Extraordinary appeal cassation dismissed; 8-year, 8-month instigation-to-drug-trafficking conviction upheld

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 452 din 05.03.2018 a Tribunalului Bucureşti, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.., raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 (26.11.2015).

În baza art. 9 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de finanţare a traficului de droguri de mare risc (mai 2016).

În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la trafic internaţional de droguri de mare risc (mai 2016).

În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., i s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc (mai 2016).

În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., i s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite şi i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, care a fost sporită cu 4 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 11 (unsprezece) ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă complementară ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate perioada în care inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, de la data de 20.05.2016 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menţinută măsura preventivă a arestului la domiciliu, dispusă faţă de inculpatul A. prin încheierea din data de 20.12.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 554/29.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul A. a cantităţii de 9,64 grame de cocaină, ce a fost depusă la camera de corpuri delicte conform dovezii seria x nr. x/21.12.2015.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpatul A. a sumei de 600 euro.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 1121 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind luarea măsurii de siguranţă a confiscării extinse a unui ceas marca x, de culoare argintie, decorat cu pietre de culoare roşie-vişinie şi albastră, care aparţine inculpatului A..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., raportat la art. 249 alin. (4) C. proc. pen.., s-a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului, în vederea confiscării extinse, instituită asupra unui ceas marca x, de culoare argintie, decorat cu pietre de culoare roşie-vişinie şi albastră, care aparţine inculpatului A., prin ordonanţa din data de 14.07.2016, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală, în Dosarul nr. x/2016

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus restituirea către inculpatul A. a ceasului marca x, de culoare argintie, decorat cu pietre de culoare roşie-vişinie şi albastră, depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT, conform procesului-verbal din data de 14.07.2016.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 1121 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind luarea măsurii de siguranţă a confiscării extinse asupra sumei de 4862 RON, ridicată de la inculpatul A..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. raportat la art. 249 alin. (4) C. proc. pen.., s-a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului, în vederea confiscării extinse, instituită asupra sumei de 4862 RON, ridicată de la inculpatul A., prin ordonanţa din data de 24.05.2016, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală, în Dosarul nr. x/2016

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus restituirea către inculpatul A. a sumei de 4862 RON, depuse la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti conform chitanţei nr. x din 24.05.2016.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. raportat la art. 249 alin. (4) C. proc. pen.., s-a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului, în vederea confiscării speciale, instituită asupra telefonului mobil marca x, cu seria x şi asupra telefonului mobil marca x, cu seria x, ambele aparţinând inculpatului A., prin ordonanţa din data de 08.08.2016, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală, în Dosarul nr. x/2016

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus restituirea către inculpatul A. a telefonului mobil marca x, cu seria x şi a telefonului mobil marca x, cu seria x, depuse la camera de corpuri delicte a DGPMB, conform dovezii seria x nr. x/11.08.2016, respectiv seria x nr. x/11.08.2016.

În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus prelevarea de la inculpatul A. de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

2.) În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic internaţional de droguri de mare risc (11.05.2016).

În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 1 an, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. şi art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc (11.05.2016).

În temeiul art. 67 alin. (2) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 1 an, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implica exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 8 luni închisoare, sporită cu 1 an, 1 lună şi 10 zile închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani, 9 (nouă) luni şi 10 (zece) zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 1 an, pedeapsă complementară ce se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate perioada în care inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, de la data de 13.05.2016 până la data de 10.06.2016.

În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus prelevarea de la inculpatul B. de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

3.) În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., a achitat pe inculpatul C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, în formă continuată, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., a fost achitat inculpatul C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că inculpatul C. a fost reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu, de la data de 20.05.2016 până la data de 22.11.2016.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 1121 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public privind luarea măsurii de siguranţă a confiscării extinse asupra sumelor de 287 RON şi 900 dolari SUA, ridicate de la inculpatul C..

