Clandestine fuel sales via shell companies: distinguishing non-payment of taxes from hiding the taxable source in tax evasion and bribery contexts

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 80 din data de 2 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, printre altele, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpatul A. la 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., iar în baza art. 65 din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 91 şi 92 din C. pen. a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pe durata căruia a fost obligat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza II din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 48 din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) rap. la alin. (3) din Legea nr. 241/2005 modificată şi republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (334 acte materiale), iar în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa rezultantă de 10 (zece) ani închisoare, în regim de detenţie, şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) din C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (334 acte materiale), art. 37 lit. a) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., comisă în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu faptele care au făcut obiectul Sentinţei penale nr. 989 din 31 martie 2006 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr. 609/R din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. şi a atras atenţia acestuia asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 63 alin. (1) din C. pen. şi art. 559 din C. proc. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B. pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) din C. pen. anterior, şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la alin. (2) din Legea nr. 241/2005, prin înlăturarea alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (111 acte materiale) şi art. 5 din C. pen., comisă în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu faptele care au făcut obiectul Sentinţei penale nr. 2194 din 11 septembrie 2013 a Judecătoriei Arad, definitivă prin Decizia penală nr. 329 din 23 octombrie 2013 a Tribunalului Arad.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) rap. la alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (34 acte materiale) şi de complicitate la infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, ambele cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A condamnat pe inculpatul E. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (21 acte materiale) şi două infracţiuni de complicitate la spălarea banilor, prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul E. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A condamnat pe inculpatul F. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior (21 acte materiale) şi art. 5 din C. pen., şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) din C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 din C. proc. pen., a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF - DGRFP Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi a obligat pe inculpaţii B., G. şi H. în solidar să plătească părţii civile suma de 14.195.391 RON despăgubiri civile, cu accesorii fiscale aferente, din care pentru suma de 3.099.676 RON, cu accesorii fiscale aferente, a obligat în solidar şi pe inculpaţii C., D., I. şi E., iar pentru suma de 3.309.195 RON, cu accesorii fiscale aferente, a obligat în solidar şi pe inculpatul F..

A respins restul pretenţiilor formulate de partea civilă.

În baza art. 397 alin. (2) din C. proc. pen. a menţinut măsurile asiguratorii dispuse în Dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara faţă de inculpaţii B., E. şi A..

În baza art. 397 din C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. a dispus confiscarea, în favoarea statului, a sumei de 3.965 RON obţinută în urma valorificării anticipate a autoturismului marca x, cu seria de şasiu x, de culoare albastră, anul fabricaţiei 2007, cu numărul de înmatriculare x.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, printre alţii, şi inculpaţii A., B., C., D., E. şi F..

Prin Decizia penală nr. 334/A din 10 aprilie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva Sentinţei penale nr. 80 din 02 aprilie 2019 pronunţată de Tribunalul Arad, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând cauza a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data faptei) şi de evaziune fiscală în formă calificată continuată prev. de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare la data faptei), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 din C. pen. din 1969, ambele cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen.

A condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa rezultantă de 11 (unsprezece) ani închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (în forma în vigoare la data faptei), art. 37 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din noul C. pen., comisă în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu faptele care au făcut obiectul Sentinţei penale nr. 989 din 31 martie 2006 a Judecătoriei Focşani, definitivă prin Decizia penală nr. 609/R din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. şi a atras atenţia acestuia asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 63 alin. (1) din C. pen. şi art. 559 din C. proc. pen.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C., a majorat cuantumul pedepsei şi a condamnat pe acesta la pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani închisoare, în regim de detenţie, şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) din C. pen. anterior, pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare la data faptei), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., comisă în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu faptele care au făcut obiectul Sentinţei penale nr. 2194 din 11 septembrie 2013 a Judecătoriei Arad, definitivă prin Decizia penală nr. 329 din 23 octombrie 2013 a Tribunalului Arad.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 şi art. 25 din C. proc. pen. şi art. 1349 şi art. 1382 din C. civ., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi a decis următoarele:

- a obligat pe inculpaţii D., A., B., C., H., F. şi I., în solidar, să plătească părţii civile suma de 3.309.195 RON din totalul de 14.195.391 RON datorat părţii civile, cu titlu de taxă pe valoare adăugată şi accize, la care se adaugă dobânda şi penalităţi de întârziere (aferente sumei de 3.309.195 RON) datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală calculate de la data scadenţei fiecărei componente a debitului principal, până la data achitării obligaţiei bugetare principale;

- a obligat pe inculpatul E., în solidar cu inculpaţii A., B., C., H., să plătească părţii civile suma de 3.099.676 RON din totalul de 14.195.391 RON datorat părţii civile, cu titlu de taxă pe valoare adăugată şi accize, la care se adaugă dobânda şi penalităţi de întârziere (aferente sumei de 3.099.676 RON) datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală calculate de la data scadenţei fiecărei componente a debitului principal, până la data achitării obligaţiei bugetare principale.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, raportat la art. 249 şi următoarele din C. proc. pen., a instituit sechestrul asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor A., B., C., H., D., F., I., E. şi J., precum şi poprirea asiguratorie pe sumele datorate inculpaţilor până la concurenţa sumei de 14.195.391 RON (pentru inculpaţii A., B., C., H.), 3.309.195 RON (pentru inculpaţii D., F. şi I.), 3.099.676 RON (pentru inculpatul E.), la care se adaugă dobânda şi penalităţi de întârziere datorate în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală calculate de la data scadenţei fiecărei componente a debitului principal, până la data achitării obligaţiei bugetare principale şi, respectiv, 600.000 RON (pentru inculpatul J.).

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A., B., C., D., E. şi F., a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1) lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate, printre alţii, de inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a decide astfel, referitor la infracţiunea de evaziune fiscală, instanţa de apel a reţinut că în perioada aprilie-mai 2009, inculpaţii C. şi B. au efectuat, în numele SC K. SRL Arad, cu punct de lucru în jud. Giurgiu, societate autorizată ca "operator înregistrat", un număr de 334 operaţiuni intracomunitare în regim suspensiv de produse energetice (motorină) din Bulgaria, totalizând cantitatea de 9.885.454 litri cu o valoare de achiziţie de 3.815.817 euro, livrată pe piaţa internă conform unui număr de 34 de facturi (SC L. SRL - 6 facturi, SC M. SRL - 21 facturi, SC N. - 7 facturi), activitate realizată prin ascunderea sursei impozabile şi înregistrarea unor operaţiuni fictive, care a condus la crearea unui prejudiciu bugetului consolidat al statului, constând în acciză şi TVA, în cuantum de 14.195.391 RON.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, s-au reţinut următoarele:

Societatea a fost autorizată de A.N.A.F. ca operator înregistrat conform art. 1851 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare, pentru achiziţionarea în regim suspensiv a produsului petrolier - motorină, fiind emisă autorizaţia nr. x din data de 10.10.2008, nivelul garanţiei pentru operatorul înregistrat fiind în cuantum de 19.773 euro. Garanţia a fost calculată având în vedere că operatorul înregistrat a estimat că va achiziţiona pe un an calendaristic cantitatea de 1200 tone de motorină.

După începerea activităţii, operatorul înregistrat avea obligaţia de a achita în ziua lucrătoare următoare celei în care s-a efectuat recepţia mărfii, acciza aferentă motorinei introduse în depozitul autorizat.

După obţinerea autorizaţiei de operator înregistrat pentru SC K. SRL, inculpaţii B. şi C. au început demersurile în vederea găsirii fondurilor băneşti necesare derulării activităţii economice, întrucât societatea se afla într-un impas financiar.

Inculpatul E., la solicitarea inculpatului B., a finanţat achiziţia de produse petroliere din Bulgaria efectuând 3 plăţi în avans, din contul SC O. SRL în contul SC K. SRL, deschis la P., respectiv la data de 08.04.2009 suma de 156.000 RON, iar la data de 09.04.2009 sumele de 95.000 RON şi de 71.000 RON.

De asemenea, inculpaţii D. şi I. au fost de acord să participe cu sume în avans către SC K. SRL pentru a se putea plăti atât motorina, cât şi alte datorii stringente ale societăţii.

În acest sens, inculpatul D. a contractat un credit de la Q. în cuantum de 150.000 euro, iar inculpatul I. de la R. în cuantum de 125.000 de euro.

Sumele de bani obţinute de cei doi inculpaţi au fost creditate către SC N. SRL, care, ulterior, i-a virat în contul SC K. SRL sub formă de avansuri.

Motorina a fost achiziţionată de la furnizorii externi S. şi T. din Bulgaria, stabilind condiţiile de livrare a produsului energetic.

Începând cu luna aprilie 2009, folosind operatorul înregistrat SC K. SRL, inculpaţii C., B., cu sprijinul inculpaţilor D., I., G., E., F., H. şi A., au efectuat 334 de operaţiuni de achiziţii intracomunitare de produse energetice în regim suspensiv, o scurtă perioadă de timp, respectiv din data de 10.04.2009 până în data de 29.05.2009 de la cei doi furnizori externi.

Transporturile de produs energetic au fost verificate atât faptic, cât şi scriptic de inculpatul A., inspector vamal. Acesta avea obligaţia de a viza sau de a refuza aplicarea vizei organului fiscal pe documentele administrative de însoţire. De asemenea, avea obligaţia să verifice cantităţile de motorină introduse în depozitul autorizat cu raportare la cantităţile indicate în autorizaţia de operator înregistrat, precum şi îndeplinirea obligaţiei de plată a accizei în termenul prevăzut de lege.

Prin acţiunile întreprinse, funcţionarul vamal i-a ajutat pe ceilalţi inculpaţi să desfăşoare activităţi cu produse petroliere aflate sub un regim fiscal şi le-a creat posibilitatea sustragerii de la plata accizei datorate pentru produsele introduse în depozitul autorizat.

În vederea comercializării într-un timp foarte scurt, inculpaţii B. şi C. au practicat preţuri diminuate faţă de preţul de piaţă, acest aspect fiind posibil întrucât inculpaţii au anticipat neplata taxelor, ceea ce a permis stabilirea unui astfel de preţ.

Motorina achiziţionată a fost comercializată scriptic, în baza a 34 de facturi (SC L. SRL - 6 facturi, SC M. SRL - 21 facturi, SC N. - 7 facturi) cu ajutorul cărora s-a putut realiza însuşirea produsului infracţiunii de evaziune fiscală.

Astfel, iniţial SC K. SRL a livrat motorina către SC N. SRL, societate deţinută de inculpaţii D. şi I., conform unui număr de 7 facturi, emise în perioada 10.04.2009 -27.04.2009.

