Revision appeal against final ruling on EU-funds fraud inadmissible.

Asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 394/AP din 23 iunie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 143/S/26.08.2019 a Tribunalului Braşov, care a fost menţinută.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul revizuent la plata sumei de 300 RON reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 627 RON, a rămas în sarcina statului şi s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Braşov.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Braşov a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 143/S/26.08.2019 a Tribunalului Braşov, a fost respinsă cererea de revizuire formulată şi precizată de petentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 48/24.03.2017 a Tribunalului Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 888/Ap/23.11.2017 a Curţii de Apel Braşov.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuentul A. să plătească statului suma de 450 RON, cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial al avocatului desemnat din oficiu a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 18.04.2019, condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 48/S/24.03.2017, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., motivat de faptul că a apărut o împrejurare nouă constând în faptul că instanţa de fond şi instanţa de apel au omis să se pronunţe asupra intervenirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Ulterior, la termenul din 13.08.2019, revizuentul a precizat că temeiul cererii de revizuire este cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (existenţa unui înscris fals).

Astfel, revizuentul a înţeles să denunţe ca şi fals raportul final întocmit de OLAF în cauza sa, respectiv nr. x/2010 şi în cauza nr. x/2015, cu referire la autorizaţia de investigare a firmei de furnizor B., înscris emis sub nr. administrativ x/23.09.2011. Autorizaţia a fost eliberată pentru această societate care, la data respectivă, era dizolvată şi nu pentru societatea care ulterior a făcut obiectul investigaţiei şi care a condus în final la condamnarea sa.

Revizuentul a apreciat că se impune, faţă de aceste înscrisuri, ca instanţa de fond să constate că este în prezenţa cazului prevăzut de art. 454 alin. (2) C. proc. pen., respectiv atunci când se invocă falsitatea unor înscrisuri pentru care ar fi intervenit prescripţia, procedura revizuirii permiţând instanţei să caracterizeze falsul prin orice mijloc de dovadă.

A fost precizat temeiul invocat de revizuent în susţinerea cererii, respectiv art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi cu privire la jurisprudenţa recentă a Curţii de la Luxemburg, în legătură cu 4 teme care s-au schimbat de la data soluţionării apelului în baza căruia acesta a fost condamnat, cu referire la cauzele nr. 514/2011 şi în cauzele reunite nr. 605/2011 ale Curţii de la Luxemburg, jurisprudenţă care nu este facultativă, ci întregeşte norma de drept aplicabilă. Acestea privesc schimbarea modalităţii de a permite accesul unui petent la documentele Comisiei, dacă la data soluţionării cauzei sale în prim ciclu procesual şi, potrivit celor menţionate în raportul final, nu avea acces la documente.

A arătat revizuentul că, potrivit paragrafului 80 din Decizia nr. 514/2011 şi jurisprudenţei în materie, accesul persoanei în cauză nu este permis doar dacă, din motive de ordine publică, nu se justifică accesul la unele documente particulare, în rest acest acces este permis. Or, dacă petentul ar fi avut permis accesul, ar fi avut posibilitatea să producă documentele chiar în faţa judecătorului primei instanţe, iar soluţia acesteia ar fi fost diferită.

A susţinut că relevanţa acestor documente trebuie analizată sub 4 teze:

1. Valoarea raportului final - pentru că, potrivit procurorului, întreaga acuzaţie s-a fundamentat pe constatările din raportul final, care arată că a fost o fraudă la fondurile europene şi s-a socotit în acest raport care este cuantumul ei.

2. Cu privire la dreptul la apărare - pentru că, iniţial, s-a apreciat că sunt relevante doar dispoziţiile din dreptul naţional, or, în prezent, potrivit jurisprudenţei Curţii, au egală valoare procedurile europene (mai mult, în materia fondurilor europene, acestea sunt prioritare).

3. Cu privire la materia prescripţiei - s-a apreciat că această prescriere se raportează la dreptul naţional în materie. Or, potrivit regulilor aplicabile (Regulamentul 2988/1995, art. 3), procurorul şi judecătorul era obligat să se raporteze la termenul special în materie, de 3 ani (aspect confirmat de jurisprudenţa Curţii de la Luxemburg).

4. Accesul la documente.

Faţă de aceste considerente, s-a solicitat admiterea cererii şi, în baza art. 460 alin. (1) C. proc. pen., dispunerea suspendării executării hotărârii, constatându-se că statul a avut o compensaţie deplină faţă de încarcerarea până în prezent a revizuentului şi că nu există niciun impediment ca acesta să fie plasat sub o altă măsură preventivă (controlul judiciar fiind suficient pentru a garanta prezenţa sa la proces).