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. raportat la art. 249 alin. (4) C. proc. pen.., s-a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului, în vederea confiscării extinse, instituită asupra sumelor de 287 RON şi 900 dolari SUA, ridicate de la inculpatul C., prin ordonanţa din data de 24.05.2016, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală, în Dosarul nr. x/2016

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus restituirea către inculpatul C. a sumelor de 287 RON şi 900 dolari SUA, depuse la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti conform chitanţei nr. x din 24.05.2016 şi chitanţei de depunere numerar nr. x/24.05.2016.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., a obligat pe inculpatul B. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT şi inculpaţii A. şi B..

Prin Decizia penală nr. 650 din 09 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de către inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 452/05.03.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, care a fost desfiinţată, în parte, şi, rejudecând:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în materialitatea lor în actul de sesizare, în sarcina inculpatului A., din infracţiunile prevăzute de art. 9 rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 47 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunile prevăzute de art. 47 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a menţinut pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) C. pen.

S-au menţinut pedepsele complementare şi accesorii aplicate pentru infracţiunile prevăzute de 47 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, sporită cu 1/3 din pedeapsa de 5 ani închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă finală de 8 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale a închisorii sau considerarea acesteia ca fiind executată.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa închisorii, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea pedepsei închisorii sau considerarea acesteia ca fiind executată.

S-a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului A., aceea de 8 ani şi 8 luni închisoare, durata reţinerii, arestării preventive şi a arestului la domiciliu, începând cu data de 20.05.2016 şi până la data de 11.10.2018.

În baza art. 396 alin. (alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru infracţiunile prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 48 alin. (1) C. pen. raportat al art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a înlăturat dispoziţia privind obligarea inculpatului B. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, pentru judecarea cauzei în fond.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin deciziei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Structura Centrală.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor pentru asistenţa juridică a inculpaţilor A. şi B., au fost suportate din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei decizii penale, la data de 08.02.2021, a formulat cerere de recurs în casaţie recurentul A..

Prin motivele de recurs în casaţie, recurentul A. a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie, iar pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii recurate şi achitarea sa, susţinând că faptele de care a fost acuzat nu sunt prevăzute de legea penală.

În subsidiar, a invocat, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. şi, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti întrucât pedeapsa aplicată se află în afara limitelor legale.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 441 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

În esenţă, în motivarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul A. a precizat că nu a avut cunoştinţă de intenţia lui D. de a achiziţiona droguri cu banii remişi.

Totodată, menţionând că va proceda la analiza corespondenţei dintre starea de fapt reţinută de instanţa de control judiciar şi normele de incriminare în raport de care a fost condamnat, recurentul inculpat a precizat că, în cursul lunii mai 2016, a acordat un împrumut în cuantum de 10.000 de euro lui D., însă adevărata intenţie şi destinaţie a sumei de bani nu i-a fost niciodată declinată de acesta din urmă.

A susţinut că fapta de a acorda un împrumut lui D. nu este prevăzută de legea penală, împrumutul neavând valenţe infracţionale, de ordin penal.

Recurentul inculpat a mai susţinut că D. a adoptat rezoluţia infracţională a achiziţionării drogurilor anterior momentului în care i-a acordat împrumutul.

A considerat că este neverosimilă trimiterea la suma de 10.000 de euro ca fiind oferită pentru achiziţionarea a 430 de grame de cocaină, preţul presupus a fi oferit pentru respectiva cantitate de droguri fiind evident insuficient, în conformitate cu raportul anual al A.N.A., care a stabilit că preţul minim pentru cantitatea de cocaină achiziţionată ar fi fost de 19.350 de euro. A arătat că insuficienţa preţului pe care se presupune că l-a oferit constituie o chestiune reţinută de prima instanţă, dar nevalorificată în niciun fel în planul încadrării juridice a faptei.

