Appeal over second annulment motion held inadmissible; 2021 appeal ruling and conviction stand

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin Sentinţa penală nr. 899 din 07.08.2020 pronunţată în Dosarul penal nr. x/2017, Judecătoria Bacău a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de inculpatul A. cu privire la cercetarea legalităţii:

a) Certificatului de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

b) Certificatului de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

c) Certificatului de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a respins excepţia de nelegalitate invocată de inculpatul A. cu privire la:

a) Certificatul de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

b) Certificatul de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

c) Certificatul de înregistrare fiscală seria x nr. x eliberat de ANAF.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul A.:

- la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege (9 acte materiale), prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. rap. la art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (fapte săvârşite în perioada 2013 - 2014);

- la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaţilor din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege (12 acte materiale), prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (fapte săvârşite în perioada 2013 - 2014).

A constatat că infracţiunile judecate în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile judecate prin:

- Sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a ÎCCJ, secţia penală.

- Sentinţa penală nr. 382/11.03.2016 pronunţată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curţii de Apel Galaţi.

În baza art. 105 alin. (1) din C. pen. a anulat liberarea condiţionată menţinută prin Sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a ÎCCJ, secţia penală.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen. (fapte săvârşite în perioada 2011 - 2012), aplicată prin Sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală;

- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969, aplicată prin Sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 5 C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău;

- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 382/11.03.2016 pronunţată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curţii de Apel Galaţi, şi repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) - (3) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) din C. pen. 1969 şi art. 5 din C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 382/11.03.2016 pronunţată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curţii de Apel Galaţi;

- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969, aplicată prin Sentinţa penală nr. 382/11.03.2016 pronunţată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curţii de Apel Galaţi;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău;

- pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1631/01.07.2014 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curţii de Apel Bacău.

În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 40 alin. (1) rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. contopeşte pedepsele menţionate la pct. 1 şi 2 cu cele anterioare, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care adaugă 1/3 din celelalte pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen. (corespondentul conform Noului C. pen. a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. 1969).

În baza art. 40 alin. (3) din C. pen. a scăzut din pedeapsa aplicată:

- perioada reţinerii şi arestării preventive de la 08.05.2013 la 11.06.2013 şi perioada executată de la 18.12.2014 la 18.08.2016 (Sentinţa penală nr. 17/01.03.2016 a Curţii de Apel Iaşi).

- perioada executată de la 27.03.2017 la 19.04.2017 (în baza Sentinţei penale nr. 382/11.03.2016 a Judecătoriei Bacău).

În baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 a scăzut din pedeapsa aplicată 102 zile considerate executate, calculate pentru perioadele 18.12.2014 - 18.08.2016 şi 27.03.2017 - 19.04.2017, cu luarea în considerare a faptului că inculpatul a fost despăgubit cu suma de 3.000 euro de Statul Român în baza unei hotărâri CEDO pronunţată la data de 09.04.2015 pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie.

A dispus desfiinţarea formelor de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 17/01.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 251/A/30.06.2017 a ÎCCJ, secţia penală, şi Sentinţei penale nr. 382/11.03.2016 pronunţată de Judecătoria Bacău, în Dosarul nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 329/A/23.07.2017 a Curţii de Apel Galaţi, şi emiterea unor noi forme de executare conform prezentei hotărâri.

2. Prin Decizia penală nr. 166/17.02.2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 Curtea de Apel Bacău, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 899 din 07.08.2020 a Judecătoriei Bacău, pronunţată în Dosarul penal nr. x/2017

Nemulţumit de soluţia pronunţată de instanţa de apel, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 426 lit. a), b), d), e), f) şi h) din C. proc. pen.

3. Prin Decizia penală nr. 570/2021 din data de 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 166/17.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că A. şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 426 lit. a), b), d), e), f) şi h) din C. proc. pen.

Totodată, Curtea a constatat că nu sunt întrunite cazurile de contestaţie în anulare antemenţionate, deşi s-au invocat în mod formal aceste dispoziţii legale.

A reţinut că doctrina şi jurisprudenţa au consacrat, constant, că acest remediu procesul are o natură juridică mixtă, fiind o cale de atac de retractare, care pune instanţa în situaţia de a verifica, ea însăşi, condiţiile legale în care a dat hotărârea şi, dacă este cazul, de a o infirma, fără însă a-şi putea extinde controlul asupra legalităţii sau temeiniciei soluţiei pronunţate.

