Outrage against police officer: legal qualification of resistance to handcuffing versus direct assault

Deliberând, asupra apelurilor de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 29/PI din 10 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. cu rap. la art. 193 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., cetăţenia română, profesia jurist, ocupaţia avocat în cadrul Baroului Timiş, studii superioare, cu antecedente penale, la pedeapsa de:

- 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen., a dispus anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 399/PI din 08.06.2018 de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 194/A din 30.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A constatat că infracţiunea prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. cu rap. la art. 193 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul prin hotărâre (săvârşită la data de 10.04.2017) este concurentă cu infracţiunea prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 399/PI din 08.06.2018, de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 194/A din 30.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din pedeapsa aplicată prin sentinţă, pedeapsa rezultantă fiind de:

- 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen. şi art. 97 alin. (2) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, calculat conform dispoziţiilor art. 97 alin. (2) C. pen. de la data de 30.05.2019.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local Prigor sau în cadrul Consiliului Local Bozovici, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. respectiv că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi neexecutarea obligaţiilor impuse de instanţă ori stabilite de lege, precum şi săvârşirea în termenul de supraveghere a unei infracţiuni, are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei.

S-a arătat că supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b), alin. (3) C. pen. se face de Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin.

A luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1000 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. x/P/2017 din 26.03.2019, înregistrat pe rolul instanţei la data de 28.03.2019, sub numărul x/2019, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1), (4) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 10.04.2017, în jurul orelor 20:00, inculpatul A., fiind anunţat de către concubina sa, C., că la ieşire din localitatea Bozovici, pe DN 57 B, a fost implicată într-un accident rutier, s-a deplasat la faţa locului împreună cu numitul D., unde, la scurt timp, s-a prezentat şi agentul de poliţie B. din cadrul secţiei 6 Poliţie Rurală Bozovici, în vederea constatării împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Acesta, văzând că un autoturism încurcă circulaţia rutieră în zonă, a întrebat cui îi aparţine respectivul autoturism, iar în acest moment, inculpatul A. s-a apropiat de lucrătorul de poliţie B. şi l-a prins cu o mână de haină, în zona pieptului, iar cu cealaltă mână i-a aplicat acestuia o lovitură în zona feţei.

Fiind lovit de către inculpat, lucrătorul de poliţie B. a reacţionat, aplicându-i acestuia două sau trei lovituri cu pumnul şi o lovitură cu piciorul, încercând apoi să-l imobilizeze. Inculpatul A. s-a opus imobilizării, însă, în cele din urmă, lucrătorul de poliţie B., fiind ajutat de martorul E., a reuşit să-l încătuşeze pe inculpat.

În urma loviturii primite şi a acţiunii de imobilizare a inculpatului, lucrătorul de poliţie B. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

În cuprinsul actului de sesizare a instanţei s-a constatat că situaţia de fapt descrisă mai sus rezultă din coroborarea următoarelor probe: persoana vătămată B. a declarat că, în data de 10.04.2017, în jurul orelor 20:02, a fost anunţat de către şeful Postului de Poliţia Bozovici, F., că, la ieşire din localitatea Bozovici înspre Prilipeţ, s-a produs un accident de circulaţie. În calitate de agent de poliţie s-a deplasat singur la locul producerii accidentului, unde a constatat că o maşină era răsturnată în şanţul de pe marginea drumului, la faţa locului fiind, totodată, oprite mai multe maşini. A întrebat ce s-a întâmplat, iar conducătorul autoturismului răsturnat, despre care a aflat ulterior că se numeşte E., i-a relatat modul în care s-a produs accidentul, precum şi că nu este nimeni rănit. Totodată, a aflat că în accident a fost implicată şi numita "C.", despre care avea cunoştinţă că este concubina numitului A.. A solicitat documentele domnului E. în calitate de conducător auto, iar ulterior, văzând că un autoturism încurcă circulaţia, a întrebat cui aparţine acest autoturism, moment în care a apărut numitul A., care era în stare avansată de ebrietate şi a afirmat că este maşina lui, după care a venit la el şi l-a întrebat "cine eşti tu?", prinzându-l cu mâna de haină în zona pieptului, fapt pentru care l-a întrebat "ce faci, domnule?", moment în care acesta l-a lovit cu pumnul în bărbie.

S-a reţinut că persoana vătămată B. a arătat că, după ce a fost lovită în bărbie, din reflex şi pentru a-i înfrânge rezistenţa, crede i-a aplicat numitului A. două lovituri cu pumnul, însă nu şi-a amintit în ce zonă a corpului, prinzându-l apoi în braţe cu intenţia de a-l imobiliza. În timp ce îl ţinea în braţe pe A., concubina acestuia, C., şi fratele ei, au încercat să-l împiedice să-l imobilizeze pe A.. A intervenit domnul E. în sprijinul său, moment în care l-a trântit pe A. pe asfalt şi a reuşit să-l încătuşeze, după care a solicitat sprijinul colegilor, astfel că la faţa locului au apărut la scurt timp două echipaje de poliţie, iar numitul A. a fost ridicat şi introdus într-una din maşinile poliţiei, fiind apoi condus la sediul secţiei 6 Poliţie Rurală Bozovici. În timpul imobilizării numitului A., s-a lovit la mâna dreaptă.

Totodată, s-a reţinut că persoana vătămată B. a arătat că nu-şi aminteşte dacă, în afară de cele două lovituri cu pumnul, i-a mai aplicat sau nu numitului A. vreo altă lovitură, însă după ce a fost încătuşat nu l-a lovit nimeni.

Prin rechizitoriu s-a mai reţinut că, inculpatul A. a declarat că, în data de 10.04.2017, nu mai reţine exact ora, aflându-se în localitatea Bozovici, a fost sunat de către o clientă, C., care i-a comunicat faptul că la ieşirea din localitatea Bozovici înspre Staţia G. Ştefăneşti a fost implicată într-un accident rutier, solicitându-i să se deplaseze la faţa locului pentru a-i asigura servicii de consultanţă în calitate de avocat. A ajuns la faţa locului cu un autoturism condus de către numitul D., fratele lui C., în aproximativ 15 minute. La faţa locului a constatat că numita C., în calitate de conducătoare auto a fost implicată într-un accident rutier cu un autoturism x condus de către numitul E., care, împreună cu soţia sa, i-au reproşat numitei C. că este vinovată de producerea accidentului. El a încercat să calmeze spiritele afirmând către persoanele implicate în accident că nu este nimic grav, astfel de evenimente rutiere se produc destul de des, precum şi că părţile se pot înţelege amiabil, iar în caz contrar stabilesc organele de poliţie cine este vinovat.

S-a constatat că inculpatul a mai declarat că, la scurt timp, a sosit la faţa locului şi un agent de poliţie, pe care, la momentul respectiv, nu l-a cunoscut, aflând ulterior că se numeşte B.. Acesta i-a solicitat să mute maşina cu care a venit la faţa locului, deşi aceasta se afla o distanţă de aproximativ 100 de metri de la locul producerii accidentului, el înţelegând astfel că agentul de poliţie dorea să plece de la faţa locului. Totodată, agentul de poliţie a solicitat părţilor implicate în accident să facă o înţelegere, în sensul că C. ar fi vinovată de producerea respectivului accident, astfel că numitul E. să beneficieze de repararea autoturismului său pe RCA-ul aparţinând numitei C.. În aceste condiţii, i-a reproşat agentului de poliţie care s-a prezentat la faţa locului că nu respectă procedurile într-o astfel de situaţie, respectiv că nu a procedat la testarea celor doi conducători auto implicaţi în accident cu aparatul etilotest, deşi unul dintre aceştia, respectiv numitul E. emana miros de alcool. În momentul în care a reproşat agentului de poliţie modul părtinitor în care îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu, acesta i-a spus că nu îl învaţă meserie pe el şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei, rupându-i piramida nazală. În urma loviturii primite, a căzut la pământ în stare de semiconştienţă după care a simţit mai multe lovituri cu picioarele în spate, abdomen şi chiar în faţă. După ce a fost lovit de mai multe ori în timp ce se afla la pământ, a fost încătuşat de către agentul de poliţie, iar după încătuşare acesta a continuat să îi mai aplice o serie de lovituri cu picioarele şi cu pumnii, iar ulterior l-a jignit în mai multe rânduri, afirmând că va fi dat afară din avocatură şi că va fi sclavul lui.

Inculpatul A. a mai arătat că, după ce a încetat agresiunea agentului de poliţie împotriva sa, la faţa locului s-au oprit mai multe persoane, iar după aproximativ 30 - 60 minute, au sosit mai mulţi poliţişti, el fiind în cele din urmă transportat la sediul Poliţiei Oraşului Bozovici, unde a fost ţinut încătuşat, iar apoi l-au transportat, de asemenea încătuşat, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa.

Fiind întrebat de către procuror dacă a fost sau nu sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul A. a declarat că nu.

În faza de urmărire penală s-a procedat la audierea martorilor E., H., I., C., J., D. şi K..

