Calculation of resultative penalty under Article 39(1)(b) Penal Code and non-applicability of Article 438(1)(7) CPC where factual findings of unauthorized access are definitively established
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's extraordinary appeal, upholding the Court of Appeal's decision to impose a combined prison sentence of 3 years, 4 months, and 20 days, thereby rejecting the defendant's request for acquittal on certain charges and recalculation of the total penalty. The defendant challenged the conviction for unauthorized access to an information system (claiming consent and lack of tipicity under Article 438(1)(7) CPC) and argued that the resulting aggregate sentence was legally miscalculated under Article 438(1)(12) CPC. The court determined that the facts definitively established by the lower courts demonstrated unauthorized access for the purpose of obtaining data, satisfying the elements of the crime, and confirmed that the calculation of the resultative penalty—adding one-third of the sum of the other concurrent sentences to the heaviest penalty pursuant to Article 39(1)(b) of the Penal Code—was legally correct.
Legislator headnote
AI generatedart. 35 C. pen, art. 396 alin. (10) C. proc. pen, art. 362 C. pen, art. 93 alin. (1) C. pen, art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen, art. 93 alin. (3) C. pen; Calculation of resultative penalty under Article 39(1)(b) Penal Code and non-applicability of Article 438(1)(7) CPC where factual findings of unauthorized access are definitively established: The defendant challenged the conviction for unauthorized access to an information system (claiming consent and lack of tipicity under Article 438(1)(7) CPC) and argued that the resulting aggregate sentence was legally miscalculated under Article 438(1)(12) CPC. The court determined that the facts definitively established by the lower courts demonstrated unauthorized access for the purpose of obtaining data, satisfying the elements of the crime, and confirmed that the calculation of the resultative penalty—adding one-third of the sum of the other concurrent sentences to the heaviest penalty pursuant to Article 39(1)(b) of the Penal Code—was legally correct.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the legal basis for dismissing the cassation appeal as unfounded.
Basis for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.
Basis for determining that the legal aid fees remain at the expense of the state.
Full text
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 63 din 23.06.2020 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. x/2020, a fost condamnat inculpatul A. la pedepsele de:
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă prev. şi ped. de art. 374 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen..;
- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. şi ped. de art. 207 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen..;
- 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces fără drept la un sistem informatic prev. şi ped. de art. 360 alin. (1), (2), (3) C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen..;
- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de alterarea integrităţii datelor informatice prev. şi ped. de art. 362 C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
S-a dispus contopirea pedepselor concurente (2 ani pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an), fiind stabilită astfel o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art. 91 - 92 C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
S-a încredinţat supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune Bucureşti.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, având ca teme combaterea infracţiunilor sexuale în mediul online.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să presteze un număr de 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la una dintre următoarele instituţii comunitare:
- Administraţia domeniului public Bucureşti - Sector 1 - Servicii de salubritate şi întreţinere spaţii verzi;
- Poliţia locală a Sectorului 1 Bucureşti - Activităţi de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 96 C. pen., s-au pus în vedere inculpatului consecinţele nerespectării obligaţiilor sau ale săvârşirii de noi infracţiuni.
În baza art. 67 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii acestor drepturi pe durata unui termen de 1 an, cu executare conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
Potrivit art. 66 alin. (5) C. pen., individualizând conţinutul pedepselor complementare, s-a stabilit că pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. constă în interzicerea dreptului inculpatului de a comunica direct sau indirect (prin orice mijloace de comunicare) cu persoanele vătămate B. şi C., ori de a se apropia de acestea, iar pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen. constă în interzicerea dreptului inculpatului de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde cele două persoane vătămate desfăşoară activităţi sociale.
În temeiul art. 399 alin. (1), alin. (3) lit. b) şi alin. (4) C. proc. pen.., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reţinut, arestat sau deţinut în altă cauză.
În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate durata reţinerii din data de 02.12.2019 şi durata arestării preventive începând cu data de 03.12.2019 şi până la data de 23.06.2020.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a următoarelor bunuri:
- o unitate centrală culoare negru inscripţionată frontal D., care conţine un hard disk marca x cu seria x, capacitate 2TB;
- un laptop marca x, cu seria x, ce conţine un hard disk marca x, cu seria x, capacitate 640 GB;
- un telefon mobil marca x cu seria x şi micro x cu seria x; bunuri care au fost depuse în camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Alba.
