Final appeal rejected; abuse-of-office conviction for fictitious training contracts upheld

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 484 din data de 26 noiembrie 2019 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, printre altele, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (6 acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale), întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru comiterea infracţiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 322 în referire la art. 321 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (30 de acte materiale), întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru infracţiunea de complicitate la delapidare, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. în referire la art. 295 din C. pen. raportat la art. 308 din C. pen., întrucât fapta nu există.

S-a luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză.

Pentru a pronunţa această hotărâre, având în vedere toate mijloacele de probă administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Inculpata A. era director executiv la Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa din anul 2001. În virtutea acestei calităţi, în anul 2017, a semnat două contracte de prestări servicii cu B., reprezentată de preşedinte C., în calitate de prestator, pentru organizarea a două workshop-uri ce vizau dezbaterea modificărilor legislative ce au avut loc în anul în curs, unul referitor la insolvenţă şi altul referitor la criteriile de evaluare a activităţii personalului din subordine.

B. a fost condusă de C. şi a fost înfiinţată în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi are ca obiect de activitate formarea profesională, iar potrivit art. 22 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 2066/2008 aceasta avea dreptul să organizeze ateliere de tip workshop.

Inculpata D. ocupa funcţia de director executiv adjunct în cadrul Serviciul Public de Impozite şi Taxe şi era desemnata să aplice viza de control financiar preventiv.

După cu reiese din volumul II d.u.p. şi din declaraţiile inculpaţilor, date în faţa instanţei, tematica pentru cele două workshop-uri a fost stabilită de inculpata A., precum şi lista participanţilor şi perioada de desfăşurare.

Aceasta sarcină a fost preluata de inculpata E., ce îndeplinea funcţia de şef serviciu Resurse Umane, în cadrul Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa din anul 2013 şi care avea obligaţia de a face demersuri în vederea achiziţionării unui workshop având ca tematică Debitorul în procedura insolvenţei.

În acest sens a fost elaborat un referat de necesitate nr. x/20.10.2017, în urma consultării pe piaţă a valorii estimate a se cheltui cu achiziţionarea workshop-ului, respectiv aceea de 31.500 RON, pentru 12 participanţi, semnat de F. şi avizat de Şef serviciu financiar-contabil - G., Şef Serviciu Achiziţii Publice - H., Şef serviciu resurse umane - E. şi aprobat de Director executiv A. şi avizat de Director Executiv Adjunct D..

După aprobarea referatului de necesitate, s-a întocmit o notă justificativă de către angajata I., avizat de Serviciul Contabilitate, Serviciul Achiziţii Publice şi aprobat de Director executiv A., în care se specifica faptul că, prezenta achiziţie se face în conformitate cu Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, iar costul aferent acestui whorkshop este prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli al anului 2017. De asemenea, a mai fost întocmită o notă justificativă, în care se menţionau motivele ce au condus la alegerea B. "Consiliul pentru Promovarea Formării Profesionale, ce a fost întocmită şi aprobată de aceleaşi persoane.

A fost contactată B., reprezentată de preşedinte C., care a făcut o ofertă de preţ workshop, în care a menţionat la rubrica Trainer, inculpatul C., pentru un program de 4 zile ce urma să se desfăşoare în perioada 2.11-5.11.2017 la Cetatea de Balta, judeţul Alba şi un preţ de 31.500 RON pentru 12 participanţi.

În aceste condiţii, a fost încheiat şi semnat contractul de prestări servicii de formare profesională nr. x/25.10.2017, de către Serviciul Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa, prin reprezentant legal Director Executiv A. şi B., reprezentată de preşedinte C., pe de altă parte. Contractul mai poartă şi semnătura Directorului executive adjunct D., Şef Serviciu Financiar Contabil, G., Compartiment de specialitate, E. şi Şef serviciu Achiziţii publice, H..

Din obligaţiile contractuale pentru organizator, s-a remarcat una privind asigurarea unui trainer, în susţinerea workshop-ului şi alta de a pune la dispoziţie, la final, certificate de participare.

La aceeaşi dată, 25.10.2017, Serviciul Resurse Umane a emis propunerea de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor bugetare pentru suma de 31.500 RON, fiind semnată de inculpata E., de la Compartimentul de specialitate, de Compartimentul de contabilitate, purtând viza de control financiar preventiv, ce intra în atribuţia Directorului Executiv Adjunct, inculpata D. şi a fost semnată de ordonatorul de credite, inculpata A., fiind emis de Compartimentul de specialitate şi un angajament bugetar individual pentru aceeaşi sumă.

La data de 31.10.2017 a fost emisă Ordonanţarea de plată nr. x, de către ordonatorul de credite inculpata A., iar B. a emis, la aceeaşi dată, factura nr. x/31.10.2017 pentru programul whorkshop cu tema Debitorul în procedura insolvenţei, din perioada 2-5.11.2017, ce purta viza Bun de plată, aplicată de Serviciul Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa şi semnătura inculpatei E..

La data de 2.11.2017, cele 12 persoane ce erau menţionate în lista de participare la whorkshop au efectuat deplasarea către Alba Iulia, fără a fi însoţiţi şi de inculpatul C., care în acea dimineaţă a discutat cu inculpata A. şi a invocat anumite probleme personale care îl impiedică să fie prezent în prima zi.

Deplasarea s-a făcut cu maşinile personale, dar şi cu maşina instituţiei, iar martorul J. a primit de la inculpatul C. materialele necesare desfăşurării întâlnirii planificate, dar şi un card bancar, aferent contului curent al B. pentru a se extrage diverse sume de bani de la mai multe ATM-uri, pentru cheltuielile ce intervin, ceea ce s-a şi întâmplat. Au fost cazaţi la Castelul Ţ., iar în fiecare zi au fost însoţiţi de numitul K., reprezentant al Cramei Ţ., care le-a prezentat cum funcţionează o societate şi cu ce probleme se confruntă, au vizitat Crama Ţ. şi au fost discuţii libere între participanţi.

Inculpatul C. a încunoştinţat pe J. că nu va mai veni la Cetatea de Baltă, însă participanţii au stat pe toată durata 2 - 5.11.2017 şi au avut discuţii libere, fără a fi purtate într-un cadru organizat, pe tema insolvenţei, mediate de K. şi toţi participanţii au făcut excursii în zonă.

S-a reţinut că inculpata A. are calitatea de formator încă din data de 23.10.2009, conform certificatului de absolvire aflat la dosar, aceasta a fost prezentă pe toata durata whorkshop-ului alături de ceilalţi participanţi, fără a fi puse la dispoziţie materialele aduse la momentul plecării de către inculpatul C..

La întoarcerea la Constanţa, participanţii au primit diplome de participare la programul de formare profesională desfăşurat la Alba, diplome ce au fost primite de Serviciul Resurse Umane şi înmânate celor nominalizaţi.

La dosar se regăsesc şi angajamente semnate de participanţi, în care aceştia se obligă să îşi desfăşoare activitatea timp de 2 luni şi 20 de zile de la absolvirea workshop-ului, în caz contrar având obligaţia de a restitui cheltuielile efectuate pentru perfecţionare, precum şi drepturile salariale primate în perioada de perfecţionare.

La data de 19 decembrie 2017, a avut loc cel de-al doilea workshop la sediul Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, ce îi viza pe toţi cei 18 şefi de departamente, cu privire la modul de calcul, în cazul fişelor de evaluare întocmite pentru angajaţi, la final de an.

Din declaraţiile inculpaţilor şi persoanelor participante a reieşit că acest workshop s-a derulat într-o încăpere de la sediul Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, în data de 19.12.2017, pe parcursul unei zile, însă participanţii nu au stat pe întreaga durată a expunerii tematicii, ci aceştia şi-au văzut şi de activităţile curente, mai ales că era final de an, când este o perioadă mai aglomerată. Lucrările au fost coordonate de inculpatul C., în calitate de formator, însă nici acesta nu a rămas în locaţie pe parcursul întregii zile.

Din obligaţiile contractuale pentru organizator, s-au remarcat cele privind asigurarea unui trainer, în susţinerea workshop-ului şi alta de a pune la dispoziţie, la final, certificate de participare.

Din documentele aflate la dosar, vol II d.u.p. reiese că, la data de 14.12.2017, a fost elaborat un referat de necesitate de angajata L., avizat de Şef Serviciu Achiziţii Publice H., Şef Serviciu resurse umane E., Şef Serviciu Contabilitate G. şi aprobat de Director Executiv A. şi Director Executiv adjunct D. şi care se referă la organizarea un workshop având ca tematică Abilităţi de organizare şi leadership, valoarea estimată ce se poate cheltui fiind de 4500 RON fără TVA, respectiv 250 RON/participant, la care s-a ataşat şi lista participanţilor.

La data de 15.12.2017 a fost întocmită o notă justificativă, elaborate de angajata M., ca urmare a aprobării referatului de necesitate, aprobată de directorul executiv, avizată de Şef serviciu contabilitate şi Şef serviciu achiziţii publice şi tot la aceeaşi dată a fost întocmită nota justificativă prin care se motiva decizia de a se organiza respectivul whorkshop, aprobată de directorul executive A..

La data de 18.02.2017 a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x de către Serviciul Impozite, Taxe şi alte Venituri al Bugetului Local Constanţa, prin reprezentant legal Director Executiv A. şi B., reprezentată de preşedinte C., obiectul contractului constituindu-l organizarea unui whorkshop contra sumei de 4500 RON, fiind ataşată o listă cu 18 persoane participante.

De asemenea, la dosar se mai regăseşte documentul propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor bugetare nr. x din data de 18.12.2017, angajamentul bugetar individual emis la aceeaşi dată pentru suma de 4500 RON, semnat de ordonatorul de credite A. şi ordonanţarea de plată aferentă acestei sume semnată de E. - Compartimentul de specialitate, Compartimentul contabilitate, viza de control financiar preventiv aplicată de inculpata D. şi semnătura directorului executiv A., în calitate de ordonator de credite.

La data de 19.12.2017 a fost emisă factura nr. x/19.12.2017 de către B., reprezentată de preşedinte C., ce are pe verso menţiunea Bun de plată şi semnătura inculpatei E., iar ordinul de plată pentru această sumă, nr. 1534, a fost emis la data de 21.12.2017.

Ca în cazul precedent, au fost semnate de toţi participanţii angajamente, în care se obligau să restituie contravaloarea cheltuielilor pentru perfecţionare în cazul în care nu vor mai lucra în cadrul Serviciul Public de Impozite şi Taxe, în următoarele 20 de zile.

Există la dosar şi acceptul B. de a organiza la data de 19.12.2017 acest workshop şi mai multe diplome de participare ce au fost asigurate participanţilor.

În rechizitoriu s-a reţinut că, în intervalul noiembrie - decembrie 2017, cu rea credinţă, inculpata A. şi-a îndeplinit în mod defectuos acte ce ţin de atribuţiile de serviciu, acelea de director executiv/ordonator de credite al Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa (Serviciul Public de Impozite şi Taxe), în legătură cu derularea ilegală şi fictivă a două contracte încheiate între Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, prin director executiv A., în calitate de achizitor, şi B., reprezentată de preşedinte C., în calitate de prestator, având ca obiect prestarea unor servicii constând în organizarea de seminarii de formare profesională de tip formală (intitulate impropriu workshop) pentru angajaţii Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, servicii care au fost contractate şi plătite ilegal de către Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, în condiţiile în care B. nu era autorizată să ofere servicii de formare profesională, iar serviciile nu au fost prestate în fapt (nefiind prezent niciun formator/lector, neexistând vreun program sau suport de curs prelucrat de către acesta), ceea ce a condus la efectuarea unor plăţi ilegale ce constituie prejudiciu pentru Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa şi totodată un folos necuvenit pentru B. care nu era autorizată de Autoritatea Naţională pentru Calificări ca furnizor de servicii de formare profesională, iar serviciile nu au fost prestate în fapt.