Astfel, s-a constatat că martorul E. a declarat că, în data de 10.04.2017, în jurul orelor 19:55, a plecat de acasă, din localitatea Bozovici, cu maşina sa, marca x, intenţionând să o conducă pe soţia sa la Staţia G. Ştefăneşti, aflată în afara localităţii, de unde urma să plece cu autocarul la Bucureşti. La ieşire din localitatea Bozovici, în apropiere de intersecţia cu un drum lăturalnic, a intenţionat să depăşească autovehiculul care se afla în faţa sa, condus de către o femeie, iar în momentul în care a ajuns în dreptul acesteia a fost acroşat de către respectivul autovehicul, astfel că a intrat cu maşina într-un şanţ de pe marginea drumului, răsturnându-se pe o parte. După ce au ieşit din maşină, soţia sa a început să se certe cu conducătoarea autoturismului care l-a acroşat, moment în care un bărbat, care era pasager în acest din urmă autovehicul, s-a apropiat de soţia sa cu intenţia de a o lovi. Nu a reuşit să o lovească întrucât a intervenit şi l-a împiedicat o persoană de sex masculin, care a oprit la faţa locului.

S-a precizat în rechizitoriu că martorul a arătat că, după momentul producerii accidentului, a sunat pe agentul de poliţie F., iar acesta i-a spus că este în concediu şi o să trimită un alt coleg la faţa locului. În aproximativ 4-5 minute la faţa locului a venit un agent de poliţie, îmbrăcat în uniformă, care a întrebat ce s-a întâmplat. În acel moment, pasagerul din autovehiculul care l-a acroşat, după ce a încercat să o lovească pe soţia sa, s-a îndreptat către agentul de poliţie întrebându-l "tu cine eşti?", după care l-a prins cu o mână de haină în zona pieptului, iar cu cealaltă mână i-a aplicat poliţistului o lovitură în zona feţei, însă nu a putut preciza dacă a lovit cu pumnul ori cu palma. În momentul în care a fost lovit în faţă, agentul de poliţie a reacţionat aplicându-i persoanei care l-a lovit câteva lovituri cu pumnul, crede că 2 sau 3, după care i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona umărului, încercând apoi să-l imobilizeze, în sensul că să-i aplice cătuşele; în timp ce încerca să-l imobilizeze, agentul de poliţie l-a trântit la pământ pe cel care-l lovise şi a încercat să îl încătuşeze, însă persoana respectivă s-a opus, fapt pentru care a intervenit şi l-a ajutat pe agentul de poliţie să-i aplice cătuşele, iar în timp ce era culcat la pământ, bărbatul care l-a lovit pe poliţist s-a zbătut, astfel că s-a frecat cu capul de asfalt.

În finalul declaraţiei, martorul E. a arătat că persoana care i-a aplicat o lovitură agentului de poliţie era în stare avansată de ebrietate.

S-a constatat că, fiind reaudiat, martorul E. a făcut unele precizări, arătând că persoana care a lovit agentul de poliţie care s-a prezentat la locul producerii accidentului, şi despre care a aflat ulterior că se numeşte A. şi este avocat, nu se afla în maşina cu care el a intrat în coliziune, ci a venit la faţa locului după aproximativ 5 minute, fiind chemat de către numita C.. Acesta a venit la faţa locului cu o maşină pe care a condus-o, deşi era în stare avansată de ebrietate, fiind însoţit de către fratele numitei C..

Cu ocazia reaudierii, martorul E. a mai arătat că agentul de poliţie care a venit la faţa locului i-a solicitat numitului A. să îşi mute maşina, moment în care acesta a devenit recalcitrant, apropiindu-se de poliţist, după care l-a prins cu o mână de haină în zona pieptului, iar cu cealaltă i-a aplicat o lovitură în zona feţei. A precizat că este adevărat că agentul de poliţie i-a aplicat două sau trei lovituri numitului A., dintre care una crede că cu piciorul, însă a făcut acest lucru deoarece, în prealabil, A. l-a agresat, prinzându-l de haine şi apoi aplicându-i o lovitură puternică în zona feţei.

De asemenea, s-a arătat că martora H. a declarat că, în data de 10.04.2017, în jurul orelor 20:00, împreună cu soţul său, E., a plecat cu autoturismul personal, x, din localitatea Bozovici înspre staţia G., aflată la o distanţă de aproximativ 1 km de ieşirea din Bozovici, de unde urma să plece cu autobuzul la Reşiţa, iar apoi la Bucureşti. La ieşirea din localitatea Bozovici, soţul său, conducând autoturismul, a fost implicat într-un accident rutier cu un autoturism condus de o persoană de sex feminin pe care o cunoaşte din vedere şi ştie că se numeşte C., aceasta fiind însoţită de o prietenă şi doi copii mici. În urma accidentului, maşina în care se afla ea şi soţul ei s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului, însă, în cele din urmă, au reuşit să iasă din maşină, după care s-a dus către numita C. şi a întrebat-o ce face, considerând-o vinovată de producerea accidentului. La scurt timp a apărut la faţa locului cu un autoturism prietenul numitei "C." despre care a aflat ulterior că este avocat şi se numeşte A., acesta fiind însoţit de fratele numitei C.. Când a ajuns la faţa locului, numitul A. s-a dus iniţial la numita C., după care a venit la ea cu intenţia de a o lovi, însă nu a reuşit deoarece la faţa locului a sosit un agent de poliţie, acesta intervenind între ea şi A..

Martora H. a arătat că agentul de poliţie a întrebat care sunt persoanele implicate în accident, ea răspunzându-i, după care l-a rugat pe A. să mute maşina care era pe carosabil şi încurca circulaţia. Acesta s-a îndreptat către poliţist şi l-a întrebat "cine eşti tu? şi ce (...) mea vrei?", după care i-a aplicat poliţistului o lovitură cu pumnul în zona feţei. Fiind lovit cu pumnul, agentul de poliţie a încercat să îl imobilizeze pe A., însă nu a putut preciza dacă l-a lovit sau nu pe acesta, dar, întrucât nu a reuşit să îl imobilizeze, a scos cătuşele şi l-a încătuşat pe A. de o mână. Întrucât numitul A. era culcat pe burtă şi ţinea o mână neîncătuşată sub el, soţul său a intervenit şi l-a ajutat pe agentul de poliţie să îi încătuşeze şi cealaltă mână numitului A.. În timp ce acesta era culcat pe burtă, iar agentul de poliţie a încercat să îl încătuşeze, s-a frecat cu faţa de pământ provocându-şi răni la nivelul feţei.

Totodată, martora H. a arătat că, după ce a fost încătuşat, numitul A. s-a ridicat şi l-a lovit pe agentul de poliţie cu picioarele în zona picioarelor. După aceste lovituri ale numitului A., ea a plecat de la faţa locului cu o cunoştinţă cu maşina, deplasându-se la staţia G. de unde a plecat la Reşiţa.

Prin rechizitoriu s-a reţinut că martorul I. a declarat că, în data de 10.04.2017, în jurul orelor 20:00, se îndrepta cu autoturismul dinspre Staţia G. Ştefăneşti către localitatea Bozovici, însă înainte de a intra în Bozovici, a văzut un accident între două autoturisme, una dintre acestea, respectiv o L., fiind răsturnată într-un şanţ de pe marginea drumului. A oprit pentru a vedea dacă este sau nu necesar să acorde primul ajutor şi a constatat că nu există victime. A aflat că cealaltă maşină implicată în accident a fost condusă de o persoană de sex feminin, pe care o cunoaşte din vedere şi despre care a aflat că este prietena numitului A., pe care, de asemenea, îl cunoaşte din vedere. Între timp, la faţa locului a venit A., iar ulterior a sosit un agent de poliţie îmbrăcat în uniformă, care a întrebat ce s-a întâmplat. În timp ce era cu spatele către agentul de poliţie şi A., vorbind la telefon, a auzit scandal şi s-a întors să vadă ce se întâmplă, astfel că a observat cum agentul de poliţie i-a aplicat numitului A. mai multe lovituri cu pumnii în zona capului, după care A. a căzut jos, iar agentul de poliţie a continuat să-l lovească şi cu picioarele. În timp ce îl lovea, agentul de poliţie l-a întrebat pe A. "mă, tu mă cunoşti pe mine?" După ce agentul de poliţie l-a lovit pe A. a procedat la încătuşarea acestuia, fiind ajutat şi de numitul E., în sensul că mâna pe care A. o ţinea sub el i-a dus-o în faţă pentru a fi încătuşat. După ce A. a fost încătuşat, a mai arătat martorul I., agentul de poliţie nu l-a mai lovit pe acesta. După ce a stat aproximativ cinci minute culcat la pământ, A. s-a ridicat în picioare şi a întrebat pe un ton foarte calm "ce am făcut"", iar agentul de poliţie a strigat la el, l-a înjurat şi i-a spus "măi prietene, tu nu mă cunoşti pe mine?", iar apoi l-a trântit la pământ.

Martorul I. a mai arătat că la faţa locului au apărut două echipaje de poliţie, care l-au luat pe numitul A. şi au plecat, lucru pe care l-a făcut şi el, în sensul că a plecat către barul său.

Cu ocazia reaudierii, martorul I. a declarat că la locul producerii accidentului rutier a venit numitul A. care a luat-o în braţe pe C., după care a început a se certa cu numitul "E.". La faţa locului a apărut, la scurt timp, un agent de poliţie care a intervenit între persoanele care se certau, moment în care l-a împins pe A. şi i-a aplicat una sau două lovituri în zona feţei, în urma cărora acesta a căzut. După ce numitul A. a căzut, agentul de poliţie a procedat la încătuşarea acestuia, fiind ajutat de numitul E..