În cazul următoarelor livrări, acestea s-au efectuat cu ajutorul inculpatului F., care administra în fapt SC M. SRL, o societate cu un comportament de tip fantomă, care era în imposibilitatea achitării taxelor sau urmăririi de către organele de control.

S-a reţinut că din înscrisurile ataşate la dosarul cauzei rezultă că, în perioada 23.04.2009 - 29.05.2009, inculpaţii au emis scriptic în numele SC K. SRL către S.C M. SRL un număr de 21 de facturi. Întreaga cantitate de motorină achiziţionată scriptic de SC M. SRL de la SC K. SRL a fost livrată în aceleaşi condiţii către SC O. SRL.

Pentru întreaga cantitate de motorină livrată conform celor 21 de facturi, clientul SC M. SRL nu a achitat contravaloarea produsului achiziţionat de la SC K. SRL şi nu şi-a onorat obligaţiile către bugetul de stat.

Contravaloarea mărfii achiziţionate de SC O. SRL de la SC M. SRL era achitată prin virament bancar direct în contul SC K. SRL.

Din probele administrate a rezultat că de toate documentele privind achiziţiile de motorină s-a ocupat administratorul SC O. SRL, inculpatul E., din dispoziţia inculpatului B..

Acesta intermedia vânzarea de produse petroliere de la SC K. SRL, prin interpunerea SC M. SRL, către SC N. SRL, neavând spaţii de depozitare sau mijloace de transport specifice.

Astfel, SC O. SRL a emis către SC N. SRL un nr. de 27 facturi cu aceeaşi cantitate de motorină.

Prin modalitatea descrisă mai sus, SC N. SRL era cea care primea efectiv marfa de la SC K. SRL pentru a o desface către staţiile U. folosind mijloace de transport ale beneficiarilor sau închiriate.

Întrucât o parte din motorină a fost comercializată anterior fără forme legale, s-a luat decizia reglării stocului de marfa prin întocmirea de facturi fictive către SC L. SRL, societate cu un comportament de tip fantomă.

De la operatorul înregistrat SC K. SRL au fost emise fictiv un număr de 6 facturi către SC L. SRL.

S-a reţinut că, în realitate, marfa nu a ajuns niciodată la această societate şi nici nu a fost achitată prin vreun instrument de plată, scopul urmărit de inculpaţi fiind acela de a ascunde adevăratele operaţiuni derulate şi de a crea aparenţa bunei credinţe, respectiv îndeplinirea obligaţiilor declarative către organele fiscale.

Urmare a activităţii evazioniste desfăşurate de inculpaţi, a fost prejudiciat bugetul consolidat al statului, fiind calculate de către instituţiile cu atribuţii în prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale taxele şi impozitele datorate de SC K. SRL.

Totodată, din expertiza contabilă întocmită în cauză (raportul de expertiză înregistrat la C.E.C.A.R. sub nr. x/19.06.2017) a rezultat că prejudiciul creat bugetului consolidat al statului este de 14.195.391 RON, constituit din accize neplătite (10.158.316 RON) şi TVA (4.037.075 RON).

Prejudiciul produs de SC K. SRL a fost defalcat pentru fiecare societate în parte (SC L. SRL, SC M. SRL, SC N. SRL şi SC O. SRL), astfel:

Inculpaţii, prin acţiunile întreprinse în numele SC L. SRL, au sprijinit operatorul înregistrat SC K. SRL şi au creat un prejudiciu de 496.317 RON alcătuit din suma de 408.779 RON, reprezentând accizele aferente cantităţii de 1.527.270 litri livrate şi suma de 87.538 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată.

Prin acţiunile întreprinse, inculpaţii, în numele societăţilor SC M. SRL, SC O. SRL şi SC N. SRL, au sprijinit operatorul înregistrat şi au creat un prejudiciu de 3.099.676 RON alcătuit din suma de 2.243.792 RON, reprezentând accizele aferente cantităţii de 7.902.901 litri livrate şi suma de 855.884 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată.

SC N. SRL, prin acţiunile întreprinse de inculpaţi, a sprijinit operatorul înregistrat SC K. SRL şi a creat un prejudiciu de 209.519 RON alcătuit din suma de 164.960 RON, reprezentând accizele aferente cantităţii de 581.009 litri şi suma de 44.559 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată.

Referitor la infracţiunile de spălare a banilor săvârşite de inculpaţii J., D., E., H., instanţa de apel a notat că prin rechizitoriu s-a reţinut săvârşirea a trei infracţiuni de spălare a banilor, după cum urmează:

- Disimularea, urmare a înţelegerii avute de inculpaţii G. şi H., printr-un contract de prestări servicii încheiat între SC K. SRL şi SC V. SRL a sumei de 53.067,45 RON, provenită din infracţiunea de evaziune fiscala săvârşită de inculpaţi, în numele SC K. SRL;

- Crearea unor circuite fictive între SC O. SRL şi SC NN. SRL prin care suma de 400.000 RON, provenită din infracţiunea de evaziune fiscală, săvârşită de inculpaţi în numele SC K. SRL, a fost disimulată cu ajutorul inculpatului E., în final fiind retrasă de inculpatul J., cu explicaţia "nevoi personale".

- Crearea unor circuite fictive între SC O. SRL, SC N. SRL şi SC NN. SRL prin care suma de 200.000 RON, provenită din infracţiunea de evaziune fiscală, săvârşită de inculpaţi în numele SC K. SRL, a fost disimulată cu ajutorul inculpaţilor E. şi D., în final fiind retrasă de inculpatul J., la data de 30.06.2009.

S-a mai reţinut că din probele administrate a mai rezultat că, în cursul anului 2009, numita W., concubina inculpatului G. a devenit administrator al SC V. SRL, societate controlată, în realitate de concubinul său, inculpatul G., şi a semnat, la cererea acestuia, toate documentele necesare preluării părţilor sociale, precum şi a unui autoturism x achiziţionat în regim de leasing.

Pentru a putea asigura plata ratelor de leasing aferente autoturismului preluat, inculpatul G. a solicitat reprezentanţilor SC K. SRL acordarea unor sume de bani în schimbul contribuţiei pe care acesta a avut-o la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Astfel, în data de 15.05.2009, a fost încheiat un contract de prestări servicii între SC V. SRL Iaşi, reprezentată de W. şi SC K. SRL Arad, reprezentată de inculpatul X., obiectul contractului fiind:

"manoperă amenajare platformă de încărcare şi descărcare auto (betonare şi armare)", în sumă totală de 200.000 RON, fără TVA.

S-a reţinut că scopul încheierii acestui contract a fost acela de a crea aparenţa unor prestaţii de servicii reale, urmărindu-se, în realitate, doar posibilitatea transferurilor unor sume de bani necuvenite, din contul SC K. SRL în contul SC V. SRL, sume care proveneau din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Preţul presupusei prestaţii a fost stabilit la suma de 200.000 RON fără TVA, sumă ce urma a fi plătită, prin ordin de plată, în 3 tranşe, respectiv: 60.000 RON la semnarea contractului, 60.000 RON la data de 15.07.2009 şi restul de 80.000 RON la recepţia lucrării (termenul de finalizare indicat în contract a fost: 15.08.2009).

La data de 20.05.2009, SC V. SRL a solicitat reprezentanţilor SC K. SRL Arad să efectueze plata sumei de 55.000 RON direct în contul SC Y. SA cu specificaţia "plată la ordinul SC V. SRL", factură nr. x din data de 21.05.2009.

Cu privire la contractul de prestări servicii încheiat la data de 15.05.2009 cu SC K. SRL Arad, s-a stabilit că lucrarea ce forma obiectul contractului, respectiv "manoperă amenajare platformă de încărcare şi descărcare auto", nu a fost realizată, urmărindu-se numai disimularea unor sume de bani obţinute din infracţiunea de evaziune fiscală.

În ceea ce priveşte procesul-verbal de recepţie finală a lucrării, acesta a fost lăsat de inculpatul G. la inculpatul C., reprezentant al SC K. SRL, care, după o perioadă, l-a adus semnat.

Pentru plata lucrării, inculpatul G. a purtat discuţii cu C., căruia i-a solicitat să îi vireze suma de 55.000 de RON în contul SC V. SRL.

Probele administrate au evidenţiat faptul că SC V. SRL nu a avut deschis cont în bancă în acea perioadă, astfel că inculpatul G. a solicitat reprezentanţilor SC K. SRL să facă o plată la ordin în contul Y., suma reprezentând achitarea unei facturi pentru un autoturism marca x.

În acest mod s-a disimulat plata sumei de 53.067,45 RON transferată, în data de 22.05.2009 de inculpatul H. prin trei operaţiuni bancare, sumă ce provine din evaziune fiscală.

Cele trei transferuri bancare (realizate prin: ordinul de plată nr. x din 22.05.2009, prin care s-a ordonat plata sumei de 8067,45 RON; ordinul de plată nr. x din 22.05.2009, prin care s-a ordonat plata sumei de 22500 RON şi ordinul de plată nr. x din 22.05.2009, prin care s-a ordonat plata sumei de 22500 RON) au fost plătite la ordinul SC V. SRL în contul SC Y. SA, sumele de bani reprezentând rate ale autoturismului marca x din contul SC K. SRL deschis la P..

Cu privire la celelalte două infracţiuni de spălare a banilor, s-a reţinut că pe parcursul urmăririi penale s-a stabilit că marfa achiziţionată de SC N. SRL de la SC K. SRL a fost comercializată pe teritoriul naţional către diferite societăţi, printre care şi SC NN. SRL, reprezentată de J..

Solicitându-se informaţii de la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, prin adresa nr. x/22.12.2010 au fost comunicate date referitoare la persoanele şi societăţile ce fac obiectul prezentei cauze, rezultând transferuri semnificative între SC K. SRL, SC O. SRL, SC NN. SRL şi SC M. SRL.

Din analiza efectuată de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a rezultat că, în perioada 18.05-25.05.2009, SC O. SRL a transferat către SC K. SRL suma totală de 4.479.950 RON, transferurile fiind efectuate în baza unor facturi emise de SC M. SRL pentru SC O. SRL. Această din urmă societate a cumpărat motorină de la SC M. SRL, care, la rândul ei, a cumpărat utilaje pentru depozitarea motorinei de la SC K. SRL.

Elementele de suspiciune au constat în aceea că factura dintre SC M. SRL şi SC K. SRL a fost emisă ulterior facturilor dintre SC M. SRL şi SC O. SRL.

