Mandatory anti-corruption asset seizure: statutory obligation under Law 78/2000 versus proportionality and procedural deadline challenges.

Deliberând asupra contestaţiilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 05 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, între altele, în baza art. 2502 C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asigurătorii luate prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie nr. x/P/2015 din 17.12.2015 - inculpat A., nr. x/P/2015 din 17.12.2015 - inculpată B., nr. x/P/2015 din 17.12.2015 - inculpată C., nr. x/P/2015 din 06.11.2015 cu privire la bunurile mobile - sumă de bani ce aparţine SC D. SRL, nr. x/P/2015 din 24.11.2015 cu privire la toate bunurile mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor E., F., G. şi SC D. SRL, nr. x/P/2015 din 25.11.2015 cu privire la toate bunurile mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor H., I. şi SC J. SRL, nr. x/P/2016 din 12.06.2017 cu privire la toate articolele pirotehnice aparţinând SC J. SRL, aflate în custodia SC K. SRL, care în prezent se află în custodia Companiei Naţionale Romarm SA - Uzina Mecanică Plopeni, nr. x/P/2016 din 19.09.2017 cu privire la bunurile mobile - sume de bani ce aparţin SC D. SRL, nr. x/P/2016 din 05.07.2018 cu privire la bunurile mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor E., F., G., I., H., L., SC D. SRL, SC J. SRL, nr. x/P/2015 din 17.10.2016.- inculpată M., nr. x/P/2015 din 17.10.2016. - inculpat N..

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond, după o prezentare a ordonanţelor procurorului prin care s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpaţilor, raportându-se la dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen., astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021, potrivit cărora "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 250/1 aplicându-se în mod corespunzător", a reţinut că, în speţă, subzistă toate temeiurile avute în vedere la luarea acestor măsuri.

Astfel, inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de rezultat, existând suspiciunea rezonabilă că aceştia ar fi putut comite faptele pentru care sunt cercetaţi, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază potrivit art. 4 C. proc. pen.., art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 alin. (11) din Constituţia României, cu atât mai mult cu cât, în privinţa lor s-a pronunţat deja o hotărâre judecătorească de condamnare, chiar nedefinitivă.

Totodată, s-a considerat că măsurile asigurătorii sunt necesare pentru a garanta repararea eventualelor pagube produse prin infracţiune şi sunt luate asupra bunurilor inculpaţilor, până la concurenţa valorii probabile a presupuselor pagube.

Mai mult, având în vedere că inculpaţii M., N., C., B. şi A. au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, s-a arătat că luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Referitor la susţinerile inculpaţilor I. şi F., potrivit cărora părţile sociale din cadrul societăţilor pe care le deţin nu ar avea nicio valoare, precum şi că autoturismul O. ce aparţine inculpatei I. ar fi în prezent, în totalitate, distrus, instanţa de fond a apreciat că acestea nu au niciun suport probator.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatei C. în sensul existenţei unei situaţii identice cu cea a coinculpatei P., căreia i-au fost ridicate măsurile asigurătorii prin încheierea din 15.01.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, secţia I-a Penală, s-a reţinut că, în actualul cadru procesual, instanţa nu poate face aprecieri asupra temeiniciei cererii de constituire parte civilă sau asupra posibilităţii ca Primăria Sectorului 4 Bucureşti să cumuleze atât calitatea de parte civilă, cât şi pe cea de parte responsabilă civilmente în aceeaşi cauză.

Împotriva acestei încheieri au declarat contestaţii inculpatele I. şi C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivele fiind pe larg expuse, atât în scris, precum şi cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul apărătorilor aleşi, şi consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2016/a36, fiind repartizată aleatoriu spre soluţionare Completului nr. 6 pentru termenul din 25 martie 2021.

La acest termen, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de inculpata I., susţinând că a fost promovată cu încălcarea termenului de 48 de ore prevăzut de art. 2501 C. proc. pen.

Examinând, cu prioritate, contestaţia declarată de inculpata I., prin raportare la excepţia invocată de reprezentantul Ministerului Public şi la dispoziţiile legale incidente în speţă, Înalta Curte constată că aceasta a fost promovată cu depăşirea termenului legal de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare prevăzut de art. 2501 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte arată că, potrivit dispoziţiilor art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., încheierea prin care instanţa a dispus, în cursul judecăţii, luarea măsurii asigurătorii poate fi atacată cu contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare sau, după caz, de la comunicare.

Verificând natura termenului de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac, se constată că acesta este un termen procedural, ce trebuie calculat potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că în cuprinsul său nu se socoteşte ora la care începe să curgă şi nici ora la care se împlineşte, şi peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, respectiv constatarea tardivităţii acestuia.