Aceasta acuzaţie adusă inculpatei A. pleacă de la premiza că preşedintele B., şi-a luat angajamentul de a oferi serviciile necesare organizării unor seminarii de formare profesională şi nu workshop, aşa cum s-a stipulat în contract şi, prin urmare, prestaţia a fost una incompletă sau inexistentă, încercând să se mascheze printr-un workshop un seminar, când în realitate era vorba de o formă de pregătire elaborată, ce necesita un formator/lector.

S-a susţinut că acest aspect ar fi fost unanim acceptat de semnatarii contractului, respectiv de directorul executiv A. şi de inculpatul C., însă, în cazul de faţă, din clauzele contractelor încheiate reiese că obiectul acestora îl reprezenta organizarea unui workshop, cu o tematică aleasă de Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa şi pentru care trebuia pus la dispoziţie un trainer pe toata durata desfăşurării workshop-ului.

Instanţa de fond a reţinut că nicio normă legală nu interzicea organizarea unui workshop pentru angajaţii de la Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, de către o asociaţie profesională, asemenea celei deţinută de inculpatul C., prin urmare nu se poate înţelege pe ce teză se bazează acuzarea, pentru a afirma că, în realitate, era vorba de un seminar mascat de un workshop, din moment ce, în accepţiunea H.G. nr. 1066/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcţionarilor publici, sunt permise ca forme de pregătire profesională de tip formală şi ateliere de tip workshop, team-building sau training şi pot fi încadrate în alte forme de pregătire profesională.

Conceptul de workshop presupune o metodă de formare profesională având la bază concepte de educaţie nonformală şi care presupune învăţarea în contexte nonformale, în cadrul unei activităţi planificate, cu obiective de învăţare, care nu urmează strict o programă anume, poate să difere ca durată şi se finalizează cu eliberarea unui certificate de participare, nu a unui certificat de calificare, cum este cazul cursurilor de calificare organizate de Ministerul Educaţiei şi Ministerului Muncii.

Cert este că, în ambele situaţii, angajaţii Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, ce au figurat în lista de participare au şi participat la workshop, fie în altă localitate, în judeţul Alba, fie la sediul Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, au primit certificate de participare, despre care nu se poate susţine că au fost emise în fals de către organizator, doar pentru că participanţii au asistat cu intermitenţe pe toata durata cursului de formare sau formatorul a fost altul decât cel cunoscut de participant, iar inculpatul C. nu a participat personal la primul workshop.

Pe de altă parte, conform contractului, B. nu şi-a luat angajamentul că va desfăşura altă formă de pregătire profesională decât de tip workshop şi nici că inculpatul C. va avea exclusivitate, în calitate de trainer/formator.

S-a mai reţinut în rechizitoriu că au fost efectuate plăţi ilegale de către Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, cu ajutorul inculpatului C., preşedintele B., care a facturat prestarea unor servicii de formare profesională pentru care nu era autorizat să le presteze şi pe care nici nu le prestase în fapt, precum şi cu ajutorul inculpatelor D., director executiv adjunct al Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, responsabil cu controlul financiar preventiv propriu, care a semnat contractele având ca obiect prestarea unor servicii de formare profesională cu o entitate care nu avea autorizare pentru derularea unor astfel de servicii şi a ordonanţat la plată în mod fraudulos servicii neprestate în fapt şi pentru care nu existau documente justificative la dosar şi E., şefa compartimentului de specialitate "Resurse Umane" din cadrul Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, compartiment beneficiar al serviciului de formare profesională, care a ordonanţat la plată servicii neprestate şi care a atestat realitatea prestării serviciilor prin menţiune bun de plată de pe facturi.

După cum reiese din declaraţiile martorilor audiaţi şi ale inculpaţilor, nu se poate susţine că aceste servicii nu au fost prestate, că nu s-au organizat acele forme de pregătire profesională şi, prin urmare, acestea ar fi fost menţionate doar scriptic în documentele contabile, ci acestea s-au prestat în altă modalitate, în cazul primului contract (nu a fost prezent inculpatul C., în calitate de formator, însă au fost prezente alte persoane care au prezentat o situaţie concretă referitoare la insolvenţă), aspect ce ar putea echivala cel mult cu o prestaţie necorespunzătoare, dar care nu ar putea să conducă la ideea că acest neajuns s-a realizat în mod deliberat de părţile contractante, cu încălcarea legii, având ca scop obţinerea unui folos material.

În aceste condiţii, s-a reţinut că nu se poate susţine că inculpata A. a comis infracţiunea de abuz în serviciu, prin care s-ar fi prejudiciat Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, iar încălcarea dispoziţiilor legale la care se face referire în rechizitoriu, respectiv cele înscrise în art. 8 alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 71/2002 raportat la art. 13 alin. (1) lit. d), e) din Legea nr. 188/1999, art. 21 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 273/2006, prin încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la posibilitatea de a finanţa numai servicii de formare profesională formală derulate de furnizori autorizaţi, prev. de art. 49 şi art. 21 din O.G. nr. 129/2000, art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006 rap. la art. 2 pct. 43 din acelaşi act normativ, precum şi la dispoziţiile legale privind asigurarea economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice prev. de art. 5 din O.G. nr. 119/1999, nu reprezintă decât nişte obligaţii generale ce trebuie respectate de toţi conducătorii unei unităţi, eventualele încălcări trebuie să se raporteze la un prejudiciu cert şi determinat, produs prin activităţi ilicite săvârşite de inculpaţi şi nu doar simple neconcordanţe între aşteptările părţilor contractante.

În orice contract, regula este ca părţile contractante să îşi respecte obligaţiile, dar în practică este clar că apar şi anumite inconveniente ce pot nemulţumi pe una din părţi şi cu toate acestea semnează contractul şi acceptă derularea lui, eventual apelează la alte remedii (penalizări, reducerea preţului/prestaţiei), însă aceasta nu înseamnă că acel contract este încheiat ilegal, iar cei care îl încheie sunt pasibili de răspundere penală.

Nu orice abatere în materie de organizarea unor programe de pregătire profesională trebuie să atragă automat răspunderea penală, deoarece există şi alte forme de răspundere, în cazul în care se constată vreo neregulă în derularea programelor la care se face referire în rechizitoriu, însă în cazul de faţă nu se poate susţine că a fost mascată o altă formă de pregătire profesională cum ar fi un seminar, de un workshop.

Întrucât nu s-a dovedit acest aspect, acuzaţia de abuz în serviciu, în varianta autoratului pentru inculpata A., nu îmbracă forma specifică unei fapte prevăzute de legea penală, motiv pentru care instanţa de fond a constatat că se impune achitarea acesteia, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

O altă acuzaţie a fost aceea că B., reprezentată de inculpatul C., a emis către Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa factura fiscală nr. x din 31.10.2017 în sumă de 31.500 RON pentru decontarea cheltuielilor cu seminarul, în contextul în care serviciul nu fusese prestat, deoarece nu existase un formator/trainer, un suport de curs şi un program de formare profesională elaborate de către formator; la aceeaşi dată, inculpata E., şefa compartimentului de specialitate beneficiar al serviciului, respectiv "Resurse umane", a atestat prin menţiunea pe factura fiscală bun de plată realitatea prestării serviciilor de formare profesională, deşi serviciul nu fusese prestat, totodată, semnând pentru atestarea existenţelor documentelor justificative corespunzătoare la dosarul plăţii şi pe ordonanţarea de plată din 31.10.2017, deşi la dosarul plăţii nu existau documente justificative corespunzătoare (liste de prezenţă a formatorului şi a participanţilor); inculpata D., responsabilă cu viza de control financiar preventiv propriu ar fi autorizat ilegal încheierea contractului, deşi B. nu era autorizată să presteze astfel de servicii şi a atestat pe ordonanţarea de plată legalitatea, regularitatea şi realitatea prestării serviciilor, deşi la dosar nu existau documente justificative corespunzătoare; inculpata A. ar fi semnat în calitate de director executiv ordonanţarea de plată, în contextul în care B. nu era autorizată să presteze servicii de formare profesională, iar serviciile nu fuseseră prestate, conform celor menţionate anterior, aspectele ilegale fiind cunoscute de inculpaţi, neexistând la dosarul plăţii documente justificative corespunzătoare (liste de prezenţă a formatorului şi a participanţilor). Factura ar fost achitată la aceeaşi dată, de 31.10.2017 prin OPH 1254/31.10.2017 de către directorul executiv, inculpata A. în contul curent (card) al B..

În continuarea rezoluţiei infracţionale unice, în aceeaşi modalitate ilegală şi frauduloasă s-a procedat şi cu ocazia încheierii unui al doilea contract, când Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, prin director executive inculpata A., a achiziţionat ilegal, conform contractului de prestări servicii nr. x din 18.12.2017 între Serviciul Public de Impozite şi Taxe al municipiului Constanţa (Serviciul Public de Impozite şi Taxe) şi B., organism neautorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, un seminar (intitulat workshop) de formare profesională (de tip formală) cu tema Abilităţi de organizare şi leadership în valoare de 4.500 RON, care urma, conform contractului, să se deruleze la data de 19.12.2017, seminar care presupunea, conform legii şi contractului, existenţa unui formator/trainer, a unui sport de curs şi a unui program de formare profesională.

În acest context, inculpatul C. a emis în fals în numele B. factura seria nr. x din data de 19.12.2017, în valoare de 4.500 RON, pentru decontarea cheltuielilor cu seminarul, în contextul în care serviciul nu fusese prestat, conform celor menţionate anterior (nu existase un formator/trainer, un sport de curs şi un program de formare profesională elaborate de către formator); la aceeaşi dată, inculpata E., şefa compartimentului de specialitate beneficiar al serviciului, respectiv "Resurse umane", a atestat prin menţiunea pe factura fiscală bun de plată realitatea prestării serviciilor de formare profesională, deşi serviciul nu fusese prestat, conform celor menţionate anterior, totodată semnând pentru atestarea existenţelor documentelor justificative corespunzătoare la dosarul plăţii şi pe ordonanţarea de plată din 19.12.2017, deşi la dosar nu existau documente justificative corespunzătoare (liste de prezenţă a formatorului şi a participanţilor; inculpata D., responsabilă cu viza de control financiar preventiv propriu a autorizat ilegal încheierea contractului, deşi B. nu era autorizată să presteze astfel de servicii şi a atestat pe ordonanţarea de plată legalitatea, regularitatea şi realitatea prestării serviciilor, deşi la dosar nu existau documente justificative corespunzătoare (liste de prezenţă a formatorului şi a participanţilor); inculpata A. a semnat în calitate de director executiv ordonanţarea de plată, în contextul în care B. nu era autorizată să presteze servicii de formare profesională, iar serviciile nu fuseseră prestate, aspectele ilegale fiind cunoscute de inculpaţi, neexistând la dosarul plăţii documente justificative corespunzătoare (liste de prezenţă a formatorului şi a participanţilor). Factura a fost achitată la data de 21.12.2017 prin OPH 1534/21.12.2017 de către directorul executiv, inculpata A. în contul curent (card) al B..

Aşadar, s-a apreciat în actul de sesizare că inculpatul C., reprezentant al B., nu avea dreptul să emită cele două facturi pentru workshop-urile contractate cu Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, iar dacă a procedat în această modalitate, s-a concluzionat că a comis infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece, în realitate, prestaţia asumată presupunea un suport de curs, materiale, trainer/formator etc. ce nu au existat în realitate, fără să se ţină seama că cele două facturi au fost emise de inculpat în baza celor două contracte de prestări servicii ce au fost încheiate anterior.

