Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 201/A/2021 AI generated

Forgery of notarial records and use of forged documents: appeal allowed, conviction annulled, and penalty waived in favor of a formal warning

Case Number Decizia nr. 201/A/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal filed by the defendant, a public notary, revoking the lower court's conviction and sentence for material forgery of official documents and use of forgery; instead, the ICCJ waived the application of any punishment and imposed a formal warning, while maintaining the lower court's order to destroy the forged document. The dispute arose after the defendant falsified an official 2010 letter to prove that specific powers of attorney had already been submitted to the prosecutor's office, thereby justifying her failure to provide the original documents requested in an ongoing criminal investigation concerning her role in authenticating those powers. Relying on Article 80 of the Penal Code, the appellate court determined that the offenses were of reduced gravity, noting that the defendant's motive was merely administrative clarification and that she had subsequently provided the missing documents; consequently, applying a criminal penalty was deemed inopportune and disproportionate given her personal circumstances, professional standing, and lack of prior penal convictions, triggering the statutory waiver of penalty coupled with a warning under Article 81.

Legislator headnote

AI generated

art. 320 alin. (1) C. pen, art. 396 alin. (10) C. proc. pen, art. 323 C. pen, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 45 alin. (3) C. pen, art. 91 alin. (1) C. pen; Forgery of notarial records and use of forged documents: appeal allowed, conviction annulled, and penalty waived in favor of a formal warning: The dispute arose after the defendant falsified an official 2010 letter to prove that specific powers of attorney had already been submitted to the prosecutor's office, thereby justifying her failure to provide the original documents requested in an ongoing criminal investigation concerning her role in authenticating those powers. Relying on Article 80 of the Penal Code, the appellate court determined that the offenses were of reduced gravity, noting that the defendant's motive was merely administrative clarification and that she had subsequently provided the missing documents; consequently, applying a criminal penalty was deemed inopportune and disproportionate given her personal circumstances, professional standing, and lack of prior penal convictions, triggering the statutory waiver of penalty coupled with a warning under Article 81.

Keywords

AI generated
forgery of documents notary criminal sentence grounds for cassation standing to appeal surrender of documents

Cited Legislation

AI generated
art. 320 alin. (1) C. pen
x/2020, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a hotărât, în baza art. 320 alin. (1) C. pen.
art. 396 alin. (10) C. proc. pen
la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnarea inculpatei A., cetăţean român, studii superioare, notar public în cadrul A., căsătorită, domiciliată în oraşul Strehaia, str.
art. 323 C. pen
În baza art. 323 C. pen.
art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen
(1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.
art. 45 alin. (3) C. pen
În baza art. 45 alin. (3) C. pen.
art. 91 alin. (1) C. pen
Totodată, în baza art. 91 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile prev.
art. 92 C. pen
Totodată, în baza art. 91 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile prev. de art. 92 C. pen.
art. 93 alin. (1) C. pen
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus că inculpata are obligaţia de a respecta următoarele măsuri de supraveghere:
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 396 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., raportat la art. 80 C. pen.

Provides the legal basis for the appellate court's decision to waive the application of the penalty, which is the main ground for reversing the conviction.

art. 404 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 81 C. pen.

Authorizes the imposition of the formal warning sanction as a substitute for the waived criminal penalty.

art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Procedural basis for admitting the appeal and annulling the lower court's conviction order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra apelului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 28 din data de 9 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a hotărât, în baza art. 320 alin. (1) C. pen. rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnarea inculpatei A., cetăţean român, studii superioare, notar public în cadrul A., căsătorită, domiciliată în oraşul Strehaia, str. x, jud. Mehedinţi, fără antecedente penale, la pedeapsa de 10 luni închisoare, pedeapsă principală precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (privind dreptul de a exercita profesia de notar) C. pen. pe o durată de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

A aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (privind dreptul de a exercita profesia de notar) C. pen.