Cu privire la cazul prevăzut la art. 426 lit. a) teza I din C. proc. pen. curtea a reţinut că acesta vizează situaţia în care, prin exercitarea contestaţiei în anulare este înlăturată încălcarea, cu ocazia judecăţii în apel, a dreptului la un proces echitabil al părţii în privinţa garanţiilor dreptului la apărare, a dreptului de a participa personal la dezbateri, a încălcării principiilor contradictorialităţii şi al egalităţii armelor, a dreptului de a propune probe.

S-a apreciat a fi necesar ca procedura de citare a părţii la judecata apelului să nu fi fost îndeplinită deloc, ori a fost îndeplinită doar la o parte dintre adresele de citare indicate de inculpat sau să fi fost viciată, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 420 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. potrivit cărora, judecata apelului se face cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate, prezenţa inculpatului aflat în stare de deţinere care nu a solicitat judecata în lipsă fiind obligatorie.

Din actele dosarului, curtea a constatat că la judecarea apelului contestatorul A. a fost legal citat. Astfel, acesta s-a prezentat la termenul din 15.01.2021, având termen în cunoştinţă pentru cel din 04.02.2021, când au avut loc dezbaterile asupra fondului apelului.

În acest sens a apreciat că dispoziţiile art. 426 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen. are ca scop garantarea dreptului la un proces echitabil al persoanei ce s-a aflat în situaţia de a nu se prezenta la judecarea cauzei apelului din cauza unor împrejurări excepţionale, fiind necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- partea legal citată în apel să fi lipsit de la judecarea apelului din cauza unei imposibilităţi obiective (caz fortuit sau forţă majoră) de a se prezenta;

- partea să nu fi putut înştiinţa instanţa prin niciun mijloc de comunicare (telefon, fax, poştă electronică) despre această împiedicare.

Evaluarea atât a imposibilităţii de prezentare, cât şi a celei de încunoştinţare trebuie realizată în concreto, iar nu abstract, prin raportare la nivelul de pregătire, cunoştinţe sau înzestrare tehnică a părţii.

S-a arătat că la termenul de judecată din 15.01.2021, după soluţionarea unor cereri de probe, apelantul inculpat nu a fost de acord să dea declaraţie, deşi era prezent şi avea posibilitatea legală să uzeze de acest drept, iar la solicitarea apelantului inculpat şi a avocatului său, s-a mai acordat un termen pentru audierea inculpatului în apel, astfel că numai pentru acest motiv a fost amânată judecata pentru termenul din 17.02.2021, termen la care inculpatul nu s-a mai prezentat, invocând ca justificare, din nou motive medicale, deşi din copia concediului medical depus la dosar nu rezultă că boala de care suferă este una gravă, care să necesite spitalizare, (situaţie ce rezultă şi din examinarea codului medical - 651- alte atingeri ale discurilor intervertebrale), afecţiune invocată şi la termenul anterior (diagnostic lombosciatică acută), neaşteptate şi care să-l fi pus pe inculpat în situaţia de a nu suporta transportul până la sediul instanţei, iar pe de altă parte avocatul ales al inculpatului a înştiinţat instanţa de apel că a reziliat contractul de asistenţă juridică, situaţie despre care avocatul a arătat că a înştiinţat şi apelantul.

În raport cu cele menţionate anterior, Curtea a apreciat că apelantul inculpat nu s-a aflat într-o situaţie care să-l fi pus în imposibilitatea de a se prezenta la instanţa de apel, din actele medicale depuse nerezultând o asemenea situaţie, (fără a fi echivalentă cu forţă majoră).

Mai mult, instanţa a reţinut că A. a încunoştinţat instanţa despre pretinsa imposibilitate de prezentare, instanţa de apel apreciind că boala de care suferă nu este una gravă, care să necesite spitalizare, afecţiune invocată şi la un termenul anterior şi care să-l fi pus pe inculpat în situaţia de a nu suporta transportul până la sediul instanţei.

Cu privire la cazul prevăzută art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanţa a apreciat că presupune tot o eroare de procedură, constând în omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. e)-h), j) din C. proc. pen., pentru care existau probe în cauză, iar nu o eroare de judecată, deoarece rolul acestui caz de anulare nu este acela de a înlătura greşita interpretare şi aplicare a legii în ipoteza în care instanţa a dezbătut şi analizat incidenţa cazului de încetare a procesului penal în cadrul hotărârii ce a intrat în puterea lucrului judecat.

