Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 310/RC/2021 AI generated

Driving with a suspended license while holding a foreign permit: criminal liability and the inapplicability of statute of limitations after final conviction

Case Number Decizia nr. 310/RC/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the criminal defendant's appeal in cassation, upholding the conviction and sentencing imposed by the lower courts, and ordered the defendant to pay 200 RON in judicial costs. The dispute centered on whether driving a vehicle while one's driving rights were suspended under Romanian law, while holding a foreign-issued Mexican driving permit, constituted a criminal offense or merely an administrative violation, and whether the imposition of a cumulative sentence violated statutory limits due to the statute of limitations. The court determined that the factual findings were binding and that the legal classification as a crime was correct because no mutual recognition treaty existed between Romania and Mexico, rendering the foreign permit invalid for legal purposes under Romanian law; furthermore, the court rejected the statute of limitations argument, ruling that the final judgment extinguished the criminal action and thus precluded the application of prescription, thereby validating the conviction for aggravated driving without a valid license and the consequent cumulative penalty.

Legislator headnote

AI generated

art. 335 alin. (2) C. pen, art. 67 alin. (1) C. pen, art. 66 alin. (1) C. pen, art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen, art. 65 alin. (1) C. pen, art. 65 alin. (3) C. pen; Driving with a suspended license while holding a foreign permit: criminal liability and the inapplicability of statute of limitations after final conviction: The dispute centered on whether driving a vehicle while one's driving rights were suspended under Romanian law, while holding a foreign-issued Mexican driving permit, constituted a criminal offense or merely an administrative violation, and whether the imposition of a cumulative sentence violated statutory limits due to the statute of limitations. The court determined that the factual findings were binding and that the legal classification as a crime was correct because no mutual recognition treaty existed between Romania and Mexico, rendering the foreign permit invalid for legal purposes under Romanian law; furthermore, the court rejected the statute of limitations argument, ruling that the final judgment extinguished the criminal action and thus precluded the application of prescription, thereby validating the conviction for aggravated driving without a valid license and the consequent cumulative penalty.

Keywords

AI generated
permit violation statute of limitations suspended sentence criminal offense foreign law withdrawal of driving license

Cited Legislation

AI generated
art. 335 alin. (2) C. pen
(faptă din data de 01.02.2013); c) 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.
art. 67 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., raportat la art.
art. 66 alin. (1) C. pen
pen., raportat la art. 66 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 1 an, drepturile prevăzute de art.
art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen
195/2002, este necesară deţinerea unui permis de conducere, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
art. 65 alin. (1) C. pen
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art.
art. 65 alin. (3) C. pen
195/2002, este necesară deţinerea unui permis de conducere, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen.
art. 337 C. pen
88/A/28.02.2019, la următoarele pedepse: a) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 337 C. pen., cu aplicarea art.
art. 5 C. pen
pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for ordering the recurrent to pay judicial costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 103/A din data de 5 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin Sentinţa penală nr. 168 din 10 septembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Reghin în Dosarul nr. x/2019 s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. cu antecedente penale, domiciliat în localitatea Solovăstru, Comuna Solovăstru nr. 96, judeţul Mureş, în fapt, fără forme legale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată şi care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 1 an, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de Stat şi dreptul de a conduce toate categoriile de vehicule pentru care, conform O.U.G. nr. 195/2002, este necesară deţinerea unui permis de conducere, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) b) şi i) C. pen., a fost interzisă inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de Stat şi dreptul de a conduce toate categoriile de vehicule pentru care, conform O.U.G. nr. 195/2002, este necesară deţinerea unui permis de conducere, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a constatat că inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa Judecătoriei Târgu Mureş nr. 1128/29.10.2018, pronunţată în Dosar nr. x/2017, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 88/A/28.02.2019, la următoarele pedepse: a) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă din data de 01.02.2013); b) 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă din data de 01.02.2013); c) 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă din data de 06.09.2013); d) 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din data de 13.09.2014); e) 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din data de 30.09.2014 ora 18:45); f) 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din data de 30.09.2014 ora 17:10); g) 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din data de 23.06.2015).

