Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 255/RC/2021 AI generated

Elusiveness of EU Youth Farmer Grants via Intermediaries: Instigation to Use False Documents vs. Civil Breach

Case Number Decizia nr. 255/RC/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's cassation appeal, upholding the appellate court's criminal conviction and civil liability order, thereby leaving in force the sentence of six months' imprisonment (suspended) and a 1,500 RON fine for criminal falsification, alongside a civil obligation to pay the plaintiff 70,898 RON plus tax accessory liabilities. The defendant challenged his convictions for instigating the use of false documents to obtain EU funds and private document falsification, arguing that his actions constituted a civil contractual breach rather than criminal conduct and that he acted in good faith. Relying on the established factual record that the defendant, who was ineligible for the specific EU grant, intentionally instigated intermediaries to submit false declarations to secure funds, the Court held that the facts fulfilled all objective and subjective elements of the crimes under Article 47 in relation to Article 181 of Law No. 78/2000 and Article 322 of the Penal Code. Applying the cassation ground under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure regarding the untypical nature of the acts, the Court found no legal error, concluding that the appeals on civil grounds were inadmissible in cassation because they did not stem from a change in the criminal verdict, and ordered the defendant to bear the judicial costs of 200 RON.

Legislator headnote

AI generated

art. 5 C. pen, art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 25 C. pen, art. 74 C. pen, art. 76 lit. c) C. pen; Elusiveness of EU Youth Farmer Grants via Intermediaries: Instigation to Use False Documents vs. Civil Breach: The defendant challenged his convictions for instigating the use of false documents to obtain EU funds and private document falsification, arguing that his actions constituted a civil contractual breach rather than criminal conduct and that he acted in good faith. Relying on the established factual record that the defendant, who was ineligible for the specific EU grant, intentionally instigated intermediaries to submit false declarations to secure funds, the Court held that the facts fulfilled all objective and subjective elements of the crimes under Article 47 in relation to Article 181 of Law No. 78/2000 and Article 322 of the Penal Code. Applying the cassation ground under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure regarding the untypical nature of the acts, the Court found no legal error, concluding that the appeals on civil grounds were inadmissible in cassation because they did not stem from a change in the criminal verdict, and ordered the defendant to bear the judicial costs of 200 RON.

Keywords

AI generated
criminal conduct breach of contractual obligation false declaration grounds for cassation Civil Procedure Code e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 5 C. pen
58 din data de 23 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, s-a stabilit, în temeiul art. 5 C. pen.
art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000
În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.
art. 41 alin. (2) C. pen
şi reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 25 C. pen
art. 74 C. pen
1969, precum şi a art. 74 C. pen.
art. 76 lit. c) C. pen
şi a art. 76 lit. c) C. pen.
art. 290 C. pen
În baza art. 290 C. pen.
art. 34 lit. d) C. pen
În baza art. 34 lit. d) C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. pen..

Provision cited in the final order to impose judicial costs of 200 RON on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 58 din data de 23 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, s-a stabilit, în temeiul art. 5 C. pen. ca lege penală mai favorabilă legea penală veche, respectiv C. pen. 1969.

În baza art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a art. 25 C. pen. 1969, precum şi a art. 74 C. pen. şi a art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi reţinerea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 precum şi a art. 74 C. pen. şi a art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la o pedeapsă de 1500 RON amendă penală.

În baza art. 34 lit. d) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969 s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen. 1969.

În baza art. 404 C. proc. pen.., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen. 1969, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al neexecutării obligaţiilor civile.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen.. s-a dispus desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri: declaraţie pe numele lui B., datată 05.07.2012, declaraţie pe numele lui B., datată 28.06.2012, declaraţie pe numele lui C., datată 28.06.2012, declaraţie pe numele lui B., datată 28.06.2012, urmare a solicitării de clarificări, declaraţie pe numele lui D., datată 28.06.2012, şi cea subsecventă ca urmare a solicitării de clarificări, declaraţie pe numele lui B., datată 26.09.2013, declaraţie pe numele lui E., datată 26.09.2013.

