Scope of cassation review excluding subjective intent in attempted murder convictions

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 80 din 29 iulie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, printre alţii, a fost condamnat inculpatul A., la pedepsele de:

- 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 C. pen.

- 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 C. pen.

- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că infracţiunile au fost săvârşite în concurs real, prevăzut de art. 38 alin. (1) C. pen.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 3 luni închisoare (respectiv, 1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 9 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen.

S-a dispus, conform art. 7 alin. (1), art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, prelevarea de probe biologice de la inculpatul A..

Conform art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a cuţitului - corp delict.

A fost obligat inculpatul C. să plătească inculpatului-parte civilă D. despăgubiri civile, reprezentând daune morale, în sumă de 2.000 RON.

A fost obligat inculpatul-parte civilă D. să plătească inculpatului-parte civilă C. despăgubiri civile, reprezentând daune morale, în sumă de 7.000 RON.

A fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile D. despăgubiri civile în sumă de 15.000 euro (sau echivalentul în RON al acestei sume la data plăţii) cu titlu de daune morale.

A fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile D. despăgubiri civile reprezentând daune materiale, în sumă de 3.000 RON.

S-au respins ca neîntemeiate celelalte pretenţii civile formulate de părţile civile D. şi C..

S-a luat act că Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bistriţa-Năsăud (SMURD Bistriţa) nu s-au constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul D. să plătească părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud despăgubiri civile în sumă de 489,50 RON (reprezentând contravaloarea serviciilor de asistenţă medicală acordate părţii civile-inculpat C.).

A fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile Spitalul "E." din Cluj-Napoca despăgubiri civile în sumă de 2939,29 RON (reprezentând cheltuieli cu spitalizarea persoanei vătămate D.).

S-a acordat avocatului desemnat din oficiu, avocat F., 260 RON onorar avocat din oficiu (pentru apărarea inculpatului A. în faza de judecată), sumă care s-a avansat şi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Au fost obligaţi inculpaţii A., D. şi C. să plătească fiecare în favoarea statului câte 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (sumă care include costul actelor medico-legale).

Prin Decizia penală nr. 129/A din data de 01 februarie 2021 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a stabilit suma de 500 RON reprezentând onorariu parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu (av. G.), sumă care va fi avansată din FMJ către Baroul Cluj.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 600 RON reprezentând o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat.

Împotriva Deciziei penale nr. 129/A din data de 01 februarie 2021 pronunţată de către Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 18.03.2021.

Prin motivele de recurs în casaţie, recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de disp. art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În motivare, apărarea, în esenţă, a arătat că infracţiunea cu privire la care înţelege să exercite calea de atac este cea de omor în forma tentativei, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 din C. pen.

Recurentul inculpat a susţinut că fapta pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat nu este prevăzută de legea penală în modalitatea reţinută şi descrisă de instanţă, acesteia lipsindu-i unul din elementele constitutive - latura subiectivă.

În acest sens, a arătat că a avut conduita care l-a adus în faţa instanţei sub stăpânirea unei puternice tulburări şi emoţii determinată de conduita provocatoare a inculpatului D., care 1-a lovit violent pe inculpatul C., pe care inculpatul l-a văzut în stare gravă, aspect reţinut de ambele instanţe.

Aşa cum constant a arătat, inculpatul, niciun moment, nu a avut nici cea mai mică intenţie de a suprima viaţa lui D.. Aşadar reţinerea instanţei de apel conform căreia omorul se săvârşeşte cu intenţia de a suprima viaţa unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenţia generală de a vătăma, trebuia şi trebuie interpretată şi reţinută în cel de-al doilea sens, acela că intenţia sa a fost aceea generală de a vătăma şi nu de a suprima viaţa.

Dovada clară a faptului că acesta nu a atentat la viaţa lui D. este conduita sa, care în primul rând a aplicat loviturile strict în apărarea lui C., (care aşa cum declară martora H., părea mort, aceasta crezând că i-a fost tăiat capul de către inculpatul D.) şi nu în ideea suprimării vieţii lui D., deoarece, dacă nu exista vătămarea adusă lui C., inculpatul nu ar fi avut absolut nicio reacţie faţă de D.. Nu se poate reţine în argumentarea dovedirii intenţiei de a ucide intensitatea şi numărul loviturilor şi nici caracteristicile fizice ale cuţitului utilizat, deoarece a aplicat lovituri în zone nevitale, cu un cuţit de dimensiuni foarte mici. Un alt argument care conduce la ideea că inculpatul nu a avut nicio intenţie de a suprima viaţa lui D. este acela că nu a avut nicio altercaţie anterioară cu acesta, nu a iniţiat sau provocat incidentul dintre acesta şi C., nici nu a fost de faţă la izbucnirea lui. Reacţia inculpatului a fost de moment, şi doar în scopul protejării lui C., neavând nimic cu inculpatul D.. De altfel, rezultă şi din probatoriul administrat faptul că, deşi D. avea un comportament neadecvat în bar în perioada anterioară incidentului, faţa de acesta nu a făcut nici un gest provocator, astfel ca inculpatul A. să fi nutrit faţă de acesta sentimente agresive.

Prin urmare, nefiind dovedită fără nicio urmă de îndoială intenţia de a suprima viaţa lui D., a considerat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut intenţia de suprimare a vieţii acestuia şi, prin urmare, infracţiunea pentru care a fost condamnat.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 14 mai 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.., fiind fixat termen în cauză la data de 22.06.2021.

Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, s-au luat concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat şi ale Parchetului, acestea fiind redate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Dispoziţiile precitate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, aceasta nu poate face obiectul cenzurii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, fiind o teză distinctă prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., care nu a fost preluată de legiuitor în conţinutul prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi care, oricum, presupune analiza elementelor factuale ale cauzei şi este dedusă în urma interpretării materialului probator, împrejurări care nu ţin de legalitatea, ci de temeinicia hotărârii.

În acest context, Înalta Curte constată că obiectul cenzurii instanţei de recurs în casaţie se limitează la verificarea condiţiilor de tipicitate obiectivă a infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat, aceasta fiind analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate laturii subiective a infracţiunii de tentativă de omor pentru care a fost condamnat, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 din C. pen.

Or, aşa cum s-a arătat şi cum Înalta Curte a reţinut în jurisprudenţa sa, având în vedere criticile formulate de către apărare potrivit cărora, în cauză, nu ar fi întrunite condiţiile de tipicitate subiectivă, Înalta Curte apreciază că susţinerile nu pot fi verificate pe calea recursului în casaţie, întrucât dispoziţiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 lit. b) din C. proc. pen.. Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 lit. b) teza a II a din C. proc. pen.

Faţă de cele anterior menţionate, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedind că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanţa de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv şi subiectiv infracţiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 188 din C. pen. şi, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 129/A din data de 01 februarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, şi de Minori.

Având în vedere că recurentul se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a rămâne în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 129/A din data de 01 februarie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, şi de Minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2021.

GGC - GV