Corruption convictions upheld in illegal land restitution scheme; cassation appeals rejected as unfounded.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeals in cassation filed by the defendants against the appellate decision, thereby upholding the convictions and all other dispositions of the appellate judgment. The case involved a criminal prosecution for corruption and abuse of office in connection with the illegal restitution of land from the public domain of the Municipality of Constanța, involving notaries, local officials, and third-party beneficiaries, with the appellate court having convicted the defendants for continuous abuse of office, forming an organized criminal group, and related offenses, while also ordering the annulment of documents, the restoration of property to the public domain, and confiscations. The Court held that the appellants' grounds for cassation, which alleged that the offenses were not provided for by criminal law, were unfounded because they largely sought to challenge the factual findings and the assessment of evidence, which is not permissible in this extraordinary appeal; the Court found the defendants' conduct, as established, met the objective elements of the offenses, that the offenses had not been decriminalized, and that the legal basis, including the applicable provisions of the Criminal Code on abuse of service and organized crime, was correctly applied.
Legislator headnote
AI generatedart. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 2481 din C. pen, art. 41 alin. (2) din C. pen, art. 5 din C. pen, art. 861 din C. pen, art. 862 din C. pen; Corruption convictions upheld in illegal land restitution scheme; cassation appeals rejected as unfounded: The case involved a criminal prosecution for corruption and abuse of office in connection with the illegal restitution of land from the public domain of the Municipality of Constanța, involving notaries, local officials, and third-party beneficiaries, with the appellate court having convicted the defendants for continuous abuse of office, forming an organized criminal group, and related offenses, while also ordering the annulment of documents, the restoration of property to the public domain, and confiscations. The Court held that the appellants' grounds for cassation, which alleged that the offenses were not provided for by criminal law, were unfounded because they largely sought to challenge the factual findings and the assessment of evidence, which is not permissible in this extraordinary appeal; the Court found the defendants' conduct, as established, met the objective elements of the offenses, that the offenses had not been decriminalized, and that the legal basis, including the applicable provisions of the Criminal Code on abuse of service and organized crime, was correctly applied.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for rejecting the appeals as unfounded.
Grounds invoked by the appellants, which were analyzed and deemed unfounded in the final decision.
Grounds invoked by appellant O., which were analyzed and deemed unfounded in the final decision.
Full text
Deliberând asupra recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2008, cu privire la recurenţii din prezenta cauză, s-au hotărât următoarele:
1. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul M. la pedeapsa de 4 ani închisoare (pct. "A", "D", "E" din rechizitoriu).
În baza art. 64 - 65 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, toate pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 861 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 862 din C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul că pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Protecţie a victimelor şi reintegrară socială a infractorilor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În temeiul art. 864 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligaţiile care îi revin pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 238 din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute din art. 17 Legea nr. 78/200 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. în art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1), (6) şi (8)din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., cu aplic. art. 121 - 122 lit. d) din C. pen. şi art. 124 din C. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (pct. "A", "D" şi "E" din rechizitoriu).
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b)teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.
2. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct. "E" din rechizitoriu).
În baza art. 64 - 65 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, toate pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 861 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 862 din C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Protecţie a victimelor şi reintegrară socială a infractorilor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În temeiul art. 864 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligaţiile care îi revin pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 238 din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute din art. 17 Legea nr. 78/200 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. în art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2).
În temeiul art. 396 alin. (1), (6) şi (8) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., cu aplic. art. 121 - 122 lit. d) din C. pen. şi art. 124 din C. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (pct. "E" din rechizitoriu).
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.
3. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul R. la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct. "D", "E" din rechizitoriu).
În baza art. 64 - 65 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, toate pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 861 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 862 din C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul că pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Protecţie a victimelor şi reintegrară socială a infractorilor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În temeiul art. 864 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligaţiile care îi revin pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 238 din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute din art. 17 Legea nr. 78/200 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. în art. 289 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2).
În temeiul art. 396 alin. (1), (6) şi (8) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., cu aplic. art. 121 - 122 lit. d) din C. pen. şi art. 124 din C. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (pct. "D" şi "E" din rechizitoriu).
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.
4. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. a fost condamnată inculpata G. la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct. "A", "E" din rechizitoriu).
În baza art. 64 din C. pen. - 65 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsa complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, toate pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 861 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 862 din C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) din C. pen., a fost obligată inculpata că pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Protecţie a victimelor şi reintegrară socială a infractorilor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În temeiul art. 864 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligaţiile care îi revin pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 238 din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute din art. 17 Legea nr. 78/200 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. în art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1), (6) şi (8) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., cu aplic. art. 121 - 122 lit. d) din C. pen. şi art. 124 din C. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpata G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (pct. "A" şi "E" din rechizitoriu).
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitată inculpata G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.
5. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul L. la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct. "E" din rechizitoriu).
În baza art. 64 - 65 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, toate pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 861 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 862 din C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul că pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Protecţie a victimelor şi reintegrară socială a infractorilor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În temeiul art. 864 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligaţiile care îi revin pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 238 din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute din art. 17 Legea nr. 78/200 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. în art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1), (6) şi (8) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen. cu aplic. art. 121 - 122 lit. d) din C. pen. şi art. 124 din C. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. (pct. "E" din rechizitoriu).
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul L. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.
6. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul N. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.
7. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 248 raportat la art. 2481 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.
8. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul T. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 26 din C. pen. raportat la art. 248 raportat la art. 2481 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 26 din C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.
9. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitată inculpata B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 26 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 248 raportat la art. 2481 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.
10. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul O. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 26 din C. pen. rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.
11. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul H. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 26 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.
12. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul J. la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct. "D" din rechizitoriu).
În baza art. 64 - 65 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, toate pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 861 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 862 din C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul că pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Protecţie a victimelor şi reintegrară socială a infractorilor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În temeiul art. 864 din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligaţiile care îi revin pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 386 din C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului J. din art. 25 raportat la art. 246 - 2481 din C. pen. şi art. 25 raportat la art. 289 din C. pen. în art. 26 raportat la art. 289 din C. pen. (un act material).
În temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului J. din art. 25 raportat la art. 289 din C. pen. şi art. 25 raportat la art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., în art. 26 raportat art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (două acte materiale).
În temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului J. din art. 26 raportat la art. 289 din C. pen. (un act material) şi art. 26 raportat la art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (două acte materiale), în art. 26 raportat art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (3 acte materiale).
În temeiul art. 386 din C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului J. din art. 25 raportat art. 26 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. în art. 31 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 25 din C. pen. raportat la art. 26 raportat la art. 289 din C. pen.
În temeiul art. 386 din C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului J. din art. 25 raportat 291 din C. pen. în art. 31 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 25 din C. pen. raportat la art. 291 din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5)din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul J. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 26 raportat la art. 246 - 2481 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul J. pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul J. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1), (6) şi (8) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., cu aplic. art. 121 - 122 lit. d) din C. pen. şi art. 124 din C. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul J. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (3 acte materiale), art. 31 alin. (2) din C. pen. raportat art. 25 din C. pen., raportat la art. 26 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen., art. 31 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 25 din C. pen. raportat la art. 291 din C. pen., art. 26 raportat la art. 289 din C. pen. (pct. "D" din rechizitoriu).
13. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. l-a condamnat inculpatul S. la pedeapsa de 3 ani închisoare (pct. "D" din rechizitoriu).
În baza art. 64 - 65 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. i-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, toate pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 861 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 862 din C. pen.
În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul că pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Protecţie a victimelor şi reintegrară socială a infractorilor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
În temeiul art. 864 din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligaţiile care îi revin pe durata termenului de încercare.
În temeiul art. 386 din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului S. din art. 25 raportat la art. 246 - 2481 din C. pen. şi art. 25 raportat la art. 289 din C. pen. în art. 26 raportat la art. 289 din C. pen. (un act material).
În temeiul art. 386 din C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S. din art. 25 raportat art. 26 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. în art. 31 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 25 din C. pen. raportat la art. 26 raportat la art. 289 din C. pen.
În temeiul art. 386 din C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului S. din art. 25 raportat 291 din C. pen. în art. 31 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 25 din C. pen. raportat la art. 291 din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat art. 26 raportat la art. 246 - 2481 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S. pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1), (6) şi (8) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen. cu aplic. art. 121 - 122 lit. d) din C. pen. şi art. 124 din C. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul S. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 din C. pen., art. 31 alin. (2) din C. pen. raportat art. 25 din C. pen., raportat la art. 26 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen., art. 31 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 25 din C. pen. raportat la art. 291 din C. pen., art. 291 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. (pct. "D" din rechizitoriu).
14. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 386 din C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din art. 246 raportat la art. 2481 şi art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen., în art. 289 din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1), (6) şi (8) din C. proc. pen., art. 16 lit. f) din C. proc. pen., art. 121, 122 lit. d) din C. pen., art. 124 din C. pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289 din C. pen. şi 291 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. pen., art. 16 lit. b)teza a II-a din C. pen. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen.
15. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., rap la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul K. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 2481 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.
16. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., rap la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 2481 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.
17. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., rap la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitată inculpata E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap la art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap la art. 291 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.
18. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., rap la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul Q. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 2481 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 26 din C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap la art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 25 raportat la art. 290, art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap la art. 291 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.
19. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., rap la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitată inculpata P. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap la art. 2481 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 26 din C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap la art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 25 raportat la art. 290, art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap la art. 291 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.
20. S-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen., rap la art. 16 lit. b)teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul F. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen.
S-au menţinut măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., art. 404 alin. (4) din C. proc. pen. şi art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-au desfiinţat, în totalitate, următoarele înscrisuri:
Pct. "A" din rechizitoriu: Dispoziţia Primarului Mun. Constanţa nr. 3694/05.11.2002; Referatul nr. x/05.11.2002 întocmit de Serviciul Juridic din Direcţia Administraţiei Publice Locale; Adresa nr. x/04.11.2002 a Direcţiei Patrimoniu din Primăria Mun. Constanţa; Adresa nr. x/03.07.2002 a Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr. 10/2001;
Pct. "D" din rechizitoriu: Dispoziţia nr. 679/11.03.2004 a Primarului Mun. Constanţa; Referatul nr. x/11.03.2004 al Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 din Primăria Mun. Constanţa; Dispoziţia nr. 796/19.03.2004 a Primarului Mun. Constanţa; Referatul nr. x/19.03.2004 al Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 din Primăria Mun. Constanţa; Dispoziţia nr. 1344/31.05.2004 a Primarului Mun. Constanţa; Referatul nr. x/31.05.2004 al Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 din Primăria Mun. Constanţa; Referatul nr. x/18.02.2004 al Direcţiei Administraţiei Publice Locale din Primăria Mun. Constanţa; Contractul de cesiune de drepturi litigioase nr. 4788/30.09.2002 încheiat la Biroul Notarilor Publici "U., A. şi Asociaţii" Adeverinţa nr. x/08.03.2003 eliberată de BNP "V."
Pct. "E" din rechizitoriu: Dispoziţia nr. 3414/21.12.2004 a Primarului Mun. Constanţa; Referatul nr. x/19.03.2004 al Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 din Primăria Mun. Constanţa.
S-a respins acţiunea civilă a oraşului Năvodari, prin reprezentant legal, că nefondată.
Onorariile avocaţilor din oficiu, în cuantum de 520 RON pentru fiecare inculpat, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.. au fost obligaţi inculpaţii condamnaţi prin prezenta la plata sumei de 5.000 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Unitatea administrativ teritorială oraşul Năvodari, prin primar W., inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., J., L., M., N., R. şi S. şi de petenţii X., Y., SC Z. SA, SC AAAAA. SA şi SC AA. SA.
Prin Decizia penală nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 854 din 15 mai 2001 a primarului Municipiului Constanţa invocată de inculpatul N..
S-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - Oraşul Năvodari, inculpaţii J., BB., CC., DD., EE. şi FF. şi de petenta SC AA. SA împotriva Sentinţei penale nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2008.
S-au extins efectele apelurilor declarate de inculpatele CC., DD., EE. şi FF. şi în privinţa inculpatei GG..
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând:
1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul M. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D, E şi F - Rechizitoriu).
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.
În baza art. 367 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.
În baza art. 38 din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (2) din C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani închisoare, inculpatul M. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul M. pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
2. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B2, C, D şi E - Rechizitoriu).
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen., i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.
În baza art. 367 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.
În baza art. 38 din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (2) din C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatul D. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul D. pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
3. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D şi E - Rechizitoriu).
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.. În baza art. 367 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.
În baza art. 38 din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (2) din C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 1 şi 4 luni închisoare, inculpatul R. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 10 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul R. pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
4. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., a condamnat-o pe inculpata G. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D, E şi F - Rechizitoriu).
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. i-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.
În baza art. 367 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat-o pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. i-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.
În baza art. 38 din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (2) din C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an şi 6 luni închisoare, inculpata G. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.
A făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpata G. pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
5. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 309 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat inculpatul L. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D şi E - Rechizitoriu).
În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din C. pen. i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.
În baza art. 367 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen.
În baza art. 38 din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi art. 45 alin. (2) din C. pen., a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatul L. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.
A făcut aplicarea art. 65 alin. (1) din C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul L. pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
6. În baza art. 248 din C. pen. (1969) raportat la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul N. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A şi B1 - Rechizitoriu).
În temeiul art. 65 din C. pen. (1969) i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi b) din C. pen. (1969), pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II- a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul N. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 861 din C. pen. (1969) şi art. 862 din C. pen. (1969) a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 din C. pen. (1969) pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 864 din C. pen. (1969) a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. (1969).
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul N. pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
7. În baza art. 248 din C. pen. (1969) raportat la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A, B1, B2, C şi D - Rechizitoriu).
În baza art. 65 din C. pen. (1969) i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969), pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. l-a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul I. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul I. pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
8. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) şi de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 din C. pen. (1969) în infracţiunile prevăzute de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 289 din C. pen. (1969), în privinţa inculpatului T..
În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul T. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. A - Rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul T. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 861 din C. pen. (1969) şi art. 862 din C. pen. (1969) a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 863 din C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 864 din C. pen. (1969) a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. (1969).
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul T. pentru complicitate la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 289 din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
9. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), în privinţa inculpatei B..
În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., a condamnat-o pe inculpata B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. A Rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. a condamnat-o pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpata B. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 861 din C. pen. (1969) şi art. 862 din C. pen. (1969) a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 din C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
În baza art. 864 din C. pen. (1969) a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. (1969).
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
10. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), în privinţa inculpatului O..
În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul O. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. B2 - Rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
Î n baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul O. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 861 din C. pen. (1969) şi art. 862 din C. pen. (1969) a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 863 din C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 864 din C. pen. (1969) a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. (1969).
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
11. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), în privinţa inculpatului H..
În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul H. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. C - Rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul H. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 861 din C. pen. (1969) şi art. 862 din C. pen. (1969) a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 7 ani.
În baza art. 863 din C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a). să se prezinte lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 864 din C. pen. (1969) a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. (1969).
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
12. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile prevăzute de art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 26 din C. pen. (1969) cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi de art. 26 din C. pen. (1969) cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) în infracţiunile prevăzute de art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 26 din C. pen. (1969) cu referire la art. 248 din C. pen. (1969) şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), în privinţa inculpatului J..
În baza art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 26 din C. pen. (1969) cu referire la art. 248 din C. pen. (1969) şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat inculpatul J. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru instigare la complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).
În baza art. 65 din C. pen. (1969) i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).
În baza art. 65 din C. pen. (1969) i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969) şi art. 35 alin. (3) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul J. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul J. pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 246 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 26 din C. pen. (1969), cu referire la art. 246 din C. pen. (1969) şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 26 din C. pen. (1969) cu referire la art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 291 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
A trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), reţinută în sarcina inculpatului J..
13. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 din C. pen. (1969) cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), în privinţa inculpatului S..
În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).
În baza art. 65 din C. pen. (1969) i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul S. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul S. pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 246 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen.. uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 26 din C. pen. (1969), cu referire la art. 246 din C. pen. (1969) şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la complicitate la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 26 din C. pen. (1969) cu referire la art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 291 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
14. În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (pct. D - Rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 81 din C. pen. (1969) şi art. 82 din C. pen. (1969) a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. (1969).
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din C. pen. (1969) raportat la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
15. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 din C. pen. (1969) cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), în privinţa inculpatului K..
În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul K. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).
În baza art. 65 din C. pen. (1969) i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul K. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
16. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 din C. pen. (1969) cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), în privinţa inculpatului C..
În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).
În baza art. 65 din C. pen. (1969) i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969) şi art. 35 alin. (1) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul C. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
17. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din C. pen. (1969) şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), în privinţa inculpatei E..
În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din C. pen. (1969) şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., a condamnat-o pe inculpata E. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. D - Rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., a condamnat-o pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate prin prezenta, inculpata E. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 81 din C. pen. (1969) şi art. 82 din C. pen. (1969) a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. (1969).
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpata E. pentru infracţiunile de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. şi uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
18. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din C. pen. (1969) şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), în privinţa inculpatului Q..
În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din C. pen. (1969) şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. l-a condamnat pe inculpatul Q. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. E - Rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe aceeaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul Q. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul Q. pentru complicitate la fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 290 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
19. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din C. pen. (1969) şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), în privinţa inculpatei P..
În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 din C. pen. (1969) şi art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., a condamnat-o pe inculpata P. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. E - Rechizitoriu).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. a condamnat-o pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969) şi art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpata P. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 861 din C. pen. (1969) şi art. 862 din C. pen. (1969) a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 863 din C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, inculpata se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a). să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta; b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
În baza art. 864 din C. pen. (1969) a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. (1969).
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpata P. pentru complicitate la fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 291 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 din C. pen. (1969) raportat la art. 290 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
20. În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), în privinţa inculpatului F..
În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe inculpatul F. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (pct. A, B1, B2, C, D - Rechizitoriu).
În baza art. 65 din C. pen. (1969) i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. (1969).
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
În baza art. 65 din C. pen. (1969) i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. (1969), pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969) şi art. 35 alin. (3) din C. pen. (1969), a contopit pedepsele aplicate prin decizie, inculpatul F. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a, b) şi c) din C. pen. (1969).
A făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. (1969).
În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. a încetat procesul penal faţă de inculpatul F. pentru infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
A constatat că persoanele vătămate Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. a desfiinţat următoarele înscrisuri: referatul nr. x din 05 noiembrie 2002 al Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 (în parte); dispoziţia nr. 3694 din 05 noiembrie 2002 emisă de primarul Municipiului Constanţa (în parte); adresa din 04 noiembrie 2002 a Direcţiei Patrimoniului - Primăria Municipiului Constanţa (în parte); adresa din 05 septembrie 2002 a Direcţiei Patrimoniului - Primăria Municipiului Constanţa (în parte); înscrisul olograf înregistrat la Primăria Municipiului Constanţa sub nr. x din 04 februarie 2002; rapoartele de evaluare întocmite de inculpatul F., în luna octombrie 2002, aflate în filele x, d.u.p. (în parte); adresa din 29 octombrie 2002 a Direcţiei Patrimoniului - Primăria Municipiului Constanţa (în parte); adresa din 30 octombrie 2002 a Direcţiei Patrimoniului - Primăria Municipiului Constanţa (în parte); referatul nr. x din 11 noiembrie 2002 al Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 (în parte); dispoziţia nr. 3750 din 12 noiembrie 2002 emisă de primarul Municipiului Constanţa (în parte); dispoziţia nr. 577 din 27 martie 2003 emisă de primarul Municipiului Constanţa (în parte); rapoartele de evaluare întocmite de inculpatul F., în luna octombrie 2002, aflate în filele x; filele x; filele x, d.u.p. (în parte); raportul nr. x din 15 aprilie 2003 al Direcţiei Patrimoniului - Primăria Municipiului Constanţa (în parte); referatul nr. x din 15 aprilie 2003 al Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 (în parte); dispoziţia nr. 835 din 18 aprilie 2003 emisă de primarul Municipiului Constanţa (în parte); rapoartele de evaluare întocmite de inculpatul F., în luna aprilie 2003, aflate în filele x; filele x, d.u.p. (în parte); adresa din 14 octombrie 2003 a Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001; referatul nr. x/2545 din 24 octombrie 2003 al Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001; referatul nr. x din 13 noiembrie 2003 al Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001; referatul nr. x din 08 decembrie 2003 al Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001; raportul nr. x din 23 octombrie 2003 al Direcţiei Patrimoniului - Primăria Municipiului Constanţa; raportul nr. x din 11 noiembrie 2003 al Direcţiei Patrimoniului - Primăria Municipiului Constanţa; raportul nr. x din 04 decembrie 2003 al Direcţiei Patrimoniului - Primăria Municipiului Constanţa; dispoziţia nr. 2992 din 29 octombrie 2003 emisă de primarul Municipiului Constanţa; dispoziţia nr. 3135 din 13 noiembrie 2003 emisă de primarul Municipiului Constanţa; dispoziţia nr. 3332 din 09 decembrie 2003 emisă de primarul Municipiului Constanţa; rapoartele de evaluare întocmite de inculpatul F., în luna octombrie 2003, aflate în d.u.p. (în parte); adeverinţa nr. x din 08 martie 2004 întocmită de inculpata V. (în totalitate); declaraţia de notorietate nr. 1031 din 05 martie 2004 autentificată de inculpata V.; cererea nr. x din 08 martie 2004 înregistrată la BNP V. (în totalitate); contractul de cesiune nr. x din 30 septembrie 2002 autentificat de inculpatul A., precum şi contractele de cesiune nr. x din 14 ianuarie 2004, nr. 105 din 14 ianuarie 2004 şi nr. 106 din 14 ianuarie 2004; contractul de cesiune nr. x din 10 martie 2003 autentificat de BNP HH.
şi II.; referatul nr. x din 11 martie 2004 al Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001; referatul nr. x din 19 martie 2004 al Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001; referatul nr. x din 31 mai 2004 al Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001; dispoziţia nr. 679 din 11 martie 2004 emisă de primarul Municipiului Constanţa; dispoziţia nr. 796 din 19 martie 2004 emisă de primarul Municipiului Constanţa; dispoziţia nr. 1344 din 31 mai 2004 emisă de primarul Municipiului Constanţa; adresa din 10 martie 2004 a Direcţiei Patrimoniului - Primăria Municipiului Constanţa; adresa din 19 martie 2004 a Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001; adresa din 11 mai 2004 a Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001; rapoartele de evaluare întocmite de inculpatul F., în luna martie 2004, aflate în fila x şi fila x d.u.p. (în parte); referatul nr. x din 16 decembrie 2004 al Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001; referatul nr. x din 15 iulie 2005 al Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001; dispoziţia nr. 3414 din 21 decembrie 2004 emisă de primarul Municipiului Constanţa; dispoziţia nr. 2537 din 15 iulie 2005 emisă de primarul Municipiului Constanţa; contractul de cesiune nr. x din 23 august 2004 autentificat de inculpata E.; contractul de cesiune nr. x din 23 decembrie 2004 autentificat de inculpata E.;
înscrisul olograf înregistrat la Primăria Municipiului Constanţa sub nr. x din 18 ianuarie 2002; adresa din 07 decembrie 2004 a Comisiei de punere în aplicarea Legii nr. 10/2001; adresa din 01 iunie 2005 a Comisiei de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001; rapoartele de evaluare întocmite de inculpatul F., în luna decembrie 2004, aflate în filele x d.u.p. (în parte); adresa R nr. x din 30 noiembrie 2004 a Direcţiei Patrimoniului - Primăria Municipiului Constanţa; adresa R nr. x din 30 noiembrie 2004 a Direcţiei Patrimoniului - Primăria Municipiului Constanţa; adresa R nr. x din 06 iunie 2006 a Direcţiei Patrimoniului - Primăria Municipiului Constanţa; adresa R nr. x din 06 iunie 2006 a Direcţiei Patrimoniului - Primăria Municipiului Constanţa;
încheierea nr. x din 07 iunie 2006 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa (în parte);
încheierea nr. x din 07 iunie 2006 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa (în parte).
S-a constatat că terenurile cu privire la care s-a intabulat dreptul de proprietate, prin încheierile nr. x din 07 iunie 2006 şi nr. x din 7 iunie 2006 ale Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, în favoarea Municipiului Constanţa, aparţin domeniului public al Statului Român, urmând că Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant, să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor bunuri imobile.
În baza art. 397 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 256 din C. proc. pen. şi art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul revenirii următoarelor terenuri în domeniul public al statului sau, după caz, în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Constanţa: - teren intravilan, în suprafaţă de 412,21 mp, situat în Constanţa, Zona Compozitorilor-Baba Novac, lot x, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x; - teren intravilan, în suprafaţă de 440,12 mp, lot x, situat în Constanţa, Zona JJ., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x; - teren intravilan, în suprafaţă de 441,74 mp, lot x, situat în Constanţa, Zona JJ., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 4.406,58 mp, situat în Staţiunea Mamaia, zona "KK.", pe malul Lacului Sutghiol, nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x, rezultat din dezmembrarea lotului cu nr. cadastral x, în suprafaţă de 8.307,80 mp, intabulat în CF nr. x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 3.901,20 mp, situat în Staţiunea Mamaia, zona "KK.", pe malul Lacului Sutghiol, Nr. cadastral 325/, intabulat în CF nr. x, rezultat din dezmembrarea lotului cu nr. cadastral x, în suprafaţă de 8.307,80 mp. intabulat în CF nr. x, în care a fost transnotat din CF nr. x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 500 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Ion Raţiu, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 500 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Ion Raţiu, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 332,5 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, str. x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 13.480 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, DN3A lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 200 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, LL.; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2518,10 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C4; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2660,50 mp, intabulat în CF nr. x,cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C3 - lotul x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2308,81 mp, intabulat în CF nr. x cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C3 - lotul x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1960,65 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C3 - lotul x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2374,55 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C3 - lotul x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1168,59 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C1 - lotul x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1532,93 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C1 - lotul x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1267,23 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, CI-lotul x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1267,23 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, C1 - lotul x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 827,28 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, str. x - lângă locul de joacă; - terenul intravilan, în suprafaţă de 256,53 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, str. x; - terenul intravilan, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, str. x cu Bd. x, cu excepţia suprafeţei de 1200 mp aparţinând Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" SA - Sucursala Regionalei de Căi Ferate Constanţa, conform Sentinţei civile nr. 9620 din 24 septembrie 2014 a Judecătoriei Constanţa, definitivă Prin Decizia civilă nr. 545 din 05 mai 2016 a Tribunalului Constanţa, secţia I-a civilă; - terenul intravilan, în suprafaţă de 145,95 mp, intabulat în CF în. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, lângă MM.; - terenul intravilan, în suprafaţă de 717,36 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Spitalul Judeţean; - terenul intravilan, în suprafaţă de 938,21 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 2, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 507,72 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 2, lot x;- terenul intravilan, în suprafaţă de 6472,61 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 6, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 3651,19 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 3, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1658,88 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 2, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 4413,32 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 3, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2985,69 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 4, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 6920,98 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 5, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 5372,81 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Zona NN., tronson 3, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1694,17 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 2, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 759,72 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 3, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2255,67 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 2, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1587 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x situat în Constanţa, zona NN., tronson 2, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 4224,39 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 4, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1104,86 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 3, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1182,92 mp intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 3 lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 500 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, lotizare PA5 - lot x, situat în Constanţa; - terenul intravilan, în suprafaţă de 135,65 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x situat în Constanţa, zona OO.; - terenul intravilan, în suprafaţă de 290 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, str. x cu Crângului; - terenul intravilan, în suprafaţă de 688,72 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona str. x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 350 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, str. x lângă bloc ID; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1890 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, PP.; - terenul intravilan, în suprafaţă de 478,79 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Bucovinei, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 495,99 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Bucovinei, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 617,70 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Bucovinei, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 551,04 mp intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Bucovinei, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 496,66 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Bucovinei, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 464,77 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Bucovinei, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 611,54, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Grădiniţa Tomis - ŞI; - terenul intravilan, în suprafaţă de 330,97 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Grădiniţa Tomis-S2; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2000 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, QQ.; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2426 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona RR.; - terenul intravilan, în suprafaţă de 955 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona SS.; - terenul intravilan, în suprafaţă de 250 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona TT. lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 250 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona TT. lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 490,52 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona UU., lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2219,13 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona UU., lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 200 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona VV.; - terenul intravilan, în suprafaţă de 12.129 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona WW.; - terenul intravilan, în suprafaţă de 30.951 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa", Baza de producţie XX.; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1703,90 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona terenuri de tenis - parcare; - terenul intravilan, în suprafaţă de 764,69 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, Piaţa Ovidiu; - terenul intravilan, în suprafaţă de 2356,88 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 1, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1.371,80 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 1, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1550,13 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 1, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 579,86 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 1, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1000 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, B-dul x - Intersecţie Bulevard; - terenul în suprafaţă de 1956,35 mp, situat în Constanţa, Bd. x nr. 61 (Antrepriza de Drumuri şi Poduri), intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 320 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona Oficiu PTTR; - terenul intravilan, în suprafaţă de 1397,49 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona NN., tronson 2, lot x; - terenul intravilan, în suprafaţă de 28.489,72 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, lot x (din dezmembrarea suprafeţei de 72.682,53 mp, cu nr. CF iniţial x), situat în Mamaia Nord; - teren intravilan, în suprafaţă de 267,15 mp, situat în Constanţa, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x; - teren intravilan, în suprafaţă de 1100,10 mp, situat Constanţa, str. x, zona YY., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x; - teren intravilan, în suprafaţă de 3566 mp, situat Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona ZZ., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x; - teren intravilan, în suprafaţă de 4.211,45 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, Staţie taxare, sat vacanţa, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x; - teren intravilan, în suprafaţă de 606 mp, situat în Constanţa, str. x, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x.
Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa vor întreprinde, în condiţiile legii civile, demersurile necesare pentru a intra în posesia bunurilor în privinţa cărora s-a restabilit situaţia anterioară.
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. (1969), a confiscat contravaloarea în RON, la cursul B.N.R. de la data punerii în executare, a următoarelor sume de la inculpaţii:- B. - 817.248 euro şi 79.927 dolari SUA; - H. - 210.000 euro şi 384.683 dolari SUA; - AAA. - 306.983 euro şi 408.410 dolari SUA; - K. - 228.482 euro; - C. - 957.107 euro; - BBB. - 207.357 euro; - J. - 143.695 euro; - P. - 104.268 euro; - Q. - 104.268 euro.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a menţinut sechestrul instituit, prin Ordonanţa nr. x/P/2008 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, asupra bunurilor dobândite de următorii inculpaţi:- B. - pct. 1.1, 1.5 -1.8; - J. - pct. 5.1, 5.6, 5.7, 5.9 - 5.33, 5.35 - 5.36, 5.38 - 5.40, 5.42 - 5.65; - C. - pct. 6.1- 6.23, 6.25, 6.27 - 6.31; BBB. - pct. 7.1 - 7.25; Q. şi P. - 11.2 -11.4.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a menţinut sechestrul instituit, prin Ordonanţa nr. x/P/2008 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 4.406,58 mp, situat în Staţiunea Mamaia, zona "KK.", pe malul Lacului Sutghiol, nr. cadastral x, intabulat în CF nr. x şi a terenului intravilan, în suprafaţă de 3.901,20 mp, situat în Staţiunea Mamaia, zona "KK.", pe malul Lacului Sutghiol, Nr. cadastral 325/, intabulat în CF nr. x (pct. 14 -15 din ordonanţă).
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a menţinut sechestrul instituit asupra terenurilor indicate la pct. 4 (4.10 şi 4.11); pct. 8 (8.1 - 8.23, 8.25, 8.27 - 8.29); pct. 9 (9.1 - 9.24, 9.29 - 9.41, 9.44, 9.46- 9.49, 9.51- 9.53, 9.57 - 9.60, 9.62, 9.63 şi 9.66) şi pct. 10 (10.1 - 10.6, 10.8, 10.11, 10.14 - 10.17, 10.19 - 10.22, 10.25) din Ordonanţa nr. x/P/2008 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a menţinut sechestrul instituit asupra terenului indicat la pct. 10.23 din ordonanţă, numai pentru suprafaţa de 368,52 mp din totalul de 1568, 52 mp, precum şi asupra cotei de 1/2 din terenul indicat la pct. 9.50 din ordonanţă.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a menţinut sechestrul instituit asupra terenului intravilan, în suprafaţă de 16278,35 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, Lot x, rezultat din dezmembrarea suprafeţei de 72.682,35 mp (pct. 5.8 şi pct. 9.54 din ordonanţă) până la lămurirea de către instanţa civilă a situaţiei juridice, prin stabilirea apartenenţei acestui imobil la domeniul public sau privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Oraşul Năvodari, sau, după caz, al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Constanţa ori la domeniul public al statului.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a ridicat sechestrul instituit, prin Ordonanţa nr. x/P/2008 din 15 februarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, asupra următoarelor imobile: - teren intravilan, în suprafaţă de 1481,55 mp, situat în Constanţa, zona CCC., intabulat în C.F. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.1 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 3021,76 mp, situat în Constanţa, zona DDD., intabulat în C.F. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.2 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 1120,41 mp, situat în Constanţa, zona EEE., intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.3 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 6983,49 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona FFF., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.4 din ordonanţă);
- teren intravilan, în suprafaţă de 219,95 mp, situat în Constanţa, zona GGG., intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.5 din ordonanţă);
- teren intravilan, în suprafaţă de 809 mp, situat în Constanţa, zona Spitalul Judeţean, intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastrale x/636 mp şi x/173 mp (pct. 2.6 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 2827,53 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, HHH., intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.7 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 3376,23 mp, situat în Constanţa, zona III., intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.8 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 1996,23 mp, situat în Constanţa, str. x, intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 2.9 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 14.781,87 mp, situat în Constanţa, zona DN 2A, JJJ., intabulat în CF. nr. x, cu nr. cadastrale x/9894,79 mp şi x/4887,08 mp (pct. 2.10 din ordonanţă); teren intravilan, în suprafaţă de 500,03 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, Complexul hotelier KKK., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 3.1 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 7474 mp, situat în Constanţa, zona LLL., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastrale x - 3000 mp şi x - 4474 mp (pct. 3.2 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 1076 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona MM., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x(pct. 3.3 din ordonanţă);
- teren intravilan, în suprafaţă de 86/44,94 mp, situat în Constanţa, zona MM., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 3.4 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 7395,55 mp, situat în Constanţa, zona MMM., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 3.5 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 291,52 mp, situat în Constanţa, str. x, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 3.6 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 3.000,24 mp, situat în Constanţa, zona Bucovinei, FN 3, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.1 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 1.691 mp, situat în Constanţa, zona Bucovinei, FN 3, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.2 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 4.806,82 mp, situat în Constanţa, DN 2A, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.3 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 11.335,54 mp, situat în Constanţa, DN 2A, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.4 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 827,14 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona NNN., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.5 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 882 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, zona OOO., intabulat în CF nr. x cu nr. cadastral x (pct. 4.6 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 42.636,83 mp, situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, vile nord lac, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.7 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 1.081,42 mp, situat în Constanţa, Aleea x, C3-C4, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.8 din ordonanţă); - teren intravilan, în suprafaţă de 796,48 mp, situat în Constanţa, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (pct. 4.9 din ordonanţă); - cota de 1/2 din terenul intravilan, în suprafaţă de 3696 mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, zona PPP., ce aparţine SC QQQ.
SRL (pct. 9.50 din ordonanţă) - suprafaţa de 1200 mp din terenul intravilan, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, str. x cu Bd. x, conform Sentinţei civile nr. 9620 din 24 septembrie 2014 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia civilă nr. 545 din 05 mai 2016 a Tribunalului Constanţa, secţia I-a civilă (pct. 10. 23 din ordonanţă); - terenul intravilan, în suprafaţă de 17.877,14.mp, intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x, situat în Constanţa, RRR. (pct. 12 din ordonanţă); - terenul intravilan, în suprafaţă de 27.200,96 mp, situat în Staţiunea Mamaia, Zona SSS., compus din 2 parcele, una de 12.320,96 mp, cu nr. cadastral x, intabulată în CF nr. x şi alta în suprafaţă de 14.900 mp, nr. cadastral x, intabulată în CF nr. x, comasate prin actul de alipire cu nr. x/31.01.2004 (pct. 13 din ordonanţă).
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A., B., C., TTT., BB., D., E., F., G., H., L., M., N., UUU., R., S., VVV., J., CC., DD., EE., FF., V., BBB., I., K., O., P., Q., AAA., GG., T. şi WWW. la câte 30.000 RON cheltuieli judiciare către stat. A menţinut dispoziţiile din sentinţa penală atacată cu privire la soluţia pronunţată pe latură penală faţă de inculpaţii XXX., YYY., ZZZ. şi AAAA..
S-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii A., B., C., TTT., D., E., F., G., H., L., M., N., UUU., R., S., VVV., WWW. şi petentele X., Y., SC Z. SA şi SC AAAAA. SA împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. au fost obligaţi apelanţii inculpaţi A., B., C., TTT., D., E., F., G., H., L., M., N., UUU., R., S., VVV. şi WWW. şi apelantele petente X., Y., SC Z. SA şi SC AAAAA. SA la câte 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - Oraşul Năvodari, inculpaţii J., BB., CC., DD., EE. şi FF. şi petenta SC AA. SA au fost reţinute în sarcina statului. S-a dispus plata onorariilor cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T..
Inculpaţii au invocat, în ansamblu, cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7, pct. 9, pct. 12 şi pct. 13 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", "hotărârea cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei sau există o contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii;"(abrogat), "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" şi "instanţa şi-a întemeiat hotărârea pe probe pentru care a fost aplicată sancţiunea excluderii sau în mod greşit s-a aplicat sancţiunea excluderii cu privire la probe legal administrate" (abrogat), precum şi cazul de casare prevăzut de pct. 171 al art. 3859 alin. (1) din C. proc. pen. anterior - "când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii".
Punctual, în motivarea recursului în casaţie, în esenţă:
1. Inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", precum şi cazul de casare prevăzut de pct. 171 al art. 3859 alin. (1) din C. proc. pen. anterior - "când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii".
În esenţă, a susţinut că în cauză nu poate fi reţinută săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969). Aceasta, întrucât instanţa de apel nu a analizat in concreto care sunt elementele constitutive ale acestei infracţiuni, nu a motivat existenţa infracţiunii pentru fiecare inculpat în parte şi nu a făcut trimitere la probe, în măsura în care acestea ar fi existat la dosar. Deşi menţionează existenţa unor probe şi ale unui plan, nu precizează în ce constau aceste probe şi care sunt elementele concrete ale planului.
Instanţa de apel a prezumat, fără niciun suport probatoriu, că orice persoană care şi-a exercitat un drept prevăzut de lege sau care a participat într-o procedură prevăzută de lege este parte a grupului infracţional organizat. Totodată, a susţinut că nişte persoane, membre ale unei pretinse grupări, fără a le nominaliza, ar fi sugerat notificatorilor, nici ei nominalizaţi, într-o manieră şi prin mijloace neindicate de către instanţă, că cererile lor nu urmează a fi soluţionate în viitorul apropiat şi că, dacă se grăbesc, cunosc alte persoane care ar fi interesate. Din aceste speculaţii, instanţa deduce ca este imposibil sa nu fi existat o înţelegere între funcţionarii din primărie, notificatori, cesionari de drepturi, notari şi experţi.
A apreciat că "situaţia de fapt nu este descrisă într-o modalitate adecvată, care să permită determinarea cu claritate a acuzaţiei, atât din perspectiva laturii obiective, cât şi a laturii subiective, dar descrierea este atât de vagă încât membrii pretinsei grupări par nişte personaje fictive, iar modalitatea în care aceştia acţionau în interiorul grupării este lăsată, în totalitate, la latitudinea imaginaţiei cititorului."
Faptul că notificatorul, respectiv cesionarul dreptului acceptă oferta de terenuri, ofertă realizată de nişte experţi, reprezintă, pentru instanţă, certitudinea faptului că aceştia acţionau în cunoştinţă de cauză şi în consonanţă cu membrii asocierii, cu scopul devalizării patrimoniului municipiului Constanţa, deşi expertul este singurul în măsură să evalueze un teren, iar acceptarea ofertei este următorul pas în vederea continuării procedurii demarate.
În ceea ce priveşte notarii publici, instanţa expune modul în care i se pare că aceştia şi-ar fi adus aportul la gruparea infracţională, reţinând că "deşi soluţionarea notificărilor nu presupunea, în toate cazurile, şi întocmirea unor acte notariale, gruparea infracţională a primit şi sprijinul unor notari publici care au încheiat acte cu nerespectarea legii. În acest sens, notarii au redactat şi autentificat acte false, pe care ulterior le-au folosit pentru întocmirea altora, ajutându-i astfel pe cesionari să intre în stăpânirea terenurilor, în condiţiile în care actele astfel încheiate au fost folosite în procedurile derulate de Comisie şi Primar."
A precizat că nu s-a indicat cine anume a luat legătura cu notarii publici, în ce manieră şi prin ce mijloace li s-a adus la cunoştinţă de existenţa şi presupusul scop al grupării infracţionale şi ce anume i-a determinat pe aceştia să sprijine gruparea prin redactarea unor acte false, oarecare, pe care apoi să le utilizeze la întocmirea altor acte false, tot oarecare, pentru a-i ajuta pe cesionari într-un fel sau altul să intre în stăpânirea terenurilor. Urmare exclusiv a acestor deducţii prezentate supra instanţa a concluzionat că "modalitatea în care toţi inculpaţii au acţionat denotă faptul că aceştia au ştiut că la nivelul Primăriei municipiului Constanţa exista o grupare cu caracter infracţional, pe care, în deplină cunoştinţă de cauză, au sprijinit-o" şi, "prin urmare, contrar concluziei la care a ajuns instanţa de fond, Înalta Curte constată că probatoriul administrat în cauză demonstrează existenţa la nivelul Primăriei municipiului Constanţa a unei asocieri în vederea comiterii unor infracţiuni de abuz în serviciu şi fals intelectual, în legătură cu soluţionarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, constituită de inculpaţii M., R. şi G. şi sprijinită de ceilalţi inculpaţi menţionaţi în actul de sesizare (cu excepţia inculpatului ZZZ.".
Faţă de aceste menţiuni, a concluzionat că rezultă fără putinţă de tăgadă că instanţa de apel a încălcat, în mod flagrant, dispoziţiile art. 403 din C. proc. pen., referitoare la conţinutul expunerii hotărârii judecătoreşti în materie penală, conform cărora expunerea trebuie sa cuprindă, printre altele:
"b) descrierea faptei ce face obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului şi locului unde a fost săvârşită, precum şi încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare;
c) motivarea soluţiei cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate, şi motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză;"
Instanţa de control a cenzurat hotărârea instanţei de fond cu privire la existenta infracţiunii de grup infracţional organizat fără a face vreo trimitere în concret la probatoriul care a dus la aceasta concluzie, prin raportare la fiecare persoană în parte.
