Decizia nr. 325/A/2020 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând cu privire la apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A., B., C., D., E. şi F.,

În baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 165/F din 3 august 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a hotărât următoarele:

I. 1. În baza art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. precum şi art. 5 din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul E. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice) din C. pen. ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, în formă continuată (11 acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 295 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., precum şi art. 5 din C. pen. şi art. 79 alin. (3) din C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice) din C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (16 acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., precum şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (7 acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., a constatat că infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E. în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. d) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 35/F/27.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 224/A/18.06.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi de dare de mită prevăzute de art. 255 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 61/F/04.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 469/A/25.11.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În baza art. 105 alin. (1) din C. pen., a dispus anularea liberării condiţionate a persoanei condamnate E. din executarea pedepsei rezultante de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 39/31.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017, liberare dispusă prin Sentinţa penală nr. 1313/20.09.2017, pronunţată de Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 274/3.11.2017 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia penală.

A repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului E., contopite prin Sentinţa penală nr. 39/31.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017, după cum urmează:

- pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pedeapsa complementară (pe o perioadă de 5 ani) şi accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., aplicate prin Sentinţa penală nr. 35/F/27.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 224/A/18.06.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală;

- pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969, aplicate prin Sentinţa penală nr. 61/F/04.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 469/A/25.11.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În baza art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului E. pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 3 ani şi 10 luni închisoare, în total 9 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen., (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice), pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice).

A respins cererea de acordare a liberării condiţionate formulată de inculpatul E. în temeiul dispoziţiilor art. 105 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 72 alin. (1) şi art. 40 alin. (3) din C. pen., a scăzut din durata pedepsei închisorii pronunţate perioada în care inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, de la data de 19.03.2014 la 24.04.2014, respectiv de la 24.04.2014 la 29.08.2014, precum şi perioada executată, de la data de 18.06.2015 la 3.11.2017.

2. În baza art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen. precum şi art. 5 din C. pen. şi art. 79 alin. (3) din C. pen., a condamnat pe inculpata B., cetăţean român, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi secretar general în cadrul vreunei persoane juridice) din C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (4 acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi secretar general în cadrul vreunei persoane juridice) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., precum şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatei B. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 4 luni închisoare, în total 2 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (dreptul de a fi secretar general în cadrul vreunei persoane juridice), pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (1) din C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (dreptul de a fi secretar general în cadrul vreunei persoane juridice).

3. În baza art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., precum şi art. 5 din C. pen. şi art. 79 alin. (3) din C. pen., a condamnat pe inculpata A., cetăţean român, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi director general în cadrul vreunei persoane juridice) din C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (5 acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi director general în cadrul vreunei persoane juridice) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., precum şi a art. 5 din C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatei A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 4 luni închisoare, în total 3 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (dreptul de a fi director general în cadrul vreunei persoane juridice), pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (1) din C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (dreptul de a fi director general în cadrul vreunei persoane juridice).

4. În baza art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., precum şi art. 5 din C. pen. şi art. 79 alin. (3) din C. pen., a condamnat pe inculpatul D., cetăţean român, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (2 acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., precum şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (2 acte materiale).

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului D. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 3 luni închisoare, în total 2 ani şi 3 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.

5. În baza art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., precum şi art. 5 din C. pen. şi art. 79 alin. (3) din C. pen., a condamnat pe inculpatul F., cu reşedinţa şi adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti,, cetăţean român, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (5 acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul F., cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

6. În baza art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, precum şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpata C., cetăţean român, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, în formă continuată (2 acte materiale).

În baza art. 71 din C. pen. din 1969, a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 81 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 82 din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012 şi a art. 359 din C. pen. din 1968, a pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 din C. pen. din 1969.

II. În baza art. 25 alin. (3) coroborat cu art. 397 alin. (3) raportat la art. 256 şi art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. a dispus desfiinţarea următoarelor acte:

- Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011 încheiat de C.C.I.R., prin inculpata B., cu inculpatul D. şi actul adiţional la acesta, nr. 291/27.11.2012, încheiat de C.C.I.R., prin martora G., cu inculpatul D.;

- Contractul de asistenţă juridică nr. x din 30.01.2009 şi Contractul de asistenţă juridică nr. x din 27.02.2009, încheiate între C.C.I.R., prin inculpata B., şi inculpatul E. (în calitate de avocat);

- Contractul de asistenţă juridică nr. x din 25.09.2012, Contractul de asistenţă juridică nr. x din 11.07.2013 şi Contractul de asistenţă juridică nr. x din 6.01.2014, încheiate între H. S.A., prin inculpata A., şi inculpatul E. (în calitate de avocat) .

III. 1. În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2) şi (5) şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul E. la plata sumei de 53.823.942,46 RON daune materiale către partea civilă Camera de Comerţ şi Industrie a României (C.C.I.R.), 48.301.870,58 RON singur, iar 5.522.071,88 RON - în solidar cu ceilalţi inculpaţi, aceştia din urmă - în funcţie de participaţia fiecăruia, după cum urmează:

- inculpatul E., în solidar cu inculpatul F. - suma de 220.780,42 RON (despăgubiri aferente Contractului nr. x din 06.09.2012);

- inculpatul E., în solidar cu inculpata C. - suma de 8.343 RON (despăgubiri aferente contractului de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor nr. 1453 din data de 18.06.2008);

- inculpatul E., în solidar cu inculpatele C. şi B. - suma de 12.252 RON (despăgubiri aferente contractului de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor nr. 2075/23.10.2009);

- inculpatul E., în solidar cu inculpatul F. - suma de 39.617,46 RON (despăgubiri aferente Contractului de închiriere nr. x din 12.12.2013);

- inculpatul E., în solidar cu inculpata B. şi cu inculpatul D. - suma de 2.491.999 RON (despăgubiri aferente Contractului de închiriere nr. x/26.01.2011);

- inculpatul E., în solidar cu inculpatul D. - suma de 2.707.080 RON (despăgubiri aferente Actului adiţional nr. x/27.11.2012 la Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011);

- inculpatul E., în solidar cu inculpata B. - suma de 42.000 RON (despăgubiri aferente Contractelor de asistenţă juridică nr. x din 30.01.2009 şi nr. 4 din 27.02.2009).

2. În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1), (2) şi (5) şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpatul E. la plata sumei de 6.086.741,44 RON daune materiale către partea civilă H. S.A., în solidar cu ceilalţi inculpaţi, aceştia din urmă - în funcţie de participaţia fiecăruia, după cum urmează:

- inculpatul E., în solidar cu inculpata A. şi cu inculpatul F. - suma de 109.025,44 RON (despăgubiri aferente Contractului de închiriere nr. x/05.09.2012);

- inculpatul E., în solidar cu inculpata A. - suma de 5.977.716 RON (despăgubiri aferente Contractelor de asistenţă juridică nr. x/25.09.2012, nr. x/11.07.2013 şi nr. x/06.01.2014).

IV. În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 249 din C. proc. pen.:

- a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor E., B., A., D. şi F. pentru garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, până la concurenţa sumei de:

- 59.910.683,90 RON (pentru garantarea reparării pagubei) şi 3.500 RON (pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare) în cazul inculpatului E.;

- 2.546.251 RON (pentru garantarea reparării pagubei) şi 3.500 RON (pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare) în cazul inculpatei B.;

- 6.086.741,44 RON (pentru garantarea reparării pagubei) şi 3.500 RON (pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare) în cazul inculpatei A.;

- 5.199.079 RON (pentru garantarea reparării pagubei) şi 3.500 RON (pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare) în cazul inculpatului D.;

- 369.423,32 RON (pentru garantarea reparării pagubei) şi 3.500 RON (pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare) în cazul F.

- a menţinut măsura sechestrului asigurător instituită de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. prin Ordonanţa nr. 168/P/2012 din 20.10.2015 cu privire la inculpata C., pentru garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune, pe care a extins-o şi la garantarea executării cheltuielilor judiciare, până la concurenţa sumei de 24.095 RON.

- a ridicat măsura sechestrului asigurător instituită de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. prin Ordonanţa nr. 168/P/2012 din 20.10.2015, asupra bunurilor imobile deţinute de I., J. şi K. S.R.L.

V. În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 3.500 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a dispus ca onorariul avocaţilor din oficiu (câte 520 RON pentru fiecare inculpat asistat), să rămână în sarcina statului şi să fie suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 397 alin. (4) din C. proc. pen., dispoziţiile privind luarea măsurilor asigurătorii sunt executorii.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x, emis la data de 21.11.2016 de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. E., pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (11 acte materiale), delapidare, prevăzute de art. 295 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (17 acte materiale), şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (9 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., constând, în esenţă, în aceea că, în perioada 2008 - 2014, în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (C.C.I.R.), folosindu-se de prerogativele funcţiei, precum şi de influenţa dobândită în această calitate, a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul entităţii pe care o reprezenta, aducând grave prejudicii atât Camerei de Comerţ şi Industrie a României, cât şi H. S.A., unde C.C.I.R. este acţionar majoritar (prejudicii evaluate la 54.342.145,20 RON şi, respectiv, 6.086.741,44 RON), astfel:

A. Şi-a folosit autoritatea şi influenţa faţă de martora G. şi faţă de inculpatele B. şi L., pe care le-a determinat să semneze contracte în fals, având drept scop însuşirea şi respectiv folosirea resurselor patrimoniale ale celor două entităţi. Prin contractele semnate de acestea, au fost direcţionate sume de bani sau au fost puse la dispoziţie imobile din patrimoniul C.C.I.R. şi H. S.A. contra unor preţuri derizorii, în favoarea fiicei sale, inculpata C., şi a ginerelui acestuia, inculpatul F., precum şi contractele de asistenţă juridică încheiate de C.C.I.R. şi H. S.A. cu Cab. Ind. Av. E., după cum urmează:

- în calitate de preşedinte al C.C.I.R., şi-a folosit autoritatea determinând-o pe martora G. să semneze Contractul nr. x/06.09.2012 încheiat între C.C.I.R. şi M. S.R.L., administrată de inculpatul F., în valoare de 220.780,42 RON, în condiţiile în care prestaţiile ce au făcut obiectul contractului nu au fost realizate;

- folosindu-şi autoritatea, a determinat-o pe inculpata B. să semneze contractul de cesiune neexclusivă a drepturilor de autor nr. 2075/23.10.2009, încheiat cu N. S.R.L., administrată de fiica sa, inculpata C., în valoare de 12.252,00 RON, în scopul însuşirii sumei de bani, în condiţiile în care prestaţiile ce au făcut obiectul contractului nu prezentau o raţiune economică pentru Camera naţională;

- a determinat-o pe martora G. să semneze Contractul nr. x/12.12.2013, încheiat între C. civ..CI.R. şi inculpatul F., prin care a fost pus la dispoziţia ginerele său un imobil din patrimoniul C.C.I.R. contra unei chirii derizorii, prejudiciul cauzat bugetului C.C.I.R. fiind în sumă de 39.617,46 RON, reprezentând chiria nepercepută şi neîncasată (venit minim nerealizat);

- a determinat-o pe martora G. să semneze actul adiţional din data de 27.11.2012, la Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011 încheiat cu inculpatul D., prin care durata contractului a fost prelungită pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 16.01.2013 şi s-a stabilit ca plata chiriei să se realizeze în avans pentru toată perioada de 5 ani, în termen de 5 zile de la data semnării actului adiţional; prin actul adiţional, au fost însuşite pe nedrept sume de bani din lichidităţile C.C.I.R. (5.199.079 RON), în condiţiile în care bunurile mobile ce au făcut obiectul contractului nu aparţineau inculpatului D., iar sumele de bani nu au fost predate acestuia;

- folosindu-şi autoritatea, a determinat-o pe inculpata B. să semneze Contractele de asistenţă juridică nr. x din data de 30.01.2009 şi nr. 4 din data de 27.02.2009, încheiate între C.C.I.R. şi Cabinetul de Avocatură E., pe seama cărora şi-a însuşit pe nedrept suma totală de 42.000 RON, serviciile de asistenţă juridică nefiind prestate;

- şi-a folosit influenţa asupra inculpatei A., care în calitate de director general la H. S.A., a semnat Contractul de închiriere nr. x/05.09.2012, încheiat între H. S.A şi M. S.R.L., prin care a fost pus la dispoziţia societăţii administrate de ginerele său, inculpatul F., imobile din patrimoniul H. S.A. contra unei chirii derizorii, prejudiciul cauzat bugetului H. S.A. fiind de 109.025,44 RON, reprezentând chiria nepercepută şi neîncasată (venit minim nerealizat), în sumă de 60.237 RON şi cheltuielile cu utilităţile în sumă de 48.788,44 RON;

- în aceleaşi condiţii, inculpata A. a semnat Promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată la Biroul Notarial O. de notarul public P. sub nr. x/12.12.2013, încheiată între H. S.A şi inculpatul F., având ca obiect promisiune de vânzare, respectiv cumpărare a unui imobil-construcţie din patrimoniul H. S.A. la un preţ derizoriu - de 100.000 euro plus TVA, în condiţiile în care valoarea imobilului, cu modernizările efectuate, era de 317.582 euro;

- folosind influenţa deţinută în calitate de preşedinte al C.C.I.R. - acţionar majoritar al H. S.A, a determinat-o pe inculpata A. să semneze cele trei contracte de asistenţă juridică cu Cabinetul de Avocatură E., prin care şi-a însuşit suma totală de 5.977.716,00 RON, pentru servicii de asistenţă juridică ce nu au fost prestate, respectiv Contractul de asistenţă juridică nr. x/25.09.2012, Contractul de asistenţă juridică nr. x/11.07.2013 şi Contractul de asistenţă juridică nr. x/06.01.2014.

În realitate, următoarele contracte, dintre cele semnate de martora G. şi de inculpatele B. şi L. au fost încheiate în fals, în scopul justificării obţinerii de către inculpatul E. şi ginerele acestuia, inculpatul F., a unor sume de bani din bugetul C.C.I.R. şi respectiv din bugetul H. S.A.:

- Contractul nr. x/06.09.2012 încheiat între C.C.I.R. şi M. S.R.L., administrată de inculpatul F.,

- Actul adiţional din data de 27.11.2012, la Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, încheiat între C.C.I.R. şi inculpatul D.,

- Contractele de asistenţă juridică nr. x din data de 30.01.2009 şi nr. 4 din data de 27.02.2009, încheiate între C.C.I.R. şi Cabinetul de Avocatură E.,

- Contractele de asistenţă juridică nr. x/25.09.2012, nr. x/11.07.2013 şi nr. x/06.01.2014, încheiate între H. S.A. şi Cabinetul de Avocatură E.

B. În calitate de preşedinte al C.C.I.R., a semnat diferite acte prin care au fost direcţionate sume de bani din bugetul C.C.I.R. către societăţile administrate de fiica sa - inculpata C. - şi, respectiv, ginerele său - inculpatul F. -, precum şi către persoane apropiate lui, în mod necuvenit şi, totodată, şi-a însuşit sume de bani din lichidităţile C.C.I.R., după cum urmează:

- a semnat Actul adiţional nr. x din data de 03.07.2009 la Contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.03.2009 încheiat între C.C.I.R. şi Q. S.A, creând astfel premisele direcţionării de fonduri către firma administrată de ginerele său, inculpatul F., pentru servicii neprestate;

- a semnat Contractul de colaborare nr. x/03.07.2009 încheiat cu M. S.R.L., administrată de inculpatul F., prin care acesta şi-a însuşit sume de bani, în mod necuvenit, pentru servicii ce nu au fost prestate, prin Raportul de constatare din data de 29.07.2015 întocmit de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie stabilindu-se că plăţile efectuate către M. S.R.L. în baza Contractului de colaborare nr. x/03.07.2009 nu au justificare economică şi suma de 518.202,74 RON inclusiv TVA achitată reprezintă prejudiciu adus bugetului C.C.I.R., prejudiciu ce a fost acoperit în urma refacturării către societatea Q. S.A. a serviciilor, societate care a suportat în final aceste costuri;

- a semnat contractul de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor nr. 1453/18.06.2008 încheiat cu N. S.R.L., administrată de fiica sa, inculpata C., în valoare de 8.343 RON, în scopul însuşirii sumei de bani, în condiţiile în care prestaţiile ce au făcut obiectul contractului nu prezentau o raţiune economică pentru C.C.I.R.;

- a aprobat prin semnătură Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, contract ce a fost semnat din partea C.C.I.R. de inculpata B. - secretar general, precum şi cererea înregistrată la C.C.I.R. sub nr. x/25.02.2011, prin care inculpatul D. a solicitat achitarea integrală a sumei aferente Contractului nr. x/26.01.2011, pe motiv că are nevoie de bani având probleme medicale. Prin acest contract, inculpatul E. şi-a însuşit pe nedrept sume de bani din lichidităţile C.C.I.R. (5.199.079,00 RON), în condiţiile în care bunurile mobile ce au făcut obiectul contractului nu aparţineau inculpatului D., iar sumele de bani nu au fost predate acestuia;

- a cheltuit în mod arbitrar, în interes personal, suma de 47.599.382,90 RON din "Fondul la dispoziţia biroului de conducere/Fond la dispoziţia preşedintelui", prevăzut în bugetul C.C.I.R., sumă ridicată în numerar, pe bază de dispoziţii de plată către casierie;

- a utilizat în interes personal suma de 702.487,68 RON din contul bancar al C.C.I.R., prin plăţi efectuate cu cardul către mai multe cazinouri, pentru participarea la jocuri de noroc, fără să o restituie.

În realitate, Contractul de colaborare nr. x din 03.07.2009, încheiat între C.C.I.R. şi M. S.R.L. şi Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, încheiat între C.C.I.R. şi inculpatul D., au fost încheiate în fals, în scopul justificării obţinerii de către inculpatul E. a unor sume de bani din bugetul C.C.I.R.

2. B., pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, prevăzute de art. 295 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 308 din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (patru acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (trei acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., constând, în esenţă, în aceea că, în calitate de secretar general al C.C.I.R., în baza împuternicirii primite de la inculpatul E. - preşedinte al C.C.I.R., a semnat, ca reprezentant al C.C.I.R., mai multe contracte ce au avut drept scop obţinerea de foloase patrimoniale necuvenite de către inculpatul E. şi apropiaţi ai acestuia, prejudiciind astfel bugetul C.C.I.R., după cum urmează:

- Contractul de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor nr. 2075 din data de 23.10.2009 încheiat cu N. S.R.L. prin care au fost direcţionate către aceasta sume necuvenite (12.252,00 RON);

- Contractul de închiriere nr. x din data de 26.01.2011 încheiat cu inculpatul D., prin care au fost direcţionate sume de bani necuvenite din bugetul C.C.I.R. (5.199.079 RON);

- Contractele de asistenţă juridică nr. x/30.01.2009 şi nr. 4/27.02.2009, încheiate de C.C.I.R. cu Cabinetul de avocatură "E.", prin care inculpatul E. a încasat sume de bani necuvenite (42.000 RON), pentru servicii care nu au fost prestate.

În ce priveşte Contractul de închiriere nr. x din data de 26.01.2011 încheiat cu inculpatul D. şi Contractele de asistenţă juridică nr. x din data de 30.01.2009 şi nr. 4 din data de 27.02.2009 încheiate cu Cabinetul de avocatură "E.", în realitate, acestea au fost încheiate în fals, în scopul justificării obţinerii de către inculpatul E. a unor sume de bani din bugetul C.C.I.R.

3. A., pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, prevăzute de art. 295 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (cinci acte materiale), şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (trei acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., constând, în esenţă, în aceea că, în calitate de director general şi reprezentat al H. S.A., a semnat mai multe contracte prin care au fost însuşite sume de bani de către inculpatul E. şi respectiv au fost procurate foloase necuvenite pentru ginerele acestuia, inculpatul F., în detrimentul H. S.A., după cum urmează:

- Contractul de închiriere nr. x/05.09.2012, încheiat de H. S.R.L. cu M. S.R.L., reprezentată de inculpatul F. - ginerele inculpatului E., prin care a fost pus la dispoziţia societăţii administrate de inculpatul F. imobile din patrimoniul H. S.A. contra unei chirii derizorii, prejudiciul cauzat bugetului H. S.A. fiind de 109.025,44 RON, reprezentând chiria nepercepută şi neîncasată (venit minim nerealizat), în sumă de 60.237 RON şi cheltuielile cu utilităţile în sumă de 48.788,44 RON;

- promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată la Biroul Notarial O. de notarul public P., sub nr. x/12.12.2013, prin care s-a angajat să vândă F. imobile din patrimoniul H. S.A. la un preţ derizoriu - de 100.000 euro plus TVA, în condiţiile în care valoarea imobilului, cu modernizările efectuate, era de 317.582 euro;

- Contractele de asistenţă juridică nr. x/25.09.2012, nr. x/11.07.2013 şi nr. x/06.01.2014, încheiate de H. S.A. cu Cabinetul de avocatură "E.", prin care inculpatul E. şi-a însuşit suma totală de 5.977.716 RON, fără drept, pentru servicii ce nu au fost prestate.

În realitate, cele trei contracte de asistenţă juridică menţionate au fost încheiate în fals, în scopul justificării obţinerii de către inculpatul E. a unor sume de bani din bugetul H. S.A.

4. D., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare, prevăzute art. 48 din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 din C. pen. şi art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale), şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., constând, în esenţă, în aceea că, la solicitarea inculpatului E., preşedintele C.C.I.R., a încheiat cu C.C.I.R. Contractul de închiriere nr. x, având ca obiect închirierea unor bunuri mobile, atestând în fals că este proprietarul acestor bunuri, deşi aceste bunuri mobile (individualizate în anexa contractului) nu i-au aparţinut niciodată, fiind aduse de către inculpatul E., precum şi actul adiţional din data de 27.11.2012, prin care a fost prelungită perioada contractului menţionat, şi cererea de plată în avans a preţului stipulat în contract şi dispoziţiile de plată privind încasarea în numerar a preţului. Pe baza contractului menţionat şi a actului adiţional au fost întocmite dispoziţii de plată către casierie care atestă, în fals, că inculpatul D. a încasat suma totală de 5.199.079 RON din bugetul C.C.I.R., sumă necuvenită. În fapt, sumele de bani împreună cu dispoziţiile de plată întocmite din dispoziţia preşedintelui C.C.I.R. - inculpatul E. -, au fost predate de către directorul economic - martora R. - fie preşedintelui, fie şefului de cancelarie (martora G.), fiind însuşite de către inculpatul E..

5. F., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare, prevăzute de art. 48 din C. pen., raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 din C. pen., şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (cinci acte materiale), şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale), ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., constând, în esenţă, în aceea că:

- în calitate de administrator al M. S.R.L., a încheiat două contracte cu C.C.I.R., prin care a beneficiat de sume de bani fără ca prestaţiile să fi fost realizate, respectiv Contractul de colaborare nr. x din 03.07.2009 şi Contractul nr. x din 06.09.2012, în realitate cele două contracte fiind încheiate în fals, în scopul justificării obţinerii unor sume de bani din bugetul C.C.I.R. (518.202,74 RON şi, respectiv 220.780,42 RON);

- la data de 05.09.2012, în calitate de administrator al M. S.R.L., a încheiat Contractul de închiriere nr. x/05.09.2012 cu H. S.A. având ca obiect închirierea imobilului "S.", cu terenul aferent, la un preţ derizoriu, valoarea totală a prejudiciului cauzat, reprezentând venituri nerealizate, precum şi costul utilităţilor suportate din bugetul H. S.A., pentru perioada septembrie 2012 - octombrie 2014, fiind de 109.025,44 RON;

- la data de 12.12.2013, în nume personal, a încheiat cu H. S.A. promisiunea de vânzare-cumpărare având ca obiect promisiunea de vânzare a imobilului "S." la un preţ derizoriu - de 100.000 euro plus TVA, în condiţiile în care valoarea imobilului, cu modernizările efectuate, era de 317.582 euro;

- în nume personal, a încheiat cu C.C.I.R. Contractul de închiriere nr. x din data de 12.12.2013, pentru terenul în suprafaţă de 2.900 mp (aflat în incinta H. S.A.), situat în B-dul x nr. 65-67, la un preţ derizoriu, valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului C.C.I.R., reprezentat de venituri nerealizate în perioada decembrie 2013 - iunie 2014, fiind în valoare de 39.617,46 RON.

6. C., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare, prevăzute de art. 48 din C. pen., raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. şi art. 308 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., (două acte materiale), constând, în esenţă, în aceea că, în perioada 2008 - 2009, în calitate de administrator al N. S.R.L. a încheiat două contracte de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor cu C.C.I.R., în baza cărora a încasat suma totală de 20.595 RON, respectiv suma de 8.343 RON - în baza Contractului nr. x din data de 18.06.2008 şi suma de 12.252 RON - în baza Contractului nr. x din data de 23.10.2009, pentru prestaţii ce nu au justificare economică pentru C.C.I.R., contractele fiind încheiate în scopul obţinerii de foloase patrimoniale necuvenite.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a mai dispus:

- clasarea cauzei faţă de R., T., U. şi V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi faţă de E., G., B., D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 din C. pen., deturnare de fonduri, prevăzută de art. 307 din C. pen. şi gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 242 din C. pen., reţinându-se cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

- clasarea cauzei faţă de W., X., Y. şi Z., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 din C. pen., tăinuire, prevăzută de art. 270 din C. pen. şi abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) raportat la art. 308 din C. pen., reţinându-se cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. respectiv fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;

- disjungerea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 238 din C. pen., în plângerea penală prin care C.C.I.R. a sesizat refuzul lui F. de a restitui bunurile mobile aparţinând C.C.I.R., aflate în imobilul Casa "S." şi declinarea dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, competent din punct de vedere material şi teritorial.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 24.11.2016, sub nr. x/2016.

În camera preliminară, prin încheierea din data de 14.02.2017, rămasă definitivă prin Încheierea nr. 395 din 12 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (2) din C. proc. pen. a respins cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii E., B., A., D., F. şi C., cu privire la legala sesizare a instanţei şi legalitatea administrării probelor, în baza art. 346 alin. (1) din C. proc. pen. a constatat competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x, emis la data de 21.11.2016 de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii.

În cursul judecăţii, la termenul din 9.06.2017, Curtea le-a adus la cunoştinţă inculpaţilor faptul că au dreptul de a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul pedepsei închisorii şi cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii în măsura în care doresc să se judece potrivit recunoaşterii învinuirii, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, în măsura în care recunosc faptele, astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare. Inculpatul D. a fost singurul care a solicitat ca judecata să aibă loc potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii, precum şi disjungerea cauzei cu privire la ceilalţi inculpaţi, cerere ce a fost respinsă de Curte, apreciind-se că, în vederea aflării adevărului în cauză şi a bunei administrări a justiţiei, se impune ca cercetarea judecătorească să se desfăşoare cu toţi inculpaţii trimişi în judecată, cu menţiunea că, în situaţia în care, în urma cercetării judecătoreşti, instanţa va reţine aceeaşi situaţie de fapt ca aceea din actul de sesizare şi se va orienta către o soluţie de condamnare, va acorda inculpatului D. beneficiul dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., dacă acesta îşi va menţine atitudinea procesuală.

În cursul cercetării judecătoreşti, a fost administrată proba cu înscrisuri solicitată de părţile civile şi inculpaţii B., D. şi C., au fost audiaţi inculpaţii D., E., precum şi martorii G., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., V., T., R., HH., U., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT.

Inculpaţii B., A., F. şi C. nu au dorit să facă declaraţii în cauză, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Curtea a renunţat la audierea martorei UU., faţă de declaraţia acesteia din faza de urmărire penală, a constatat imposibilitatea de audiere a martorei VV. în faza de cercetare judecătorească şi, în baza art. 381 alin. (7) din C. proc. pen., a dat citire declaraţiilor acesteia din faza de urmărire penală şi a respins cererile de efectuare a unor expertize evaluatorii, contabile, financiare, economice sau grafice formulate de către inculpaţi, apreciind că acestea nu se impun a fi efectuate în faza de cercetare judecătorească faţă de probele deja administrate în cauză.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut în fapt că:

În perioada 2008 - 2014, inculpatul E., în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (C.C.I.R.), folosindu-se de prerogativele funcţiei, precum şi de influenţa dobândită în această calitate, împreună cu martora G. (şef al Cancelariei C.C.I.R.) şi inculpatele B. (secretar general al C.C.I.R.) şi A. (director general al H. S.A.), pe care le-a instigat, şi-au însuşit sau au folosit, în propriul interes (inculpatul E.) sau pentru alte persoane, bani sau alte bunuri pe care le administrau, prejudiciind atât C.C.I.R., cât şi H. S.A., unde C.C.I.R. este acţionar majoritar.

Astfel, inculpatul E., în calitate de preşedinte al C.C.I.R., prin actele încheiate, şi-a însuşit sume de bani sau a determinat folosirea bunurilor din patrimoniile C.C.I.R. şi H. S.A., după cum urmează:

I. În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat C.C.I.R.:

I. 1. Contractul de colaborare nr. x din 3.07.2009, încheiat între C.C.I.R., reprezentată de inculpatul E., în calitate de preşedinte, şi M. S.R.L., reprezentată de inculpatul F. (soţul inculpatei C. şi ginerele inculpatului E.):

Contractul a avut ca obiect activităţile de concepţie şi producţie al conţinutului editorial pentru emisiunea TV "Şi oameni, şi afaceri" - realizată şi difuzată de societatea Q. S.A., pe baza materialelor prezentate, şi, pe de altă parte, coordonarea echipei alcătuite din prezentator/moderatori în vederea realizării emisiunii.

Perioada contractului a fost stabilită la un an de la data intrării în vigoare (la semnarea acestuia), cu posibilitate de prelungire prin acordul părţilor, iar remuneraţia lunară la 13.000 euro plus TVA, echivalent în RON, calculată la cursul B.N.R. din ziua plăţii pentru toate serviciile şi prestaţiile.

Realizarea de emisiuni TV privind promovarea activităţii C.C.I.R. a fost cuprinsă în Strategia şi obiectivele Camerei Naţionale pentru anul 2009, la pct. 5. Creşterea vizibilităţii şi percepţiei pozitive asupra C.C.I.R., pe plan intern şi internaţional unde s-a consemnat "realizarea de emisiuni TV săptămânale", strategia fiind aprobată de Colegiul de Conducere la data de 11.01.2009, cu unanimitate de voturi.

Totodată, conform Extrasului din Hotărârile Adunării Generale ale membrilor C.C.I.R. din data de 29.04.2009, a fost aprobat cu unanimitate de voturi Programul de măsuri pentru realizarea strategiei şi a obiectivelor Camerei Naţionale pe anul 2009, în care, de asemenea, la pct. 5 - Creşterea vizibilităţii şi percepţiei pozitive asupra C.C.I.R., pe plan intern şi internaţional, s-a consemnat "realizarea de emisiuni TV săptămânale".

C.C.I.R., în calitate de asociat ocult, a încheiat cu Q. S.A. în calitate de asociat făţiş, Contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.03.2009, având ca obiect asocierea în vederea obţinerii de către asociatul făţiş a dreptului de a exploata terenul în suprafaţă de 10.000 m.p., situat în Bucureşti, Bd. x, identificat prin schiţa Anexa nr. 1 la contract, teren pe care C.C.I.R. îl deţine în folosinţă gratuită pentru o perioadă de 49 ani, conform H.G. nr. 2127/2004, prin construirea, punerea în funcţiune şi exploatarea unui imobil-construcţie ce urma să fie construit pe acest teren de către Q. în scopul desfăşurării de activităţi media şi obţinerea de către asociatul ocult a dreptului de a beneficia de un spaţiu de emisie şi realizarea unei emisiuni TV.

Principalele prevederi ale Contractului de asociere în participaţiune nr. x/23.03.2009, au fost următoarele:

- durata asocierii s-a stabilit pe o perioadă de 45 de ani, perioada pe care C.C.I.R. deţinea dreptul de folosinţă gratuită a terenului;

- pe durata asocierii, asociatul făţiş urma să realizeze şi să difuzeze în fiecare săptămână pe toată durata contractului, în ziua de sâmbătă între orele 17:30 - 18:30, pe canalul WW. 1, a unei emisiuni TV a C.C.I.R. intitulată "Clubul Camerelor de Comerţ/sau altfel", având o durată de 60 de minute;

- emisiunea urma să aibă formatul propus de C.C.I.R. şi agreat de Q., prezentatorii, moderatorii şi invitaţii erau stabiliţi de C.C.I.R.;

- emisiunea urma să fie realizată în studiourile Q., cu mijloacele tehnice şi specialiştii asociatului făţiş, care trebuia să asigure scenografie, recuzită specială şi consumabilă, înregistrarea emisiunii sau transmiterea în direct, filmări în orice loc din ţară sau străinătate, filmarea şi difuzarea unor spoturi publicitare, indiferent de costurile implicate de realizarea emisiunii;

- veniturile urmau să se împartă între asociaţi astfel: asociatul ocult primea anual procentul reprezentat de contravaloarea costurilor făcute pentru realizarea emisiunii din totalul veniturilor realizate, iar asociatul făţiş primea diferenţa dintre veniturile anuale şi venitul cuvenit asociatului ocult, iar în condiţiile înregistrării de pierderi, acestea trebuiau distribuite proporţional cu participarea la venituri.

- Q. urma să suporte toate cheltuielile, fără excepţie, necesare şi cerute de C.C.I.R. pentru realizarea emisiunii intitulată "Clubul Camerelor de Comerţ/sau altfel".

Conform documentelor transmise de C.C.I.R., Contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.03.2009 a fost modificat prin trei acte adiţionale, între care Actul adiţional nr. x/03.07.2009 a adăugat, la art. 4 din contract, lit. c)1), cu următorul conţinut:

"Cheltuielile ocazionate de colaborarea cu un producător, doi prezentatori şi trei moderatori, cât şi cheltuielile ocazionate cu interviul cu invitatul special al emisiunii din rubrica "De vorbă cu (...)", vor fi avansate de către C.C.I.R. şi vor fi ulterior facturate spre decontare către Q. S.A. (în baza documentelor privind cheltuielile efectuate) şi vor fi achitate de către Q. S.A. în termen de 5 zile de la primirea facturii. Neachitarea atrage după sine consecinţele legale.