S-a mai reţinut că, martorul I. a arătat că după încătuşare, agentul de poliţie a continuat să-l înjure pe A. şi i-a aplicat mai multe lovituri cu palmele şi cu picioarele.

Din declaraţia dată de martora C. s-a reţinut că aceasta a afirmat că în data de 10.04.2017, în jurul orelor 20:00, în timp ce se deplasa cu autoturismul său, marca x cu nr. x, dinspre localitatea Bozovici înspre Staţia G. Ştefăneşti, la ieşirea din localitatea Bozovici a fost implicată într-un accident rutier cu un autoturism x. În maşină era cu fiul său în vârstă de 2 ani, precum şi cu o prietenă, J., aceasta fiind împreună cu fiica ei în vârstă de 6 luni. A coborât din maşină, iar din autoturismul x au coborât un bărbat şi o femeie pe care îi cunoaşte din vedere. Femeia care a coborât din maşina răsturnată i-a vorbit urât spunându-i că ea este vinovată de producerea accidentului. L-a sunat pe fratele său D. căruia i-a spus că a avut accident şi i-a solicitat să vină să ia copilul şi să-l ducă acasă, însă acesta i-a spus că este împreună cu A. şi că intenţiona să-l ducă acasă, întrucât acesta băuse şi era în stare de ebrietate. După aproximativ două minute, la faţa locului a venit fratele său împreună cu A., nefiind însoţiţi de alte persoane. Concubinul său, A., a încercat să aplaneze conflictul spunându-i doamnei din maşina răsturnată să se calmeze că nu este nimic grav, moment în care i-a pus acesteia mâna pe umăr, însă soţul acesteia a ţipat la A. spunându-i să ia mâna de pe ea, lucru pe care A. l-a făcut.

Martora C. a precizat că la scurt timp, la faţa locului a apărut agentul de poliţie B., care a întrebat "ce s-a întâmplat aici?", iar conducătorul autoturismului răsturnat a afirmat că A. a sărit la soţia sa, fapt pentru care acesta s-a dus către agentul de poliţie şi i-a spus să stea calm că nu s-a întâmplat nimic grav, moment în care ea s-a adresat fratelui ei spunându-i să ducă copilul acasă, iar într-o fracţiune de secundă l-a văzut pe A. căzând la pământ, având sânge la cap, ea fiind convinsă că acesta a fost lovit de către agentul de poliţie B.. După ce a căzut la pământ, A. a încercat să se ridice, întrebându-l pe agentul de poliţie "ce ai cu mine? eu nici măcar nu te cunosc", iar domnul poliţist l-a întrebat "ce ai tu cu mine, că tu ai venit cu aere la mine?" şi l-a împins cu piciorul pe A. întrebându-l "ce faci, sari la mine?".

În continuare, s-a reţinut că martora a declarat că, în timp ce A. era căzut la pământ, agentul de poliţie B. i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele şi cu palmele şi a încercat să-l încătuşeze, fiind ajutat la încătuşare de către conducătorul autoturismului răsturnat. După ce a fost încătuşat, A. a mai fost lovit de câteva ori, de către agentul de poliţie, astfel că ea a intervenit, iar acesta a împins-o şi i-a spus să nu se bage. La scurt timp, la faţa locului au apărut trei echipaje de poliţie, care l-au luat pe A., conducându-l la sediul Postului de Poliţie Bozovici.

Din declaraţia dată de martora J., s-a reţinut că aceasta a arătat că, în data de 10.04.2017, în jurul orelor 20:00, a plecat împreună cu prietena sa, C., cu autoturismul marca x, condus de către aceasta, şi cu cei doi copii ai lor, în vârstă de 2 ani, respectiv 6 luni, pentru a se plimba prin localitatea Bozovici. La ieşirea din Bozovici înspre Prilipeţ, prietena sa a intenţionat să întoarcă autoturismul, moment în care a fost implicată într-un accident rutier cu un autoturism x condus de numitul E., pe care îl cunoaşte din vedere, acesta fiind însoţit de către soţia sa. Văzând cele întâmplate, prietena sa l-a sunat pe fratele ei, D., spunându-i că a fost implicată într-un accident rutier şi cerându-i să vina la faţa locului. Între timp, soţia numitului E. a ţipat la prietena sa certând-o pentru producerea accidentului şi i-a spus că este nesimţită. La scurt timp, la faţa locului a sosit D., însoţit de A., acesta din urmă fiind prietenul lui C.. Numitul A. s-a dus către doamna H., punându-i mâna pe umăr şi spunându-i "vă rog să vă liniştiţi, o să fie bine!", însă aceasta a continuat să fie agitată. La faţa locului a sosit un poliţist, pe care nu îl mai văzuse până la aceea dată, acesta având în mână o agendă, şi a întrebat ce s-a întâmplat. În acest moment A. l-a rugat pe poliţist să îşi facă treaba, însă acesta s-a enervat brusc şi i-a aplicat numitului A. o lovitură cu pumnul în zona feţei, acesta căzând jos cu faţa către pământ. Imediat după ce numitul A. a căzut la pământ, agentul de poliţie i-a pus cătuşele, iar apoi i-a aplicat una sau două lovituri cu piciorul în zona capului, iar în urma loviturilor primite A. a fost plin de sânge pe faţă.

Martora J. a mai precizat că, după ce agentul de poliţie l-a încătuşat şi apoi l-a lovit pe A., acesta a rămas jos, însă ulterior nu a mai fost lovit de către poliţist. În timp ce A. era pe jos, fiind încătuşat, ea împreună cu D. şi cu cei doi copii au plecat de la faţa locului, astfel că nu mai ştie ce s-a întâmplat ulterior.

Fiind întrebată de procuror dacă A. l-a bruscat sau l-a lovit în vreun fel pe agentul de poliţie, martora J. a răspuns că nu a observat dacă A. l-a bruscat sau l-a lovit pe agentul de poliţie.

Procurorul a reţinut în rechizitoriu că martorul D. a declarat că, în data de 10.04.2017, în jurul orelor 20:00, în timp ce se afla în localitatea Bozovici împreună cu numitul A., prietenul surorii sale, C., a fost sunat de către aceasta, care i-a spus că la ieşire din localitatea Bozovici, înspre Prilipeţ, a fost implicată într-un accident rutier, astfel că împreună cu A. au plecat cu autoturismul pe care el l-a condus înspre locul indicat de sora sa. Ajungând la faţa locului, a constat că maşina condusă de sora sa, respectiv x, a fost implicată într-un accident cu un autoturism x, care era răsturnată în şanţ pe marginea drumului. Cunoaşte faptul că cel care a condus autoturismul x se numeşte E.. Soţia acestuia din urmă s-a certat cu sora sa cu privire la producerea accidentului, iar domnul E. a sunat la poliţie. La scurt timp, la faţa locului a venit o maşină de poliţie, din care a coborât agentul de poliţie B., pe care îl ştie din vedere, fiind poliţist în Bozovici. Întrucât soţia domnului E. a intenţionat să o lovească pe sora sa, aceasta fiind cu copilul în braţe, A. l-a întrebat pe agentul de poliţie B. de ce nu îşi face treaba, însă, în acel moment, agentul de poliţie a afirmat către A. că "te-am prins", după care i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei, acesta picând la pământ. După ce A. a căzut, agentul de poliţie B. a continuat să îl lovească cu picioarele şi cu pumnii în mai multe rânduri, iar apoi l-a încătuşat, fiind ajutat la încătuşare de către numitul E., în sensul că i-a scos acestuia mâna pe care o ţinea sub el.

Martorul D. a mai precizat că, după ce A. a fost încătuşat, fiind întins pe burtă, agentul de poliţie a continuat să îi aplice mai multe lovituri cu picioarele şi cu pumnii în zona capului, timp de aproximativ două minute. După ce agentul de poliţie B. a încetat să îl mai lovească pe A., a chemat la faţa locului mai multe echipaje de poliţie.

În finalul declaraţiei, martorul D. a arătat că A. nu l-a bruscat şi nici nu l-a lovit în vreun fel pe agentul de poliţie, ci aceasta a fost cel care l-a agresat pe A..

Martorul K., cu ocazia audierii, a arătat că, la data de 10.04.2017, în jurul orelor 20:00, se deplasa cu maşina din Bozovici înspre localitatea de domiciliu, x. La ieşire din localitatea Bozovici a văzut autoturismul marca x, aparţinând numitului E., cu care este prieten, răsturnat în şanţul din partea stângă a carosabilului. S-a dat jos din maşină şi s-a îndreptat către E. întrebându-l ce s-a întâmplat, acesta spunându-i că a fost implicat într-un accident de circulaţie. A văzut că la faţa locului o persoană de sex masculin era în poziţia şezut pe pământ fiind încătuşată, motiv pentru care a întrebat ce este cu acea persoană. Atât numitul E., cât şi numitul I., care se afla şi el la faţa locului, i-au răspuns că persoana încătuşată l-a lovit pe agentul de poliţie care s-a deplasat la faţa locului, la accident. Totodată cei doi au mai afirmat că agentul de poliţie, după ce a fost lovit de către A., a reacţionat în sensul că l-a lovit şi el pe acesta din urmă şi apoi l-a încătuşat.

Acesta a mai arătat că numitul A. părea a fi sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta întrebându-l de mai multe ori pe poliţist "Cine eşti tu?".

