Criminal liability for using a forged foreign driving license without prior judicial declaration of forgery and subjective knowledge of falsity

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 588 din 4 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Român în Dosarul nr. x/2019, s-a dispus, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 1 an închisoare.

Pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat A. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

S-a constatat că cele două infracţiuni sunt concurente sub forma concursului real, potrivit art. 38 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (3) C. pen., a fost revocată măsura amânării aplicării pedepsei de 1 an închisoare stabilite în sarcina inculpatului prin Sentinţa penală nr. 178 din 4 mai 2018 a Judecătoriei Român, definitivă prin neapelare (Dosar nr. x/2017), pentru comiterea infracţiunilor concurente de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. şi refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a dispus aplicarea şi executarea pedepsei de 1 an închisoare stabilite iniţial în sarcina inculpatului prin Sentinţa penală nr. 178 din 4 mai 2018 a Judecătoriei Român, definitivă prin neapelare (Dosar nr. x/2017).

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 178 din 4 mai 2018 a Judecătoriei Român, definitivă prin neapelare (Dosar nr. x/2017), în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 9 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

- pedeapsa de 9 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (3) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite anterior cu pedepsele aplicate pentru infracţiunile curente, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare.

În condiţiile art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a fost desfiinţat înscrisul întocmit în fals, respectiv permisul de conducere nr. x pretins eliberat la data de 22 august 2017 de B. (Republica Irlanda), aflat în original la dosar UP (document tip card din material plastic).

Au fost anulate formele de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 178 din 4 mai 2018 a Judecătoriei Român, definitivă prin neapelare (Dosar nr. x/2017), urmând a fi emise noi forme de executare potrivit prezentei hotărâri.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

În esenţă, pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere, că prin rechizitoriul nr. x/2018 din 1 octombrie 2019, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. şi uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În drept, instanţa de fond a arătat că, în raport de probatoriul administrat în cauză, vinovăţia inculpatului este pe deplin probată, că nu subzistă niciun echivoc asupra veridicităţii aspectelor de fapt reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, în condiţiile în care acestea rezultă cu prisosinţă din probele administrate.

Astfel, s-a apreciat că fapta inculpatului de a conduce autoturismul cu nr. de înmatriculare x pe drumurile publice de pe raza com. Dulceşti, jud. Neamţ, în condiţiile în care nu deţinea permis de conducere corespunzător vreuneia din categoriile de autovehicule prevăzute de lege, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen.

S-a mai reţinut că, fapta inculpatului de a prezenta lucrătorilor de poliţie care l-au oprit în trafic la data de 4 august 2018 un permis de conducere pretins eliberat de autoritatea competentă din Republica Irlanda, cunoscând că acesta este fals, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen.

Împotriva sentinţei de fond a declarat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 146 din data de 11 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 588 din 04.12.2020 pronunţată de Judecătoria Român în Dosarul nr. x/2019.

Împotriva Deciziei penale nr. 146 din data de 11 februarie 2021, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat ales C. la data de 17.03.2021, prin poştă, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A., prin apărător, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea Deciziei penale nr. 146 din data de 11.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, iar pe fond anularea condamnărilor dispuse de Judecătoria Piatra Neamţ, prin Sentinţa penală nr. 588 din data de 04.12.2020.

Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat, până la soluţionarea definitivă a recursului în casaţie, suspendarea executării pedepsei dispuse prin Sentinţa penală nr. 588 din data de 04.12.2020 de Judecătoria Piatra Neamţ rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 146 din data de 11.02.2021 a Curţii de Apel Bacău.

În esenţă, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, apărarea inculpatului A. a criticat decizia instanţei de apel care în mod nelegal şi netemeinic a menţinut condamnarea instanţei de fond cu privire la infracţiunea de uz de fals, în lipsa unei cercetări şi condamnări pentru infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale, atât timp cât instanţa de fond nu a fost investită şi cu judecarea acestei infracţiuni. De asemenea, s-a mai criticat faptul că instanţa de apel nu a reţinut la pronunţarea deciziei penale împrejurarea că inculpatul a săvârşit aceste fapte fără vinovăţia cerută de lege, respectiv inculpatul nu a cunoscut faptul că permisul este fals şi tot timpul a avut convingerea că acesta este emis de autorităţile irlandeze.