Suma facturată de către C.C.I.R. către Q. S.A. nu va putea depăşi suma de 13.000 euro + TVA lunar."

Astfel, Actul adiţional nr. x/03.07.2009 la Contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.03.2009 a fost încheiat în aceeaşi dată cu Contractul de colaborare nr. x/03.07.2009 dintre C.C.I.R. şi M. S.R.L.

La dosar se regăsesc facturile în copie şi o situaţie a facturilor emise de C.C.I.R. către Q. S.A. intitulată Lista Facturi vânzare din perioada 23/03/2009 - 20/04/20010, conform căreia în perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, C.C.I.R. a emis către Q. S.A. facturi în valoare totală de 588.721,74 RON, TVA inclus.

În baza Contractului nr. x/03.07.2009 încheiat de C.C.I.R. cu M. S.R.L., în perioada august 2009 - aprilie 2010 M. S.R.L. a emis şapte facturi în valoare totală de 518.202,74 RON inclusiv TVA, ce au fost achitate de către C.C.I.R.

A rezultat că serviciile cuprinse în facturile emise de M. S.R.L. către C.C.I.R. în baza Contractul de colaborare nr. x/03.07.2009, au fost refacturate către Q. S.A. prin 8 facturi, fiind facturat în plus cu suma de 70.519,00 RON inclusiv TVA, unele facturi pe relaţia M. S.R.L. - C.C.I.R. - Q. S.A. având chiar aceeaşi valoare. Aceste facturi au fost achitate de Q. S.A. în data de 02.04.2010 prin virament bancar, iar ultima factură a fost introdusă în compensare prin I.M.I., conform Ordinului de compensare nr. x/05.10.2011.

S-a constatat că suma totală achitată de C.C.I.R. în baza acestuia contract, în perioada iulie 2009 - aprilie 2010, este de 518.202,74 RON, ce a fost însă recuperată în urma refacturării serviciilor către Q. S.A., firmă ce a suportat în final toate costurile.

Facturile prezentate de M. S.R.L. au fost însoţite de devize, mai puţin ultima Factură nr. x/13.04.2010. Aceste devize arată că au fost introduse la plată facturi de materiale, sume cuvenite colaboratorilor care au participat la realizarea emisiunilor (între 3 şi 7 persoane) şi costurile de producţie efective.

În toate devizele existente la dosar figurează drept colaborator martorul GG.. La momentul respectiv, martorul GG. era director adjunct la Direcţia Relaţii Publice Media & Comunicare din cadrul C.C.I.R., aşa cum rezultă din cele 3 Note de informare regăsite la dosar întocmite de acesta în 30.06.2009, 29.09.2009 şi 17.12.2009. Notele respective au fost transmise conducerii pentru informare, primele două fiind vizate prin semnătură indescifrabilă, iar din conţinut rezultă că emisiunea TV pe teme economice "Şi Oameni, Şi Afaceri" se realiza în colaborare cu Q., aceasta urma să fie difuzată pe canalul WW. săptămânal de la ora 17:00 la ora 18:00, montată de echipa de producţie a C.C.I.R. cu echipamentele profesionale ale WW..

Referitor la prestaţiile achitate de C.C.I.R. în baza Contractului de colaborare nr. x din 03.07.2009, contrar celor arătate în Rechizitoriu, Curtea a reţinut că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acestea nu s-au derulat efectiv. Astfel, martora G., fost şef al Cancelariei C.C.I.R., a confirmat prezenţa F. în studioul emisiunii, iar martorul GG. - Director adjunct al Direcţiei de Relaţii Publice a C.C.I.R., prezentatorul emisiunii, a arătat că inculpatul F. a avut mai mult rolul unui producător delegat şi urma să realizeze partea de scenografie a emisiunii, constând într-un decor cu motive antice, decor ce a fost schimbat la solicitarea WW., şi a asigurat în general comunicarea cu preşedintele C.C.I.R.; a mai precizat martorul, în cursul judecăţii, că implicarea F. în realizarea emisiunii a fost una vizibilă, acesta făcând ceea ce ţinea de el şi ocupându-se şi de recuzită (a martorului şi a co-prezentatoarei sale), întrucât WW. le-a dat doar nişte oameni cu nişte camere care să filmeze. De asemenea, potrivit declaraţiei martorului GG. din cursul judecăţii, acesta a colaborat efectiv cu inculpatul F. din toamna anului 2009 până în 2011, când s-a întrerupt emisiunea, având loc mai multe şedinţe de creaţie şi redacţie, în care inculpatul s-a implicat activ, acesta fiind şi cel care asigura legătura dintre CCIR şi televiziunea WW., întrucât o cunoştea pe XX., producătorul din partea WW., pentru că mai lucraseră împreună pe parte de producţie şi în show-urile de modă.

Astfel fiind, Curtea a arătat că nu poate fi reţinută, în legătură cu această faptă, comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., în sarcina inculpaţilor E. şi F.

Însă, a apreciat că sunt întrunite - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatului E. şi, respectiv, complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul F. În concret, prin încheierea Contractului de colaborare nr. x din 3.07.2009, inculpatul E. şi-a însuşit pentru altul (M. S.R.L., prin inculpatul F.) suma de 518.202,74 RON din patrimoniul C.C.I.R.

Cu privire la refacturarea serviciilor către Q. S.A., societate care a suportat în final costurile, a constatat că aceasta echivalează cu acoperirea ulterioară a prejudiciului şi nu înlătură caracterul penal al faptei, prezentând relevanţă doar în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei.

Curtea nu a reţinut, însă, infracţiunea de delapidare în cazul inculpatului E. în legătură cu semnarea Actului adiţional nr. x din data de 03.07.2009 la Contractul de asociere în participaţiune nr. x/23.03.2009 încheiat între C.C.I.R. şi Q. S.A., prin care se reţine că s-au creat premisele direcţionării de fonduri către firma administrată de ginerele său, inculpatul F., întrucât a apreciat că aceasta reprezintă doar acte preparatorii/de pregătire ale infracţiunii de delapidare, care nu sunt incriminate şi nu pot fi sancţionate distinct.

I. 2. Contractul nr. x din 6.09.2012, încheiat între C.C.I.R. (reprezentată de martora G. - şef cancelarie şi executiv) şi M. S.R.L., reprezentată de inculpatul F. (soţul inculpatei C. şi ginerele inculpatului E.):

Contractul a avut ca obiect colaborarea în materie de consultanţă design ambiental şi estetică, preţul colaborării fiind în sumă de 2.500 euro net lunar, la care se adaugă TVA, la cursul B.N.R. din ziua facturării.

Durata contractului a fost stabilită la 12 luni începând de la data de 1.09.2012, prelungită ulterior cu încă 12 luni începând de la data de 1.09.2013, până la data de 01.09.2014, prin Actul adiţional nr. x/8.07.2013.

Atât contractul, cât şi actul adiţional au fost semnate de martora G. - şef cancelarie şi executiv, ca reprezentant al C.C.I.R., şi de inculpatul F., administrator al societăţii M. S.R.L.

În baza Contractului nr. x din data de 6.09.2012, M. S.R.L. a emis facturi către C.C.I.R., în perioada septembrie - martie 2014, în sumă totală 220.780,42 RON, valoare achitată integral de C.C.I.R.

Referitor la prestaţiile achitate de C.C.I.R. în baza contractului ce face obiectul analizei, Curtea a reţinut că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că acestea nu s-au derulat efectiv. Facturile emise de M. S.R.L. au fost însoţite de un document denumit Raport de lucru având între una şi patru-cinci pagini conţinând referiri succinte la reamenajarea unor spaţii din incita sediului C.C.I.R. (propuneri de reamenajare/design a spaţiilor "YY.", "ZZ.","Amfiteatrul Albastru", "AAA.", "BBB.", "CCC.", "Amfiteatrul A.I. Cuza", "DDD.", "Hol Expoziţii") şi câteva poze cu imagini create pe calculator cu incinta spaţiilor, sistemul de iluminat şi cu mobilierul propus (mese, fotolii, scaune etc.). Obiectul contractului consta în colaborarea în materie de consultanţă design ambiental şi estetică, iar plata acestor prestaţii nu era condiţionată de modernizarea sălilor de conferinţă din incinta C.C.I.R., respectiv realizarea efectivă a propunerilor făcute de M. S.R.L. în acest sens, astfel că a apreciat că nu poate fi reţinut caracterul "fictiv" al convenţiei. Prevederea în termeni generali a obligaţiilor prestatorului de servicii face dificil de stabilit dacă acestea au fost sau nu realizate la un nivel care să justifice plata în cuantumul prevăzut în contract, dar nici utilitatea sau oportunitatea încheierii contractului şi nici executarea acestuia nu pot atrage răspunderea penală a făptuitorilor. De asemenea, Curtea a reţinut că modul de concepere a contractului şi împrejurările încheierii acestuia (din dispoziţia inculpatului E., socrul F. - asociat unic şi administrator al societăţii beneficiare a plăţilor) denotă însă că acest contract nu a fost decât un pretext pentru direcţionarea unor sume de bani din patrimoniul C.C.I.R. către un afin al inculpatului E., preşedintele acestei organizaţii, care şi-a exercitat în acest scop influenţa pe care o avea în virtutea funcţiei sale, acţiuni ce se circumscriu infracţiunilor de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi de delapidare.

Astfel fiind, Curtea a arătat că nu poate fi reţinută, în legătură cu această faptă, comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. în sarcina inculpaţilor E. (participaţie sub forma instigării) şi F.

Însă a apreciat că sunt întrunite - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi de instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatului E. şi, respectiv, complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul F. În concret, prin încheierea Contractului nr. x din 6.09.2012, inculpatul E. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe martora G. să îşi însuşească, pentru altul (M. S.R.L., prin inculpatul F.) suma de 220.780,42 RON din patrimoniul C.C.I.R., activitate înlesnită de inculpatul F.

Atât martora G. (în declaraţia dată în calitate de suspect la data de 31.03.2015), cât şi martora R., director al Departamentului economic al C.C.I.R., au arătat că acest contract a fost încheiat din dispoziţia inculpatului E..

Curtea a reţinut că martora G. a fost condamnată definitiv, ca urmare a încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, pentru comiterea, în calitate de autor, a infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prin încheierea acestui contract, prin Sentinţa penală nr. 194 din 6.02.2017 a Tribunalului Iaşi, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 312 din 19.04.2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă.

De asemenea, Curtea a arătat că nu poate fi opusă însă, în prezenta cauză, autoritatea de lucru judecat a acestei din urmă hotărâri menţionate în ceea ce priveşte reţinerea şi a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dat fiind că probele administrate în cauză în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, conform cercetării judecătoreşti specifice procedurii de judecată obişnuite, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor unui proces echitabil şi în cazul celorlalte persoane trimise în judecată pentru participaţia la această faptă (inculpaţii E. şi F.) pot conduce instanţa de judecată la o soluţie diferită sub anumite aspecte, ceea ce s-a şi întâmplat în speţă.

I. 3. Contractul nr. x din 18.06.2008, de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor, încheiat între C.C.I.R. - reprezentată de inculpatul E. (preşedinte) şi societatea N. S.R.L. - reprezentată de inculpata C. (administrator, fiica inculpatului E.):

Contractul are ca obiect cedarea de către autor a dreptului de reproducere şi difuzare a imaginii firmei create de autor, către cesionar, în cadrul Buletinului Oficial nr. 1, remuneraţia autorului fiind stabilită în echivalentul în RON a sumei de 2.400 euro net, plătibil la cursul B.N.R. din ziua facturării, pentru opera al cărei drept de reproducere şi difuzare este cedat.

În baza contractului, C.C.I.R. a achitat în numerar către societatea N. S.R.L. suma de 8.343 RON la data de 07.08.2008, conform dispoziţiei de plată către casierie nr. 4/07.08.2008 şi jurnalului de casă din acea dată. La dosar nu se regăseşte o factură emisă în baza contractului. Documentul justificativ transmis pentru această operaţiune este reprezentat de o imagine foto în care apar 4 manechine şi care este inscripţionată în partea de jos a foii cu numele N..

În condiţiile în care C.C.I.R. era cea care percepea şi percepe tarife de la firmele care vor să apară în paginile Buletinului său oficial (după cum rezultă din declaraţiile martorelor G. şi R.), neputând fi determinat niciun avantaj rezultând din publicarea imaginii firmei N. S.R.L. pentru C.C.I.R., este evident că prin încheierea acestui contract inculpatul E. şi-a însuşit, pentru altul (societatea N. S.R.L., prin inculpata C., fiica inculpatului E.) suma de 8.343 RON din patrimoniul C.C.I.R.

Instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite astfel - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatului E. şi, respectiv, complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) din C. pen. din 1969, în cazul inculpatei C.. În concret, prin încheierea contractului menţionat, inculpatul E. şi-a însuşit, pentru altul (societatea N. S.R.L., prin inculpata C., fiica sa) suma de 8.343 RON din patrimoniul C.C.I.R.

I. 4. Contractul nr. x din 23.10.2009, de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor, încheiat între C.C.I.R., în calitate de cesionar, prin inculpata B. (secretar general), în baza dispoziţiei inculpatului E. (preşedinte), prin care i-au fost delegate atribuţii ale acestuia, şi societatea N. S.R.L. în calitate de cedent:

Contractul are ca obiect cedarea de către autor a dreptului de reproducere şi difuzare a imaginii firmei create de autor, către cesionar, în cadrul Buletinului Oficial al C.C.I.R., Semestrul 3 2009.

În baza contractului, N. S.R.L. a emis Factura fiscală nr. x/18.11.2009 în valoare de 12.252 RON inclusiv TVA, sumă ce a fost achitată de C.C.I.R. prin virament. Documentul justificativ transmis pentru aceste operaţiuni este reprezentat de o imagine foto în care apar două persoane, una dintre acestea fiind inculpata N..

În condiţiile în care C.C.I.R. era cea care percepea şi percepe tarife de la firmele care vor să apară în paginile Buletinului său oficial (după cum rezultă din declaraţiile martorelor G. şi R.), neputând fi determinat niciun avantaj rezultând din publicarea imaginii firmei N. S.R.L. pentru C.C.I.R., este evident că prin încheierea acestui contract inculpatul E. a instigat-o pe inculpata B. să îşi însuşească, pentru altul (societatea N. S.R.L., prin inculpata C., fiica inculpatului E.), în perioada 6 noiembrie - 18 decembrie 2009, suma de 12.252 RON din patrimoniul C.C.I.R.

Curtea a apreciat că sunt întrunite astfel - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatei B., de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatului E., şi, respectiv, complicitate la delapidare, prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) din C. pen. din 1969, în cazul inculpatei C.. În concret, prin încheierea contractului menţionat, inculpatul E. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe inculpata B. să îşi însuşească, pentru altul (societatea N. S.R.L., prin inculpata C.) suma de 12.252 RON din patrimoniul C.C.I.R., activitate înlesnită de inculpata C..

I. 5. Contractul de închiriere nr. x din 12.12.2013, încheiat între C.C.I.R. (prin martora G. - şef cancelarie şi al executivului), în calitate de locator, şi inculpatul F. (ginerele inculpatului E.), în calitate de locatar, contract autentificat sub nr. x/12.12.2013 la B.N.P. O. de notarul public I. (fiica inculpatului E.) (v. f. x d.u.p.):

Contractul, cu durata de valabilitate cuprinsă în perioada 12.12.2013 - 30.09.2053, privea terenul în suprafaţă de 2.900 mp situat în B-dul x nr. 65-67, sector 1 (aflat în incinta H. S.A.), pe care fostul preşedinte al C.C.I.R. a construit, fără autorizaţiile necesare şi în interes personal, o vilă şi un spaţiu de prezentare de modă.

Preţul chiriei percepute a fost de 290 euro pe lună plus TVA (mult sub preţul pieţei). Raportat la chiria percepută H. S.A. pentru terenul învecinat, de 0,5 euro/mp/lună, rezultă o diferenţă de 0,4 euro/mp/lună.

Contractul are stipulată o prevedere vădit în defavoarea locatorului (C.C.I.R.) la pct. 5.2 şi anume "Neîndeplinirea obligaţiilor Locatorului prevăzute la lit. a) şi art. 5.1. obligă Locatorul la plata unei penalităţi executorie de drept în sumă de 1.000.000 (un milion) euro.", în timp ce în cazul neplăţii chiriei la scadenţă, locatarul trebuia să plătească penalităţi în cuantum de numai 0,15%/zi de întârziere, calculate la suma restantă.

Conform Adresei nr. x/19.12.2013, semnată de martora G. - Şef Cancelarie, transmisă către Direcţia economică din cadrul C.C.I.R., Contractul de închiriere nr. x/12.12.2013 a fost aprobat în şedinţa Biroului de Conducere din data de 13.12.2013, cu unanimitate de voturi.

Din fişa contului Clienţi - 411.01 F., pusă la dispoziţie de C.C.I.R., rezultă că organizaţia a emis pentru chirie facturi şi chiriaşul a achitat către C.C.I.R. suma totală de 12.237,29 RON, reprezentând chirie teren pentru perioada decembrie 2013 - iulie 2014.

Prin raportul de constatare întocmit de Serviciul Specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a stabilit că preţul chiriei pentru terenul în suprafaţă de 2.900 mp, stabilit conform contractului în cauză a fost în valoare de 0,1 euro/mp/lună, un preţ extrem de mic, în comparaţie cu chiria în valoare de 0,5 euro/mp/lună percepută de la H. S.A. începând cu data de 03.06.2013, pentru terenul în suprafaţă de 316.992 mp poziţionat în aceeaşi zonă, fără a se raporta la preţul de închiriere al pieţei din zona respectivă. Chiria percepută de la H. S.A. a fost majorată de la 0,1 euro/mp/lună la 0,5 euro/mp/lună prin Actul adiţional nr. x/03.06.2013 la Contractul de închiriere nr. x/28.04.2010 încheiat cu această societate.

Astfel, diferenţa de 0,4 euro/mp/lună raportată la suprafaţa de 2.900 mp, duce la determinarea unei diferenţe de chirie minime nepercepute de 1.160 euro/lună exclusiv TVA (2.900 mp x 0,4 euro/mp = 1.160 euro).

Pentru perioada de închiriere, diferenţa de chirie nepercepută şi neîncasată se situează la valoarea de 39.617,46 RON, reprezentând prejudiciu adus bugetului C.C.I.R. prin încheierea contractului de închiriere.

Curtea a apreciat că sunt întrunite - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi de instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatului E. şi, respectiv, complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul F. În concret, prin încheierea Contractului nr. x din 12.12.2013, inculpatul E. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe martora G. să folosească, pentru altul (inculpatul F.) terenul în suprafaţă de 2.900 mp situat în B-dul x nr. 65-67, cauzând un prejudiciu de 39.617,46 RON C.C.I.R., reprezentând diferenţa dintre chiria care ar fi trebuit încasată şi cea efectiv percepută.

S-a reţinut că martora G. a fost condamnată definitiv, ca urmare a încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, pentru comiterea, în calitate de autor, a infracţiunii de delapidare, prin încheierea acestui contract, prin Sentinţa penală nr. 194 din 6.02.2017 a Tribunalului Iaşi, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 312 din 19.04.2017 a C.A. Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă.

I. 6. Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, încheiat între C.C.I.R. (prin inculpata B. - secretar general) în calitate de locatar, şi inculpatul D. în calitate de locator, şi aprobat prin semnătură de inculpatul E. (preşedintele C.C.I.R.), precum şi actul adiţional din 27.11.2012, semnat de martora G. - şef cancelarie, din partea C.C.I.R., şi de inculpatul D.:

Contractul avea ca obiect punerea la dispoziţia locatarului, spre folosinţă temporară, bunuri mobile despre care se menţiona că sunt "proprietatea exclusivă a locatorului" - 180 de obiecte menţionate în Anexa nr. 1 a contractului, printre care tablouri, statuete, scaune, mese, vaze, tăvi, vase, pian etc., în schimbul unei chirii de 10.000 euro/lună.

Termenul de închiriere stipulat în contract este de 5 ani cu începere de la data de 27.01.2008 până la data de 15.01.2013, cu posibilitatea de prelungire cu 15 zile înainte de expirarea contractului, la cererea locatarului, pentru aceeaşi perioadă de timp, sau alte perioade convenite între părţi.

În cuprinsul contractului se menţionează faptul că înţelegerea părţilor privind închirierea bunurilor a avut loc prin consimţământul părţilor la data de 27.01.2008, dată la care bunurile au intrat în folosinţa locatarului, urmând ca actul scris să se încheie ulterior, nu mai târziu de 3 ani de la data înţelegerii părţilor. Totodată, bunurile închiriate sunt proprietatea exclusivă a locatorului şi sunt amplasate în două locaţii din Bucureşti, la sediul Palatului Camerei Naţionale situat în Bd. x, sector 3 şi respectiv la sediul Reprezentanţei Camerei Naţionale situată în str. x.

Anexa nr. 1 la Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011 cuprinde lista bunurilor mobile ce fac obiectul contractului, respectiv 180 de obiecte, printre care tablouri, statuete, scaune, mese, vaze, tăvi, scrumiere, vase, pian, etc. şi are la bază un inventar întocmit şi semnat de trei angajaţi ai C.C.I.R., martorii HH. - referent-economist, II. - referent şi EEE. - şef birou gestionare bunuri.

În contract se prevede că chiria convenită este de 10.000 euro lunar, ce va fi achitată în avans, până pe data de 5 a lunii pentru luna în curs, în RON la cursul valutar comunicat de B.N.R. în ziua efectuării plăţi, iar pentru perioada anterioară de folosinţă a bunurilor urma să fie achitată integral.

Prin cererea înregistrată la C.C.I.R. sub nr. x/25.02.2011, inculpatul D. a solicitat organizaţiei achitarea integrală a sumei aferente Contractului nr. x/26.01.2011, pe motiv că are nevoie de bani, având probleme medicale.

Cererea a fost aprobată de inculpatul E. - preşedintele C.C.I.R. şi Camera a dus la îndeplinire cele solicitate.

Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011 a fost modificat printr-un act adiţional încheiat la data de 27.11.2012, semnat din partea C.C.I.R. de martora G. - şef cancelarie, prin care durata contractului a fost prelungită pe o perioadă de 5 ani începând cu data de 16.01.2013 şi s-a stabilit ca plata chiriei să se realizeze în avans pentru toată perioada de 5 ani, în termen de 5 zile de la data semnării actului adiţional.

În baza documentelor menţionate (contract, cerere de plată în avans, act adiţional), C.C.I.R. a dispus plata în numerar din casierie către D., a sumei totale de 5.199.079,00 RON, după cum urmează:

- la data de 02.02.2011 a fost achitată suma de 1.575.349,00 RON, reprezentând chiria pentru perioada ianuarie 2008 - februarie 2011;

- la data de 25.02.2011 a fost achitată suma de 107.250,00 RON, reprezentând chiria în avans, pentru perioada martie - 15 mai 2011;

- la data de 01.03.2011 a fost achitată suma de 809.400,00 RON, reprezentând chiria în avans pentru perioada 15 mai 2011 - 15.01.2013;

- la data de 29.11.2012 a fost achitată suma de 2.707.080,00 RON, reprezentând chiria în avans pentru 60 de luni, conform Actului adiţional nr. x/27.11.2012.

Curtea a arătat că, din probele administrate, a reieşit că bunurile respective nu aparţineau în fapt inculpatului D., ci inculpatului E., şi fuseseră aduse de acesta din urmă de la Iaşi, la momentul preluării funcţiei de preşedinte al C.C.I.R., în anul 2009. Bunurile nu prezentau o valoare deosebită, nefiind vorba despre antichităţi, ci despre diverse bunuri mai vechi, pe care acesta le deţinuse la locuinţa şi la cabinetul de avocat din Iaşi.

Astfel, respectivul contract de închiriere a fost întocmit şi semnat pentru unicul scop de a obţine bani în folos personal, din lichidităţile C.C.I.R., de către inculpatul E., care a şi ridicat sumele de la casieria unităţii, fără a le mai preda inculpatului D..

Potrivit declaraţiilor martorilor PP. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada iunie 2007 - 2011, AA. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada iunie 2011 - martie 2014, şi DD. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada 2009 - 2015, aceştia nu ştiau despre existenţa acestui contract, inculpatul E. declarând permanent că bunurile ce fac obiectul acestuia sunt personale, aduse de la Iaşi şi puse la dispoziţia organizaţiei.

Martorul II. - referent în cadrul C.C.I.R. - a declarat că în anul 2009 a participat la inventarierea unor bunuri mobile aflate în incinta Camerei Naţionale situată în Bucureşti, Bd. x, Sect. 3, majoritatea acestor bunuri regăsindu-se ulterior în Anexa nr. 1 la Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, bunuri despre care martorul credea că aparţineau inculpatului E., o parte din acestea fiind aduse de la Iaşi, odată cu mutarea acestuia la Bucureşti; de asemenea, o parte din aceste bunuri fuseseră primite cadou (fie cu ocazia zilei de naştere, fie cu ocazia diverselor întâlniri cu ambasadori sau oficialităţi la sediul C.C.I.R.), având ataşate cărţi de vizită.

Martora R., care a ocupat funcţia de director al Departamentului economic în cadrul C.C.I.R., a declarat că, la solicitarea inculpatului E., sumele de bani, împreună cu dispoziţiile de plată, le-a pus în plic sigilat şi le-a înmânat fie acestuia, fie şefului de cancelarie, martora G., primind ulterior dispoziţiile de plată semnate, fără să îl vadă însă pe inculpatul D. semnând aceste dispoziţii de plată şi necunoscând dacă banii au ajuns la acesta.

Martora G. - şef al cancelariei şi al executivului C.C.I.R. în perioada 2008 - 2014, audiată în calitate de suspect la data de 31.03.2015, referitor la bunurile închiriate de la D., a arătat că obiectele în cauză aparţineau inculpatului E., pentru că le-a văzut în locuinţa acestuia din Iaşi, la biroul său de avocatură de la Iaşi, în incinta C. civ..I. Iaşi şi în Clubul C. civ..I. Iaşi, iar în momentul în care a devenit Preşedintele C.C.I.R. au fost aduse la Bucureşti.

Referitor la actul adiţional la contractul de închiriere, din data de 27.11.2012, martora G. a declarat că, la rubrica locator, actul adiţional a fost semnat de inculpatul E., care a încercat să reproducă semnătura lui D. de pe alte documente. În acelaşi mod, prin imitarea semnăturii lui D., preşedintele C.C.I.R., E. a semnat şi pe dispoziţia de plată către casierie pentru plata chiriei în avans pe 5 ani (în valoare de 2.707.080,00 RON) şi şi-a însuşit banii.

Audiat în calitate de suspect la data de 23.04.2015, inculpatul D. a arătat că a semnat în calitate de locator un contract de închiriere din care i-au fost prezentate de către inculpatul E. prima şi ultima pagină, fără să ştie ce prevederi conţine, contract despre care a aflat ulterior că este Contractul nr. x/26.01.2011. Totodată, a declarat că a semnat patru dispoziţii de plată către casierie în alb şi a scris o declaraţie prin care a solicitat plata în avans conform contractului menţionat, fără să solicite explicaţii şi fără să încaseze vreun ban.

Acesta a precizat că nu îşi aminteşte de existenţa unui act adiţional la contract, iar bunurile care au făcut obiectul contractului nu i-au aparţinut, doar le-a văzut expuse la domiciliul din Iaşi al inculpatului E. şi la Camera de Comerţ Iaşi. Atât în declaraţia de suspect din data de 23.04.2015, cât şi în declaraţia de inculpat din data de 07.03.2016, D. a precizat că nu a primit nicio sumă de bani de la C.C.I.R. în baza Contractului de închiriere nr. x/2011. În declaraţia dată în faţa Curţii, la data de 2.05.2018, inculpatul D. a revenit, în esenţă, la cele declarate iniţial în anul 2014, în calitate de martor, în sensul că bunurile care au făcut obiectul contractului de închiriere îi aparţineau lui şi unui prieten decedat, FFF., precum şi că a încasat banii potrivit contractului şi actului adiţional.

Curtea a arătat că va reţine însă numai acele declaraţii care, în raport cu toate elementele cauzei, pot fi considerate că exprimă adevărul, indiferent în ce stadiu al procesului au fost făcute; în cauză, nu îşi poate fundamenta concluziile pe declaraţiile date de inculpatul D. în cursul judecăţii, întrucât revenirea asupra relatărilor anterioare nu este temeinic şi convingător justificată; astfel, inculpatul a spus că a recunoscut faptele pentru că procurorul i-a spus că în sens contrar nu va mai rămâne martor, ci va dobândi calitatea de suspect şi inculpat; or, din simpla consultare a actelor cauzei rezultă că inculpatul D. a dat declaraţii de recunoaştere a faptelor comise, astfel cum au fost reţinute de organele de urmărire penală, în calitate de suspect - în prezenţa avocaţilor aleşi GGG.

şi HHH., din cadrul Baroului Bucureşti - şi de inculpat (prin urmare, după ce dobândise această calitate, şi nu sub "ameninţarea" că o va dobândi). S-a constatat că avocaţii care l-au asistat pe inculpat când a dat declaraţia de suspect de recunoaştere a faptelor sunt diferiţi de cei care l-au asistat pe inculpat în cursul judecăţii, când acesta a solicitat să se prevaleze de procedura în cazul recunoaşterii învinuirii (din cadrul Societăţii civile de avocaţi III.), care au anunţat Curtea că mandatul lor a încetat la data de 22.03.2018, întrucât au denunţat contractul de asistenţă juridică drept consecinţă a nerespectării de către client a obligaţiilor asumate şi, prin urmare, nu au fost "concediaţi" de inculpat pentru că l-ar fi consiliat să recunoască fapta, după cum a afirmat acesta.

Prin Raportul de constatare criminalistică nr. 449.980 din data de 05.06.2015 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-a stabilit că semnăturile de la rubricile aferente Contractului de închiriere nr. x/26.01.2011, actului adiţional la Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, cererii înregistrată la C.C.I.R. cu nr. x/25.02.2011 şi Dispoziţiilor de plată nr. x din 02.02.2011, nr. 2 din 25.02.2011, nr. 3 din 01.03.2011 şi f.n. din data de 29.11.2012 au fost executate de inculpatul D.

Prin Adresa nr. x/08.09.2014, A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a comunicat Direcţiei Naţionale Anticorupţie faptul că inculpatul D. nu a declarat venituri din cedarea folosinţei bunurilor în perioada 2003 - 2013, figurând în evidenţele fiscale cu venituri din salarii şi venituri din jocuri de noroc.

Referitor la Contractul de închiriere nr. x/27.11.2011, nu există documente care să justifice necesitatea şi oportunitatea închirierii bunurilor, documente care să arate fundamentarea preţului extrem de mare al închirierii şi raţionamentul economic care a stat la baza plăţilor în avans efectuate. Mai mult, suma achitată depăşeşte valoarea bunurilor în cauză, rezultând că întreaga operaţiune a avut ca scop sustragerea unor sume de bani din lichidităţile C.C.I.R.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, astfel cum au fost redate anterior, Curtea a reţinut caracterul fictiv al contractului de închiriere şi al actului adiţional la acesta, încheiate între C.C.I.R. şi inculpatul D., acte prin care nu a avut loc, în realitate, închirierea unor bunuri de către inculpatul D. către C.C.I.R. şi în care se consemnează, în mod fals, realizarea unei asemenea operaţiuni, ci însuşirea, de către inculpatul E., a unor sume de bani din patrimoniul C.C.I.R., cauzând astfel un prejudiciu total de 5.199.079,00 RON (echivalentul a 1.187.364,51 euro).

Curtea a mai arătat că nu va reţine declaraţiile martorei G. în sensul că actul adiţional la contractul de închiriere şi dispoziţiile de plată aferente ar fi fost semnate de inculpatul E., care ar fi imitat semnătura inculpatului D., dat fiind că acestea nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză (declaraţiile inculpaţilor E. şi D. - în calitate de suspect, la data de 23.04.2015, menţinute în declaraţiile date în calitate de inculpat, la data de 7.03.2016 şi 25.08.2016 -, susţinute de concluziile Raportului de constatare criminalistică nr. 449.980 din data de 05.06.2015).

Pe de altă parte, Curtea a înlăturat declaraţiile inculpatului D. (ca martor, la data de 14.08.2014, şi ca inculpat, în faţa Curţii, la data de 2.05.2018) cu privire la caracterul real al contractului de închiriere, care ar fi privit bunuri ce îi aparţineau atât lui, cât şi unui prieten FFF., în prezent decedat, date fiind declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză (PP., AA., DD., II. şi G.), care au arătat că bunurile mobile enumerate în anexa la contract erau bunuri aparţinând inculpatului E., precum şi informaţiile comunicate de A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, potrivit cărora inculpatul D. nu a declarat venituri din cedarea folosinţei bunurilor în perioada 2003 - 2013, figurând în evidenţele fiscale cu venituri din salarii şi venituri din jocuri de noroc.

Aşa fiind, Curtea a reţinut că sunt întrunite - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 47 din C. pen., raportat la art. 322 alin. (1) din C. pen. pentru actul adiţional la contractul de închiriere, în cazul inculpatului E., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. pentru contractul de închiriere în cazul inculpatului E., pentru fiecare dintre cele două acte (contract şi actul adiţional) în cazul inculpatului D. şi, respectiv, pentru semnarea contractului de închiriere, în cazul inculpatei B.;

- delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., (pentru aprobarea prin semnătură a contractului de închiriere şi a cererii înregistrate la C.C.I.R. sub nr. x/25.02.2011, prin care inculpatul D. a solicitat achitarea integrală a sumei aferente contractului) şi, respectiv, folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., (pentru încheierea actului adiţional la contract), în cazul inculpatului E. şi, respectiv, complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., în cazul inculpatului D., pentru fiecare dintre cele două acte (contract şi act adiţional), şi delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., în cazul inculpatei B. (pentru contractul de închiriere). În concret, Curtea a reţinut că prin încheierea Contractului de închiriere nr. x/26.01.2011 (semnat de inculpata B., din dispoziţia sa) inculpatul E. şi-a însuşit 2.491.999 RON, iar prin încheierea actului adiţional din 27.11.2012, şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe martora G. să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul E.), 2.707.080 RON, din bugetul C.C.I.R. (în total 5.199.079,00 RON), activitate înlesnită de inculpatul D.

