Decizia nr. 272/A/2021 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând asupra apelului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 175 din data de 22 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:

În baza art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. (6 acte materiale) a fost condamnat inculpatul A., executor judecătoresc în cadrul Biroului Executor Judecătoresc A. din mun. Târgu Jiu, jud. Gorj, la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc.

A admis în parte acţiunea civilă formulată de Societatea AA. SA şi a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 5.924.320,74 RON cu titlu de daune materiale.

A menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin ordonanţa nr. 299/P/2015 din data de 24.05.2018 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, până la concurenţa sumei de 5.924.320,74 RON, pe următoarele bunuri proprietatea inculpatului, respectiv un teren intravilan în suprafaţă de 2313 mp, plus construcţii, situat în loc. Stăneşti, jud. Gorj, identificat cu nr. cadastral x 84, carte funciară nr. x, precum şi pe toate celelalte bunuri mobile (inclusiv sume de bani) sau imobile, prezente şi viitoare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin Rechizitoriul nr. x/2015 din data de 15 octombrie 2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. (6 acte materiale).

S-au reţinut în sarcina inculpatului A., executor judecătoresc în cadrul A. şi funcţionar public în sensul legii penale [art. 175 alin. (2) C. pen.], următoarele:

1) în perioada 15.04.2014 - mai 2018, în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. x/E/2014 - prima executare, prin actele întocmite şi prin poprirea, încasarea şi retragerea sumelor de la debitor (acte materiale ce constituie o unitate naturală colectivă), a încălcat dispoziţiile art. 5, art. 9 alin. (1) şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi dispoziţiile art. 625 alin. (1), art. 655 alin. (1), art. 719 alin. (5), art. 722 alin. (1) şi (2), art. 787 alin. (1) şi art. 863 din C. proc. civ., cauzând o pagubă debitorului Societatea AA. SA şi totodată obţinând pentru sine un folos necuvenit în cuantum de 855.791,18 RON;

2) în perioada 02.02.2016 - mai 2018, în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. x/E/2014 - a doua executare, prin actele întocmite şi prin poprirea, încasarea şi retragerea sumelor de la debitor (acte materiale ce constituie o unitate naturală colectivă), a încălcat dispoziţiile art. 5, art. 39 alin. (1) şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi dispoziţiile art. 625 alin. (1), art. 670 alin. (2), art. 703 alin. (1) pct. 3, alin. (2) şi alin. (3), art. 720 alin. (5), art. 723 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., cauzând o pagubă debitorului Societatea AA. SA şi totodată obţinând pentru sine un folos necuvenit în cuantum de 369.513,60 RON,

3) în perioada 17.02.2015 - mai 2018, în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. x/E/2015 - a doua executare, prin actele întocmite şi prin poprirea, încasarea şi retragerea sumelor de la debitor (acte materiale ce constituie o unitate naturală colectivă), a încălcat dispoziţiile art. 5, art. 39 alin. (1) şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, precum şi dispoziţiile art. 622 alin. (2), art. 625 alin. (1), art. 656 alin. (1), art. 720 alin. (5), art. 723 alin. (1) şi (2), art. 788 alin. (1) şi art. 864 din C. proc. civ., cauzând o pagubă debitorului Societatea AA. SA şi totodată obţinând pentru sine un folos necuvenit în cuantum de 1.140.744,36 RON,

4) în perioada 23.02.2015 - mai 2018, în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. y/E/2015 - prima executare, prin actele întocmite şi prin poprirea, încasarea şi retragerea sumelor de la debitor (acte materiale ce constituie o unitate naturală colectivă), a încălcat dispoziţiile art. 5, art. 39 alin. (1) şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, precum şi dispoziţiile art. 625 alin. (1), art. 787 alin. (1), art. 863 şi art. 902 şi art. 903 din C. proc. civ., cauzând o pagubă debitorului Societatea AA. SA şi totodată obţinând pentru sine un folos necuvenit în cuantum de 1.424.512 RON,

5) în perioada 24.02.2017 - mai 2018, în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. y/E/2015 - a doua executare, prin actele întocmite şi prin poprirea, încasarea şi retragerea sumelor de la debitor (acte materiale ce constituie o unitate naturală colectivă), a încălcat dispoziţiile art. 5, art. 39 alin. (1) şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, precum şi dispoziţiile art. 625 alin. (1), art. 720 alin. (5), art. 788 alin. (1), art. 864 şi art. 903 şi art. 904 din C. proc. civ., cauzând o pagubă debitorului Societatea AA. SA şi totodată obţinând pentru sine un folos necuvenit în cuantum de 641.280 RON,

6) în perioada 25.05.2016 - mai 2018, în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarul de executare nr. x/E/2016 - prima executare, prin actele întocmite şi prin poprirea, încasarea şi retragerea sumelor de la debitor (acte materiale ce constituie o unitate naturală colectivă), a încălcat dispoziţiile art. 5, art. 39 alin. (1) şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi dispoziţiile art. 625 alin. (1), art. 670 alin. (4), art. 720 alin. (5) şi art. 723 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., cauzând o pagubă debitorului Societatea AA. SA şi totodată obţinând pentru sine un folos necuvenit în cuantum de 1.492.479,6 RON,

S-a apreciat că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. (6 acte materiale), cu un prejudiciu total de 5.924.320,74 RON.

Pentru dovedirea acestei stări de fapt, au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: plângere formulată de Societatea AA. SA şi documente ataşate; plângere formulată de B.; rezoluţia nr. x/P/2013 din 31.01.2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova; înscrisuri comunicare stadiu cercetări către AA. SA; adresa către A. privind înaintarea dosarelor de executare silită; declaraţiile martorilor C., B., D., E., F., G., H., I., J., K.; copie cazier judiciar; adresă şi răspuns Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova; înscrisuri înaintare dosare de executare silită; raport de expertiză contabilă şi anexe; înscrisuri privind drepturile părţilor la dispunerea expertizei; înscrisuri privind drepturile părţilor după dispunerea expertizei; ordonanţă de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului; înscrisuri privind executarea măsurii sechestrului; înscrisuri AA. SA privind situaţia sumelor încasate de inculpat; adresă şi înscrisuri L. privind situaţia sumelor încasate de inculpat; documente înaintate de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova; raport de constatare şi anexe; ordonanţă comunicare date ANAF şi înscrisuri de comunicare; referat din 12.02.2018 - autorizarea obţinerii de date privind tranzacţiile financiare; extrase de cont - înscrisuri şi suporturi optice; referat din 29.05.2018 - autorizarea obţinerii de date privind tranzacţiile financiare; extrase de cont - înscrisuri şi suporturi optice; adresă prejudiciu AA. SA şi înscrisuri doveditoare; hotărâri pronunţate de instanţele de judecată în contestaţiile la executare; dosarul de executare silită nr. x/2014, în original, privind creditorii B. şi D.; dosarul de executare silită nr. x/2015, în original, privind creditorul E.; dosarul de executare silită nr. x/2015, în original, privind creditorul G.; dosarul de executare silită nr. x/2016, în original, privind creditorul I..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de apel Craiova la data de 17.10.2018 sub numărul x/2018.

În cadrul procedurii de cameră preliminară, inculpatul A. a formulat cereri şi excepţii, iar prin Încheierea nr. 1 din data de 09 ianuarie 2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia de nelegalitate a probei constând în declaraţia dată în calitate de martor de către A. la data de 12 ianuarie 2018 şi s-a dispus eliminarea acestui mijloc de probă de la dosarul cauzei.

Au fost respinse celelalte cereri şi excepţii invocate de inculpat.

S-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor, exceptând proba eliminată, descrisă mai sus, şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul, iar prin Încheierea nr. 175 din data de 22 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii de cameră preliminară nr. 1 din data de 09 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A fost desfiinţată, în parte, încheierea penală atacată numai în ceea ce priveşte soluţionarea chestiunii prealabile ori a excepţiei de nelegalitate referitoare la anularea ordinului din 23.07.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus delegarea domnului procuror M. la DNA - ST Craiova pe perioada 13.09.2018 - 13.03.2019.

A fost trimisă cauza la Curtea de Apel Craiova, în vederea rejudecării cauzei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii atacate, care nu contraveneau încheierii.

Ca urmare a soluţiei de trimitere a cauzei spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 11 aprilie 2019 sub nr. x/2018/a1*.

În rejudecare, s-a dispus citarea pârâtei autoritate publică emitentă - Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 554/2004 şi a fost emisă o adresă către pârâtă în vederea comunicării actului atacat şi documentaţia care a stat la baza emiterii lui.

La data de 29.05.2019 pârâta-autoritate publică emitentă a comunicat întâmpinarea, precum şi actul atacat, în copie, însoţit de documentaţia ce a stat la baza întocmirii lui.

Prin Încheierea nr. 5 din data de 25 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018 a fost respinsă excepţia de nelegalitate privind anularea Ordinului nr. 1534 din 23.07.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus delegarea domnului procuror M. la Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 13.09.2018.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. x/2015 emis la data de 15.10.2018 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova privind pe inculpatul A., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A..

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul A. iar prin Încheierea nr. 430 din data de 19 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată împotriva Încheierii nr. 5 din data de 25 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

În cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond, inculpatul, prezent la termenul de judecată de la data de 02.03.2020, a invocat dreptul la tăcere şi a refuzat să dea declaraţie cu privire la faptele care fac obiectul judecăţii. .

La termenele de judecată din datele de 09.06.2020, 24.06.2020, 09.07.2020 şi respectiv 15.09.2020, în temeiul art. 381 C. proc. pen. raportat la art. 119 - 122 C. proc. pen. au fost audiaţi martorii C., B., D., E., F., I., H., G., J. şi K., propuşi prin rechizitoriu, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.

Curtea a reţinut că inculpatul nu a propus probe în apărare, iar prin susţinerile formulate cu ocazia dezbaterilor, precum şi prin concluziile scrise depuse la dosar, a invocat, în esenţă, că natura conflictului dedus judecăţii este una civilă şi nu penală, faptele presupus comise de inculpat nefiind prevăzute de legislaţia penală în vigoare. A arătat că ipoteza pe care procurorul şi-a fundamentat acuzaţiile reprezintă, în opinia Curţii Constituţionale, o chestiune de interpretare a legii, iar sarcina de a vedea modul în care sunt legale procedurile de executare aparţine judecătorului de la instanţa civilă de executare, care poate dispune anularea procedurilor nelegale sau întoarcerea executării.

În faţa instanţei de fond, inculpatul a mai solicitat înlăturarea raportului de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale, întrucât nu întruneşte cerinţele de legalitate, respectiv standardul 35 CECCAR pct. 3524.1.

Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât faptele pentru care a fost trimis în judecată au fost dezincriminate prin intrarea în vigoare a noului C. pen., cu precizările făcute prin deciziile în materie pronunţate de Curtea Constituţională.

Analizând întregul material probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, Curtea de Apel Craiova a reţinut următoarea situaţie de fapt:

1. La data de 15.04.2014 creditorii B. şi D. au formulat cerere de executare silită la A., având ca obiect titlul executoriu reprezentat de Sentinţa nr. 6040/20.09.2010, pronunţată în Dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Târgu Jiu şi a Încheierii nr. 1051/C/30.05.2011 în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Târgu Jiu, prin care debitorul DD. a fost obligat la ridicarea construcţiilor de pe terenul creditorilor.

Potrivit declaraţiilor martorilor B. şi D., date în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, cererea a fost formulată de B., care a mers la sediul biroului inculpatului A., unde au şi discutat cu privire la executarea silită a titlului. La solicitarea executorului, prin Încheierea nr. 2223/23.04.2014 a Judecătoriei Târgu Jiu s-a dispus încuviinţarea executării silite.

În cadrul dosarului de executare, executorul a numit un expert pentru efectuarea documentaţiei de specialitate, privind determinarea contravalorii lucrărilor necesare stabilirii situaţiei anterioare. În baza acestui raport de expertiză, executorul a stabilit suma de 429.906 RON ca şi cuantum al contravalorii lucrărilor necesare şi suma de 40.092 RON, cu TVA inclus, ca şi cheltuieli de executare silită.

Ulterior, inculpatul a emis adrese de înfiinţare a popririi pe conturile debitorului AA. SA către mai multe instituţii bancare pentru suma de 469.998 RON. De asemenea, la solicitarea executorului, s-a întocmit şi un supliment la raport de expertiză care a stabilit valoarea 183.092,59 RON drept cuantum al contravalorii lucrărilor necesare consolidării construcţiilor şi suma de 16.252 RON cheltuieli de executare silită.

Executorul a stabilit onorariile proiectanţilor pentru întocmirea proiectului tehnic de desfiinţare lucrări în sumă de 18.000 RON şi a emis din nou adrese de înfiinţare poprire pe conturile debitorului Societatea AA. SA către mai multe instituţii bancare pentru suma de 199.344,59 RON.

Astfel, conform încheierilor întocmite de inculpatul A. în dosarul de executare, suma de 612.998,59 RON reprezenta contravaloarea lucrărilor, iar suma de 74.344 RON reprezenta cheltuielile de executare (compusă din 40.092 RON, 16.252 RON şi 18.000 RON). În total suma stabilită de inculpat în acest dosar a fost 687.342,59 RON.

Potrivit raportului de constatare, A. a încasat în perioada iunie - iulie 2014 suma de 855.791,18 RON în contul de consemnare deschis la N., situaţie confirmată atât de Societatea AA. SA prin adresa nr. x/03.05.2018 dar şi de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.

De asemenea, Curtea a reţinut că potrivit raportului de constatare şi raportului de expertiză, în perioada 2015 - mai 2018, toată suma sau cea mai mare parte a acesteia a fost retrasă din cont de către inculpatul A..

Prin Încheierea nr. 3357/20.06.2014, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2014 s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării în Dosarul nr. x/2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 3102/06.05.2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2014, s-a dispus admiterea contestaţiei la executare, menţinerea suspendării executării silite, anularea formelor de executare de la data de 12.05.2014 şi întoarcerea executării silite, menţinând încuviinţarea executării şi expertizele efectuate în dosarul de executare. Totodată, instanţa a dispus menţinerea suspendării executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare.

S-a arătat în cuprinsul sentinţei civile că prin procedarea la poprirea sumelor de bani de către executor fără să existe în dosarul de executare silită nici un document din care să rezulte ce distribuire, eventual a avut această sumă de bani sau dacă aceasta se află în contul executorului judecătoresc, s-a transformat obligaţia din sarcina debitoarei descrisă în cele două titluri executorii într-o acţiune în pretenţii respectiv o veritabilă vânzare-cumpărare a imobilelor ce trebuiau ridicate de pe terenul creditorilor intimaţi.

Prin Decizia civilă nr. 1476/13.11.2015 Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/2014, a luat act că apelanţii B. şi D. au renunţat la apelul civil declarat împotriva Sentinţei nr. 3102/06.05.2015.

Astfel, deşi din data de 20.06.2014, dată la care Judecătoria Târgu Jiu a dispus suspendarea provizorie a executării silite, inculpatul A. nu putea să mai efectueze niciun fel de act în dosarul de executare silită, prin încheierea întocmită de inculpat în data de 25.06.2014 acesta a dispus reţinerea sumei de 56.344 RON, cu titlu de cheltuieli de executare.

Totodată, deşi prin decizia instanţei s-a dispus în mod definitiv întoarcerea executării silite, la data de 06.05.2015 prin hotărârea primei instanţe şi la data de 13.11.2015 prin hotărârea instanţei de apel, executorul judecătoresc nu a restituit debitorului sumele poprite, ci în mod abuziv, în perioada 2015 - 2017 a transferat şi ulterior, a retras din contul de consemnare, în interes personal, toată suma de 855.791,18 RON sau cea mai mare parte a acesteia.

Aceste sume reprezentau atât cheltuielile de executare, stabilite în mod vădit disproporţionat faţă de obiectul executării, cât şi contravaloarea lucrărilor necesare restabilirii situaţiei anterioare, contravaloare care în niciun caz nu putea fi retrasă de executor.

De asemenea, Curtea a arătat că sumele reţinute au fost mai mari decât cele stabilite prin încheiere de către executor (687.342,59 RON), întrucât au fost poprite în acelaşi timp mai multe conturi ale debitorului, aspect care evidenţiază caracterul abuziv al actelor de executare întocmite de inculpat.

Prin activitatea desfăşurată în calitate de executor judecătoresc în dosarul de executare silită nr. x/2014, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 5 şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, norme ce impun respectarea de către executor a drepturilor şi intereselor părţilor, precum şi respectarea prevederilor C. proc. civ., respectiv art. 625 alin. (1), art. 719 alin. (5), art. 722 alin. (1) şi (2), art. 787 alin. (1), art. 863.

Totodată, prima instanţă a reţinut că, cheltuielile de executare silită în cuantum de 40.092 RON şi respectiv de 16.252 RON, stabilite de inculpatul A., au fost vădit disproporţionate faţă de obiectul executării silite, fiind încălcate dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON.

Curtea a reţinut că martorul K., executor judecătoresc, a confirmat în declaraţiile date că pentru situaţia în care creditorul ar putea face pe cheltuiala debitorului lucrările pe care acesta refuză să le facă, trebuie prevăzut în mod expres în dispozitivul sentinţei civile abilitarea creditorului să efectueze lucrarea personal pe cheltuiala pârâtului, însă şi în acest caz cheltuielile de executare sunt stabilite la nivelul obligaţiei de a face, respectiv maxim 5.200 RON.

De asemenea, Curtea a precizat că în cauză, contravaloarea lucrărilor încasată de inculpat nu a fost nici predată creditorului şi nici folosită pentru executarea unor eventuale lucrări, care de altfel nu au fost niciodată executate, aspecte care confirmă caracterul total abuziv al actelor de executare efectuate de inculpat.

Sumele au fost reţinute, deşi în realitate nu au fost desfăşurate acte de executare silită cu privire la eventuale lucrări de ridicare a construcţiilor de pe terenul creditorilor, astfel că întoarcerea executării, respectiv restituirea sumelor, era în sarcina executorului, şi nu în sarcina creditorilor, aceştia fiind obligaţi la întoarcerea executării doar pentru cheltuielile aferente actelor de executare silită efectuate, ori pentru ridicarea construcţiilor nu au fost efectuate acte de executare.

După cum s-a precizat în cuprinsul hotărârilor civile, executorul nu putea obliga debitorii la plata directă a sumei necesare pentru ridicarea construcţiilor, întrucât în acest caz obligaţia de a face se transformă în mod ilegal într-o acţiune în pretenţii, iar sumele puteau fi reţinute de la debitor numai după efectuarea lucrărilor şi numai în cuantumul corespunzător devizelor de lucrări. Totodată, inculpatul A. nu a întocmit acte pentru eliberarea sumelor consemnate ce reprezentau cost al lucrărilor, încălcând astfel dispoziţiile art. 655 alin. (1) din C. proc. civ.

2. Prin procesul-verbal din 02.02.2016 inculpatul A., în calitate de executor judecătoresc, a constatat inexistenţa impedimentelor la continuarea executării silite după contestaţie şi a dispus reluarea şi continuarea executării silite de la ultimele acte rămase valabile.

Prin încheierea din 09.02.2016 inculpatul A. a dispus stabilirea cheltuielilor de executare silită la suma de 369.513,60 RON, deşi iniţial pentru aceiaşi executare stabilise sume de aproape 10 ori mai mici.

La data de 09.02.2016 inculpatul A. a emis adrese de înfiinţare poprire către mai multe instituţii bancare pentru suma de 369.513,60 RON, iar prin încheierea din 19.04.2016 a dispus reţinerea sumei de 369.513,60 RON cu titlu de cheltuieli de executare consemnată de bancă.

La data de 20.05.2016 A. a primit o adresă de la creditorul B. prin care a fost înştiinţat că nu mai este proprietarul imobilului, potrivit contractului de schimb nr. x/01.10.2015 şi executarea silită nu mai poate continua. De asemenea, prin această adresă creditorul i-a transmis executorului că a continuat executarea silită, deşi ştia că există acest impediment.

Conform declaraţiei martorului B., terenul a fost înstrăinat către partea civilă Societatea AA. SA încă din toamna anului 2015, încercând în mai multe rânduri să îl anunţe pe inculpatul A., fie telefonic, dar şi prin prezentarea personală la biroul executorului, însă fără rezultat.

După primirea adresei de la creditor, prin procesul-verbal din 20.05.2016 executorul A. a luat act de renunţarea creditorului la executarea silită.

Potrivit raportului de constatare, în aprilie 2016 A. a încasat suma de 739.027,20 RON în contul de consemnare deschis la O. SA. Din această ultimă sumă inculpatul A. a restituit la data de 25.04.2016 doar jumătate din suma încasată, respectiv suma de 369.513,60 RON, rămânându-i suma de 369.513,60 RON.

Curtea a reţinut că încasarea definitivă de către inculpat a sumei de 369.513,60 RON este confirmată şi de partea civilă prin adresa nr. x/03.05.2018, dar şi de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauza, în anexele nr. 1 şi 2 a raportului fiind detaliate sumele şi datele la care acestea au fost încasate în conturile A..

De asemenea, potrivit raportului de constatare şi raportului de expertiză, în perioada 2016 - mai 2018, toată suma sau cea mai mare parte a acesteia a fost retrasă din cont de către inculpatul A..

Prin Încheierea nr. 1398/09.03.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus admiterea contestaţiei la executare, anularea actelor de executare silită şi întoarcerea executării silite (restituirea către AA. a sumei de 369.513.60 RON).

În cuprinsul încheierii s-a arătat că procesul-verbal din 02.02.2016 şi încheierea de stabilire cheltuieli de executare din data de 09.02.2016 emise de inculpat, urmate de înfiinţarea popririi, sunt nelegale. Anterior emiterii acestora, au fost depuse la dosarul de executare Sentinţa civilă nr. 3102/2015 şi declaraţia de renunţare la apel a creditorilor, în care este descris motivul renunţării, respectiv, încheierea contractului de schimb autentificat sub nr. x/01.10.2015.

După aceste acte, în mod nejustificat, executorul judecătoresc, fără vreo cerere din partea creditorilor, a demarat o nouă executare silită, cu acelaşi obiect, deşi din înscrisurile respective, rezulta o cauză legală a încetării executării silite.