Instanţa a mai arătat că motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanţei de apel de a judeca şi nu pe modul în care aceasta a examinat şi motivat neincidenţa cazului de încetare a procesului penal. Numai în situaţia în care instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cauzei de încetare a procesului penal referitor la existenţa autorităţii de lucru judecat - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluţia de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunţare imputabilă instanţei care, prejudiciind interesele legitime ale părţii, îi dă dreptul să formuleze contestaţie în anulare.

A interpreta altfel acest caz de contestaţie în anulare ar însemna transformarea contestaţiei în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, într-un apel deghizat, permiţându-se, contrar legii, pronunţarea unei soluţii diametral opuse, exclusiv pe baza unei interpretări diferite date aceloraşi elemente avute în vedere de instanţa de apel, de către judecători din cadrul aceleiaşi instanţe.

S-a apreciat că o nouă analiză a fondului cauzei poate fi dispusă, exclusiv, în ipoteza în care în cadrul contestaţiei în anulare apar elemente noi circumscrise unei erori de procedură a instanţei de apel, pornindu-se, în mod obligatoriu, de la principiul prezumţiei legalităţii hotărârilor judecătoreşti.

Ca atare, orice aspect care a fost pus în discuţia părţilor de către instanţa de apel sau instanţa de fond şi cu privire la care s-au pronunţat definitiv constituie o chestiune care intră în puterea lucrului judecat, neputând fi invocată ca şi caz de contestaţie în anulare.

În acest context s-a apreciat că o interpretare contrară a textului de lege ar echivala, pe de-o parte, cu o abatere de la doctrina şi jurisprudenţa constantă în sistemul nostru de drept penal, astfel cum s-a arătat anterior, iar, pe de altă parte, ar schimba natura juridică a contestaţiei în anulare dintr-o cale extraordinară de atac într-o cale ordinară de atac, adică în exercitarea unui nou control judiciar asupra fondului cauzei, prin posibilitatea reexaminării legalităţii şi temeiniciei soluţiei instanţei de apel care, pe baza probelor de la dosar, a examinat şi motivat lipsa incidenţei cauzei de încetare a procesului penal.

În continuare, s-a reţinut că în acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 10/2017, stabilind că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal.

Curtea a constatat că în speţă, instanţa de fond şi implicit instanţa de apel (care şi-a însuşit motivarea primei instanţe) s-a pronunţat asupra cazului de încetare a procesului penal privind existenţa autorităţii de lucru de judecat, apreciind că nu există hotărâri definitive cu privire la fondul cauzei deduse care să atragă o dublă procedură de sancţionare în materie penală a contestatorului, astfel că acest motiv de contestaţie în anulare nu mai poate fi reanalizat, constituind o chestiune care a intrat în puterea lucrului judecat.

Cu privire la cazul prevăzut la art. 426 lit. d) din C. proc. pen., Curtea de Apel Bacău a arătat că partea are posibilitatea de a invoca lipsa de imparţialitate a completului în cursul judecăţii, iar în măsura în care aceasta a fost definitiv tranşată de un alt complet, prin respingerea, ca nefondată, a cererii de recuzare/abţinere, este inadmisibilă formularea unei contestaţii în anulare prin care se urmăreşte în realitate obţinerea unei reevaluări a soluţiei pronunţate prin încheierea prin care în cursul judecăţii a fost statuată respectarea exigenţelor de imparţialitate cu privire la completul de judecată.

În continuare, Curtea a arătat că legea instituie o prezumţie de imparţialitate în judecarea unei cauze penale, înlăturând de la judecarea acelei cauze pe acei judecători care, datorită altor calităţi procesuale pe care le-au avut anterior în acea cauză, ar putea căpăta o orientare preconcepută spre o anumită soluţie sau, datorită unor împrejurări personale, ar putea fi înclinaţi să favorizeze una din părţile din proces.

Însă, s-a constatat că în prezenta cauză nu există date care ar naşte credinţa rezonabilă pentru un observator obiectiv că cei doi judecători învestiţi cu soluţionarea apelului inculpatului nu au trimis, cu rea-voinţă, spre soluţionare o cerere de recuzare cuprinsă într-un înscris aproape indescifrabil.

Curtea a apreciat că nu echivalează cu vreo minimă dovadă care să nască suspiciunea că imparţialitatea judecătorilor este afectată pentru a fi incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi nici nu se configurează existenţa vreunui alt caz de incompatibilitate.

