Tax Evasion Conviction Upheld as Extraordinary Appeal on Legality Fails; Defendant’s Acts Satisfied Offense Elements

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 711/2020 din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 37 pronunţată la data de 04 iunie 2019 de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. x/2013, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală (în ce priveşte SC B. SRL) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăţi comerciale) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen., a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăţi comerciale) din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală (în ce priveşte SC C. SRL) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăţi comerciale) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen., a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăţi comerciale) din C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat A., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală (în ce priveşte SC D. SRL) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăţi comerciale) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen. a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăţi comerciale) din C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) şi 34 din C. pen., art. 36 şi 40 din C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 861 alin. (1) şi art. 862 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei închisorii de 3 ani închisoare, pe o durată de 5 ani, care reprezintă termenul de încercare.

În temeiul art. 863 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. s-a dispus ca inculpatul A., pe durata termenului de încercare să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) se va prezenta ori de câte ori va fi solicitat la Serviciu de Probaţiune Sibiu; b) va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 863 alin. (2) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., s-a dispus ca un exemplar al sentinţei pronunţate să se comunice Serviciului de Probaţiune Sibiu.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen., s-a dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii să se suspende şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 864 din C. pen. din 1969 raportat la art. 83 din C. pen. din 1969 şi art. 84 din C. pen. din 1969, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, al neîndeplinirii obligaţiilor civile sau al neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi a obligaţiilor stabilite de către instanţă.

S-a constatat că SC B. SRL, SC D. SRL şi SC C. SRL sunt radiate.

În temeiul art. 19 şi art. 397 din C. proc. pen. a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român - prin A.N.A.F. - prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, şi în consecinţă a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 424.133 RON, din care suma de 417.662 RON reprezintă debit principal, iar suma de 6.471 RON reprezintă accesorii - prejudiciul cauzat de SC B. SRL, a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 76.429 RON, din care suma de 42.650 RON reprezintă TVA, iar suma de 33.779 RON reprezintă accesorii - prejudiciul cauzat de SC C. SRL, au fost obligaţi inculpaţii A., şi alţii, în solidar, la plata sumei de 92.758 RON, din care suma de 39.902 RON reprezintă debit principal, iar suma de 52.856 RON reprezintă accesorii - prejudiciul cauzat de SC D. SRL. Au fost respinse restul pretenţiilor civile.

Prin Decizia penală nr. 711 din 12.11.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpaţii A., şi alţii, împotriva Sentinţei penale nr. 37/04.06.2019 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. x/2013 şi în consecinţă a desfiinţat în parte sentinţa atacată, sub aspectul laturii penale.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., referitor la actele materiale reţinute în legătură cu SC B. SRL, soluţia pronunţată referitor la infracţiunea de evaziune fiscală reţinută în legătură cu C. SRL şi în legătură cu SC D. SRL, individualizarea pedepsei aplicată acestui inculpat şi în ceea ce îi priveşte pe alţii, referitor la condamnarea pentru infracţiunea de evaziune fiscală, şi sub aspectul laturii civile; -în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a acţiunii civile referitor la infracţiunea de evaziune fiscală comisă de inculpatul A. (prejudiciul cauzat de SC C. SRL) şi referitor la infracţiunea de evaziune fiscală reţinută faţă de alţii şi procedând la o nouă judecată în aceste limite:

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de:

- 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală (în ce priveşte SC B. SRL, cu excluderea actelor materiale privind SC E. SRL, SC C. SRL) şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăţi comerciale) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăţi comerciale) din C. pen.

În temeiul art. 81, art. 82 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii de 2 ani închisoare, pe o durată de 4 ani, care reprezintă termenul de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 din C. pen. din 1969 şi art. 84 din C. pen. din 1969, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, al neîndeplinirii obligaţiilor civile.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. rap. la art. 122 şi art. 124 din C. pen. din 1969 a încetat procesul penal faţă de inculpatul A., pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală (în ce priveşte SC D. SRL).

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (în ceea ce priveşte C. SRL).

S-a menţinut, în temeiul art. 19 şi art. 397 din C. proc. pen., dispoziţia de admitere în parte a acţiunii civile exercitată de partea civilă Statul Român - prin A.N.A.F. - prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, cu sediul în Braşov, B-dul x, nr. 7, jud. Braşov şi în consecinţă:

S-a menţinut obligarea inculpatului A. la plata sumei de 424.133 RON, din care suma de 417.662 RON reprezintă debit principal, iar suma de 6.471 RON reprezintă accesorii - prejudiciul cauzat de SC B. SRL.

S-a înlăturat obligarea în solidar a altui inculpat la plata despăgubirilor în favoarea părţii civile şi a menţinut dispoziţia de obligare a inculpatului A. la plata sumei de 92.758 RON, din care suma de 39.902 RON reprezintă debit principal, iar suma de 52.856 RON reprezintă accesorii - prejudiciul cauzat de SC D. SRL.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român - prin A.N.A.F. - prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - prejudiciul cauzat de SC C. SRL.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Statul Român - prin A.N.A.F. - prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Hotărârea instanţei de apel a fost comunicată către recurentul inculpat A., la data de 18.12.2020, iar termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit pentru recurentul inculpat A., la data de 18.01.2021.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 18.01.2021, prin apărător ales, avocat F..