Din probele administrate a rezultat că tranzacţiile efectuate în datele de 02.06.2009 şi 30.06.2009 de inculpaţii J., E. şi D. au avut drept scop disimularea sumelor de bani cunoscând că provin din infracţiunea de evaziune fiscală. Astfel:

- în data de 02.06.2009, SC O. SRL a încasat de la SC NN. SRL suma de 400.000 RON cu explicaţia "plată la ordinul SC M. SRL pentru SC K. SRL". După încasare, suma a fost plătită către numitul J., administratorul SC NN. SRL, cu explicaţia "restituire împrumut", J. ridicând acea suma de 400.000 RON cu explicaţia "nevoi personale".

- în data de 30.06.2009, SC O. SRL a încasat de la SC N. SRL suma de 200.000 RON, cu titlul "contravaloare marfă". Imediat SC O. SRL a ordonat plata acestei sume către SC NN. SRL, având ca explicaţie "plată la ordinul SC M. SRL pentru SC K. SRL", iar SC NN. SRL a transferat cei 200.000 RON înapoi la SC N. SRL. Acest circuit s-a mai efectuat încă o dată, în aceeaşi zi. Ultima operaţiune a fost transferul sumei de 200.000 RON de la SC NN. SRL în contul lui J., administrator al acestei societăţi, care i-a retras în numerar.

Prin mecanismele descrise mai sus, reprezentanţii societăţilor implicate au creat circuite financiare succesive, prin care au disimulat diferite sume de bani (400.000 RON şi 200.000 RON) provenite din infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită prin intermediul SC K. SRL, produs al infracţiunii, care a ajuns, astfel, în posesia inculpatului J..

S-a reţinut că în activitatea desfăşurată, rolul inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor rezultă din probatoriul administrat, după cum urmează:

Inculpaţii Român şi B., asociaţi ai SC K. SRL, primul fiind şi administrator, au făcut demersuri atât pentru înfiinţarea punctului de lucru în comuna X, jud. Giurgiu, cât şi pentru obţinerea autorizaţiei de operator înregistrat, societatea fiind luată în evidenţă ca plătitor de accize începând cu luna noiembrie 2008.

SC K. SRL a efectuat operaţiuni de achiziţii intracomunitare de produse energetice în regim suspensiv începând cu luna aprilie 2009, o scurtă perioadă de timp, respectiv din data de 10.04.2009 până în data de 29.05.2009.

Spre sfârşitul anului 2008, pe fondul lipsei de lichidităţi, asociaţii SC K. SRL au purtat discuţii, în urma cărora au decis cooptarea în societate a unei persoane ce dispunea de resurse financiare, care să devină totodată administrator al societăţii în locul inculpatului C..

Inculpaţii C., B. şi G. au acţionat ulterior în sensul identificării unei persoane care să intre în societate şi să fie desemnat administrator în vederea derulării operaţiunilor pentru care se obţinuse autorizaţia de operator înregistrat.

A fost găsit inculpatul H., însă acesta avea înscrise fapte în cazierul judiciar pentru infracţiuni economice (inclusiv evaziune fiscală) şi nu a putut fi numit administrator. Totuşi, inculpatul C. l-a desemnat pe acesta cu drept de semnătură pe conturile bancare.

Ulterior a fost identificat inculpatul X., o persoană fără domiciliu, care nu realiza venituri, fiind cunoscut, în acea perioadă, ca şi consumator de droguri. Acesta a intrat în societate ca asociat şi administrator, menţiune operată în evidenţele Oficiului Registrului Comerţului Arad, la data de 13.05.2009.

Prin semnarea documentelor prezentate de ceilalţi inculpaţi (Român, B., H.), inculpatul X. nu-şi însuşea conţinutul acestora, ci doar crea aparenţa că respectivele înscrisuri provin de la SC K. SRL, societate pe care o administra în drept, primind în schimb diferite sume de bani, de regulă, de la inculpatul G..

S-a reţinut că inculpatul B. a coordonat întreaga activitate de evaziune fiscală derulată prin intermediul SC K. SRL şi a societăţilor implicate.

De asemenea, s-a notat că inculpatul B. a remis inculpatului A., funcţionar vamal în cadrul D.J.A.O.V. Giurgiu, un autoturism marca x, cu numărul de înmatriculare x, pentru ca acesta să-i sprijine în activitatea infracţională, prin neexercitarea, în mod corespunzător, a atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului.

În declaraţia dată în calitate de inculpat la data de 13.04.2017, B. a negat implicarea sa în activitatea infracţională desfăşurată prin intermediul SC K. SRL. Ulterior, în faţa instanţei de apel, inculpatul a recunoscut parţial faptele reţinute în sarcina sa.

S-a reţinut că din declaraţia martorului Z. rezultă că acesta îl cunoştea pe inculpatul B., prin intermediul căruia i-a cunoscut pe inculpaţii I., D., E., F., C.. A mai arătat că SC K. SRL era societatea administrată de inculpatul B. şi că a cumpărat motorină de la SC N., discuţiile purtându-le tot cu inculpatul B..

Din declaraţia inculpatului I. din data de 24.04.2017 rezultă că autoturismul marca x, remis inculpatului A., a fost deţinut de fratele său, AA., inculpatul B. fiind cel care a formulat propunerea de a se da o maşină inculpatului A.. A mai menţionat că, în anul 2009, prin intermediul fratelui său, I., i-a cunoscut la biroul societăţii, din Bucureşti, pe inculpaţii: D., B. şi E., împrejurare în care a aflat că B. are motorină, "pe care o vindea către SC N. SRL la un preţ avantajos şi, astfel, se câştiga mai mult".

Din declaraţia inculpatului E. rezultă că B. a fost cel care coordona totul. Acesta decidea ce cantitate de marfă sau la ce preţ se va livra la SC N. SRL, apoi reprezentanţii acestei societăţi comercializau motorina.

Inculpatul B. a fost cel care a stabilit modalitatea concretă de derulare a operaţiunilor comerciale cu motorină, respectiv circuitul economic al tranzacţiilor cu produse petroliere.

S-a reţinut că inculpatul E. a ajutat la finanţarea activităţii infracţionale derulate de ceilalţi inculpaţi în numele SC K. SRL efectuând plăţi în avans din contul SC O. SRL, al cărei administrator era.

De asemenea, a acceptat crearea lanţului economic şi interpunerea în acesta a unei societăţi de tip fantomă, SC M. SRL şi introducerea în contabilitatea SC O. SRL a facturilor emise de acea societate.

Totodată, inculpatul E. a contribuit la "albirea" unor sume de bani provenite din infracţiunea de evaziune fiscală, efectuând, în datele de 02.06.2009 şi 30.06.2009, tranzacţii financiare, împreună cu inculpaţii J. şi D., prin intermediul conturilor bancare deschise la societăţile pe care le administrau sau controlau, având drept scop disimularea sumelor de bani.

Inculpatul D., în calitate de administrator al SC N. SRL, a acceptat finanţarea activităţii infracţionale derulate prin intermediul SC K. SRL, a achiziţionat direct motorină de la operatorul înregistrat acceptând un preţ sub cel practicat pe piaţă în care nu puteau fi incluse taxele impuse de legislaţia fiscală, a distribuit produsul petrolier către staţiile U. cunoscând faptul că acesta provine dintr-un circuit în care erau incluse şi societăţi de tip fantomă şi a asigurat mijloace de transport auto atât pentru achiziţia, cât şi pentru desfacerea motorinei aflată sub un regim fiscal.

De asemenea, inculpatul a contribuit la "albirea" sumei de 200.000 RON provenită din infracţiunea de evaziune fiscală săvârşită prin SC K. SRL, efectuând, în data de 30.06.2009, tranzacţii financiare împreună cu inculpaţii J. şi E., prin intermediul conturilor bancare deschise la societăţile pe care le administrau sau controlau, având drept scop disimularea sumei de bani.

Inculpatul F., în calitate de administrator în fapt al SC M. SRL, pe care o controla prin intermediul inculpatului BB., a acceptat interpunerea societăţii în lanţul economic, respectiv între operatorul înregistrat SC K. SRL şi beneficiarul SC O. SRL, cunoscând faptul că SC M. SRL avea un comportament de tip fantomă, neputând fi identificată la sediul social declarat şi neavând posibilitatea de a-şi onora obligaţiile fiscale ce decurgeau din activitatea pentru care era folosită.

Inculpatul F. era în relaţii apropiate cu inculpatul B., desfăşura activităţi în domeniul comerţului cu produse petroliere şi a fost interesat de achiziţionarea de motorină la un preţ redus pentru a o comercializa ulterior prin altă societate pe care o deţinea.

Referitor la infracţiunile de dare şi luare de mită reţinute în sarcina inculpaţilor B. şi A., dar şi la infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală reţinută în sarcina acestui din urmă inculpat, curtea de apel a notat următoarele:

Inculpatul A. îşi desfăşura activitatea în cadrul D.J.A.O.V. Giurgiu - Compartimentul Supraveghere Specială, rolul acestuia fiind acela de a asigura, cu operativitate, vizarea documentelor de însoţire a produselor energetice, precum şi de a facilita, prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ascunderea sursei impozabile, respectiv motorina adusă în regim suspensiv prin urgentarea desfacerii şi livrarea directă către staţiile U..

În acest sens, în perioada aprilie-mai 2009, funcţionarul vamal A. a fost singurul care a vizat documentele aferente celor 334 de transporturi rutiere cu produse energetice provenite de la cele două societăţi înregistrate în Bulgaria, respectiv SC T. şi SC S., efectuate de inculpaţi în numele operatorului înregistrat SC K. SRL, prin punctul de lucru autorizat din localitatea X, jud. Giurgiu.

Prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, inculpatul A. a creat posibilitatea inculpaţilor de a valorifica rapid motorina provenită din achiziţii intracomunitare în regim suspensiv, facilitând ascunderea sursei impozabile, ceea ce a condus la sustragerea de la plata accizei şi taxei pe valoare adăugată aferente cantităţilor de produs energetic introduse în depozitul operatorului înregistrat SC K. SRL, respectiv comercializate.

Materialul probator administrat în cauză a mai evidenţiat faptul că, în urma datelor furnizate de organele fiscale, funcţionarii din cadrul D.J.A.O.V. Arad, unde se afla sediul social al SC K. SRL, au solicitat D.J.A.O.V. Giurgiu efectuarea unor verificări de specialitate la punctul de lucru al SC K. SRL din jud. Giurgiu în vederea stabilirii cu exactitate a activităţii derulate, precum şi a cantităţilor de motorină introduse în depozitul autorizat, pentru a se putea compara cu menţiunile cantitativ-valorice înscrise în autorizaţia de operator înregistrat a SC K. SRL, în baza căreia s-a stabilit cuantumul garanţiei.