În baza art. 393 raportat la art. 249 C. proc. pen.. a fost menţinut sechestrul asigurator instituit de către procuror în cursul urmăririi penale prin Ordonanţa din data de 11.06.2018 până la concurenţa sumei ce face obiectul despăgubirii în cauză.

S-a constatat că prejudiciul a fost recuperat.

În baza art. 274 C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - ST Oradea, partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, precum şi inculpatul A..

Prin Decizia nr. 699/A din 15 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. (1) lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de către DNA-Serviciul Teritorial Oradea şi partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei penale nr. 58 din 23.06.2020 pronunţate de Tribunalul Satu Mare, pe care a desfiinţat-o, în parte, şi rejudecând:

Au fost reformate dispoziţiile primei instanţe privind latura civilă a cauzei, în sensul că a fost admisă acţiunea civilă formulată de către partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a fost obligat inculpatul A. să plătească acesteia suma de 70.898 RON - debit principal la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere) potrivit Codului de procedură fiscală, de la data decontării fiecărei tranşe până la data plăţii efective a debitului.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate care nu contraveneau deciziei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare, iar în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii penale, a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 18.02.2021, care a fost înregistrată rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 12.03.2021, sub numărul de dosar x/2018

Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, pe fond, recurentul inculpat a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate, achitarea sa, în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.., pentru infracţiunile de instigare la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi fals în înscrisuri sub semnătura privată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., apreciind că în cauza nu este vorba despre o răspundere penală, ci despre o răspundere civilă contractuală, respectiv nerespectarea condiţiilor privind acordarea subvenţiilor având drept consecinţă obligaţia restituirii sumelor acordate, astfel cum este asumat de beneficiar în momentul acordării lor.

Pe latură civilă, a solicitat, în principal, respingerea acţiunii civile formulate de AFIR, întrucât s-a constatat că prejudiciul a fost recuperat încă din faza de cameră preliminară. În subsidiar, a solicitat înlăturarea dispoziţiilor de obligare la plata obligaţiilor fiscale accesorii potrivit Codului de procedură fiscală, de la data decontării fiecărei tranşe până la data plăţii efective a debitului, întrucât instanţa de apel nu a indicat niciun text de lege civilă (eventualele penalităţi curgând din momentul constituirii de parte civilă).

Recurentul a arătat că, în fapt, prin rechizitoriul x ST Oradea, emis în dosarul penal nr. x/2015, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor arătate anterior, reţinându-se, în esenţă, că, în perioada 2012-2013, în cadrul programului "Măsura 112 Instalarea tinerilor fermieri" a obţinut pe nedrept, prin intermediul unor persoane interpuse - F., E., C. şi D., suma de 142.647,2 RON, folosind în acest scop şi înscrisuri sub semnătură privată, respectiv declaraţii pe proprie răspundere ale persoanelor sus-menţionate, cu conţinut nereal.

A menţionat că parchetul a dispus, cu privire la numiţii F., E., C. şi D., o soluţie de renunţare la urmărirea penală (soluţie confirmată prin Încheierea nr. 111/JCP/06.09.2019 dispusă de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Satu Mare).

Sub aspectul laturii penale, recurentul a apreciat că faptele reţinute în sarcina sa nu sunt prevăzute de legea penală, fiind vorba de fapte de natura civilă/comercială, respectiv obţinerea unor subvenţii în urma unor proiecte de finanţare întocmite pe numele unor persoane a căror eligibilitate a fost analizată de autorităţile competente. În cazul descoperirii ulterioare a unor nereguli s-au întreprins demersuri, pe cale administrativă şi civilă, de recuperare a sumelor acordate.

A mai precizat că întreaga procedură, respectiv faptele de care a fost acuzat - a fost cunoscută de toţi funcţionarii statului din cadrul AFIR, menţionând că în această modalitate au procedat mai multe persoane. Recurentul a susţinut că, la rândul său, după ce au expirat cele 12 luni în care trebuia să depună proiectul, a fost îndrumat să procedeze astfel, adică să găsească persoane dispuse să colaboreze şi să obţină fondurile pe numele lor, motivaţia fiind în sensul că important era să fie banii folosiţi în agricultură, pentru că, în caz contrar, se pierdeau subvenţiile.