A învederat că a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva lui D., având ca obiect obligaţia de a face (restituirea împrumutului), dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, sub numărul x/2016.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, recurentul a mai făcut trimitere şi a prezentat conţinutul unor declaraţii de martori, inculpaţi şi al unor convorbiri telefonice, criticând faptul că instanţa a omis să valorifice apărarea sa, după cum a adus critici modului în care instanţa a interpretat probatoriul. Totodată, a precizat că este de neînţeles cum două declaraţii de inculpat despre care instanţele au recunoscut că sunt oscilante au servit la pronunţarea unei soluţii de condamnare şi nu au condus la aplicarea principiului in dubio pro reo.

Prin cererea de recurs în casaţie s-a susţinut lipsa de tipicitate a conduitei recurentului inculpat, care ar fi fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care a acordat un împrumut iar reprezentarea sa a fost că D. şi E. se vor deplasa în Germania pentru a achiziţiona un autovehicul.

În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a susţinut că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât a formulat un denunţ în temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002, facilitând, astfel, identificarea şi tragerea la răspunderea penală a altor persoane care au comis o infracţiune gravă, astfel cum este descrisă de art. 2 lit. h) al aceluiaşi act normativ, aşa încât limitele de pedeapsă trebuiau reduse cu jumătate.

Recurentul a invocat că, la ultimul termen de judecată în faţa curţii de apel, instanţa a respins cererea de efectuare a demersurilor solicitate şi a omis să se pronunţe asupra incidenţei cauzei speciale de reducere a pedepsei.

A apreciat că a fost în mod nelegal condamnat la o pedeapsă al cărei cuantum se situează în afara limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, dată fiind omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. În concret, a susţinut că erau îndeplinite condiţiile legale de aplicabilitate a cauzei legale de reducere a pedepsei, iar instanţa nu a stabilit limitele legale de pedeapsă incidente, neacordând beneficiul menţionat. A invocat principiul legalităţii pedepsei.

Totodată, a indicat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi anume, Decizia nr. 84/R.C din 8 martie 2019 şi Decizia nr. 77/RC din 27 februarie 2019, Decizia nr. 3 din 28 februarie 2018 şi Decizia nr. 4 din 13 februarie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În ceea ce priveşte această cauză legală specială de reducere a pedepsei, prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, recurentul inculpat A. a subliniat că a formulat trei denunţuri, fiind înregistrate trei dosare penale (pentru care a precizat numerele de înregistrare) şi a fost începută urmărirea penală in rem, facilitând identificarea şi tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea unei infracţiuni grave.

Aşadar, a concluzionat că instanţa de control judiciar nu s-a pronunţat asupra reţinerii acestei cauze legale de reducere a pedepsei şi a aplicat o pedeapsă în afara limitelor de pedeapsă, deşi dacă se lua în calcul această reducere, pedepsele aplicate ar fi fost înjumătăţite (reţinând faptul că instanţa a apreciat că se impune aplicarea minimului special pentru ambele infracţiuni).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 13.04.2021, sub nr. x/2017.

S-au depus concluzii scrise din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală - Serviciul Judiciar, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs în casaţie formulate de recurentul A..

Prin încheierea de admitere în principiu din 26 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 650 din data de 09 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie la completul C3, în compunere de 3 judecători şi s-a fixat termen de judecată, la data de 23 iunie 2021, cu citarea şi asigurarea apărării recurentului inculpat A.. Prin aceeaşi încheiere s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat că aspectele antamate de inculpat relativ la conduita constând în acordarea unei sume de bani cu titlu de împrumut pentru achiziţionarea unui autovehicul, ca faptă care nu este prevăzută de legea penală se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., iar cele referitoare la cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută la art. 19 din Legea nr. 682/2002, sub aspectul aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Încheierea de admitere în principiu a tranşat motivele referitoare la aprecierea probatoriului de către instanţa de apel, cele privind încadrarea juridică inclusiv sub aspectul formei de participaţie penală şi incidenţa principiului in dubio pro reo, în sensul că acestea nu se încadrează în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., întrucât scopul recursului în casaţie este de a supune examinării, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi în niciun caz de a verifica temeinicia hotărârii.