Pentru verificarea aspectelor solicitate, conducerea D.J.A.O.V. Giurgiu l-a desemnat pe funcţionarul vamal A., care a tergiversat schimbul de informaţii în scopul ascunderii activităţii infracţionale.

Astfel, prin adresa din 23.04.2009 a D.J.A.O.V. Arad s-a solicitat reprezentanţilor D.J.A.O.V. Giurgiu includerea cu prioritate în activitatea specifică de supraveghere a punctului de lucru al SC K. SRL din jud. Giurgiu, desemnarea unei persoane de contact pentru schimbul de informaţii în ceea ce priveşte operatorul economic, "sesizarea oricărui aspect constatat în derularea activităţii societăţii respective cu produse accizabile", precum şi efectuarea "unei cercetări la faţa locului din care să rezulte provenienţa legală a sumelor constatate în contul de buget al accizei pentru SC K. SRL, respectiv respectarea tuturor normelor legale şi normelor specifice în vigoare privind documentele fiscale utilizate, termenele de plată a accizei aferente, provenienţa şi utilizarea produselor accizabile constatat".

Adresa nr. x din 23.04.2009 a D.J.A.O.V. Arad a fost înregistrată la D.J.A.O.V. Giurgiu sub nr. x/09.04.2009 şi repartizată spre soluţionare, la data de 27.04.2009, funcţionarului vamal A., căruia i s-a indicat în mod expres să întocmească răspuns, fiind desemnat persoană de contact, să transmită un tabel cu livrările şi DAI-urile recepţionate până la acel moment şi cu celelalte date solicitate, precum şi "să întrebe dacă datele transmise sunt suficiente sau nu".

La adresa mai sus menţionată, s-a formulat răspuns, înregistrat sub nr. x/21.05.2009, de către inculpatul A. la data de 21.05.2009, după aproximativ o lună de zile, prin care s-au comunicat numai o parte din informaţiile solicitate, respectiv că SC K. SRL nu a achiziţionat produse accizabile în lunile ianuarie, februarie, martie 2009, că a fost supusă unui control tematic de către Garda Financiară Giurgiu la data de 14.04.2009 şi de către D.J.A.O.V. Bucureşti la data de 15.04.2009, control înscris în registrul unic de control la poziţia nr. 4/15.04.2009 şi că persoana nominalizată a ţine legătura cu D.J.A.O.V. Arad este inculpatul.

Din înscrisurile ataşate la dosarul cauzei rezultă că la data de 27.04.2009, când i-a fost repartizată spre soluţionare inculpatului A. solicitarea reprezentanţilor D.J.A.O.V. Arad, se realizaseră 36 de achiziţii intracomunitare de motorină de către SC K. SRL, documentele administrative de însoţire fiind vizate de funcţionarul vamal, iar până la data de 21.05.2009, dată la care s-a răspuns de către D.J.A.O.V. Giurgiu la acea solicitare, se efectuaseră 222 de transporturi de motorină, informaţii care nu au fost comunicate de către inculpat.

S-a constatat astfel că, prin acţiunile întreprinse, de omitere a furnizării de date complete şi de efectuare a verificărilor ce se impuneau cu privire la activitatea derulată de operatorul înregistrat SC K. SRL la punctul de lucru situat în raza de competenţă a D.J.A.O.V. Giurgiu, inculpatul A. nu şi-a îndeplinit întocmai atribuţiile de serviciu şi a ajutat inculpaţii să ascundă sursa impozabilă urgentând demersurile ilicite ale acestora.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, prin adresa nr. x/29.05.2009 transmisă pe fax, D.J.A.O.V. Arad a revenit la adresa din 23.04.2009 solicitând situaţia cu transporturile efectuate de SC K. SRL, precum şi copii ale documentelor administrative de însoţire şi avize de însoţire. De asemenea, s-a arătat că agentul economic nu a respectat disp. <b>art. 19210</b> din Codul fiscal, referitor la obligativitatea de a transmite autorităţii fiscale competente o situaţie lunară privind achiziţiile şi livrările de produse accizabile până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă situaţia şi s-a adresat recomandarea de a se acorda o atenţie sporită operaţiunilor efectuate de operatorul economic.

Adresa nr. x din 29.05.2009 a D.J.A.O.V. Arad a fost înregistrată la D.J.A.O.V. Giurgiu sub nr. x din 29.05.2009 şi repartizată spre soluţionare, în aceeaşi zi, inculpatului A. cu menţiunea "transmiteţi situaţia solicitată în termen de 5 zile".

Prin adresa din 02.06.2009, inculpatul A. a transmis un tabel cu achiziţiile în regim suspensiv de produse energetice efectuate de SC K. SRL în perioada 10.04.2009 -29.05.2009, cu menţiunea că "în evidenţele operative ale punctului de lucru nu se pot verifica documentele care atestă plata accizei, întrucât aceste documente se regăsesc în contabilitatea societăţii, la sediul social".

S-a constatat că la momentul formulării răspunsului mai sus menţionat, activitatea ilicită derulată de operatorul înregistrat SC K. SRL se încheiase, ultimele transporturi de motorină fiind înregistrate în data de 29.05.2009.

În cauză, inculpatul A. s-a deplasat aproape zilnic la depozitul operatorului înregistrat SC K. SRL, situat la o distanţă de aproximativ 100 km. de Biroul vamal, în foile de parcurs întocmite figurând deplasări în intervalul orar 09:00 - 18.00 în condiţiile în care notificările privind combustibilul erau transmise pe fax în cursul zilelor respective, la orele 14:00, 17.00.

Un exemplu de ajutor în urgentarea îndeplinirii formalităţilor vamale este deplasarea din data de 23 mai 2009, într-o zi de sâmbătă, cu autoturismul de serviciu, aşa cum rezultă din foaia de parcurs întocmită, pentru verificarea scriptică şi faptică a transporturilor notificate în data de 22 mai 2009, într-o zi de vineri, la Biroul Vamal Giurgiu. Pe documentele administrative de însoţire în cauză s-a aplicat ştampila din data de 25 mai 2009, însă funcţionarul vamal A. a efectuat deplasarea la punctul de lucru al SC K. SRL în 23 mai 2009.

Astfel, pentru a-l recompensa pe inculpatul A., inculpaţii B. şi I. au făcut demersurile necesare procurării unui autoturism, sens în care s-a realizat transferul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x, număr de identificare x, de la SC CC. SRL (societate deţinută de unchiul inculpatului I.) la SC N. SRL prin preluarea leasingului .

După realizarea procedurilor de transfer a autovehiculului, cei doi au remis, în martie - aprilie 2009, autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, număr de identificare x, cu o valoare de achiziţie de 8089,35 de euro, inculpatului A. pentru ca acesta, în calitate de funcţionar vamal, să sprijine activitatea evazionistă, prin neexercitarea, în mod corespunzător, a atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului.

În vederea remiterii cu titlu de mită a autoturismului marca x, inculpaţii B. şi I. s-au deplasat împreună cu martorul AA. în localitatea de domiciliu a inculpatului A., unde s-au întâlnit cu acesta pe o stradă din municipiul Giurgiu, împrejurare în care i-au predat autoturismul împreună cu documentele aferente.

Martorul AA. a asistat la această activitate, fiind persoana care a condus autoturismul remis, ulterior întorcându-se la Bucureşti împreună cu cei doi inculpaţi.

Autoturismul marca x remis funcţionarului vamal a fost achiziţionat în sistem leasing, utilizator fiind SC N. SRL. Contractul de leasing a fost finalizat la data de 16.03.2010, dată la care societatea de leasing a remis martorului DD. actele autoturismului, care, ulterior au fost înmânate inculpatului A..

Acesta a folosit autoturismul marca x, primit cu titlu de mită, o perioadă de aproximativ 2 ani, după care, în urma discuţiilor avute cu martorul EE., reprezentant al SC FF. SRL, a lăsat vehiculul în folosinţa angajaţilor acestei societăţi. În schimbul acestui bun a primit spre folosinţă de la martorul EE. un autoturism marca x, achiziţionat în sistem leasing.

Din declaraţia martorului GG., angajat al SC FF. SRL, a rezultat că a folosit autoturismul marca x şi că, în cursul lunii februarie 2014, a efectuat inspecţia tehnică periodică, la o Staţie I.T.P. din judeţul Giurgiu, indicată de către inculpatul A..

Anterior, în ianuarie 2010, respectiv februarie 2012, inculpatul A. a efectuat personal inspecţia tehnică periodică a autoturismului marca x la aceeaşi Staţie I.T.P. deţinută de SC HH. SRL Giurgiu.

Ulterior, autoturismul marca x a fost restituit funcţionarului vamal la finalul anului 2015, de către martorul GG. la indicaţiile lui EE., întrucât documentele de înmatriculare ale autovehiculului nu atestau dreptul de proprietate al persoanei de la care a fost preluat.

La data de 25.04.2017, autoturismul marca x, obiect al infracţiunii de mită, a fost identificat la un Centru de vânzări-cumpărări auto.

Astfel, s-a reţinut că din probatoriul administrat rezultă că inculpatul A., în calitate de funcţionar vamal în cadrul D.J.A.O.V. Giurgiu - Compartimentul Supraveghere Specială, a avut rolul de a asigura, cu operativitate, vizarea documentelor de însoţire a produselor energetice, precum şi de a facilita, prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ascunderea sursei impozabile, respectiv motorina adusă în regim suspensiv.

În concluzie, în legătură cu atribuţiile de serviciu, s-a reţinut că inculpatul A. a primit cu titlu de mită, de la inculpaţii B. şi I., un autoturism marca x.

La data de 14 iulie 2020, condamnatul B. a declarat recurs în casaţie împotriva Deciziei penale nr. 334/A din 10 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin avocaţi aleşi II. şi JJ. (cu împuternicire avocaţială aflată la Dosarul nr. x/2017).

În motivarea cererii de recurs în casaţie, a susţinut că au fost încălcate de către Tribunalul Arad dispoziţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78 din 2000 vizând specializarea completului de judecată în soluţionarea cauzelor privind infracţiunile de corupţie, precum şi art. 53 din Legea nr. 304/2004 referitoarea la modalitatea de repartizare aleatorie în sistem informatic a cauzei.

Totodată, a susţinut că fapta inculpatului A. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 din C. pen., motiv pentru care nu se poate reţine nici în sarcina sa săvârşirea infracţiunii corelative de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) din C. pen. din 1969.

În concret, a arătat că infracţiunile de luare de mită şi dare de mită "se pot săvârşi exclusiv în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri", or inculpatul A., care a primit autoturismul x (care, de altfel, nici nu îi aparţinea recurentului), nu avea ca atribuţie legală "verificarea plăţii accizei datorate de către societatea K. SRL", precum nici verificarea modului în care societatea a aplicat normele legale în materie fiscală, aceste atribuţii revenind Direcţiei Judeţene de Vamă Arad.

