Tax evasion and organized crime convictions upheld on cassation appeal

Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate de recurenţii-inculpaţi A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1633 din data de 27 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2013, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 524 din data de 27 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2013, în baza art. 5 din C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă este legea veche în privinţa tuturor inculpaţilor.

În baza art. 386 din C. proc. pen., au fost respinse cererile privind schimbarea încadrării juridice, astfel, printre alţii, pentru inculpatul B. din infracţiunea de evaziune fiscală pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice la termenul din data de 10.02.2015, respectiv prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., în trei infracţiuni de evaziune fiscală fără a se reţine forma continuată şi nici dispoziţiile alin. (3) al art. 9 din legea evaziunii.

Printre alţii, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13 din C. pen. de la 1968 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din C. pen. de la 1969 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 - acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969 combinat cu art. 34 alin. (1) lit. b) Din C. pen. din 1969, art. 35 alin. (2) şi (3) din C. pen. din 1969 şi art. 13 din C. pen. de la 1969 au fost contopite pedepsele stabilite mai sus şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa principală cea mai grea de 10 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) din C. pen. (acesta din urma constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale), pe o perioadă de 5 ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 (acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale), pe durata executării pedepsei principale şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 13 din C. pen. de la 1969 a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b din C. pen. din 1969, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 din C. pen. de la 1969 a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 - acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969 combinat cu art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969, art. 35 alin. (2) şi (3) din C. pen. din 1969 şi art. 13 din C. pen. de la 1969 au fost contopite pedepsele stabilite mai sus şi s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) din C. pen. (acesta din urma constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale), pe o perioadă de 2 ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. din 1969 (acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale), pe durata executării pedepsei principale şi în condiţiile prevăzute de art. 71 din C. pen.

În temeiul art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 6.11.2012 la 31.01.2013.

În baza art. 397 din C. proc. pen., a fost admisă în parte acţiunea civilă alăturată în proces celei penale formulată de partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi: au fost obligaţi în solidar inculpaţii C., D., E., A., F., G., H., I., J., K., L., M., N., B., O., şi pe aceştia în solidar şi cu părţile responsabile civilmente SC P. SA, SC Q. SRL, SC R. SRL, SC S. SRL, SC T. SRL, SC U. SRL, SC V. SRL, SC W. SRL, SC X. SRL, la plata sumei de 4.263.245,54 RON la care s-au adăugat dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală începând cu data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a sumei datorate; au fost obligaţi în solidar inculpaţii C., D. şi Y. la plata sumei de 2.466.443 RON la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală începând cu data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a sumei datorate.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., art. 249 din C. proc. pen. şi art. 254 din C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse asupra bunurilor imobile individualizate prin ordonanţa procurorului nr. x/P/2011 din data de 24.04.2013 în vederea reparării pagubei şi s-a respins ca nefondată cererea Statului Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova privind instituirea măsurilor asiguratorii până la concurenţa sumei de 13337051 RON la care s-au adăugat dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data săvârşirii faptei până la data achitării integrale a sumei datorate, depusă în cursul judecăţii, precizată succesiv şi în formă finală prin adresa nr. x/18.04.2016 .

În temeiul art. 12 din Legea 241/2005 s-a dispus ca inculpaţii C., D., E., A., F., G., H., I., J., K., L., M., N., B., O. şi Y. să nu fie fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali al unei societăţi comerciale, iar dacă au fost aleşi vor fi decăzuţi din drepturi.

În baza art. 7 din Legea 26/1990 combinat cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea sentinţei la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare.

În baza art. 274 alin. (1) - (3) din C. proc. pen. rap. la art. 272 din C. proc. pen. a fost obligat fiecare dintre inculpaţii C., D., E., A., F., G., H., I., J., K., L., M., N., B., O. şi Y., şi pe aceştia în solidar şi cu părţile responsabile civilmente SC P. SA, SC Q. SRL, SC R. SRL, SC S. SRL, SC T. SRL, SC U. SRL, SC V. SRL, SC W. SRL, SC X. SRL, la plata sumei de 8.000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pe parcursul procesului penal care se va avansa din fondul special al Ministerului Justiţiei a rămas în sarcina statului.

În baza art. 6 din protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, s-a dispus acordarea onorariului avocatului desemnat din oficiu (avocat Z. - delegaţie pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. x/2013 aflată la dosarul cauzei), în cuantum de 300 RON care va fi avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, partea civilă Statul Român prin ANAF, prin mandatar Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi printre alţii, inculpaţii, B. şi A. şi părţile responsabile civilmente SC P. S.A, SC Q. SRL, SC U. SRL.

Prin Decizia penală nr. 1633/A din 27 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova, părţile responsabile civilmente U. SRL, P. SA, SC Q. SRL şi partea civilă Statul Român - ANAF - DGRFP Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 524 din data de 27 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2013.

S-au admis apelurile declarate, printre alţii, de inculpaţii A. şi B. împotriva Sentinţei penale nr. 524 din data de 27 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2013.

S-a desfiinţat,în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, printre altele:

Cu privire la inculpatul A., s-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 13 C. pen. 1969 la 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. 1969, ca pedeapsă complementară.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea prev. art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. 1968 la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969 - acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 şi art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen. 1968, s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969, acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, ca pedeapsă complementară.