A mai susţinut că există o gravă necorelare în cuprinsul rechizitoriului, întrucât nu se înţelege câte asociaţii infracţionale s-au constituit. Astfel, pe de o parte, se pretinde că inculpatul a sprijinit o asociaţie infracţională iniţiată de J. şi S., despre care nu se spune ca ar fi fost şi constituită, şi ai cărei membri nu se cunosc, iar pe de altă parte, cei doi ar fi aderat la o asociaţie infracţională presupusă a fi constituită şi ai cărei membri, de asemenea, nu se cunosc. Aceasta întrucât, faţă de dispoziţiile art. 75 lit. a) din C. pen. raportat la art. 323 din C. pen. şi aşa cum, în mod constant, au stabilit doctrina şi practica judiciară, nu poate exista o asociere infracţională că fapta penală incriminată distinct în art. 323 din C. pen., doar între două persoane, opinie ce este confirmată, prin reglementarea actuală, a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
A considerat că aceste argumente, dezvoltate în cererea de recurs în casaţie, cu privire la încălcarea principiului non reformatio in peius şi, respectiv, la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, duc la concluzia că, în speţă, a avut loc o încălcare a dispoziţiilor art. 7 din Convenţie.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 7 parag. 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantorii împotriva Franţei, paragraful 29; Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145).
În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a menţionat că persoana este în drept să cunoască, în termeni foarte clari, ce acte şi omisiuni sunt de natură să-i angajeze responsabilitatea penală (cauza Kokkinalds contra Greciei din 25 mai 1993). Atunci când un act este privit ca infracţiune, organul de urmărire penală şi judecătorul poate să precizeze elementele constitutive ale infracţiunii, dar nu să le modifice, în detrimentul acuzatului, iar modul în care el va defini aceste elemente constitutive trebuie să fie previzibil pentru orice persoană consultată de un specialist (cauza X. contra Regatului Unit din 7 mai 1982). Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte întocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit).
În acelaşi timp, Curtea a reţinut că, având în vedere specificul dreptului penal, legiuitorului îi revine obligaţia să dea dovadă în actul de legiferare de exigenţe sporite în respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii.
Referitor la procesul de apreciere a probelor, a menţionat că, în jurisprudenţa Curţii Europene s-a conturat standardul "dincolo de orice îndoială rezonabilă" ("beyond reasonable doubt"), care presupune ca, pentru a putea fi pronunţată o soluţie de condamnare, acuzaţia trebuie dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Raportat la argumentele mai sus menţionate, astfel cum au fost dezvoltate în cererea de recurs în casaţie, a apreciat că modul în care instanţa de apel a justificat condamnarea inculpatului S. pentru infracţiunile de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi abuz în serviciu încalcă prevederile art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere argumentele expuse mai sus, inculpatul A. a susţinut că fost condamnat pentru o faptă ce nu este prevăzută de legea penală.
Inculpatul a invocat nelegalitatea hotărârii instanţei de apel raportat la încălcarea principiului non reformatio in pejus şi a art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 din C. proc. pen. anterior.
2. Inculpata B. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cu privire la infracţiunea de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, a criticat decizia recurată prin prisma a două aspecte:
condamnarea s-a bazat, în mod decisiv şi exclusiv, pe declaraţia de martor a numitului T., dată în etapa actelor premergătoare începerii urmăririi penale, încălcându-se, în acest mod, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; fapta de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, pentru care a fost condamnată inculpata B., nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă.
Inculpata B. a fost condamnată pentru încheierea unor antecontracte de vânzare-cumpărare la data de 1.11.2002, însă întreaga "construcţie" privind legătura dintre dispoziţia Primarului Municipiului Constanţa nr. 3694 din 5.11.2002 şi aceste antecontracte este lipsită de fundament probator, iar ceea ce se impune a fi subliniat este faptul că, în prezenta cauză, instanţa de apel nu a fost în prezenţa unor probe pe care să le analizeze şi să le înlăture motivat, ci, practic, în momentul de faţă se constată că probele lipsesc cu desăvârşire, fiind înlocuite cu simple speculaţii.
A apreciat că interpretarea dispoziţiilor civile privind regimul antecontractelor de vânzare-cumpărare în ceea ce-i priveşte pe ZZZ. şi TTT. prin hotărârea recurată este corecta şi ar fi trebuit să se aplice şi în cazul inculpatei B..
În legătură cu săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a susţinut că, din actul de acuzare nu rezultă îndeplinirea cerinţelor enumerate în decizia instanţei de apel, în condiţiile în care relaţiile dintre inculpaţi erau de prietenie, respectiv afinitate, de relaţionare şi/sau subordonare ierarhică profesională, nu se indică, în concret, momentul la care avut loc înţelegerea infracţională şi data adoptării planului infracţional, nu se descrie existenta unei structuri organizate, care acţionează coordonat şi după reguli bine stabilite.
Trimiterile făcute în actul de sesizare la respectarea sau nu a atribuţiilor de serviciu, la relaţiile dintre inculpaţi şi relaţiile inculpaţilor cu mediul de afaceri ar putea, teoretic, să caracterizeze, într-un sens sau altul, persoana inculpaţilor, dar nu pot conduce automat la stabilirea vinovăţiei acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Nu există interceptări telefonice, ambientale care să dovedească la nivelul personal un alt tip de coeziune decât cea profesională, inerentă în cazul unei instituţii publice ca primăria.
Prin Decizia nr. 32/A/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus condamnarea inculpatei B. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, fără a analiza elementele constitutive ale acestei infracţiuni, fără a face o analiză pentru fiecare inculpat în parte, şi ceea ce este mai grav, fără a face trimitere la eventualele probe aflate la dosarul cauzei.
De asemenea, a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, argumentele fiind prezentate pe larg în cuprinsul cererii de recurs în casaţie.
Inculpata a invocat nelegalitatea hotărârii instanţei de apel raportat la încălcarea art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 din C. proc. pen. anterior.
3. Inculpatul C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cu privire la asociere în vederea comiterii de infracţiuni, a susţinut că nu sunt realizate elementele de tipicitate, aşa cum sunt descrise în cuprinsul deciziei, la fila x, faţă de absenţa oricărui suport probator care să ateste aderarea, fie şi implicită, a inculpatului C. la asocierea în vederea comiterii de infracţiuni constituită de inculpaţii membri ai Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 şi lipsa unor contacte directe sau indirecte între recurent şi oricare dintre aceste persoane.
A menţionat că, în cuprinsul deciziei atacate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat observaţii cu titlu general în legătură cu conţinutul infracţiunii de asociere în vederea comiterii de infracţiuni, în sensul că asocierea în scopuri ilicite nu implică în mod necesar ca membrii grupării să ia parte la comiterea infracţiunilor proiectate, ci doar să aibă cunoştinţă de existenţa unui grup şi să acţioneze după regulile stabilite în cadrul grupului.
Toate persoanele audiate în cauză şi care au îndeplinit orice calitate în cadrul Primăriei Constanţa au declarat că nu l-au văzut niciodată pe inculpatul C. în instituţie, că nu au fost interpelaţi de acesta nici prin intermediari şi nu au cunoscut că recurentul a dobândit procente din drepturile litigioase de la notificatori sau mandatarii acestora.
Dintre persoanele trimise în judecată în prezenta cauză, i-a cunoscut doar pe inculpaţii J. şi S., persoane despre care a aflat că au dobândit drepturi litigioase şi care, temându-se că nu vor putea valorifica aceste drepturi prin obţinerea efectivă a terenurilor revendicate, au înstrăinat la diverşi cesionari procente din drepturile litigioase cumpărate.
Recurentul a declarat în mod constant că nu i-au fost oferite niciun fel de garanţii de către cedenţi în legătură cu faptul că notificările vor fi soluţionate în mod favorabil, dar că a acceptat să-şi asume riscul cumpărării unor procente destul de mici, respectiv sub 3% şi cea 12% de la cedenţii J. şi S., în speranţa unei rezolvări favorabile a cererilor depuse.
Referitor la relaţiile avute cu notarul public A., acestea au fost pur profesionale şi niciuna din probele dosarului nu infirmă această afirmaţie a recurentului, ambii inculpaţi declarând că s-au văzut de două ori, actele erau deja întocmite de personalul notarial, iar recurentul C. le-a semnat fără să solicite niciun fel de detalii în legătură cu dreptul de proprietate al mandantului iniţial, natura succesiunii sau orice fel de alte informaţii din care să rezulte că recurentul era o persoană bine informată ori că avea cunoştinţele necesare pentru a evalua situaţia juridică a terenurilor revendicate.
Faptul că nu a dorit să se implice deloc în acţiunile concrete de revendicare, rezultă şi din aceea că, imediat după cumpărarea procentelor din drepturile litigioase, recurentul C. l-a mandatat pe J. să întreprindă toate demersurile pe care le consideră necesare pentru finalizarea procedurii de retrocedare. În aceste circumstanţe, participaţia penală a recurentului nu poate fi subsumată ideii de aderare conştientă la o grupare infracţională constituită, nu pot fi puse pe seama sa acţiuni de natură a sprijini activităţile celorlalţi membrii ai grupării şi, după cum se poate observa, nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a formulat observaţii legate de activităţile concrete pe care acest inculpat le-a desfăşurat în calitatea sa de membru al asocierii infracţionale sau cu contribuţia efectivă pe care ar fi avut-o la succesul operaţiunilor propuse de membrii grupării.
În acest pretins circuit infracţional, recurentul C. a intervenit foarte târziu în raport de momentul depunerii notificărilor (anul 2001), de data autentificării contractelor de mandat în favoarea inculpatului J. şi S., (2002), prin urmare, cesiunile de drepturi litigioase din luna ianuarie 2004 nu puteau influenţa în niciun mod finalizarea operaţiunilor de retrocedare.
În măsura în care, astfel cum apreciază Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asociaţia se înfiinţase încă din anii 2000 - 2001 la nivelul Primăriei oraşului Constanţa, iar membrii ei îşi propuseseră drept obiectiv scoaterea din patrimoniul oraşului a unor terenuri valoroase prin soluţionarea favorabilă a unor notificări venite din partea unor persoane fără calitate, ori pentru suprafeţe de teren în legătură cu care nu deţineau titluri legitime, este evident că aceste operaţiuni se derulau deja de cel puţin 4 ani faţă de momentul cumpărării drepturilor litigioase de către recurent, iar modul lor de finalizare ar fi fost acelaşi şi fără cumpărarea drepturilor litigioase de către C..
Nu au fost administrate niciun fel de elemente probatorii în sensul că procedurile administrative ar fi fost accelerate după încheierea contractelor de cesiune de către C. ori că cererile de retrocedare au fost rezolvate în mod favorabil, ca urmare a intervenţiilor acestuia ori a unor demersuri personale pe care le-ar fi întreprins.
Cu privire la complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, a menţionat că în cuprinsul deciziei nu există niciun fel de precizări în legătură cu felul în care a acţionat recurentul C. pentru a ajuta la comiterea respectivei fapte penale atât pe membrii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, cât şi pe primarul oraşului Constanţa. În afara unor probatorii certe din care să rezulte că, prin cesionarea drepturilor litigioase, C. a intervenit, fie şi în mod indirect sau prin influenţarea subliminală a factorilor de decizie din Primăria Constanţa, pentru rezolvarea favorabilă a cererilor de retrocedare, nu se poate susţine în mod întemeiat că acesta ar fi comis acte de complicitate. În sine, operaţiunea de cesiune este licită şi nici în cazul de faţă nu se poate afirma că recurentul a avut reprezentarea caracterului discutabil al drepturilor cumpărate, întrucât nici măcar autorul său, cedentul J., nu a afirmat vreodată că l-ar fi informat pe C. despre situaţia averii lui BBBB., despre existenţa unui testament lăsat în favoarea Academiei Române, despre inadvertenţele cu privire la data şi locul decesului acestei persoane, împrejurări despre care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine că au fost manipulate de către inculpatul J. şi notarii publici A. şi V., astfel încât să creeze aparenţa dreptului şi să-i ajute pe membrii Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 în emiterea actelor administrative considerate nelegale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a evitat în mod sistematic să explice felul complicităţii recurentului C., respectiv dacă aceasta este de ordin material sau moral, şi maniera concretă în care ea s-a realizat, la acest capitol neexistând niciun fel de argumente sau motivări în cuprinsul deciziei atacate.
4. Inculpatul D. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu a susţinut, pe de o parte, că faptele reţinute în sarcina sa nu sunt săvârşite prin încălcarea legii, iar pe de altă parte, că nu au fost vătămate interesele legitime ale unei alte persoane şi/sau nu s-a produs o pagubă. Argumentele sunt prezentate detaliat, pentru fiecare act material în parte, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie.
Referitor la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a susţinut că instanţa de apel nu a adus niciun argument care să justifice o participaţie organizată la săvârşirea faptei.
Faptul că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul D. a soluţionat notificări, interpretând dispoziţiile legale după propria conştiinţă, fără ca acesta să accepte că persoanele beneficiare ale drepturilor ar primi foloase necuvenite, nu poate să reprezinte o activitate infracţională organizată. Or, niciun act normativ nu transformă acest comportament în activitate infracţională, cu atât mai puţin în una organizată.
Motivarea instanţei de apel, în sensul că inculpaţii din această cauză au acţionat ca o grupare mafiotă organizată la nivelul autorităţilor din judeţul Constanţa, în condiţiile în care nici măcar unul dintre beneficiari nu s-a afirmat că ar fi cunoscut măcar al inculpatului D., nu face altceva decât să arunce în derizoriu activităţile reale de criminalitate organizată. Acesta nu a beneficiat de niciun avantaj, nu cunoştea activităţile altor inculpaţi din cauză şi nu a avut nicio activitate comună cu inculpaţii din prezenta cauză, până la momentul la care a devenit coinculpat cu aceştia.
Aşadar, fără a depăşi nivelul de pură speculaţie, activitatea profesională a lui D., care a acţionat cu deplină bună-credinţă, nu poate fi calificată juridic drept faptă penală de criminalitate organizată, astfel cum este infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Rolul în asociere ori reprezentarea subiectivă participativă a activităţii sale profesionale, pe care l-ar fi avut D. (s-a dus la serviciu şi în raport de competenţele sale, a îndeplinit cu bună-credinţă atribuţiile sale din fişa postului), nu este identificat în decizie nici măcar incident.
5. Inculpata E. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În privinţa infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, a apreciat că instanţa de apel, în mod greşit, a subsumat activitatea sa, constând în autentificarea celor două contracte de cesiune, unei complicităţi infracţionale de natură a ajuta la materializarea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată din partea inculpaţilor funcţionari publici în cadrul Primăriei Constanţa, ce compuneau comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi a primarului.
Interpretarea dată de instanţa de apel cu privire la efectele contractelor de cesiune pe care aceasta le-a autentificat, în calitate de notar public la aceea dată, se îndepărtează flagrant de la dispoziţiile legale care reglementează natura juridică şi efectele unor astfel de contracte, atribuind activităţii sale, constând în autentificarea acestora, o nemeritată înrâurire asupra activităţii infracţionale a celorlalţi inculpaţi vizaţi la pct. E din Rechizitoriu.
Ceea ce lipseşte, ca element de tipicitate obiectivă, este înrâurirea concretă a îndeplinirii procedurii autentificării contractelor de cesiune, asupra modului de soluţionare a notificării x/28.03.2001 de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care contractul de cesiune este un contract consensual, deci autentificarea lui nu reprezintă o cerinţă pentru valabilitatea cesiunii. Cu alte cuvinte, dacă părţile semnatare ale contractelor de cesiune ar fi încheiat aceste acte sub semnătură privată, cursul evenimentelor ulterioare nu ar fi fost schimbat.
Tot ca element de tipicitate obiectivă, lipseşte înrâurirea pe care autentificarea, ca procedură notarială, a celor două contracte de cesiune a avut-o asupra modului de soluţionare a Dosarului nr. x/02.04.2001, format pe baza notificării x/28.03.2001, sub aspectul calităţii de persoane îndreptăţite a emitenţilor notificării şi al întinderii dreptului pretins de aceştia. Astfel, obiectul notificării nu s-a modificat şi nici nu se putea modifica prin contractul de cesiune încheiat, raportul juridic născut prin contractul de cesiune de drepturi litigioase fiind acela de transmitere a calităţii cedenţilor în favoarea cesionarilor.
Prin autentificarea contractului de cesiune notarul public nu se subrogă în atribuţiile comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, aceasta din urmă având în continuare îndatorirea de a soluţiona notificarea de retrocedare în conformitate cu cerinţele legale, pe baza documentelor care dovedeau existenţa şi întinderea dreptului asupra bunului. "Nu va exista tipicitatea faptei complicelui ca act de participaţie penală, atunci când actul său de conduită, reţinut de instanţa de apel, nu se înscrie între cele de natură să conducă la susţinerea faptei reţinute de instanţa de apel pentru autor." (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 423/RC/2017).
Prin urmare, cerinţa tipicităţii faptei nu este îndeplinită atunci când acuzaţia penală este rezultatul denaturării efectelor juridice ale unui act prin conduita infracţională a autorului, fără nicio contribuţie în acest sens descrisă concret de instanţa de apel în sarcina complicelui. Prin urmare, nu se poate reţine că aceasta ar fi complice la infracţiunea de abuz în serviciu, ca infracţiune de corupţie în formă continuată, câtă vreme autorul a săvârşit fapta prin utilizarea într-o manieră nelegală a unui act perfect legal, autentificat de inculpată.
În ceea ce priveşte infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele de tipicitate obiectivă pentru ca autentificarea celor două contracte de cesiune să se califice drept acte materiale ale infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior.
Inculpata, notar public la data autentificării actelor, nu avea atribuţii şi competenţe în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 şi/sau obligaţii prevăzute de Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36 din 12 mai 1995 de a solicita sau primi dosarul administrativ privind asemenea proceduri reglementate de Legea nr. 10/2001, prin urmare, nu i se poate reţine înlesnirea sau ajutarea în vreun fel a participanţilor la aceste proceduri la săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.
Nicăieri în decizia recurată instanţa de apel nu indică elementele de tipicitate obiectivă, rezumându-se la simple aprecieri generice şi depreciative tip: "notarii au sprijinit gruparea infracţională constituită la nivelul Primăriei Constanţa, încheind în deplină cunoştinţă de cauză acte notariale false în beneficiul unor infractori".
Menţiunea din cuprinsul contractului de cesiune de drepturi litigioase în legătură cu notificarea înregistrată la Primăria Municipiului Constanţa nu reprezintă o "menţiune esenţială", aşa cum susţine instanţa de apel, căci, astfel cum dispune art. 962 din C. civ. de la 1864, "Obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din părţi se obligă", iar conform art. 942 din acelaşi cod, "Contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic."
În raport de situaţia de fapt reţinută în decizie cu caracter definitiv, nu rezultă de nicăieri elementele de tipicitate obiectivă obligatorii în cazul infracţiunii prevăzute de art. 323 din C. pen. anterior.
Pentru legalitatea condamnării, instanţa de apel avea obligaţia de a arăta concret locul în ierarhia grupului infracţional identificat de acuzare şi, mai important, cărui inculpat se subordona şi cum i se transmiteau cerinţele pe care le aveam de îndeplinit în vederea realizării rezoluţiei infracţionale comune pentru care grupul a luat fiinţă.
În absenţa oricăror elemente concrete de tipicitate obiectivă pe care instanţa de apel era datoare a le prezenta în decizia de condamnare, prin raportare la situaţia de fapt reţinută cu caracter definitiv, absenţă coroborată cu cele expuse la secţiunea C, în referire la lipsa unei înrâuriri reale a activităţii sale notariale asupra modului de soluţionare a Dosarului nr. x/02.04.2001, format pe baza notificării x/28.03.2001, a apreciat că fapta pentru care am fost condamnată nu este prevăzută de legea penală.
Totodată, a susţinut că nu este îndeplinită cerinţa de a evidenţia elementele de tipicitate subiectivă prevăzute de norma de incriminare, astfel încât faptele pentru care am fost condamnată să fie reţinute ca infracţiuni.
În ceea ce priveşte complicitatea sa la săvârşirea de către autori a infracţiunii de abuz în serviciu, ca faptă de corupţie, în formă continuată, a menţionat că instanţa de apel nu prezintă niciun element de tipicitate subiectivă care să asigure legalitatea condamnării mele.
Sub un prim aspect, deşi abuzul în serviciu este incriminat ca faptă de corupţie cu consecinţe deosebit de grave, instanţa de apel nu prezintă concret care este scopul circumscris corupţiei urmărit de autorii cărora inculpata le-a venit în ajutor prin autentificarea contractelor de cesiune.
Instanţa de apel a făcut o serie de afirmaţii în legătură cu anumite foloase materiale nelegitime pe care reţine că le-ar fi urmărit cu ocazia realizării actelor materiale care intră în conţinutul complicităţii, dar nu arată concret care au fost foloasele materiale nelegitime pe care le-au urmărit autorii înşişi, având în vedere că acuzaţia de corupţie îi vizează pe aceştia, nu pe complice.
Sub un al doilea aspect, a apreciat imposibil de stabilit din decizia recurată care sunt elementele de tipicitate subiectivă raportat la fapta de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, câtă vreme situaţia de fapt reţinută cu caracter definitiv de instanţa de apel nu cuprinde nicio descriere a modului în care inculpata şi-ar fi format voinţa comună cu a celorlalţi coinculpaţi de a săvârşi fapte incriminate de legea penală.
6. Inculpatul F. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu în forma de participaţie a complicităţii, a susţinut că se poate observa că fapta pentru care a fost condamnat F. nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu sub forma complicităţii, ca formă a participaţiei penale, întrucât fapta de abuz în serviciu, la care se presupune că acesta ar fi complice, nu întruneşte nici ea condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, aşa cum a fost ea prevăzută de legiuitor, fiind aşadar vorba despre o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Pe cale de consecinţă, a minori ad maius, ar fi absurd să se reţină în sarcina acestuia complicitate la o faptă care nu îndeplineşte ea înseşi condiţiile de tipicitate ale infracţiunii incriminate de textul de lege.
În actualul sistem de drept român, complicitatea există şi se pedepseşte ca infracţiune doar dacă cel care a participat la săvârşirea faptei a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că participă la o infracţiune în orice formă de participaţie, mai exact, trebuie să existe o latură subiectivă distinctă a complicităţii, pe lângă elementele constitutive ale infracţiunii la care complicele se presupune că ar fi participat.
În cauza de faţă, a apreciat că se impune ca inculpatul F., prin actele sale de participaţie penală, să fi realizat propria activitate infracţională (efectuarea unor rapoarte de evaluare) cu vinovăţia cerută de legea penală, respectiv să fi urmărit sau să fi acceptat producerea rezultatului (subevaluarea terenurilor supuse evaluării).
Pentru a fi incidentă aplicarea prevederilor care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu e necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) fapta să fie săvârşită de un subiect activ calificat - funcţionarul public - aşa cum este definit de legislaţia penală; or, fapta funcţionarilor angajaţi ai primăriei nu are nicio legătură cu faptele presupusului complice, care nu a interacţionat în nicio modalitate cu aceştia. Din contră, F. a interacţionat exclusiv cu angajaţii Direcţiei Patrimoniu, condusă de directorul G., atât în faza iniţială (a precomenzilor pentru evaluare), cât şi în faza redactării efective a rapoartelor de evaluare, după primirea comenzii în mod concret. Aşadar, fapta inculpatului F. pare a fi o formă de autorat, pe care s-ar fi grefat activitatea funcţionarilor, care doar au luat ca atare rapoartele de evaluare întocmite şi au procedat în consecinţă. Evaluatorul F., asociat la mai multe societăţi comerciale, nu era funcţionar public, raporturile juridice dintre instituţia publică şi acesta având la bază contractele încheiate între aceştia şi precomenzile date în etapa prealabilă; b) fapta de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a actului să fie săvârşită de subiectul activ în exercitarea atribuţiilor de serviciu, dispoziţiile fiind constituţionale numai în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege îndeplineşte prin încălcarea legii. Astfel, nu rezultă ce lege ar fi fost încălcată de complicele F. sau ce lege ar fi cunoscut acesta că a fost încălcată de autorul al cărui complice a fost, el fiind cel care a efectuat rapoartele de evaluare, în opinia sa valoarea fiind una corectă; c) fapta trebuie să prezinte elementele de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, lipsind elementul material. Ceea ce se impută inculpatului F. în cauză este că, deşi a cunoscut viciile rapoartelor sale de evaluare, le-a acceptat şi şi-a asumat, în cunoştinţă de cauză, neconformitatea acestora, ceea ce a condus la subevaluarea unor terenuri şi, în cele din urmă, la producerea prejudiciului uriaş reţinut în rechizitoriu şi însuşit de instanţa de apel (dar inexistent în urma expertizelor efectuate în faza cercetării judecătoreşti în primă instanţă).
Lipsa laturii obiective la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de inculpatul F. rezultă din rapoartele de expertiză efectuate în faza judecăţii în fond, chiar dacă ele nu au fost reţinute de judecătorii apelului pentru eliminarea prejudiciului şi reţinerea situaţiei de fapt întocmai cu cea reţinută de specialistul DNA CCCC. în raportul de constatare.
Aceasta deoarece este evident că, şi "greşite" dacă ar fi fost rapoartele sale de evaluare, inculpatul F. a acţionat cu bună-credinţă, având convingerea că terenurile au valoarea pe care el a estimat-o, valoare la care ar ajunge orice evaluator independent, astfel cum s-a întâmplat şi în cazul expertului judiciar ce a întocmit expertiza evaluatorie în faţa instanţei de fond.
Elementele laturii obiective ar rezulta, în viziunea instanţei de apel, din împrejurarea că estimările realizate de inculpat (valorile estimative) erau identice cu cele din rapoartele de evaluare "oficiale", cele predate de evaluatorul F. în baza contractelor semnate cu Primăria Municipiului Constanţa. Or, acest aspect, care a reprezentat "cheia de boltă" a condamnării majorităţii inculpaţilor din prezenta cauză şi care ar fi probat o "conivenţă" dintre aceştia, avea o explicaţie simplă, care ar fi putut fi aflată în mod direct de judecători prin parcurgerea documentaţiei aflată la dosarul cauzei sau din citirea declaraţiilor inculpaţilor ori ale martorilor.
Astfel cum rezultă din documentaţia aflată la dosarul cauzei, înainte de a se semna contractele cu societatea inculpatului F. se efectuau o serie de "evaluări prealabile", denumite "valori estimative", care se realizau în baza unor precomenzi, pentru a se putea face oferta şi a se constata dacă beneficiarul acceptă sau nu oferta primăriei. Aşadar, pentru a se evita o multiplă cheltuială la nivelul Primăriei Constanţa, la fel ca şi la nivelul altor autorităţi publice locale, se efectuau evaluări pentru terenuri şi se plăteau în baza contractelor doar acele rapoarte de evaluare care vizau terenuri ce erau acceptate de persoanele îndreptăţite, care urmau procedura administrativă a ofertei realizate de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Referitor la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a susţinut că instanţa de apel nu a adus niciun argument care să justifice o participaţie organizată la săvârşirea faptei, niciuna dintre condiţiile legale necesare a fi îndeplinite pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni nefiind îndeplinită. Faptul că inculpatul F. a participat la o procedură legală (licitaţie) organizată de Primăria Municipiului Constanţa, la fel ca şi alţi evaluatori (SC DDDD. sau SC EEEE.) nu poate să îi confere acestuia vreun rol în cadrul unei infracţiuni de criminalitate organizată.
7. Inculpata G. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, a susţinut că din conţinutul rechizitoriului, precum şi din precizările formulate la termenul de judecata din 29.03.2018, reiese că este indicată doar în mod generic presupusa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 3 alin. (1), art. 4, art. 8 alin. (1), art. 10, art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a dispoziţiilor H.G. nr. 498/2003, dispoziţiile H.G. nr. 904/2002, art. 3 alin. (1) şi (2) şi art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998, art. 6 alin. (2) şi art. 7 din O.U.G. nr. 202/2002, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 şi, nu în ultimul rând, dispoziţiile art. 136 alin. (3) şi (4), art. 3 alin. (1) şi (2) şi art. 11 din Constituţia României.
Enumerarea generică a acestor texte legale nu este în niciun fel aptă să acopere exigenţele de claritate a acuzaţiei penale formulate împotriva inculpatei în contextul în care nu se arată în niciun fel modalitatea în care au fost stabilite atribuţiile acesteia în cadrul comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi, cu atât mai puţin, în ce modalitate au fost încălcate cu rea-credinţă, în scopul fraudării patrimoniului instituţiei şi producerii unui beneficiu pentru sine sau pentru altul.
În cuprinsul deciziei instanţei de apel, la pag. 185, în cadrul analizei cazului de retrocedare FFFF., se face o analiza sumară şi generică a atribuţiilor Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, analiză ce nu este de natură a lămuri cauza, nu poate fi primită, nu are consecvenţă juridică şi nu poate fundamenta o soluţie de condamnare.
Inculpata G. nu avea niciun fel de atribuţie în ceea ce priveşte retrocedarea imobilelor ce intrau sub incidenţa Legii nr. 10/2001, singurul abilitat în acest sens fiind primarul.
Inculpata, din funcţia pe care o ocupa în cadrul Direcţiei Patrimoniu, nu putea sa facă altceva decât să îşi continue activitatea normală, respectiv cea de identificare a terenurilor aparţinând UAT, identificarea terenurilor notificate, precum şi celelalte activităţi prevăzute în fisa postului, în alte cuvinte, să ofere sprijin tehnic primarului, dar numai în cadrul atribuţiilor de serviciu din funcţia de bază.
Faptul că nu putea oferi decât sprijin tehnic, bazat pe pregătirea sa profesională, derivă, dincolo de simpla evidenţă a situaţiei, din împrejurarea că în cadrul primăriei exista un serviciu juridic şi, mai mult decât atât, din comisie a făcut parte, întotdeauna, un reprezentant al compartimentului juridic, persoana ce avea, în mod evident, studii de specialitate.
De altfel, apare total nefiresc a se susţine că în cadrul unei instituţii ce are un serviciu juridic clar organizat şi în cadrul căruia lucrau persoane licenţiate în drept, legalitatea unei proceduri de retrocedare să fie analizată de inginerul topograf, cu studii şi pregătire în această specialitate, şi nu de compartimentul juridic. Chiar dacă ne raportam la conţinutul H.G. nr. 498/2003, care prevede că "Pentru urgentarea aplicării legii, la nivelul fiecărei entităţi implicate în soluţionarea notificărilor prevăzute de lege, se vor constitui, pe lângă organele de conducere: a) comisia interna pentru analiza notificărilor [...]; b) comisia de evaluare interna [...]", constatam că în Legea nr. 10/2001 nu există un corespondent al acestor prevederi, respectiv nicio menţiune cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea vreunei comisii, orice atribuţii stabilite în sarcina acestor comisii nu fac parte din acelea a căror încălcare sa poată fi sancţionată cu atragerea răspunderii penale, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în Decizia nr. 405/2016.
Or, în situaţia de faţă, înfiinţarea comisiei nefiind stabilită de legiuitorul primar, eventuala nerespectare a atribuţiilor de serviciu din cadrul acestei entităţi nu poate atrage răspunderea penală.
Singura prevedere legala din legislaţia primară care stabileşte responsabilităţi în materia soluţionării notificărilor pe Legea nr. 10/2001 este cea cuprinsă în art. 20 alin. (3) din lege, dispoziţie întărită prin prevederile art. 20.5 din H.G. nr. 498/2003, care arata că responsabilitatea aplicării legii aparţine în totalitate primarului.
Niciunul din aceste texte nu vizează activitatea inculpatei G., care nu a avut niciodată calitatea de conducător al unităţii deţinătoare, respectiv primar, ci doar de membru în comisia de analiză a notificărilor. În desfăşurarea activităţii în cadrul acestei comisii, actele emise de inculpata G. nu au avut vreodată caracter dispozitiv şi, cu atât mai puţin, constitutiv de drepturi, acestea producând un singur efect juridic, respectiv acela de informare.
Inculpata nu avea competenţa nici din punct de vedere legal, nici profesional de a face aprecieri asupra legalităţii procedurilor şi nici nu putea influenta deciziile luate de primar.
Instanţa de apel a respins cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 40 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, motivarea reţinută fiind aceea că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni este necesar a se constata că a fost emisă dispoziţia de primar în lipsa actelor doveditoare, infracţiunea fiind, în opinia instanţei de apel, una de pericol. Însă, la pag. 166, parag. ultim, instanţa de apel retine, între altele, "că încălcările Legii nr. 10/2001 imputate inculpaţilor nu au vizat emiterea dispoziţiilor de restituire în lipsa actelor doveditoare". Deşi s-au reţinut aceste argumente, cu ocazia analizei cererii de schimbare a încadrării juridice, atunci când instanţa de apel pronunţa hotărârea de condamnare în anumite cazuri de retrocedare, motivarea condamnării vizează tocmai lipsa dovezilor în ceea ce priveşte dreptul de proprietate al notificatorului/autorului acestuia.
Cu titlu de exemplu, începând cu pag. 188 pct. b, în decizia instanţei de apel se argumentează în legătura cu lipsa dovezii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 141.920 m.p. teren în cazul retrocedării FFFF..
Argumente în sensul că au fost emise dispoziţii de primar în lipsa documentelor doveditoare au fost reţinute şi în cazul retrocedării GGGG. (pag. 222 parag. 5 şi urm.), precum şi în cazul retrocedării BBBB., situaţie în care nu am fi în faţa infracţiunii de abuz în serviciu, ci a infracţiunii prevăzute de legea specială.
Pe cale de consecinţă, cel puţin în ceea ce priveşte aceste trei acte materiale reţinute în componenta infracţiunii continuate de abuz în serviciu, se impune a se schimba încadrarea juridică în infracţiunea prevăzută de art. 40 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi a se pronunţa o hotărâre de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza întâi din C. proc. pen.
În ipoteza în care s-ar considera ca nu sunt incidente dispoziţiile art. 40 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, a susţinut că niciuna dintre faptele reţinute în sarcina inculpatei nu întregesc latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu.
Pentru a fi legală condamnarea pentru această infracţiune este necesar ca acţiunile reţinute în sarcina inculpatei să fi avut drept urmare producerea unei pagube instituţiei, corelativ cu un folos material unei alte persoane. Or, analizând actele în legătură cu a căror emitere s-a pronunţat condamnarea, chiar şi în ipoteza în care emiterea lor ar fi fost vădit nelegală, niciunul dintre acestea nu era apt să constituie drepturi, să scoată din patrimoniul instituţiei bunuri şi, cu atât mai puţin, să le transfere în patrimoniul altor persoane.
Singurului act constitutiv de drepturi este dispoziţia de primar, act care, în mod evident nu este emis de inculpată, iar în contextul în care s-a reţinut modalitatea autoratului, iar nu a complicităţii, niciuna dintre acţiunile sale nu au fost de natură să întregească latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu.
Cu privire la valorificarea raportului de constatare în detrimentul expertizei judiciare efectuate în cursul judecăţii în fond, a susţinut că este de principiu că în procedura penală nu este instituită o regina a probelor, un mijloc de probă ce înlătură orice alt argument contrar, ci, dimpotrivă, nicio probă nu are o valoare dinainte stabilită, utilitatea, pertinenţa şi concludenţa fiecăreia urmând a fi analizată atât individual, cât şi coroborat cu celelalte mijloace de probă.
A apreciat că, prin dispunerea efectuării de expertize în cauză, raportul de constatare efectuat de specialiştii DNA este înlăturat de plano şi exclus din ansamblul materialului probator, având în vedere dispoziţiile art. 172 alin. (12) din C. proc. pen.
Atât timp cât în faza cercetării în fond şi cu atât mai puţin în apel, nu s-a invocat şi nici nu s-a constatat existenta vreunui caz care ar conduce la nulitatea raporturilor de expertiză, aceste probe trebuiau avute în vedere de instanţa de apel la soluţionarea cauzei, concluziile fiind ca nu există o pagubă.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (2) din C. pen., a menţionat că nici actul de sesizare a instanţei, nici cercetarea judecătorească nu au relevat care este, în primul rând, momentul şi modul în care s-ar fi născut asocierea, aspectul fiind deosebit de important din perspectiva stabilirii incidenţei art. 323 din C. pen. sau a art. 367 alin. (2) din C. pen.
Asocierea trebuie sa aibă o structură determinată, adică anumite componente cu sarcini complementare în realizarea activităţii infracţionale, o aşa zisă diviziune a muncii în cadrul unei ierarhii cu roluri prestabilite şi reguli de comportare specifice unei unităţi structurate. Aderarea la grup se realizează prin exprimarea consimţământului expres al unei persoane de a face parte din structura infracţională, în timp ce sprijinirea grupului presupune furnizare de asistenţă, de ajutor sau de sfaturi în vederea săvârşirii infracţiunilor.
Fapta este calificată prin scop, în sensul că persoana trebuie să ştie şi să fie de acord cu înfiinţarea, aderarea şi sprijinirea grupului, ştiind că urmează a fi comise infracţiuni grave şi trebuie să urmărească comiterea uneia sau mai multor infracţiuni. Niciunde în cuprinsul actului de sesizare nu au fost indicate aceste elemente, şi nici în cursul cercetării judecătoreşti nu au fost probate legături/interacţiuni care să întregească latura obiectivă şi, cu atât mai puţin, cea subiectivă a acestei infracţiuni.
Relaţiile dintre inculpaţi erau fie cele fireşti generate de raporturile de muncă din cadrul primăriei, fie de prietenie, fie între aceştia nu exista niciun fel de relaţionare. Deşi în cadrul unui grup infracţional organizat nu este obligatoriu ca toţi membrii acestuia sa se cunoască, primordial este necesar a se demonstra existenţa grupului. Or, în cauză, "asocierea" inculpatei cu diferitele persoane cu care a interacţionat s-a datorat nu voinţei sale de a participa la săvârşirea de infracţiuni, ci faptului ca avea calitatea de funcţionar public în cadrul Primăriei Constanţa şi că a fost desemnată să facă parte dintr-o anumită comisie.
8. Inculpatul H. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, a susţinut că toate aceste condiţiile impuse de lege trebuie analizate în concret de către instanţă.
În cazul său, care a încheiat un contract de drepturi litigioase, de altfel, un contract civil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în decizia atacată, nu numai că nu arătat că acest act ar fi încheiat cu încălcarea legii, mai mult chiar, nu îi contestă efectele juridice.
În hotărâre, la fila x, se reţine generic "în cazul inculpaţilor cesionari de drepturi litigioase (...) instanţa de apel va retine că aceştia au beneficiat de pe urma activităţii infracţionale desfăşurate de reprezentanţii autorităţilor locale (...) integrându-se în asocierea constituită de aceştia, pe care au sprijinit-o." Însă, actele materiale, faptele sancţionate de legea penală, prin care fiecare dintre ei le-ar fi efectuat, pentru a sprijini activitatea infracţională ca şi complice, nu sunt descrise şi analizate. Mai mult, singurul act încheiat, contractul de drepturi litigioase, nu este contestat de către instanţa de apel.
În ceea ce priveşte infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, a susţinut că pentru existenţa acesteia este necesar să fie efectuate acte materiale din care să rezulte, cu certitudine, asocierea în vederea săvârşirii unei/unor infracţiuni.
Inculpatul H. nu a avut nicio legătură cu inculpaţii din dosar, funcţionari publici la acea dată, respectiv membri ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa sau cu notarii care au încheiat actele ce au fost necesare pentru soluţionarea dosarelor de notificări, formulate în baza aceleiaşi legi. A încheiat un contract de cesiune de drepturi litigioase la un notar public, în condiţiile prevăzute de C. civ., cu efectele de rigoare, contract care a fost depus la Primăria Constanţa, fără a cunoaşte şi a avea vreo legătură cu funcţionarii primăriei.
Instanţa de apel nu a arătat care sunt actele materiale efectuate de inculpat care dovedesc săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, acte care, de fapt, nici nu există, pentru că nu au fost săvârşite. Se mai reţine în considerente, la fila x, că " cesionarii de drepturi litigioase au cunoscut că viciile care afectează contractele încheiate (...) constituie un impediment pentru soluţionarea favorabilă a cererii, astfel încât reuşita unui demers în aceste condiţii presupunea încălcarea legii de către persoanele cu atribuţii în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001(...)", remarcă în care nu se regăseşte decât o simpla supoziţie, o presupunere, fără temei legal, ignorându-se efectele legii civile în baza căreia au fost încheiate contractele de drepturi litigioase, independent de funcţionarii ce făceau parte din Primăria Constanţa.
9. Inculpatul I. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
A susţinut că fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu. Din hotărârea recurată nu rezultă ce lege ar fi fost încălcată expres de I. în niciuna dintre modalităţile descrise de judecătorii apelului, astfel că, acestea nu au fost încălcate, nici expres, nici implicit, maniera de acţiune a inculpatului fiind una care s-a circumscris pe deplin normelor legale aplicabile. Ceea ce se reproşează inculpatului I. în legătură cu majoritatea modurilor de operare este aceea că, deşi ar fi cunoscut defectuozitatea rapoartelor de evaluare, a acceptat viciile acestora şi a asumat, în cunoştinţă de cauză, nelegalitatea acestora. Practic, în mare măsură latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu ar rezulta din aceea că, pe de o parte, nu a observat că rapoartele de evaluare întocmite de evaluatorul F. ar conţine unele neconformităţi care ar fi condus la subevaluarea terenurilor şi, pe de altă parte, din aceea că a cunoscut nelegalitatea actelor semnate, dar şi-ar fi asumat această nelegalitate, pentru a aduce în patrimoniul unor persoane necunoscute foloase necuvenite.
Or, maniera în care au fost întocmite rapoartele de evaluare la nivelul Primăriei Constanţa era similară, indiferent de evaluatorul care le întocmea, evaluatorii erau selectaţi prin licitaţie, cu precomenzi, urmate de comanda fermă, în baza căreia se preda raportul de evaluare, se utilizau aceleaşi metode şi valorile erau relativ similare. De altfel, în unul dintre modurile de operare din prezenta cauză evaluarea a fost realizată de un alt evaluator, care, deşi a procedat absolut identic, împotriva sa nu au fost formulate acuzaţii penale, de unde rezultă că procedura urmată era una legală şi că metodele de evaluare utilizate erau adecvate.
Apreciind că aplicarea normelor în cazurile în care a fost implicat inculpatul I. a fost realizată potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, că inclusiv în viziunea unui judecător de drept penal (judecătorul fondului) cu privire la aplicarea normelor juridice ce guvernează procedurile de restituire a fost identică cu cea a inculpatului I., a considerat evident că latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu nu există. Producerea unei pagube, în mod conştient, prin actele semnate de I. (doar referatele Comisiei) nu există, deoarece aceeaşi manieră de evaluare, similară cu cea imputată evaluatorului F., a fost utilizată de expertul judiciar evaluator desemnat aleatoriu, prin tragere la sorţi, de instanţa de fond. La acelaşi rezultat a ajuns şi expertul extrajudiciar, care a realizat, la rândul său, o expertiză extrajudiciară, în anul 2007, pentru inculpatul M., expertiză refuzată a fi primită la dosar de DNA. Aşadar, dacă un expert judiciar, neinteresat în cauză, a considerat că valoarea estimată a terenurilor este cea la care a ajuns şi evaluatorul F., nu se poate imputa, la nivel subiectiv, o neanticipare a acestui prejudiciu de către I., care era jurist şi care nu avea cunoştinţe de evaluare, neavând pregătire de specialitate în acest sens.
A considerat că instanţa s-a subrogat practic legii în sine, ridicând la nivelul puterii unui act normativ emis de Parlament propriile deducţii şi raţionamente juridice şi le-a considerat corecte.
Referitor la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a susţinut că instanţa de apel nu a adus niciun argument care să justifice o participaţie organizată la săvârşirea faptei.