S-a constatat că inculpatul a acoperit prejudiciul cauzat persoanelor vătămate B. şi C. achitând fiecăreia sumele de bani solicitate cu titlu de daune morale, astfel cum rezultă din declaraţiile notariale aflate la dosar.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 3500 RON cheltuieli judiciare ocazionate în cursul urmăririi penale şi 1000 RON cheltuieli judiciare ocazionate în cursul camerei preliminare şi al judecăţii.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., s-a dispus ca suma de 940 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru persoanele vătămate minore B. şi C., să rămână în sarcina statului, fiind avansată de Ministerul Justiţiei în contul Baroului Alba.
Împotriva sentinţei, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT- Serviciul Teritorial Alba-Iulia şi inculpatul A..
Prin Decizia penală nr. 597 din 28 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Sentinţei penale nr. 63 din 23.06.2020 al Tribunalului Alba, pronunţate în Dosarul nr. x/2020.
S-a desfiinţat sentinţa penală atacată, în ceea ce priveşte:
- cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 207 alin. (1) şi (2) C. pen.
- omisiunea aplicării pedepselor accesorii;
- omisiunea aplicării pedepsei complementare prevăzute de art. 70 C. pen.
- modalitatea de executare a pedepsei închisorii aplicate inculpatului A..
Procedând la o nouă judecată în aceste limite, s-a descontopit pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa apelată, în pedepsele componente de 2 ani închisoare, 10 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare şi 10 luni închisoare, pe care le-a repus în individualitatea lor.
A fost majorat de la 10 luni la 2 ani închisoare, cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului pentru comiterea infracţiunii de şantaj, prevăzute de art. 207 alin. (1) şi (2) C. pen., cu reţinerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 374 alin. (1) şi (2) C. pen., 2 ani închisoare stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 207 alin. (1) şi (2) C. pen., 1 an şi 4 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 360 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi 10 luni închisoare, stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 362 C. pen., pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului fiind de 3 ani, 4 luni şi 20 de zile închisoare, care s-a dispus să fie executată în regim privativ de libertate.
În baza art. 70 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a publicării hotărârii definitive de condamnare pe cheltuiala sa, fără a dezvălui identitatea altor persoane, o singură dată, în extras (dispozitivul acesteia), într-un cotidian naţional.
S-a menţinut dispoziţia de aplicare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării de către inculpat a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) şi o) C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin deciziei.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 150 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru persoanele vătămate minore, în cuantum de câte 470 RON fiecare (în total 940 RON), au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei şi au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii penale, la data de 04.03.2021, a formulat cerere de recurs în casaţie recurentul A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 29.03.2021, sub nr. x/2020.
Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a invocat cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen., solicitând, în principal achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 360 alin. (1), (2) şi (3) din C. pen., iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia.
În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în esenţă, a precizat că, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2020, s-a dispus condamnarea sa, printre altele, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de acces fără drept la un sistem informatic prevăzute de art. 360 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., deşi fapta nu este prevăzută de legea penală.
A susţinut că, aşa cum este descrisă fapta inculpatului la fila x (penultimul paragraf din decizie) demonstrează contrariul acuzaţiei că ar fi accesat fără drept datele contului numitei E., cu ID numeric x, cont pe care l-a folosit 4 - 5 ani.
Deopotrivă, a invocat principiul in dubio pro reo şi a susţinut că permisiunea de a folosi contul i-a fost acordată de către E., aceasta trimiţându-i pe messenger un fişier Keylogger cu ajutorul căruia a putut accesa datele de pe computerul acesteia, nu numai utilizarea contului de F., apreciind astfel că fapta sa nu este de natură penală.
A mai făcut trimitere la aprecierea organului de urmărire penală că nu se impune audierea numitei E., dată fiind starea acesteia de sănătate, deşi nu s-a depus vreun document în acest sens, învederând, totodată, că potrivit art. 81 alin. (2) C. proc. pen.., s-a reţinut că E. a încunoştinţat că nu doreşte să participe la procesul penal şi nu s-a considerat prejudiciată prin utilizarea contului.
