Validity of accomplice conviction for forging a foreign driving license without a final judgment against the unknown principal offender

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 694/28.09.2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, printre altele, Judecătoria Cluj-Napoca a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 3 ani, 8 luni şi 10 zile închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 320 alin. (1) din C. pen. (fapta săvârşită în prima parte a anului 2019), conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. (fapta din 09.06.2020), două infracţiuni de uz de fals prev. de art. 323 alin. (1) din C. pen. (fapte din 08.03.2019 şi 09.06.2019) şi 5 infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. (faptele din 08.03.2019, 26.03.2020, 09.06.2019, 23.06.2020 şi 24.06.2020), comise parţial în concurs real de infracţiuni cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 2000 din 20.12.2019 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul penal nr. x/2019, definitivă la 04.02.2020.

În temeiul art. 45 alin. (5), art. 65 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 66, alin. (1) lit. a), b) din C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică, de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., a dedus din durata pedepsei stabilite perioada reţinerii dispuse prin ordonanţa din 26.03.2020 (24 de ore).

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul A., începând cu data de 28.09.2020.

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a dispus desfiinţarea totală a permisului de conducere aparent emis de autorităţile din Grecia pe care este înscrisă seria x (filă nr. x dosar u.p.).

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 1426 din 10 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 694/28.09.2020 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în drept că faptele inculpatului A., care:

- în prima parte a anului 2019, a furnizat unei persoane datele personale şi fotografia sa, respectiv o sumă de 1000 euro, pentru obţinerea permisului de conducere grecesc cu seria x, falsificat de persoane necunoscute, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 320 alin. (1) din C. pen.

- în data de 08.03.2019, în jurul orei 23:20, a condus autoturismul marca (...) cu nr. de înmatriculare x, prin Piaţa Ştefan cel Mare, înspre Piaţa Avram Iancu din mun. Cluj-Napoca, fără a poseda permis de conducere, iar la intersecţia semaforizată nu a respectat culoarea roşie a semaforului, fiind oprit de organele de poliţie, ocazie cu care acesta s-a legitimat şi a prezentat poliţistului permisul de conducere grecesc seria x, despre care ştia că este fals, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., şi uz de fals, prev. de art. 323 alin. (1) din C. pen.

- la data de 09.06.2019, în jurul orei 01:50, a condus autoturismul marca (...) cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din mun. Cluj-Napoca, fără a poseda permis de conducere şi având o alcoolemie de 0,86 g/l alcool pur în sânge şi din cauză că nu a păstrat o distanţă de siguranţă a intrat în coliziune cu auto marca (...) cu nr. de înmatriculare x determinând vătămarea corporală a numitului B., iar la sosirea organelor de poliţie, le-a prezentat acestora permisul de conducere grecesc seria x, despre care ştia că este fals, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 alin. (1) din C. pen., conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen.

- la data de 26.03.2020, în jurul orei 16:40, a condus autoturismul marca (...) cu nr. de înmatriculare x, pe str. x x, spre C. din mun. Cluj-Napoca, fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 44 alin. (1) din C. pen.

- la data de 23.06.2020, în jurul orei 17:53, a condus autoturismul marca (...) cu numărul de înmatriculare x, pe drumul naţional IF E81, pe raza jud. Cluj, în localitate, din direcţia mun. Cluj-Napoca spre mun. Zalău, fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen.

- la data de 24.06.2020, în jurul orei 01:05, a condus autoturismul marca (...) cu număr de înmatriculare x, pe strada x din direcţia străzii (...) din Cluj-Napoca, fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 44 alin. (1) din C. pen.,

- totul cu aplic. art. 38 alin. (1), (2) din C. pen.

La data de 20 ianuarie 2021, condamnatul A. a declarat recurs în casaţie împotriva Deciziei penale nr. 1426 din 10 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, prin apărător ales D. (cu împuternicire avocaţială aflată, în copie, la Dosarul nr. x/2020). Cererea de recurs în casaţie a fost transmisă prin fax.