Mai mult, recurentul a susţinut, pe de o parte, că poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de dare de mită "doar cel care are dreptul de dispoziţie asupra bunului", or autoturismul x ce a fost remis inculpatului A. nu îi aparţinea, iar de pe altă parte, că instanţa de apel nu a readministrat probele (sens în care a evocat Decizia nr. 203/RC/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Totodată, a învederat că, în opinia sa, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că inculpatul A. a îndeplinit în mod necorespunzător un act de serviciu prin emiterea tardivă a adresei nr. x/21.05.2009, ca răspuns la adresa nr. x/23.04.2009 emisă de DJAOV Arad, şi a omis să menţioneze în cuprinsul acesteia anumite informaţii, cu argumentarea că adresa a fost emisă în termenul legal de 30 de zile, iar cele 222 de transporturi efectuate de către societatea K. SRL nu au fost efectuate în perioada indicată de către DJAOV Arad.

Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) rap. la alin. (3) din Legea nr. 241/2005, recurentul a susţinut că neplata în integralitate a accizei şi a TVA-ului datorat de societatea K. SRL, urmare a comerţului cu produse petroliere în anul 2009, nu reprezintă o faptă de natură penală, ci de natură civilă, care atrage penalităţi sau dobânzi.

În concret, în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, nu există o acţiune de ascundere a sursei impozabile în sensul prevăzut de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.

De altfel, nici instanţele de condamnare nu au arătat în concret în ce anume a constat activitatea de ascundere a sursei impozabile efectuată de societate, având în vedere că toate operaţiunile comerciale derulate de aceasta, în calitate de operator înregistrat, au la bază facturi fiscale, plăţile s-au făcut prin transfer bancar, iar operaţiunile comerciale au fost evidenţiate în contabilitate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, recurentul a susţinut că subiect activ al infracţiunii poate fi doar persoana care deţine calitatea de administrator al societăţii în perioada de referinţă, or acesta nu era administratorul societăţii K. SRL şi nici nu a făcut înregistrări în contabilitate.

Totodată, a contestat caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale înregistrate în contabilitatea societăţii reţinut de către instanţa de apel, cu argumentarea că probele administrate în cauză nu dovedesc acest caracter.

În drept, a invocat cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi 7 din C. proc. pen.

Recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie în temeiul art. 448 pct. 2 lit. a) şi b) din C. proc. pen., desfiinţarea hotărârii recurate şi, pe fond, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe în compunerea prevăzută de lege (de către un complet specializat în materia infracţiunilor din justiţie), iar în subsidiar, achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

La data de 27 iulie 2020, condamnatul D. a declarat recurs în casaţie împotriva Deciziei penale nr. 334/A din 10 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, a susţinut că au fost încălcate principiul legalităţii şi dreptul la un proces echitabil, întrucât atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel nu au respectat dispoziţiile art. 29 alin. (1) rap. la art. 354 din C. proc. pen. şi art. 53 din Legea nr. 304/2004.

În concret, în esenţă, recurentul a susţinut că în faţa primei instanţe, completul de judecată PP2F, învestit la data de 19.06.2018, urmare a desfiinţării completului PP3F, nu a readministrat întreg probatoriul (a se vedea cauzele Beraru c. României şi Cuteanu c. României).

În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) rap. la alin. (3) din Legea nr. 241/2005, recurentul a susţinut că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, deoarece nu s-a arătat în concret în ce constă activitatea de ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, măsurile luate de către acesta pentru ca activitatea să nu fie cunoscută autorităţilor competente (prin ascundere fizică, mascare, dosire sau prin ascundere scriptică, neînregistrare sau înregistrarea sub alte denumiri), în contextul în care i s-a imputat neplata unor taxe.

Totodată, a criticat faptul că instanţele de condamnare nu au stabilit în concret în ce a constat activitatea sa de complicitate la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi nu au descris în ce mod a cunoscut activităţile comerciale desfăşurate de societatea K. SRL, cu atât mai mult cu cât rezultă din declaraţia coinculpatului B. de la termenul de judecată din 27.03.2020 că societatea N. SRL a fost administrată de inculpatul I..

A mai susţinut că organele fiscale au verificat operaţiunile derulate de societatea N. SRL şi nu au reţinut că tranzacţiile efectuate sunt false sau fictive, aspecte ce rezultă din documentele aflate la dosar, motiv pentru care "simpla prezumţie a expertului contabil că ar fi cunoscut că motorina livrată de K. SRL ar fi avut un preţ sub preţul pieţei, nu înseamnă că operaţiunile sunt fictive sau false".

În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la spălarea banilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, recurentul a susţinut că "nu a avut cunoştinţă că bunurile provin din săvârşirea unei infracţiuni sau că societatea K. SRL nu ar fi plătit accizele şi TVA-ul".

Or, lipsind astfel elementul subiectiv al infracţiunii, s-a aflat în eroare asupra caracterului penal al presupusei fapte săvârşite.

În fine, a făcut trimitere la Decizia nr. 16/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a susţinut că actele comerciale nu reprezintă o disimulare a provenienţei bunului, în condiţiile în care nu a avut acces la datele financiare ale societăţii K. SRL şi nu a avut cunoştinţă despre activităţile infracţionale săvârşite de către reprezentanţii acestei societăţi în colaborare cu inculpatul I., fapte pentru care "fiecare dintre aceştia trebuie să răspundă individual".

În drept, a invocat cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi 7 din C. proc. pen.

La data de 27 iulie 2020, condamnatul E. a declarat recurs în casaţie împotriva Deciziei penale nr. 334/A din 10 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin avocat ales KK..

În motivarea cererii de recurs în casaţie, similar criticilor formulate de către condamnaţii B. şi D., a susţinut că nu au fost respectate dispoziţiile art. 29 alin. (1) rap. la art. 354 alin. (3) din C. proc. pen. cu privire la compunerea instanţei, fiind astfel încălcate principiul legalităţii, dreptul la un proces echitabil şi principiul nemijlocirii administrării probelor de către completul de judecată care l-a condamnat în primă instanţă.

Totodată, apărarea a susţinut că recurentul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, deoarece în opinia sa, omisiunea plăţii accizei şi a TVA-ului nu poate fi asimilată infracţiunii de evaziune fiscală "în lipsa unui element fraudulos din care să rezulte intenţia de a ascunde bunul sau sursa impozabilă. Omisiunea plăţii totale sau parţiale a unei taxe legal datorate nu constituie infracţiunea de evaziune fiscală dacă operaţiunile comerciale efectuate, bunul sau sursa impozabile nu au fost ascunse".

Astfel, apărarea a arătat că, în cazul nedepunerii declaraţiilor fiscale, normele procesual fiscale dau dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului de stat etc., sens în care a procedat şi DJAOV Arad, care a suspendat autorizaţia de operator înregistrat al societăţii K. SRL la data de 03.07.2009, prin Decizia nr. 20, întrucât figura cu un sold neachitat din acciza lunii mai 2009 în cuantum de 10.385.470 RON.

Or, în cauza pendinte lipseşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii de evaziune fiscală reprezentat de ascundere a bunului sau a sursei impozabile din moment ce a declarat operaţiunile, chiar dacă nu a plătit taxele aferente acestora.

Totodată, apărarea a criticat situaţia de fapt reţinută atât de către prima instanţă, cât şi de către instanţa de apel, din perspectiva lipsei probelor care "să dovedească că motorina nu a existat în realitate şi a fost consemnată numai în contabilitate sau că furnizorul sau beneficiarul era inexistent sau că nu existau documente de transport sau erau făcute plăţi la negru în numerar".

În plus, apărarea a criticat situaţia de fapt şi din perspectiva reţinerii caracterului de "firmă fantomă" a societăţii M. SRL, susţinând, printre altele, că "nu are nicio relevanţă în privinţa corectitudinii operaţiunilor comerciale faptul că între operatorul înregistrat şi U. erau interpuse 2-3 societăţi care puneau un adaos comercial".

În ceea ce priveşte forma de participaţie penală reţinută în sarcina recurentului, apărarea a susţinut că inculpatul E. a pus la dispoziţie terenul (prin ipotecarea acestuia) cu bună credinţă pentru finanţarea începerii afacerii, fără ca prin această acţiune să intenţioneze să ajute la săvârşirea unei viitoare presupuse infracţiuni de evaziune fiscală, motiv pentru care această infracţiune nu poate fi reţinută ca formă de vinovăţie a intenţiei directe calificată prin scop.

În drept, a invocat cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi 7 din C. proc. pen.

La data de 7 august 2020, condamnatul A. a declarat recurs în casaţie împotriva Deciziei penale nr. 334/A din 10 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin avocat ales LL..

În motivarea cererii de recurs în casaţie, apărarea a susţinut că instanţa de apel nu a analizat elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu argumentarea, pe de o parte, că recurentul, în calitatea sa de inspector vamal, nu avea ca atribuţie legală verificarea declarării accizelor de către societatea K. SRL în perioada aprilie - mai 2009, iar pe de altă parte, a arătat că autoturismul x nu a fost trecut niciodată în patrimoniul recurentului, motiv pentru care instanţa de apel în mod greşit a reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Totodată, a criticat faptul că instanţa de apel, pe de o parte, a schimbat încadrarea juridică fără să mai administreze probe în cauză şi fără să analizeze temeinic probatoriul administrat, iar pe de altă parte, că nu a analizat existenţa laturii obiective şi a laturii subiective a infracţiunii, având în vedere că din probele administrate în cauză nu rezultă dincolo de orice îndoială că recurentul a cunoscut că reprezentanţii societăţii K. SRL au desfăşurat activităţi cu scopul de a se sustrage de la plata accizei şi a TVA-ului.

Totodată, în opinia apărării, instanţa de apel a reţinut în mod greşit situaţia de fapt vizând tergiversarea verificărilor dispuse de DJAOC Arad, întrucât din probele aflate la dosar rezultă că răspunsurile şi adresele au fost înaintate către DJAOC Arad, în urma cărora a fost realizat un control de către DJAOC Bucureşti la data de 15.04.2009 şi de Garda Financiară Giurgiu la data de 14.04.2009, DJAO Giurgiu solicitând DJAOV Arad reanalizarea capacităţii operatorului înregistrat de a asigura garanţia constituită la momentul autorizării.

În drept, a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

La data de 27 august 2020, condamnatul F. a declarat recurs în casaţie împotriva Deciziei penale nr. 334/A din 10 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul a susţinut că starea de fapt este reţinută în mod greşit atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel, cu argumentarea că aceasta "nu este obiectiv fundamentată pe probele administrate", iar "existenţa infracţiunii nu este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă".