Cu privire la inculpatul B., s-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

S-au reţinut în favoarea inculpatului disp. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. 1968.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. 1968 raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 şi art. 13 C. pen. 1969 la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen. 1968, ca pedeapsă complementară.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. 1969 raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 13 C. pen. 1969 la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969 - acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a), 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 şi art. 35 alin. (2) şi (3) C. pen. 1969, s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. 1969 - acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 861 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 13 C. pen. 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe o durată de 6 ani, compusă din durata pedepsei aplicate şi un interval de 3 ani, fixat de instanţă, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. 1969.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Gorj; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi sa justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. 1968 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a dispus obligarea inculpaţilor C., D., E., A., F., I. L., K., M., N., B., O. în solidar între ei şi cu părţile responsabile civilmente SC P. SA, SC Q. SRL, SC R. SRL, SC W. SRL, SC X. SRL, SC U. SRL, SC S. SRL, SC T. SRL la plata sumei de 4.263.245,54 RON (la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală începând cu data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a sumei datorate), din care în solidar şi cu: inculpatul G. în limita sumei de 420.786 RON, inculpatul H. pentru suma de 1.099.227,12 RON, inculpatul J. şi partea responsabilă civilmente SC V. SRL în limita sumei de 1.796.549,11 RON.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin hotărârii.

Au fost obligate părţile responsabile civilmente U. SRL, SC P. SA, SC Q. SRL şi partea civilă Statul Român- ANAF-DGRFP Craiova la cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de câte 100 RON fiecare.

Decizia penală nr. 1633/A din 27 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost comunicată, printre alţii, către inculpaţii A. la data de 21.09.2020 - a semnat mama şi prin afişare înştiinţare şi B. la data de 18.09.2020 - a semnat rudă, la data de 21.09.2020 fila x a semnat rudă şi la data 19.09.2020 prin afişarea înştiinţării.

Pentru inculpatul A., termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 21.10.2020, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen., iar pentru inculpatul B. termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 21.10.2020, în conformitate cu art. 269 alin. (2) şi (4) din C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 1633/A din 27 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat prezentele recursuri în casaţie inculpatul A. la data de 16.10.2020 şi inculpatul B. la data de 20.10.2020.

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost comunicată către: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova la 28.10.2020; Apelant parte civilă Statul Român prin ANAF la data de 28.10.2020, Statul Român prin ANAF Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova la data 27.10.2020; Apelant inculpat C. la data de 28.10.2020 afişat înştiinţarea şi la data de 28.10.2020, D. la data de 28.10.2020, E. la data de 17.10.2020 afişat înştiinţarea şi la data de 28.10.2020 afişat înştiinţarea, F. la data de 09.11.2020 şi la data de 28.10.2020 afişat înştiinţarea, G. la data de 27.10.2020 şi la data de 29.10.2020 afişat înştiinţarea, H. la data de 27.10.2020 afişat înştiinţarea, I. la data de 29.10.2020, J. la data de 29.10.2020, K. la data de 27.10.2020 afişat înştiinţarea şi la data de 28.10.2020, B. la data de 27.10.2020 afişat înştiinţarea, la data de 27.10.2020 afişat înştiinţarea şi la data de 27.10.2020 afişat înştiinţarea, O. la data de 27.10.2020 şi la data de 28.10.2020, L. la data de 27.10.2020, M. la data de 27.10.2020, Y. la data de 27.10.2020 şi la data de 27.10.2020, N. la data de 27.10.2020 afişat înştiinţarea; Inculpat AA. la data de 29.10.2020 şi la data de 29.10.2020 la data de 27.10.2020 afişat înştiinţarea, BB. la data de 17.10.2020; Apelant parte responsabilă civilmente SC P. S.A la data de 27.10.2020, SC Q. SRL la data de 06.11.2020, SC U. SRL la data de 26.10.2020 prin afişare la uşa instanţei; Parte responsabilă civilmente SC R. SRL la data de 28.10.2020 la data de 27.10.2020 afişat înştiinţarea la data de 26.10.2020 prin afişare la uşa instanţei, SC. S. SRL la data de 29.10.2020, SC T. SRL la data de 28.10.2020, SC V. SRL la data de 29.10.2020, SC W. SRL la data de 27.10.2020, SC X. SRL la data de 28.10.2020; SC CC. SRL la data de 29.10.2020 la data de 26.10.2020 afişat înştiinţarea, SC DD. SA la data de 29.10.2020;

Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. a fost comunicată către: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova la data de 03.11.2020; Apelant parte civilă Statul Român prin ANAF 04.11.2020, Statul Român prin ANAF Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova la data de 03.11.2020; Apelant inculpat C. 04.11.2020 afişat înştiinţare şi la data de 03.11.2020, D. la data de 12.11.2020, E. la data de 04.11.2020 afişat înştiinţarea şi la data de 04.11.2020 afişat înştiinţarea, F. la data de 04.11.2020 afişat înştiinţarea şi la data de 04.11.2020, G. la data de 03.11.2020 afişat înştiinţarea şi la data de 04.11.2020 afişat înştiinţarea, H. la data de 4.11.2020, I. la data de 04.11.2020, J. la data de 04.11.2020, K. la data de 04.11.2020 afişat înştiinţarea şi la data de 04.11.2020, O. la data de 03.11.2020 şi la data de 04.11.2020, L. la data de 03.11.2020, M. la data de 03.11.2020, Y. la data de 04.11.2020 şi la data de 04.11.2020, A. la data de 04.11.2020 afişat înştiinţarea şi la data de 03.11.2020, N. la data de 04.11.2020 afişat înştiinţarea; Inculpat AA. la data de 05.11.2020 şi la data de 04.11.2020 afişat înştiinţarea, BB. la data de 03.11.2020; Apelant parte responsabilă civilmente SC P. S.A la data de 03.11.2020, SC Q. SRL la data de 06.11.2020, SC U. SRL la data de 04.11.2020 şi la data de 04.11.2020; Parte responsabilă civilmente SC R. SRL la data de 04.11.2020 şi la data de 04.11.2020 afişat înştiinţarea, SC. S. SRL la data de 05.11.2020, SC T. SRL la data de 04.11.2020, SC V. SRL la data de 04.11.2020, SC W. SRL la data de 03.11.2020, SC X. SRL la data de 04.11.2020, SC CC. SRL la data de 05.11.2020, SC DD. SA la data de 05.11.2020.

