Unlawful use of reserved legal profession titles: jurisdiction limits and statutory penal boundaries for non-licensed attorneys

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 899 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:

I. S-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de inculpatul A. cu privire la cercetarea legalităţii:

a) Certificatului de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

b) Certificatului de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

c) Certificatului de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

II. În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 s-a respins excepţia de nelegalitate invocată de inculpatul A. cu privire la:

a) Certificatul de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

b) Certificatul de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

c) Certificatul de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

III. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la:

1. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege (9 acte materiale), prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (fapte săvârşite în perioada 2013 - 2014).

2. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege (12 acte materiale), prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (fapte săvârşite în perioada 2013-2014).

S-a constatat că infracţiunile judecate în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile judecate prin:

- Sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

- Sentinţa penală nr. 382/11.03.2016 pronunţată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curţii de Apel Galaţi.

În baza art. 105 alin. (1) C. pen. anulează liberarea condiţionată menţinută prin Sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

A. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi s-a repus în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

A.1. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen. (fapte săvârşite în perioada 2011-2012), aplicată prin Sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

A.1.1. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969, aplicată prin Sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

A.2. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău.

A.2.1. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău.

B. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 382/11.03.2016 pronunţată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curţii de Apel Galaţi, şi repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

B.1. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 382/11.03.2016 pronunţată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curţii de Apel Galaţi.

B.1.1. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969, aplicată prin Sentinţa penală nr. 382/11.03.2016 pronunţată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curţii de Apel Galaţi.

B.2. pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău.

B.2.1. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău.

C. În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 40 alin. (1) rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele menţionate la pct. 1 şi 2 cu cele de la lit. A).1., A.2. şi B.1., aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă 1/3 din celelalte pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. [corespondentul conform noul C. pen. a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1969].

D. În baza art. 40 alin. (3) C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată:

- perioada reţinerii şi arestării preventive de la 08.05.2013 la 11.06.2013 şi perioada executată de la 18.12.2014 la 18.08.2016 (Sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 a Curţii de Apel Iaşi).

- perioada executată de la 27.03.2017 la 19.04.2017 (în baza Sentinţei penale nr. 382/11.03.2016 a Judecătoriei Bacău).

În baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 s-a scăzut din pedeapsa aplicată 102 zile considerate executate, calculate pentru perioadele 18.12.2014 - 18.08.2016 şi 27.03.2017 - 19.04.2017, cu luarea în considerare a faptului că inculpatul a fost despăgubit cu suma de 3.000 euro de Statul Român în baza unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată la data de 09.04.2015 pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie.

E. S-a dispus desfiinţarea formelor de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 17/01.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi Sentinţei penale nr. 382/11.03.2016 pronunţată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curţii de Apel Galaţi, şi emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

Împotriva sentinţei mai sus menţionate a declarat apel inculpatul A., solicitând nulitatea actelor de urmărire penală pe motiv de ordine publică:

- nulitatea/excluderea - procesului-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect în dosarul de urmărire penală nr. x/2016 şi lipsa înregistrării video.

- procesul-verbal de aducere la cunoştinţă în starea de arest a calităţii de inculpat a lui A..

- nulitatea delegaţiei de asistenţă juridică din oficiu.

De asemenea, inculpatul a invocat excepţia nulităţii absolute a adresei de sesizare a organelor de cercetare penală emisă de Prefectura Arad, deoarece nu este indicată UNBR A., ca expedient, în e-mailul din 08.08.2014.

S-a susţinut nulitatea sentinţei apelate în raport de următoarele aspecte:

- că nu i s-a acordat ultimul cuvânt l a instanţa de fond, că i-a fost limitat timpul l a 4 minute în dezbaterile la instanţa de fond, că nu a fost audiat;

- că nu s-a pus în discuţie de către instanţa de fond nulitatea absolută a anchetei penale, a cererii de restituire a dosarului de urmărire penală la parchet .

Totodată, apelantul inculpat a solicitat desfiinţarea sentinţei apelate ca netemeinică şi nefondată şi pronunţarea unei decizii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen. sau încetarea procesului penal în temeiul ar. 16 alin. (1) lit. e), f), g), h) C. proc. pen., sens în care a arătat, prin motivele de apel depuse în scris, că nu a efectuat acte de exercitare a profesiei de avocat, respectiv nu a încheiat contracte de asistenţă juridică, nu a emis împuterniciri avocaţiale, nu a emis chitanţe de avocat etc.

A mai precizat că autorul adreselor de expediere a tezei de doctorat este fiul său, cu acelaşi nume, A., care în 2013 era elev în clasa a XII-a de liceu, care a procedat astfel deşi nu i-a cerut acordul, dar oricum nu ar mai putea fi atrasă răspunderea sa penală deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie faţă de acesta.

Prin Decizia penală nr. 166 din 17 februarie 2021 Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 899 din 07.08.2020 a Judecătoriei Bacău, pronunţată în dosarul penal nr. x/2017.

De asemenea, au fost menţinute în totalitate dispoziţiile sentinţei apelate.