În concret, recurentul a învederat că martorul BB., în calitate de administrator al SC M. SRL, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată prin Sentinţa penală nr. 1145/30.05.2011 a Tribunului Vrancea, pronunţată în Dosarul nr. x/2010, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1424/21.09.2011 a Curţii de Apel Galaţi, motiv pentru care nu poate fi condamnat pentru aceeaşi faptă pentru care a fost condamnat martorul BB..

Totodată, recurentul a susţinut că nu a semnat niciun act şi nu a efectuat nicio plată, astfel încât putea fi reţinută în sarcina sa cel mult o instigare a administratorului societăţii BB. să emită facturi către SC O. şi M. SRL pentru a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, cu menţiunea că această situaţie nu ar fi însă fundamentată în realitatea obiectivă.

De asemenea, a arătat că a formulat plângere penală pentru mărturie mincinoasă împotriva inculpatului E., motivat de împrejurarea că declaraţia dată de acesta în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Vrancea diferă de cea dată în dosarul pendinte.

În drept, a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

La data de 7 septembrie 2020 (prin email), condamnatul C. a declarat recurs în casaţie împotriva Deciziei penale nr. 334/A din 10 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin apărător ales MM..

În motivarea cererii de recurs în casaţie, similar criticilor formulate de către condamnaţii B., E. şi D., a susţinut că nu au fost respectate dispoziţiile art. 29 alin. (1) rap. la art. 354 alin. (3) din C. proc. pen. cu privire la compunerea instanţei, fiind astfel încălcate principiul legalităţii, dreptul la un proces echitabil şi principiul nemijlocirii probelor, întrucât s-a modificat completul de judecată în faţa instanţei de fond fără a fi reluată administrarea probelor.

Totodată, apărarea a susţinut că recurentul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, cu argumentarea că fapta pentru care a fost condamnat acesta constând în neplata parţială a obligaţiilor fiscale către stat reprezintă o contravenţie, lipsind elementul fraudulos din care să rezulte intenţia de a ascunde bunul sau sursa impozabilă.

De asemenea, se reţine că apărarea a formulat critici identice cu cele formulate de condamnatul E. relativ la situaţia de fapt privind ascunderea bunului sau a sursei impozabile, contestarea reţinerii de "firmă fantomă" a societăţii M. SRL, motiv pentru care acestea nu vor mai fi redate în mod detaliat.

Suplimentar, apărarea a susţinut că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241 din 2005 şi a evocat deciziile nr. 385 din 28.10.2015 şi nr. 3907 din 28.11.2012 ale instanţei supreme, prin care s-a stabilit că "omisiunea plăţii unei sume legal datorate nu constituie evaziune fiscală, dacă bunurile nu au fost ascunse, respectiv dacă veniturile au fost evidenţiate în actele contabile sau în alte documente legale (facturi), dar nu au fost declarate la ANAF".

Or, reprezentantul vămii a întocmit un tabel cu livrările şi DAI-urile recepţionate, existând o evidenţă a bunurilor comercializate, astfel încât comunicarea de către acesta a tabelului către DJAOV Giurgiu doar după o anumită perioadă nu reprezintă săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către societatea K. SRL.

O altă critică a apărării vizează faptul că deşi a contestat semnătura regăsită în procesul-verbal de recepţie a lucrării în faţa instanţelor de fond şi de apel, nu s-a verificat acest aspect.

Relativ la situaţia de fapt, s-a mai susţinut că recurentul nu a participat la organizarea şi derularea celor 334 de transporturi de motorină, aspect ce reiese din declaraţiile date în cauză, cât şi din lipsa probelor în acest sens.

Totodată, apărarea a criticat interpretarea probelor sub aspectul stabilirii conducerii societăţii K. SRL, a numărului de acte reţinute în sarcina recurentului, dar şi a modului în care a fost soluţionată latura civilă a cauzei.

În drept, a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14.12.2020.

Constatând că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., C., E., D., F. şi B. au fost introduse în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 12 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, le-a admis în principiu în limitele arătate în considerente şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reţinându-se, în esenţă, că, formal, doar criticile recurenţilor ce antamează chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care aceştia au fost condamnaţi din perspectiva realizării unei corespondenţe depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, se circumscriu în conţinut dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., C., E., D., F. şi B. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recursurile în casaţie formulate au fost admise în principiu doar sub aspectul cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare menţionat, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probatoriu.

Înalta Curte subliniază că, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie. Aşadar, alte motive decât cele cuprinse în cererea de recurs în casaţie şi care nu au făcut obiectul examinării în procedura de admitere în principiu, conform art. 440 din C. proc. pen. nu pot fi analizate de Înalta Curte.

Aceeaşi concluzie rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., care stabilesc că motivarea căii de atac trebuie să se facă în chiar cuprinsul cererii de declarare a recursului, prin urmare motivarea, precizarea sau completarea cererii de recurs în casaţie se poate realiza numai în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de lege.

În consecinţă, completările aduse cererii de recurs în casaţie în afara termenului de exercitare a căii de atac nu pot fi avute în vedere de către instanţa de control judiciar, întrucât au fost făcute cu încălcarea termenului prevăzut de lege în care puteau fi formulate.

Analizând în aceste coordonate recursurile în casaţie, respectiv criticile formulate de recurenţii inculpaţi prin cererile introductive care se circumscriu laturii obiective a infracţiunilor ce au făcut obiectul judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată caracterul neîntemeiat al acestora.

Cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală

Fără a relua în detaliu expunerea situaţiei de fapt astfel cum a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat, Înalta Curte reţine că fapta de evaziune fiscală constă în aceea că, prin intermediul SC K. SRL, au fost efectuate achiziţii intracomunitare de motorină într-o cantitate mult superioară celei declarate la momentul obţinerii statutului de operator înregistrat, marfa fiind vândută fără a respecta obligaţia de declarare a produselor accizabile faţă de DGIFP Arad, organ fiscal la care societatea era înregistrată ca plătitor de accize şi fără ca operaţiunile comerciale de vânzare să fie consemnate în documente contabile.

S-a mai reţinut că doar o parte din motorina provenită din achiziţii intracomunitare a fost efectiv introdusă în depozitul de la punctul de lucru declarat al SC K. SRL, situat în localitatea X, jud. Giurgiu, restul fiind transportată direct către staţiile de desfacere a combustibilului.

Cu privire la actele contabile ale SC K. SRL, s-a statuat că doar documentele administrative de însoţire au fost întocmite şi avizate de inspectorul vamal însărcinat cu verificarea activităţii derulate prin punctul de lucru din X, inculpatul A., avizare care a fost una formală după cum vom detalia, fără ca acesta că îndeplinească efectiv atribuţiile de serviciu ce îi reveneau, documentele fiind de altfel necesare pentru efectuarea transporturilor. S-a reţinut că actele contabile privind vânzarea produselor accizabile au fost întocmite ulterior, practic după încetarea operaţiunilor derulate de SC K. SRL şi transmiterea de către inculpatul A. a situaţiei solicitate de DJAOV Arad, cu scopul de a justifica scriptic situaţia stocului, acestea consemnând operaţiuni fictive prin introducerea în circuit a unor societăţi având comportament de tip fantomă, respectiv societăţi fără activitate reală, care nu funcţionează la sediul social declarat, la care figurează formal ca administratori persoane aflate în situaţii precare şi care se află în imposibilitate de a îndeplini obligaţiile fiscale ce decurg din activităţile derulate scriptic prin intermediul lor.

Astfel, s-a reţinut că societatea a fost autorizată de ANAF- DGIFP Arad să efectueze operaţiuni intracomunitare de produse energetice în regim suspensiv totalizând 1.200 tone/an, însă în realitate a achiziţionat, în intervalul aprilie-mai 2009, 7.326,707 tone de motorină de la T. şi 1.092.890 litri de motorină de la S., ambii furnizori externi având antrepozit fiscal în Bulgaria. Aşadar, cantitatea produselor energetice efectiv introdusă în România profitând de oportunitatea legislativă conferită de regimul de "operator înregistrat", a fost ascunsă organului fiscal competent ab initio, autorizarea vizând o cantitate anuală mult mai mică în considerarea capacităţii de depozitare, aspect ce coroborat cu faptul că marfa nu a fost decât parţial recepţionată în mod real la depozitul declarat de operatorul înregistrat, se circumscrie noţiunii de ascundere a bunului/sursei impozabile şi constituie premisa sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale

Astfel, încălcarea obligaţiilor ce decurgeau din statutul de operator înregistrat conferă operaţiunilor cu produse accizabile derulate de SC K. SRL un caracter clandestin, ascunderea juridică fiind perfectată de nedepunerea declaraţiei lunare la DGIPF Arad, obligaţie prevăzută de <b>art. 19210</b> din Codul fiscal, aspect reţinut în hotărârea de condamnare ca rezultând din adresa nr. x/29.05.2009 a DJAOV Arad.

Totodată, s-a reţinut că pentru a justifica scriptic lipsa produselor din stoc şi pentru a se sustrage plăţii de la obligaţiile fiscale au fost întocmite şi înregistrate în contabilitate documente fiscale ce atestă, în mod fictiv, vânzarea motorinei către societăţi fantomă, SC L. SRL şi SC M. SRL.

S-a statuat în sensul că aceste operaţiuni clandestine au fost posibile cu ajutorul funcţionarului vamal însărcinat cu verificarea SC K. SRL, care, în schimbul sprijinului său a primit un autoturism.

Procedând la examinarea punctuală a criticilor formulate în limitele precizate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpaţii au susţinut în principal că, fapta pentru care au fost condamnaţi nu este prevăzută de legea penală, fiind vorba în concret de neplata unor obligaţii fiscale.

Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă cuprinse în norma de incriminare, specificul infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea normativă prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005 fiind dat de caracterul ascuns al întregului ansamblu generator de venituri şi anume, întreaga activitate clandestină de a introduce în ţară produse accizabile şi de valorificare a acestora cu încălcarea regimului suspensiv, dar şi prin înregistrarea de operaţiuni fictive în contabilitate disimulând realitatea.

În ce priveşte modalitatea alternativă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, elementul material al laturii obiective al infracţiunii s-a realizat printr-o acţiune de ascundere a bunului/sursei impozabile sau taxabile, respectiv nedeclararea la organul fiscal competent a produselor accizabile achiziţionate şi introduse în depozitul operatorului înregistrat sau comercializate direct fără recepţionarea în fapt la depozitul operatorului înregistrat, corelativ cu depăşirea cantităţii anuale de motorină pe care SC K. SRL era autorizată să o achiziţioneze în regim suspensiv, urmată de neevidenţierea în documentele contabile a operaţiunile comerciale de vânzare realizate.