Analizând cererea de revizuire, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că nu este admisibilă în principiu, pentru următoarele considerente:

Prin Sentinţa penală nr. 48/S/24.03.2017 a Tribunalului Braşov, astfel cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 888/Ap/23.11.2017 a Curţii de Apel Braşov, s-a hotărât condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (cu referire la dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale), pentru săvârşirea infracţiunii de "folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei", în formă continuată, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) şi art. 5 C. pen.

Inculpatul a fost obligat să plătească Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor suma de 747.986,01 RON, la care se adaugă penalităţi şi accesorii până la data plăţii efective. Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cauză, a fost respinsă solicitarea Ministerului Public privind anularea înscrisurilor false şi s-a dispus ca ordinele de plată aferente operaţiunilor efectuate prin conturile societăţii inculpatului, depuse în cursul judecăţii de C., să se păstreze în copie, iar înscrisurile în original să fie restituite către C.. Mijloacele materiale de probă au rămas ataşate cauzei şi a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare.

S-a reţinut că inculpatul A., acţionând în mod continuat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul anului 2008, cu rea-credinţă, în calitate de administrator al SC D. SRL şi membru în comisia de evaluare oferte, cu ocazia derulării proiectului SAP.A.R.D. nr. x Atelier pentru prelucrarea lemnului în Feldioara, a întocmit documente care cuprindeau date necorespunzătoare adevărului sau inexacte (cereri oferte pentru achiziţia de echipamente şi răspuns, corespondenţă societăţi "ofertante", contracte, ordine de plată, facturi) privitoare la derularea unor proceduri de achiziţii utilaje de prelucrare a lemnului şi autovehicule, pe care le-a prezentat Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R., fostă A.P.D.R.P.) şi care au fost avute în vedere la analizarea cererilor de plată 3, 4, 5 pentru a justifica rambursarea unor cheltuieli pretins a fi efectuate, respectiv la cererea de plată cu C.P. x, refuzată la plată prin notificarea nr. x/16.09.2008, cererea de plată cu C.P. x, înregistrată la data de 17.09.2008, autorizată prin certificatul de plată nr. x din 11.11.2008 pentru suma de 92.873,33 RON şi cererea de plată cu C.P. x, înregistrată la data de 31.10.2008, autorizată prin certificatul de plată nr. x din 02.12.2008 pentru suma de 336.863,89 RON şi certificatul de plată nr. x din 03.08.2009 pentru suma de 72.470,59 RON, urmărind şi obţinând pe nedrept fonduri nerambursabile din bugetul UE şi cauzând astfel un prejudiciu în sumă de 747.986,01 RON (valoarea integrală a finanţării nerambursabile decontată de autoritatea contractantă), faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) şi art. 5 din C. pen.

Condamnatul a solicitat revizuirea sentinţei de condamnare, invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (s-au descoperit fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză).

Împrejurarea nouă invocată a fost reprezentată de faptul că, în cadrul procedurii desfăşurate în Dosarul penal nr. x/2016, nu s-a analizat problema prescripţiei răspunderii penale, invocată în calea extraordinară de atac promovată de condamnat şi, prin urmare, în analiza fondului cauzei şi în apel nu s-au pronunţat instanţele cu privire la prescripţie.

S-a reţinut că, potrivit art. 453 alin. (4) C. proc. pen., cazul de revizuire prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 453 şi, respectiv, art. 465 C. proc. pen.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la situaţii de fapt noi, care să aibă legătură cu fapta dedusă judecăţii, caracterul de noutate al faptelor trebuind înţeles ca vizând aspecte care nu au fost cunoscute de instanţă şi nici nu au putut fi dovedite la momentul soluţionării cauzei.

A fost avut în vedere că problema prescripţiei nu poate constitui un element de noutate, calculul termenului de prescripţie a răspunderii penale putând fi realizat în orice moment al procesului penal, prin raportare la data comiterii faptei şi textele legale care reglementează termenele de prescripţie şi cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei.

Tribunalul a constatat că inculpatul nu a invocat prescripţia răspunderii penale nici în faza de cameră preliminară, nici în faţa instanţei de fond şi nici în apel, acest aspect fiind analizat implicit de instanţele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor penale. În calea ordinară de atac a fost invocată "prescripţia dreptului de a efectua controlul OLAF", chestiune cu privire la care instanţa de apel a reţinut că "o nelegalitate a raportului de control OLAF pe baza unei eventuale prescripţii a dreptului de a efectua controlul reprezintă o excepţie de nelegalitate a probei, ce trebuia invocată, analizată şi să se fi pronunţat instanţa în sensul excluderii acestei probe, în procedura de cameră preliminară, ceea ce nu s-a făcut, astfel că nu poate fi invocată această nelegalitate a mijlocului de probă reprezentat de raportul de control OLAF direct în apel.".