Suplimentar, a arătat că, şi în situaţia în care ar fi utilizat contul de F. al numitei E. fără acordul acesteia, nu a făcut-o pentru a stoca date informatice ale acesteia, cu atât mai puţin prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate.
În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., recurentul a susţinut că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani, 4 luni şi 20 de zile închisoare, pe care o execută în regim privativ de libertate, pedeapsa fiind calculată şi aplicată nelegal.
Recurentul a invocat dispoziţiile art. 39 C. pen. şi pe cele ale art. 186 C. pen. şi a susţinut că, în mod eronat, s-a stabilit că pedeapsa rezultantă este în cuantum de 3 ani, 4 luni şi 20 de zile închisoare.
În acest sens, a invocat dispoziţiile art. 186 C. pen. şi a considerat că, în baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., după contopirea pedepselor, rezultanta ar fi trebuit să fie de 3 ani şi 4 luni închisoare, şi nu de 3 ani, 4 luni şi 20 de zile.
Prin încheierea din data de 12 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.., a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpat A., reţinându-se, în esenţă, că, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casaţie, recurentul inculpat A. a invocat cazuri de casare dintre cele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar motivele indicate prezintă aparenţa de sustenabilitate a acestora, având în vedere că recurentul a criticat soluţia de condamnare pentru infracţiunea de acces fără drept a unui sistem informatic prev. de art. 360 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., susţinând că fapta reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, şi a invocat nelegalitatea pedepsei rezultante ce i-a fost aplicată, de 3 ani, 4 luni şi 20 de zile închisoare, arătând că un calcul corect conduce la un cuantum al pedepsei rezultante de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 597 din 28 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 12 C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.
Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la stabilirea unei alte situaţii de fapt.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că "în esenţă, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune" (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014, Decizia nr. 98/RC din 19 martie 2019).
Aşadar, având în vedere susţinerile invocate în cauză, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute.
În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate de recurentul inculpat A. în cadrul cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 442 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte notează că, în concordanţă cu acuzaţiile formulate, aşa cum au fost descrise în actul de inculpare, instanţa de apel a apreciat corectă constatarea primei instanţe, în sensul că starea de fapt este fundamentată pe ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale şi confirmată de inculpat cu ocazia declaraţiilor date în faţa sa, prin care acesta a recunoscut integral acuzaţiile aduse.
Astfel, reţinând o stare de fapt identică cu cea redată de prima instanţă, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat, la rândul său că, în cursul anului 2015, inculpatul a accesat fără drept contul E. aparţinând numitei E., în scopul obţinerii de date informatice, cont la care accesul era restricţionat pentru alte categorii de utilizatori, în afara posesorului acestuia, fapta întrunind elementele de tipicitate ale infracţiunii de acces fără drept la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.
Potrivit art. 360 alin. (1) C. pen. accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Conform alin. (2) fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită în scopul obţinerii de date informatice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Conform art. 181 alin. (1) şi (2) C. pen., prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic, iar prin date informatice se înţelege orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic.
Potrivit normei de incriminare, accesul la un sistem informatic trebuie să se realizeze "fără drept", iar elementul constitutiv ţine exclusiv de identificarea subiectului pasiv. Cu alte cuvinte, pentru întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii în discuţie, trebuie să existe un titular al sistemului informatic (subiect pasiv), care are drept de folosinţă asupra acestuia, iar accesul să aibă loc în lipsa consimţământului titularului sistemului informatic.
Faţă de datele factuale reţinute de instanţa de apel şi elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 360 alin. (1) - (3) C. pen., motivele invocate de recurentul inculpat A., în sensul că accesul la contul de F., aparţinând numitei E. s-a făcut cu acordul acesteia, care i-a trimis pe messenger un fişier Keylogger, apar ca o critică adusă analizei şi interpretării probelor efectuate de instanţa de fond şi de apel, prin care inculpatul tinde la modificarea situaţie de fapt reţinută cu titlu definitiv în cauză.
