Revizuire petition for refusal of prisoner transfer dismissed as not meeting statutory grounds for extraordinary appeal

Asupra apelului de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 65/F din data de 23 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea petentului condamnat A., fiind totodată obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că la data de 14.12.2020 a fost înregistrată pe rolul instanţei, cererea formulată de petentul A. (arestat şi deţinut în Penitenciarul Viterbo, Roma, Italia), prin care a solicitat "revizuirea" în contextul recunoaşterii hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 302/2004.

În susţinerea cererii, petentul a arătat că la data de 10.08.2019 a primit şi luat la cunoştinţă dovada de comunicare a hotărârii privind cererea sa de transfer într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 20 de ani închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 15/2012 din 19.09.2013 a Curţii de Apel cu Juraţi din Milano, Republica Italiană, definitivă la data de 03.12.2013, însă pe această dovadă - din pricina faptului că este analfabet şi nici nu i s-a oferit un interpret - a bifat, dintr-o eroare de comunicare, rubrica "nu declar apel", ceea ce a condus la rămânerea definitivă a refuzului transferului său în România.

În faţa instanţei, apărătorul ales al petentului a precizat că în opinia sa actul introductiv de instanţă ar trebui calificat drept o cerere de transfer al persoanei condamnate pentru executarea pedepsei privative de libertate în România.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că prin Sentinţa penală nr. 77 din 19 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea formulată de către autorităţile judiciare italiene, privind transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 de ani închisoare aplicata prin Sentinţa penală nr. 15/2012 din 19.09.2013 a Curţii de Apel cu Juraţi din Milano, Republica Italiană, definitivă la data de 03.12.2013, pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni, reducerea şi menţinerea în stare de sclavie a altor persoane, favorizarea şi exploatarea activităţii de prostituţie desfăşurată de alte persoane şi trafic de fiinţe umane, fapte prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 416 alin. (1), art. 110, art. 81 alin. (2), art. 600, art. 600 bis, art. 601 din C. pen. italian şi art. 3 pct. 8 şi art. 4 pct. 7 din Legea nr. 75/1958.

În vederea soluţionării cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2018, Curtea a solicitat autorităţilor italiene, prin încheierea din 31.01.2019, să precizeze dacă sunt de acord cu recunoaşterea parţială a Sentinţei penale nr. 15/2012 din 19.09.2013 a Curţii de Apel cu Juraţi din Milano, Republica Italiană, rămasă definitivă la data de 3.12.2013, avându-se în vedere ca A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 762/21.10.2013 de către Tribunalul Bucureşti la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen., în ceea ce priveşte actul material privind pe partea vătămată B., act pentru care a fost condamnat şi prin sentinţa penală a autorităţilor judiciare italiene în baza căreia s-a solicitat transferul.

Autorităţile judiciare italiene prin Ministerul Public din Republica Italiană au răspuns ca nu sunt de acord cu recunoaşterea parţială a Sentinţei penale nr. 15/2012 din 19.09.2013 a Curţii de Apel cu Juraţi din Milano, Republica Italiană, rămasă definitivă la data de 3.12.2013, Curtea de Apel Bucureşti investită cu soluţionarea cauzei constatând, astfel, incidenţa motivului de refuz prevăzut de art. 151 alin. (1) lit. a) rap. la art. 154 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Instanţa a constatat faptul că potrivit înscrisului redactat în limba română, aflat la Dosarul nr. x/2020, petentul a precizat că nu declară apel împotriva sentinţei penale anterior menţionate

În ceea ce priveşte cererea dedusă judecăţii, prima instanţă a constatat faptul că aceasta a fost calificată de către petent ca fiind revizuire, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen.. şi recalificată de către apărătorul ales al petentului drept o nouă cerere de transfer al persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 20 de ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 15/2012 din 19.09.2013 a Curţii de Apel cu Juraţi din Milano, Republica Italiană, definitivă la data de 03.12.2013, declanşarea procedurii într-o astfel de situaţie putând fi efectuată exclusiv de către autoritatea statului emitent prin înaintarea hotărârii şi a certificatului prevăzut în anexa nr. 5 din Legea nr. 302/2004, către autoritatea centrală română.