Examinând recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 650 din data de 09 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în limitele prevăzute de art. 447 şi art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen. şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În cauză, s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

În speţă, prin decizia atacată, instanţa de control judiciar a reţinut că faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, în materialitatea lor, se circumscriu infracţiunilor de instigare la trafic intern de droguri de mare risc şi instigare la trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de art. 47 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 47 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

De asemenea, dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prevăd că introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 1 lit. c) din aceeaşi lege specială, drogurile de mare risc sunt drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II (cocaine = methylester de benzoylecgonine; tabel nr. II).

În conformitate cu dispoziţiile art. 47 din C. pen., instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Instigarea este forma participaţiei penale ce constă în fapta de determinare cu intenţie, prin orice mijloace, de către o persoană, numită instigator, a altei persoane, numită instigat, să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Instigatorului îi aparţine hotărârea de a săvârşi o infracţiune (autor moral al infracţiunii), hotărâre pe care o transmite altei persoane, numită instigat, care va săvârşi infracţiunea (autor material al infracţiunii). (C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român - Partea generală, Ediţia a III-a revăzută şi adăugată, Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p.392).

Pentru a se reţine instigarea ca formă de participaţie penală, trebuie să se constate întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) Existenţa a cel puţin două persoane: instigatorul şi instigatul. Instigatorul este persoana care desfăşoară activitatea de determinare la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, iar instigatul este cel asupra căruia se efectuează această activitate;

b) Efectuarea unei activităţi concrete, obiective, de determinare din partea instigatorului asupra instigatului să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Această condiţie este de esenţa instigării ca formă a participaţiei penale. Întrucât legea penală nu face nicio referire la mijloacele prin care se realizează instigarea, se înţelege că acestea pot fi multiple şi variate, de la simple sfaturi, îndemnuri, rugăminţi sau insinuări, până la constrângere, corupere (promisiuni de daruri sau alte foloase) etc.

c) Instigatul să nu fi luat anterior hotărârea de a săvârşi fapta la care a fost îndemnat.

d) Activitatea de determinare să se efectueze cu intenţie, adică instigatorul să fie conştient că îl determină pe instigat să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală şi să urmărească sau să accepte rezultatul acelei fapte.

e) Activitatea de determinare să fie urmată de săvârşirea faptei de către instigat. Instigarea implică cu necesitate ca autorul să fi dat curs instigării, fie prin săvârşirea faptei în forma consumată, fie a unei tentative pedepsibile.

Pentru a fi catalogat drept act de participaţie, demersul instigatorului trebuie să privească săvârşirea unei fapte tipice determinate şi să se vizeze una sau mai multe persoane determinate. Nu este însă necesar ca instigatorul să stabilească în detaliu planul de comitere a infracţiunii - putând să îi lase instigatului libertatea de a decide locul, timpul sau modul în care va acţiona. (F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal - Parte generală, Vol. II, Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p.228).

Înalta Curte constată că prin decizia recurată s-a reţinut ca situaţie de fapt că inculpatul A. i-a determinat pe inculpaţii D. şi E. să se deplaseze în Olanda şi să cumpere cantitatea de 500 grame cocaină cu suma de 10.000 de euro, pe care le-a pus-o la dispoziţie; "în cursul lunii mai a anului 2016 (mai exact 7 mai 2016), în chiar ziua plecării din ţară, către Olanda, inculpatul D., însoţit de inculpata E., au mers în curtea locuinţei inculpatului A., care, i-a înmânat inculpatului D. suma de 10.000 euro, suma de bani fiind înmânată în prezenţa inculpatei E., iubita inculpatului D.. Deplasarea în Olanda s-a făcut cu autoturismul aparţinând inculpatei E., F., x, pe care l-au condus, pe rând, inculpaţii D., E. şi B." (...) "scopul deplasării în Olanda a fost unul clar de la bun început pentru inculpaţii A., D. şi E. şi necunoscut pentru inculpatul B." (...) "pentru a cumpăra cocaină" (...) şi nu pentru cumpărarea unei maşini".