O particularitate ar fi în primul caz, când factura nr. x/31.10.2017 a fost emisă înainte ca serviciul să fie prestat, însă se poate observa că inculpatul a completat respectivă factură cu toate datele ce reieşeau din contract, se specifica denumirea prestaţiei de tip whorkshop ce va avea loc în intervalul 02 - 05.11.2017, se face referire la contract, deci nu este un act emis care să nu poată fi verificat sau să fie de natură să creeze o altă aparenţă decât cea care derivă din contract.

În al doilea caz, factura nr. x/19.12.2017 a fost emisă după prestarea activităţii asumată de Asociaţie prin încheierea contractului de prestări servicii nr. x/18.12.2017, numai că, în rechizitoriu, se menţionează că această forma de pregătire denumită workshop nu poate fi luată în considerare ca fiind una validă, deoarece nu îndeplinea condiţiile formale de derulare a acestuia, or, aceste aspecte nu pot să conducă la concluzia că înscrisurile au fost emise în fals, din moment ce acestea sunt atestate de declaraţiile participanţilor de la cele două workshop-uri.

Împrejurarea că prima factură a fost emisă anterior prestării serviciului îşi putea găsi o altă soluţie, dacă acest aspect ar fi fost remarcat de angajaţii Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, însă odată primită, aceasta a primit viza "bun de plată", asemenea facturii din data de 19.12.2017 de la inculpata E., şefa compartimentului de specialitate, dat fiind faptul că inculpata cunoştea încheierea contractului de prestări servicii la care era ataşată şi lista participanţilor, aceasta şi-a urmat apoi cursul, primind în continuare viza de control financiar preventiv de la inculpata D. şi, ulterior, a fost emisă ordonanţarea de plată semnată de inculpata A..

S-a reţinut că este relevantă în acest caz declaraţia martorei N. - Şef Serviciu Financiar Contabil, din care reiese că data de 31.10.2017 era ultima zi din lună când se făcea plata pentru toţi furnizorii de servicii, iar constatarea achitării facturii anterior efectuării serviciului nu s-a făcut decât în timpul anchetei; acest lucru poate explica eroarea invocată de inculpata E., şefa compartimentului de specialitate, care a aplicat viza pe facturi "bun de plată" şi, în acest fel, s-a declanşat tot mecanismul de efectuare a plăţii.

Existând această viză cu menţiunea "bun de plată", se poate accepta ideea că celelalte inculpate nu au mai făcut verificări suplimentare, ci au dat curs formalităţilor de efectuare a plăţii, în contextul existenţei unui volum de muncă considerabil în acea perioadă a lunii.

Această neglijenţă sau abatere putea să atragă sancţiuni din sfera altor ramuri de drept, însă nici într-un caz nu s-ar putea accepta ca în contabilitatea unei instituţii să nu existe remedii eficiente pentru situaţii de plată în avans, o eroare asupra datei efectuării plăţii sau o acţiune de recuperare a sumei de bani plătită în plus, în cazul în care serviciul respectiv nu ar mai fi fost prestat conform contractului de prestări servicii existent şi, de fiecare dată, să se ajungă la declanşarea unui proces penal pentru infracţiuni de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu.

Acest lucru se reţine doar în situaţia în care angajaţii unei instituţii publice, cum este şi în cazul de faţă, ar fi avut intenţii clare de prejudiciere a instituţiei şi, implicit, a statului.

De altfel, art. 54 alin. (9) din Legea nr. 273/2006 prevede că, în cazul sumelor reprezentând plăţi în avans, efectuate potrivit alin. (8) şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate, până la sfârşitul anului, vor fi recuperate de instituţiile publice care au acordat avansuri şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate, iar această faptă poate constitui contravenţie sancţionată de art. 78 lit. b) din Legea nr. 273/2006.

Instanţa de fond a mai reţinut că se precizează în rechizitoriu că, prin acţiunile legate de derularea celor două contracte, inculpata A., cu sprijinul inculpatului C. precum şi a inculpatelor D. şi E., şi-a îndeplinit defectuos exercitarea atribuţiilor exprese de serviciu de realizare a prerogativelor de putere publică în cadrul administraţiei publice locale prev. de art. 2 din Legea nr. 188/1999, de conducător (director executiv) al Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa cu rol de gestionare administrare, gestionare şi exploatare eficientă a domeniului public şi privat, prev. de art. 8 alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 71/2002 rap. la art. 13 alin. (1) lit. d), e) din Legea nr. 188/1999, de conducător de instituţie publică/ordonator de credite prev. de art. 21 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 273/2006, prin încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la posibilitatea de a finanţa numai servicii de formare profesională derulate de furnizori autorizaţi, prev. de art. 49 şi art. 21 din O.G. nr. 129/2000, a dispoziţiilor legale privitoare la efectuarea plăţilor numai pe bază de documente justificative reale prev. de art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006 rap. la art. 2 pct. 43 din acelaşi act normativ, precum şi la dispoziţiile legale privind asigurarea economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice prev. de art. 5 din O.G. nr. 119/1999, cauzând Serviciului Public de Impozite şi Taxe un prejudiciu în sumă totală de 36.000 RON (31.500 RON + 4.500 RON) constituit din plăţile ilegale, ceea ce ar reprezenta un folos necuvenit pentru B., ori aceste articole invocate reprezintă un cadru general al desfăşurării activităţii de orice conducător al unei unităţi de interes public, nu sunt individualizate pentru situaţia de fapt dată.

Prima instanţă a mai reţinut că s-a invocat împrejurarea că instituţiile publice nu pot face plăţi decât pentru servicii deja efectuate, doar prin excepţie putându-se face plăţi de maxim 30 la sută din valoarea contractului, aşa cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 273/2006, iar în cazul de faţă a fost făcută plata unui serviciu, mai înainte ca acesta să fie prestat.

Instanţa a constatat că, în cazul de faţă, nu s-a dovedit o conivenţă a inculpaţilor, pentru a prejudicia în vreun fel instituţia, prin urmare nu rămâne decât ipoteza în care un angajat al Serviciul Public de Impozite şi Taxe, în persoana inculpatei E. să fi aplicat viza bun de plată, mai înainte ca serviciul să fie efectuat.

Într-o asemenea situaţie, nu se poate trage concluzia că, în mod automat, acest angajat, împreună cu ceilalţi ce au semnat sau au pus viza de control financiar preventiv au acţionat abuziv, în detrimentul instituţiei, cu intenţia de a o prejudicia şi a obţine un folos personal, săvârşind astfel infracţiunea de abuz în serviciu, în varianta prevăzută în rechizitoriu.

În final, serviciul a fost prestat, chiar dacă într-o altă manieră decât cea care să îl implice nemijlocit pe inculpatul C., reprezentantul B. pentru promovarea Formării Profesionale, dar pentru aceste neconcordanţe există instituţii care să verifice caracterul deficitar al operaţiunii, cum ar fi instituţia Curţii de Conturi, care exercită funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.

S-a reţinut în rechizitoriu că reiese din probe că în zilele de 2.11.2017 şi 5.11.2017, când trebuia să se deruleze seminarul, participanţii se aflau pe drumul către Cetatea Albă, respectiv către Constanţa, în ziua de 3.11.2017 aceştia au vizitat diverse locaţii din zonă, cum ar fi Cramele Ţ., iar în data de 4.11.2017 au rămas în zona pensiunii, iar atunci când aceştia au susţinut că ar fi discutat despre insolvenţă, aceste discuţii au fost informale şi nu au conferit întrunirii caracter de seminar de formare profesională formal. Instanţa de fond a reţinut că trebuie analizată această formă de pregătire prin prisma caracterului non formal al întrunirii de formare profesională şi, totodată, din experienţa oricărei persoane ce participă la un seminar, se ştie că zilele în care se face deplasarea în localitate şi din localitatea unde se desfăşoară forma de pregătire intră în programul seminarului, iar aceasta nu poate constitui o abatere şi o încălcare expresă a unei legi sau ordonanţe de urgenţă, astfel încât organizatorilor să li se impute că au comis o infracţiune de abuz în serviciu, iar fapta să îmbrace un caracter penal.

Împotriva Sentinţei penale nr. 484 din data de 26 noiembrie 2019 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, criticând-o sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor. Motivele de apel s-au circumscris, în esenţă, argumentelor care dau conţinut acuzaţiilor penale aduse şi se întemeiază pe greşita interpretare a dispoziţiilor legale încălcate (invocate ca temei al reţinerii infracţiunii de abuz în serviciu, în modalitatea autoratului sau complicităţii), dar şi pe greşita interpretare a mijloacelor de probă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Constanţa a constatat următoarele:

În urma analizării probatoriului administrat în cauză, prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt ce îşi găseşte, parţial, corespondenţa în mijloacele de probă aflate la dosar şi cu toate că aceasta a efectuat un examen incomplet al principalelor mijloace de probă propuse în acuzare, fără a proceda la o examinare detaliată a dispoziţiilor legale încălcate şi a pronunţat o hotărâre ce urmează a fi menţinută în parte şi care va fi reformată de către instanţa de apel, în exercitarea propriilor atribuţii de control judiciar.

Întrucât cronologia faptelor deduse judecăţii a fost reţinută în mod corect de către prima instanţă, Curtea de Apel Constanţa, în efectuarea propriului examen, a reţinut situaţia de fapt expusă în conţinutul hotărârii penale atacate şi întrucât această situaţie de fapt nu se impune a mai reluată, s-a limitat la analiza mijloacelor de probă ce confirmă sau infirmă, în tot sau în parte, acuzaţiile penale aduse inculpaţilor.

Aceste acuzaţii penale sunt descrise în partea introductivă a hotărârii penale atacate, iar încadrarea juridică a acestor fapte, rămasă nemodificată, se circumscrie infracţiunilor indicate în dispozitivul sentinţei criticate.

Potrivit dispoziţiilor art. 420 alin. (8) şi (9) din C. proc. pen., instanţa de apel verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe administrate în faţa instanţei de apel, iar în vederea soluţionării apelului, instanţa, motivat, poate da o nouă apreciere probelor.

Pe baza mijloacelor de probă, care confirmă o situaţie de fapt necontestată, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că modalitatea de achiziţie a contractelor nr. x/25.10.2017 şi nr. y/18.12.2017 de către Serviciul Public de Impozite şi Taxe al Municipiului Constanţa (denumit în continuare Serviciul Public de Impozite şi Taxe) şi B. nu poate fi apreciată ca nelegală, în condiţiile în care ambele sesiuni de formare profesională asumate prin contract priveau organizarea de workshop-uri - forme de pregătire profesională informală, care se finalizează cu emiterea unor certificate de participare şi în raport de care condiţia autorizării organizatorului de servicii nu trebuie îndeplinită, potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 129/2000.

Sub forma unei precizări prealabile, se impune observaţia că modalitatea de efectuare a serviciilor aferente sesiunilor de formare profesională asumate prin contract de către B. reprezentată de către inculpatul C. nu poate oferi vreun conţinut acuzaţiei penale de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, conţinutul obiectiv al acestei infracţiuni raportându-se numai la modalitatea de respectare a dispoziţiilor legale identificate în rechizitoriu, în referire la încheierea contractelor şi efectuarea plăţilor aferente de către Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa.

Condiţia invocată de către Ministerul Public, în sensul ca B. să fi fost autorizată a presta servicii în domeniul formării profesionale a angajaţilor unei instituţii publice, aşa cum este Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, trebuia îndeplinită, potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 129/2000, numai în ipoteza în care furnizorul de formare profesională ar fi organizat programe de formare profesională finalizate prin certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaştere naţională, ipoteza neîndeplinită în speţă.