De asemenea, a arătat că funcţionarii AFIR au verificat toată documentaţia proiectului - întocmită de un specialist - şi au constatat că totul este în regulă, după care, inclusiv pe parcursul derulării programului de finanţare au făcut verificări, iar în câteva situaţii au cerut restituirea sumelor, restituire pe care recurentul a arătat că a făcut-o înainte să existe vreun dosar penal deschis la DNA.

Recurentul a mai invocat faptul că, în rechizitoriu, nu este arătat în ce ar fi constat instigarea unor persoane cu intelect dezvoltat, independente, care au acţionat la rugămintea sa, astfel că faptele sale nu pot primi o conotaţie penală.

În acest context, recurentul a susţinut că, pe de o parte, trebuie să se analizeze dacă există documente ori declaraţii false pe baza cărora s-au obţinut pe nedrept fonduri europene şi, pe de altă parte, dacă s-a acţionat cu rea-credinţă, respectiv să se arate în ce a constat contribuţia sa la aceste fapte.

A susţinut că, în actul de inculpare, se arată că a fost vorba despre înscrisuri false, respectiv 12 declaraţii tipizate pe proprie răspundere, ce au fost date de persoanele beneficiare în acte a fondurilor europene. A mai subliniat, însă, că, prin conţinutul fals al acestor acte nu s-a produs nicio consecinţă juridică, respectiv nu era apt să conducă la obţinerea de fonduri europene pe nedrept. În acest sens, a învederat că apartenenţa declarantului la o familie de fermieri sau lucrul agricol timp de 8 ore pe zi la o ferma agricolă nu reprezentau un criteriu de eligibilitate. Mai mult, recurentul a arătat că nu el a întocmit sau semnat acele declaraţii şi nici nu a ajutat în vreun fel la întocmirea acestora, ci doar a sprijinit la depunerea fizică a întregii documentaţii la AFIR.

Din această perspectivă, recurentul inculpat a apreciat că faptei îi lipsesc elementele constitutive, atât pe latura obiectivă, cât şi pe latura subiectivă, întrucât nu în baza acestor declaraţii (care nu reprezentau un criteriu de eligibilitate) s-au obţinut fondurile europene. O dovadă în plus, îl reprezintă faptul că deşi toate proiectele au fost identice, în cazul a două proiecte, AFIR a solicitat restituirea finanţării, pentru alte motive, anterior demarării cercetării penale.

În privinţa relei-credinţe cerute de latura subiectivă - recurentul a apreciat că legiuitorul a urmărit să sancţioneze penal frauda intenţionată, iar nu o metodă utilizată şi acceptată (cunoscută) de toţi cei implicaţi, inclusiv de funcţionarii AFIR. Recurentul a susţinut, în esenţă, că în calitate de tânăr fermier a folosit un artificiu pentru a obţine finanţare în agricultură, cumpărând utilaje agricole cu care a muncit pe terenurile agricole deţinute sau arendate de către el. A precizat că nu a acţionat cu rea-credinţă, nu a folosit sumele acordate în interes personal, ci a investit în agricultură, eludând doar unele formalităţi excesive (recurgând la folosirea altor persoane reale, care au colaborat în cunoştinţă de cauză), care nu aveau legătură cu chestiunea de fond, respectiv sprijinirea tinerilor agricultori.

Deopotrivă, a menţionat că cele 12 declaraţii pe propria răspundere au fost concepute de consultantul de proiect şi completate, probabil, chiar de către acesta cu ajutorul persoanelor implicate, care au semnat formularele. A reiterat, însă, faptul că acele declaraţii (vizând apartenenţa la o familie de fermieri sau lucrul agricol timp de 8 ore pe zi la o fermă) nu erau utile, nu reprezentau un criteriu de eligibilitate, nefiind luate în considerare la acordarea subvenţiilor.

Sub aspectul laturii civile recurentul a arătat că, prin Încheierea nr. 16/JCP/19.02.2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Satu Mare (definitivă prin necontestare), judecătorul de camera preliminară i-a admis cererea formulată şi a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus în faza de urmărire penală asupra imobilelor sale, constatând că prejudiciul în valoare de 142.647,2 RON este recuperat integral prin plata a doua tranşe (jumătate din sumă în faza de urmărire penală, iar jumătate în faza camerei preliminare).