Martora G. a fost condamnată definitiv, ca urmare a încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, pentru comiterea, în calitate de autor, a infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prin încheierea actului adiţional din 27.11.2012 la Contractul de închiriere nr. x/26.01.2011, prin Sentinţa penală nr. 194 din 6.02.2017 a Tribunalului Iaşi, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 312 din 19.04.2017 a C.A. Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, definitivă.

I. 7. Contractul de asistenţă juridică nr. x/30.01.2009, încheiat între C.C.I.R., prin inculpata B. (secretar general), şi Cabinetul de avocatură "E.":

Contractul avea ca obiect acordarea de consultaţii juridice pentru clientul C.C.I.R., "privind Dosarul nr. x/2008", pentru un onorariu de 32.000 RON cu termen de plată 15.03.2009, cu precizarea că "onorariul se achită în momentul pronunţării unei hotărâri definitive şi irevocabile în favoarea C.C.I.R.".

Onorariul stabilit prin contract, în sumă de 32.000 RON, a fost achitat de C.C.I.R. la data de 27.02.2009, prin virament bancar.

În legătură cu obiectul acestui contract de asistenţă juridică, a rezultat că Dosarul nr. x/2008 a fost înregistrat la data de 15.02.2008, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, având ca obiect contestaţie la decizia de concediere formulată de JJJ., soluţionat la data de 23.05.2008.

La data de 02.09.2008, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost înregistrat recursul formulat de C.C.I.R. împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul menţionat. Recursul a fost soluţionat prin decizia pronunţată la data de 24.02.2009, în dosar fiind un singur termen de judecată, respectiv la data de 17.02.2009.

Curtea a arătat că, din probatoriul administrat, a rezultat că, în realitate, nu au fost prestate servicii de asistenţă juridică de către inculpatul E., contractul fiind încheiat cu singurul scop de a direcţiona în folos personal sume de bani din bugetul C.C.I.R.

Astfel, la nivelul C.C.I.R. funcţiona un întreg departament juridic, care avea printre atribuţii participarea la procesele în care era angajată Camera. În plus, inculpatul E. a încasat de la C.C.I.R. suma de 32.000 RON pentru presupuse servicii de asistenţă juridică prestate în intervalul 31.01.2009 (data contractului) - 24.02.2009 (data emiterii sentinţei), în condiţiile în care a existat un singur termen de judecată, când instanţa a amânat pronunţarea.

Astfel, Curtea a apreciat că sunt întrunite - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. în cazul inculpaţilor E. şi B.;

- delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatei B. şi, respectiv, folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatului E.. În concret, prin încheierea contractului de asistenţă juridică (semnat de inculpata B., din dispoziţia sa) inculpatul E. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe inculpata B. să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul E.), 32.000 RON din bugetul C.C.I.R.

I. 8. Contractul de asistenţă juridică nr. x/27.02.2009, încheiat între C.C.I.R., prin inculpata B. (secretar general), şi Cabinetul de avocatură "E.":

Contractul avea ca obiect acordarea de consultaţii juridice pentru clientul C.C.I.R. "privind întoarcerea executării silite ref. JJJ.", pentru un onorariu de 10.000 RON, cu termen de plată 31.03.2009.

Onorariul stabilit prin contract, în sumă de 10.000 RON, a fost achitat de C.C.I.R. la data de 10.03.2009, prin virament bancar.

Din probatoriul administrat a rezultat că în realitate nu au fost prestate servicii de asistenţă juridică de către inculpatul E., contractul fiind încheiat cu singurul scop de a direcţiona în folos personal sume de bani din bugetul C.C.I.R.

Conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Camerei Naţionale, în vigoare la datele când au fost încheiate contractele de asistenţă juridică cu Cabinetul de avocatură "E.", Direcţia de Drept şi Legislaţie din cadrul Camerei avea în structură Biroul juridic. Art. 30 pct. 1 din R.O.F. precizează faptul că Biroul juridic "reprezintă şi apără drepturile şi interesele legitime ale Camerei Naţionale în raport cu autorităţile publice, cu persoanele fizice sau juridice, în condiţiile legii şi ale reglementărilor proprii".

În aceeaşi perioadă de referinţă, în cadrul Biroului juridic, erau angajaţi consilieri juridici (RR., LL., KKK., JJ., SS.), care conform fişelor posturilor transmise de C.C.I.R., în perioada de referinţă aveau printre atribuţii:

"1. reprezintă şi apără drepturile şi interesele legitime ale Camerei Naţionale în raport cu autorităţile publice, cu persoanele fizice sau juridice, în condiţiile legii şi ale reglementărilor proprii; (…) 4. apără interesele C.C.I.R. în faţa instanţelor judecătoreşti; 5. elaborează şi avizează cereri de chemare în judecată, întâmpinări, note scrise (…)".

Astfel, C.C.I.R. avea atât angajaţi de specialitate care aveau atribuţii de serviciu şi erau remuneraţi pentru a oferi consultanţă şi reprezentare pe probleme juridice, cât şi relaţii de colaborare cu avocaţi externi.

Potrivit declaraţiilor martorilor PP. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada iunie 2007 - 2011, OO. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada iunie 2007 - 2011, AA. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada iunie 2011 - martie 2014, şi DD. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada 2009 - 2015, aceştia, deşi făceau parte din conducerea executivă, nu au ştiut de existenţa contractelor de asistenţă juridică încheiate de Cameră cu Cabinetul de avocatură "E.".

Martora JJ., consilier juridic la C.C.I.R. în perioada ianuarie - decembrie 2009, a precizat, referitor la dosarul având ca obiect litigiul de muncă formulat de JJJ., că a lucrat singură în acest dosar, îndeplinind activităţile pe care le-a considerat necesare, şi a reprezentat instituţia în instanţă, şi că nu ştie ca inculpatul E., în calitate de avocat, să fi acordat asistenţă juridică pentru C.C.I.R. în această cauză, pe lângă faptul că nu există nicio o delegaţie a acestuia în dosar.

Astfel, din ansamblul probatoriului administrat în cauză s-a reţinut faptul că Contractul de asistenţă juridică nr. x/27.02.2009 nu a fost încheiat în scopul prestării de servicii de asistenţă juridică de către inculpatul E., ci pentru a justifica însuşirea de către inculpat a sumei de 10.000 RON din bugetul C.C.I.R.

Astfel, Curtea a apreciat că sunt întrunite - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. în cazul inculpaţilor E. şi B.;

- delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatei B. şi, respectiv, folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatului E.. În concret, prin încheierea contractului de asistenţă juridică (semnat de inculpata B., din dispoziţia sa) inculpatul E. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe inculpata B. să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul E.), 10.000 RON din bugetul C.C.I.R.

I. 9. Cheltuirea în interes personal a sumei de 47.599.382,90 RON din "Fondul la dispoziţia Biroului de Conducere al CCIR/la dispoziţia Preşedintelui C.C.I.R.":

În perioada 4.06.2008 - 27.01.2014, inculpatul E. a ridicat din casieria C.C.I.R. suma totală de 47.599.382,90 RON, din "Fondul la dispoziţia Biroului de Conducere al CCIR/la dispoziţia Preşedintelui C.C.I.R.", pe care a folosit-o în interes personal.

Astfel, conform documentelor transmise de C.C.I.R., prin Hotărârea nr. 4 a Adunării Generale din data de 14.05.2008 care a avut loc la Călimăneşti, în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al Casei Naţionale, a fost introdus un Fond la dispoziţia Biroului de Conducere, ce putea fi cheltuit "numai cu aprobarea Preşedintelui Camerei Naţionale pe baza unui referat, fără a fi necesare documente justificative folosite în contabilitate".

Începând cu anul 2011, titulatura fondului s-a schimbat devenind Fond la dispoziţia Preşedintelui, dar modul de angajare şi utilizare al banilor din acest fond a rămas acelaşi. Fondul la dispoziţia Preşedintelui era cuprins în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli şi era nedeductibil fiscal, deci nu influenţa eventualul impozit pe profit datorat bugetului de stat.

Martorul U., membru al comisiei de cenzori a C.C.I.R. începând cu anul 2008, a precizat că fondul la dispoziţia Biroului de Conducere a fost înfiinţat în anul 2008, fiind prevăzută o valoare rezonabilă, respectiv 577.000 RON, cu privire la care a crezut că a fost constituit a servi cheltuielilor de protocol efectuate de organele de conducere. Pentru aceste sume s-a prevăzut eliberarea numai pe baza unui referat, fără a fi necesare documente justificative din cele înregistrate în contabilitate. În anul 2009 însă, suma utilizată din fondul menţionat a crescut considerabil la aproximativ 3 milioane RON, sumele fiind ridicate numai în numerar de la casierie.

Martora T., membru al comisiei de cenzori a C.C.I.R. începând cu anul 2008, a arătat situaţia privind cheltuielile nedeductibile reprezentând sumele de bani ridicate de E. din Fondul la dispoziţia preşedintelui, pentru care nu existau documente justificative, a fost prezentată de fiecare dată în rapoartele anuale întocmite de comisia de cenzori, inculpatul E. dorind evitarea acestei exprimări ("fără documente justificative").

Martora G. a declarat că Fondul la dispoziţia preşedintelui devenea din an în an mai mare şi nu ştia nimeni ce făcea cu el (nici angajaţii C.C.I.R. şi nici preşedinţii de camere); din când în când, inculpatul spunea că trebuie să facă "lobby" pentru legea camerelor, apoi pentru Registrul Comerţului şi din când în când vorbea despre banii daţi pentru diferite procese (în principal cel cu terenurile de la H. S.A. - care spunea că l-a costat un milion de euro); peste tot însă se vorbea despre banii pe care îi pierdea la cazinouri. Banii se ridicau din casierie pe baza unui referat, care la început se afla în calculatorul inculpatei B. (secretar general), care-l semna şi totodată semna şi pe ordinele de plată (de primire a banilor). Banii erau aduşi de către directorul economic, martora R., care-i dădea inculpatului E.. Ulterior, referatul se afla în calculatorul martorei G. Inculpatul E. vorbea cu martora R., care venea la martora G. şi-i spunea suma pe care o trecea pe referat. Acest referat se imprima în două exemplare, semnate de inculpatul E.. În cursul aceleiaşi zile sau cel mai târziu în zilele următoare, martora R. aducea banii în plicuri mari, în care se afla şi dispoziţia de încasare a banilor. Martora G. mergea cu martora R. sau singură în biroul inculpatului E. şi îi dădea plicurile respective, pe care le punea în seiful din biroul său, la indicaţiile acestuia.

În perioada 2008 - 2014, inculpatul E. în calitate de preşedinte al C.C.I.R. a ridicat în numerar din casieria organizaţiei suma de 47.599.382,90 RON.

Aceste retrageri de numerar care au însumat echivalentul a peste 10.000.000,00 euro, s-au efectuat pe baza dispoziţiilor de plată către casierie semnate de inculpat, ca persoană care a primit banii, şi a referatelor semnate tot de acesta, cu o singură excepţie, Referatul nr. x/02.03.2010, semnat de martora G. - Şef Cancelarie.

Pentru sumele ridicate din casierie de inculpatul E. nu există documente din care să rezulte modul în care au fost cheltuite, iar referatele întocmite nu conţin nicio informaţie despre destinaţia banilor, acestea reprezentând numai documente prin care şi-a aprobat pentru sine sumele respective.

Astfel, Curtea a apreciat că sunt întrunite - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., în cazul inculpatului E.. În concret, cheltuirea în interes personal a sumei totale de 47.599.382,90 RON din "Fondul la dispoziţia Biroului de Conducere al CCIR/la dispoziţia Preşedintelui C.C.I.R." reprezintă însuşirea, pentru sine, a sumei de bani menţionate din bugetul C.C.I.R.

I. 10. Efectuarea unor plăţi în interes personal, către mai multe cazinouri, în valoare totală de 159.095,84 euro (702.487,68 RON), din lichidităţile C.C.I.R.:

Suma totală de 702.487,68 RON din lichidităţile C.C.I.R. a fost însuşită de inculpatul E., prin efectuarea unor plăţi în interes personal, către mai multe cazinouri.

Astfel, conform documentelor transmise de C.C.I.R. cu Adresa nr. x/25.02.2015, C.C.I.R. avea deschis contul de card de debit în euro având codul IBAN nr. x la LLL. S.A., iar cardul de debit MMM. a fost pus la dispoziţia inculpatului E. începând cu luna decembrie 2010.

Potrivit raportului de constatare întocmit în cauză, din verificarea extraselor de cont şi fişelor de cont din perioada 2010 - 2014 ale conturilor 5124 - Conturi la bănci în valută analitic card de debit în euro la LLL., 5314 - Casa în valută analitic euro, 461 - Debitori, analitic euro E., puse la dispoziţie de C.C.I.R., au rezultat următoarele:

- prin contul de card de debit în euro, au fost efectuate încasări în sumă totală de 1.644.485,42 euro şi plăţi în sumă totală de 1.675.867,80 euro;

- contul de card a fost alimentat în cea mai mare parte cu sumele depuse în casieria C.C.I.R. de E. şi cu sumele transferate de acesta din contul personal deschis la NNN. S.A., respectiv suma totală de 1.310.003,96 euro;

- plăţile au reprezentat în cea mai mare parte plăţi către cazinouri (1.417.127,91 euro) - OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS. etc., dar au mai existat şi plăţi pentru cazare, transport, alte servicii şi produse în cazul unor deplasări externe;

- între suma determinată ca plătită către cazinouri şi suma cu care a fost alimentat contul de card de către inculpatul E. există o diferenţă de 107.123,95 euro (1.417.127,91 euro minus 1.310.003,96 euro), diferenţă care reprezintă plăţi efectuate din disponibilităţile C.C.I.R. şi nereturnată;

- conform evidenţei financiar - contabile a C.C.I.R., contul de card nu a mai înregistrat operaţiuni după data de 06.05.2014, la data de 30.05.2014 prezentând sold zero;

- conform fişei contului 461 - Debitori, analitic euro E., la data de 31.12.2014, acesta înregistra un debit faţă de C.C.I.R. în sumă de 159.095,84 euro. Acest debit care se află înregistrat în evidenţele financiar - contabile ale C.C.I.R., reprezintă sume cheltuite din lichidităţile organizaţiei, nejustificate cu documente şi neacoperite ulterior.

Astfel, Curtea a apreciat că sunt întrunite - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatului E. În concret, efectuarea unor plăţi în interes personal, către mai multe cazinouri, în valoare totală de 159.095,84 euro (702.487,68 RON), din lichidităţile C.C.I.R., reprezintă însuşirea, pentru sine, a sumei de bani menţionate din bugetul C.C.I.R.

II. În ceea ce priveşte prejudiciul cauzat societăţii H. S.A.:

II. 1. Contractul de închiriere nr. x/05.09.2012, încheiat între H. S.A., reprezentată de directorul general inculpata A., în calitate de locator, şi M. S.R.L., în calitate de locatar:

Contractul a avut ca obiect închirierea imobilului "S.", cu destinaţia de locuinţă, cu suprafaţă construită de 251,59 mp, şi a terenului aferent de 1.589 mp, situate în Bucureşti, Bd. x.

În fapt, H. S.A. a încheiat, în calitate de locator pentru imobilul "S.", două contracte de închiriere cu conţinut identic şi cu acelaşi număr, respectiv nr. 647/05.09.2012, unul cu persoana fizică F. şi unul cu M. S.R.L., la care inculpatul F. (căsătorit cu inculpata C., fiica inculpatului E.) era asociat unic şi administrator.

Conform celor comunicate de H. S.A. prin Adresa nr. x/21.01.2015 transmisă la Direcţia Naţională Anticorupţie, Contractul nr. x/05.09.2012 încheiat cu M. S.R.L. a fost operaţional.

Prin contract s-a stabilit preţul închirierii pentru casă (împreună cu terenul pe care este amplasată) la 500 RON/lună exclusiv TVA, în preţul chiriei fiind inclusă şi valoarea utilităţilor, iar preţul închirierii pentru terenul din jurul casei a fost de 0,1 euro/mp/lună, deci 133,75 euro/lună exclusiv TVA (1.337,41 mp).

Termenul contractului a fost stabilit pentru perioada 01.09.2012 - 31.12.2017, cu posibilităţi de prelungire.

Conform informaţiilor existente în baza de date a O.N.R.C., H. S.A. are în obiectul de activitate "Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate" - cod CAEN 6820 şi, ca orice societate, are ca scop principal realizarea unor venituri cât mai mari din activităţile desfăşurate conform obiectului de activitate şi înregistrarea de profit.

Potrivit Raportului de constatare din data de 29.07.2015 întocmit în cauză, preţurile stabilite prin contract pentru chiria acestui imobil sunt derizorii faţă de cele existente pe piaţă pentru imobile asemănătoare, astfel că M. S.R.L. a fost favorizată, scopul încheierii acestui contract fiind obţinerea unui folos pentru membrii de familie ai inculpatul E.

Prin Adresa nr. x/12.05.2015 (v. f.1-4 vol. 22 d.u.p.), H. S.A. a comunicat că perioada în care s-a facturat chirie pentru imobilul în cauză către M. S.R.L. a fost septembrie 2012 - noiembrie 2013, iar începând cu decembrie 2013 nu s-a mai facturat, deşi firma şi inculpatul F. nu au eliberat spaţiul nici până în luna mai 2015.

H. S.A. a obţinut Sentinţa arbitrală nr. 11/05.02.2015 pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţional în Dosarul nr. x/2014, conform căreia Tribunalul Arbitral a constatat "încetarea Contractului de închiriere nr. x/09.09.2012, încheiat de reclamanta H. cu pârâta M. S.R.L. prin reziliere unilaterală, în baza art. 7 lit. f) din contract".

Totodată, prin Sentinţa arbitrală nr. 34/27.03.2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Curtea de Arbitraj Internaţional a admis în parte acţiunea H. S.A. şi în consecinţă a dispus "evacuarea pârâtei S.C. M. S.R.L. din construcţia numită S. situată în Bucureşti, Bd. x, sector 1".

M. S.R.L. a promovat pe rolul instanţelor civile trei acţiuni pe calea ordonanţei preşedinţiale, prin care a solicitat obligarea H. S.A. de a se abţine de la orice acţiune de natură să tulbure sau să împiedice exercitarea dreptului de folosinţă a imobilului "S." şi de a asigura furnizarea continuă a serviciilor de utilităţi ale imobilului. Cele trei acţiuni au fost respinse de către Judecătoria Sector 1 Bucureşti (prin Sentinţa civilă nr. 11774 din 4.07.2014, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia civilă nr. 13/A din 10.12.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care au fost respinse apelurile formulate de apelanţii M. S.R.L. şi F., Sentinţa civilă nr. 19905 din 14.11.2014, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia civilă nr. 796/A din 03.03.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care au fost respinse apelurile formulate de apelanţii M. S.R.L. şi F., şi Sentinţa civilă nr. 2466 din 11.02.2015, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia civilă nr. 1427 din 17.06.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost respins apelul formulat de apelantul F.).

În baza Contractului de închiriere nr. x/05.09.2012, H. S.A. a emis către M. S.R.L., pentru perioada septembrie 2012 - noiembrie 2013, un număr de 17 facturi pentru încasarea chiriei pentru imobil, teren şi utilităţi, în valoare totală de 16.431,66 RON, reprezentând echivalentul a 3.697,41 euro, calculat la cursul B.N.R. din data emiterii facturilor.

Prin Raportul de constatare întocmit de Serviciul Specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a reţinut că, din informaţiile regăsite pe site-urile de tranzacţii imobiliare, care afişează şi oferte de închiriere din anii trecuţi, în luna septembrie 2012, când a fost încheiat contractul de închiriere între H. S.A. şi M. S.R.L. (la preţul de 500 RON pentru construcţie şi 133,75 euro pentru teren), cele mai reduse chirii solicitate pentru imobile asemănătoare ca suprafaţă amplasate în zona respectivă sau adiacent s-au situat între 1.150 euro şi 1.800 euro.

Totodată, în Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de TTT. S.R.L. la solicitarea societăţii H. S.A. şi transmis de aceasta din urmă la Direcţia Naţională Anticorupţie prin Adresa nr. x/15.01.2015, s-a arătat că preţul mediu practicat la închirierea unor imobile asemănătoare din zonă, era în jurul valorii de 1.150 euro/lună.

Experţii au arătat, de asemenea, că, deşi iniţial "S." a fost o casă exponat, H. S.A. a adus îmbunătăţiri construcţiei în valoare de 831.771,47 RON, sumă înregistrată la finele anului 2013 în contul 231 - Imobilizări corporale în curs de execuţie şi a dotat imobilul cu echipamente şi bunuri în valoare de 291.116,84 RON (instalaţie de încălzire, instalaţie de aer condiţionat, frigider, LCD-uri, sistem de alarmă, lustre, videointerfon etc., bunuri înregistrate în evidenţă ca mijloace fixe).

Chiria prevăzută în contract, nu numai că a reprezentat un venit nesemnificativ, dar nu a acoperit nici măcar cheltuielile cu utilităţi (energie electrică, gaze, apă, canal etc.) pentru "S.", suportate de H. S.A.

În condiţiile în care imobilul ar fi fost închiriat la tariful de 1.150 euro/lună şi considerând sumele achitate de M. S.R.L. drept chirie, a rezultat că H. S.A. nu a înregistrat şi nu a realizat, în perioada septembrie 2012 - noiembrie 2013, venituri în valoare totală de 60.237,00 RON (echivalentul a 13.552,59 euro).

De asemenea, conform situaţiei cuprinzând cheltuielile cu utilităţi (energie electrică, gaze, apă, canal etc.) pentru "S." anexată Adresei nr. x/12.05.2015 transmisă de H. S.A., acestea au fost înregistrate în perioada septembrie 2012 - octombrie 2014 şi au fost în valoare totală de 48.788,44 RON exclusiv TVA.

Astfel, Curtea a apreciat că sunt întrunite - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de: folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatului E. şi, respectiv, complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul F., şi delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatei A.. În concret, s-a reţinut că, prin încheierea contractului de închiriere analizat, inculpatul E. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe inculpata A. să încheie un contract de închiriere şi să folosească astfel, pentru altul (M. S.R.L., prin inculpatul F., ginerele inculpatului E.), bunuri din patrimoniul societăţii H. S.A., cauzând un prejudiciu total de 109.025,44 RON, constând în diferenţa dintre chiria care ar fi trebuit încasată şi cea efectiv percepută şi cheltuielile cu utilităţi, activitate înlesnită de inculpatul F., care a şi beneficiat de această folosire ilicită a bunurilor.

II. 2. Promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/12.12.2013 la BNP O. de notarul public P., încheiată între H. S.A., reprezentată de inculpata A. (director general), în calitate de promitentă-vânzătoare, şi F., în calitate de promitent-cumpărător:

Convenţia avea ca obiect promisiunea de vânzare a imobilului "Construcţia C31- S." - imobil în regim de înălţime P+1E cu o suprafaţă construită la sol de 180,23 mp, situat în Bucureşti, Bd. x, la preţul de 100.000 euro la care se adaugă TVA, promitentul cumpărător achitând avansul în valoare de 12.400 euro.

Potrivit Raportului de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de TTT. S.R.L. la solicitarea H. S.A. şi transmis de aceasta din urmă la D.N.A., cu Adresa nr. x/15.01.2015, valoarea acestui imobil (construcţie C31 - S. - imobil în regim de înălţime P+1E, situat în Bucureşti, Bd. x, sector 1), cu modernizările aferente, este de 1.414.005 RON, echivalentul a 317.582 euro, calculat la cursul B.N.R. din data tranzacţiei.

Promisiunea de vânzare-cumpărare nu a fost urmată de perfectarea contractului de vânzare efectivă, întrucât H. S.A. a formulat acţiune împotriva F., prin care a solicitat constatarea nulităţii absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare a imobilului "S.", în cadrul Dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti.

Pe de altă parte, inculpatul F. a formulat acţiune în cadrul Dosarului nr. x/2014 având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, iar Tribunalul Bucureşti a dispus conexarea cauzei la Dosarul nr. x/2014.

Din consultarea portalului instanţelor de judecată, a rezultat că în Dosarul nr. x/2014, prin Sentinţa civilă nr. 4271/2015 din 23.07.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a respins atât cererea principală, cât şi cererea conexă, ca neîntemeiate.

Prin Decizia nr. 2075 din 14 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât F. împotriva Sentinţei civile nr. 4271/23.07.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2014 şi a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă H. S.A., a schimbat în parte sentinţa apelată şi a constatat nulitatea absolută a promisiunii de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x/12.12.2013. A reţinut, în acest sens, printre altele, că sunt incidente dispoziţiile art. 1238 alin. (2) din C. civ., potrivit cărora cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului, întrucât prefigurează o evidentă fraudă la lege şi, implicit, o cauză ilicită a actului juridic a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată:

"«constrângerea morală» a martorei A. care a încheiat, în mod efectiv, tranzacţia, de către dl. E., prin prisma faptului că fusese numită la propunerea acestuia (preşedintele C.C.I.R. şi care avea o poziţie dominantă în H., manifestată abuziv, după cum s-a dovedit), teama acesteia de a acţiona în sens contrar celor solicitate, pentru că astfel şi-ar fi pierdut funcţia, apoi înstrăinarea unui imobil care avea destinaţia de locuinţă de serviciu, unei persoane care nu era în serviciul H., nefiind angajat al acesteia (ci doar ginerele d-lui AAAA.) şi nu avea nici un temei legal să îl dobândească (la un preţ mult subevaluat şi în care H. investise cu mult peste suma de 100.000 euro, pretinsă ca preţ) şi, nu în ultimul rând, înstrăinarea unui imobil fără ca vânzătorul să aibă acte de proprietate (după cum rezultă Încheierea nr. 4379 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară prin care s-a respins cererea de notare în Cartea Funciară a imobilului S.)".

Martorul BB. - director al administraţiei generale a H. S.A. în perioada 2011 - 2014 -, a arătat, în cursul judecăţii, că a primit dispoziţie, împreună cu inculpata A., de la inculpatul E., să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul "S.", contract care nu s-a putut încheia de la început din cauză că nu era întocmită cartea funciară, toate imobilele H. S.A. figurând pe o singură adresă, astfel că s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare, fără respectarea procedurilor interne ale societăţii, care presupuneau un anunţ public în piaţă, precum şi un raport de evaluare. A mai precizat martorul că dispoziţiile primite de la inculpatul E. erau doar verbale, dar că, din moment ce era preşedintele C.C.I.R., care era acţionar majoritar la H. S.A., este evident că avea autoritate asupra acestei societăţi, iar dispoziţiile sale trebuiau executate, aceasta fiind percepţia generală în cadrul H. S.A.

Astfel, Curtea a apreciat că sunt întrunite - raportat la acest act material - elementele constitutive ale infracţiunilor de: folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi instigare la tentativă la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 32 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatului E. şi, respectiv, complicitate la tentativă la delapidare, prevăzută de art. 48 raportat la art. 32 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul F., şi tentativă la delapidare, prevăzută de art. 32 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., în cazul inculpatei A.. În concret, s-a reţinut că prin încheierea convenţiei menţionate inculpatul E. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe inculpata A. să încerce să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul F.), bunuri din patrimoniul societăţii H. S.A., în valoare de 1.414.005 RON, activitate înlesnită de inculpatul F., care urma să fie şi beneficiarul activităţii infracţionale.

II. 3. Contractul de asistenţă juridică nr. x/25.09.2012, încheiat între H. S.A., reprezentată de inculpata A. (director general), cu Cabinetul de avocatură "E.", prin inculpatul E.:

Contractul a avut ca obiect "acordarea de consultanţă juridică, mediere în Dosarele nr. x/2010, nr. y/2011, nr. z/2012, nr. w/2010", pentru un onorariu de 500.000,00 euro inclusiv TVA la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu termen de plată 25.09.2012.

II. 4. Contractul de asistenţă juridică nr. x/11.07.2013, încheiat între H. S.A., reprezentată de inculpata A. (director general), cu Cabinetul de avocatură "E.", prin inculpatul E.:

Contractul a avut ca obiect "consultaţii juridice în cauzele H. anii 2009-2013", pentru un onorariu de 175.000,00 euro plus TVA la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu termen de plată 31.12.2013.

II. 5. Contractul de asistenţă juridică nr. x/06.01.2014, încheiat între H. S.A., reprezentată de inculpata A. (director general), cu Cabinetul de avocatură "E.", prin inculpatul E.:

Contractul a avut ca obiect "consultaţii juridice", pentru un onorariu de 500.000,00 euro plus TVA la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu termen de plată 31.12.2014.

S-a reţinut de către Curte că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că nu au fost prestate efectiv servicii de asistenţă juridică, aceste din urmă trei contracte menţionate fiind încheiate exclusiv în scopul direcţionării unor sume de bani aparţinând H. S.A. către inculpatul E..

În baza celor trei contracte de asistenţă juridică, Cabinetul de avocatură "E." a emis trei facturi în valoare totală de 5.977.716,00 RON inclusiv TVA (echivalentul a 1.330.800 euro inclusiv TVA), astfel: Factura nr. x/25.09.2012 în valoare de 2.257.200,00 RON, Factura nr. x/11.07.2013 în valoare de 933.802,00 RON şi Factura nr. x/06.01.2014 în valoare de 2.786.714,00 RON.

Facturile au fost achitate integral de H. S.A prin virament bancar, în perioada 25.09.2012 - 10.02.2014.

Prin Adresa nr. x/21.01.2015, H. S.A. a comunicat că "nu există înscrisuri care să ateste prestarea de servicii de consultanţă/asistenţă juridică de către Cabinetul de Avocatură E.".

Anexat adresei nr. x/21.01.2015, H. S.A. a transmis Direcţiei Naţionale Anticorupţie fişele posturilor pentru persoanele angajate în perioada 2008-2014 în cadrul Departamentului juridic al organizaţiei (consilieri juridici şi Şef oficiu juridic), precum şi contractele/convenţiile încheiate în aceeaşi perioadă de societate cu cabinete/case de avocatură, altele decât Cabinetul de avocatură "E.".

Conform fişelor posturilor comunicate, în perioada septembrie 2012 - ianuarie 2014 (perioadă în care au fost încheiate contractele de asistenţă juridică cu Cabinetul de avocatură "E."), la biroul juridic din cadrul H. S.A. îşi desfăşurau activitatea nouă consilieri juridici şi un şef de birou.

Printre contractele/convenţiile contractele de asistenţă juridică încheiate de H. S.A. cu alte cabinete/case de avocatură, se regăsea şi Contractul de asistenţă juridică nr. x/30.06.2010 încheiat cu UUU., în care la obiectul contractului este prevăzută asistenţă juridică şi reprezentare şi pentru Dosarul nr. x/2010 (litigiul cu societatea VVV. S.A.), dosar care este nominalizat şi în Contractul de asistenţă juridică nr. x/25.09.2012 încheiat cu Cabinetul de avocatură "E.".

Astfel, a rezultat că H. S.A. avea atât angajaţi de specialitate care aveau atribuţii de serviciu şi erau remuneraţi pentru a oferi consultanţă şi reprezentare pe probleme juridice, cât şi relaţii de colaborare cu avocaţi externi.

Martorul CC. - preşedinte al Consiliului de Administraţie al H. S.A. începând cu anul 2011 - a declarat că în Consiliul de Administraţie nu s-au prezentat contractele de asistenţă/consultanţă juridică încheiate cu Cabinetul de avocatură "E." şi nu s-a ştiut de existenţa acestora, avocaţii aleşi pentru litigiile H. fiind de la Casa de Avocatură UUU., care a fost retribuită separat pentru serviciile prestate, precum şi angajaţii Biroului juridic al H., fără să se pună niciodată problema participării lui E. în instanţă.

Martorul BB. - director al administraţiei generale a H. S.A. în perioada 2011 - 2014 -, a arătat, în cursul urmăririi penale, în legătură cu faptele care fac obiectul acuzaţiilor, că în perioada 2012 - 2014 inculpatul E. a dispus încheierea a trei contracte de consultanţă între H. S.A. şi Cabinetul de Avocatură E. în cuantum total de 5.977.000 RON, pe care le-a încasat fără a presta serviciul de consultanţă specificat în obiectul contractului, mai exact nu există documente care să ateste prestarea serviciilor pentru banii încasaţi. În cursul judecăţii a mai arătat că a aflat de cele trei contracte de asistenţă juridică de la inculpata A., care i le-a înmânat şi i-a spus că trebuie efectuată plata, precum şi că, în mod normal, înainte de încheierea contractelor, trebuie întocmită o notă de fundamentare, iar în cazul celorlalte contracte de asistenţă juridică primeau documente care atestau efectuarea prestaţiilor (de exemplu, informări privind stadiul cauzei şi conduita în instanţă), contractele încheiate cu inculpatul E. fiind singurele care nu au urmat procedura standard de încheiere şi în cazul cărora plăţile s-au făcut în absenţa altor înscrisuri (exclusiv în baza contractelor); de asemenea, fişele de analiză a contractelor (invocate de apărare) au fost întocmite şi semnate - de martorii BB. şi VV. - ulterior semnării contractelor, din dispoziţia inculpatei A.. Existenţa unei proceduri de avizare a contractelor încheiate şi, de regulă, a unor documente care să ateste efectuarea prestaţiilor a fost confirmată şi de martorul QQ. (consilier juridic la H. S.A. din februarie 2013) în declaraţia sa din cursul urmăririi penale, menţinută şi în cursul judecăţii.

Martora G. a arătat că "în dosarele respective nu s-a prezentat niciodată E., neavând nici colaboratori la cabinetul său, deoarece Camera era reprezentată de consilierii săi juridici, H. S.A. - tot de consilieri juridici".

Martora VV. - consilier juridic la H. S.A. - a precizat că:

- inculpatul E. nu a acordat asistenţă juridică pentru H. S.A., în calitate de avocat;

- Dosarul nr. x/2010 a avut ca obiect litigiul cu VVV. pentru care H. S.A. a angajat Casa de Avocatură "UUU.", aceasta fiind cea care a acordat asistenţa juridică şi reprezentarea în instanţă;

- Dosarul nr. x/2011, având ca obiect litigii de muncă cu WWW., a fost un dosar în care a lucrat împreună cu colegul său TT., ambii asigurând reprezentarea la termenele de judecată;

- Dosarul nr. x/2012 a fost un dosar în care atât H. S.A., cât şi C.C.I.R. au fost părţi, iar reprezentarea în instanţă a fost asigurată de către martoră şi colegul său TT. din partea H. S.A., iar pentru C.C.I.R. s-au prezentat consilieri juridici, salariaţi ai camerei. De asemenea asistenţa juridică a fost acordată de către martoră şi colegii săi, consilieri juridici, salariaţi la H. S.A. şi C.C.I.R.