Într-adevăr, potrivit adresei nr. x/25.05.2018 emisă de Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Judeţului Constanţa, inculpatul C. şi B. reprezentată de acesta nu figurează în evidenţele instituţiei ca abilitaţi sau autorizaţi să deruleze cursuri de formare profesională.

Totuşi, dispoziţiile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 129/2000 nu pot fi invocate în sprijinul acuzaţiilor penale aduse, câtă vreme acestea reglementează o cu totul altă ipoteză, distinctă de cea dedusă judecăţii.

Potrivit acestor norme legale, furnizorii de formare profesională pot organiza programe de formare profesională, finalizate prin certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaştere naţională numai dacă au prevăzut în statut sau, după caz, în autorizaţia pentru desfăşurarea unor activităţi independente, activităţi de formare profesională şi sunt autorizaţi în condiţiile legii.

În cazul de faţă, furnizorul de formare profesională şi beneficiarul serviciilor de formare nu au convenit asupra finalizării sesiunilor de formare profesională prin eliberarea de certificate cu recunoaştere naţională, ci doar asupra efectuării unor sesiuni de formare profesională, care să se finalizeze prin certificate de participare, aceasta fiind şi denumirea certificatelor eliberate participanţilor la cursurile de formare profesională derulate în baza celor două contracte.

Posibilitatea susţinerii unor forme de pregătire profesională finalizate cu certificate de participare este susţinută expres de dispoziţiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 1066/2008, pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcţionarilor publici, care prevede mai multe modalităţi de realizare a formării profesionale a funcţionarilor publici, printre care şi programele de formare organizate şi desfăşurate de către furnizorii de formare profesională, finalizate cu certificat de participare sau, după caz, cu diplomă de absolvire.

Instanţa de apel a reţinut că, în cauză, nu este incidentă nici situaţia prevăzută de art. 21 alin. (4) din O.G. nr. 129/2000, care prevede că certificatele obţinute în baza unor programe de formare profesională organizate de angajatori pentru angajaţii proprii au recunoaştere naţională numai dacă angajatorii sunt autorizaţi ca furnizori de formare profesională, deoarece voinţa părţilor contractante nu a fost aceea de a conferi certificatelor eliberate valoarea unei recunoaşteri naţionale, iar sesiunile de formare profesională nu au fost organizate de către angajator, astfel încât condiţia autorizării să fie îndeplinită în ceea ce îl priveşte.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1), (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 prevăd următoarele: (1) Formarea profesională a adulţilor se organizează în mod distinct pe niveluri de pregătire, profesii, ocupaţii, meserii şi specializări, ţinându-se seama de nevoile angajatorilor, de competenţele de bază ale adulţilor, de cerinţele posturilor pe care aceştia le ocupă şi de posibilităţile lor de promovare sau de încadrare în muncă, precum şi de cerinţele de pe piaţa muncii şi aspiraţiile adulţilor. (...) (3) Formele de realizare a formării profesionale a adulţilor sunt: a) cursuri organizate de furnizorii de formare profesională; b) cursuri organizate de angajatori în cadrul unităţilor proprii; c) stagii de practică şi specializare în unităţi din ţară sau din străinătate; d) alte forme de pregătire profesională.

În ceea ce priveşte autorizarea furnizorilor de formare profesională, aceasta constituie obiectul de reglementare al art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000, deja analizat.

Reiese din cele arătate mai sus că, exceptând programele postuniversitare de educaţie permanentă, furnizate de instituţiile de învăţământ superior acreditate şi programele de formare profesională a adulţilor de nivel universitar, organizate în învăţământul superior, care se supun numai mecanismelor specifice de autorizare şi acreditare academică, programele de formare profesională pentru adulţi pot fi organizate de către furnizorii autorizaţi de formare profesională sau de angajatori, pentru angajaţii proprii.

Din economia dispoziţiilor legale de mai sus mai rezultă şi faptul că cerinţa autorizării furnizorului de formare profesională este obligatorie numai în cazul în care sesiunile de formare se încheie cu eliberarea de certificate cu recunoaştere naţională, în caz contrar această condiţie nefiind necesar a fi îndeplinită.

Mai mult, dispoziţiile cuprinse în O.G. nr. 129/2000 nu interzic instituţiilor publice să organizeze sesiuni de formare profesională cu furnizori de servicii neautorizaţi de Autoritatea Naţională pentru Calificări, potrivit procedurii prevăzute de art. 22 şi următoarele din ordonanţă şi nici nu impun ca programele de formare profesională a adulţilor să se realizeze în mod exclusiv prin intermediul unor furnizori de servicii autorizaţi.

Dimpotrivă, posibilitatea desfăşurării unor sesiuni de formare profesională de către alţi furnizori decât cei autorizaţi este susţinută atât de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 129/2000, care se referă la toate categoriile de angajatori, ce pot organiza sesiuni de formare profesională pentru angajaţii proprii (certificatele de absolvire putând fi cu recunoaştere în cazul unităţilor respective sau cu recunoaştere naţională, dacă angajatorul este autorizat ca furnizor de formare profesională), cât şi de dispoziţiile art. 34-36 din aceeaşi ordonanţă, care se referă la furnizorii de formare profesională care prestează servicii de formare profesională în sistem transfrontalier din Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European şi la furnizorii de formare profesională stabiliţi şi România, care nu doresc eliberarea unor certificate cu recunoaştere naţională.

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G nr. 129/200, furnizorii de formare profesională din Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European, care prestează servicii de formare profesională în sistem transfrontalier şi nu emit certificate cu recunoaştere naţională, nu se supun procesului de autorizare prevăzut la art. 21 şi, la prima prestare, sunt obligaţi să notifice cu 5 zile înainte de începerea programului de formare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, organizarea de servicii de formare profesională comisiei de autorizare în raza căreia îşi desfăşoară activitatea sau PCU. Potrivit art. 35 alin. (1) din O.G. nr. 129/2000, furnizorii de formare profesională care prestează servicii de formare profesională în sistem transfrontalier sunt obligaţi, la fiecare prestare, să notifice, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4, organizarea de servicii de formare profesională comisiei de autorizare în raza căreia îşi desfăşoară activitatea sau PCU. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din O.G. nr. 129/2000, furnizorii de formare profesională stabiliţi în România, care nu doresc eliberarea unor certificate cu recunoaştere naţională, îndeplinesc, la prima prestare, condiţia notificării prevăzută la art. 34 alin. (1) şi (2) şi, pentru fiecare prestare ulterioară, condiţia notificării prevăzută la art. 35.

În sfârşit, legea se referă la furnizorii de formare profesională neautorizaţi şi în cuprinsul art. 54 alin. (1) lit. b) din aceeaşi ordonanţă, sancţionând cu amendă nerespectarea de către aceştia a prevederilor art. 19 alin. (1) lit. d), e) şi g) şi alin. (3).

Deşi s-a reţinut de către procuror că părţile contractante - respectiv Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, în calitate de beneficiar al serviciilor de pregătire profesională ce urmau a fi prestate şi B., reprezentată de inculpatul C. - ar fi urmărit să desfăşoare în realitate un seminar, înţeles ca sesiune de instruire formală - apelând la un workshop, tocmai pentru că furnizorul de servicii de formare profesională nu era autorizat să presteze această activitate, potrivit legii - o atare susţinere este contrazisă nu doar de voinţa părţilor contractante, exprimată prin contract, ci şi de documentele ce atestă finalizarea celor două sesiuni de instruire şi care nu reprezintă certificate de calificare profesională şi nici certificate de absolvire, potrivit art. 44 din O.G. nr. 129/2000. Mai mult, certificatele emise nu au avut ca scop evaluarea sau certificarea competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, spre a face aplicabile dispoziţiilor art. 45 din O.G. nr. 129/2000, care se referă la centrele de evaluare a competenţelor profesionale supuse autorizării şi monitorizării de către Autoritatea Naţională pentru Calificări.

Faptul că sesiunea de formare profesională a fost sau nu prestată reprezintă o chestiune de fapt cu totul distinctă, ce urmează a fi analizată în cadrul unei secţiuni separate, însă aceasta nu este de natură să se răsfrângă asupra modalităţii de atribuire de către Serviciul Public de Impozite şi Taxe a contractelor ce au avut ca obiect desfăşurarea celor două cursuri, legalitatea unei proceduri de achiziţie publică raportându-se la îndeplinirea de către ofertant a condiţiilor impuse de legislaţia civilă în materie la momentul încheierii contractelor.

Afirmaţia că un workshop nu reprezintă o formă de pregătire profesională a adulţilor sau funcţionarilor publici, potrivit O.G. nr. 129/2000 şi H.G. nr. 1066/2008 - constituind numai o sesiune de lucru nonformală, ce nu poate forma obiect al finanţării publice - nu reprezintă un argument pertinent în susţinerea acuzării, dată fiind inexistenţa oricărei interdicţii legale în acest sens.

De altfel, adresa nr. x/28.06.2018 emisă de Autoritatea Naţională Pentru Calificări nu exclude noţiunea de workshop ca formă de sesiune nonformală ce poate constitui obiect al unei forme de pregătire profesională - aşa cum se susţine prin rechizitoriu, ci această adresă relevă numai faptul că respectiva noţiune nu se supune reglementărilor emise de către autoritatea cu atribuţii în domeniu. În acelaşi timp, în conţinutul adresei se face referire la noţiunile de învăţare formală, nonformală şi informală incluse procesului de învăţare pe tot parcursul vieţii, potrivit art. 330 din Lege educaţiei naţionale nr. 1/2011, reliefându-se că, potrivit alin. (3) al textului de lege învăţarea în contexte nonformale este considerată o învăţare organizată şi structurată, care se realizează într-un cadru instituţionalizat şi care se fundamentează pe o proiectare didactică explicită. Acest tip de învăţare are asociate obiective, durate şi resurse, depinde de voinţa celui care învaţă şi se finalizează cu certificarea instituţionalizată a cunoştinţelor şi competenţelor dobândite.

Este cât se poate de real că potrivit art. 8 din O.G. nr. 129/2000 competenţele profesionale se dobândesc pe cale formală, nonformală sau informală şi că, potrivit alin. (2) lit. b) al aceluiaşi articol, pregătirea nonformală reprezintă practicarea unor activităţi specifice la locul de muncă sau autoinstruirea. Tot astfel, la fel de adevărat este şi faptul că, potrivit art. 8 alin. (2) lit. a) din ordonanţă, prin calea formală se înţelege parcurgerea unui program organizat de un furnizor de formare profesională, astfel încât, sesiunea de lucru aleasă de părţile contractante putea fi privită în realitate o sesiune de formare profesională formală.

Chiar şi aşa însă, dispoziţiile art. 8 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 129/2000 nu impun ca o cale formală de dobândire a competenţelor profesionale să fie parcursă pe baza unui anumit program organizat de un furnizor de formare profesională autorizat, iar aceste dispoziţii legale se aplică doar procesului de dobândire a competenţelor profesionale, fiind anterioare normelor cuprinse în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, prin care posibilităţile de derulare a formelor de învăţare nonformală au fost extinse.

Deşi în cuprinsul adresei emise de Autoritatea Naţională pentru Calificări, prin raportare la dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 1/2011, nu sunt definite formele învăţării nonformale şi nici noţiunea de workshop, în cadrul art. 331 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale sunt menţionate în mod expres instituţiile sau organizaţiile în care se realizează învăţarea în contexte nonformale, în cadrul acestora fiind prevăzute asociaţiile profesionale, culturale, sindicatele şi organizaţiile nonguvernamentale. Or, fie şi din această perspectivă B., reprezentată de inculpatul C., este în mod cert o organizaţie nonguvernamentală, abilitată, potrivit legii, să desfăşoare activităţi de învăţare nonformale, potrivit art. 331 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, aşa cum sunt şi cele asimilate atelierelor de lucru sau celor de workshop.

