Extraordinary appeal against final ruling inadmissible; appellant liable for 200 RON costs.

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 346/Ap din 28 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 430 C. proc. pen., a fost respinsă cererea contestatorului A. de suspendare a executării Deciziei penale nr. 679/AP din 23 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Braşov.

Totodată, în baza art. 432 C. proc. pen., a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, pe de o parte, că motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen. poate fi invocat doar de către partea care nu a fost legal citată în apel, nu şi de către ceilalţi participanţi la proces, iar, pe de altă parte, că aspectele învederate prin prisma cazurilor prevăzute de art. 426 lit. a) şi b) C. proc. pen. [vizând nelegala citare a numiţilor B. şi C. şi, respectiv, incidenţa cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 268 alin. (3) C. pen.] au fost amplu analizate de instanţa de apel, care le-a înlăturat motivat.

Prin urmare, s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 10/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 25 mai 2017), prin care s-a stabilit că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în ipoteza în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat deja incidenţa respectivei cauze de încetare a procesului penal.

Având în vedere netemeinicia motivelor de contestaţie în anulare invocate de contestator în cauză, Curtea a respins şi cererea acestuia de suspendare a executării hotărârii contestate.

Împotriva acestei decizii, la 22 iunie 2021, a declarat apel contestatorul A., invocând nulitatea absolută a compunerii completului de judecată (în sensul că, deşi unul dintre judecători a formulat declaraţie de abţinere care a fost admisă, acesta a participat totuşi la dezbaterile în cauză), nulitatea prevăzută de art. 406 alin. (2) C. proc. pen. [derivând din aceea că hotărârea nu a fost redactată de membrii completului de judecată care au participat la soluţionarea cauzei), nulitatea absolută reglementată de art. 281 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 431 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 353 alin. (1) C. proc. pen. (având în vedere că judecata nu s-a desfăşurat în camera de consiliu cu citarea părţilor, ci în şedinţă publică, fără a fi citat Statul şi persoanele vătămate B. şi C.], nulitatea prevăzută de art. 432 alin. (1) C. proc. pen. (întrucât contestaţia în anulare s-a judecat la acelaşi termen la care s-a examinat şi admisibilitatea în principiu a căii extraordinare de atac), nulitatea prevăzută de art. 429 C. proc. pen. (având în vedere că instanţa nu a pus în discuţie contradictorie cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, ci, după admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, a dat cuvântul direct pe fondul acesteia) şi "nulitatea prevăzută de deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului Cutean vs. România şi Beraru vs. România" (dat fiind că în cauză s-au "perindat" cinci completuri de judecată cu componenţă diferită care nu au pus în discuţie cererile sale).

Pe fond, a învederat că instanţa care a respins contestaţia în anulare a motivat hotărârea cu argumente contradictorii sau nepertinente cauzei şi vădit contrare legii. Astfel, a arătat că textul art. 426 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. stabileşte doar că această cale extraordinară de atac poate fi formulată atunci "când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi", fără a face vreo distincţie în funcţie de persoana care poate invoca acest motiv de contestaţie în anulare. A mai menţionat că, referitor la acest caz, nu există nicio decizie dată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ori în soluţionarea unui recurs în interesul legii care să poată fi invocată de organele judiciare în interpretarea textului de lege, iar faptul că instanţa de apel a analizat aspectele aduse în discuţie nu constituie un argument pentru respingerea cererii sale.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de contestaţie în anulare, a arătat că instanţa a redat pasaje întregi din hotărârea dată în apel, care nu se bazează pe niciun text de lege, ci contravin normelor exprese şi imperative aplicabile, cu atât mai mult cu cât respectivele considerente nici nu se fundamentează pe decizii ale instanţei supreme date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ori în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 7 pentru termenul de judecată din 28 septembrie 2021.

La acest termen, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, arătând că a fost promovată împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând apelul formulat de contestatorul A., prin prisma excepţiei invocate de parchet şi în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, revizuită, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, cererea introductivă de instanţă este reprezentată de contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 679/AP din 23 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, ca instanţă de apel. Aşadar, dispoziţiile legale incidente în cauză sunt cele ale art. 426 - art. 432 C. proc. pen., referitoare la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Analizând dispoziţiile cuprinse în Secţiunea 1 a Capitolului V din Titlul III ale Părţii speciale a C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile menţionate la art. 426 C. proc. pen., precum şi faptul că prevederile art. 431 C. proc. pen. nu instituie nicio cale de atac împotriva soluţiei pronunţate în faza examinării în principiu a admisibilităţii acestei căi extraordinare de atac. Mai mult, potrivit art. 432 alin. (1) C. proc. pen., după ce a fost depăşită faza admisibilităţii în principiu, dacă găseşte contestaţia în anulare întemeiată, instanţa desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desfiinţare. Totodată, dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. prevăd că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Pe de altă parte, din examinarea prevederilor art. 408 C. proc. pen. se constată că doar sentinţele nedefinitive sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, iar nu şi deciziile pronunţate în procedura specifică unei căi extraordinare de atac. Acestea din urmă, în conformitate cu dispoziţiile art. 552 C. proc. pen., rămân definitive la data pronunţării şi, ca atare, nu pot fi atacate cu apel.

În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile textelor de lege anterior menţionate, se constată că numitul A. a declarat apel împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunţată în contestaţia în anulare formulată împotriva unei alte decizii dată în apel, la rândul ei definitivă), învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării apelului şi împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, o asemenea cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile(...) pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 346/Ap din 28 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021. Totodată, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că acesta se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 346/Ap din 28 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2021.

GGC - GV