Faptul că, în presupusa exercitare a atribuţiilor de serviciu, inculpatul I. a soluţionat notificări, interpretând dispoziţiile legale după propria conştiinţă, fără ca acesta să accepte că persoanele beneficiare ale drepturilor ar primi foloase necuvenite, nu poate să reprezinte o activitate infracţională organizată. Niciun act normativ nu transformă acest comportament în activitate infracţională, cu atât mai puţin în una organizată. Mai mult, I. a fost numit în Comisie unilateral de primar, fără a i se cere acordul, prin dispoziţie, iar nu prin consens. Acesta a pierdut această calitate doar prin părăsirea funcţiei de consilier din cadrul Primăriei, neexistând o variantă ca angajaţii primăriei să accepte sarcinile de serviciu în mod selectiv.
Motivarea instanţei de apel, în sensul că inculpaţii din această cauză au acţionat ca o grupare mafiotă organizată la nivelul autorităţilor din Municipiul Constanţa, în condiţiile în care nici măcar unul dintre beneficiari nu a afirmat că l-ar fi cunoscut măcar al inculpatului I. până la momentul la care a devenit coinculpat cu aceştia, la începerea judecării cauzei, la Curtea de Apel Bucureşti nu face altceva decât să arunce în derizoriu activităţile reale de criminalitate organizată. Acesta nu a beneficiat de niciun avantaj, nu cunoştea activităţile altor inculpaţi din cauză, iar, în anul 2004, chiar a părăsit Primăria Municipiului Constanţa şi nu a mai avut nicio activitate comună cu inculpaţii din prezenta cauză. Aşadar, activitatea profesională a lui I., care a acţionat cu deplină bună credinţă, nu prezintă elementele de tipicitate ale asocierii în vederea săvârşirii de infracţiuni şi nu poate fi calificată juridic drept faptă penală de criminalitate organizată.
Rolul în asociere ori reprezentarea subiectivă participativă a activităţii sale profesionale, pe care l-ar fi avut I. (s-a dus la serviciu şi în raport de competenţele sale, a îndeplinit cu bună credinţă atribuţiile sale din fişa postului, precum şi pe cele de membru al Comisiei de Lege nr. 10/2001), nu este identificat în decizie nici măcar incident.
10. Inculpatul J. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cu privire la infracţiunile de instigare la complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu şi de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, a reiterat argumentele expuse în paragrafele 82-101 din motivele de apel, cu privire la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, argumente ce au fost apreciate valabile şi după pronunţarea Hotărârii nr. 32/2019, întrucât instanţa de apel nu a răspuns acestora, optând exclusiv pentru prezentarea propriilor argumente.
Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a criticat modalitatea în care instanţa de apel a motivat reţinerea acesteia, respectiv cât se poate de sumar, generic şi lapidar, fără a analiza, in concreto, care sunt elementele constitutive ale acesteia, fără a face o analiză pentru fiecare inculpat în parte şi fără a face trimitere la probe, în măsura în care acestea ar fi existat la dosar.
Această acuzaţie nu este dovedită de niciuna dintre probele administrate în cauză, instanţa omiţând să precizeze care sunt elementele constitutive ale infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Prin urmare, fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de art. 323 din C. pen. din 1969.
Mai mult, instanţa de control a cenzurat hotărârea instanţei de fond cu privire la existenţa infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni fără a face vreo trimitere în concret la probatoriul care a dus la aceasta concluzie prin raportare la fiecare persoană în parte.
Or, toate elementele care constituie acuzarea trebuie sa rezulte numai din împrejurări de fapt obiective, presupunerile şi supoziţiile nefiind permise într-o astfel de situaţie, în caz contrar încălcându-se dispoziţiile art. 1 - Legalitatea incriminării din C. pen., 4 - Prezumţia de nevinovăţie alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia "După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.", precum şi art. 7 parag. 1 din Convenţie.
11. Inculpatul K. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
A susţinut că fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu sub forma complicităţii, ca formă a participaţiei penale, întrucât fapta de abuz în serviciu, la care se presupune că acesta ar fi complice, nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, aşa cum a fost ea prevăzută de legiuitor, fiind aşadar vorba despre o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În actualul sistem de drept român complicitatea există şi se pedepseşte ca infracţiune doar dacă cel care a participat la săvârşirea faptei a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că participă la o infracţiune, în orice formă de participaţie, mai exact, trebuie să existe o latură subiectivă distinctă a complicităţii, pe lângă elementele constitutive ale infracţiunii la care complicele se presupune că ar participa.
A mai menţionat că, pentru a fi incidentă aplicarea prevederilor care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu, e necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: fapta să fie săvârşită de un subiect activ calificat - funcţionar public, aşa cum este el definit de legislaţia penală. Or, fapta funcţionarilor angajaţi ai primăriei (anterioară sau ulterioară activităţii imputate ca nelegală lui K.) nu are nicio legătură cu faptele presupusului complice, care nu a interacţionat în nicio modalitate cu aceştia. K. a interacţionat exclusiv cu notarul şi cu cedenţii J. şi HHHH., niciunul neavând calitate de funcţionar public în sensul legii penale. Aşadar, "fapta" la care ar fi participat K. nu a fost săvârşită de un funcţionar public în sensul legii penale (nici notarul şi nici cedenţii neavând astfel de calităţi). De altfel, şi aceştia au fost acuzaţi de fapte în legătură cu serviciul săvârşite tot sub forma participaţiei, iar nu a autoratului, aceasta fiind dovada că nici procurorii nu au considerat că ar fi funcţionari publici, în sensul legii penale; fapta de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a actului să fie săvârşită de subiectul activ în exercitarea atribuţiilor de serviciu, dispoziţiile fiind constituţionale numai în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege îndeplineşte prin încălcarea legii.
A apreciat că au fost aplicate greşit normele de drept prin care a fost stipulat, în mod clar, la nivelul Curţii Constituţionale că "neîndeplinirea/îndeplinirea defectuoasă" a unui act ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului public se înţelege încălcarea legii (ca act formal adoptat de Parlament, precum şi act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă) în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aspect care nu este incident în cauză. Astfel, nu rezultă ce lege ar fi fost încălcată de complicele K. sau ce lege ar fi cunoscut că a fost încălcată de autorul al cărui complice a fost, el fiind cel care a încheiat un act de cesiune la a treia operaţiune, dintre care numai cea de-a doua (cesiunea de drepturi succesorale, în baza unui mandate de reprezentare, singurul act notarial care a depăşit limitele mandatului) poate fi pusă în discuţie din perspectiva legalităţii.
Contractul de cesiune semnat cu reprezentantul SC IIII. S.A, inculpatul K., nu prezintă niciun viciu de legalitate. Nici în realitate, dar nici măcar în viziunea judecătorilor apelului nu este identificat expres textul de lege presupus încălcat.
Prin săvârşirea unei asemenea fapte subiectul activ să vatăme drepturile şi interesele legitime ale unei alte persoane sau să cauzeze o pagubă acesteia. Producerea unei pagube prin actele notariale imputate a fi acte de participaţie penală, sub forma complicităţii, prin semnarea actului de cesiune, nu există nici ea, având în vedere că, şi în absenţa actului de cesiune, efectele ar fi fost produse în mod absolut identic, mai exact dispoziţiile de retrocedare ar fi fost emise în acelaşi mod, dar pe numele lui J. şi HHHH., care ar fi rămas titulari pe toate drepturile, neexistând vreun indiciu că funcţionarii ar fi avut o atitudine diferită doar pentru că s-a semnat contractul de cesiune parţială de drepturi cu SC IIII. SA.
Analiza pe care o realizează instanţa de apel faptei reţinute în sarcina reprezentantului SC IIII. S.A, inculpatul K., se referă îndeosebi la operaţiunile juridice anterioare şi ulterioare actelor semnate de acesta şi faţă de care nu se reţine vreo participaţie faptică a acestui inculpat.
Aşadar, confuzia instanţei de apel în materie de drept civil nu poate constitui temei juridic al unei condamnări, singurul remediu posibil la acest moment fiind admiterea prezentului recurs în casaţie şi constatarea împrejurării că toate actele semnate de K. şi de care acesta a avut cunoştinţă sunt perfect legale, nefiind în prezenţa unei nelegalităţi, cu atât mai puţin a unei fapte prevăzute de legea penală. În cauză, instanţa s-a subrogat practic legii în sine, ridicând la nivelul puterii unui act normativ emis de Parlament, propriile deducţii şi raţionamente juridice şi le-a considerat corecte, fără ca măcar să ceară opinia unui specialist în acest domeniu (chiar şi unui judecător specializat în materie de retrocedări).
Referitor la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a susţinut că instanţa de apel nu aduce niciun argument care să justifice o participaţie organizată la săvârşirea faptei. Faptul că, aflând despre posibilitatea de a obţine terenuri într-o manieră apreciată de acesta ca fiind legală, inculpatul K. a luat o decizie de afaceri, fără a urmări vreun folos ilicit, ci un câştig economic perfect legal, garantat de modalitatea exclusiv oficială în care a acţionat. Astfel, acest inculpat s-a prezentat la un notar extrem de onorabil şi a semnat două acte notariale girate pentru legalitate de un profesionist învestit de stat cu această autoritate, pe care nici nu îl cunoştea direct, nu avea vreo legătură cu acesta. Or, niciun act normativ nu transformă acest comportament în activitate infracţională, cu atât mai puţin în una organizată.
Motivarea instanţei de apel, în sensul că inculpaţii din această cauză au acţionat ca o grupare mafiotă organizată la nivelul autorităţilor din judeţul Constanţa, în condiţiile în care nici măcar nu s-a afirmat că inculpatul ar fi cunoscut pe vreunul dintre funcţionarii din Constanţa sau că măcar o singură dată s-ar fi deplasat în acest judeţ (notarul A. avea sediul în Bucureşti, iar K. a săvârşit presupusa activitate infracţională cu ocazia deplasării, o singură dată, la sediul acestuia) nu face altceva decât să arunce în derizoriu activităţile reale de criminalitate organizată. Aşadar, fără a depăşi nivelul de pură speculaţie, şi din această perspectivă situaţia de fapt descrisă în decizie şi reţinută factual în sarcina lui K. (s-a deplasat la un notar pe care nu l-a cunoscut direct, unde a semnat două acte care au produs efecte în alt areal geografic) nu poate fi calificată juridic drept faptă penală de criminalitate organizată, astfel cum este infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Rolul în asociere pe care l-ar fi avut K., care la aproximativ 2 ani de la presupusul act notarial considerat profund nelegal semnează o cesiune de drepturi ce are la bază un act notarial legal, nu este identificat în decizie nici măcar incident, iar singura persoană relativ cunoscută din întregul "angrenaj" presupus infracţional era J., cu ceilalţi inculpaţi inculpatul neavând nicio interacţiune juridică sau factuală, nefiind nici măcar persoane cunoscute de acesta (BBB. sau C.). De altfel, singura "interacţiune", chiar şi cu inculpatul J. a fost, astfel cum rezultă din decizia recurată, aceea de a semna un contract, perfect legal, în bază căruia acesta a primit exact suma pe care a solicitat-o ca preţ al cesiunii. Procura a fost dată acestui inculpat, deoarece nu a fost identificată o altă persoană care să efectueze demersuri juridice în Municipiul Constanţa în numele şi pe seama lui K..
12. Inculpatul L. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
A susţinut că, pentru a exista infracţiunea de abuz în serviciu se impune ca fapta de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a actului să fie săvârşită de subiectul activ în exercitarea atribuţiilor de serviciu, dispoziţiile fiind constituţionale numai în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege îndeplineşte prin încălcarea legii. Din decizia recurată nu rezultă ce lege ar fi fost încălcată expres de L. în niciuna dintre modalităţile descrise de judecătorii apelului, astfel că acestea nu au fost încălcate, nici expres, nici implicit, maniera de acţiune a inculpatului L. fiind una care s-a circumscris pe deplin normelor legale aplicabile. Ceea ce se impută inculpatului L. în cauză este aceea că, deşi ar fi cunoscut defectuozitatea rapoartelor de evaluare, a acceptat viciile acestora şi şi-a asumat, în cunoştinţă de cauză, nelegalitatea lor. Practic, latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu ar rezulta din aceea că, pe de o parte, nu a observat că rapoartele de evaluare întocmite de evaluatorul F. ar conţine unele neconformităţi care ar fi condus la subevaluarea terenurilor şi, pe de altă parte, din aceea că a cunoscut nelegalitatea actelor semnate de el, dar şi-ar fi asumat această nelegalitate pentru a aduce în patrimoniul unor persoane necunoscute foloase necuvenite.
Or, este evident că maniera în care au fost întocmite rapoartele de evaluare la nivelul Primăriei Constanţa era similară, indiferent de evaluatorul care le întocmea (cu precomenzi, urmate de comanda fermă, în baza căreia se preda raportul de evaluare), se utilizau aceleaşi metode şi valorile erau relativ similare. De altfel, în unul dintre modurile de operare din prezenta cauză evaluarea a fost realizată de un alt evaluator, care, deşi a procedat absolut identic, împotriva sa nu au fost formulate acuzaţii penale, de unde rezultă că procedura urmată era una legală şi că metodele de evaluare utilizate erau adecvate.
Aplicarea normelor în cazurile în care a fost implicat inculpatul L. a fost realizată potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, inclusiv în viziunea unui judecător de drept penal (judecătorul fondului) şi este evident că latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu nu există.
Totodată, o condiţie a existenţei infracţiunii de abuz în serviciu este ca, prin săvârşirea unei asemenea fapte, subiectul activ să vatăme drepturile şi interesele legitime ale unei alte persoane sau să cauzeze o pagubă acesteia şi să îşi asume, în mod conştient, această pagubă. Producerea unei pagube, în mod conştient, prin actele semnate de L. nu există, deoarece aceeaşi manieră de evaluare, similară cu cea imputată evaluatorului F., a fost utilizată de expertul judiciar evaluator desemnat aleatoriu, prin tragere la sorţi, de instanţa de fond. La acelaşi rezultat a ajuns şi expertul extrajudiciar, care a realizat, la rândul său, o expertiză extrajudiciară în anul 2007, pentru inculpatul M., expertiză refuzată a fi primită la dosar de DNA. Aşadar, dacă un expert judiciar, neinteresat în cauză, a considerat că valoarea estimată a terenurilor este cea la care a ajuns şi evaluatorul F., nu se poate imputa, la nivel subiectiv, o neanticipare a acestui prejudiciu de către L., care era inginer şi care nu avea cunoştinţe de evaluare, neavând pregătire de specialitate în acest sens.
În speţă, instanţa de apel s-a subrogat practic legii în sine, ridicând la nivelul puterii unui act normativ emis de Parlament propriile deducţii şi raţionamente juridice şi le-a considerat corecte.
Referitor la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, se observă că instanţa de apel nu aduce niciun argument care să justifice o participaţie organizată la săvârşirea faptei.
Împrejurarea că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul L. a soluţionat notificări, interpretând dispoziţiile legale după propria conştiinţă, fără ca acesta să accepte că persoanele beneficiare ale drepturilor ar primi foloase necuvenite, nu poate să reprezinte o activitate infracţională organizată. Niciun act normativ nu transformă acest comportament în activitate infracţională, cu atât mai puţin în una organizată.
Motivarea instanţei de apel, în sensul că inculpaţii din această cauză au acţionat ca o grupare mafiotă organizată la nivelul autorităţilor din judeţul Constanţa, în condiţiile în care nici măcar unul dintre beneficiari nu a afirmat că ar fi cunoscut măcar al inculpatului L., nu face altceva decât să arunce în derizoriu activităţile reale de criminalitate organizată. Acesta nu a beneficiat de niciun avantaj, nu cunoştea activităţile altor inculpaţi din cauză şi nu a avut nicio activitate comună cu inculpaţii din prezenta cauză, până la momentul la care a devenit coinculpat cu aceştia.
Aşadar, fără a depăşi nivelul de pură speculaţie, activitatea profesională a lui L., care a acţionat cu deplină bună-credinţă, nu poate fi calificată juridic drept faptă penală de criminalitate organizată, astfel cum este infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Rolul în asociere ori reprezentarea subiectivă participativă a activităţii sale profesionale, pe care l-ar fi avut L. (s-a dus la serviciu şi în raport de competenţele sale, a îndeplinit cu bună-credinţă atribuţiile sale din fişa postului), nu este identificat în decizie nici măcar incident.
13. Inculpatul M. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, a criticat decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin prisma a două aspecte:
Condamnarea sa pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată s-a bazat, în mod decisiv şi exclusiv, pe interpretarea eronata a Legii nr. 10/2001 şi pe raportul de constatare făcut de specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, încălcându-se, în acest mod, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Instanţa penală a adăugat, în mod nepermis, la legea civilă specială - Legea nr. 10/2001 - creând condiţii sau cerinţe pe care legea civilă nu le prevedea. Astfel a fost posibilă condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi care, în niciun caz, nu putea intra în sfera abuzului în serviciu. În motivarea deciziei de apel se reţine, în esenţă, sub aspectul acestor critici că, deşi nu erau norme de aplicare ale Legii nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii deciziilor de retrocedare - în anul 2002/2003- şi chiar dacă aceste norme au fost promulgate ulterior, în luna mai 2003, prin H.G. nr. 498 din 18/2003 (publicată în Monitorul Oficial nr. 324 din 14 mai 2003), totuşi inculpatul, în calitate de primar al Municipiului Constanţa, care a emis deciziile în temeiul şi pe baza referatelor întocmite de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 înainte de publicarea acestor norme metodologice, este vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu
Condamnarea sa s-a bazat pe dispoziţii din legea civilă, care în mod eronat şi fără nicio probă, au fost apreciate de instanţa de apel ca încălcări ale legii, mai ales prin adăugarea la legea civilă.
Referitor la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, a apreciat că faptele sunt descrise sumar, imprevizibil şi fără niciun element probator în decizia de apel criticată, nu sunt fapte penale şi nu puteau sta la baza constituirii unui grup infracţional organizat deoarece nu a fost încălcată nicio dispoziţie din lege sau ordonanţe, iar instanţa de apel nu a putut să arate care sunt actele materiale săvârşite pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Ca atare, nu a arătat nici care sunt actele materiale care stau la baza constituirii grupului infracţional şi nici nu a arătat că înfiinţarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 într-o primărie nu poate fi în niciun caz "o constituire a unui grup infracţional. Instanţa de apel presupune că grupul infracţional a fost realizat pentru săvârşirea abuzului în serviciu, dar pentru niciuna din aceste infracţiuni nu a descris care sunt faptele penale ale inculpatului şi care sunt încălcările exprese din Legea nr. 10/2001. Faptul ca la nivelul Primăriei Constanţa s-a constituit Comisia Locala de Aplicare a Legii nr. 10/2001, care este constituita în cadrul Primăriei Constanţa prin dispoziţie de primar, tocmai pentru a se putea aplica Legea nr. 10/2001 şi care era cea care analiza cererile de retrocedare şi propunea, pe bază de referat, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului solicitat, propunere pe baza căreia primarul emitea dispoziţia de restituire, nu poate fi considerată "grup infracţional organizat", pentru că o atare entitate este înfiinţată în temeiul legii civile, respectiv al Legii nr. 215/2001 - Legea administraţiei publice locale.
În plus, a susţinut că prin decizia de apel s-a adus o gravă atingere dreptului la un proces echitabil astfel cum este prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atât pe în privinţa principiului nemijlocirii, cât şi în ceea ce priveşte dreptul la apărare, al egalităţii armelor şi al principiului contradictorialităţii.
Inculpatul a invocat nelegalitatea hotărârii instanţei de apel raportat la încălcarea art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 din C. proc. pen. anterior.
14. Inculpatul N. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7, 9 şi 13 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", "hotărârea cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei sau există o contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii;" (abrogat) şi "instanţa şi-a întemeiat hotărârea pe probe pentru care a fost aplicată sancţiunea excluderii sau în mod greşit s-a aplicat sancţiunea excluderii cu privire la probe legal administrate" (abrogat).
În susţinerea acestora, a arătat că instanţa de apel a dispus condamnarea sa pentru încălcarea atribuţiilor de serviciu stabilite prin titlul unui act administrativ unilateral individual (Dispoziţia de primar nr. 854/15.05.2001), cu înfrângerea principiului legalităţii deciziei pronunţate. Tragerea la răspundere penală s-a făcut, în condiţiile în care, urmare Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016, fapta sa nu mai este prevăzută de legea penală, ca urmare a reconfigurării conţinutului infracţiunii de abuz în serviciu.
Prin urmare, în cazul său, consilier local, nu este relevantă numirea sa printr-un act administrativ unilateral, dispoziţia de primar, într-o comisie de aplicare a Legii nr. 10/2001. Relevant este că, în această calitate, nu avea atribuţii de serviciu prevăzute de legislaţia primară, fiind chiar explicit excluse de dispoziţiile art. 20.5 din Legea nr. 10/2001, astfel cum este şi expres explicitat în normele sale de aplicare (pct. 20.5 din H.G.498/2003).
În acest context, a solicitat ca prin decizia penală ce se va pronunţa, să se remedieze încălcarea legii înfăptuită de instanţa de apel, care l-a condamnat reţinând că prin "desemnarea" unui consilier local ca membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 - ("comisie internă" a primăriei) printr-un act administrativ unilateral individual - Dispoziţia de primar nr. 854/15 mai 2001) - ar fi dobândit - ope legis - atribuţiile de serviciu stabilite de legislaţia primară exclusiv în sarcina unităţii deţinătoare - Primăria Constanţa (primar - viceprimar - secretar unitate administrativ-teritorială - aparat propriu de specialitate), atribuţii de serviciu pe care le-ar fi îndeplinit într-un mod defectuos.
A subliniat că, potrivit principiului supremaţiei legii, primarul nu era delegat şi nici împuternicit de Legea nr. 10/2001 sau de vreo altă lege să extindă în vreun fel prevederile legii referitoare la aplicare acesteia şi la alte persoane din afara unităţii deţinătoare. Din contră, era ţinut de legea administraţiei publice locale să aplice întocmai Legea nr. 10/2001 (potrivit principiului supremaţiei legii). Abilitarea dată de lege era doar în executarea ei, adică să stabilească atribuţii de serviciu în aplicarea Legii nr. 10/2001 doar personalului aflat în subordinea sa, care funcţiona în cadrul primăriei, unitate deţinătoare şi unica entitate investită legal în soluţionarea notificărilor formulate.
Prin urmare, instanţa de apel a stabilit nelegal calitatea sa de subiect activ al infracţiunii de abuz în serviciu, prin îndeplinirea defectuoasă a unor atribuţii de serviciu stabilite prin titulatura unui simplu act administrativ unilateral individual, nu de o normă de drept prevăzută în legislaţia primară sau chiar în legislaţia secundară, cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. (5), art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 20.5 din H.G. nr. 498/2003 care a modificat H.G. nr. 614/2001 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016;
Aceeaşi neconformitate vădită cu legea şi cu latura obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum aceasta a fost reconfigurată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, se regăseşte în considerente deciziei atacate care, în afara legii, nominalizează articolele din Legea nr. 10/2001 care ar cuprinde atribuţii de serviciu pe care le-a încălcat în calitate de consilier local-membru în comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001. Aceste dispoziţii normative stabilesc fie obligaţii în sarcina persoanelor îndreptăţite la restituire, fie atribuţii de serviciu, precum evaluarea, care în virtutea art. 20 alin. (5), art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 ca şi a art. 20.5 din H.G. nr. 498/2003 nu reveneau unui consilier local în calitate de membru al consiliului local. Inculpatul nu era abilitat a face "o analiză proprie", neavând atribuţii de serviciu prevăzute de lege în acest sens şi nici pregătirea profesională necesară unei astfel de investigaţii.
A apreciat că instanţa de apel a aplicat greşit sancţiunea excluderii totale a unor probe legal administrate în faza judecării fondului şi, în contradictoriu cu "excluderea totală ", unele dintre concluziile acestor probe nelegal excluse au fost menţinute de aceeaşi instanţă de apel.
În ceea ce priveşte existenţa contradicţiei între considerentele deciziei penale recurate, a precizat că, pe de o parte, la fila x a deciziei recurate, se menţionează că: "În egală măsură, instanţa de apel a cenzurat raportul de constatare efectuat în faza de urmărire penală şi cele două rapoarte de expertiză efectuate în cursul judecăţii în primă instanţă, aflate, de asemenea, în dosarul cauzei.", iar, pe de altă parte, la fila x a deciziei recurate, se reţine că: "în privinţa celor două expertize întocmite în faza de judecată, dincolo de modalitatea în care instanţa de fond a înţeles să stabilească obiectivele acestora (ele fiind fixate în realitate chiar de inculpaţi, fără vreo cenzură din partea instanţei) acestea vor fi înlăturate de instanţa de apel, cu excepţia erorilor de calcul şi interpretare regăsite în cuprinsul raportului de constatare şi corectate de expertiza evaluatorie efectuată în faza de judecată (tabelele 137 - 140, col. 7, vol. 19 ds. fond)" Prin urmare, instanţa de apel înlătură în totalitate expertiza topo-cadastrală, însă, în contradictoriu cu înlăturarea în tot a expertizei topo judiciare, în considerentele condamnării inculpatului pentru abuz în serviciu în cazurile de retrocedare FFFF. şi XXX. nu se regăseşte abuzul în serviciu săvârşit ca urmare a restituirii unor terenuri aparţinând domeniului public al statului sau al municipiului Constanţa.
A apreciat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit sancţiunea excluderii expertizelor judiciare (de evaluare şi topo-cadastrală) legal administrate şi efectuate pe teren de către experţi judiciari independenţi, numiţi aleatoriu, păstrând însă raportul de constatare tehnico-ştiinţifică ("de verificare") efectuat din birou, fără deplasare pe teren al specialiştilor D.N.A.
A susţinut că instanţa de apel l-a condamnat nelegal, nu pentru că valoarea terenurilor la a căror restituire " am contribuit " ar fi fost mai mică decât valoarea de piaţă reală a acestora, ci pentru că la data evaluării, Standardele Internaţionale de Evaluare existau şi confirmau valoarea reală de piaţă a terenurilor, dar nu fuseseră încă adoptate de ANEVAR; studiile geotehnice (care atestă coeficienţii utilizaţi în stabilirea valorii reale a terenurilor) sunt conform realităţii, dar nu erau în posesia evaluatorului.
Având în vedere că, fapta care se reţine a fi săvârşită de către inculpat, anume îndeplinirea defectuoasă a unor atribuţii de serviciu, stabilite prin titlul unui act administrativ unilateral individual, Dispoziţia de primar nr. 854/15.05.2001, nu este prevăzută şi sancţionată de legea penală, asocierea în vederea comiterii de infracţiuni nu subzistă, deoarece asocierea pentru comiterea unei fapte care nu este prevăzută de legea penală nu este sancţionată de către aceasta.
15. Inculpatul O. a invocat cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, a susţinut că prin hotărârea atacată nu s-a explicat felul complicităţii (de ordin material sau moral) recurentului O. şi nici maniera concretă în care s-ar fi realizat aceasta. A subliniat faptul că s-a ajuns la trimiterea în judecată şi ulterior, prin hotărârea instanţei de apel, condamnarea sa pentru complicitate la infracţiunea de abuz în fără a se arăta cu cine ar fi fost complice acesta, pe cine ar fi ajutat să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu, cum şi prin ce acte materiale.
A precizat că, infracţiunea de abuz în serviciu este o infracţiune de rezultat, urmarea imediată a săvârşirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. În urma expertizelor efectuate de specialişti ANEVAR, a suplimentelor de expertiză şi a clarificării experţilor, s-a concluzionat, fără echivoc, că în cazul său, comisia de evaluare ce funcţionează în cadrul Primăriei Constanţa, potrivit Legii nr. 10/2001, nu numai că nu a subevaluat valoarea terenurilor restituite, ci prin expertiza efectuată la nivelul Primăriei valoarea terenurilor a fost în majoritatea cazurilor supraevaluată. Astfel, din analiza celor 15 terenuri la care se referă rechizitoriul, rezultă că valoarea totală a acestora stabilită prin expertiza contabilă este de 1.821.028 dolari SUA, faţă de 3.758.950 dolari SUA, cât a fost stabilită prin Dispoziţia nr. 835/2003 a Primăriei Constanţa şi de peste 12 milioane de dolari, cât s-a stabilit prin raportul de constatare.
Tot prin intermediul expertizelor efectuate în cauză s-a stabilit că în cazul său nu au fost restituite terenuri din domeniul public.
Având în vedere că instanţa de control judiciar a înţeles să îşi întemeieze decizia de condamnare în baza raportului de constatare a specialistului DNA şi nu în baza concluziilor raportului de expertiză întocmit în faţa instanţei de fond (din care rezulta nevinovăţia acestuia), a considerat că nu a avut în vedere întregul material probatoriu administrat în cauză.
În ceea ce priveşte infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a apreciat că instanţa de apel a motivat reţinerea acesteia într-un mod sumar (în cuprinsul a doar 4 file), fără a analiza, in concreto, care sunt elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi a diferenţia situaţia fiecărui inculpat în parte, nu s-a făcut trimitere la probele administrate în cauză, doar s-au efectuat observaţii cu caracter general, iar situaţia de fapt nu este descrisă într-o manieră explicită atât din perspectiva laturii obiective, cât şi a laturii subiective a infracţiunii.
Instanţa de control a cenzurat hotărârea instanţei de fond cu privire la existenta infracţiunii de grup infracţional organizat fără a face vreo trimitere în concret la probatoriul care a dus la aceasta concluzie, prin raportare la fiecare persoană în parte. Ca atare, raportat la cele reţinute de către instanţa de fond, a menţionat că, în cuprinsul hotărârii instanţei de apel, nu există nici un motiv plauzibil care sa conducă în mod efectiv la adoptarea unei soluţii contrarii soluţiei adoptate de instanţa de fond, raportat la infracţiunea analizată anterior (asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni). Absenţa oricărui mijloc probator care să ateste aderarea numitului O. la asocierea în vederea comiterii de infracţiuni, dar şi lipsa oricăror contacte directe sau indirecte dintre acesta şi persoanele implicate, conduce la ideea în conformitate cu care lipsesc elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 323 din C. pen., în ceea ce îi priveşte pe O..
Toată activitatea inculpatului s-a rezumat la faptul că a primit şi a acceptat dispoziţia Primăriei Constanţa de restituire a terenurilor revendicate. Pe tot parcursul procesului de verificare, evaluare şi stabilire a terenurilor ce au fost restituite nu a luat legătura cu primarul municipiului Constanţa sau cu alt membru al comisiei. În egală măsură, nu a avut cunoştinţă despre persoanele care intrau în componenţa Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001. Inculpatul nu s-a prezentat niciodată la primărie, toate actele şi demersurile efectuându-se prin intermediul executorului judecătoresc JJJJ.. O. a fost mandatat de cei doi fraţi în ultimele 2 luni înainte de emiterea dispoziţiei primarului, fără să desfăşoare nicio activitate, doar aceea de a primi acasă dispoziţia şi de a-şi exprima acceptul, aşa cum se solicita prin art. 3 al respectivei dispoziţii.
Prin acţiunea de sprijinire a asocierii pentru săvârşirea de infracţiuni ar fi trebuit ca O. să dea un ajutor sau să înlesnească acţiunile asociaţiei comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, legal constituită în tot timpul existenţei sale, era necesar ca acesta să fi ştiut că "asociaţia" pe care ar fi sprijinit-o ar fi fost o asociere care ar fi avut drept scop săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni. Însă inculpatul a procedat ca alţi mii de cetăţeni care se adresează cu o cerere la un organ de stat - a stat acasă şi a aşteptat să primească răspuns la cele solicitate. Astfel, participaţia sa penală nu poate fi subsumată ideii de aderare conştientă la o grupare infracţională constituită şi, ca atare, nu pot fi puse în sarcina acestuia acţiuni de natură a sprijini activităţile celorlalţi membrii ai grupării.
În ceea ce priveşte motivul de recurs în casaţie întemeiat pe pct. 12 al art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv faptul ca s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, a precizat că a fost condamnat în temeiul legii vechi şi nu s-a dat eficienţă dispoziţiilor privind circumstanţele atenuante, neaplicându-se prevederile art. 76 din C. pen. anterior, referitor la efectele circumstanţelor atenuante şi nu s-au redus limitele legale, instanţa de apel, în stabilirea sancţiunii, având în vedere alte limite de pedeapsă.
16. 17. KKKK. Carmen şi Q. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În motivarea cererii de recurs în casaţie au susţinut că, în cauză, condamnarea lor pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în forma continuată s-a bazat, în mod decisiv şi exclusiv, pe declaraţia de martor a numitei AAAA., declaraţiile date la 20.02.2006 dosar urmărire penală şi pe Procesul-verbal de confruntare 29/P/2005 din 07.03.2006 dosar urmărire penală cu încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aducându-se o grava atingere dreptului la un proces echitabil astfel cum este prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, atât pe în privinţa principiului nemijlocirii, cât şi în ceea ce priveşte dreptul la apărare, al egalităţii armelor şi al principiului contradictorialităţii.
Totodată, au arătat că fapta de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată pentru care au fost condamnaţi KKKK. nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă.
KKKK. au fost condamnaţi pentru încheierea unor contracte de cesiune la datele de 23.08.2004 şi 23.12.2004, însă întreaga "construcţie" privind legătura dintre dispoziţiile primarului Municipiului Constanţa nr. 3414/21.12.2004 şi nr. 2537 din 15.07.2005 şi aceste contracte de cesiune este lipsită de fundament probator. În prezenta cauză, instanţa de apel nu a fost în prezenţa unor probe pe care să le analizeze şi să le înlăture motivat, practic, probele lipsesc cu desăvârşire, fiind înlocuite cu simple speculaţii. Contractele de cesiune sus-menţionate, încheiate de Q., P. şi AAAA., sunt supuse regimului juridic prevăzut de C. civ. 1864 - art. 1391 -1392.
În legătura cu săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, au apreciat că instanţa de apel a dispus condamnarea KKKK. şi P. fără a analiza elementele constitutive ale acestei infracţiuni, fără a face o analiză pentru fiecare inculpat în parte şi fără a face trimitere la eventualele probe aflate la dosarul cauzei.
La fila x există un singur paragraf care se referă la presupusa infracţiune de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni săvârşită de KKKK., respectiv: "în al doilea rând, cu mici excepţii, procedurile erau accelerate din momentul în care notificatorii sau mandatarii acestora încheiau acte juridice cu privire la drepturile revendicate, fie sub forma unor cesiuni de drepturi litigioase, fie chiar sub forma unor antecontracte de vânzare-cumpărare, în favoarea unor persoane aflate în anturajul celor care au constituit asocierea".
Din analiza deciziei penale recurate, reiese că instanţa de apel nu descrie nici latura obiectivă şi nici latura subiectivă a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, astfel încât fapta concretă pentru care au fost condamnaţi KKKK. nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de art. 323 din C. pen. anterior.
Mai mult, instanţa de control a cenzurat hotărârea instanţei de fond cu privire la existenţa infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni fără a face vreo trimitere în concret la probatoriul care a dus la această concluzie, prin raportare la fiecare persoană în parte.
Or, toate elementele care constituie acuzarea trebuie să rezulte numai din împrejurări de fapt obiective, presupunerile şi supoziţiile nefiind permise într-o astfel de situaţie, în caz contrar încălcându-se dispoziţiile art. 1 - Legalitatea incriminării din C. pen., art. 4 - Prezumţia de nevinovăţie alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia "După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului", precum şi art. 7 parag. 1 din Convenţie.
Inculpaţii a invocat nelegalitatea hotărârii instanţei de apel raportat la încălcarea art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 din C. proc. pen. anterior.
18. Inculpatul R. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Din perspectiva condiţiilor de tipicitate a elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, a susţinut că, în cauză, pretinsa activitate infracţională a fost reţinută de organele judiciare ca fiind efectuată în exercitarea atribuţiilor ce îi reveneau în calitate de membru al Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, entitate constituită prin dispoziţie de primar, în temeiul Legii nr. 69/1991 art. 44 lit. a) ale cărei atribuţii au fost stabilite ulterior şi prin capitolul intitulat "Măsuri instituţionale", art. 1.1 lit. a) din Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 (publicate în Monitorul Oficial Partea I, nr. 324/14.05.2003).
Potrivit acestui articol din normele sus-arătate, pentru urgentarea aplicării legii, la nivelul fiecărei entităţi implicate în soluţionarea notificărilor prevăzute de lege, se vor constitui, pe lângă organele de conducere ale acelei entităţi (primărie, în cazul nostru) o comisie internă pentru analizarea notificărilor, formată din 3-5 membri care vor analiza fiecare notificare şi actele doveditoare depuse şi vor întocmi propunerea de soluţionare. Totodată, potrivit lit. b) a aceluiaşi articol, se va constitui şi o comisie de evaluare internă care va stabili valoarea estimativă a imobilelor şi celorlalte pretenţii care vor face obiectul negocierii între părţi, ambele comisii fiind numite prin ordin sau dispoziţie a conducătorului entităţii respective.
Activitatea comisei de evaluare poate fi şi externalizată, prin încheierea de contracte de colaborare cu persoane fizice sau juridice specializate.
Prin urmare, membrii comisiilor interne constituite în baza normelor metodologice sus-menţionate au calitatea de funcţionari şi sunt subiecţi activi ai infracţiunii de abuz în serviciu.
Atribuţiile acestora nu sunt însă stabilite prin "lege", în sensul conferit de Curtea Constituţională, ci prin acte de rang inferior, astfel încât încălcarea acestora nu poate atrage răspunderea penală prevăzută în norma de incriminare.
Pe de altă parte, comisia internă constituită pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 are doar obligaţia de a întocmi o propunere de soluţionare a cererii de restituire, restituirea propriu-zisă a imobilelor, în natură sau prin echivalent, având loc prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al Municipiului Bucureşti.
Aşa fiind, singura normă prevăzută de lege este cuprinsă în acest articol şi se referă exclusiv la obligaţia de emitere a dispoziţiei de restituire de către primar care poartă astfel, în temeiul legii, răspunderea pentru îndeplinirea condiţiilor de către cei care solicită restituirea imobilelor, precum şi a întinderii suprafeţelor solicitate ori a posibilităţilor legale de restituire pe vechile amplasamente. Aşa fiind, în speţă nefiind vorba despre încălcarea vreunor atribuţii stabilite prin lege, nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., nefiind întrunită latura obiectivă a acesteia, astfel cum a fost reconfigurată prin Deciziile nr. 405/2016 şi nr. 392/2017 ale Curţii Constituţionale.
Dispoziţiile cu caracter general cuprinse în Legea nr. 10/2001 şi care se referă la condiţiile în care poate avea loc restituirea unor imobile, (condiţii pe care trebuie să le îndeplinească notificatorii ori legate de regimul juridic al imobilelor) nu pot fi reţinute de instanţă ca temei al răspunderii sale penale, câtă vreme actul de conduită ce i se impută nu este prevăzut de lege, ci, cel mult, de acte cu putere inferioară legii, care nu se încadrează în categoria actelor normative care pot constitui temei al răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu, având în vedere cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale sus-citate.
Deosebit de motivele invocate mai sus, în sensul neprevederii conduitei subiectului activ al infracţiunii de abuz în serviciu prin norme cu putere de lege, a apreciat însă că, situaţia de fapt - astfel cum rezultă din probe şi cum a fost reţinută de instanţe, în apel şi în parte, de instanţa de fond, - nu relevă oricum o conduită infracţională care să poată constitui latura obiectivă a acestei infracţiuni, afirmaţie care a fost dezvoltată pentru fiecare act material în parte.
Aşa cum s-a mai arătat pe parcursul cercetării judecătoreşti fond şi apel în cauză nu rezultă, în niciunul dintre cazurile imputate, existenţa laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu, urmarea imediată a acesteia constând în producerea unui prejudiciu material cert şi nici raportul de cauzalitate între un asemenea prejudiciu şi eventuala îndeplinire necorespunzătoare a atribuţiilor sale de serviciu, deciziile de retrocedare a suprafeţelor de teren ce fac obiectul prezentei cauze fiind emise cu respectarea legii, neproducându-se niciun prejudiciu Statului, Primăriei Constanţa ori Primăriei oraşului Năvodari. Pretinsele încălcări ale legislaţiei în materia retrocedării au fost reţinute de instanţă prin interpretarea arbitrară a acestora, de multe ori în discordanţă cu soluţii în aceeaşi problematică ale altor organe judiciare. De asemenea, au fost reţinute drept încălcări ale atribuţiilor de serviciu, pretins greşită acceptare a unor acte juridice emise de organe specializate (acte notariale).
În al doilea rând, a fost reţinută în sarcina sa - în calitate de membru al comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 - încălcarea unor atribuţii ce reveneau altor persoane, pretinsa subevaluare a terenurilor restituite prin echivalent. Sub acest aspect, a precizat că, atât inculpatul cât şi ceilalţi membri ai comisiei, nu aveau competenţe de evaluatori şi nici atribuţii de verificare a rapoartelor de evaluare din perspectiva metodelor utilizate, a conformităţii acestora cu Standardele Internaţionale de Evaluare, a modalităţii de alegere a comparabilelor, a corecţiilor făcute etc., iar atribuţiile lor, stabilite chiar prin acte infralegale, nu vizau obligativitatea efectuării unor analize a acestor rapoarte.
În niciunul dintre cazuri nu poate fi reţinută existenţa vreunui prejudiciu produs ca urmare a vreunei conduite ilicite, câtă vreme terenurile restituite se cuveneau titularului dreptului de proprietate (cazul AAAA.), prin nerespectarea dispoziţiilor legale privind competenţa de soluţionare a cererii de restituire neproducându-se niciun prejudiciu, cu atât mai mult cu cât, în prezent, aceste terenuri sunt la dispoziţia şi în patrimoniul Primăriei Constanţa. În speţă, nu a avut loc o restituire a vreunor terenuri din domeniul public al Statului, terenurile ce au făcut obiectul deciziei de retrocedare fiind în echivalent.
În ipoteza reţinerii doar a parte dintre actele materiale ce intră în cuprinsul infracţiunii continuate de abuz în serviciu, pentru eventualele acte, sub aspectul cărora ar aprecia că subzistă infracţiunea, a susţinut că, la data săvârşirii acestora, faptele respective nu erau prevăzute de legea penală, având în vedere că infracţiunea asimilată de corupţie cuprinsă în norma incompletă din cuprinsul art. 13 din Legea nr. 78/2000 a fost reglementată doar începând cu data de 24.11.2004, data publicării în Monitorul Oficial nr. 1123/24.11.2004 a Legii nr. 521/2004.
Sub un alt aspect, a menţionat că nu sunt întrunite nici elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 367 din C. pen., instanţa de apel făcând o greşită apreciere a legii atunci când a reţinut concordanţa dintre norma de incriminare din conţinutul acestui articol şi situaţia de fapt din speţă, neputându-se reţine existenţa unei asocieri în vederea săvârşirii unei infracţiuni în privinţa unei entităţi constituite independent de acordul membrilor săi, prin efectul unei dispoziţii dată de conducerea entităţii la care aceştia funcţionau şi în baza unor norme infralegale. Tipicitatea faptei concrete stabilită definitiv prin hotărârea atacată nu corespunde pe deplin normei de incriminare, lipsind complet o descriere a elementelor faptice privind scopul comiterii infracţiunilor, respectiv "pentru a obţine direct sau indirect un avantaj financiar sau alt avantaj material", aşa cum rezultă din motivele dezvoltate anterior la pag. 16-20.