A mai învederat că, în cursul judecării cauzei, AFIR s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 70.898 RON, susţinând că din pricina unei erori, una din tranşele achitate din prejudiciu a fost restituită celor care le-au achitat.

Astfel, recurentul a apreciat că restituirea sumei plătite cu titlu de prejudiciu autorilor prejudiciului (C. şi E.) depăşeşte cadrul procesual penal, deoarece are la bază un alt raport juridic de drept civil născut din răspunderea civilă delictuală, respectiv plata nedatorată, raport stins prin achitarea prejudiciului în integralitate.

Recurentul a susţinut că nu a fost vizat de această eroare, întrucât plata nedatorată nu i s-a făcut personal, ci celor două persoane sus-menţionate, sumele intrând în patrimoniul lor, astfel că, restituirea trebuie solicitată de la acestea.

De asemenea, a mai apreciat că, în raport de soluţia de achitare solicitată, în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) C. proc. pen.., latura civilă a cauzei poate fi lăsată nesoluţionată.

Nu în ultimul rând, a precizat că, după pronunţarea hotărârii de către instanţa de apel, a achitat din nou partea din "prejudiciul rămas nerecuperat", dovedind, încă o dată, că este o persoană de bună-credinţă, un fermier care îşi câştigă existenţa din muncă cinstită şi grea.

Prin încheierea din 28 aprilie 2021 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie, Înalta Curte reţinând că, motivele ce vizează elementele de tipicitate ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea astfel cum au fost dezvoltate de recurentul A., în argumentarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare invocat.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 699/A din 15 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că "în esenţă, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune" (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014, Decizia nr. 98/RC din 19 martie 2019).

Ca atare, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.

În speţă, prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, în materialitatea lor, se circumscriu instigării la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 47 C. pen. rap.la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (4 acte materiale) şi cu aplicarea art. 5 C. pen. şi infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (12 acte materiale) şi cu aplicarea art. 5 C. pen. (constatându-se, în acord cu prima instanţă, că legea penală mai favorabilă este C. pen. anterior).

Conform art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătura privată, iar textul incriminator a fost preluat în dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, constituire infracţiune.

În conformitate cu dispoziţiile art. 47 din C. pen., instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Instigarea este forma participaţiei penale ce constă în fapta de determinare cu intenţie, prin orice mijloace, de către o persoană, numită instigator, a altei persoane, numită instigat, să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Instigatorului îi aparţine hotărârea de a săvârşi o infracţiune (autor moral al infracţiunii), hotărâre pe care o transmite altei persoane, numită instigat, care va săvârşi infracţiunea (autor material al infracţiunii) - C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român - Partea generală, Ediţia a III-a revăzută şi adăugată, Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p.392.

Pentru a se reţine instigarea ca formă de participaţie penală, trebuie să se constate întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) Existenţa a cel puţin două persoane: instigatorul şi instigatul. Instigatorul este persoana care desfăşoară activitatea de determinare la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, iar instigatul este cel asupra căruia se efectuează această activitate;

b) Efectuarea unei activităţi concrete, obiective, de determinare din partea instigatorului asupra instigatului să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Această condiţie este de esenţa instigării ca formă a participaţiei penale. Întrucât legea penală nu face nicio referire la mijloacele prin care se realizează instigarea, se înţelege că acestea pot fi multiple şi variate, de la simple sfaturi, îndemnuri, rugăminţi sau insinuări, până la constrângere, corupere (promisiuni de daruri sau alte foloase) etc;

c) Instigatul să nu fi luat anterior hotărârea de a săvârşi fapta la care a fost îndemnat;

d) Activitatea de determinare să se efectueze cu intenţie, adică instigatorul să fie conştient că îl determină pe instigat să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală şi să urmărească sau să accepte rezultatul acelei fapte;

e) Activitatea de determinare să fie urmată de săvârşirea faptei de către instigat. Instigarea implică cu necesitate ca autorul să fi dat curs instigării, fie prin săvârşirea faptei în forma consumată, fie a unei tentative pedepsibile.