Instanţa civilă a mai arătat că potrivit dispoziţiilor art. 701 alin. (5) C. proc. civ., executarea silită după suspendare se reia la "cererea părţii interesate", iar în cauză nu există o astfel de cerere. Aşadar, faţă de cele reţinute, instanţa civilă a apreciat că după pronunţarea Sentinţei civile nr. 3102/2015, executarea silită putea fi reluată doar la cererea unei părţi interesate, condiţie neîndeplinită în speţă, astfel că, actele de executare din Dosarul nr. x/2024 după această dată, respectiv, proces-verbal din data de 02.02.2016, adresele de înfiinţare poprire din 09.02.2016, încheierea din data de 09.02.2016, emise de către executorul judecătoresc, sunt nelegale şi au fost anulate.

Prin Decizia nr. 1534/29.09.2017 a Tribunalului Gorj a fost respins ca nefondat apelul declarat de A..

Prin încheierea din data de 18.10.2017, A. a constatat încetată urmărirea silită ca urmare a deciziei instanţei şi a dispus închiderea dosarului execuţional.

În acest context, Curtea de Apel Craiova a reţinut că, deşi prin decizia instanţei s-a dispus în mod definitiv întoarcerea executării silite încă din data de 29.09.2017, executorul judecătoresc nu a restituit debitorului suma poprită de 369.513,60 RON, ci, mai mult, în mod abuziv a transferat şi ulterior a retras din contul de consemnare, în interes personal, toată suma sau mare parte din aceasta.

Retragerea sumei s-a făcut de la creditor cu toate că executorul a primit cererea creditorului de renunţare la executare de care a luat cunoştinţă întocmind procesul-verbal din 20.05.2016, dată la care executorul trebuia să dispună încetarea executării silite potrivit art. 702 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Curtea a apreciat că inculpatul A., în exercitarea activităţii de executor judecătoresc, a încălcat dispoziţiile art. 5 şi art. 54 din Legea 188/2000 privind executorii judecătoreşti, norme ce impun respectarea de către executor a drepturilor şi intereselor părţilor, precum şi respectarea prevederilor C. proc. civ.

De asemenea, prin actele efectuate şi prin nerestituirea şi reţinerea în interes personal a sumei de 369.513,60 RON, poprită de la debitor, executorul a încălcat următoarele dispoziţii din C. proc. civ., în vigoare la data continuării executării silite, respectiv art. 625 alin. (1), art. 670 alin. (2), art. 701 alin. (5), art. 703 alin. (1) pct. 3, alin. (2) şi alin. (3), art. 720 alin. (5), art. 723 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.

A considerat că, cheltuielile de executare silită în sumă de 369.513,6 RON, stabilite de executorul A., au fost vădit disproporţionate faţă de obiectul executării silite, fiind încălcate dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON.

De asemenea, suma a fost reţinută, deşi în realitate nu s-a desfăşurat nicio executare silită, caz în care executorul însuşi era obligat la restituire, creditorii fiind obligaţi la întoarcerea executării doar pentru cheltuielile aferente actelor de executare silită efectuate, ori pentru ridicarea construcţiilor nu au fost efectuate acte de executare.

3. La data de 17.02.2015 creditorul E., prin avocat C., a formulat cerere de executare silită la A..

Prima instanţă a reţinut că iniţiativa formulării cererii de executare silită a aparţinut inculpatului A., care s-a deplasat la locuinţa creditorului E. pentru întocmirea acesteia, astfel cum rezultă din declaraţiile martorelor E. şi F. .

Prin încheierea din data de 17.02.2015 s-a dispus înregistrarea cererii de executare silită şi încuviinţarea executării silite a dispoziţiilor cu caracter civil din titlul executoriu - Sentinţa nr. 2519/09.11.2010 pronunţată în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Motru (obligă pârâtele BB. şi CC. SA să efectueze lucrările de redare în circuitul agricol a suprafeţei de 1,1375 ha şi în caz de refuz abilitează reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtelor).

În urma desfăşurării procedurii de executare silită, A. a încasat în perioada martie - iulie 2015 suma de 3.013.986,52 RON în contul de consemnare deschis la O. SA.

Prin Sentinţa civilă nr. 692/01.02.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2015, s-a admis contestaţia la executare formulată de AA. şi s-a dispus anularea în totalitate a actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. x/E/2015 al A., întoarcerea executării silite şi restituirea sumelor poprite.

În motivarea hotărârii instanţa civilă a stabilit că executorul A. a pus în executare pentru a doua oară un titlu executoriu care deja se afla în executare în Dosarul nr. x/2011 la K.. De asemenea, instanţa a constatat că intimata E. a primit anterior o sumă de bani de la debitor şi a renunţat la orice pretenţie.

Prin încheierea din 11.05.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 Tribunalul Gorj a anulat apelul civil declarat de A..

Prin Decizia civilă nr. 865/25.05.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Tribunalul Gorj a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de A. şi a respins ca nefondat apelul declarat de E. împotriva Sentinţei civile nr. 692/01.02.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu. Urmare a deciziei finale a instanţei, A. a restituit integral suma reţinută de la debitor în datele de 30.06.2016 şi 01.07.2016.

Curtea a reţinut că, deşi instanţa civilă a dispus anularea în totalitate a actelor de executare, constatând totodată că, creditorul E. a primit anterior o sumă de bani de la debitor şi a renunţat la orice pretenţie, inculpatul A. a continuat executarea silită.

Astfel, prin încheierea din 14.06.2016 inculpatul A. a constatat înregistrată cererea creditorului din 17.02.2015, precum şi că nu este formulată cerere de renunţare la executare, rămânând în continuare învestit şi a încuviinţat continuarea executării silite a dispoziţiilor din titlul executoriu - Sentinţa nr. 2519/09.11.2010.

Prin încheierea din 29.06.2016 A. a dispus admiterea cererii creditorului şi a stabilit cuantumul contravalorii lucrărilor necesare stabilirii situaţiei anterioare la suma totală de 1.140.744,36 RON cu TVA inclus, conform raportului de expertiză tehnică şi devizului estimativ.

De asemenea, prin încheierea din 29.06.2016 inculpatul A. a constatat că prin contestaţia la executare din Dosarul nr. x/2015 au fost anulate actele de executare silită nefiind desfiinţat însă titlul executoriu şi că prin încheierea din 14.06.2015 s-a dispus continuarea executării şi, în consecinţă a dispus stabilirea sumei de 572.784,00 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită, de mai mult de 100 ori mai mare decât onorariul maximal legal.

La data de 29.06.2016 inculpatul A. a dispus înfiinţarea popririi asupra contului debitorului Societatea AA. SA Târgu Jiu aflat la O. SA pentru suma de 1.140.744,36 RON cu TVA inclus.

Prin încheierea din data de 30.06.2016 A. a dispus menţinerea indisponibilizării sumei de 1.140.744,36 RON şi totodată reţinerea din această sumă a 572.784 RON ce reprezintă cheltuieli de executare.

Potrivit raportului de constatare, în 30.06.2016 A. a încasat suma de 1.140.744,36 RON în contul de consemnare deschis la O. SA, aspect confirmat şi de partea civilă prin adresa nr. x/03.05.2018, dar şi de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, în anexele nr. 1 şi 2 a raportului fiind detaliate sumele şi datele la care acestea au fost încasate în conturile A..

De asemenea, potrivit raportului de constatare şi raportului de expertiză, în perioada 2016 - mai 2018, toată suma sau cea mai mare parte a acesteia a fost retrasă din cont de către inculpatul A..

Prin Încheierea nr. 7544/28.11.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 s-a dispus admiterea contestaţiei la executare, anularea actelor de executare silită. întoarcerea executării silite şi restituirea sumelor poprite de către A..

S-a reţinut că ulterior datei de 14.06.2016, executorul judecătoresc din cadrul A., în dosarul de executare nr. x/E/2015, a pus în executare din nou, unica obligaţia de a face din acelaşi titlu executoriu reprezentat de Sentinţa nr. 2519/09.11.2010, pronunţată de Judecătoria Motru deşi nu a intervenit nici un alt element faţă de cele deja avute în vedere la pronunţarea Sentinţei civile nr. 692/01.02.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, respectiv actul unilateral de voinţă al creditoarei E. prin care a renunţat la orice fel de pretenţii decurgând din drepturile câştigate în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Motru. Instanţa civilă a mai constatat că actele de executare emise pentru continuarea executării silite a obligaţiei debitoarei de redare în circuitul agricol a suprafeţei de 1,1375 ha, nu au o bază reală şi legală şi a dispus anularea în totalitate a actelor de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. x/2015 al A., reprezentate de actele emise de executorul judecătoresc, începând cu data de 14.06.2016.

Prin Decizia nr. 445/02.04.2018 a Tribunalului Gorj a fost respins ca nefondat apelul declarat de A..

Astfel, prima instanţă a reţinut că, deşi prin decizia instanţei s-a dispus în mod definitiv anularea în totalitate a actelor de executare, instanţa constatând totodată că creditorul E. a primit anterior o sumă de bani de la debitor şi a renunţat la orice pretenţie, executorul A. a continuat în mod abuziv executarea silită şi în perioada 2016 - 2017 a transferat şi ulterior a retras din contul de consemnare, în interes personal, toată suma de 1.140.744,36 RON sau cea mai mare parte din aceasta.

Mai mult, o parte din această sumă, respectiv 567.960 RON, reprezenta conform actelor întocmite de inculpat, cuantumul contravalorii lucrărilor necesare stabilirii situaţiei anterioare şi nu putea fi folosită în interes personal de executor.

Prin activitatea desfăşurată în calitate de executor judecătoresc, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 5 şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, norme ce impun respectarea de către executor a drepturilor şi intereselor părţilor, precum şi respectarea prevederilor C. proc. civ.

De asemenea, prin nerestituirea, impusă şi de instanţă, şi reţinerea în interes personal a sumelor respective, executorul a încălcat următoarele dispoziţii din C. proc. civ., în vigoare la data continuării executării silite, respectiv: art. 622 alin. (2), art. 625 alin. (1), art. 720 alin. (5), art. 723 alin. (1) şi (2), art. 788 alin. (1), art. 864.

Mai mult, cheltuielile de executare silită în sumă de 572.784 RON, stabilite de inculpatul A., au fost vădit disproporţionate faţă de obiectul executării silite, fiind încălcate dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON.

Instanţa de fond a arătat că suma a fost reţinută deşi, în realitate nu au fost desfăşurate acte de executare silită cu privire la eventuale lucrări de ridicare a construcţiilor de pe terenul creditorilor, astfel că întoarcerea executării, respectiv restituirea sumelor, era în sarcina executorului, şi nu în sarcina creditorilor, aceştia fiind obligaţi la întoarcerea executării doar pentru cheltuielile aferente actelor de executare silită efectuate, ori pentru ridicarea construcţiilor nu au fost efectuate acte de executare.

Ca şi în situaţiile anterioare, a reţinut că o parte din suma totală de 1.140.744,36 RON, încasată de la debitor, respectiv 567.960 RON, reprezenta conform actelor întocmite de inculpat, cuantumul contravalorii lucrărilor necesare stabilirii situaţiei anterioare şi nu putea fi folosită în interes personal de executor. Această contravaloare a lucrărilor, încasată de inculpat nu a fost nici predată creditorului şi nici folosită pentru executarea unor eventuale lucrări, lucrări care de altfel nu au fost niciodată executate.

Pe de altă parte, după cum s-a arătat şi în cuprinsul hotărârilor civile, executorul nu putea obliga debitorul la plata directă a sumei necesare pentru ridicarea construcţiilor, întrucât în acest caz obligaţia de a face se transformă în mod ilegal într-o acţiune în pretenţii. Totodată, sumele de bani puteau fi reţinute de la debitor numai după efectuarea lucrărilor şi numai în cuantumul corespunzător devizelor de lucrări.

De asemenea, Curtea a arătat că inculpatul A. nu a întocmit acte pentru eliberarea întregii sume consemnate, încălcând astfel dispoziţiile art. 656 alin. (1) din C. proc. civ.

4. La data de 23.02.2015 creditorul G. a formulat cerere de executare silită la A., însă iniţiativa formulării cererii de executare silită a aparţinut inculpatului A., care s-a deplasat la locuinţa creditorului G. pentru întocmirea acesteia.

Martorul G. a arătat că inculpatul a venit la domiciliul său împreună cu avocata C. şi i-au propus încheierea unui contract, martorul (în vârstă de 75 ani) înţelegând că va ceda drepturile asupra terenului în litigiu pentru o perioadă de 5 ani, în schimbul obligaţiei asumate de cei doi de a reface terenul şi a-l reda în circuitul agricol. Martorul a comunicat inculpatului că are un dosar de executare silită la executorul K., însă a fost asigurat de către inculpat că nu este nicio problemă.

Prin încheierea din data de 23.02.2015 s-a dispus înregistrarea cererii de executare silită şi încuviinţarea executării silite a dispoziţiilor cu caracter civil din titlul executoriu - Sentinţa nr. 1792/29.06.2011, prin care s-a stabilit ca pârâtele BB. şi CC. SA să efectueze lucrările de redare în circuitul agricol a terenurilor situate în Valea lui Ivan, Zăstrana, Dealul lui Urs şi Strâmba.

Prin procesul-verbal din data de 12.03.2015, inculpatul A. a constatat că debitorul Societatea AA. SA Târgu Jiu nu a executat în mod voluntar obligaţia în natură stabilită în sarcina sa şi conform dispoziţiilor art. 903 din Noul C. proc. civ. creditorul are la îndemână acţiunea de drept procesual pentru valorificarea şi executarea silită a dreptului obţinut, executorul substituindu-se astfel instanţei de judecată.

S-a întocmit un raport de expertiză tehnică în cauză de către expert J. prin care s-a stabilit ce activităţi ar trebui executate pentru readucerea terenului la starea iniţială, iar prin încheierea din 03.08.2015 inculpatul A. a dispus stabilirea sumei de 712.256,00 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită, sumă pentru care a emis adrese de înfiinţare poprire la mai multe unităţi bancare.

Potrivit raportului de constatare, A. a încasat în august 2015 suma de 1.424.512 RON (de două ori suma de 712.256,00 ce reprezenta cheltuieli de executare stabilite) în contul de consemnare deschis la O. SA, aspect confirmat atât de partea civilă prin adresa nr. x/03.05.2018, dar şi de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, în anexa nr. 1 a raportului fiind detaliate sumele şi datele la care acestea au fost încasate în conturile A..

De asemenea, potrivit raportului de constatare şi raportului de expertiză, în perioada 2015 - mai 2018, toată suma sau cea mai mare parte a acesteia a fost retrasă din cont de către inculpatul A..

Prin Sentinţa civilă nr. 5458/08.09.2015 în Dosarul nr. x/2015, Judecătoria Târgu Jiu a admis în parte contestaţia la executare şi a dispus anularea tuturor actelor de executare din Dosarul nr. x/2015.

Instanţa a constatat că pentru titlul executoriu aflat la baza Dosarului nr. x/2015 exista deja dosarul de executare nr. x/E/2012 al K., aflat în curs de soluţionare. Astfel că, dosarul de executare al A. nu este legal nici sub aspectul demersurilor efectuate de executor privind înfiinţarea popririi sumei de 712.256 RON cu titlu de cheltuieli de executare fără sa poată justifica modul în care a stabilit această sumă.

În opinia instanţei civile, nu se justifica formarea dosarului nr. x/2015 la A., acest dosar fiind afectat de vicii care pun la îndoială legalitatea actului de executare. Astfel, instanţa a reţinut că deşi la data de 23.02.2015 executorul a emis poprire asupra conturilor debitoarei pentru suma de peste 700.000 RON, reprezentând cheltuieli de executare, la dosarul de executare înaintat de executor instanţei nu se regăseşte nici un act din care să rezulte stabilirea acestei sume, modul de calcul, şi nici chiar adresa de înfiinţare a popririi. A mai precizat că dosarul de executare al A. nu este legal nici sub aspectul demersurilor efectuate de către executor, care a emis o adresă de înfiinţare a popririi sumei de 712.256 RON, cheltuieli de executare, fără a întocmi un proces-verbal în acest sens, fără să poată justifica modul în care a stabilit această sumă cu titlul de cheltuieli de executare.

Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 1674/09.12.2015, pronunţată de Tribunalul Gorj prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de AA. SA.

După cum a stabilit şi instanţa civilă cu ocazia soluţionării contestaţiei la executare, executarea silită desfăşurată de A. a fost nelegală, întrucât exista deja un alt dosar de executare silită, la un alt executor judecătoresc, aspect cunoscut de inculpat, conform declaraţiei date de creditor în calitate de martor în prezenta cauză.

De asemenea, Curtea a constatat că inculpatul A., în calitatea sa de executor, s-a substituit instanţei, stabilind că obligaţia de a face poate fi executată de creditor însuşi şi a stabilit în consecinţă cheltuieli de executare pentru situaţia în care obligaţia ar fi executată de creditor, deşi nu exista o hotărâre judecătorească în acest sens.

Astfel, în dosarul de executare nr. y/E/2015 - prima executare, inculpatul A. cu încălcarea dispoziţiilor legale a emis următoarele acte: proces-verbal din 12.03.2015 prin care inculpatul, în calitate de executor, a constatat neîndeplinirea obligaţiei directe în natură de către debitor şi că, creditorul, are la îndemână acţiunea de drept procesual pentru abilitarea de a îndeplini el însuşi obligaţia directă în natură pe cheltuiala debitorului, substituindu-se în mod ilegal instanţei de judecată; încheierea din 03.08.2015 prin care a stabilit cheltuieli de executare silită la suma de 712.256 RON, ilegale şi disproporţionate; în data de 03.08.2015 a emis adrese de înfiinţare poprire pentru suma totală de 712.256 RON către P. SA, Q. SA, R. SA şi S. S.A; încheierea din 08.09.2015 prin care a dispus reţinerea şi eliberarea sumei de 712.256 RON reprezentând cheltuieli de executare silită, deşi cheltuielile erau stabilite contrar dispoziţiilor legale, pentru obligaţii inexistente, vădit disproporţionate şi fără să fie efectuate acte de executare; în perioada 2015 - mai 2018, inculpatul a retras din conturile de consemnare toată suma încasată de la debitor sau cea mai mare parte a acesteia, deşi cheltuielile au fost stabilite ilegal şi fără să fie efectuate acte de executare.

În opinia instanţei de fond, prin activitatea desfăşurată în calitate de executor judecătoresc, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 5 şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, norme ce impun respectarea de către executor a drepturilor şi intereselor părţilor, precum şi respectarea prevederilor C. proc. civ.

De asemenea, prin deschiderea procedurii de executare silită şi modul de desfăşurare al acesteia, executorul a încălcat următoarele dispoziţii din C. proc. civ., în vigoare la data cererii de executare silită, respectiv: art. 625 alin. (1), art. 787 alin. (1), art. 863, art. 902, art. 903.

Mai mult, executorul A. a stabilit cheltuielile de executare la suma de 712.256 RON, sumă ilegală şi vădit disproporţionată, pe care de altfel a şi reţinut-o de două ori, din conturi separate ale debitorului, fiind încălcate dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON.

De asemenea, suma a fost reţinută deşi în realitate nu au fost desfăşurate acte de executare silită cu privire la eventuale lucrări de ridicare a construcţiilor pe terenul creditorului.

5. După data de 08.09.2015, data pronunţării sentinţei prin care s-a constatat că executarea din Dosarul nr. x/2015 este ilegală, inculpatul A. a emis noi acte de executare, astfel cum rezultă din adresa nr. x/03.05.2018 a Societăţii AA. SA.

Din dosarul original de executare silită a rezultat că s-a pornit o altă executare silită în Dosarul nr. x/2015. Astfel, creditorul G. a formulat o cerere de continuare a executării silite în Dosarul nr. x/2015, cu motivarea că a formulat cerere de renunţare la executare în Dosarul nr. x/2012, aflat pe rolul K..

Potrivit declaraţiei creditorului, cererea de continuare a fost făcută la solicitarea executorului. Cererea nu este datată, iar conform declaraţiei martorului G. cererea este completată de altă persoană şi semnată de creditor la solicitarea executorului A..

Mai mult, Curtea a arătat că astfel cum rezultă din declaraţia executorului K., în dosarul de executare nr. x/E/2012 nu a fost înregistrată nicio cerere de renunţare la executare. După înregistrarea cererii de continuare a executării silite în Dosarul nr. x/2015, prin procesul-verbal din data de 24.02.2017, inculpatul A. a constatat că nu există impedimente pentru continuarea executării silite şi creditorul a formulat cerere pentru continuarea executării în acest dosar şi a dispus continuarea executării silite.

Prin încheierea din data de 24.02.2017, inculpatul A. a constatat înregistrată cererea de executare silită formulată de creditorul G., rămânând deschis Dosarul nr. x/2015 din 23.02.2015, formând supliment, şi a încuviinţat executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil, precum şi a cheltuielilor de executare silită ocazionate de aducerea la îndeplinire a obligaţiei prin executare silită în natură.

S-a întocmit din dispoziţia executorului un nou raport de expertiză tehnică de către expert J. privind identificarea activităţilor de executare directă, iar prin încheierea din data de 24.02.2017 (supliment) inculpatul A. a stabilit suma de 641.280 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită.

Prin procesul-verbal întocmit la 15.11.2017, inculpatul A. a dispus recuperarea cheltuielilor prin executare silită de la debitorul urmărit şi continuarea executării silite şi în aceeaşi zi a emis adrese de înfiinţare a popririi la mai multe instituţii bancare.

Potrivit raportului de constatare, în data de 27.11.2017 A. a încasat suma de 641.280 RON în contul de consemnare deschis la O. SA. Prin adresa nr. x/03.05.2018, partea civilă Societatea AA. SA a comunicat că în 27.11.2017 A. a încasat efectiv suma de 641.280 RON din contul Q. şi a blocat prin poprire aceeaşi sumă la S. şi P.

Instanţa de fond a mai reţinut că, încasarea sumei de 641.280 RON de către A. a fost confirmată şi de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză. De asemenea, potrivit raportului de constatare şi raportului de expertiză, în perioada noiembrie 2017 - mai 2018 toată suma sau cea mai mare parte a acesteia a fost retrasă din cont de către inculpatul A..

Prin încheierea din data de 27.02.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Târgu Jiu a dispus suspendarea executării silite în Dosarul nr. x/2015.