S-a constatat că a fost îndeplinită procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie cu procurorul şi părţile, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 439 alin. (2) C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, motivele fiind prezentate in extenso în cererea aflată la dosar recurs casaţie, inculpatul A., în esenţă, a solicitat, în temeiul prevederilor art. 434, alin. (1), art. 435, art. 436 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 437 şi art. 438, alin. (1), pct. 7 din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9, alin. (1), lit. b) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi suspendarea executării Deciziei penale nr. 711 din 12.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2013, pe perioada judecării recursului în casaţie.

A arătat că, în drept, conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la motivul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a învederat instanţei supreme că a fost condamnat definitiv pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, acesta îndeplinindu-şi obligaţiile legale care-i incumbau de evidenţiere contabilă a operaţiunilor de livrare şi achiziţie marfă aferente semestrului II 2009 pentru SC B. SRL, argumentele care susţin această concluzie fiind expuse pe larg în cererea scrisă aflată la dosar.

Instanţa de apel nu numai că nu a dat eficienţă prevederilor art. 4 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., care reglementează prezumţia de nevinovăţie în procesul penal, dar a şi refuzat să permită acestuia să se apere, prin respingerea efectuării suplimentului de expertiză contabilă, după ce instanţa respectivă a obţinut de la societatea de leasing financiar cu care a contractat noul asociat şi administrator de fapt, G., singurele documente contabile care lămureau că operaţiunile de livrare şi achiziţie marfă aferente semestrului II 2009 au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC B. SRL.

De asemenea, instanţa de apel a dispus condamnarea definitivă a acestuia pentru o faptă cu privire la care nu există corespondenţă între descriere şi relaţiile comerciale desfăşurate de SC B. SRL cu SC H. SRL, SC D. SRL, SC I. SRL, SC J. SRL, SC K. SRL, SC L. SA şi SC K. SRL, SC M. SRL, SC N. SRL şi SC O. SRL, nu există o situaţie a operaţiunilor de achiziţii şi vânzări aferente perioadei noiembrie 2009 - decembrie 2009, nu există un prejudiciu stabilit pentru această perioadă, expertiza contabilă întocmită de expertul P., având în vedere întregul semestru II al anului 2009 la reţinerea prejudiciului de 424.133 RON şi nu perioada noiembrie 2009 - decembrie 2009, fiind expuse motivări contradictorii în considerentele deciziei cu ocazia argumentării înlăturării unor acte materiale din conţinutul infracţiunii continuate de evaziune fiscală şi argumentării soluţiei de condamnare definitivă (care au fost prezentate detaliat în cererea scrisă aflată la dosar).

Prin încheierea din 11 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 711/2020 din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013 şi s-a fixat termen pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie la data de 11 mai 2021. S-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei penale nr. 711/2020 din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013, formulată de inculpatul A..

S-a reţinut că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către Curtea de Apel. Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de specificul acestei căi extraordinare de atac, legea impune, cu privire la exercitarea recursului în casaţie, atât o limitare în timp (termenul de declarare a recursului), cât şi din perspectiva interesului procesual (persoane care pot declara), precum şi a cazurilor ce pot fi invocate.

S-a constatat că, cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele părţii, domiciliul acesteia, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază, motivarea acestuia, precum şi semnătura persoanei care exercită calea de atac. De asemenea, cererea de recurs în casaţie respectă dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) şi art. 438 C. proc. pen.

Cu privire la cererea formulată de recurentul inculpat privind suspendarea executării hotărârii atacate, Înalta Curte a reţinut că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală, în baza art. 71 din C. pen., i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b), lit. c) din C. pen., iar instanţa de apel a suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii de 2 ani, pe o durată de 4 ani, care reprezintă termenul de încercare, iar în baza art. 71 alin. (5) din C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, i-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii. Instanţa de apel a menţinut obligarea inculpatului A. la plata sumei de 424.133 RON şi a menţinut, de asemenea, dispoziţia de obligare a inculpatului la plata sumei de 92.758 RON.

Înalta Curte a constatat ca fiind nefondată solicitarea recurentului-inculpat, de suspendare a executării hotărârii atacate, având în vedere soluţia definitivă care a fost stabilită faţă de acesta pe latura penală, respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în soluţionarea căreia inculpatul a fost obligat la plata prejudiciului produs, Înalta Curte a constatat, însă, că, raportat la motivele invocate în cererea de recurs în casaţie, nu se impune suspendarea executării hotărârii pe latura civilă a cauzei.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 711/2020 din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Analizând în aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casaţie, Înalta Curte notează că starea de fapt reţinută prin decizia recurată, constă, în esenţă, în aceea că, inculpatului A., în perioada 2009 - 2010 în calitate de administrator de drept şi de fapt, apoi ca administrator de fapt la SC B. SRL, a desfăşurat activităţi comerciale, respectiv achiziţii şi vânzări de marfă fără a înregistra aceste operaţiuni în evidenţele contabile sumele provenite din aceste activităţi comerciale, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 1.346.750 RON, faptă ce întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că legea penală incriminează în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, sub denumirea marginală de "evaziune fiscală", "omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate", săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Astfel, se reţine că inculpatul A., în calitate de administrator de fapt al SC B. SRL, nu a înregistrat în contabilitate livrări către un număr de 11 societăţi comerciale care au declarat către organele fiscale în cuprinsul declaraţiilor informative 394 că au achiziţionat bunuri sau servicii de la SC B. SRL. SC B. SRL, prin administratorul de fapt A. nu a înregistrat în contabilitate bunuri şi servicii, de la 7 parteneri societăţi comerciale.