Pentru a se pronunţa în acest sens, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză în cursul anchetei, dar şi al cercetării judecătoreşti în fond şi apel, Curtea de Apel Bacău a reţinut, în esenţă, sub aspectul stării de fapt că aceasta a fost corect reţinută de prima instanţă, respectiv că inculpatul A. a săvârşit cu vinovăţie infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi ulterior condamnat.

Curtea de Apel a observat că prima instanţă a evaluat corect conţinutul şi calitatea informativă a probelor directe şi indirecte administrate în cursul procesului penal (care au fost enunţate şi analizate pe larg în partea expozitivă a sentinţei recurate), de natură a releva precis şi decisiv existenţa infracţiunii supuse judecăţii, urmarea socialmente periculoasă şi vinovăţia inculpatului faţă de acestea.

De asemenea, instanţa de control judiciar a remarcat că situaţia faptică şi argumentele de natură probatorie şi juridică ale instanţei de fond referitoare la soluţia condamnării inculpatului pentru faptele reţinute în sarcina inculpatului apelant A. sunt prezentate pe larg în considerentele sentinţei apelate, Curtea însuşindu-şi toate aceste argumente şi apreciind că nu se justifică reluarea lor.

În acest context, Curtea de Apel Bacău a apreciat că faptele inculpatului A., constând în aceea că, în îndeplinirea aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada iulie 2013 - iulie 2014, a întocmit mai multe documente în care a folosit ilegal denumiri specifice profesiei de avocat, arogându-şi această calitate şi determinând, totodată, cu intenţie, reprezentanţii mai multor instituţii ale Statului Român să emită, la rândul lor, fără vinovăţie, în perioada octombrie 2013 - iulie 2014, acte/documente în care titulaturile specifice profesiei de avocat erau folosite fără drept raportat la activitatea inculpatului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:

- participaţie improprie la folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege (9 acte materiale) prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi

- folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege (12 acte materiale), prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Astfel: 1-2. la data de 07.08.2014, inculpatul A. a transmis Instituţiei Prefectului - Judeţul Arad, prin intermediul poştei electronice, o adresă înregistrată sub nr. x/6.08.2014, în care acesta foloseşte în mod ilegal titulatura de "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R.", arogându-şi totodată şi calitatea de avocat. La data de 26.08.2014, inculpatul A. a transmis din nou acestei instituţii, prin intermediul poştei electronice, o adresă înregistrată sub nr. x/26.08.2014, în care acesta foloseşte în mod ilegal titulatura de "Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R.", arogându-şi totodată şi calitatea de avocat.

3. la data de 17.07.2013, inculpatul A. a emis adresa nr. x, care a fost înregistrată la Cabinetul Primului Ministru sub numărul x din 15.10.2013, prin care formula cerere de înregistrare şi luare în evidenţă în arhiva/biblioteca instituţiei a tezei sale de doctorat, în calitate de material ştiinţific de documentare, cerere în cuprinsul căreia a folosit denumirile Uniunea Naţională a Barourilor din România - UNBR, Baroul Bacău, precum şi titulatura de avocat. La data de 16.10.2013, cererea a fost transmisă Secretariatului General al Guvernului, unde a fost înregistrată sub nr. x şi, ulterior, Ministerului Educaţiei Naţionale, fiind întocmită de către Secretariatul General al Guvernului adresa nr. x/28.10.2013;

4. la data de 03.12.2013, inculpatul A. a emis adresa nr. x, prin care solicita implementarea rezultatelor de cercetare ştiinţifică, în cuprinsul căreia a folosit denumirile Uniunea Naţională a Barourilor din România - UNBR. Cererea a fost transmisă prin poşta electronică Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a fost înregistrată sub nr. x/5.12.2013 şi a stat la baza formulării adresei nr. x din 16.01.2014.

5. la data de 16.12.2013, inculpatul A. a emis adresa nr. x, care a fost înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice sub numărul x din 20.12.2013, prin care formula cerere de înregistrare şi luare în evidenţă în arhiva/biblioteca instituţiei a tezei sale de doctorat, în calitate de material ştiinţific de documentare, cerere în cuprinsul căreia a folosit denumirile Uniunea Naţională a Barourilor din România - UNBR, Baroul Bacău, precum şi titulatura de avocat şi care a stat la baza emiterii adresei nr. x din 30.01.2014;

6. la data de 07.04.2014, inculpatul A. a emis adresa nr. x, care a fost înregistrată la Ministerul Afacerilor Interne - Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Bacău sub numărul x din data de 16.04.2014, adresă în cuprinsul căreia a folosit denumirile Uniunea Naţională a Barourilor din România - UNBR, precum şi titulatura de avocat şi care a stat la baza formulării adresei nr. x - 1392-R/8.07.2014;

7. la data de 16.12.2013, inculpatul A. a întocmit adresa nr. x, care a fost trimisă prin poşta electronică la data de 25.04.2014 şi a fost înregistrată la Ministerul Apărării Naţionale sub numărul x din data de 28.04.2014, adresă în cuprinsul căreia a folosit denumirile Uniunea Naţională a Barourilor din România - UNBR, precum şi titulatura de avocat şi care a stat la baza formulării adresei nr. x din 5.05.2014;