La data de 01 martie 2021, condamnatul A., prin apărător ales, a transmis la dosar, prin email, motivele de recurs în casaţie.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul a susţinut, în esenţă, că fapta săvârşită în prima parte a anului 2019 constând în aceea că a furnizat unei persoane datele personale şi fotografia sa, respectiv o sumă de 1000 euro, pentru obţinerea permisului de conducere grecesc cu seria x, falsificat de persoane necunoscute, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 320 alin. (1) din C. pen., fiind astfel incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În concret, a susţinut că nu se poate reţine complicitatea ca "act de participaţie" în măsura în care fapta comisă de autor nu este tipică, cu argumentarea că activitatea complicelui dobândeşte relevanţă numai din momentul în care autorul comite fapta tipică în formă consumată sau cel puţin în forma tentativei, la care complicele a înţeles să ajute, context în care a evocat şi practica instanţei supreme (Decizia nr. 235/RC din 07.10.2014, Decizia nr. 397/A din 10 decembrie 2019).

Ca atare, apărarea a susţinut că, pentru a se reţine infracţiunea de complicitate la fals material, trebuie să existe, din punct de vedere penal, faptele autorului, nefiind suficient ca actele cărora organele de urmărire penală şi instanţele le dau o valenţă penală să fie recunoscute de complice.

Or, cu atât mai mult este necesar ca instanţele să dea valenţă penală în primul rând actelor autorului, ca ulterior să constate existenţa complicităţii, ca acte de participaţie accesorii la fapta autorului.

În acest sens, apărarea a reclamat faptul că nu există o hotărâre care să stabilească tipicitatea faptei consumate (sau a cel puţin unei tentative incriminate) de falsificare a permisului de conducere grecesc cu seria x, motiv pentru care, având în vedere caracterul accesoriu al participaţiei, activitatea lui A. "nu există ca act de complicitate din punct de vedere al dreptului penal până nu există o hotărâre definitivă de constatare a tipicităţii actelor de executare ale autorului său".

Totodată, făcând trimitere la art. 18 alin. (2) din C. pen., apărarea a susţinut că, în opinia sa, orice condamnare a unui complice ar putea să fie revizuită în urma descoperirii unei cauze justificative a faptei autorului necunoscut iniţial, motiv pentru care "o astfel de condamnare, ca în cazul lui A., care nu se bazează pe stabilirea faptei nejustificate în persoana autorului riscă siguranţa circuitului juridic".

În concluzie, s-a susţinut că faptele reţinute în sarcina recurentului "nu îndeplinesc tipicitatea faptei în forma complicităţii".

Sub un alt aspect, recurentul a criticat încadrarea juridică, susţinând că furnizarea unei persoane a datelor şi fotografiei personale, respectiv o sumă de 1000 euro, pentru obţinerea permisului de conducere grecesc cu seria x, falsificat de persoane necunoscute (actele reţinute în sarcina lui A.), poate fi mai degrabă considerată ca fiind act de instigare, nu de complicitate, aspecte neanalizate însă în cuprinsul hotărârii atacate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 08.02.2021.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1426 din data de 10 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., dar şi pe cele prev. de art. 437 raportat la art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 26 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reţinându-se, în esenţă, că, formal, analiza aspectelor antamate de inculpat se circumscriu în conţinut dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situaţii în care fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a susţinut, în esenţă, că fapta reţinută prin decizia recurată nu corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) rap. la art. 320 alin. (1) din C. pen., deoarece participaţia penală a complicelui este condiţionată de fapta autorului, iar în lipsa unei hotărâri care să statueze asupra existenţei acesteia, nu se poate stabili tipicitatea faptei complicelui.

Critica recurentului inculpat este nefondată.

Conform art. 48 alin. (1) din C. pen., "(1) Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală."

Astfel, în raport cu autoratul, complicitatea apare ca o formă de participaţie secundară, accesorie, întrucât cel care este complice doar ajută la săvârşirea unei fapte executate de autor.

