Tax evasion consummated by fictitious invoice registration regardless of subsequent administrative correction or budget recovery.

Deliberând asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentinţa penală nr. 46/P din 17.05.2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. x/2015, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

1. A fost condamnat inculpatul A., de cetăţenie română, studii medii, fără ocupaţie, căsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în judeţul Neamţ, la pedepsele de:

- 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

- 6 (şase) ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., instanţa a constatat că infracţiunile sunt în concurs şi în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea, la pedeapsa principală adăugându-se un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 2 (două) luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., instanţa a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

2. A fost condamnat inculpatul B., de cetăţenie română, studii medii, şofer la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, fără antecedente penale, domiciliat în judeţul Neamţ, la pedepsele de:

- 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

- 6 (şase) ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracţiunile sunt în concurs şi în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea, la pedeapsa principală adăugându-se un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 2 (două) luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., instanţa a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., instanţa a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la data de 8 decembrie 2014 până la data de 28 iunie 2015.

3. A fost condamnat inculpatul C., de cetăţenie română, studii superioare, căsătorit, 2 copii minori, administrator al SC D. SRL Bucureşti, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Bucureşti, la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, de la data de 8 decembrie 2014 până la data de 1 iulie 2015.

4. A fost condamnată inculpata E., de cetăţenie română, studii superioare, căsătorită, fără antecedente penale, domiciliată municipiul Bucureşti, cu reşedinţa în judeţul Ilfov, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., instanţa a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) şi art. 92 C. pen., instanţa a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată inculpatei şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de această instituţie;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., instanţa a obligat inculpata să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Sector 3 Bucureşti sau a Primăriei comunei Pantelimon.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi (4) C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada reţinerii şi arestării preventive, de la data de 8 decembrie 2014 până la data de 27 februarie 2015.

În temeiul art. 217 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 1.000 RON, consemnată la F. Unitatea Lucreţiu Pătrăşcanu Sector 3 Bucureşti, conform recipisei de consemnare nr. x seria x nr. x din 18.02.2015, inculpatei.

5. A fost condamnat inculpatul G., de cetăţenie română, studii medii, administrator la SC H. SRL, căsătorit, 6 copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în judeţul Suceava, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 81 C. pen. anterior şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii.

În temeiul art. 82 C. pen. anterior, s-a fixat termen de încercare, 4 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Instanţa a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul comiterii unei noi infracţiuni.

6. A fost condamnat inculpatul I., de cetăţenie română, studii medii, administrator la SC J. SRL, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în judeţul Suceava, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., instanţa a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior.

În baza art. 81 C. pen. anterior şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii.

În temeiul art. 82 C. pen. anterior, s-a fixat termenul de încercare de 4 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. anterior referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul comiterii unei noi infracţiuni.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanţa a dispus anularea facturilor fiscale înregistrate în contabilitate de SC J. SRL comuna Mălini, judeţul Suceava.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanţa a dispus anularea facturilor fiscale înregistrate în contabilitate de SC H. SRL comuna Slatina, judeţul Suceava.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 119 C. proc. fisc. , instanţa a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, împotriva inculpaţilor K., A., B., L., M., E., C. şi a părţii responsabile civilmente SC D. SRL Bucureşti.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 119 C. proc. fisc. , instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti împotriva inculpaţilor G. şi A. şi a părţii responsabile civilmente SC H. SRL comuna Slatina, judeţul Suceava şi a obligat inculpatul G. şi partea responsabilă civilmente SC H. SRL comuna Slatina, judeţul Suceava la plata sumei de 173.561,54 RON, din care suma de 133.930,12 RON în solidar şi cu inculpatul A., reprezentând T.V.A, sumă ce urmează a fi actualizată la data plăţii efective, prin calcularea accesoriilor prevăzute de C. proc. fisc. .