La dosar, nu au fost transmise concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15 decembrie 2020.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 02 februarie 2021.

La termenul din 02 februarie 2021, pentru lipsa Dosarului nr. x/2013 al Curţii de Apel Craiova s-a amânat cauza la data de 16 martie 2021, când pentru imposibilitatea obiectivă de participare a magistratului asistent-raportor, s-a amânat cauza la data de 30 martie 2021.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a solicitat admiterea în principiu a prezentei căi de atac, desfiinţarea Deciziei penale nr. 1633 din 27.11.2019 pronunţata de Curtea de Apel Craiova şi dispunerea unei soluţii în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen.

În susţinere cererii, a menţionat că faptele pentru care a fost trimis în judecată nu îndeplineau tipicitatea obiectivă a infracţiunilor de evaziune fiscală şi constituire grup infracţional organizat, astfel, acestea apar ca nefiind prevăzute şi sancţionate de legea penală.

Raportat la starea de fapt şi la probatoriul administrat a solicitat să se observe că singura funcţie deţinută în cadrul unei firme dintre cele reţinute în actul de sesizare ca fiind implicate în circuitul evazionist dedus judecaţii a fost în societatea EE. SRL, în perioada 03.08.2010-11.02.2011, perioada în care prin intermediul acestei societăţi nu s-au derulat activităţi ilicite, stare de fapt evidenţiată în mod elocvent în cadrul raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale (raportat la întreaga documentaţie financiar contabilă a tuturor societăţilor analizate). În opinia sa, o astfel de împrejurare constituind şi raţionamentul pentru care acesta nu se regăseşte printre persoanele nominalizate ca fiind responsabile pentru crearea prejudiciului reţinut în cadrul acestui raport de expertiza, mijloc de proba însuşit în totalitate de către instanţa de judecată.

De asemenea, a susţinut că a mai deţinut în cadrul societăţii FF. SRL funcţia de director de marketing, chiar coinculpata E. precizând că funcţia deţinută de soţul său a avut un unic scop, acela de a întruni calitatea de asigurat, având în vedere problemele medicale reale de care suferea, starea de sănătate care nu îi mai permitea să desfăşoare o activitate lucrativă.

A solicitat să se constate că probatoriul administrat nu a evidenţiat implicarea sa nici ca administrator de drept, dar nici ca administrator de fapt, nu a deţinut drept de semnătură în bancă în numele vreunei societăţi, nu a semnat documente fiscale, documente de transport sau alte acte, nu a negociat contracte, nu era persoana care efectua comenzi de marfă sau recepţiona mărfurile ori persoana care redirecţiona transportul mărfurilor. Astfel, fiind audiate persoane din cadrul societăţilor furnizoare de mărfuri a produsului zahăr au evidenţiat în unanimitate lipsa de implicare a inculpatului în relaţiile derulate pe perioada infracţională dedusă judecaţii, iar persoanele audiate din cadrul societăţilor furnizoare de alte mărfuri nu l-au cunoscut niciodată.

Pe cale de consecinţă, reţinerea instanţei în cadrul hotărârii atacate a faptului ca cei doi inculpaţi, A. şi soţia sa E., erau implicaţi direct în procesul de achiziţie a zahărului solicitând marfa telefonic direct de la reprezentanţii din Corabia, comandând transportul acestor mărfuri şi direcţionând direct aceste mărfuri către depozitul din Craiova, existând discuţii iniţiale legate de modalitatea de derulare a livrărilor intracomunitare fictive dintre SC P. şi societăţile din Bulgaria şi Ungaria, discuţii care s-ar fi derulat între C., E. şi A. cu conducerea unităţii din Corabia, nu-şi găsesc suport probatoriu în materialul administrat (declaraţii inculpaţi, declaraţii martori, interceptări telefonice).

În continuare, a arătat că instanţa a reţinut vinovăţia sa, ca urmare a declaraţiilor coinculpaţilor J., H. şi a martorului GG.. Observând însă depoziţia coinculpatului transportator J. se poate constata că acesta a relatat că toate comenzile privind transporturile, indicaţiile privind completarea documentelor de transport şi confirmarea acestora se realizau de către coinculpata E., inclusiv recepţia mărfurilor, în câteva rânduri de către inculpatul D. şi niciodată de către inculpatul A., pe acesta din urma întâlnindu-l foarte rar la depozit, fără a fi implicat în activităţile evidenţiate. A menţionat că depoziţiile coinculpatului H. sunt în contradicţie cu relatările realizate de coinculpaţii transportatori I. şi J. (membrii de familie) dar şi K. şi martorii transportatori HH., II. şi JJ..

În ceea ce priveşte declaraţiile martorului GG., a solicitat să se aprecieze asupra veridicităţii afirmaţiilor în raport cu declaraţiile date în faţa instanţei de judecata de către angajatul şofer al acestuia, martorul JJ., care nu susţine starea de fapt evidenţiată de către angajatorul sau, afirmând că persoana care îi solicită redirecţionarea transportului şi care îi înmâna un aviz de însoţire a mărfii era un băiat mai tânăr, iar persoana căreia i se preda marfa era o femeie de 35 - 40 ani, acest martor arătând ca nu îi cunoaşte pe inculpatul A. prezent în şedinţa din 22.09.2015.

Neluarea în considerare a unora din probele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti în cauza de către instanţa pe considerente care nu ţin de veridicitatea efectivă a probei respective, ci de anumite elemente care o pot influenţa, fără însă a verifica dacă aceste influenţe s-au exercitat sau nu, pot constitui temei pentru înlăturarea acestor mijloace de proba.