Condamnatul a mai invocat o serie de aspecte ce ţin de legalitatea probelor care au stat la baza condamnării şi de interpretarea acestora, însă instanţa de fond a constatat, pe de o parte, că cererea de revizuire întemeiată pe aceste aspecte nu s-a formulat cu respectarea condiţiilor impuse de art. 456 C. proc. pen. şi, pe de altă parte, că aspectele de noutate vizate de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. trebuie să privească situaţia de fapt şi nu mijloacele de probă, pe calea revizuirii neputându-se proceda la o reinterpretare a materialului probator analizat sau la o suplimentare a probatoriului.

Cu referire la existenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. (astfel cum s-a completat cererea iniţială de revizuire la termenul din 13.08.2019), instanţa de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece înscrisul invocat de către revizuent ca fiind fals nu a fost declarat astfel nici în cursul judecăţii de fond, nici după pronunţarea hotărârii de condamnare. De asemenea, s-a constatat că acest înscris (raportul final întocmit de OLAF în cauza sa, respectiv nr. x/2010 şi în cauza nr. x/2015, cu referire la autorizaţia de investigare a firmei de furnizor B., înscris emis sub nr. administrativ x/23.09.2011) nu a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat, hotărârea de condamnare fiind pronunţată în apel pe baza întregului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale şi al fazei de cercetare judecătorească, atât la instanţa de fond, cât şi la instanţa de apel.

Contrar celor susţinute de revizuent, acest raport nu a fost singurul mijloc de probă care a stat la baza pronunţării hotărârii, în faza de urmărire penală fiind solicitate o serie de alte înscrisuri de la firmele implicate în procesul de accesare a fondurilor europene, fiind audiaţi martori şi fiind efectuate cercetări la faţa locului, iar în faza de cercetare judecătorească au fost readministrate o parte din aceste probe. Soluţia de condamnare pronunţată în cauză nu s-a bazat astfel, în mod exclusiv, pe acest raport OLAF despre care revizuentul a susţinut că ar fi fals, dar faţă de care nu există nicio hotărâre judecătorească care să îl fi declarat în acest fel.

Faţă de cele expuse, s-a constatat că cererea de revizuire formulată şi precizată de A. nu respectă condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., nefiind admisibilă în principiu, motiv pentru care a fost respinsă, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, revizuentul A..

În dezvoltarea motivelor de apel, revizuentul a subliniat că situaţia de fapt descrisă în raportul OLAF x/2015 şi preluată de instanţa de fond este eronată, întrucât raportul reţine, în contradicţie cu primul raport, că firma "B..", cea pe care OLAF pretinde că a vizitat-o în 2010, nu a existat niciodată. Astfel, acest raport a fost folosit ca probă, ducând la pronunţarea unei hotărâri netemeinice.

Mai mult, revizuentul a exprimat o serie de nemulţumiri generale legate de condamnarea pretins nedreaptă, dispusă în urma unui proces în care au fost reţinute în mod eronat mai multe mijloace de probă, unele dintre ele fiind false. Totodată, acesta a mai menţionat că instanţa a rezolvat în mod greşit problema prescripţiei.

Examinându-se cauza potrivit dispoziţiilor art. 420 din C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosar, în limitele prevăzute de art. 417 din C. proc. pen., s-a constatat că apelul declarat de revizuentul A. este nefondat, pentru considerentele redate în continuare:

Prin apelul promovat, revizuentul a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi reformarea hotărârii penale de condamnare, reiterând criticile susţinute în cauză.

Curtea de Apel Braşov a considerat, însă, că instanţa de fond a făcut o justă analiză a cazului de revizuire indicat, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materie, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens.

Astfel, faţă de conţinutul sentinţei la care s-a făcut referire, s-a observat că în mod corect tribunalul a constatat că, în speţă, nu sunt incidente cazurile de revizuire invocate de revizuentul A., respectiv cele prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen.

Într-adevăr, aşa cum corect a reţinut şi tribunalul, revizuirea este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 453 şi, respectiv, art. 465 C. proc. pen.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la situaţii de fapt (fapte probatorii) noi, care să aibă legătură cu fapta dedusă judecăţii şi nu cu acte procesuale, mijloace de probă sau chestiuni legate de procedură, încadrare juridică, cauze de reducere a pedepsei - caracterul de noutate al faptelor trebuind înţeles ca vizând aspecte care nu au fost cunoscute de instanţă şi nici nu au putut fi dovedite la momentul soluţionării cauzei. Cu alte cuvinte, pentru a se putea reţine incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 lit. a) C. proc. pen., este necesar ca probele să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute.