Această constatare se impune, întrucât din modul de descriere a faptei prin decizia recurată rezultă că există o corespondenţă între baza factuală şi elementele de tipicitate ale infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., fiind stabilită starea de fapt, cu caracter definitiv, în sensul că prin intermediul unui fişier executabil gen Keylogger, transmis numitei E., recurentul inculpat A., a putut vizualiza şi accesa fără drept, în mod repetat, contul de F. utilizat de aceasta, activităţi care, de altfel, nu au fost negate de recurent, care a optat, în faţa primei instanţe de judecată, să fie judecat în procedura simplificată.
Analiza la nivelul elementului constitutiv "acces fără drept" raportată la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel evidenţiază lipsa autorizării de acces la sistemul informatic din partea subiectului pasiv al infracţiunii, numita E..
În ceea ce priveşte forma agravantă "prin scop" prevăzută de alin. (2) al art. 360 C. pen., instanţa de recurs în casaţie precizează că este irelevant în ce măsură datele, informaţiile au fost sau nu obţinute, ceea ce este important este că inculpatul a acţionat în baza scopului special, chiar dacă acesta nu s-a realizat. Scopul special prevăzut de art. 360 alin. (2) C. pen. acoperă o gamă largă de conduite, cum este vizualizarea conţinutului unor date informatice, astfel încât, în speţă există scopul obţinerii de date informatice (element de tipicitate) în ipoteza factuală reţinută, cu titlu definitiv de instanţa de apel, prin vizualizarea repetată de către inculpat a contului de F. utilizat de E..
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul inculpat nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, aşa încât, solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., pentru infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic este neîntemeiată.
Referitor la al doilea caz de recurs în casaţie invocat de recurentul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., în conformitate cu care hotărârea este supusă casării dacă s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, se precizează că prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică stabilită de instanţa de apel.
Recurentul a susţinut în cadrul acestui caz de casare, faptul că pedeapsa rezultantă de 3 ani, 4 luni şi 20 de zile închisoare, este nelegală, întrucât, în urma contopirii pedepselor aplicate, conform dispoziţiilor art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă ar trebui să fie de 3 ani şi 4 luni închisoare.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că pedepsele stabilite pentru fiecare dintre cele patru infracţiuni reţinute în sarcina recurentului inculpat sunt legale, fiind situate între limitele prevăzute de lege ce rezultă în urma reducerii cu o treime, conform art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Criticile recurentului vor fi analizate, prin urmare, raportat la modalitatea de stabilire a pedepsei în caz de concurs de infracţiuni, care este una obiectivă, fiind prevăzută de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.. Potrivit acestui text de lege, în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Astfel, se reţine că prin Decizia penală nr. 597 din 28 septembrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, recurentul inculpat A. a fost condamnat, în temeiul art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. rap. la art. 207 alin. (1) şi (2) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, fiind menţinute, totodată, soluţia de condamnare şi pedepsele aplicate de prima instanţă în ceea ce priveşte infracţiunile de: pornografie infantilă, prev.de art. 374 alin. (1) şi (2) C. pen. (2 ani închisoare); accesul ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1), (2), (3) C. pen. (1 an şi 4 luni închisoare) şi alterarea integrităţii datelor informatice, prev. de art. 362 C. pen. (10 luni închisoare), în condiţiile reţinerii, în cauză, a disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Constatând incidenţa concursului real de infracţiuni, instanţa de apel a procedat la contopirea celor patru pedepse astfel stabilite, în condiţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat, în mod corect, un spor de 1 an, 4 luni şi 20 de zile închisoare, respectiv fracţia de 1/3 din totalul celorlalte trei pedepse, calculată ţinând cont şi de prevederile art. 186 C. pen.
Ca urmare, instanţa de apel a aplicat recurentului inculpat A. o pedeapsă rezultantă legală, de 3 ani, 4 luni şi 20 de zile închisoare, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen.
Concluzionând, Înalta Curte notează că aspectele invocate de recurentul inculpat privind nelegalitatea pedepsei aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 360 C. pen. şi a pedepsei rezultante, sunt neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 597 din data de 28 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 597 din data de 28 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iunie 2021.
GGC - GV