- Dosarul nr. x/2010 nu a fost un dosar monitorizat, întrucât nu prezenta interes pentru H. S.A., ulterior stabilindu-se că H. S.A. nu avea calitate procesuală;

- în ceea ce priveşte contractul de asistenţă juridică încheiat de H. S.A. cu Casa de Avocatură E. în luna iulie 2013, având menţionat ca obiect "consultaţii juridice în cauzele H. în anii 2009 - 2013", pentru perioada în care martora a lucrat la H. S.A., E. nu a prestat consultaţii juridice în calitate de avocat în cauzele H. S.A.; îndrumările sau notele pe care le primea scrise de inculpatul E. pe situaţiile dosarelor ce erau transmise acestuia erau date în calitatea sa de preşedinte al C.C.I.R., aceasta fiind acţionarul majoritar al H. S.A., inculpatul fiind de fapt cel care decidea cu privire la majoritatea aspectelor privind activitatea H. S.A.;

- referitor la al treilea contract de asistenţă juridică încheiat de H. S.A. cu Casa de Avocatură "E.", din ianuarie 2014, având menţionat ca obiect "consultaţii juridice pentru o perioadă de 1 an", pentru care a fost plătită suma de 500.000 euro, H. S.A. a iniţiat o procedură necontencioasă pentru recuperarea sumei şi ulterior s-au adresat instanţei de drept comun.

Martora KK., avocat în cadrul S.C. P. UUU., a precizat următoarele:

- în perioada în care S.C. P. UUU. a acordat asistenţă juridică şi reprezentare pentru H. S.A., respectiv din anul 2010 şi până în vara anului 2014, nu au mai fost alţi avocaţi cu care să colaboreze; în instanţă nu s-a prezentat niciun alt avocat pentru H. S.A. alături de S.C. P. UUU.;

- nu a colaborat niciodată cu Cabinetul de Avocatură E. în ceea ce priveşte asistenţa juridică şi reprezentarea pe care a acordat-o pentru H. S.A. în litigiul cu VVV. S.A.; corespondenţa legată de derularea dosarului a fost purtată, în principal, cu Oficiul Juridic de la H. S.A.; a participat la discuţii şi cu directori de specialitate din cadrul H. S.A., în legătură cu expertiza tehnică dispusă în cauză, iar ulterior a transmis şi acestora informaţii legate de expertiză.

În legătură cu aceste contracte de asistenţă juridică încheiate de H. S.A. cu Cabinetul de avocatură E., inculpata A., în declaraţia dată în calitate de martor la data de 19.08.2014, a precizat că în luna septembrie 2012 a fost chemată de către inculpatul E. la sediul Camerei de Comerţ, care i-a comunicat că trebuie să semneze un contract de consultanţă juridică cu Cabinetul de avocatură E., în valoare de 400.000 + TVA. Motivaţia comunicată de inculpat pentru acest contract a fost că trebuie să dea bani judecătorilor care judecau dosarul H. cu VVV. S.A. şi care urma să aibă termen de pronunţare, dosar în care H. era reprezentată de Casa de avocatură UUU., iar inculpatul AAAA. nu a prestat nicio activitate de consultanţă. Contractul şi factura aferentă i-au fost înmânate de către martora G., şefa Cancelariei C.C.I.R. De asemenea, în luna iulie 2013 i s-a comunicat de către inculpatul AAAA. că trebuie să mai încheie un contract de consultanţă pentru suma de 175.000 euro + TVA, motivând că are nevoie pentru vacanţă. Şi acest contract şi factura aferentă i-au fost înmânate tot de către martora G.. Ambele contracte au fost achitate integral cu ordin de plată, în aceeaşi zi sau în ziua următoare emiterii facturii, către Cabinetul de avocatură al inculpatului E.. De asemenea, în luna ianuarie 2014 (mai exact pe 6 ianuarie) a fost sunată de inculpatul AAAA., care ulterior a venit la sediul H. şi i-a spus că trebuie să mai încheie un contract de consultanţă cu Cabinetul său de avocatură, în valoare de 500.000 euro + TVA, motivând că trebuie să plătească judecătorii care judecau apelul H. în dosarul cu VVV. S.A.

Astfel, Curtea a apreciat că sunt întrunite pentru fiecare dintre cele trei contracte de asistenţă juridică menţionate la pct. II.3, II.4. şi, respectiv, II.5, elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. în cazul inculpaţilor E. şi A.;

- folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, şi instigare la delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., precum şi - în cazul contractelor de la pct. II.3 şi II.5 - a art. 309 din C. pen., în cazul inculpatului E. şi, respectiv, delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., precum şi - în cazul contractelor de la pct. II.3 şi II.5 - a art. 309 din C. pen., în cazul inculpatei A. În concret, s-a reţinut că prin încheierea contractelor menţionate inculpatul E. şi-a folosit influenţa şi autoritatea şi a instigat-o pe inculpata A. să îşi însuşească, pentru altul (inculpatul E.), sumele de 2.257.200 RON, 933.802 RON şi, respectiv, 2.786.714 RON (în total 5.977.716 RON), din patrimoniul societăţii H. S.A.

Instanţa de fond a arătat că situaţia de fapt reţinută este dovedită prin coroborarea următoarelor mijloace de probă: declaraţiile martorilor G. (suspect în cursul urmăririi penale), NN., AA., DD., OO., BB., CC., PP., EE., FF., V., U., T., GG., R., HH., II., MM., LL., JJ., VV., TT., QQ., KK. şi UU.; raportul de constatare din data de 29.07.2015 întocmit de Serviciul Specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în Dosarul nr. x/2012; raportul de constatare criminalistică nr. 449.980 din data de 05.06.2015 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti; declaraţiile inculpaţilor B., A., D. şi E. şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei, astfel cum acestea au fost menţionate la prezentarea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte declaraţiile date de inculpatele B. şi A., în calitate de martor, Curtea a apreciat că nu se impune înlăturarea acestora, ca efect al dispoziţiilor art. 118 din C. proc. pen., întrucât ambele au arătat în declaraţia dată în calitate de inculpat că îşi menţin declaraţiile anterioare şi nu doresc să dea o declaraţie suplimentară. Or, din moment ce declaraţiile date ca inculpat în care s-ar relua afirmaţiile din declaraţiile date anterior ca martor ar putea fi folosite împotriva inculpatului, pot fi folosite împotriva inculpatului şi declaraţiile anterioare date în calitate de martor, dacă acesta şi le-a menţinut după dobândirea calităţii de inculpat, fără să le mai reia. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar interpreta în sens contrar, declaraţiile menţionate nu ar puteau fi avute în vedere împotriva persoanelor care le-au dat, dar ele pot constitui mijloc de probă împotriva celorlalţi inculpaţi.

Cu privire la legea aplicabilă infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor (toate comise sub imperiul legii vechi, cu excepţia infracţiunii de delapidare în formă continuată reţinută în cazul inculpatului E.), art. 5 alin. (1) din C. pen. prevede că în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 (M. Of. nr. 372/20.05.2014), dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.

Astfel, Curtea a arătat că legea penală mai favorabilă este, în cauză, legea nouă, în cazul inculpaţilor E., B., A., D. şi F., faţă de limitele pedepsei cu închisoarea considerabil reduse pentru infracţiunea de delapidare, în formă agravată ("de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni" potrivit legii noi, faţă de "de la 10 la 20 de ani" din reglementarea anterioară), care prevalează asupra limitelor uşor mai mari prevăzute de legea nouă pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată ("de la 6 luni la 3 ani" potrivit legii noi, faţă de "de la 3 luni la 2 ani" din reglementarea anterioară).

În plus, s-a mai arătat că, în cazul inculpatului E., care a mai fost condamnat pentru infracţiuni concurente inclusiv prin Sentinţa penală nr. 35/F/27.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 224/A/18.06.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (pentru o faptă comisă în perioada 13.03.-18.03.2014) şi pentru că în cauză va fi condamnat inclusiv pentru o infracţiune comisă la data de 6.05.2014 (cea de delapidare, în formă continuată, în cazul căreia s-a reţinut că ultimul act material a fost comis la data de 6.05.2014), sporul prevăzut de legea nouă pentru concursul de infracţiuni este obligatoriu, faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, indiferent de legea aplicabilă infracţiunilor comise sub imperiul legii vechi.

În schimb, în cazul inculpatei C., Curtea a apreciat că legea penală mai favorabilă este legea veche, respectiv C. pen. din 1969, întrucât în sarcina acesteia a fost reţinută exclusiv infracţiunea de delapidare în formă simplă şi continuată (2 acte materiale), săvârşită la data de 23.10.2009 (data comiterii ultimului act material), infracţiune pentru care minimul prevăzut de lege - spre care instanţa a arătat că se va orienta - este mai mic potrivit legii vechi (1 an, faţă de 2 ani închisoare potrivit legii noi), tot legea veche permiţând suspendarea condiţionată a executării pedepsei în condiţii mai favorabile decât legea nouă.

Curtea a arătat că nu pot fi reţinute apărările inculpatei C., în sensul împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, având în vedere data săvârşirii ultimei acţiuni a infracţiunii continuate de delapidare [prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969] - 23.10.2009 - şi termenul de prescripţie a răspunderii penale, calculat potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), precum şi ale art. 124 din C. pen. din 1969. S-a mai precizat că, pe lângă faptul că în prezent nu este împlinit termenul de prescripţie - de 10 ani -, având în vedere că au existat şi cauze de întrerupere a cursului acestuia, pentru ca răspunderea penală să fie înlăturată, în condiţiile art. 124 din C. pen. din 1969 (în forma anterioară modificării art. 124 din C. pen. din 1969 prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1092/2012, publicată în M. Of. nr. 67/31.01.2013), ar trebui ca termenul de prescripţie menţionat să fie "depăşit cu încă jumătate".

A arătat că termenul de prescripţie a răspunderii penale nu ar fi împlinit nici dacă s-ar aprecia că legea penală mai favorabilă inculpatei C. ar fi legea nouă. Astfel, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) şi art. 308 din C. pen. este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit.

d) din C. pen., corespunzător limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 295 raportat la art. 308 alin. (2) din C. pen., [în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 1/2015 (M. Of. nr. 105/10.02.2015) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală]. Potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., citite în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (M. Of. nr. 518/25.06.2018), cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea în cauză a oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.

Pe de altă parte, potrivit art. 155 alin. (3) din C. pen., text care nu a fost invalidat de instanţa de contencios constituţional, "întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei". Or, în cauză, prin Ordonanţa nr. 168/P/2012 din 9.10.2014, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de coinculpatul E. - participant ca autor şi, respectiv, instigator la cele două acte materiale ale infracţiunii continuate pentru care inculpata C. a fost trimisă în judecată în calitate de complice -, iar inculpatului E. i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect pentru faptele menţionate la data de 17.10.2014, potrivit procesului-verbal întocmit cu această ocazie .

Prin urmare, termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani potrivit legii noi (care s-ar fi împlinit la data de 22.10.2014) a fost întrerupt la data de 17.10.2014 [potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) şi (3) din C. pen..], dată de la care a început să curgă un nou termen de prescripţie, potrivit art. 155 alin. (2) din C. pen.. Curtea a apreciat că nu prezintă relevanţă, sub acest aspect, împrejurarea că după momentul îndeplinirii actului de procedură cu efect întreruptiv s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor ce făceau obiectul urmăririi penale, reţinute în sarcina participanţilor.

Astfel fiind, pentru ca răspunderea penală să fie înlăturată, în condiţiile art. 155 alin. (4) din C. pen., ar trebui ca termenul de prescripţie menţionat (de 5 ani) să fie "depăşit cu încă o dată", prin urmare s-ar împlini la 22.10.2019. De asemenea, a apreciat instanţa de fond că nu pot fi avute în vedere, pentru calcularea termenului "special" al prescripţiei răspunderii penale, dispoziţiile art. 124 din C. pen. din 1969 (în forma anterioară modificării art. 124 din C. pen. din 1969 prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012), în sensul că ar fi suficient ca termenul de prescripţie de 5 ani - calculat potrivit legii noi - să fie "depăşit cu încă jumătate" (potrivit legii vechi), întrucât acest lucru ar contraveni criteriului aprecierii globale a legii penale mai favorabile şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 (M.

Of. nr. 372/20.05.2014), care a statuat că "dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile".

Nu pot fi reţinute nici apărările inculpaţilor, în sensul că nu sunt întrunite cerinţele conţinutului constitutiv al infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, aceasta constă în "fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite" (s.n.).

Potrivit art. 1 din Legea nr. 78/2000, "Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane: (…) f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie; g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a) - f), în condiţiile prevăzute de lege" (s.n.).

Cu privire la calitatea de subiect activ al infracţiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000:

Art. 1 lit. f) din Legea nr. 78/2000 nu poate limita sfera subiectului activ al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, de la persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei "persoane juridice" la persoana care deţine o funcţie de conducere într-o "asociaţie" constituită potrivit O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, având în vedere dispoziţiile art. 1 lit. g) din Lege, care face trimitere la "alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a) - f), în condiţiile prevăzute de lege", noţiunea de "lege" neexcluzând dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000. Pe de altă parte, nici art. 1 şi nici art. 13 din Legea nr. 78/2000 nu fac trimitere la O.G. nr. 26/2000.

Expresia "fără scop patrimonial" este echivalentă celei "fără scop lucrativ" şi, folosită în legătură cu o entitate, înseamnă că acea entitate nu are ca scop obţinerea de beneficii economice. Această entitate poate obţine însă fonduri/finanţări pentru a-şi desfăşura activitatea şi a-şi aduce la îndeplinire scopul pentru care a fost înfiinţată.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, a camerelor de comerţ din România, "Camerele de comerţ sunt organizaţii autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial, de utilitate publică, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta, apăra şi susţine interesele membrilor lor şi ale comunităţii de afaceri în raport cu autorităţile publice şi cu organismele din ţară şi din străinătate", sintagma "de utilitate publică" fiind introdusă ca urmare a modificării legii prin Legea nr. 39/2011 (M. Of. nr. 224/31.03.2011). De asemenea, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, "Camera Naţională este organizaţie neguvernamentală, autonomă, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce reprezintă, sprijină şi apără interesele generale ale comunităţii de afaceri din România, urmărind promovarea şi dezvoltarea industriei, comerţului, serviciilor şi agriculturii, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă.".

Prin urmare, inculpatul E. poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, dacă a comis faptele în calitatea sa de preşedinte al C.C.I.R.

Potrivit Notei informative a Curţii de Conturi europene referitoare la Raportul special nr. x/2009 privind modul în care Comisia gestionează implicarea actorilor nestatali în cooperarea cu Comunitatea europeană în scopul dezvoltării (raport disponibil la adresa https://www.x.eu), raport invocat de inculpatul E. în apărare, "în domeniul cooperării pentru dezvoltare, actorii nestatali pot fi, de exemplu, organizaţii neguvernamentale (ONG-uri) şi, de asemenea, organizaţii la nivel de comunitate, asociaţii ale producătorilor agricoli, asociaţii patronale sau asociaţii profesionale, grupări ecologiste, universităţi, organizaţii sindicale, camere de comerţ şi fundaţii, precum şi biserici sau comunităţi religioase". Enumerarea, în mod distinct, a camerelor de comerţ, cu titlu exemplificativ, ca şi "actor nestatal", noţiune folosită în raportul menţionat, chiar dacă ar avea vreo relevanţă în interpretarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 13 din Legea nr. 78/2000, nu o schimbă cu nimic pe cea adoptată de instanţă.

Aceeaşi este situaţia şi în cazul celorlalte acte de drept ale Uniunii europene invocate de inculpat: Decizia Comisiei din 18 decembrie 2012, privind adoptarea normelor care asigură verificarea coerentă a existenţei şi a statutului juridic, precum şi a capacităţii operaţionale şi financiare a participanţilor la acţiunile indirecte susţinute prin granturi în temeiul celui de Al şaptelea program-cadru al Comunităţii europene pentru activităţi de cercetare, de dezvoltare tehnologică şi demonstrative şi în temeiul celui de Al şaptelea program-cadru al Comunităţii europene a Energiei Atomice pentru activităţi de cercetare şi formare în domeniul nuclear (2012/838/UE, Euratom) (J.O. L 359, 29.12.2012) şi Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 al Parlamentului european şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 de stabilire a normelor de participare şi diseminare pentru "Programul-cadru pentru cercetare şi inovare (2014 - 2020) - "Orizont 2020" şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1906/2006 (J.O. L 347, 20.12.2013). Pe lângă faptul că definiţiile termenilor şi expresiilor din Decizie şi Regulament prezintă relevanţă doar pentru domeniul de aplicare al acestor acte, neavând nicio legătură cu prezenta cauză, s-a apreciat că nici acestea nu contravin interpretării dată mai sus dispoziţiilor art. 1 şi art. 13 din Legea nr. 78/2000, prin "organizaţie nonprofit" înţelegându-se "o entitate juridică ce, prin forma sa juridică, nu obţine profit şi/sau care are o obligaţie juridică sau statutară de a nu distribui profit acţionarilor sau membrilor săi individuali" (Decizia CE), şi, respectiv, prin "entitate juridică nonprofit" înţelegându-se "o entitate juridică care, prin forma sa juridică, nu are scop lucrativ sau care are o obligaţie juridică sau statutară de a nu distribui profituri acţionarilor sau membrilor săi" (art. 2 alin. (1) pct. 14 din Regulamentul UE).

În ceea ce priveşte existenţa influenţei ori autorităţii de care să se folosească în cadrul H. S.A., în care inculpatul E. nu ocupa nicio funcţie, martorul BB. - director al administraţiei generale a H. S.A. în perioada 2011-2014 -, a arătat în cursul judecăţii că, deşi dispoziţiile primite de la inculpatul E. erau doar verbale, din moment ce era preşedintele C.C.I.R., care era acţionar majoritar la H. S.A., este evident că avea autoritate asupra acestei societăţi, iar dispoziţiile sale trebuiau executate, aceasta fiind percepţia generală în cadrul H. S.A.

În ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare, Curtea a reţinut, prin trimitere la dispoziţiile art. 295, art. 308 şi art. 309 din C. pen., art. 2151 din C. pen. din 1969, art. 147 din C. pen. din 1969, precum şi la Decizia nr. 1188 din 2 aprilie 2014 (www.x.ro), că restrângerea noţiunii de funcţionar doar la persoanele care deţin calitatea de salariat în cadrul unei persoane juridice de drept privat, (...), este lipsită de suport legal, voinţa legiuitorului fiind aceea de a include în sfera categoriei funcţionarilor şi pe acele persoane care exercită însărcinări de altă natură în serviciul unei persoane juridice de drept, doar astfel explicându-se trimiterea la dispoziţiile alin. (1) ale art. 147 din C. pen.

De altfel, în măsura în care calitatea de funcţionar ar coincide doar cu aceea de salariat al unei alte persoane juridice decât cele la care se referă art. 145 din C. pen., nu se întrevede motivul pentru care legiuitorul ar mai fi făcut trimitere la alin. (1) al art. 147, cunoscut fiind că în sfera relaţiilor de drept public, însărcinările exercitate în beneficiul persoanelor juridice cunosc forme dintre cele mai variate, care exced cu mult sfera noţiunii de "salariat"."

Pe de altă parte, persoana care "administrează" bani, valori sau alte bunuri - în sensul dispoziţiilor art. 295 din C. pen. (respectiv, art. 2151 din C. pen. din 1969) - este persoana care desfăşoară o activitate de conducere, realizând acte de dispoziţie cu privire la situaţia bunurilor aparţinând subiectului pasiv. În noţiunea de "administrare" intră nu numai actele de decizie contabilă, adică de administrare economico-financiară a bunurilor şi valorilor din patrimoniul unităţii, ci şi actele de dispoziţie referitoare la bunurile unităţii.

În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii, acesta constă într-o acţiune ce poate îmbrăca una din cele trei modalităţi alternative prevăzute de lege: însuşire, folosire sau traficare, toate trei subsumându-se noţiunii de "sustragere". (...)

Cu privire la calitatea de subiect activ al infracţiunii de delapidare, Curtea a arătat următoarele:

Inculpatul E. a avut, în perioada infracţională, calitatea de preşedinte al C.C.I.R, care este unul din organele de conducere ale C.C.I.R. (conform art. 31 lit. b) din Legea nr. 335/2007) şi are, potrivit art. 39 din Legea nr. 335/2007, următoarele atribuţii principale:

"a) reprezintă şi angajează Camera Naţională în relaţiile cu persoane fizice şi juridice, din ţară şi din străinătate; b) încheie, modifică şi desface, în condiţiile legii, contractele de muncă ale salariaţilor Camerei Naţionale; c) urmăreşte ducerea la îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale, ale colegiului şi biroului de conducere; d) urmăreşte realizarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Camerei Naţionale, aprobat de adunarea generală; e) convoacă adunarea generală (…); f) convoacă şi conduce şedinţele biroului şi colegiului de conducere; g) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de adunarea generală şi de colegiul de conducere".

Inculpata B. a fost numită secretar general al C.C.I.R. prin Dispoziţia nr. 16/23.01.2008 a inculpatului E., în calitate de preşedinte al C.C.I.R. (v. f. x d.u.p.), şi i-au fost încredinţate atribuţiile de conducere ale Preşedintelui, prin Dispoziţia nr. 80/4.03.2008, printre altele reprezentând Camera Naţională "în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice, cu organizaţiile guvernamentale, cu orice alte persoane juridice sau persoane fizice", potrivit aceleiaşi dispoziţii Camera Naţională fiind "reprezentată şi angajată, de regulă, printr-o singură semnătură, şi anume Secretarul General sau a directorului pentru activităţile încredinţate". Începând cu 11.03.2008 inculpatei i s-a acordat şi dreptul de a reprezenta CCIR în relaţia cu instituţiile bancare, prin Dispoziţia nr. 86/11.03.2008, emisă tot de inculpatul E.. Raporturile de muncă au încetat începând cu data de 1.06.2011, prin acordul părţilor, potrivit Dispoziţiei nr. 38/30.05.2011, emisă tot de inculpatul E.

Prin Dispoziţia nr. 41/30.05.2011 martora G. a fost numită, începând cu data de 1.06.2011, şef cancelarie, până la data de 31.03.2014, când contractul de muncă al acesteia a încetat prin acordul părţilor.

Inculpatei A., director general al H. S.A., i se delegaseră, prin contractul de management (nr. x/8.08.2011), atribuţiile de organizare, conducere şi gestionare a activităţii societăţii menţionate, în exercitarea cărora avea prerogativa de a încheia valabil "contracte şi alte operaţiuni comerciale" (v. art. 2, art. 5.3 din contract).

Aşa fiind, Curtea a apreciat că toţi inculpaţii menţionaţi (E., B., A.), cât şi martora G. (condamnată anterior prin Sentinţa penală nr. 194 din 6.02.2017 a Tribunalului Iaşi, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 312 din 19.04.2017 a C.A. Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori) au avut calitatea de "funcţionar", potrivit legii penale, atât conform reglementării actuale (art. 308 din C. pen., ca şi persoane care exercită, temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul unei persoane juridice), cât şi reglementării anterioare - art. 147 alin. (2) din C. pen. din 1969 (care se referea inclusiv la orice persoană care exercită temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei alte persoane juridice decât autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, după cum s-a arătat mai sus).

De asemenea, s-a mai apreciat că inculpaţii au avut şi calitatea de "administrator" al banilor, valorilor sau al bunurilor obiect al delapidării, în sensul dispoziţiilor art. 295 din C. pen. (respectiv, art. 2151 din C. pen. din 1969), fiind persoane care au desfăşurat o activitate de conducere, putând angaja patrimonial organizaţia/societatea prin contractele încheiate şi realizând acte de dispoziţie cu privire la situaţia bunurilor aparţinând subiectului pasiv.

Curtea a mai reţinut că încheierea contractelor de închiriere de bunuri mobile şi de asistenţă juridică, la solicitarea inculpatului E., nu reprezintă decât modalităţi de sustragere şi însuşire (pentru altul) a banilor din patrimoniul C.C.I.R. şi H. S.A., după caz, acţiune realizată nemijlocit de inculpatele B. şi A., precum şi de martora G., care au astfel calitatea de autor al infracţiunii (având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) din C. pen.), la instigarea inculpatului E., care a fost şi beneficiarul sumelor de bani obiect al delapidării.

În mod similar, încheierea Contractului de colaborare nr. x din 3.07.2009 şi a Contractului nr. x din 6.09.2012 reprezintă modalităţi de sustragere şi însuşire (pentru altul) a banilor din patrimoniul C.C.I.R., acţiune realizată nemijlocit de inculpatul E. (primul contract menţionat) şi de martora G. (al doilea contract menţionat), care au astfel calitatea de autor al infracţiunii (având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) din C. pen.), cel de-al doilea contract - la instigarea inculpatului E., M. S.R.L., reprezentată de inculpatul F. (complice) fiind beneficiara sumelor de bani obiect al delapidării.

În mod similar, încheierea Contractului de închiriere nr. x din 12.12.2013, reprezintă o modalitate de folosire (pentru altul) a unor bunuri din patrimoniul C.C.I.R., acţiune realizată nemijlocit de martora G., care are astfel calitatea de autor al infracţiunii (având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) din C. pen.), la instigarea inculpatului E., în beneficiul F. (complice).

Referitor la încheierea contractelor de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor nr. 1453 din 18.06.2008 şi nr. 2075 din 23.10.2009, Curtea a apreciat că reprezintă modalităţi de sustragere şi însuşire (pentru altul) a banilor din patrimoniul C.C.I.R., acţiune realizată nemijlocit de inculpaţii E. (primul contract menţionat) şi B. (al doilea contract menţionat), care au astfel calitatea de autor al infracţiunii (având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) din C. pen.), cel de-al doilea contract - la instigarea inculpatului E., societatea N. S.R.L., reprezentată de inculpata C. (complice), fiind beneficiarii sumelor de bani obiect al delapidării.

Şi cu privire la încheierea Contractului de închiriere nr. x/05.09.2012 Curtea a apreciat că reprezintă o modalitate de folosire (pentru altul) a unui bun din patrimoniul H. S.A., acţiune realizată nemijlocit de inculpata A., care are astfel calitatea de autor al infracţiunii (având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) din C. pen.), la instigarea inculpatului E., în beneficiul societăţii M. S.R.L., reprezentată de inculpatul F. (complice).

Curtea a reţinut că încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/12.12.2013 reprezintă o punere în executare a intenţiei de sustragere şi însuşire (pentru altul) a unor bunuri din patrimoniul H. S.A., care nu şi-a mai produs efectul, acţiunea fiind realizată nemijlocit de inculpata A., care are astfel calitatea de autor al infracţiunii (având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (1) din C. pen.), la instigarea inculpatului E., inculpatul F. (complice) urmând să fie beneficiarul bunurilor obiect al delapidării.

Cu privire la cheltuirea Fondului la dispoziţia preşedintelui, a arătat că caracterul infracţional al acţiunilor inculpatului E. este dat nu de faptul că banii au fost cheltuiţi pe baza unor simple "referate" justificative (potrivit hotărârii Adunării Generale), fără prezentarea unor "documente justificative" în sensul Legii contabilităţii nr. 82/1991, ci de împrejurarea că inculpatul şi-a însuşit acei bani, cheltuindu-i în interes personal, şi nu al C.C.I.R. Martorul U. - membru în Comisia de Cenzori a C.C.I.R. începând cu anul 2008 - a arătat că deşi în anul 2009 Comisia de cenzori a recomandat Adunării Generale să se facă un control mai eficient în ceea ce priveşte oportunitatea, eficienţa şi legalitatea modului în care se gestionează patrimoniul, se efectuează achiziţiile, se angajează cheltuielile şi a introdus în bugetul de venituri şi cheltuieli detalierea cât mai amănunţită pe elemente a fiecărei cheltuieli, în continuare inculpatul E. a ridicat sume importante de bani din casieria C.C.I.R. şi au fost efectuate cheltuieli nejustificate care nu erau în interesul desfăşurării activităţii C.C.I.R. De asemenea, martora T. - membru în Comisia de Cenzori a C.C.I.R. începând cu anul 2008 -, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi menţinută în faţa instanţei, a arătat că inculpatul E. a căutat tot felul de soluţii pentru a procura disponibilităţi băneşti cu intenţia de a asigura fondurile din care să cheltuiască. Martorii U. şi T. au mai arătat că inculpatul E. dorea ca în rapoartele Comisiei de cenzori să se evite menţiunea că sumele ridicate de inculpat sunt cheltuieli "fără documente justificative", martora T. adăugând că "totul a fost foarte bine organizat şi gândit, în primii ani s-a cunoscut o creştere semnificativă a veniturilor C.C.I.R., însă s-a ajuns la situaţia unei lipse a lichidităţilor şi a cheltuielilor exagerate".

Referitor la efectuarea unor plăţi în interes personal către mai multe cazinouri de către inculpatul E. din lichidităţile C.C.I.R., prin utilizarea unui card de debit MMM. pus la dispoziţia sa, Curtea a concluzionat că nu poate reţine apărarea potrivit căreia plăţile menţionate erau făcute din sumele de bani cu care inculpatul E. alimenta contul, întrucât prejudiciul reţinut în sarcina sa sub acest aspect - suma totală de 159.095,84 euro (702.487,68 RON) - reprezintă suma de bani cheltuită, nejustificată cu documente şi neacoperită nici ulterior. Prin urmare, acţiunea inculpatului de a cheltui bani din contul organizaţiei, folosind cardul aferent, ar fi fost licită în măsura în care ar fi alimentat acel cont cu sumele de bani cheltuite, astfel încât să se poată afirma că a cheltuit banii proprii; or, în cauză inculpatul nu a procedat în acest mod, astfel că acţiunea sa de a efectua plăţile menţionate reprezintă o însuşire a banilor C.C.I.R. şi constituie delapidare.

Curtea nu a putut reţine nici împrejurarea că încheierea contractelor care fac obiectul acuzaţiei nu trebuiau supuse aprobării organelor colegiale de conducere ale C.C.I.R. sau că oricine le putea accesa şi consulta, la cerere (dacă ar fi aflat de ele), împrejurare de care inculpatul E. a profitat pentru a delapida patrimoniul organizaţiei al cărei preşedinte era, dar care nu justifică acţiunile sale ilicite. Martorul AA. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada iunie 2011- martie 2014 - a declarat, de altfel, în cursul urmăririi penale, că întrucât legea şi statutul de organizare ale C.C.I.R. au fost concepute şi adoptate de către inculpatul E., a fost facil pentru acesta de a conduce discreţionar şi abuziv instituţia, lucru confirmat şi de martorul PP. - vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada 2007 - 2011 şi membru în Consiliul de Administraţie al H. S.A. în perioada 2009 - iunie 2011.

Cu privire la sesizarea Comisiei de cenzori referitoare la neregulile din activitatea C.C.I.R., Curtea a apreciat că nu constituie o condiţie pentru tragerea la răspundere penală pentru infracţiuni care au adus atingere inclusiv patrimoniului organizaţiei, Comisia de cenzori făcând verificări de ordin financiar-contabil şi neputând analiza nici realitatea prestaţiilor ce fac obiectul contractelor încheiate, nici liceitatea cauzei acestor contracte şi nici scopul real al cheltuirii sumelor de bani din buget, neavând relevanţă nici faptul că bugetul de venituri şi cheltuieli a fost aprobat şi/sau rectificat în condiţiile legii şi statutului. Astfel fiind, descărcarea de gestiune dată în cadrul Adunării Generale nu poate echivala cu un consimţământ al persoanei vătămate C.C.I.R. la săvârşirea faptei penale, în condiţiile art. 22 din C. pen., întrucât în cauză persoana vătămată nu cunoştea, la momentul acordării descărcării de gestiune, că inculpatul a comis fapte prevăzute de legea penală în legătură cu patrimoniul său.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a reţinut că aceasta există şi în varianta plăsmuirii înscrisului, aceeaşi fiind situaţia şi sub regimul reglementării anterioare (art. 290 din C. pen. din 1969), astfel statuând în mod constant şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a reţinut următoarele:

"Conform unei definiţii date de fostul Tribunal Suprem, verbul «a contraface» înseamnă a reproduce ceva în mod fraudulos, a imita, a plăsmui, a ticlui, a alcătui ceva, atribuindu-se un caracter de autenticitate (Decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr. 1 din 28 martie 1970). Drept urmare, noţiunea de contrafacere include activitatea de confecţionare a unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate.

În acest sens, Înalta Curte, secţia penală, a stabilit (2696 din 12 iulie 2011) faptul că noţiunea de contrafacere a scrierii înseamnă şi plăsmuirea, respectiv confecţionarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate, deoarece o condiţie a existenţei infracţiunii prevăzute în art. 90 din C. pen. din 1969 este ca înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecinţe juridice în cazul când ar fi folosit, cerinţă care este îndeplinită din moment ce înscrisul falsificat are doar aparent însuşirile şi conţinutul unui înscris adevărat, ce ar putea, prin folosire, să producă aceleaşi efecte ca şi acesta din urmă. Înalta Curte, în complet de 5 judecători, s-a pronunţat în sensul existenţei infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în varianta plăsmuirii înscrisului (Decizia nr. 86 din 22 aprilie 2013)".