În ceea ce o priveşte pe inculpata A., infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în modalitatea autoratului, comisă cu ocazia semnării celor două contracte (nr. x din 25.10.2017 şi nr. x din 18.12.2017), nu este reţinută în raport de pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 49 şi art. 21 din O.G. nr. 129/2000, ci în raport de încălcarea dispoziţiilor art. 5 din O.G. nr. 119/1999, în timp ce infracţiunea comisă cu prilejul semnării ordonanţărilor nelegale de plată din 31.10.2017 şi 19.12.2017 şi plăţilor nelegale din din 31.10.2017 şi 21.12.2017 este reţinută în raport de încălcarea dispoziţiilor art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, raportat la art. 2 pct. 43 din acelaşi act normativ.

Actele materiale constând în semnarea ordonanţărilor nelegale de plată din 31.10.2017 şi 19.12.2017, a plăţilor nelegale prin OPH nr. 1254/31.10.2017 şi nr. 1534/21.12.2017, alături de atribuirea/semnarea contractelor nr. x din 25.10.2017 şi nr. x din 18.12.2017 reprezintă pentru inculpata A. infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în modalitatea autoratului, deoarece pe această cale a avut loc o încălcare a dispoziţiilor art. 5 din O.G. nr. 119/1999 şi art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, raportat la art. 2 pct. 43 din acelaşi act normativ, în referire la art. 5 din O.G. nr. 119/1999, republicată, angajarea cheltuielilor generate de încheierea ambelor contracte şi plata unor servicii mai înainte de fi prestate şi care, în final, nu au mai fost efectuate, constituind o încălcare a dispoziţiilor referitoare la asigurarea economicităţii, eficacităţii şi a eficienţei în utilizarea fondurilor publice.

În măsura în care prestatorul serviciilor de formare profesională şi-ar fi onorat obligaţiile asumate prin cele două contracte, urmarea imediată, drept condiţie de existenţă a infracţiunii de abuz în serviciu, nu ar fi fost îndeplinită, însă câtă vreme sesiunile de formare profesională ce urmau a se derula au fost fictive (prin aceea că nu au avut în realitate loc), sumele avansate cu acest titlu reprezintă un prejudiciu în dauna Serviciului de Taxe şi Impozite Constanţa în valoare totală de 36.000 RON, ceea ce face îndeplinită condiţia de existenţă a infracţiunii menţionate.

Din această perspectivă, achiziţia organizării celor două cursuri, de tip workshop, prin contractele nr. x din 25.10.2017 şi nr. x din 18.12.2017, urmată de semnarea celor ordonanţări de plată şi a plăţilor prin OPH nr. 1254/31.10.2017 şi nr. 1534/21.12.2017, constituie infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., sub forma unui număr de 6 acte materiale, deoarece, modalitatea ineficientă de atribuire a contractelor şi modalitatea nelegală de efectuare a plăţilor, a generat un prejudiciu în sumă de 36.000 RON, prin nesocotirea dispoziţiilor art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, raportat la art. 2 pct. 43 din acelaşi act normativ, în referire la art. 5 din O.G. nr. 119/1999, republicată.

Potrivit art. 5 din O.G. nr. 119/1999, republicată, persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public - inculpata având astfel de atribuţii, în virtutea funcţiei publice de conducere ocupate, potrivit art. 13 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 188/1999 şi art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 71/2002, aceea de director executiv în cadrul Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa - au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.

În acest sens, potrivit H.G. nr. 1066/2008, formarea profesională presupune existenţa unui formator, a materialelor de formare profesională, a unui program de formare profesională cu teme de dezbatere şi studii, or, o parte dintre participanţii la cele două evenimente sunt numai funcţionari în cadrul Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa şi nu au atribuţii specifice domeniului celor două întâlniri organizate la Cetatea de Baltă, judeţul Alba, în intervalul 02 - 05.11.2017 şi la sediul Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, la data de 19 decembrie 2017. Acest fapt este reliefat prin cele două referate de necesitate, în care sunt redate doar acele aspecte care ar contribui la dezvoltarea competenţelor funcţionarilor, fără să se expliciteze în ce măsură formarea profesională şi-ar dovedi utilitatea, din perspectiva funcţiilor şi atribuţiilor de serviciu încredinţate. De altfel, în cauză nu s-a dovedit că participanţii la întâlnirea dedicată procedurii insolvenţei aveau atribuţii în acest domeniu, după cum nu s-a dovedit nici faptul că toţi ar fi îndeplinit o funcţie ce implică atribuţii de organizare, pentru ca întâlnirea programată la data de 19.12.2017 să le fie utilă - în cuprinsul referatelor de necesitate nefiind indicate decât persoana şi numărul participanţilor.

În acest sens, deşi la baza evenimentelor organizate au stat şi două referate de necesitate, acestea nu relevă în nici un fel relevanţa şi utilitatea celor două workshop-uri în dobândirea de cunoştinţe profesionale pentru viitorii participanţi, neputându-se decela în ce măsură aceste două cursuri de instruire puteau contribui la perfecţionarea profesională a angajaţilor Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, ţinând seama de atribuţiile legale de serviciu, de celelalte sarcini de serviciu specificate prin fişa postului, domeniul de activitate specific şi compartimentul în care angajaţii din cadrul Serviciul Public de Impozite şi Taxe activau la acea dată.

De altfel, cu titlu de exemplu, lipsa utilităţii cursului de la Cetatea de Baltă reiese şi din declaraţiile unora dintre participanţii la această întâlnire, martora O. precizând în depoziţiile sale că acea deplasare nu şi-a dovedit utilitatea din punct de vedere profesional, martora H. precizând că au fost discuţii libere fără legătură cu insolvenţa, iar martorul P. precizând că nici nu a fost atent la discuţii, întrucât ele nu îl puteau interesa, din perspectiva funcţiei pe care o ocupa, aceea de Şef Serviciu Informatizare în cadrul Serviciul Public de Impozite şi Taxe.

Alături de norma cu caracter general, aplicabilă persoanelor cu funcţii de conducere şi ordonatorilor de credite ce participă la încheierea oricăror acte de gestiune a fondurilor publice, Curtea de Apel Constanţa a reţinut drept izvor al legislaţiei primare încălcate şi dispoziţiile art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, care instituie două condiţii cumulative de angajare a plăţilor.

Potrivit art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, efectuarea plăţilor se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate.

Scopul acestor dispoziţii legale este acela de a proteja fondurile publice şi interesele instituţiilor de stat care gestionează acest tip de fonduri împotriva oricăror riscuri ca bunurile şi serviciile achiziţionate să nu mai fie livrate sau prestate, efectuarea unor plăţi în avans nefiind permisă decât în situaţii excepţionale şi până la maxim 30% din valoarea contractului.

În orice caz, în situaţia dedusă judecăţii, în cuprinsul documentaţiei aflate la dosar nu se specifică o modalitate de efectuare a plăţilor în avans, iar acestei ipoteze nu îi este aplicabilă nici una din situaţiile excepţionale prevăzute de Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale, care ar fi permis o astfel de modalitate de plată.

Prima condiţie impusă de art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006 se referă la existenţa unor documente justificative, întocmite conform dispoziţiilor legale, condiţie îndeplinită în cazul de faţă, prin depunerea facturilor fiscale emise de către B. legal reprezentată de inculpatul C.. A doua condiţie impusă de textul de lege, dar neîndeplinită în cauză, se referă la efectuarea efectivă a plăţii numai după ce cheltuielile au fost angajate, lichidate şi ordonanţate.

În cazul de faţă, plăţile ordonanţate de inculpata A. nu au respectat această ultimă condiţie, deoarece, potrivit art. 2 pct. 43 din Legea nr. 273/2006, prin ordonanţarea unor cheltuieli se înţelege faza procesului execuţiei bugetare în care se confirmă că livrările de bunuri şi servicii au fost efectuate şi că plata poate fi realizată.

Inculpata A., contrar acestor dispoziţii legale, a semnat, în calitatea sa de director executiv al Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, ordonanţarea de plată şi a dispus efectuarea plăţii în contul curent (card) al B. prin OPH nr. 1254/31.10.2017, mai înainte ca serviciile de formare profesională ce urmau a se derula în perioada 02.11.2017 - 05.11.2017 să fie prestate.

Vinovăţia inculpatei A. sub forma intenţiei este însă cu atât mai evidentă în cazul ordonanţării de plată din 19.12.2017 şi plăţii nelegale prin OPH nr. 1534/21.12.2017, având în vedere că evenimentul pe teme de leadership nu se desfăşurase în mod efectiv, după cum au relevat mijloacele de probă, fapt cunoscut inculpatei, atât la data de 19.12.2017, în calitate de conducător al instituţiei publice direct implicate în monitorizarea evenimentului şi, cu atât mai mult, la data de 21.12.2017, când, în raport de o situaţie de fapt deja consumată, aceasta avea reprezentarea împrejurării că respectivul curs nu se desfăşurase.

Se poate observa că la data de 21.12.2017, având reprezentarea certă a faptului că un curs de instruire nonformală, sub formă de workshop, nu avusese loc, inculpata A. era îndreptăţită să refuze efectuarea plăţii în sumă de 4.500 RON, prin OPH nr. 1534/21.12.2017, deoarece, potrivit clauzelor contractuale stipulate la pct. 10.3 din contractul de prestări servicii nr. x/18.12.2017, nerespectarea obligaţiilor asumate de către una din părţile contractante, în mod culpabil, dădea dreptul părţii lezate de a considera contractul reziliat de drept/de a cere rezilierea contractului şi de a pretinde plata de daune interese.

Prin urmare, în raport de încălcarea acestor dispoziţii din legislaţia primară, Curtea de Apel Constanţa a pronunţat o soluţie de antrenare a răspunderii penale faţă de inculpata A., potrivit exigenţelor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 246 din C. pen. 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. actual sunt constituţionale numai în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", ca izvor al legislaţiei primare.

Curtea de Apel Constanţa nu şi-a putut însuşi argumentul întemeiat pe faptul că nerespectarea dispoziţiilor art. 54 alin. (6) raportat la art. 2 pct. 43 din Legea nr. 273/2006 ar constitui numai o contravenţie, potrivit art. 78 lit. b) din lege, deoarece răspunderea contravenţională nu înlătură răspunderea penală, iar în măsura în care o asemenea abatere constituie o faptă mai gravă, fiind infracţiune, prin urmările produse, răspunderea penală trebuie antrenată, neputând fi în niciun caz înlăturată, potrivit art. 30 din O.G nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor.

De asemenea, răspunderea penală nu poate fi înlăturată în baza altor remedii prin care se urmăreşte recuperarea sumelor de bani plătite de instituţiile publice în avans, fără ca bunurile şi serviciile să fi fost livrate sau prestate, dispoziţiile art. 54 alin. (9) din Legea nr. 273/2006 (care prevăd că, în cazul sumelor reprezentând plăţi în avans, efectuate potrivit alin. (8) şi nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate, până la sfârşitul anului, vor fi recuperate de instituţiile publice care au acordat avansuri şi se vor restitui bugetului din care au fost avansate) neputând funcţiona decât în interesul instituţiei publice prejudiciate şi în nici un caz sub forma unei cauze exoneratoare de răspundere penală.