8. la data de 18.06.2014, inculpatul A. a emis adresa nr. x, care a fost înregistrată la Camera Notarilor Publici Iaşi sub numărul x/2014, adresă în cuprinsul căreia a folosit denumirile Uniunea Naţională a Barourilor din România - UNBR, precum şi titulatura de avocat şi care a stat la baza formulării adresei nr. x/26.06.2014;

9-12. la data de 15.11.2013, inculpatul A. a emis adresa nr. x, prin care formula cerere de înregistrare şi luare în evidenţă în arhiva/biblioteca instituţiei a tezei sale de doctorat, în calitate de material ştiinţific de documentare, cerere în cuprinsul căreia a folosit denumirile Uniunea Naţională a Barourilor din România - UNBR, Baroul Bacău, precum şi titulatura de avocat. Cererea a fost transmisă prin poşta electronică Ministerului Afacerilor Externe şi a fost înregistrată sub nr. x/20.11.2013. La data de 03.12.2013, inculpatul A. a emis adresa nr. x, prin care solicita comunicarea unui răspuns la cererea anterioară, în cuprinsul căreia a folosit denumirile Uniunea Naţională a Barourilor din România - UNBR. Cererea a fost transmisă prin poşta electronică Ministerului Afacerilor Externe şi a fost înregistrată sub nr. x din 5.12.2013. La data de 23.06.2014, inculpatul A. a emis adresa nr. x, intitulată "Adeverinţă" şi adresa nr. x, intitulată "Comunicat UNBR", în cuprinsul cărora a folosit denumirile Uniunea Naţională a Barourilor din România - UNBR, precum şi titulatura de avocat, ambele fiind transmise prin poşta electronică Ministerului Afacerilor Externe şi stând la baza formulării adresei nr. x din 04.07.2014. La data de 10.07.2014, ca urmare a primirii răspunsului, inculpatul A. a emis adresa nr. x, în cuprinsul căreia a folosit denumirile Uniunea Naţională a Barourilor din România - UNBR, precum şi titulatura de avocat. Cererea a fost înregistrată sub nr. x/P/847.

Prin săvârşirea acestor fapte s-a urmărit inducerea în eroare a organelor statului cu privire la aşa-zisa calitate de avocat a inculpatului şi la existenţa legală a entităţilor create de acest inculpat. Faptele au fost săvârşite cu intenţie directă, inculpatul arogându-şi în mod constant "calitatea de avocat" şi urmărind recunoaşterea de către organele statului a capacităţii juridice a entităţilor create de el.

În ceea ce priveşte motivele de critică formulate atât sub aspectul nelegalităţii cât şi al netemeiniciei care au vizat fondul cauzei, în acord cu prima instanţă, curtea de apel a constatat că acestea sunt nefondate, motiv pentru care a decis respingerea cererii de apel formulate de inculpatul A. menţinând în totalitate dispoziţiile sentinţei penale atacate.

Astfel, având în vedere că nu au fost identificate elemente de fapt, stări, situaţii ori împrejurări diferite de cele expuse în situaţia de fapt reţinută în sentinţa penală apelată, nu au fost administrate probe suplimentare care să conducă spre altă situaţie de fapt ori de drept şi întrucât potrivit art. 16, alin. (1), lit. a)-d) C. proc. pen.. acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: a) fapta nu există; b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea; d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate; şi având în vedere că nu au fost constatate niciunul dintre cazurile prevăzute de norma juridică de drept procesual mai sus arătată, Curtea de Apel Bacău a constatat că instanţa de fond în mod temeinic a pronunţat condamnarea inculpatului.

De asemenea, criticile privind lipsa de previzibilitate a incriminării infracţiunii până la decizia RIL 15-2015 nu sunt fondate:

Legea nr. 255/2004 a reglementat de o manieră clară, neechivocă situaţia entităţilor care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995:

- pentru trecut, în cazul entităţilor înfiinţate până la data de 26.06.2004, în sensul încetării activităţii şi încetării de drept a efectelor tuturor actelor de înfiinţare, indiferent de natura acestora;

- pentru viitor: în sensul interdicţiei înfiinţării şi a nulităţii de drept a actelor de constituire şi de înregistrare a unor asemenea entităţi.

Drept urmare, dacă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2004, activităţile specifice profesiei de avocat exercitate de persoanele care nu făceau parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea nr. 51/1995, mai puteau fi justificate prin invocarea hotărârilor judecătoreşti de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţilor a celor trei asociaţii mai sus-menţionate [lit. a) de mai sus], ulterior modificărilor aduse prin această lege, toate argumentele de ordin jurisprudenţial care ar fi putut justifica legalitatea înfiinţării acestor structuri şi-au pierdut valabilitatea.