S-a constatat că declaraţia persoanei vătămate B., în sensul că, aflându-se la locul producerii unui accident rutier, i-a solicitat numitului A., prezent la faţa locului, să-şi mute maşina, întrucât încurca circulaţia rutieră, iar acesta l-a prins de haină, în zona pieptului, şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feţei, se coroborează cu declaraţiile martorilor E. şi H..

De asemenea, s-a constatat că declaraţia persoanei vătămate B. se coroborează cu declaraţia martorului E., cu privire la reacţia pe care persoana vătămată a avut-o la lovitura primită de la inculpatul A., în sensul că i-a aplicat acestuia două sau trei lovituri, după care a procedat la imobilizarea inculpatului.

Totodată, s-a remarcat că declaraţia persoanei vătămate referitoare la faptul că inculpatul A. s-a opus imobilizării, iar încătuşarea acestuia a avut loc cu sprijinul martorului E., se coroborează cu declaraţia acestuia din urmă, precum şi cu declaraţia martorei H..

Organele de urmărire penală au mai constatat că declaraţiile persoanei vătămate B. şi cele ale martorilor E. şi H., în sensul existenţei unei agresiuni din partea inculpatului A. asupra persoanei vătămate, precum cu privire la faptul că inculpatul s-a împotrivit încătuşării, se coroborează cu raportul de constatare medico-legală nr. x din data de 11.04.2017, întocmit de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin.

Astfel, s-a precizat în actul de sesizare a instanţei că, la pct. III din cuprinsul raportului de constatare medico-legală, anterior menţionat, se arată că din fişa de consultaţii nr. x/11.04.2017 a UPU Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, rezultă diagnosticul de traumatism mână dreapta şi traumatism cranio-facial.

În acest sens, s-au reţinut concluziile raportului medico-legal, care sunt în sensul că leziunile traumatice suferite de persoana vătămată B. pot avea vechimea din seara zilei de 10.04.2017 şi necesită 12-14 zile de îngrijiri medicale.

În sprijinul situaţiei de fapt stabilite, respectiv că inculpatul A. l-a agresat iniţial pe lucrătorul de poliţie B. a fost reţinută şi declaraţia martorului K., care a arătat că, după ce a sosit la locul producerii accidentului rutier, a văzut o persoană de sex masculin încătuşată, motiv pentru care a întrebat ce este cu această persoană, iar numitul E. şi chiar numitul I. i-au răspuns că persoana încătuşată l-a lovit pe agentul de poliţie care s-a deplasat la faţa locului.

S-a constatat că, deşi numita H. a arătat că inculpatul A. l-ar fi lovit pe agentul de poliţie B. cu picioarele, după ce a fost încătuşat, aceste susţineri nu sunt confirmate de nicio probă dintre cele administrate în prezenta cauză, motiv pentru care nu s-a reţinut în sarcina inculpatului această agresiune.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut şi faptul că inculpatul A. a arătat că nu sunt adevărate cele reclamate şi declarate de persoana vătămată B., în sensul că nu l-a bruscat şi nici lovit pe acesta, ci fără vreun motiv anume, acesta, fiind la locul producerii accidentului, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi cu picioarele, după care l-a încătuşat şi a continuat să-l lovească.

În acest sens, s-a reţinut că cele declarate de către inculpatul A., cu privire la faptul că a fost lovit de mai multe ori de către agentul de poliţie prezent la locul producerii accidentului rutier, sunt susţinute de martorii I., C., J. şi D..

S-a constatat că martorii I., C., J. şi D., cu ocazia audierii, au încercat să scoată în evidenţă doar actele de agresiune exercitate de agentul de poliţie B. asupra inculpatului A., ba chiar au amplificat numărul şi intensitatea acestora şi, cu toate acestea, martora C., concubina inculpatului A., nu a infirmat faptul că acesta din urmă l-ar fi lovit pe agentul de poliţie prezent la faţa locului, ci a arătat că nu a văzut acest lucru. În plus, s-a reţinut că, din declaraţia martorei C. rezultă că aceasta nu a surprins nici momentul în care agentul de poliţie l-a lovit prima dată pe inculpat, arătând că A. s-a dus către agentul de poliţie şi i-a spus să stea calm că nu s-a întâmplat nimic grav, moment în care ea s-a adresat fratelui ei, spunându-i să ducă copilul acasă, iar într-o fracţiune de secundă l-a văzut pe A. căzând la pământ, având sânge la cap, fiind convinsă că acesta a fost lovit de către agentul de poliţie.

De asemenea, s-a reţinut că martorul I., cu ocazia primei audierii, nu a afirmat că inculpatul A. nu l-ar fi lovit pe agentul de poliţie, ci din declaraţia sa rezultă că nu a surprins momentul în care a început altercaţia dintre cei doi, arătând că, în timp ce era cu spatele către agentul de poliţie şi A., vorbind la telefon, a auzit scandal şi s-a întors să vadă ce se întâmplă, astfel că a observat cum agentul de poliţie i-a aplicat numitului A. mai multe lovituri cu pumnii în zona capului, după care A. a căzut jos.

Totodată, s-a reţinut că martora J. (prietena concubinei inculpatului), cu ocazia prezentării modului de derulare a evenimentelor, a arătat că doar agentul de poliţie prezent la locul producerii accidentului rutier l-a lovit pe A., pentru simplul fapt că acesta l-a rugat să îşi facă treaba, însă fiind întrebată de procuror dacă A. l-a bruscat sau lovit pe agentul de poliţie, aceasta arată că nu a observat acest lucru.

S-a mai reţinut că martorul D. (fratele concubinei inculpatului) a arătat că agentul de poliţie B. l-a lovit în repetate rânduri pe A. doar pentru că acesta l-a întrebat de ce nu îşi face treaba.

S-a apreciat că, faptul că inculpatul A. a fost lovit de către B. este recunoscut chiar de către acesta din urmă, însă cu precizarea că loviturile au fost aplicate inculpatului ca reacţie a atacului pe care acesta l-a declanşat asupra persoanei vătămate, prinzând-o de haină şi aplicându-i o lovitură cu pumnul în zona feţei.

Procurorul a arătat că nu este contestat faptul că persoana vătămată B., în calitate de lucrător de poliţie prezent la locul producerii unui accident rutier, i-a aplicat câteva lovituri inculpatului A., însă a apreciat că nu pot fi reţinute declaraţiile martorilor I., C., J., D. şi ale inculpatului A. cu privire la numărul şi durata loviturilor aplicate, constatând că între aceste declaraţii există vădite contradicţii.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul A. a arătat că agentul de poliţie B. i-a aplicat, iniţial, o lovitură cu pumnul în zona feţei, în urma căreia a căzut la pământ în stare de semiconştienţă, după care a simţit mai multe lovituri cu picioarele în spate, abdomen şi chiar în faţă, iar ulterior a fost încătuşat de către agentul de poliţie, după care acesta a continuat să îi mai aplice o serie de lovituri cu picioarele şi cu pumnii.

S-a constatat, astfel, că cele declarate de către inculpatul A. cu privire la multiplele lovituri ce i-ar fi fost aplicate de lucrătorul de poliţie B. sunt susţinute de martorul D., acesta declarând chiar că poliţistul, după ce l-a încătuşat pe A., a continuat să-l mai lovească cu pumnii şi cu picioarele aproximativ două minute, însă declaraţiile acestora cu privire la numărul loviturilor aplicate de poliţist sunt contrazise de cele declarate de către martora J., aceasta arătând că poliţistul s-a enervat brusc şi i-a aplicat numitului A. o lovitură cu pumnul în zona feţei, acesta căzând jos cu faţa către pământ, după care i-a pus cătuşele, iar apoi i-a mai aplicat una sau două lovituri cu piciorul în zona capului.

În consecinţă, s-a reţinut că, în timp ce martorul D. afirmă că agentul de poliţie B., după încătuşare, l-a lovit pe inculpat cu pumnii şi cu picioarele timp de două minute, martora J. a arătat că după ce poliţistul l-a încătuşat pe A. i-a mai aplicat doar una sau două lovituri cu piciorul în zona capului.

În plus, s-a reţinut că martorul I., cu ocazia primei audieri, a arătat că, după ce A. a fost încătuşat, agentul de poliţie nu l-a mai lovit pe acesta.

Totodată, s-a reţinut că declaraţia inculpatului A. este în contradicţie cu declaraţia concubinei acestuia, C., cu privire la ceea ce s-a întâmplat după prima lovitură ce ar fi fost aplicată de către poliţist.

Astfel, s-a avut în vedere că inculpatul A. a arătat că, după prima lovitură aplicată de agentul de poliţie B., a căzut la pământ în stare de semiconştienţă, simţind apoi mai multe lovituri cu picioarele în spate, abdomen şi chiar în faţă, declaraţie aflată în contradicţie cu ceea ce a declarat martora C., aceasta arătând că după ce a căzut la pământ, A. a încercat să se ridice întrebându-l pe agentul de poliţie "ce ai cu mine? eu nici măcar nu te cunosc".

S-a constatat că şi declaraţiile martorului I. sunt contradictorii, reţinându-se că, în timpul primei audierii a declarat că nu a surprins momentul când a început altercaţia dintre inculpatul A. şi agentul de poliţie B., fiind cu spatele, iar cu ocazia reaudierii a declarat că a observat când lucrătorul de poliţie a venit la faţa locului şi a intervenit între persoanele care se certau, moment în care l-a împins pe A. şi i-a aplicat una sau două lovituri în zona feţei, în urma cărora acesta a căzut.