În baza art. 323 C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 luni închisoare pedeapsă principală precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (privind dreptul de a exercita profesia de notar) C. pen. pe o durată de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

A aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (privind dreptul de a exercita profesia de notar) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 6 luni închisoare şi aplică pedeapsa principală rezultantă de 1 an închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (privind dreptul de a exercita profesia de notar) C. pen. pe o durată de 1 an precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (privind dreptul de a exercita profesia de notar) C. pen.

Totodată, în baza art. 91 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile prev. de art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus că inculpata are obligaţia de a respecta următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Mehedinţi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria oraşului Strehaia sau la Şcoala Generală din oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a stabilit că executarea pedepsei accesorii se va efectua în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., iar executarea pedepsei complementare în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

Deopotrivă, cu referire la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus desfiinţarea înscrisului falsificat, respectiv a adresei înregistrată la Biroul Notarului Public A. sub nr. x/2010 din 23.08.2010, aflat la Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Craiova a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2020, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei A., pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. şi uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., constând în aceea că:

- în cursul lunii mai 2020, a falsificat, prin contrafacerea scrierii, înscrisul oficial reprezentat de adresa înregistrată la Biroul Notarului Public A. sub nr. x/2010 din data de 23.08.2010, operaţiune în urma căreia a rezultat un înscris oficial fals, semnat şi ştampilat de inculpată, în calitate de notar public, în cuprinsul căruia au fost inserate, pe lângă menţiunile existente în înscrisul autentic, menţiuni necorespunzătoare adevărului, în sensul că inculpata ar fi pus la dispoziţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia procura specială autentificată sub nr. x/03.11.2008 şi procura specială autentificată sub nr. x/26.11.2008, în original, faptă care realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) din C. pen.

- precum şi faptul că, la data de 02.06.2020, inculpata a folosit în vederea producerii de consecinţe juridice acest înscris oficial fals, pe care l-a trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în copie certificată prin adresa înregistrată la A. sub nr. x/02.06.2020, semnată şi ştampilată de notarul public A., pentru a justifica neîndeplinirea obligaţiei de predare a documentelor solicitate în interesul soluţionării Dosarului penal nr. x/2020, având ca obiect plângerea formulată împotriva sa de persoana vătămată B. pentru că a autentificat procurile speciale nr. x/03.11.2008 şi y/26.11.2008, în baza cărora au fost vândute suprafeţele de teren ce îi aparţin, în lipsa sa, prin contrafacerea semnăturii sale şi fără să fi solicitat, în calitate de mandantă, autentificarea respectivelor procuri speciale, faptă care realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 din C. pen.

După înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 16 iulie 2020 sub nr. x/2020/a1, judecătorul de cameră preliminară a dispus comunicarea rechizitoriului, în temeiul art. 344 alin. (2) C. proc. pen. în copie, către inculpată, stabilindu-se un termen de 30 de zile pentru formularea cererilor şi excepţiilor.

Prin încheierea nr. 1 din data de 02 octombrie 2020 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind Dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în care a fost întocmit rechizitoriul nr. x/2020, din data de 13.07.2020, prin care inculpata A., a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova a dispus începerea judecăţii faţă de inculpata A., pentru infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

Poziţia procesuală a inculpatei, A., adoptată în faţa instanţei de fond a fost de recunoaştere a săvârşirii faptelor aşa cum au fost descrise în rechizitoriu, de necontestare a probelor administrate în faza de urmărire penală şi precizând că nu solicită administrarea altor mijloace de probă, fiind de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în situaţia în care se va pronunţa o soluţie de condamnare.

Audiată fiind la termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2020, inculpata A., a precizat că recunoaşte săvârşirea faptei şi înţelege să uzeze de procedura abreviată, astfel încât instanţa, în baza art. 375 alin. (1) C. proc. pen. a admis cererea formulată de inculpata A., privind judecarea cauzei conform procedurii simplificate, potrivit art. 374 alin. (4) C. proc. pen.