Ulterior modificării Legii nr. 51/1995 prin Legea nr. 255/2004, legiuitorul a procedat la incriminarea unor noi fapte ce vizează desfăşurarea ilegală a activităţii de avocatură. În acest sens, fapta de folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau juridică, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de aceasta, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995, a fost incriminată pentru prima dată prin art. I pct. 27 din O.U.G. nr. 159/2008, fiind prevăzută iniţial de art. 57 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi apoi de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată. Aceste dispoziţii au fost în vigoare în perioada 26.11.2008 - data publicării O.U.G. (M. Of. , Partea I, nr. 792/26.11.2008) şi până la data 18.03.2010 - data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 109 din februarie 2010, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea întregii ordonanţe pe motiv că nu au fost respectate condiţiile de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă, stabilite prin legea fundamentală (în preambulul ordonanţei nu s-a motivat existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată).

Voinţa legiuitorului de incriminare specială a unor fapte privind exercitarea fără drept a avocaturii s-a manifestat mai apoi prin adoptarea Legii nr. 270/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (publicată în M. Of. , Partea I nr. 872/28.12.2010). Astfel, conform art. I pct. 33 din această lege, la articolul 57, după alin. (5) al Legii nr. 51/1995 s-a introdus un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:

"(6) Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaţilor din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de aceasta, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă." [în urma republicării Legii nr. 51/1995, art. 57 alin. (6) a devenit art. 60 alin. (6)].

De asemenea, conform art. 1 pct. 1 din Legea nr. 270/2010, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 a fost modificat şi a dobândit următorul cuprins: "Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatată şi din oficiu."

În plus, în conformitate cu decizia în interesul legii nr. XXVII/2007, potrivit art. I pct. 18, la articolul 25, după alin. (1) au fost introduse patru noi alineate, alin. (2) - (5), cu următorul cuprins:

"(2) Instanţele sunt obligate să verifice şi să se pronunţe asupra calităţii de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, exercitând acte specifice acestei profesii şi folosind însemnele profesiei de avocat.

(3) Actele specifice profesiei de avocat, efectuate în mod public de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile prezentei legi, sunt nule dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi remediată în alt mod, în afară de cazul în care modul de îndeplinire a acestora a fost de natură să producă o eroare comună cu privire la calitatea celui care le-a săvârşit.

(4) În cazurile prevăzute de prezentul articol, baroul are dreptul la acţiune în despăgubiri împotriva persoanei fizice sau juridice care exercită fără drept profesia de avocat.

(5) Sumele obţinute cu titlu de despăgubiri potrivit alin. (4) vor fi cuprinse în bugetele barourilor şi vor fi folosite în mod exclusiv pentru organizarea activităţii de pregătire profesională a avocaţilor, în condiţiile legii."

De altfel, trebuie observat că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în cauza de faţă au fost comise/au continuat să fie comise în perioada 2013-2014, după ce jurisprudenţa naţională în materie (atât cea de speţă, dar şi cea în domeniul recursului în interesul legii) a cunoscut o schimbare. În acest sens, prin Decizia nr. XXII din 12.06.2006 şi apoi prin Decizia nr. XXVII din 16.04.2007 [enunţate la lit. a) de mai sus], s-a conturat o jurisprudenţă constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ce priveşte structurile avocaţiale paralele, fiind înlăturat echivocul asupra modalităţii de exercitare a avocaturii şi cu privire la calitatea de avocat.

Astfel, divergenţa de opinii exprimate în practica instanţelor judecătoreşti cu privire la efectele asistării sau reprezentării părţilor în cadrul procesului penal, de persoane care nu au dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, a fost tranşată prin pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei în interesul legii nr. XXVII/2007, prin care s-a stabilit că asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, echivalează cu lipsa de apărare a acestuia. În acest mod, instanţa supremă a statuat asupra lipsei calităţii de avocat a persoanelor înscrise în aşa-zisele barouri paralele.

Acest punct de vedere a fost menţinut de instanţa supremă prin mai multe decizii de speţă, unele privindu-l chiar pe inculpatul A., cum este Decizia nr. 5862/6.12.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a stabilit cu claritate lipsa calităţii de avocat a acestuia şi nelegalitatea structurilor avocaţiale constituite în afara baroului tradiţional .

În plus, înainte de comiterea faptelor ce fac obiectul cauzei de faţă, au fost pronunţate soluţii penale defavorabile, inclusiv de condamnare pentru fapte similare, de exercitare fără drept a avocaturii de către numitul X, membru marcant şi iniţiatorul barourilor paralele. Astfel, cu titlu de exemplu, faptele inculpatului sunt ulterioare:

- Încheierii nr. 878/16.06.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a soluţionat conflictul negativ de competenţă intervenit între Judecătoria Bacău şi Curtea de Apel Bacău, stabilindu-se că inculpatul A. nu are calitatea de avocat şi, în consecinţă, competenţa de soluţionare a cauzei penale aparţine Judecătoriei Bacău, unde cauza a fost, ulterior, înregistrată sub nr. x/2011;

- încheierii din 20.02.2012 dată în Dosar nr. x/2011 al Judecătoriei Bacău, prin care a fost admisă plângerea împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală a inculpatului A. şi a fost desfiinţată Ordonanţa nr. x/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cauza fiind reţinută spre judecare, instanţa considerând că există indicii temeinice că inculpatul nu a dobândit calitatea de avocat conform Legii nr. 51/1995;

Rezultă, astfel, că înainte ca inculpatul apelant să fi săvârşit faptele pentru care este cercetat - au fost date soluţii prin care s-a stabilit că fapte de tipul celor comise de către acesta, constituie infracţiuni, fiind pronunţată cel puţin o hotărâre de condamnare. Este îndeplinită, astfel, cerinţa stabilită de Curtea de la Strasbourg cu privire la existenţa precedentului judiciar de constatare ca infracţiune a faptelor imputate (Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 42-43). Drept urmare, inculpatul apelant avea suficiente elemente pe baza cărora să devină conştienţi de faptul că acţiunile lor puteau antrena o sancţiune penală (în acest sens, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 44).