S-a mai reţinut că, în Dosarul nr. x/2017 judecata s-a amânat de 4 ori întrucât A. nu a înaintat copie a dosarului de executare silită. Totodată, s-a constatat că la data de 15.11.2017, la aproape doi ani de la rămânerea definitivă a sentinţei prin care se dispusese încetarea executării, executorul judecătoresc a emis adresa de înfiinţare a popririi către băncile la care contestatoarea are conturi, pentru recuperarea sumei de 641.280 RON. În mod evident, nu există nici o justificare pentru emiterea acestei adrese şi pentru înfiinţarea popririi într-un dosar de executare silită în care, definitiv, instanţa a anulat întreaga executare, executorul judecătoresc fiind parte în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa şi primind o comunicare a hotărârii.

Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor art. 720 C. proc. civ., instanţa civilă a apreciat că emiterea adresei din 15.11.2017 în dosarul de executare silită nr. x/2015 instrumentat de A. nu are nici un suport legal, motiv pentru care a constatat nulitatea absolută a actelor de executare silită întreprinse de intimatul A. în dosarul de executare silită nr. x/2015 după data rămânerii definitive a Sentinţei civile nr. 5458/318/2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu.

Astfel, Curtea a reţinut că în mod abuziv şi fără să ţină cont de hotărârile instanţei de judecată cu privire la prima executare din acest dosar, inculpatul A., în calitate de executor, a pornit o a doua executare în dosarul de executare silită nr. x/2015 şi în perioada noiembrie 2017-2018 a transferat şi ulterior a retras din contul de consemnare, în interes personal, suma de 641.280 RON. Aceasta în condiţiile în care nu a restituit nici sumele anterioare reţinute.

Deşi s-a întocmit formal o cerere de renunţare la executarea silită în Dosarul nr. x/2012, aflat pe rolul K., nu a existat nicio decizie de închidere a acestei proceduri.

De asemenea, prima instanţă a arătat că inculpatul A., în calitatea sa de executor, s-a substituit instanţei, stabilind că obligaţia de a face poate fi executată de creditorul însuşi, şi a stabilit în consecinţă cheltuieli de executare pentru situaţia în care obligaţia ar fi executată de creditor, deşi nu exista o hotărâre judecătorească în acest sens.

În opinia instanţei de fond, prin activitatea desfăşurată în calitate de executor judecătoresc, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 5 şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, norme ce impun respectarea de către executor a drepturilor şi intereselor părţilor, precum şi respectarea prevederilor C. proc. civ.

De asemenea, a precizat că prin continuarea procedurii de executare silită şi modul de desfăşurare al acesteia, executorul a încălcat următoarele dispoziţii din C. proc. civ., în vigoare la data continuării executării silite, respectiv: art. 625 alin. (1), art. 720 alin. (5), art. 788 alin. (1), art. 864, art. 903, art. 904

Mai mult, executorul A. a stabilit cheltuielile de executare la suma de 641.280 RON, sumă ilegală şi vădit disproporţionată, pe care de altfel a şi reţinut-o din contul debitorului, fiind încălcate dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON.

De asemenea, a constatat că suma a fost reţinută, deşi în realitate nu au fost desfăşurate acte de executare silită cu privire la eventuale lucrări de ridicare a construcţiilor pe terenul creditorului.

În aceste condiţii, întoarcerea executării, respectiv restituirea sumelor, era în sarcina executorului A., şi nu în sarcina creditorului, acesta fiind obligat la întoarcerea executării doar pentru cheltuielile aferente actelor de executare silită efectuate, ori în dosarul de executare nu au fost efectuate acte de executare pentru redarea terenului în circuitul agricol.

6. La data de 25.05.2016 creditorul I. a formulat cerere de executare silită la A.. Creditoarea a fost reprezentată în dosar de mandatar cu procură specială - H. şi de avocat C..

S-a cerut punerea în executare a titlului executoriu, Sentinţa civilă nr. 107/03.06.2013 a Judecătoriei Motru, definitivă prin Decizia nr. 42/2015 a Curţii de Apel Craiova prin care pârâtele BB. şi AA. erau obligate să efectueze lucrările necesare redării terenului în suprafaţă de 39.380 mp, iar în caz de neexecutare abilitează reclamata să efectueze lucrările necesare pe cheltuiala pârâtelor.

După formularea cererii de executare, prin încheierea din 25.05.2016 A. a dispus admiterea cererii formulată de creditor, iar prin Încheierea nr. 2753/27.05.2016 Judecătoria Târgu Jiu a admis cererea şi a dispus încuviinţarea executării silite în Dosarul nr. x/2016 pentru efectuarea lucrărilor necesare redării terenului în circuitul agricol şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare.

După întocmirea unui raport de expertiză în cauză, prin încheierea din 29.06.2016 inculpatul A. a dispus stabilirea sumei de 1.492.479,60 RON ca şi cost al lucrărilor necesare stabilirii situaţiei anterioare.

Prin încheierea din data de 29.06.2016 inculpatul A. a dispus stabilirea sumei de 715.884,00 cu titlu de cheltuieli de executare silită.

La data de 29.06.2016 inculpatul A. a emis adrese de înfiinţare poprire pentru suma de 1.492.479,60 RON, stabilită ca şi cost al lucrărilor.

Prin încheierea din data de 06.07.2016 inculpatul A. a dispus reţinerea sumei de 715.884,00 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită, deşi nu a existat o încheiere privind stabilirea cheltuielilor de executare, şi suma de 776.595,60 RON cu destinaţia de plata beneficiarilor persoanelor juridice de execuţie a lucrărilor de redare în circuitul agricol.

Potrivit raportului de constatare, A. a încasat în perioada iunie - iulie 2016 suma de 1.492.479,6 RON în contul de consemnare deschis la O. SA, aspect confirmat şi de partea civilă prin adresa nr. x/03.05.2018, dar şi de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.

De asemenea, potrivit raportului de constatare şi raportului de expertiză, în perioada iunie 2016 - mai 2018 toată suma sau cea mai mare parte a acesteia a fost retrasă din cont de către inculpatul A..

În Dosarul nr. x/2016 Judecătoria Târgu Jiu a dispus la data de 06.04.2017 admiterea contestaţiei la executare, anularea executării silite inclusiv a încheierii prin care a fost încuviinţată executarea silită şi întoarcerea executării silite.

Instanţa civilă a reţinut că în Dosarul nr. x/2016 al A., actele de executare emise pentru suma de 1.492.479,60 RON nu au o bază reală şi legală, de vreme ce onorariul expertei J. a fost cuantificat la suma de 25520 RON, iar contravaloarea lucrărilor necesare restabilirii situaţiei anterioare a terenului de 39380 mp, ce face obiectul titlului executoriu, a fost stabilit prin raportul de expertiză la suma de 776.595,60 RON, inclusiv TVA.

Deşi nu a fost emisă o încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare, în cuprinsul raportului de expertiză, la fila x, respectiv fila x verso din dosar, s-a inserat menţiunea privind cuantumul cheltuielilor de executare silită de 447200 RON fără TVA. Or, potrivit dispoziţiilor art. 670 alin. (4) C. proc. pen., sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii.

Apelul A. a fost respins prin Decizia nr. 1756/26.10.2017 a Tribunalului Gorj, ca tardiv formulat.

Prin încheierea din data de 27.10.2017 executorul A. a constatat încetarea urmăririi silite, urmând a fi remis creditorului titlul executoriu, însă la dosarul de executare nu există nicio dovadă a comunicării acestei încheieri sau a remiterii titlului executoriu.

Astfel, Curtea a reţinut că, deşi prin decizia instanţei s-a dispus în mod definitiv întoarcerea executării silite încă din data de 26.10.2017, executorul judecătoresc nu a restituit debitorului sumele poprite, ci în mod abuziv, în perioada iunie 2016 - mai 2018 a transferat şi ulterior a retras din contul de consemnare, în interes personal, toată suma consemnată, în cuantum total de 1.492.479,6 RON, sau cea mai mare parte a acesteia.

Această sumă reprezenta atât cheltuielile de executare, pentru care nu exista o încheiere de stabilire, astfel cum a constatat şi instanţa, cât şi o parte din contravaloarea lucrărilor necesare restabilirii situaţiei anterioare, contravaloare care în nici un caz nu i se cuvenea executorului judecătoresc.

Instanţa de fond a apreciat că prin activitatea desfăşurată în calitate de executor judecătoresc, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 5 şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, norme ce impun respectarea de către executor a drepturilor şi intereselor părţilor, precum şi respectarea prevederilor C. proc. civ.

De asemenea, prin nerestituirea şi reţinerea în interes personal a sumei respective, executorul a încălcat următoarele dispoziţii din C. proc. civ. în vigoare la data cererii de executare silită, respectiv: art. 625 alin. (1), art. 670 alin. (4), art. 720 alin. (5), art. 723 alin. (1) şi (2).

Mai mult, executorul A. nu a întocmit încheiere pentru a stabili cheltuielile de executare, astfel cum a constatat şi instanţa, însă a dispus reţinerea sumei de 715.884,00 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită.

Instanţa de fond a reţinut că această sumă era ilegală şi vădit disproporţionată, fiind încălcate dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON.

Suma a fost reţinută, deşi în realitate nu au fost desfăşurate acte de executare silită cu privire la eventuale lucrări de redare a terenului în circuitul agricol, astfel că întoarcerea executării, respectiv restituirea sumelor, era în sarcina executorului, şi nu în sarcina creditorului, acesta fiind obligat la întoarcerea executării doar pentru cheltuielile aferente actelor de executare silită efectuate, ori pentru efectuarea lucrărilor nu au fost efectuate acte de executare. Aceste aspecte au fost stabilite şi de instanţa de judecată în hotărârea pronunţată în contestaţia la executare.

Curtea a constatat că mai mult de jumătate din suma totală de 1.492.479,6 RON, încasată de la debitor, respectiv 776.592,60 RON, reprezenta conform actelor întocmite de inculpat, cuantumul contravalorii lucrărilor necesare stabilirii situaţiei anterioare şi nu putea fi folosită în interes personal de executor. Această contravaloare a lucrărilor, încasată de inculpat nu a fost nici predată creditorului şi nici folosită pentru executarea unor eventuale lucrări, lucrări care de altfel nu au fost niciodată executate.

Pe de altă parte, executorul nu putea obliga debitorul la plata directă a sumei necesare pentru ridicarea construcţiilor, întrucât în acest caz obligaţia de a face se transformă în mod ilegal într-o acţiune în pretenţii. Sumele puteau fi reţinute de la debitor numai după efectuarea lucrărilor şi numai în cuantumul corespunzător devizelor de lucrări.

Curtea a apreciat că situaţia de fapt reţinută anterior a rezultat din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile martorilor C., B., D., E., F., G., H., I., J., K., înscrisurile din dosarele de executare silită, raportul de expertiză contabilă, înscrisurile înaintate de AA. SA privind situaţia sumelor încasate de inculpat, documentele înaintate de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova, raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale, hotărârile pronunţate de instanţele de judecată în contestaţiile la executare şi dosarele de executare silită privind pe creditorii B., E., G. şi I..

Astfel, fiind audiaţi în calitate de martori, creditorii E. şi G. au confirmat că iniţiativa formulării cererilor de executare silită a aparţinut inculpatului A., care s-a deplasat la domiciliile creditorilor împreună cu avocata C., unde au fost discutate condiţiile în care urmau să fie pornite procedurile de executare silită. Creditorul H. l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul martorei J., executorul deplasându-se, de asemenea, la domiciliul creditorului, pentru stabilirea modalităţii de executare silită.

A doua executare silită în dosarele nr. x/2014 şi y/2015 a fost pornită din iniţiativa inculpatului şi nu a creditorilor din dosarele respective. La acel moment, creditorul B. înstrăinase deja imobilul în litigiu şi a încercat fără succes să ia legătura cu executorul, atât telefonic, cât şi prin prezentarea la cabinetul inculpatului, pentru a-i comunica acest aspect. Ca urmare a refuzului inculpatului de a discuta cu creditorul, acesta a fost nevoit să-i înainteze o adresă prin care i-a adus la cunoştinţă că terenul a fost înstrăinat către partea civilă încă din toamna anului 2015. De asemenea, executorul a menţionat că reluarea executării silite în Dosarul nr. x/2015 s-ar fi efectuat ca urmare a renunţării creditorului G. la executarea din dosarul aflat pe rolul K., deşi acesta din urmă, fiind audiat în calitate de martor, a arătat că în dosarul de executare silită nu a fost înregistrată nicio cerere de renunţare.

Instanţele civile, investite cu soluţionarea contestaţiilor la executare, au stabilit, prin hotărâri definitive, că actele de executare emise în dosarele de executare silită menţionate anterior au fost întocmite cu încălcarea dispoziţiilor legale şi au dispus anularea în totalitate a acestora şi întoarcerea executărilor silite, caracterul abuziv al modului de desfăşurare a executărilor silite fiind evident.

Astfel, Curtea a reţinut că, cheltuielile de executare silită stabilite de executorul A., au fost vădit disproporţionate faţă de obiectul executării silite, fiind încălcate dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON. Totodată, inculpatul nu a respectat hotărârile judecătoreşti, în sensul restituirii către debitor a sumelor poprite, ci în mod abuziv a transferat şi ulterior retras din contul de consemnare, în interes personal, cea mai mare parte a sumelor de bani. Mai mult, o parte din sumele totale încasate de la debitor reprezentau cuantumul contravalorii lucrărilor necesare stabilirii situaţiei anterioare şi nu putea fi folosită în interes personal de executor. Această contravaloare a lucrărilor, încasată de inculpat nu a fost nici predată creditorului şi nici folosită pentru executarea unor eventuale lucrări, lucrări care de altfel nu au fost niciodată executate.

În acest sens, Curtea a reţinut că prejudiciul din prezenta cauză, reprezentat de suma totală poprită de la debitorul Societatea AA. SA în dosarele de executare silită şi încasată în mod definitiv (nerestituită debitorului) în conturile de consemnare al A. a fost de 5.924.320,74 RON, calculată ca diferenţă dintre suma totală încasată şi sumele restituite de inculpat. Astfel, prejudiciul a fost constituit din 855.791,18 RON în dosarul de executare nr. x/E/2014 - prima executare, 369.513,60 RON în dosarul de executare nr. x/E/2014 - a doua executare, 1.140.744,36 RON în dosarul de executare nr. x/E/2015 - a doua executare, 1.424.512 RON în dosarul de executare nr. y/E/2015 - prima executare, 641.280 RON în dosarul de executare nr. y/E/2015 - a doua executare şi 1.492.479,6 RON în dosarul de executare nr. x/E/2016 - prima executare, după cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale.

A mai constatat că din cuprinsul aceluiaşi raport rezultă că din suma totală încasată de la partea civilă, de 5.924.320,74 RON, inculpatul a transferat din contul de consemnare în alte conturi ale biroului şi conturile personale şi apoi a retras în numerar suma totală de 4.573.855,03 RON. Retragerile au fost multiple, cu diverse explicaţii şi au avut loc, conform Anexei 4 a Raportului de expertiză, în perioada martie 2015 - martie 2018.

La sfârşitul perioadei analizate, se mai afla în contul de consemnare al A. suma de 1.350.465,71 RON, însă nu s-a putut stabili cu exactitate în ce dosare de executare a fost încasată această sumă, întrucât inculpatul A. nu a făcut menţiunile corespunzătoare la fiecare retragere efectuată din contul de consemnare.

Inculpatul A. a uzat de dreptul la tăcere, nu a dat declaraţii pe durata procesului penal, iar apărările formulate în cauză au privit doar aspecte de drept şi nu starea de fapt reţinută prin rechizitoriu.

Astfel, Curtea a arătat că inculpatul a invocat, în esenţă, că natura conflictului dedus judecăţii este de natură civilă şi nu penală, faptele presupus comise nefiind prevăzute de legislaţia penală în vigoare. A precizat că ipoteza pe care procurorul şi-a fundamentat acuzaţiile reprezintă, în opinia Curţii Constituţionale, o chestiune de interpretare a legii, iar sarcina de a vedea modul în care sunt legale procedurile de executare aparţine judecătorului de la instanţa civilă de executare, care poate dispune anularea procedurilor nelegale sau întoarcerea executării.

Curtea a reţinut că nu poate fi primită apărarea formulată de inculpat în sensul că instanţa penală nu este chemată să examineze legalitatea executării silite a debitoarei, constituite parte civilă în prezenta cauză, aceasta fiind de competenţa unei instanţe de executare, în condiţiile în care faptele de abuz în serviciu deduse judecăţii pun în discuţie modalitatea de îndeplinire de către executorul judecătoresc a atribuţiilor legale ce îi reveneau în această calitate, aşa încât, în mod evident, examenul efectuat de instanţa penală trebuie să vizeze actele de executare silită şi, în acest context, modalitatea în care s-a derulat executarea silită.

Pe de altă parte, instanţa de fond a precizat că, potrivit C. proc. civ. contestaţia la executare tinde să rezolve interpretări eronate ale legii sau alte situaţii de fapt, aplicări greşite ale legii nu şi astfel de încălcări ale legii făcute cu intenţie, cu rea credinţă, cu scopul de a-şi însuşi sumele de bani. Întreaga procedură civilă privind executarea silită porneşte de la ideea că executorul îşi exercită atribuţiile cu bună-credinţă, astfel că însuşirea de către executor a sumelor poprite de la debitor în nici un caz nu este un delict civil.

În conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea prezentei legi, a statutului profesiei, a C. proc. civ. şi a altor legi aplicabile în materie. Prin urmare, actele întocmite de executorul judecătoresc, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu încălcarea legii, atrag răspunderea acestuia, chiar dacă respectivul act este supus controlului judiciar.

În legătură cu susţinerea inculpatului, în sensul că faptele pentru care a fost trimis în judecată nu mai sunt prevăzute de legea penală, fiind dezincriminate, ca urmare a deciziilor în materie pronunţate de Curtea Constituţională, Curtea a reţinut că infracţiunea de abuz în serviciu pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii şi din perspectiva Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, încălcarea dispoziţiilor din C. proc. civ. (lege organică) fiind gravă prin prisma consecinţelor concrete pe care le-a produs asupra drepturilor şi intereselor legitime ale debitoarei în dosarele de executare silită. Totodată, activitatea imputată inculpatului nu reprezintă vreo abatere disciplinară, aşa cum sunt acestea reglementate în art. 47 din Legea nr. 188/2000, nefiind incidentă o altă formă de răspundere, mai blândă, faţă de activitatea desfăşurată de inculpat.

După cum s-a detaliat anterior, exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului şi actele încălcate sunt reglementate expres prin legislaţia primară, respectiv Legea nr. 188/2000 [art. 5, art. 39 alin. (1), art. 54] şi C. proc. civ. [art. 622 alin. (2), art. 625 alin. (1), art. 656 alin. (1), art. 670 alin. (4), art. 720 alin. (5), art. 723 alin. (1), (2), art. 787 alin. (1), art. 788 alin. (1), art. 863, art. 864, art. 902, art. 903, art. 904].

Cu privire la solicitarea inculpatului, formulată prin concluziile scrise depuse la dosar, în sensul înlăturării raportului de expertiză întocmit în cursul urmăririi penale, întrucât nu ar întruni cerinţele de legalitate, respectiv standardul 35 CECCAR pct. 3524.1., Curtea a reţinut că se susţine existenţa unei nulităţi relative, care nu poate fi însă, invocată, potrivit art. 282 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., decât până la închiderea procedurii de cameră preliminară, nu şi în faza de judecată.

Pentru argumentele prezentate anterior, fiind întrunite toate cerinţele prevăzute de lege pentru ca acţiunile inculpatului să întrunească toate trăsăturile infracţiunii reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de inculpat, Curtea de Apel a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

În drept, Curtea a precizat că faptele inculpatului A., executor judecătoresc în cadrul A., care în perioada 15.04.2014 - mai 2018, în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarele de executare nr. x/E/2014 (prima executare şi a doua executare), nr. x/E/2015 (a doua executare), nr. y/E/2015 (prima executare şi a doua executare) şi nr. x/E/2016 (prima executare), prin actele întocmite şi prin poprirea, încasarea şi retragerea sumelor de la debitor (acte materiale ce constituie o unitate naturală colectivă), a încălcat dispoziţiile art. 5, art. 9 alin. (1) şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi dispoziţiile din C. proc. civ. privind executarea silită, cauzând o pagubă debitorului Societatea AA. SA şi totodată obţinând pentru sine un folos necuvenit în cuantum total de 5.924.320,74 RON întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. (6 acte materiale).

Cu privire la calitatea de funcţionar public a inculpatului A., Curtea a reţinut că acesta a săvârşit infracţiunea în calitate de executor judecătoresc, persoană învestită de ministrul justiţiei să îndeplinească un serviciu de interes public şi ale cărui acte, îndeplinite în limitele competenţelor legale, purtând ştampila şi semnătura acestuia, precum şi numărul de înregistrare şi data, reprezintă acte de autoritate publică şi au forţa probantă prevăzută de lege, potrivit art. 2 din Legea nr. 188/2000. Drept urmare, inculpatul este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (2) C. pen. care stabileşte că, în sensul legii penale, are calitatea de funcţionar public persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

În sarcina inculpatului au fost reţinute câte două acte materiale corespunzătoare primei şi celei de-a doua executări, cu privire la dosarele de executare silită nr. x/2014 şi nr. y/2015, având în vedere că executarea activităţii infracţionale a fost întreruptă prin pronunţarea hotărârilor definitive de către instanţele de executare în judecarea contestaţiilor la executare, care au anulat executările silite. Prin reluarea executării şi practic declanşarea unei alte executări în aceste dosare inculpatul a desfăşurat o nouă activitate infracţională corespunzătoare unui alt act material.

Totodată, Curtea a arătat că forma continuată a infracţiunii se datorează unicităţii rezoluţiei infracţionale ce rezultă din modul similar de operare, perioada de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, conţinutul concret al actelor de executare şi scopul urmărit, respectiv însuşirea unor sume importante de bani.

În privinţa cerinţei prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în varianta în vigoare la data săvârşirii faptelor, de a se obţine un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, Curtea a considerat că aceasta este îndeplinită, fiind detaliate anterior sumele care compun avantajul patrimonial obţinut pentru sine de inculpatul A. (5.924.320,74 RON, reprezentând diferenţa dintre suma totală poprită de la debitorul Societatea AA. SA în dosarele de executare silită şi sumele restituite de inculpat).