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 119 C. proc. fisc. , instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti împotriva inculpaţilor I., K., A., B. şi a părţii responsabile civilmente SC J. SRL comuna Mălini, judeţul Suceava şi a obligat inculpatul I. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC J. SRL la plata sumei de 183.811 RON, sumă ce urmează a fi actualizată la data plăţii efective, prin calcularea accesoriilor prevăzute de C. proc. fisc. .

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 957 C. proc. civ., instanţa a ridicat măsura sechestrului dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/P/2012 din 19 decembrie 2014 asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului C. şi măsura sechestrului dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/P/2012 din 11 mai 2015 asupra sumei de 3.008.000 RON aflată în contul bancar nr. x deschis la N. - Agenţia "O." Bucureşti, aparţinând părţii responsabile civilmente SC D. SRL Bucureşti.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, instanţa a dispus menţinerea măsurii sechestrului luată prin ordonanţa procurorului nr. x/P/2012 din 11 mai 2015 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului G., până la achitarea integrală a debitului şi a accesoriilor fiscale.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, instanţa a dispus menţinerea măsurii sechestrului luată în Dosarul nr. x/2012 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Neamţ prin ordonanţa procurorului din 11 mai 2015 şi în Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava prin ordonanţa procurorului din 28 februarie 2013 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului I., până la achitarea integrală a debitului şi a accesoriilor fiscale.

Instanţa a obligat pe inculpatul G. să achite suma de 1.000 RON, reprezentând diferenţă onorariu expert P..

S-a stabilit în favoarea Baroului Neamţ, suma de 520 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul A..

În temeiul art. 274 C. proc. pen., instanţa a obligat inculpaţii să achite statului câte 3.500 RON cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Neamţ, partea civilă Statul Român reprezentat Ministerul Finanţelor Public - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, inculpaţii K., B., L., E., M., C., G., I., A., precum şi partea responsabilă civilmente SC H. SRL.

B. Prin Decizia penală nr. 1158 din 17 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2015, printre altele, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Neamţ şi de partea civilă Statul Român reprezentat Ministerul Finanţelor Public - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ împotriva Sentinţei penale nr. 46/P din 17.05.2018 pronunţate de Tribunalul Neamţ, în Dosarul penal nr. x/2015

S-a desfiinţat, în parte, latura penală şi latura civilă a sentinţei penale apelate, după cum urmează:

1. În privinţa laturii penale, referitor la A., B. şi C. în ceea ce priveşte reţinerea eronată a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., în loc de dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

2. În privinţa laturii civile:

a) referitor la respingerea în mod greşit a acţiunii civile exercitate în procesul penal de partea civilă Statul Român reprezentat Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva inculpaţilor A., B., E., C. şi a părţii responsabile civilmente SC D. SRL Bucureşti, pentru prejudiciul cauzat;

b) pentru greşita obligare în solidar la plata despăgubirilor civile şi a părţii responsabile civilmente SC J. SRL;

c) pentru greşita ridicare a măsurii sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului C. şi respectiv asupra sumei de bani aflate într-un cont bancar aparţinând părţii responsabile civilmente SC D. SRL Bucureşti.

Pe fond, s-au hotărât următoarele:

- S-a înlocuit pentru fiecare dintre inculpaţii A., B. şi C., circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. cu circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

- În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 25 din C. proc. pen., în condiţiile art. 1349 alin. (1) şi ale art. 1382 din C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva inculpaţilor A., B., E., C. şi a părţii responsabile civilmente SC D. SRL Bucureşti, aflată în procedura falimentului, reprezentată de Q. Filiala Bucureşti şi R. SRL, în calitate de lichidator judiciar, cu privire la activitatea infracţională desfăşurată în beneficiul părţii responsabile civilmente SC D. SRL Bucureşti

Au fost obligaţi, în solidar, printre alţii, inculpaţii A., B., E. şi C., la plata către partea civilă Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 32.725.118 RON, sumă ce urmează a fi actualizată la data plăţii efective, prin calcularea accesoriilor prevăzute de C. proc. fisc. .