Mai trebuie amintit că, astfel cum a statuat Curtea de la Strasbourg: "însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi" (Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, parag. 68; Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 35); "Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune" (Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, parag. 37; Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 35). "Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniştii, obişnuiţi să facă dovada unei mari prudenţe în exercitarea meseriei lor. De asemenea, se poate aştepta de la ei să acorde o atenţie deosebită evaluării riscurilor pe care le implică" (Cantoni împotriva Franţei, parag. 35; Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, parag. 35).

În speţă, destinatarii normei de incriminare erau avizaţi şi diligenţi. Apelantul inculpat era absolvent de drept, instruit în domeniul reglementat, bun cunoscător al dispoziţiilor legale pe care le contestă şi, aşa cum se va arăta în cele ce urmează [lit. c) - analiza condiţiilor de tipicitate a infracţiunilor], aceştia au acţionat cu intenţie directă, fără să poată invoca în favoarea lor că au fost în eroare din cauza practicii judiciare neunitare.

Curtea a reţinut că aceste împrejurări conduc indubitabil la concluzia că inculpatul, contrar a ceea ce susţine, a avut reprezentarea faptului că nu are calitatea de avocat, (din moment ce a solicitat a i se recunoaşte dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen în cadrul Baroul Bacău- structură pe care acesta o contestă sub aspectul legalităţii existenţei acesteia), şi că foloseşte fără drept denumirile de "Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România cât şi alte denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei, respectiv cabinet avocat şi avocat".

Curtea a constatat, de asemenea, lipsită de relevanţă, faptul că Baroul constituit de inculpat este înregistrat din punct de vedere fiscal la ANAF, atât timp cât iar prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 s-au interzis expres constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancţiunea nulităţii de drept a acestor acte.

Din coroborarea tuturor dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 a rezultat fără putinţă de tăgadă că înfiinţarea, modificarea sau încetarea activităţii Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi a Barourilor nu se poate face decât prin lege şi nu poate avea la bază o iniţiativă privată. De asemenea, legea consacră principiul unicităţii la nivel naţional şi teritorial, aşa încât în România nu poate exista decât o singură Uniune Naţională a Barourilor, iar la nivel teritorial, nu poate exista decât un singur Barou. Or, entităţile în cadrul cărora a activat inculpatul A. au fost înfiinţate în alte temeiuri decât Legea nr. 51/1995, care se situează în afara rigorilor de legalitate, aşa cum s-a statuat chiar şi prin decizia pronunţată de Curtea de la Strasbourg în cauza Pompiliu Bota contra României (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, secţia II, 12 octombrie 2004, 24057/03).

Referitor la motivele de apel privind individualizarea judiciară a pedepsei rezultante aplicate inculpatului, instanţa de control judiciar a subliniat că tratamentul sancţionator al infracţiunilor şi, implicit, individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, sunt aspecte importante de politică penală care, pentru a-şi atinge scopul, trebuie să aibă caracter unitar şi previzibil.

Curtea de Apel a apreciat că, în acest context, infracţiunile care protejează exercitarea unor profesii de maximă importanţă socială, prezintă un grad mărit de pericol social, realitate ce determină imperativul adoptării de măsuri în consecinţă.

Pentru ca politica penală, privită sub aspectul acţiunii de luptă exercitării fără drept a unor profesii, să-şi atingă scopul - reducerea treptată a fenomenului infracţional - este necesar ca fiecare pedeapsă aplicată să-şi îndeplinească funcţiile sale, întrucât doar în acest mod scopul pedepsei va putea fi atins; în acest sens, o pedeapsă este aptă să-şi îndeplinească funcţiile şi să-şi realizeze scopul numai dacă, atât în faza judecăţii, cât şi în faza executării, este perfect individualizată, ca instrument adecvat de realizare practică a politicii penale.

Curtea a reamintit că scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie apărarea, drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice, în faţa tuturor instanţelor, autorităţilor şi instituţiilor, precum şi a altor persoane care au obligaţia să permită şi să asigure desfăşurarea nestingherită a activităţii avocatului în condiţiile legii.

În raport cu aceste cu argumente, trebuie avute în vedere în egală măsură persoana inculpatului şi, respectiv, reeducarea şi reintegrarea sa socială, cât şi dimensiunea fenomenului infracţional şi aşteptările societăţii faţă de mecanismul justiţiei penale, pentru a realiza o proporţionalitate reală între cele două aspecte.

