Inadmissibility of appeal against final decision rejecting plea in nullity for non-statutory grounds

Asupra cauzei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 195/F din data de 15 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, instanţa de la Tribunalul Ilfov, secţia Penală a hotărât astfel: A constatat că legea penală mai favorabilă inculpaţilor este C. pen. 1968.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) cu aplic. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 corob. cu art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 65 din C. pen. 1968, a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) din acelaşi cod, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 din C. pen. 1968, a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) cu aplic. art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 corob. cu art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 65 din C. pen. 1968, a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) din acelaşi cod, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 din C. pen. 1968, a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. 1968, a contopit pedepsele anterior menţionate, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, sporită cu 6 luni închisoare şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (asociat, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) din acelaşi cod, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 din C. pen. 1968, a interzis inculpatului, cu titlul de pedeapsă accesorie, exercitarea aceloraşi drepturi. S-a reţinut că:

- fapta inculpatului A., care, în calitate de reprezentant (administrator de fapt şi de drept al S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. SRL), împreună cu inculpatul E. şi numitul F., a omis, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, să înregistreze în documentele contabile şi să declare organelor fiscale o parte din veniturile obţinute ca urmare a operaţiunilor comerciale derulate în perioada ianuarie 2007 - martie 2010, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 1.878.721,52 RON (echivalentul a 474.501,07 EURO), reprezentând TVA de plată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968.

- fapta aceluiaşi inculpat, care, în calitatea anterior menţionată, împreună cu inculpatul E. şi numitul F., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat, în deconturile de TVA depuse în perioada ianuarie 2007 - octombrie 2009, operaţiuni fictive, respectiv achiziţii de bunuri care nu s-au derulat în realitate, având drept rezultat diminuarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat cu suma de 1.608.875,08 RON (echivalentul a 453.264,99 EURO), reprezentând TVA dedusă în mod nejustificat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968.

Împotriva sentinţei penale anterior menţionate, au declarat apel în termenul legal inculpaţii E. şi A. dar şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti (la data de 3 iulie 2018, printr-o cerere motivată).

Prin Decizia penală nr. 1601/A 3.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2014, au fost admise apelurile declarate de inculpaţii E. şi A. şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 195/F din data de 15 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Penală în dosarul nr. x/2014.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată, atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă şi, în fond, rejudecând:

S-a constatat că, prin încheierea din data de 7 octombrie 2019, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, cu privire la ambii inculpaţi, din o infracţiune de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen. şi o infracţiune de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen. în o infracţiune de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen.

2. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968, art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În temeiul art. 65 alin. (2), (3) din C. pen. 1968, a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din acelaşi cod (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale din România), pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) din C. pen. 1968, a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi, pe durata executării pedepsei principale.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii E. şi A. şi pe partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. să plătească părţii civile suma de 2.116.500,97 RON, cu titlul de daune materiale, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii datorate, calculate potrivit Codului de procedură fiscală până la achitarea integrală a debitului.

S-a constatat că, din această sumă, a fost recuperată de partea civilă suma de 20.996 RON (consemnată pe numele părţii responsabile civilmente S.C. B. S.R.L. la dispoziţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov).

Obligă, în solidar, pe inculpaţii E. şi A. şi pe partea responsabilă civilmente S.C. C. S.R.L. să plătească părţii civile suma de 675.442,72 RON, cu titlul de daune materiale, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii datorate, calculate potrivit Codului de procedură fiscală până la achitarea integrală a debitului.

Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii E. şi A. şi pe partea responsabilă civilmente S.C. D. S.R.L. să plătească părţii civile suma de 647.712,91 RON, cu titlul de daune materiale, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii datorate, calculate potrivit Codului de procedură fiscală până la achitarea integrală a debitului.

S-a dispus plata, în contul daunelor materiale astfel stabilite, a sumelor de 34.000 RON, 7.800 EURO şi 1.000 USD (ultimele transformate în moneda naţională, reprezentând echivalentul a 38.477,44 RON) - în total 72.477,44 RON, achitate de inculpatul E. în cursul urmăririi penale, asupra cărora a fost instituită măsura sechestrului asigurător prin Ordonanţa nr. 2104/P/2012 din data de 21 noiembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, dispunându-se transferarea acestora în contul Trezoreriei Ilfov R .

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva Deciziei penale nr. 1601/A din 3.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2014, condamnatul A. a formulat contestaţie în anulare.

Prin Decizia penală nr. 493/A din data de 7 aprilie 2021, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1601/A/3.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorului din oficiu G., în sumă de 160 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că, în drept, contestatorul a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426, lit. b), C. proc. pen., referitor la existenţa de probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. În fapt, contestatorul a invocat lipsa probelor de vinovăţie, care nu are finalitatea încetării procesului penal, ci soluţia de achitare.

Împotriva Deciziei penale nr. 493/A din data de 7 aprilie 2021, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, condamnatul A. a declarat prezenta cale de atac intitulată "contestaţie".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2021.

Înalta Curte, analizând apelul de faţă, raportat la actele dosarului şi la criticile formulate, constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen. se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive:

a. când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

b. când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c. când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d. când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e. când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f. când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g. când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h. când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i. când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale.

Potrivit art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

În speţa de faţă, se constată că prin Decizia penală nr. 493/A din data de 7 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a pronunţat cu privire la contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1601/A/3.12.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, din Dosarul nr. x/2014.

Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., anterior menţionate, precum şi faptul că instanţa de apel s-a pronunţat prin decizie cu privire la contestaţia în anulare a contestorului A., se constată că este inadmisibilă calea de atac formulată.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

De asemenea, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Având în vedere faptul că a fost formulată o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 493/A din data de 7 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 493/A din data de 7 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.

GGC - MM