indicat maniera în care circumstanţa agravantă reţinută ar fi influenţat pedepsele aplicate, respectiv nu s-a dat eficienţă circumstanţei agravante reţinute în sarcina acestora. Prima instanţă nu a invocat consecinţa reţinerii dispoziţiilor art. 77 lit. a) din C. pen. şi cum a fost afectat cuantumul pedepsei ca urmare a reţinerii acestei circumstanţe.

În aceste condiţii, instanţa de apel a procedat la menţinerea cuantumului pedepselor aplicate, înlăturând menţiunea circumstanţelor agravante în condiţiile lipsei reale de evaluare a efectelor şi de aplicare a acestor dispoziţii la stabilirea cuantumurilor pedepselor.

Referitor la solicitarea inculpatului A. de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup organizat prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. proc. pen., Înalta Curte a reţinut că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi deturnarea licitaţiilor publice (17 infracţiuni), fapte prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (3) din C. pen., art. 246 din C. pen. (8 infracţiuni), cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. şi art. 246 din C. pen. (9 infracţiuni), totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În continuare, instanţa supremă a reţinut că grupul infracţional organizat este definit în C. pen. ca fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 147 din 28 ianuarie 2015, Dosar nr. x/115/2012 pe www.x.ro sau în VVVV., Probe şi prezumţii în procesul penal, comentarii de jurisprudenţă, UJ, 2015, pct. 67, p. 139).

Grupul infracţional organizat reprezintă o formă a pluralităţii constituite, caracterizată prin asocierea mai multor persoane în vederea comiterii de infracţiuni. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie calificată prin scop.

În raport de dispoziţiile legale menţionate, s-a apreciat că există grup infracţional organizat, dacă inculpaţii au acţionat pentru o perioadă de timp şi în mod coordonat, fiecare dintre aceştia îndeplinind roluri determinate în executarea planului infracţional, în scopul comiterii infracţiuni, iar iniţierea şi constituirea unui astfel de grup se încadrează în conţinutul infracţiunii, grupul infracţional organizat având ca elemente distinctive organizarea membrilor grupării şi scopul săvârşirii unei infracţiuni, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ.

Nu are relevanţă pentru existenţa grupului dacă între membrii acestuia sunt sau nu legături de rudenie. Atunci când există un număr de trei persoane care, cunoscându-se, s-au asociat şi au acţionat coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, nu are relevanţă pentru caracterul penal al faptei acestora dacă există alte persoane care, fie nu se cunosc una pe alta, fie nu au cunoscut scopul asocierii, dar au sprijinit sau aderat la grup. (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 604/19 februarie 2013, Dosar nr. x/2011 pe www.x.ro sau în VVVV., Probe şi prezumţii în procesul penal, comentarii de jurisprudenţă, UJ, 2015, pct. 64, p. 139).

În raport de considerentele teoretice antemenţionate, s-a arătat că în calea de atac a apelului, inculpatul A. a contestat soluţia de condamnare pentru această infracţiune susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive, cu accent pe aceea că la data săvârşirii nu era incriminată infracţiunea scop a grupului infracţional.

Înalta Curte a constatat că inculpaţii A., B. şi C. au recunoscut, fiecare în parte, total şi necondiţionat acuzaţiile referitoare la constituirea unui grup infracţional organizat, arătând că recunosc integral săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei.

Inculpatul A. a achiesat la toate probele administrate în faza urmăririi penale, inclusiv faţă de această infracţiune şi nu a propus probe pe acest aspect.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv dosarele de executare cu privire la licitaţiile la care inculpaţii au participat, declaraţiile martorilor audiaţi pe acest palier infracţional, declaraţiile inculpaţilor A., B. şi C., rezultă că inculpatul A. a constituit împreună cu inculpaţii B. şi C., începând cu anul 2014, o grupare infracţională specializată în săvârşirea unor infracţiuni de deturnarea licitaţiilor publice, grupul organizat fiind constituit în considerarea săvârşirii acestui tip de infracţiuni. S-a constatat că scopul avut în vedere de inculpaţi la momentul constituirii grupului, a fost de a denatura, prin înţelegere, preţul de adjudecare a imobilelor la licitaţie şi obţinerea de sume de bani în urma deturnării licitaţiilor.