Drept urmare, prin Decizia nr. 1046/P din data de 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 484/26.11.2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. x/2018

În baza art. 423 alin. (2) din C. proc. pen., a fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată, şi, rejudecând, printre altele, s-au dispus următoarele:

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (6 acte materiale), a fost condamnată inculpata A., director executiv în cadrul Serviciului Public de Impozite şi Taxe Locale al municipiului Constanţa (Serviciul Public de Impozite şi Taxe), fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică, pe o durată de 2 ani, potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei cu titlu de pedeapsă accesorie dreptul de a exercita o funcţie publică.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatei A. pe un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 alin. (1) din C. pen.. În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 90 de zile în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală a Primăriei Constanţa sau Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.

În baza art. 65 alin. (3) din C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a nu exercita o funcţie publică aplicată inculpatei A. nu se execută pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii.

Au fost înlăturate din cuprinsul sentinţei penale atacate dispoziţiile contrare deciziei şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale acesteia.

Împotriva Deciziei penale nr. 1046/P din data de 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, a declarat recurs în casaţie inculpata A..

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie, inculpata A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin motivele depuse la dosar, recurenta inculpată a arătat că, în baza aceluiaşi probatoriu, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre contrară celei pronunţate de instanţa de fond, fără să existe nici cel mai mic indiciu sau altă probă care să demonstreze existenţa unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de prima instanţă.

S-a susţinut că motivele de recurs în casaţie nu se referă la situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe, ci la modul diferit în care cele două instanţe au înţeles să aplice prevederile legale şi constituţionale. În acord cu scopul recursului în casaţie, s-a solicitat să se analizeze modul în care a fost judecată cauza în raport cu aplicarea corectă a legii şi a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurenta inculpată a susţinut că instanţa de apel nu a identificat care este legea aplicabilă în speţă şi a omis să facă aplicarea prevederilor Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 405/216, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din C. pen. din 1969, ale art. 297 alin. (1) din C. pen. şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Pe de altă parte, din simpla lecturare a deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a motivat cu dublu standard soluţia de condamnare şi menţinerea soluţiei de achitare pentru celelalte semnatare a contractelor de prestări servicii nr. x din 25.10.2017 şi nr. x din 18.12.2017, cât şi a actelor adiacente. Astfel, cu aceleaşi argumente, instanţa de apel a dispus condamnarea recurentei şi achitarea a două inculpate.

S-a arătat că, deşi instanţa de fond a precizat că eventualele încălcări ale legislaţiei ţin de prevederile H.G. nr. 1066/2008, instanţa de apel, fără a pune în discuţia părţilor, a motivat aşa zisa aplicare a unor norme de legislaţie primară, pe care nici Ministerul Public nu le-a invocat în rechizitoriu sau în motivele de apel, ca fiind esenţiale în aprecierea vinovăţiei.

În motivarea deciziei (pag. 31), Curtea de Apel Constanţa a precizat ca "în ceea ce o priveşte pe inculpata A., infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, în referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în modalitatea autoratului, comisă cu ocazia semnării celor două contracte, nu va fi reţinută în raport cu pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 49 şi art. 21 din O.G. nr. 129/2000, ci în raport de încălcarea dispoziţiilor art. 5 din O.G. nr. 119/1999, în timp ce infracţiunea comisă cu prilejul semnării ordonanţărilor nelegale de plată din 31.10.2017 şi 19.12.2017 şi plăţilor nelegale din 31.10.2017 va fi reţinută în raport de încălcarea dispoziţiilor art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, raportat la art. 2 pct. 43 din acelaşi act normativ".

Astfel cum se observă, s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 şi art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006.

În consecinţă, instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că încadrarea juridică propusă de Ministerul Public nu se referă la nerespectarea prevederilor O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, act normativ care nu are nicio incidenţă asupra speţei de faţă, deoarece se referă la educaţia de tip formală, respectiv cea care are ca obiect calificarea şi recalificarea adulţilor şi nicidecum a funcţionarilor publici.

Ulterior însă, când a motivat cu privire la eventualele nerespectări ale legii, instanţa de apel s-a referit exclusiv la prevederile H.G. nr. 1066/2008, în sensul că acesta este singurul act normativ care reglementează formarea non-formală de tipul atelierelor workshop, training sau team building.

S-a arătat că instanţa de fond a constatat că, într-adevăr, singurul act normativ se referă la educaţia funcţionarilor, de tip non-formală (care nu presupune acte de calificare sau recalificare) şi, în final, a constatat că eventualele nerespectări ale acestui act normativ reprezintă cel mult o răspundere administrativă sau civilă şi nu poate atrage o răspundere penală în condiţiile aplicării dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016.

Recurenta inculpată a susţinut că instanţa de apel, în mod nejustificat, a reţinut, referitor la răspunderea sa, o legislaţie care nu are nicio legătura cu situaţia de fapt şi eventualele nerespectări ale contractelor de prestări servicii (participarea/neparticiparea moderatorului sau a facilitatorului şi existenţa unor materiale de lucru).

În opinia recurentei, pentru a se înţelege care este legislaţia aplicabilă în prezenta cauză, este necesar să se definească conceptul de workshop. În literatura de specialitate workshop-ul, alături de team building şi training, sunt forme relativ recente de pregătire profesională construite în jurul conceptului de educaţie non-formală. Aceste metode de formare educaţională se deosebesc esenţial de metodele de formare profesională, care conferă participantului un certificat/atestat de calificare. Certificatul de calificare, emis la sfârşitul activităţii formative conferă cursantului o calificare definită de un cod COR (Clasificarea Ocupaţiilor din România) şi aparţine exclusiv domeniilor Ministerului Educaţiei şi Ministerului Muncii care autorizează activităţile şi formatorii de acest gen. A se vedea în acest sens Autoritatea Naţională pentru Calificări, organ de specialitate ce funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale. Această instituţie de stat are un Centru Naţional de Acreditare şi deţine Registrul Naţional al Calificărilor. Legislaţia principală a acestei Autorităţi Naţionale pentru Calificări este (pe lângă legea educaţiei) O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor şi o serie de alte hotărâri de guvern, printre care nu se regăseşte H.G. nr. 1066/2008. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, care are la rândul lui o serie de comisii de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor ce au ca legislaţie de bază tot prevederile O.G. nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor.

Pe site-ul Ministerul Educaţiei Naţionale există mai multe referiri la educaţia de tip nonformală. Competenţele şi aptitudinile dezvoltate cursanţilor în cadrul învăţării nonformale includ: competenţe interpersonale, capacitatea de lucru în echipă, încrederea în sine, disciplina, responsabilitatea, capacităţi de planificare, coordonare şi organizare/competenţe de gestionare a proiectelor, capacitatea de a rezolva probleme practice etc. Întrucât aceste competenţe au relevantă crescută în dezvoltarea personală a individului, contribuind deopotrivă la participarea activă în societate şi pe piaţa muncii, acestea sunt complementare celor achiziţionate prin educaţia formală.

Nu în ultimul rând, s-a precizat că în dicţionarul explicativ al limbii române workshop înseamnă grup de lucru, atelier şi provine din limba engleză.

În acest context, s-a arătat că H.G. nr. 1066/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcţionarilor publici a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată şi al art. VII alin. (2) lit. a) din Legea nr. 251/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Din conţinutul acestei hotărâri de guvern rezultă că, alături de cursurile de formare profesională de tip formală, sunt şi ateliere precum workshop-ul, team-building-ul sau training-ul, care se regăsesc în art. 5 din H.G. nr. 1066/2008, ca "alte forme de pregătire profesională" şi reprezintă metode alternative de învăţare bazate pe educaţia de tip nonformală. Toate activităţile de acest gen organizate de instituţiile de stat în care activează funcţionari publici sau demnitari (inclusiv Ministerul Justiţiei sau C.S.M.) au la baza în mod exclusiv prevederile H.G. nr. 1066/2008 şi Ordinul emis de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici nr. 13601/2008, pentru aprobarea termenelor standard de transmitere a datelor şi informaţiilor privind planul anual de perfecţionare profesională şi fondurile alocate în scopul instruirii funcţionarilor publici.

A arătat recurenta că, în cauză, au fost încheiate două contracte de prestări servicii pentru organizarea a două ateliere de educaţie non-formală de tip workshop. Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut că "legea contractului" pentru ambele acte încheiate este H.G. nr. 1066/2008. Instanţa de fond a constatat că cele două ateliere de educaţie nonformală au avut loc chiar şi în situaţia în care la primul atelier de la Pensiunea Cetatea de Baltă, judeţul Alba, nu a participat moderatorul/facilitatorul C., ci o altă persoană din conducerea Q., iar cel de al doilea atelier nu s-a ţinut sub forma unui curs academic, ci în condiţiile unei abordări interpersonale cu funcţionarii ce urmau să acorde şi să primească calificativele de sfârşit de an.

În mod contrar, instanţa de apel, în baza aceluiaşi probatoriu, a reţinut că cele două ateliere nu ar fi avut loc deoarece la primul a lipsit moderatorul desemnat de prestator prin contract, iar la cel de al doilea nu a avut loc un curs de tip academic şi, prin urmare, deşi moderatorul a fost prezent în sediul Serviciul Public de Impozite şi Taxe, lipsa unui cadru organizat de tipul educaţiei formale (curs, urmat de seminarizare) presupune faptul că acesta nu a avut loc.

Recurenta inculpată a susţinut că, din probele administrate în cele două etape ale procesului, au rezultat următoarele:

Referitor la workshop-ul din 2 - 5 noiembrie 2017 de la Cetatea de Baltă

Dincolo de caracterul nonconformist al unui workshop, s-a arătat că la activitatea de la Cetatea de Baltă a existat o persoană care a făcut o serie de prezentări ale unui studiu de caz cu privire la insolvenţă.

În faţa instanţei, toţi martorii au precizat că la Cetatea de Baltă a existat o persoană, foarte bine pregătită, din afara Serviciul Public de Impozite şi Taxe, care a facilitat o serie de discuţii referitoare la tema atelierului (insolvenţa), a prezentat un studiu de caz şi i-a însoţit pe cei doisprezece participanţi atât la punctul industrial Crama Podgoriei Ţ., cât şi la Alba Iulia.

În condiţiile în care, din motive fortuite, C. nu a putut să efectueze deplasarea în judeţul Alba, existenţa unei alte persoane decât cea prevăzută în contractul de prestări servicii nu poate fi interpretată decât ca o demonstraţie a faptului ca acel contract nu este fictiv, iar prestaţia chiar a avut loc. Persoana ce a monitorizat activitatea grupului făcea parte din conducerea Q. şi, în condiţiile organizării unui workshop, această persoană nu avea nevoie de o anumită calificare de tip formator.

Pe de altă parte, din probele testimoniale (fond şi apel) rezultă că legat de tema insolvenţei unul din scopurile deplasării în judeţul Alba a fost cel legat de înfiinţarea unui birou de insolvenţă în cadrul Serviciul Public de Impozite şi Taxe. Dacă iniţial, pentru conducerea acestui birou, direcţiunea Serviciul Public de Impozite şi Taxe s-ar fi orientat către martorul R., urmare a discuţiilor dintre participanţii la această deplasare, cât şi a cunoaşterii mai bine a profilului funcţionarilor selectaţi, s-a hotărât ca şeful acestui birou să fie o altă persoană, respectiv martorul S.. Din analiza declaraţiilor martorilor şi ale inculpaţilor rezultă că scopul urmărit de conducerea Serviciul Public de Impozite şi Taxe prin acest workshop a fost îndeplinit în sensul că, pe lângă faptul că participanţii s-au familiarizat cu situaţia unui debitor aflat în pericol de insolvenţă, ulterior acestei activităţi s-a înfiinţat un birou de insolvenţă separat, care a fost încredinţat lui S..

În opinia recurentei, toate aceste elemente exclud definitiv orice încercare de a diminua importanţa acestui workshop şi orice idee că între Serviciul Public de Impozite şi Taxe şi B. ar fi intervenit un contract de prestări servicii fictiv.