- S-a înlăturat din soluţionarea laturii civile dispoziţia de obligare, în solidar alături de alte părţi către partea civilă ANAF, a părţii responsabile civilmente SC J. SRL, cu ultimul sediu social în comuna Mălini, judeţul Suceava, ca urmare a dizolvării şi radierii din Registrul Comerţului la data de 06.09.2019.

- În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., coroborat cu art. 397 din C. proc. pen. şi cu art. 249 din C. proc. pen., s-a menţinut măsura sechestrului dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/P/2012 din 19 decembrie 2014 asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului C., astfel cum au fost acestea enumerate în ordonanţa amintită, precum şi măsura sechestrului dispusă prin ordonanţa procurorului nr. x/P/2012 din 11 mai 2015 asupra sumei de 3.008.000 RON aflată în contul bancar nr. x deschis la N. - Agenţia "O." Bucureşti aparţinând părţii responsabile civilmente SC D. SRL Bucureşti.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu sunt contrare deciziei.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B., E., C., G., I., A., precum şi de partea responsabilă civilmente SC H. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 46/P din 17.05.2018 pronunţate de Tribunalul Neamţ, în Dosarul nr. x/2015.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelurilor declarate de Ministerul Public şi de partea civilă, au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii B., E., M., C., G., I., A., precum şi partea responsabilă civilmente SC H. SRL, la plata către stat a sumelor de câte 300 de RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelurilor acestora.

Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs în casaţie inculpaţii I., C., A., B., E., G. şi partea responsabilă civilmente SC H. SRL.

Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat I. a indicat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen.

În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, în argumentarea acestui caz de casare, a învederat că, i se impută înregistrarea în gestiunea societăţii al cărui administrator a fost, SC J. SRL, a unui număr de 74 facturi fiscale având un caracter fictiv. Însă, în dosarul x/2014 al Tribunalului Suceava, s-a pronunţat Sentinţa civilă nr. 1887/07.06.2017, după casare cu trimitere, prin care a fost admisă contestaţia sa, au fost anulate art. 1 şi 3 din decizia DR 7221/2014 emisă de ANAF- DGRFP Iaşi şi, în parte, decizia de impunere nr. x din 31.08.2012 emisă de DGFP Suceava, constatându-se că are de plată suma de 480.833 RON cu titlu de obligaţii de plată, pe care a achitat-o. A precizat că, în calea de atac, Curtea de Apel Suceava a menţinut sentinţa şi a constatat că suma de 70.170 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit, nu este deductibilă.

În aceste condiţii, recurentul a considerat că se pune problema interpretării dispoziţiilor fiscale privind deducerea TVA şi nu reţinerea unei fapte de natură penală.

A făcut trimitere la expertiza contabilă efectuată în cursul procesului penal care a constatat că facturile nu sunt fictive, aşa cum s-a reţinut şi în deciziile de impunere şi rapoartele de inspecţie fiscală.

Prin urmare, recurentul a susţinut că, în prezenta cauză, a fost obligat la plata sumei de 183.811 RON cu titlu de prejudiciu către stat, în condiţiile în care nu au existat obligaţii de plată către bugetul de stat.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în esenţă, recurentul a reiterat că a fost obligat la plata sumei de 183.811 RON către ANAF Fălticeni, deşi aceasta nu recunoaşte obligaţia de plată, din decizia civilă a Curţii de Apel Suceava rezultând inexistenţa prejudiciului.

A precizat că, prin decizia civilă, Curtea de Apel Suceava l-a obligat la plata sumei de 480.833 RON, plătită integral în 2017, sumă rezultată din greşita deducere a TVA - ului, având în vedere că faţă de obiectul de activitate al societăţii de prelucrare a lemnului, taxarea era inversă, nefiind comisă o faptă penală.