În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, cererea petentului condamnat A..

Împotriva acestei soluţii, petentul condamnat A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15.06.2021, când s-a stabilit prim termen de judecată la data de 22.06.2021, ocazie cu care pricina a fost amânată pentru termenul din 21.09.2021 în vederea citării apelantului condamnat A..

Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 21.09.2021, s-au luat concluziile părţilor, susţinerile acestora fiind pe larg expuse în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că apelantul condamnat A., în prezent deţinut în Penitenciarul Viterbo, Roma, Italia, s-a adresat instanţei cu o cerere de revizuire în legătură cu transferul său în România în vederea continuării executării pedepsei cu închisoarea, menţionând că din eroare nu a declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 77/F din 19.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Prin urmare, obiectul cererii de revizuire formulate de petentul condamnat îl constituie Sentinţa penală nr. 77/F din 19.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin neapelare, prin care, a fost respinsă cererea formulată de către autorităţile judiciare italiene privind transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 de ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 15/2012 din 19.09.2013 a Curţii de Apel cu Juraţi din Milano, Republica Italiană, definitivă la data de 03.12.2013, petentul condamnat A. solicitând revizuirea acestei hotărâri şi să se dispună transferul său într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei ce i-a fost aplicată, invocând motive de ordin familial.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Atât din conţinutul prevederilor menţionate, cât şi din precizările făcute în alin. (2) - (5) ale art. 453, cu privire la condiţiile în care cazurile reglementate la art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

În acest sens este şi Decizia nr. 17/19.03.2007, prin care a fost soluţionat un recurs în interesul legii în această materie, în condiţiile vechiul C. proc. pen., soluţie care însă îşi păstrează pe deplin valabilitatea şi în cadrul actualei legislaţii.

Astfel, revizuirea se poate solicita numai împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, aspect ce nu este incident în prezenta cauză în condiţiile în care prin hotărârea a cărei revizuire se cerere, s-a dispus, în baza art. 151 alin. (1) lit. a) rap. la art. 154 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, respingerea cererii formulate de către autorităţile judiciare italiene, privind transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 de ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 15/2012 din 19.09.2013 a Curţii de Apel cu Juraţi din Milano, Republica Italiană, definitivă la data de 03.12.2013.

Aşadar, conform legii, sentinţa penale nr. 77/F din 19.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2018 nu face parte din categoria hotărârilor ce pot fi supuse examinării pe calea extraordinară de atac a revizuirii.

Totodată, se constată că prin cererea de revizuire de faţă, apelantul condamnat A. nu a indicat niciun motiv de revizuire dintre cele expres prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., în realitate fiind nemulţumit de soluţia instanţei prin care s-a respins cererea de transfer într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei, situaţie care însă nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire expres reglementate de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) din C. proc. pen., anterior menţionate. Deopotrivă, împrejurarea că din eroare nu a declarat apel la momentul când i s-a comunicat hotărârea de respingere a transferului său în România, nu constituie un motiv de revizuire a sentinţei judecătoreşti în discuţie.

În ceea ce priveşte solicitarea privind recalificarea cererii ca fiind o nouă cerere de transfer în România în vederea continuării executării pedepsei, aceasta nu poate face obiectul prezentei cauze, în speţă, aşa cum s-a arătat, fiind vorba de o cerere de revizuire a hotărârii definitive prin care s-a refuzat transferul persoanei condamnate în România, şi nu o solicitare a statului emitent prin care se transmite hotărârea judecătorească şi certificatul prevăzut în anexa nr. 5 din Legea nr. 302/2004, în cadrul procedurii prevăzute de art. 164 şi 165 din Legea nr. 302/2004.

Concluzionând, Înalta Curte constată că prezenta cerere formulată de persoana condamnată A. prin care solicită revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care s-a dispus respingerea cererii formulate de autorităţile judiciare străine de transfer a persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei cu închisoarea stabilită prin hotărârea de condamnare, nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) din C. proc. pen.

Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală şi temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 65/F din data de 23 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În raport cu soluţia dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 65/F din data de 23 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2021.

GGC - GV