S-a constatat că inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa Tribunalului Mureş nr. 158/15.11.2017, pronunţată în Dosar nr. x/2015, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 280/A/10.05.2018, la următoarele pedepse: a) 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005 (în vigoare la data de 22.08.2008), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (din 1968) - 6 acte materiale - cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. (din 1968) şi a art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (din 1968) şi reţinerea art. 5 C. pen. b) 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005 (în vigoare la data de 22.08.2008), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (din 1968) - 4 acte materiale - cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. (din 1968) şi a art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (din 1968) şi reţinerea art. 5 C. pen.

S-a constatat că infracţiunile sancţionate prin sentinţa Judecătoriei Târgu Mureş nr. 1128/29.10.2018, pronunţată în Dosar nr. x/2017, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 88/A/28.02.2019 şi Sentinţa Tribunalului Mureş nr. 158/15.11.2017, pronunţată în Dosar nr. x/2015, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 280/A/10.05.2018, împreună cu fapta pentru care inculpatul A. este judecat în prezentul dosar, sunt concurente.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012 şi art. 85 alin. (1) vechiul C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare, dispusă prin sentinţa Tribunalului Mureş nr. 158/15.11.2017, pronunţată în Dosar nr. x/2015, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 280/A/10.05.2018.

În temeiul art. 97 alin. (1) noul C. pen., s-a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 2 luni închisoare, dispusă prin sentinţa Judecătoriei Târgu Mureş nr. 1128/29.10.2018, pronunţată în Dosar nr. x/2017, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 88/A/28.02.2019.

Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. (2) C. pen., 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. (2) C. pen., 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. (2) C. pen., 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. (2) C. pen., 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (din 1968) - 6 acte materiale - cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. (din 1968) şi a art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (din 1968) şi reţinerea art. 5 C. pen., 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (din 1968) - 4 acte materiale - cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. (din 1968) şi a art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (din 1968) şi reţinerea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 10 din Legea 187/2012, art. 40 alin. (1) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 1 an închisoare, 1 an închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa Judecătoriei Târgu Mureş nr. 1128/29.10.2018, pronunţată în Dosar nr. x/2017, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 88/A/28.02.2019 şi pedepsele de 9 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa Tribunalului Mureş nr. 158/15.11.2017, pronunţată în Dosar nr. x/2015, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 280/A/10.05.2018, cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin prezenta, respectiv s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu şi fix de 23 de luni închisoare (reprezentând 1/3 din celelalte nouă pedepsele cu închisoare), condamnatul A. urmând să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 5 luni închisoare, în regim de detenţie.

S-a constatat că prin sentinţa Judecătoriei Târgu Mureş nr. 1128/29.10.2018, pronunţată în Dosar nr. x/2017, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 88/A/28.02.2019, s-a interzis inculpatului, în baza art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a conduce toate categoriile de vehicule, pe o perioadă de 4 ani, iar în baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, dreptul de a conduce toate categoriile de vehicule.

S-a constatat că prin sentinţa Tribunalului Mureş nr. 158/15.11.2017, pronunţată în Dosar nr. x/2015, definitivă prin Decizia Curţii de Apel Târgu Mureş nr. 280/A/10.05.2018, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei de 9 luni închisoare, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu art. 5 C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. Prin aceeaşi hotărâre s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., cu art. 5 C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 4 ani, dreptul prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., respectiv dreptul de a conduce toate categoriile de vehicule pentru care, conform O.U.G. nr. 195/2002, este necesară deţinerea unui permis de conducere, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., urmând ca în baza art. 45 alin. (4) C. pen., partea din pedeapsa complementară executată până la data contopirii pedepselor principale să se scadă din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa rezultată.

În temeiul art. 45 alin. (1) şi (2) C. pen., au fost interzise inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 1 an, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) şi (3) C. pen., a fost interzisă inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce toate categoriile de vehicule pentru care, conform O.U.G. nr. 195/2002, este necesară deţinerea unui permis de conducere, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului că sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse complementare sau accesorii, constituie infracţiune potrivit art. 288 alin. (1) C. pen. şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