Cu privire la cazul prev. de art. 426 lit. e) din C. proc. pen., instanţa a reţinut că, potrivit art. 364 din C. proc. pen., prezenţa inculpatului este obligatorie în cazul în care acesta este privat de libertate, cu excepţia situaţiei în care inculpatul a solicitat judecata în lipsă, în cauza pendinte contestatorul aflându-se în stare de libertate, astfel că participarea sa la judecarea apelului nu era obligatorie.

Cu privire la cazul prevăzut la art. 426 lit. f) din C. proc. pen., instanţa a apreciat că acesta constituie motiv de contestaţie în anulare numai când judecarea cauzei a avut loc în lipsa avocatului inculpatului în cazurile de asistenţă juridică obligatorie potrivit art. 90 din C. proc. pen.

În continuare, a reţinut că, din actele şi lucrările dosarului reiese că inculpatul contestator nu s-a aflat în niciunul din cazurile prevăzute de dispoziţiile legale menţionate mai sus - era major, se afla în stare de libertate, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond este închisoarea mai mică de 5 ani. De asemenea, a reţinut că, în cauză s-au acordat mai multe termene de judecată la solicitarea expresă a inculpatului apelant şi astfel a fost amânată judecata apelului pentru pregătirea apărării şi angajare apărător.

Cu privire la cazul prevăzut la art. 426 lit. h) din C. proc. pen., Curtea a apreciat că acest motiv de contestaţie în anulare nu va fi incident în cazul în care instanţa a asigurat prezenţa inculpatului în scopul audierii sale, în ipoteza în care inculpatul a solicitat audierea la un termen ulterior, instanţa amânând în acest sens judecata pentru a se proceda la ascultarea acestuia la următorul termen, la care s-a constatat că absenţa inculpatului nu a fost justificată de motive obiective

La termenul de judecată din 15.01.2021, după soluţionarea unor cereri de probe, apelantul inculpat nu a fost de acord să dea declaraţie, deşi era prezent şi avea posibilitatea legală să uzeze de acest drept, în cauză acordându-se un nou termen, la solicitarea expresă a apelantului inculpat şi a avocatului său, numai pentru acest motiv fiind amânată judecata cauzei pentru termenul din 17.02.2021, termen la care inculpatul nu s-a mai prezentat, invocând ca justificare din nou motive medicale, deşi din copia concediului medical depus la dosar nu rezulta că boala de care suferă este una gravă, care să necesite spitalizare şi care l-ar fi pus pe inculpat în situaţia de a nu suporta transportul până la sediul instanţei, iar pe de altă parte avocatul ales al inculpatului a înştiinţat instanţa de apel că a reziliat contractul de asistenţă juridică, situaţie despre care avocatul a arătat că a înştiinţat şi apelantul.

Pentru considerentele expuse, Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare promovată de contestatorul A..

Împotriva Deciziei penale nr. 570/2021 din data de 30 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat apel contestatorul A..

În motivarea scrisă a căii de atac a solicitat rectificarea hotărârii apelate, invocând nulitatea absolută a încheierii de dezbateri şi a Sentinţei penale nr. 570/2021, deoarece instanţa a încălcat prevederile art. 432 alin. (3) din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 septembrie 2021 primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 16 septembrie 2021, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac.

Examinând apelul formulat, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acestuia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibil şi va fi respins ca atare, pentru considerentele următoare:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Totodată, conform art. 550 alin. (1) coroborat cu art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestaţiei sau apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

Înalta Curte constată că este învestită cu soluţionarea apelului exercitat de condamnatul A. împotriva unei decizii pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată de art. 431 din C. proc. pen., formulată împotriva Deciziei penale nr. 166/17.02.2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 Curtea de Apel Bacău, hotărâre pronunţată de către instanţa de apel, ca ultim grad de jurisdicţie ordinară.

Dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., potrivit cărora "sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt aplicabile numai în procedura de judecare a contestaţiei în anulare, în cazul admiterii acesteia, al desfiinţării hotărârii şi al rejudecării apelului sau al rejudecării cauzei după desfiinţare, după parcurgerea examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare şi după admiterea acesteia, nefiind incidente în cauza de faţă.

De altfel, în considerentele Deciziei nr. 5/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a reţinut că hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

Ca atare, decizia atacată de contestator este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunţată.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 570/2021 din data de 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 570/2021 din data de 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 septembrie 2021.

GGC - CT