Terminologia folosită de legiuitor - ascunderea bunului/sursei impozabile sau taxabile - include în sfera normei de incriminare nedeclararea produsului accizabil provenit din achiziţii intracomunitare, pentru că în lipsa declaraţiei organul fiscal nu are cum să cunoască exigibilitatea accizei, iar depăşirea cantităţii pentru care operatorul înregistrat a fost autorizat şi derularea de operaţiuni comerciale clandestine într-un timp foarte scurt realizează de o manieră conjugată elementul material al infracţiunii atât în forma ascunderii juridice, cât şi fizice pentru cantitatea care nici nu a fost introdusă în depozitul de la punctul de lucru declarat.

Astfel, ascunderea bunului/sursei impozabile a constituit-o, în prezenta cauză, desfăşurarea actelor de comerţ cu produse accizabile în mod clandestin, cu încălcarea regulilor privind regimul suspensiv.

Contrar susţinerilor apărării, activitatea inculpaţilor nu poate fi circumscrisă ilicitului fiscal deoarece acesta ar fi presupus ca premisă respectarea regulilor regimului suspensiv privind cantitatea produselor, recepţionarea efectivă a acestora la punctul de lucru declarat sau evidenţierea modalităţii reale în care au fost derulate operaţiunile comerciale de vânzare. Ceea ce se impută inculpaţilor nu este neplata obligaţiilor fiscale, ci maniera frauduloasă în care au procedat cu scopul de a se sustrage de la plata acestora, respectiv faptul că motorina a fost vândută într-o modalitate ce nu a fost consemnată în documente contabile, nerespectarea obligaţiilor ce decurgeau din regimul suspensiv de care beneficia operatorul înregistrat facilitând clandestinitatea operaţiunilor comerciale.

Astfel, potrivit art. 165 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în forma în vigoare la data faptelor, acciza devenea exigibilă la momentul eliberării pentru consum, în cauza de faţă acest moment fiind acela al ieşirii produselor accizabile din regimul suspensiv, astfel cum se menţionează la lit. a) din art. 166 alin. (1) din acelaşi act normativ. Este adevărat că în virtutea calităţii de operator înregistrat, SC K. SRL beneficia pe durata deplasării produsului accizabil de la antrepozitul fiscal la punctul de lucru declarat, de un regim suspensiv, acciza devenind exigibilă la momentul recepţionării produselor, astfel cum reiese din coroborarea art. 186 alin. (2) lit. a), pct. 2 şi art. 1851 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, însă, potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel, o parte a produselor accizabile nu au fost transportate la depozitul operatorului înregistrat, ci vândute direct la distribuitori, fără ca preţul să includă acciza şi TVA, cu alte cuvinte, sub preţul pieţei.

Trebuie subliniat faptul că exigibilitatea taxei reprezintă momentul în care ia naştere obligaţia de a plăti taxa, iar exigibilitatea plăţii reprezintă momentul până la care plata trebuie efectuată şi, corelativ, momentul de la care aceasta poate fi solicitată de organul fiscal, distincţia fiind consacrată legislativ în art. 134 Codul fiscal în vigoare la data faptelor doar în privinţa TVA, însă fiind deplin aplicabilă accizei, ambele având natura juridică de impozite indirecte, iar neplata acestora constituie ilicit fiscal doar în ipoteza în care organul fiscal cunoaşte că taxa este exigibilă.

Accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum în statul membru în care se face eliberarea pentru consum, în momentul importului sau la 24 de ore de la recepţia produselor accizabile la depozitul operatorului înregistrat, plătitorul de accize având obligaţia de a depune lunar la autoritatea competentă o declaraţie de accize, indiferent dacă se datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declaraţia, declaraţia având rolul de a încunoştinţa organul fiscal asupra exigibilităţii taxei.

Astfel, din situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, reiese că motorina nu a fost recepţionată la locul înscris în autorizaţie, acest lucru nefiind nici posibil dată fiind cantitatea, ci a fost vândută cu eludarea dispoziţiilor legale ce prevăd obligaţia operatorului înregistrat de a înştiinţa autoritatea fiscală teritorială înainte de desigilarea şi descărcarea produsului, iar operaţiunile de vânzare nu au fost evidenţiate în actele contabile.

Modalitatea clandestină în care a fost realizată activitatea de vânzare a motorinei echivalează cu ascunderea sursei impozabile, inculpaţii realizând în fapt o operaţiune comercială de vânzare care nu beneficia de regim suspensiv, profitând de statutul de operator înregistrat care le-a asigurat legalitatea aparentă a transporturilor.

De altfel, instanţa de apel a reţinut că DJAOV Arad în solicitările adresate DJAOV Giurgiu a arătat că agentul economic nu a respectat disp. <b>art. 19210</b> din Codul fiscal, referitor la obligativitatea de a transmite autorităţii fiscale competente o situaţie lunară privind achiziţiile şi livrările de produse accizabile până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă situaţia şi s-a adresat recomandarea de a se acorda o atenţie sporită operaţiunilor efectuate de operatorul economic, supravegherea fiind încredinţată inculpatului A. care a efectuat cu întârziere raportarea, respectiv, după efectuarea operaţiunilor de comerţ clandestin cu produsele accizabile.

Înalta Curte reţine că situaţia de fapt astfel cum a fost descrisă în decizia atacată atestă faptul că deşi motorina a fost introdusă în România cu respectarea regimului vamal, a fost vândută cu încălcarea regimului suspensiv. Îndeplinirea formalităţilor vamale nu exclude însă faptul că operaţiunile comerciale ulterioare au fost ascunse autorităţilor cu încălcarea regimul fiscal în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

Statuând asupra posibilităţii de a reţine concursul de infracţiuni în cazul deţinerii în afara antrepozitului fiscal a produselor pentru care accizele nu au fost plătite şi care provin din contrabandă, Înalta Curte a arătat în considerentele deciziei 17/2013 pronunţată în recurs în interesul legii că deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal este un act preparator al evaziunii fiscale incriminat distinct. Deşi decizia instanţei supreme a avut ca obiect statuarea asupra încadrării juridice a faptei de a deţine produse accizabile nemarcate în afara antrepozitului fiscal, peste limitele prevăzute de lege, faptă asupra căreia s-a statuat că reprezintă o ascundere a bunului taxabil în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, infracţiunea prevăzută de art. 296 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal, incriminând o formă particulară a infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, statuarea nu poate fi diferită în alte situaţii în care produsele accizabile sunt deţinute în afara regimului fiscal aplicabil.

Or, ceea ce se impută inculpaţilor este deţinerea produsului accizabil în afara depozitului operatorului înregistrat cu încălcarea regimului suspensiv şi comercializarea acestora fără ca organele fiscale să cunoască momentul la care acciza a devenit exigibilă şi ar fi trebuit să fie percepută, deţinerea produselor accizabile peste cantitatea autorizată şi în afara punctului de lucru înregistrat echivalează cu ascunderea sursei impozabile care, în cazul produselor accizabile, se confundă cu bunul însuşi.

Cât priveşte susţinerea potrivit căreia SC K. SRL a întocmit documente contabile ce atestă operaţiuni reale, aceasta nu poate fi evaluată de instanţa de recurs în casaţie, fiind o chestiune de fapt ce presupune reaprecierea probatoriului, atât timp cât instanţa de apel a reţinut că pentru a regla stocul de marfă, subsecvent ascunderii operaţiunilor reale de vânzare a produselor, au fost întocmite şi înregistrate documente fiscale care atestau operaţiuni fictive de vânzare către SC L. SRL şi SC M. SRL în raport de care instanţa de apel a reţinut că aveau un comportament tip "fantomă", chestiune de fapt care beneficiază de autoritate de lucru judecat.

Simpla existenţă a documentelor administrative de însoţire nu se circumscrie întocmirii documentelor contabile care să ateste operaţiunile comerciale derulate clandestin, ci înlătură incidenţa dispoziţiilor ce incriminează contrabanda, acestea servind la introducerea în ţară a motorinei şi transportul produselor accizabile către distribuitori.

Împrejurarea că suma datorată cu titlu de obligaţii fiscale a putut fi stabilită în cursul procesului penal prin raportare la documentele administrative de însoţire, nu înlătură ascunderea sursei impozabile comisă prin nerespectarea obligaţiilor operatorului înregistrat corelativ cu omisiunea declarării situaţiei produselor accizabile şi a întocmirii documentelor contabile care să consemneze operaţiunile reale derulate.

În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor B. şi C. privind lipsa calităţii de subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală, Înalta Curte le apreciază, de asemenea, ca fiind neîntemeiate în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel. Astfel, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat faptul că aceştia au administrat în fapt SC K. SRL şi au coordonat operaţiunile comerciale derulate de această societate în legătură cu motorina achiziţionată de la furnizorii externi, T. şi S. -Bulgaria, numitul X., administratorul de drept, fiind în fapt o persoană fără domiciliu stabil, racolată tocmai în scopul de a se sustrage răspunderii penale.

Astfel, este indubitabil faptul că SC K. SRL avea calitatea de contribuabil în legătură cu operaţiunile comerciale în cauză şi că, pentru sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, răspunderea revine celor care derulau efectiv activitatea respectivă prin intermediul societăţii.

Înalta Curte subliniază că, poate fi subiect al infracţiunii orice persoană fizică sau juridică dacă acţionează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia.

Prin urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societăţii, precum şi administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societăţii - director, contabil, vânzător - în măsura în care prin acţiunile şi/sau inacţiunile lor urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor şi impozitelor datorate, practica judiciară fiind constantă şi unanimă sub acest aspect.

Legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de o anumită calitate a subiectului activ şi nici de existenţa unei împuterniciri exprese a unei persoane cu atribuţii de organizare şi ţinere a evidenţei contabile care să aibă calitatea de administrator sau o obligaţie legală ori contractuală de gestionare a activităţii societăţii, dacă din probele administrate rezultă că, în fapt, făptuitorul exercită conducerea societăţii.

În pofida faptului că inculpatul nu a avut în mod oficial calitatea de asociat sau administrator în cadrul societăţii comerciale implicate în mod direct în activitatea evazionistă, în fapt, acesta a efectuat acte de administrare a societăţii.

Criticile recurentului D. în sensul că nu se poate reţine în sarcina sa fapta de ascundere a bunului sau sursei impozabile aferente operaţiunilor derulate prin SC N. SRL şi că nu a înregistrat operaţiuni fictive prin această societate nu pot fi circumscrise faptei pentru care acesta a fost condamnat, respectiv aceea de complicitate la evaziune fiscală în modalitatea prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că a finanţat achiziţionarea motorinei de la furnizorii externi.