De asemenea, durata mare de timp în care s-a manifestat conduita infracţională, peste 2 ani şi jumătate, timp în care inculpatul A. a participat la numeroase licitaţii publice la care a denaturat preţul de adjudecare a imobilelor scoase la licitaţie, a fost suficientă pentru a imprima stabilitate grupului în vederea realizării scopului infracţional propus.

Instanţa supremă a notat că din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, la care inculpatul a achiesat, rezulta că săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor a presupus o anumită organizare şi o coordonare de atribuţii.

Prin actele de executare, întreprinse până la data de 27.07.2016, inculpatul A. împreună cu inculpaţii B. şi C. au reuşit să atingă scopul impus prin constituirea grupului, obţinând sume importante din participarea la 17 licitaţii publice şi revânzarea imobilelor obţinute la un preţ inferior celui evaluat.

În apel inculpatul A. a contestat soluţia de condamnare pentru această infracţiune susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive, cu accent pe aceea că la data săvârşirii nu era incriminată infracţiunea scop a grupului infracţional.

Înalta Curte a constatat că achitarea inculpatului pentru primul act material de deturnare a licitaţiilor publice din data de 24.01.2014, din cele 17 acte materiale reţinute în sarcina acestuia (ca urmare a lipsei de incriminare la momentul săvârşirii faptei), nu exclude existenţa infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, câtă vreme activitatea infracţională a grupului există în raport cu restul actelor de executare, s-a desfăşurat în decurs de peste 2 ani de zile, în perioada 17.03.2014 - 27.07.2016.

Durata activităţii infracţionale, modul de operare, numărul actelor de executare ce au menţinut modalitatea de operare concepută şi aplicată de la început, rezultatele obţinute demonstrează coordonarea constantă şi susţinută între membrii grupului, de altfel recunoscută de aceştia.

Astfel, s-a constatat că în toată această perioada de timp, grupul infracţional a funcţionat, a continuat să existe în vederea săvârşirii infracţiunii scop pentru care se constituise, respectiv infracţiunea de deturnarea licitaţiilor publice în formă continuată şi pentru care sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii penale.

Faţă de aceste aspecte, instanţa de control judiciar a apreciat că achitarea inculpatului pentru un act material (cel din data de 24.01.2014), ce astfel a fost extras formei continuate a infracţiunii de deturnarea licitaţiilor publice, în contextul menţinerii unei pluralităţi de acte dovedite şi pentru care s-a angajat răspunderea penală, nu exclude existenţa unităţi infracţionale legale ce a intrat în mod obiectiv în scopul grupului infracţional organizat şi nu poate constitui o premisă pentru excluderea existenţei infracţiunii de grup infracţional organizat.

Asupra individualizării judiciare, Înalta Curte a reţinut că instanţa de fond a realizat o justă individualizare judiciară a pedepselor în raport cu criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunilor, motivul săvârşirii infracţiunilor şi scopul urmărit, astfel că pedepsele stabilite, precum şi pedepsele rezultante aplicate şi modalitatea de executarea aleasă sunt de natură să conducă la realizarea scopului educativ şi preventiv al pedepsei.

Contribuţiile individuale efective determinate în principal de numărul actelor de executare dovedite, dar şi de urmările produse, alături de conduita ulterioară, inclusiv efortul personal în acoperirea prejudiciilor, constituie elemente esenţiale individualizării.