Cu privire la acest caz de revizuire s-a statuat constant în doctrină şi în jurisprudenţă că nu poate fi considerată o faptă sau împrejurare nouă solicitarea de suplimentare a probatoriului sau de readministrare a probelor în vederea dovedirii unor împrejurări de fapt preexistente, care au fost deja invocate în primul ciclu procesual ori care, deşi cunoscute, nu au fost invocate cu titlu de apărări, fiind inadmisibil ca, pe calea revizuirii, să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de instanţa care a soluţionat cauza.

Or, din examinarea argumentelor prezentate de revizuent s-a constatat că exact acest lucru se urmăreşte prin cererea promovată, şi anume o prelungire a probatoriului în privinţa unor aspecte care au fost avute în vedere de instanţă în primul ciclu procesual, respectiv chestiunea prescripţiei răspunderii penale.

În ceea ce priveşte problema prescripţiei, invocată de apelantul revizuent, contrar celor susţinute de acesta, instanţa a reţinut că nu poate constitui un element de noutate, calculul termenului de prescripţie a răspunderii penale putând fi realizat în orice moment al procesului penal, prin raportare la data comiterii faptei şi textele legale care reglementează termenele de prescripţie şi cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei. Faptul că prin Decizia penală nr. 888/Ap/23.11.2017 a Curţii de Apel Braşov nu s-a menţionat expres că termenul de prescripţie a răspunderii penale nu era împlinit în cauză nu înseamnă că instanţa care a pronunţat decizia menţionată nu a analizat incidenţa respectivului caz de înlăturare a răspunderii penale, această concluzie impunându-se cu atât mai mult cu cât C. proc. pen. prevede o soluţie distinctă pentru cazul în care se constată incidenţa prescripţiei răspunderii penale - încetarea procesului penal. Or, în mod evident, dacă instanţa a dispus soluţia de condamnare şi nu una de încetare a procesului penal, a analizat implicit şi împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Totodată, cu referire la cazul reglementat de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat de petent, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acesta, raportul OLAF nefiind unicul mijloc de probă care a stat la baza pronunţării hotărârii, soluţia de condamnare neîntemeindu-se în mod exclusiv pe acesta. În plus, raportul OLAF menţionat nu a fost declarat fals prin nicio hotărâre judecătorească, iar soluţia de clasare dispusă de Parchetul din Bruxelles nu poate fi avută în vedere sub acest aspect, nefiind echivalentă cu o soluţie de condamnare, cu atât mai mult cu cât soluţia de clasare nu a fost dispusă în urma unei cercetări penale efectuate în cauză, ci s-a apreciat că nu este oportună urmărirea suspecţilor ca urmare a trecerii unui interval de timp prea lung.

Având în vedere toate aceste considerente, constatând că apelul declarat de revizuent împotriva Sentinţei penale nr. 143/S/26.08.2019 a Tribunalului Braşov nu este întemeiat, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., instanţa l-a respins, ca nefondat, menţinând hotărârea atacată.

Împotriva Deciziei penale nr. 394/AP din 23 iunie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, revizuentul A. a declarat recurs (aceasta fiind calea de atac indicată în cuprinsul cererii adresate instanţei supreme).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 iulie 2021, cu stadiu procesual apel.

La termenul din data de 23 septembrie 2021, Înalta Curte, faţă de împrejurarea că, în actualul C. proc. pen., nu mai este prevăzută calea de atac a recursului, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate în cauză, pe care a apreciat-o ca fiind apel, aceasta vizând o hotărâre definitivă.

La acelaşi termen, în contextul discutării admisibilităţii căii de atac promovate de revizuent, instanţa a pus în discuţie şi inadmisibilitatea cererilor transmise la dosar de numitul E., în cursul şedinţei de judecată, intitulate "cerere de intervenţie accesorie şi cerere de intervenţie în folos propriu".

Concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorului desemnat din oficiu apelantului revizuent au fost cuprinse în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Prioritar, cu referire la seturile de înscrisuri menţionate, primite în timpul şedinţei de judecată, la termenul de faţă, Înalta Curte constată că acestea au fost transmise de către numitul E. (care nu are calitate procesuală în dosar) şi nu au legătură cu soluţionarea cauzei pendinte, motiv pentru care nu se impune a fi analizate.

În ceea ce priveşte calea de atac declarată de revizuentul A., din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele care urmează.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speţă, calea de atac a fost exercitată de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 394/AP din 23 iunie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019 - prin care a fost respins apelul declarat de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 143/S/26.08.2019 a Tribunalului Braşov (prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată şi precizată de acelaşi revizuent împotriva Sentinţei penale nr. 48/24.03.2017 a Tribunalului Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 888/Ap/23.11.2017 a Curţii de Apel Braşov) - hotărâre care, însă, este definitivă, neputând fi supusă niciunei căi de atac.

Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac, consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 394/AP din 23 iunie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 394/AP din 23 iunie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2021.

GGC - GV