Curtea de Apel Craiova a reţinut, în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în primă instanţă, evaluate coroborat, faptul că inculpata a săvârşit infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) C. pen. şi uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vînju Mare a avut ca obiect plângerea formulată la data de 05.03.2019, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vînju Mare sub nr. x/2019, prin care C., în calitate de împuternicită a persoanei vătămate B., bunica sa, a solicitat efectuarea de cercetări faţă de numitul D., întrucât a vândut mai multe suprafeţe de teren ce aparţineau numitei B., fără să fi fost împuternicit de aceasta precum şi plângerea formulată la data de 30.08.2019, prin care persoana vătămată B., a solicitat efectuarea de cercetări faţă de notarul public A., întrucât a autentificat, sub nr. x/03.11.2008 şi y/26.11.2008, două procuri speciale în care figurează ca mandant, în lipsa sa, prin contrafacerea semnăturii şi fără să fi solicitat autentificarea respectivelor procuri, în baza cărora D. a vândut mai multe suprafeţe de teren, proprietatea sa.

Prin ordonanţa nr. x/P/2019 din data de 13.01.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vînju Mare s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, unde a fost înregistrată sub nr. x/2020.

În vederea soluţionării Dosarului x/2020 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a solicitat A. prin adresa din data de 18 mai 2020 să înainteze copii certificate ale procurilor speciale autentificate sub nr. x/03.11.2008 şi nr. y/26.11.2008 precum şi documentele ce au stat la baza autentificării înscrisurilor, la adresă fiind ataşată copia plângerii penale formulată de B. pentru a da posibilitatea cunoaşterii faptelor sesizate de persoana vătămată în sarcina notarului public A..

Prin adresa nr. x/02.06.2020 semnată şi ştampilată de notarul public A. s-a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova împrejurarea că procura specială autentificată la nr. x ce fusese solicitată prin adresa din 18 mai 2020 nu poate fi înaintată întrucât a fost transmisă în original de la biroul notarial către Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia cu adresa nr. x/23.08.2010. Această adresă împreună cu mai multe documente a fost transmisă Parchetului prin fax de la Cabinetul de avocat E., precum şi prin serviciul poştal de la expeditor A..

La adresa nr. x/02.06.2020 a fost ataşată o copie a adresei Biroului notarului public A. nr. x/2010 din 28 august 2010 semnată şi ştampilată de notarul public A. din care rezultă că la data de 23 august 2010 notarul public a pus la dispoziţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia patru înscrisuri, respectiv procura autentificată la nr. x, pentru proprietarul F., procura autentificată la nr. x, pentru proprietarul G., şi procurile autentificate la nr. x şi la nr. y/26.11.2008, pentru proprietarul B., solicitând anularea acestor procuri, ce au fost ataşate în original, întrucât au fost perfectate de notarul public A. ca urmare a unor acte de inducere în eroare, exercitate asupra sa de numiţii D., H., I., J. şi K.. Înscrisul transmis poartă în partea dreaptă sus menţiunea olografă "23.08.2010 PJ Strehaia", ce creează aparenţa că reprezintă exemplarul numărul doi, rămas în posesia notarului public după ce a depus la unitatea de parchet exemplarul numărul 1 al înscrisului.

Inculpata a certificat conformitatea copiei adresei nr. x/2010 din 23 august 2010 prin înscrisul oficial reprezentat de adresa înregistrată la A. sub nr. x/02.06.2020 semnată şi ştampilată de notar public A., înscris în care a precizat menţiuni esenţiale din conţinutul adresei nr. x/23.08.2010 ataşată în copie certificând conformitatea copiei cu originalul.

Prin adresa nr. x/25.05.2020 a Cabinetului individual avocat E. înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova împreună cu copia adresei nr. x/2010 avocatul E. a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia să îi trimită în copie, procurile speciale autentificate sub nr. x/03.11.2008 şi nr. y/26.11.2008, întrucât au fost înaintate acestei unităţi prin adresa nr. x/2010, ce a fost ataşată în copie, răspunsul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia din care rezultă că Dosarul înregistrat sub nr. x, în care se aprecia de către avocat că s-ar afla cele două procuri, a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Prin adresa nr. x/29.05.2020, acelaşi avocat a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia să verifice dacă cele două procuri au fost ataşate la un alt dosar penal, înregistrat în anul 2010, având în vedere că au fost predate Parchetului cu adresa nr. x din data de 23.08.2010 şi prin adresa nr. x/25.05.2020 a solicitat Primăriei Bălăciţa să verifice dacă în cursul anilor 2008 sau 2009 s-a emis certificat fiscal sau dispoziţie de curator în vederea vânzării pentru terenurile proprietatea numitei B..