Prejudiciul produs ca urmare a activităţi infracţionale desfăşurate de inculpat având o valoare mai mare de 2.000.000 RON, devin incidente dispoziţiile art. 309 C. pen., care prevăd majorarea cu jumătate a limitelor de pedeapsă, faptele producând consecinţe deosebit de grave conform art. 183 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, Curtea a avut în vedere criteriile legale prevăzute la art. 74 alin. (1) din C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, Curtea a constatat că inculpatul a comis infracţiunea dedusă judecăţii folosindu-se de calitatea sa de executor judecătoresc, deturnând profesia exercitată de la finalitatea sa. După cum s-a reţinut cu ocazia examinării situaţiei de fapt, inculpatul a ignorat textele legale care reglementează modul de desfăşurare a activităţii de executare silită, a nesocotit în mod grav hotărârile instanţelor civile care au anulat actele de executare şi au dispus întoarcerea executării silite, a provocat părţii civile un prejudiciu însemnat, însuşindu-şi în interes personal sumele poprite.

Curtea a mai reţinut că inculpatul şi-a desfăşurat activitatea infracţională pe o perioadă îndelungată de timp (2014-2018), nu a depus nicio diligenţă în vederea recuperării prejudiciului cauzat părţii civile, nu s-a prezentat în faţa instanţei decât la două termene de judecată, după ce pe numele său au fost emise mandate de aducere, a refuzat să indice adresa unde locuieşte efectiv în prezent, aspecte care denotă că nu conştientizează gravitatea faptelor săvârşite şi urmările produse.

În activitatea de executor judecătoresc, conform înscrisurilor înaintate de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi ataşate la dosarul de urmărire penală, inculpatul a fost verificat de mai multe ori, au fost constatate mai multe abateri în desfăşurarea profesiei. De asemenea, în contestaţiile la executare judecate cu privire la dosarele de executare silită ce fac obiectul prezentului dosar penal, inculpatul a fost sancţionat de mai multe ori cu amendă judiciară de către instanţele de judecată pentru neprezentarea dosarelor de executare la solicitarea instanţelor.

În favoarea inculpatului, Curtea a reţinut faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are studii superioare şi este integrat social.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că se impune pentru infracţiunea de abuz în serviciu stabilirea unei pedepse cu închisoare îndreptată spre maximul prevăzut de norma de incriminare, limitele de pedeapsă fiind majorate conform dispoziţiilor art. 309 din C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 ani închisoare în baza art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. (6 acte materiale).

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a reţinut că faţă de ansamblul activităţilor infracţionale comise, gravitatea faptelor, urmările produse şi consecinţele sociale profund negative ale acestora, impactul asupra valorilor sociale lezate şi necesitatea constrângerii şi reeducării inculpatului, raportat şi la cuantumul pedepsei închisorii, doar executarea acestei pedepse în regim de detenţie răspunde în mod adecvat funcţiilor şi scopului pedepsei.

Având în vedere gravitatea faptelor săvârşite de inculpat desprinsă din natura acestora şi calitatea de executor judecătoresc de care inculpatul s-a folosit pentru săvârşirea acestor fapte, Curtea a apreciat că scopul pedepsei va fi realizat prin aplicarea ca pedepse complementare în temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc pe o perioadă de 5 ani.

Totodată în baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei Curtea a constatat că în cursul urmăririi penale, prin adresa nr. x/03.05.2018, Societatea AA. SA s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.366.027,22 RON.

Potrivit probelor administrate în cauză, astfel cum au fost analizate anterior, prejudiciul produs de inculpatul A. părţii civile este în cuantum de 5.924.320,74 RON, confirmat de raportul de expertiză şi este reprezentat de suma totală poprită de la debitorul Societatea AA. SA în dosarele de executare silită şi încasată în mod definitiv în conturile de consemnare al A.. Prejudiciul a fost calculat ca diferenţă dintre suma totală încasată şi sumele restituite de inculpat în dosarul de executare x/2015 - prima executare şi se compune din următoarele sume de bani: 855.791,18 RON, în dosarul de executare nr. x/E/2014 - prima executare; 369.513,60 RON, în dosarul de executare nr. x/E/2014 - a doua executare; 1.140.744,36 RON, în dosarul de executare nr. x/E/2015 - a doua executare; 1.424.512 RON, în dosarul de executare nr. y/E/2015 - prima executare; 641.280 RON, în dosarul de executare nr. x/E/2014 - a doua executare; 1.492.479,6 RON, în dosarul de executare nr. x/E/2016 - prima executare.

Cu privire la dosarul de executare nr. y/E/2015 - a doua executare, deşi partea civilă a comunicat că A., cu excepţia sumei încasate efectiv, a mai blocat prin poprire şi suma de 1.282.560 RON la S. şi P., Curtea nu a reţinut ca prejudiciu şi această sumă întrucât aceasta nu a fost retrasă din conturile părţii civile şi nu a fost efectiv încasată în conturile de consemnare ale A..

În consecinţă, a admis în parte acţiunea civilă formulată de Societatea AA. SA şi a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 5.924.320,74 RON cu titlu de daune materiale.

Raportat la soluţia dispusă cu privire la latura civilă a cauzei, Curtea a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin ordonanţa nr. 299/P/2015 din data de 24.05.2018 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, până la concurenţa sumei de 5.924.320,74 RON, pe următoarele bunuri proprietatea inculpatului, respectiv un teren intravilan în suprafaţă de 2313 mp, plus construcţii, situat în loc. Stăneşti, jud. Gorj, identificat cu nr. cadastral x 84, carte funciară nr. x, precum şi pe toate celelalte bunuri mobile (inclusiv sume de bani) sau imobile, prezente şi viitoare.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen legal, inculpatul A., care a criticat soluţia instanţei de fond pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, astfel cum au fost prezentate în scris şi susţinute oral în cursul dezbaterilor, inculpatul A., prin apărător a criticat sentinţa din perspectiva următoarelor chestiuni de fapt şi de drept:

1. Judecătorul primei instanţe a preluat în mod arbitrar cele afirmate de către procurorul de caz în actul de acuzare, fără a efectua o cercetare judecătorească şi fără a avea în vedere aspectele de nelegalitate ale lucrărilor de urmărire penală pe care se fundamentează acuzaţia.

În acest sens, a susţinut că rechizitoriul a fost întocmit la data de 15 octombrie 2018 de procuror M., în baza ordinului de delegare nr. x/12.09.2018, emis cu încălcarea normelor prevăzute de art. 57 din Legea nr. 303/2004, normele Regulamentului de Ordine interioară al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind transferul şi delegarea.

A apreciat că în considerarea efectului cauzal al nulităţii absolute a Ordinului de delegare ce stă la baza fiecărui act de urmărire penală efectuat de către procuror, toate probele pe care s-a fundamentat rechizitoriul sunt lovite de nulitate absolută şi implicit, hotărârea de condamnare apare ca fiind nelegală.

Astfel, a arătat că potrivit rechizitoriului, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu pentru modul defectuos în care a aplicat prevederile art. 625, art. 666, art. 719, art. 722, art. 787, art. 863 C. proc. civ. în desfăşurarea activităţii profesionale.

Însă, referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 666 din C. proc. civ., care prevăd în cuprinsul alin. (4) că "încuviinţarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviinţarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare", inculpatul a susţinut că prin Decizia nr. 34 din 4 februarie 2020, Curtea Constituţională a statuat că ipoteza pe care procurorul îşi fundamentează acuzaţia reprezintă o chestiune de interpretare a legii, în sensul că sarcina de a verifica legalitatea procedurilor de executare să cadă în sarcina judecătorului de la instanţa civilă de executare:

"revenind instanţelor judecătoreşti competente să se pronunţe asupra acestora, judecător ce poate dispune anularea procedurilor nelegale sau întoarcerea executării."

În susţinerea aceloraşi aspecte anterior prezentate, a invocat şi jurisprudenţa obligatorie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia garantării securităţii juridice în statele membre ale Uniunii Europene, respectiv cauza Herst c. Odvolaci prin care s-a dispus "a se da curs principiului in dubio mitius, conform căruia autorităţile publice trebuie, în cazul în care o normă juridică este ambiguă şi oferă în mod obiectiv mai multe interpretări posibile să aleagă interpretarea care este mai favorabilă destinatarului normei juridice."

Astfel, în opinia inculpatului nu poate fi stabilit un prejudiciu în sarcina executorului atât timp cât şi creditorul îi datora acestuia sume de bani care nu au fost consemnate în raportul de expertiză pe care procurorul şi-a argumentat acuzaţia. De asemenea, expertul a stabilit onorariul şi cheltuielile de executare fără a ţine seama de faptul că biroul executorului judecătoresc era plătitor de TVA.

A precizat că în toate dosarele analizate, expertul a luat în considerare doar onorariul net fără a ţine cont de facturile fiscale unde era calculată şi TVA conform normelor legale în vigoare. Toată cota de TVA aferentă onorariului şi cheltuielilor de executare a fost considerată în mod eronat de către expert a fi prejudiciu, deşi TVA se colectează şi se plăteşte statului, nefiind în acest caz nici un prejudiciu.

De asemenea, a apreciat că în mod greşit a fost trimis în judecată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, cu referire la elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte determinarea pretinsului prejudiciu, a solicitat înlăturarea raportului de expertiză efectuată în cauză în timpul urmăririi penale, nefiind respectate cerinţele legale în materie, respectiv standardul 35 CECCAR pct. 3524.1.

În raport de interpretările date în doctrină asupra pertinenţei, relevanţei şi valorii probatorii a lucrărilor de expertiză realizate cu încălcarea normelor CECCAR (Regulamentul privind auditul de calitate în domeniul serviciilor contabile), precum şi în raport de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (J.M.şi alţii c. Austriei, Cottin c. Belgiei, Stoymenov c. Macedoniei, Mantovanelli c. Franţei, Matytsina c. Rusiei), inculpatul a apreciat că se impune înlăturarea atât a raportului de expertiză întocmit în cauză, cât şi a precizărilor ulterioare.

2. Instanţa de fond trebuia să dispună încetarea procesului penal, având în vedere că fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost dezincriminată, aprecierea asupra legalităţii actelor de executare desfăşurate de executorul judecătoresc fiind în sarcina instanţei civile.

În opinia inculpatului, soluţia de achitare era singura oportună şi faţă de dispoziţiile general obligatorii ale Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 392/06.06.2017 şi 405/15.06.2016.

A considerat că în cauză, faţă de termenul expres prevăzut de lege pentru punerea în acord a dispoziţiilor Curţii Constituţionale cu legislaţia în vigoare a expirat, cu consecinţa încetării imediate a efectelor juridice a normei penale incriminate, fapt pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 16 coroborat cu dispoziţiile art. 17 C. proc. pen. cu privire la încetarea procesului penal.

Faţă de aceste aspecte, a solicitat achitarea în raport de dispoziţiile art. 396 alin. (1) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 248 C. pen. anterior şi art. 297 C. pen., deoarece fapta pentru care a fost trimis în judecată şi s-a efectuat cercetarea judecătorească a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a noului C. pen.

În acest sens, a precizat că după emiterea deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 nu se poate formula acuzaţia de abuz în serviciu fără a examina şi fără a raporta abuzul în serviciu prezumat la normele speciale în materia în care inculpatul îşi desfăşura activitatea. Aşadar, a apreciat că numai în măsura în care se dovedea că a nesocotit aceste reguli speciale de administrare a activităţilor de executor bancar sau acelea specifice activităţii de executor judecătoresc se putea menţine acuzaţia de abuz în serviciu.

De asemenea, a susţinut că relevante sunt considerentele Deciziei nr. 265 din 06.05.2014 pronunţată de Curtea Constituţională, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., precum şi Decizia nr. 599 din 21.10.2014 a Curţii Constituţionale prin care se defineşte noţiunea de "acuzaţie" şi "notificare/aducere la cunoştinţă a acuzaţiei": parag. 33 şi parag. 45 "conceptul de acuzaţie în materie penală trebuie înţeles în sensul Convenţiei şi poate fi definit drept notificarea oficială din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale, definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau absenţa unor repercusiuni importante asupra situaţiei suspectului (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 1980 pronunţată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, parag. 46; Hotărârea din 15 iulie 1982 pronunţată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, parag. 73). C. proc. pen. român consacră trei modalităţi de acuzaţie în materie penală reglementate de art. 307 referitor la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, art. 309 referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale şi la aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi art. 327 lit. a) referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată. (...) notificarea oficială constă în comunicarea către inculpat a unei copii certificate a rechizitoriului în condiţiile art. 344 alin. (2) din acelaşi cod ce dispune cu privire la procedura camerei preliminare."

Deopotrivă, inculpatul a mai invocat Sentinţa penală nr. 1057/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost examinată şi soluţionată chestiunea de drept referitoare la noţiunile de "acuzaţie" şi "notificare/aducere la cunoştinţă a acuzaţiei": precizările şi completările făcute de procuror, cu ocazia dezbaterilor, în legătură cu dispoziţiile din legislaţia primară, despre care s-a susţinut că au fost încălcate de inculpată, (...) în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu pot fi supuse controlului jurisdicţional, întrucât exced acuzaţiilor aduce prin rechizitoriu, a cărui regularitate a fost verificată cu caracter de autoritate de lucru judecat în procedura de cameră preliminară.

3. Cu privire la forma infracţiunii, a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că atât infracţiunea de abuz în serviciu, cât şi infracţiunea de fals intelectual au fost săvârşite ca infracţiune unică continuă, constând în îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu.

În acest sens, a susţinut că doctrina în materie, în mod constant, a apreciat că infracţiunea de abuz în serviciu are caracter subsidiar în raport de alte infracţiuni săvârşite de funcţionari. Mai mult, caracterul subsidiar al infracţiunii de abuz în serviciu a fost acceptat şi în jurisprudenţă, amintind în acest sens Deciziile nr. 1019/1996 şi 5058/2004 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A mai arătat că procurorul nu a înţeles să valorifice juridic Decizia nr. 77 din 6 noiembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, referitoare la interpretarea şi aplicarea în timp a dispoziţiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., prin care s-a statuat că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 895 din 17 decembrie 2015 se produc şi asupra încheierilor de încuviinţare a executării silite date de executorul judecătoresc anterior publicării acestei decizii, dacă motivul de nulitate decurgând din necompetenţa executorului judecătoresc a fost invocat în cadrul contestaţiei la executare formulate în termen, după publicarea deciziei instanţei constituţionale în Monitorul Oficial.

La data de 10.11.2021, inculpatul A. a depus la grefa instanţei o cerere prin care a solicitat repunerea cauzei pe rol motivat de faptul că se impune reluarea cercetării judecătoreşti pentru a se aduce lămuriri esenţiale pentru aflarea adevărului şi pentru corecta soluţionarea a cauzei.

A mai arătat faptul că la data la care a dat declaraţie în faţa instanţei de apel se afla sub tratament medicamentos şi a dat explicaţii confuze faţă de aspectele esenţiale ale cauzei.

Analiza cererii de repunere pe rol formulată de inculpatul A. este neîntemeiată în opinia Înaltei Curţi, considerentele pentru care s-a formulat o astfel de solicitare reprezintă în esenţă o reiterare a motivelor de apel ce vor fi analizate în cadrul procesual adecvat şi care nu impun reluarea cercetării judecătoreşti.

Nici susţinerea inculpatului conform căreia la data la care a dat declaraţie era sub tratament medicamentos cu substanţe psihoactive şi că a dat explicaţii confuze nu este una care să impună repunerea cauzei pe rol, audierea inculpatului A. în faţa instanţei de apel s-a efectuat la două termene, tocmai pe considerentul că la momentul la care s-a încercat prima sa audiere a învederat instanţei de apel că nu se simte bine din punct de vedere medical, sens în care au fost suspendate audierile pentru un alt termen de judecată când acesta a fost în măsură să declare aspecte ce ţin de acuzarea adusă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată şi reţine următoarele:

Inculpatul A. a formulat multiple motive de apel care deşi din lecturarea şi susţinerea lor nu au avut un caracter cursiv, în esenţă au vizat aceleaşi critici.

Analiza motivelor de apel invocate de inculpatul A. prin apărătorul său ales reliefează şi impun în opinia Înaltei Curţi, pentru o corectă şi detaliată prezentare structurarea acestora pe două paliere:

- Primul palier relevă aspecte ce ţin de nelegalitatea hotărârii apelate şi care în opinia apelantului inculpat A. se circumscriu cazului de nulitate absolută, care deşi neindicat de inculpat prin apărătorul său ales se circumscrie, în opinia Înaltei Curţi, dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/2017 publicată în M.Of. nr. 566/17.07.2017.

Posibilitatea de a analiza legalitatea probelor ce au fost analizate în procedura camerei preliminare este conferită instanţei de apel, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 802 din 5 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 116 din 06.02.2018, prin care instanţa de control constituţional a statuat în parag. 29: "probele menţinute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva constatării inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate, în condiţiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalităţii procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită. De altfel, potrivit art. 346 alin. (5) din C. proc. pen., doar probele excluse în camera preliminară nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei."

Critica pe acest palier vizează susţinerea că rechizitoriul a fost întocmit la data de 15 octombrie 2018 de procuror M., în baza ordinului de delegare nr. x/12.09.2018, emis cu încălcarea normelor prevăzute de art. 57 din Legea nr. 303/2004, normele Regulamentului de Ordine interioară al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind transferul şi delegarea şi că în considerarea efectului cauzal al nulităţii absolute a Ordinului de delegare ce stă la baza fiecărui act de urmărire penală efectuat de către procuror, toate probele pe care s-a fundamentat rechizitoriul sunt lovite de nulitate absolută şi implicit, hotărârea de condamnare apare ca fiind nelegală.

Pe acelaşi palier al nelegalităţii, inculpatul A. a invocat nemotivarea sentinţei apelate şi a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare către prima instanţă, pentru a se respecta dreptul la un proces efectiv, întrucât a apreciat că judecătorul primei instanţe a interpretat, în mod superficial, probele de la dosarul cauzei, încălcându-se astfel, principiul dublului grad de jurisdicţie în ceea ce priveşte modul în care ar fi examinată fiecare acuzaţie adusă inculpatului cu referire la cele 6 dosare de executare.

- Al doilea palier reclamă o analiză pe fondul acuzaţiei adusă inculpatului A. şi ţine de netemeinicia soluţiei de condamnare, sens în care instanţa de fond trebuia să dispună încetarea procesului penal, având în vedere că fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost dezincriminată, aprecierea asupra legalităţii actelor de executare desfăşurate de executorul judecătoresc fiind în sarcina instanţei civile, iar soluţia de achitare era singura oportună şi faţă de dispoziţiile general obligatorii ale Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 392/06.06.2017 şi nr. 405/15.06.2016.

- Cu privire la forma infracţiunii, a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că atât infracţiunea de abuz în serviciu, cât şi infracţiunea de fals intelectual au fost săvârşite ca infracţiune unică continuă, constând în îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu.

În analiza criticilor de nelegalitate astfel cum au fost structurate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse:

Primul motiv de nelegalitate susţinut de inculpat, dincolo de faptul că acesta a fost invocat şi în etapa camerei preliminare şi a fost analizat riguros şi cu acel prilej, faţă de faptul că inculpatul A. a circumscris acest motiv de nelegalitate ce vizează practic competenţa organului de urmărire penală unui caz de nulitate absolută, Înalta Curte va analiza acest motiv punctând aspecte esenţiale circumscrise acestei critici.

Apreciază Înalta Curte că tocmai în respectarea principiului legalităţii şi al aflării adevărului, pe acest aspect, în contestaţia formulată de inculpatul A. în procedura de cameră preliminară, Înalta Curte a dispus prin Încheierea nr. 175 din şedinţa din camera de consiliu din data de 22 martie 2019 admiterea contestaţiei formulată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii de cameră preliminară nr. 1 din data de 09 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a desfiinţat, în parte, încheierea penală atacată numai în ceea ce priveşte soluţionarea chestiunii prealabile ori a excepţiei de nelegalitate referitoare la anularea ordinului din 23.07.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus delegarea domnului procuror M. la DNA - ST Craiova pe perioada 13.09.2018 - 13.03.2019 şi a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Craiova, în vederea rejudecării cauzei.

Conformându-se dispoziţiilor instanţei de control, instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Craiova, a efectuat verificările dispuse, a constatat că actele de urmărire au fost valabil îndeplinite de către procurorul de caz, iar în controlul acestei dispoziţii ca efect al unei noi contestaţii formulată de inculpatul A. strict pe aceleaşi aspecte, Înalta Curte a respins contestaţia acestuia.

În esenţă, inculpatul A. a invocat nelegalitatea actului de sesizare a instanţei învederând că a fost întocmit de un procuror care nu îşi desfăşura în mod legal activitatea în cadrul unităţii de parchet emitente, ordinul nr. 1534 din 23 iulie 2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care magistratul fusese delegat la Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova, fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 57 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 303/2004.

Analiza reglementărilor ce viza condiţiile de delegare a magistraţilor, respectiv art. 57 din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la 23 iulie 2018, data emiterii ordinului contestat, dar şi la momentul întocmirii rechizitoriului din prezenta cauză (15 octombrie 2018), stabilea în alin. (7) că, în interesul serviciului, procurorii puteau fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcţii de conducere, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 6 luni, iar în alin. (8) prevăzându-se că delegarea procurorilor poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult încă 6 luni şi deşi în actul normativ delegarea procurorilor era limitată la 6 luni, cu posibilitatea prelungirii pentru cel mult încă 6 luni, acesta nu impunea nicio interdicţie de a se emite o nouă delegare la expirarea intervalului de 6 luni şi, respectiv, 1 an.

Se observă astfel că nu exista nicio interdicţie, la încetarea perioadei iniţiale de 6 luni sau la expirarea duratei de prelungire a acesteia, ca procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată dispune o nouă delegare a procurorului pe aceeaşi funcţie sau pe o funcţie diferită, la aceeaşi unitate de parchet sau chiar la o altă unitate.

Verificarea punctuală a ordinului nr. 1534 din 23 iulie 2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, relevă în opinia Înaltei Curţi în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la fond şi cu dispoziţia instanţei de control, că acesta a fost emis în temeiul art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 şi a vizat delegarea procurorului M. începând cu data de 13 septembrie 2018 pe o perioadă de 6 luni în funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova, iar nu prelungirea delegării respectivului magistrat, aşa cum a susţinut apărarea.