A solicitat să se observe că instanţa a reţinut implicarea sa şi în derularea activităţii comerciale derulate cu furnizorii SC KK. SA, SC ZZ. SA Galaţi, SC LL. SA Podari, fără a evidenţia nicio probă în măsură să ateste o astfel de stare de fapt.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) Legea nr. 39/2003 cu aplic art. 13 din C. pen. din 1969 a apreciat că şi această soluţie este cenzurabilă prin prisma acelaşi motiv, în speţă, nu poate fi vorba de existenţa unui grup infracţional organizat, având în vedere faptul că pentru a se reţine săvârşirea acestei infracţiuni este necesar ca inculpaţii să acţioneze ca o structura organizată acţionând după reguli bine stabilite, presupunând totodată o repartizare clară a sarcinilor, operand astfel în mod imperativ diviziunea atribuţiilor membrilor, precum şi existenţa unei anumite ierarhii în cadrul grupării.

S-a susţinut că materialul probator administrat în cauză nu a evidenţiat nici una din împrejurările ce ar dovedi o structura organizatorica pentru a se putea contura participaţia fiecărui inculpat ca şi membru al unei grupări infracţionale, astfel încât, coordonarea acţiunilor lor nu putea avea decât un caracter sporadic şi ocazional. Este exclusă existenţa unui scop infracţional comun, având în vedere că acţiunile infracţionale nu s-au realizat după un plan prestabilit, cum se stipulează expres de către art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, materialul probator administrat în cauză neevidenţiind de nicio maniera existenţa unui lider în cadrul grupului sau o repartizare clara a sarcinilor şi atribuţiilor.

De asemenea, având în vedere relaţia existenta între inculpaţi, determinată de faptul că se cunoşteau între ei prin prisma relaţiilor de familie existente între ei şi respectiv relaţii de prietenie între o parte dintre aceştia, întâlnirile şi discuţiile lor având un caracter spontan fără nicio organizare, cooperare dintre aceştia a fost mai mult una conjuncturală.

Pe cale de consecinţă, a apreciat că nu există probe care să evidenţieze participaţia acestuia în modalitatea constituirii grupului infracţional organizat, învederând că deşi toate aceste aspecte au fost invocate în calea de atac a apelului, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B., a susţinut că pornind de la situaţia de fapt arătată, instanţele de judecată au reţinut că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, faptă prevăzută de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. 1968, raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 şi art. 13 din C. pen. din 1969, precum şi ale infracţiunii de evaziune fiscală în forma continuată, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din C. pen. anterior raportat la art. 76 alin. (2) şi art. 13 din C. pen. din 1969. Or, faptele concrete imputate acestuia, nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală în formă continuată.

A menţionat că elementul material al acestei infracţiuni de constituire de grup organizat îl poate constitui fie acţiunea de a iniţia, fie acţiunea de a constitui, fie aderarea, fie sprijinirea unui grup infracţional organizat. Prin Decizia nr. 12/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a statuat că prin aderare la un grup infracţional organizat se înţelege intrarea în asociere ca membru al acesteia, iar acţiunea de sprijinire constă în înlesnirea sau ajutorul dat asociaţiei în tot timpul existenţei sale. Cerinţa esenţială a elementului material al laturii obiective era aceea ca asocierea constituită sau a cărei constituire este iniţiată, la care se aderă sau căreia i se acordă sprijin, să aibă ca scop săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele menţionate în art. 167 din C. pen.. În ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat poate fi comisă numai cu intenţie directă calificată prin scop. Astfel, pe de o parte, persoana care comite o astfel de infracţiune trebuie să ştie şi să fie de acord cu aderarea, sprijinirea grupului, ştiind că urmează a fi comise infracţiuni grave, iar, pe de altă parte, trebuie să urmărească obţinerea, direct sau indirect, a unor foloase sau avantaje materiale.

O problemă discutată şi în procedura camerei preliminare a fost aceea a momentului la care s-ar fi constituit grupul infracţional în prezenta speţă supusă atenţiei instanţei de control judecătoresc, moment ce s-ar situa, conform rechizitoriului, anterior modificării Legii nr. 39/2003, aşa încât, la data respectivă, evaziunea fiscală nu era prevăzută ca infracţiune-scop în cadrul art. 2 din Legea nr. 39/2003. De altfel, grupul trebuie să aibă o structură determinată, adică să aibă anumite componente cu sarcini complementare în realizarea activităţii infracţionale, o aşa-zisă diviziune a muncii în cadrul unei ierarhii cu roluri prestabilite şi reguli de comportare specifice unei unităţi, structurate, aspecte pe care inculpatul ar fi trebuit să le cunoască chiar şi într-o maniera mai puţin precisă.

În doctrină s-a arătat că în privinţa infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prezintă relevanţă conduita individuală fiind necesară existenţa unui pactum sceleris cu referire la organizaţia criminală şi un affectio societatis cu privire la conştiinţa şi voinţa subiectului de a face parte dintr-o asociaţie interzisa de lege. Prin urmare, va răspunde pentru săvârşirea unei astfel de infracţiuni doar persoana care îşi desfăşoară activitatea conştientă fiind de existenţa structurii asociative şi de contribuţia sa în favoarea acesteia.

Pentru motivele arătate, fapta reţinută în sarcina sa, nu îndeplineşte toate cerinţele esenţiale prevăzute de lege, lipsa unor elemente de tipicitate determinând incidenţa motivul de recurs în casaţie constând în neprevederea faptei de legea penală.