Astfel, fapta constând în atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului cu ocazia întocmirii unui înscris sub semnătură privată era prevăzută de legea penală veche. "Plăsmuirea" unui înscris sub semnătură privată se circumscria dispoziţiilor art. 290 din C. pen. din 1969, Decizia nr. 564 din 18 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în sens contrar, fiind o soluţie izolată, şi nu expresia practicii judiciare majoritare în aplicarea reglementării anterioare (a se vedea, în acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s. pen., Decizia nr. 3557 din 2 noiembrie 2012, nr. 2696 din 12 iulie 2011, nr. 1233 din 29 martie 2011, nr. 3999 din 10 noiembrie 2010, nr. 4012 din 2 decembrie 2009, nr. 2412 din 4 mai 2004, nr. 2822 din 12 iunie 2003, nr. 1219 din 6 martie 2002, nr. 660 din 6 februarie 2002, www.x.ro). Una dintre modalităţile de falsificare a unui înscris sub semnătură privată este şi plăsmuirea, adică întocmirea totală sau parţială a unui înscris fals, după cum s-a statuat prin Decizia Tribunalului Suprem nr. 1/1970, care se referă la înscrisurile oficiale şi care îşi găseşte aplicabilitatea şi în cazul celor sub semnătură privată, deoarece art. 290 din C. pen. din 1969 presupune "Falsificarea (...) prin vreunul din modurile arătate în art. 288", urmată de folosirea înscrisului de către autorul falsului sau de încredinţarea lui unei alte persoane spre folosire. Nici Expunerea de motive a noului C. pen. (pct. 2.78, paragraful al doilea), ale cărui dispoziţii - art. 322 alin. (1) - incriminează expres falsificarea unui înscris sub semnătură privată inclusiv "prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului", nu poate constitui un argument în sens contrar, prevăzându-se că, "pe baza textelor existente în legea în vigoare, era dificilă încadrarea juridică a unor fapte, devenite din ce în ce mai frecvente, comise în sfera raporturilor comerciale (spre exemplu, facturi care consemnează date neconforme realităţii)", iar nu că asemenea fapte nu erau prevăzute de legea penală veche (în acest sens, C.A. Bucureşti, secţia a II-a penală, dec. pen. nr. 1382/A din 19 octombrie 2015, www.x.ro).

În cauză, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost reţinută de Curte, pe de o parte, cu privire la încheierea Contractului de închiriere de bunuri mobile nr. x/26.01.2011, precum şi a actului adiţional din 27.11.2012, şi, pe de altă parte, cu privire la încheierea contractelor de asistenţă juridică nr. x/30.01.2009 şi nr. x/27.02.2009 (încheiate între C.C.I.R. şi Cabinetul de avocatură "E.") şi nr. x/25.09.2012, nr. x/11.07.2013 şi nr. x/06.01.2014 (încheiate între H. S.A. cu Cabinetul de avocatură "E.").

În ceea ce priveşte contractul de închiriere de bunuri şi actul adiţional la acesta, a reţinut că din mijloacele de probă administrate (astfel cum au fost arătate la pct. I.6.) a rezultat că bunurile ce făceau obiectul închirierii nu aparţineau locatorului (inculpatul D.), după cum se menţionează expres în contract, ci erau bunuri care se aflau deja în sediul C.C.I.R. şi aparţineau inculpatului E., care a fost şi beneficiarul real al sumelor de bani avansate de C.C.I.R. cu titlul de chirie. Atât contractul, cât şi actul adiţional au fost încheiate în mod "fictiv" (doar pentru a crea o aparenţă şi nereflectând intenţia reală a părţilor), cu scopul exclusiv al însuşirii unor sume de bani din patrimoniul C.C.I.R. de către inculpatul E., preşedintele acestei organizaţii.

În ceea ce priveşte contractele de asistenţă juridică, inculpaţii s-au apărat, în esenţă, în sensul că acestea fac dovada prin ele însele a realităţii voinţei părţilor, inexistenţa unor dovezi cu privire la executarea efectivă a acestora nedemonstrând caracterul fictiv, iar neprestarea activităţii de asistenţă juridică este o chestiune ce ţine de executarea contractului şi, prin urmare, nu poate constitui o faptă penală. Instanţa de fond a arătat că aceste susţineri pot fi reţinute ca fiind valabile, de principiu, doar în situaţia în care nu se dovedeşte contrariul. Or, din mijloacele de probă administrate în cauză (declaraţiile inculpatei A. şi ale martorilor CC., BB., JJ., VV., KK., LL., precum şi adresele C.C.I.R. şi ale H. S.A. şi celelalte înscrisuri aflate la dosarul de urmărire penală) rezultă nu numai că activitatea de asistenţă juridică nu a fost prestată efectiv, ci şi că cele cinci contracte nici măcar nu au fost încheiate în acest scop, ci pentru ca inculpatul E. să îşi poată însuşi, prin intermediul altora (inculpatele B. şi A.), sume de bani din patrimoniile C.C.I.R. şi H. S.A. Menţiunile efectuate de inculpatul E. pe actele ce îi erau comunicate în cauzele în care C.C.I.R. şi H. S.A. figurau ca parte (de exemplu, rezoluţiile privind exercitarea căilor de atac, verificarea împrejurărilor în care o delegaţie a fost emisă greşit pentru Tribunal, şi nu pentru Curte, "readucerea" unui termen mai aproape şi ataşarea unei ordonanţe preşedinţiale, plata onorariului pentru efectuarea expertizei sau formularea unei cereri de reexaminare - v. vol. 24 şi vol. 26 d.u.p.), discuţiile pe care le avea cu persoane din cadrul departamentelor juridice ale C.C.I.R. şi H. S.A. în legătură cu activitatea specifică a acestora (confirmate de martorii BB., VV., MM., TT., RR. şi SS. - ultimii doi, audiaţi la cererea inculpatului) reprezintă acţiuni fireşti ale oricărui conducător/reprezentant al unei instituţii sau organizaţii, şi nu pot fi catalogate drept "asistenţă juridică" prestată în baza unui contract, potrivit Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, care să fie remunerată distinct, chiar dacă acea persoană are studii juridice, după cum, de exemplu, dacă ar fi avut studii economice, nu ar fi trebuit remunerată pentru "consultanţă fiscală" pentru semnarea actelor de această natură.

De altfel, niciuna dintre persoanele audiate din cadrul departamentelor juridice ale C.C.I.R. şi H. S.A. nu a declarat că a avut reprezentarea că, discutând sau consultându-se cu inculpatul E. în legătură cu unele litigii, acesta le acorda de fapt consultanţă juridică în baza unui contract, martorii raportându-se la inculpat ca la preşedintele C.C.I.R., organizaţie care era şi acţionar majoritar la H. S.A., persoană care trebuia informată şi consultată în legătură cu ce conduită trebuia urmată; este evident că martorii cunoşteau calitatea de avocat a inculpatului, dar nu apelau la inculpat pentru acest motiv (de-a lungul timpului, în acest scop, martorii arătând că au fost angajaţi alţi avocaţi sau case de avocatură).

Potrivit Hotărârii CJUE (Camera a treia) din 3 septembrie 2015, în cauza Asparuhovo Lake Investment Company (C-463/14, ECLI:EU:C:2015:542), hotărâre invocată în apărare de inculpatul E.:

"1) Articolul 24 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că noţiunea "prestare de servicii" cuprinde contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanţă unei întreprinderi, în special de natură juridică, comercială şi financiară, în cadrul cărora prestatorul s-a pus la dispoziţia beneficiarului pe durata contractului.

2) În ceea ce priveşte contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanţă, precum cele în discuţie în litigiul principal, articolul 62 alin. (2), articolul 63 şi articolul 64 alin. (1) din Directiva TVA trebuie interpretate în sensul că faptul generator al taxei şi exigibilitatea acesteia intervin la expirarea perioadei pentru care s-a convenit plata, fără să prezinte importanţă dacă beneficiarul a apelat efectiv sau cât de des a apelat la serviciile prestatorului.".

Curtea a precizat că, pe lângă faptul că hotărârea menţionată se referă la contracte de asistenţă juridică valabil încheiate (şi nu pentru a da o aparenţă de legalitate însuşirii nejustificate a unor sume de bani din patrimoniul unei organizaţii/societăţi), contractele de asistenţă juridică ce fac obiectul acuzaţiei în prezenta cauză nici măcar nu ar putea fi catalogate ca fiind contracte "de abonament" (la care se face referire în hotărârea Curţii), potrivit cărora clienţii efectuează plăţi indiferent dacă apelează sau nu la serviciile de consultanţă (juridică), întrucât nu sunt contracte cu executare succesivă şi, în plus, se referă la consultaţia care ar trebui acordată în anumite cauze (contractele încheiate cu C.C.I.R. şi Contractul nr. x/25.09.2012 încheiat între H. S.A.). Pe de altă parte, chiar din considerentele hotărârii (par. 40) rezultă că revine instanţei naţionale să verifice existenţa efectivă a prestării de servicii de consultanţă.

Astfel fiind, a apreciat că nici Decizia Consiliului Baroului Iaşi nr. 12 din 4.05.2015, invocată de inculpatul E. în apărare, nu poate atesta liceitatea cauzei încheierii Contractului de asistenţă juridică nr. x/06.01.2014 şi/sau realitatea prestării serviciilor, rezumându-se la a analiza exclusiv conţinutul contractului încheiat.

Inculpaţii au comis infracţiunile reţinute în sarcina lor cu intenţie directă, prevăzând şi urmărind producerea rezultatelor faptelor, respectiv prejudiciul adus persoanelor vătămate şi, în cazul inculpatului E., obţinerea - pentru sine ori pentru altul - de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, inclusiv prin folosirea unor înscrisuri false.

A mai arătat că nu se poate reţine în cazul inculpatelor B. şi A. cauza justificativă prevăzută de art. 21 din C. pen. (exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii) şi nici apărarea în sensul că aveau convingerea că actele pe care le semnează din dispoziţia inculpatului E. sunt legale, întrucât acesta avea şi calitatea de avocat. Ambele inculpate au cunoscut faptul că, prin actele pe care le semnau, ca reprezentante ale C.C.I.R. şi, respectiv, H. S.A., nu făceau decât să asigure o aparenţă de "legitimitate" însuşirii şi/sau folosirii de bani şi bunuri din patrimoniul unităţilor menţionate de către inculpaţii E., F. şi C. şi, prin urmare, erau conştiente de caracterul ilicit al acestor acţiuni.

De asemenea, Curtea a arătat că nu poate reţine, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D., dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., dat fiind că acesta a revenit asupra atitudinii de recunoaştere a infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, manifestată cu ocazia formulării cererii de aplicare a procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii (la termenul din 9.06.2017), în declaraţia dată la termenul din 2.05.2018 negând comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, instanţa de fond a aplicat fiecăruia dintre inculpaţi, pentru fiecare infracţiune reţinută în sarcina lor, pedeapsa închisorii, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen.

Sub acest aspect, a reţinut pericolul social al infracţiunilor, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, forma agravată şi continuată a acestora, precum şi numărul actelor materiale şi perioada activităţii infracţionale (menţionate mai sus, în cazul fiecăruia dintre inculpaţi), împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite (încheierea unor contracte având ca efect prejudicierea patrimoniului C.C.I.R. şi al H. S.A., precum şi, în cazul inculpatului E., cheltuirea în interes personal a sumei totale de 48.301.870,58 RON din lichidităţile C.C.I.R.), starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (respectiv pentru relaţiile de serviciu şi normala desfăşurare a relaţiilor patrimoniale, precum şi pentru relaţiile sociale privind încrederea publică în valoarea probantă a unui înscris sub semnătură privată), natura şi gravitatea rezultatului produs [prejudiciul patrimonial nerecuperat încă, adus persoanelor vătămate constituite părţi civile C.C.I.R. (de 53.823.942,46 RON, imputabil inculpatului E., de 2.546.251 RON, imputabil inculpatei B., de 5.199.079 RON, imputabil inculpatului D., de 260.397,88 RON, imputabil F., şi de 20.595 RON, imputabil inculpatei C.) şi H. S.A. (de 6.086.741,44 RON, imputabil inculpaţilor E. şi A., şi de 109.025,44 RON, imputabil F.)], motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit (obţinerea de foloase patrimoniale, pentru sine sau pentru altul), precum şi faptul că:

- inculpatul E., cetăţean român, în vârstă de 72 de ani, căsătorit, cu studii superioare, a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal, nerecunoscând comiterea faptelor, şi este cunoscut cu antecedente penale (a mai fost condamnat pentru infracţiuni concurente, de corupţie, comise în perioadele 26.02. - 6.03.2013 şi 13.03. - 18.03.2014, prin Sentinţa penală nr. 61/F/04.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 469/A/25.11.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi, respectiv, prin Sentinţa penală nr. 35/F/27.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 224/A/18.06.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală);

- inculpatele B. - cetăţean român, în vârstă de 67 de ani, căsătorită, cu studii superioare - şi A. - cetăţean român, în vârstă de 42 de ani, necăsătorită, cu studii superioare -, nu sunt cunoscute cu antecedente penale şi, deşi au avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale, solicitând chiar încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei (cerere la care au renunţat ulterior), în cursul judecăţii s-au prevalat de dreptul la tăcere şi prin avocat au formulat apărări în sensul că nu sunt vinovate de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina lor;

- inculpatul D., cetăţean român, în vârstă de 68 de ani, cu studii medii, nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o atitudine oscilantă în cursul procesului penal, recunoscând parţial comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa în cursul urmăririi penale, solicitând procedura recunoaşterii învinuirii în cursul judecăţii (cerere respinsă de instanţă în vederea efectuării cercetării judecătoreşti cu privire la toţi inculpaţii trimişi în judecată, pentru aflarea adevărului şi buna administrare a justiţiei), dar ulterior a dat o declaraţie prin care a negat comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa;

- inculpaţii F. - cetăţean român, în vârstă de 38 de ani - şi C. - cetăţean român, în vârstă de 43 de ani - au studii superioare, sunt căsătoriţi, au un copil minor şi se află la primul conflict cu legea penală; în cursul procesului penal s-au prevalat de dreptul la tăcere şi prin avocat au formulat apărări în sensul că nu sunt vinovaţi de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

Apreciat că nu poate reţine circumstanţe atenuante în ceea ce îi priveşte pe inculpaţi, întrucât în speţă nu se regăseşte niciuna dintre împrejurările enumerate la art. 75 din C. pen. sau art. 74 din C. pen. din 1969 [art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 nepresupunând doar lipsa de antecedente penale ale infractorului].

În ceea ce priveşte pedepsele complementară şi accesorie, a reţinut că, raportat la infracţiunea de delapidare şi - în cazul inculpatului E. - şi la infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, natura faptelor săvârşite, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpaţilor duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. (art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969 în cazul inculpatei C.), respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi - pentru inculpaţii E., B. şi A. - a dreptului prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (de a ocupa, în cadrul vreunei persoane juridice, funcţia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii: preşedinte, în cazul inculpatului E., secretar general, în cazul inculpatei B., director general, în cazul inculpatei A.), motiv pentru care, Curtea a dispus interzicerea exercitării acestora doar ca pedeapsă accesorie pentru inculpata C. şi ca pedeapsă complementară şi accesorie pentru ceilalţi inculpaţi.

De asemenea, a arătat că a interzis inculpaţilor dreptul de a alege, ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigenţele CEDO, reflectate în Hotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, faptele care au făcut obiectul cauzei neavând conotaţie electorală sau vreo gravitate care să impună interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune însă a fi interzis deoarece din penitenciar condamnaţii nu şi-ar putea îndeplini funcţiile elective şi nici nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru cetăţeni.

Referitor la modalitatea de executare, având în vedere cuantumul pedepsei rezultante stabilite pentru inculpatul E., faptul că în cazul pedepselor aplicate inculpatului prin hotărâri rămase definitive anterior pentru infracţiuni concurente nu s-a dispus suspendarea executării pedepsei, aceste pedepse fiind executate parţial în penitenciar, precum şi soluţia de anulare a liberării condiţionate, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în ceea ce îl priveşte.

Pentru inculpaţii B., A., D. şi F., a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile art. 91 alin. (1) lit. d) din C. pen. pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere: aplicarea pedepsei, fără executarea acesteia, nu este suficientă, raportat la criteriile avute în vedere anterior (la individualizarea pedepselor), luând în considerare atitudinea pe care inculpaţii, au avut-o în cursul procesului penal, cuantumul prejudiciului cauzat de activitatea fiecăruia dintre inculpaţi şi persoanele "beneficiare" ale săvârşirii infracţiunilor, perioada în care s-a desfăşurat activitatea infracţională şi, mai ales, faptul că niciunul dintre inculpaţi nu a depus eforturi pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunilor. Referitor la inculpata A., a arătat că nu este îndeplinită nici condiţia prevăzută de art. 91 alin. (1) lit. a) din C. pen. faţă de cuantumul pedepsei rezultante aplicate, mai mare de 3 ani.

Curtea a mai susţinut că situaţia este diferită în cazul inculpatei C., condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, în formă continuată (2 acte materiale, la datele de 18.06.2008 şi, respectiv, 23.10.2009), faţă de intervalul de timp scurs de la săvârşirea infracţiunii (aproape 9 ani), cuantumul prejudiciului cauzat - de 20.595 RON -, cu mult mai mic decât prejudiciul reţinut în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi inculpaţi, prejudiciu pentru care există garanţii de acoperire (măsura sechestrului asigurător instituită de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. prin Ordonanţa nr. 168/P/2012 din 20.10.2015 asupra unui imobil tip apartament din Bucureşti, str. x, Corp B, parter). Astfel fiind, în raport de criteriile anterior menţionate şi apreciind că scopul pedepsei va putea fi atins chiar fără executarea acesteia, în baza art. 81 din C. pen. din 1969, Curtea a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate acestei inculpate pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 82 din C. pen. din 1969.

În ceea ce priveşte măsurile de siguranţă, având în vedere că a reţinut comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu o serie de înscrisuri (având un conţinut care nu corespunde realităţii), dar şi pentru restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii de delapidare (prin încheierea aceloraşi acte), a dispus desfiinţarea acestora.

Sub aspectul laturii civile, având în vedere dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a reţinut îndeplinirea, în cauză, a condiţiilor răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 din C. civ. şi ale răspunderii civile solidare.

Pe de altă parte, a apreciat că, având în vedere că inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de delapidare, în formă continuată, iar unii dintre inculpaţi nu au participat la comiterea tuturor actelor materiale, aceştia nu pot fi obligaţi în solidar la plata tuturor despăgubirilor ce vor fi acordate părţilor civile, ci în funcţie de participaţia fiecăruia la actele materiale reţinute şi prejudiciul aferent.

Curtea a apreciat că nu prezintă relevanţă că banii dobândiţi ca urmare a comiterii infracţiunii de delapidare nu au profitat tuturor participanţilor, ci numai inculpaţilor E., F. (o parte prin intermediul societăţii M. S.R.L.) şi C. (prin intermediul societăţii N. S.R.L.), dat fiind caracterul solidar al răspunderii civile delictuale. De asemenea, a arătat că, nu influenţează modul de soluţionare a acţiunii civile nici împrejurarea că unul dintre participanţii la infracţiunea cauzatoare de prejudicii (G.) a fost condamnat pentru acea infracţiune separat, printr-o hotărâre anterioară, de admitere a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei (prin care nu a fost soluţionată şi acţiunea civilă, potrivit art. 486 din C. proc. pen.), şi nici faptul că societăţile M. S.R.L. şi N. S.R.L. nu au fost trimise în judecată şi nu s-a solicitat introducerea lor în procesul penal ca parte responsabilă civilmente (în condiţiile art. 21 alin. (1) din C. proc. pen.).

În ceea ce priveşte măsurile asiguratorii, având în vedere modalitatea de soluţionare a acţiunii civile, precum şi dispoziţiile privind cheltuielile judiciare din sentinţă, a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor E., B., A., D., F., pentru garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, până la concurenţa sumelor indicate în dispozitiv.

De asemenea, a dispus menţinerea măsurii sechestrului asigurător instituită de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. prin Ordonanţa nr. 168/P/2012 din 20.10.2015 cu privire la inculpata C., pentru garantarea reparării pagubei produse prin infracţiune, pe care a extins-o şi la garantarea executării cheltuielilor judiciare, până la concurenţa sumei de 24.095 RON.

În ceea ce priveşte măsura sechestrului asigurător instituită de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. prin Ordonanţa nr. 168/P/2012 din 20.10.2015, asupra bunurilor imobile deţinute de I., J. şi K. S.R.L., Curtea a apreciat că menţinerea acesteia nu se mai justifică în cauză, întrucât sunt bunuri dobândite de inculpatul E. înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 (imobilul din jud. Ilfov - în anul 2011, iar imobilele din Iaşi, str. x - în perioada 1994 - 1997), ce nu pot face obiectul confiscării extinse, având în vedere cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 11/2015 (M. Of. nr. 102/9.02.2015).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii E., B., A., D., F. şi C.

1. Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, vizează următoarele aspecte:

- Netemeinicia hotărârii apelate sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor E., B. şi C..

S-a solicitat ca, la reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului E. pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare cu consecinţe deosebii de grave, în formă continuată, şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, să fie avute în vedere actul material din conţinutul infracţiunii de delapidare, descris la pct. I.1 din Rechizitoriu, cu referire la încheierea Contractului de colaborare nr. x din 3.07.2009, între CCIR, prin inculpatul E., şi M. S.R.L., reprezentată de inculpatul F., în calitate de administrator şi asociat unic, care a cauzat CCIR un prejudiciu în cuantum de 518.202,74 RON, precum şi cele două acte materiale de fals în înscrisuri sub semnătură privată în raport de care instanţa de fond a dispus obligarea inculpaţilor E. şi F. în solidar la plata despăgubirilor de 220.780,42 RON către partea civilă CCIR, aferente Contractului nr. x din 06.09.2012.

În ceea ce o priveşte pe inculpata B., s-a solicitat majorarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni de închisoare, aplicată pentru infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebii de grave, în formă continuată, la 3 ani de închisoare, şi a duratei interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., ca pedeapsă complementară, de la 2 ani la 3 ani, având în vedere că inculpata B. a acţionat în circumstanţele asemănătoare cu cele în care a săvârşit faptele pentru care a fost condamnată inculpata A., respectiv la dispoziţia inculpatului E., în mod discreţionar, în funcţie de interesele materiale personale ale acestuia.

Referitor la inculpata C., s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 81 alin. (1) lit. a) - c) din C. pen., având în vedere că inculpata nu şi-a manifestat disponibilitatea de a acoperi prejudiciul pe care l-a cauzat în timpul procesului penal şi nu a dat declaraţie în cursul cercetării judecătoreşti. Totodată, s-a considerat că durata îndelungată de la data săvârşirii infracţiunii, în perioada 2008 - 2009, şi cuantumul scăzut al prejudiciului nu sunt elemente suficiente care să susţină convingerea magistratului judecător că scopul pedepsei poate fi realizat fără executarea efectivă.

- Netemeinicia hotărârii judecătoreşti sub aspectul respingerii procedurii simplificate în cazul inculpatului D., faţă de împrejurarea că, deşi inculpatul a avut o atitudine oscilantă ulterior cererii acestuia de a se judeca în procedura recunoaşterii învinuirii, după administrarea probelor, instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt. Astfel, explicaţiile date de inculpatul D. faţă de acuzaţiile de fals în înscrisuri sub semnătură privată au fost de recunoaştere a semnăturii de pe actele semnate. În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului relativ la acuzaţiile de complicitate la săvârşirea infracţiunii de delapidare, în sensul că a obţinut chiria pentru 170 - 200 de obiecte moştenire de familie, inclusiv retroactiv, bani pe care i-a dat prietenului său FFF., decedat în prezent, care îi depozitase aceste obiecte, că ar fi solicitat inculpatului E. să îi remită chiria în avans, cu condiţia ca obiectele să îi rămână în proprietatea inculpatului E., înţelegere îndeplinită în 2012, sau că a închiriat cu H. un spaţiu/puncte de lucru, afacere preluată de martora UU., iar ulterior de prietenul său XXX., decedat în prezent, s-a considerat că acestea nu pot fi verificate, justificate, documentate şi nu au consecinţe asupra modificării situaţiei de fapt, cu atât mai mult cu cât inculpatul E. a precizat, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, că obiectul contractului de închiriere a bunurilor cu inculpatul D. a vizat, pe lângă bunurile închiriate de la inculpatul D., fără inventar, şi 180 de bunuri aduse de la biroul său de avocatură din Iaşi.

- Greşita achitare a F. cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 acte materiale), întrucât Contractul de colaborare nr. x din 3.07.2009 şi Contractul nr. x din 06.09.2012 încheiate între S.C. M. S.R.L. şi CCIR sunt încheiate în fals, în scopul justificării obţinerii unor sume de bani din bugetul CCIR.

Fictivitatea Contractului de colaborare nr. x din 3.07.2009 încheiat între S.C. M. S.R.L. şi CCIR reiese din următoarele elemente:

a) devizele care au însoţit facturile emise de S.C. M. S.R.L. sunt sumare, arătând că au fost introduse la plată materiale, sume cuvenite colaboratorilor care au participat la realizarea emisiunilor (între 3 şi 7 persoane) şi costuri de producţie efective, fără nici o detaliere a acestor componente şi fără alte documente justificative anexate;

b) nu se regăsesc documente din partea CCIR care să confirme serviciile prestate de S.C. M. S.R.L.;

c) în declaraţia de suspect dată în data de 31.03.2015 de G. - şef al Cancelariei CCIR începând cu februarie 2008 şi ulterior şi şef al Executivului, aceasta a arătat că:

"în legătură cu Contractul nr. x/03.07.2009 încheiat de CCIR cu S.C. M. S.R.L. pentru realizarea emisiunii TV "Şi oameni şi afaceri" nu ştiu în ce a constat prestaţia lui F., în afară de aceea că era prezent în studio în perioada înregistrării emisiunii, atât timp cât prezentatorul emisiunii, GG. - Director adjunct al Direcţiei de Relaţii Publice a CCIR, era cel care împreună cu regizorul aduna datele şi subiectele discutate, pe care le cunoştea foarte bine, fiind implicat direct în activitatea camerală."

Fictivitatea Contractului nr. x din 06.09.2012 încheiat între S.C. M. S.R.L. şi CCIR reiese din următoarele elemente:

a) Contractul este sumar referindu-se în termeni generali la servicii de design ambiental şi estetică, nu conţine precizări referitoare la serviciile ce trebuiau prestate efectiv, la spaţiile unde urmau să se realizeze reamenajări, la forma şi conţinutul materialelor/proiectelor ce trebuiau predate şi care constituiau documente justificative pentru plăţile efectuate;

b) La dosarul cauzei nu se regăsesc documente din care să rezulte necesitatea acestor servicii;

c) S.C. M. S.R.L. a emis facturi în perioada septembrie 2012 - martie 2014 în valoare totală de 220.780,42 RON inclusiv TVA, care au fost achitate integral de partea civilă CCIR;

d) Fiecare factură a fost însoţită de un document denumit Raport de lucru având între una şi patru-cinci pagini conţinând referiri succinte la reamenajarea unor spaţii din incita CCIR şi câteva poze cu imagini create pe calculator cu incinta spaţiilor, sistemul de iluminat şi cu mobilierul propus (mese, fotolii, scaune etc.);

e) Serviciile ce trebuiau prestate în baza acestui contract nu sunt dovedite cu documente justificative.

- Nelegalitatea reţinerii consecinţelor deosebit de grave pentru infracţiunea de delapidare săvârşită de inculpatul F., având în vedere cuantumul prejudiciului produs prin comiterea acesteia, sub 2.000.000 RON.

În dezbateri, procurorul a precizat că nu mai susţine motivul de apel privind reţinerea procedurii simplificate în cazul inculpatului D.

2. Prin motivele de apel formulate în scris şi susţinute oral în dezbateri, inculpatul E., în esenţă, a criticat hotărârea instanţei de fond cu privire la următoarele aspecte:

- Interceptările efectuate în cauză sunt nule, întrucât inculpatul nu avea calitatea cerută subiectului activ al infracţiunii de abuz în serviciu, infracţiunile pentru care s-a solicitat autorizarea acestora nu erau de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la data formulării cererii de autorizare nu era începută urmărirea penală împotriva sa şi/sau a martorei G., durata totală a interceptărilor a depăşit 120 de zile, interceptările şi procesele-verbale de transcriere au fost efectuate de echipe mixte DNA-SRI, în baza protocoalelor constatate a fi nelegale;

- Raportul de constatare întocmit de specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie YYY. la data de 29.07.2015 este o probă nelegală, întrucât, deşi a fost contestat de către inculpat la data de 16.11.2015, în cauză nu s-a dispus efectuarea unei expertize, cu încălcarea dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din C. proc. pen., forma în vigoare la acea dată; Totodată, concluziile raportului de constatare s-au întemeiat pe expertizele extrajudiciare depuse la dosarul de urmărire penală de CCIR şi H., comandate şi plătite de aceste persoane interesate; Raportul de constatare a fost dispus în considerarea infracţiunii de abuz în serviciu, însă a fost folosit pentru a proba infracţiunile de delapidare şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca urmare a schimbării încadrării juridice; deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea contestaţiilor împotriva încheierii de cameră preliminară a stabilit că este necesară efectuarea unei expertize, instanţa de fond a respins această probă;

- Dosarul de fond nu a fost repartizat aleatoriu, având în vedere că la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezile privind repartizarea aleatorie, conform Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti;

- În cauză nu s-a dat eficienţă cauzelor justificative reglementate de art. 21 alin. (1) din C. pen., reprezentate de dreptul/obligaţia pe care preşedintele organizaţiei îl/o are, consacrat imperativ prin dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 335/2007 şi prin art. 34 pct. 3, 4, 10, 11, 13 şi 15 din Statut, precum şi de art. 22 din C. pen., faptele fiind săvârşite cu consimţământul persoanelor vătămate CCIR şi H., dovedit prin descărcarea de gestiune;

- În mod nelegal, şi contrar menţiunii din Rechizitoriu, s-a reţinut că faptele au fost săvârşite sub Noul C. pen., deşi ultimul act la care a participat a fost şedinţa Biroului de conducere din 23 ianuarie 2014;

- Faptele încadrate în infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi delapidare nu constituiau infracţiuni în vechea reglementare, întrucât art. 290 din C. pen. anterior nu incrimina actele false încheiate între persoane private, iar infracţiunea de delapidare avea ca subiect activ doar un funcţionar cu atribuţii de gestiune, condiţii care nu sunt îndeplinite în cauză; actele de dispoziţie erau efectuate în executarea actelor de dispoziţie hotărâte de organele de conducere, prin voinţa legiuitorului inculpatul fiind obligat să ducă la îndeplinire prevederile bugetare;

- Întrucât organizaţia CCIR nu este "o persoană juridică fără scop patrimonial", "fără scop lucrativ", aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, ci dimpotrivă, fiind însă nonprofit, aşa cum este şi apolitică, privată şi de utilitate publică (dar fără a fi "de interes public", conform Deciziilor Curţii Constituţionale), preşedintele acestei organizaţii nu poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000. Pentru a fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 nu este suficient să fii "conducătorul" entităţii respective, ci este obligatoriu să realizezi conţinutul constitutiv al infracţiunii prin a-ţi folosi influenţa sau autoritatea şi această latură obiectivă a infracţiunii trebuie dovedită cu probe, nu prin simpla alegaţie "şi-a folosit influenţa sau autoritatea". Nici obiectul material al infracţiunii, obţinerea folosului necuvenit, nu este dovedit în cauză, întrucât banii au intrat legal în conturile contractanţilor ca preţ al unei înţelegeri civile dintre părţi şi nu "necuvenit".

- Instanţa de fond a calculat prejudiciile reţinute în mod greşit, prin faptul că a adunat aritmetic, în mod eronat, sumele contractelor;

- În raport de data săvârşirii faptei de care este acuzată inculpata C., 23.10.2009, raportat la momentul începerii urmăririi penale in personam, 30.09.2015, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale;

- Hotărârea nu este motivată, instanţa de fond preluând argumentele prezentate în rechizitoriu, fără a arăta care este conţinutul infracţiunilor care formează obiectul acuzaţiilor;

- Situaţia de fapt reţinută este eronată. Astfel, sumele cheltuite în interes personal, în cazinou, îi aparţineau inculpatului, fiind depuse de acesta pe card personal, în numerar, la casierie sau transferate prin bancă; contractele cu privire la care s-a reţinut fictivitatea provin în mod cert, asumat şi real de la persoanele semnatare, conţin datele de identificare corecte, poartă sigiliul autentic al părţilor, semnăturile acestora şi au fost emise prin voinţa, consimţământul şi voinţa de necontestat a contractanţilor, fiind valabile chiar dacă ar fi acceptată ipoteza că conţinutul acestora nu corespunde adevărului, obligaţiile fiind legal asumate. De altfel, contractele incriminate nu conţin drept clauze menţiunea că acestea ar fi fost executate, ci asumarea executării în viitor a unor prestaţii, împrejurare care nu putea să fie nereală la momentul încheierii contractului. Martora G. şi inculpata B., asupra cărora se pretinde că şi-a folosit autoritatea, aveau obligaţia de a executa dispoziţiile inculpatului în legătură cu actele şi faptele care priveau bunul mers al organizaţiei. Actele încheiate între H. şi S.C. M. reprezintă contracte civile, cu privire la încheierea cărora inculpatul nu avea nici atribuţii, nici autoritate, societatea H. fiind distinctă faţă de CCIR. Referitor la contractele de asistenţă juridică încheiate de CCIR cu cabinetul său de avocatură, inculpatul a susţinut că atât acestea, cât şi prestaţiile au fost reale, aspect ce reiese din declaraţiile tuturor consilierilor juridici ai CCIR, care arată că inculpatul se implica în toate dosarele (procesele au fost câştigate), însă nu în calitate de preşedinte, întrucât nu avea atribuţii în acest sens;

- Nu au fost administrate probe din care să reiasă săvârşirea faptelor care i se impută.

3. Prin motivele de apel formulate în scris şi susţinute oral în dezbateri, inculpata B., în esenţă, a criticat hotărârea instanţei de fond, pe care a apreciat-o nelegală şi netemeinică, cu privire la faptul că vinovăţia acesteia nu a fost tratată în mod distinct, ci rezultă din modalitatea în care judecătorul a înţeles să prezinte faptele şi succesiunea acestora prin raportare la fiecare contract în parte, concluzionând că intenţia directă rezultă din întreg ansamblul probator administrat în cauză.