Curtea a arătat că fapta inculpatului, prezintă un grad de pericol social semnificativ prin prisma circumstanţelor în care a fost concepută şi săvârşită fapta, perseverenţa infracţională deosebită (inculpatul folosind fără drept în denumirea de Barou, UNBR cât şi alte denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat pe o perioadă lungă de timp), urmărilor grave produse ca urmare a acestei activităţii infracţionale derulate, precum şi datele referitoare la persoana inculpatului care îl caracterizează negativ.

În raport cu materialul probator administrat în cauză, instanţa de control judiciar a apreciat că aceasta prezintă o periculozitate socială ridicată având în vedere componenta cognitivă (intelectivă) - capacitatea acesteia de a avea reprezentarea infracţiunilor comise şi adeziunea sa psihologică faţă de aceste fapte ilicite.

Instanţa de apel a constatat că pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul a continuat să-şi aroge calităţile pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond, fapt care dovedeşte că declanşarea procesului penal şi condamnarea nu şi-au atins scopul, neconstituind un avertisment luat în serios de către inculpat de natură a-l determina să-şi revizuiască conduita în acord cu dispoziţiile legale.

Instanţa de control judiciar a apreciat că pedeapsa principală aplicată de prima instanţă în cauză sub aspectul cuantumului este justă şi proporţională, şi modalitatea de executare dispusă de prima instanţă este de natură să asigure exemplaritatea, finalitatea, şi prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român, asigurând intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptelor şi caracterul preventiv al pedepselor, nereflectând gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a acestuia.

Reţinând aspectele mai sus menţionate, instanţa de apel, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 899 din 07.08.2020 a Judecătoriei Bacău, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2017

Împotriva Deciziei penale nr. 166 din 17 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, inculpatul A., a declarat recurs în casaţie la data de 17 martie 2021.

În motivarea scrisă a cerii de recurs în casaţie, inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. proc. pen. .

În subsidiar, a solicitat încetarea procesului penal pentru toate faptele cercetate şi judecate.

În concret, inculpatul A. a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.: respectiv când, în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală") şi pct. 12 " hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulate, din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., inculpatul a susţinut că în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie şi nici competenţa după calitatea persoanei sub aspectul că judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În acest sens a susţinut că actele materiale judecate deopotrivă de instanţa de apel şi de instanţa de fond, au fost ulterioare dobândirii de către acesta a calităţii de avocat în Republica Moldova, aspect ce ar fi atras competenţa curţii de apel.

Totodată, prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul a criticat decizia penală pronunţată şi din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv,"a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În ceea ce priveşte acest motiv de casare invocat, inculpatul a apreciat că actul, în sine, de a fi comunicată o teza de doctorat în drept, în condiţiile autorizării acesteia, deopotrivă, prin diploma de doctor în drept seria x.Nr. 1787 aprobată în baza Hotărârii Comisiei de atestare a CNAA cu nr. x din 14 noiembrie 2013, a Deciziei Comitetului Ştiinţific Specializat D 30.12.00 - 18* din cadrul Universităţii de stat din Moldova din 5 iunie 2013, eliberată din 10 decembrie 2013 şi echivalată de Ministerul Educaţiei Naţionale din România prin Atestat de doctor în domeniul drept cu seria nr. x eliberat din 17.04.2014, în conţinutul căreia, erau publicate noile persoane juridice de tip Uniunea Naţionala a Barourilor din România - UNBR, înregistrată şi autorizată de puterea executivă prin Ministerul Finanţelor Publice -Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu CIF x, nu este prevăzută de legea penală conform art. 16 (1) lit. b), teza I din C. proc. pen.

Mai mult decât atât, la dosarul de urmărire penală ar exista probe din care rezultă ca actele materiale de expediere a tezei de doctorat menţionate nu au fost făcute de inculpatul A. .

Raportat la dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., conform cărora "hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege." inculpatul a arătat, în esenţă, că prin aplicarea concretă a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. la speţa de faţă este criticabilă decizia instanţei de apel prin care a fost respins apelul ca nefondat, cât şi sentinţa instanţei de fond, mai ales în ceea ce priveşte condamnarea acestuia la o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni închisoare.

În acest sens, inculpat a arătat că obiectul cercetării penale în Dosarul nr. x/2017 nu priveşte actele efectuate în scopul exercitării profesiei de avocat, respectiv cum au fost cercetate faptele din dosarele nr. x/2012 al Curţii de Apel Bacău, nr. x/2013 al Curţii de Apel Galaţi şi Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

De altfel, inculpatul A. a arătat, în susţinerea ultimul caz de casare invocat faptul că infracţiunile judecate în Dosarul nr. x/2017 îmbracă forma unei singure infracţiunii continuate de folosire a denumirilor de "Barou", "UNBR", "Avocat", în care să fie asimilată şi infracţiunea de participaţie improprie iar pedeapsa rezultantă aplicată acestuia este una excesiv de mare raportat la dispoziţiile art. 74 C. pen., motiv faţă de care devin incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Concluzionând, inculpatul a solicitat să se constate pe calea recursului în casaţie că pe parcursul cercetării judecătoreşti, atât în fond cât şi în apel, niciuna dintre instanţe nu a respectat dispoziţiile de legalitate a încadrării şi aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, astfel că ambele hotărâri pronunţate de instanţa de fond cât şi instanţa de apel trebuie desfiinţate.