Recurentul a mai învederat că, în urma soluţionării cauzei de către Curtea de Apel Suceava, ANAF Suceava i-a restituit suma de 25.821 RON, la data de 18.04.2019.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie, apreciind hotărârea nelegală şi netemeinică, casarea hotărârii şi aplicarea corectă a legii.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, prin care a arătat că vizează atât latura penală, cât şi latura civilă, recurentul inculpat C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. privind condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, în argumentarea cazului de casare menţionat, recurentul inculpat C. a susţinut următoarele motive:

1. - infracţiunea de evaziune fiscală este o infracţiune de prejudiciu care se consumă când se produce şi rezultatul socialmente periculos, având ca urmare imediată producerea unei pagube bugetului general consolidat;

2. - nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat, deoarece lipseşte:

- latura obiectivă, din moment ce infracţiunea se consumă numai în momentul dobândirii ilicite a folosului material prin evaziune, iar statul a fost păgubit (având în vedere stornarea facturilor şi declaraţia rectificativă realizate înaintea începerii urmăririi penale);

- latura subiectivă, având în vedere că elementul scop, sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale nu a fost realizat întrucât înregistrarea contabilă a fost corectă şi raportată organului fiscal;

- nu există urmarea imediată a normei de incriminare, respectiv nu există prejudiciu;

3. - dispoziţiile art. 34 C. pen., ce prevăd desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului, constituie cauză de nepedepsire, respectiv cauză de încetare a procesului penal;

4. - în mod greşit instanţa de apel a admis în parte acţiunea civilă şi a fost obligat la plata, în solidar, a sumei de 32.725.118 RON.

Recurentul a mai făcut trimitere la conţinutul şi concluziile expertizei financiar contabile dispuse de instanţa de fond, precum şi la declaraţiile unora dintre martori.

Prin cererea de recurs în casaţie, invocând dispoziţiile art. 434 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a prezentat faptele pentru care a fost condamnat pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În esenţă, recurentul inculpat A. a prezentat ca motive, în susţinerea recursului în casaţie, faptul că a existat o stornare a facturilor şi nu există prejudiciu. Astfel, a invocat faptul stornării facturilor în relaţia cu SC D. SRL şi că, urmare acestei acţiuni de stornare a facturilor, atât de către societăţile care le-au emis, cât şi de societatea care le-a înregistrat, nu s-a produs un prejudiciu bugetului de stat.

Recurentul inculpat a solicitat achitarea pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, considerând că nu există infracţiunea de evaziune fiscală dacă nu există un prejudiciu concret.

Totodată, prin motivele formulate, recurentul A. a mai precizat că nu au fost evidenţiate probe clare, indubitabile ale vinovăţiei sale, însă, cu toate acestea, instanţele de fond şi apel au dispus condamnarea sa. A solicitat reanalizarea probelor, a încadrării juridice, stabilirea în mod corect a situaţiei de fapt şi de drept, pentru a beneficia de un proces corect şi echitabil, susţinând că este nevinovat.

Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat B. a invocat dispoziţiile "Art. 438 (1), alin. (1) - (7) din noul C. proc. pen..", precizând printre alte motive că, în cursul judecăţii, nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie, în condiţiile în care prejudiciul nu a fost determinat în mod legal, drept pentru care competenţa aparţinea Judecătoriei Piatra Neamţ, precum şi că erorile din actele fiscale înregistrate la ANAF Piatra Neamţ au fost rectificate în luna imediat următoare, ceea ce a determinat lipsa prejudiciului faţă de stat.

A precizat că, din contul SC S. SRL nu s-au făcut operaţiuni de retragere sume de bani, întrucât conturile erau blocate şi nici nu s-au efectuat operaţiuni bancare de virament din acel cont, în alt cont; astfel că prejudiciu a fost fictiv reţinut.

Recurentul a mai susţinut că bilanţul contabil la sfârşitul anului fiscal 2014 nu a fost contestat de A.N.A.F., operaţiunile financiare din anul fiscal 2014 fiind reale, iar operaţiunea de radiere a firmei nu a înregistrat o opozabilitate din partea A.N.A.F. şi nici din partea altor creditori.