Apelanta-inculpată a susţinut că toate contractele încheiate au fost cuprinse în bugetul anual întocmit de către Direcţia de specialitate din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României sub controlul Comisiei de Cenzori, sens în care, în opinia sa, avea obligaţia de a duce la îndeplinire toate atribuţiile ce îi reveneau, în limitele bugetului aprobat. Astfel, s-a arătat că toate contractele care, în opinia instanţei de fond au conotaţii penale, au fost semnate de inculpată în baza Dispoziţiei nr. 80/04.03.2008 emisă de preşedintele CCIR, motiv pentru care a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (2) din C. proc. pen., fiind justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă.

De altfel, contractele nu au fost fictive, acestea au fost valabil încheiate şi executate de către cocontractanţi.

Totodată, în dezbateri, a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, întrucât nu avea atribuţii privind administrarea patrimoniului CCIR.

4. Prin motivele de apel formulate în scris şi susţinute oral în dezbateri, inculpata A. a menţionat că toate contractele ce i-au fost imputate au fost încheiate cu respectarea tuturor condiţiilor cerute de legea care le reglementa, fiind cuprinse în bugetul anual al fiecărui an.

Astfel, cu privire la Contractul nr. x/05.09.2012, a precizat că acesta purta toate avizele de legalitate la momentul la care i-a parvenit spre semnare, iar toate contractele şi actele adiţionale erau însoţite de o fişă de analiză ce conţinea avizele de la departamentele de specialitate. Referitor la promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată la BNP O. sub nr. x/12.12.2013, a susţinut că a avut dreptul să semneze în baza unei Hotărâri a Consiliului de Administraţie din ianuarie 2013, astfel cum a declarat şi martorul BB.. Cu privire la contractele de asistenţă juridică încheiate cu Cabinetul de avocatură E., a arătat că inculpatul E. era la curent cu toate litigiile pe care S.C. H. S.A. le avea pe rolul instanţelor de judecată, fiindu-i transmise în mod constant de către doamna VV., şefa biroului juridic, situaţii centralizatoare ale tuturor dosarelor cu informaţii pe scurt despre evoluţia acestora.

Privitor la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a susţinut că nu se precizează în actul de acuzare în ce a constat alterarea contractelor reclamate ca fiind nelegale, care a fost participaţia sa la redactarea acestora, forma de vinovăţie imputată sau interesul urmărit, precum şi lipsa de incriminare a faptelor la data la care se reţine că ar fi fost săvârşite.

În concluzie, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., iar pe latură civilă respingerea acţiunii civile şi încetarea măsurii sechestrului asigurător.

5. Apelul inculpatului D. vizează nelegalitatea şi netemeinicia Sentinţei nr. 165 din 3 august 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, întrucât instanţa de fond nu a motivat în ce a constat încălcarea legii penale, iar soluţia de condamnare este greşită, întrucât probele administrate conduc la concluzia că s-a încheiat, în mod legal, o convenţie civilă, nefiind făcută dovada unei conivenţe infracţionale între inculpaţii D. şi E.

6. Prin motivele de apel formulate în scris şi susţinute oral în dezbateri, inculpatul F. a formulat critici care vizează următoarele aspecte:

- Greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina sa, respectiv incidenţa art. 1 alin. (2) din C. pen. privind lipsa incriminării la momentul săvârşirii faptelor a infracţiunii de delapidare sub formă agravată cu consecinţe deosebit de grave;

- Instanţa de fond i-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare prin respingerea unor solicitări esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei, în sensul că în mod nelegal a respins proba cu expertiza contabilă solicitată, iar soluţionarea cauzei atât sub aspect civil, cât şi sub aspect penal, s-a făcut în baza Raportului de constatare întocmit de organul acuzator, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie şi în baza unei expertize extrajudiciare întocmită de către partea civilă;

- Hotărârea primei instanţe conţine contradicţii flagrante între considerente şi dispozitiv, având în vedere modalitatea în care a soluţionat aspectul privitor la actul material constând în Promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/12.12.2013 de BNP O. (referitoare la S.), în sensul că la filele x din sentinţă se precizează că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la tentativă la delapidare, pentru ca în dispozitivul hotărârii apelantul să fie condamnat şi pentru acest act pentru forma consumată a infracţiunii;

- Prima instanţă a respins în mod netemeinic şi nelegal solicitarea de constatare a existenţei cauzei justificative prevăzută de art. 22 din C. pen., având în vedere că singura structură care dispunea de patrimoniul Camerei de Comerţ şi Industrie a României era Colegiul de Conducere, care şi-a exprimat acordul în fiecare an pentru punerea în executare a bugetului aprobat prin vot;

- Prima instanţă a dispus în mod netemeinic şi nelegal condamnarea sa pentru infracţiunea de complicitate la delapidare în formă continuată, ţinând cont de faptul că nu a arătat în considerentele hotărârii atacate de ce a apreciat că încheierea şi executarea unor contracte de drept comercial ar avea caracterul unor infracţiuni de delapidare;

Pe latură civilă, a solicitat fie respingerea acţiunii civile, fie aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. privind lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile.

În concluzie, a solicitat instanţei de control judiciar să aplice dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) sau d) din C. proc. pen.

7. Apelul declarat de inculpata C. are în vedere următoarele aspecte:

- Instanţa de fond a constatat în mod greşit că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, apelanta apreciind că este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât fapta a fost săvârşită la data de 23.10.2009, iar începerea urmăririi penale s-a dispus prin Ordonanţa nr. 168/P/2012 din data de 30.09.2015;

- Greşita condamnare a inculpatei pentru infracţiunea de complicitate la delapidare, arătând faptul că actele încheiate între S.C. N. cu Camera de Comerţ şi Industrie a României sunt contracte legale, valabil încheiate, contracte de cesiune drepturi patrimoniale de autor, iar nu un contract de publicitate, astfel cum susţine acuzarea;

- Este incidentă cauza justificativă prevăzută de art. 22 din C. pen., având în vedere că singura structură care dispunea de patrimoniul Camerei de Comerţ şi Industrie a României era Colegiul de Conducere, care şi-a exprimat acordul în fiecare an pentru punerea în executare a bugetului aprobat prin vot.

Pe latură civilă, a solicitat fie respingerea acţiunii civile, fie aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. privind lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile.

De asemenea, a solicitat ridicarea sechestrului asigurător instituit, apreciind că pentru un prejudiciu de cca 5.000 de euro, a fost menţinută în mod nelegal măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil care valorează cel puţin 150.000 euro.

În concluzie, a solicitat instanţei de control judiciar, în principal, să aplice dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) sau d) din C. proc. pen., iar în subsidiar încetarea procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel

1. Învestită în cel de-al doilea grad de jurisdicţie, Înalta Curte a procedat la ascultarea nemijlocită a inculpaţilor A., B. şi D., la termenul din 14 iulie 2020.

Apelanţii-intimaţi-inculpaţi C. şi F. au precizat că nu doresc să dea declaraţie în această fază procesuală.

Apelantul-intimat-inculpat E., după ce şi-a exprimat intenţia de a fi ascultat în apel, a revenit asupra acesteia, cu precizarea că tot ceea ce doreşte să declare este menţionat în notele scrise depuse la dosar.

Instanţa de control judiciar a încuviinţat, prin încheierea din 26.11.2019, administrarea probei testimoniale constând în audierea martorei G., solicitată de parchet şi proba cu înscrisuri în circumstanţiere, constând în acte medicale, solicitată de apelantul-intimat-inculpat D..

Proba testimonială încuviinţată a fost administrată la termenul din 14.07.2020, când a fost audiată martora G..

2. Prin încheierea din data de 2 iunie 2020, Înalta Curte a dispus schimbarea încadrării juridice în ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare sub forma de participaţie a instigării, pentru cele 11 acte materiale, pe care le va reţine doar ca acte materiale ale infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată, urmând ca infracţiunea de delapidare de care a fost acuzat inculpatul E. să privească cele 5 acte materiale, sub forma autoratului, respectiv: 1. Prin încheierea Contractului de colaborare nr. x din 03.07.2009, şi-ar fi însuşit pentru altul (M. S.R.L., prin inculpatul F.) suma de 518.202,74 RON din patrimoniul C.C.I.R; 2. Prin încheierea Contractului nr. x din 18.06.2008, de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor, şi-ar fi însuşit, pentru altul (societatea N. S.R.L., prin inculpata C., fiica sa) suma de 8.343 RON din patrimoniul C.C.I.R.; 3. Prin încheierea Contractului de închiriere nr. x/26.01.2011 (semnat de inculpata B., din dispoziţia sa) şi-ar fi însuşit suma de 2.491.999 RON din bugetul C.C.I.R.; 4. În perioada 04.06.2008 - 27.01.2014, ar fi cheltuit în interes personal suma totală de 47.599.382,90 RON din "Fondul la dispoziţia Biroului de Conducere al C.C.I.R./la dispoziţia Preşedintelui C.C.I.R.; 5. În perioada 02.12.2010 - 06.05.2014 ar fi efectuat mai multe plăţi în interes personal, către mai multe cazinouri, în valoare totală de 702.487,68 RON (echivalentul a 159.095,84 euro), din lichidităţile C.C.I.R.

3. Prin încheierea din 14.05.2019, Înalta Curte a admis cererea formulată de apelanta-intimată-inculpată C. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (3) din C. pen.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul celor două grade de jurisdicţie, Înalta Curte constată, la rândul său, că succesiunea şi conţinutul actelor obiective efectuate de inculpaţii E., B., A., D., F. şi C. au fost temeinic stabilite de către prima instanţă.

De altfel, pentru soluţionarea căilor de atac formulate în speţă se impune observaţia prealabilă că motivele de critică formulate de procuror şi de inculpaţi vizează, în general, chestiuni de drept cu referire la nulitatea unora dintre probele administrate în faza de urmărire penală, legalitatea contractelor cu privire la care s-au derulat cercetările în cauză, împrejurarea că faptele imputate inculpaţilor nu erau prevăzute de legea penală la data săvârşirii lor, lipsa unora dintre elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, incidenţa unor cauze justificative, lipsa de motivare a sentinţei apelate, unele contradicţii între sentinţă şi dispozitiv, nelegala reţinere a consecinţelor deosebit de grave pentru infracţiunea de delapidare săvârşită de inculpatul F., reţinerea procedurii simplificate în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., legea penală mai favorabilă, prescripţia răspunderii penale etc.

Împrejurările factuale au fost contestate doar punctual de participanţii procesuali, motiv pentru care nu se impune o reevaluare detaliată a acestora, analiza lor urmând a se efectua, în cele ce succed, numai în măsura necesară justei soluţionări a căilor de atac.

I. În ceea ce priveşte apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

A. Printre criticile aduse de procuror se regăseşte şi cea care vizează achitarea F. cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 acte materiale), în opinia acuzării Contractele de colaborare nr. x/03.07.2009 şi nr. y/06.09.2012 încheiate între S.C. M. S.R.L. şi CCIR fiind încheiate în mod fals, în scopul justificării obţinerii unor sume de bani din bugetul CCIR fără ca prestaţiile să fi fost realizate .

În susţinerea acestor critici, s-a menţionat - referitor la prestaţiile achitate de către CCIR în baza acestor contracte - că nu s-a făcut dovada că acestea ar fi fost reale, câtă vreme devizele care au însoţit facturile emise de S.C. M. S.R.L. ar fi sumare, fără nicio detaliere a componentelor menţionate în cuprinsul acestora şi fără alte documente justificative, inclusiv din partea CCIR care să confirme serviciile prestate de S.C. M. S.R.L. şi făcându-se trimitere la declaraţia de suspect a numitei G.

În dezacord cu aceste critici, Înalta Curte reţine că prima instanţă a făcut o judicioasă analiză a materialului probator circumscris acestei activităţi, înscrisurile administrate în cursul urmăririi penale aflându-se la filele x d.u.p., dintre acestea Înalta Curte urmând a reda, suplimentar celor avute în vedere de prima instanţă, notele de informare întocmite de martorul GG.

Astfel, în cuprinsul informărilor cu privire la stadiile proiectelor de producţie media, derulate de Camera Naţională pentru Sistemul Cameral, acesta a adus la cunoştinţă că "Emisiunea, realizată în colaborare cu Q. va fi difuzată la WW., în regim înregistrat (montată de echipa noastră de producţie cu echipamente profesionale ale WW.), săptămânal, sâmbăta, de la 17.00 la 18.00 [...] interviuri filmate, reportaje din teren, ştiri economice generale, montaje deosebite [...]; Au continuat filmările, reportaje şi interviuri filmate, pentru elaborarea emisiunii TV săptămânale înregistrată, a Camerelor de Comerţ, pregătită pentru a fi difuzată la WW.. Au fost filmate de-a lungul acestei perioade, CCI Constanţa, Braşov, Arad şi Timiş, în formatul deja cunoscut deja, cu accent pe Topurile Judeţene. Apoi filmări H. - parţial, ZZZ., Topul Naţional al Firmelor, şi cu diverse societăţi comerciale [...]".

Având în vedere că în toate devizele care au însoţit facturile emise de S.C. M. S.R.L. este menţionat GG., la vremea respectivă director adjunct la Direcţia Relaţii Publice Media & Comunicare din cadrul C.C.I.R., Înalta Curte reţine ca elocvente declaraţiile acestuia date în calitate de martor pe parcursul procesului penal, acesta învederând relativ la inculpatul F. că " m-am întâlnit în legătură cu realizarea acestei emisiuni, [...] rolul său a fost mai mult al unui producător delegat. Trebuia să se ocupe de parte de design al emisiunii care trebuia să aibă un decor care trebuia să-i confere unicitate. Era vorba de un pachet grafic pentru care primisem acordul de principiu de la televiziune [...] Noi nu aveam mijloacele materiale să realizăm acel pachet. Emisiunea s-a făcut bine pentru că şi implicarea F. a fost una vizibilă, acesta făcând ceea ce ţinea de el. WW. nu ne-a dat nimic, doar nişte oameni şi nişte camere care să filmeze. Inculpatul ... a fost cel care s-a ocupat şi de recuzită, a mea şi a coprezentatoarei mele".

Implicarea F. în realizarea emisiunii TV "Şi oameni, şi afaceri", rezultă şi din corespondenţa electronică pe care acesta a purtat-o cu persoanele implicate în realizarea emisiunii, în acest sens Înalta Curte făcând trimitere la conţinutul e-mail-urilor şi înscrisurilor de la dosar primă instanţă.

În aceste condiţii, soluţia primei instanţe care a pronunţat soluţia de achitare a F., întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., este la adăpost de orice critici, urmând a fi menţinută.

B. O altă critică adusă de procuror a vizat greşita respingere de către instanţa de fond a procedurii simplificate în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.

În opinia acuzării, instanţa de fond a reţinut o atitudine oscilantă din partea acestuia - o recunoaştere parţială în cursul urmăririi penale, urmată de solicitarea procedurii recunoaşterii învinuirii ce a fost respinsă de prima instanţă în vederea efectuării cercetării judecătoreşti cu privire la toţi inculpaţii, pentru aflarea adevărului şi buna administrare a justiţiei, pentru ca, în final, inculpatul, printr-o altă declaraţie să nege comiterea faptelor ce i-au fost imputate.

Cu toate acestea, procurorul a apreciat că, în urma respingerii cererii de judecată în procedura simplificată şi după administrarea probelor, instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi, în consecinţă, ar fi fost aplicabile dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În dezbateri, procurorul a precizat că nu mai susţine motivul de apel privind reţinerea procedurii simplificate în cazul inculpatului D., astfel că, în condiţiile în care acest din urmă inculpat nu şi l-a însuşit - de altfel, inculpatul D. a solicitat achitarea sa, Înalta Curte nu va mai analiza apelul din această perspectivă.

C. Apelul parchetului a mai vizat nelegalitatea hotărârii primei instanţe sub aspectul greşitei reţineri a consecinţelor deosebit de grave pentru infracţiunea de delapidare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F.

Înalta Curte reţine sub acest aspect că apelul este fondat, câtă vreme cuantumul prejudiciului total cauzat C.C.I.R. şi H. se situează sub 2.000.000 RON (887.626,06 RON):

- 518.202,74 RON despăgubiri aferente Contractului nr. x/03.07.2009;

- 220.780,42 RON despăgubiri aferente Contractului nr. x/06.09.2012;

- 39.617,46 RON despăgubiri aferente Contractului de închiriere nr. x/12.12.2013;

- 109.025,44 RON despăgubiri aferente Contractului de închiriere nr. x/05.09.2012.

II. În ceea ce-l priveşte pe apelantul-intimat-inculpat E., acesta a adus următoarele critici:

1. Interceptările efectuate în cauză sunt nule, întrucât inculpatul nu avea calitatea cerută subiectului activ al infracţiunii de abuz în serviciu, infracţiunile pentru care s-a solicitat autorizarea acestora nu erau de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la data formulării cererii de autorizare nu era începută urmărirea penală împotriva sa şi/sau a martorei G., durata totală a interceptărilor a depăşit 120 de zile, interceptările şi procesele-verbale de transcriere au fost efectuate de echipe mixte DNA-SRI, în baza protocoalelor constatate a fi nelegale.

Înalta Curte reţine că, prin dispoziţiile art. 911- 916 din C. proc. pen. din 1968 erau reglementate interceptările şi înregistrările audio sau video.

Deşi au fost abrogate la 1 februarie 2014 prin art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, dispoziţiile de lege criticate produc efecte juridice în cauză întrucât, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, "Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen., cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege."

În ceea ce priveşte calitatea de subiect activ al inculpatului, calitate care, în opinia acestuia, nu ar fi atras competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, instanţa de control judiciar nu o va mai analiza, însuşindu-şi în totalitate - posibilitate conferită de jurisprudenţa CEDO, cauza Helle împotriva Finlandei - argumentele primei instanţe şi nu le va mai relua prin prezenta decizie.

Relativ la durata totală a interceptărilor şi înregistrărilor autorizate care, în opinia apelantului E., ar fi depăşit limita maximă de 120 de zile prevăzută de alin. (5) al art. 911 din C. proc. pen. din 1968, Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate. Astfel, Înalta Curte reţine că, în cursul urmăririi penale, ca urmare a cererilor formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererile formulate de procuror şi a dispus măsuri de supraveghere constând în interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi comunicărilor telefonice în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii E. şi G., în vol. 8 d.u.p. se află Încheierile nr. 231/21.12.2012, nr. 18/17.01.2013, nr. 66/14.02.2013 şi nr. 100/19.03.2013, observându-se că durata maximă nu a fost depăşită.

Cu privire la motivele de apel prin care apelantul a susţinut că interceptările şi procesele-verbale de transcriere au fost efectuate de echipe mixte DNA-SRI, în baza protocoalelor constatate a fi nelegale, Înalta Curte reţine că, din întreg materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, rezultă că Serviciul Tehnic din cadrul DNA a procedat la punerea în executare a Autorizaţiilor nr. x/21.12.2012, nr. y/17.01.2013, nr. z/14.02.2013 şi nr. 98/19.03.2013 emise de Curtea de Apel Bucureşti, Serviciul Român de Informaţii neimplicându-se în activităţile de punere în executare. Mai mult decât atât, Înalta Curte reţine că, la termenul de judecată din data de 26.11.2019, s-a luat act de renunţarea apelantului E. la cererea de emitere de adrese către Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie cu conţinutul menţionat în nota de probatorii din data de 19 martie 2019 ce se circumscria Deciziei nr. 26 din 16.01.2019 a Curţii Constituţionale.

2. În cauză nu s-a dat eficienţă cauzelor justificative reglementate de art. 21 alin. (1) din C. pen., reprezentate de dreptul/obligaţia pe care preşedintele organizaţiei îl/o are, consacrat imperativ prin dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 335/2007 şi prin art. 34 pct. 3, 4, 10, 11, 13 şi 15 din Statut, precum şi de art. 22 din C. pen., faptele fiind săvârşite cu consimţământul persoanelor vătămate C. civ..I..R. şi H., dovedit prin descărcarea de gestiune.

În acest sens, inculpatul E. a susţinut că Adunarea Generală, Colegiul şi Biroul de Conducere au luat hotărâri în respectul legii şi al statutului şi, chiar în ipoteza în care s-ar fi comis fapte de natură penală, în condiţiile în care persoana vătămată, prin descărcarea de gestiune - legală şi statutară - şi-a dat consimţământul, prin votul majoritar al membrilor săi, cu privire la cheltuielile prevăzute anterior în Buget, aceste fapte devin nepenale.

Înalta Curte va respinge ca nefondate aceste critici şi îşi însuşeşte în totalitate motivarea primei instanţe care a învederat că nu are relevanţă faptul că "bugetul de venituri şi cheltuieli a fost aprobat şi/sau rectificat în condiţiile legii şi statutului. Astfel fiind, descărcarea de gestiune dată în cadrul Adunării Generale nu poate echivala cu un consimţământ al persoanei vătămate C.C.I.R. la săvârşirea faptei penale, în condiţiile art. 22 C. pen., întrucât în cauză persoana vătămată nu cunoştea, la momentul acordării descărcării de gestiune, că inculpatul a comis fapte prevăzute de legea penală în legătură cu patrimoniul său".

În ceea ce priveşte consimţământul persoanei vătămate dat "[...] prin votul majoritar al membrilor săi [...]", Înalta Curte se va raporta la elementele de fapt desprinse din declaraţiile celor care făceau parte din organele de conducere menţionate de apelantul-inculpat E. în motivele de apel care au descris modalitatea în care acesta din urmă îşi subordonase aceste organe de conducere.

Astfel, martorii au menţionat că

- " [...] întrucât legea şi statutul de organizare ale CCIR au fost concepute şi adoptate de către E., a fost facil pentru acesta de a conduce discreţionar şi abuziv instituţia. [...] cine nu se subordona necondiţionat dispoziţiilor sale, prolifera ameninţări [...] dispunea unilateral de patrimoniul instituţiei, [...] fiind foarte uşor de a controla o masă critică care să-i asigure continuitatea şi majoritatea în luarea deciziilor" (AA., vicepreşedinte al C.C.I.R. în perioada iunie 2011- martie 2014);

- "Cu nicio ocazie, nici în Adunările generale şi nici la şedinţele Colegiului sau Biroului de conducere, nu mi s-a prezentat vreo situaţie cu sumele cheltuite şi în ce scop. [...] La nici una dintre şedinţele de birou, de colegiu sau ale Adunării Generale nu ni s-a adus la cunoştinţă despre existenţa acestor contracte încheiate în dauna patrimoniului CCIR şi nici nu au fost supuse dezbaterii sau aprobării transparente. E posibil să fie prezentate sub forma unor proiecte globale, dar din care nu reieşea care este obiectul acestor contracte sau convenţii, cine sunt părţile sau sumele plătite. În fapt, CCIR a fost condus de şeful executivului şi al Cancelariei Camerei, d-na G., care colabora direct cu preşedintele, E. şi executa întocmai dispoziţiile acestuia. [...] modul de conducere al lui E. a fost individual, fără antrenarea structurilor de conducere [...] actul de conducere al acestuia a fost realizat prin manipulare, prezentându-ni-se global situaţia, fără să ni se indice în concret detaliile" (DD., vicepreşedinte al CCIR, membru în Biroul de conducere, Colegiul de conducere al CCIR).

- "La nici una dintre aceste şedinţe sau adunări nu au fost dezbătute spre aprobare, contractele sau convenţiile încheiate între CCIR şi Cabinet de Avocatură E., contractele de cesiune neexclusivă a drepturilor de patrimoniale de autor încheiate între CCIR şi S.C. N.. şi contractele de colaborare încheiate între CCIR şi S.C. M. S.R.L., reprezentată de ginerele său, F. [...] modul de conducere al lui E. a fost manipulator, în sensul că prezenta eronat unele situaţii şi se folosea de oamenii care erau mai uşor de influenţat" (OO., vicepreşedinte al CCIR în perioada 2007-2011, participant la şedinţele Biroului şi Colegiului de conducere şi în Adunările Generale ale CCIR).

3. În mod nelegal, şi contrar menţiunii din Rechizitoriu, s-a reţinut că faptele au fost săvârşite sub Noul C. pen., deşi ultimul act la care a participat a fost şedinţa Biroului de conducere din 23 ianuarie 2014.

În ceea ce priveşte critica referitoare la legea penală aplicabilă conflictului de drept dedus judecăţii, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, reţinând corecte argumentele primei instanţe care a avut în vedere că, potrivit evidenţei financiar-contabile a CCIR transmise cu Adresa nr. x/25.02.2015, contul de card de debit al organizaţiei nu a mai înregistrat operaţiuni după data de 06.05.2014.

4. Faptele încadrate în infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi delapidare nu constituiau infracţiuni în vechea reglementare, întrucât art. 290 din C. pen. anterior nu incrimina actele false încheiate între persoane private, iar infracţiunea de delapidare avea ca subiect activ doar un funcţionar cu atribuţii de gestiune, condiţii care nu sunt îndeplinite în cauză; actele de dispoziţie erau efectuate în executarea actelor de dispoziţie hotărâte de organele de conducere, prin voinţa legiuitorului inculpatul fiind obligat să ducă la îndeplinire prevederile bugetare.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată din reglementarea cuprinsă în art. 290 din C. pen. din 1968, Înalta Curte reţine că, "privind un raport juridic inexistent sau denaturat, subiecţii acestui raport sunt deseori şi subiecţi ai infracţiunii [...] autor, adică subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană [...] fapta poate fi săvârşită şi de o pluralitate de subiecţi activi: coautori, instigatori, complici." (Vintilă Dongoroz, Explicaţii teoretice ale C. pen. Român, Partea specială, vol. IV, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1972, pagina 391). Din această perspectivă, criticile apelantului inculpat E. sunt nefondate.

Cu privire la criticile subsumate calităţii de subiect activ al infracţiunii de delapidare, Înalta Curte le va respinge dat fiind că, pe de o parte, în privinţa legii aplicabile raportului de conflict, inclusiv în urma schimbării încadrării juridice dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 02.06.2020, astfel cum s-a reţinut supra, ne aflăm pe tărâmul C. pen. în vigoare, nu al C. pen. din 1968, iar pe de altă parte, în determinarea calităţii sale de "funcţionar", pe lângă argumentele primei instanţe, suplimentar reţinem că relevantă este poziţia juridică şi de fapt ocupată de apelantul-inculpat în cadrul raporturilor cu C.C.I.R., voinţa legiuitorului nefiind aceea de a exclude din sfera de cuprindere a categoriei funcţionarilor a persoanelor care exercită însărcinări de altă natură decât cea de salariat în serviciul unei persoane juridice de drept privat.

5. Întrucât organizaţia CCIR nu este "o persoană juridică fără scop patrimonial", "fără scop lucrativ", aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, ci dimpotrivă, fiind însă nonprofit, aşa cum este şi apolitică, privată şi de utilitate publică (dar fără a fi "de interes public", conform Deciziilor Curţii Constituţionale), preşedintele acestei organizaţii nu poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000. Pentru a fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 nu este suficient să fii "conducătorul" entităţii respective, ci este obligatoriu să realizezi conţinutul constitutiv al infracţiunii prin a-ţi folosi influenţa sau autoritatea şi această latură obiectivă a infracţiunii trebuie dovedită cu probe, nu prin simpla alegaţie "şi-a folosit influenţa sau autoritatea".

Înalta Curte reţine că obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 constă în relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu care nu se poate realiza în condiţiile în care persoanele aflate în diferite funcţii de conducere îşi folosesc prerogativele conferite de funcţie în scopul realizării unor avantaje personale, inclusiv patrimoniale.

Inculpatul a susţinut că, pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii, "nu este suficient să fii "conducătorul" entităţii respective, ci este obligatoriu să realizezi conţinutul constitutiv al infracţiunii prin a-ţi folosi influenţa sau autoritatea şi această latură obiectivă a infracţiunii trebuie dovedită cu probe, nu prin simpla alegaţie "şi-a folosit influenţa sau autoritatea".

Pe lângă elementele de fapt menţionate de prima instanţă în antepenultimul alineat al filei 40 din sentinţa apelată sub aspectul influenţei ori autorităţii pe care inculpatul E. o avea atât în cadrul CCIR, cât şi al H., Înalta Curte reţine că aspecte de fapt care să pună în lumină modalitatea discreţionară în care acesta acţiona sunt puse în lumină şi de alte declaraţii administrate în cauză, menţionându-le cu titlu exemplificativ pe cele ale martorilor PP. şi AA..

Astfel, reţinem din declaraţia martorului PP., fost vicepreşedinte al CCIR în perioada 2009 - 2011 - perioadă care se suprapune cu activitatea de preşedinte al CCIR a inculpatului E. -, că "atât legea de organizare şi funcţionare a camerei, cât şi statutul acesteia au fost concepute în totalitate de E. [...] prin statut se permitea ca 22 de voturi din cei 42 de membri ai Adunării Generale să se poată adopta hotărâri. Cu acest fapt ne ameninţa permanent, că îi este uşor să ne schimbe în orice clipă, fiind simplu pentru el să controleze şi să manipuleze un grup de cel puţin 22 de membri ai Adunării Generale [...]" .

Din declaraţia următorului vicepreşedinte al CCIR, martorul AA., Înalta Curte reţine că, " legea şi statutul de organizare ale CCIR au fost concepute şi adoptate de către E., a fost facil pentru acesta de a conduce discreţionar şi abuziv instituţia. Mai mult decât atât, cine nu se subordona necondiţionat dispoziţiilor sale, prolifera ameninţări care se concretizau cu pierderea locului de muncă, procese intentate acestora în care nu aveai nicio şansă de câştig, ameninţări fizice. [...] era singurul care dispunea unilateral de patrimoniul instituţiei, de poziţiile pe care le ocupa fiecare preşedinte al camerelor judeţene, fiind, prin modul de organizare, foarte uşor de a controla o masă critică care să-i asigure continuitatea şi majoritatea în luarea deciziilor" .

De asemenea, Înalta Curte va reţine suplimentar şi o parte din convorbirile telefonice interceptate, din conţinutul acestora punându-se în evidenţă modalitatea în care inculpatul E. îşi exercita ascedentul asupra membrilor CCIR.

Astfel, edificatoare în acest sens este conversaţia pe care inculpatul E. a avut-o în data de 03.04.2013 cu inculpata A.:

"E.: Da, A..

A.: Buna ziua, domnu´ avocat! Ă, vă pot deranja cu o problemă. Mică.

E.: Zi!

A.: A... ne-aţi spus de punctele ale de alimentaţie. Pentru evenimentul ăsta.

E.: Da.

A.: ... care va fi sâmbătă. Numai că, ăştia au văzut acum că noi montăm alea, şi ei vor să renunţe la contract.

E.: Să renunţe!

A.: Mda.

[...]

E.: Să renunţe la contract. Asta spune-le. "Am vorbit la conducere şi a spus să renunţăm la contract". Alea sunt punctele lu´ H.. Şi să renunţe la contract, mă! Transmite-le chestia asta.

A.: Da, da´ ştiţi că alea nu erau în plan când noi le-am comunicat.

E.: Nu mă interesează, mă! Să renunţe la contract. Să renunţe la contract. Transmite-le astea din partea mea. Acum!

[...]

E.: Tu nu înţelegi ce-ţi spun? Ce dracu?

A.: Da.

E.: Aţi, v-aţi tâmpit cu toţi astăzi? [...]"

Astfel, în cadrul acestei convorbiri telefonice, inculpatul E. a utilizat mai multe formule imperative în limbajul său ce se circumscriu funcţiei conative a unei comunicări.

În acest sens, locutorul - inculpatul E., a urmărit prelucrarea conlocuitorului său - inculpata A., angajând-o pe aceasta din urmă în a recepta mesajul pe care dorea să i-l adreseze - inculpatul E. era cel care avea autoritatea şi influenţa totală în cadrul CCIR şi H., inclusiv asupra persoanelor angajate în cadrul acestei organizaţii care au calitatea de inculpaţi în prezenta cauză, prin folosirea unor construcţii imperative prin excelenţă, exercitând asupra receptorului o presiune pentru a-l determina să acţioneze în sensul solicitat.

6. În raport de data săvârşirii faptei de care este acuzată inculpata C., 23.10.2009, raportat la momentul începerii urmăririi penale in personam, 30.09.2015, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

În referire la aceste critici ale inculpatului, Înalta Curte reţine că inculpatul E. - chiar dacă este tatăl inculpatei C. - nu are calitatea procesuală de a aduce critici sentinţei apelate în ceea ce o priveşte pe această inculpată, în condiţiile în care inculpata C. a formulat apel în cauză, urmând a fi analizate motivele de apel în secţiunea dedicată acesteia.

7. Hotărârea nu este motivată, instanţa de fond preluând argumentele prezentate în rechizitoriu, fără a arăta care este conţinutul infracţiunilor care formează obiectul acuzaţiilor.

În referire la aceste critici, Înalta Curte reţine că prima instanţă a dat eficienţă deplină dispoziţiilor art. 103 din C. proc. pen., prin trimiteri detaliate la mijloacele de probă administrate şi referiri punctuale, exhaustive, la elementele de fapt ce se desprind din acestea, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei apelate, filele x.

Astfel, Înalta Curte îşi însuşeşte argumentele prezentate de prima instanţă în sentinţa pronunţată, cu excepţia celor pentru care, prin încheierea de şedinţă din data de 02.06.2020, a dispus schimbarea încadrării juridice în ceea ce priveşte infracţiunea de delapidare sub forma de participaţie a instigării, pentru cele 11 acte materiale ce au fost reţinute doar ca acte materiale ale infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată, infracţiunea de delapidare de care a fost acuzat inculpatul E. urmând să privească celelalte acte materiale, sub forma autoratului, astfel cum s-a reţinut prin încheierea de şedinţă menţionată anterior. Din această perspectivă, hotărârea apelată a fost motivată în concordanţă cu exigenţele art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi criteriile stabilite de instanţa de contencios european în cauza Helle contra Finlanda.