Pentru a fi catalogat drept act de participaţie, demersul instigatorului trebuie să privească săvârşirea unei fapte tipice determinate şi să se vizeze una sau mai multe persoane determinate. Nu este însă necesar ca instigatorul să stabilească în detaliu planul de comitere a infracţiunii - putând să îi lase instigatului libertatea de a decide locul, timpul sau modul în care va acţiona (F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal - Parte generală, Vol. II, Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p.228).

Înalta Curte constată că, prin decizia recurată s-a reţinut, în acord cu prima instanţă, ca situaţie de fapt: că inculpatul A., cu intenţie, în perioada iunie 2012 - octombrie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, i-a determinat iar ulterior i-a ajutat (n.n. pe autori), la intervale relativ scurte de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin întocmirea următoarelor înscrisuri false: declaraţie pe numele B., datată 05 iulie 2012, declaraţie pe proprie răspundere, datată 5 iulie 2012, declaraţie pe numele B., datată 28 iunie 2012, declaraţie pe numele B., declaraţie pe proprie răspundere, datată 28 iunie 2012 pe numele C., declaraţie pe proprie răspundere, urmare a solicitării de clarificări, datată 28 iunie 2012 pe numele C., declaraţie pe numele B., datată 28 iunie 2012, declaraţie pe numele B., urmare a solicitării de clarificări, datată 28 iunie 2012, declaraţie pe proprie răspundere, datată 28 iunie 2012 pe numele D., declaraţie pe proprie răspundere, urmare a solicitării de clarificări, datată 28 iunie 2012 pe numele inculpatului D., declaraţie datată 26.09.2013, pe numele B., declaraţie datată 26.09.2013 pe numele E., pe inculpaţii F., E., C. şi D. să obţină pe nedrept, decontări din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, respectiv:

- suma totală de 42.667 de RON, decontată de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, conform contractului de finanţare nr. C x/2016 către Întreprinderea Individuală F.,

- suma totală de 71.111,8 RON, decontată de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, conform contractului de finanţare nr. C x/2016 către întreprinderea Individuală C.,

- suma totală de 42.667 RON, decontată de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, conform contractului de finanţare nr. C x/2016 către întreprinderea Individuală D.,

- suma totală de 71.535 RON decontată de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, conform contractului de finanţare nr. C x/2016 către Întreprinderea Individuală E., sume de bani care au fost apoi utilizate efectiv de inculpatul A., beneficiarul real al celor patru contracte de finanţare.

Deopotrivă, Curtea de Apel Oradea a mai stabilit, în acord cu prima instanţă, că, înscrisurile menţionate anterior au fost falsificate de către inculpat (fiind întocmite la iniţiativa sa şi cu ajutorul său) şi au fost folosite de către martorii-inculpaţi F., E., C. şi D. pentru a obţine pe nedrept, decontări din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Totodată, instanţa de apel a mai reţinut că, declaraţiile semnate pe numele numitului B. nu au fost însuşite de către acesta sau martorii F., E., C. şi D. ori consultant, motiv pentru care doar inculpatul A. putea să le semneze, cu atât mai mult cu cât acestea conţin date nereale pentru a putea fi aprobat proiectul, iar documentaţia necesară proiectelor împreună cu acestea au fost depuse de către inculpat împreună cu beneficiarii.

Prin decizia recurată s-a mai arătat că, iniţiativa de a accede la fondurile europene a aparţinut în totalitate inculpatului A., care nu mai îndeplinea condiţiile de eligibilitate cu privire la perioada de când a devenit fermier şi, prin crearea de către acesta a unor condiţii artificiale în vederea beneficierii de măsura finanţării de fonduri europene acordate tinerilor fermieri, a determinat pe martorii F., E., C. şi D. să depună cereri de finanţare la AFIR şi i-a ajutat cu întocmirea tuturor documentaţiei aferente, astfel încât aceştia, în final, au reuşit să obţină finanţarea europeană. De altfel, pentru a se asigura de succesul accesării de fonduri europene pentru numiţii F., C. şi D., inculpatul A. i-a determinat să declare nereal că sunt în relaţie de rudenie şi i-a ajutat să devină membrii ai unor asociaţii agricole cu care aceştia nu au păstrat deloc legătura, doar pentru a obţine un punctaj suplimentar.