Chestiunile de ordin personal, ca lipsa antecedentelor penale, înserarea în viaţa socială, o conduită familială corectă, minori în întreţinere, un nivel de pregătire corespunzător funcţiilor ori profesiilor exercitate la momentul săvârşirii activităţii infracţionale, s-a apreciat că nu constituie elemente utile individualizării judiciare in favorem, ci aspecte de normalitate ori care ar putea acţiona în sens contrar. În această ultimă idee se înscrie aspectul legat de nivelul pregătirii ce ar fi fost apt a genera o reprezentare clară a urmărilor infracţionale sau a consecinţelor, însă nu a generat şi o frână în ce priveşte trecerea la act. De asemenea, existenţa minorilor în întreţinere ar fi trebuit să constituie o frână în ce priveşte trecerea la act, care însă nu a operat ca atare, iar opunerea acestei stări de fapt organului judiciar nu poate fi eficientă în privinţa individualizării judiciare deoarece responsabilitatea actului infracţional nu este diminuată de calitatea de părinte.

Evaluând toate aceste criterii, Înalta Curte a considerat că orientarea primei instanţe în stabilirea cuantumului pedepselor şi modalităţilor de executare este judicioasă şi eficientă.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a evaluat gravitatea faptelor săvârşite de acesta prin prisma urmărilor produse de activitatea sa infracţională. În acest sens, conduita infracţională pe care a adoptat-o inculpatul a condus la vânzarea la licitaţie a unor bunuri imobile la preţuri subevaluate, unele chiar derizorii, afectând esenţial situaţia financiară sau locativă a 17 familii.

În egală măsură s-au reţinut numărul mare de acte de executare, concretizat în participarea la 17 licitaţii publice, în care a contribuit efectiv la denaturarea preţului de adjudecare a imobilelor şi durata activităţii infracţionale de peste 2 ani şi jumătate susţin, şi în cazul său, gravitatea faptelor. Contribuţia efectivă a inculpatului este un criteriu util aspectului analizat. Rolul său în activitatea infracţională, faptul că acesta împreună cu inculpatul C. a participat la licitaţiile publice indicate de către liderul grupării, B., a renovat imobilele executate silit, a efectuat publicitatea vânzării acestora prin intermediul agenţiei imobiliare şi a încheiat ulterior contractele de vânzare cumpărare, îl plasează printre cei cu contribuţii determinante. Conivenţa infracţională, perseverenţa în atingerea scopului propus, constituie criterii utile în aprecierea gravităţii faptelor.

Instanţa supremă a mai apreciat că înscrisurile depuse constând în certificatele de naştere ale celor 2 copii şi adeverinţa conform căreia desfăşoară o activitate remunerată în străinătate, nu pot determina orientarea către o altă pedeapsă, în alt cuantum ori către modificarea modalităţii de executare, considerând pedeapsa rezultantă, de 3 ani şi 10 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, ca fiind suficientă pentru atingerea scopului reformator în raport cu atitudinea acestuia faţă de normele penale, singura modalitate de repunere în matca de legalitate a raportului de conflict, singura măsură echitabilă în raport cu numărul faptelor şi amploarea consecinţelor, ce implică o pluralitate de persoane vătămate.

Împotriva Deciziei nr. 345/A din data de 05 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 inculpatul A., prin apărător avocat WWWW. a declarat recurs în casaţie la data de 15 februarie 2021.

În motivarea scrisă a cererii sale, inculpatul a invocat ca temei cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi a arătat că prin Sentinţa penală nr. 4 din 14 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, s-a dispus achitarea recurentului pentru prima faptă de deturnare a licitaţiilor publice din 24.01.2014, pe motiv că la data săvârşirii acestei fapte, aceasta nu era prevăzută ca infracţiune în legislaţia penală, art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., însă s-a reţinut că recurentul se face vinovat pentru infracţiunea de grup infracţional organizat.

La instanţa de apel recurentul a solicitat achitarea pentru infracţiunea de grup infracţional organizat, deoarece la data când s-a constituit grupul infracţional (anului 2014), nu era incriminata fapta de deturnarea a licitaţiilor publice în legislaţia penală.