În fapt, s-a reţinut că în data de 14.01.2016, inculpatul A. a fost depistat conducând autovehiculul marca x cu nr. de înmatriculare x pe strada x din mun. Reghin, judeţul Mureş, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât era cercetat penal pentru săvârşirea a şapte infracţiuni rutiere, fapte care au făcut obiectul Dosarului penal al Judecătoriei Târgu Mureş nr. x/289/2017.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A., susţinând că procedura de citare în faţa primei instanţe este nelegală, prima instanţă i-a respins cererea pentru angajarea unui avocat; pe fond, a solicitat achitarea, având în vedere că a avut dreptul de a conduce în baza unui permis de conducere eliberat de autorităţile mexicane, iar, în subsidiar, aplicarea pedepsei alternative a amenzii. A criticat operaţiunea de contopire a pedepselor, arătând că sporul de o treime în acest caz nu era obligatoriu, pentru că se aplică legea veche.

II. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia penală nr. 103/A din 05 martie 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 168/10.09.2020, pronunţată de Judecătoria Reghin în Dosarul nr. x/2019, menţinând hotărârea atacată.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în soluţionarea cauzei în apel.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 103/A din 05 martie 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie, în termen legal, la data de 23 aprilie 2021 (viza registraturii, fila x).

În cererea scrisă, aflată la dosar, inculpatul, prin apărător ales B., a invocat temeiurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de recurent, au fost invocate temeiurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen., solicitându-se admiterea în principiu a recursului în casaţie, admiterea acestuia şi pe fond, casarea în parte a hotărârii atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. şi a solicitat a se proceda la încadrarea juridică corectă a faptei pentru care a fost condamnat, care nu este prevăzută de legea penală.

Cu privire la împrejurarea de a fi avut permis suspendat, a solicitat a se avea în vedere inexistenţa juridică a actelor pretins legale emise de către autorităţile judiciare din România, prin care s-a dispus anterior suspendarea acestui permis de conducere. Numai autoritatea ce a emis permisul de conducere putea lua vreo decizie cu privire la suspendarea/anularea acestui permis, iar autorităţile rutiere din România puteau cel mult să îi refuze dreptul de a conduce, dacă ar fi avut probleme medicale grave ce făceau imposibilă exercitarea dreptului de a conduce, fiind obligate a-i elibera permisul de îndată ce ar fi părăsit teritoriul României.

În mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., fapta fiind apreciată ca infracţiune, deşi fapta, aşa cum a fost reţinută de către organul de urmărire penală, putea fi apreciată ca o contravenţie. În acest sens, a făcut trimitere la prevederile art. 113 (1) din Codul rutier în vigoare în anul 2015, referitor la titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină.

Plecând de la dispoziţiile legale relevante (art. 49, art. 377 şi art. 386 C. proc. pen..), luând în considerare opiniile exprimate în literatura de specialitate şi jurisprudenţă, detaliate pe larg în motivele scrise, a susţinut că încadrarea juridică este operaţiunea, efectuată de organele judiciare, de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reţinerea normelor generale aplicabile (privind participaţia şi cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale).

Cu alte cuvinte, încadrarea juridică a faptei cuprinde obligatoriu norma de incriminare, în forma efectiv aplicabilă în cauză (variantă simplă, variantă agravată, varianta atenuată, variantă asimilată) şi, eventual (în funcţie de situaţia speţei), normele generale privind participaţia (coautoratul, instigarea şi complicitatea), pluralitatea de infracţiuni (recidiva, concursul de infracţiuni şi pluralitatea intermediară), tentativa, infracţiunea continuată şi circumstanţele atenuante sau agravante.

Cu privire la al doilea caz de recurs în casaţie invocat, a motivat că s-a aplicat o pedeapsă în afara cadrului legal de reglementare, încălcându-se prevederile art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, a apreciat că acest cadru legal face aplicarea prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. şi în situaţia în care intervine prescripţia răspunderii penale, ca un obstacol ce împiedică aplicarea unei pedepse mai severe decât cea aplicabilă, în contextul în care prin intervenirea prescripţiei nu se mai poate dispune aplicarea unei pedepse.