Totodată, faţă de împrejurarea că a fost condamnat pentru prima dată direct în apel pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (2) din C. pen. şi pentru actele materiale de abuz în serviciu privind cazurile de retrocedare de la lit. A) - B) - C din rechizitoriu, după ce prima instanţă l-a achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 din C. pen. din 1969 şi a constatat ca nu a săvârşit actele materiale ale infracţiunii de abuz în serviciu de la lit. a), b), c), a) apreciat că reglementarea actuală a recursului în casaţie prin art. 438 din C. proc. pen. limitează în mod excesiv verificarea legalităţii unei hotărâri judecătoreşti, respectiv dacă este conformă regulilor de drept aplicabile şi încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6, dreptul la un recurs efectiv prevăzut de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi art. 2 alin. (1) din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie.
19. Inculpatul S. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
În motivarea cererii, a arătat că în cauză condamnarea sa pentru infracţiunea de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma continuată s-a bazat în mod decisiv şi exclusiv pe declaraţia unui martor data în etapa urmăririi penale, cu încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenţia europeana a drepturilor omului.
Totodată, fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare pentru această infracţiune nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă pentru argumentele expuse în motivele de apel prin care a arătat de ce fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, nefiind prevăzută de legea penală, ce rămân valabile şi după pronunţarea Hotărârii nr. 32/2019, întrucât, după cum se poate observa, instanţa de apel nu a răspuns acestor argumente. Astfel, raportat la împrejurările cauzei, o eventuală exercitare defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către membrii Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum şi de inculpaţii M. şi R., presupune în primul rând ca mandatul nr. x din 22.05.2002 şi contractul de cesiune nr. x din 30.07.2002, autentificate de inculpatul A. şi depuse la Primăria Constanţa, ce au constituit fundament pentru acordarea drepturilor de proprietate asupra imobilelor în speţă, să fie contrare dispoziţiilor C. civ. din 1864 (în vigoare la data faptelor).
În realitate, toate aceste contracte au fost perfectate cu respectarea normelor juridice civile aplicabile în materie.
Apărarea a apreciat că argumentele mai sus indicate arată fără dubiu că raţionamentul conform căruia inculpatul S. nu avea calitatea de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001 este unul eronat, fiind contrazis nu numai de practica judiciară, dar chiar şi de dispoziţiile Legii nr. 165/2013.
Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a susţinut că instanţa a motivat reţinerea acesteia într-un mod cât se poate de sumar, generic şi lapidar, fără a analiza, in concreto, care sunt elementele constitutive ale acestei infracţiuni, fără a face o analiză pentru fiecare inculpat în parte şi fără a face trimitere la probe, în măsura în care acestea ar fi existat la dosar. Instanţa de apel nu aduce niciun argument pentru care este necesară schimbarea soluţiei instanţei de fond în ceea ce priveşte această infracţiune sau prin care să infirme aceste argumente şi care este suportul probatoriu pentru o astfel de soluţie ori care sunt elementele constitutive ale infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Prin urmare, fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitive de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectiva sau subiectiva prevăzute de art. 323 din C. pen. din 1969.
A apreciat că toate elementele care constituie acuzarea trebuie să rezulte numai din împrejurări de fapt obiective, presupunerile şi supoziţiile nefiind permise într-o astfel de situaţie, în caz contrar încălcându-se dispoziţiile art. 1 - Legalitatea incriminării din C. pen., art. 4 - Prezumţia de nevinovăţie alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia "După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.", precum şi art. 7 parag. 1 din Convenţie.
Inculpatul a susţinut că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 6 şi art. 7 din Convenţie, dat fiind faptul că legislaţia în vigoare nu prevede un caz de casare similar celui prevăzut de legislaţia anterioară, respectiv de art. 3859 alin. (1) pct. 171 - 172 din C. proc. pen. anterior, anume "când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii context."
20. Inculpatul T. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cu privire la infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu, a precizat că, prin decizia recurată, s-a reţinut drept element esenţial prin care acesta ar fi permis membrilor Comisiei de aplicare şi Primarului Municipiului Constanţa să dispună restituirea unor terenuri într-un cuantum mai mare decât persoana îndreptăţită ar fi solicitat, o menţiune de la finalul documentului olograf nr. x/02.02.2002, anume formularea "sunt îndreptăţit să intru în posesia bunului imobil, teren în suprafaţă de - lot x - liber de sarcini", formulare de care instanţa de apel a considerat că depinde încadrarea conduitei inculpatului în sfera ilicitului penal sau nu. A apreciat că instanţa de apel a ignorat lipsa de consecinţe juridice sub aspectul învestirii comisiei, considerând în mod eronat că reclamaţia nr. 1694/04.02.2002 ar fi reprezentat o "notificare" în legătură cu care se impunea respectarea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, iar acesta ar fi fost motivul "antedatării". Aspectul privitor la data reclamaţiei nr. 1694 prezintă importanţă pentru instanţă deoarece se susţine o pretinsă natură de notificare originară a acestei reclamaţii, iar dacă, într-adevăr, aceasta ar fi fost formulată la 31.07.2002, ar fi fost depăşit termenul de depunere a notificărilor, însă "instanţa de apel ignoră dispoziţiile aplicabile, potrivit cărora reclamaţia nu reprezintă notificare originară". În această materie, procedura civilă reprezintă dreptul comun, în lipsa altor reglementări. Or, se naşte întrebarea dacă notificatorul poate modifica câtimea obiectului cererii. Potrivit art. 132, alin. (2), pct. 2 din C. proc. civ., aplicabil în anul 2002, "cererea nu se socoteşte modificată (...) când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii."
Pe de altă parte, a menţionat că aspectul de fapt necontestat de recurent al depunerii înscrisului înregistrat sub nr. x/04.02.2002 nu poate reprezenta, astfel cum se arată la pagina 203 a deciziei recurate, o "contribuţie la atribuirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim raportat la întinderea şi dovedirea suprafeţei revendicate prin cele 3 notificări", respectiv un act de complicitate la o pretinsă infracţiune de abuz în serviciu. Fapta de a depune un înscris, respectiv cel înregistrat sub nr. x/02.02.2002, lipsit de consecinţe juridice, nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală, în special, nu reprezintă complicitate la abuz în serviciu, ca faptă prevăzută de legea penală.
Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni a susţinut că, prin decizia recurată se reţine că aceeaşi acţiune a inculpatului de a depune înscrisul în atenţia comisiei şi de a accepta despăgubirile ar reprezenta elementul material al complexei infracţiuni de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Însă, o asemenea conduită limitată nu ar putea reprezenta o faptă prevăzută de legea penală, respectiv de art. 323 din C. pen. 1968.
S-a subliniat în mod repetat în literatura de specialitate şi în jurisprudenţă că pentru a se realiza elementele constitutive ale acestei infracţiuni este necesar un nivel de coeziune şi cooperare mult mai ridicat şi mai planificat decât în cazul participaţiei penale. Or, nici măcar nu se poate considera că acţiunile inculpatului ar putea reprezenta acte de complicitate, prin urmare, cu atât mai puţin, acestea pot reprezenta acte specifice asocierii în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Cererile de recurs în casaţie au fost comunicate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, persoanelor vătămate Ministerul Finanţelor Publice, Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanţa, Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Năvodari, Consiliul Local Constanţa, intimaţilor SC AA. SA, SC AAAAA. SA, SC Z. SA, precum şi coinculpaţilor.
Procurorul şi intimaţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa şi inculpaţii C. şi AAA. au depus concluzii scrise cu privire la cererile de recurs în casaţie.
Procurorul a solicitat respingerea, ca inadmisibile în principiu, a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii C., L., I. şi S.; admiterea în principiu A., B., D., E., F., G., H., J., K., M., N., O., P., Q., R., şi T., respingerea cererilor de suspendare a hotărârii recurate şi respingerea, pe fond, a recursurilor în casaţie declarate de inculpaţi.
Intimaţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa au solicitat respingerea, ca inadmisibile în principiu, a cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A., B., D., F., J., K., L., M., N., R., S. şi I., iar, în subsidiar, ca nefondate şi respingerea, ca nefondat, a recursului în casaţie declarat de inculpatul C..
Inculpatul C. solicitat admiterea recursului în casaţie formulat de inculpatul L., criticile aduse hotărârii pronunţate în apel fiind similare celor formulate de către acesta, în propria cale de atac.
Inculpatul AAA. a solicitat admiterea recursurilor în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., I., J., K., L., M., N. şi S..
Raportul magistratului asistent a concluzionat în sensul că inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T. au declarat recursurile în casaţie în termenul prevăzut de lege, iar cererile acestora respectă parţial dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., unele dintre motivele invocate vizând aspecte de fond sau cazuri de casare ce nu sunt prevăzute de lege.
Prin încheierea din 19 ianuarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii-inculpaţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008.
S-a fixat termen la data de 2 martie 2021, pentru când s-a dispus citarea recurenţilor inculpaţi, intimatelor persoane vătămate Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Năvodari, Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., instanţa dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen., care se referă la hotărârile ce sunt supuse recursului în casaţie, termenul de declarare a recursului în casaţie, părţile ce pot formula recurs în casaţie, motivarea recursului în casaţie, precum şi cazurile în care se poate face recurs în casaţie. Potrivit alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa o respinge, prin încheiere definitivă.
Analizând îndeplinirea condiţiilor mai sus enumerate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că hotărârea recurată poate face obiectul recursului în casaţie, fiind pronunţată în calea de atac a apelului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, iar cererile de recurs în casaţie au fost formulate în termenul prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte cerinţele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., s-a observat că, în cuprinsul cererilor de recurs în casaţie au fost menţionate numele şi prenumele părţilor care exercită recursul în casaţie, domiciliul acestora sau domiciliul procesual ales, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), cazurile de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererile, motivele de fapt ale recursului în casaţie şi că inculpaţii au semnat, personal sau prin avocat ales, cererile de recurs în casaţie.
Referitor la condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte a reamintit că, spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
S-a reţinut că recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci analizează exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare. Astfel, motivele de netemeinicie pot fi invocate doar prin intermediul căilor ordinare de atac ori al contestaţiei în anulare sau al revizuirii, dacă pot fi încadrate în cazurile limitativ reglementate de aceste căi extraordinare de atac, nu şi al recursului în casaţie, nesusceptibil de o interpretare extensivă, având în vedere sistemul actual al căilor de atac.
În considerarea aspectelor teoretice relevate, s-a constatat că toţi inculpaţii au invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură, apreciind că au fost condamnaţi pentru fapte ce nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969), de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. sau de abuz în serviciu, art. 248 din C. pen. din 1969 raportat la art. 2481 din C. pen. din 1969, formulând critici ce implică o analiză efectivă a raţionamentului instanţei de apel pentru a se stabili dacă, raportat la toate datele cauzei, precum şi la situaţia de fapt reţinută în apel, sunt îndeplinite condiţiile de atragere a răspunderii penale, chiar dacă, în dezvoltarea acestora au atins şi elemente care vizează fondul cauzei.
Totodată, urmare a criticilor concrete formulate de către inculpatul O., întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din Codul de procedură, s-a apreciat că se impune a se verifica pe fond dacă sancţiunea ce i-a fost aplicată a fost stabilită în limitele prevăzute de lege, raportat la încadrarea juridică reţinută.
În ceea ce priveşte cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 9 şi 13 din Codul de procedură, precum şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 din C. proc. pen. anterior, s-a constatat că acestea nu sunt reglementate, în prezent, de legislaţia în vigoare, context în care argumentele prezentate de către recurenţii-inculpaţi în cadrul acestora s-a constatat că nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casaţie.
Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că se impune ca pronunţarea pe recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T. cu privire la cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., privind doar pe inculpatul O., să fie făcută într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv cea a soluţionării în fond a acestei căi de atac.
În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate.
Examinând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.
Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.
Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat în cauză de către toţi inculpaţii, conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât, nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Având în vedere argumentele invocate în cererile formulate din cauză, se reţine că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).
De asemenea, având în vedere criticile formulate de inculpaţi, Înalta Curte reţine că s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).
Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.
Totodată, instanţa supremă, în raport cu criticile formulate de inculpaţi, notează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.
Analizând cererile de recurs în casaţie formulate în aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte notează că, prin rechizitoriul nr. x/2005 din 24.10.2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combaterea Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, printre alţii, au fost trimişi în judecată inculpaţii:
1. M. pentru infracţiunile de: -abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen., în raport cu toate faptele.
2. D. pentru infracţiunile de: - abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen., în raport cu toate faptele.
3. R. pentru infracţiunile de: -abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen., în raport cu toate faptele.
4. G. pentru infracţiunile de: -abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen., în raport cu toate faptele.
5. L. pentru infracţiunile de: -abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen., în raport cu toate faptele.
6. N. pentru infracţiunile de: -abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 248 raportat la art. 2481 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen., în raport cu toate faptele.
7. I. pentru infracţiunile de: - abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen., în raport cu toate faptele.
8. T. pentru infracţiunile de: - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 2481 din C. pen. - complicitate la fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. rap la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi la art. 289 din C. pen.. - asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen.. S-a constatat că faptele comise sunt în concurs real, astfel că s-au reţinut şi prevederile art. 33 lit. a) din C. pen.
9. O. pentru infracţiunile de: - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen.. S-a constatat că faptele comise sunt în concurs real, astfel că s-au reţinut şi prevederile art. 33 lit. a) din C. pen.
10. H. pentru infracţiunile de: - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen.. S-a constituit faptele comise sunt în concurs real, astfel că s-au reţinut şi prevederile art. 33 lit. a) din C. pen.
11. J. pentru infracţiunile de: -instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 246 din C. pen. şi la art. 2481 din C. pen. - complicitate la fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. - uz de fals, prevăzută şi pedepsită de art. 291 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.. -instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 25 din C. pen. raportat la art. 26, art. 246 şi art. 2481 din C. pen. -instigare la complicitate la fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 25 din C. pen. raportat la art. 26 şi la art. 289 din C. pen. -instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. -instigare la uz de fals, prevăzută şi pedepsită de art. 25 raportat la art. 291 din C. pen. - fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 290 din C. pen. - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, şi la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. -instigare la fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 25 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. -instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 25 din C. pen. raportat la art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen., în raport cu toate faptele.
12. S. pentru infracţiunile de: -instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 25 din C. pen. raportat la art. 246 din C. pen. şi la art. 2481 din C. pen. - complicitate la fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. - uz de fals, prevăzută şi pedepsită de art. 291 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. -instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 25 din C. pen. raportat la art. 26, art. 246 şi art. 2481 din C. pen. -instigare la complicitate la fals intelectual prevăzută şi pedepsită de art. 25, raportat la art. 26 şi la art. 289 din C. pen. -instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 25 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. -instigare la uz de fals, prevăzută de art. 25 din C. pen. raportat la art. 291 din C. pen. - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen., în raport cu toate faptele.
13. A. pentru infracţiunile de: -abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 din C. pen. raportat la art. 2481 din C. pen. - fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 289 din C. pen. - uz de fals, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen., în raport cu toate faptele.
14. K. pentru infracţiunile de: - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 2481 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. S-a constatat că faptele comise sunt în concurs real, astfel că s-au reţinut şi prevederile art. 33 lit. a) C. pen.
15. C. pentru infracţiunile de: - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen.. S-a constatat că faptele comise sunt în concurs real, astfel că s-au reţinut şi prevederile art. 33 lit. a) din C. pen.
16. E. pentru infracţiunile de: - fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 din C. pen. (două acte materiale), cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - uz de fals, comisă în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 din C. pen., cu aplic art. 41 alin. (2) din C. pen. - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, comisă în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 2481 din C. pen., cu aplic art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen.. S-a constatat că faptele comise sunt în concurs real, astfel că s-au reţinut şi prevederile art. 33 lit. a) din C. pen.
17. Q. pentru infracţiunile de: - complicitate la falsul intelectual comis de notarul public E., prevăzută de art. 26 din C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, comb. cu art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. -instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de art. 25 din C. pen. raportat la art. 290 din C. pen. - uz de fals, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 291 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen.. S-a constatat că faptele comise sunt în concurs real, fiind aplicabile şi prevederile art. 33 lit. a) din C. pen.
18. P. pentru infracţiunile de: - complicitate la falsul intelectual comis de notarul public E., prevăzută de art. 26 din C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, comb. cu.art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. -instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de art. 25 din C. pen. raportat la art. 290 din C. pen. - uz de fals, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 291 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. Faptele comise sunt în concurs real, astfel că se reţin şi prevederile art. 33 lit. a) din C. pen.
19. F. pentru săvârşirea infracţiunilor de: - fals intelectual, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 2481 din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen.. S-a constatat că faptele comise sunt în concurs real, astfel că s-au reţinut şi prevederile art. 33 lit. a) din C. pen.
20. B. pentru infracţiunile de: - complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art. 26 din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi la art. 2481 din C. pen., cu aplic art. 41 alin. (2) din C. pen.. - asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen.. S-a constatat că faptele comise sunt în concurs real, astfel că s-au reţinut şi prevederile art. 33 lit. a) din C. pen.
Starea de fapt reţinută a constat, în esenţă, în aceea că:
1. M., primar şi membru în Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, în perioada noiembrie 2002 - aprilie 2007, împreună cu ceilalţi coautori, membrii ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi cu complicitatea celorlalţi inculpaţi: notari publici, notificatori, mandatari, interpuşi, cesionari de drepturi succesorale, evaluator şi funcţionari cu atribuţii juridice, de patrimoniu şi de carte funciară, a prejudiciat Statul Român, cu 32.396.672 dolari şi 49.638.527 euro, Municipiul Constanţa cu 28.690.275 dolari şi 11.313.347 euro şi Oraşul Năvodari cu 432.000 euro. Activităţile desfăşurate sub aspectul elementelor constitutive ale infracţiunii sus menţionate au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale pentru sine şi pentru alţii şi au constat în îndeplinirea, cu ştiinţă, în mod defectuos a actelor în baza cărora a dispus retrocedarea, prin încălcarea gravă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în referire la legalitatea notificărilor atât cu privire la termenul legal de depunerea acestora, la competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, cât şi cu privire la persoanele îndreptăţite la restituire şi la indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură. Totodată, s-a reţinut că îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a actelor de soluţionare a cererilor de restituire şi prin confirmarea, în conţinutul acestora, unor situaţii de fapt neadevărate referitoare la suprafeţele de teren revendicate, la destinaţia de utilizare a unora dintre terenurile atribuite în compensare, ca suport al subevaluării, precum şi prin încălcarea gravă şi repetată a dispoziţiilor legale care reglementează regimul juridic al bunurilor de interes naţional din domeniul public al Statului.
În perioada noiembrie 2002 - aprilie 2007, şi în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, săvârşită în realizarea scopului urmărit prin această infracţiune. S-a reţinut că activitatea infracţională sub aspectul elementelor constitutive ale acestei infracţiuni s-a materializat atât prin acţiuni, cât şi prin omisiuni. Astfel, acţiunile ilicite au constat în atestarea, în conţinutul dispoziţiilor de retrocedare, unor fapte neadevărate privitoare la întinderea obiectului cererilor de restituire; atestarea nereală privind lipsa de teren restituibil în natură; atestarea nereală că unele terenuri - plajă şi faleză- sunt proprietatea Municipiului Constanţa deşi acestea aparţineau domeniului public al Statului Român; atestarea ca reale a unor destinaţii de utilizare false (cazul spaţiilor verzi şi al scuarurilor urbane de pe faleză) incompatibile cu scopul reparator al legii de retrocedare şi implicit a diminuării valorii fără suport real. Inacţiunile s-au concretizat în omisiunea menţionării lipsei împuternicirii pentru revendicarea averii BBBB., a menţiunilor privind decesul mandantei moştenitoare şi a vacanţei succesorale; omisiunea precizării suprafeţelor reale ce au fost notificate (cazurile FFFF. şi AAAA.), a valorii terenului notificat (cazul LLLL.), a lipsei calităţii legale de persoane îndreptăţite la restituire a cesionarilor de drepturi succesorale, cât şi omisiunea precizării faptului că restituirea s-a solicitat de la unitatea real deţinătoare (cazul AAAA.).
2. D., consilier municipal, membru în Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul împreună cu ceilalţi coautori, primar şi membrii ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, şi cu complicitatea celorlalţi inculpaţi: notari publici, notificatori, mandatari, interpuşi, cesionari de drepturi succesorale şi evaluator, a prejudiciat Statul Român, cu 12.366.272 dolari şi 19.323.827 euro, Municipiul Constanţa cu 21.967.977 dolari şi 11.313.347 euro, şi Oraşul Năvodari cu 432.000 euro. Actele materiale repetate ce definesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz sus menţionate au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale pentru alţii şi au constat în îndeplinirea, cu ştiinţă, în mod defectuos a actelor în baza cărora a propus retrocedarea, prin încălcarea gravă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, referitoare la legalitatea notificărilor atât cu privire la termenul legal de depunerea acestora, la competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, cât şi cu privire la persoanele îndreptăţite la restituire şi la indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură. În sensul celor arătate, îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a actelor de soluţionare a cererilor de restituire şi prin confirmarea, în conţinutul acestora, unor situaţii de fapt neadevărate referitoare la suprafeţele de teren revendicate, la destinaţia de utilizare a unora dintre terenurile atribuite în compensare, ca suport al subevaluării, precum şi prin încălcarea gravă şi repetată a dispoziţiilor legale care reglementează regimul juridic al bunurilor de interes naţional din domeniul public al Statului.
În perioada noiembrie 2002 - iulie 2005 şi în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, săvârşită în realizarea scopului urmărit prin această infracţiune, activitatea infracţională sub aspectul elementelor constitutive ale acestei infracţiuni a constat în atestarea, în conţinutul referatelor cu propuneri de retrocedare, a unor situaţii neadevărate privitoare la întinderea obiectului cererilor de restituire; atestarea nereală privind lipsa de teren restituibil în natură; atestarea nereală că unele terenuri -plajă şi faleză - sunt proprietatea Municipiului Constanţa, deşi acestea aparţineau domeniului public al Statului Român.
Alte acte materiale ce definesc forma continuată a infracţiunii de fals intelectual au fost comise şi prin omisiune şi anume, în cazul BBBB., omisiunea menţionării lipsei împuternicirii pentru revendicarea averii şi a menţiunilor privind decesul moştenitoarei şi a vacanţei succesorale; omisiunea precizării suprafeţelor reale ce au fost notificate (cazurile FFFF. şi AAAA.), a valorii terenului notificat (cazul LLLL.), a lipsei calităţii legale de persoane îndreptăţite la restituire a cesionarilor de drepturi succesorale, cât şi a faptului că restituirea s-a solicitat de la unitatea real deţinătoare (cazul AAAA.); atestarea ca reale a unor destinaţii de utilizare false (cazul spaţiilor verzi şi al scuarurilor urbane de pe faleză) incompatibile cu scopul reparator al legii de retrocedare şi implicit a diminuării valorii fără suport real.
3. R., director, Direcţia de Administraţie Publică, membru în Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005, împreună cu ceilalţi coautori, membrii ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi cu complicitatea celorlalţi învinuiţi: notari publici, notificatori, mandatari, interpuşi, cesionari de drepturi succesorale şi evaluator, a prejudiciat Statul Român, cu 32.396.672 dolari şi 19.323.827 euro, Municipiul Constanţa cu 28.690.275 dolari şi 11.313.437 euro, şi Oraşul Năvodari cu 432.000 euro. Activităţile desfăşurate sub aspectul elementelor constitutive ale infracţiunii sus menţionate au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale pentru alţii şi au constat în îndeplinirea, cu ştiinţă, în mod defectuos a actelor prealabile soluţionării notificărilor şi a referatelor în baza cărora a propus retrocedarea, prin încălcarea gravă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, în referire la legalitatea notificărilor atât cu privire la termenul legal de depunerea acestora, la competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, cât şi cu privire la persoanele îndreptăţite la restituire şi la indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură. Totodată, s-a reţinut îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a actelor de soluţionare a cererilor de restituire şi prin confirmarea, în conţinutul acestora, unor situaţii de fapt neadevărate referitoare la suprafeţele de teren revendicate, la destinaţia de utilizare a unora dintre terenurile atribuite în compensare, ca suport al subevaluării, precum şi prin încălcarea gravă şi repetată a dispoziţiilor legale care reglementează regimul juridic al bunurilor de interes naţional din domeniul public al Statului.
În perioada noiembrie 2002 - iulie 2005 şi în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, săvârşită în realizarea scopului urmărit prin această infracţiune, activitatea infracţională sub aspectul elementelor constitutive ale acestei infracţiuni a constat în atestarea, în conţinutul referatelor cu propuneri de retrocedare, a unor situaţii neadevărate privitoare la întinderea obiectului cererilor de restituire; atestarea nereală privind lipsa de teren restituibil în natură; atestarea nereală că unele terenuri - plajă şi faleză - sunt proprietatea Municipiului Constanţa deşi acestea aparţineau domeniului public al Statului Român.
Alte acte materiale ce definesc forma continuată a infracţiunii de fals intelectual au fost comise şi prin omisiune şi anume, în cazul BBBB., omisiunea menţionării lipsei împuternicirii pentru revendicarea averii şi a menţiunilor privind decesul moştenitoarei şi a vacanţei succesorale; omisiunea precizării suprafeţelor reale ce au fost notificate (cazurile FFFF. şi AAAA.), a valorii terenului notificat (cazul LLLL.), a lipsei calităţii legale de persoane îndreptăţite la restituire a cesionarilor de drepturi succesorale, cât şi a faptului că restituirea s-a solicitat de la unitatea real deţinătoare (cazul AAAA.); atestarea ca reale a unor destinaţii de utilizare false (cazul spaţiilor verzi şi al scuarurilor urbane de pe faleză) incompatibile cu scopul reparator al legii de retrocedare şi implicit a diminuării valorii fără suport real.
4. G., director, Direcţia Patrimoniu, membru în Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, în perioada noiembrie 2002 - iunie 2006, implicată direct în aplicarea Legii nr. 10/2001, inculpata G., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin acte materiale repetate ce definesc conţinutul aceleiaşi infracţiuni, în coautorat cu ceilalţi inculpaţi, membrii în Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarul inculpat, cu complicitatea inculpaţilor notificatori, notari publici, mandatari, interpuşi, evaluator, cesionari de drepturi succesorale, funcţionari cu atribuţii juridice, de patrimoniu şi de carte funciară, a prejudiciat Statul Român, cu 32.396.672 dolari şi 49.638.527 euro, Municipiul Constanţa cu 28.690.275 dolari şi 11.313.347 euro, şi Oraşul Năvodari cu 432.000 euro. Activităţile desfăşurate sub aspectul elementelor constitutive ale infracţiunii sus menţionate au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale pentru alţii şi au constat în îndeplinirea, cu ştiinţă, în mod defectuos a actelor prealabile soluţionării notificărilor şi a referatelor în baza cărora a propus retrocedarea, prin încălcarea gravă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, referitoare la legalitatea notificărilor atât cu privire la termenul legal de depunerea acestora, la competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, cât şi cu privire la persoanele îndreptăţite la restituire şi la indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură. Totodată, s-a reţinut îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a actelor de soluţionare a cererilor de restituire şi prin confirmarea, în conţinutul acestora, unor situaţii de fapt neadevărate referitoare la suprafeţele de teren revendicate, la destinaţia de utilizare a unora dintre terenurile atribuite în compensare, ca suport al subevaluării, precum şi prin încălcarea gravă şi repetată a dispoziţiilor legale care reglementează regimul juridic al bunurilor de interes naţional din domeniul public al Statului.
În perioada noiembrie 2002 - iunie 2006, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, săvârşită în realizarea scopului urmărit prin această infracţiune. Sub aspectul elementelor constitutive ale infracţiunii sus menţionate, urmărirea penală a probat acte materiale repetate concretizate atât în acţiuni, cât şi în inacţiuni. Activităţile infracţionale materializate în acţiuni au constat în atestarea, în conţinutul referatelor prealabile prezentate comisiei şi în referatele cu propuneri privind modalităţile de soluţionare a notificărilor, de fapte neadevărate privind data evaluărilor, ofertele cu terenuri, prestabilirea preţurilor terenurilor, calitatea de persoane îndreptăţite, întinderea suprafeţei revendicate, lipsa de teren disponibil de restituit în natură, atestarea nereală că unele terenuri - plajă şi faleză - sunt proprietatea Municipiului Constanţa deşi acestea aparţineau domeniului public al Statului Român. Atestarea, ca fiind reale, a preţurilor determinate la nivelul celor pe care ea însăşi le-a prestabilit fără nici un temei. Alte acte materiale ce definesc forma continuată a infracţiunii de fals intelectual au fost comise şi prin omisiune şi anume, în cazul BBBB., omisiunea menţionării lipsei împuternicirii pentru revendicarea averii şi a menţiunilor privind decesul moştenitoarei şi a vacanţei succesorale; omisiunea precizării suprafeţelor reale ce au fost notificate (cazurile FFFF. şi AAAA.), a valorii terenului notificat (cazul LLLL.), a lipsei calităţii legale de persoane îndreptăţite la restituire a cesionarilor de drepturi succesorale, cât şi a faptului că restituirea s-a solicitat de la unitatea real deţinătoare (cazul AAAA.); atestarea ca reale a unor destinaţii de utilizare false (cazul spaţiilor verzi şi al scuarurilor urbane de pe faleză) incompatibile cu scopul reparator al legii de retrocedare şi implicit a diminuării valorii fără suport real.
5. L., director, Direcţia Tehnic Investiţii, membru în Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005, împreună cu ceilalţi coautori, membrii ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi cu complicitatea celorlalţi inculpaţi: notari publici, notificatori, mandatari, interpuşi, cesionari de drepturi succesorale şi evaluator, a prejudiciat Statul Român, cu 32.396.672 dolari şi 19.323.827 euro, Municipiul Constanţa cu 28.690.275 dolari şi 11.313.437 euro, şi Oraşul Năvodari cu 432.000 euro. Actele materiale repetate ce definesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz sus menţionate au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale pentru alţii şi au constat în îndeplinirea, cu ştiinţă, în mod defectuos a actelor în baza cărora a propus retrocedarea, prin încălcarea gravă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, referitoare la legalitatea notificărilor atât cu privire la termenul legal de depunerea acestora, la competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, cât şi cu privire la persoanele îndreptăţite la restituire şi la indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură. S-a reţinut că, în sensul celor arătate, îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a actelor de soluţionare a cererilor de restituire şi prin confirmarea, în conţinutul acestora, unor situaţii de fapt neadevărate referitoare la suprafeţele de teren revendicate, la destinaţia de utilizare a unora dintre terenurile atribuite în compensare, ca suport al subevaluării, precum şi prin încălcarea gravă şi repetată a dispoziţiilor legale care reglementează regimul juridic al bunurilor de interes naţional din domeniul public al Statului.
În perioada noiembrie 2002 - iulie 2005 şi în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, săvârşită în realizarea scopului urmărit prin această infracţiune. Activitatea infracţională sub aspectul elementelor constitutive ale acestei infracţiuni a constat în atestarea, în conţinutul referatelor cu propuneri de retrocedare, a unor situaţii neadevărate privitoare la întinderea obiectului cererilor de restituire; atestarea nereală privind lipsa de teren restituibil în natură; atestarea nereală că unele terenuri -plajă şi faleză - sunt proprietatea Municipiului Constanţa deşi acestea aparţineau domeniului public al Statului Român. Alte acte materiale ce definesc forma continuată a infracţiunii de fals intelectual au fost comise şi prin omisiune şi anume, în cazul BBBB., omisiunea menţionării lipsei împuternicirii pentru revendicarea averii şi a menţiunilor privind decesul moştenitoarei şi a vacanţei succesorale; omisiunea precizării suprafeţelor reale ce au fost notificate (cazurile FFFF. şi AAAA.),a valorii terenului notificat (cazul LLLL.), a lipsei calităţii legale de persoane îndreptăţite la restituire a cesionarilor de drepturi succesorale, cât şi a faptului că restituirea s-a solicitat de la unitatea real deţinătoare (cazul AAAA.); atestarea ca reale a unor destinaţii de utilizare false (cazul spaţiilor verzi şi al scuarurilor urbane de pe faleză) incompatibile cu scopul reparator al legii de retrocedare şi implicit a diminuării valorii fără suport real.
6. N., fost consilier municipal, avocat, membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, implicat direct în procesul de retrocedare, inculpatul N., în perioada 5-12 noiembrie 2002, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin acte materiale repetate ce definesc conţinutul aceleiaşi infracţiuni, în coautorat cu ceilalţi inculpaţi, membrii în Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarul, cu complicitatea inculpaţilor notificator, mandatar, interpuşi şi evaluator, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale pentru alţii, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, a îndeplinit defectuos actele prin care a propus retrocedarea, prin confirmarea, în mod repetat, în conţinutul acestora, a unor situaţii de fapt neconforme realităţii, privind întinderea suprafeţei revendicate, acceptarea restituirii de terenuri în suprafaţă de trei ori mai mare decât cea notificată, prin încălcarea gravă a dispoziţiilor actului normativ de retrocedare, referitoare la termenul de depunere a notificărilor, precum şi prin încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează regimul juridic al proprietăţii publice a Statului, prin dispunerea asupra unor bunuri din domeniul public al Statului, cauzând Municipiului Constanţa un prejudiciu de 13.938.737 dolari, iar Statului Român, un prejudiciu de 20.510.400 dolari.
Infracţiunea de fals intelectual, a fost comisă în perioada 5 - 12 noiembrie 2002, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin acte materiale repetate materializate în confirmarea, în conţinutul referatelor cu propuneri privind modalitatea de soluţionare a notificărilor, de fapte neadevărate privind întinderea suprafeţei revendicate, lipsa de teren disponibil de restituit în natură, data evaluării, confirmarea ca fiind proprietatea Municipiului Constanţa a terenurilor din domeniul public al statului, confirmarea ca fiind reale unele destinaţii de utilizare false şi anume acelea de spaţii verzi, privind unele terenuri, incompatibile cu scopul reparator al actului normativ de retrocedare, şi implicit a diminuării preţurilor, fără suport real.
7. I., consilier juridic, angajat al Primăriei Constanţa, membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, în perioada noiembrie 2002 - mai 2004, împreună cu ceilalţi coautori, primar şi membrii ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi cu complicitatea celorlalţi: notari publici, notificatori, mandatari, interpuşi, cesionari de drepturi succesorale şi evaluator, a prejudiciat Statul Român, cu 32.396.672 dolari şi 19.323.827 euro, Municipiul Constanţa cu 28.690.275 dolari şi 8.357.183 euro, şi Oraşul Năvodari cu 432.000 euro. Actele materiale repetate ce definesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz sus menţionate au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale pentru alţii şi au constat în îndeplinirea, cu ştiinţă, în mod defectuos a actelor în baza cărora a propus retrocedarea, prin încălcarea gravă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, referitoare la legalitatea notificărilor atât cu privire la termenul legal de depunerea acestora, cât şi cu privire la persoanele îndreptăţite la restituire şi la indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură. S-a reţinut că, în sensul celor arătate, îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a actelor de soluţionare a cererilor de restituire şi prin confirmarea, în conţinutul acestora, unor situaţii de fapt neadevărate referitoare la suprafeţele de teren revendicate, la destinaţia de utilizare a unora dintre terenurile atribuite în compensare, ca suport al subevaluării, precum şi prin încălcarea gravă şi repetată a dispoziţiilor legale care reglementează regimul juridic al bunurilor de interes naţional din domeniul public al Statului.
În perioada noiembrie 2002 - mai 2004 şi în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, săvârşită în realizarea scopului urmărit prin această infracţiune. Activitatea infracţională sub aspectul elementelor constitutive ale acestei infracţiuni a constat în atestarea, în conţinutul referatelor cu propuneri de retrocedare, a unor situaţii neadevărate privitoare la întinderea obiectului cererilor de restituire; atestarea nereală privind lipsa de teren restituibil în natură; atestarea nereală că unele terenuri -plajă şi faleză - sunt proprietatea Municipiului Constanţa deşi acestea aparţineau domeniului public al Statului Român. Alte acte materiale ce definesc forma continuată a infracţiunii de fals intelectual au fost comise şi prin omisiune şi anume, în cazul BBBB., omisiunea menţionării lipsei împuternicirii pentru revendicarea averii şi a menţiunilor privind decesul moştenitoarei şi a vacanţei succesorale; omisiunea precizării suprafeţelor reale ce au fost notificate(cazul FFFF.), a valorii terenului notificat (cazul LLLL.), a lipsei calităţii legale de persoane îndreptăţite la restituire a cesionarilor de drepturi succesorale; atestarea ca reale a unor destinaţii de utilizare false (cazul spaţiilor verzi şi al scuarurilor urbane de pe faleză) incompatibile cu scopul reparator al legii de retrocedare şi implicit a diminuării valorii lor fără suport real.
Inculpaţii M., D., R., G., L., WWW., BB., N. şi I. au fost puşi sub învinuire şi pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen.
Referitor la această faptă, s-a observat că membrii comisiei au acţionat ca o pluralitate de persoane constituită, într-un consens deplin, neechivoc, cu intenţie directă şi cu aceeaşi rezoluţie infracţională, pentru realizarea scopului infracţional urmărit. S-a apreciat că aceeaşi materialitate a faptelor penale comise confirmă că, fără înţelegeri prealabile între inculpaţi şi între aceştia şi complicii lor, infracţiunile pentru care au fost puşi sub învinuire nu puteau fi comise.
S-a considerat că calitatea de membrii ai Comisiei de aplicare a actului normativ de retrocedare, nu exclude asocierea acestor persoane într-o grupare cu scop infracţional, continuitatea de rezoluţie infracţională şi modurile de operare în care au acţionat, confirmate şi aprobate de conducătorul executiv al unităţii administrativ teritoriale, primarul învinuit, el însuşi şi rudele sale beneficiari ai unor importante avantaje patrimoniale, dovedind organizare, disciplină şi elaborare a acţiunilor, elemente care conferă caracterul de asociaţie infracţională. Apoi, pregătirea profesională a inculpaţilor şi anume, juridică în ceea ce-i priveşte pe N. - avocat, R. - fost avocat I., WWW. şi BB. - consilieri juridici ai Primăriei Constanţa, tehnică: M., D. şi L., geodezie şi cadastru: G., pregătire mai mult decât necesară şi suficientă atât pentru înţelegerea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor actului normativ de retrocedare, cât şi în privinţa capacităţii critice de apreciere a consecinţelor propriilor fapte, raportat la împrejurarea că niciunul dintre membrii comisiei nu a exprimat, în luarea deciziilor, opinii conforme cu reglementările legale, prin care să se opună încălcării dispoziţiilor legale, a confirmat, odată în plus, consensul total în care au acţionat.
Modalitate alternativă de comitere a infracţiunii de asociere a inculpaţilor, primarul şi membrii Comisiei de aplicare a actului normativ de retrocedare, a fost iniţiată, astfel cum a rezultat din ansamblul situaţiilor de fapt circumscrise ilicitului penal, de inculpaţii M., R. şi G., precum şi de inculpatul D., persoane cu cele mai importante funcţii de decizie în structura executivă a Primăriei Constanţa, ultimul având calitatea de consilier local şi preşedinte al Comisiei de urbanism.
8. T., mandatar al persoanei îndreptăţite FFFF., a acceptat, pentru suma de 50.000 dolari, falsificarea prin majorare a obiectului cererii de restituire, sens în care a întocmit, cel mai devreme la data de 31.07.2002, înscrisul olograf înregistrat la Primăria Constanţa, prin antedatare, cu număr şi dată false. De asemenea, acesta a acceptat să încheie promisiuni de vânzare- cumpărare, pentru terenurile care au fost atribuite în plus, prin fals, răspunzând în acest mod cerinţei inculpaţilor interesaţi să obţină proprietatea asupra acelor terenuri. Apoi, după emiterea Dispoziţiei de atribuire a terenurilor, a întreprins demersurile necesare pentru intabulare, în scopul consolidării promisiunilor de vânzare-cumpărare, prin acte autentice, asigurând celorlalţi inculpaţi, prin intermediul învinuitei B., proprietatea asupra terenurilor care nu li se cuveneau. Prin fapta sa, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a prejudiciat Statul cu 480.000 dolari şi Municipiul Constanţa cu 7.216.439 dolari.
Complicitate la fals intelectual, prin acceptarea ofertei cu terenurile ce urmau să-i fie atribuite mandantului său, cunoscând că o face împotriva realităţii, iar asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, a fost comisă în modalitatea aderării la asocierea infracţională, prin acceptarea propunerii care i-a fost făcută în acest sens de către învinuita G..
9. B., încă din vara anului 2002, a acceptat calitatea de promitent cumpărător, mai înainte de soluţionarea notificării formulată de FFFF., pentru asigurarea şi consolidarea avantajelor patrimoniale urmărite de ceilalţi inculpaţi, dar şi de sine, urmată de semnarea actelor autentice, care au validat înţelegerile infracţionale cu inculpatul T., iar, consecutiv intabulării, a semnat contractele de vânzare-cumpărare pentru terenurile ce au făcut obiectul antecontractelor. După ce a întabulat, pe numele său, terenurile "cumpărate", a pus la dispoziţia inculpatului YYY. terenul în suprafaţă de 14.900 mp, predestinat edificării parcului acvatic, printr-o aşa zisă închiriere, apoi, cu acelaşi teren, a garantat ipotecar creditele bancare de care a beneficiat SC "MMMM." SA, proprietara parcului acvatic, pentru construirea acestuia, iar, în luna ianuarie 2004, a transmis aceleiaşi societăţi proprietatea asupra terenului, la preţul decis de cei interesaţi, de cel puţin 6 ori mai mic decât preţul corespunzător datei la care a fost atribuit terenul. În aceeaşi rezoluţie de continuitate infracţională, după un traseu ce include autorizarea, la data de 31.03.2003, a unei construcţii, edificarea acesteia la nivel de fundaţie şi vânzarea, la data de 19.11.2003, a construcţiei în acel stadiu, precum şi constituirea unui drept de superficie pentru terenul de 8.307,80 mp, în favoarea SC "Z." SA, cumpărătoarea construcţiei, inculpata B. a lotizat terenul de mai sus şi l-a transmis, un lot de 4406,58 M., iar celălalt lot, de 3901,20 mp, firmei inculpatului M., SC "AAAAA." SA, în ambele cazuri, la un preţ de mai mult de 10 ori mai mic decât valoarea corespunzătoare la data atribuirii. Prin fapta sa, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a prejudiciat Statul cu 480.000 dolari şi Municipiul Constanţa cu 7.216.439 dolari.
Asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni a fost comisă în modalitatea sprijinirii activităţilor infracţionale desfăşurate în vederea realizării scopului infracţional.
10. O. s-a evidenţiat în câmpul infracţional cu o participaţie penală fără de care scopul infracţional nu s-ar fi putut realiza. Astfel, acesta a acceptat atât atribuirea de terenuri în suprafaţă de patru mai mare decât cea notificată, la care notificatorii nu erau îndreptăţiţi, cât şi transmiterea acestora în proprietatea altor persoane, la "preţuri" şi de un milion de ori mai mici faţă de valoarea acestora. S-a considerat că complicitatea inculpatului la acţiunile ilicit penale care au dus la deposedarea Municipiului Constanţa şi a Statului de vastele terenuri ajunse gratuit în proprietatea lor nu se putea manifesta în afara asocierii infracţionale, bazată pe relaţii deosebit de apropiate, pe încredere, interese de grup şi tăcere deplină. Iar, s-a apreciat că transmiterea în proprietatea inculpatului TTT., pentru preţul total de 24.153 dolari (0,20 dolari SUA/mp), a mai multor terenuri a căror suprafaţă însumează 118.134 mp, situate în Constanţa, Mamaia şi pe domeniul public al statului, dincolo de faptul că nu probează tranzacţii imobiliare reale, dovedeşte că a acţionat în deplină cunoştinţă de cauză atât în ceea ce priveşte deposedarea patrimoniului public de terenurile pe care le-a acceptat, cât şi pentru realizarea scopului infracţional, ajutorul său fiind determinant în acest sens. Prin fapta sa, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a prejudiciat Statul cu 6.646.665 dolari şi Municipiul Constanţa cu 6.553.360 dolari.
Asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni a fost comisă în modalitatea alternativă a sprijinirii activităţilor infracţionale la desfăşurarea cărora a participat, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale pentru sine şi pentru alţii.
11. H. a devenit complice la acţiunile ilicit penale ale inculpaţilor autori, participaţia penală a inculpatului H., fără ocupaţie, dar, bine aşezat la nivelul relaţiilor, dovedite de prezenţa ca membru în comisie a primarului însuşi, s-a realizat cu scopul de a obţine foloase substanţiale pentru sine şi le-a obţinut, materializate în 11.223,24 mp terenuri, în Constanţa şi Mamaia, pentru care a plătit 0,25 dolari/mp, toate demersurile fiind realizate într-o singură zi, 13.11.2003. Iar, acest lucru a fost posibil, totul fiind pregătit din timp, de către inculpata G. care a întocmit raportul către comisie mai înainte cu două zile. Prin fapta sa, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a prejudiciat Municipiul Constanţa cu 696.604 dolari.
Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni faptă comisă în modalitatea alternativă a sprijinirii asocierii infracţionale, prin semnarea actelor care l-au pus în posesia avantajelor patrimoniale precizate.
12. J. l-a determinat pe notarul public, inculpatul A., să redacteze şi să autentifice contractul de cesiune nr. x/30.09.2002, prin care, împreună cu comandatarul inculpat S., au vândut drepturile succesorale ale mandantei lor, fără mandat din partea acesteia, drepturi succesorale care numai în materie de terenuri intravilane în Constanţa privesc suprafaţa de 12.500.000 mp, în valoare de 538.000.000 dolari.
Complicitatea la fals intelectual a fost comisă prin confirmarea, cu semnătura proprie, ca adevărat, a conţinutului fals al contractului de cesiune nr. x/30.09.2002, uzul de fals a fost materializată în folosirea repetată a contractului de cesiune fals, pentru alte cesiuni şi pentru a proba drepturile sale şi ale inculpaţilor cesionari, în scopul obţinerii terenurilor care nu li se cuveneau, instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor a fost exercitată asupra cumnatului său de la acea dată, inculpatul UUU., pentru acceptarea calităţii de cesionar şi semnarea contractului de cesiune de drepturi succesorale nr. 4788 din 30.09.2002, în baza căruia NNNN. a fost deposedată, împotriva voinţei sale, de totalitatea drepturilor sale succesorale, instigarea la complicitate la fals intelectual a fost exercitată asupra aceleiaşi persoane, inculpatul UUU., care, semnând contractul de cesiune nr. x/30.09.2002, a confirmat în mod nereal şi plata preţului cesiunii, instigarea la fals intelectual, faptă care a constat în determinarea notarului public A. să redacteze şi să autentifice contractul de cesiune nr. x din 30.09.2002, act care consemnează date neadevărate, în sensul că, în temeiul mandatului invocat, mandatarii au avut împuternicirea de vânzare a drepturilor succesorale ale mandantei lor. Instigare la uz de fals a fost comisă prin determinarea numitului UUU. să-i cesioneze, în totalitate, drepturile succesorale pentru care acesta şi-a asumat în fals calitatea de cesionar în contractul nr. x/30.09.2002 (C.ces. nr. 705/10.03.2003), fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în completarea cu date false a cererii de eliberare a certificatului de calitate de moştenitor înregistrate cu nr. x/08.03.2004 la BNP V., instigare la fals intelectual şi instigare la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, materializate în determinarea notarului public, inculpata V., să redacteze declaraţia de notorietate 1131/05.03.2004 şi adeverinţa nr. x/08.03.2004, prin consemnarea în conţinutul lor date false, acte pe care aceasta le-a întocmit, acoperind în acest fel vacanţa succesorală cu care se confrunta, dar, înlesnind, totodată, atribuirea nelegală de terenuri de către inculpaţii din Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarul inculpat.
Complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice comisă în participaţie cu inculpaţii autori M., D., R., G., WWW., I. şi L., precum şi cu ceilalţi complici, inculpaţii C., BBB. şi K., în legătură cu notificarea, privind averea BBBB., pe care a depus-o la Primăria Constanţa, fără a avea mandat, împotriva voinţei mandantei şi neînsuşită de aceasta, urmată de cesiunea frauduloasă a drepturilor succesorale ale acesteia şi acceptarea împroprietăririi sale şi a complicilor cesionari cu terenuri la care nu aveau nicio îndreptăţire. Prin fapta sa, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a prejudiciat Statul cu 19.323.827 euro şi Municipiul Constanţa cu 8.357.183 euro şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni faptă comisă în modalitatea alternativă a aderării la asociaţia infracţională.
13. S. l-a determinat pe notarul public, inculpatul A., să redacteze şi să autentifice contractul de cesiune nr. x/30.09.2002, prin care, împreună cu comandatarul inculpat J., au vândut drepturile succesorale ale mandantei lor, fără mandat din partea acesteia, drepturi succesorale care numai în materie de terenuri intravilane în Constanţa privesc suprafaţa de 12.500.000 mp, în valoare de 538.000.000 euro.
Complicitate la fals intelectual a fost comisă prin confirmarea, cu semnătura proprie, ca adevărat, a conţinutului fals al contractului de cesiune nr. x/30.09.2002, uzul de fals s-a materializat în folosirea repetată a contractului de cesiune fals, pentru alte cesiuni şi pentru a proba drepturile sale şi ale inculpaţilor cesionari, în scopul obţinerii terenurilor care nu li se cuveneau, instigarea la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor a constat în exercitarea asupra numitei HHHH., bunica sa, pentru acceptarea calităţii de cesionar şi semnarea contractului de cesiune de drepturi succesorale nr. 4788/30. 09.2002, în baza căruia NNNN. a fost deposedată de totalitatea drepturilor sale succesorale, împotriva voinţei sale, instigarea la complicitate la fals intelectual a constat în exercitarea asupra aceleiaşi persoane, HHHH., care, prin semnarea contractului de cesiune nr. x/30.09.2002, a confirmat în mod nereal şi plata preţului cesiunii, instigarea la fals intelectual faptă care a constat în determinarea notarului public A. să redacteze şi să autentifice contractul de cesiune nr. x din 30.09.2002, act care consemnează neadevărat că împuternicirea de a vinde drepturile succesorale ale mandantei este conţinută în contractul de mandat nr. x/22.05.2002.
Instigare la uz de fals a fost comisă prin determinarea numitei HHHH. să cesioneze, în parte, drepturile succesorale pentru care aceasta şi-a asumat în fals calitatea de cesionar în contractul nr. x/30.09.2002 către numiţii C., BBB. şi K., prin firma sa SC IIII. SA, (C.ces. nr. 89,105,106, toate din 14.01.2004), complicitatea la abuz în serviciu contra intereselor publice a fost comisă în participaţie cu inculpaţii autori M., D., R., G., WWW., I. şi L., precum şi cu ceilalţi complici, inculpaţii J., C., BBB. şi K., în legătură cu notificarea, privind averea BBBB., depusă la Primăria Constanţa de comandatarul inculpat J., cu încălcarea limitelor mandatului, împotriva voinţei mandantei şi neînsuşită de aceasta, urmată de cesiunea frauduloasă a drepturilor succesorale ale acesteia şi acceptarea împroprietăririi sale, prin bunica sa, HHHH., şi a complicilor cesionari cu terenuri la care nu aveau nicio îndreptăţire. Prin fapta sa, împreună cu ceilalţi inculpaţi, acesta a prejudiciat Statul cu 19.323.827 euro şi Municipiul Constanţa cu 8.357.183 euro, iar asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni a fost comisă în modalitatea alternativă a aderării la asociaţia infracţională.
14. A., notar public în Bucureşti, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, în data de 30.09,2002, la instigarea inculpaţilor mandatari J. şi S., care nu aveau împuternicire de vânzare a drepturilor succesorale ale mandantei lor, moştenitoarea NNNN., cu ştiinţă, a redactat şi a autentificat în mod defectuos contractul de cesiune de drepturi succesorale litigioase nr. 4788/30.09.2002, în baza căruia, cei doi mandatari au vândut totalitatea drepturilor succesorale ale sus numitei, drepturi care, numai în materie de terenuri intravilane în Constanţa, vizează suprafaţa de 12.500.000 mp, cu o valoare estimată la 538.000.000 euro. Şi, pentru a da aparenţă de legalitate acestui act cu conţinut neadevărat, a invocat, ca temei al fărădelegii comise, contractul de mandat nr. x/22.05.2002, dintre mandatarii inculpaţi şi mandanta moştenitoare, pe care el însuşi l-a redactat şi autentificat, dar, care nu conţine împuternicirea de vânzare a drepturilor succesorale.
Determinat de inculpaţii J. şi S., la data de 30.09.2002, a redactat şi a autentificat în fals contractul de cesiune de drepturi succesorale litigioase nr. 4788/30.09. 2002, în care a invocat, ca temei al vânzării drepturilor succesorale ale mandantei, contractul de mandat nr. x/22.05. 2002, pe deplin conştient că acest act, pe care el însuşi l-a redactat anterior, nu conţine împuternicirea mandatarilor inculpaţi de a vinde drepturile succesorale ale mandantei.
A folosit inculpatul A., în mod repetat, în data de 14 ianuarie 2004, a contractului de cesiune menţionat, cu ocazia redactării şi autentificării contractelor de cesiune de drepturi succesorale litigioase nr. 89/14.01.2004, 105/14.01.2004, 106/14.01. 2004 şi 107/14.01. 2004), în baza cărora cedentul inculpat J. şi cedenta făptuitoare HHHH. au cedat cesionarilor inculpaţi BBB., C. şi K., prin firma sa IIII., cote procentuale din drepturile succesorale de care au deposedat-o pe mandanta moştenitoare. În aceleaşi cesiuni, inculpatul notar public, A., a invocat, ca temei al dobândirii drepturilor de către cedentul inculpat, J., contractul de cesiune nr. x/10.03. 2003, autentificat de un alt notar public, în baza contractului de cesiune x/30.09.2002. Prin contractul de cesiune nr. x/10.03.2003, inculpatul UUU., cesionar de acoperire în contractul nr. x/30.09.2002 i-a cedat inculpatului J., cedent în acelaşi contract, drepturile succesorale pe care le-a deţinut temporar, ca fals cesionar.
Asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni s-a evidenţiat în modalitatea alternativă de sprijinire a asocierii infracţionale iniţiate de mandatarii inculpaţi J. şi S.. Iar acest sprijin, materializat în înscrisuri oficiale cu conţinut nereal, menite să inducă o falsă reprezentare asupra realităţii, a fost esenţial pentru scopul urmărit şi realizat de cei în favoarea cărora şi-a încălcat, în cel mai grav mod, îndatoririle profesionale.
15. C., asociat cu inculpaţii J. şi S. în societatea comercială "OOOO." SA, încă din anul 2001, a primit de la aceştia drepturi succesorale vizând 1.531.250 mp terenuri intravilane în Constanţa. În fapt, prin soluţionarea parţială a notificării nelegale depusă de inculpatul J., a fost împroprietărit cu 29.000 mp terenuri, iar, din vânzarea unei părţi din acestea, a realizat cca 2.000.000 euro. Dar, chiar dacă nu ar mai fi existat terenuri disponibile în Constanţa, având în vedere modul cum a fost formulat obiectul tuturor cesiunilor, ca unic mod de soluţionare a notificărilor "prin măsuri reparatorii prin echivalent", pentru suprafaţa generată de drepturile succesorale, ar fi primit despăgubiri băneşti de ordinul a multe milioane valută. Astfel cum s-a demonstrat în analiza cesiunilor, ţinând seama şi de calitatea sa de asociat cu inculpaţii cedenţi, inculpatul C. a cunoscut atât întinderea drepturilor succesorale "cumpărate", cât şi modalitatea de soluţionare a notificărilor şi, chiar dacă pentru dobândirea terenurilor, în posesia cărora a intrat, a acţionat prin mandatarul cedent, inculpatul J., participaţia sa penală, în forma complicităţii, cu o falsă calitate de persoană îndreptăţită, este caracterizată de intenţie directă, deoarece a prevăzut rezultatul acţiunilor sale, l-a acceptat şi a urmărit producerea lui. S-a apreciat că acest fapt este pe deplin demonstrat şi de conţinutul contractului de cesiune în care este parte şi de conţinutul procurii speciale, prin care l-a împuternicit pe J.. Prin fapta sa, împreună cu ceilalţi inculpaţi, inculpatul a prejudiciat Statul cu 19.323.827 euro şi Municipiul Constanţa cu 8.357.183 euro.
Asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni a fost comisă de inculpatul C. în modalitatea alternativă a aderării la asocierea infracţională iniţiată de inculpaţii J. şi S., cu continuitate în sprijinirea acestora şi a grupării infracţionale din Primăria Constanţa, prin punerea la dispoziţie a actelor necesare, semnate proprio, care au stat la baza dobândirii de către sine şi alţii, în coproprietate, a imenselor avantaje patrimoniale.
16. E. în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ocazia redactării şi autentificării contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 1394/23.08.2004 şi a celui de cesiune redactat şi autentificat cu nr. x/23.12.2004, în care a menţionat neadevărat că întreaga suprafaţă de teren de 42.747 mp a fost revendicată de la Primăria Constanţa, în baza notificării nr. x/28.03.2001 şi a revenirii la aceasta, nr. 362/2001. Uzul de fals a fost comis cu ocazia redactării contractului de cesiune nr. x/23.12.2004, în care a uzat de contractul anterior, pe deplin conştientă că acest din urmă act atestă neadevărat că întreaga suprafaţă de teren a fost notificată de la Primăria Constanţa, complicitatea la abuz în serviciu contra intereselor publice a fost comisă în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constând în îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a celor două contracte de cesiune, pe care s-au întemeiat actele inculpaţilor din comisie şi ale primarului inculpat, prin care Municipiul Constanţa a fost prejudiciat cu 2.956.164 euro, iar asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni s-a materializat în sprijinirea grupării infracţionale, reprezentată de primar, membrii Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi complicii AAAA., Q., P. şi TTT., cu actele notariale de care au avut nevoie, pentru obţinerea avantajelor patrimoniale pe care le-au urmărit.
Activităţile infracţionale desfăşurate de inculpata E. au dus la obţinerea de avantaje patrimoniale şi de către firma "Varianta" SRL, firmă ce aparţine soţului său, care a beneficiat de la inculpatul TTT. de un teren în suprafaţă 1478,92 mp, la preţul de 0,43 dolari SUA/mp. Terenul a fost desprins din corpul de proprietate de 66.000 mp, din care, suprafaţa de 64.521,29 mp a fost înstrăinată, cu trei luni mai înainte, cu preţul de 25 euro/mp, respectiv pentru suma de 1.613.032 euro.
În contextul aceleiaşi contribuţii, a notarului public E., la deposedarea Municipiului Constanţa de terenuri, la care cei cărora li s-au atribuit, KKKK., P. şi TTT., prin firma sa PPPP., nu aveau dreptul, s-a înscris "cumpărarea" de către firma soţului său, Varianta SRL, de la complicii cesionari Q. şi P., a unui teren în suprafaţă de 30.608,09 mp cu preţul de 13.453 euro, respectiv 0,44 euro/mp, pe care, ulterior, l-a vândut cu 469.221 euro.
17. Q. a confirmat prin semnătură proprie a conţinutului neadevărat al contractului de cesiune nr. x/23.08. 2004, precum şi a conţinutului cesiunii consemnate în contractul cu nr. x din 23. XII.2004, cu privire la suprafaţa notificată Primăriei Constanţa pentru restituire, a determinat-o pe cedenta AAAA. să semneze actul olograf confecţionat ulterior cesiunii, pentru a lăsa să se creadă că cererea de restituire formulată de aceasta priveşte suprafaţa de teren de 42.747 mp, deşi cunoşteau că, pentru suprafaţa de 26.545,5 mp, restituirea s-a cerut de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, astfel cum rezultă din actele aflate în dosarul notarial.
Uzul de fals a constat în folosirea contractului de cesiune cu conţinut nereal, nr. x/23.08.2004, atât la Primăria Constanţa pentru obţinerea unor drepturi necuvenite, cât şi la notarul public care l-a emis, pentru cesiunea din 23. XII.2004.
Complicitatea la abuz în serviciu contra intereselor publice s-a materializat, pe de o parte, în participarea activă, conştientă, cu vinovăţie în forma intenţiei directe, la preconstituirea înscrisurilor notariale şi a celui sub semnătură privată pe care s-a întemeiat restituirea terenurilor, iar pe de alta, în acceptarea, cu aceiaşi atitudine psihică, să li se constituie drepturi de proprietate asupra unor terenuri cu nesocotirea dispoziţiilor legale în materie. Prin fapta sa, împreună cu ceilalţi inculpaţi, aceasta a prejudiciat Municipiul Constanţa cu 2.956.164 euro, iar asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni a constat în aceea că, inculpatul Q., apropiat al inculpaţilor M. şi D., a sprijinit activităţile infracţionale desfăşurate de ceilalţi inculpaţi, cu acte proprii, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale pentru sine şi pentru alţii. Prin faptele sale, împreună cu ceilalţi inculpaţi, acesta a cauzat Municipiului Constanţa un prejudiciu de 2.956.164 euro.
18. P. a confirmat prin semnătură proprie conţinutul neadevărat al contractului de cesiune nr. x/23.08. 2004, precum şi a conţinutului cesiunii consemnate în contractul cu nr. x din 23. XII.2004, cu privire la suprafaţa notificată Primăriei Constanţa pentru restituire;
Instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată a constat în determinarea cedentei AAAA. să semneze actul olograf confecţionat ulterior cesiunii, pentru a lăsa să se creadă că cererea de restituire formulată de aceasta priveşte suprafaţa de teren de 42.747 mp, deşi cunoşteau că pentru suprafaţa de 26.545,5 mp restituirea s-a cerut de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, astfel cum rezultă din actele aflate în dosarul notarial.
Uzul de fals a constat în folosirea contractului de cesiune cu conţinut nereal, nr. x/23.08.2004, atât la Primăria Constanţa pentru obţinerea unor drepturi necuvenite, cât şi la notarul public care l-a emis, pentru cesiunea din 23. XII.2004, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice s-a materializat, pe de o parte, în participarea activă, conştientă, cu vinovăţie, în forma intenţiei directe, la preconstituirea înscrisurilor notariale şi a celui sub semnătură privată pe care s-a întemeiat restituirea terenurilor, iar, pe de alta, în acceptarea, cu aceeaşi atitudine psihică, să li se constituie drepturi de proprietate asupra unor terenuri cu nesocotirea dispoziţiilor legale în materie. Prin fapta sa, împreună cu ceilalţi inculpaţi, aceasta a prejudiciat Municipiul Constanţa cu 2.956.164 euro.
Asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni a constat în aceea că, alături de soţul său, inculpatul Q., inculpata P. s-a asociat grupării infracţionale, cu acte materiale proprii, comune cu ale soţului său, atât în interesul familiei sale, cât şi al celor cărora le-au transmis parte din acestea.
19. F., evaluator, atestat ANEVAR, agreat de Primăria Constanţa, a efectuat evaluarea atât a terenurilor revendicate, cât şi a celor care au fost atribuite în echivalent valoric, cu excepţia cazului ce priveşte notificarea AAAA.. În perioada octombrie 2002 - mai 2004, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, printr-o multitudine de acte materiale, în rapoartele de evaluare pe care le-a întocmit, a prezentat situaţii de fapt neadevărate referitoare la terenurile supuse evaluării, constând în confirmarea, ca fiind rezultate din evaluare, a valorilor prestabilite, cu mult timp înainte de evaluare, fără nici un temei obiectiv, de către inculpata G.; atestarea ca reale a datelor privind poziţionarea terenurilor faţă de utilităţi, destinaţia de utilizare, situaţia juridică a unor terenuri, fără susţinere în realitatea de fapt şi de drept;
În perioada octombrie 2002 - mai 2004, în mod repetat, prin evaluarea terenurilor la preţurile prestabilite de inculpata G., prin diminuarea valorii acestor bunuri pe criterii neconfirmate obiectiv şi folosirea unor metode de evaluare neadecvate scopului legii retrocedării, prin stabilirea de valori diferite pentru acelaşi teren, în acelaşi timp, mare când l-a evaluat ca teren revendicat şi, de mai multe ori mai mică, pentru restituirea în natură, prin stabilirea de preţuri diferite pentru terenuri din acelaşi corp de proprietate, împreună cu ceilalţi inculpaţi a prejudiciat Statul cu 32.396.672 dolari şi Municipiul Constanţa cu 28.690.275 dolari.
Inculpatul F. a fost convins de către inculpata G. să sprijine activităţile ilicit penale desfăşurate de primar şi membrii Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar activitatea sa infracţională, demonstrată obiectiv şi subiectiv de propriile sale acţiuni, detaliat redate în prezentarea situaţiilor de fapt care îl implică penal, rezultate din probele materiale descrise în analizele retrocedărilor, a constituit un ajutor esenţial pentru atingerea scopului infracţional urmărit de ceilalţi.
20. K. pe fondul interesului major de a obţine proprietăţi imobiliare, pe care nu le-ar fi putut obţine în condiţii legale decât cu plata preţului corespunzător valorii de piaţă a acestora, prin acte materiale proprii şi prin mandatar, a participat activ la deposedarea unor vaste teritorii intravilane care au intrat, în principal în proprietatea sa. În acest scop, în vederea asigurării unei acoperiri, a constituit societatea comercială IIII. SA, cu specific imobiliar prin care, consecutiv înfiinţării, a "cumpărat" de la coinculpaţii J. şi S. 50% din drepturile succesorale pe care aceştia le-au deposedat şi, considerând, contrar legii, că firma sa are calitate de persoană îndreptăţită la restituire şi cunoscând că va primi averea generată de acele drepturi succesorale, a întreprins demersurile descrise în rechizitoriu şi a dobândit peste 125.000 mp de terenuri intravilane, situate în Constanţa, Mamaia şi pe faleză. Faptul că, pentru a intra în proprietatea terenurilor menţionate, l-a mandatat pe unul dintre coinculpaţi, s-a apreciat că nu exclude răspunderea sa penală şi nu-i diminuează gradul de participare la comiterea faptelor, câtă vreme s-a dovedit că a prevăzut rezultatul acţiunilor sale ilicite, rezultat pe care l-a acceptat şi a urmărit producerea lui. Prin fapta sa, împreună cu ceilalţi inculpaţi, acesta a prejudiciat Statul cu 19.323.827 euro şi Municipiul Constanţa cu 8.357.183 euro.
Asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni a fost comisă de inculpatul K. în modalitatea alternativă a aderării la asocierea infracţională iniţiată de inculpaţii J. şi S., cu continuitate în sprijinirea acestora şi a grupării infracţionale din Primăria Constanţa, prin punerea la dispoziţie a actelor necesare, semnate proprio, care au stat la baza dobândirii de către sine şi alţii, în coproprietate, a imenselor avantaje patrimoniale.
Faţă de situaţia de fapt reţinută în cauză şi pe baza probatoriului administrat, instanţa de apel a stabilit că, modul de operare a constat în atribuirea de terenuri în suprafeţe de până la de trei ori mai mari decât suprafaţa revendicată, prin falsificarea, prin majorare, a întinderii obiectului cererii, notificării, de restituire, încheierea unor promisiuni de vânzare-cumpărare, mai înainte de soluţionarea notificării, şi subevaluarea unora dintre terenurile atribuite ca măsuri reparatorii în compensare, pentru a-şi asigura dobândirea proprietăţii asupra avantajelor patrimoniale urmărite a fi obţinute de către învinuiţi, pentru sine şi pentru alţii. S-a arătat că acest mod de operare caracterizează atribuirile de terenuri în compensare, în notificarea formulată de FFFF..
De asemenea, s-a reţinut că soluţionarea notificărilor, cu încălcarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, prin respingerea în totalitate, pentru restituirea în natură, şi atribuirea de terenuri în compensare, pe alte amplasamente, în suprafeţe de două până la de patru ori mai mari decât cele revendicate, prin subevaluare, iar, consecutiv întabulării, "vânzarea" acestor terenuri către persoane interpuse, a căror complicitate a avut rolul de a asigura transmiterea proprietăţii terenurilor la persoanele predestinate.
S-a arătat că acest mod de operare caracterizează atribuirile de terenuri în compensare, în cazurile de restituire notificate de învinuiţii XXX. şi de numiţii QQQQ. şi RRRR., prin mandatarul lor, învinuitul O.. Soluţionarea notificării după mai bine de doi ani, prin respingere, pentru restituirea pe acelaşi amplasament, concomitent cu determinarea notificatorilor la înstrăinarea drepturilor litigioase, cu consecinţa atribuiri, direct cesionarilor, de terenuri, în natură pe amplasamentul iniţial, precum şi pe alte amplasamente, subevaluate, a căror suprafaţă însumată este de două ori şi jumătate mai mare decât cea revendicată.
S-a arătat că acest mod de operare a fost identificat în cazul de retrocedare notificat de LLLL. şi comoştenitorii. Soluţionarea, în favoarea mai multor cesionari de drepturi succesorale deposedate, a notificării depuse de mandatarul învinuit, în numele mandantei moştenitoare, în afara mandatului, neînsuşită de aceasta înăuntrul termenului legal, pentru restituirea suprafeţei de 986.600 mp teren intravilan în Constanţa, în condiţiile în care cesiunea drepturilor succesorale ale mandantei s-a făcut fără mandat, cu concursul notarului public, iar, la data soluţionării cererii de restituire, moştenirea era vacantă.
Acest mod de operare s-a concretizat în cazul ce priveşte restituirea averii ce a aparţinut defunctului BBBB.. Soluţionarea notificării, după trei ani de la depunerea cererii, şi numai după cesionarea drepturilor succesorale, inclusiv pentru un teren a cărui restituire s-a cerut de la o altă unitate deţinătoare, prin falsificarea, cu concursul notarului public, a contractului de cesiune de drepturi succesorale şi, consecutiv, prin falsificarea de către notificatoare a unui înscris sub semnătură privată, cu consecinţa atribuirii cesionarilor de terenuri în suprafaţă cvadruplă faţă de cea notificată, inclusiv ca efect al subevaluării.
În acest mod s-a procedat în notificarea formulată de învinuita AAAA.. Intabularea, în favoarea Primăriei Constanţa, cu titlu de drept de proprietate, pe baza unor documente cu conţinut neadevărat, emise de unii funcţionari ai primăriei şi cu concursul a două angajate de la OCPI Constanţa, a suprafeţei de 22.793 mp de plajă, bun din domeniul public al statului, de interes naţional, care, consecutiv, a fost vândută cumpărătorilor construcţiilor ce reprezintă obiectivul SSSS.. S-a observat, ca fiind dominantă, modalitatea de soluţionare a notificărilor, prin atribuirea de terenuri în compensare, pe alte amplasamente, deşi, conform art. 1 din Legea nr. 10/2001, trebuia să se dea prioritate restituirii în natură, iar, această posibilitate exista în mod real, cel puţin în cazul notificat de FFFF., integral, şi, parţial, în cererea de restituire formulată de LLLL..
S-a procedat contrar prevederii legale menţionate deoarece restituirile în natură nu ar fi permis decât restituirea, cel mult, a unei suprafeţe egale cu cea notificată, dar, care nu ar fi fost suficientă pentru îndestularea, fără limite, a intereselor inculpaţilor, pentru sine şi pentru alţii. În legătură cu modurile de operare infracţională descrise, s-a arătat că în cauză au fost probate cu acte materiale de autorat şi în participaţie, în forma complicităţii şi a instigării, precum şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, comise în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
În cauză au fost administrate probe materializate în: actul de sesizare, actele emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi de primar, precum şi de către direcţiile şi serviciile de specialitate, în soluţionarea cererilor de restituire de terenuri, rapoartele de evaluare privind terenurile notificate şi cele restituite, unele, ridicate de la Primăria Constanţa, iar altele comunicate de această autoritate executivă locală, la cerere, pe parcursul cercetărilor; acte notariale autentice, contracte de mandat, procuri, contracte de cesiune, antecontracte de vânzare-cumpărare, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de închiriere, de superficie, de ipotecă şi de concesiune, contracte de schimb de terenuri cu Primăria Constanţa, acte de alipire şi lotizare, documentaţii cadastrale, cărţi funciare şi dosarele de înregistrare, comunicate de OCPI Constanţa; dosarele privind acţiunea judiciară în revendicarea terenurilor pentru care s-au depus notificări la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Primăria Constanţa, în cazul notificat de AAAA.
şi comoştenitorii; materiale cartografice, planuri de situaţie, planuri topo- edilitare, în format digital, comunicate de ANCPI Bucureşti; imagini satelitare privind falezele, puse la dispoziţie de Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral; adrese conţinând punctul de vedere exprimate de Ministerul Mediului în legătură cu bunurile, faleză şi plajă, din domeniul public al statului; înscrisuri de la Ministerul de Interne, ce privesc soluţionarea notificării AAAA.; documente care atestă regimul juridic al TTTT., comunicate de CN Administraţia Porturilor Maritime Constanţa; contractele de mandat, în original, privind pe mandatarii învinuiţi J.
şi S., precum şi, în copie, cele ce privesc cesiunile de drepturi succesorale, transmise de învinuitul A.; documente privind evaluarea terenurilor, comunicate de învinuitul F.; documente de la ORC Constanţa şi de la ONRC, privind societăţile comerciale în care învinuiţii sunt acţionari, asociaţi sau administratori; expertize privind evaluarea unor terenuri ipotecate pentru credite bancare conţinute în dosarul de credit privind pe SC"AA."SA, Comunicate de UUUU.; înscrisuri sub semnătură privată şi în original, antedatate, emise de T.
şi AAAA., în legătură cu notificările, oficializate prin înregistrare la Primăria Constanţa, comunicate de această autoritate; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică; înscrisuri bancare; interogatorii ale unora dintre învinuiţi; înscrisuri depuse de unii învinuiţi cu ocazia audierii; declaraţii de martori; acte privind soluţionarea cererilor, plângerilor şi memoriilor; înscrisuri privind îndeplinirea procedurilor, toate, numerotate şi legate, în volumele: 1-107.
Invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în esenţă, recurenţii inculpaţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T. au solicitat admiterea recursurilor în casaţie cu consecinţa achitării în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., având în vedere că faptele pentru care au fost condamnaţi nu sunt prevăzute de legea penală.
Recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. şi a criticat decizia penală sub aspectul nedescrierii faptei de către instanţa de apel, nu s-a făcut referire concretă la probe şi nu au fost administrate probe în mod direct, arătând că cele patru categorii de persoane condamnate pentru această infracţiune nu ar fi nominalizate.
Analizând motivele invocate de inculpatul A., Înalta Curte constată că, în concret, criticile aduse hotărârii recurate nu se circumscriu cazului de casare invocat.
Sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.
Având în vedere motivele invocate, în realitate, fondul criticilor formulate pe calea recursului în casaţie are ca premisă tocmai negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului A..
Inculpatul prin motivele invocate, mai exact, a solicitat, în mod implicit, reevaluarea materialului probator sub aspectul conţinutului faptic propriu-zis al actelor ce i se impută ori al altor împrejurări de fapt cu relevanţă asupra reţinerii configuraţiei tipice a infracţiunii, criticând nedescrierea faptei.
Or, reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator sunt chestiuni care nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen.
Aşa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.
Concluzionând, starea de fapt reţinută prin decizie nu poate fi cenzurată de Înalta Curte în actuala procedură. Ea constă, în esenţă, în aceea că, în calitate de notar public, la solicitarea inculpaţilor J. şi S., prin încălcarea limitelor contractului de mandat din 22.05.2002, a redactat şi autentificat contractul de cesiune din 30.09.2002, act fals prin care NNNN. a fost deposedată de drepturile sale succesorale, iar ulterior, la 14 ianuarie 2004, a folosit în mod repetat acest contract cu ocazia redactării şi autentificării a trei contracte de cesiune, în baza cărora drepturile succesorale dobândite fraudulos de inculpaţii J. şi S. (prin persoana interpusă HHHH.) au fost împărţite cu inculpaţii BBB. şi K. (ca acţionar majoritar şi administrator al SC IIII. SA). Totodată în sarcina recurentului inculpat s-a reţinut că a ştiut că la nivelul Primăriei municipiului Constanţa a fost iniţiată şi constituită o asociere ce a avut drept scop scoaterea nelegală a unor terenuri din patrimoniul municipiului
De asemenea, Înalta Curte reţine că recurentul inculpat a mai criticat decizia atacată prin prisma faptului că instanţa de apel nu a descris fapta de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni în mod concret, ci a făcut doar consideraţii teoretice, grupând persoanele care au fost condamnate pentru săvârşirea acestei infracţiuni în patru categorii, angajaţii primăriei, notificatorii personal sau prin mandatari, cesionarii de drepturi litigioase şi notarii publici.
Instanţa de apel a făcut trimitere la probele administrate şi doar după coroborarea acestora a ajuns la concluzia că recurentul este vinovat de săvârşirea celor patru infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, trei dintre acestea prescrise şi pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, aşa cum rezultă din decizia recurată la filele x.
Având în vedere criticile formulate, Înalta Curte reţine că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se poate aprecia doar asupra legalităţii deciziei din apel şi în nici un caz reveni asupra probatoriului reţinut de instanţa de apel sau a situaţiei de fapt reţinută.
Contrar susţinerilor inculpatului, Înalta Curte constată că instanţa de apel la filele x a descris acţiunea de sprijinire a grupării infracţionale formate în cadrul Primăriei Constanţa în mod detaliat la pct. "D. Cazul de retrocedare privind terenurile lui BBBB." a fost descris la filele x, a descris săvârşirea de către recurentului inculpat a infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals în formă continuată şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, precum şi modalitatea în care recurentul şi-a încălcat propriile atribuţii de serviciu, prin întocmirea actelor false şi apoi folosirea lor la autentificarea actelor subsecvente.
Aşadar, recurentul A., notar public, a sprijinit gruparea prin încheierea unor acte cu nerespectarea legii, a redactat şi autentificat acte false, pe care ulterior le-a folosit pentru întocmirea altora, ajutându-i astfel pe cesionari să intre în stăpânirea terenurilor, în condiţiile în care actele astfel încheiate au fost folosite în procedurile derulate de Comisie şi primar.
De asemenea, contrar susţinerii inculpatului, instanţa de apel la pct. "E" din decizia atacată filele x a analizat pe larg situaţia tuturor inculpaţilor faţă de care era dispusă soluţia de achitare, printre care şi recurentul.
Aşadar, instanţa a argumentat soluţie de condamnare pronunţată direct în apel, instanţa de fond nu şi-a bazat soluţiile de achitare pe declaraţiile din faza de urmărire penală sau din fond, precum şi faptul că inculpaţii nu se află în situaţie identică cu referire la cauza Gutău contra Românie, şi prin urmare nu este încălcat dreptul la un proces echitabil, având în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În susţinerea motivului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. recurenta inculpată B. a arătat că a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, direct în apel, după ce instanţa de fond a achitat-o pentru lipsă vinovăţie.
Criticile inculpatei au vizat faptul că în apel condamnarea acesteia s-a bazat exclusiv pe declaraţia martorului T. dată în etapa actelor premergătoare, când avea calitate de martor, dar pe care şi-a retractat-o ulterior când a devenit inculpat. Totodată, la momentul la care acesta a fost audiat ca martor, recurenta a susţinut că nu a avut posibilitatea de a-i pune întrebări acestuia, întrucât ea nu avea încă nicio calitate în dosar şi a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
A mai susţinut că deşi fapta de complicitate la abuz în serviciu pentru care a fost condamnată nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii, interpretarea dată de instanţa de apel actelor civile, respectiv faptul că nu antecontractul de vânzare-cumpărare transmite dreptul de proprietate, ci contractul de vânzare-cumpărare, precum şi faptul că instanţa de apel a adăugat la lege şi a făcut o interpretare contrară.
În susţinerea recursului în casaţie formulat a comparat situaţia sa care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare după emiterea dispoziţiei de primar cu cea a numiţilor ZZZ. şi TTT., care au fost achitaţi tocmai cu acest argument.
Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. recurenta a criticat motivarea deciziei precizând că aceasta este lapidară şi fără trimiteri la probele administrate, făcând referire la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi modalitatea de soluţionare a laturii civile.
Ca situaţie de fapt, în sarcina inculpatei, s-a reţinut că înainte de soluţionarea notificărilor, a încheiat şase antecontracte de vânzare-cumpărare pentru unele din cele 13 terenuri ce urmau a fi atribuite ca măsuri reparatorii, acte ce au fost impuse vânzătorului-promitent, atât în ce priveşte obiectul acestora, cât şi preţul derizoriu achitat, iar ulterior, prin acte juridice încheiate în perioada ianuarie 2003 - mai 2005, a asigurat transmiterea unuia dintre terenurile astfel atribuite în proprietatea unor societăţi deţinute în tot sau parte de familia inculpatului M..
Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni s-a reţinut că la nivelul Primăriei Municipiului Constanţa a fost iniţiată şi constituită o asociere ce a avut drept scop scoaterea nelegală a unor terenuri din patrimoniul municipiului Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce reveneau Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarului acestui municipiu în legătură cu soluţionarea unor notificări depuse de diferite persoane în temeiul legii sus-menţionate şi atestarea în înscrisurile oficiale întocmite a unor situaţii necorespunzătoare adevărului, cu referire la obiectul notificărilor, calitatea de persoane îndreptăţite sau valoarea unora dintre terenurile atribuite. Deşi notificările fuseseră lăsate în nelucrare o lungă perioadă de timp, după implicarea cesionarilor sau a viitorului cumpărător, cu privire la inculpata B., procedurile în faţa Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi a primarului municipiului Constanţa se desfăşurau cu o celeritate neobişnuită, aşa încât, notificările se soluţionau în timp foarte scurt în raport cu data încheierii actelor în formă autentică, chiar şi în aceeaşi zi. Mandatarii notificatorilor şi persoana care a încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare pentru o parte din terenurile ce urmau a fi atribuite, plătind chiar preţul integral al vânzării, au ştiut că vor intra în stăpânirea unor terenuri subevaluate, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără conduita ilicită a persoanelor cu atribuţii în aplicarea legii.
Având în vedere criticile invocate prin prisma situaţiei de fapt anterior menţionată, Înalta Curte constată că acestea excedează cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpata în concret critică probatoriul, solicitând reinterpretarea acestuia pentru a se reţine o altă situaţie de fapt.
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se poate aprecia doar asupra legalităţii deciziei din apel şi în nici un caz reveni asupra probatoriului reţinut de instanţa de apel.
Observând aspectele prezentate, Înalta Curte constată că motivele dezvoltate în cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata B. au la bază negarea situaţiei de fapt şi probele administrate sub aspectul existenţei vreunei legături, tinzându-se la reevaluarea materialului probator, aceasta contestând împrejurări de fapt, lămurite definitiv de către instanţa de apel.
Nici critica privind nemotivarea soluţiei nu este întemeiată, având în vedere că la filele x din decizia penală recurată instanţa a descris situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond şi apel, a indicat motivele concrete pentru care s-a reţinut complicitatea recurentei la fapta de abuz în serviciu săvârşită de primar şi membrii Comisiei de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 10/2001, dar şi ajutorul dat de aceasta grupării infracţionale constituite la nivelul Primăriei Constanţa.
Astfel, în urma expunerii cronologice a situaţiei de fapt, instanţa de apel a reţinut că inculpata este doar aparent un simplu cumpărător de bună-credinţă a unora dintre terenurile atribuite în urma soluţionării notificărilor din cazul FFFF.. În realitate, legăturile dovedite ale inculpatei B. cu o parte din inculpaţii cercetaţi în prezenta cauză, circumstanţele în care a dobândit majoritatea terenurilor ce au fost atribuite în acest caz ca măsuri reparatorii, ca şi destinaţia finală a unora dintre acestea demonstrează că implicarea inculpatei B. nu a fost una întâmplătoare, ci rezultatul înţelegerii de natură infracţională cu ceilalţi inculpaţi.
Înalta Curte reţine, contrar celor susţinute de inculpată în sensul că instanţa de apel a dispus condamnarea acesteia exclusiv pe declaraţia martorului T., dată în faza actelor premergătoare, că motivarea instanţei de apel este coroborată cu toate celelalte probe aflate la dosar respectiv înscrisuri, RCTS-uri, expertiză, dar şi declaraţia martorului VVVV..
De asemenea, Înalta Curte notează că în conformitate cu prevederile C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar declaraţia de martor dată de o persoană care a devenit ulterior învinuit şi inculpat, poate fi folosită împotriva altui inculpat, aşa cum a arătat şi instanţa de apel.
De altfel, recurenta a solicitat să fie prezent apărătorul ales, nu a solicitat o confruntare cu acesta, dar aceasta a preferat să nu participe la desfăşurarea urmăririi penale, nici măcar la prezentarea materialului de urmărire penală. În faza de apelului inculpatul T., precum şi inculpata B. s-au prevalat de dreptul la tăcere, motiv pentru care recurenta nu au putut să-i adreseze întrebări şi nu s-a putut realiza o confruntare a acestora.
În ceea ce priveşte susţinerea inculpatei relativ la interpretarea dată de instanţa de apel actelor civile, este neîntemeiată, având în vedere că instanţa nu a reţinut că dreptul de proprietate s-a transmis la momentul încheierii antecontractelor de vânzare-cumpărare, ci doar că procedurile de restituire terenuri au început să se desfăşoare cu celeritate abia după ce recurenta B. a încheiat aceste promisiuni de vânzare-cumpărare, plătind întreg preţul, chiar dacă dreptul de proprietate urma a se transmite ulterior.
În ceea ce priveşte comparaţia cu situaţia numiţilor ZZZ. şi TTT., pe de o parte, excedează cazului de recurs în casaţie invocat, iar pe de altă parte, nu s-a putut proba înţelegerea infracţională dintre aceştia şi membrii grupării fie ei notificatori, fie funcţionari publici.
Relativ la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în urma probelor administrate a reţinut existenţa grupului infracţional constituit la nivelul Primăriei Constanţa, al cărui scop a fost devalizarea patrimoniului Primăriei Municipiului Constanţa, aşa cum a arătat la filele x, iar la filele x din decizie instanţa a făcut referiri concrete la probatoriul administrat din care rezultă implicarea recurentei B. în această grupare.
De asemenea, modalitatea de soluţionare a laturii civile este consecinţa săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi a condamnării recurentei, astfel încât nu poate fi cenzurate pe calea recursului în casaţie.
Aşadar, instanţa de apel a reţinut situaţia de fapt în baza întregului probatoriul administrat, precum şi încadrarea juridică corespunzătoare acesteia, şi nu se poate susţine că faptele pentru care recurenta a fost condamnată nu sunt incriminate.