Instanţa de apel a respins cererea de achitare a recurentului, reţinând ca inculpatul a recurs la procedura simplificată şi a recunoscut în mod necondiţionat acuzaţiile referitoare la constituirea unui grup infracţional organizat, iar faptul ca s-a dispus achitarea acestuia pentru prima fapta de deturnare a licitaţiilor publice din 24.01.2014 nu exclude existenta infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat atâta vreme cât activitatea infracţionala a grupului a existat şi în raport cu restul actelor de executare de deturnare a licitaţiilor publice.

Cu privire la faptul că recurentul a recunoscut comiterea infracţiunii de grup infracţional organizat, s-a susţinut că recunoaşterea de către o persoană a comiterii unei infracţiuni nu echivalează în mod automat cu existenţa infracţiunii. De aceea, instanţa de judecată în procedura simplificată, verifică şi analizează acuzaţia, inclusiv dacă fapta este prevăzută de legea penală. În situaţia când există o neconcordanţă între recunoaşterea inculpatului şi dispoziţiile legale care reglementează presupusa infracţiune, în sensul că aceasta nu era incriminată de lege la data comiterii faptei,instanţa trebuie să aplice legea, în sensul că trebuie să dispună achitarea inculpatului.

Aşadar, inculpatul a arătat că instanţele au comis o eroare de drept în situaţia când au apreciat că grupul infracţional exista pentru restul actelor de executare ce caracterizează infracţiunea de deturnare a licitaţiilor publice, întrucât, infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat se consuma anterior şi independent de săvârşirea infracţiunii scop ce a fost avută în vedere de către făptuitori la data constituirii grupului. Infracţiunea inclusă în scopul grupului infracţional organizat este o infracţiune distinctă, a cărei încadrare juridica se realizează în funcţie de propria sa corespondenţă cu normele penale care o sancţionează.

Astfel, infracţiunea de grup infracţional organizat se consumă în momentul comiterii celei dintâi dintre acţiunile care reprezintă modalitatea normativă de săvârşire a infracţiunii - iniţierea,constituirea, aderarea şi sprijinirea grupului.

Recurentul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea de grup infracţional organizat pe considerentul că a constituit la începutul anului 2014 o grupare infracţională împreuna cu inculpaţii B. şi C..

Faţă de această descriere a faptei, în opinia apărării rezultă în mod indubitabil că infracţiunea de grup infracţional organizat s-a consumat Ia începutul anului 2014.

Infracţiunea de grup infracţional organizat este definită de alin. (6) art. 367 din C. pen., în sensul că prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format de 3 sau mai multe persoane şi constituit pentru a acţiona în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni. Cu alte cuvinte, o condiţie de tipicitate a infracţiunii este necesitatea ca la data constituirii grupului sa fie incriminată infracţiunea scop.

Totodată, în opinia inculpatului, atâta vreme cât la data constituirii grupului, fapta de deturnare a licitaţiilor publice nu era incriminată ca infracţiune, rezultă că fapta de constituire a grupului organizat nu îndeplinea toate trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv condiţia tipicităţii privind existenţa ca infracţiune a deturnării licitaţiilor publice.

Faptul că ulterior constituirii grupului organizat, recurentul a participat alături de alte persoane la comiterea infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice, se încadrează într-o pluralitate ocazională, care poate să existe şi în lipsa unui grup infracţional organizat.

Faţă de împrejurările relevate mai sus, apărarea a apreciat că instanţele nu au avut în vedere momentul consumării infracţiunii de grup infracţional organizat, că aceasta infracţiune este una ce se consumă anterior şi independent de săvârşirea infracţiunii scop, iar în speţă, infracţiunea scop nu era incriminată la data constituirii grupului. Din moment ce fapta de deturnare a licitaţiilor publice a început să fie comisă la 24.01.2014, când această faptă nu era incriminată, nu se poate admite existenta ulterioară a grupului infracţional organizat, deoarece se încalcă raţiunea existenţei acestei infracţiuni, şi anume aceea de a preexista comiterii unei infracţiuni scop. În sensul acestor susţineri, apărarea a apreciat a avea relevanţă prevederea art. 367 alin. (3) din C. pen., care prevede că în situaţia în care faptele prevăzute la alin. (1) şi (2), adică constituirea grupului, au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplica regulile privind concursul de infracţiuni.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 17 iunie 2021 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 345/A din data de 05 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, iar cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie.