Sub acest aspect, a contestat legalitatea hotărârii de condamnare, în situaţia în care a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Urmare a deciziei Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi-a reconsiderat opinia exprimată în Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, pronunţând Decizia nr. 21 din data de 6 octombrie 2016 prin care a stabilit că "art. 5 alin. (1) din Noul C. pen. trebuie interpretat în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă, în cazul infracţiunilor săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost încă judecate definitiv şi faţă de care s-a împlinit prescripţia răspunderii penale până la data de 20 mai 2014 în interpretarea dată art. 5 prin Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă faţă de care prescripţia răspunderii penale nu este împlinită, în interpretarea dată aceluiaşi text legal prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.

În concluzie, a solicitat să se constate intervenirea prescripţiei răspunderii penale şi, în consecinţă, să se ia act, potrivit art. 17 alin. (2) din C. proc. pen., că acţiunea penală nu va mai putea fi susţinută, impunându-se stingerea ei, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

IV. Examinând recursul în casaţie, se constată că acesta este nefondat.

1. În ce priveşte recursul în casaţie declarat de inculpat, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpat are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial, ş.a. ori situaţia dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanţei de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate sunt cele iterate şi în faţa instanţei de apel, respectiv că inculpatul avea un permis de conducere emis de autorităţile mexicane şi că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată şi care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. (2) din C. pen., conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere corespund faptei reţinute în concret în sarcina inculpatului.

Astfel, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut că în data de 14.01.2016, a fost depistat conducând autovehiculul marca x cu nr. de înmatriculare x pe strada x din mun. Reghin, judeţul Mureş, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât era cercetat penal pentru săvârşirea a şapte infracţiuni rutiere.

Apărarea inculpatului, susţinută şi în faţa instanţelor ordinare, că avea un permis de conducere emis de autorităţile mexicane, a fost analizată şi înlăturată de instanţa de apel, care, prin raportare la dispoziţiile art. 83 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, a concluzionat că inculpatul nu era titularul unui permis de conducere naţional şi nici al unui permis valabil eliberat de statele cu care România a încheiat un tratat privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere auto.

În acest sens, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, Mexicul a semnat, dar nu a ratificat Convenţia din 8 noiembrie 1968 asupra circulaţiei rutiere, iar din Adresa Ambasadei Mexicului în România nr. 1299 din 18 noiembrie 2016, rezultă că între Mexic şi România nu există niciun acord de recunoaştere a permiselor de conducere.

Pe de altă parte, chiar şi în contextul în care s-ar admite apărările anterioare, din actele dosarului rezultă că încă din data de 01.02.2013 inculpatul A. a luat la cunoştinţă, sub semnătură, că nu mai are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, începând cu data de 01.02.2013 şi până la finalizarea dosarului penal în care era cercetat.

2. Analizând recursul în casaţie, din perspectiva motivului de recurs în casaţie privind aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se constată că nu este întemeiat.

Recurentul inculpat a susţinut că s-a aplicat o pedeapsă în afara cadrului legal de reglementare, încălcându-se prevederile art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, solicitând să se constate intervenirea prescripţiei răspunderii penale şi, în consecinţă, să se ia act, potrivit art. 17 alin. (2) din C. proc. pen., că acţiunea penală nu va mai putea fi susţinută, impunându-se stingerea ei, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituţiilor penale sau procesual penale reţinute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei acestor instituţii, precum cauzele de reducere a pedepsei, concursul de infracţiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică, etc.

Critica formulată nu este întemeiată.

Exercitarea acţiunii penale constă în supunerea inculpatului urmăririi penale şi trimiterii lui în judecată, precum şi susţinerea învinuirii acestuia în faţa instanţei de judecată, în vederea tragerii la răspundere. Prin urmare, acţiunea penală se exercită în cursul procesului penal până la momentul rezolvării acesteia, printr-una dintre soluţiile prevăzute de art. 396 alin. (1) din C. proc. pen.. Stingerea acţiunii penale poate avea loc, prin urmare, la momentul rămânerii definitive a hotărârii sau în cazurile în care aptitudinea funcţională a acţiunii penale încetează potrivit art. 16 din C. proc. pen.

Or, în cauză, fiind pronunţată o hotărâre cu caracter definitiv, prin raportare la încadrarea juridică reţinută, nu se poate constata intervenirea prescripţiei răspunderii penale.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., şi nici cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 acelaşi cod, instanţa va respinge ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 103/A din data de 5 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 103/A din data de 5 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2021.

GGC - GV