Astfel, în motivarea cererii de recurs în casaţie, s-a arătat că decizia atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât reconfirmă condamnările dispuse de Judecătoria Român prin Sentinţa penală nr. 588/04.12.2020 pentru cele două infracţiuni deduse judecăţii în acest dosar, în condiţiile în care nu există o cercetare judecătorească şi o hotărâre a instanţei de judecată anterioară sau concomitente acestui dosar care să ateste existenţa infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale cu privire la permisul de conducere seria x emis de autorităţile din Irlanda, sentinţă care să constate totodată că acest înscris oficial este fals.

De asemenea, a apreciat că instanţa de apel în mod nejustificat a apreciat că relaţiile solicitate de către apelantul-inculpat A. la termenul de judecată din 11.02.202, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Român privind stadiul cercetărilor din dosarul disjuns prin rechizitoriu privind infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale apreciate ca fiind drept neconcludente soluţionării apelului, în condiţiile în care cel puţin una dintre infracţiunile deduse judecăţii şi pentru care s-a dispus condamnarea, respectiv infracţiunea de uz de fals, există şi este strâns legată de infracţiunea ce face obiectul Dosarului nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Român.

A mai susţinut că instanţa de apel în mod nelegal şi netemeinic a menţinut condamnarea instanţei de fond cu privire la infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen., întrucât nu se poate dispune condamnarea unei persoane pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals cu privire la un înscris, respectiv permisul de conducere seria x emis de autorităţile din Irlanda, în condiţiile în care înscrisul folosit nu a fost constatat anterior sau concomitent drept document fals printr-o hotărâre judecătorească ca urmare a cercetării judecătoreşti cu privire la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Reţinerea de către instanţa de apel a situaţiei că adresele efectuate de către organul de cercetare penală privind existenţa şi emiterea de către autorităţile mai multor state cu privire la acest permis de conducere sunt suficiente pentru constatarea şi tragerea la răspundere a inculpatului pentru faptele penale deduse judecăţii, în special a infracţiunii de uz de fals, este o situaţie care constituie depăşirea unui cadru procesual cu care a fost investită instanţa şi totodată o complinire/acoperire a lipsei unei cercetări şi condamnări pentru infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale.

În opinia recurentului inculpat, reţinerea de către instanţa de apel prin decizia pronunţată şi în considerente că inculpatul a condus un vehicul fără a poseda permis de conducere numai în baza adresei nr. x/21.11.2018 a IPJ Neamţ nu constituie temei legal pentru reţinerea şi menţinerii condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals întrucât aceasta din urmă privea permisul de conducere seria x emis de autorităţile din Irlanda.

A mai susţinut că instanţa de apel prin decizia pronunţată conferă legalitate instanţei de fond care prin sentinţa pronunţată şi-a depăşit atribuţiile în raport cu ceea ce a fost investită prin rechizitoriul emis la data de 01.10.2019 în sensul că a efectuat cercetări şi a desfiinţat înscrisul întocmit în fals, respectiv permisul de conducere seria x emis de autorităţile din Irlanda în condiţiile în care nu a fost învestit şi cu cercetarea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Desfiinţarea înscrisului întocmit în fals conform art. 404 alin. (4) C. pen. de către instanţa de fond reprezintă practic constatarea falsului din înscris fără a fi fost investită cu cercetarea acestui fapt şi constituie, de fapt, baza legală a condamnării pentru faptele deduse judecăţii;

Totodată, a precizat că, în cauză corespondenţa efectuată de organul de cercetare penală cu autorităţile române şi irlandeze privind permisul de conducere seria x emis de autorităţile din Irlanda nu constituie suport legal pentru instanţa de judecată (fond şi apel) în desfiinţarea unui înscris întocmit în fals atât timp cât instanţa de fond nu a fost investită şi cu judecarea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Reţinerea acestei corespondenţe de către instanţa de apel ca fiind suficientă probării infracţiunilor deduse judecăţii sub aspectul tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii şi înlăturarea apărărilor inculpatului (săvârşirea infracţiunilor fără vinovăţie din considerentul că nu ştia că permisul posedat este fals) cu privire la inexistenţa cumulativă a tuturor elementelor infracţiunilor, arată, în opinia inculpatului, de fapt că instanţa de apel conferă legalitate măsurilor dispuse de instanţa de fond şi totodată acoperă lipsa unei cercetări şi judecăţi pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.