Cu privire la SC C. SRL, instanţa de apel a reţinut contradicţii între situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, încadrată juridic ca infracţiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 şi prejudiciul reţinut de aceeaşi instanţă, care nu poate corespunde unei astfel de infracţiuni şi în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 din C. proc. pen. şi a dispus achitarea inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41, art. 42 C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. în ceea ce priveşte C. SRL.

Referitor la SC D. SRL, fapta privind în perioada iulie - octombrie 2007 când inculpaţii A. şi Q., în calitate de administratori la SC D. SRL, nu au înregistrat în evidenţa contabilă veniturile realizate din vânzarea a 10.266 metri cubi balastru către SC K. şi SC K., deşi facturile emise au fost evidenţiate de partenerii contractuali, fiind produs un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 92,758 RON (21.661 RON TVA, 18.241 RON impozit pe profit şi 52.856 RON accesorii), instanţa de apel a constatat că în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., rap. la art. 122 şi art. 124 din C. pen. din 1969, sunt incidente dispoziţiile referitoare la încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., pentru comiterea infracţiunii continuate de evaziune fiscală, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul inculpat a susţinut că nu sunt realizate elementele de tipicitate cu privire la latura obiectivă, întrucât instanţa de apel a dispus respingerea efectuării suplimentului de expertiză contabilă şi a dispus condamnarea sa pentru o faptă cu privire la care nu există corespondenţă între descriere şi relaţiile comerciale desfăşurate de SC B. SRL cu SC H. SRL. De asemenea, a susţinut că nu există o situaţie a operaţiunilor de achiziţii şi vânzări aferente perioadei noiembrie 2009 - decembrie 2009, nu există un prejudiciu stabilit pentru această perioadă şi nedepunerea obligaţiilor fiscale nu semnifică neînregistrarea, făcând trimitere la probatoriul administrat.

Examinând hotărârea atacată, având în vedere aspectele prezentate, Înalta Curte constată că motivele dezvoltate în cererea de recurs în casaţie au la bază negarea situaţiei de fapt, sub aspectul existenţei situaţiei de fapt ce a fost stabilită de instanţa de apel cu titlu definitiv, tinzându-se la reevaluarea materialului probator.

Astfel, se constată că recurentul inculpat A. contestă împrejurări de fapt, lămurite definitiv de către instanţa de apel, precum şi probele administrate. Or, reiterând scopul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că reevaluarea situaţiei de fapt şi a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi în calea extraordinară de atac analizată, deoarece sfera controlului judiciar în această procedură este limitată la anumite chestiuni de drept pe care legiuitorul le-a apreciat esenţiale pentru legalitatea hotărârii definitive şi le-a reglementat ca atare, expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Recurentul inculpat A. a mai formulat critici privind calitatea de subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală susţinând că nu avea calitatea de administrator în cadrul societăţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că legea penală incriminează în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, sub denumirea marginală de "evaziune fiscală", "omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate", săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Analizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, se constată că subiectul activ al infracţiunii de evaziune fiscală nu este calificat, fapta putând fi săvârşită atât de către administrator, cât şi de orice altă persoană care are atribuţii de evidenţiere în actele contabile a operaţiunilor comerciale derulate şi a veniturilor realizate şi că sub aspectul laturii subiective, fapta se săvârşeşte cu intenţie directă, calificată prin scop, acela al sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Contrar criticilor formulate de inculpat, Înalta Curte constată că recurentul A. a invocat formal, nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul elementelor de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală, criticile formulate, vizând, în realitate, nelegala condamnare pentru infracţiunea de evaziune fiscală, urmărind, în esenţă, reevaluarea stării de fapt, reţinută, activitate ce implică şi reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal.

În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme. De altfel, din situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel în hotărârea recurată, rezultă îndeplinirea elementelor de tipicitate a infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

De altfel, se constată că mare parte din motivele invocate în prezentul demers judiciar au constituit şi motive de apel pe fondul cauzei şi au fost analizate, cu prilejul soluţionării apelului, de către instanţa de apel.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, în raport de situaţia de fapt expusă şi stabilită cu caracter definitiv în considerentele deciziei penale atacate, elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii continuate de evaziune fiscală în ceea ce priveşte SC B. SRL corespund faptelor reţinute în concret inculpatului A., susţinerile acestuia în sensul că fapta nu este prevăzută de legea penală sunt nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 711/2020 din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 711/2020 din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 iunie 2021.

GGC - GV