Deopotrivă, instanţa de apel a mai reţinut că, în afara comportamentului atent pe care l-a avut inculpatul A. pe toată perioada deplasării celor trei în străinătate (materializat prin apeluri telefonice, prin plata sumelor necesare pentru transport, cazare şi mâncare), se constată că inculpatul a continuat să aibă un comportament atent, să fie implicat, şi după prinderea în flagrant a celor trei în vamă.

Or, raportat la această bază factuală, instanţa de recurs constată că recurentul A. a indicat în argumentarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., o situaţie de fapt diferită de cea reţinută, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, susţinând, în esenţă, că suma de bani a constituit un împrumut pentru achiziţionarea unui autovehicul, care a fost invocată şi în calea ordinară de atac a apelului.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, prin decizia din apel, instanţa a evidenţiat corespondenţa între baza factuală şi elementele de tipicitate ale infracţiunilor de instigare la trafic intern de droguri de mare risc şi instigare la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în forma participaţiei penale a instigării.

Achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I (fapta nu este prevăzută de legea penală) din C. proc. pen. ar fi putut să intervină numai în ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel ar fi fost în sensul celor relevate de recurent, respectiv că ar fi avut loc împrumutul unei sume de bani.

Or, de vreme ce susţinerile recurentului inculpat A. tind, în esenţă, la reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În cauză, de asemenea, s-a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală", relativ la cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută la art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, privind protecţia martorilor stabileşte: "Persoana care are calitatea de martor în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi 2, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă sau facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel." (Decizia nr. 463/RC/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

În ceea ce priveşte critica recurentului inculpat A. care a susţinut că, în mod greşit, nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi, pe cale de consecinţă, nu s-au redus limitele speciale prevăzute de lege la jumătate, Înalta Curte constată că această critică nu este întemeiată.

Preliminar, Înalta Curte constată că pedeapsa rezultantă finală de 8 ani şi 8 luni închisoare aplicată recurentului prin decizia recurată, este legală, pentru infracţiunile de trafic intern de droguri de mare risc şi de trafic internaţional de droguri de mare risc, pe care le-a comis în calitate de instigator.

Astfel, pedeapsa aplicată în cuantum de 7 ani închisoare reprezintă limita minimă stabilită de lege pentru instigare la infracţiunea de trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fiind situată în limitele prevăzute de lege, de la 7 la 15 ani închisoare.

De asemenea, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de instanţă reprezintă limita minimă stabilită de lege pentru instigare la infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fiind situată în limitele prevăzute de lege, de la 5 la 12 ani închisoare.

Stabilindu-se ca pedeapsă principală rezultantă pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din pedeapsa de 5 ani închisoare, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., în cuantum final de 8 ani şi 8 luni închisoare, au fost respectate dispoziţiile legale.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a conturat în sensul că, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, decizia instanţei de apel poate fi cenzurată dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele de pedeapsă rezultate ca efect al incidenţei acestei cauze legale de reducere a pedepsei (în acest sens, Decizia penală nr. 23/RC din 19 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 155/RC din 02 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 92/RC din 14 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 219/RC din 09 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia penală nr. 426/R din 13 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Dată fiind natura juridică a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, de cauză specială, cu caracter personal, de reducere a limitelor de pedeapsă, acestea se valorifică exclusiv în cadrul procesului de stabilire a pedepsei în faţa instanţelor care soluţionează fondul acuzaţiilor care fac obiectul unei cauze penale.

Totodată, în raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului inculpat A. cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu se confirmă din moment ce, la dosarul cauzei x/2017, nu există dovezi privind întrunirea condiţiilor de incidenţă a acestor dispoziţii legale invocate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 650 din data de 09 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 650 din data de 09 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2021.

GGC - GV