8. Situaţia de fapt reţinută este eronată. Astfel, sumele cheltuite în interes personal, în cazinou, îi aparţineau inculpatului, fiind depuse de acesta pe card personal, în numerar, la casierie sau transferate prin bancă; contractele cu privire la care s-a reţinut fictivitatea provin în mod cert, asumat şi real de la persoanele semnatare, conţin datele de identificare corecte, poartă sigiliul autentic al părţilor, semnăturile acestora şi au fost emise prin voinţa, consimţământul şi voinţa de necontestat a contractanţilor, fiind valabile chiar dacă ar fi acceptată ipoteza că conţinutul acestora nu corespunde adevărului, obligaţiile fiind legal asumate. De altfel, contractele incriminate nu conţin drept clauze menţiunea că acestea ar fi fost executate, ci asumarea executării în viitor a unor prestaţii, împrejurare care nu putea să fie nereală la momentul încheierii contractului. Martora G. şi inculpata B., asupra cărora se pretinde că şi-a folosit autoritatea, aveau obligaţia de a executa dispoziţiile inculpatului în legătură cu actele şi faptele care priveau bunul mers al organizaţiei. Actele încheiate între H. şi S.C. M. reprezintă contracte civile, cu privire la încheierea cărora inculpatul nu avea nici atribuţii, nici autoritate, societatea H. fiind distinctă faţă de CCIR. Referitor la contractele de asistenţă juridică încheiate de CCIR cu cabinetul său de avocatură, inculpatul a susţinut că atât acestea, cât şi prestaţiile au fost reale, aspect ce reiese din declaraţiile tuturor consilierilor juridici ai CCIR, care arată că inculpatul se implica în toate dosarele (procesele au fost câştigate), însă nu în calitate de preşedinte, întrucât nu avea atribuţii în acest sens.

A. În ceea ce priveşte criticile prin care apelantul-inculpat E. a susţinut că sumele cheltuite în interes personal, în cazinou, îi aparţineau acestuia, fiind depuse în contul cardului, personal, în numerar, la casierie sau transferate prin bancă, Înalta Curte îşi însuşeşte în totalitate argumentele avute în vedere de prima instanţă care a menţionat că acţiunea inculpatului de a cheltui bani din contul organizaţiei, folosind cardul aferent, ar fi fost licită în măsura în care ar fi alimentat acel cont cu sumele de bani cheltuite, astfel încât să se poată afirma că a cheltuit banii proprii; or, în cauză inculpatul nu a procedat în acest mod, astfel că acţiunea sa de a efectua plăţile menţionate reprezintă o însuşire a banilor C.C.I.R. şi constituie una din modalităţile normative alternative ale infracţiunii de delapidare.

B. Referitor la criticile aduse sentinţei primei instanţe prin care inculpatul E. a susţinut că martora G. şi inculpata B. - asupra cărora se pretinde că şi-a folosit autoritatea - aveau obligaţia de a executa dispoziţiile inculpatului în legătură cu actele şi faptele care priveau bunul mers al organizaţiei, Înalta Curte le circumscrie cauzelor justificative şi nu le va analiza în apelul acestui inculpat care nu are calitatea procesuală de a le critica în numele inculpatei la care a făcut referire, ci vor fi analizate separat, în apelul inculpatei B.

C. În ceea ce priveşte criticile aduse de acelaşi inculpat care a susţinut că actele încheiate între CCIR, respectiv H., pe de o parte, şi S.C. M. S.R.L., respectiv S.C. N. S.R.L., pe de altă parte, reprezintă contracte civile, cu privire la încheierea cărora inculpatul nu avea nici atribuţii, nici autoritate, fiind asumate, reale, conţinând datele de identificare corecte, poartă sigiliul autentic al părţilor, semnăturile acestora, au fost emise prin voinţa, consimţământul şi voinţa de necontestat a contractanţilor, fiind valabile chiar dacă ar fi acceptată ipoteza că conţinutul acestora nu corespunde adevărului, Înalta Curte le va respinge ca nefondate, din probatoriul administrat şi amplu analizat de prima instanţă rezultând contrariul. Astfel, după cum a reţinut şi prima instanţă, inculpatul E. îşi subordonase, practic, CCIR şi H., edificatoare în acest sens fiind elementele de fapt desprinse din declaraţia inculpatei A., director general al H.:

"[...] pe toată perioada exercitării funcţiei am fost ameninţată verbal de către domnul AAAA. că, dacă nu execut ceea ce mi se cere, voi fi dată afară. Din cea mai mare parte a actelor care au fost dispuse de domnul AAA., reiese faptul că acestea au fost făcute în scop personal, pentru sine, familia şi apropiaţii săi, solicitând totodată încheierea de contracte în condiţii preferenţiale. [...] au existat situaţii în care cei care nu se supuneau deciziilor sale, erau eliminaţi[...]" . În aceste condiţii, reiese cu evidenţă că, prin faptele sale, inculpatul a urmărit să sustragă şi să-şi însuşească pentru F. bani din patrimoniul acestei persoane juridice.

D. Inculpatul E. a mai susţinut, referitor la contractele de asistenţă juridică încheiate de CCIR şi H. cu cabinetul său de avocatură, că atât acestea, cât şi prestaţiile au fost reale, aspect ce reiese din declaraţiile tuturor consilierilor juridici care au declarat că inculpatul se implica în toate dosarele, însă nu în calitate de preşedinte, neavând atribuţii în acest sens.

Înalta Curte va respinge ca nefondate şi aceste critici şi îşi va însuşi argumentele primei instanţe care a arătat că activitatea de asistenţă juridică nu a fost prestată efectiv, iar cele cinci contracte nici măcar nu au fost încheiate în acest scop, ci pentru ca inculpatul E. să îşi poată însuşi, prin intermediul inculpatelor B. şi A., sume de bani din patrimoniile C.C.I.R. şi al H. S.A.

Astfel, reţinem, cu titlu exemplificativ, din declaraţia inculpatei A. că "În luna septembrie 2012 am fost chemată de către domnul AAAA. la sediul Camerei de Comerţ pentru a mi se comunica că trebuie să semnez un contract de consultanţă juridică cu Cabinetul de avocatură E., în valoare de 400.000 euro + TVA [...] În fapt, domnul AAAA. nu a prestat nicio activitate de consultanţă pentru aceste contract. [...] în iulie 2013 mi s-a comunicat de către domnul AAAA. că trebuie să mai încheiem un contract de consultanţă pentru suma de 175.000 euro + TVA, motivând că are nevoie pentru vacanţă" . BB., director economic al H. în perioada de referinţă care interesează cauza, a menţionat în declaraţia de martor că inculpatul AAAA. a fost cel care, "În perioada 2012-2014 a dispus încheierea a trei contracte de consultanţă între H. S.A. şi Cabinetul de Avocatură AAAA. în cuantum total de 5.977.000 RON pe care le-a încasat fără a presta serviciul de consultanţă specificat în obiectul contractului, mai exact nu există documente care să ateste prestarea serviciilor pentru banii încasaţi" . Din declaraţiile martorului CC., iniţial membru al Consiliului de Administraţie (CA) H., ulterior preşedinte al CA H., reţinem că, în ceea ce priveşte "[...] contractele de consultanţă încheiate între Cabinet de Avocatură E. şi H. S.A. din perioada 2012-2014 [...] nu am avut niciodată cunoştinţă despre existenţa acestora, [...] nu a avut loc vreo discuţie cu privire la reprezentarea Cabinetului de avocatură E. în toate aceste procese. Discuţiile permanente cu E. au fost doar în calitate de preşedinte al CCIR şi niciodată nu au fost cerute angajamente în calitate de avocat [...] alţii au fost avocaţii aleşi pentru toate aceste litigii [...] Inclusiv angajaţii de la Biroul juridic al H. s-au prezentat la termenele proceselor, fără să se pună niciodată problema participării lui E. în instanţă sau de consultanţa juridică prestată de acesta" . VV., şeful Departamentului Juridic al H., a menţionat în declaraţia de martor că "În perioada respectivă, E. nu a acordat asistenţă juridică pentru S.C. H. S.A., în calitate de avocat. Am aflat ulterior că au fost încheiate contracte de asistenţă juridică între S.C. H. S.A. şi Cabinetul de Avocat E., pentru care s-au achitat sume de bani, fără ca serviciile să fi fost prestate"

III. În ceea ce o priveşte pe apelanta-intimată-inculpată B., se constată că, deşi susţine legalitatea încheierii Contractului nr. x/23.10.2009 între CCIR şi S.C. N. S.R.L., a Contractului nr. x/26.01.20211 între CCIR şi D. şi a Contractelor de asistenţă juridică nr. x/30.01.2009 şi nr. x/27.02.2009 între CCIR şi Cabinetul de avocatură "E.", precum şi executarea obligaţiilor asumate de cocontractanţi, aceste apărări, deja analizate şi apreciate nefondate de către Înalta Curte în examinarea motivelor de apel privindu-l pe inculpatul E., au mai degrabă un caracter subsidiar în raport de criticile inculpatei privind elementele de tipicitate ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa.

Art. 295 alin. (1) din C. pen. incriminează, sub denumirea marginală de delapidare, "Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează."

Conform art. 308 alin. (1) din C. pen., dispoziţiile art. 295 din C. pen., "privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice."

Este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, conform dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din C. pen., "persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public."

Din analiza dispoziţiilor normative mai sus redate, reiese că subiectul activ al infracţiunii de delapidare este calificat, în sensul că trebuie să aibă calitatea de funcţionar public în sens larg şi, concomitent, să fie gestionar sau administrator.

Calitatea de funcţionar public implică întrunirea, în mod cumulativ, a două cerinţe obligatorii:

a) persoana să exercite un serviciu de interes public (condiţie comună);

b) persoana să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice (condiţie alternativă).

A. Cu privire la exercitarea unui serviciu de interes public.

În cuprinsul Deciziei nr. 18/2017, publicată în M. Of. nr. 545/11.07.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut că "Analiza îndeplinirii primei cerinţe, care vizează sfera atribuţiilor persoanei, se face ţinând seama de definiţia dată serviciului public în dreptul administrativ, prin art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căreia reprezintă activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public sau, altfel spus, verificarea împrejurării dacă, prin realizarea serviciului prestat, se urmăreşte satisfacerea unui interes general şi dacă se relevă, în mod direct sau indirect, o autoritate publică. De asemenea, noţiunea de "serviciul public" desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc. Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii."

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, publicată în M. Of. nr. 24/13.01.2015, a arătat că noţiunea de "funcţie publică" se află în corelaţie cu noţiunea de "interes public", ambele urmărind satisfacerea trebuinţelor de interes general, în baza prerogativelor constituţionale, care fac să prevaleze interesul public faţă de cel privat, astfel că funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în scopul realizării interesului public şi, ca atare, în exercitarea funcţiei, acesta are îndatorirea de a considera interesul public mai presus de interesul personal.

Camera de Comerţ şi Industrie a României este, conform art. 24 alin. (1) din Legea camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, "organizaţie neguvernamentală, autonomă, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce reprezintă, sprijină şi apără interesele generale ale comunităţii de afaceri din România, urmărind promovarea şi dezvoltarea industriei, comerţului, serviciilor şi agriculturii, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă." şi, prin urmare, desfăşoară o activitate de interes public, fiind creată tocmai pentru a satisface interesele generale ale societăţii.

Împrejurarea desfăşurării de către CCIR a unei activităţi de interes public este relevată de statutul său particular în cadrul organizaţiilor nonprofit, legiuitorul consacrându-i o reglementare normativă specială şi conferindu-i, printre altele, atribuţii de autoritate publică.

Printre acestea enumerăm următoarele atribuţii:

a) întocmeşte evidenţa proprie a situaţiei societăţilor comerciale şi a emblemelor comerciale în Catalogul firmelor;

b) reprezintă faţă de Guvern şi autorităţi centrale, precum şi pe plan internaţional, camerele judeţene şi ceilalţi membri în probleme de interes general;

c) organizează târguri naţionale şi internaţionale ale României şi participarea României la târguri şi expoziţii în străinătate sub pavilion naţional;

d) are şi poate constitui societăţi comerciale pentru organizarea de târguri şi expoziţii, pentru publicitate şi reclamă comercială, protecţia proprietăţii intelectuale şi alte prestări de servicii în folosul comunităţii de afaceri;

e) organizează activitatea de mediere şi de soluţionare prin arbitraj a litigiilor comerciale şi civile, interne şi internaţionale, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ., de legile speciale în domeniu şi de convenţiile internaţionale la care România este parte;

f) poate organiza reprezentanţe în străinătate şi poate desemna un reprezentant permanent la Misiunea României pe lângă Uniunea europeană;

g) eliberează, la cerere, certificate de origine pentru mărfurile româneşti, certificate preferenţiale vamale şi carnete pentru admiterea temporară a mărfurilor scutite de taxe vamale;

h) avizează, la cerere, modelele de formulare de facturi, procurile şi alte documente pentru comerţul internaţional;

i) avizează, la cerere, pentru societăţile româneşti, pe bază de documentaţie, existenţa cazurilor de forţă majoră şi efectele acestora asupra executării obligaţiilor comerciale internaţionale;

j) organizează "Topul naţional al firmelor din România" şi alte topuri de anvergură naţională şi internaţională.

B. În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie de a fi învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice, se constată că CCIR este învestită cu îndeplinirea serviciului public de către o autoritate publică, respectiv de Parlamentul României.

Noţiunea de autoritate publică este definită de dispoziţiile art. 240 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului C. pen. - Dispoziţii interpretative -, cu referire la condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice (art. 135 din C. pen.), articol care prevede:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 135 din C. pen. prin autorităţi publice se înţelege autorităţile prevăzute în mod expres în titlul III, precum şi la art. 140 şi 142 din Constituţia României, republicată."

În Titlul III intitulat "Autorităţile publice", Constituţia enumeră Parlamentul (capitolul I), Preşedintele României (capitolul II), Guvernul (capitolul III), Administraţia publică (capitolul V), Autoritatea judecătorească (capitolul VI).

În ceea ce priveşte calitatea de gestionar sau administrator, în practică s-a statuat că este gestionar persoana care primeşte, păstrează şi eliberează bunuri corporale, potrivit atribuţiilor de serviciu.

Administrarea presupune activitatea persoanelor fizice cu sarcini de conducere în cadrul unei persoane juridice, care are atribuţii de a da dispoziţii cu privire la circulaţia bunurilor, fără a implica şi contactul direct cu acestea.

Înalta Curte nu poate reţine apărările inculpatei B. în sensul că nu avea atribuţii de gestionare sau administrare a patrimoniului CCIR.

Prin încheierea Contractului nr. x/23.10.2009 între CCIR şi S.C. N. S.R.L., a Contractului nr. x/26.01.20211 între CCIR şi D. şi a Contractelor de asistenţă juridică nr. x/30.01.2009 şi nr. x/27.02.2009 între CCIR şi Cabinetul de avocatură "E." este evident că inculpata L. a angajat, în calitate de secretar general al CCIR şi persoană delegată cu atribuţiile funcţiei de preşedinte al CCIR, patrimoniul acestei instituţii.

Dacă în calitate de Secretar general inculpata asigura, potrivit statutului, conducerea aparatului executiv al Camerei Naţionale (art. 18), urmare a Dispoziţiei nr. 80/4.03.2008 a preşedintelui CCIR, acestea i-au fost delegate şi atribuţiile de conducere ale preşedintelui, printre care se numără aceea de a reprezenta Camera în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice, cu organizaţii neguvernamentale, cu orice alte persoane juridice sau persoane fizice, prevăzută de art. 39 lit. a) din Legea nr. 335/2007, "de regulă, printr-o singură semnătură, şi anume a Secretarului General (...)". Mai mult, prin Dispoziţia nr. 86/11.03.2008 a preşedintelui C.C.I.R., inculpata a primit şi dreptul de a reprezenta instituţia, începând cu data de 11.03.2008, în relaţia cu instituţiile bancare.

Chiar dacă preşedintele C.C.I.R. are printre atribuţiile principale obligaţia de a duce la îndeplinire hotărârile Adunării generale, ale colegiului şi biroului de conducere, iar Colegiul de conducere are şi atribuţii de administrare a patrimoniului deţinut de Camera Naţională, conform art. 33 pct. 4 din Statut, preşedintele este cel care angajează patrimoniul Camerei Naţionale, conform legislaţiei în vigoare şi statutului, fiind fără relevanţă, din perspectiva legalităţii obligaţiilor asumate, fie ele şi printr-o singură semnătură, aprobarea ulterioară de către celelalte organe de conducere ale C.C.I.R. a actelor încheiate sau a execuţiei bugetare.

Prin urmare, inculpatei B. nu i se impută angajarea patrimoniului în calitatea sa de Secretar general şi în aceea de persoană delegată cu atribuţiile preşedintelui C.C.I.R., poziţie în care nu era subordonată din punct de vedere legal nici martorei G., nici inculpatului E., pentru a semna actele indicate de către aceştia, fiind obligată să facă, în lipsa unei hotărâri exprese a Adunării Generale sau a Colegiului de conducere, propria analiză de legalitate şi de oportunitate a încheierii contractelor, nefiind un simplu executant.

Referitor la latura subiectivă, Înalta Curte subliniază că intenţia directă cu care a acţionat inculpata reiese din materialitatea faptelor, fiind vorba de un proces psihic intern. Semnarea de către inculpată a mai multor contracte care au profitat direct sau indirect inculpatului E. sau membrilor familiei acestuia, la indicaţiile verbale ale inculpatului sau ale secretarului general, creează prezumţia că aceasta a intenţionat să scoată bani din patrimoniul C.C.I.R. în folosul acestora, prin crearea unei aparenţe de legitimitate, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond. Împrejurarea că păstrarea locului de muncă depindea de semnarea contractelor, refuzul său având drept consecinţă concedierea, nu numai că nu este relevantă sub aspect subiectiv, dar întăreşte concluzia mai sus enunţată.

În ceea ce priveşte cauzele justificative invocate de inculpata B., respectiv "îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege" şi "îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă", prevăzute de art. 21 din C. pen., Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile în cauză.

Astfel, pe lângă faptul că inculpata nu a indicat dispoziţiile legale care o obligau să semneze contractele în speţă, aceasta nici nu are vreo calitate care să îi confere competenţa de a pune direct în aplicare prevederile impuse de lege.

Mai mult, probele administrate nu confirmă nici apărarea inculpatei B. în sensul că a îndeplinit o obligaţie impusă de autoritatea competentă. Pentru a opera această cauză justificativă, este necesar ca fapta să fie impusă printr-o dispoziţie care emană de la o autoritate competentă, executarea dispoziţiei trebuie să intre în sfera atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului, ordinul trebuie să fie dat în forma cerută de lege şi să nu aibă caracter vădit ilegal. Or, aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cauză. Dispoziţia nr. 80/4.03.2008 a preşedintelui C.C.I.R., în a cărei executare inculpata susţine că a semnat Contractele nr. x/23.10.2009 între C.C.I.R. şi S.C. N. S.R.L., nr. 40/26.01.20211 între C.C.I.R. şi D. şi nr. 3/30.01.2009 şi nr. 4/27.02.2009 între C.C.I.R. şi Cabinetul de avocatură "E.", nu cuprinde ordinul preşedintelui C.C.I.R. de încheiere a contractelor cu clauzele stipulate în cuprinsul lor, ci doar o delegare generală a atribuţiilor preşedintelui C.C.I.R., ceea ce echivalează cu inexistenţa ordinului. Aprobarea bugetului C.C.I.R., la rândul său, cuprinde alocarea unor fonduri către anumite capitole bugetare, nu dispoziţia încheierii anumitor acte determinate, pentru a putea fi considerată o obligaţie impusă de organele superioare de conducere.

În ceea ce priveşte apărarea inculpatei în sensul că art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1869 nu incrimina modalitatea de săvârşire a faptei constând în atestarea de fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, precizăm următoarele.

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1869, a fost transpusă în noul C. pen. în textul art. 322.

Art. 290 alin. (1) din C. pen. anterior incrimina "falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat sau îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice".

În actuala reglementare, art. 322 alin. (1) din C. pen. incriminează "falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile prevăzute în art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat sau îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice".

Din analiza comparativă a textelor vechii şi noii reglementări a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, se constată similarităţi sub aspectul conduitei interzise de norma de incriminare, respectiv falsificarea unui înscris sub semnătură privată, cât şi a modalităţilor în care poate fi săvârşită o astfel de faptă, contrafacerea scrierii ori a subscrieri sau prin alterarea lui în orice mod.

Diferenţa faţă de incriminarea corespondentă din C. pen. anterior constă în aceea că, în noua reglementare, se precizează expres că falsificarea poate consta în "atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori omisiunea, cu ştiinţă, de a însera unele date sau împrejurări". Însă, aceasta nu înseamnă o lărgire a normei de incriminare, ci reprezintă, mai degrabă, o precizare suplimentară care vine să întărească soluţiile jurisprudenţiale.

Constant, atât în practica instanţelor (ex. Decizia penală nr. 2696/28 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 97/1968 a Trib. Jud. Hunedoara etc.), cât şi în doctrină (ex. V. Dongoroz şi colaboratorii, Teodor Vasiliu, George Antoniu, Vasile Papadopol, Tudorel Toader, Nedelcu, A. Filipaş, V. Dobrinoiu, O. Loghin, etc.), s-a reţinut că, prin contrafacerea scrierii, nu se înţelege o contrafacere prin imitarea scrisului, cu atât mai mult cu cât înscrisurile oficiale sunt, de regulă, dactilografiate, ci înseamnă a reproduce conţinutul pe care îl are în mod obişnuit un asemenea înscris adevărat. Autorii menţionaţi au arătat că expresiei "contrafacerea scrierii" trebuie să i se acorde un înţeles mai larg, şi anume, de alcătuire, de plăsmuire a înscrisului, iar nu numai de imitare a scrierii manuscrise a autorului său.

Aşadar, contrar celor susţinute de apărare, contrafacerea scrierii înseamnă şi plăsmuirea, respectiv confecţionarea unui înscris similar cu cel care trebuia să conţină menţiuni adevărate, deoarece o condiţie a existenţei infracţiunii prevăzute de art. 290 din C. pen. anterior este ca înscrisul falsificat să fie susceptibil de a produce consecinţe juridice în cazul în care ar fi folosit, cerinţă care în speţă este îndeplinită, din moment ce înscrisul falsificat are doar aparent însuşirile şi conţinutul unui înscris adevărat, ce ar putea, prin folosire, să producă aceleaşi efecte ca şi acesta din urmă.

Ar fi contrară voinţei legiuitorului şi ilogic ca falsificarea scrierii unui înscris sub semnătură privată (acest înscris având şi menţiuni reale, care nu au fost alterate) să constituie infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1869, dar plăsmuirea unui astfel de înscris, care presupune crearea, născocirea sa în întregime, cu toate elementele sale, să nu constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De altfel, noţiunea de "a contraface" este sinonimă cu noţiunea de "a plăsmui, a născoci în mod fraudulos", potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române.

Prin urmare, fapta, în modalitatea în care a fost săvârşită, era prevăzută de legea penală la momentul săvârşirii sale.

În raport de aceste considerente, atât apărările inculpatei B., cât şi cele ale inculpaţilor A. şi D. sub acest aspect sunt nefondate.

Referitor la individualizarea pedepselor, Înalta Curte reţine că cuantumul acestora este just stabilit în raport de circumstanţele reale şi personale ale inculpatei.

În schimb, având în vedere că influenţa deosebită a inculpatului E. asupra inculpatei, subliniată şi resimţită de către toţi angajaţii şi persoanele care aveau o funcţie în cadrul CCIR şi H., vârsta inculpatei, starea sa de sănătate, faptul că prin înaintarea demisiei se poate presupune că a înţeles să nu evite implicarea sa în fapte similare celor pentru care a fost trimisă în judecată, şi ţinând seama că nu este cunoscută cu antecedente penale, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia.

IV. În ceea ce o priveşte pe apelanta-inculpată A., Înalta Curte constată că apelul formulat este fondat doar sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicate pentru comiterea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi al modalităţii de executare a pedepsei rezultante.

În speţă, nu se pot reţine apărările inculpatei, probele administrate relevând cauza ilicită a Contractului de închiriere nr. x/5.09.2012 încheiat între încheiat între H. S.A., reprezentată de directorul general inculpata A., în calitate de locator, şi M. S.R.L., în calitate de locatar, având ca obiect închirierea imobilului "S.", cu destinaţia de locuinţă şi a promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/12.12.2013 la BNP O. de notarul public P., încheiată între H. S.A., reprezentată de inculpata A. (director general), în calitate de promitentă-vânzătoare, şi F., în calitate de promitent-cumpărător, precum şi fictivitatea Contractelor de asistenţă juridică nr. x/25.09.2012, nr. x/11.07.2013 şi nr. x/06.01.2014 încheiate între H. S.A., reprezentată de inculpata A. (director general), cu Cabinetul de avocatură "E.", prin inculpatul E..

Instanţa de fond a expus în detaliu argumentele şi probele care i-au creat convingerea că încheierea acestor acte juridice s-a realizat cu încălcarea legii, aspect subliniat chiar de către inculpata A. în declaraţiile sale date în cursul urmăririi penale.

Detaliile evidenţiate de către inculpata A. în faţa instanţei supreme, cu ocazia audierii sale la data de 14 iulie 2020, menite să sublinieze legalitatea contractelor anterior menţionate, fie nu au relevanţă prin raportare la acuzaţiile care i se aduc, fie sunt contrazise de probele administrate.

Astfel, pentru ca un act juridic civil să fie valabil încheiat, acesta trebuie, pe lângă celelalte condiţii, să aibă şi o cauza licită. Or, elementele care au condus Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în pronunţarea Deciziei nr. 2075 din 14 decembrie 2016 (validate de către instanţa de fond şi sub aspectul laturii penale din prezenta cauză) la concluzia că încheierea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/12.12.2013 la BNP O. de notarul public P., încheiată între H. S.A., reprezentată de inculpata A. (director general), în calitate de promitentă-vânzătoare, şi F., în calitate de promitent-cumpărător, s-a făcut prin fraudă la lege sunt valabile şi pentru contractul de închiriere având acelaşi obiect, şi pentru contractele de asistenţă juridică încheiate de H. S.A. cu Cabinetul de avocatură "E.".

În cursul urmăririi penale, inculpata A. a evidenţiat încheierea acestor contracte la solicitarea inculpatului E., atitudinea autoritară a acestuia, teama sa de a acţiona contrar celor solicitate, faptul că nu a fost implicată în negocierea sau în redactarea cauzelor contractuale, pe care le-ar fi semnat pentru că purtau toate avizele, subordonarea de către inculpatul E. a intereselor H. celor personale. Declaraţiile sale se coroborează cu cele ale angajaţilor şi persoanelor din conducerea CCIR şi H., care au subliniat ce se întâmpla cu salariaţii care nu răspundeau la "comenzile trasate" de inculpatul E., în special cu ale martorului BB., director administrativ al H. în acea perioadă, care relatează că încheierea contractelor respective, dar şi reparaţiile la S., au fost impuse de către inculpatul E..

Mai mult, condiţiile obiective în care au fost încheiate aceste contracte demonstrează caracterul lor particular în ansamblul actelor juridice similare încheiate de H. S.A..

Astfel, prin Contractul de închiriere nr. x/5.09.2012 încheiat între H. S.A. şi M. S.R.L., imobilul "S.", în suprafaţă construită de 251,59 mp şi a terenului aferent de 1589 mp, ce făcea parte dintre imobilele de protocol destinate salariaţilor sau membrilor organelor de conducere ale CCIR şi H., a fost închiriat cu o chirie preferenţială, de numai 500 de RON/lună, în care era inclus şi costul utilităţilor+0,1 euro/mp/lună pentru terenul din jurul casei, unei persoane juridice care nu avea niciuna dintre calităţile menţionate.

Deşi inculpata A. apreciază că nu i-a făcut nicio favoare firmei F. prin încheierea acestui contract, din datele cauzei reiese că acesta este încheiat în condiţii defavorabile H. S.A., având în vedere că chiria fixată pentru construcţie este nu numai cu mult sub preţul pieţei (1.150 euro/lună), dar chiar mai mică decât cea percepută anterior preşedintelui Consiliului de Administraţie, şi nici măcar nu acoperă costul utilităţilor (în medie de 1.952 RON fără TVA), aceasta în condiţiile în care la acest imobil s-au adus îmbunătăţiri în valoare de 831.771,47 de RON şi a fost dotat cu bunuri şi echipamente în valoare de 291.116,84 RON, iar cea pentru folosinţa terenului aferent este egală cu chiria pe care CCIR o percepea H. S.A. până în iunie 2013 (când chiria percepută de CCIR societăţii H. S.A. a fost majorată la 0.5 euro/mp/lună).

Inculpata A. arată, în declaraţia dată în calitate de suspect la data de 29 octombrie 2015, că a semnat contractul de închiriere cu privire la S., deşi locatarul nu era nici salariat şi nici nu făcea parte din conducerea H. S.A, doar pentru că avea toate avizele, nu justificat de valoarea sa economică pentru H. S.A., omiţând că semnătura sa era cea care angaja instituţia în raporturile comerciale, inculpata avea dreptul de decizie, context în care nu poate fi considerată o verigă nesemnificativă, cum susţine apărarea, în circuitul intern de aprobare a actelor, aleasă în mod aleatoriu.

Instanţa de fond nu a reţinut că este ilegal ca o societate comercială să acorde anumite privilegii anumitor salariaţi sau membri ai organelor de conducere şi nici nu a denunţat o astfel de realitate, ci împrejurarea că locatorul S.C. M. S.R.L. nu avea calitatea care ar fi justificat aplicarea unui tratament preferenţial. Această constatare nu a condus prin ea însăşi la reţinerea caracterului ilegal al contractului de închiriere, ci numai în coroborare cu circumstanţele în care s-a încheiat contractul, aşa cum reies ele din probele administrate.

În ceea ce priveşte promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/12.12.2013 la BNP O. de notarul public P., încheiată între H. S.A., în calitate de promitentă-vânzătoare, şi F., în calitate de promitent-cumpărător, Înalta Curte apreciază juste atât constatările instanţei de fond, cât şi pe cele ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, din cuprinsul Deciziei nr. 2075 din 14 decembrie 2016. Legalitatea promisiunii de vânzare cumpărare nu a fost analizată din perspectiva dreptului inculpatei de a încheia contractul sau a documentelor care au stat la baza întocmirii acestuia, ci a cauzei sale.

Faptul că această promisiune a fost anulată ulterior de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia nr. 2075 din 14 decembrie 2016 nu are altă semnificaţie decât că acest act material nu a fost consumat, rămânând în forma tentativei, însă fără relevanţă sub aspectul încadrării juridice a infracţiunii continuate de delapidare.

În ceea ce priveşte cheltuielile pe care inculpatul F. le-ar fi făcut cu privire la imobil, constatarea existenţei acestora nu ar conduce instanţa la o altă concluzie, nefiind reţinută crearea unui prejudiciu în detrimentul H. S.A. prin încheierea acestei convenţii, iar inculpaţii nefiind obligaţi la despăgubiri civile aferente promisiunii de vânzare-cumpărare.

Nici legalitatea contractelor de asistenţă juridică încheiate de H. S.A. cu Cabinetul de avocatură "E." nu a fost analizată din perspectiva legalităţii clauzelor stipulate în cuprinsul acestora, ci a realităţii lor, reţinându-se caracterul simulat al contractelor. Acest caracter simulat nu a fost constatat prin raportare la neexecutarea prestaţiilor asumate, în sensul că inculpatul E. nu ar fi reprezentat H. în instanţă şi că nu ar fi oferit consultaţii juridice societăţii, ci la mobilul care a determinat încheierea contractelor de asistenţă juridică, aşa cum reiese el din declaraţiile martorilor, coroborat cu aceste elemente, care vin doar să întărească concluzia că încheierea contractelor a fost mijlocul de a da o aparenţă de legalitate însuşirii unor sume de bani din patrimonial S.C. H. S.A..

Mai mult, nu se poate reţine nici apărarea inculpatei în sensul că suntem în prezenţa unor litigii civile, întrucât, pe de o parte, faptele de care aceasta este acuzată nu ţin de executarea contractelor, iar, pe de altă parte, răspunderea civilă contractuală nu exclude răspunderea penală dacă, aşa cum este cazul în speţă, încheierea contractelor s-a realizat pentru a da aparenţă de legalitate folosirii şi însuşirii unor sume de bani şi bunuri ale H. S.A. de către inculpatul E. şi membrii săi de familie.

Cu privire la apărările inculpatei A. referitoare la infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, acestea sunt aceleaşi cu cele ale inculpatei B., motiv pentru care nu vom relua aspectele deja analizate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte constată că inculpa are o situaţie similară cu cea a inculpatei B., ambele acţionând urmare a influenţei inculpatului E. şi în folosul exclusiv al acestuia şi al familiei sale, de aceea se impune ca şi cuantumul pedepselor şi modalitatea de executare a acestora să fie să fie similare, aspect subliniat şi de parchet atât în motivele scrise de apel, cât şi în dezbateri.

V. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul F., aceasta a criticat soluţia pronunţată de prima instanţă sub următoarele aspecte:

1. Greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina sa, respectiv incidenţa art. 1 alin. (2) din C. pen. privind lipsa incriminării la momentul săvârşirii faptelor a infracţiunii de delapidare.

Sub acest aspect, inculpatul F. a susţinut că, în prezenta cauză, nu se poate pune problema aplicării legii penale mai favorabile prevăzute de art. 5 din C. pen., cu privire la infracţiunea de delapidare, atât timp cât faptele nu erau incriminate şi nu constituiau infracţiuni în momentul comiterii lor, fiind săvârşite sub imperiul C. pen. din 1968.

Astfel, inculpatul a susţinut că, deşi în C. pen. din 1968, tratamentul sancţionator era mai sever, în vechea reglementare nu era incriminată fapta persoanei care nu avea calitatea de funcţionar public, funcţionar sau salariat, iar problema aplicării legii penale mai favorabile intervine doar în situaţia în care, atât la momentul comiterii, cât şi la cel al judecării, fapta constituie infracţiune .

Înalta Curte reţine, în primul rând, că inculpatul F. a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare sub forma complicităţii, iar nu în calitate de autor. Astfel, atât la fila x din rechizitoriu (ce face parte din capitolul calificării în drept a faptelor), cât şi la fila x din acelaşi act (ce conţine dispoziţia de trimitere în judecată), inculpatul Nedelcu a fost trimis în judecată "pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la delapidare, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (cinci acte materiale)".

În al doilea rând, potrivit dispoziţiilor art. 2151 din C. pen. 1968 prin care era incriminată delapidarea, aceasta consta în "însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează", astfel că sunt lipsite de suport criticile apelantului-inculpat F. care a susţinut că în vechea reglementare nu era incriminată ca delapidare fapta persoanei care nu avea calitatea de funcţionar public, funcţionar sau salariat, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat în alineatul precedent, inculpatul Nedelcu a fost trimis în judecată sub forma complicităţii ca formă de participaţie penală.