Totodată, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul a mai invocat, în esenţă, nulitatea absolută a actelor de constatare, făcând trimitere la Decizia nr. 88/2019 a Curţii Constituţionale prin care s-a declarat neconstituţionalitatea dispoziţiilor prevăzute de art. 281 alin. (4) lit. a) C. proc. pen..; a solicitat reevaluarea probelor, considerând că există un dubiu în privinţa prejudiciului material.

În temeiul art. 441 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. a solicitat achitarea, după caz încetarea procesului penal. În subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.. a solicitat desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin cererea de recurs în casaţie, recurenta inculpată E. a precizat că recursul se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. privind condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în esenţă, susţinând că fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 nu a fost săvârşită cu tipicitatea prevăzută de lege, întrucât nu există prejudiciu.

Deopotrivă, recurenta a evocat raportul de expertiză contabilă, declaraţii de martori, înscrisuri, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, solicitând partajarea datoriei de 32.725.118 RON în funcţie de gravitatea faptelor şi implicarea fiecăruia.

Recurenta a subliniat că nu a efectuat înregistrările contabile şi nu a avut acces la niciun program de contabilitate din cadrul societăţii SC D. SRL, aşa cum reiese şi din declaraţiile martorilor. A precizat că datoria de 32.725.118 RON aparţine societăţii SC D. SRL, datorie rezultată din anii precedenţi angajării sale în cadrul societăţii, datorii de TVA şi impozit pe profit.

Prin motivele formulate, recurenta a precizat că recursul în casaţie vizează latura penală şi latura civilă a cauzei.

În motivarea cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul inculpat G. şi recurenta parte responsabilă civilmente SC H. SRL s-a susţinut că, din probele administrate, rezultă că fapta de care a fost acuzat inculpatul G. nu există, având în vedere că nu putea exercita niciun fel de control asupra firmelor şi că a avut convingerea că acestea îşi desfăşurau activitatea în mod corect şi legal.

S-a mai arătat că nu au fost emise facturi fictive de către SC H. SRL, nu au existat operaţiuni fictive în contabilitatea acestei firme care a înregistrat operaţiunile, dovedind o atitudine comercială corectă şi legală.

Totodată, s-a susţinut că nu rezultă vreo complicitate nici măcar tacită a recurentului inculpat cu diverşi furnizori în privinţa facturilor fictive. S-au evocat raportul de expertiză şi suplimentul la raport.

Prin cererea de recurs s-a mai menţionat că angajarea răspunderii poate avea loc numai în anumite condiţii, precum şi că din materialul probator rezultă că nu au fost dovedite prejudiciul, fapta ilicită a organului de conducere sau administrare şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, context în care se impune achitarea întrucât fapta incriminată nu există.

Deopotrivă, s-a susţinut că apare ca nejustificată condamnarea recurentului inculpat întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

S-au depus concluzii scrise de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin care s-a solicitat respingerea, ca nefondate, a recursurilor în casaţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 28.04.2021, sub nr. x/2015.

C. Recursul în casaţie

A fost depus raportul de către magistratul asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 257/RC din 9 iunie 2021, Înalta Curte a dispus următoarele:

A admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi C., I., A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1158 din data de 17 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2015, a trimis cauza la Completul 3 în vederea judecării recursurilor în casaţie şi a acordat termen de judecată la data de 23.06.2021, cu citarea recurenţilor inculpaţi şi a intimatei părţi civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti.

A respins, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi E., G. şi de recurenta parte responsabilă civilmente SC H. SRL împotriva Deciziei penale nr. 1158 din data de 17 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2015.

A obligat recurenţii inculpaţi E., G. şi recurenta parte responsabilă civilmente SC H. SRL la plata sumei de câte 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Înalta Curte a apreciat că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul I. urmează a fi analizată numai în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. având în vedere că, în motivarea acestuia, recurentul inculpat a invocat, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în sensul că nu există prejudiciu în cazul infracţiunii de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat, context în care susţinerile recurentului prezintă aparenţa unor motive ce s-ar circumscrie acestui caz de casare, critica vizând unul din elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală.