În raport cu aceste prevederi, având în vedere că încheierea dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, a fost pronunţată la 05 martie 2021, inculpata fiind prezentă la termenul de judecată, termenul de 48 ore în care aceasta putea declara contestaţie curge de la pronunţare.

Aşadar, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate şi având în vedere data pronunţării încheierii atacate, Înalta Curte constată că, la data de 11 martie 2021, când s-a formulat contestaţie, expirase termenul în care inculpata I. putea ataca dispoziţia de luare a măsurii asigurătorii din cuprinsul acesteia.

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte nu va mai proceda la examinarea pe fond a motivelor de contestaţie invocate de inculpata I. şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen. raportat la art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de aceasta împotriva încheierii din 05 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016.

Examinând, în continuare, contestaţia declarată de inculpata C., prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia măsurilor asigurătorii, a criticilor formulate, precum şi a actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi alin. (6) C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa, din oficiu, la cererea procurorului ori a părţii civile, poate dispune luarea măsurilor asigurătorii, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune, împotriva acestei dispoziţii inculpatul, procurorul sau orice persoană interesată putând face contestaţie, în condiţiile art. 2501 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 167/18.02.2021, în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 din C. proc. pen. aplicându-se în mod corespunzător.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în Decizia nr. 19/2017 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 953 din 04.12.2017, prin care a fost admis recursul în interesul legii, a arătat că "Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât şi pe perioada în care aceasta este menţinută, trebuie respectat testul de proporţionalitate pentru ca măsura prin durata şi scopul urmărit să nu se transforme odată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe (hotărârea din 2008).

Prin Ordonanţa nr. x/P/2015 din 17 decembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe toate bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatei C. şi instituirea popririi asupra tuturor sumelor de bani prezente şi viitoare aflate în conturile deschise pe numele inculpatei la Q..

Prin Rechizitoriul nr. x/2015 din data de 05 mai 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, a inculpatei C., sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen., cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4 al municipiului Bucureşti.

Prin Sentinţa penală nr. 1897 din 16 decembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus, între altele, condamnarea inculpatei C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen.

De asemenea, instanţa a menţinut măsurile asigurătorii instituite prin Ordonanţa nr. x/P/2015 din 17 decembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Împotriva Sentinţei penale nr. 1897 din 16 decembrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a formulat apel, printre alţii, inculpata C..

La termenul din 05 martie 2021, cu ocazia verificării măsurilor asiguratorii instituite prin Ordonanţa nr. x/P/2015 din 17 decembrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut măsurile.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care s-a reţinut săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Măsurile asigurătorii se menţin dacă sunt necesare şi proporţionale cu scopul urmărit, respectiv pentru repararea pagubei produse prin infracţiune.

Verificând temeiurile care au determinat luarea măsurii asigurătorii şi raportat la infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen. imputată inculpatei C., menţinerea măsurii asigurătorii asupra bunurilor acesteia este, în opinia Înaltei Curţi, necesară pentru a se putea acoperi eventualele daune, în situaţia în care la finalul cercetării judecătoreşti se va constata că sunt întrunite condiţiile pentru tragerea sa la răspundere penală şi că este întemeiată acţiunea civilă formulată în cauză.

De altfel, în speţă, măsura asigurătorie este expres prevăzută de lege, respectiv de art. 20 din Legea nr. 78/2000, potrivit căruia în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Totodată, având în vedere că presupusele prejudicii nu au fost recuperate şi nu s-a depăşit un termen rezonabil de desfăşurare a procedurilor judiciare, Înalta Curte, apreciază că, în cauză, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 1 Protocol nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aşa fiind, soluţia menţinerii măsurii asigurătorii în vederea recuperării prejudiciului produs părţii civile prin infracţiune, este necesară şi proporţională cu scopul urmărit.

Susţinerile inculpatei C. invocate în actualul cadru procesual referitoare la modalitatea în care partea civilă Primăria Sectorului 4 Bucureşti a înţeles să formuleze pretenţiile civile în cauză, tind la a pune în discuţie împrejurări ce vizează esenţialmente fondul cauzei, iar nu chestiuni de legalitate ori de temeinicie a măsurilor asigurătorii.

Faţă de aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia promovată de inculpata C. împotriva încheierii din 05 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Totodată, faţă de culpa procesuală a celor două contestatoare, Înalta Curte, în baza art. 275 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., le va obliga pe acestea la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de inculpata I. împotriva încheierii din 05 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata C. împotriva aceleiaşi încheieri.

Obligă contestatoarele inculpate la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2021.

GGC - GV