Recurentul inculpat C. a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susţinând că lipsesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii în formă continuată şi ale complicităţii la infracţiunea de abuz împotriva intereselor publice, iar infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. nu realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii de asociere în vederea comiterii de infracţiuni. În argumentare, a susţinut că lipsa de tipicitate vizează o eroare de apreciere a probatoriului. A mai susţinut că fapta recurentului de a cumpăra procente din drepturile litigioase dobândite la rândul lor în baza unor contracte de mandat de către autorii săi, J. şi S., prin interpus, nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate ale complicităţii la infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
În privinţa acţiunii civile a susţinut că instanţa de apel a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin revenirea în patrimoniul oraşului Constanţa a tuturor terenurilor care au făcut obiectul retrocedărilor, deşi în cauză nu a existat o acţiune civilă exercitată de părţile indicate şi s-a dispus confiscarea de la acesta a sumei de 957.107 euro fără niciun fel de detalii în legătură cu provenienţa acestei sume sau modalitatea de calcul.
Ca situaţie de fapt, în sarcina inculpatului C. s-a reţinut că în calitate de asociat cu inculpaţii J. şi S. în societatea comercială "OOOO. " SA, încă din anul 2001, a primit de la aceştia drepturi succesorale vizând 1.531.250 mp terenuri intravilane în Constanţa. în fapt, prin soluţionarea parţială a notificării nelegale depusă de J., a fost împroprietărit cu 29.000 mp terenuri, iar, din vânzarea unei părţi din acestea, a realizat cea 2.000.000 euro. Dar, chiar dacă nu ar mai fi existat terenuri disponibile în Constanţa, având în vedere modul cum a fost formulat obiectul tuturor cesiunilor, ca unic mod de soluţionare a notificărilor "prin măsuri reparatorii prin echivalent", pentru suprafaţa generată de drepturile succesorale, ar fi primit despăgubiri băneşti de ordinul a multe milioane valută.
Astfel cum s-a demonstrat în analiza cesiunilor, ţinând seama şi de calitatea sa de asociat cu învinuiţii cedenţi, inculpatul C. a cunoscut atât întinderea drepturilor succesorale "cumpărate", cât şi modalitatea de soluţionare a notificărilor şi, chiar dacă pentru dobândirea terenurilor, în posesia cărora a intrat, a acţionat prin mandatarul cedent, J., participaţia sa penală, în forma complicităţii, cu o falsă calitate de persoană îndreptăţită, este caracterizată de intenţie directă, deoarece a prevăzut rezultatul acţiunilor sale, 1-a acceptat şi a urmărit producerea lui. Şi acest fapt este pe deplin demonstrat şi de conţinutul contractului de cesiune în care este parte şi de conţinutul procurii speciale, prin care 1-a împuternicit pe J.. Prin fapta sa, împreună cu ceilalţi învinuiţi, a prejudiciat statul cu 19.323.827 euro şi Municipiul Constanţa cu 8.357.183 euro.
Totodată, C. a aderat la asocierea infracţională iniţiată de inculpaţii J. şi S., cu continuitate în sprijinirea acestora şi a grupării infracţionale din Primăria Constanţa, prin punerea la dispoziţie a actelor necesare, semnate care au stat la baza dobândirii de către sine şi alţii, în coproprietate, a imenselor avantaje patrimoniale.
Analizând motivele invocate în calea de atac a recursului în casaţie în raport cu situaţia de fapt reţinută în sarcina acestuia, Înalta Curte constată, că în concret, dezvoltarea criticii privind lipsa de tipicitate a elementului material, de fapt, vizează o pretinsă eroare de apreciere a probatoriului de către instanţa de apel.
Înalta Curte constată că în cazul ambelor infracţiuni deduse judecăţii se solicită o reanalizare a situaţiei de fapt şi probatoriilor administrate, practic o reinterpretare a probatoriilor, contrară celei date de instanţa de apel, aspecte ce vizează temeinicia hotărârii şi nu legalitatea ei. Or, criticile invocate în legătură cu considerentele instanţei de apel şi solicitarea de reanalizare a situaţiei de fapt şi a probatoriilor administrate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de recurs în casaţie, expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte modul de rezolvare a acţiunii civile, criticile inculpatului în legătură cu lipsa detaliilor şi modalităţi de calcul a sumei confiscate de la inculpat, în cuantum de 957.107 euro nu se circumscriu niciunui caz de recurs în casaţie, ci, vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, ce exced cenzurii instanţei investite cu judecarea recursului în casaţie.
Aşadar, Înalta Curte apreciază criticile formulate de recurentul inculpat C. ce vizează lipsa de tipicitate a infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi complicitate la abuz în serviciu împotriva intereselor publice în formă continuată, sunt în fapt aprecieri ale recurentului asupra considerentelor instanţei de apel prin prisma probatoriului administrat.
Susţinerile inculpatului în sensul că procedurile administrative nu au fost accelerate după încheierea contractelor de cesiune de către acesta ori că acesta nu a intervenit pentru rezolvarea favorabile a cererilor de restituire, vizează de fapt critici ce privesc materialul probator administrat şi reaprecierea acestuia, critici care nu se încadrează în cazul de recurs în casaţie invocat.
Instanţa de apel a analizat şi a argumentat juridic existenţei şi întrunirii elementelor de tipicitate, în considerentele hotărârii atacate (D. cazul de retrocedare privind terenurile lui BBBB., aşa cum rezultă din decizia atacată la filele x în cazul infracţiunii de abuz în serviciu şi filele x pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Astfel, instanţa de apel a analizat în concret în succesiunea actelor întocmite de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi Primarul Municipiului Constanţa anterior datei de 09.03.2004, când au fost încunoştinţaţi oficial de contractele de concesiune încheiate de J., BBB., C., HHHH. (interpus inculpatul S.) şi SC IIII., controlat de inculpatul K. şi ulterior acestei date în intervalul 11.03 - 31.05.2004, precum şi dispoziţiile Primarului emise la 11.03.2004, 19.03.2004 şi 31.05.2004 prin care a fost admisă parţial notificarea iniţială nr. 3646 din 11.12.2001, rapoartele de evaluare, referatele şi adresele Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 referitoare la notificare.
Concluzionând, Înalta Curte constată că criticile inculpatului ce vizează însăşi operaţiunea de interpretare a probelor de instanţa de apel, în baza căreia şi-a format opinia în cauză, sunt inapte să atragă lipsa de tipicitate a infracţiunilor deduse judecăţii, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi complicitate la abuz în serviciu, cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 7 din Codul de de procedură penală fiind invocat formal.
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie
În ceea ce priveşte cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii L. şi I. sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi vizează infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, invocând lipsa de tipicitate a infracţiunii de abuz în serviciu în raport de interpretarea dată normei prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016, respectiv în sensul în care angajatul îşi îndeplineşte atribuţiile cu încălcarea legii.
În raport cu motivele invocate, Înalta Curte reţine că în concret dezvoltarea criticii privind lipsa de tipicitate, astfel cum au fost indicate în cererile formulate relativ la element material şi urmare imediată nu vizează lipsa prevederii în legislaţia primară a atribuţiilor încălcate, ci modul în care au fost interpretate atribuţiile din legislaţia primară Legea nr. 10/2001 pe care se sprijină acuzaţia, din perspectiva atribuţiilor de serviciu ale inculpaţilor.
De fapt, se face trimitere la legislaţia primară reţinută a fi încălcată şi se solicită o reinterpretare contrară celei date de instanţa de apel acestor texte legale, iar criticile invocate privind solicitarea de reinterpretare a legislaţiei primare încălcate în raport de situaţia de fapt şi atribuţiile concrete ale inculpaţilor L. şi I., nu se încadrează în cazul de recurs în casaţie invocat.
De asemenea, Înalta Curte constată că lipsa de tipicitate a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni este invocată formal de către cei doi inculpaţi, deoarece criticile vizează modalitatea de interpretare a probatoriilor şi considerentele instanţei de apel, împrejurări ce nu se încadrează în niciunul din cazurile de recurs în casaţie expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.
Criticile vizând lipsa de tipicitate a infracţiunii de abuz în serviciu comisă de autor prin "neîntrunirea cerinţelor impuse de legiuitor" inclusiv prin reconfigurarea adusă prin Decizia nr. 405/2016 ale Curţii Constituţionale în privinţa elementului material al infracţiunii, sunt nefondate.
Concret, în fapt, în sarcina inculpaţilor L. şi I., instanţa de apel a reţinut următoarele:
Inculpatul L., director, Direcţia Tehnic Investiţii, membru în Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005, împreună cu ceilalţi coautori, membrii ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi cu complicitatea celorlalţi inculpaţi: notari publici, notificatori, mandatari, interpuşi, cesionari de drepturi succesorale şi evaluator, a prejudiciat Statul Român, cu 32.396.672 dolari şi 19.323.827 euro, Municipiul Constanţa cu 28.690.275 dolari şi 11.313.437 euro, şi Oraşul Năvodari cu 432.000 euro. Actele materiale repetate ce definesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz sus menţionate au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale pentru alţii şi au constat în îndeplinirea, cu ştiinţă, în mod defectuos a actelor în baza cărora a propus retrocedarea, prin încălcarea gravă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, referitoare la legalitatea notificărilor atât cu privire la termenul legal de depunerea acestora, la competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, cât şi cu privire la persoanele îndreptăţite la restituire şi la indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură. S-a reţinut că, în sensul celor arătate, situaţiile de fapt analizate în cuprinsul rechizitoriului probează îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a actelor de soluţionare a cererilor de restituire şi prin confirmarea, în conţinutul acestora, unor situaţii de fapt neadevărate referitoare la suprafeţele de teren revendicate, la destinaţia de utilizare a unora dintre terenurile atribuite în compensare, ca suport al subevaluării, precum şi prin încălcarea gravă şi repetată a dispoziţiilor legale care reglementează regimul juridic al bunurilor de interes naţional din domeniul public al Statului;
De asemenea, s-a reţinut că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005 şi în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, săvârşită în realizarea scopului urmărit prin această infracţiune, activitatea infracţională sub aspectul elementelor constitutive ale acestei infracţiuni a constat în atestarea, în conţinutul referatelor cu propuneri de retrocedare, a unor situaţii neadevărate privitoare la întinderea obiectului cererilor de restituire; atestarea nereală privind lipsa de teren restituibil în natură. Atestarea nereală că unele terenuri - plajă şi faleză - sunt proprietatea Municipiului Constanţa deşi acestea aparţineau domeniului public al Statului Român. Alte acte materiale ce definesc forma continuată a infracţiunii de fals intelectual au fost comise şi prin omisiune şi anume, în cazul BBBB., omisiunea menţionării lipsei împuternicirii pentru revendicarea averii şi a menţiunilor privind decesul moştenitoarei şi a vacanţei succesorale; omisiunea precizării suprafeţelor reale ce au fost notificate (cazurile FFFF. şi AAAA.),a valorii terenului notificat (cazul LLLL.), a lipsei calităţii legale de persoane îndreptăţite la restituire a cesionarilor de drepturi succesorale, cât şi a faptului ca restituirea s-a solicitat de la unitatea real deţinătoare (cazul AAAA.); atestarea ca reale a unor destinaţii de utilizare false (cazul spaţiilor verzi şi al scuarurilor urbane de pe faleză) incompatibile cu scopul reparator al legii de retrocedare şi implicit a diminuării valorii fără suport real.
S-a mai reţinut că membrii comisiei au acţionat ca o pluralitate de persoane constituită, într-un consens deplin, neechivoc, cu intenţie directă şi cu aceeaşi rezoluţie infracţională, pentru realizarea scopului infracţional urmărit. S-a apreciat că aceeaşi materialitate a faptelor penale comise confirmă că, fără înţelegeri prealabile între inculpaţi şi între aceştia şi complicii lor, infracţiunile pentru care au fost puşi sub învinuire nu puteau fi comise. S-a considerat că "calitatea de membrii ai Comisiei de aplicare a actului normativ de retrocedare, nu exclude asocierea acestor persoane într-o grupare cu scop infracţional, continuitatea de rezoluţie infracţională şi modurile de operare în care au acţionat, confirmate şi aprobate de conducătorul executiv al unităţii administrativ teritoriale, primarul învinuit, el însuşi şi rudele sale beneficiari ai unor importante avantaje patrimoniale, dovedind organizare, disciplină şi elaborare a acţiunilor, elemente care conferă caracterul de asociaţie infracţională.
Apoi, pregătirea profesională a inculpaţilor şi anume, juridică în ceea ce-i priveşte pe N. - avocat, R. - fost avocat I., WWW. şi BB. - consilieri juridici ai Primăriei Constanţa, tehnică: M., D. şi L., geodezie şi cadastru, G., pregătire mai mult decât necesară şi suficientă atât pentru înţelegerea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor actului normativ de retrocedare, cât şi în privinţa capacităţii critice de apreciere a consecinţelor propriilor fapte, raportat la împrejurarea că niciunul dintre membrii comisiei nu a exprimat, în luarea deciziilor, opinii conforme cu reglementările legale, prin care să se opună încălcării dispoziţiilor legale, a confirmat, odată în plus, consensul total în care au acţionat".
Modalitate alternativă de comitere a infracţiunii de asociere a inculpaţilor, primarul şi membrii Comisiei de aplicare a actului normativ de retrocedare, se reţine că ar fi fost iniţiată de "inculpaţii M., R. şi G., precum şi de inculpatul D., persoane cu cele mai importante funcţii de decizie în structura executivă a Primăriei Constanţa, ultimul având calitatea de consilier local şi preşedinte al Comisiei de urbanism" şi că, "fără îndoială, asocierea celorlalţi inculpaţi membrii ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 s-a manifestat în modalitatea sprijinirii tuturor activităţilor infracţionale la care au achiesat".
În sarcina inculpatului I., consilier juridic, angajat al Primăriei Constanţa, membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada noiembrie 2002 - mai 2004, împreună cu ceilalţi coautori, primar şi membrii ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi cu complicitatea celorlalţi învinuiţi: notari publici, notificatori, mandatari, interpuşi, cesionari de drepturi succesorale şi evaluator, a prejudiciat Statul Român, cu 32.396.672 dolari şi 19.323.827 euro, Municipiul Constanţa cu 28.690.275 dolari şi 8.357.183 euro şi Oraşul Năvodari cu 432.000 euro. Actele materiale repetate ce definesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz sus menţionate au fost comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale pentru alţii şi au constat în îndeplinirea, cu ştiinţă, în mod defectuos a actelor în baza cărora a propus retrocedarea, prin încălcarea gravă a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, referitoare la legalitatea notificărilor atât cu privire la termenul legal de depunerea acestora, cât şi cu privire la persoanele îndreptăţite la restituire şi la indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură.
Înalta Curte reţine că în decizia recurată instanţa de apel în ceea ce îi priveşte pe cei doi inculpaţi a argumentat şi motivat soluţia pronunţată aşa cum rezultă din considerentele deciziei filele x cazul de retrocedare notificat de FFFF., cazul de retrocedare notificat de inculpata XXX. filele x din considerentele deciziei, cazul de retrocedare notificat de QQQQ. şi RRRR. filele x, cazul de retrocedare notificat de LLLL. şi comoştenitorii, filele x, cazul de retrocedare LLLL., cazul de retrocedare privind terenurile lui BBBB. filele x, cazul de retrocedare notificat de inculpata AAAA. şi comoştenitorii, filele x din considerentele deciziei.
Având în vedere cele anterior menţionate, contrar criticilor invocate, Înalta Curte apreciază că motivele invocate în dezvoltarea recursurilor în casaţie de către cei doi inculpaţi " nu pot fi examinate în cadrul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nefiind prevăzută de lege o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza cărora să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Aşadar, motivele invocate relativ la împrejurarea că instanţa de apel nu a luat în calcul varianta oferită de inculpatul T., variantă extrem de plauzibilă, solicitarea de reanalizare a împrejurărilor fiecărui mod de operare, faptul că soluţia instanţelor de apel porneşte de la o permisă profund nereală, aceea că estimarea valorii unor imobile s-ar realiza numai în temeiul raportului de evaluare, solicitarea de constatare a faptului că procedura evaluării a fost derulată legal şi estimarea valorii nu cădea în sarcina membrilor Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprecierile asupra analizei legislaţiei civile efectuată de instanţa de apel, încadrarea juridică greşită a faptelor, invocarea repetată a argumentaţiei şi raţionamentelor instanţei de fond, nemulţumirile inculpaţilor în legătura cu interpretarea dată de instanţa de apel legislaţiei civile referitoare la limitele succesiuni lui BBBB., lipsa calităţii de moştenitor, existenţa testamentului lui BBBB. şi consecinţele asupra bunurilor preluate abuziv de stat anterior testamentului, modalitatea în care instanţa de apel a motivat înlăturarea apărărilor inculpatului L., toate acestea nu vizează lipsa de tipicitate a infracţiunii, ci se tinde spre reanalizarea situaţiei de fapt, încadrării juridice, reanalizarea probatoriilor înlăturate de instanţa de fond, ceea ce, în mod vădit, excede limitelor cazului de recurs în casaţie invocat.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că în acelaşi sens sunt şi criticile vizând lipsa de tipicitate a infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, care de fapt sunt critici asupra situaţiei de fapt şi concluziei instanţei de apel, aspecte care nu pot fi cenzurate pe calea recursului în casaţie.
Înalta Curte notează că simpla susţinere a celor doi inculpaţi în motivele invocate în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate cu privire la rolul inculpaţilor în asociere, în calitate de membrii ai Comisiei de aplicare a Legii nr. .10/2001, şi la reprezentare subiectivă asupra activităţii, este formală, criticile au fost formulate şi în apel, iar instanţa de apel a analizat distinct elementele de tipicitate ale infracţiunilor reţinute în sarcina celor doi inculpaţi.
Concluzionând, se constată că infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, întrunesc elementele de tipicitate, obiectivă şi subiectivă, inclusiv din perspectiva Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale.
În sensul celor arătate, situaţia de fapt a fost analizată şi în cuprinsul rechizitoriului şi probează îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a actelor de soluţionare a cererilor de restituire şi prin confirmarea, în conţinutul acestora, unor situaţii de fapt neadevărate referitoare la suprafeţele de teren revendicate, la destinaţia de utilizare a unora dintre terenurile atribuite în compensare, ca suport al subevaluării, precum şi prin încălcarea gravă şi repetată a dispoziţiilor legale care reglementează regimul juridic al bunurilor de interes naţional din domeniul public al Statului. De asemenea, s-a mai reţinut că în atestarea, în conţinutul referatelor cu propuneri de retrocedare, a unor situaţii neadevărate privitoare la întinderea obiectului cererilor de restituire; atestarea nereală privind lipsa de teren restituibil în natură; atestarea nereală că unele terenuri -plajă şi faleză - sunt proprietatea Municipiului Constanţa deşi acestea aparţineau domeniului public al Statului Român.
Referitor la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, s-a reţinut că membrii comisiei au acţionat ca o pluralitate de persoane constituită, într-un consens deplin, neechivoc, cu intenţie directă şi cu aceeaşi rezoluţie infracţională, pentru realizarea scopului infracţional urmărit, aceeaşi materialitate a faptelor penale comise a confirmat că, fără înţelegeri prealabile între învinuiţi şi între aceştia şi complicii lor, infracţiunile pentru care au fost puşi sub învinuire nu puteau fi comise. Calitatea de membrii ai Comisiei de aplicare a actului normativ de retrocedare, nu exclude asocierea acestor persoane într-o grupare cu scop infracţional, continuitatea de rezoluţie infracţională şi modurile de operare în care au acţionat, confirmate şi aprobate de conducătorul executiv al unităţii administrativ teritoriale, primarul şi rudele sale beneficiari ai unor importante avantaje patrimoniale, dovedind organizare, disciplină şi elaborare a acţiunilor, elemente care conferă caracterul de asociaţie infracţională.
De asemenea, pregătirea profesională, juridică în ceea ce-i priveşte pe N., avocat, R., fost avocat, I., WWW. şi BB. consilieri juridici ai Primăriei Constanţa, tehnică, M., D. şi L., geodezie şi cadastru G., pregătire mai mult decât necesară şi suficientă atât pentru înţelegerea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor actului normativ de retrocedare, cât şi în privinţa capacităţii critice de apreciere a consecinţelor propriilor fapte, raportat la împrejurarea că niciunul dintre membrii comisiei nu a exprimat, în luarea deciziilor, opinii conforme cu reglementările legale, prin care să se opună încălcării dispoziţiilor legale, confirmă, odată în plus, consensul total în care au acţionat.
Modalitate alternativă de comitere a infracţiunii la care ne referim, asocierea învinuiţilor, primar şi membrii Comisiei de aplicare a actului normativ de retrocedare, a fost iniţiată, astfel cum se reflectă din ansamblul situaţiilor de fapt circumscrise ilicitului penal, de învinuiţii M., R. şi G., precum şi de învinuitul D., persoane cu cele mai importante funcţii de decizie în structura executivă a Primăriei Constanţa, ultimul având calitatea de consilier local şi preşedinte al Comisiei de urbanism. Fără îndoială, asocierea celorlalţi învinuiţi membrii ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 s-a manifestat în modalitatea sprijinirii tuturor activităţilor infracţionale la care au achiesat.
Aşadar, având în vedere motive invocate, Înalta Curte reţine că prin recursurile în casaţie promovate, recurenţii inculpaţi L. şi I. au urmărit, în realitate, remedierea unei greşite aprecieri a stării de fapt de către instanţele anterioare, respectiv a unei greşite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză mai sus menţionată, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea celor doi inculpaţi.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a concluzionat că inculpaţii L. şi I. au acţionat cu intenţie, a fiabilităţii acestor mijloace ori a eventualelor contradicţii dintre ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, şi statuările instanţei, pe de altă parte, este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, ce excedează vădit limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În susţinerea motivului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. recurentul inculpat D. a menţionat că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice deşi nu a încălcat legislaţie primară aşa cum a stabilit Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 405/2016, iar pentru infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (direct în apel), deşi nu a acţionat în înţelegere cu ceilalţi membrii ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, ci a luat deciziile singur şi cu buna credinţă.
A criticat decizia atacată raportat la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată, prin prisma faptului că nu rezultă ce lege ar fi încălcat expres şi în niciuna din modalităţile descrise de instanţa de apel, că în raport de pregătirea sa nu avea cum să observe dacă evaluările întocmite de expertul F. sunt corecte sau nu, precum şi că Primăriei municipiului Constanţa nu i s-a cauzat nicio pagubă, întrucât prejudiciul "s-a produs în beneficiul statului Român".
A mai solicitat instanţei de recurs să dea o altă interpretare probatoriului administrat, să dea eficienţă expertizelor întocmite în faza de judecată prin care s-a stabilit că în cauză nu există prejudiciu în detrimentul rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică efectuate în faza de urmărire penală, deşi instanţa a înlăturat şi a păstrat motivat expertizele şi RCTS-urile. Mai mult, recurentul inculpat a arătat că nu a creat în mod conştient o pagubă în patrimoniul Primăriei Constanţa şi totodată un beneficiu pentru cesionarii de drepturi litigioase.
În ceea ce priveşte critica recurentului relativ la condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a susţinut că instanţa nu ar fi adus niciun argument, se constată că aceasta este nefondată.
Având în vedere motivele invocate, Înalta Curte reţine că în urma probelor administrate instanţa de apel a reţinut existenţa grupului infracţional constituit la nivelul Primăriei Constanţa, al cărui scop a fost devalizarea patrimoniului Primăriei municipiului Constanţa, iar la filele x din decizia recurată instanţa de apel a descris fiecare caz de retrocedare în parte şi a motivat concret de unde rezultă legătura dintre membrii grupării.
În esenţă prin dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie, recurentul inculpat D. a reiterat apărările din fond şi apel, în cadrul fiecărei metode din cele cinci, solicitând instanţei de recurs în casaţie să realizeze o reapreciere a probatoriului administrat. Mai mult, la încadrarea juridică, instanţa de apel a reiterat textele legale încălcate de fiecare inculpat în parte.
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se poate aprecia doar asupra legalităţii deciziei din apel şi în niciun caz a reveni asupra probatoriului reţinut de instanţa de apel. În urma expunerii cronologic a situaţiei de fapt instanţa de apel a concluzionat motivat că recurentul inculpat se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată.
Prin urmare, contrar criticilor formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte reţine la filele x din decizia penală atacată, că instanţa de apel a descris situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond şi apel, a făcut o analiză concretă a acuzaţiilor şi a indicat articolele încălcate din Legea nr. 10/2001.
Ca situaţie de fapt, s-a reţinut că inculpatul D. împreună cu inculpatul R., G., L., N. şi I., în calitate de membri ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, au emis referatul nr. x.948 din 5.11.2002, în care au atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la întinderea şi dovedirea suprafeţei revendicate, precum şi la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi au contribuit la soluţionarea notificărilor cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2), art. 22, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în restituirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, terenuri care, în parte, au fost subevaluate, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.840.274 dolari, respectiv 2.167.116 dolari valoarea terenurilor atribuite nelegal şi 2.673.158 dolari subevaluare. De asemenea, inculpatul D. împreună cu inculpaţii R., G., L., WWW. şi I., în calitate de membri ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, au emis referatul nr. x.236 din 15.04.2003, prin raportare la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi au contribuit la soluţionarea notificării cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în atribuirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau stabili măsuri compensatorii, ca urmare a subevaluării unora dintre terenuri, prejudiciul total fiind în cuantum de 2.857.475 dolari.
Inculpatul D. împreună cu R., G., L., WWW. şi I., în calitate de membri ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, au emis referatele nr. 116.803 din 16.09.2003, nr. 132.545 din 24.10.2003, nr. 141.467 din 13.11.2003 şi nr. 152.393 din 8.12.2003 în care au atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la lipsa terenurilor restituibile în natură şi valoarea unora dintre terenurile atribuite şi au participat la soluţionarea notificării cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 7, art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (7), art. 14 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în restituirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, terenuri care, în parte, au fost subevaluate, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.928.234 dolari, respectiv 1.825.250 dolari plus 3.102.984 dolari.
Inculpatul D. împreună cu inculpaţii R., G., L., WWW. şi I., în calitate de membri ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, au emis referatele nr. 35.666 din 11.03.2004, nr. 40.290 din 19.03.2004 şi nr. 71.395 din 31.05.2004 în care au atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la calitatea de persoane îndreptăţite a inculpaţilor J., C., BBB., precum şi a S..C. IIII. SA, al cărei asociat majoritar şi administrator era inculpatul K., şi numitei HHHH., persoana interpusă a inculpatului S., şi la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi au participat la soluţionarea notificării cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2) şi (3), art. 21 alin. (1) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu ce a constat în atribuirea nelegală a 96 de terenuri care, în parte, au fost subevaluate cu suma totală de 7.795.232 euro.
Inculpatul D. împreună cu inculpaţii R., G., L., WWW. şi BB., în calitate de membri ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, au emis referatele nr. 153.157 din 16.12.2004 şi nr. 91.402 din 15.07.2005, acesta din urmă, cu excepţia inculpaţilor L. şi WWW., în care au atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la întinderea obiectului cererii de restituire adresate Primăriei municipiului Constanţa şi au participat la soluţionarea cererii cu încălcarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (cu referire la emiterea dispoziţiei doar cu privire la partea de imobil deţinută de Primăria municipiului Constanţa) raportate la cele ale art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege (cu referire la elementele de identificare ale imobilului notificat) şi ale art. 24 alin. (1) din legea sus-menţionată (cu referire la echivalenţa între oferta de restituire şi valoarea imobilului care nu poate fi restituit în natură), cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în restituirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, terenuri care, în parte, au fost subevaluate, prejudiciul total fiind în cuantum de 2.123.320 euro, dar procurând şi avantaje patrimoniale în favoarea cesionarilor din cele două contracte de cesiune de drepturi litigioase, respectiv KKKK., P. şi TTT., în acest ultim caz, prin intermediul PPPP.
S.A, care îi aparţinea.
Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, s-a reţinut că la nivelul Primăriei Municipiului Constanţa a fost iniţiată şi constituită o asociere ce a avut drept scop scoaterea nelegală a unor terenuri din patrimoniul municipiului Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce reveneau Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarului acestui municipiu în legătură cu soluţionarea unor notificări depuse de diferite persoane în temeiul legii sus-menţionate şi atestarea în înscrisurile oficiale întocmite a unor situaţii necorespunzătoare adevărului, cu referire la obiectul notificărilor, calitatea de persoane îndreptăţite sau valoarea unora dintre terenurile atribuite.
Concluzionând, Înalta Curte, având în vedere criticile formulate, constată că recurentul inculpat D. contestă împrejurări de fapt, lămurite definitiv de către instanţa de apel, precum şi probele administrate, or, reiterând scopul recursului în casaţie, se constată că reevaluarea situaţiei de fapt şi a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi în calea extraordinară de atac analizată, deoarece sfera controlului judiciar în această procedură este limitată la anumite chestiuni de drept pe care legiuitorul le-a apreciat esenţiale pentru legalitatea hotărârii definitive şi le-a reglementat ca atare, expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte conchide că, în speţă, starea de fapt reţinută prin decizie cu privire la contribuţia inculpatului corespunde laturii obiective a infracţiunilor reţinute, criticile tangenţiale aduse de recurent încadrării juridice neputând fi cenzurate de instanţa supremă în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.
Recurenta inculpată E. a invocat cazul de recurs în casaţie prev de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. şi, în esenţă, a criticat decizia atacată prin prisma analizării probatoriului, raportat la infracţiunea de abuz în serviciu şi nemotivarea concretă cu privire la asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.
A susţinut că a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată şi asociere în vedere săvârşirii de infracţiuni în apel, deşi instanţa de fond a dispus achitarea pentru lipsa vinovăţie, precum şi că instanţa de apel în mod greşit a subsumat activitatea sa de a autentifica două contracte de cesiune de drepturi litigioase infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu săvârşită de angajaţii Primăriei Constanţa, care erau membrii în Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001.
A mai arătat că în calitate de notar public a încheiat aceste contracte conform voinţei părţilor, iar notificarea vizând suprafaţa de 42.747 mp adresată Primăriei Constanţa ar fi fost anterioară încheierii contractului nr. x/23.08.2004, iar un contract de cesiune este un contract consensul, autentificarea nu ar fi reprezentat o condiţie de valabilitate a cesiunii, iar instanţa de apel printr-o confuzie a atribuit acestui contract efect constitutiv de drepturi, deoarece notarul public nu se substituie Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Cu privire la condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, recurenta a criticat motivarea deciziei de condamnare precizând că aceasta este s-a rezumat la simple aprecieri generice, instanţa de apel nestabilind nici locul în ierarhia grupului infracţional.
Având în vedere motivele menţionate, Înalta Curte constată că toate criticile recurentei excedează cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., având în vedere că aceasta în concret critică situaţia de fapt reţinută şi probatoriul administrat, solicitând reinterpretarea acestuia pentru a se reţine o altă situaţie de fapt.
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se poate aprecia doar asupra legalităţii deciziei din apel şi în nici un caz reveni asupra probatoriului reţinut de instanţa de apel.
Înalta Curte reţine că la filele x din decizia penală recurată instanţa a descris situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond şi apel, a indicat motivele concrete pentru care s-a reţinut complicitatea recurentei la fapta de abuz în serviciu săvârşită de primar şi membrii Comisiei de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 10/2001, dar şi ajutorul dat de aceasta grupării infracţionale constituite la nivelul Primăriei Constanţa.
În sarcina inculpatei s-a reţinut că în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ocazia redactării şi autentificării contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 1394/23.08.2004 şi a celui de cesiune redactat şi autentificat cu nr. x/23.12.2004, în care a menţionat neadevărat că întreaga suprafaţă de teren de 42.747 mp a fost revendicată de la Primăria Constanţa, în baza notificării nr. x/28.03.2001 şi a revenirii la aceasta, nr. 362/2001. Cu ocazia redactării contractului de cesiune nr. x/23.12.2004, în care a uzat de contractul anterior, pe deplin conştientă că acest din urmă act atestă neadevărat că întreaga suprafaţă de teren a fost notificată de la Primăria Constanţa. Complicitatea la abuz în serviciu contra intereselor publice a fost comisă în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constând în îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a celor două contracte de cesiune, pe care s-au întemeiat actele inculpaţilor din comisie şi ale primarului inculpat, prin care Municipiul Constanţa a fost prejudiciat cu 2.956.164 euro. Asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni s-a materializat în sprijinirea grupării infracţionale, reprezentată de primar, membrii Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi complicii AAAA., Q., P. şi TTT., cu actele notariale de care au avut nevoie, pentru obţinerea avantajelor patrimoniale pe care le-au urmărit.
Situaţia de fapt şi încadrarea juridică a fost amplu dezvoltată în decizia recurată, fiind coroborat întregul material probator, în ceea ce o priveşte pe recurenta inculpată la filele x.
Aşadar, instanţa de apel a concluzionat că notarul public E. a acceptat să încheie primul contract de cesiune, după ce i-a atras atenţia martorei AAAA. că nu a notificat întreaga suprafaţă de 42.747 mp de la Primăria Constanţa şi având la dispoziţie actele din care rezulta acest lucru şi totodată ştia că acest contract va sta la baza atribuirii de Comisia de aplicare a Legi nr. 10/2001 a terenurilor respective în natură loc pe loc sau în compensare, acceptând în acest fel să-i ajute pe KKKK. să prezinte Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 un act valabil, dar cu conţinut fals care să stea la baza emiterii dispoziţiei de primar, iar pe membrii Comisiei să comită un abuz în serviciu.
Cu privire la criticile expuse relativ la săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Înalta Curte constată că acestea nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs în casaţie, în urma probelor administrate instanţa de apel a reţinut existenţa grupului infracţional constituit la nivelul Primăriei Constanţa, al cărui scop a fost devalizarea patrimoniului Primăriei Municipiului Constanţa aşa cum rezultă la filele x, iar la filele x din decizie instanţa a făcut referiri concrete la membrii asocierii şi la rolurile acestora.
Concluzionând, Înalta Curte precizează că, pe calea recursului în casaţie nu se evaluează materialul probator, nu se modifică starea de fapt, întrucât, fiind o chestiune ce implică aprecierea probelor existente în cauză, acest aspect nu poate fi cenzurat în această cale extraordinară de atac.
Sub acest aspect, se constată că fondul criticilor invocate de recurenta E. nu vizează, în realitate, nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei eventuale alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel, care să conducă la o soluţie de achitare a inculpaţilor
Aşadar, Înalta Curte şi-a format convingerea în sensul că recurenta a reiterat o parte din apărările din fond şi apel solicitând în mod concret instanţei de recurs în casaţie o reapreciere a materialului probator, lucru nepermis în această cale extraordinară de atac.
Recurentul inculpat F. a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., în susţinerea motivului de casare arătând că a fost condamnat în apel pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, deşi faptele nu ar fi prevăzute de legea penală.
Recurentul inculpat F. a susţinut că a fost condamnat de instanţa de apel în urma reţinerii concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat de specialistul DNA CCCC., şi că au fost înlăturate expertizele efectuate în primă instanţă. Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi preluat concluziile RCTS-ului fără a face o analiză proprie a probatoriului. A mai susţinut ca instanţa de apel nu ar fi precizat normele încălcate şi nici avantajele pe care le-ar fi avut ca evaluator în urma comiterii faptei, nu a interacţionat cu ceilalţi funcţionari publici, cu excepţia inculpatei G., şi nici nu a cunoscut faptul că funcţionarii publici din cadrul Comisiei ar încălca legea, motiv pentru care nu poate fi complice la faptele acestora. Relativ la infracţiunea de asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, în esenţă, a susţinut că a efectuat expertizele pentru Primăria Constanţa pe bază de comandă, în urma câştigării unei licitaţii publice şi a interacţionat doar cu inculpata G., prin urmare, efectuarea acestor expertize nu poate conduce la concluzia ca a aderat la gruparea constituită la nivelul Primăriei Constanţa.
Ca situaţie de fapt, în sarcina recurentului s-a reţinut că a săvârşit infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată, cazurile FFFF., XXX., GGGG., LLLL. şi BBBB., constând în aceea că: - în calitate de evaluator al terenurilor ce urmau a fi atribuite ca măsuri compensatorii în vederea soluţionării notificărilor, a atestat în unele dintre rapoartele de evaluare întocmite împrejurări necorespunzătoare adevărului, care au condus la subevaluarea terenurilor respective cu 2.673.158 dolari, iar ulterior, fiind însuşite ca atare de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi de primarul municipiului Constanţa, a contribuit la prejudicierea patrimoniului municipiului Constanţa;
în calitate de evaluator al terenurilor ce urmau a fi atribuite ca măsuri compensatorii în vederea soluţionării notificărilor, a atestat în unele dintre rapoartele de evaluare întocmite împrejurări necorespunzătoare adevărului, care au condus la subevaluarea terenurilor respective, confirmând valorile prestabilite de inculpata G. şi contribuind pe această cale la prejudicierea patrimoniului municipiului Constanţa, prin atribuirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau stabili măsuri compensatorii, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.384.867 dolari;
în calitate de evaluator al terenurilor ce urmau a fi atribuite ca măsuri compensatorii în vederea soluţionării notificărilor, a atestat în unele dintre rapoartele de evaluare întocmite împrejurări necorespunzătoare adevărului, care au condus la subevaluarea terenurilor respective, confirmând valorile prestabilite de inculpata G. şi contribuind pe această cale la prejudicierea patrimoniului municipiului Constanţa, prin atribuirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau stabili măsuri compensatorii, prejudiciul total fiind în cuantum de 2.857.475 dolari;
în calitate de evaluator al terenurilor ce urmau a fi atribuite în natură sau ca măsuri compensatorii în vederea soluţionării notificării, a atestat în unele dintre rapoartele de evaluare întocmite împrejurări necorespunzătoare adevărului, care au condus la subevaluarea terenurilor respective, iar ulterior, fiind însuşite ca atare de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi de primarul municipiului Constanţa, a contribuit la prejudicierea patrimoniului municipiului Constanţa, prin restituirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.928.234 dolari (1.825.250 dolari plus 3.102.984 dolari).
În calitate de evaluator al terenurilor ce urmau a fi atribuite în natură sau ca măsuri compensatorii în vederea soluţionării notificării, a atestat în unele dintre rapoartele de evaluare întocmite împrejurări necorespunzătoare adevărului, care au condus la subevaluarea terenurilor respective, iar ulterior, fiind însuşite ca atare de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi de primarul municipiului Constanţa, a contribuit la prejudicierea patrimoniului municipiului Constanţa cu suma totală de 7.795.232 euro.
Având în vedere motivele invocate, Înalta Curte constată că în principiu recurentul inculpat reiterează apărările din fond şi apel, solicitând practic instanţei de recurs în casaţie să realizeze o reapreciere a probatoriului administrat, în special prin prisma faptului că instanţa de apel a înlăturat expertizele efectuate la fond şi a păstrat motivat concluziile R.C.T.S.-urilor efectuate în faza de urmărire penală.
Contrar susţinerii inculpatului, Înalta Curte constată că la filele x din decizia penală recurată instanţa a descris situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond şi apel, a indicat motivele concrete pentru care a reţinut că recurentul inculpat a ajutat funcţionarii publici la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, motivând inclusiv cu privire la eficienţa R.C.T.S.-urilor efectuate în faza de urmărire penală şi înlătură expertizele efectuate la fond la filele x din decizie.
Înalta Curte notează că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se poate aprecia doar asupra legalităţii deciziei din apel şi în nici un caz reveni asupra probatoriului reţinut de instanţa de apel.
Pe de altă parte, la filele x din decizia instanţei de apel, s-a analizat valoarea probatorie a R.C.T.S. urilor, în cadrul fiecărui caz de retrocedare prin raportare la dosar.
Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de inculpat, având în vedere că în decizia recurată instanţa de apel a făcut o analiză judicioasa a rapoartelor de expertiză care au fost verificate de specialiştii D.N.A. în cadrul RCTS-urilor şi a motivat inclusiv cu privire la înlăturarea rapoartelor de evaluare efectuate în fond, reţinând chiar faptul că judecătorul a trasat prin obiective experţilor sarcina de a stabili apartenenţa unor terenuri domeniului public sau privat al statului, aspecte care erau atributul exclusiv al instanţei de judecată, fiind vorba despre o chestiune de legalitate.
Contrar criticilor formulate în privinţa expertizei tehnice imobiliare, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a analizat şi raportul de constatare întocmit în faza de urmărire penală, fără a realiza o verificare a rapoartelor de evaluare întocmite de inculpatul F. pe baza aceloraşi documente pe care le-a avut la dispoziţie la momentul întocmirii rapoartelor şi folosind aceleaşi metode ca şi acesta.
Aşadar, Înalta Curte subliniază, în raport de motivele invocate referitoare practic la situaţia de fapt şi probatoriul administrat, că în cadrul căii de atac a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac instanţa nu poate proceda la reaprecierea probatoriului administrat, ci se limitează la a verifica dacă decizia penală este legală.
Relativ la susţinerea inculpatului în sensul că nu a încălcat vreo dispoziţie legală, acesta având calitatea de complice la faptele funcţionarilor publici, se reţine că nu era necesar să încalce el dispoziţiile legale, fiind suficient ca prin subevaluarea terenurilor să urmărească ca notificatorii, mandatarii sau cesionarii notificărilor să primească suprafeţe mult mai mari de teren în compensare, aspect ce a fost demonstrat de probele administrate pe baza cărora s-a reţinut situaţia de fapt. Astfel, folosul obţinut în urma săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu nu trebuie să fie personal, ci beneficiarul poate fi un terţ, iar în speţă aceştia au fost identificaţi în persoanele notificărilor şi a cesionarilor de drepturi litigioase condamnaţi.
Concluzionând, criticile formulate de inculpatul F. sunt neîntemeiate, infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice nu îi lipseşte niciunul dintre elementele de tipicitate.
În ceea ce priveşte criticile formulate relativ la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, sunt de asemenea neîntemeiate, întrucât chiar dacă recurentul inculpat F. a câştigat o licitaţie publică în urma căreia a întocmit rapoartele de evaluare pentru Primăria Constanţa, nu înseamnă că nu a putut adera şi sprijini grupul infracţional principal constituit în jurul primarului M..
Susţinerea că a interacţionat direct doar cu un membru al grupării, respectiv cu inculpata G., nu poate conduce la concluzia că nu a ştiut de existenţa şi nu a sprijinit grupul la comiterea faptelor de abuz în serviciu, în condiţiile în care a întocmit rapoartele de evaluare în fals.
De asemenea, în decizia recurată la instanţa de apel, în urma probelor administrate, a reţinut existenţa grupului infracţional constituit la nivelul Primăriei Constanţa, cazul FFFF., cazul XXX., cazul GGGG., cazul LLLL. şi cazul BBBB., iar la filele x, a motivat făcând referiri concrete la probele din care rezultă înţelegerea infracţională dintre evaluator şi membrii Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, dar şi neregulile din cadrul rapoartelor de evaluare întocmite de recurent.
Înalta Curte şi-a format convingerea că fondul criticilor invocate de inculpatul F. nu vizează, în realitate, nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei eventuale alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel, care să conducă la o soluţie de achitare.
Starea de fapt reţinută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casaţie, astfel că o eventuală reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
În actualul cadru procesual instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele ordinare, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, însă nu poate proceda la o reevaluare a materialului probator sau la stabilirea unei alte situaţii de fapt.