Pe de altă parte, eventualele exprimări din declaraţiile unor martori referitoare la lipsa unui "curs" sau a unor materiale de suport, trebuie interpretate în sensul că într-adevăr la această activitate nu a existat un "curs" în sensul academic (expunere a unui profesor în faţa cursanţilor) şi materialele de suport s-au aflat în permanenţă la martorul J., care, aşa cum a declarat în faţa instanţei, le-a păstrat aşteptând venirea lui C..

Pentru a elimina orice îndoială în legătură cu existenţa vreunei încercări de "fraudă" sau "rea credinţă" s-a solicitat să se ia act şi de faptul că organizarea, mai mult sau mai puţin reuşită, a workshop-ului de la Cetatea de Baltă era atribuţia exclusivă a B. pentru promovarea formării profesionale şi, indiferent cât de defectuoasă sau nonconformistă ar fi fost desfăşurarea lui, nu presupunea o intervenţie a conducerii Serviciul Public de Impozite şi Taxe, cu atât mai puţin a directorului executiv A..

Cu privire la aserţiunea din cuprinsul rechizitoriului referitoare la faptul că deplasarea la Cetatea de Baltă ar fi fost doar o simplă "excursie de plăcere", recurenta a menţionat că, pe lângă scopurile mai sus menţionate, este extrem de improbabil faptul că scoaterea din activitatea profesională curentă, cât şi indisponibilizarea dreptului legal la odihnă săptămânală pentru 12 funcţionari publici (cu atribuţii de conducere), care nu sunt prieteni şi nu călătoresc împreună cu familiile lor, ar putea sa treacă drept o excursie de plăcere.

Referitor la workshop-ul din 19 decembrie 2017

Cuprins în planul anual pentru perfecţionarea continuă a funcţionarilor, workshop-ul cu tema Leadership-ului a avut un scop foarte bine stabilit şi anume sprijinirea tuturor conducătorilor de compartimente din cadrul Serviciul Public de Impozite şi Taxe să aplice în mod corect calificativele de sfârşit de an pentru toţi angajaţii, iar la rândul lor funcţionarii să îşi cunoască drepturile şi care sunt criteriile de primire a calificativelor pentru munca prestată.

Din declaraţiile martorilor (audiaţi în faţa instanţelor de fond şi de apel) a rezultat că, într-adevăr, nu a existat un "curs" de tip academic, ci workshop-ul s-a desfăşurat prin interacţiune, facilitatorul C. discutând cu fiecare dintre participanţi în sensul reamintirii criteriilor şi coeficienţilor necesari acordării notei finale de sfârşit de an pentru funcţionarii aflaţi în subordine.

Recurenta a făcut trimitere la declaraţia martorei T., care a precizat că, în decembrie 2017, a avut loc o activitate în care "doamna A., în calitate de director ne-a vorbit şi ne-a testat... A fost ca o prelegere şi discuţii şi a durat în jur de 2 ore". De asemenea, martorul R. a precizat ca a participat pe 19 decembrie 2017 la un workshop, că s-a întâlnit cu C. şi că la acel moment se făceau evaluări asupra personalului.

Coroborând declaraţiile martorilor audiaţi cu faptul că, în urma cercetărilor făcute, organele de urmărire penală au constatat că C. s-a aflat în două rânduri (mai puţin în pauza de masă), în data de 19 decembrie, în cadrul instituţiei, rezultă fără nici-o îndoială că şi la această dată a avut loc un workshop cu o tematică de actualitate. Este posibil ca unii dintre martorii audiaţi să nu fi realizat faptul că suportul dat de C. face parte dintr-un workshop, dat fiind faptul ca activitatea s-a bazat pe interacţiune şi nu pe o prelegere, dar acest lucru ţine de percepţia fiecăruia, cât şi de interesul acordat acestei activităţi. Este bine cunoscut faptul că, în cadrul acestor activităţi de perfecţionare, în care nu se acordă certificate de calificare, nu toţi participanţii acordă interesul cuvenit, unii încercând să minimalizeze obiectul atelierului sau chiar să se eschiveze, invocând alte priorităţi de moment.

Conducerea Serviciul Public de Impozite şi Taxe a constatat că workshop-ul a avut o finalitate bună, în sensul că evaluarea personalului din subordine şi acordarea calificativelor de sfârşit de an nu a mai întâmpinat greutăţi sau contestaţii ca în anii anteriori.

Din cele prezentate anterior rezultă că obiectul contractelor de prestări servicii nr. x din 25.10.2017 şi nr. x din 18.12.2017 a fost atins prin organizarea celor două workshop-uri şi prin consecinţele la nivelul instituţiei din punct de vedere organizatoric şi cu privire la perfecţionarea a activităţii funcţionarilor din subordine. Astfel, cele două ateliere au avut loc, funcţionarii au participat la activităţile interactive, ambele activităţi au beneficiat de prezenţa unui facilitator şi orice eventuale critici cu privire la organizarea inedită a acestor workshop-uri nu poate fi circumscrisă decât în limitele prevăzute exclusiv de H.G. nr. 1066/2008, care este şi legea contractului.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a dispus achitarea tuturor inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală, reţinând că singurul act normativ aplicabil în prezenta cauză este H.G. nr. 1066/2008.

Instanţa de apel a hotărât că inculpata A. a încălcat prevederile legale referitoare la controlul intern şi controlul financiar preventiv (O.G. nr. 119/1999), cât şi cele privind finanţele publice locale (Legea nr. 273/2006). Încadrarea instanţei de apel este evident forţată în condiţiile în care cele două contracte de prestări servicii şi actele subsecvente au fost întocmite şi verificate de compartimentele specializate, care au şi semnat actele respective.

Consecinţa cea mai gravă a raţionamentului logico juridic al instanţei de apel este aceea că, în aceeaşi hotărâre, pentru aceleaşi fapte şi acuzaţii (conform rechizitoriului), o inculpată (recurenta) a fost condamnată prin schimbarea temeiului încadrării juridice, iar alte două inculpate au fost achitate, menţinându-se concluzia că pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu fapta nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, recurenta a arătat că fost condamnată pentru infracţiunea de abuz în serviciu pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la controlul financiar preventiv, iar în ceea ce le priveşte pe inculpatele D. - adjunctul însărcinat cu controlul preventiv şi E. - şefa compartimentului de achiziţii a fost menţinută soluţia de achitare pentru că faptele acestora nu sunt prevăzute de legea penală. Existenţa unui dublu standard în procedura logico-juridică de determinare a unei corecte aplicări a legii, în cadrul aceleiaşi decizii, are drept consecinţă lipsa de coerenţă şi credibilitate a unei hotărâri judecătoreşti, rezultând lipsa unei conformităţi a hotărârii atacate cu regulile de drept aplicate.

A mai arătat recurenta că au fost depuse la dosar mai multe acte din care rezultă ca activitatea Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa a fost şi este apreciată atât pe plan naţional cât şi internaţional. Această activitate nu ar fi putut obţine o asemenea recunoaştere fără o muncă organizatorică susţinută. Niciodată nu s-a pus problema ca persoanele din conducerea Serviciul Public de Impozite şi Taxe să fi folosit în interes propriu actele sau facilităţile activităţii curente. Pentru toate aceste motive, în conformitate cu prevederile art. 448 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., recurenta inculpată a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în final, să se dispună achitarea sa, în condiţiile art. 396 alin. (5) în referire la art. 16 lit. b) din C. proc. pen., deoarece fapta pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din data de 23 martie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A..

Instanţa a constatat că Decizia nr. 1046/P din data de 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie (Dosarul nr. x/2018) a fost pronunţată în apel şi poate fi atacată cu recurs în casaţie, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluţiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.. Cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţiile prevăzute art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen.

Referitor la îndeplinirea condiţiei impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că recurenta inculpată A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

S-a reţinut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deşi necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casaţie. În etapa admisibilităţii în principiu se verifică şi aparenta corespondenţă între motivele susţinute şi cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel.

Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Relativ la cele ce precedă, având în vedere că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, Înalta Curte verifică doar corespondenţa formală între elementele faptice reţinute în hotărârile recurate şi conţinutul constitutiv al infracţiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În acest sens, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului " (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

În considerarea aspectelor mai sus prezentate, Înalta Curte a constatat că recursul în casaţie formulat de recurenta inculpată A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., doar în ceea ce priveşte verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Conform susţinerilor recurentei inculpate, deşi instanţa de fond a precizat că eventualele încălcări ale legislaţiei ţin de prevederile H.G. nr. 1066/2008, instanţa de apel a motivat aşa zisa aplicare a unor norme de legislaţie primară, pe care Ministerul Public nu le-a invocat în rechizitoriu sau în motivele de apel. În opinia recurentei, instanţa de apel a reţinut, în mod nejustificat, referitor la răspunderea sa, o legislaţie care nu are nicio legătură cu situaţia de fapt şi eventualele nerespectări ale contractelor de prestări servicii (participarea/neparticiparea moderatorului sau a facilitatorului şi existenţa unor materiale de lucru).

S-a subliniat că analiza acestor motive se va realiza strict în raport de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

Deopotrivă, prin aceeaşi încheiere de admitere în principiu a cererii de recurs în casaţie, s-a constatat că celelalte critici formulate de recurenta inculpată A., prin care nu se invocă nelegalitatea hotărârii atacate, ci se contestă starea de fapt stabilită de instanţa de apel şi se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel, nu se circumscriu cazului de casare invocat sau vreunui alt caz expres prevăzut de art. 438 din C. proc. pen.

Faţă de cele ce preced, constatându-se că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. îndeplineşte, în limitele anterior expuse (pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.), cerinţele prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., a fost admisă în principiu şi trimisă completului competent, în vederea judecării pe fond, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticii circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casaţie este nefondat.

Potrivit art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Astfel cum s-a reţinut şi prin încheierea de admitere în principiu, cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Critica formulată de recurentă (în sensul că deşi instanţa de fond a precizat că eventualele încălcări ale legislaţiei ţin de prevederile H.G. nr. 1066/2008, instanţa de apel a motivat aşa zisa aplicare a unor norme de legislaţie primară, pe care Ministerul Public nu le-a invocat în rechizitoriu sau în motivele de apel, instanţa de apel reţinând, în mod nejustificat, referitor la răspunderea sa, o legislaţie care nu are nicio legătura cu situaţia de fapt şi eventualele nerespectări ale contractelor de prestări servicii), este analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic. Trebuie însă arătat că, Înalta Curte nu poate verifica concordanţa dintre dispoziţiile legale a căror încălcare a fost susţinută de către Ministerul Public prin motivele de apel şi cele pe care s-a întemeiat Curtea de Apel Constanţa, ci doar dacă normele a căror încălcare a condus la pronunţarea unei soluţii de condamnare se regăsesc în legislaţia primară şi au corespondent în starea de fapt stabilită prin hotărârea definitivă.

Verificând hotărârea din această perspectivă, instanţa reţine următoarele:

Acuzaţia adusă inculpatei A. prin rechizitoriu a constat în aceea că, în intervalul noiembrie - decembrie 2017, şi-a îndeplinit în mod defectuos acte ce ţin de atribuţiile de serviciu, acelea de director executiv/ordonator de credite al Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa (Serviciul Public de Impozite şi Taxe), în legătură cu derularea ilegală şi fictivă a două contracte încheiate între Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, prin director executiv A., în calitate de achizitor, şi B., reprezentată de preşedinte C., în calitate de prestator, având ca obiect prestarea unor servicii constând în organizarea de seminarii de formare profesională de tip formală (intitulate impropriu workshop) pentru angajaţii Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, servicii care au fost contractate şi plătite ilegal de către Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, în condiţiile în care B. nu era autorizată să ofere servicii de formare profesională, iar serviciile nu au fost prestate în fapt (nefiind prezent niciun formator/lector, neexistând vreun program sau suport de curs prelucrat de către acesta), ceea ce a condus la efectuarea unor plăţi ilegale ce constituie prejudiciu pentru Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa şi totodată un folos necuvenit pentru B. care nu era autorizată de Autoritatea Naţională pentru Calificări ca furnizor de servicii de formare profesională, iar serviciile nu au fost prestate în fapt.