Legea nr. 242/2018 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 868 din 15 octombrie 2018), care a modificat Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în sensul introducerii condiţiei ca delegarea magistraţilor (judecător sau procuror) să poată fi făcută numai la instanţe sau parchete la care au dreptul să funcţioneze potrivit gradului profesional dobândit, a intrat în vigoare la 18 octombrie 2018, deci ulterior emiterii ordinului contestat, dar şi a rechizitoriului din cauză (întocmit la 15 octombrie 2018), nefiind incidentă în speţă respectiva condiţie, situaţia fiind identică şi în ceea ce priveşte cerinţele de vechime prevăzute de art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ce trebuie îndeplinite de magistraţi pentru a fi numiţi, iar nu delegaţi, în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de vreme ce acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 92/2018 care a intrat în vigoare la 16 octombrie 2018.

Pe aceste coordonate, Înalta Curte, ca instanţă de apel în acord cu judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova şi instanţa de control apreciază că motivul de nulitate invocat sub aspectul competenţei funcţionale a procurorului care l-a întocmit ce ar avea drept consecinţă restituirea cauzei la parchet, este nefondată.

În analiza criticii de nelegalitate ce vizează nemotivarea hotărârii apelate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare ca efect al încălcării art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte apreciază deopotrivă că ne aflăm în prezenţa unor aprecieri pur subiective ce nu pot fi valorificate în sensul solicitat de inculpat.

Potrivit dispoziţiilor art. 393 C. proc. pen., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se în considerentele hotărârii adoptate atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, însă obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat.

Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (cauza Boldea împotriva României), fiind astfel suficient ca din întregul hotărârii să reiasă că a răspuns acestor argumente.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de egalitate şi temeinicie." (extras din Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 216/2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 548 din data de 3 iulie 2019).

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia (Curtea Europeană a Drepturilor Omului cauza Achina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României), iar singura garanţie că instanţa a analizat susţinerile părţilor, argumentele şi probele administrate o reprezintă motivarea hotărârii judecătoreşti.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Analizând motivele de apel prin prisma criticilor formulate pe acest palier, Înalta Curte apreciază că în realitate inculpatul A., invocă practic neregularităţi care dincolo de faptul că nu se regăsesc în analiza sentinţei instanţei de fond, nu au la bază nicio critică reală sau obiectivă în contextul în care el însuşi nu s-a prezentat în instanţă spre a fi audiat, a refuzat deopotrivă să dea declaraţii şi să se prezinte în cursul urmăririi penale rezumându-se doar la a blama modul în care s-au derulat atât activitatea de urmărire penală cât şi cea de judecată şi fără să poată explica în concret care sunt elementele care l-au determinat să ajungă la concluzia că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nemotivată şi se impune desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare.

Dincolo de faptul că prezentul dosar impunea o examinare riguroasă a dosarelor de executare, pentru că ceea ce se impută în esenţă inculpatului are legătură cu modul defectuos în care a aplicat legea cu prilejul punerii în executare a unor sentinţe civile, examinare care din punctul de vedere al Înaltei Curţi s-a realizat pe deplin, inculpatul A. critică practic modul de redactare al hotărârii care din punctul său de vedere reprezintă o preluare a actului de sesizare.

Această critică nu este însă una reală, Înalta Curte apreciază că atâta timp cât în considerente instanţa de fond a analizat probele care au fost administrate şi a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, fiind indicate toate temeiurile de drept avute în vedere, soluţia exprimată prin dispozitiv este susţinută şi nu rămâne pur formală, fiind corolarul motivelor ce au precedat-o, astfel că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pe acest considerent.

Pe fondul soluţiei pronunţată în cauză şi în analiza motivelor ce se circumscriu criticilor de netemeinicie a soluţiei pronunţată în cauză, Înalta Curte apreciază, dat fiind specificul acestei proceduri, dincolo de analiza punctuală şi exhaustivă a condiţiilor care reliefează neechivoc încălcarea de către inculpatul A. a dispoziţiilor legale care reglementează executarea silită directă, că se impun a fi făcute referiri la unele consideraţiuni de ordin teoretic cu privire la natura acestei proceduri.

Dispoziţiile C. proc. civ. reglementează principalele raporturi execuţionale ce se nasc la data declanşării procedurii de executare silită, raporturi ce se concretizează în două modalităţi de executare silită, respectiv:

1. executarea silită directă cât şi

2. executarea silită indirectă.

Executarea silită directă îmbracă trei forme:

- predarea silită a bunurilor mobile (art. 896 - 902 C. proc. civ.) şi

- executarea silită a altor obligaţii de a face sau

- a obligaţiilor de a nu face (art. 903 - 914 C. proc. civ.) ce se bucură de prezenţa dispoziţiilor speciale privind executarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori.

Cele trei forme de executare silită directă constituie procedura aplicabilă în toate raporturile execuţionale, indiferent de calitatea creditorului sau debitorului. Conform art. 888 C. proc. civ. pot forma obiectul executării silite directe obligaţiile privind: lăsarea posesiei unui bun, predarea unui bun sau a folosinţei acestuia, evacuarea debitorului dintr-o locuinţă sau dintr-o altă incintă, desfiinţarea unei construcţii, plantaţii sau a altei lucrări, îndeplinirea oricărei alte activităţi stabilite pentru realizarea drepturilor creditorului.

Practic, executarea silită directă este acea modalitate a executării silite care intervine în cazurile în care creditorul tinde la realizarea în natură a unei obligaţii de a face sau de a nu face stabilită prin titlu executoriu.

Aşadar, prin executarea silită directă se înţelege întotdeauna executarea silită în natură, spre deosebire de executarea silită indirectă care presupune o executare silită prin echivalent şi deşi sunt situaţii când executarea se realizează prin îndeplinirea de către creditor a prestaţiei pe cheltuiala debitorului caz în care ne aflăm tot în prezenţa unei executări silite directe.

Astfel ori de câte ori executarea silită în natură este posibilă creditorul trebuie să urmărească a o obţine în acest fel şi mai mult decât atât, el este ţinut să primească în natură prestaţia astfel cum este stabilită în titlu executoriu, nefiind îndreptăţit să solicite înlocuirea acesteia cu echivalent bănesc.

O altă chestiune teoretică ce necesită lămuriri din punctul de vedere al Înaltei Curţi şi care are legătură cu conţinutul acuzaţiei şi mai exact cu sumele încasate de inculpatul A. cu titlu de cheltuieli de executare este cea subsumată acestei noţiuni şi care impune o abordare mai explicită a noţiunii de cheltuieli de executare în sensul de a se arăta ce reprezintă şi ce intră în conţinutul acestora.

Astfel, sfera acestor cheltuieli este prevăzută la art. 670 alin. (3) din C. proc. civ. republicat, cu modificările şi completările ulterioare: 1. taxele de timbru necesare declanşării executării silite;

2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;

3. onorariul avocatului în faza de executare silită;

4. onorariul expertului, al traducătorului şi al interpretului;

5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită;

6. cheltuielile de transport;

7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.

Sumele datorate cu titlu de cheltuieli de executare ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta. În cazul în care sumele stabilite nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepţia onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripţie. Pentru sumele stabilite încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât şi pentru executorul judecătoresc.

Onorariul executorului judecătoresc este un drept, calificat în acest sens de art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 însă acesta trebuie exercitat în limitele legii şi ale bunei credinţe, până la graniţa abuzului de drept, astfel cum impun dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din C. civ., pentru că la stabilirea onorariilor au fost avute în vedere tarife care să reflecte cheltuiala executorului judecătoresc, efortul intelectual, complexitatea şi valoarea actului, precum şi răspunderea executorului judecătoresc pentru actul îndeplinit [art. 55 alin. (3) din Regulament].

Practic, noţiunea de "cheltuială a executorului judecătoresc", ca element component al onorariului său, include costurile de natură logistică a actelor/operaţiunilor efectuate de acesta:

- cheltuieli de înregistrare şi formare dosar de executare;

- cheltuieli de redactare adrese;

- cheltuieli de emitere adrese de poprire;

- cheltuieli emitere somaţii;

- cheltuieli de întocmire proces-verbal de îndeplinire a procedurii;

- cheltuieli de întocmire proces-verbal de distribuire sumă;

- cheltuieli de arhivare dosar de executare.

În cazul obligaţiei de a face onorariul executorului judecătoresc trebuie să fie perceput pentru notificarea şi comunicarea actelor de procedură, iar nu raportat la valoarea creanţei ce se execută.

Sub acest aspect, onorariul executorului judecătoresc pentru executarea unei obligaţii de a face este conform art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON, iar activităţile executorului în cadrul unei astfel de obligaţii se concretizează în obţinerea executării silite, emiterea somaţiei şi comunicarea ei.

Referirea la aceste aspecte teoretice se impune a fi analizată din punctul de vedere al Înaltei Curţi, pentru a structura şi a analiza într-un mod cât mai facil şi explicit actele materiale cu caracter infracţional reţinute în sarcina inculpatului prin prisma normelor de drept încălcate şi în strictă analiză şi corelare.

Pe aceste coordonate de principiu, Înalta Curte va analiza astfel fiecare act material în parte cu indicarea în concret a situaţiei juridice existente, a normelor de drept încălcate şi a aspectelor ce evidenţiază neechivoc din punctul de vedere al instanţei faptul că executările silite demarate de inculpat au fost abuzive, făcute cu rea credinţă şi cu eludarea dispoziţiilor legale.

I. În ceea ce priveşte actul material ce îi are la bază pe creditorii B. şi D., Înalta Curte apreciază că se impune a fi expusă succesiunea juridică a actelor care au stat la baza formării dosarului de executare x/2014 şi în ce constă activitatea infracţională a inculpatului A. în raport de cererea cu care a fost investit şi în raport de ceea ce acesta a îndeplinit în mod efectiv.

Astfel la baza dosarului de executare mai sus menţionat stă Sentinţa civilă nr. 6040/20.09.2010 prin care a fost obligată petenta debitoare să lase în deplină proprietate şi liniştită folosinţă reclamanţilor B. şi D. terenul în suprafaţă de 243 m.p. individualizat prin raportul de expertiză întocmit de inginer T., după cum urmează: vecini la N - rest proprietate reclamant pe dimensiunea de 12,49 m, la E - U.., V. pe dimensiunea de 70,22 m, la S - rest proprietate teren extravilan pe dimensiunea de 16 m şi la V - W. pe dimensiunea de 70,24 m teren ce face parte din suprafaţa de 2496 mp având numărul cadastral x situat în intravilanul comunei Fărcăşeşti, sat Timişeni, jud. Gorj.

Totodată, debitoarea a fost obligată să-şi ridice de pe terenul reclamanţilor în suprafaţă de 243 m.p., construcţiile individualizate prin raportul de expertiză întocmit de expert T., respectiv o porţiune dintr-un bazin subteran de apă notat cu C1, o staţie de pompe notată cu C2 şi o porţiune din sediul administrativ notat cu C 3 pe planul de situaţie anexat, precum şi la plata către reclamanţi a sumei de 237,8 RON cu titlu de despăgubiri civile, cât şi a sumei de 3050 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2011 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, la data de 12.04.2011, reclamanţii B. şi D. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC DD. SA, ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie autorizaţi să îndeplinească personal sau printr-o persoană autorizată, pe seama şi pe cheltuiala pârâtei debitoare, lucrările menţionate în dispozitivul Sentinţei civile nr. 6040/20.09.2010 pronunţate de Judecătoria Târgu Jiu în dosar x/2010, care constituie titlu executoriu şi obligarea pârâtei debitoare la plata cheltuielilor de judecată.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2011, iar prin Încheierea nr. 1051C/30.05.2011 au fost autorizaţi reclamanţii să îndeplinească ei înşişi sau prin alte persoane, pe seama şi pe cheltuiala debitoarei, obligaţia stabilită în sarcina acesteia prin Sentinţa civilă nr. 6040/2011 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2010, respectiv să ridice de pe terenul proprietatea lor, situat în intravilanul com. Fărcăşeşti, sat Timişeni, în tarlaua x, parcela nr. 1086, construcţiile individualizate prin raportul de expertiză întocmit în Dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Târgu Jiu de expert T., respectiv o porţiune dintr-un bazin subteran de apă, notat cu C1, o staţie de pompe, notată cu C2 şi o porţiune din sediul administrativ, notată cu C3 pe planul de situaţie existent la acel dosar, precum şi la 1519 RON cheltuieli de judecată.

În considerentele Încheierii nr. 1051/C/30.05.2011, instanţa a reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia menţionată în dispozitivul Sentinţei civile nr. 6040/20.09.2010 a Judecătoriei Târgu Jiu, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv dosarul de executare nr. x/E/2011 al A., deşi s-a emis o somaţie în acest sens, motiv pentru care a apreciat că cererea formulată de reclamanţi este întemeiată, aceştia având dreptul să solicite îndeplinirea întocmai a obligaţiei menţionate mai sus, fiind îndeplinite dispoziţiile art. 1077 C. civ. şi art. 5802 C. proc. civ.

Pe aceste coordonate, inculpatul A. emite adresă de înfiinţare a popririi în dosarul de executare nr. x/E/2014 pentru suma de 687.342,59 RON deşi suma stabilită de expert iniţial era de 429.906 RON, inclusiv TVA, sumă ce reprezintă contravaloarea lucrării de ridicare/desfiinţare construcţii şi restabilire a situaţiei anterioare a obligaţiei de a face, având în vedere titlul executoriu reprezentat de dispozitivul Sentinţei civile nr. 6040/20.09.2010 şi Încheierea nr. 1051C/30.05.2011, precum şi Încheierea nr. 4/10.06.2014, cât şi Încheierea nr. 2223/23.04.2014 (aşa cum a fost modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale) prin care a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitoarei SC DD. SA, în baza titlurilor executorii reprezentate de Sentinţa civilă nr. 6040/20.09.2010 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2010, executat parţial şi Încheierea nr. 1051C/30.05.2011 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2011 pentru ridicare de construcţii şi lucrări, conform Încheierii nr. 1051C/30.05.2011, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosar nr. x/2011, precum şi a cheltuielilor de executare ocazionate de prezenta cerere, fiind autorizaţi creditorii B. şi D., să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlurile executorii.

Urmare a faptului că s-a dispus poprire pe o sumă nejustificat de mare, dincolo chiar de ceea ce se stabilise prin raportul de expertiză efectuat în cauză şi în raport de faptul că suma poprită de inculpat nu a fost predată nici creditorului şi nici nu a fost folosită pentru executarea unor eventuale lucrări, care de altfel nu au fost niciodată executate, prin Încheierea nr. 3357/20.06.2014 pronunţată în Dosarul cu nr. x/2014 al Judecătoriei Târgu Jiu s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite din cadrul contestaţiei la executare ce făcea obiectul prezentului dosar. A reţinut instanţa cu privire la cerinţa urgenţei măsurii ce s-a solicitat a fi luată pe acea cale, că suma de 429.906 RON, inclusiv TVA a fost stabilită, în condiţiile art. 902, art. 628 C. proc. civ., prin încheiere de către executorul judecătoresc, încheiere ce constituie titlu executoriu, însă această încheiere poate fi contestată în condiţiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ., posibilitate de care debitoarea a uzat prin formularea contestaţiei înregistrată sub nr. x/2014, raportat la valoarea mare a debitului, dar şi la faptul că au fost evaluate şi alte lucrări decât cele menţionate în titlul executoriu (de exemplu, cele privind restabilirea situaţiei anterioare), precum şi la faptul că în adresa de înfiinţare a popririi nu sunt oferite informaţii obiective cu privire la modalitatea calculării debitului sau la împrejurarea că încheierea prin care au fost stabilite aceste despăgubiri a fost sau nu comunicată.

În data de 03.07.2014 s-a dispus suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze motivat de faptul că cererea de suspendare a fost întemeiată pe lipsa unui titlu executoriu şi a unei încheieri de încuviinţare a executării silite pentru suma de 469.998 RON, aceste susţineri nefiind necesar să fie probate în vreun mod de către contestatoare, creditorul care a demarat executarea silită trebuind să prezinte titlul executoriu şi încheierea pronunţată de instanţă prin care a fost autorizat executorul judecătoresc să execute prin poprire suma de 469.998 RON.

Acest titlu executoriu nu a fost prezentat de către creditor şi, în condiţiile în care obiectul executării silite în Dosarul nr. x/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc A. îl reprezenta Sentinţa civilă nr. 6040/20.09.2010 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2010 şi Încheierea nr. 1051C/30.05.2011 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2011, astfel că pentru executarea silită prin poprire a sumei de 469.998 RON nu exista un titlu executoriu, iar inexistenţa titlului executoriu reprezintă un motiv temeinic, în sensul prevăzut de art. 718 C. proc. pen., pentru a se putea dispune suspendarea executării silite.

Înalta Curte constată că de fapt, prin cele două titluri executorii a fost stabilită obligaţia debitoarei Societatea AA. SA de a ridica de pe terenul proprietatea apelanţilor intimaţi B. şi D. construcţiile individualizate în raportul de expertiză întocmit în Dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Târgu Jiu şi în caz de refuz au fost autorizaţi creditorii B. şi D. să treacă la urmărirea silită a obligaţiei cuprinsă în titlul executoriu, fiind autorizaţi aceştia să îndeplinească ei înşişi obligaţia stabilită prin Sentinţa civilă nr. 6040/2011 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2010.

Astfel, nu a existat în cele două hotărâri menţionate (şi ale căror dispoziţii sunt executate silit în Dosarul nr. x/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc A.) nicio dispoziţie referitoare la obligarea Societăţii AA. SA la plata sumei de 469.998 RON, iar autorizarea creditorilor de a îndeplini, pe cheltuiala debitorilor obligaţiile instituite prin Sentinţa civilă nr. 6040/20.09.2010 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2010 nu a echivalat cu posibilitatea creditorilor de a pretinde direct, de la debitori, suma apreciată ca necesară pentru executarea acestor dispoziţii.

Toate acestea coroborate cu Dosarul de executare silită nr. x/2014 al A. conduc neechivoc la concluzia că hotărârile judecătoreşti amintite anterior au intrat în putere de lucru judecat, atât dispozitivul cât şi considerentele acestora şi ceea ce este practic cel mai important, este faptul că intimaţii creditori aveau un titlu executoriu ce avea ca obiect obligaţie de a face (ridicare construcţii) prin Sentinţa civilă nr. 6040/20.09.2010 şi un titlu ca aceste lucrări să se poată executa de către creditori pe seama debitorului (Încheierea nr. 1051C/2011).

Aşadar, doar aceste titluri executorii puteau fi puse în executare silită şi chiar dacă executorul judecătoresc a întocmit expertize de evaluare în primă fază pentru ridicare construcţii şi ulterior întocmindu-se un supliment la expertiză pentru readucerea la situaţia avută anterior şi consolidarea construcţiilor care ar fi putut fi afectate prin ridicarea construcţiilor, al doilea raport nu numai că nu a fost comunicat debitorului, prin poprirea sumelor de bani de către executor fără să existe în dosarul de executare silită nici un document din care să rezulte ce distribuire a avut această sumă de bani, inculpatul A. a transformat cu ştiinţă obligaţia din sarcina debitoarei descrisă în cele două titluri executorii într-o acţiune în pretenţii, respectiv o veritabilă vânzare-cumpărare a imobilelor ce trebuiau ridicate de pe terenul creditorilor intimaţi.

Practic, debitorul în acest dosar a contestat doar operaţiunea de poprire şi nu a contestat sumele înscrise în rapoartele de expertiză întocmite în dosarul de executare silită, deşi avea această posibilitate întrucât orice act de executare silită poate fi contestat de către petent la momentul aducerii la cunoştinţă a acelui act în termen legal.

Relevant este însuşi modul în care inculpatul a transformat executarea directă într-una în pretenţii şi care a determinat anularea formelor de executare pentru că în mod evident a schimbat obiectul executării şi ca atare instanţa nu a putut considera legale actele de executare silită întocmite în cauză privind poprirea, întrucât printr-o astfel de executare silită obiectul litigiului ce a stat la baza titlului executoriu din 2010, s-a transformat într-o vânzare-cumpărare.

Tocmai de aceea instanţele civile au anulat formele de executare din dosarul de executare nr. x/E/2014 al B.E.J A.: somaţia de executare emisă la data de 12.05.2014 în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în sumă de 1519 RON şi cheltuielile de executare silită aferente, executarea silită prin înfiinţarea popririi din data de 11.06.2014 pentru suma de 429.906 RON inclusiv TVA şi cheltuieli de executare aferente în cuantum de 40.092 RON către P. SA, Q. SA, executarea silită prin înfiinţarea popririi din data de 18.06.2014 pentru suma de 183.092,59 RON inclusiv TVA şi cheltuieli de executare aferente în cuantum de 16.252 RON către P. SA, Q. SA, procesul-verbal din 14.07.2014 şi a dispus întoarcerea executării silite cu restabilirea situaţiei anterioare până la ultimul act de executare silită rămas valabil, respectiv încuviinţarea executării silite, expertizele tehnice efectuate în cauză şi proiectul nr. 12/2014.

Peste toate aceste nelegalităţi şi dincolo de faptul prin Decizia civilă nr. 1476/13.11.2015 pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/2014, s-a luat act că apelanţii B. şi D. au renunţat la apelul civil declarat împotriva Sentinţei nr. 3102/06.05.2015, inculpatul a ignorat solicitările prin care creditorii, conform propriilor declaraţii, i-au solicitat să pună capăt executării şi au făcut numeroase demersuri în sensul în care au încercat să îl contacteze telefonic şi au trimis chiar şi un înscris în acest sens.

Şi deşi încă din data de 20.06.2014, dată la care Judecătoria Târgu Jiu a dispus suspendarea provizorie a executării silite, inculpatul A. nu putea să mai efectueze niciun fel de act în dosarul de executare silită, prin încheierea întocmită de inculpat în data de 25.06.2014 acesta a dispus reţinerea sumei de 56.344 RON, cu titlu de cheltuieli de executare şi mai mult decât atât cu încălcarea dispoziţiile imperative ale instanţei a ignorat interdicţia pusă de aceasta şi la data de 2.02. 2016 a constatat inexistenţa impedimentelor la continuarea executării silite şi a stabilit cheltuieli de executare silită de 369.513,60 RON, sumă poprită şi reţinută.