În continuare, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate a infracţiunii de evaziune fiscală pentru care a fost condamnat, arătând că din probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză, ca şi din actul de sesizare, rezultă că inculpaţii ce administrau firmele bulgare au achiziţionat scriptic mărfuri fără TVA pe care, ulterior, le-au vândut în România firmelor pe care tot aceştia le administrau, sub preţul pieţei, cumpărătorilor fiindu-le imputată cunoaşterea modalităţii de achiziţie, fără TVA, cu urmare a caracterului intracomunitar al livrărilor făcute de furnizori.

Ceea ce i s-a imputat este faptul că ar fi cumpărat mărfuri de la anumite societăţi controlate de membrii grupului infracţional organizat, plătind un preţ minim, sub preţul pieţei, acest aspect fiind de natură să conducă la concluzia că a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul că mărfurile achiziţionate au făcut obiectul unui mecanism de fraudare a bugetului de stat şi, prin urmare, a procedat la înregistrarea în evidenţa contabilă a firmelor în cadrul cărora avea calitatea de administrator şi asociat a unor facturi ce reflectă operaţiuni fictive.

În opinia sa, pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a nesocotit dispoziţiile din legislaţia fiscală aplicabile în această cauză, creionând un raţionament juridic eronat, în cadrul căruia a reţinut că societatea furnizoare are dreptul de a solicita rambursarea TVA aferentă livrărilor intracomunitare, ca şi când nu ar fi vorba despre taxare inversă, ci despre alt mecanism ce ar putea da dreptul la rambursări de TVA.

Simplificând, anumite persoane ar fi cumpărat mărfuri de la furnizorii interni, respectiv zahăr, carne de pasare, îngrăşăminte chimice, ca reprezentanţi ai unor societăţi comerciale din Bulgaria, marfa fiindu-le livrată fără TVA (cu taxare inversă), conform dispoziţiilor legale ce reglementează regimul comun al TVA în materia livrărilor intracomunitare, iar totuşi, marfa nu a ajuns în Bulgaria, ci la alţi beneficiari interni. Dacă marfa ar fi fost livrată direct de la furnizori interni către beneficiari interni, furnizorul ar fi aplicat cota de TVA la livrare. În cauză, persoanele ce au pretins că reprezintă societăţi din Bulgaria au cumpărat marfa fără TVA după care au vândut-o către alte firme pe care le reprezentau, societăţi româneşti, aplicând TVA ulterior la livrare către beneficiarii mărfurilor. Altfel spus, beneficiarii mărfurilor au dobândit marfa cu TVA exact ca în situaţia în care ar fi achiziţionat direct de la furnizorii interni, neobţinând niciun avantaj din acest mecanism.

A mai susţinut că în ambele situaţii, societăţile beneficiare, respectiv X., W. şi MM., au cumpărat marfa cu TVA, diferenţa fiind aceea că, în primul caz, ar fi cumpărat direct de la furnizorul producător care ar fi trebuit să aplice TVA pe factură, iar în al doilea, de la firma românească ce a cumpărat marfa de la firmele bulgare, respectiv NN. sau EE. în cazul dat. În felul acesta, deşi pentru societăţile beneficiare nu au existat avantaje, acestea putând să deducă TVA de la achiziţie, indiferent că factura era emisă de producătorul intern sau de SC NN. SRL sau SC EE. SRL, pentru NN. şi EE. operaţiunea prezenta interes, întrucât a decis să nu plătească TVA pe care îl încasa de la beneficiare, dând sumelor respective alte destinaţii. Admiţând, deci, faptul că tot procesul de tranzacţionare a mărfurilor de la furnizori la societăţile străine şi apoi la societăţile din ţară ar fi unul fictiv, rezultatul fiind acela de a se fi eludat obligaţiile legale privind plata TVA către bugetul de stat, este evident că infracţiunea de evaziune fiscală s-a consumat în momentul realizării scopului urmărit prin comiterea acestor fapte "sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale". De altfel, scopul este prevăzut de lege ca element constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, or, în ceea ce priveşte activitatea sa, este evident că nu a urmărit să se sustragă de la plata taxelor legale către bugetul general consolidat, în contextul în care infracţiunea de evaziune fiscală s-a consumat deja la momentul la care mărfurile au fost achiziţionate de societăţile din ţară de la societăţile din străinătate. Cu alte cuvinte, este imposibil să i se reţină vreo contribuţie la activitatea celorlalte societăţi care au realizat tranzacţii intracomunitare pentru a beneficia de scutirea plăţii TVA, întrucât circuitul fictiv descris în actul de sesizare se închide la SC EE. SRL şi SC NN. SRL, ulterior nemaiputând fi vorba despre eludarea sarcinilor fiscale prin mecanisme frauduloase.

În concret, recalificarea operaţiunilor din intracomunitare în interne se poate face în sensul că, în realitate, aprovizionările nu au fost, de pildă, Q. - societăţi din Bulgaria - SC NN. SRL, ci Q. - NN. SRL, societăţile bulgare fiind doar interpuse pentru a simula o livrare externă.

Operaţiunea de cumpărare a mărfurilor de la NN. şi EE. nu este fictivă, iar acest lucru nu s-a pretins nici prin actul de sesizare, fictivitatea vizând caracterul extern al livrărilor de mărfuri pe circuitul descris anterior, livrările fiind, de fapt, interne de la furnizori la societăţile române SC NN. SRL şi SC EE. SRL.