Dezbaterile asupra recursului în casaţie au avut loc în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021, fiind consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 345/A din data de 05 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susţinerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În speţă, recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, a învederat aspecte care din punctul său de vedere conduc la reţinerea eronată de către instanţele care au soluţionat cauza în care a fost implicat a existenţei tuturor elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamnat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen.

A precizat acesta că instanţele au comis o eroare de drept atunci când au dispus condamnarea sa pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în condiţiile în care infracţiunea scop nu era incriminată la momentul comiterii primei infracţiuni menţionate.

Astfel, susţine recurentul că infracţiunea prevăzută de art. 367 C. pen. se consumă anterior şi independent de săvârşirea infracţiunii scop avută în vedere la momentul constituirii grupului, consumarea infracţiunii având loc la momentul comiterii celei dintâi dintre acţiunile care reprezintă modalitatea de săvârşire a acesteia, iar în cauză aceasta s-a consumat la începutul anului 2014, la un moment la care infracţiunea scop nu era incriminată penal. Ca atare, fapta de constituire a grupului organizat nu îndeplinea toate trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv condiţia tipicităţii privind existenţa infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice.

Consideră recurentul că participarea sa, alături de alte persoane la comiterea infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice se încadrează într-o pluralitate ocazională, care poate exista şi în lipsa unui grup infracţional organizat.

Înalta Curte, analizând aceste susţineri ale recurentului consideră că ele nu pot fi primite, în condiţiile în care starea de fapt reţinută prin decizia atacată, care nu diferă substanţial de cea prezentată de către recurent, demonstrează întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat.

De asemenea, este de notat faptul că recurentul inculpat a recunoscut integral acuzaţiile ce i-au fost aduse prin actul de sesizare a instanţei, astfel încât starea de fapt nu comportă nici un fel de discuţii.

Astfel, instanţa de apel a reţinut, din probele administrate în cauză, că recurentul a constituit împreună cu alţi coinculpaţi, începând cu anul 2014 o grupare infracţională specializată în săvârşirea unor infracţiuni de denaturare a licitaţiilor publice, actele de executare specifice acestei infracţiuni fiind realizate de către inculpatul recurent A. în intervalul 17.03.2014 - 27.07.2016, interval temporal în care această faptă era incriminată ca infracţiune, şi cu privire la care s-a dispus soluţia de condamnare.

S-a mai reţinut că acţiunile aceloraşi persoane din data de 24.01.2014 nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii menţionate deoarece această conduită nu era incriminată de legea penală la momentul săvârşirii sale.

În conformitate cu prevederile art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., iniţierea, constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup este infracţiune, grupul infracţional organizat fiind grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Din prevederile legale citate anterior rezultă că legiuitorul a prevăzut mai multe acţiuni alternative care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii, cerinţa esenţială pentru existenţa acesteia, ataşată laturii obiective, fiind aceea ca pluralitatea constituită de infractori să aibă drept scop comiterea uneia sau mai multor infracţiuni.

În speţă, având în vedere starea stabilită prin decizia recurată, şi cu privire la care instanţa de recurs nu poate face nici un fel de aprecieri, se poate reţine că activitatea de constituire a grupului infracţional s-a realizat la începutul anului 2014, iar acţiunile infracţionale ale acestuia au durat până la jumătatea anului 2016, perioadă de timp în care componenţii grupului au acţionat conform înţelegerii intervenite între ei, pentru comiterea infracţiunii scop a grupului, respectiv aceea de denaturare a licitaţiilor publice.

Caracteristica esenţiala a infracţiunii de grup infracţional organizat este aceea că activitatea grupului se desfăşoară un anumit interval de timp, membrii grupării acţionând în această perioadă în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

În cauza de faţă, în intervalul reţinut prin decizia atacată infracţiunea scop a grupului, deturnarea licitaţiilor publice, avea o consacrare legală, fiind introdusă în fondul legislaţiei active prin Noul C. pen. la 01 februarie 2014.