Cu privire la cheltuielile de executare generate de punerea în executare a acestei sentinţe, este de remarcat modul fraudulos prin care inculpatul a stabilit şi şi-a însuşit o sumă uriaşă cu titlu de cheltuieli de executare.

Şi-a stabilit inculpatul A. fără nicio justificare legală cheltuieli de executare silită în cuantum de 40.092 RON şi respectiv de 16.252 RON, vădit disproporţionate faţă de obiectul executării silite, fiind încălcate dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON, cu motivarea puerilă că din punctul său de vedere trebuia stabilit onorariu de 5.200 RON pentru fiecare act de executare.

Mai mult decât atât a solicitat efectuarea unui supliment la raport de expertiză care a stabilit valoarea 183.092,59 RON drept cuantum al contravalorii lucrărilor necesare consolidării construcţiilor şi suma de 16.252 RON cheltuieli de executare silită.

Executorul a stabilit onorariile proiectanţilor pentru întocmirea proiectului tehnic de desfiinţare lucrări în sumă de 18.000 RON şi a emis din nou adrese de înfiinţare poprire pe conturile debitorului Societatea AA. SA către mai multe instituţii bancare pentru suma de 199.344,59 RON, iar conform încheierilor întocmite de inculpatul A. în dosarul de executare, suma de 612.998,59 RON reprezenta contravaloarea lucrărilor, iar suma de 74.344 RON reprezenta cheltuielile de executare (compusă din 40.092 RON, 16.252 RON şi 18.000 RON), suma stabilită de inculpat în acest dosar a fost cuantificată la 687.342,59 RON.

Apărarea inculpatului că a taxat fiecare act de executare cu câte 5.200 de RON este una lipsită de orice logică în condiţiile în care însuşi textul de lege invocat în apărarea sa susţine şi relevă contrariul.

Potrivit raportului de constatare, A. a încasat în perioada iunie - iulie 2014 suma de 855.791,18 RON în contul de consemnare deschis la N., situaţie confirmată atât de Societatea AA. SA prin adresa nr. x/03.05.2018 dar şi de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.

De asemenea, potrivit raportului de constatare şi raportului de expertiză, în perioada 2015 - mai 2018, toată suma sau cea mai mare parte a acesteia a fost retrasă din cont de către inculpatul A. şi în pofida dispoziţiilor instanţelor civile executorul judecătoresc nu a restituit debitorului sumele poprite, ci în mod abuziv, în perioada 2015 - 2017 a transferat şi ulterior, a retras din contul de consemnare, în interes personal, toată suma de 855.791,18 RON sau cea mai mare parte a acesteia.

Totodată, cheltuielile de executare silită în cuantum de 40.092 RON şi respectiv de 16.252 RON, stabilite de inculpatul A., au fost vădit disproporţionate faţă de obiectul executării silite, fiind încălcate dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON.

Succesiunea de acte astfel cum a fost prezentată şi reliefată relevă faptul că în realitate inculpatul A. prin poprirea sumelor de bani şi în absenţa oricărui document justificativ care să explice şi să demonstreze punerea în executare a obligaţiei de a face a invertit în mod nelegal executarea silită în natură într-o executare silită indirectă poprind nejustificat echivalentul prestaţiei pe motiv că acesta nu mai poate fi executat în natură fără ca în realitate să facă vreun demers în acest sens.

Practic, pentru această situaţie nou creată şi pentru care inculpatul nu a avut nici un temei legal se impunea încuviinţarea instanţei pentru executarea indirectă a contravalorii obiectului obligaţiei principale astfel cum era stabilit în titlu executoriu iniţial, însă acesta nici nu a făcut vreun demers în acest sens nici nu a dovedit imposibilitatea de executare a obligaţiei de a face în natură astfel cum a fost stabilit prin titlurile executorii.

Procedând în acest mod inculpatul A., s-a substituit prerogativelor instanţei de judecată care a încuviinţat executarea şi fără a îndeplini lucrarea de ridicare a construcţiilor care să îi justifice în vreun mod deşi nelegal demersul şi fără să avanseze creditorilor vreo sumă de bani, în mod abuziv a dispus de sumele de bani poprite invertind nelegal executarea silită cu care a fost iniţial investit sens în care a trecut la poprirea în acelaşi timp a mai multora dintre conturile debitorului şi la retragerea unei sume exagerat de mari de 369.513,60 RON cu titlu de cheltuieli de executare.

Practic, inculpatul A. într-un mod nepermis şi cu încălcarea dispoziţiilor legale a obligat prin demersurile dispuse la plata directă a sumei de bani necesară pentru ridicarea construcţiilor în condiţiile în care sumele stabilite prin expertiză puteau fi reţinute de la debitor doar după efectuarea lucrărilor şi doar după dovedirea acestora cu devize care să ateste aducerea la îndeplinire a obligaţiei de a face.

S-a substituit rolului instanţelor de judecată tocmai pentru a eluda dispoziţiile legale şi tocmai pentru că ştia că sumele poprite sunt nepermis de mari şi a stabilit în mod discreţionar pentru fiecare aşa zis act de executare nevalabil încheiat, câte 5.200 de RON deşi în realitate era vorba despre suma fixa de 5.200 RON.

Prin poprirea sumei de bani, inculpatul A. nu a făcut altceva decât să schimbe obiectul executării stabilit prin dispozitivul sentinţelor civile şi să oblige debitorul în lipsa unui titlu executoriu obiectul executării din obligaţie de a face în acţiune în pretenţii lucru nepermis de lege.

A eludat însăşi voinţa creditorilor care deşi ajunseseră la un acord cu debitorul şi care deşi au depus înscrisul cu care au dovedit acest aspect somându-l practic pe executor să pună capăt executării, inculpatul a continuat să efectueze acte de executare, să poprească sume de bani şi să le încaseze pentru a-şi satisface propriul interes pecuniar.

Prin activitatea desfăşurată în calitate de executor judecătoresc în dosarul de executare silită nr. x/2014, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile:

- art. 5 şi

- art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, norme ce impun respectarea de către executor a drepturilor şi intereselor părţilor, precum şi respectarea prevederilor C. proc. civ., respectiv

- art. 625 alin. (1),

- art. 719 alin. (5),

- art. 722 alin. (1) şi (2),

- art. 787 alin. (1),

- art. 863,

- art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006.

II. În ceea ce priveşte actul material ce are la bază cererea creditorului E., Înalta Curte constată deopotrivă că prin modul abuziv, discreţionar în aplicarea procedurii de executare silită inculpatul A. a încălcat de asemenea normele de procedură civilă ce reglementează procedura executării silite şi a transformat această procedură într-una care a avut ca scop satisfacerea propriilor interese pecuniare.

Analiza actelor dosarului pentru acest act material reliefează faptul că titlul executoriu care este pus în executare în Dosarul nr. x/2015 respectiv, Sentinţa civilă nr. 2519 din 09.11.2010 pronunţată în Dosarul nr. x/2009 de Judecătoria Motru a făcut obiectul şi altui dosar de executare silită, respectiv Dosarul nr. x/2011 aflat în executare la Biroul executorului judecătoresc K..

Practic, inculpatul A. s-a deplasat la locuinţa creditoarei E. şi aşa cum rezultă din declaraţiile martorelor E. şi F., ultima dintre cele două martore a arătat în mod expres în conţinutul declaraţiei dată în cauză că l-a întâlnit pe inculpat în momentul în care soacra sa E. a venit cu acesta la magazinul la care lucra din localitatea Ploştina şi că în acel context inculpatul a spus că doreşte să se ocupe de executarea privind terenul aparţinând soacrei sale, sens în care i-a cerut numărul de telefon spunând că poate să ia legătura mai uşor cu aceasta decât cu E..

A mai arătat martora F. că inculpatul A. a mai venit o dată la domiciliul soacrei sale, numita E., însoţit de avocata C., prilej cu care i-a cerut soacrei sale nişte hârtii, însă nu a completat vreo cerere către executor pe care să o fi semnat soacra sa E..

Înalta Curte constată că din dosarul de executare rezultă că prin Sentinţa civilă nr. 2519 din 09 11.2010 pronunţată în Dosarul nr. x/2009 a Judecătoriei Motru, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta E. în contradictoriu cu BB. şi CC. SA şi au fost obligate în solidar pârâtele să efectueze lucrările de redare în circuitul agricol a suprafeţei de 1,1375 ha conform raportului de expertiză întocmit de domnul expert X., şi în caz de refuz a fost abilitată reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtelor, acesta reprezentând şi titlul executoriu.

Prin cererea din data de 18.04.2011 înregistrată la K., intimata E. a solicitat punerea în executare a Sentinţei civile nr. 2519/2010 a Judecătoriei Motru arătând că pârâta CC. nu a înţeles până la această dată să se conformeze obligaţiilor ce-i revin potrivit sentinţei, iar prin încheierea din data de 4 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. x/2011 s-a admis cererea formulată de K. şi s-a încuviinţat executarea silită a dispoziţiilor cuprinse în titlul executoriu, respectiv Sentinţa civilă nr. 2519 din 09 11 2010 a Judecătoriei Motru.

Formele de executare au continuat în acest dosar, fiind depus la instanţă inclusiv procesul-verbal din data de 16 iulie 2015 întocmit de executor în Dosarul nr. x E/2011, iar la data de 11 iulie 2012 intimata E. a primit din casieria unităţii contestatoare suma de 24.930 RON pentru executarea Sentinţei civile nr. 2519/2010 a Judecătoriei Motru.

La data de 2 iulie 2012, aceeaşi intimată a dat o declaraţie la notariat prin care a arătat următoarele:

"sunt de acord şi înţeleg să renunţ la orice pretenţii prezente şi viitoare cu privire la suprafaţa de 1,1375 ha teren situată în municipiul Motru, sat Horăşti, judeţul Gorj şi de asemenea menţionez faptul că sunt de acord şi mă angajez să efectuez lucrările de redare în circuitul agricol a acestei suprafeţe de teren fără a solicita cheltuieli suplimentare, aşa cum este menţionat în Sentinţa civilă nr. 2519 din 09.11.2010 definitivă şi irevocabilă pronunţată în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Motru."

Astfel, în acest context juridic şi fără a se lua în considerare faptul că Dosarul de executare nr. x/E/2011 se afla pe rolul executorului judecătoresc K. tocmai pentru executarea Sentinţei civile nr. 2519/2010 a Judecătoriei Motru pronunţată în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Motru, s-a formulat o altă cerere de executare la data de 17 februarie 2015 aşa cum s-a arătat către A. prin care a solicitat de asemenea executarea silită a obligaţiei de a face privind lucrările de redare în circuitul agricol a suprafeţei de 1,1375 ha conform aceluiaşi titlu executoriu respectiv Sentinţa nr. 2519 din data de 09.11.2010 în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Motru şi astfel s-a format Dosarul nr. x/2015 al A. iar executarea a fost încuviinţată prin încheierea din 17 februarie 2015 pronunţată de executor şi la aceeaşi dată s-a înaintat şi somaţie către SC AA. SA Târgu Jiu.

Ca efect al demarării unei alte proceduri de executare silită, inculpatul A. a încasat în perioada martie- iulie 2015 suma de 3.013.986,52 RON.

Din procesul-verbal de primire a actelor de la executor în Dosarul nr. x/E/2015 de către contestatoare a reieşit faptul că inculpatul A. nu a respectat dispoziţiile art. 667 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că nu a înaintat contestatoarei o copie certificată de executor pentru conformitate cu originalul după Sentinţa nr. 2519 din 09.11.2010, pronunţată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. x/2009, aspect ce a atras sancţiunea nulităţii executării silite.

Practic, din dosarul de executare silită ce a fost supus analizei instanţei civile a reieşit faptul că inculpatul A. în Dosarul nr. x E/2015 a pus în executare pentru a doua oară un titlu executoriu care deja se afla în executare în Dosarul nr. x E/2011 al K. şi pentru care nu se perimase executarea, fiind continuată şi la dosar existând dovezi de continuare până în luna iulie 2015, titlul executoriu respectiv fiind Sentinţa civilă nr. 2519 din 09.11.2010, pronunţată în Dosarul nr. x/2009 de Judecătoria Motru şi punerea în executare privind aceeaşi obligaţie, respectiv obligaţia civilă de redare în circuitul agricol a unui teren.

Şi deşi din înscrisurile depuse de SC AA. SA Târgu Jiu a reieşit faptul că E. a primit suma de 24.930 RON pentru punerea în executare a Sentinţei nr. 2519/2010 şi a renunţat la orice pretenţie prezentă şi viitoare cu privire la suprafaţa de 1,1375 ha teren situat în Motru, sat Horăşti, judeţul Gorj, angajându-se să efectueze lucrările de redare în circuitul agricol al acestei suprafeţe fără alte cheltuieli suplimentare, în realitate inculpatul A. a pus în executare pentru a doua oară acelaşi titlu.

Ca efect al faptului că s-a pus în executare titlul executoriu de două ori, instanţa civilă a dispus anularea formelor de executare întocmite în Dosarul nr. x/2015 al A. deoarece nu au fost respectate inclusiv dispoziţiile art. 667 privind comunicarea titlului executoriu în copie certificată de executor pentru conformitate cu originalul care este prevăzută sub sancţiunea nulităţii executării.

Ignorând şi în acest caz hotărârea instanţei prin care au fost anulate în totalitate actele de executare pe de o parte, motivat de faptul că E. renunţase la orice pretenţie şi pe de altă parte, faptul că executarea începută în cel de-al doilea dosar nu a avut la bază comunicarea titlului executoriu în copie certificată de executor pentru conformitate cu originalul care este prevăzută sub sancţiunea nulităţii executării, inculpatul A. a continuat executarea silită.

În acest sens, la data de 14.06.2016 inculpatul A. a constatat înregistrată cererea creditorului din data de 17.02.2015, precum şi a consemnat în mod abuziv că nu este formulată cerere de renunţare la executare, rămânând în continuare învestit şi a încuviinţat continuarea executării silite a dispoziţiilor din titlul executoriu - Sentinţa nr. 2519/09.11.2010, iar prin încheierea din 29.06.2016 A. a dispus admiterea cererii creditorului şi a stabilit cuantumul contravalorii lucrărilor necesare stabilirii situaţiei anterioare la suma totală de 1.140.744,36 RON cu TVA inclus, conform raportului de expertiză tehnică şi devizului estimativ.

Cu încălcarea dispoziţiilor legale dispuse în mod imperativ de către instanţa civilă şi care nu puteau fi supuse niciunei interpretări, prin încheierea din 29.06.2016 inculpatul A. a constatat că prin contestaţia la executare din Dosarul nr. x/2015 au fost anulate actele de executare silită nefiind desfiinţat însă titlul executoriu, iar prin încheierea din 14.06.2015 s-a dispus continuarea executării şi a dispus stabilirea sumei de 572.784,00 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită, de mai mult de 100 ori mai mare decât onorariul maximal legal.

La data de 29.06.2016 inculpatul A. a dispus înfiinţarea popririi asupra contului debitorului Societatea AA. SA Târgu Jiu aflat la O. SA pentru suma de 1.140.744,36 RON cu TVA inclus iar prin încheierea din data de 30.06.2016 A. a dispus menţinerea indisponibilizării sumei de 1.140.744,36 RON şi totodată reţinerea din această sumă a 572.784 RON ce reprezintă cheltuieli de executare.

Practic, ulterior anulării tuturor formelor de executare, respectiv în data de 30.06.2016, A. a încasat suma de 1.140.744,36 RON în contul de consemnare deschis la O. SA, aspect confirmat şi de partea civilă prin adresa nr. x/03.05.2018, dar şi de raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, în anexele nr. 1 şi 2 a raportului fiind detaliate sumele şi datele la care acestea au fost încasate în conturile A. suma ce aproape în totalitate a fost retrasă din cont de către inculpatul A..

Prin Încheierea nr. 7544/28.11.2017 a Judecătoriei Târgu Jiu, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 s-a dispus admiterea contestaţiei la executare, anularea actelor de executare silită, întoarcerea executării silite şi restituirea sumelor poprite de către A..

S-a reţinut că ulterior datei de 14.06.2016, executorul judecătoresc din cadrul A., în dosarul de executare nr. x/E/2015, a pus din nou în executare, unica obligaţia de a face din acelaşi titlu executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 2519/09.11.2010, pronunţată de Judecătoria Motru deşi nu a intervenit nici un alt element faţă de cele deja avute în vedere la pronunţarea Sentinţei civile nr. 692/01.02.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu, respectiv actul unilateral de voinţă al creditoarei E. prin care a renunţat la orice fel de pretenţii decurgând din drepturile câştigate în Dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Motru. Instanţa civilă a mai constatat că actele de executare emise pentru continuarea executării silite a obligaţiei debitoarei de redare în circuitul agricol a suprafeţei de 1,1375 ha, nu au o bază reală şi legală şi a dispus anularea în totalitate a actelor de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. x/2015 al A., reprezentate de actele emise de executorul judecătoresc, începând cu data de 14.06.2016.

Aşadar, dincolo de faptul că inculpatul a pus în executare a doua oară acelaşi titlu executoriu, deşi instanţa dispusese în mod imperativ anularea executării şi pentru această situaţie juridică, Înalta Curte constată că inculpatul A. a continuat şirul nelegalităţilor şi a transformat în mod nepermis obligaţia de a face în acţiune în pretenţii.

Inculpatul A. prin poprirea sumelor de bani şi în absenţa oricărui document justificativ care să explice şi să demonstreze punerea în executare a obligaţiei de a face a invertit în mod nelegal executarea silită în natură care şi aşa era nelegal pornită într-o executare silită indirectă poprind nejustificat echivalentul prestaţiei pe motiv că acesta nu mai poate fi executat în natură fără ca, în realitate să facă vreun demers în acest sens.

Dincolo de faptul că inculpatul nu a avut nici un temei legal să continue executarea după anularea executării de către instanţa civilă, pentru această nouă etapă a executării se impunea încuviinţarea instanţei pentru executarea indirectă a contravalorii obiectului obligaţiei principale astfel cum era stabilit în titlul executoriu iniţial, însă acesta nici nu a făcut vreun demers în acest sens dat fiind natura nelegală a demersului său.

Toate demersurile inculpatului ulterior anulării formelor de executare reliefează faptul că acesta s-a substituit rolului instanţelor de judecată tocmai pentru a eluda dispoziţiile legale şi tocmai pentru că ştia că sumele poprite sunt nepermis de mari şi a stabilit în mod discreţionar pentru fiecare aşa zis act de executare nevalabil încheiat câte 5.200 de RON deşi în realitate era vorba despre suma fixa de 5.200 RON.

Prin poprirea sumei de bani, inculpatul A. nu a făcut altceva decât să schimbe obiectul executării stabilit prin dispozitivul sentinţelor civile din obligaţie de a face în acţiune în pretenţii lucru nepermis de lege, a ignorat însăşi voinţa creditoarei E. care deşi ajunsese la un acord cu debitorul, sens în care a şi depus înscrisul cu care a dovedit acest aspect, acesta a continuat să poprească sume de bani şi să le încaseze pentru a-şi satisface propriul interes pecuniar.

Apărarea inculpatului A. în sensul în care nu putea refuza executarea silită cu care a fost investit întrucât dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 188/2000 care prevăd că executorii judecătoreşti nu pot refuza îndeplinirea unui act dat în competenţa lor decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi că acest text de lege îi interzicea acest lucru este una puerilă şi lipsită de orice logică, în contextul în care ceea ce de fapt doreşte să sugereze inculpatul este faptul că indiferent ce şi câte norme de drept sunt încălcate, cererea creditorului primează.

Mai mult, cheltuielile de executare silită în sumă de 572.784 RON, stabilite de inculpatul A., au fost vădit disproporţionate faţă de obiectul executării silite, fiind încălcate dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON.

Suma a fost reţinută deşi, în realitate nu au fost desfăşurate acte de executare silită cu privire la eventuale lucrări de ridicare a construcţiilor de pe terenul creditorilor, astfel că întoarcerea executării, respectiv restituirea sumelor, era în sarcina executorului, şi nu în sarcina creditorilor, aceştia fiind obligaţi la întoarcerea executării doar pentru cheltuielile aferente actelor de executare silită efectuate, ori pentru ridicarea construcţiilor nu au fost efectuate acte de executare.

De altfel, folosind acelaşi mod de operare inculpatul A. a folosit o parte din suma totală de 1.140.744,36 RON, încasată de la debitor, respectiv 567.960 RON, şi care reprezenta conform actelor întocmite de inculpat, cuantumul contravalorii lucrărilor necesare stabilirii situaţiei anterioare şi nu putea fi folosită în interes personal de executor. Această contravaloare a lucrărilor încasată de inculpat nu a fost nici predată creditorului şi nici folosită pentru executarea unor eventuale lucrări, lucrări care de altfel nu au fost niciodată executate.

Pe de altă parte, după cum s-a arătat şi în cuprinsul hotărârilor civile, executorul nu putea obliga debitorul la plata directă a sumei necesare pentru ridicarea construcţiilor, întrucât în acest caz obligaţia de a face se transformă în mod ilegal într-o acţiune în pretenţii. Totodată, sumele de bani puteau fi reţinute de la debitor numai după efectuarea lucrărilor şi numai în cuantumul corespunzător devizelor de lucrări.

De asemenea, inculpatul A. nu a întocmit acte pentru eliberarea întregii sume consemnate, încălcând astfel dispoziţiile art. 656 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin activitatea desfăşurată în calitate de executor judecătoresc, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile:

- art. 5 şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, norme ce impun respectarea de către executor a drepturilor şi intereselor părţilor, precum şi respectarea prevederilor C. proc. civ.

Prin nerestituirea, impusă şi de instanţă, şi reţinerea în interes personal a sumelor respective, executorul a încălcat următoarele dispoziţii din C. proc. civ., în vigoare la data continuării executării silite, respectiv:

- art. 622 alin. (2),

- art. 625 alin. (1),

- art. 720 alin. (5),

- art. 723 alin. (1) şi (2),

- art. 788 alin. (1),

- art. 864

- art. 656 alin. (1)

- art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006.