În ceea ce priveşte cererea formulată de recurentul C., Înalta Curte a considerat că prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., motivele prin care recurentul a susţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat, sens în care a invocat inexistenţa prejudiciului şi a scopului prevăzut de norma de incriminare potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Faţă de argumentarea recursului în casaţie, s-a mai impus precizarea că, pe calea recursului în casaţie nu este posibilă verificarea în mod exclusiv a laturii civile a cauzei, independent de cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.., astfel că modificarea soluţiei pronunţate asupra acţiunii civile poate interveni numai dacă este incident un caz de casare dintre cele enumerate limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cu consecinţe asupra laturii civile.

În ceea ce priveşte cererea formulată de recurentul inculpat A. care nu a menţionat niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., însă a invocat în susţinerea cererii de achitare pentru infracţiunile de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat, motivul vizând lipsa prejudiciului cauzat bugetului de stat, s-a apreciat că motivul evocat care ţine de elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală, prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În legătură cu motivul de recurs în casaţie referitor la încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială în cursul judecăţii formulat de recurentul inculpat B. s-a constatat că, faţă de modalitatea generică în care este formulat acest motiv ("în cursul judecării nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie (...) drept pentru care competenţa aparţinea Judecătoriei Piatra Neamţ), critica se justifică a fi examinată din perspectiva respectării dispoziţiilor legale care reglementează competenţa după materie a instanţei de apel, în baza cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

De asemenea, s-a considerat că prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), motivul de recurs prin care se susţine că nu există un prejudiciu cauzat bugetului de stat, chestiune care ţine de elementele de tipicitate ale infracţiunilor de evaziune fiscală pentru care recurentul a fost condamnat.

Având în vedere motivarea recursului în casaţie, s-a mai precizat că, pe calea recursului în casaţie nu este posibilă verificarea în mod exclusiv a laturii civile a cauzei, independent de cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.., astfel că modificarea soluţiei pronunţate asupra acţiunii civile poate interveni numai dacă este incident un caz de casare dintre cele enumerate exclusiv şi limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. cu consecinţe asupra laturii civile.

Examinând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii B., C., I. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 1158 din data de 17 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este conceput ca un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin intermediul recursului în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile prin raportare exclusiv la legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurenţi trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, fără posibilitatea de a proceda la reaprecierea situaţiei de fapt ori la reevaluarea materialului probator. În calea de atac a recursului în casaţie, verificarea hotărârii atacate se face doar în drept, statuările în fapt ale instanţei de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019).

Sub un prim aspect, analiza motivelor de recurs în casaţie formulate de recurentul B. vizează cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente".

Pentru a fi incident acest caz de casare invocat de recurentul inculpat B., judecata trebuia efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei -, iar nerespectarea acestor dispoziţii să se realizeze în cursul judecăţii, sub sancţiunea nulităţii absolute potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. pen., nulitate care poate fi invocată în orice stare a procesului.

Prin urmare, o instanţă judecătorească nu poate judeca o cauză penală decât în limita competenţei sale prevăzute de lege. Competenţa judecării unei cauze este stabilită de legiuitor prin normele de procedură penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de judecătorii şi de tribunale.

În cauză, Curtea de Apel Bacău a judecat apelul împotriva Sentinţei penale nr. 46/P din 17.05.2018 pronunţate de Tribunalul Neamţ care a soluţionat în primă instanţă, conform art. 36 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., urmărirea penală fiind efectuată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

În consecinţă, este neîntemeiată critica recurentului B. privind nerespectarea dispoziţiilor legale privind competenţa instanţei de judecată.

În continuare, Înalta Curte urmează să analizeze motivele de recurs în casaţie formulate de recurenţii B., C., I. şi A. din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., care este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Încheierea nr. 29/RC din 28 ianuarie 2020; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Încheierea nr. 186/RC din 23 iunie 2020; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 94/RC din 3 martie 2021).

