Outrage against local police officer: cassation limits review to objective typicity, excluding re-evaluation of subjective elements and factual conduct

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 264 din data de 07.07.2020, pronunţată de Judecătoria Cornetu în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 257 alin. (1) şi (4) rap. la art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2), (10) C. proc. civ..pen. a fost condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a fost interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen. a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost impus inculpatului să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1), lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune Ilfov.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul uneia dintre următoarele două instituţii: Primăria oraşului Popeşti Leordeni sau Primăria comunei Glina, consilierul de probaţiune din cadrul Serviciul de Probaţiune Ilfov urmând a decide, potrivit art. 57 cu ref. la art. 51 din Legea 253/2013, în care din cele două instituţii urmează a se executa obligaţia.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. şi art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu aplic. art. 1348 şi urm. C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi l-a obligat pe inculpatul A. la plata către aceasta a echivalentului în RON a sumei de 5.000 de euro, cu titlu de despăgubire pentru daunele morale suferite.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român (pentru faza de urmărire penală şi pentru faza de judecată).

Împotriva sentinţei mai sus menţionate a declarat apel, printre alţii, şi inculpatul A. care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi, în consecinţă, să se dispună achitarea sa.

În susţinerea cererii de apel formulate, în esenţă, inculpatul A., a arătat că partea civilă nu şi-a exercitat, în mod legal, atribuţiile de serviciu şi atribuţiile legale cu privire la semnul obligatoriu care trebuie făcut conducătorilor auto înainte de a-i opri, în acest sens invocând dispoziţiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 155/2010 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei locale.

În acest sens, a precizat că niciunul dintre martorii care au fost audiaţi nu au arătat faptul că persoana vătămată a efectuat semnal regulamentar de oprire astfel încât inculpatul a apreciat că din aceste considerente reiese indiscutabil, că în speţă, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj.

Prin Decizia penală nr. 305/A din 11 martie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. respingerea ca nefondat a apelului declarat de către inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 264/07.07.2020 al Judecătoriei Cornetu pronunţată în Dosarul cu nr. x/2019

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 800 de RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

În temeiul art. 276 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2000 de RON către partea civilă, reprezentând cuantumul onorariului apărătorului ales al părţii civile în faza judecăţii în apel.

Pentru a se pronunţa în acest sens, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale, dar şi al cercetării judecătoreşti în fond şi apel, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că în data de 08.07.2017, agentul de poliţie locală B., din cadrul Poliţiei-Locale Popeşti Leordeni, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pentru fluidizarea circulaţiei rutiere în intersecţia DN4 cu Drumul Fermei a fost lovită cu intenţie indirectă în piciorul stâng cu autoturismul x cu nr. de înmatriculare x de către numitul A., fiindu-i produse leziuni ce au necesitat pentru vindecare 18-20 zile de îngrijiri medicale.

Astfel, s-a precizat că chiar dacă inculpatul nu a urmărit vătămarea persoanei vătămate, acesta a acceptat această posibilitate în momentul în care a demarat autoturismul şi a coborât de pe trotuar pe carosabil, el trebuind să prevadă că există posibilitatea accidentării persoanei vătămate cu care avusese un conflict verbal şi care se afla în imediata apropiere a autoturismului, aspect ce a rezultat din analizarea materialul probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile coroborate ale persoanei vătămate şi ale celorlalţi martori audiaţi (C., D.) precum şi de concluziile raportului de expertiză medico-legală.

În ceea ce priveşte calitatea persoanei vătămate, aceasta se afla în desfăşurarea atribuţiilor de serviciu stabilite de conducerea unităţii şi comunicate acesteia conform actelor de la dosar şi era îmbrăcată în uniforma de poliţist local.