2. Hotărârea primei instanţe conţine contradicţii flagrante între considerente şi dispozitiv, având în vedere modalitatea în care a soluţionat aspectul privitor la actul material constând în Promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/12.12.2013 de BNP O. (referitoare la S.), în sensul că la filele x din sentinţă se precizează că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la tentativă la delapidare, pentru ca în dispozitivul hotărârii apelantul să fie condamnat şi pentru acest act pentru forma consumată a infracţiunii .

Înalta Curte va respinge ca nefondată această critică, în condiţiile în care soluţia de condamnare a F. pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost pentru comiterea infracţiunii de delapidare sub forma de participaţie a complicităţii - a se vedea pct. I.5, fila x din sentinţa apelată.

3. Prima instanţă a respins în mod netemeinic şi nelegal solicitarea de constatare a existenţei cauzei justificative prevăzută de art. 22 din C. pen., având în vedere că singura structură care dispunea de patrimoniul Camerei de Comerţ şi Industrie a României era Colegiul de Conducere, care şi-a exprimat acordul în fiecare an pentru punerea în executare a bugetului aprobat prin vot.

Sub acest aspect, apelantul-inculpat F. a susţinut că, în raport de dispoziţiile legale şi statutare, Colegiul de Conducere al CCIR dispunea, în mod legal şi unic, ca singură structură competentă, de patrimoniul CCIR, iar Colegiul de Conducere şi-a dat consimţământul în fiecare an pentru punerea în executare a bugetului aprobat prin vot, iar preşedintele organizaţiei era singurul organ de conducere care avea dreptul şi obligaţia să aducă la îndeplinire rezoluţiile, deciziile şi hotărârile, emiţând în acest sens dispoziţii.

Înalta Curte reţine, sub acest aspect, elementele de fapt desprinse din declaraţia martorului AA., vicepreşedinte al CCIR într-o perioadă îndelungată pe durata faptelor ce fac obiectul judecăţii, acesta aducând la cunoştinţa organelor judiciare că "Nici în Adunarea Generală, nici în şedinţele Biroului sau Colegiului de Conducere nu au fost dezbătute sau supuse spre aprobare cheltuielile cu fondul la dispoziţia preşedintelui, cât şi actele, contractele şi convenţiile încheiate de CCIR sau unităţi subordonate acesteia [...]", "[...] nu am avut cunoştinţă de contractele încheiate cu S.C. M. S.R.L., reprezentată de ginerele lui E., F. [...]", dar mai ales faptul că "[...] legea şi statutul de organizare ale CCIR au fost concepute şi adoptate de către E.", ceea ce pune în lumină modalitatea în care inculpatul AAAA. a condus, în mod discreţionar CCIR, în sensul că "a fost facil pentru acesta de a conduce discreţionar şi abuziv instituţia" .

Aceleaşi aspecte de fapt ce privesc modalitatea în care inculpatul E. a condus CCIR, se regăsesc şi în cuprinsul declaraţiilor martorului PP., vicepreşedinte la CCIR în perioada 2009 - 2011, respectiv "de la instalarea lui E. ca preşedinte, am constatat că acesta nu doreşte să participăm la conducerea efectivă a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, afirmând că nu poate exista o conducere colectivă, ci doar unilaterală [...]la nicio şedinţă din cadrul Biroului de conducere, Colegiului de Conducere sau Adunării Generale, nu a fost supusă dezbaterii şi aprobării [...] contractele de colaborare încheiate între CCIR şi S.C. M. S.R.L., reprezentată de ginerele său, F." .

În lumina celor de mai sus, Înalta Curte reţine că este la adăpost de orice critici argumentaţia primei instanţe care a învederat că descărcarea de gestiune dată în cadrul Adunării Generale nu poate echivala cu un consimţământ al persoanei vătămate C.C.I.R. la săvârşirea faptei penale, în condiţiile art. 22 din C. pen., întrucât, în cauză, persoana vătămată nu cunoştea, la momentul acordării descărcării de gestiune, că inculpatul a comis fapte prevăzute de legea penală în legătură cu patrimoniul său. Mai mult decât atât, chiar dacă în drept Colegiul de Conducere al CCIR era cel abilitat a administra/gestiona patrimoniul organizaţiei, nu mai puţin adevărat este faptul că, în fapt, "E. era singurul care dispunea unilateral de patrimoniul instituţiei" şi "controla o masă critică care să-i asigure continuitatea şi majoritatea deciziilor", toate acestea în contextul în care "nici în Adunarea generală, nici în şedinţele Biroului sau Colegiului de Conducere, nu au fost dezbătute sau supuse spre aprobare cheltuielile cu fondul la dispoziţia preşedintelui, cât şi actele, contractele şi convenţiile încheiate de către CCIR sau unităţi subordonate acesteia şi Cabinetul de Avocatură E. ori membrii familiei acestuia, ori persoane din anturajul lui" (declaraţie martor AA., vicepreşedinte CCIR).

4. Prima instanţă a dispus în mod netemeinic şi nelegal condamnarea sa pentru infracţiunea de complicitate la delapidare în formă continuată, ţinând cont de faptul că nu a arătat în considerentele hotărârii atacate de ce a apreciat că încheierea şi executarea unor contracte de drept comercial ar avea caracterul unor infracţiuni de delapidare.

În ceea ce priveşte aceste critici, Înalta Curte reţine că încheierea şi executarea unor contracte de drept comercial nu exclud, în condiţiile legii, incidenţa răspunderii penale, mai ales că s-a reţinut cauza ilicită a acestor contracte, infracţiunea de care este acuzat inculpatul fiind prevăzută de legea penală şi fiind comisă în relaţiile comerciale dintre persoane juridice private, iar răspunderea penală a F. a fost determinată ca urmare a participaţiei penale a acestuia sub forma complicităţii la activitatea inculpatului E. de a direcţiona sume de bani din bugetele CCIR şi H. către societatea administrată de inculpatul F.

5. Înalta Curte reţine că apelul formulat de inculpatul F. este fondat doar sub aspectul încadrării juridice a infracţiunii de delapidare, astfel cum au fost admise criticile din apelul parchetului (supra, pct. I.C.), al individualizării pedepsei principale aplicate şi al modalităţii de executare, urmând ca acestea să fie analizate infra, în partea din hotărâre care tratează individualizarea judiciară a pedepselor.

VI. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D., Înalta Curte constată că apelurile formulate sunt fondate doar sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei rezultante de 2 ani şi 3 luni de închisoare, aplicate de către instanţa de fond.

În speţă, nu se pot reţine apărările inculpatului, probele administrate relevând caracterul simulat al Contractului de închiriere nr. x/26.01.20211 încheiat între C.C.I.R. şi D. şi, pe cale de consecinţă, a actului adiţional la acesta.

Suplimentar argumentelor expuse în detaliu de către instanţa de fond cu privire la fictivitatea contractului, se observă că prin Contractul de închiriere nr. x/26.01.20211 încheiat între C.C.I.R. şi D. este transpusă în scris, retroactiv, contrar uzanţelor, o convenţie ce se susţine că ar fi fost încheiată la data de 27.01.2008.

Chiar dacă în cazul contractului de locaţiune forma scrisă nu reprezintă o condiţie de validitate, în lipsa sa, dovada încheierii contractului şi a clauzelor sale, în cazul contestării, trebuie făcută prin mijloacele de probă admise de lege.

Prin urmare, acuzarea nu are obligaţia să dovedească că nu s-a încheiat un contract de închiriere între CCIR şi D. în anul 2008, ci trebuie să fie administrate probe care să conducă cel puţin la presupunerea rezonabilă că o astfel de convenţie ar fi existat.

Or, atestarea retroactivă a închirierii bunurilor prin Contractul de închiriere nr. x/26.01.20211 încheiat între CCIR şi D. şi declaraţiile inculpaţilor E. şi D., singurele probe care susţin o astfel de ipoteză, nu sunt suficiente pentru a justifica o astfel de presupunere.

Astfel, inculpatul D. a declarat în faţa instanţei supreme, la data de 14 iulie 2020, că a închiriat CCIR în 2008 bunuri în valoare de aproximativ 500.000 - 600.000 de mărci germane, aflate în proprietatea sa şi a prietenului său FFF. pe care primul le-a moştenit de la familia sa, iar cel de-al doilea le-a adus din Germania.

Cu privire la aceste bunuri inculpatul D. a precizat că nu deţine niciun document care să ateste că este proprietarul lor, în dovedirea titlului de proprietate invocând posesia. Este de remarcat, pe de o parte, că bunurile dobândite prin moştenire sunt menţionate, de regulă, în certificatul de moştenitor sau în documentele care atestă partajul succesoral, dacă este cazul, fiind puţin probabil ca bunuri de o valoare atât de mare să fie omise cu desăvârşire, iar pe de altă parte, bunurile aduse din Germania nu ar fi putut tranzita punctele vamale anterior anului 2008 fără declararea lor.

Presupunând însă că astfel de documente nu au fost emise, este surprinzător cum inculpatul D. ar fi predat peste 180 de bunuri de o valoare considerabilă şi, implicit, ar fi pierdut posesia lor, fără un document justificativ, indiferent de relaţia de prietenie pe care o avea cu inculpatul E..

Totodată, se pune întrebarea de ce inculpatul E., apreciat de inculpatul D. ca fiind "legalist", nu a adus la cunoştinţa organelor de conducere ale C.C.I.R. şi persoanelor care se ocupau de întocmirea documentelor financiar-contabile şi de evidenţa contractelor încheierea acestui contract, în condiţiile în care sume cu această destinaţie nu erau prevăzute în buget, afecta patrimoniul instituţiei şi implica evidenţierea anumitor operaţiuni în documentele financiar-contabile.

În acelaşi timp, este de neconceput ca transportul şi predarea celor peste 180 de obiecte menţionate în anexa la contractul de închiriere, unele dintre acestea voluminoase, să treacă total neobservate şi să nu implice pe niciunul dintre angajaţii instituţiei, respectiv ca încheierea contractului să nu fie adusă la cunoştinţa niciunei persoane, din moment ce niciunul dintre martorii audiaţi nu îşi aminteşte de existenţa contractului şi de predarea bunurilor. Comparativ, mulţi dintre ei au declarat că bunuri similare, proprietatea inculpatului E., au fost aduse din Iaşi. Mai mult, inventarul bunurilor proprietatea inculpatului E., depus la dosarul de fond, indică un număr asemănător, respectiv 160 de piese.

Un alt aspect care infirmă realitatea înţelegerii din anul 2008 îl reprezintă faptul că inculpatul D. nu a depus nicio declaraţie privind veniturile obţinute din cedarea folosinţei bunurilor, deşi era obligat în acest sens, indiferent dacă încasa sau nu chiria, conform art. 84 din C. fisc.

Astfel, se constată că la data transpunerii în scris a convenţiei, inculpatul D. nu se afla în posesia bunurilor menţionate în anexa la Contractul de închiriere nr. x/26.01.20211, nu deţinea vreun document care să îi ateste titlul de proprietate, nu relatase niciunei persoane despre închirierea bunurilor, cu excepţia lui FFF., decedat înainte de începerea urmăririi penale împotriva sa, niciun angajat al C.C.I.R. nu ştia de contractul pe care acesta îl negociase cu inculpatul E., nu putea dovedi predarea obiectelor, nu deţinea un inventar al bunurilor închiriate şi nu îşi îndeplinise obligaţiile fiscale.

De altfel, şi după semnarea Contractului de închiriere nr. x/26.01.20211 cu C.C.I.R., inculpatul D. a ignorat obligaţiile fiscale ce decurgeau din obţinerea de venituri din cedarea folosinţei bunurilor, aspect care confirmă declaraţia acestuia din 23 aprilie 2015, dată în prezenţa avocaţilor aleşi GGG. şi HHH., în care afirma că nu cunoştea ce a semnat, pentru că i s-au prezentat doar prima şi ultima filă a contractului, şi că a luat la cunoştinţă de clauzele contractuale în cursul urmăririi penale.

Totodată, inculpatul nu a precizat cum s-a realizat inventarierea bunurilor din anexa la contract fără enumerarea lor într-un document anterior, nu a arătat când s-a făcut această inventariere, dacă a participat sau nu la efectuarea sa şi cum au fost identificate bunurile sale şi diferenţiate de cele aparţinând inculpatului E.. În schimb, martorul II. a declarat că o parte dintre bunurile pe care le-a inventariat în anul 2009 şi care se regăsesc în anexa la contractul menţionat fuseseră aduse de către inculpatul E. de la Iaşi, odată cu mutarea acestuia la Bucureşti, iar o ală parte erau cadouri primite de acesta cu diverse ocazii, având ataşate şi cărţi de vizită. De altfel, susţinerile inculpatului D. în sensul că martorii care au declarat că bunurile ce fac obiectul contractului de închiriere îi aparţineau lui E. au făcut o confuzie nu sunt confirmate nici de conţinutul declaraţiilor.

Şi, deşi poate fi o simplă coincidenţă, semnarea Contractului de închiriere nr. x/26.01.20211 a avut loc la exact 3 ani de la încheierea convenţională a acestuia, cu o zi înainte de împlinirea termenului de prescripţie pentru prima chirie. În toată această perioadă nu a fost identificată nicio cerere de plată a chiriei sau de transpunere în scris a contractului încheiat în 2008.

De asemenea, reţinem că şi modalitatea în care s-a făcut plata chiriei, conform chitanţelor semnate de inculpatul D., validează declaraţiile acestuia date în cursul urmăririi penale.

Astfel, contrar uzanţelor, chiria pentru o perioadă de 10 ani ar fi fost plătită în mai puţin de 2 ani, în perioada februarie 2011 - noiembrie 2012, în 4 tranşe de 1.575.349 RON, 107.250 RON, 809.400 RON şi 2.707.080 RON nu din casieria CCIR, ci direct de către inculpatul E., în faţa căruia ar fi fost semnate şi care a şi predat chitanţele de descărcare, însă niciun document nu atestă intrarea acestor sume în patrimoniul inculpatului D. sau scoaterea acestora din patrimoniu prin predarea lor parţială către FFF., aşa cum se susţine, sau în altă modalitate.

La toate aceste elemente de fapt menţionate de inculpatul D. în declaraţiile date în cursul urmăririi penale se adaugă şi împrejurarea că inculpatul le-a denunţat numai după ce s-au confirmat semnăturile sale pe contract, pe actul adiţional la acesta şi pe cele patru chitanţe, chiar precizând că acesta a fost un moment hotărâtor în schimbarea poziţiei sale procesuale.

În plus, deşi susţine că ar fi solicitat C.C.I.R. restituirea bunurilor mobile închiriate la expirarea perioadei contractuale, nu a depus la dosar niciun document care să ateste realitatea acestor afirmaţii sau că a întreprins măsurile legale pentru recuperarea obiectelor închiriate.

În acest context, apărările inculpatului D. apar ca simple afirmaţii nesusţinute de probe.

Sub aspectul individualizării pedepsei, Înalta Curte constată că inculpatul D. a solicitat în fond judecarea în procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii, însă prin declaraţiile date la fond şi în apel, prin motivele de apel şi prin concluziile susţinute în dezbateri a contestat acuzaţia, susţinând realitatea actelor juridice consemnate în scris.

Cum inculpatul nu a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, în mod corect instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., concluziile procurorului care a participat la dezbaterile în primă instanţă fiind fără relevanţă în raport de poziţia procesuală pe care inculpatul a ales-o pe parcursul judecăţii.

De altfel, în urma declaraţiei date de către inculpat în apel, parchetul a precizat că nu mai susţine motivul scris de apel vizând acest aspect.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor, se constată că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare în raport de circumstanţele reale şi personale, în cauză nefiind formulate critici sub acest aspect.

În schimb, dată fiind starea de sănătate a inculpatului D., care a suferit mai multe infarcturi miocardice şi a fost diagnosticat cu diabet, vârsta acestuia şi ţinând seama că nu este cunoscut cu antecedente penale, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia.

VII. În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpata C., reţinem că aceasta a criticat soluţia pronunţată de prima instanţă sub următoarele aspecte:

1. Instanţa de fond a constatat în mod greşit că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale, apelanta apreciind că este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât fapta a fost săvârşită la data de 23.10.2009, iar începerea urmăririi penale s-a dispus prin Ordonanţa nr. 168/P/2012 din data de 30.09.2015.

Sub aceste aspect, Înalta Curte reţine că inculpata C. a fost trimisă în judecată pentru faptul că, în perioada 2008-2009, în calitate de administrator al S.C. N. S.R.L., a încheiat două contracte de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor cu C.C.I.R., în baza cărora a încasat suma totală de 20.595 RON, respectiv suma de 8.343 RON - în baza Contractului nr. x din data de 18.06.2008 şi suma de 12.252 RON - în baza Contractului nr. x din data de 23.10.2009, pentru prestaţii ce nu au justificare economică pentru C.C.I.R., contractele fiind încheiate în scopul obţinerii de foloase patrimoniale necuvenite.

Dat fiind faptul că ultimul act de executare a fost comis în data de 23.10.2009, la termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2019, a fost pusă în discuţie contradictorie împlinirea termenului de prescripţie specială a răspunderii penale în ceea ce o priveşte pe apelanta-inculpată C., aceasta din urmă, prin apărătorul ales, solicitând a se lua act că solicită continuarea procesului penal, indiferent de soluţia ce va fi adoptată cu privire la instituţia prescripţiei răspunderii penale.

Instanţa de control judiciar reţine că dispoziţiile art. 308 din C. pen. reprezintă o variantă atenuantă a infracţiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din C. pen., iar la calcularea termenului de prescripţie a răspunderii penale se ţine seama de pedeapsa prevăzută de art. 295 din C. pen. raportat la art. 308 alin. (2) din C. pen.

În aceste condiţii, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) raportat la art. 308 din C. pen. este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., prin raportare la Decizia nr. 1/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În lumina dispoziţiilor art. 155 alin. (1) şi (3) din C. pen. şi a paragrafului nr. 31 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea în cauză a oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal - "[...] prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale".

Or, pornind de la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că:

- la data de 09.10.2014, prin Ordonanţa nr. 168/P/2012 din 9.10.2014, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de coinculpatul E.,

- la data de 17.10.2014 i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect lui E., în cuprinsul ordonanţei reţinându-se că "Printre entităţile controlate sau deţinute de acesta sau de membri de familie ori apropiaţi, se numără [...] societăţile comerciale [...] N. S.R.L., a căror activitate este coordonată de fiica sa, N.: [...] contractul de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor nr. 1453 din data de 18.06.2008 (fără termen), încheiat între C.C.I.R. şi S.C. N. S.R.L. (reprezentată de N., în calitate de administrator) [...] contractul de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor nr. 2075 din data de 23.10.2009 (fără termen) [...]" .

În aceste condiţii, termenul de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani s-ar fi împlinit la data de 22.10.2014, însă a fost întrerupt la data de 17.10.2014, de la această din urmă dată începând să curgă un nou termen de prescripţie, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (2) din C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (4) din C. pen., "Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni", astfel că Înalta Curte reţine că, la data de 22.10.2019, răspunderea penală în ceea ce o priveşte pe inculpata C. a fost înlăturată, urmând ca, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei C. sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare sub forma complicităţii, în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen. şi art. 308 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 din C. pen. (2 acte materiale) [art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. 1969, precum şi art. 5 din C. pen. (2 acte materiale)].

2. Greşita condamnare a inculpatei pentru infracţiunea de complicitate la delapidare, arătând faptul că actele încheiate între S.C. N. cu Camera de Comerţ şi Industrie a României sunt contracte legale, valabil încheiate, contracte de cesiune drepturi patrimoniale de autor, iar nu un contract de publicitate, astfel cum susţine acuzarea.

În ceea ce priveşte aceste critici, Înalta Curte le va analiza dată fiind manifestarea de voinţă a inculpatei care a solicitat, în raport de prevederile art. 18 din C. proc. pen., continuarea procesului penal.

Relativ la aceste critici, Înalta Curte le va respinge ca nefondate, câtă vreme încheierea şi executarea unor contracte de drept comercial - indiferent că acestea sunt contracte de cesiune drepturi patrimoniale de autor, iar nu un contract de publicitate - nu exclud, în condiţiile legii, incidenţa răspunderii penale, infracţiunea de care este acuzată inculpata fiind prevăzută de legea penală şi fiind comisă în relaţiile comerciale dintre persoane juridice private, iar răspunderea penală a inculpatei C. a fost determinată ca urmare a participaţiei penale a acesteia sub forma complicităţii la activitatea inculpatului E. de a direcţiona sume de bani din bugetele CCIR către societatea administrată de inculpata C..

3. Este incidentă cauza justificativă prevăzută de art. 22 din C. pen., având în vedere că singura structură care dispunea de patrimoniul Camerei de Comerţ şi Industrie a României era Colegiul de Conducere, care şi-a exprimat acordul în fiecare an pentru punerea în executare a bugetului aprobat prin vot.

În privinţa acestor critici, Înalta Curte reţine că sunt pe deplin aplicabile considerentele de la pct. V.4 în ceea ce-l priveşte pe apelantul-inculpat F., astfel că nu le va mai relua.

4. Respingerea acţiunii civile sau aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. privind lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile. De asemenea, a solicitat ridicarea sechestrului asigurător instituit, apreciind că pentru un prejudiciu de aproximativ 5.000 de euro, a fost menţinută în mod nelegal măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil care valorează cel puţin 150.000 euro.

Înalta Curte va respinge aceste critici ca nefondate, după cum urmează:

- în ceea ce priveşte respingerea acţiunii civile sau aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., reţinem că legiuitorul a dispus prin acest din urmă articol că "În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă". Or, câtă vreme apelul inculpatei va fi admis şi se va dispune încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale, devine incidentă excepţia menţionată de legiuitor în cuprinsul textului de lege invocate chiar de apelantă şi redat anterior, respectiv nu poate fi lăsată nesoluţionată acţiunea civilă în cazul prescripţiei răspunderii penale;

- în ceea ce priveşte solicitarea de ridicare a sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 168/P/2012 din data de 20.10.2015 în partea care o priveşte pe inculpată, reţinem că sechestrul asigurator s-a dispus asupra imobilului tip apartament, situat în municipiul Bucureşti, str. x, Corp B, deţinut de către C., până la concurenţa sumei de 20.595 RON, iar ulterior, prin sentinţa apelată, s-a dispus extinderea acestuia şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, până la concurenţa sumei de 24.095 RON, neavând relevanţă valoarea pe care inculpata a dat-o acestui imobil-construcţie.

VIII. În lumina aspectelor de fapt şi de drept de mai sus, prin raportare şi la schimbarea încadrării juridice dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 02.06.2020, Înalta Curte reţine că, în drept, faptele inculpatului E. care, în calitate de preşedinte al C.C.I.R., în perioada 4.06.2008 - 6.05.2014, în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale:

- prin încheierea Contractului de colaborare nr. x din 3.07.2009, şi-a însuşit pentru altul (M. S.R.L., prin inculpatul F.) suma de 518.202,74 RON din patrimoniul C.C.I.R.;

- prin încheierea Contractului nr. x din 18.06.2008, de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor, şi-a însuşit, pentru altul (societatea N. S.R.L., prin inculpata C., fiica sa) suma de 8.343 RON din patrimoniul C.C.I.R.;

- prin încheierea Contractului de închiriere nr. x/26.01.2011 (semnat de inculpata B., din dispoziţia sa), şi-a însuşit 2.491.999 RON din bugetul C.C.I.R.;

- în perioada 4.06.2008-27.01.2014 a cheltuit în interes personal suma totală de 47.599.382,90 RON din "Fondul la dispoziţia Biroului de Conducere al CCIR/la dispoziţia Preşedintelui C.C.I.R."

- în perioada 2.12.2010 - 6.05.2014 a efectuat mai multe plăţi în interes personal, către mai multe cazinouri, în valoare totală de 702.487,68 RON (echivalentul a 159.095,84 euro), din lichidităţile C.C.I.R., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale) şi art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen.

IX. Individualizarea judiciară a pedepselor.

1. E.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a-i fi stabilită inculpatului E. sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 74 alin. (1) din C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

La aprecierea gradului de pericol social al infracţiunii de delapidare, Înalta Curte îl va reţine ca fiind unul ridicat prin raportare la modalitatea prin care inculpatul a desfăşurat activitatea circumscrisă ilicitului penal, urmarea produsă prin săvârşirea acesteia, fiind o infracţiune de serviciu aducându-se atingere prestigiului instituţiei pe care acesta a condus-o în perioada infracţională.

În ceea ce priveşte circumstanţele reale, vor fi avute în vedere modalitatea de desfăşurare a activităţii infracţionale, multitudinea de actelor întreprinse în acest demers infracţional, numărul persoanelor pe care le-a implicat şi funcţiile de conducere ale acestora în cadrul C.C.I.R. şi H., cât şi afectarea imaginii C.C.I.R. al cărei preşedinte era.

În privinţa circumstanţelor personale, Înalta Curte reţine, pe de o parte, atitudinea inculpatului care a negat întreaga activitate infracţională, iar pe de altă parte, vârstă de 74 de ani, având studii superioare şi fiind cunoscut cu antecedente penale.

În aceste condiţii, pentru comiterea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., art. 79 alin. (3) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (5 acte materiale), inculpatul E. va fi condamnat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice), ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Totodată, în raport de vârsta înaintată şi situaţia familială a acestuia determinată de pierderea vieţii soţiei acestuia, urmează a fi redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului E. pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., precum şi art. 5 din C. pen. (7 acte materiale), de la 2 ani şi 6 luni închisoare, la 1 an închisoare.

În ceea ce priveşte pedeapsa principală, pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie stabilite pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., precum şi a art. 5 din C. pen., acestea urmează a fi menţinute.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., se va constata că infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E. în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. d) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 35/F/27.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 224/A/18.06.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi de dare de mită prevăzute de art. 255 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 61/F/04.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 469/A/25.11.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În baza art. 105 alin. (1) din C. pen., se va dispune anularea liberării condiţionate a persoanei condamnate E. din executarea pedepsei rezultante de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 39/31.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017, liberare dispusă prin Sentinţa penală nr. 1313/20.09.2017, pronunţată de Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 274/3.11.2017 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia penală.

Vor fi repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului E., contopite prin Sentinţa penală nr. 39/31.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017, după cum urmează:

- pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pedeapsa complementară (pe o perioadă de 5 ani) şi accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., aplicate prin Sentinţa penală nr. 35/F/27.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 224/A/18.06.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală;

- pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969, aplicate prin Sentinţa penală nr. 61/F/04.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 469/A/25.11.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În baza art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., i se va aplica inculpatului E. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care se va adăuga un spor de 3 ani închisoare [reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse principale], în total 8 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., i se va aplica inculpatului E. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice), pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) din C. pen., inculpatului i se va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice).

Din durata pedepsei închisorii pronunţate urmează a se deduce perioada în care inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, de la data de 19.03.2014 la 24.04.2014, respectiv de la 24.04.2014 la 29.08.2014, precum şi perioada executată, de la data de 18.06.2015 la 3.11.2017.

2. B.

După cum s-a reţinut la analiza motivelor de apel ale apelantei-inculpate B., Înalta Curte a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia.

Fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, în baza art. 91 din C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va fi stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpata B. va fi obligată ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., i se va impune inculpatei B. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata B. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Bucureşti-Sector III sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector III, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., i se va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

Pedeapsa accesorie se va executa numai în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă.

3. A.

Astfel cum s-a reţinut supra, Înalta Curte a constatat că apelul inculpatei A. este fondat doar sub aspectul individualizării pedepsei principale aplicate pentru comiterea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi al modalităţii de executare a pedepsei rezultante, astfel că va fi redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei A. pentru comiterea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (5 acte materiale), prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., precum şi art. 5 din C. pen., şi art. 79 alin. (3) din C. pen., de la 3 ani închisoare, la 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., i se va aplica inculpatei A. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de 4 luni închisoare [reprezentând 1/3 din pedeapsa principală stabilită pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale)], în total 2 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., i se va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (dreptul de a fi director general în cadrul vreunei persoane juridice), pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (1) din C. pen., i se va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (dreptul de a fi director general în cadrul vreunei persoane juridice), ce se va executa numai în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 din C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va fi stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpata A. va fi obligată ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., i se va impune inculpatei A. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul în cadrul Administraţiei Domeniului Public Bucureşti-Sector III sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector III, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., i se va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

IV. D.

Înalta Curte a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, astfel că, fiind îndeplinite condiţiile impuse de lege, în baza art. 91 din C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va fi stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpatul D. va fi obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., i se va impune inculpatului D. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul D. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Bucureşti-Sector III sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector III, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. i se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

Pedeapsa accesorie se va executa numai în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă.

F. Ca urmare a admiterii apelului declarat de procuror în ceea ce priveşte greşita reţinere a consecinţelor deosebit de grave pentru infracţiunea de delapidare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F., Înalta Curte, prin raportare la criteriile generale de individualizare, circumstanţele reale şi cele personale avute în vedere şi de prima instanţă, urmează a decide condamnarea F., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare în formă continuată (5 acte materiale), prevăzută de art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., precum şi art. 5 din C. pen. şi art. 79 alin. (3) din C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., inculpatului i se va interzice exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, ce se va executa numai în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei, Înalta Curte reţine ca fondate criticile aduse de inculpat, prin raportare la toate circumstanţele in rem şi in personam, tratamentul sancţionator avut în vedere de prima instanţă nefiind unul corespunzător.

Astfel, tratamentul sancţionator urmăreşte constrângerea şi reeducarea celui care a comis fapte ce se circumscriu ilicitului penal, scopul fiind prevenirea comiterii unor noi infracţiuni prin formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Înalta Curte, în raport de:

- faptul că funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate,

- criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., prin care legiuitorul a menţionat atât împrejurări legate de faptă, cât şi aspecte privitoare la inculpat - vârsta, studiile superioare, mediu familial din care acesta provine, reţine că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea pedepsei în regim de detenţie.

În baza art. 91 din C. pen., urmează a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilirea unui termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., inculpatul F. va fi obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., i se va impune F. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul F. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Bucureşti-Sector III sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector III, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., i se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

Vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei apelate ce nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apel vor rămâne în sarcina statului.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. împotriva Sentinţei penale nr. 165/F din data de 3 august 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

I. E.

1. În baza art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., art. 79 alin. (3) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (5 acte materiale), condamnă pe inculpatul E. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice), ca pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

2. Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului E. pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., precum şi art. 5 din C. pen. (7 acte materiale), de la 2 ani şi 6 luni închisoare, la 1 an închisoare.

3. Menţine pedeapsa principală, pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie stabilite pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., precum şi a art. 5 din C. pen.

4. În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., constată că infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E. în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile de trafic de influenţă, prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 şi 7 lit. d) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 35/F/27.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 224/A/18.06.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi de dare de mită prevăzute de art. 255 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 din C. pen., pentru care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 61/F/04.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 469/A/25.11.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

5. În baza art. 105 alin. (1) din C. pen., dispune anularea liberării condiţionate a persoanei condamnate E. din executarea pedepsei rezultante de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 39/31.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017, liberare dispusă prin Sentinţa penală nr. 1313/20.09.2017, pronunţată de Judecătoria Vaslui în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 274/3.11.2017 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia penală.

6. Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului E., contopite prin Sentinţa penală nr. 39/31.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017, după cum urmează:

- pedeapsa principală de 5 ani închisoare, pedeapsa complementară (pe o perioadă de 5 ani) şi accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., aplicate prin Sentinţa penală nr. 35/F/27.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2014, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 224/A/18.06.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală;

- pedeapsa principală de 2 ani închisoare, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969, aplicate prin Sentinţa penală nr. 61/F/04.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. x/2015, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 469/A/25.11.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

7. În baza art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., aplică inculpatului E. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 3 ani închisoare [reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse principale], în total 8 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., aplică inculpatului E. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice), pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) din C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (dreptul de a fi preşedinte în cadrul vreunei persoane juridice).

Deduce din durata pedepsei închisorii pronunţate perioada în care inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, de la data de 19.03.2014 la 24.04.2014, respectiv de la 24.04.2014 la 29.08.2014, precum şi perioada executată, de la data de 18.06.2015 la 3.11.2017.

II. B.

În baza art. 91 din C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. obligă inculpata B. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., impune inculpatei B. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata B. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Bucureşti-Sector III sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector III, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

Pedeapsa accesorie se va executa numai în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă.

III. A.

Reduce cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatei A. pentru comiterea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (5 acte materiale), prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 şi art. 309 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., precum şi art. 5 din C. pen., şi art. 79 alin. (3) din C. pen., de la 3 ani închisoare, la 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., aplică inculpatei A. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare [reprezentând 1/3 din pedeapsa principală stabilită pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale)], în total 2 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (dreptul de a fi director general în cadrul vreunei persoane juridice), pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (1) din C. pen., aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. (dreptul de a fi director general în cadrul vreunei persoane juridice), ce se va executa numai în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 din C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. obligă inculpata A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., impune inculpatei A. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul în cadrul Administraţiei Domeniului Public Bucureşti-Sector III sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector III, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

IV. D.

În baza art. 91 din C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. obligă pe inculpatul D. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., impune inculpatului D. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul D. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Bucureşti - Sector III sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector III, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

Pedeapsa accesorie se va executa numai în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă.

F. 1. În baza art. 48 raportat la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 308 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 lit. a) din C. pen., precum şi art. 5 din C. pen. şi art. 79 alin. (3) din C. pen., condamnă pe inculpatul F., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare, în formă continuată (5 acte materiale).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie, ce se va executa numai în măsura în care pedeapsa principală devine executabilă.

2. În baza art. 91 din C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. obligă pe inculpatul F. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., impune F. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul F. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Bucureşti-Sector III sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector III, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

VI. C.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei C. sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare sub forma complicităţii, în formă continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969, art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. 1969, precum şi art. 5 din C. pen. (2 acte materiale).

VII. Menţine dispoziţiile sentinţei apelate ce nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanta-inculpată A. şi pentru apelanţii-intimaţi-inculpaţi B., C., D., E. şi F., în sumă de câte 1253 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 3 noiembrie 2020.

GGC - NN