De asemenea, s-a constatat că, la fel, cu ocazia primei audieri, martorul I. a declarat că, după momentul încătuşării inculpatului A., acesta nu a mai fost lovit de agentul de poliţie B., însă cu ocazia reaudierii a declarat că, după încătuşare, lucrătorul de poliţie a continuat să-l lovească pe inculpatul A..

Având în vedere probele administrate în prezenta cauză, s-a constatat că declaraţia inculpatului A., precum şi declaraţiile martorilor J., D. şi I., în sensul inexistenţei vreunui act de agresiune din partea inculpatului A. asupra lucrătorului de poliţie, precum şi că acesta din urmă l-a lovit pe inculpat fără niciun motiv, sunt contrare adevărului stabilit în cauză, motiv pentru care vor fi înlăturate.

Totodată, au fost înlăturate declaraţiile martorilor I., C., J. şi D., precum şi cea a inculpatului, referitoare la aplicarea unui număr mare de lovituri cu pumnii şi cu picioarele de către lucrătorul de poliţie B., inculpatului A., chiar şi după momentul încătuşării, constatându-se că acestea sunt contrare adevărului juridic.

Situaţia de fapt prezentată în rechizitoriu a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă: declaraţia persoanei vătămate B.; declaraţiile inculpatului A.; declaraţiile martorului E.; declaraţiile martorei H.; declaraţiile martorului I.; declaraţia martorei C.; declaraţia martorei J.;declaraţia martorului D.; declaraţia martorului K.; raport de constatare medico-legală nr. x din data de 11.04.2017, întocmit de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin; certificat medico-legal nr. 394/A2/11.04.2017, eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină legală Caraş-Severin .

Cauza a fost înregistrată la instanţa de fond sub numărul x/2019 la data de 28.03.2019.

La dosar s-a ataşat dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 31.05.2019, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 345 alin. (1) C. proc. pen., a respins cererile şi excepţiile invocate de către inculpatul A., prin apărător ales, privind nulitatea actului de sesizare şi nelegalitatea unor probe administrate şi acte efectuate în faza de urmărire penală.

De asemenea, a luat act că persoana vătămată nu a formulat cereri şi nu a invocat excepţii în cameră preliminară.

În temeiul art. 345 alin. (1) C. proc. pen., art. 346 alin. (1), (4) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x/2017 din data de 26.03.2019, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1), (4) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul A..

Prin încheierea din data de 13 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2019, a fost admisă contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din 31 mai 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019; s-a desfiinţat, în parte, încheierea atacată şi, rejudecând, instanţa supremă a constatat nulitatea absolută a următoarelor mijloace de probă şi acte de urmărire penală efectuate în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara: procesul-verbal de consemnare a declaraţiei verbale a numitului A., încheiat la data de 10 aprilie 2017, ora 21:25; declaraţia martorului I. din data de 10 aprilie 2017; declaraţia martorului E. din data de 10 aprilie 2017; declaraţia olografă a martorului K. din data de 11 aprilie 2017, ora 18:00 .

Astfel, au fost excluse mijlocele de probă menţionate, pe care le-a eliminat, în materialitate, din dosarul de urmărire penală nr. x/P/2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

De asemenea, s-a precizat că o copie de pe încheierea motivată se transmite Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (3) C. proc. pen., în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să comunice dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului A. ori solicită restituirea cauzei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar în privinţa onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, s-a stabilit că rămâne în sarcina statului.

Apoi, prin Încheierea nr. 90/6 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, definitivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a dispus începerea judecăţii în cauza penală având ca obiect Rechizitoriul nr. x/2017 din 26 martie 2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care a fost trimis în judecată inculpatul A..

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, a rămas în sarcina statului.

Prin încheierea din data de 11.11.2020, instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, din infracţiunea de ultraj prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de ultraj prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) C. pen.

Pentru a dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, instanţa a avut în vedere că în sarcina inculpatului s-a reţinut că a lovit persoana vătămată o singură dată în zona feţei, iar din raportul de constatare nr. 92/A1 din 11 aprilie 2017 rezultă că, cu ocazia examinării medico-legale, la persoana vătămată s-a constatat tumefierea degetului 2 de la mâna dreaptă, fără a fi constatate leziuni la nivelul feţei. Având în vedere că această leziune s-a produs, aşa cum chiar persoana vătămată a declarat, cu ocazia imobilizării inculpatului, instanţa nu poate stabili dacă este rezultatului manevrelor greşite de imobilizare sau ca urmare a opoziţiei inculpatului la încătuşare. Chiar dacă tumefierea degetului s-a produs ca urmare a opoziţiei inculpatului la imobilizarea cu cătuşe, nu se poate stabili că această vătămare a fost făcută cu intenţie directă sau indirectă de a crea victimei o suferinţă, astfel încât să fie reţinută ca act material al infracţiunii de lovire.

La termenul de judecată din data de 24.06.2020, ulterior citirii actului de sesizare, instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului dispoziţiile art. 374 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., privind judecata în procedură simplificată. Inculpatul A. a solicitat judecarea cauzei conform procedurii obişnuite, fiind de acord să dea declaraţie în cauză . Cu ocazia audierii, inculpatul a precizat că ar fi de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii.

De asemenea, în faza de cercetare judecătorească au fost audiaţi persoana vătămată şi martorii E., H., C., K. şi M. .

La dosarul cauzei a fost ataşată fişa de cazier a inculpatului.

Analizând probatoriul administrat în faza de urmărire penală, respectiv plângerea şi declaraţia persoanei vătămate, declaraţiile inculpatului, ale martorilor şi înscrisurile depuse, precum şi declaraţiile inculpatului, persoanei vătămate şi a martorilor din faza de judecată, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 10.04.2017, în jurul orelor 20:00, inculpatul A., însoţit de D., acesta din urmă fiind înştiinţat de către sora sa, C., că la ieşire din localitatea Bozovici, pe DN 57 B, a fost implicată într-un accident rutier, s-au deplasat la faţa locului, unde, la scurt timp, s-a prezentat şi agentul de poliţie B. din cadrul secţiei 6 Poliţie Rurală Bozovici în vederea constatării împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Acesta, văzând că autoturismul inculpatului încurcă circulaţia rutieră în zonă, i-a solicitat acestuia să îl mute, iar A. s-a apropiat de lucrătorul de poliţie B. şi l-a prins cu o mână de haină, în zona pieptului, iar cu cealaltă mână i-a aplicat acestuia o lovitură în zona feţei.

Fiind lovit de către inculpat, lucrătorul de poliţie B. a reacţionat, aplicându-i acestuia două sau trei lovituri cu pumnul şi o lovitură cu piciorul, încercând apoi să-l imobilizeze. Inculpatul A. s-a opus imobilizării, însă, în cele din urmă, lucrătorul de poliţie B., fiind ajutat de martorul E., a reuşit să-l încătuşeze pe inculpat.

Declaraţiile inculpatului, ale persoanei vătămate şi ale martorilor, date în faza de urmărire penală, au fost pe larg redate şi analizate în cursul urmăririi penale. Instanţa a analizat declaraţiile date de părţi şi martori în timpul judecăţii şi motivele pentru care, la stabilirea sării de fapt, unele declaraţii au fost înlăturate ca necorespunzătoare adevărului, iar altele au fost apreciate ca veridice.

Astfel, în faţa instanţei, la data de 24.06.2020, au fost audiaţi inculpatul şi persoana vătămată

Persoana vătămată B. şi-a menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală, neexistând modificări în ce priveşte cele relatate, menţionând, în continuare, că după ce a ajuns la locul accidentului, inculpatul s-a înfuriat atunci când i-a solicitat să mute maşina, care bloca circulaţia, şi a fost prins de către inculpat cu o mână de haina de poliţist, iar cu cealaltă mână inculpatul l-a lovit cu pumnul în faţă.

Persoana vătămată a precizat că în timpul manevrelor de încătuşare a inculpatului, în apărarea sa au intervenit N. şi încă o persoană (numitul M.), dar apoi a fot ajutat de numitul E. la imobilizarea inculpatului.

Precizarea persoanei vătămate cu privire la prezenţa şi a numitului M. la faţa locului a condus la aprecierea ca veridică a declaraţiei inculpatului că de faţă a fost şi numitul M., instanţa încuviinţând audierea acestuia în calitate de martor.

În declaraţia dată în faţa instanţei, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, arătând că nu l-a lovit pe poliţist. A precizat că s-a deplasat la faţa locului la solicitarea numitei C., aceasta chemându-l în calitate de avocat, deoarece fusese implicată într-un eveniment rutier, ea susţinând că nu se face vinovată de producerea accidentului, însă cealaltă parte implicată susţinea contrariul. Inculpatul a mai arătat că, ajuns la faţa locului, persoana vătămată, poliţistul B., se afla deja acolo şi a observat că acesta îi dădea dreptate celeilalte părţi implicate în accident, respectiv martorului E., despre care inculpatul precizează că avea un bar în localitatea Bozovici, pe care poliţiştii îl frecventează des, servind cafea. A menţionat că a fost nemulţumit de împrejurarea că părţile implicate nu au fost testate cu aparatul etilotest, în condiţiile în care numitul E. se afla în stare de ebrietate şi nu s-a făcut nici cercetare la faţa locului. Pentru că i-a reproşat persoanei vătămate aspectele menţionate, aceasta l-a lovit şi l-a imobilizat.