S-a susţinut prin actul de sesizare că, prin acţiunile legate de derularea celor două contracte, inculpata A., cu sprijinul inculpatului C., precum şi al inculpatelor D. şi E., şi-a îndeplinit defectuos exercitarea atribuţiilor exprese de serviciu de realizare a prerogativelor de putere publică în cadrul administraţiei publice locale prev. de art. 2 din Legea nr. 188/1999, de conducător (director executiv) al Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa cu rol de gestionare administrare, gestionare şi exploatare eficientă a domeniului public şi privat, prev. de art. 8 alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 71/2002 rap. la art. 13 alin. (1) lit. d), e) din Legea nr. 188/1999, de conducător de instituţie publică/ordonator de credite prev. de art. 21 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 273/2006, prin încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la posibilitatea de a finanţa numai servicii de formare profesională derulate de furnizori autorizaţi, prev. de art. 49 şi art. 21 din O.G. nr. 129/2000, a dispoziţiilor legale privitoare la efectuarea plăţilor numai pe bază de documente justificative reale prev. de art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006 rap. la art. 2 pct. 43 din acelaşi act normativ, precum şi la dispoziţiile legale privind asigurarea economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice prev. de art. 5 din O.G. nr. 119/1999, cauzând Serviciului Public de Impozite şi Taxe un prejudiciu în sumă totală de 36.000 RON (31.500 RON + 4.500 RON) constituit din plăţile ilegale, ceea ce ar reprezenta un folos necuvenit pentru B..

Instanţa de apel a stabilit că semnarea ordonanţărilor nelegale de plată din 31.10.2017 şi 19.12.2017, a plăţilor nelegale prin OPH nr. 1254/31.10.2017 şi nr. 1534/21.12.2017, alături de atribuirea/semnarea contractelor nr. x din 25.10.2017 şi nr. x din 18.12.2017 reprezintă pentru inculpata A. infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., în modalitatea autoratului, deoarece pe această cale a avut loc o încălcare a dispoziţiilor art. 5 din O.G. nr. 119/1999 şi art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, raportat la art. 2 pct. 43 din acelaşi act normativ, în referire la art. 5 din O.G. nr. 119/1999, republicată, angajarea cheltuielilor generate de încheierea ambelor contracte şi plata unor servicii mai înainte de fi prestate şi care, în final, nu au mai fost efectuate, constituind o încălcare a dispoziţiilor referitoare la asigurarea economicităţii, eficacităţii şi a eficienţei în utilizarea fondurilor publice.

În măsura în care prestatorul serviciilor de formare profesională şi-ar fi onorat obligaţiile asumate prin cele două contracte, urmarea imediată, drept condiţie de existenţă a infracţiunii de abuz în serviciu, nu ar fi fost îndeplinită, însă câtă vreme sesiunile de formare profesională ce urmau a se derula au fost fictive (prin aceea că nu au avut în realitate loc), sumele avansate cu acest titlu reprezintă un prejudiciu în dauna Serviciului de Taxe şi Impozite Constanţa în valoare totală de 36.000 RON, ceea ce face îndeplinită condiţia de existenţă a infracţiunii menţionate.

Din această perspectivă, achiziţia organizării celor două cursuri, de tip workshop, prin contractele nr. x din 25.10.2017 şi nr. x din 18.12.2017, urmată de semnarea acelor ordonanţări de plată şi a plăţilor prin OPH nr. 1254/31.10.2017 şi nr. 1534/21.12.2017, constituie infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., deoarece, modalitatea ineficientă de atribuire a contractelor şi modalitatea nelegală de efectuare a plăţilor, a generat un prejudiciu în sumă de 36.000 RON, prin nesocotirea dispoziţiilor art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, raportat la art. 2 pct. 43 din acelaşi act normativ, în referire la art. 5 din O.G. nr. 119/1999, republicată.

S-a arătat că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, "(1) Conducătorii entităţilor publice, precum şi persoanele care gestionează fonduri publice şi/sau patrimoniu public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în desfăşurarea activităţii."

Inculpata A. avea astfel de atribuţii (de a gestiona fonduri publice sau patrimoniul public), în virtutea funcţiei publice de conducere ocupate, potrivit art. 13 alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 188/1999 şi art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 71/2002, aceea de director executiv în cadrul Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, astfel încât aceasta avea obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.

Instanţa de apel a reţinut că potrivit H.G. nr. 1066/2008, formarea profesională presupune existenţa unui formator, a materialelor de formare profesională, a unui program de formare profesională cu teme de dezbatere şi studii, or, o parte dintre participanţii la cele două evenimente au fost numai funcţionari în cadrul Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa şi nu aveau atribuţii specifice domeniului celor două întâlniri organizate la Cetatea de Baltă, judeţul Alba, în intervalul 02 - 05.11.2017 şi la sediul Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, la data de 19 decembrie 2017. Acest fapt este reliefat prin două referate de necesitate, în care sunt redate doar acele aspecte care ar contribui la dezvoltarea competenţelor funcţionarilor, fără să se explice în ce măsură formarea profesională şi-ar dovedi utilitatea, din perspectiva funcţiilor şi atribuţiilor de serviciu încredinţate. De altfel, în cauză nu s-a dovedit că participanţii la întâlnirea dedicată procedurii insolvenţei aveau atribuţii în acest domeniu, după cum nu s-a dovedit nici faptul că toţi ar fi îndeplinit o funcţie ce implică atribuţii de organizare, pentru ca întâlnirea programată la data de 19.12.2017 să le fie utilă - în cuprinsul referatelor de necesitate nefiind indicate decât persoana şi numărul participanţilor. Deşi la baza evenimentelor organizate au stat şi două referate de necesitate, acestea nu au evidenţiat în nici un fel relevanţa şi utilitatea celor două workshop-uri în dobândirea de cunoştinţe profesionale pentru viitorii participanţi, neputându-se decela în ce măsură aceste două cursuri de instruire puteau contribui la perfecţionarea profesională a angajaţilor Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, ţinând seama de atribuţiile legale de serviciu, de celelalte sarcini de serviciu specificate prin fişa postului, domeniul de activitate specific şi compartimentul în care angajaţii din cadrul Serviciul Public de Impozite şi Taxe activau la acea dată.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, cu denumirea marginală "Execuţia bugetară", s-a arătat că acestea prevăd următoarele:

"(6) Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate."

Potrivit art. 2 pct. 43 din Legea nr. 273/2006, "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (...) 43. ordonanţarea cheltuielilor - faza din procesul execuţiei bugetare, în care se confirmă că livrările de bunuri şi servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi că plata poate fi realizată; (...)"

Prin dispoziţiile art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006 se protejează fondurile publice şi interesele instituţiilor de stat care gestionează acest tip de fonduri împotriva oricăror riscuri ca bunurile şi serviciile achiziţionate să nu mai fie livrate sau prestate, efectuarea unor plăţi în avans nefiind permisă decât în situaţii excepţionale şi până la maxim 30% din valoarea contractului [alin. (8) al aceluiaşi articol].

Instanţa de apel a reţinut că în cuprinsul documentaţiei aflate la dosar nu s-a specificat o modalitate de efectuare a plăţilor în avans, iar acestei ipoteze nu îi este aplicabilă nici una din situaţiile excepţionale prevăzute de Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale, care ar fi permis o astfel de modalitate de plată. Condiţia privind existenţa unor documente justificative, întocmite conform dispoziţiilor legale, impusă de art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006 a fost îndeplinită în cauză, prin depunerea facturilor fiscale emise de către B. legal reprezentată de inculpatul C., însă nu a fost îndeplinită condiţia care se referă la efectuarea efectivă a plăţii numai după ce cheltuielile au fost angajate, lichidate şi ordonanţate. Plăţile ordonanţate de inculpata A. nu au respectat această ultimă condiţie, deoarece, potrivit art. 2 pct. 43 din Legea nr. 273/2006, prin ordonanţarea unor cheltuieli se înţelege faza procesului execuţiei bugetare în care se confirmă că livrările de bunuri şi servicii au fost efectuate şi că plata poate fi realizată. Inculpata A., contrar acestor dispoziţii legale, a semnat, în calitatea sa de director executiv al Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, ordonanţarea de plată şi a dispus efectuarea plăţii în contul curent (card) al B. prin OPH nr. 1254/31.10.2017, mai înainte ca serviciile de formare profesională ce urmau a se derula în perioada 02.11.2017 - 05.11.2017 să fie prestate.

A mai reţinut instanţa de apel că, în cazul ordonanţării de plată din 19.12.2017 şi a plăţii nelegale prin OPH nr. 1534/21.12.2017, evenimentul pe teme de leadership nu se desfăşurase în mod efectiv, fapt ce era cunoscut inculpatei, atât la data de 19.12.2017, în calitate de conducător al instituţiei publice direct implicate în monitorizarea evenimentului şi, cu atât mai mult, la data de 21.12.2017, când, în raport de o situaţie de fapt deja consumată, aceasta avea reprezentarea împrejurării că respectivul curs nu se desfăşurase.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse (aşa au fost reţinute de către instanţa de apel), dispoziţiile legale ce se reţine că ar fi fost încălcate sunt cele prev. de art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 şi art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, raportat la art. 2 pct. 43 din acelaşi act normativ.

Dacă în ceea ce priveşte prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, instanţa de recurs în casaţie achiesează la concluzia instanţei de fond în sensul că au un caracter mult prea general (iar, în realitate, semnarea celor două contracte a fost realizată cu încălcarea dispoziţiilor H.G. nr. 119/1999, instanţa de apel făcând pe larg trimitere la lipsa de relevanţă şi utilitate a celor două workshop-uri, întrucât participanţii nu aveau atribuţii specifice domeniului), în cauză acestea nu sunt singurele dispoziţii legale a căror nesocotire a fost reţinută.

Situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, constând în aceea că, în calitatea sa de director executiv al Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a semnat ordonanţarea de plată şi a dispus efectuarea plăţii în contul curent (card) al B. prin OPH nr. 1254/31.10.2017, mai înainte ca serviciile de formare profesională ce urmau a se derula în perioada 02.11.2017 - 05.11.2017 să fie prestate iar în cazul ordonanţării de plată din 19.12.2017 şi a plăţii prin OPH nr. 1534/21.12.2017, evenimentul pe teme de leadership nu se desfăşurase în mod efectiv, fapt ce era cunoscut inculpatei, corespunde unei încălcări a dispoziţiilor art. 54 alin. (6) raportat la art. 2 pct. 43 din Legea nr. 273/2006.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că, şi în condiţiile în care nu s-ar reţine norma cu caracter general prevăzută de art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, faptele stabilite în sarcina inculpatei de către instanţa de apel (care corespund acuzaţiei din rechizitoriu referitor la efectuarea de plăţi nelegale) se circumscriu încălcării unor dispoziţii din legislaţia primară, respectiv art. 54 alin. (6) din Legea nr. 273/2006, raportat la art. 2 pct. 43 din acelaşi act normativ. În aceste condiţii, se constată că sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., astfel cum aceasta a fost reconfigurată prin decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

În raport de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1046/P din data de 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligată recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1046/P din data de 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 mai 2021.

GGC - GV