Appeal dismissed upholding recognition and execution of Venezuelan drug trafficking sentence

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 82/F din data de 22.05.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020 s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti având ca obiect transferarea persoanei condamnate A. aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Simon Bolivar din Caracas, Republica Bolivariană Venezuela.

În baza art. 141 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 rep. s-a recunoscut şi s-a dispus punerea în executare în România a hotărârii penale pronunţată la data de 09.12.2015 de Tribunalul nr. 4 din Primă Instanţă Penală cu Funcţii de Control Statal şi Municipal din statul B., Republica Bolivariană Venezuela în Dosar nr. x, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare.

În baza art. 141 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 rep. s-a dedus din durata pedepsei perioada executată de la data de 30.08.2015 la zi, precum şi perioadele considerate executate ca urmare a reducerilor de pedeapsă realizate în favoarea numitului A. pe data de 15.08.2018 (de 1 lună şi 23 zile), pe data de 06.06.2019 (de 2 luni şi 17 zile) şi cea din 18.12.2019 (de 1 an, 1 lună şi 15 zile).

În baza art. 275 alin. (3), (6) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat - în care s-a inclus şi onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată, în cuantum de 1.012 RON - au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condiţiile Legii nr. 302/2004, republicată, cu privire la transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.

În prealabil, Curtea de apel a reţinut că Ministerul Justiţiei a iniţiat procedura de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine, iar la data primirii acesteia, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate erau de executat mai mult de 6 luni.

În continuare, Curtea de apel a reţinut că din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare a rezultat că prin Hotărârea din 09.12.2015, pronunţată de Tribunalul nr. 4 din Primă Instanţă Penală cu Funcţii de Control statal şi municipal din statul B. numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de substanţe stupefiante şi psihotropice în modalitatea de transport, prevăzută şi sancţionată de art. 149 din Legea Organică privind Drogurile, reţinându-se în sarcina sa faptul că în data de 30.08.2015, în jurul orei 1:40, A. a fost depistat, pe Aeroportul Internaţional Simon Bolivar de către funcţionarii Unităţii Speciale Antidrog nr. 45 Vargas a Gărzii Naţionale Bolivariene, transportând, în bagajul său de mână, respectiv într-un portlaptop negru marca x, cu fund dublu, două foiţe de carton care aveau lipite fiecare câte un înveliş de material sintetic transparent conţinând o substanţă de culoare albă cu miros puternic, substanţă, care în urma verificării şi efectuării unei expertize, s-a constatat că are greutatea de 260 kg şi reprezintă un drog denumit cocaină.

Potrivit documentelor transmise de autorităţile judiciare străine numitul A. a participat la judecarea cauzei, fiind arestat la data de 30.08.2015 iar din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată acestuia au fost efectuate succesiv reduceri astfel: pe data de 15.08.2018 de 1 lună şi 23 zile, pe data de 06.06.2019 de 2 luni şi 17 zile şi la data de 18.12.2019 de 1 an, 1 lună şi 15 zile, ca urmare a reducerilor de pedeapsă realizate executarea pedepsei urmând să înceteze la data de 05.03.2024, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută în art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, Strasbourg, 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 pe care se grevează prezenta cerere, întrucât persoana condamnată are de executat mai mult de 6 luni la data primirii cererii de transferare.

Din verificările efectuate a rezultat că persoana condamnată nu a fost urmărită şi judecată în România pentru faptele care fac obiectul sentinţei penale pronunţate de autorităţile judiciare din Republica Bolivariană Venezuela, aspect care rezultă din fişa de cazier judiciar, depusă în copie la dosar.

De asemenea, s-a stabilit că persoana condamnată nu este cercetată în România pentru faptele care fac obiectul sentinţei a cărei recunoaştere se solicită, nefiind cercetată nici pentru alte infracţiuni.

De asemenea, s-a constatat că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, în condiţiile în care: recunoaşterea şi executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti străine nu este contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului român, hotărârea judecătorească nu se referă la o infracţiune de natură politică sau la o infracţiune conexă unei infracţiuni politice ori la o infracţiune militară care nu este infracţiune de drept comun, pedeapsa nu a fost aplicată pentru motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice sau de apartenenţă la un anumit grup social, persoana nu a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale; persoana nu a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale; persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; pedeapsa nu a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; pedeapsa nu constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate; deşi persoana condamnată a părăsit România se constată că aceasta este în continuare cetăţean român iar legăturile sale cu statul român sunt semnificative având în vedere că a avut domiciliul în România până în anul 2012 (iar în data de 30.08.2015 a fost arestat pe teritoriul Republicii Bolivariene Venezuela); persoana condamnată nu a comis o infracţiune gravă, de natură să alarmeze societatea, şi nici nu a întreţinut relaţii strânse cu membri unor organizaţii criminale, de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România; de asemenea, nu există indicii că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în special că pedeapsa a fost aplicată pentru a sancţiona persoana condamnată pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetăţenie, limbă, convingeri politice sau orientare sexuală, iar persoana condamnată nu a avut posibilitatea de a contesta aceste circumstanţe în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a unei alte instanţe internaţionale.