Susţinerile inculpatului sunt contrazise de martorii prezenţi la faţa locului. Astfel martorul E. a precizat şi în faţa instanţei că inculpatul a fost cel care l-a lovit mai întâi pe poliţist şi că ulterior l-a ajutat pe poliţist la imobilizarea inculpatului. Atât acest martor, cât şi soţia sa, martora H., susţin că inculpatul dorea să o lovească pe martoră şi că poliţistul a intervenit pentru a aplana conflictul şi, în acest moment, inculpatul l-a lovit pe poliţist. Cu toate acestea, instanţa reţine că motivul pentru care inculpatul l-a lovit pe poliţist este în legătură cu cererea persoanei vătămate adresată inculpatului de a-şi muta maşina, aşa cum au arătat martorii şi în faza de urmărire penală, aceştia arătând, totodată, că inculpatul i-a aplicat persoanei vătămate o singură lovitură cu pumnul în faţă, astfel că susţinerile ulterioare că inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri vor fi înlăturate, necoroborându-se nici cu declaraţia persoanei vătămate, care a precizat la rândul său că a fost lovit o singură dată de inculpat.

Declaraţia martorei C., dată în faţa instanţei şi cea dată în faza de urmărire penală, se contrazic parţial cu privire la aspecte esenţiale. Astfel, în faza de urmărire penală a precizat că la un anumit moment s-a adresat fratelui ei, spunându-i să ducă copilul acasă, iar într-o fracţiune de secundă l-a văzut pe A. căzând la pământ, astfel încât este posibil ca lovitura dată de inculpat să nu o fi sesizat datorită atenţiei îndreptate spre fratele ei. În faţa instanţei însă, martora afirmă că a surprins primul moment al incidentului şi a văzut cum poliţistul l-a lovit pe inculpat.

În continuare, s-a reţinut că martora a declarat că, în timp ce A. era căzut la pământ, agentul de poliţie B. i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele şi cu palmele şi a încercat să-l încătuşeze. Instanţa a avut în vedere declaraţia martorei din faza de urmărire penală, fiind mai aproape de incident ca situare în timp, astfel că va reţine că timp de câteva secunde, atenţia martorei a fost îndreptată către altă persoană şi nu a văzut întregul incident.

Afirmaţiile inculpatului că nu l-a lovit pe poliţist au fost susţinute de martorii D. şi M.. Totuşi, instanţa a apreciat aceste declaraţii ca fiind subiective şi le-a înlăturat, aceştia fiind prieteni ai inculpatului, care au sosit la locul faptei împreună cu el. În schimb, instanţa a reţinut că declaraţiile martorilor E. şi H. nu pot fi înlăturate ca fiind subiective, deoarece nu s-a dovedit în nici un fel că aceştia sunt prieteni sau cunoştinţe ale persoanei vătămate. Faptul că numitul E. avea telefonul altui poliţist pe care îl ştia şi pe care l-a sunat nu conduce în nici un mod la concluzia că persoana vătămată ar fi fost părtinitoare şi ar fi încercat să dea vina pentru producerea accidentului pe numita C., aşa cum susţine inculpatul.

S-a arătat că, din declaraţia martorului I., dată în faza de urmărire, rezultă că nu a surprins întreg momentul în care a început altercaţia dintre cei doi, arătând că, în timp ce era cu spatele către agentul de poliţie şi A., vorbind la telefon, a auzit scandal şi s-a întors să vadă ce se întâmplă, astfel că a observat cum agentul de poliţie i-a aplicat numitului A. mai multe lovituri cu pumnii în zona capului, după care A. a căzut jos. Astfel, acesta nu a surprins şi momentul în care inculpatul l-a lovit pe poliţist.

Împrejurarea că inculpatul-a lovit pe poliţist în timpul altercaţiei dintre cei doi rezultă şi din declaraţia martorului indirect K., care, deşi a ajuns ulterior la locul incidentului, a aflat de la martorul E. că inculpatul a lovit primul. Rezultă, aşadar, că imediat după incident, martorul E. a relatat cele întâmplate martorului K., primul afirmând încă de la acel moment că inculpatul a fost cel care l-a lovit prima dată pe poliţist

Totodată, martora J. (prietena concubinei inculpatului), cu ocazia prezentării modului de derulare a evenimentelor, a arătat că doar agentul de poliţie prezent la locul producerii accidentului rutier l-a lovit pe A., pentru simplul fapt că acesta l-a rugat să îşi facă treaba, însă fiind întrebată de procuror dacă A. l-a bruscat sau lovit pe agentul de poliţie, aceasta a arătat că nu a observat acest lucru.

Faptul că inculpatul l-a lovit pe persoana vătămată în modalitatea descrisă de aceasta rezultă din declaraţia martorilor E., H. şi a martorilor indirecţi I. şi K..

Mai mulţi martori afirmă despre loviturile date de poliţist inculpatului. Întrucât aceste împrejurări nu fac obiectul prezentului dosar, instanţa nu va analiza declaraţiile martorilor cu privire la aceste aspecte.

În concluzie, având în vedere că între mijloacele de probă mai sus menţionate nu există aspecte contradictorii esenţiale în privinţa situaţiei de fapt reţinute şi motivele pentru care au fost înlăturate unele din declaraţiile de martori, instanţa a constatat că, în raport de ansamblul probator administrat, în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că fapta există, a fost săvârşită de inculpat şi constituie infracţiune, fiind astfel răsturnată prezumţia de nevinovăţie pe care art. 4 C. proc. pen. o instituie în favoarea acestuia.

În drept, fapta săvârşită de inculpatul A. care, la dat de 10.04.2017, în jurul orelor 20:00, aflându-se la ieşirea din loc. Bozovici, unde prietena sa, C., a fost implicată într-un accident rutier, l-a prins de haina de poliţist pe B., după care i-a aplicat acestuia o lovitură în zona feţei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) C. pen., fapta fiind dovedită prin probele administrate în cauză.

Instanţa a avut în vedere că infracţiunea de ultraj este o infracţiune complexă, astfel încât existenţa acesteia se raportează la existenţa infracţiunii absorbite. Una dintre infracţiunile absorbite ce intră în conţinutul infracţiunii de ultraj o reprezintă infracţiunea de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen.. Astfel, s-a reţinut că elementul material al acesteia îl reprezintă acţiunea de lovire sau exercitarea de violenţe cauzatoare de suferinţe fizice. Relativ la elementul material din conţinutul laturii obiective a infracţiunii săvârşite împotriva agentului de poliţie, s-a reţinut că acesta constă în acţiunea inculpatului de a lovi persoana vătămată în zona feţei.

De asemenea, instanţa a reţinut că elementul circumstanţial care conferă infracţiunii de ultraj un caracter complex îl reprezintă calitatea persoanei vătămate - aceea de poliţist care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

În ceea ce priveşte urmarea imediată, se reţine că aceasta constă, în principal, într-o stare de pericol pentru autoritatea statului, urmarea secundară constă, în cazul persoanei B., în vătămarea integrităţii corporale.

Totodată, instanţa constată că legătura de cauzalitate între acţiunea de lovire şi urmarea imediată rezultă din însăşi materialitatea faptelor.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, instanţa a apreciat că inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., aspect remarcat din întregul material probator administrat în cauză.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, este tipică, antijuridică şi imputabilă, constituind infracţiunea de ultraj prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) C. pen. şi a fost săvârşită de inculpatul A..

În ceea ce priveşte încadrarea juridică, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 257 alin. (1):

"Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime, fapta fiind mai gravă, potrivit alin. (4), dacă este săvârşită împotriva unui poliţist aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, sancţionându-se în acest caz cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.

Potrivit C. pen., limitele de pedeapsă ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe cu producere de leziuni traumatice (art. 193 alin. (1) C. pen.) sunt de la 3 luni la 2 ani sau amendă, ceea ce înseamnă că pentru reţinerea agravantei prev. de alin. (4) a art. 257 C. pen., limitele de pedeapsă sunt între 4 luni şi 15 zile şi 3 ani.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 alin. (1) din C. pen. potrivit cărora "Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială."

Astfel, a avut în vedere comportamentul inculpatului din momentul săvârşirii faptei, atitudinea sa de real dispreţ faţă de autoritatea reprezentată de poliţist, care urmărea doar să îi liniştească pe cei implicaţi în accident şi să stabilească persoana culpabilă de comiterea acestuia, dar şi elemente favorabile inculpatului, cum ar fi vârsta sa, profesia sa, împrejurarea că este o persoană bine integrată în societate.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv, şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul inculpatului. Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.

La stabilirea pedepsei pentru faptă reţinută în sarcina inculpatului, s-a avut în vedere gravitatea faptei, pericolul social, fapta aducând atingere relaţiilor sociale referitoare la exercitarea atribuţiilor de serviciu ale poliţiştilor. Instanţa, apreciind pericolul concret al faptei săvârşite de inculpat, s-a orientat spre aplicarea unei pedepse apte să conducă la corijarea comportamentului infracţional al inculpatului. A apreciat, astfel, că se impune stabilirea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum îndreptat mai mult spre minim, această individualizare fiind conformă criteriilor mai sus precizate.