Faţă de aceste date factuale reţinute de instanţa de apel şi elementele de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2200 şi art. 290 alin. (1) C. pen. 1969, precum şi de caracteristicile formei de participaţie penale a instigării, motivele invocate de recurentul A., apar ca o critică adusă analizei şi interpretării probelor efectuate de instanţa de apel, prin care inculpatul tinde la modificarea situaţie de fapt, reţinută cu titlu definitiv în cauză.

Din modul de descriere a faptelor prin decizia recurată rezultă că există o corespondenţă între baza factuală şi elementele de tipicitate ale instigării la infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în sensul că toate activităţile întreprinse de recurentul A., constituie reale acte de instigare, ce au condus la acordarea de fonduri europene, în contextul reţinut de instanţa de apel în care recurentul inculpat nu mai îndeplinea condiţiile de accesare a unor fonduri pe "Măsura 112 privind instalarea tinerilor fermieri", întrucât de la instalarea sa ca fermier trecuseră mai mult de 12 luni, iar iniţiativa de a accede la aceste fonduri i-a aparţinut în totalitate.

Referitor la neîntrunirea în cauză a elementelor de tipicitate din perspectiva laturii subiective a infracţiunii de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, recurentul inculpat A. a susţinut că nu a acţionat cu rea-credinţă, ci a recurs la un "artificiu" cunoscut şi acceptat de toţi cei implicaţi, inclusiv de funcţionarii AFIR pentru a obţine finanţare în agricultură, cumpărând, apoi, utilaje agricole pe care le-a folosit pe terenurile agricole deţinute sau arendate de către el.

În ceea ce priveşte forma de vinovăţie cu care inculpatul a acţionat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, curtea de apel a reţinut intenţia directă - element de tipicitate ce caracterizează latura subiectivă a acestei infracţiuni, conform normei de incriminare. În acest sens, instanţa de apel a arătat că inculpatul A. nu avea dreptul să obţină respectivele fonduri, întrucât nu îndeplinea cerinţele de eligibilitate prevăzute de lege, situaţie pe care o cunoştea: "deşi inculpatul A. susţine că a fost de bună-credinţă prin utilizarea fondurilor băneşti accesate în interesul proiectului, respectiv al exploatării agricole, (...) din punct de vedere penal acesta a acţionat cu intenţie directă prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen. prin eludarea unor dispoziţii legale imperative cu scopul de a accesa prin intermediul unor terţe persoane anumite fonduri europene şi de a beneficia direct sau indirect de aceste avantaje financiare care nu i se cuveneau deloc".

Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, pentru comiterea căreia a fost condamnat recurentul, are caracterul complex prevăzut de norma de incriminare, alături de falsificare coexistând folosirea înscrisurilor false. Curtea de apel a reţinut că inculpatul a săvârşit actele materiale ale infracţiunii de fals în discuţie atât în calitate de instigator şi complice, cât şi de autor, şi, deoarece actele conţineau date nereale, a constatat caracterul fals al acestora.

Contrar motivelor de recurs, Înalta Curte constată, în baza situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel, că înscrisurile sub semnătură privată de interes pentru cauză erau apte să producă consecinţe juridice având în vedere că au fost depuse odată cu cererile de finanţare la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pentru ca alte persoane apreciate eligibile, să beneficieze de acordarea unor sume nerambursabile.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul inculpat nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, fiind neîntemeiată cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Referitor la solicitările recurentului vizând latura civilă a cauzei, Înalta Curte notează că acestea pot fi examinate strict ca o consecinţă a unei eventuale modificări a laturii penale a cauzei, în baza singurului caz de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Condiţionarea înlăturării greşitei soluţionări a laturii civile de stabilirea unuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., rezultă, în mod evident, din dispoziţiile art. 448 alin. (2) C. proc. pen.

Cum în cauză, faţă de cele prezentate anterior, nu au operat modificări sub aspectul laturii penale, nu se justifică a fi analizate criticile recurentului A. formulate pe latură civilă, care ţin de temeinicia soluţiei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 699/A din data de 15 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 699/A din data de 15 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iunie 2021.

GGC - GV