Cu privire la actul material ce are la bază dosarul de executare care îl vizează pe creditorul G., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată şi reţine următoarele:

III. La baza dosarului de executare silită ce îl vizează pe acest creditor stă Sentinţa civilă nr. 1792/29.06.2011 prin care s-a stabilit ca pârâtele BB. şi CC. SA să efectueze lucrările de redare în circuitul agricol a terenurilor situate în Valea lui Ivan, Zăstrana, Dealul lui Urs şi Strâmba.

La data de 10.04.2012 creditorul din titlul executoriu s-a adresat K. cu o cerere pentru executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1792/2011 pronunţată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. x/2009 definitivă prin Decizia nr. 2810/05.12.2011 a Tribunalului Gorj, având în vedere faptul că debitorii obligaţiei nu au executat de bunăvoie sarcina trasată de către instanţă.

S-a format astfel dosarul de executare silită nr. x/2012 al K.. În acest dosar de executare s-a obţinut încuviinţarea executării silite de către instanţa de judecată, potrivit Încheierii nr. 7/2012 a Judecătoriei Motru, au fost somate debitoarele CC. şi BB., s-a încheiat procesul-verbal din data de 06.07.2012 prin care s-a stabilit onorariul executorului judecătoresc la suma de 5428,30 RON, procesul-verbal din 06.07.2012 cu prilejul deplasării executorului judecătoresc la faţa locului, respectiv în comuna Slivileşti, jud. Gorj, unde s-a constatat că cele două debitoare nu au îndeplinit obligaţiile din titlul executoriu.

De asemenea, la datele de 20.12.2012 şi 18.06.2013 executorul judecătoresc a încheiat procese-verbale prin care a constatat că obligaţiile din titlul executoriu- Sentinţa civilă nr. x/2011 pronunţată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. x/2009 definitivă prin Decizia nr. 2810/05.12.2011 a Tribunalului Gorj- nu au fost îndeplinite de către cele două debitoare, apoi, la data de 22.07.2013 a încheiat procesul-verbal prin care a declarat poprită recipisa în cauză şi suma aferentă până la concurenţa sumei de 5428,30 RON din conturile debitorului SC AA. SA la N. SA. După întocmirea acestui act, nu s-a mai efectuat, potrivit dosarului de executare comunicat instanţei de către K., nici un alt act de executare în cauză.

Ulterior, creditorul G. la iniţiativa inculpatului A. a formulat o nouă cerere privind executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1792/2011 pronunţată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. x/2009 definitivă prin Decizia nr. 2810/05.12.2011 a Tribunalului Gorj, iar din copia dosarului de executare înaintat de către executorul judecătoresc la solicitarea instanţei de judecată, rezultă că în acest dosar de executare s-a dat încheierea din 23.02.2015 prin care s-a dispus înregistrarea cererii de executare silită şi s-a deschis Dosarul nr. x/2015, a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu Sentinţa civilă nr. 1792/2011 pronunţată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. x/2009 definitivă prin Decizia nr. 2810/05.12.2011 a Tribunalului Gorj, în temeiul căreia s-a emis somaţia către AA. SA Târgu Jiu.

Iar la data de 12.03.2015 executorul judecătoresc A. a întocmit procesul-verbal prin care a constatat la faţa locului neîndeplinirea de către debitor a obligaţiei din titlul executoriu-Sentinţa civilă nr. 1792/2011 pronunţată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. x/2009 definitivă prin Decizia nr. 2810/05.12.2011 a Tribunalului Gorj, iar la data de 23.02.2015 inculpatul A. a dispus înfiinţarea popririi asupra sumei de 712.256 RON reprezentând cheltuieli de executare în Dosarul nr. x/2015 în sarcina SC AA. SA.

O primă analiză ce aşază activitatea inculpatului A. în spectrul infracţional vizează modul în care s-a format acest al doilea dosar de executare.

Este de necontestat faptul că inculpatul a cunoscut încă de la bun început faptul că în cauză mai exista un dosar de executare. Acest aspect este confirmat atât de declaraţia martorului G. care reliefează acest aspect cât şi din însăşi apărarea formulată de inculpat care aşa cum s-a arătat a justificat încălcarea legii prin lipsa posibilităţii de a refuza orice solicitare de acest sens.

Înalta Curte constată că inculpatul A. putea forma acest al doilea dosar de executare doar în condiţiile în care dosarul cu care K., care a fost investit iniţial cu cerere de executare, s-ar fi finalizat în vreun fel sau la dosarul iniţial exista vreun act - hotărâre a instanţei sau decizie a forului executorilor judecătoreşti - prin care să se dispună înlocuirea executorului, transferul dosarului sau să existe vreun indiciu despre imposibilitatea continuării executării silite de către primul executor ales de către creditor.

Pe aceste coordonate, Înalta Curte constată aşadar că cel de-al doilea dosar execuţional s-a format în condiţiile în care primul dosar, aflat la K., era legal constituit, nu era încă soluţionat şi nu exista nici un element care să justifice formarea dosarului nr. x/2015 la A. astfel că toate actele de executare generate de formarea acestui nou dosar au fost nelegale şi dispuse cu încălcarea legii.

Astfel, poprirea la data de 23.02.2015 asupra conturilor debitoarei pentru suma de peste 712.256 RON, reprezentând cheltuieli de executare, la dosarul de executare înaintat de inculpatul A. instanţei civile nu se regăseşte nici un act din care să rezulte stabilirea acestei sume, modul de calcul, şi nici chiar adresa de înfiinţare a popririi, poprirea sumei de bani anterior arătată fără a întocmi un proces-verbal în acest sens, fără să poată justifica modul în care a stabilit această sumă cu titlul de cheltuieli de executare reliefează dincolo de atitudinea sa abuzivă, un interes mercantil în satisfacerea propriilor interese pecuniare.

Dincolo de faptul că instanţa civilă cu ocazia soluţionării contestaţiei la executare, a statuat că executarea silită desfăşurată de A. a fost nelegală, întrucât exista deja un alt dosar de executare silită, la un alt executor judecătoresc, aspect cunoscut de inculpat, conform declaraţiei date de creditor în calitate de martor în cauză, sentinţă ce a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 1674/09.12.2015, pronunţată de Tribunalul Gorj prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de AA. SA şi care a avut drept consecinţa anularea tuturor actelor de executare, ulterior acestei date cu încălcarea dispoziţiilor instanţei civile inculpatul A. a continuat să emită noi acte de executare.

Practic, uzând de tot felul de tertipuri continuă executarea în acest dosar în care nu mai putea dispune în nici un mod şi de data aceasta aşa cum rezultă din declaraţia martorului G., care a arătat în mod expres că la sugestia inculpatului A. acesta a făcut cerere de continuare a executării, cerere care nu este datată, îşi continuă în mod nelegal activitatea de executare.

Conform declaraţiei martorului G. cererea de continuare a executării a fost completată de altă persoană şi semnată de creditor la solicitarea inculpatului A. şi ca şi prima dată iniţiativa a aparţinut tot acestuia.

La dosarul iniţial de executare întocmit la K. nu a fost înregistrată nicio cerere de renunţare la executare astfel că Înalta Curte, constată că inculpatul A. a continuat şirul nelegalităţilor şi, folosindu-se în mod abuziv de aceasta aşa zisă solicitare de continuare a executării a întocmit procesul-verbal din data de 24.02.2017 şi a constatat că nu există impedimente pentru continuarea executării silite ca efect al faptului că martorul G. a formulat cerere pentru continuarea executării în acest dosar astfel că a dispus în mod abuziv continuarea executării silite.

Prin încheierea din data de 24.02.2017, inculpatul A. a constatat înregistrată cererea de executare silită formulată de creditorul G., rămânând deschis Dosarul nr. x/2015 din 23.02.2015, a format supliment la acest dosar, şi a încuviinţat executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil, precum şi a cheltuielilor de executare silită ocazionate de aducerea la îndeplinire a obligaţiei prin executare silită în natură.

S-a întocmit din dispoziţia inculpatului A. un nou raport de expertiză tehnică de către expert J. privind identificarea activităţilor de executare directă, iar prin încheierea din data de 24.02.2017 (supliment) inculpatul A. a stabilit suma de 641.280 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită iar prin procesul-verbal întocmit la 15.11.2017, inculpatul A. a dispus recuperarea cheltuielilor prin executare silită de la debitorul urmărit şi continuarea executării silite şi în aceeaşi zi a emis adrese de înfiinţare a popririi la mai multe instituţii bancare, aşa cum dovedeşte proba ştiinţifică administrată în cauză, respectiv raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, în data de 27.11.2017 A. a încasat suma de 641.280 RON în contul de consemnare deschis la O. SA., aspect comunicat prin adresa nr. x/03.05.2018 şi de partea civilă Societatea AA. SA potrivit căreia în 27.11.2017 A. a încasat efectiv suma de 641.280 RON din contul Q. şi a blocat prin poprire aceeaşi sumă la S. şi P.. Potrivit raportului de constatare şi raportului de expertiză, în perioada noiembrie 2017 - mai 2018 cea mai mare parte a sumei a fost retrasă din cont de către inculpatul A..

Prin încheierea din data de 27.02.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Târgu Jiu a dispus suspendarea executării silite în Dosarul nr. x/2015 întrucât s-a constatat că la data de 15.11.2017, la aproape doi ani de la rămânerea definitivă a sentinţei prin care se dispusese încetarea executării, inculpatul A. a emis adresa de înfiinţare a popririi către băncile la care contestatoarea are conturi, pentru recuperarea sumei de 641.280 RON în condiţiile în care nu exista nici o justificare pentru emiterea acestei adrese pentru înfiinţarea popririi într-un dosar de executare silită în care, definitiv, instanţa civilă a anulat întreaga executare, executorul judecătoresc fiind parte în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa şi primind o comunicare a hotărârii.

Ca atare, Înalta Curte constată că emiterea adresei din 15.11.2017 în dosarul de executare silită nr. x/2015 instrumentat de A. nu are nici un suport legal, motiv pentru care de altfel s-a şi constatat nulitatea absolută a actelor de executare silită întreprinse de inculpatul A. prin A. în dosarul de executare silită nr. x/2015 după data rămânerii definitive a Sentinţei civile nr. 5458/318/2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu încălcându-se astfel în mod flagrant dispoziţiile art. 720 C. proc. civ.

Înaltă Curte constată că în mod abuziv şi fără să ţină cont de hotărârile instanţei de judecată cu privire la prima executare din acest dosar, inculpatul A., în calitate de executor, a pornit o a doua executare în dosarul de executare silită nr. x/2015 şi în perioada noiembrie 2017-2018 a transferat şi ulterior a retras din contul de consemnare, în interes personal, suma de 641.280 RON.

Totodată, inculpatul A. a stabilit cheltuielile de executare la suma de 641.280 RON, sumă ilegală şi vădit disproporţionată, pe care de altfel a şi reţinut-o din contul debitorului, fiind încălcate dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON. Suma a fost reţinută deşi în realitate nu au fost desfăşurate acte de executare silită cu privire la eventuale lucrări de ridicare a construcţiilor pe terenul creditorului sens în care rezultă neechivoc că întoarcerea executării, respectiv restituirea sumelor, era în sarcina executorului A., şi nu în sarcina creditorului, acesta fiind obligat la întoarcerea executării doar pentru cheltuielile aferente actelor de executare silită efectuate, ori în dosarul de executare nu au fost efectuate acte de executare pentru redarea terenului în circuitul agricol.

Aşadar concluzionând pe acest palier infracţional, Înalta Curte constată că în dosarul de executare nr. y/E/2015 - prima executare, inculpatul A. cu încălcarea dispoziţiilor legale a emis următoarele acte: proces-verbal din data de 12.03.2015 prin care inculpatul, în calitate de executor, a constatat neîndeplinirea obligaţiei directe în natură de către debitor şi că, creditorul, are la îndemână acţiunea de drept procesual pentru abilitarea de a îndeplini el însuşi obligaţia directă în natură pe cheltuiala debitorului, substituindu-se în mod ilegal instanţei de judecată; încheierea din 03.08.2015 prin care a stabilit cheltuieli de executare silită la suma de 712.256 RON, ilegale şi disproporţionate; în data de 03.08.2015 a emis adrese de înfiinţare poprire pentru suma totală de 712.256 RON către P. SA, Q. SA, R. SA şi S. S.A; încheierea din 08.09.2015 prin care a dispus reţinerea şi eliberarea sumei de 712.256 RON reprezentând cheltuieli de executare silită, deşi cheltuielile erau stabilite contrar dispoziţiilor legale, pentru obligaţii inexistente, vădit disproporţionate şi fără să fie efectuate acte de executare; în perioada 2015 - mai 2018, inculpatul a retras din conturile de consemnare toată suma încasată de la debitor sau cea mai mare parte a acesteia, deşi cheltuielile au fost stabilite ilegal şi fără să fie efectuate acte de executare.

Iar în cea de-a doua fază a executării în acelaşi mod abuziv, inculpatul A. la aproape doi ani de la rămânerea definitivă a sentinţei prin care se dispusese încetarea executării, inculpatul A. a emis adresa de înfiinţare a popririi către băncile la care contestatoarea are conturi, pentru recuperarea sumei de 641.280 RON în condiţiile în care nu exista nici o justificare pentru emiterea acestei adrese pentru înfiinţarea popririi într-un dosar de executare silită în care, definitiv, instanţa civilă a anulat întreaga executare, executorul judecătoresc fiind parte în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa şi primind o comunicare a hotărârii.

Prin modul discreţionar şi abuziv pe care inculpatul A. l-a folosit şi a stabilit cheltuielile de executare la suma de 712.256 RON, sumă ilegală şi vădit disproporţionată, pe care de altfel a şi reţinut-o de două ori, din conturi separate ale debitorului, acesta a încălcat şi dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON.

De asemenea, inculpatul A., în calitatea sa de executor, s-a substituit instanţei, stabilind că obligaţia de a face poate fi executată de creditor însuşi şi a stabilit în consecinţă cheltuieli de executare pentru situaţia în care obligaţia ar fi executată de creditor, deşi nu exista o hotărâre judecătorească în acest sens.

Practic şi pentru această situaţie inculpatul a invertit în mod nelegal executarea silită în natură care şi aşa era nelegal pornită într-o executare silită indirectă poprind nejustificat echivalentul prestaţiei pe motiv că acesta nu mai poate fi executat în natură fără ca în realitate să facă vreun demers în acest sens şi a încasat suma de la debitor deşi cheltuielile au fost stabilite ilegal şi fără să fie efectuate acte de executare.

Dincolo de faptul că inculpatul nu a avut nici un temei legal să continue executarea după anularea executării de către instanţa civilă, inculpatul A. cu bună ştiinţă a procedat în mod nelegal la formarea şi celui de-al doilea dosar de executare, cu perceperea de onorarii şi cheltuieli de executare nejustificate pentru atingerea propriului scop în condiţiile în care prin menirea sa, inculpatul A. în calitatea sa de executor judecătoresc trebuia să respecte, cu ocazia executării silite, normele legale în vigoare, legea, în loc să pună la dispoziţia creditorului multiple mijloace de constrângere a debitorului în vederea obţinerii cu orice preţ a celor stipulate în titlul executoriu, scopul final fiind practic acela de a obţine propriile foloase nejustificate.

Toată activitatea inculpatului A. în acest dosar de executare reliefează faptul că acesta a încălcat dispoziţiile

- art. 5 şi

- art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, norme ce impun respectarea de către executor a drepturilor şi intereselor părţilor, precum şi respectarea prevederilor C. proc. civ.

Prin activitatea desfăşurată în calitate de executor judecătoresc, prin deschiderea procedurii de executare silită şi modul de desfăşurare a acesteia, inculpatul A. a încălcat următoarele dispoziţii din C. proc. civ., în vigoare la data cererii de executare silită, respectiv:

- art. 625 alin. (1),

- art. 787 alin. (1),

- art. 863,

- art. 902,

- art. 903,

- art. 904 C. proc. civ.

IV. Privitor la actul material reţinut în sarcina inculpatului A. şi care are la bază cererea formulată de creditorul I., Înalta Curte apreciază deopotrivă că prin modul defectuos prin care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu acesta a încălcat dispoziţiile legii procesual civile care instituiau în sarcina inculpatului reguli stricte, clare şi neechivoce şi pe care acesta le-a încălcat şi de această dată cu bună ştiinţă:

La baza activităţii infracţionale pe acest act material stă solicitarea de punere în executare a titlului executoriu, respectiv Sentinţa civilă nr. 107/03.06.2013 a Judecătoriei Motru, definitivă prin Decizia nr. 42/2015 a Curţii de Apel Craiova prin care pârâtele BB. şi AA. erau obligate să efectueze lucrările necesare redării terenului în suprafaţă de 39.380 m.p., iar în caz de neexecutare abilitează reclamanta să efectueze lucrările necesare pe cheltuiala pârâtelor.

Prin cererea adresată K. la data de 20.03.2015, creditoarea I., prin avocat Y., a solicitat executarea silită a obligaţiilor debitoarei în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1107/2013 a Judecătoriei Motru, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1033 10.10.2014, pronunţată de Tribunalul Gorj şi irevocabilă prin Decizia nr. 42/26.01.2015, pronunţată de Curtea de Apei Craiova.

La data de 20.03.2015, prin încheierea emisă de K., a fost admisă cererea formulată de creditoarea I. şi a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1107/2013 a Judecătoriei Motru.

La aceeaşi dată de 20.03.2015 a fost emisă somaţia de executare către debitoarea contestatoare şi încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare în cuantum de 6204,90 RON, iar la data de 16.04.2015 a fost încheiat procesul-verbal, prin care s-a constatat că debitoarea nu s-a conformat obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu. Ulterior, în data de 22.07.2013 a fost emis procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, pentru suma de 5.419,40 RON, iar la datele de 05.11.2013, 02.06.2014 şi 28.11.2014 au fost emise alte procese-verbale prin care s-a constatat că debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin titlul executoriu.

Urmare a proceselor-verbale încheiate, prin cererea din 19.05.2015, creditoarea, prin mandatar, a solicitat continuarea executării, anexând raportul de expertiză întocmit de expert J. şi la data de 26.05.2015 a fost emisă somaţia, pentru suma de 250.209 RON, reprezentând contravaloarea efectuării lucrărilor, astfel cum a fost stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expert J., emiţându-se la data de 07.07.2015 adresa de înfiinţare a popririi la terţul poprit P. Târgu Jiu.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 12.10.2015 s-a constatat că debitoarea nu s-a conformat obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu, iar la data de 20.07.2016, creditoarea a solicitat virarea sumelor ce reprezintă cheltuieli de executare în contul său deschis la Z. - Agenţia Motru, prin încheierea din data de 20.07.2016 dispunându-se eliberarea sumei de 6204,90 RON, potrivit recipisei N. x/2015, reprezentând cheltuieli de executare.

Potrivit procesului-verbal încheiat la data de 20.07.2016, creditoarea I., prin procurator, a solicitat restituirea titlului executoriu, renunţând la executare, astfel că prin încheierea din aceeaşi dată s-a admis cererea creditoarei şi s-a dispus încetarea executării silite declanşate în dosarul de executare nr. 85/E/2015 şi restituirea către creditor a titlului executoriu în original.

Pe fondul acestei situaţii şi ulterior declanşării executării silite în Dosarul nr. x/2015 al K., creditoarea intimată I., prin procurator H., la iniţiativa inculpatului A. a formulat, la data de 25.05.2016, o nouă cerere de executare silită a obligaţiei de a face împotriva debitoarei, la A., în baza aceluiaşi titlu executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1107/03.06.2013 a Judecătoriei Motru, pentru executarea obligaţiei de a reda în circuitul agricol terenul menţionat în titlu, iar prin încheierea din data de 25.05.2016, emisă de A., a fost admisă cererea creditoarei şi s-a dispus deschiderea dosarului de executare nr. x/E/2016.

Prin Încheierea nr. 2753/27.05.2016, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus încuviinţarea executării silite a dispoziţiilor din titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1107/03.06.2013 a Judecătoriei Motru, definitivă prin Decizia nr. 1033/10.10.2014, pronunţată de Tribunalul Gorj şi Decizia nr. 42/26.01.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, pentru efectuarea lucrărilor necesare redării terenului în circuitul agricol şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare.

La data de 09.06.2016, în Dosarul nr. x/2016, a fost încheiat procesul-verbal prin care s-a constatat că debitoarea nu a executat voluntar obligaţia de efectuare a lucrărilor necesare redării terenului în circuitul agricol şi s-a dispus efectuarea unei expertize, iar la data de 14.06.2016 a fost emisă somaţia către debitoarea BB. şi AA. şi a fost stabilit cuantumul costurilor lucrărilor necesare restabilirii situaţiei anterioare încălcării obligaţiei, potrivit titlului executoriu, la suma de 1.492.479,60 RON cu TVA inclus, prin încheierea din 29.06.2016 pe baza raportului de expertiză efectuat de expert J. şi la aceeaşi dată a fost emisă şi adresa de înfiinţare a popririi către terţul poprit O. SA pentru suma de 1.492.479,60 RON.

Analizând dosarul de executare al numitei I., constată Înalta Curte că, în baza aceluiaşi titlu executoriu, reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1107/03.06.2013 a Judecătoriei Motru, definitivă prin Decizia nr. 1033/10.10.2014, pronunţată de Tribunalul Gorj şi Decizia nr. 42/26.01.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, au fost deschise două dosare de executare, respectiv Dosarul nr. x/2015 şi Dosarul nr. x/2016, fiind emise două încheieri de încuviinţare a executării silite a obligaţiilor stabilite prin acel titlu executoriu.

Înalta Curte apreciază că la data formulării celei de-a doua cereri de executare silită a obligaţiei de a face (25.05.2016), în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1107/03.06.2013 a Judecătoriei Motru, definitivă prin Decizia nr. 1033/10.10.2014, pronunţată de Tribunalul Gorj şi Decizia nr. 42/26.01.2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, executarea silită ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 85/E/2015 nu încetase şi mai mult decât atât la data de 20.07.2016, după înregistrarea celei de-a doua cereri de executare silită pe rolul A., creditoarea I. a solicitat virarea sumelor ce reprezintă cheltuieli de executare în contul său deschis la Z. - Agenţia Motru, prin încheierea din 20.07.2016, emisă de K. în dosarul de executare nr. x/2015, dispunându-se eliberarea sumei de 6204,90 RON, potrivit recipisei N. x/2015, reprezentând cheltuieli de executare, iar anterior acestui moment, respectiv la datele de 30.06.2016 şi 05.07.2016, au fost executate sumele de 1.287.910 RON şi 204.569,6 RON, în Dosarul nr. x/2016 al A..