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate de recurenţi în cadrul cererilor de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost decelate prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte urmează să analizeze situaţia recurenţilor din prezenta cauză:

Recurenţii inculpaţi I., C., A. şi B. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, constituie infracţiunea de evaziune fiscală evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În conformitate cu art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

Elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală, în forma ce este reglementată prin textul legal menţionat anterior, constă într-o acţiune de evidenţiere, în actele contabile sau în alte documente legale, cu caracter de document justificativ (facturi şi chitanţe), a unor operaţiuni care nu au o reflectare în realitatea obiectivă, fiind fictive.

A evidenţia operaţiuni fictive înseamnă a înregistra anumite operaţiuni care nu au existat în documentele legale, cum ar fi, spre exemplu, cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale.

Cerinţa esenţială ataşată elementului material din cadrul laturii obiective a infracţiunii este ca acţiunea de înregistrare a operaţiunilor fictive să fie desfăşurată în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale se înţelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează şi în celelalte documente contabile cheltuieli nereale, cu consecinţa diminuării venitului net şi, implicit, a obligaţiei fiscale către stat (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 1113 din 15 februarie 2005).

Urmarea imediată în cazul acestei infracţiuni este starea de pericol pentru încasarea obligaţiilor fiscale la bugetul de stat. În urma evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive produce un prejudiciu material bugetului de stat prin neîncasarea obligaţiilor fiscale.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că instanţa de apel a reţinut, în acord cu Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 193 din 20 martie 2017, că infracţiunea de evaziune fiscală se consumă prin simpla înregistrare, conform normelor fiscale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. În consecinţă, deoarece infracţiunea se consumă în acel moment temporal, atunci se produce şi rezultatul socialmente periculos, în cazul evaziunii fiscale, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului.

Raportat la baza factuală, instanţa de recurs în casaţie constată că, din modul de descriere a faptelor, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, prin decizia instanţei de apel s-a reţinut că există o corespondenţă între baza factuală şi elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (fapta inculpatului C., care în perioada mai- octombrie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în contabilitatea SC D. SRL Bucureşti, mai multe facturi prin care se atesta în mod fictiv livrarea unor mărfuri de SC T. SRL, SC U. SRL şi SC S. SRL, în scopul degrevării societăţii de la plata sumelor datorate bugetului de stat, creând un prejudiciu în sumă de 39.265.177 RON şi fapta inculpatului I., care, în perioada 2011-2012 a înregistrat în contabilitatea SC J. SRL facturi fictive provenite de la SC V. SRL, SC W. SRL, SC X. SRL, SC "Y." SRL, SC S. SRL, SC Z. SRL, SC Z. SRL şi SC AA. SRL, în scopul degrevării artificiale de la plata obligaţiilor datorate bugetului de stat, cauzând un prejudiciu în sumă de 385.478,20 RON) şi ale complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată (fapta inculpatului A., care în perioada octombrie 2011- ianuarie 2012, în numele SC AA. SRL şi SC BB. SRL, a emis facturi fictive prin care atesta livrarea unor mărfuri către SC J. SRL şi SC H. SRL, iar în perioada mai- octombrie 2014, în numele SC U. SRL a emis facturi fiscale fictive, prin care atesta livrarea unor mărfuri către SC D. SRL, în scopul degrevării acestor societăţi de la plata contribuţiilor la bugetul de stat creând un prejudiciu în sume de 15.019,82 RON, 133.930,12 RON şi 3.046.736 RON şi fapta inculpatului B. de a emite, în luna noiembrie 2011, în numele SC S. SRL un număr de 2 facturi prin care atesta în mod fictiv livrarea către SC J. SRL a unor mărfuri, iar în perioada mai- octombrie 2014, în numele SC S. SRL facturi fiscale fictive, prin care atesta livrarea unor mărfuri către SC D. SRL, în scopul degrevării acestor societăţi de la plata obligaţiilor datorate statului, creând un prejudiciu în sume de 22.512 RON şi de 28.299.623 RON).