Prin încheierea din 19 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 166 din data de 17 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

S-a respins cererea formulată de inculpatul A. privind suspendarea executării hotărârii atacate.

S-a dispus trimiterea cauzei Completului 8, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 02 iunie 2020, ora 09:00, Sala Secţiei Penale, cu citarea intimaţilor-inculpaţi.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că Decizia penală nr. 166 din data de 17 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casaţie rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menţionate: numele şi prenumele părţii care a exercitat recursul în casaţie, semnătura inculpatului, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestuia.

Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către A. prin cererea de recurs în casaţie se circumscriu în conţinut cazurilor de recurs în casaţie invocate, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 1, pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., iar cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a dispus admiterea acesteia în principiu, în baza art. 440 C. proc. pen.

*

Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de A., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa de casaţie examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

I. Analizând motivele invocate în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., referitor la nerespectarea normelor de competenţă materială şi după calitatea persoanei astfel încât judecarea prezentei cauzei s-a realizat de către o instanţă inferioară celei legal competente, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de inculpatul A..

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente".

Pentru a fi incident acest caz de casare, invocat de inculpatul A., judecata trebuia efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei -, iar nerespectarea acestor dispoziţii să se realizeze în cursul judecăţii, sub sancţiunea nulităţii absolute potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. pen., nulitate care poate fi invocată în orice stare a procesului.

Prin urmare, o instanţă judecătorească nu poate judeca o cauză penală decât în limita competenţei sale prevăzute de lege. Competenţa judecării unei cauze este stabilită de legiuitor prin normele de procedură penală.

Cu privire la critica recurentului inculpat A. privind incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.., se reţine că aceasta a susţinut, în esenţă, că în speţă, competenţa aparţinea Curţii de Apel Bacău, întrucât acesta deţinea calitatea de avocat, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Astfel, s-a susţinut de către inculpat că Judecătoria Bacău era necompetentă atât material, cât şi după calitatea persoanei să judece cauza, având în vedere că acesta, conform deciziei din 28 februarie 2014, deţinea calitatea de avocat în cadrul Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova cu dreptul de a exercita profesia de avocat pe teritoriul Republicii Moldova, instanţa de judecată fiind astfel inferioară ierarhic Curţii de Apel Bacău, competentă legal după calitatea persoanei să judece fondul cauzei.

În acest sens, Înalta Curte arată că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, modificata şi completata prin Legea nr. 255/2004 "profesia de avocat se exercita numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumita în continuare U.N.B.R.", iar prin alin. (3) al aceluiaşi articol s-au interzis expres constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R., sub sancţiunea nulităţii de drept a acestor acte.

Or, câta vreme dispoziţiile din actul normativ arătat, având caracter de lege specială cu privire la modul de exercitare a profesiei de avocat, conţin anumite cerinţe imperative, este de la sine înţeles că nu este posibilă îndeplinirea unei asemenea profesii în afara cadrului instituţionalizat de acea lege.

Dispoziţiile art. 90 şi urm. din Legea nr. 51/1995 prevăd posibilitatea exercitării profesiei de către avocatul care a obţinut această calificare profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau Spaţiul Economic Comunitar.

Raportat la dispoziţiile legale menţionate precum şi la actele din dosarul dosarul cauzei, Înalta Curte constată că inculpatul A., nu a făcut dovada deţinerii calităţii de avocat în România, în cadrul unui barou legal constituit, care să-i permită exercitarea în mod legal a acestei profesii pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995, astfel cum au fost interpretate şi de către instanţa supremă prin Decizia în interesul legii 15/21.09.2015.

Astfel inculpatul neavând calitatea de avocat, în cadrul unui barou legal constituit din România, în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995, nu putea să atragă competenţa materială şi personală a curţii de apel în prima instanţă, ci a judecătoriei, neavând relevanţă faptul că este înscris în Uniunea Avocaţilor în Republica Moldova din moment ce acest fapt nu îi oferea posibilitatea de a şi exercita în mod legal profesia de avocat pe teritoriul ţării, conform dispoziţiilor art. 16 şi urm. din Statul profesiei de avocat.

Mai mult decât atât, situaţia de fapt mai sus menţionată reiese şi din antecedenţa infracţională a inculpatului A. conform căreia aceasta a fost condamnat pentru fapte similare, respectiv pentru de exercitare fără drept a profesiei de avocat, prin sentinţele penale nr. 1631/2014 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/2014 a Curţii de Apel Bacău, respectiv Sentinţa penală nr. 17/2016 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală 251/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală

Prin urmare, în prezenta cauză, inculpatul A. a fost judecat în conformitate cu dispoziţiile art. 35 C. proc. pen., în funcţie de competenţa după materie (ratione materiae) şi competenţa după calitatea persoanei (ratione personae), astfel încât, motivul de recurs în casaţie decurgând din art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. nu este întemeiat.