Or, fapta reţinută în sarcina sa constituie sub aspect obiectiv un ajutor dat autorilor infracţiunii de evaziune fiscală. Faptul că inculpatul a cunoscut sau nu intenţia acestora excedează analizei instanţei de recurs, deoarece coeziunea subiectivă cu autorii faptei nu se subsumează laturii obiective a infracţiunii şi presupune în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Cât priveşte alegaţiile recurentului D. privind neimplicarea sa în activitatea de complicitate derulată prin SC N. SRL şi ale recurentului F. în sensul că persoana responsabilă de activitatea SC M. SRL este administratorul acesteia, respectiv BB., aceste chestiuni reprezintă un fapt asupra căruia s-a statuat definitiv de instanţa de apel.

Cu privire la activitatea infracţională derulată de inculpatul A.

Recurentul A. a criticat soluţia de condamnare motivat de faptul că atribuţiile de serviciu care îi reveneau potrivit fişei postului nu erau de natură a sprijini inculpaţii în activitatea de evaziune fiscală, iar cu privire la autoturismul remis a susţinut că bunul nu poate fi considerat obiect material al infracţiunii de luare de mită întrucât inculpatul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra acestuia.

Criticile sunt nefondate.

Astfel, instanţa de apel a statuat definitiv în sensul că, inculpatului A., în calitate de inspector vamal, îi revenea sarcina de serviciu de a viza sau de a refuza aplicarea vizei organului fiscal pe documentele administrative de însoţire subsecvent verificării transporturilor de motorină introduse în depozitul autorizat cu raportare la cantităţile indicate în autorizaţia de operator înregistrat.

În exercitarea acestor atribuţii, în perioada aprilie-mai 2009, funcţionarul vamal a fost singurul care a vizat documentele aferente celor 334 de transporturi rutiere cu produse energetice, efectuate de inculpaţi în numele operatorului înregistrat SC K. SRL, prin punctul de lucru autorizat din localitatea X, jud. Giurgiu.

În contextul în care s-a statuat că motorina nu a fost în fapt transportată la depozitul operatorului înregistrat, fiind vândută direct către distribuitori fără ca exigibilitatea accizei să fie cunoscută autorităţilor fiscale, avizarea documentelor administrative de însoţire a fost de natură a sprijini activitatea evazionistă de ascundere a sursei impozabile, acţiunea funcţionarului constituind un ajutor în derularea comerciale cu produse petroliere aflate sub un regim fiscal şi implicit în sustragerea de la plata accizei datorate.

Astfel, faptul că inculpatul a avizat documentele administrative de însoţire deşi produsele accizabile pe de o parte depăşeau cantitatea pentru care operatorul era autorizat, iar, pe de altă parte, nu au fost recepţionate efectiv decât parţial la punctul de lucru al operatorului înregistrat, a fost de natură să faciliteze valorificarea în modalitatea clandestină expusă, prin crearea aparenţei de legalitate a transporturilor.

Prin modalitatea în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, inculpatul A. a creat posibilitatea valorificării motorinei provenită din achiziţii intracomunitare în regim suspensiv cu încălcarea normelor ce guvernează acest regim, facilitând ascunderea sursei impozabile

Mai mult, s-a reţinut că inculpatul A. a urgentat îndeplinirea formalităţilor vamale deplasându-se aproape zilnic la depozitul operatorului înregistrat, situat la o distanţă de aproximativ 100 km de Biroul vamal, uneori chiar înainte ca acesta să fie notificat.

Corelativ cu urgentarea îndeplinirii scriptice a formalităţilor vamale, instanţa de apel a reţinut şi faptul că inculpatul A. a tergiversat schimbul de informaţii solicitat de organele fiscale în cadrul unui control de specialitate în vederea stabilirii cu exactitate a activităţii derulate, precum şi a cantităţilor de motorină introduse în depozitul autorizat, pentru a se putea compara cu menţiunile cantitativ-valorice înscrise în autorizaţia de operator înregistrat a SC K. SRL, în baza căreia s-a stabilit cuantumul garanţiei.

Astfel, inculpatul a fost desemnat de DJAOV Giurgiu cu supravegherea punctului de lucru al SC K. SRL din X, precum şi cu efectuarea la cererea DJAOV Arad a "unei cercetări la faţa locului din care să rezulte provenienţa legală a sumelor constatate în contul de buget al accizei pentru SC K. SRL, respectiv respectarea tuturor normelor legale şi normelor specifice în vigoare privind documentele fiscale utilizate, termenele de plată a accizei aferente..."

S-a reţinut că inculpatul a transmis după aproximativ o lună de zile doar o parte din informaţiile solicitate, respectiv că SC K. SRL nu a achiziţionat produse accizabile în lunile ianuarie, februarie, martie 2009, deşi la data de 27.04.2009, când i-a fost repartizată spre soluţionare solicitarea reprezentanţilor DJAOV Arad, se realizaseră 36 de achiziţii intracomunitare de motorină de către SC K. SRL, documentele administrative de însoţire fiind vizate de funcţionarul vamal, iar până la data de 21.05.2009, dată la care a răspuns se efectuaseră 222 de transporturi de motorină, informaţii care nu au fost comunicate de către inculpat.

S-a constatat astfel că, prin acţiunile întreprinse, de omitere a furnizării de date complete şi de efectuare a verificărilor ce se impuneau cu privire la activitatea derulată de operatorul înregistrat SC K. SRL, inculpatul A. nu şi-a îndeplinit întocmai atribuţiile de serviciu şi a ajutat inculpaţii să ascundă sursa impozabilă urgentând demersurile ilicite ale acestora, respectiv vânzarea produsului accizabil fără includerea în preţul motorinei a accizei, profitând de prezumţia că aceasta a fost achitată de către operatorul înregistrat în conformitate cu regulile regimului suspensiv, respectiv în 24 de ore de la recepţie.

Aşadar, în contextul în care s-a statuat că inculpatul A., funcţionar vamal desemnat să se ocupe de formalităţile vamale ale operaţiunilor derulate de SC K. SRL prin punctul de lucru din localitatea X, a urgentat avizarea documentelor administrative de însoţire, precum şi faptul că a tergiversat comunicarea rezultatului controlului cu care a fost desemnat expres până după momentul epuizării activităţii evazioniste, constituie acte de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, reprezentând un ajutor dat în derularea clandestină a vânzării de motorină, fiind lipsit de relevanţă dacă avea sau nu, conform fişei postului, obligaţia de a verifica plata accizelor datorate. De altfel, cu privire la această din urmă îndatorire s-a reţinut că inculpatul a fost însărcinat să verifice respectarea termenelor de plată a accizei, sarcina de serviciu fiind trasată pe linie ierarhică. Or, textul incriminator nu prevede condiţia ca actul pentru a cărui îndeplinire/neîndeplinire se pretinde, se primeşte sau se acceptă promisiunea unor foloase, să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu stipulate în fişa postului care, de altfel, nu este şi nu poate fi exhaustivă.

Faptul că inculpatul A. a primit de la inculpaţii B. şi I. un autoturism marca x pe care l-a folosit o perioadă de aproximativ 2 ani, subsecvent momentului la care a fost desemnat să se ocupe de formalităţile vamale aferente operaţiunilor derulate de SC K. SRL prin punctul de lucru din localitatea X, în legătură cu îndeplinirea necorespunzătoare a controlului anterior avizării, urgentarea atestării scriptice a operaţiunilor vamale şi tergiversarea raportării documentelor administrative de însoţire către autoritatea fiscală, se circumscrie cerinţei esenţiale a elementului material al infracţiunii de luare de mită.

Faptul că inculpatul nu a dobândit formal dreptul de proprietate asupra autoturismului remis cu titlu de mită nu are relevanţă atât timp cât acesta a fost încredinţat inculpatului care l-a şi folosit, având în vedere că norma incriminatoare nu prevede cerinţa ca bunul -obiect material al infracţiunii, să intre în patrimoniul autorului cu titlu de proprietate.

Criticile recurentului A. constând în aceea că instanţa de apel ar fi procedat la schimbarea încadrării juridice fără să administreze probe, pretinsa nemotivare a deciziei şi faptul că recurentul nu ar fi cunoscut că reprezentanţii societăţii K. SRL au desfăşurat activităţi cu scopul de a se sustrage de la plata accizei şi a TVA-ului, excedează analizei în recurs în casaţie care, aşa cum s-a precizat, are ca obiect exclusiv evaluarea existenţei elementelor constitutive ale laturii obiective a infracţiunii indicate expres în cererea introductivă.

Referitor la infracţiunea de dare de mită comisă de inculpatul B.

S-a statuat cu autoritate de lucru judecat că în vederea remiterii cu titlu de mită a autoturismului marca x, inculpaţii B. şi I. s-au deplasat împreună cu martorul AA. în localitatea de domiciliu a inculpatului A., unde s-au întâlnit cu acesta pe o stradă din municipiul Giurgiu, împrejurare în care i-au predat autoturismul împreună cu documentele aferente.

Criticile inculpatului B. relativ la lipsa cerinţei esenţiale a laturii obiective a infracţiunii, respectiv ca remiterea să fi fost în legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului A. nu este fondată pentru motivele expuse în cadrul analizei activităţii infracţionale a acestuia din urmă, reiterarea argumentelor fiind superfluă.

În ce priveşte faptul că inculpatul B. nu putea remite cu titlu de mită autoturismul nefiind proprietarul acestuia, o astfel de cerinţă nu este impusă de norma incriminatoare, infracţiunea de dare de mită nefiind condiţionată de transmiterea valabilă a dreptului de proprietate. Astfel, remiterea se circumscrie elementul material al infracţiunii de dare de mită, darea bunului constând în transmiterea posesiei asupra acestuia se realizează independent de orice alte formalităţi şi indiferent de titularul dreptului de proprietate în lipsa unei prevederi exprese a normei penale.

Având în vedere limitele prevăzute de dispoziţiile art. 447 din C. proc. pen. raportate la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocat de inculpaţi şi pentru care a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie, Înalta Curte constată că celelalte critici subsumate acestui motiv de casare nu se circumscriu nici măcar formal aspectelor de nelegalitate ce pot face obiectul recursului în casaţie, respectiv elementelor constitutive ale laturii obiective a infracţiunii.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de recurenţi şi, văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., C., E., D., F. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 334/A din data de 10 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă pe recurenţi la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi B., C. şi F., în cuantum de 157 RON fiecare, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 iunie 2021.

GGC - GV