Un alt aspect criticat vizează împrejurarea că instanţa de apel nu a reţinut la pronunţarea deciziei penale faptul că inculpatul a săvârşit aceste fapte fără vinovăţia cerută de lege, respectiv inculpatul nu a cunoscut faptul că permisul este fals şi tot timpul a avut convingerea că acest permis este emis de autorităţile irlandeze. Faptul că permisul era în regulă/legal este confirmat chiar de faptul că la data de 04.08.2018 când inculpatul a fost oprit în trafic, însuşi agenţii de poliţie nu au constatat sau bănuit că acesta nu ar fi legal, fapt confirmat pe de o parte de faptul că l-au remis pe loc inculpatului fără aplicarea vreunei sancţiuni, iar pe de altă parte de faptul că agenţii de poliţie ridică de la inculpat permisul la două luni după, respectiv în 04.10.2018 conform procesului-verbal întocmit cu această ocazie şi aflat la dosarul de urmărire penală.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă, inculpatul A. a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi art. 438 pct. 12 C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Criticile invocate de recurentul inculpat în susţinerea cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. sunt subsumate, în esenţă, următoarelor chestiuni: nelegala condamnare pentru infracţiunea de uz de fals, atât timp cât nu s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească împrejurarea că permisul de conducere este fals şi neprevederea faptei în legea penală întrucât nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de lege, recurentul neavând cunoştinţă că permisul de conducere este fals.

În acest context, cu privire la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte aminteşte că acesta vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Criticile formulate de recurentul inculpat, respectiv că, în mod nelegal s-a dispus condamnarea sa cu privire la infracţiunea de uz de fals, în lipsa unei cercetări şi condamnări pentru infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale, atât timp cât instanţa de fond nu a fost investită şi cu judecarea acestei infracţiuni, sunt analizate, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

Sub un prim aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Analiza motivelor de recurs în casaţie nu vizează practic raportarea situaţiei de fapt reţinută la condiţiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancţionează penal infracţiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. şi de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen., ci reprezintă o veritabilă solicitare de reinterpretare şi valorificare a probatoriului administrat în sensul celor invocate.

Mai mult, susţinerea recurentului inculpat în sensul că nu se poate pronunţa o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 teza I C. pen. atât timp cât permisul de conducere nu a făcut obiectul unei cercetări judecătoreşti, finalizate cu o sentinţă judecătorească definitivă, concomitentă sau anterioară condamnării de la prima instanţă prin care să se stabilească că este fals, nu poate fi primită de instanţa de judecată, criticile invocate exced analizei instanţei de recurs în casaţie, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităţilor comise de instanţele de fond. Soluţia dispusă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Român cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 320 C. pen. nu are relevanţă în analiza infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 teza I C. pen. şi nu determină neclarităţi în ceea ce priveşte acuzaţia şi situaţia de fapt reţinută definitiv de instanţa de apel.

Sub un al doilea aspect, în ceea ce priveşte criticile aduse de recurentul inculpat deciziei penale atacate şi care vizează latura subiectivă a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., Înalta Curte aminteşte că dispoziţiile ce reglementează cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind instanţei supreme posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Susţinerile inculpatului potrivit cărora fapta reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu a avut cunoştinţă de faptul că permisul de conducere este fals, invocând în acest sens dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu pot fi verificate pe calea recursului în casaţie. Din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.. (Decizia penală nr. 394/RC din data de 08.11.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

În acest context, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanţa de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv şi subiectiv infracţiunile de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. şi de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza I C. pen. şi, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Înalta Curte constată că recurentul inculpat prin cererea de recurs în casaţie formulată a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., însă prin motivele prezentate nu a formulat critici concrete care pot fi încadrate în acest caz de casare.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 146 din data de 11 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 146 din data de 11 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 septembrie 2021.

GGC - GV