Ca formă a participaţiei, complicitatea presupune, sub aspectul laturii obiective, să se fi săvârşit în mod nemijlocit, de către o altă persoană (autor), o faptă prevăzută de legea penală şi să se fi efectuat de către complice acte de înlesnire sau de ajutor la săvârşirea faptei respective.

Se mai reţine că această contribuţie a complicelui trebuie să fie efectivă, iar atunci când participantul efectuează un act material care facilitează în plan obiectiv comiterea acţiunii tipice, fapta acestuia constituie act de complicitate materială.

Cu alte cuvinte, săvârşirea faptei tipice de către autor reprezintă situaţia premisă pentru stabilirea semnificaţiei penale a faptei complicelui, întrucât în lipsa unei fapte care să aparţină ilicitului penal prin trăsături şi conţinut, sprijinul dat de complice nu ar avea relevanţă penală.

Falsul material în înscrisuri oficiale este definit de art. 320 alin. (1) din C. pen., astfel: "(1) Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani."

Înalta Curte reţine că, sub aspectul laturii obiective, elementul material al acestei infracţiuni constă într-o acţiune de falsificare prin alterare sau/şi prin contrafacere, iar pentru existenţa infracţiunii este necesar ca actul astfel falsificat să fie apt să producă consecinţe juridice.

În cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 320 alin. (1) din C. pen., constă în aceea că, în prima parte a anului 2019, inculpatul A. a furnizat unei persoane datele personale şi fotografia sa, respectiv o sumă de 1000 euro, pentru obţinerea permisului de conducere grecesc cu seria x, falsificat de persoane necunoscute.

Ca atare, instanţa de apel a statuat definitiv în sensul că permisul de conducere grecesc cu seria x a fost falsificat de persoane necunoscute, aceasta constituind situaţia premisă pentru stabilirea semnificaţiei penale a faptei complicelui.

În ceea ce priveşte contribuţia recurentului A., în calitate de complice la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) din C. pen., se reţine că aceasta a fost una efectivă, inculpatul furnizând unei persoane datele sale personale şi fotografia sa, precum şi o sumă de bani, respectiv 1000 euro.

Aşadar, recurentul, prin actele materiale astfel efectuate, a facilitat în plan obiectiv comiterea acţiunii tipice de către persoana cu identitate necunoscută.

De altfel, se notează că judecata în faţa primei instanţe s-a desfăşurat conform procedurii prevăzute de art. 374 alin. (4) şi art. 375 din C. proc. pen. (procedura în cazul recunoaşterii învinuirii), la termenul de judecată din data de 25 septembrie 2020, recurentul, prin declaraţia dată în calitate de inculpat în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca, recunoscând în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi pentru care a şi fost condamnat.

În ceea ce priveşte critica inculpatului vizând lipsa unei hotărâri care să statueze asupra existenţei faptei autorului pentru a se putea stabili tipicitatea faptei complicelui, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentului, că această condiţie nu a fost prevăzută de legiuitor şi nu conduce ab initio la concluzia că nu există fapta autorului.

Interpretarea acestei dispoziţii în sensul dorit de către recurent ar reprezenta o adăugare la lege şi, implicit, o încălcare a principiului legalităţii.

În cauza pendinte, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, instanţa de apel a stabilit cu autoritate de lucru judecat că fapta autorului infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) din C. pen., există şi constă în contrafacerea permisului de conducere grecesc cu seria x, falsificat de persoane necunoscute.

Se mai reţine că nemulţumirile recurentului vizând calificarea juridică a faptelor pentru care a fost condamnat excedează cenzurii pe calea recursului în casaţie al cărui scop este de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În plus, în încheierea de admitere în principiu s-au stabilit limitele în care poate fi analizat pe fond recursul în casaţie pendinte.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1426 din data de 10 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1426 din data de 10 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 mai 2021.

GGC - CT