Procedând la analizarea individualizării judiciare a executării pedepsei, având în vedere necesitatea ca aceasta să fie conformă legii penale, instanţa a considerat că trebuie avute în vedere împrejurările faptei, consecinţele acesteia constând în atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la autoritatea de stat, de a căror existenţă şi desfăşurare depinde apărarea prestigiului şi integrităţii corporale a funcţionarilor statului, dar şi conduita şi persoana inculpatului, vârsta sa, precum şi împrejurarea că acesta a manifestat sinceritate şi regret pentru fapta săvârşită, atitudinea sa procesuală demonstrând dorinţa sa de reintegrare.

S-a arătat că, în persoana inculpatului există, astfel, suficiente date că are potenţialul de a se reintegra în societate şi a deveni un membru util atât familiei, cât şi comunităţii din care face parte, înţelegând deplin gravitatea infracţiunii săvârşite, ca şi procesul penal desfăşurat împotriva sa, însă nu trebuie omis faptul că infracţiunea are un grad de pericol social destul de ridicat, astfel că, pentru a se ţine departe de orice comportament infracţional, instanţa de apel a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse este necesară.

Prin urmare, în temeiul art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. cu rap. la art. 193 alin. (1) C. pen., a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului, s-a reţinut că acesta a mai fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin Sentinţa penală nr. 399/PI/08.06.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 194/A din 30.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare care, în conformitate cu dispoziţiile art. 91 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere.

De asemenea, s-a constatat că, la data de 21.07.2020, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului în Dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 97 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a dispus anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 399/PI din 08.06.2018 de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 194/A din 30.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A constatat că infracţiunea prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. cu rap. la art. 193 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţă (săvârşită la data de 10.04.2017) este concurentă cu infracţiunea prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 399/PI din 08.06.2018 de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 194/A din 30.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care a adăugat un spor de o treime din pedeapsa aplicată prin sentinţă, pedeapsa rezultantă fiind de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

Faţă de faptul că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 91 din C. pen., ţinând cont că pedeapsa stabilită este de 2 ani şi 8 luni închisoare, iar scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea în regim de detenţie a acesteia, în baza art. 91 C. pen., instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, apreciind că aceasta asigură corijarea inculpatului.

Văzând prevederile art. 97 alin. (2) C. proc. pen., a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani care va curge de la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 399/PI din 08.06.2018, respectiv de la data de 30.05.2019.

Împotriva Sentinţei penale nr. 29/PI din 10 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, au declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi intimatul-inculpat A..

În motivele scrise de apel depuse la dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 408 alin. (1), (2) C. proc. pen. şi art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a solicitat desfiinţarea hotărârilor atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii formulate de inculpat, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 193 alin. (1) C. pen., şi condamnarea acestuia în baza încadrării juridice reţinute iniţial prin rechizitoriu.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a arătat că nu este de acord cu această soluţie de schimbare a încadrării juridice.

S-a arătat că instanţa a reţinut că nu se poate stabili dacă leziunea constatată la degetul nr. 2 de la mâna dreaptă a persoanei vătămate este rezultatul manevrelor greşite de imobilizare sau ca urmare a opoziţiei inculpatului la încătuşare.

Însă, în starea de fapt, instanţa a reţinut, aşa cum s-a consemnat şi în rechizitoriu, că inculpatul s-a opus imobilizării, însă în cele din urmă, persoana vătămată, fiind ajutat de martorul E., a reuşit să-l încătuşeze pe inculpat.

Persoana vătămată a declarat atât în faza urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, că s-a lovit la degetul de la mâna dreaptă în cursul imobilizării inculpatului, imobilizarea fiind forţată, întrucât inculpatul s-a opus permanent.

Acţiunea inculpatului de a se opune imobilizării şi a provoca astfel o vătămare persoanei vătămate a fost realizată cel puţin cu intenţie indirectă, inculpatul a prevăzut că prin acţiunea sa poate provoca o vătămare persoanei vătămate şi, deşi probabil că nu a urmărit acest rezultat, a acceptat producerea lui.

Mai mult, leziunile au fost provocate unui poliţist aflat în executarea atribuţiilor de serviciu, deci în condiţiile art. 257 alin. (4) C. proc. pen.. Persoana vătămată era în timpul serviciului, efectua activităţi de patrulare şi s-a deplasat la locul incidentului pentru că a fost anunţat telefonic de faptul că la ieşirea din localitatea Bozovici s-a produs un accident rutier; s-a deplasat la faţa locului cu maşina poliţiei, îmbrăcat în uniformă.

La data de 11 aprilie 2017, a doua zi după incident, conform certificatului medico-legal de la dosar de urmărire penală, persoana vătămată prezenta leziuni traumatice care necesitau 12 - 14 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii. La constatările medicale nu s-a constatat doar tumefierea degetului 2 de la mâna dreaptă, tulburări de mobilitate şi dureri la nivelul acestui deget, ci şi durere şi hipoestezie la nivelul regiunii mentoniere. În constatările din actele medicale se redă din fişa de consultaţie a UPU - Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa diagnosticul -traumatism mâna dreaptă şi traumatism cranio-facial. Deci, prin raport nu se constată doar o leziune la nivelul unui deget al mâinii drepte, ci şi un traumatism cranio-facial, iar zilele de îngrijiri medicale sunt stabilite per ansamblu pentru ambele leziuni.

Având în vedere argumentele expuse, s-a arătat că încadrarea juridică corectă a faptei comise de inculpat este cea reţinută în rechizitoriu x ultraj în modalitatea lovirii sau altor violenţe care au produs vătămări corporale ce au necesistat zile de îngrijiri medicale.

De aceea, în baza art. 408 alin. 2 C. proc. pen. şi art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., parchetul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea încheierii şi sentinţei penale apelate şi, în rejudecare, să se respingă cererea formulată de inculpat, de schimbare a încadrării juridice, şi să fie condamnat acesta pentru infracţiunea de ultraj, incriminată de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă în limitele prevăzute de acest articol, să se dispună anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara prin Sentinţa penală nr. 399 din 18 iunie 2019, şi să se contopească această pedeapsă cu cea pe care instanţa de apel o va aplica în prezenta cauză.

În motivele scrise de apel depuse la dosar, apelantul intimat-inculpat A. a solicitat, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei primei instanţe, cu consecinţa pronunţării unei noi hotărâri, prin care sa se dispună achitarea sa, în principal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., iar, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

A arătat că soluţia este dată prin interpretarea partinică şi eronată a materialului probator. În esenţă, au fost apreciate ca relevante declaraţiile persoanei vătămate şi ale martorului E., apreciate ca fiind probe directe, şi ale martorului K., ca probă indirectă. S-a apreciat că, în seara de 10.04.2017, în jurul orelor 20:00, aflându-se la ieşirea din localitatea Bozovici, la locul unui eveniment rutier în care a fost implicată numita C., prietena sa, l-a prins de haină pe partea vătămata, poliţistul B., după care a aplicat acestuia o lovitură în zona feţei. A arătat că au fost înlăturate ca subiective, interesate sau neconcludente toate probele care îi erau favorabile şi din coroborarea cărora rezulta o cu totul şi cu totul altă stare de fapt.

Urmare a unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, având în vedere şi relaţia personală cu numita C., care l-a apelat de îndată, după producerea evenimentului, s-a deplasat cu autoturismul, aparţinând fratelui acesteia, D., condus de acesta din urma, la faţa locului, în calitate de avocat. Aceasta împrejurare a dovedit-o cu împuternicirea avocaţială depusă la dosarul cauzei.

La faţa locului a ajuns un lucrător de politie, a cărui identitate a aflat-o ulterior - partea vătămata din prezenta cauza. În agitaţia creată la locul incidentului, fiecare din părţile implicate în evenimentul rutier acuzând-o pe cealaltă de producerea acestuia, i-a solicitat poliţistului să îşi exercite obligaţiile legale, inclusiv aceea de a-i testa pe cei implicaţi cu privire la consumul de alcool.

A menţionat că prezenţa la locul accidentului a persoanei vătămate se datorează împrejurării ca martorul E., implicat în evenimentul rutier, a sunat o cunoştinţă pe telefonul privat, care era poliţist, însă acesta, nefiind de serviciu, 1-a sunat, la rândul lui, pe persoana vătămată, care a venit singur la faţa locului.

După solicitarea legitimă a inculpatului, în calitate de avocat a uneia din părţile implicate în evenimentul rutier, lucrătorul de poliţie a avut o atitudine necorespunzătoare, şi, după o scurtă dispută verbală, a început să-l lovească.

A arătat că intensitatea şi natura lovirilor care i-au fost aplicate poate fi desprinsă din certificatul medico-legal, eliberat de IML Timişoara, care constată şi descrie leziunile, natura acestora, alăturat numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.

Ulterior agresării sale, persoana vătămata l-a imobilizat la pământ, i-a aplicat cătuşe şi, împreună cu martorul E., a pus bazele acuzaţiei la adresa sa.

Varianta persoanei vătămate, secondată de martorul E., a fost împărtăşită atât de organul de urmărire penală, cât şi de instanţa de judecată, prin pronunţarea hotărârii apelate.