Aşadar, înregistrările contabile ale societăţilor beneficiare nu prezintă nicio inadvertenţă faţă de situaţia reală, frauda pretinsă vizând operaţiunile derulate în amonte. De aceea, în realitate, această cauză putea să aibă ca obiect frauda fiscală realizată de SC NN. SRL şi SC EE. SRL prin achiziţionarea mărfurilor la un preţ fără TVA, ca urmare a interpunerii unor societăţi din alt stat membru şi vânzarea acestor mărfuri cu TVA către beneficiari interni, toate acestea în scopul însuşirii sumelor de bani reprezentând TVA (24% din preţ) şi neplăţii lor la bugetul de stat. Din perspectiva beneficiarilor acestor mărfuri şi raportat la regimul fiscal identic pentru orice situaţie în care aceştia ar fi cumpărat de la o societate din România, indiferent că aceasta era producătorul, primul achizitor, al doilea, al treilea sau oricare, acuzaţia putea viza doar situaţia în care aceste persoane ar fi ajutat, în sensul unei complicităţi penale, la săvârşirea fraudei fiscale.

În opinia sa, problema însă nu a fost pusă în această modalitate, ci expusă confuz şi cu privire la starea de fapt şi, mai ales, cu privire la încadrarea în drept a situaţiei de fapt. Sintetizând, curtea de apel a reţinut că livrările au fost interne pe circuitul furnizor intern, ultima parte a acestui circuit a fost absolut corect înregistrată în contabilitatea societăţilor la care inculpatul B. a avut calitate, în sensul că cele trei societăţi au înregistrat achiziţii interne de la NN. SRL sau EE. SRL, cu TVA, aşa cum ar fi trebuit, fiind exclusă vreo activitate de înregistrare eronată în evidenţa contabilă, iar niciun un alt element probator supus atenţiei instanţei nu a indicat contrariul.

Practic, operaţiunea înregistrării în contabilitate nu are niciun element de fictivitate, faptică sau juridică. Este probabil motivul pentru care s-a încercat o explicaţie privind interesul pretins ilicit de obţinere a unor preţuri mai mici, explicaţie combătută oricum prin expertiza administrată în faţa instanţei de apel şi care, mai ales, nu prezintă relevanţă penală, deoarece conţinutul legal al infracţiunii nu include o astfel de parte

De aceea, decizia pronunţată în cauză este nelegală în condiţiile în care acuzaţia vizează autoratul, ca formă de participaţie penală, la eludarea unei taxe cu care acesta sau societăţile sale nu au absolut nicio legătură. De altfel, B. şi O. au fost singurele persoane condamnate în această cauză ca reprezentanţi ai unor societăţi aflate în situaţia, de a achiziţiona intern mărfuri livrate intern după ce anterior ar fi făcut obiectul unui circuit intracomunitar fictiv. Toate celelalte persoane sunt fie reprezentanţi de fapt sau de drept ai societăţilor NN. SRL sau EE. SRL, fie reprezentanţi de fapt sau de drept, respectiv angajaţi ai furnizorilor intracomunitari, fie transportatori.

Făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a subliniat că, în speţă, fapta reţinută în sarcina sa nu îndeplineşte toate cerinţele esenţiale prevăzute de lege, lipsa unor elemente de tipicitate determinând neprevederea acesteia de legea penală. Aplicând aspectele doctrinare arătate la situaţia dedusă judecăţii, ceea ce i se impută este, în realitate, nu acţiunea de evidenţiere în actele contabile ale societăţilor X./W./MM. a unor cheltuieli/operaţiuni fictive, ci faptul că a negociat cu reprezentanţii NN. şi EE. încheierea unor contracte de achiziţie avantajoase, care în realitate ar fi fost societăţi de tip "fantomă", implicate într-un circuit infracţional, având drept scop eludarea taxelor cuvenite bugetului de stat. Hotărârea atacată nu reţine din ce se compune prejudiciul reţinut, care sunt actele de contabilitate primară din care provin sumele ce compun paguba, fiind imposibil de determinat în ce constă latura obiectivă a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea. Mai mult, conform deciziei atacate, X., W. sau MM. nu ar fi putut deduce TVA, întrucât livrarea ar fi fost una intracomunitară, practic, instanţa de apel a reţinut că fictivitatea constă în disimularea unei tranzacţii intracomunitare într-una internă, cu consecinţa exercitării dreptului de deducere a TVA, după ce a reţinut că, în realitate, toate operaţiunile au fost interne. Suma de 4.263.244,54 RON la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală începând cu data producerii prejudiciului şi până la data achitării integrale a sumei datorate, reprezentând TVA, prejudiciu în cadrul dosarului, nu corespunde niciunei evidenţe contabile sau fiscale a vreuneia dintre societăţile implicate, ci este rezultatul adunării mai multor sume din cuprinsul expertizei întocmite în cauză, care, la rândul lor, ar reprezenta obligaţii fiscale eludate de către diferite societăţi comerciale.

În realitate, starea de fapt din acest dosar acoperă trei tipuri de operaţiuni comerciale, respectiv livrarea de mărfuri făcută de la furnizori către societăţile din Bulgaria, cu scutire de TVA, potrivit Codul fiscal, ca urmare a calificării operaţiunilor drept livrări intracomunitare, livrările de mărfuri de la societăţile bulgare la societăţile din România (NN. SRL şi SC EE. SRL) administrate de aceiaşi inculpaţi ce administrau, în fapt, şi societăţile din Bulgaria - livrări, de asemenea, scutite de TVA, ca fiind livrări intracomunitare Bulgaria - România.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracţiunea de evaziune fiscală se consumă odată cu înregistrarea în contabilitatea SC NN. SRL şi SC EE. SRL a operaţiunilor de achiziţie de la firmele din Bulgaria, operaţiuni de achiziţie intracomunitară ce, în realitate, sunt de fapt achiziţii interne de la furnizori naţionali. Vânzările făcute intern de către SC NN. SRL şi SC EE. SRL sunt livrări reale, cu prilejul cărora aceste societăţi au colectat TVA, aspect confirmat şi din răspunsurile la interogatoriu ale ANAF, care a emis decizii de impunere pentru TVA colectat. Este exclusă, deci, ipoteza autoratului la infracţiunea de evaziune fiscală pentru cele trei societăţi, deoarece acestea nu au fost înregistrate în contabilitate în operaţiuni care să nu aibă corespondent în realitate, ci achiziţii interne purtătoare de TVA. Este ceea ce reţine, într-o manieră mai puţin explicită, şi în expertiza contabilă realizată în cauză, iar câtă vreme nu se pune problema unei alte forme de participaţie decât autoratul, este exclusă posibilitatea săvârşirii acestei infracţiuni în modalitatea reţinută.