Cu privire la recursul în casaţie formulat de inculpata G., Înalta Curte reţine că a fost invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, deşi în calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu avea stabilite atribuţiile prin lege şi prin urmare nu a încălcat dispoziţii de legislaţie primară astfel încât să fie condamnată pentru această faptă. De asemenea, a susţinut că adresele pe care le-a întocmit şi semnat, precum şi referatele care au stat la baza emiterii dispoziţiei de primar nu reprezintă acte constitutive de drepturi, ci doar dispoziţia de primar este constitutivă de drepturi şi doar primarul avea atribuţiile prevăzute în lege în art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
A mai formulat critici referitoare la faptul că instanţa de apel i-a respins cererea de schimbare încadrare juridică din abuz în serviciu în infracţiunea prevăzută de art. 40 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că cea din urmă este o infracţiune de pericol, care se comite în lipsa actelor doveditoare a dreptului de proprietate, dar atunci când îşi fundamentează condamnarea aceasta reţine în trei cazuri (FFFF., GGGG. şi BBBB.) chiar lipsa documentelor doveditoare a dreptului de proprietate.
A mai susţinut că în cauză nu s-a creat nici un prejudiciu, că în mod greşit instanţa de apel şi-a bazat condamnarea pe concluziile raportului de constatare efectuat de specialiştii D.N.A., din moment ce instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize. în opinia recurentei, efectuarea ulterioară a unei expertize, înlătură de drept raportul de constatare tehnico-ştiinţifică.
Relativ la săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 din C. pen., recurenta a susţinut că nu a existat o grupare infracţională şi nu s-a stabilit cum s-a înfiinţat gruparea şi nici când şi-a dat ea consimţământul expres pentru aderare la această grupare, precum şi că lipseşte scopul constituirii grupului, prin urmare, în opinia sa, fapta pentru care a fost condamnată nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 367 alin. (2) C. pen.
A mai criticat decizia atacată prin prisma faptului că nu avea atribuţii în legătură cu activitatea sa desfăşurată în cadrul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, în legislaţia primară, că aceste atribuţii au fost stabilite ulterior constituirii Comisiei prin H.G. nr. 498/2003, astfel încât, Legea nr. 10/2001 nu cuprinde nicio obligaţie sau atribuţie care să revină membrilor Comisiei. În opinia sa, instanţa ar fi atribuit efecte constitutive de drepturi adreselor şi referatelor întocmite şi semnate de inculpată.
Înalta Curte, având în vedere criticile formulate apreciază că recurenta inculpată reiterează apărările din fond şi apel, solicitând instanţei de recurs în casaţie practic să realizeze o reapreciere a probatoriului administrat şi reţinerea unei alte situaţii de fapt prin schimbarea încadrării juridice, or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se poate aprecia doar asupra legalităţii deciziei din apel şi în nici un caz reveni asupra probatoriului reţinut de instanţa de apel
Analizând în aceste coordonate, Înalta Curte reţine că la filele x din decizia penală recurată instanţa de apel a descris situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond şi apel, a indicat motivele concrete pentru care s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi bineînţeles dispoziţiile legale încălcate, dar şi motivul pentru care a înlăturat concluziile expertizei efectuate în faza de judecată şi a reţinut concluziile R.C.T.S.-ului efectuat în faza de urmărire penală.
Cu privire la inculpata G., s-a reţinut că în calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 în calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 împreună cu inculpaţii D., N., R., L. şi I. a emis referatul nr. x.948 din 5 noiembrie 2002, în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la întinderea şi dovedirea suprafeţei revendicate, precum şi la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi au contribuit la soluţionarea notificărilor cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2), art. 22, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în restituirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, terenuri care, în parte, au fost subevaluate, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.840.274 dolari. De asemenea, în calitate de membrii al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 împreună cu inculpaţii N., R., L. şi I. a emis referatul nr. x.084 din 11.11.2002, prin raportare la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi au contribuit la soluţionarea notificării cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în atribuirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau stabili măsuri compensatorii, ca urmare a subevaluării unora dintre terenuri, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.384.867 dolari.
În calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 împreună cu inculpaţii D., R., L., WWW. şi I. a emis referatul nr. x.236 din 15.04.2003, prin raportare la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi a contribuit la soluţionarea notificării cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în atribuirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau stabili măsuri compensatorii, ca urmare a subevaluării unora dintre terenuri, prejudiciul total fiind în cuantum de 2.857.475 dolari. În calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 împreună cu inculpaţii D., R., L., WWW. şi I. a emis referatele nr. 116.803 din 16.09.2003, nr. 132.545 din 24.10.2003, nr. 141.467 din 13.11.2003 şi nr. 152.393 din 8.12.2003 în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la lipsa terenurilor restituibile în natură şi valoarea unora dintre terenurile atribuite şi a participat la soluţionarea notificării cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 7, art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (7), art. 14 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în restituirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, terenuri care, în parte, au fost subevaluate, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.928.234 dolari.
În calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 împreună cu inculpaţii D., R., L., WWW. şi I. a emis referatele nr. 35.666 din 11.03.2004, nr. 40.290 din 19.03.2004 şi nr. 71.395 din 31.05.2004 în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la calitatea de persoane îndreptăţite a inculpaţilor J., C., BBB., precum şi a S..C. IIII. SA al cărei asociat majoritar şi administrator era inculpatul K. şi numitei HHHH., persoana interpusă a inculpatului S., şi la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi a participat la soluţionarea notificării cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2) şi (3), art. 21 alin. (1) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu ce a constat în atribuirea nelegală a 96 de terenuri care, în parte, au fost subevaluate cu suma totală de 7.795.232 euro şi în calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, împreună cu inculpaţii D., R., L., WWW. şi BB. a emis referatele nr. 153.157 din 16.12.2004 şi nr. 91.402 din 15.07.2005, acesta din urmă, cu excepţia inculpaţilor L. şi WWW., în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la întinderea obiectului cererii de restituire adresate Primăriei municipiului Constanţa şi a participat la soluţionarea cererii cu încălcarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (cu referire la emiterea dispoziţiei doar cu privire la partea de imobil deţinută de Primăria Municipiului Constanţa raportate la cele ale art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege, cu referire la elementele de identificare ale imobilului notificat, şi ale art. 24 alin. (1) din legea sus-menţionată, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în restituirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, terenuri care, în parte, au fost subevaluate, prejudiciul total fiind în cuantum de 2.123.320 euro, dar procurând şi avantaje patrimoniale în favoarea cesionarilor din cele două contracte de cesiune de drepturi litigioase, respectiv KKKK., P. şi TTT., în acest ultim caz, prin intermediul PPPP. S.A, care îi aparţinea.
S-a mai reţinut că în calitate de funcţionari ai Primăriei municipiului Constanţa, alături de CC., FF. şi DD., cu nesocotirea dispoziţiilor constituţionale şi ale legislaţiei primare care reglementează proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, au emis adresele nr. R x şi nr. R x din 6.06.2006, prin care au atestat necorespunzător adevărului că cele două loturi de teren (plajă) aferente imobilelor-clădiri Cazino Mamaia Nord şi SSSS., fac parte din domeniul privat al municipiului Constanţa şi au exprimat acordul în vederea intabulării acestui drept în favoarea unităţii administrativ-teritoriale, precum şi a dreptului de folosinţă asupra aceloraşi terenuri în favoarea celor două societăţi comerciale private, iar ca urmare a celor două adrese transmise la O.C.P.I. Constanţa, ambele loturi de teren au fost intabulate fără titlu, ca drept de proprietate privată a municipiului Constanţa, realizându-se astfel o deposedare a Statului Român de cele două terenuri, concomitent cu procurarea unor foloase necuvenite celor două societăţi private, mai întâi sub forma dreptului de folosinţă, iar ulterior chiar a dreptului de proprietate.
Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni s-a reţinut că la nivelul Primăriei municipiului Constanţa a fost iniţiată şi constituită o asociere ce a avut drept scop scoaterea nelegală a unor terenuri din patrimoniul municipiului Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce reveneau Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarului acestui municipiu în legătură cu soluţionarea unor notificări depuse de diferite persoane în temeiul legii sus-menţionate şi atestarea în înscrisurile oficiale întocmite a unor situaţii necorespunzătoare adevărului, cu referire la obiectul notificărilor, calitatea de persoane îndreptăţite sau valoarea unora dintre terenurile atribuite.
În decizia recurată, instanţa de apel a descris situaţia de fapt şi, totodată, a indicat în mod concret articolele din Legea nr. 10/2001 încălcate de recurenta inculpată atât în subtitlul "Analiza acuzaţiilor", cât şi la finalul fiecărui caz de retrocedare în parte cu ocazia indicării încadrării juridice.
Analizând motivele invocate, având în vedere situaţia de fapt reţinută în mod definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte, contrar susţinerilor recurentei inculpate G., constată că instanţa de apel a făcut o analiză judicioasă, argumentată în fapt şi în drept în motivarea deciziei recurate, astfel încât susţinerile inculpatei sunt neîntemeiate, aceasta învederând aspecte ce se circumscriu unor aspecte ce nu se subsumează cazului de recurs în casaţie prev de art. 437 pct. 7 din C. proc. pen.
Aşadar, în ceea ce priveşte susţinerea acesteia cu privire la lipsa prejudiciului în patrimoniul primăriei municipiului Constanţa, Înalta Curte constată, pe de o parte, că nu poate fi analizată în cadrul recursului în casaţie, iar pe de altă parte, este nesusţinută, având în vedere modalităţile în care terenurile au ajuns fie la notificatorii iniţiali, fie la beneficiarii finali, în raport cu dreptul a ceea ce trebuia restituit de drept şi prin atribuirea unor terenuri aparţinând domeniului public al Statului, în condiţiile în care acestea sunt inalienabile.
Astfel, s-a reţinut în cauză că prin adresele nr. x şi 73.493 din 6.06.2006 emise de Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, s-a adeverit că terenurile în suprafaţă de 10.356 mp. Şi de 11.890 mp fac parte din domeniul privat al Municipiului Constanţa" şi totodată s-a menţionat că Primăria municipiului Constanţa "este de acord cu intabularea dreptului de proprietate asupra suprafeţelor de teren de 10.356 mp. şi de 11.890 mp în favoarea municipiului Constanţa, ca unitate administrativ-teritorială şi cu intabularea dreptului de folosinţă pentru suprafaţa de teren de 10.356 mp. şi de 11.890 mp situată în municipiul Constanţa, Staţiunea Mamaia - WWWW., conform documentaţiei cadastrale înregistrate la O.C.P.I. Acestea, pentru ca ulterior să se poată realiza vânzarea terenurilor proprietate publică în realitate către cele două societăţi comerciale.
Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat întreg probatoriu şi a argumentat în fiecare caz în parte care au fost dispoziţiile legale încălcate de inculpata G., în calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte are în vedere că instanţa de apel a reţinut că acestea au stat la baza emiterii dispoziţiilor emise de primarul M. şi conţineau date false sau inexacte.
Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
Relativ la critica vizând respingerea cererii de schimbarea a încadrării juridice, aceasta nu poate face obiectul analizării în cadrul recursului în casaţie, iar analiza instanţei de apel a fost una mai amplă aşa cum rezultă din decizie filele x decizie.
Cu privire la solicitarea recurentei de a fi exclus de drept R.C.T.S.-ul efectuat de specialiştii DNA ca urmare a efectuării unei expertize în cursul judecăţii în primă instanţă, Înalta Curte constată că este inadmisibilă în cadrul recursului în casaţie, instanţa de apel a motivat excluderea celor două expertize întocmite în faza de judecată, astfel cum rezultă din decizia recurată la fila x.
Cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, recurenta inculpată G. a susţinut că nu a existat o grupare infracţională, că relaţiile dintre inculpaţi erau date de natura relaţiilor de muncă şi că lipseşte scopul constituirii grupului din elementele constitutive ale infracţiunii.
Înalta Curte reţine, contrar celor susţinute de recurentă, că se solicită practic o reinterpretare a probatoriului prin reţinerea unei alte situaţii de fapt. De altfel, instanţa de apel, în urma probelor administrate a reţinut existenţa grupului infracţional constituit la nivelul Primăriei Constanţa, al cărui scop a fost devalizarea patrimoniului Primăriei Municipiului Constanţa aşa cum rezultă din considerentele deciziei la filele x, iar la filele x cazul FFFF., filele x cazul XXX., filele x cazul GGGG., filele x cazul LLLL., filele x cazul BBBB., filele x cazul AAAA. şi filele x, din decizie, a făcut referiri concrete la membrii asocierii şi la rolurile acestora.
Aşadar, în concret, din situaţia de fapt rezultă că la nivelul Primăriei Municipiului Constanţa a fost iniţiată şi constituită o asociere ce a avut drept scop scoaterea nelegală a unor terenuri din patrimoniul municipiului Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce reveneau Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarului acestui municipiu în legătură cu soluţionarea unor notificări depuse de diferite persoane în temeiul legii sus-menţionate şi atestarea în înscrisurile oficiale întocmite a unor situaţii necorespunzătoare adevărului, cu referire la obiectul notificărilor, calitatea de persoane îndreptăţite sau valoarea unora dintre terenurile atribuite.
Astfel, având în vedere criticile formulate în cauză de inculpata G., Înalta Curte reţine că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate şi nici schimbarea încadrării juridice nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.
Recurentul inculpat H., în susţinerea recursului în casaţie a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., arătând că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, direct în apel, după ce instanţa de fond a dispus achitarea pentru lipsă vinovăţie, susţinând că starea de fapt reţinută de instanţa de apel nu corespunde modalităţii de incriminare. În ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu a susţinut că a încheiat un contract civil legal, contract de cesiune drepturi litigioase, iar instanţa de apel nu a arătat că acest contract ar fi fost încheiat cu încălcarea legii. Cu privire la infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, a arătat că nu a avut nicio legătură nici cu membrii Comisiei, nici cu notarii publici, iar singurul argument din hotărârea de condamnare este o simplă supoziţie.
În sarcina recurentului H. s-a reţinut atât prin rechizitoriu, cât şi prin decizia pronunţată în apel, că a săvârşit infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, cazul LLLL., constând în aceea că, în calitate de cesionar al unei părţi din drepturile moştenitorilor lui XXXX. în nume propriu, cunoscând modul în care a fost soluţionată notificarea în privinţa acestora şi pe baza relaţiilor pe care le-au avut cu membrii Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarul municipiului Constanţa, a solicitat şi obţinut atribuirea unor suprafeţe de teren peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, terenuri care, în parte, au fost subevaluate, contribuind astfel la prejudicierea patrimoniului municipiului Constanţa.
Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni s-a reţinut că la nivelul Primăriei Municipiului Constanţa a fost iniţiată şi constituită o asociere ce a avut drept scop scoaterea nelegală a unor terenuri din patrimoniul municipiului Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce reveneau Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarului acestui municipiu în legătură cu soluţionarea unor notificări depuse de diferite persoane în temeiul legii sus-menţionate şi atestarea în înscrisurile oficiale întocmite a unor situaţii necorespunzătoare adevărului, cu referire la obiectul notificărilor, calitatea de persoane îndreptăţite sau valoarea unora dintre terenurile atribuite.
Astfel, deşi notificările fuseseră lăsate în nelucrare o lungă perioadă de timp, după implicarea cesionarilor sau a viitorului cumpărător procedurile în faţa Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi a primarului municipiului Constanţa se desfăşurau cu o celeritate neobişnuită, aşa încât notificările se soluţionau în timp foarte scurt în raport cu data încheierii actelor în formă autentică, chiar şi în aceeaşi zi. În privinţa cesionarilor de drepturi litigioase, aceştia au cunoscut că viciile care afectează contractele încheiate, cu referire la conţinutul notificării şi/sau calitatea de persoană îndreptăţită, constituie un impediment pentru soluţionarea favorabilă a cererii, astfel încât reuşita unui demers în aceste condiţii presupunea în mod necesar încălcarea legii de către persoanele cu atribuţii în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, adică exact membrii asocierii infracţionale.
Mai mult, procedurile erau derulate în privinţa cesionarilor chiar mai înainte de depunerea la primărie a contractelor de cesiune, aspect ce denota conivenţa infracţională între aceştia şi funcţionarii (în sens larg) implicaţi în soluţionarea notificărilor. În plus, în unele cazuri, cesionarii cunoşteau informaţii pe care nu le puteau afla decât prin accesul la documente interne ale Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care aceleaşi informaţii nu fuseseră comunicate notificatorilor, aspect care dovedeşte de asemenea legătura stabilită între inculpaţii care au iniţiat şi constituit gruparea infracţională şi cei care au sprijinit-o, dar au şi beneficiat de pe urma acesteia."
Înalta Curte reţine că la filele x din decizia penală recurată instanţa a descris situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond şi apel, a indicat motivele concrete pentru care s-a reţinut complicitatea recurentului la fapta de abuz în serviciu săvârşită de primar şi membrii Comisiei de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 10/2001, dar şi ajutorul dat de aceasta grupării infracţionale constituite la nivelul Primăriei Constanţa.
În fapt, instanţa de apel a reţinut motivat, aşa cum rezultă de la filele x că între inculpatul H. şi ceilalţi inculpaţi cercetaţi în acest caz a existat o înţelegere prealabilă de natură infracţională, inculpatul H. fiind un alt beneficiar al modului în care Comisia şi primarul municipiului Constanţa au înţeles să aplice legea în soluţionarea notificării iniţiale, adică în defavoarea moştenitorilor şi în beneficiul unor cumpărători de drepturi litigioase, cu care s-au aflat în legătură.
Analizând motivele invocate prin prisma aspectelor reţinute de instanţa de apel, contrar susţinerii inculpatului, Înalta Curte constată că aceasta a analizat întreg probatoriu şi a argumentat înţelegerea infracţională dintre membrii Comisiei şi recurentul H..
În ceea ce priveşte condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, instanţa de apel, în urma probelor administrate a reţinut existenţa grupului infracţional constituit la nivelul Primăriei Constanţa, al cărui scop a fost devalizarea patrimoniului Primăriei municipiului Constanţa aşa cum rezultă din decizie la filele x, iar la filele x din decizie, instanţa a făcut referiri concrete la probatoriul administrat din care rezultă implicarea recurentului H. în această grupare.
În concret, recurentul H. critică decizia atacată prin prisma analizării probatoriului, raportat la ambele infracţiuni pentru care a fost condamnat, criticile recurentului exced cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., având în vedere că acesta în concret critică motivarea deciziei penale, solicitând reinterpretarea probatoriului pentru a se reţine o altă situaţie de fapt.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, având în vedere motivele invocate, se constată că starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie. Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
În susţinerea recursului în casaţie, recurentul inculpat J. a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că atât instanţa de fond, cu privire la fapta de complicitate la abuz în serviciu, cât şi instanţa de apel cu privire la infracţiunile de instigare la complicitate la abuz în serviciu şi de complicitate la abuz în serviciu au interpretat în mod greşit dispoziţiile legii civile şi le-ar fi dat o conotaţie penală, ajungând la condamnarea sa pentru săvârşirea acestora deşi nu sunt prevăzute de legea penală.
Cu privire la condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, a susţinut că instanţa de apel nu ar fi realizat o motivare concretă a soluţiei de condamnare, nu a făcut referire concretă la membrii grupării infracţionale şi nu a arătat mijloacele de probă din care să rezulte vinovăţia sa.
Recurentul a mai formulat critici privind decizia atacată prin prisma faptului că actele notariale încheiate, contractul de cesiune nr. x/30.09.2002, contractul de mandat nr. x/22.05.2002, au fost acte civile legale, cu clauze permise de legea civilă, iar instanţa de apel le-a dat o interpretare greşită apreciind că întocmirea acestora s-a realizat cu încălcarea C. civ. şi a Legii nr. 36/1995.
Înalta Curte, are în vedere că în sarcina recurentului s-a reţinut în calitate de cesionar de drepturi litigioase, contract încheiat la data de 30.09.2002, dobândite prin încălcarea contractului de mandat nr. x din 22.05.2002, cunoscând că nu are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001, a solicitat şi obţinut atribuirea a 96 de terenuri care, în parte, au fost subevaluate, contribuind astfel la prejudicierea patrimoniului municipiului Constanţa. Instigare la fals intelectual şi la complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată a constat în determinarea inculpatei V. să redacteze şi să semneze declaraţia de notorietate din 5.03.2004 şi adeverinţa nr. x din 8.03.2004, acte cu conţinut necorespunzător adevărului, ultimul fiind avut în vedere de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi de primarul municipiului Constanţa la atribuirea celor 96 de terenuri cesionarilor în mod nelegal, iar asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni faptă constând în aceea că a ştiut că la nivelul Primăriei municipiului Constanţa există o grupare cu caracter infracţional, pe care în deplină cunoştinţă de cauză a sprijinit-o.
Astfel, s-a reţinut că cesionarii de drepturi litigioase fie direct, fie prin mandatari, au cunoscut că viciile care afectează contractele încheiate, cu referire la conţinutul notificării şi/sau calitatea de persoană îndreptăţită, constituie un impediment pentru soluţionarea favorabilă a cererii, astfel încât reuşita unui demers în aceste condiţii presupunea în mod necesar încălcarea legii de către persoanele cu atribuţii în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, adică exact membrii asocierii infracţionale. Totodată, beneficiarii imediaţi, fie că era vorba despre notificatori (prin mandatari), fie de cesionari, acceptau oferta de terenuri, inclusiv cele subevaluate, acţionând astfel în cunoştinţă de cauză şi în consonanţă cu membrii asocierii, în sensul devalizării patrimoniului municipiului Constanţa.
Având în vedere motivele invocate, Înalta Curte, constată că acestea au făcut şi obiectul apărării în apel, iar în motivarea deciziei penale se arată concret în ce formă au fost încălcate dispoziţiile legale, astfel încât, faptele săvârşire de inculpatul J. reprezintă infracţiuni.
Înalta Curte reţine că la filele x din decizia penală recurată, instanţa a descris situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond şi apel, a indicat motivele concrete pentru care s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, ale C. civ. şi ale Legii nr. 36/1995.
În urma expunerii cronologic a situaţie de fapt instanţa de apel a concluzionat că recurentul inculpat a întocmit notificarea nr. x/11.12.2001 cu depăşirea limitelor contractului de mandat nr. x/17.10.2001 dat de mandanta NNNN., că încheierea unui nou contract de mandat la acelaşi birou notarial (A.) cu nr. x/22.05.2002 nu era în măsură să acopere notificarea iniţială, că instituţia ratificări mandatului fără reprezentare pe care şi-a sprijinit apărarea inculpatul nu este aplicabilă în cauză, şi chiar dacă ar fi fost ratificarea s-ar fi putut realiza doar în termenul de depunere a notificărilor pe Legea nr. 10/2001 -14.02.2002 şi nu ulterior, aşa cum rezultă din filele x din decizie. Inculpata V., în calitate de notar public, cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. a), art. 68 şi art. 69 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, a întocmit adeverinţa nr. x/8.03.2004, în care a atestat "în baza documentelor anexate cererii nr. x/8.03.2004 privind procedura succesorală pentru eliberarea certificatului de calitate de moştenitor de pe urma defunctului BBBB., decedat la data de 20.07.1946, cu ultim domiciliu în Constanţa" că "NNNN., nepoată de soră (rudă de gradul III), are calitatea de unic moştenitor şi succesor în drepturi a defunctului." Această adeverinţă a fost întocmită la cererea recurentului inculpat J., care nu avea nicio calitate pentru a o solicita. Mai mult în adeverinţă sunt trecute în fals atât data decesului (data reală fiind 15.07.1948) şi locul decesului (Constanţa în loc de Bucureşti), cât şi faptul că numita NNNN. ar fi unicul moştenitor al lui BBBB. în condiţiile în care exista un legatar universal instituit prin testamentul mai sus menţionat, filele x din decizie.
De asemenea, prin nesocotirea obiectului contractului de mandat din 22.05.2002, inculpaţii J. şi S. au înstrăinat drepturile succesorale ale autorilor mandantei către persoane interpuse ale lor (bunica şi respectiv cumnatul), la data de 30.09.2002. Graba încheierii contractelor de cesiune drepturi litigioase a fost determinată de starea critică în care se afla mandanta NNNN., internată în spital chiar de prietena inculpatului S.. Dacă numita NNNN. ar fi decedat contractul de mandat al inculpaţilor J. şi S. ar fi încetat şi aceştia nu ar mai fi putut intra în posesia terenurilor, de altfel, numita NNNN. a decedat 5 zile mai târziu la data de 04.10.2002.
S-a mai reţinut că inculpaţii J., UUU., C., BBB., S. prin persoană interpusă şi K., în calitate de reprezentant al SC IIII. SA, nu au dobândit în mod legal aşa-zisele drepturi succesorale ale lui NNNN..
Soluţionarea nelegală a notificării vizând suprafaţa de 98,66 ha. teren ce a aparţinut lui BBBB. s-a făcut cu contribuţia esenţială a inculpaţilor J., UUU., C., BBB., S. şi K., care şi-au însuşit fraudulos pretinsele drepturi succesorale pe care NNNN. le avea în legătură cu averea defunctului său unchi.
În acest sens, prin mai multe contracte de cesiune încheiate de inculpatul A., în calitate de notar, presupusele drepturi ale lui NNNN. au ajuns în stăpânirea exclusivă a inculpaţilor sus-menţionaţi, iar aceştia le-au valorificat în faţa autorităţilor învestite cu aplicarea Legii nr. 10/2001 (Comisia şi primarul municipiului Constanţa), devenind proprietari asupra a 96 de terenuri scoase ilegale din patrimoniul municipiului Constanţa şi al statului român, aşa cum rezultă din situaţia descrisă la filele x.
Având în vedere criticile formulate prin raportare la cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte constată că prin motivele formulate recurentul inculpat J. reiterează apărările din fond şi apel solicitând în mod concret instanţei de recurs în casaţie o reapreciere a materialului probator, ceea ce nu se poate realiza pe calea recursului în casaţie.
Se reţine că situaţia de fapt a fost stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel, care a motivat în cadrul fiecărei metode în parte care a fost contribuţia fiecărui inculpat la operaţiunea desfăşurată la nivelul municipiului Constanţa de terenuri în folosul câtorva beneficiari, printre care şi recurentul J., care a acţionat atât ca mandatar al numitei NNNN. în primă fază, cât şi ca mandatar al beneficiarilor finali ai unor terenuri, inculpatul K., BBB. şi C..
La filele x instanţa de apel a arătat motivat prin raportare inclusiv la probele din dosar membrii grupării şi contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunilor, prin urmare, susţinerile recurentului fiind simple afirmaţii.
Aşadar, Înalta Curte, contrar susţinerilor recurentului inculpat J., constată că instanţa de apel a arătat exact care sunt membrii principali ai grupării infracţionale, respectiv inculpatul M., primar al municipiului Constanţa şi emitent al dispoziţiilor ce reprezentau dovada dreptului de proprietate pentru terenurile atribuite, inculpaţii R. şi G., membri ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi directori ai unor direcţii implicate în mod direct în procedurile prevăzute de lege cea a Administraţiei Publice Locale şi cea a Patrimoniului, care au semnat mai multe înscrisuri utilizate în procesul de soluţionare a notificărilor şi s-au aflat în legătură directă cu reprezentanţii notificatorilor, cesionarii de drepturi litigioase, dar şi cu evaluatorul terenurilor atribuite, fiind descris rolul celorlalţi funcţionari publici membrii ai Comisiei de retrocedare şi respectiv angajaţi ai O.C.P.I. Constanţa, rolul notarilor publici în cadrul grupării infracţionale, a notificatorilor, a cesionarilor şi a mandatarilor.
De asemenea, instanţa de apel a motivat contribuţia fiecărui inculpat prin raportare la probele din dosar, aşa cum rezultă la filele x din deciziei.
Concluzionând, Înalta Curte are în vedere că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.
Având în vedere motivele invocate, Înalta Curte reţine că starea de fapt reţinută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casaţie, astfel că o eventuală reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.
În ceea ce priveşte recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat K., Înalta Curte reţine că a fost indicat în susţinerea motivului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., respectiv fapta pentru care a fost condamnat nu întruneşte elemente de tipicitate ale complicităţii la abuz în serviciu contra intereselor publice, întrucât nici faptele autorilor nu le întrunesc, dar şi că pentru a fi complice ar fi trebuit să cunoască faptul că participă la săvârşirea unei infracţiuni de către autori.
În esenţă, a susţinut că a interacţionat doar cu notarul public şi cu cesionarii de drepturi litigioase, nu cu angajaţii Primăriei Constanţa, iar cei dintâi nu au calitatea de funcţionari publici, prin urmare nu este complice la această faptă. De asemenea, instanţa nu ar fi precizat normele încălcate de acesta şi nici faptul că ar fi cunoscut că funcţionarii publici din cadrul comisiei ar încălca legea, motiv pentru care, în opinia sa, nu poate fi complice la faptele acestora, dar şi că actul de cesiune de drepturi litigioase care a stat la baza încheierii contractului de către el avea aparenţa unui act legal şi prin urmare nu este în culpă.
În opinia sa, prin încheierea actului de cesiune drepturi litigioase nu s-a creat niciun prejudiciu, întrucât chiar şi în lipsa acestui act, terenurile în compensare tot ar fi fost atribuite cesionarilor iniţiali, iar funcţionarii publici nu au avut o atitudine diferită doar pentru că el în calitate de reprezentant al SC IIII. SA a cumpărat o parte din drepturile litigioase şi a mai criticat motivarea deciziei raportat la probatoriu. Referitor la condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni a susţinut că el nu a avut nicio legătură cu angajaţii primăriei Constanţa, că nici măcar nu s-a deplasat la Constanţa, ci a încheiat actele notariale la Bucureşti, iar decizia sa de a cumpăra drepturi litigioase a fost una de afaceri, fără a urmării un folos ilicit, ci doar un câştig economic.
Înalta Curte reţine că în sarcina inculpatului K. s-a reţinut că, în calitate de cesionar de drepturi litigioase dobândite prin încălcarea contractului de mandat nr. x din 22.05.2002, cunoscând că nu are calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, a solicitat şi obţinut atribuirea a
96 de terenuri care, în parte, au fost subevaluate, contribuind astfel la prejudicierea patrimoniului municipiului Constanţa şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni faptă constând în aceea ca a ştiut că la nivelul Primăriei municipiului
Constanţa există o grupare cu caracter infracţional, pe care în deplină cunoştinţă de cauză a sprijinit-o. Astfel, cesionarii de drepturi litigioase fie direct, fie prin mandatari, au cunoscut că viciile care afectează contractele încheiate, cu referire la conţinutul notificării şi/sau calitatea de persoană îndreptăţită, constituie un impediment pentru soluţionarea favorabilă a cererii, astfel încât reuşita unui demers în aceste condiţii presupunea în mod necesar încălcarea legii de către persoanele cu atribuţii în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, adică exact membrii asocierii infracţionale. Totodată, beneficiarii imediaţi, fie că era vorba despre notificatori (prin mandatari), fie de cesionari, acceptau oferta de terenuri, inclusiv cele subevaluate, acţionând astfel în cunoştinţă de cauză şi în consonanţă cu membrii asocierii, în sensul devalizării patrimoniului municipiului Constanţa.
Având în vedere criticile formulate de inculpatul K., Înalta Curte constată că de fapt recurentul critică decizia atacată prin raportare la interpretarea probatoriului de către instanţa de apel, or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se poate aprecia doar asupra legalităţii deciziei din apel şi în nici un caz reveni asupra probatoriului reţinut de instanţa de apel.
Criticile formulate ce vizează latura subiectivă, adică forma de vinovăţie reţinută de instanţă la comiterea faptelor, nu se pot circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât acesta vizează doar situaţiile de neincriminare în legea penală a unei fapte ca infracţiune şi neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective.
Având în vedere motivele invocate, Înalta Curte constată că argumentele formulate de recurent vizează critici privind situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel pe baza probatoriului administrat pe tot parcursul dosarului penal, dându-i o altă semnificaţie, aspect nepermis în cadrul căii de atac speciale a recursului în casaţie. Susţinerile recurentului sunt neîntemeiate şi vizează aspecte reţinute cu privire la actele notariale civile încheiate la biroul notarului public, susţinând că nici măcar nu s-a cunoscut cu funcţionarii publici din cadrul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Aşa cum rezultă din decizia recurată la filele x, cu privire la situaţia de fapt instanţa de apel a concluzionat motivat că "inculpaţii J., UUU., C., BBB., S. (prin persoană interpusă) şi K. (în calitate de reprezentant al SC IIII. SA) nu au dobândit în mod legal aşa-zisele drepturi succesorale ale lui NNNN.. Soluţionarea nelegală a notificării vizând suprafaţa de 98,66 ha. teren ce a aparţinut lui BBBB. s-a făcut cu contribuţia esenţială a inculpaţilor J., UUU., C., BBB., S. şi K., care şi-au însuşit fraudulos pretinsele drepturi succesorale pe care NNNN. le avea în legătură cu averea defunctului său unchi.
În acest sens, prin mai multe contracte de cesiune încheiate de inculpatul A., în calitate de notar, presupusele drepturi ale lui NNNN. au ajuns în stăpânirea exclusivă a inculpaţilor sus-menţionaţi, iar aceştia le-au valorificat în faţa autorităţilor învestite cu aplicarea Legii nr. 10/2001 (Comisia şi primarul municipiului Constanţa), devenind proprietari asupra a 96 de terenuri scoase ilegale din patrimoniul municipiului Constanţa şi al statului român."
Concluzionând, faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi criticile formulate de recurent, se reţine că acesta a solicitat prin mandatar cu procura specială, terenurile ce i-au fost atribuite, ştiind că nu are calitate de "persoană îndreptăţită" conform Legii nr. 10/2001, contribuind astfel cu intenţie directă la săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu de către funcţionarii publici, membrii ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În continuare, analizând criticile formulate, se reţine că aspectele vizând neîncălcarea legislaţiei primare de către el este neîntemeiată, având în vedere că fiind complice nu era necesar ca personal să le încalce, iar cea referitoare la faptul că nici nu a cunoscut ce norme legale încalcă funcţionarii publici nu poate fi primită, având în vedere că acesta cunoştea că societatea pe care o reprezenta nu era "persoană îndreptăţită" conform Legii nr. 10/2001, iar cesionarii iniţiali şi-au însuşit fraudulos pretinsele drepturi succesorale pe care NNNN. le avea în legătură cu averea defunctului său unchi.
Critica vizând lipsa prejudiciului nu este reală, având în vedere că instanţa de apel a arătat exact în ce a constat prejudiciul şi cât din acesta se datorează acţiunilor ilicite ale recurentului, iar susţinerea sa că terenurile ar fi fost atribuite primilor cesionari de drepturi litigioase, nu pot fi primite, cât timp Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că nici aceia nu aveau dreptul să le primească în condiţiile în care au fost încheiate actele notariale.
Referitor la criticile concrete expuse de recurent privind infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Înalta Curte constată că acestea nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs în casaţie, contrar susţinerilor recurentului inculpat K. instanţa de apel aşa cum rezultă din decizia recurată la filele x a indicat probele din care a rezultat înţelegerea infracţională dintre recurent şi ceilalţi membrii ai grupării infracţionale "(...) reţinând poziţia exprimată explicit de fiecare cesionar în cuprinsul fiecărui contract de cesiune, în sensul că sunt "întru totul de acord" cu conţinutul contractului redactat şi autentificat de inculpatul A., inculpaţii C., BBB. şi K. (ultimul, în calitate de reprezentant al SC IIII. SA) şi-au asumat în deplină cunoştinţă de cauză nelegalitatea contractelor dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, contractul de cesiune din 30.09.2002 nu putea constitui temei legal pentru încheierea contractelor de cesiune din 14.01.2004, iar pe de altă parte, chiar şi în aceste condiţii, obiectul acestor contracte depăşea limitele contractului din 30.09.2002.
Conivenţa infracţională stabilită între inculpaţii-cesionari (inclusiv K.) şi notarul public A. este probată şi de procurile speciale redactate şi autentificate de acesta din urmă la 25.02 şi 11.03.2004, cu referire la interdicţiile menţionate în finalul acestora.
Astfel, inculpatul J., în calitate de mandatar, nu putea dispune, "în tot sau parte, în vreuna din modalităţile prevăzute de lege, de drepturile succesorale litigioase" ale mandanţilor HHHH., C. şi S.C IIII. SA, de "dreptul de proprietate asupra imobilelor şi/sau serviciilor" retrocedate sau acordate în compensare şi de "sumele de bani acordate ca despăgubiri".
De asemenea, la filele x, fila x instanţa de apel a reţinut "Existenţa unei asemenea asocieri nu implică în mod necesar ca toţi membrii ei să participe la comiterea tuturor infracţiunilor proiectate, ci doar ca aceştia să aibă un rol bine determinat în săvârşirea infracţiunii şi să acţioneze după regulile stabilite în cadrul grupului. Prin acţiunea de "sprijinire" se înţelege ajutorul dat oricărei persoane din grupul anterior constituit, pe parcursul existenţei acestuia, fiind fără relevanţă dacă sprijinitorul cunoaşte pe toţi membrii asocierii şi toate activităţile desfăşurate de aceştia. Sprijinul poate să constea în orice contribuţie de natură să înlesnească activitatea asocierii, fiind asimilat în textul incriminator cu un act de autorat. Din punct de vedere subiectiv, făptuitorul cunoaşte despre existenţa unei asemenea asocieri, nefiind însă necesar să-i cunoască pe toţi membrii acesteia, modul de organizare sau responsabilitatea membrilor grupării, precum şi planul asocierii, în amănunt", "Aceştia au cunoscut că viciile care afectează contractele încheiate, cu referire la conţinutul notificării şi/sau calitatea de persoană îndreptăţită, constituie un impediment pentru soluţionarea favorabilă a cererii, astfel încât reuşita unui demers în aceste condiţii presupunea în mod necesar încălcarea legii de către persoanele cu atribuţii în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, adică exact membrii asocierii infracţionale".
Înalta Curte şi-a format convingerea în raport cu argumentele ce susţin recursul în casaţie invocat în cauză, că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea stării de fapt şi reinterpretarea probelor dosarului, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.
Inculpatul M. a invocat cazul de recurs în casaţie prev de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cu nerespectarea principiului legalităţii.
A susţinut că a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exclusiv pe interpretarea eronată a Legii nr. 10/2001 şi pe raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialistul D.N.A., precum şi că nu a avut nicio atribuţie prevăzută în Legea nr. 10/2001, nu avea pregătire juridică astfel încât să poată verifica actele doveditoare a proprietăţii şi nici pregătire tehnică, să poată constata neregulile rapoartelor de expertiză întocmite de inculpatul F..
În ceea ce priveşte infracţiunea de asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, a susţinut că a emis o dispoziţie legală tocmai pentru ca aplicarea Legii nr. 10/2001 să se realizeze în condiţii obiective şi de legalitate, iar comisia nu poate fi considerată un grup infracţional organizat.
Având în vedere motivele invocate, Înaltă Curte constată că recurentul M. a criticat decizia atacată prin raportare la interpretarea probatoriului de către instanţa de apel, reiterând apărările din fond şi din apel.
Înalta Curte notează că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se poate aprecia doar asupra legalităţii deciziei din apel şi în nici un caz reveni asupra probatoriului reţinut de instanţa de apel, or, având în vedere criticile formulate, Înalta Curte apreciază că recurentul nu poate solicita în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie reaprecierea probelor pentru a se ajunge la o altă concluzie şi a se pronunţa o soluţie de achitare.
Susţinerile inculpatului M. au fost analizate şi de instanţa de apel, aşa cum rezultă din decizia recurată, la filele x, fiind descrisă situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută în baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond şi apel, fiind indicate dispoziţiile legale încălcate, respectiv Legea nr. 10/2001, Legea nr. 213/1998, Legea nr. 107/1996, Legea nr. 18/1991, O.U.G. nr. 202/2002 şi Constituţia.
Ca situaţie de fapt, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M. în sarcina acestuia s-au reţinut următoarele:
Inculpatul M., în calitate de primar al municipiului Constanţa, a emis dispoziţia nr. 3.694 din 5.11.2002, în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la întinderea şi dovedirea suprafeţei revendicate, precum şi la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi a soluţionat astfel notificarea cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2), art. 22, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în restituirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, terenuri care, în parte, au fost subevaluate, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.840.274 dolari, respectiv 2.167.116 dolari valoarea terenurilor atribuite nelegal şi 2.673.158 dolari subevaluare.
De asemenea, în calitate de primar al municipiului Constanţa, inculpatul a emis dispoziţiile nr. 3750 din 12.11.2002 şi nr. 577 din 27.03.2003, în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi a soluţionat astfel notificarea cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în atribuirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau stabili măsuri compensatorii, ca urmare a subevaluării unora dintre terenuri, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.384.867 dolari.
În calitate de primar al municipiului Constanţa, a emis dispoziţia nr. 835 din 18.04.2002, în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi a soluţionat astfel notificarea cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în atribuirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau stabili măsuri compensatorii, ca urmare a subevaluării unora dintre terenuri, prejudiciul total fiind în cuantum de 2.857.475 dolari.
Tot în calitate de primar al municipiului Constanţa, a emis dispoziţiile nr. 2.444 din 16.09.2003, nr. 2.992 din 29.10.2003, nr. 3.135 din 13.11.2003 şi nr. 3.332 din 9.12.2003 în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la lipsa terenurilor restituibile în natură şi valoarea unora dintre terenurile atribuite şi a soluţionat astfel notificarea cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 7, art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (7), art. 14 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în restituirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, terenuri care, în parte, au fost subevaluate, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.928.234 dolari, respectiv 1.825.250 dolari plus 3.102.984 dolari.
În calitate de primar al municipiului Constanţa, a emis dispoziţiile nr. 679 din 11.03.2004, nr. 796 din 19.03.2004 şi nr. 1.344 din 31.05.2004 în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la calitatea de persoane îndreptăţite a inculpaţilor J., C., BBB., precum şi a SC IIII. S.A, al cărei asociat majoritar şi administrator era inculpatul K. şi numitei HHHH., persoana interpusă a inculpatului S., şi la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi a soluţionat astfel notificarea cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2) şi (3), art. 21 alin. (1) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu ce a constat în atribuirea nelegală a 96 de terenuri care, în parte, au fost subevaluate cu suma totală de 7.795.323 euro.
În calitate de primar al municipiului Constanţa, a emis dispoziţiile nr. 3414 din 21.12.2004 şi nr. 2537 din 15.07.2005 în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la întinderea obiectului cererii de restituire adresate Primăriei municipiului Constanţa şi a soluţionat astfel această cerere cu încălcarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu referire la emiterea dispoziţiei doar cu privire la partea de imobil deţinută de Primăria municipiului Constanţa, raportate la cele ale art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege şi ale art. 24 alin. (1) din legea sus-menţionată, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în restituirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, terenuri care, în parte, au fost subevaluate, prejudiciul total fiind în cuantum de 2.123.320 euro, dar procurând şi avantaje patrimoniale în favoarea cesionarilor din cele două contracte de cesiune de drepturi litigioase, respectiv KKKK., P. şi TTT., în acest ultim caz, prin intermediul SC PPPP. S.A, care îi aparţinea.
În ceea ce priveşte întabularea în favoarea municipiului Constanţa, cu titlu de drept de proprietate, a suprafeţei de 22.793 mp. de plajă şi vânzarea acesteia către cumpărătorii YYYY., s-a reţinut că în calitate de primar al municipiului Constanţa, cu nesocotirea dispoziţiilor constituţionale şi ale legislaţiei primare care reglementează proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, a încheiat contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 28.02.2007 şi nr. 842 din 13.04.2007 prin care o suprafaţă totală măsurată de 22.793 mp. plajă a ieşit din domeniul public al statului, atestându-se nereal că aceasta face parte din domeniul privat al municipiului Constanţa, având drept consecinţă prejudicierea Statului Român şi procurarea unor foloase necuvenite celor două societăţi private cumpărătoare.
Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, s-a reţinut că la nivelul Primăriei municipiului Constanţa a fost iniţiată şi constituită o asociere ce a avut drept scop scoaterea nelegală a unor terenuri din patrimoniul municipiului Constanţa prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce reveneau Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarului acestui municipiu în legătură cu soluţionarea unor notificări depuse de diferite persoane în temeiul legii sus-menţionate şi atestarea în înscrisurile oficiale întocmite a unor situaţii necorespunzătoare adevărului, cu referire la obiectul notificărilor, calitatea de persoane îndreptăţite sau valoarea unora dintre terenurile atribuite. Recurentul inculpat N. a făcut parte din această grupare în perioada 05 - 12 nov. 2002.
Contrar susţinerilor recurentului inculpat, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o analiză judicioasă, argumentată în fapt şi în drept în motivarea deciziei recurate şi a stabilit că la data emiterii adreselor prin care inculpaţii au susţinut că terenurile aferente activelor SSSS. şi ZZZZ. constituie domeniul privat al municipiului Constanţa nu exista nici măcar temeiul scriptic invocat cu ocazia vânzării celor două terenuri. Prin urmare, în condiţiile în care, pe de o parte, municipiul Constanţa nu avea niciun titlu care să dovedească dreptul de proprietate privată asupra celor două terenuri menţionate în cuprinsul adreselor incriminate, iar pe de altă parte, acestea făceau parte din plaja Mării Negre, iar în cauză inculpaţii au atestat contrar adevărului că cele două suprafeţe de teren constituie domeniul privat al municipiului Constanţa.
De asemenea, susţinerea inculpatului M. în sensul că, în cauză, condamnarea sa a avut la baza interpretarea eronată a Legii nr. 10/2001 şi cu atât mai puţin unica probă nu a constat în R.C.T.S.-ul întocmit de specialistul CCCC. în faza de urmărire penală este neîntemeiată, întrucât aşa cum a reţinut instanţa de apel, s-au încălcat prevederile referitoare la termenele de depunere a notificărilor, la termenele de soluţionare a cererilor, la calitatea de "persoană îndreptăţită", la actele doveditoare a calităţii de moştenitor, mai mult s-au folosit înscrisuri falsificate.
Criticile referitoare la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs în casaţie, deoarece inculpatul prin motivele invocate solicită a se da o altă interpretare probatoriului administrat.
Ca situaţie de fapt, instanţa de apel a reţinut că la nivelul Primăriei municipiului Constanţa a fost iniţiată şi constituită o asociere ce a avut drept scop scoaterea nelegală a unor terenuri din patrimoniul municipiului Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce reveneau Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarului acestui municipiu în legătură cu soluţionarea unor notificări depuse de diferite persoane în temeiul legii sus-menţionate şi atestarea în înscrisurile oficiale întocmite a unor situaţii necorespunzătoare adevărului, cu referire la obiectul notificărilor, calitatea de persoane îndreptăţite sau valoarea unora dintre terenurile atribuite. În cauză nu se poate reţine doar săvârşirea mai multor acte materiale ale infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, ci în realitate acestea au fost scopul unei grupări cu caracter organizat, care a acţionat în baza unui plan şi a presupus o repartizare a atribuţiilor, împrejurări care caracterizează o pluralitate constituită, iar nu una ocazională.
Concluzionând, având în vedere criticile formulate de recurentul inculpat M., Înalta Curte are în vedere că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.
Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, motivele invocate nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prev de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen.
Recurentul inculpat N. a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., arătând că a fost condamnat în apel pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cu nerespectarea principiului legalităţii.
În esenţă, a arătat că fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice nu întruneşte condiţiile de tipicitate incriminate de norma penală, aşa cum a fost completată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, deşi nu a contestat că a avut calitatea de funcţionar public în sensul legii penale şi a susţinut că nu a încălcat nicio dispoziţie legală prevăzută în legislaţia primară.
Cu privire la condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., recurentul a susţinut că fiind dezincriminată parţial infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni ar fi rămas fără obiect.
În susţinerea recursului, inculpatul a mai criticat decizia atacată prin prisma faptului că nu avea atribuţii prevăzute în legislaţia primară întrucât a dobândit calitatea de membru în Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, în temeiul dispoziţiei de primar nr. 854/15.05.2001, act administrativ individual, care nu ar fi putut extinde prevederile Legii nr. 10/2001 asupra sa.
Înalta Curte, având în vedere motivele invocate, reţine că inculpatul prin criticile formulate de fapt face aprecieri asupra probatoriului reţinut de instanţa de apel şi reiterează apărările din fond şi apel, solicitând instanţei de recurs în casaţie să realizeze o reapreciere a probatoriului administrat, aspecte care nu pot fi subsumate cazurilor de recurs în casaţie, întrucât recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se poate aprecia doar asupra legalităţii deciziei din apel şi în nici un caz reveni asupra probatoriului reţinut de instanţa de apel.
Înalta Curte reţine că în decizia recurată, la filele x, instanţa de apel a descris situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond şi apel, a indicat motivele concrete pentru care s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte situaţia inculpatului N., în sarcina acestuia ca situaţie de fapt s-au reţinut următoarele:
Inculpatul în calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, împreună cu inculpaţii D., R., G., L. şi I., a emis referatul nr. x.948 din 5.11.2002, în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la întinderea şi dovedirea suprafeţei revendicate, precum şi la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi au contribuit la soluţionarea notificărilor cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2), art. 22, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în restituirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, terenuri care, în parte, au fost subevaluate, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.840.274 dolari, respectiv 2.167.116 dolari valoarea terenurilor atribuite nelegal şi 2.673.158 dolari subevaluare.
De asemenea, în calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, împreună cu inculpaţii R., G., L. şi I., a emis referatul nr. x.084 din 11.11.2002, prin raportare la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi au contribuit la soluţionarea notificării cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în atribuirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau stabili măsuri compensatorii, ca urmare a subevaluării unora dintre terenuri, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.384.867 dolari.
Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, s-a reţinut că la nivelul Primăriei Municipiului Constanţa a fost iniţiată şi constituită o asociere ce a avut drept scop scoaterea nelegală a unor terenuri din patrimoniul municipiului Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce reveneau Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarului acestui municipiu în legătură cu soluţionarea unor notificări depuse de diferite persoane în temeiul legii sus-menţionate şi atestarea în înscrisurile oficiale întocmite a unor situaţii necorespunzătoare adevărului, cu referire la obiectul notificărilor, calitatea de persoane îndreptăţite sau valoarea unora dintre terenurile atribuite. Recurentul inculpat N. a făcut parte din acesta grupare în perioada 05 - 12 nov. 2002.
Înalta Curte, având în vedere motivele invocate de recurentul inculpat în cererea formulată, reţine că acestea nu pot face obiectul reanalizării în faţa instanţei de recurs în casaţie, întrucât nu se subsumează cazului prev de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., acestea nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reinterpretarea probatoriului şi a situaţiei de fapt. Astfel, inculpatul a formulat critici în sensul că în mod greşit instanţa de apel şi-a bazat condamnarea pe reţinerea rapoartelor de constatare efectuate în faza de urmărire penală şi a înlăturat expertizele realizate în primă instanţă, precum şi că a înlăturat susţinerile inculpaţilor care apreciau că specialistul D.N.A. CCCC. ar fi fost în relaţii de duşmănie cu primarul M. şi a avut în vedere concluziile rapoartelor întocmite de acesta.
Or, în cadrul căii de atac a recursului în casaţie, care este o cale extraordinară de atac instanţa nu poate proceda la reaprecierea probatoriului administrat, ci se limitează la a verifica dacă decizia penală este legală.
Prin urmare, este atributul instanţei de apel de a corobora motivat probele administrate şi a le reţine pe cele pertinente care conduc la aflarea adevărului şi totodată să înlăture acele probe care fie nu se coroborează cu altele, fie sunt părtinitoare.
Relativ la critica expusă privind condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, în sensul că ar fi rămas fără obiect având în vedere dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu, Înalta Curte, contrar susţinerii inculpatului N., constată că în urma probelor administrate instanţa de apel a reţinut existenţa grupului infracţional constituit la nivelul Primăriei Constanţa, aşa cum rezultă din decizia recurată la filele x, filele x şi filele x unde a făcut referi concrete la membrii asocierii, precum şi la rolurile acestora.
De asemenea, contrar susţinerii inculpatului, Înalta Curte notează că infracţiunea de abuz în serviciu nu a fost dezincriminată, susţinerea acestuia că asocierea ar fi rămas fără obiect fiind neîntemeiată.
Înalta Curte şi-a format convingerea că în raport de argumentele ce susţin recursul în casaţie invocate în cauză de către inculpatul N., că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea stării de fapt şi reinterpretarea probelor dosarului, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.
Recurentul inculpat O. a invocat cazurile de recurs în casaţie prev de art. 438 pct. 7 şi pct. 12 din C. proc. pen.
În susţinerea motivului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., a arătat, în esenţă, că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, fără ca instanţa de apel să arate în ce a constat complicitatea sa morală sau materială la faptele autorilor, iar în urma atribuiri terenurilor în compensare nu s-a creat niciun prejudiciu în patrimoniul primăriei municipiului Constanţa, întrucât cei pe care îi reprezenta el aveau dreptul la restituirea terenurilor, iar evaluarea făcută de evaluatorul ANEVAR era cea corectă şi nu cea realizată de specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Cu privire la condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a formulat critici privind motivarea deciziei de condamnară precizând că nu s-au făcut trimiteri la probele administrate, ci doar observaţii cu caracter general, nu s-a probat legătura dintre membrii Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi acesta, dar nici între cumpărătorii ulteriori ai terenurilor dobândite de inculpat ZZZ. şi TTT. şi membrii Comisiei.
Cu privire la cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., a susţinut că prin decizia recurată a fost condamnat la pedeapsa închisorii în alte limite decât cele prevăzute de legea penală şi instanţa trebuie să îi reţină circumstanţele atenuante prevăzute de art. 76 C. pen. din 1969 şi să le dea eficienţă.
Cu privire la situaţia de fapt, în sarcina recurentului O. s-a reţinut că în calitate de mandatar al persoanelor solicitante O. şi RRRR. a acceptat stabilirea unor măsuri reparatorii peste echivalentul valoric maxim raportat la întinderea suprafeţei revendicate, cunoscând că o parte dintre terenurile propuse a fi atribuite au fost subevaluate, care au ieşit astfel nelegal din patrimoniul municipiului Constanţa. Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni s-a reţinut că la nivelul Primăriei Municipiului Constanţa a fost iniţiată şi constituită o asociere ce a avut drept scop scoaterea nelegală a unor terenuri din patrimoniul municipiului Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce reveneau Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarului acestui municipiu în legătură cu soluţionarea unor notificări depuse de diferite persoane în temeiul legii sus-menţionate şi atestarea în înscrisurile oficiale întocmite a unor situaţii necorespunzătoare adevărului, cu referire la obiectul notificărilor, calitatea de persoane îndreptăţite sau valoarea unora dintre terenurile atribuite. Astfel, deşi notificările fuseseră lăsate în nelucrare o lungă perioadă de timp, după implicarea cesionarilor sau a viitorului cumpărător procedurile în faţa Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi a primarului municipiului Constanţa se desfăşurau cu o celeritate neobişnuită, aşa încât notificările se soluţionau în timp foarte scurt în raport cu data încheierii actelor în forma autentică, chiar şi în aceeaşi zi. În privinţa beneficiarilor imediaţi, fie că era vorba despre notificatori, prin mandatari, fie de cesionari, aceştia acceptau oferta de terenuri, inclusiv cele subevaluate, acţionând astfel în cunoştinţă de cauză şi în consonanţă cu membrii asocierii, în sensul devalizării patrimoniului municipiului Constanţa.
Având în vedere motivele invocate şi situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului, Înalta Curte constată că în concret recurentul O. a formulat critici privind decizia atacată prin prisma analizării probatoriului, raportat la ambele infracţiuni pentru care a fost condamnat, or, aceste critici excedează cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., având în vedere că de fapt inculpatul critică probatoriul, solicitând reinterpretarea acestuia pentru a se reţine o altă situaţie de fapt.
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se poate aprecia doar asupra legalităţii deciziei din apel şi în nici un caz reveni asupra probatoriului reţinut de instanţa de apel.
La filele x din decizia penală recurată instanţa a descris situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond şi apel, a indicat motivele concrete pentru care s-a reţinut complicitatea recurentului O. la fapta de abuz în serviciu săvârşită de primar şi membrii Comisiei de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 10/2001, dar şi ajutorul dat de acesta grupării infracţionale constituite la nivelul Primăriei Constanţa.
Având în vedere cele reţinute, Înalta Curte analizând motivele formulate, constată că instanţa de apel a analizat în mod coroborat probele administrate, ajungând la concluzia că recurentul a acţionat cu intenţie şi în înţelegere cu autorii infracţiunii de abuz în serviciu.
La filele x instanţa de apel a analizat toate terenurile care au făcut obiectul atribuirii în compensare în cazul O. şi a motivat soluţia de condamnare având în vedere raportul întocmit de specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
De altfel, în cadrul recursului în casaţie instanţă nu poate reevalua probatoriul.
În ceea ce priveşte criticile inculpatului O. ce vizează infracţiune de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în urma probelor administrate a reţinut existenţa grupului infracţional constituit la nivelul Primăriei Constanţa, al cărui scop a fost devalizarea patrimoniului Primăriei Municipiului Constanţa şi a făcut referiri concrete la probatoriul administrat din care rezultă implicarea recurentului O. în această grupare, aşa cum rezultă la filele x, filele x din decizia recurată.
Înalta Curte reţine ca fiind neîntemeiate criticile recurentului O. în sensul că nu putea săvârşi infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu întrucât nu a încălcat nicio dispoziţie legală, având în vedere că inculpatul este complice la infracţiunea de abuz în serviciu, nefiind necesar să încalce vreo dispoziţie a legislaţiei primare.
Concluzionând, Înalta Curte constată în raport cu argumentele ce susţin recursul în casaţie invocate în cauză, că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea stării de fapt şi reinterpretarea probelor dosarului, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.
În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie invocat de recurent, respectiv art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., inculpatul O. a susţinut că instanţa de apel chiar dacă a reţinut circumstanţele atenuante prevăzute de art. 76 alin. (2) din C. pen. în cazul infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu şi art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. în cazul infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, nu a dat eficientă acestora.
Înalta Curte reţine că infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 cu referire la art. 2481 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 are ca limitele de pedeapsă de la 5 ani la 15 ani închisoare, iar ca urmare a reţinerii art. 74 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 76 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., acestea se reduc cel mult până la o treime.
Cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. din 1969 limitele de pedeapsă sunt de la 3 ani la 15 ani închisoare, iar în urma aplicării art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, limitele devin de la 3 luni la 3 ani, iar instanţa a dispus condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare, pedeapsa aplicată fiind în limite legale.
Aşadar, Înalta Curte, contrar criticilor formulate, constată că pedeapsa aplicată este în limite legale, iar aceste circumstanţe astfel cum sunt solicitate nu pot fi reţinute de instanţa de recurs în casaţie.
Înalta Curte reaminteşte că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică dată faptei şi de incidenţa unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reţinute prin hotărârea definitivă, textul permiţând cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune.
Prin urmare, aspectele învederate de recurentul inculpat O. referitoare la reţinerea circumstanţelor atenuante şi eficienţa acestora nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., acesta prevăzând doar aspecte ce ţin de legalitatea pedepsei şi nu de individualizarea acesteia.
Recurenţii inculpaţi Q. şi P. au invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., susţinând că au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu în forma calificată şi continuată şi asociere în vedere săvârşirii de infracţiuni în apel, după ce instanţa de fond i-a achitat pentru lipsă vinovăţie.
În esenţă, au arătat că au fost condamnaţi exclusiv pe baza declaraţiei de martor a numitei AAAA. din data de 20.02.2006 şi a procesului-verbal de confruntare din data de 07.03.2006, încălcându-se în acest mod art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Au mai susţinut că fapta de complicitate la abuz în serviciu pentru care au fost condamnaţi nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii şi au criticat interpretarea dată de instanţa de apel actelor civile. Cu privire la condamnarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., recurenţii au criticat motivarea deciziei de condamnare precizând că aceasta este lapidară şi nu s-au făcut trimiteri la probele administrate, criticând şi modalitatea de soluţionare a laturii civile.
Înalta Curte reţine că în sarcina recurenţilor Q. şi P. s-a reţinut ca au săvârşit infracţiunea de complicitate la fals intelectual, constând în aceea că, în calitate de cesionari, respectiv cedenţi, au confirmat prin semnătura aplicată pe cele două contracte de cesiune nr. x din 23.08.2004 şi nr. 2163 din 23.12.2004 situaţia de fapt neadevărată atestată de notarul public, cu referire la suprafaţa notificată Primăriei municipiului Constanţa pentru restituire.
În egală măsură, ca viitori beneficiari ai notificării, au determinat-o pe AAAA. să semneze, în nume propriu, dar şi pentru ceilalţi moştenitori, înscrisul olograf plăsmuit în anul 2004 şi înregistrat la Primăria municipiului Constanţa, prin antedatare, sub nr. x/18.01.2002, prin care se modifica notificarea iniţială, în sensul revendicării întregii suprafeţe de 42.747 mp. teren, instigând-o astfel la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Ulterior, încheierii primului contract de cesiune, KKKK. şi P. l-au depus la Primăria municipiului Constanţa şi au solicitat continuarea procedurii de soluţionare a notificării din cazul AAAA. pe numele lor, deşi cunoşteau care era întinderea reală a obiectului acesteia şi, implicit, că nu erau îndreptăţiţi să obţină măsuri compensatorii de la Primăria municipiului Constanţa pentru întreaga suprafaţă de 42.747 mp. teren, contribuind astfel la prejudicierea patrimoniului municipiului Constanţa ca urmare a procedurii nelegale desfăşurate atât de membrii Comisiei, cât şi de primarul municipiului Constanţa şi obţinând foloase patrimoniale pentru sine, ceea ce constituie o complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată incriminată de art. 132 din Legea nr. 78/2000.
Totodată, în sarcina recurenţilor inculpaţi s-a reţinut şi infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni faptă constând în aceea că au ştiut că la nivelul Primăriei Municipiului Constanţa există o grupare cu caracter infracţional, pe care în deplină cunoştinţă de cauză au sprijinit-o. Astfel, cesionarii de drepturi litigioase fie direct, fie prin mandatari, au cunoscut că viciile care afectează contractele încheiate, cu referire la conţinutul notificării şi calitatea de persoană îndreptăţită, constituie un impediment pentru soluţionarea favorabilă a cererii, astfel încât reuşita unui demers în aceste condiţii presupunea în mod necesar încălcarea legii de către persoanele cu atribuţii în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, adică exact membrii asocierii infracţionale. Totodată, beneficiarii imediaţi, fie că era vorba despre notificatori, prin mandatari, fie de cesionari, acceptau oferta de terenuri, inclusiv cele subevaluate, acţionând astfel în cunoştinţă de cauză şi în consonanţă cu membrii asocierii, în sensul devalizării patrimoniului municipiului Constanţa.
Mai mult, s-a reţinut că procedurile erau derulate în privinţa cesionarilor chiar mai înainte de depunerea la primărie a contractelor de cesiune, aspect ce denota conivenţa infracţională între aceştia şi funcţionarii implicaţi în soluţionarea notificărilor. În plus, în unele cazuri, inclusiv KKKK., cesionarii cunoşteau informaţii pe care nu le puteau afla decât prin accesul la documente interne ale Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care aceleaşi informaţii nu fuseseră comunicate notificatorilor, aspect care dovedeşte de asemenea legătura stabilită între inculpaţii care au iniţiat şi constituit gruparea infracţională şi cei care au sprijinit-o, dar au şi beneficiat de pe urma acesteia.
Analizând motivele invocate de recurenţii Q. şi P. prin prisma celor anterior menţionate, Înalta Curte constată că inculpaţii au formulat critici ce vizează analizarea probatoriului, raportat la infracţiunea de abuz în serviciu şi nemotivarea deciziei cu privire la asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.
Înalta Curte notează că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se poate aprecia doar asupra legalităţii deciziei din apel şi în niciun caz reveni asupra probatoriului reţinut de instanţa de apel, toate criticile recurenţilor exced cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., având în vedere că aceştia în concret critică probatoriul, solicitând reinterpretarea acestuia pentru a se reţine o altă situaţie de fapt.
Relativ la critica privind nemotivarea deciziei, Înalta Curte reţine că în ceea ce priveşte pe cei doi inculpaţi, instanţa de apel, la filele x din decizia penală recurată a descris situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond şi apel, a indicat motivele concrete pentru care s-a reţinut complicitatea recurenţilor la fapta de abuz în serviciu săvârşită de primar şi membrii Comisiei de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 10/2001, dar şi ajutorul dat de aceasta grupării infracţionale constituite la nivelul Primăriei Constanţa.
În urma expunerii cronologice a situaţie de fapt instanţa de apel a concluzionat că KKKK. au acceptat încheierea unor acte autentice în condiţii nelegale, vinovăţia incumbându-le în egală măsură şi lor, nu doar notarului public, precum şi că vinovăţia KKKK. rezultă însă nu doar din faptul ca au acceptat încheierea unor acte în condiţii nelegale, folosite ulterior pentru a obţine nişte avantaje patrimoniale atât în dauna cedenţilor, care au fost siliţi practic de împrejurări să renunţe la drepturile lor în schimbul unei sume derizorii, cât mai ales în dauna patrimoniului municipiului Constanţa. Întreaga derulare a faptelor conduce la concluzia unei conivenţe infracţionale între cesionari, funcţionarii unităţii administrativ teritoriale şi notarul public, cu complicitatea reprezentantei moştenitorilor, care a avut ca finalitate împroprietărirea în condiţii nelegale cu suprafeţe de teren aflate în patrimoniul municipiului Constanţa.
Aşadar, contrar susţinerii inculpaţilor, Înalta Curte constată că rezultă în mod clar că instanţa nu şi-a bazat condamnarea exclusiv pe declaraţia de martor a numitei AAAA. şi pe procesul-verbal de confruntare, ci a analizat coroborat întregul material probator şi în special înscrisurile de la dosar, înscrisuri antedatate pentru a putea fi folosite în procedura de restituire.
Cu privire la cele două contracte de cesiune drepturi litigioase cu nr. x din data de 23.08.2004 şi cu nr. x/23.12.2004, de asemenea, instanţa a reţinut că aceştia cunoşteau conţinutul nereal al celor înscrise în aceste contracte, prin urmare nu încheierea în sine a acestor contracte le-a adus condamnarea, ci faptul că ştiau că în contracte au fost inserate date false cu privire la suprafaţa de teren revendicată de la Primăria mun. Constanţa.
Totodată, Înalta Curte constată că recurenţii au reiterat o parte din apărările din fond şi apel solicitând în mod concret instanţei de recurs în casaţie o reapreciere a materialului probator, lucru nepermis în această cale extraordinară de atac.
Relativ la criticile concrete expuse de recurenţi privind condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, Înalta Curte apreciază că acestea nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs în casaţie, având în vedere că în urma probelor administrate instanţa de apel a reţinut existenţa grupului infracţional constituit la nivelul Primăriei Constanţa, al cărui scop a fost devalizarea patrimoniului Primăriei mun. Constanţa, aşa cum rezultă din decizia recurată filele x, filele x.
Concluzionând, Înalta Curte constată în raport cu argumentele ce susţin recursurile în casaţie invocate în cauză de KKKK. şi P. că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea stării de fapt şi reinterpretarea probelor dosarului. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.
Prin urmare, se constată că motivele invocate au la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, recurenţii urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casaţie ca al treilea grad de jurisdicţie. Or, starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate şi încadrarea juridică dată faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor.
Recurentul inculpat R. a invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., susţinând că a fost condamnat în apel pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, deşi nu avea atribuţii ca membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevăzute în legislaţia primară, instanţa ar fi interpretat arbitrar legislaţia pentru a ajunge la concluzia încălcării legii şi nu a existat niciun prejudiciu, deoarece terenurile se cuveneau oricum beneficiarilor cărora li s-au atribuit.
Cu privire la condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, a arătat că nu a existat o grupare infracţională şi lipseşte scopul constituirii grupului, iar pentru această infracţiune a fost condamnat direct în apel.
A mai criticat decizia atacată prin prisma faptului că nu avea atribuţii în legătură cu activitatea sa desfăşurată în cadrul Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, în legislaţia primară, că aceste atribuţii au fost stabilite ulterior constituirii Comisiei prin H.G. nr. 498/2003, astfel încât Legea nr. 10/2001 nu cuprinde nicio obligaţie sau atribuţie care să revină membrilor Comisiei, precum şi că instanţa ar fi interpretat arbitrar legislaţia pentru a ajunge la concluzia încălcării acesteia şi implicit la condamnarea sa şi că oricum nu există un prejudiciu, întrucât persoanele cărora li s-au atribuit terenuri în compensare erau beneficiarele acestora.
Având în vedere motivele invocate, Înalta Curte constată că acestea au fost formulate şi în apel, astfel că recurentul inculpat reiterează apărările din fond şi apel, solicitând instanţei de recurs în casaţie să realizeze o reapreciere a probatoriului administrat.
În decizia recurată la filele x, instanţa a descris situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond şi apel, a indicat motivele concrete pentru care s-a reţinut încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi bineînţeles dispoziţiile legale încălcate.
În sarcina inculpatului R. s-a reţinut că în calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 împreună cu inculpaţii D., N., G., L. şi I. a emis referatul nr. x.948 din 5.11.2002, în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la întinderea şi dovedirea suprafeţei revendicate, precum şi la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi au contribuit la soluţionarea notificărilor cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2), art. 22, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în restituirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, terenuri care, în parte, au fost subevaluate, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.840.274 dolari, respectiv 2.167.116 dolari valoarea terenurilor atribuite nelegal şi 2.673.158 dolari subevaluare.
De asemenea, inculpatul în calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 împreună cu inculpaţii N., G., L. şi I. a emis referatul nr. x.084 din 11.11.2002, prin raportare la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi au contribuit la soluţionarea notificării cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în atribuirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau stabili măsuri compensatorii, ca urmare a subevaluării unora dintre terenuri, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.384.867 dolari.
În calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 împreună cu inculpaţii D., G., L., WWW. şi I. a emis referatul nr. x.236 din 15.04.2003, prin raportare la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi a contribuit la soluţionarea notificării cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în atribuirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau stabili măsuri compensatorii, ca urmare a subevaluării unora dintre terenuri, prejudiciul total fiind în cuantum de 2.857.475 dolari.
Inculpatul R. în calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 împreună cu inculpaţii D., G., L., WWW. şi I. a emis referatele nr. 116.803 din 16.09.2003, nr. 132.545 din 24.10.2003, nr. 141.467 din 13.11.2003 şi nr. 152.393 din 8.12.2003 în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la lipsa terenurilor restituibile în natură şi valoarea unora dintre terenurile atribuite şi a participat la soluţionarea notificării cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 7, art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (7), art. 14 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în restituirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, terenuri care, în parte, au fost subevaluate, prejudiciul total fiind în cuantum de 4.928.234 dolari, respectiv 1.825.250 dolari plus 3.102.984 dolari.
Tot în calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 împreună cu inculpaţii D., G., L., WWW. şi I. a emis referatele nr. 35.666 din 11.03.2004, nr. 40.290 din 19.03.2004 şi nr. 71.395 din 31.05.2004 în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la calitatea de persoane îndreptăţite a inculpaţilor J., C., BBB., precum şi a SC IIII. S.A, al cărei asociat majoritar şi administrator era inculpatul K. şi numitei HHHH., persoana interpusă a inculpatului S. şi la valoarea unora dintre terenurile atribuite şi a participat la soluţionarea notificării cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2) şi (3), art. 21 alin. (1) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001, cauzând un prejudiciu ce a constat în atribuirea nelegală a 96 de terenuri care, în parte, au fost subevaluate cu suma totală de 7.795.232 euro.
De asemenea, inculpatul în calitate de membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 împreună cu inculpaţii D., G., L., WWW. şi BB. a emis referatele nr. 153.157 din 16.12.2004 şi nr. 91.402 din 15.07.2005 în care a atestat o situaţie necorespunzătoare adevărului, prin raportare la întinderea obiectului cererii de restituire adresate Primăriei municipiului Constanţa şi a participat la soluţionarea cererii cu încălcarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 raportate la cele ale art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege şi ale art. 24 alin. (1) din legea sus-menţionată cauzând un prejudiciu municipiului Constanţa, ce a constat în restituirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim în limitele căruia se puteau atribui măsuri compensatorii, terenuri care, în parte, au fost subevaluate, prejudiciul total fiind în cuantum de 2.123.320 euro, dar procurând şi avantaje patrimoniale în favoarea cesionarilor din cele două contracte de cesiune de drepturi litigioase, respectiv KKKK., P. şi TTT., în acest ultim caz, prin intermediul PPPP. S.A, care îi aparţinea.
Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni s-a reţinut că la nivelul Primăriei municipiului Constanţa a fost iniţiată şi constituită o asociere ce a avut drept scop scoaterea nelegală a unor terenuri din patrimoniul municipiului Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce reveneau Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarului acestui municipiu în legătură cu soluţionarea unor notificări depuse de diferite persoane în temeiul legii sus-menţionate şi atestarea în înscrisurile oficiale întocmite a unor situaţii necorespunzătoare adevărului, cu referire la obiectul notificărilor, calitatea de persoane îndreptăţite sau valoarea unora dintre terenurile atribuite.
Având în vedere motivele invocate în cererea de recurs, contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, în urma probelor administrate a reţinut existenţa grupului infracţional constituit la nivelul Primăriei Constanţa, scopul acestuia, aşa cum a descris situaţia inculpatului în decizia recurată iar la filele x cazul FFFF., filele x cazul XXX., filele x cazul GGGG., filele x cazul LLLL., filele x cazul BBBB. şi filele x cazul AAAA..
Aşadar, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs în casaţie invocate nu se susţine nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel şi care să conducă la o altă soluţie favorabilă inculpatului, de achitare.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că motivele recursului în casaţie formulat de inculpatul R. vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanţa de apel pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac, aceste motive nefiind circumscrise cazului de casare prevăzut de dispoziţiile legale în materie.
Inculpatul S. şi-a întemeiat recursul în casaţie pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi vizează complicitatea la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată retrocedarea terenurilor BBBB. şi infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
În susţinerea recursului în casaţie, în esenţă, inculpatul a arătat că, în cauză, condamnarea pentru infracţiunea de complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată s-a bazat în mod exclusiv pe declaraţia unui martor dată în etapa urmăririi penale, iar fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă, făcând referire la motivarea instanţei de apel
Relativ la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, a susţinut că instanţa de apel a motivat într-un mod cât se poate de sumar, generic şi lapidar, fără a analiza, in concreto, care sunt elementele constitutive ale acestei infracţiuni, fără a face o analiză pentru fiecare inculpat în parte şi fără a face trimitere la probe, în măsura în care acestea ar fi existat la dosar motivarea instanţei de fond, fila x din sentinţă, în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 323 din C. pen.
De asemenea, a mai formulat critici relativ la încălcarea dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) din C. pen., art. 6 şi 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la nepronunţarea instanţei, asupra unor motive de apel.
Analizând motivele invocate ce vizează lipsa de tipicitate a celor două infracţiuni, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate, întrucât condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu nu s-a dispus exclusiv pe declaraţiile martorei HHHH., bunica inculpatului, căreia i-au fost concesionate drepturile litigioase prin contractul x/30.09.2002, ci pe o amplă şi riguroasă analiză a tuturor probatoriilor administrate relativ la retrocedarea terenurilor lui BBBB., aşa cum rezultă din considerentele deciziei filele x, filele x.
Instanţa de control judiciar a efectuat o amplă analiză a îndeplinirii condiţiei de tipicitate a infracţiunii de abuz săvârşită în forma complicităţii, în cazul inculpatului S., inclusiv sub aspectul poziţiei subiective asupra activităţilor întreprinse, filele x din considerentele decizie.
Aşadar, Înalta Curte notează că nemulţumirea inculpatului S. relativ la considerentele deciziei, nu este aptă să contureze lipsa de tipicitate obiectivă sau subiectivă a complicităţii la abuz pentru care a fost condamnat şi nu se încadrează în cazul de recurs în casaţie invocat.
Concluzionând cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că motivele invocate de recurent, inclusiv cel privind motivarea deciziei recurate, nu pot fi examinate în cadrul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nefiind permisă de lege o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală (Decizia nr. 267/RC din 26.07.2017, Decizia nr. 414/2017 RC, Decizia nr. 143/RC din 24.04.2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
În sarcina inculpatului s-a reţinut complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă comisă în participaţie cu inculpaţii autori M., D., R., G., WWW., I. şi L., precum şi cu ceilalţi complici, J., C., BBB. şi K., în legătură cu notificarea, privind averea BBBB., depusă la Primăria Constanţa de comandatarul J., cu încălcarea limitelor mandatului, împotriva voinţei mandantei şi neînsuşită de aceasta, urmată de cesiunea frauduloasă a drepturilor succesorale ale acesteia şi acceptarea împroprietăririi sale, prin bunica sa, HHHH., şi a complicilor cesionari cu terenuri la care nu aveau nicio îndreptăţire, prin fapta sa, împreună cu ceilalţi învinuiţi, a prejudiciat statul cu 19.323.827 euro şi Municipiul Constanţa cu 8.357.183 euro. Asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen., fapta a fost comisă în modalitatea alternativă a aderării la asociaţia infracţională.
Astfel, având în vedere criticile formulate, se constată că recurentul inculpat contestă împrejurări de fapt, lămurite definitiv de către instanţa de apel, precum şi probele administrate, or, reiterând scopul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că reevaluarea situaţiei de fapt şi a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi în calea extraordinară de atac analizată, deoarece sfera controlului judiciar în această procedură este limitată la anumite chestiuni de drept pe care legiuitorul le-a apreciat esenţiale pentru legalitatea hotărârii definitive şi le-a reglementat ca atare, expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Înalta Curte şi-a format convingerea că niciuna dintre criticile invocate nu pot fi cenzurate pe calea recursului în casaţie şi nu se încadrează în niciunul din cazurile de recurs în casaţie, neexistând nici măcar o corespondenţă formală între motivele concret expuse şi cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.
Cu privire la recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat T., se reţine că în susţinerea motivului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., a arătat că a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, deoarece instanţa de apel a plecat de la o premisă eronată, motivând că adresa nr. x/04.02.2002 nu ar produce consecinţe juridice şi chiar şi în ipoteza antedatării nu ar fi putut constitui un act de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu săvârşită de membrii Comisiei, apreciind că prin această adresă doar a modificat câtimea notificărilor iniţiale, că pentru identificarea terenurilor a căror restituire a solicitat-o nu era necesar a indica suprafaţa.
Cu privire la condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, recurentul a criticat motivarea deciziei de condamnare precizând că acţiunile sale de a depune un înscris în atenţia Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi de a accepta despăgubirile nu pot reprezenta elementele constitutive ale acesteia.
Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte reţine că recurentul T. a criticat decizia atacată prin prisma analizării probatoriului, raportat la ambele infracţiuni pentru care a fost condamnat, susţinând că s-a plecat de la o premisă greşită pentru a se ajunge la condamnarea sa. Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se poate aprecia doar asupra legalităţii deciziei din apel şi în nici un caz reveni asupra probatoriului reţinut de instanţa de apel.
Înalta Curte constată că în cauză criticile recurentului T. excedează cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., având în vedere că acesta în concret critică probatoriul, solicitând reinterpretarea acestuia pentru a se reţine o altă situaţie de fapt.
Se reţine, contrar criticilor formulate, că la filele x din decizia penală recurată instanţa de apel a descris situaţia de fapt reţinută în baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în fond şi apel, a indicat motivele concrete pentru care s-a reţinut complicitatea recurentului la fapta de abuz în serviciu săvârşită de primar şi membrii Comisiei de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 10/2001, dar şi ajutorul dat de aceasta grupării infracţionale constituite la nivelul Primăriei Constanţa.
În urma expunerii cronologice a situaţiei de fapt, instanţa de apel a motivat că în privinţa inculpatului T., probatoriul administrat în cauză demonstrează conivenţa infracţională a acestora în obţinerea în condiţii nelegale a unor terenuri din patrimoniul municipiului Constanţa, precum şi legătura lor cu inculpata G., directorul Direcţiei Patrimoniu şi membru al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În sarcina inculpatului s-a reţinut că a contribuit la atribuirea unor terenuri peste echivalentul valoric maxim raportat la întinderea şi dovedirea suprafeţei revendicate prin cele trei notificări, întocmind în acest sens un înscris sub semnătură privată după 31.07.2002, dar care a fost înregistrat la Primăria municipiului Constanţa prin antedatare, terenuri pe care le-a acceptat, ceea ce a condus la prejudicierea patrimoniului municipiului Constanţa. Cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni s-a reţinut că la nivelul Primăriei municipiului Constanţa a fost iniţiată şi constituită o asociere ce a avut drept scop scoaterea nelegală a unor terenuri din patrimoniul municipiului Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor ce reveneau Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi primarului acestui municipiu în legătură cu soluţionarea unor notificări depuse de diferite persoane în temeiul legii sus-menţionate şi atestarea în înscrisurile oficiale întocmite a unor situaţii necorespunzătoare adevărului, cu referire la obiectul notificărilor, calitatea de persoane îndreptăţite sau valoarea unora dintre terenurile atribuite.
Având în vedere cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte, contrar criticilor formulate, constată că aceasta a analizat temeinic probatoriul administrat, inclusiv declaraţiile date de recurent în cauză, prin urmare susţinerea recurentului este nefondată.
Astfel, instanţa de apel a reţinut în primul rând, în privinţa inculpatului T., s-a reţinut ca situaţie de fapt că acesta a întocmit înscrisul olograf înregistrat în fals la o dată anterioară, care a fost avut în vedere în adresa din 5.09.2002 a Direcţiei Patrimoniu, prin care i s-a comunicat că suprafaţa revendicată este de 141.920 mp., peste cea menţionată în cuprinsul notificărilor. Or, pentru a ajunge la o asemenea suprafaţă, s-a plecat de la premisa falsă, susţinută însă de inculpatul T. în înscrisul olograf înregistrat prin antedatare, că obiectul notificărilor este lotul mare nr. 30, iar nu suprafaţa determinată din aceasta, menţionată de altfel în cuprinsul notificărilor. În al doilea rând, conivenţa infracţională a inculpatului T. este probată de acceptarea unei suprafeţe revendicate de circa 3 ori mai mare decât cea solicitată prin notificări şi probată cu acte. S-a reţinut că, în al treilea rând, conivenţa infracţională a inculpatului T. este dovedită şi de împrejurarea că, din cele 13 terenuri atribuite ca măsuri reparatorii, a înstrăinat 9, în baza unor antecontracte de vânzare-cumpărare pe care nu le-a negociat, ci i-au fost impuse, în baza unor sume derizorii, chiar prin raportare la evaluările efectuate post-factum de inculpatul F..
De altfel, şi la fila x din decizia recurată instanţa de apel a descris pe scurt faptele de complicitate la abuz în serviciu şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni, făcând referiri la antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate anterior emiterii dispoziţiei de restituire.
Cu privire la critica expusă privind săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte are în vedere că instanţa de apel, în urma probelor administrate a reţinut existenţa grupului infracţional constituit la nivelul Primăriei Constanţa, scopul acestuia, făcând referiri concrete la probatoriul administrat din care rezultă implicarea recurentului T. în această grupare, aşa cum rezultă din decizie filele x, filele x.
Instanţa de recurs reiterează că, pe calea extraordinară a recursului în casaţie, nu este posibilă reinterpretarea conţinutului mijloacelor de probă pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt sau a vinovăţiei inculpatului, după cum nu face obiectul recursului în casaţie suficienţa sau relevanţa probelor administrate în cauză. Înalta Curte constată că situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanţa de apel, prin interpretarea probatoriului administrat în cauză, reflectă existenţa elementelor de tipicitate a infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.
Concluzionând cu privire la recursurile în casaţie formulate în cauză prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte şi-a format convingerea că în principal, inculpaţii de fapt au formulat critici privind situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, solicitând de fapt o reanalizare a probatoriului şi reinterpretarea acestuia astfel încât să se ajungă la concluzia că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Una din criticile comune ale inculpaţilor a vizat faptul că această comisie de punere în aplicare a Legii nr. 10/2002 nu ar fi avut atribuţiile stabilite în legislaţia primară, însă instanţa de apel, la fiecare caz în parte a stabilit normele din legislaţia primară ce au fost încălcate, prin raportare la probatoriul administrat.
În ceea ce priveşte criticile formulate privind latura civilă, în sensul să se constate că în cauză nu a existat vreun prejudiciu, precum şi faptul că Ministerul Finanţelor în cauză nu s-a constituit parte civilă, acestea excedează oricărui caz de casare şi nu pot fi analizate în cadrul recursului în casaţie. Mai mult, în cauză s-a constituit parte civilă instituţia care putea să se constituie parte civilă, respectiv UAT Constanţa, aspecte care nu condiţionează reţinerea infracţiunii de abuz în serviciu.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că prin prisma criticilor aduse deciziei de condamnare de către recurenţii inculpaţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T., întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., sintagma "nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea. Or, astfel cum rezultă din actele dosarului, instanţa de apel a constatat că infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată nu au fost dezincriminate şi constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că faptele există şi că au fost săvârşite de aceştia cu forma de vinovăţie cerută de lege, s-a dispus în consecinţă, condamnarea inculpaţilor.
Mai mult, Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susţin recursurile în casaţie invocate în cauză, că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea stării de fapt şi reinterpretarea probelor dosarului, cu consecinţa pronunţării unor soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. Or, potrivit C. proc. pen. în vigoare, această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel.
Prin urmare, solicitarea inculpaţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T. de a se dispune achitarea sub aspectul infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi de instanţa de apel are la bază reanalizarea tuturor aspectelor de fond ale cauzei, inclusiv probatoriul, aceştia urmărind, în realitate, o rejudecare a cauzei în cadrul procedurii recursului în casaţie ca al treilea grad de jurisdicţie. Or, starea de fapt reţinută în cauză, concordanţa acesteia cu probele administrate şi încadrarea juridică dată faptelor nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor.
Concluzionând, având în vedere cele anterior menţionate se reţine că motivele invocate vizează în mare parte interpretarea probatoriului administrat în cauză şi excedează analizei pe calea recursului în casaţie, iar aceste aspecte nu pot fi analizate prin prisma niciunui caz de casare, întrucât au în vedere latura subiectivă a cauzei.
Analiza motivelor de recurs în casaţie nu vizează practic raportarea situaţiei de fapt reţinută la condiţiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancţionează infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, ci reprezintă o veritabilă solicitare de reinterpretare şi valorificare a probatoriului administrat în sensul celor invocate, şi, în acest context, contrar susţinerilor inculpaţilor. Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că faptele acestora, astfel cum au fost descrise de către instanţa de apel, se circumscriu elementelor de tipicitate şi, de asemenea, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpaţilor sunt neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008.
Va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat R., în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat N., în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. şi T. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2008.
Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat R., în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat N., în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2021.
GGC - GV