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a notat că chiar dacă s-ar admite că nu a semnalizat în mod adecvat oprirea autoturismului de către inculpat, acest aspect nu reprezintă o depăşire a atribuţiilor de serviciu aptă să înlăture protecţia suplimentară acordată agenţilor statului şi nici nu creează o stare de eroare privind calitatea acesteia de la momentul comiterii faptei.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, Curtea a considerat că în ceea ce priveşte împrejurările, modul de comitere a faptei şi mijloacele folosite de către inculpat, în primul rând, că fapta săvârşită prezintă un pericol social abstract foarte ridicat, fiind extrem de importantă pentru menţinerea unui climat de securitate sancţionarea energică a unor fapte îndreptate împotriva organelor de poliţie aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că inculpatul a dat dovadă de lipsa oricărei reţineri în a recurge la acte de violenţă fizică şi psihică neprovocată, demonstrând o evidentă lipsă de respect pentru autoritatea publică şi agenţii acesteia. Instanţa are în vedere că inculpatul a creat o stare conflictuală la momentul legitimării şi a acţionat împotriva unui ridicat de agenţi ai statului, toţi mobilizaţi ca urmare a comportamentului său antisocial. În privinţa urmărilor, Curtea a constatat că acestea au fost de o gravitate relativ redusă, fiind vătămată integritatea fizică a unui agent al statului. Mai mult, s-a reţinut că fapta a creat un climat general de insecuritate la nivelul societăţii, respectarea autorităţii învestite în agenţii forţei publice fiind esenţială pentru menţinerea securităţii şi ordinii publice. Inculpatul a acţionat preponderent în public, în apropierea unui parc şi a unei staţii de metrou, în cursul zilei, în Municipiul Bucureşti, acţiunile sale fiind de natură a ştirbi respectul ce trebuie datorat de către toţi cetăţenii faţă de autoritatea de stat exercitată în limite legale.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului, Curtea a reţinut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale la nivel naţional sau european, este o persoană care provine dintr-o familie organizată iar, în prezent, are un loc de muncă, săvârşirea prezentelor infracţiuni grave apărând ca un episod izolat în existenţa inculpatului.

În ceea ce priveşte aplicarea unei amenzi penale Curtea a apreciat că potenţialul pericol public pe care îl reprezintă acest comportament iar principalul scop al instanţelor de judecată trebuie să fie acela de a înlătura acest pericol social pe care îl reprezintă comportamentul inculpatului. Astfel de infracţiuni, deşi nu conduc automat la pedepsirea mai drastică a inculpaţilor având în vedere circumstanţele personale ale acestora, trebuie să fie considerate ca prezentând un grad de pericol ridicat, fiecare dintre aceste infracţiuni putând conduce la adevărate tragedii. Mai presus de necesitatea sancţionării celor care comit astfel de infracţiuni este necesar a se înlătura starea de pericol creată de comportamentul inculpatului, iar dispunerea acestor interdicţii este, în opinia Curţii, necesară şi binevenită în astfel de cazuri.

În acest context s-a considerat că interesul societăţii de a se afla în siguranţă şi de a elimina acţiunile care prezintă un grad de pericol social crescut este primordial şi trebuie să fie plasat înaintea unui posibil prejudiciu personal ce i s-ar cauza unui inculpat prin impunerea unor obligaţii şi supravegherea riguroasă a comportamentului acestuia de către organele statului.

Având în vedere cele expuse, Curtea a apreciat că singura modalitate de executare oportună în cazul inculpatului, având în vedere circumstanţele personale ale acestuia, este suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, aceasta fiind şi cea mai potrivită modalitate de supraveghere a comportamentului acestuia şi de a asigura o reintegrare socială corectă a inculpatului.

Totodată, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită proprie, respectiv acesta a acţionat cu intenţie indirectă, provocând persoanei vătămate leziuni ce au necesitat 18-20 zile de îngrijiri medicale. Drept urmare, ne aflăm în prezenţa unei fapte ilicite, cauzatoare de prejudiciu, între cele două existând o legătură de cauzalitate, fapta fiind comisă cu vinovăţie.

De asemenea, s-a apreciat că modalitatea în care prima instanţă a ales să individualizeze cuantumul despăgubirilor civile acordate este unul corect, majorarea acestui cuantum nefiind justificată obiectiv şi putând conduce la o îmbogăţire fără just temei a părţii civile în dauna inculpatului, însă, prima instanţă a omis să se pronunţe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către partea civilă, respectiv asupra acordării sumei de 2500 de RON, reprezentând onorariul apărătorului ales al părţii civile.

Împotriva Deciziei penale nr. 305/A din 11 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, inculpatul A., a declarat recurs în casaţie la data de 23 aprilie 2021.

În motivarea scrisă a căii de atac formulate, inculpatul A. prin cererea de recurs în casaţie formulată a solicitat admiterea recursului formulat, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În concret, inculpatul a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală").