II. De asemenea, inculpatul A. a criticat decizia instanţei de apel şi din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Înalta Curte reţine că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În cauză, se constată că inculpatul A. a invocat acest motiv de casare susţinând, în esenţă, că, din probatoriul administrat în cauză, nu a rezultat, pe de o parte că ar exista probe din care rezultă ca infracţiunile pentru care a fost condamnat sunt săvârşite de acesta iar, pe de altă parte, faptul că activitatea imputată nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

Înalta Curte reaminteşte faptul că potrivit art. 447 din C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie, instanţa de casaţie verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură modificarea situaţiei de fapt. În acest stadiu se analizează doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţele inferioare, întruneşte, în persoana condamnaţilor, toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare menţionată, neputând fi antamate aspectele de netemeinicie invocate de inculpat în motivele scrise de recurs.

Or, plecând de la aceste considerente teoretice şi în raport cu motivele invocate, Înalta Curte constată că, în realitate fondul criticilor formulate de inculpat în prezenta cauză are ca premisă negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei acestuia, solicitând, în mod implicit, reevaluarea materialului probator sub aspectul conţinutului faptic propriu-zis al actelor ce i se impută ori al altor împrejurări de fapt cu relevanţă asupra reţinerii configuraţiei tipice a infracţiunilor.

În acest sens, se constată că inculpatul a formulat critici referitoare la decizia instanţei de apel ce nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs în casaţie întrucât această cale de atac nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, Înalta Curte neputând să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

Prin urmare, solicitările inculpatului de a se dispune achitarea sub aspectul infracţiunilor pentru care a fost condamnat are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, A. urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casaţie ca al treilea grad de jurisdicţie.

Inculpatul nu a evidenţiat, din prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., elemente de nelegalitate, în aşa măsură încât să se ajungă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnat nu constituie infracţiuni, ci a făcut aprecieri subiective şi a solicitat o reinterpretare a probelor ori a dispoziţiilor legale în baza cărora acesta a fost condamnat definitiv.

Astfel, în prezentul cadru procesual, Înaltei Curţi nu îi este permis să cenzureze concluzia la care au ajuns instanţele inferioare cu privire la caracterul neîntemeiat al susţinerilor inculpatului privind lipsa de previzibilitate a incriminării infracţiunilor reţinute în sarcina sa până la pronunţarea deciziei de recurs în interesul legii nr. 15/2015 astfel încât acesta s-ar fi aflat într-o eroare până la acel moment, conform art. 30 C. pen., cu privire la situaţia de fapt, respectiv că "Uniunea Avocaţilor din România ar fi trebuit reînfiinţată astfel cum prevăd dispoziţiile imperative din Decretul 145 Bucureşti publicat în M.Of. nr. 32/28.02.1990, cu atât mai mult cu cât constatările făcute sub acest aspect s-au realizat prin evaluarea tuturor împrejurărilor de fapt în care a fost concepută şi derulată activitatea imputată, astfel cum acestea au rezultat din probele administrate pe parcursul procedurii judiciare, iar, în calea extraordinară de atac, nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator în vederea reconfigurării situaţiei factuale, intrată deja în puterea lucrului judecat.

III. Totodată, inculpatul a mai invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.: "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Ca atare, se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este nerespectat principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casaţie dedusă judecăţii, inculpatul A. nu a invocat veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Verificând, din această perspectivă, hotărârea atacată, Înalta Curte constată că prin sentinţa primei instanţe, ce a fost menţinută în apel, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 respectiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995. Cum, potrivit normelor ce incriminează aceste fapte, pedeapsa este cuprinsă între 6 luni şi 3 ani închisoare, se observă că sancţiunea aplicată de instanţa de fond, de 2 ani închisoare, se află între limitele prevăzute de lege.

În continuare, Înalta Curte constată că şi în ceea ce priveşte aplicarea regulilor privind concursul de infracţiuni, instanţa de fond, în mod corect a făcut aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. (potrivit cărora pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni, respectiv când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite) şi având în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. (potrivit cărora tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile) a dispus contopirea pedepselor aplicate prin sentinţă şi i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse indicate, astfel încât A. având de executat o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare.

Astfel, pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. se situează în limitele prevăzute de lege motiv pentru care se constată că, în prezenta cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Sub un alt aspect se constată că inculpatul A. a criticat hotărârea recurată din perspectiva faptului că instanţa de fond şi instanţa de apel au făcut o greşită individualizare a pedepsei aplicată acestuia pentru infracţiunile prevăzute de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 respectiv de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, raportat la gradul de pericolul social scăzut al acestor fapte.

În acest context Înalta Curte reaminteşte că operaţiunea de individualizare judiciară a sancţiunii penale, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, este atributul exclusiv al instanţelor de fond, singurele în măsură să stabilească o pedeapsă în limitele prevăzute de lege în funcţie de criteriile menţionate în art. 74 C. pen., instanţa de recurs în casaţie fiind limitată, conform art. 447 C. proc. pen., la a verifica exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că susţinerile invocate de inculpatul A. în sprijinul cazului de casare invocat nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege.

Pentru considerentele expuse, întrucât în cauză criticile formulate nu pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1, pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., invocate, Înalta Curte, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 166 din data de 17 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 166 din data de 17 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă inculpatul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.

GGC - GV