Faţă de aspectele reţinute mai sus, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Sub aspectul naturii şi duratei pedepsei finale aplicate condamnatului, Curtea de apel a constatat că pedeapsa aplicată persoanei condamnate corespunde sub aspectul denumirii şi al regimului cu pedepsele reglementate de legea penală română, iar durata acesteia nu depăşeşte limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea română pentru aceeaşi infracţiune (art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 prevede pedeapsa cu închisoarea între 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi) şi nici limita maximă generală a închisorii prevăzută de legea penală română (30 de ani).

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel persoana condamnată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 09 august 2021, fiind acordat termen aleatoriu la data de 19 august 2021.

În dezbateri, apărătorul desemnat din oficiu desemnat pentru apelantul persoana condamnată A. a solicitat transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei, arătând că şi-a manifestat acordul în acest sens.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul de faţă este nefondat pentru următoarele considerente:

Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare rezultă că apelantul A. a fost condamnat prin Hotărârea din 09.12.2015, pronunţată de Tribunalul nr. 4 din Primă Instanţă Penală cu Funcţii de Control statal şi municipal din statul B. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de substanţe stupefiante şi psihotropice în modalitatea de transport, prevăzută şi sancţionată de art. 149 din Legea Organică privind Drogurile, situaţia de fapt fiind descrisă pe larg în hotărârea atacată.

Potrivit art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, în cadrul procedurii de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti străine instanţa română recunoaşte şi pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare a rezultat că Hotărârea din 09.12.2015, pronunţată de Tribunalul nr. 4 din Primă Instanţă Penală cu Funcţii de Control statal şi municipal din statul B. prin care numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de substanţe stupefiante şi psihotropice în modalitatea de transport, prevăzută şi sancţionată de art. 149 din Legea Organică privind Drogurile, este definitivă.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

Infracţiunea de trafic ilicit de substanţe stupefiante şi psihotropice în modalitatea de transport, prevăzută şi sancţionată de art. 149 din Legea Organică privind Drogurile este incriminată de dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000.

c) persoana condamnată a consimţit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. (...)

Persoana condamnată a consimţit la executarea pedepsei în România, astfel cum rezultă din declaraţia aflată la dosar.

d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanţa poate dispune recunoaşterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

e) executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

În deplin acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că executarea pedepsei în România de către apelantul condamnat va contribui la reintegrarea socială a a acestuia, mai ales că şi-a manifestat acordul pentru transferul într-un penitenciar din ţara noastră.

De asemenea, se constată că persoana condamnată este cetăţean român, fără domiciliu în România, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate de la Strasbourg, din 21 martie 1983.

Totodată, din examinarea tuturor datelor existente în cauză rezultă că persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, nu există date cu privire la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleaşi fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat şi, în fine, nu există vreunul dintre cazurile de nerecunoaştere prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.

Se mai constată că au fost respectate dispoziţiile art. 141 alin. (9) ii) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, potrivit cărora în cazul în care sunt incidente dispoziţiile alin. (6) lit. b) pct. (ii), la stabilirea şi aplicarea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită, instanţa de judecată este ţinută de constatarea faptelor, de stările şi circumstanţele în care acestea au fost săvârşite, astfel cum rezultă explicit sau implicit din hotărârea judecătorească străină şi totodată: va deduce integral din pedeapsa aplicată perioada executată de persoana condamnată în statul emitent, numărul de zile care urmează să fie deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior, precum şi, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislaţiei statului emitent. Astfel, prima instanţă a dedus, în mod corect, din din durata pedepsei perioada executată de la data de 30.08.2015 la zi, precum şi perioadele considerate executate ca urmare a reducerilor de pedeapsă realizate în favoarea numitului A. pe data de 15.08.2018 (de 1 lună şi 23 zile), pe data de 06.06.2019 (de 2 luni şi 17 zile) şi cea din 18.12.2019 (de 1 an, 1 lună şi 15 zile).

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată şi, potrivit art. 141 alin. (6) lit. a) din aceeaşi lege a recunoscut şi a dispus punerea în executare în România a recunoscut în mod corect hotărârea penală pronunţată la data de 09.12.2015 de Tribunalul nr. 4 din Primă Instanţă Penală cu Funcţii de Control Statal şi Municipal din statul B., Republica Bolivariană Venezuela în Dosar nr. x, prin care s-a dispus condamnarea numitului A. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 82/F din data de 22.05.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată A., în cuantum de 964 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva Sentinţei penale nr. 82/F din data de 22.05.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată A., în cuantum de 964 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 august 2021.

GGC - CT