Dincolo de faptul că nu se justifica promovarea celei de-a doua cereri de încuviinţare a executării silite a aceluiaşi titlu executoriu de către inculpatul A., atât timp cât executarea silită nu se finalizase în dosarul de executare nr. 85/E/2015, în care a fost încuviinţată executarea silită prin încheierea din 20.03.2015, şi care a avut drept consecinţă obligarea debitoarei la noi cheltuieli de executare pentru executarea aceluiaşi titlu executoriu, ceea ce transpare în mod evident din analiza acestui al doilea dosar de executare este cuantumul nejustificat de mare al sumelor poprite nelegal de inculpat precum şi lipsa oricăror acte care să îi justifice acţiunile.

În concret inculpatul A. a dispus întocmirea unui raport de expertiză în cauză, prin încheierea din 29.06.2016 inculpatul A. a stabilit suma de 1.492.479,60 RON ca şi cost al lucrărilor necesare stabilirii situaţiei anterioare iar prin încheierea din 29.06.2016 inculpatul A. a dispus stabilirea sumei de 715.884,00 cu titlu de cheltuieli de executare silită, iar consecinţa imediată a acestor încheieri a fost aceea că la aceeaşi dată la care a stabilit sumele necesare reprezentând cost al lucrărilor necesare stabilirii situaţiei anterioare şi cele cu titlu de cheltuieli de executare silită, inculpatul A. a emis adrese de înfiinţare poprire pentru suma de 1.492.479,60 RON.

Astfel, din analiza punctuală în Dosarul nr. x/2016 al A., rezultă că actele de executare emise pentru suma de 1.492.479,60 RON nu au o bază reală şi legală, de vreme ce onorariul expertei J. a fost cuantificat la suma de 25.520 RON, iar contravaloarea lucrărilor necesare restabilirii situaţiei anterioare a terenului de 39.380 m.p., ce face obiectul titlului executoriu, a fost stabilit prin raportul de expertiză la suma de 776.595,60 RON, inclusiv TVA şi mai mult decât atât, deşi nu a fost emisă o încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare, în cuprinsul raportului de expertiză, la fila x, respectiv dosar, s-a inserat menţiunea privind cuantumul cheltuielilor de executare silită de 447.200 RON fără TVA cu încălcarea dispoziţiilor art. 670 alin. (4) C. proc. civ. care prevede că sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii.

Consecinţa directă a activităţilor întreprinse de inculpatul A. a fost constatată şi de către instanţa civilă care, a apreciat nelegalitatea executării silite iniţiate în dosarul de executare nr. x/E/2016 al A., în temeiul dispoziţiilor art. 720 alin. (1) şi art. 712 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 666 alin. (5) pct. 7 C. proc. civ. şi a admis contestaţia la executare, cu consecinţa anulării executării silite ce a format obiectul dosarului de executare nr. x/E/2016 al A., inclusiv Încheierea nr. 2753/27.05.2016 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2016; iar cele constatate de instanţa civilă au rămas irevocabile prin Decizia penală nr. 1756 din 26.10. 2017 a Tribunalului Gorj prin respingerea apelului inculpatului A., ca tardiv formulat.

Practic instanţa civilă a statuat irevocabil cu privire la cererea de întoarcere a executării silite, astfel că întrucât din extrasul de cont al debitoarei a rezultat că, la data de 30.06.2016 şi 05.07.2016, au fost extrase sumele de 1.287.910 RON şi 204.569,6 RON, privind Dosarul nr. x/2016 al A. şi întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 723 alin. (1) C. proc. civ. în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia, cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămânând în sarcina creditorului, inculpatul A. trebuia de îndată să procedeze la remiterea sumelor poprite debitorului.

Deşi formal, inculpatul A. a constatat încetarea urmăririi silite, dincolo de faptul că la dosarul de executare nu există nicio dovadă a comunicării acestei încheieri sau a remiterii titlului executoriu şi dincolo de faptul că prin decizia instanţei s-a dispus în mod definitiv întoarcerea executării silite încă din data de 26.10.2017, inculpatul nu numai că nu a restituit debitorului sumele poprite, ci în mod abuziv, în perioada iunie 2016 - mai 2018 a transferat şi ulterior a retras din contul de consemnare, în interes personal, aproape toată suma consemnată, în cuantum total de 1.492.479,6 RON.

Înalta Curte constată că această sumă care reprezenta atât cheltuielile de executare, cât şi o parte din contravaloarea lucrărilor necesare restabilirii situaţiei anterioare pentru care nu exista o încheiere de stabilire, astfel cum a constatat şi instanţa civilă nu i se cuvenea în nici un caz inculpatului A., iar poprirea nelegală, nerestituirea şi reţinerea în interes personal a acestei sume reprezintă în mod neechivoc o gravă încălcare a dispoziţiilor din C. proc. civ. în vigoare la data cererii de executare silită, respectiv:

- art. 625 alin. (1),

- art. 670 alin. (4),

- art. 720 alin. (5),

- art. 723 alin. (1) şi (2).

Totodată, Înalta Curte constată că inculpatul A. nu a întocmit încheiere pentru a stabili cheltuielile de executare, astfel cum a constatat şi instanţa civilă, însă a dispus reţinerea sumei de 715.884,00 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită, sumă ilegală şi vădit disproporţionată, fiind încălcate dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 raportat la art. 1 din Ordinul nr. 2550/2006, din care rezultă că onorariul maximal pentru executările directe este de 5.200 RON.

Apreciază Înalta Curte că suma a fost nelegal reţinută, şi că în realitate nu au fost desfăşurate acte de executare silită cu privire la eventuale lucrări de redare a terenului în circuitul agricol, astfel că întoarcerea executării, respectiv restituirea sumelor, era în sarcina executorului, şi nu în sarcina creditorului, acesta fiind obligat la întoarcerea executării doar pentru cheltuielile aferente actelor de executare silită efectuate, ori pentru efectuarea lucrărilor nu au fost efectuate acte de executare; pentru că mai mult de jumătate din suma totală de 1.492.479,6 RON, încasată de la debitor, respectiv 776.592,60 RON, reprezenta conform actelor întocmite de inculpat, cuantumul contravalorii lucrărilor necesare stabilirii situaţiei anterioare şi nu putea fi folosită în interes personal de executor.

Aşa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză această contravaloare a lucrărilor, încasată de inculpat nu a fost nici predată creditorului şi nici folosită pentru executarea unor eventuale lucrări, lucrări care de altfel nu au fost niciodată executate, astfel că prin activitatea desfăşurată în calitate de executor judecătoresc, inculpatul A. a încălcat pe lângă dispoziţiile C. proc. civ. anterior redate şi dispoziţiile

- art. 5 şi

- art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, norme ce impun respectarea de către executor a drepturilor şi intereselor părţilor,

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege, executorul judecătoresc are atribuţia de a pune în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii cu respectarea legii.

Activitatea desfăşurată şi în acest dosar de executare astfel cum a fost reliefată şi prezentată, relevă în opinia Înaltei Curţi că inculpatul A. se face vinovat de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu şi a încălcat cu bună ştiinţă dispoziţiile legii procesual civile precum şi a actelor normative completatoare astfel cum au fost arătate.

Analiza de ansamblu a activităţii inculpatului A. ne indică faptul că acesta a acţionat pe toată durata actelor de executare care au făcut obiectul cercetării în prezentul dosar într-un mod discreţionar, abuziv, şi-a creat propriile reguli şi le-a dat propria interpretare şi dincolo de faptul că fiecare act de executare a fost supus cenzurii instanţelor de judecată civile, acesta le-a ignorat cu desăvârşire, aspect care din punctul de vedere al Înaltei Curţi reclama o eventuală cercetare şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

Înalta Curte apreciază că inculpatul A., în mod deliberat şi-a creat propriile reguli de executare, pornind de la stabilirea unor sume exorbitante cu titlu de cheltuieli de executare, a creat proceduri de executare substituindu-se instanţelor de judecată astfel că tot ceea ce a urmat în dosarele de executare a fost consecinţa unui şir lung de nelegalităţi, de la înfiinţări de popriri nelegale până la folosirea sumelor poprite în mod nelegal.

Înalta Curte apreciază deopotrivă că în spatele modului înverşunat de a duce la îndeplinire nişte acte de executare se află o persoană, în speţă inculpatul A., care şi-a arogat prerogative interzise de lege în mod expres tocmai în scopul obţinerii pentru sine a unor foloase materiale.

Inculpatul A. a transformat practic în mod nepermis în mai toate dosarele de executare încheierea de încuviinţarea executării într-o procedură în baza căreia a putut efectua personal şi fără nici un alt control sau cenzură a instanţei executarea unor obligaţii de a face în proceduri pe care le-a exclus de la sine şi în baza propriei voinţe oricărui control.

Toate explicaţiile inculpatului se situează în opinia Înaltei Curţi pe un palier care aruncă în derizoriu ceea ce ar fi trebuit să însemne respectarea legii procesual civile iar modul său de a acţiona relevă mai degrabă că nu în considerarea legii a dispus acesta executarea titlurilor executorii ci în ignorarea vădită a ei atunci când a apreciat că poate aplica legea după bunul ei plac.

Nu poate fi vorba aşa cum a încercat inculpatul A. să acrediteze despre comiterea unei abateri disciplinare, spectrul şi condiţiile de aplicare a unor abateri executorilor judecătoreşti este dat de dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti care prevăd că răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri:

a) nerespectarea secretului profesional;

b) încălcarea incompatibilităţilor şi interdicţiilor prevăzute de lege;

c) săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri;

d) neîndeplinirea obligaţiilor privind formarea profesională a executorilor judecătoreşti stagiari, angajaţi pe bază de contract;

e) întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor;

f) absenţa nejustificată de la birou;

g) omisiunea de a efectua publicitatea vânzării prin Registrul electronic de publicitate a vânzării bunurilor supuse executării silite, conform prevederilor art. 35 alin. (2).

Ori în cauză aşa cum a fost prezentată situaţia de fapt, tragerea la răspundere penală a inculpatului este singurul şi unicul mod de a restabili adevărul juridic, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 188/2000, care reglementează răspunderea disciplinară nefiind incidente faţă de activitatea desfăşurată de inculpat, astfel că în acord cu instanţa fondului şi această critică este nefondată.

De altfel inculpatul A. nu a fost în măsură să arate nici măcar care este abaterea disciplinară în care s-ar încadra faptele sale, şi aceasta pentru că apare ca evident că dincolo de susţinerile sale nu există nici măcar o explicaţie logică care să îl plaseze în sfera disciplinarului.

Critică inculpatul A., deopotrivă faptul că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că atât infracţiunea de abuz în serviciu, cât şi infracţiunea de fals intelectual au fost săvârşite ca infracţiune unică continuă, constând în îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu.

Această critică dincolo de faptul că nu se regăseşte în actele dosarului relevă faptul că acesta nici măcar nu s-a preocupat să analizeze pentru ce infracţiuni a fost trimis în judecată, invocă în susţinere aspecte ce dincolo de faptul că nu au legătură cu actul de sesizare sunt argumentate pe aspecte ce exced criticilor invocate.

Apărarea formulată de inculpatul A. în sensul că instanţa penală nu este chemată să examineze legalitatea executării silite a debitoarei, constituită parte civilă în prezenta cauză, aceasta fiind de competenţa unei instanţe de executare, în condiţiile în care faptele de abuz în serviciu deduse judecăţii pun în discuţie modalitatea de îndeplinire de către executorul judecătoresc a atribuţiilor legale ce îi reveneau în această calitate, aşa încât, în mod evident, examenul efectuat de instanţa penală trebuie să vizeze actele de executare silită şi, în acest context, modalitatea în care s-a derulat executarea silită.

Deşi inculpatul A. a invocat în apărarea sa jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocând cu titlu de aplicabilitate obligatorie în propria speţă, cauza Herst c. Odvolaci în sensul în care atunci când o normă juridică este ambiguă şi oferă în mod obiectiv mai multe interpretări posibile este în sarcina instanţelor naţionale să aleagă interpretarea care este mai favorabilă destinatarului normei juridice, Înalta Curte apreciază că referirea la această speţă este una pur formală, inculpatul nu a arătat ce cadru normativ ar putea fi supus unor interpretări multiple şi diferite şi care este dubiu care i-ar putea profita în contextul în care astfel cum s-a arătat şi s-a probat este neechivocă încălcarea cu intenţie a legii.

Înalta Curte apreciază astfel cum a arătat în cadrul analizei fiecărui act material că în cadrul controlului de legalitate instanţele civile au analizat potrivit C. proc. civ. contestaţia la executare formulate de debitorii din cauzele civile şi nu încălcări ale legii făcute cu intenţie, cu rea credinţă, cu scopul de a-şi însuşi sume de bani, astfel cum a procedat inculpatul A. în prezenta cauză.

Pentru că întreaga procedură civilă privind executarea silită porneşte de la ideea că executorul îşi exercită atribuţiile cu bună-credinţă, astfel că însuşirea de către executor a sumelor poprite de la debitor în nici un caz nu este un delict civil, or în cauză, din întreaga economie a actelor dosarului rezultă neechivoc că întreaga activitate a inculpatului A. s-a desfăşurat cu încălcarea evidentă şi deliberată a dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, care prevăd că executorul judecătoresc îşi îndeplineşte atribuţiile cu respectarea prezentei legi, a statutului profesiei, a C. proc. civ. şi a altor legi aplicabile în materie.

În raport de cele arătate, apare ca evident în opinia Înaltei Curţi că actele întocmite de executorul judecătoresc, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu încălcarea legii, atrag răspunderea penală acestuia, chiar dacă respectivul act este supus controlului judiciar.

Invocă inculpatul într-un mod de-a dreptul inedit şi personal în aprecierea că soluţia de achitare era singura oportună faţă de dispoziţiile general obligatorii ale Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 392/06.06.2017 şi nr. 405/15.06.2016 şi că faţă de termenul expres prevăzut de lege pentru punerea în acord a dispoziţiilor Curţii Constituţionale cu legislaţia în vigoare care a expirat, cu consecinţa încetării imediate a efectelor juridice a normei penale incriminate, fapt pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 16 coroborat cu dispoziţiile art. 17 C. proc. pen. cu privire la încetarea procesului penal deoarece fapta pentru care a fost trimis în judecată şi s-a efectuat cercetarea judecătorească a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a noului C. pen.

Înalta Curte apreciază că şi această apărare ca toate celelalte se circumscrie aceleaşi note de apărare subiectivă în contextul în care hotărârea pronunţată în cauză îndeplineşte întru totul cerinţele de legalitate solicitate de deciziile Curţii Constituţionale invocate.

Susţinerea inculpatului A., în sensul că faptele pentru care a fost trimis în judecată nu mai sunt prevăzute de legea penală, fiind dezincriminate, ca urmare a deciziilor în materie pronunţate de Curtea Constituţională, apare în contextul precizat total nefondată, Înalta Curte apreciază în acord cu opinia instanţei de fond că infracţiunea de abuz în serviciu pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată întruneşte pe deplin elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu şi din perspectiva Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, încălcarea dispoziţiilor din C. proc. civ. (lege organică) fiind gravă prin prisma consecinţelor concrete pe care le-a produs asupra drepturilor şi intereselor legitime ale debitoarei în dosarele de executare silită şi că activitatea imputată inculpatului nu reprezintă vreo abatere disciplinară, aşa cum sunt acestea reglementate în art. 47 din Legea nr. 188/2000, nefiind incidentă o altă formă de răspundere, mai blândă, faţă de activitatea desfăşurată de inculpat.

Înalta Curte apreciază că în exercitarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului au fost reţinute în sarcina inculpatului A. încălcări ale legii, iar actele încălcate sunt reglementate expres prin legislaţia primară, respectiv Legea nr. 188/2000, astfel cum au fost detaliate în analiza fiecărui act imputat.

Pentru argumentele prezentate anterior, fiind întrunite toate cerinţele prevăzute de lege pentru ca acţiunile inculpatului să întrunească toate trăsăturile infracţiunii reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de inculpat, Curtea de Apel a dispus în mod corect condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată şi nu ca o consecinţă a comiterii unor abateri disciplinare.

Referirea în susţinerea criticilor formulate a relevanţei considerentelor Deciziei nr. 265 din 06.05.2014 pronunţată de Curtea Constituţională, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 C. pen., precum şi Deciziei nr. 599 din 21.10.2014 a Curţii Constituţionale prin care se defineşte noţiunea de "acuzaţie" şi "notificare/aducere la cunoştinţă a acuzaţiei": parag. 33 şi parag. 45 "conceptul de acuzaţie în materie penală trebuie înţeles în sensul Convenţiei şi poate fi definit drept notificarea oficială din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale, definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau absenţa unor repercusiuni importante asupra situaţiei suspectului (a se vedea Hotărârea din 27 februarie 1980 pronunţată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, parag. 46; Hotărârea din 15 iulie 1982 pronunţată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, parag. 73). C. proc. pen. român consacră trei modalităţi de acuzaţie în materie penală reglementate de art. 307 referitor la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, art. 309 referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale şi la aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi art. 327 lit. a) referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată. (...)notificarea oficială constă în comunicarea către inculpat a unei copii certificate a rechizitoriului în condiţiile art. 344 alin. (2) din acelaşi cod ce dispune cu privire la procedura camerei preliminare" este în opinia Înaltei Curţi lipsa de relevanţă prin raportare la întreg contextul faptic şi nu poate fi imputată o asemenea lipsă de diligenţă sau încălcare a vreunui drept ce ar avea legătură cu art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în contextul în care opţiunea clară a inculpatului astfel cum transpare din toate actele dosarului a fost aceea de totală nepăsare faţă de acuzaţia care i-a fost adusă la cunoştinţă şi care s-a manifestat constant pe toată durata procesului penal în toate fazele sale (urmărire penală şi judecata în faţa instanţei de fond), în condiţiile în care acesta a fost citat în cursul procesului penal chiar cu mandate de aducere şi a fost prezent doar la două termene de judecată.

Nu arată inculpatul cum, când şi în ce context s-a omis notificarea sa, notificarea oficială în comunicarea către inculpat a unei copii certificate a rechizitoriului în condiţiile art. 344 alin. (2) din acelaşi cod ce dispune cu privire la procedura camerei preliminare, în condiţiile în care o parte din membrii completului ce compun instanţa de apel i-au soluţionat acestuia prima contestaţie în procedura de cameră preliminară, iar criticile formulate la acel moment au avut şi au fost analizate pe cu totul alte coordonate, iar atitudinea sa procesuală de la acel moment nu reclama nicicum vreo omisiune în sensul arătat.

Apreciază Înalta Curte, că nu poate fi vorba în vreun fel despre lipsa de diligenţă a instituţiilor statului în respectarea drepturilor inculpatului A., ci despre totala sa pasivitate de a răspunde demersurilor de a se prezenta în faţa organelor de cercetare şi a instanţei de judecată şi nu neapărat din obligaţia ce-i incumba din calitatea de persoană cercetată penal şi care a dobândit calitatea de inculpat, ci din obligaţia pe care o avea faţă de sine însuşi de a-şi prezenta propria versiune în raport de natura acuzaţiei aduse, or acest lucru s-a întâmplat abia în faţa instanţei de apel.

Aşadar, nu poate fi primită apărarea inculpatului ce rezidă dintr-o pretinsă încălcare a art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, acesta a beneficiat de respectarea deplină a tuturor drepturilor prevăzute de lege şi care i-au garantat pe deplin atât dreptul la un proces echitabil cât şi de respectarea prezumţiei de nevinovăţie astfel că în mod corect Înalta Curte apreciază că faptele inculpatului A., executor judecătoresc în cadrul A., care în perioada 15.04.2014 - mai 2018, în desfăşurarea procedurii de executare silită din dosarele de executare nr. x/E/2014 (prima executare şi a doua executare), nr. x/E/2015 (a doua executare), nr. y/E/2015 (prima executare şi a doua executare) şi nr. x/E/2016 (prima executare), prin actele întocmite şi prin poprirea, încasarea şi retragerea sumelor de la debitor (acte materiale ce constituie o unitate naturală colectivă), a încălcat dispoziţiile art. 5, art. 9 alin. (1) şi art. 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi dispoziţiile din C. proc. civ. privind executarea silită, cauzând o pagubă debitorului Societatea AA. SA şi totodată obţinând pentru sine un folos necuvenit în cuantum total de 5.924.320,74 RON întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. (6 acte materiale).

Înalta Curte apreciază însă că apelul inculpatului A. este fondat sub aspectului modului în care instanţa de fond a dat eficienţă criteriilor de individualizare a pedepsei, în sensul în care deşi a reţinut în sarcina acestuia faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, are studii superioare şi este integrat social, cuantumul pedepsei cu închisoarea aplicat a fost îndreptat spre maximul prevăzut de norma de incriminare.

Prin raportare la întreg contextul faptic dar fără a ignora nici circumstanţele reale şi personale care pledează în favoarea inculpatului A., Înalta Curte apreciază că se impune a se realiza un just echilibru în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, sens în care va da valoare sporită circumstanţelor reale şi personale şi va reduce pedeapsa aplicată acestuia într-un cuantum apreciat de Înalta Curte ca fiind proporţional cu scopul şi funcţiile pedepsei, cu rolul coercitiv fără însă a minimiza şi funcţia de reeducare pe care trebuie să o aibă pedeapsa în ansamblul său.

În raport de toate considerentele de fapt şi drept expuse, Înalta Curte va admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 175 din data de 22 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va desfiinţa sentinţa apelată numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate acestuia, va reţine cauza spre rejudecare şi în fond va reduce cuantumul pedepsei aplicate de la 10 ani închisoare la 6 ani şi 6 luni închisoare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, iar onorariului provizoriu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 217 RON şi cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 175 din data de 22 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A..

Reţine cauza spre rejudecare în aceste limite, şi în fond:

Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. (6 acte materiale), de la 10 ani închisoare la 6 ani şi 6 luni închisoare.

Menţine pedeapsa complementară aplicată inculpatului A., constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

Menţine pedeapsa accesorie aplicată inculpatului A. în baza art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţia de executor judecătoresc

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariului provizoriu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 noiembrie 2021.

GGC - GV