Evaziunea fiscală are ca element material al laturii obiective înregistrări în contabilitatea unei societăţi comerciale, rezultatul infracţiunii constând în taxele eludate de către acea societate comercială. În ceea ce priveşte latura subiectivă, infracţiunea de evaziune fiscală se săvârşeşte cu intenţie directă calificată prin scop, altul decât obţinerea mărfurilor la un preţ mai mic decât preţul pieţei, oricum, preţurile nu au fost mai mici.

Concluzionând cu privire la această faptă, a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care, prin hotărârea instanţei de apel, s-a reţinut că infracţiunea de evaziune fiscală ar consta în achiziţionarea mărfurilor la un preţ mai mic decât al pieţei, iar nu evidenţierea în contabilitate a unor operaţiuni fictive. Dacă ar fi fost altfel, adică în cazul în care instanţa ar fi avut în vedere tipicitatea obiectivă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, atunci fapta ar fi fost reprezentată de evidenţierea în contabilitatea societăţilor a unor achiziţii interne de la furnizorii interni emitenţi ai facturilor înregistrate în contabilitatea X./W./MM., faptă care nu este prevăzută de legea penală

Faţă de toate aceste considerente, având în vedere că starea de fapt descrisă nu se suprapune normelor de incriminare privind infracţiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, s-a menţionat că soluţia de condamnare pronunţată de Curtea de Apel Craiova este nelegală.

În concluzie, a solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., raportat la motivul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea Deciziei penale nr. 1633 din 27 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova şi achitarea sa, având în vedere că situaţia de fapt reţinută prin rechizitoriu şi confirmată, ulterior, de către instanţele de judecată nu se suprapune modelului legal al normelor incriminatoare privind infracţiunile de aderare la unui grup infracţional organizat şi evaziune fiscală.

Prin încheierea din 13 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus admiterea în principiu, a cererilor de recurs în casaţie formulate de recurenţii-inculpaţi A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1633 din data de 27 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2013 şi s-a acordat termen la data de 8 iunie 2020.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului - A., hotărârea care se atacă - Decizia penală nr. 1633 din 27.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, precum şi semnătura apărătorului inculpatului, avocat OO. cu delegaţie la dosarul cauzei la fila x, precum şi a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul B. în sensul că îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului - B., hotărârea care se atacă - Decizia penală nr. 1633 din 27.11.2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală, precum şi semnătura apărătorului inculpatului, prin SCA PP. cu delegaţie la dosarul cauzei la fila x, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că, în cuprinsul cererilor formulate, a fost indicat ca temei de drept pe care se întemeiază căile de atac formulate, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv că inculpaţii A. şi B. au fost condamnaţi pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către recurenţii inculpaţi, se circumscriu în conţinutul cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin urmare, s-a constatat că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. sunt declarate în termenul prevăzut de lege şi îndeplinesc condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., iar motivele expuse de către inculpaţi se circumscriu formal în conţinut cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Examinând recursurile în casaţie declarate de recurenţii-inculpaţi A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1633 din data de 27 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2013, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În calea de atac a recursului în casaţie formulat, inculpaţii A. şi B. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., au solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea ambelor hotărâri şi în rejudecare să se dispună achitarea, având în vedere că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În concordanţă cu aceste dispoziţii, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Prin urmare, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Criticile inculpatului A. cu privire la infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi infracţiunea prev. art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, precum şi criticile formulate de inculpatul B. privind infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 vizează împrejurarea relativ la reţinerea situaţiei de fapt de către instanţa de fond şi instanţa de control judiciar, precum şi la probatoriul administrat în cauză.

Potrivit art. 438 alin. (2) din C. proc. pen., cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Astfel, conform situaţiei de fapt, stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, rezultă că, în esenţă, activitatea grupului infracţional iniţiat de inculpaţii A., E., C. şi D. a demarat în perioada sfârşitului de an 2009 şi începutului anului 2010, când aceştia au înfiinţat mai multe societăţi comerciale pe care ulterior le-au folosit pentru a simula tranzacţii intracomunitare, respectiv SC QQ., RR. şi SS., toate cu sediul în Bulgaria, precum şi SC TT. cu sediul în Ungaria. În acest scop, aşa cum a reţinut judecătorul fondului, inculpaţii mai sus menţionaţi foloseau societăţile înregistrate în străinătate pentru efectuarea de achiziţii fictive în regim intracomunitar de la furnizori interni, operaţiunile fiind scutite de TVA, la activitatea grupului aderând şi reprezentaţi ai societăţilor furnizoare, care au cunoscut caracterul fictiv intracomunitar şi au acceptat să întocmească facturi ce conţineau TVA, acesta nefiind perceput şi ulterior livrat bugetului de stat (în speţă, inculpaţii M. şi L., reprezentanţi ai furnizorului SC P. SA, N. reprezentant al Q. SRL). La gruparea infracţională au mai aderat şi reprezentanţi ai unor societăţi care se ocupau cu desfacerea a diferite produse care au acceptat să participe în lanţul livrărilor pretins intracomunitare (inculpaţii O. şi B., având calitatea de asociaţi şi administratori ai SC MM. SRL, SC X. SRL ŞI SC W. SRL, respectiv inculpatul F. în calitate de administrator de fapt al SC UU. SRL), precum şi transportatori care au acceptat să transporte mărfurile către destinaţiile interne indicate de inculpaţi, încheind însă acte fictive care să ateste ieşirea mărfurilor din ţară, respectiv livrările către societăţile din Bulgaria şi Ungaria indicate.