Mai mult decât atât, în scopul vădit de a nu fi tras la răspundere, persoana vătămată, cu ajutorul organelor de urmărire penală, a încercat sa-i agraveze situaţia, în sensul că, deşi în mod unitar, de la primele sale declaraţii, chiar înainte de începerea urmăririi penale, şi până la audierea în faţa instanţei, a afirmat ca l-a lovit o singură dată cu pumnul în faţă, a prezentat în justiţie un raport de constatare medico-legală, întocmit de SJML Caraş-Severin, în care s-a apreciat că leziunile persoanei vătămate au necesitat 12 - 14 de îngrijiri medicale.

A arătat că, din simpla lecturare a acestui act medico-legal, se observă cu uşurinţă că, deşi examinarea din partea medicului legist a fost de îndată, în cursul nopţii de 10 - 11 aprilie 2017, acesta nu a constatat decât tumefierea degetului 2 de la mâna dreaptă a persoanei vătămate.

Probe obiective administrate în cauză contrazic, în mod vădit, susţinerile persoanei vătămate, ceea ce ar fi trebuit sa aibă înrâurire şi asupra celorlalte susţineri ale acestuia, în concret instanţa trebuia sa manifeste reale rezerve cu privire la veridicitatea susţinerilor din cauză.

A arătat că este cu neputinţă din partea sa, având şi calitatea de avocat, ca, odată prezent la faţa locului, fără niciun fel de alte motive, să aplice lovituri poliţistului chemat sa aplice prevederile legale unei situaţii de fapt. Se prezumă că prezenţa avocatului urmăreşte respectarea aplicării prevederilor legale şi excluderea abuzurilor întemeiate pe aprecieri subiective. În mod exclusiv, solicitarea sa a deranjat persoana vătămată, care a preferat să-l agreseze în defavoarea îndeplinirii atribuţiilor sale de agent constatator.

Dacă partea vătămata şi-ar fi exercitat întocmai atribuţiile de serviciu, se constata o alcoolemie la conducătorul auto implicat în accident, martorul E. şi, cu siguranţă, concluziile cu privire la persoana vinovată de producerea evenimentului ar fi fost altele.

A arătat că, în mod evident, interesul părţii vătămate şi al martorului E. au fost convergente, fiind mult mai uşor sa obţină translatarea vinovăţiei în sarcina numitei C. prin acuzele aduse persoanei sale.

Raportat la modalitatea în care organele judiciare au soluţionat plângerea sa împotriva persoanei vătămate, în mod evident, aspectele tranşate nu pot fi invocate în prezenta cauză. În aprecierea asupra stărilor de fapt diferite expuse de inculpat şi de persoana vătămata, organele judiciare au dat eficienţă declaraţiei martorului E.. Pe baza depoziţiei acestuia, poliţistul a "beneficiat" de o soluţie de netrimitere în judecată, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, iar inculpatul a "beneficiat" de o soluţie de condamnare.

A apreciat că, raportat la starea de fapt expusă în rechizitoriu, la probatoriul administrat în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de ultraj în niciuna din formele sale.

În măsura în care se apreciază ca lucrătorul de poliţie, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a suferit vreo leziune, aceasta nu se datorează conduitei sale, ci a unei cu totul şi cu totul altei împrejurări, care nu a fost stabilită până în prezent.

Pentru aceste motive, a solicitat ca, prin hotărârea pe care instanţa de apel o va pronunţa, sa dispună achitarea sa, în principal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, din C. proc. pen., iar, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la data de 12.04.2021, fiind repartizat aleatoriu completului de judecată nr. 2 penal şi stabilit primul termen de judecată la data de 11.05.2021.

La termenul de judecată din data de 11.05.2021, termen la care inculpatul a lipsit, fiind reprezentat de apărător ales, avocat O., Înalta Curte a luat act, iniţial, de faptul că reprezentantul Ministerului Public, intimatul-persoană vătămată B. şi apelantul intimat-inculpat A. nu au solicitat administrarea de probe în apel.

La acelaşi termen s-a procedat la audierea persoanei vătămate, iar Înalta Curte a luat act de cererea persoanei vătămate B., care a solicitat ca, în continuare, procesul penal să se desfăşoare în lipsa sa.

Ulterior, la acelaşi termen, a fost încuviinţată proba testimonială constând în reaudierea martorului propus de reprezentantul Ministerului Public, respectiv a martorului E., care a fost citat pentru termenul din data de 22.06.2021.

La termenul din data de 22.06.2021, a fost emisă o adresă către Baroul Bucureşti pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru apelantul-intimat inculpat A.. Totodată, având în vedere absenţa martorului E., care nu s-a prezentat în faţa instanţei, invocând motive financiare, s-a dispus recitarea acestuia, iar prin notă telefonică să îi fie adusă la cunoştinţă posibilitatea de a-i fi decontate cheltuielile de deplasare.

La termenul din data de 05.10.2021, Înalta Curte a procedat la audierea martorului E., iar, ulterior la audierea apelantului intimat inculpat A..

După care, la acelaşi termen, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 387 alin. (2) C. proc. pen., a constatat încheiată cercetarea judecătorească asupra fondului cauzei şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 420 alin. (6) şi 11 din C. proc. pen. raportat la art. 388 din C. proc. pen., a acordat cuvântul în dezbaterea apelurilor, susţinerile fiind în detaliu consemnate în încheierea de dezbateri de la termenul din data de 05.10.2021.

Înalta Curte, examinând hotărârea instanţei de fond, atât prin prisma motivelor de apel invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de apelantul-intimat-inculpat A., cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen., constată că apelurile sunt nefondate pentru următoarele motive:

a) cu privire la apelul declarat de procuror:

Infracţiunea de ultraj, în modalitatea elementului material constând în "lovire sau orice acte de violenţă", presupune ca element subiectiv intenţia, directă sau indirectă, urmarea imediată principală fiind starea de pericol pentru autoritatea statului.

În prezenta cauză, din perspectiva criticilor expuse în motivele de apel ale procurorului, se pot stabili două etape ale intervenţiei organului de poliţie, cea iniţială în care inculpatul, din motivele afirmate care însă nu înlătură răspunderea sa penală, l-a lovit cu pumnul în faţă pe poliţistul venit la faţa locului, şi cea ulterioară, în care a avut loc şi activitatea de încătuşare a acestuia.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, leziunile cauzate poliţistului la mâna dreaptă, constatate prin actul medico-legal, sunt consecinţa celei de-a doua etape (cea legată de acţiunea de încătuşare), adică consecinţa împotrivirii inculpatului sau modalităţii concrete de aplicare a manevrelor specifice în această acţiune, adică în împrejurări din care nu se poate trage concluzia certă a existenţei elementului subiectiv al infracţiunii de ultraj (intenţie directă sau indirectă).

Această împotrivire a inculpatului la încătuşare a determinat o acţiune fizică fermă a poliţistului, care a fost ajutat de unul dintre martori, acţiune care, pe de o parte, a cauzat inculpatului leziuni constatate prin actul medico-legal (14 zile îngrijiri medicale), iar pe de altă parte, a cauzat poliţistului traumatismul la mâna dreaptă, constatat prin actul medico-legal (12 - 14 zile îngrijiri medicale).

Înalta Curte reţine că prin rechizitoriu s-a dispus - faţă de poliţist - soluţia clasării cauzei cu referire la infracţiunea de purtare abuzivă (pct. II, din partea expozitivă şi pct. 2 din dispozitivul rechizitoriului).

În aceste condiţii, instanţa de apel, în acord cu instanţa de fond şi însuşindu-şi argumentele de fapt şi de drept expuse în sentinţa atacată, apreciază că schimbarea încadrării juridice a faptelor care au format obiectul judecăţii este legală şi temeinică, prin reţinerea ca element material al infracţiunii de ultraj numai lovitura aplicată poliţistului în prima etapă a intervenţiei sale.

b) cu privire la apelul declarat de inculpat:

Inculpatul a solicitat să fie audiat în apel, însă situaţia de fapt descrisă şi explicaţiile date în cursul audierii sunt contrare probatoriului administrat, chiar în condiţiile în care unii dintre martorii audiaţi au dat declaraţii parţial contrare, explicaţia fiind legată de relaţiile de rudenie ori de prietenie cu persoanele aflate în conflict ca urmare a incidentului rutier.

Inculpatul s-a deplasat la locul incidentului rutier în autoturismul condus de numitul D. (fratele persoanei implicate în incidentul rutier martora C.), nu în calitate de avocat, ci în calitate de prieten (concubin) al numitei C..

În acest context, pretinsele nemulţumiri ale inculpatului cu referire la modul de investigare a incidentului rutier de către poliţist nu justifică acţiunea de lovire a acestuia, fiind cunoscut că persoanele nemulţumite de modul de cercetare la faţa locului pot formula obiecţiuni ori chiar refuza semnarea actelor întocmite de organele de poliţie.

Înalta Curte îşi însuşeşte argumentele de fapt şi de drept expuse în sentinţa atacată cu referire la fapta săvârşită de inculpat şi, aşa cum deja s-a menţionat, cu referire la încadrarea juridică a acesteia.

În consecinţă, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., pentru motivele arătate vor fi respinse ca nefondate apelurile declarate.

Conform art. 275 alin. (2) - (3) şi alin. (6) C. proc. pen., referitoare la plata cheltuielilor judiciare şi la plata onorariului avocatului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de intimatul-inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 29/PI din 10 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara rămân în sarcina statului.

Obligă pe apelantul-intimat-inculpat A. la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul intimat-inculpat A., în sumă de 220 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 noiembrie 2021.

GGC - GV