Cu privire la activitatea desfăşurată la 24 ianuarie 2014, anterior intrării în vigoare a Noului C. pen. şi cu privire prin hotărârile recurate s-a dispus achitarea pentru comiterea infracţiunii menţionate, Înalta Curte reţine că aceasta nu putea fi considerată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de grup infracţional organizat în condiţiile în care nu exista infracţiunea scop care să constituie motivul creării grupului.

Deci această activitate nu avea nici un fel de semnificaţie penală şi ca urmare nu se poate consideră că a avut loc o constituire a grupului infracţional organizat la momentul 24 ianuarie 2014, aşa cum susţine recurentul, acţiunile pe care acesta împreună cu ceilalţi inculpaţi le-a desfăşurat neintrând în câmpul infracţional, cel puţin prin prisma infracţiunii ce face obiectul prezentei cauze.

Pe cale de consecinţă, nu se poate aprecia că momentul consumării infracţiunii de constituire a unui grup infracţional a avut loc anterior incriminării infracţiunii scop, cu consecinţa imposibilităţii de admitere a existenţei grupului ulterior acestui punct temporal.

În condiţiile în care legiuitorul a incriminat distinct infracţiunea de deturnare a licitaţiilor publice, prin prevederile art. 246 C. pen., toate acţiunile desfăşurate de către recurent împreună cu ceilalţi membrii ai grupului infracţional după data de 01 februarie 2014 au dobândit relevanţă infracţională prin raportare la prevederile art. 367 C. pen.

Momentul constituirii grupului apare în aceste condiţii ca fiind ulterior incriminării ca infracţiune a deturnării licitaţiilor publice, aceasta fiind infracţiunea scop, iar temporal acesta este plasat în cauză la 17 martie 2014, deci la începutul anului 2014 aşa cum se reţine în actul de sesizare.

După acest moment activităţile desfăşurate de către inculpatul recurent întrunesc toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 367 C. pen., nefiind în prezenţa unei pluralităţi ocazionale aşa cum susţine acesta, fiind stabilit, cu caracter definitiv, faptul că durata activităţii infracţionale, modul de operare, numărul actelor de executare ce au menţinut modalitatea de operare concepută şi aplicată de la început, rezultatele obţinute demonstrează coordonarea constantă şi susţinută între membrii grupului.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta teoria recurentului vizând constituirea grupului infracţional la momentul participării la prima licitaţie, anterior incriminării infracţiunii de la art. 246 C. pen., este de remarcat faptul că nu poate fi primită susţinerea acestuia referitoare la consumarea infracţiunii la acel moment.

Infracţiunea prevăzută de art. 367 C. pen. nu se consumă imediat după ce între infractori intervine înţelegerea infracţională, norma penală prevăzând ca activitatea acestora să se desfăşoare un anumit interval de timp în care membrii grupului acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

Legiuitorul a prevăzut această condiţie pentru a realiza o distincţie între pluralitatea ocazională şi pluralitatea constituită, sancţionarea distinctă a infracţiunii de grup infracţional infracţional având în vedere tocmai caracterul periculos al grupării, aceasta având caracteristicile specifice ce vizează structura, diviziunea sarcinilor între membrii grupului, ierarhia acestora, precum şi durata activităţii desfăşurate, elemente ce justifică reţinerea gravităţii deosebite a acţiunilor infractorilor pentru ordinea de drept.

În aceste condiţii, consumarea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat nu se realizează imediat după momentul adoptării rezoluţiei infracţionale de către membrii grupării, fiind necesară şi îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 367 alin. (6) C. pen. vizând perioada de timp în care activitatea infracţională este desfăşurată, perioadă care să justifice stabilirea faptului că această pluralitate de infractori nu are un caracter ocazional.

Pe cale de consecinţă, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 345/A din data de 05 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 345/A din data de 05 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 septembrie 2021.

GGC - GV