Administratorii societăţilor de transport au acceptat să transporte mărfurile şi să întocmească în mod fictiv documente de transport din care să rezulte că mărfurile respective ar fi fost transportate în Bulgaria sau Ungaria, în această modalitate, aşa cum a fost pe larg expusă de instanţa de fond în cuprinsul hotărârii, au aderat la grupul infracţional organizat inculpaţii J., administrator şi conducător auto la SC V. SRL Craiova, I., administrator al SC U. SRL Craiova, H., administratorul SC VV. SRL Ghindeni, K., care a reprezentat SC WW. SRL, SC T. SRL, SC S. SRL şi G., care a fost în prima fază şofer la societăţile reprezentate de K., apoi spre sfârşitul anului 2011 şi începutul anului 2012 a fost folosit de gruparea infracţională pentru efectuarea de transporturi pe cont propriu. Aceştia, în urma unei înţelegeri cu membrii grupării infracţionale, au acceptat să transporte mărfuri de la diferiţi furnizori, pe care au livrat-o direct în Craiova sau alte localităţi ce le-au fost indicate, însă au întocmit documente de transport (CMR-uri) din care rezulta că mărfurile ar fi fost deplasate în Bulgaria sau Ungaria. Pe de o parte, transportatorii au întocmit CMR-uri incomplete, formale, încălcând prevederile art. 6 din Decretul nr. 451 din 1972, respectiv în documente nu a fost menţionată adresa completă a locului de descărcare, iar pe de altă parte, că deşi au schimbat destinaţia mărfurilor aceştia nu au făcut menţiunile de rigoare în conţinutul CMR-urilor şi nu au solicitat beneficiarului real al transportului să semneze şi să ştampileze pentru recepţia mărfurilor, iar în mai multe situaţii aceştia au sprijinit gruparea prin faptul că la locul de încărcare au înmânat reprezentanţilor furnizorilor documente de transport deja ştampilate şi semnate de beneficiarii externi, documente primite de la membrii grupului infracţional.

În vederea realizării obiectivului infracţional, membrii grupului infracţional organizat au deţinut sau au înfiinţat şi în România societăţi comerciale, respectiv SC XX. SRL, SC YY. SRL, SC EE. SRL, SC FF. SRL, SC NN. SRL, SC R. SRL, toate din Craiova, societăţi care aveau rolul de a distribui pe teritoriul naţional mărfurile achiziţionate în mod fictiv în regim intracomunitar, unele dintre acestea comportându-se ca firme fantomă. De pe aceste societăţi se emiteau facturi fiscale fictive pe mărfurile achiziţionate de firmele din Bulgaria şi Ungaria, fără a avea însă o provenienţă legală a acestor mărfuri facturate. Aceste societăţi au fost înfiinţate iniţial de către unii dintre membrii grupării infracţionale, unele fiind transmise mai departe către alţi membrii ai grupării sau contra unor sume de bani către alte persoane, aşa cum în mod amănunţit a detaliat instanţa de fond în cuprinsul hotărârii. Astfel, pentru valorificarea mărfurilor, membrii grupării au înfiinţat şi în România mai multe societăţi comerciale, pe care le schimbau periodic, înstrăinându-le către diverse persoane atunci când acumulau sume mari de plată către bugetul de stat.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că aceste critici au fost invocate şi în faţa instanţei de apel, iar prin decizia pronunţată Curtea de Apel Craiova a respins aceste critici, fiind amplu analizate.

Înalta Curte constată că indicarea de către inculpaţii A. şi B. a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în privinţa celor două infracţiuni reţinute în sarcina acestora, respectiv art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 este pur formală, aceştia invocând în realitate, greşita interpretare a materialului probator de către instanţa de fond şi de apel şi solicitând tocmai reevaluarea acestuia de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară a recursului în casaţie.

Aşadar, analizând motivele invocate de inculpaţi, astfel cum au fost anterior precizate prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că, în concret, criticile aduse hotărârii recurate nu se circumscriu cazului de casare invocat prev de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., ci acestea vizează situaţia de fapt reţinută prin prisma probatoriului administrat.

Sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, deşi recurenţii inculpaţi A. şi B. au menţionat, în cuprinsul cererilor scrise de recurs în casaţie, că situaţia de fapt stabilită de către instanţa de apel nu mai poate fi contestată în actuala procedură, precizarea este formală de vreme ce, în realitate, fondul criticilor formulate pe calea recursurilor în casaţie are ca premisă tocmai negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei acestora. Mai exact, recurenţii au solicitat, în mod implicit, reevaluarea materialului probator sub aspectul conţinutului faptic propriu-zis al actelor ce i se impută ori al altor împrejurări de fapt cu relevanţă asupra reţinerii configuraţiei tipice a infracţiunilor de evaziune fiscală şi grup infracţional organizate.

Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Aşa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Prin urmare, starea de fapt reţinută prin decizie nu poate fi cenzurată de Înalta Curte în actuala procedură şi în contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte conchide că, în speţă, starea de fapt reţinută prin decizie cu privire la contribuţia inculpaţilor A. şi B. corespunde laturii obiective a infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, criticile tangenţiale aduse de recurenţi situaţiei de fapt prin raportare la probatoriul administrat neputând fi cenzurate de instanţa supremă în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

Înalta Curte reaminteşte că recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de recurenţii-inculpaţi A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1633 din data de 27 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2013.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de recurenţii-inculpaţi A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 1633 din data de 27 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2013.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 iunie 2021.

GGC - GV