Referitor la argumentul invocat de recurenţi în susţinerea inexistenţei prejudiciului cauzat bugetului de stat, instanţa de apel a reţinut că eventuala "acoperire" a unui prejudiciu la un moment ulterior celui al săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală în nicio situaţie nu poate conduce retroactiv la concluzia că infracţiunea nu a fost săvârşită sau că aceasta nu a existat.

S-a mai reţinut de către instanţa de apel că dincolo de a constitui o cauză de exonerare de la răspunderea penală sau de nepedepsire, aşa-zisa stornare reprezintă, de fapt, în circumstanţele acestei cauze şi în coroborare cu celelalte mijloace de probă, o recunoaştere implicită şi indirectă a faptului că achiziţiile de bunuri din perioada mai - septembrie 2014 efectuate de SC D. SRL în calitate de beneficiar - cumpărător de la societăţile SC S. SRL, SC T. SRL şi SC U. SRL, în calitatea de furnizoare - vânzătoare şi pentru care acestea din urmă au emis facturi fiscale erau fictive, efectuate cu scopul diminuării bazei de impozitare, deci al sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Instanţa de apel a arătat, în urma evaluării probatoriului şi a bazei factuale, că infracţiunea era deja săvârşită la momentul corectării ("stornării") facturilor fiscale de către SC D. SRL la furnizorii iniţiali. Operaţiunea de "stornare" (termenul legal folosit de legiuitor este corectare) se referă la situaţiile extrapenale, ale erorilor neintenţionate de înregistrare, nefiind posibilă atunci când neregulile sunt rezultatul unei infracţiuni intenţionate de evaziune fiscală, ce a trecut de stadiul consumării şi chiar al epuizării în cazul formei continuate, altfel spus este considerată a fi fost deja săvârşită.

Acest aspect a fost reţinut de instanţa de control judiciar care a arătat ca nefiind incidentă situaţia unei "erori de înregistrare", adică a unei culpe, ci întrunite elementele de tipicitate ale unei infracţiuni intenţionate de evaziune fiscală.

Sub acest aspect, se reţine prin decizia din apel că prejudiciul cauzat bugetului de stat este în cuantum de 32.725.118 RON, sumă cu care partea civilă Statul român prin ANAF s-a constituit parte civilă în cauză.

De altfel, instanţa de apel a concluzionat că prejudiciul din punct de vedere penal material nu a dispărut şi nici nu s-a transformat în creanţă bugetară din perspectiva instanţei penale.

În condiţiile existenţei unei decizii de impunere în materie administrativ fiscală emisă pentru aceeaşi valoare a TVA - ului cu cea reţinută ca prejudiciu nu există temerea obligării inculpaţilor la plata unei duble îndatoriri faţă de stat, prin recuperarea prejudiciului de două ori, cu titlu de creanţă bugetară şi cu titlu de prejudiciu penal, existând remedii procesuale în materia executării fiscale, respectiv contestaţia.

Situaţia factuală este reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel care nu mai poate fi reexaminată prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

Evaluarea probatoriului a condus instanţa de apel la constatarea existenţei şi întrunirii condiţiilor angajării răspunderii penale a inculpaţilor.

Instanţa de recurs aminteşte că în procedura pendinte nu se poate evalua conţinutul ori forţa probantă a mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, reinterpretarea materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat, calea extraordinară a recursului în casaţie fiind una numai de reformare sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casaţie nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăţi, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpaţilor pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de norma de incriminare.

Având în vedere aspectele faptice şi elementele reţinute în circumstanţierea activităţii infracţionale, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv prin decizia instanţei de apel, instanţa de recurs în casaţie constată că există o corespondenţă între baza factuală şi elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina recurenţilor inculpaţi B., C., I. şi A. întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală, fiind neîntemeiate criticile recurenţilor sub acest aspect.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la latura civilă, constatarea ca neîntemeiată a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu atrage modificarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, astfel cum au solicitat recurenţii B. şi C..

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii B., C., I. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 1158 din data de 17 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii B., C., I. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 1158 din data de 17 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B. şi A., în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi C. şi I., în sumă de câte 160 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2021.

GGC - GV