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulate, din prisma cazului de casare invocat, a susţinut, în esenţă, că se impune o soluţie de achitare deoarece fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de ultraj, deoarece nu există corespondenţă între situaţia de fapt reţinută de instanţă şi norma de incriminare a faptei de care este acuzat

Concluzionând, acesta a apreciat că, în mod greşit, s-a dispus condamnarea sa pentru comiterea infracţiunii de ultraj, faţă de lipsa tipicităţii obiective şi subiective, mai exact identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective şi subiective, din moment ce partea vătămată în calitate de poliţist local şi-a depăşit atribuţiile legale, încălcându-le şi exercitându-le abuziv.

Prin încheierea din 30 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 305/A din 11 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a în Dosarul nr. x/2019.

S-a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 8, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 15 septembrie 2021, ora 09:00, Sala secţiei Penale, cu citarea inculpatului A. şi a părţii civile B..

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că Decizia penală nr. 305/A din 11 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casaţie rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menţionate: numele şi prenumele părţii care a exercitat recursul în casaţie, semnătura inculpatului, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestuia.

Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către A. prin cererea de recurs în casaţie se circumscriu în conţinut cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., iar cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a dispus admiterea acesteia în principiu, în baza art. 440 C. proc. pen.

*

Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de A., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Astfel, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege", cum de altfel solicită şi inculpatul A. prin cererea de recurs în casaţie formulată.

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. ce a susţinut că prin decizia instanţei de apel s-a dispus condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj deşi nu există corespondenţă între situaţia de fapt reţinută de instanţă şi norma de incriminare a faptei de care este acuzat.

În argumentarea incidenţei cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a susţinut, în esenţă, că fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală, respectiv că fapta astfel cum a fost descrisă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de ultraj, impunându-se achitarea sa, faţă de probatoriile administrate în cauză.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de ultraj prevăzute de art. 257 alin. (1) şi (4) raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul, corespund faptei reţinute în concret în sarcina sa, respectiv faptul că în data de 08.07.2017 partea civilă B., poliţist local în cadrul Poliţiei Locale Popeşti Leordeni, în timp ce se afla în intersecţia DN4 cu Drumul Fermei în Popeşti Leordeni îmbrăcată în uniforma de serviciu şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu a fost lovită în piciorul stâng de A. de autoturismul cu nr. de înmatriculare x pe DN4 condus de A..

În acest context, Înalta Curte constată că fondul criticii formulată pe calea recursului în casaţie - că fapta nu există, întrucât partea civilă în calitate de poliţist local şi-a exercitat abuziv atribuţiile legale în raport de modalitatea prin care a semnalizat inculpatului să oprească, în trafic, autovehicul pe acesta îl conducea - porneşte de la negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

În consecinţă, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul întruneşte condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile inculpatul privesc chestiunile de fapt analizate atât de instanţa de fond, cât şi de cea de apel, chestiuni care, însă, exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În ceea ce priveşte critica formulată de inculpat privind lipsa tipicităţii infracţiunii de ultraj sub aspectul laturii subiective, Înalta Curtea reaminteşte faptul că din jurisprudenţa actuală rezultă că verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.." (Decizia nr. 231/RC/2019, 121/RC/2019, 109/RC/2020).

De altfel, în cadrul definiţiei legale a infracţiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) din C. pen., trăsătura esenţială ca fapta să fie prevăzută de legea penală este enumerată distinct de aceea ca fapta să fie săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă unei persoane, ceea ce relevă opţiunea legiuitorului ca prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală" să se înţeleagă "orice faptă" - act de conduită, manifestare de voinţă exteriorizată care determină o schimbare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale şi, ca atare, incriminată de norma penală.

Aceeaşi viziune reiese şi din modalitatea în care sunt reglementate cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., textul legal menţionând distinct "fapta nu este prevăzută de legea penală" de "nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează că poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptei, fără posibilitatea de a reaprecia asupra elementelor constitutive ale laturii subiective deoarece aceasta ar presupune în mod necesar analiza probatoriul administrat.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 305/A din data de 11 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 276 C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 1300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat, către intimata parte civilă B..

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 305/A din data de 11 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat, către intimata parte civilă B..

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2021.

GGC - GV