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că în Dosarul nr. x/2009 au fost efectuate cercetări faţă de notarul public A. pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată şi neglijenţă în serviciu, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a redactat şi autentificat mai multe procuri speciale din cuprinsul cărora rezulta că proprietari de terenuri din comuna Bălăciţa, jud. Mehedinţi, l-au împuternicit pe numitul D. să le reprezinte interesele cu ocazia vânzării terenurilor, deşi aceşti proprietari nu fuseseră prezenţi în faţa notarului public în momentul întocmirii actelor.

În acest dosar a fost identificată adresa nr. x/2010 din data de 23.08.2010 emisă de Biroul Notarului Public A., depusă iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia, unde a fost înregistrată sub nr. x/2010 din data de 23.08.2010, de unde a fost trimisă, spre competentă soluţionare, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, unde a fost ataşată la Dosarul nr. x/2009.

Această adresă a avut conţinut diferit de cel al adresei nr. x/2010 din data de 23.08.2010, predată de notarul public A. cu adresa nr. x/02.06.2020, întrucât prin înscrisul oficial reprezentat de adresa nr. x/2010 din data de 23.08.2010 aflat în Dosarul nr. x/2009 s-a arătat că au fost puse la dispoziţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia doar procurile speciale autentificate sub nr. x/12.12.2008 şi nr. y/12.12.2008, ce au fost ataşate înscrisului, fără să existe vreo referire cu privire la procurile speciale autentificate sub nr. x/03.11.2008 şi nr. y/26.11.2008, solicitate A. prin adresa nr. x/2020 din data de 18 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

În cursul lunii mai 2020 inculpata a inserat în adresa din 23 august 2010 stocată în memoria calculatorului menţiuni din care a rezultat că a predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia şi procurile solicitate prin adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Astfel, inculpata a creat un nou înscris, în mod fals, în cuprinsul căruia a menţionat că a predat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia 4 înscrisuri, respectiv procura autentificată sub nr. x/12.12.2008 pentru proprietarul F., procura autentificată sub nr. x/12.12.2008 pentru proprietarul G., procura autentificată sub nr. x/03.11.2008 pentru proprietarul B. şi procura autentificată sub nr. x/26.11.2008 pentru proprietarul B., în original, solicitând să se dispună anularea acestor procuri, întrucât le-a perfectat ca urmare a inducerii în eroare exercitate asupra sa de numiţii D., H., I., J. şi K..

Documentul fals a fost imprimat, semnat şi ştampilat de către inculpată devenind astfel înscris oficial. Inculpata a scris pe acest înscris fals în partea dreaptă - sus menţiunea "23.08.2010 PJ Strehaia" pentru a crea aparenţa că înscrisul reprezintă al doilea exemplar al unui înscris predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia.

După întocmirea înscrisului inculpata l-a contactat pe avocatul E. căruia i-a comunicat că doreşte să apeleze la serviciile sale pentru a intra în posesia procurilor autentificate sub nr. x/03.11.2008 şi nr. y/26.11.2008, iar, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o cu acesta, i-a înmânat, în prezenţa martorei L., înscrisul fals reprezentat de adresa nr. x/2010 din data de 23.08.2010, solicitându-i să verifice dacă înscrisurile, pe care le-a predat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia, se află ataşate la un dosar penal.

Avocatul E. fără să cunoască faptul că înscrisul pe care l-a primit de la inculpată este fals a întocmit adresa nr. x/25.05.2020 prin care a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia procurile speciale autentificate la nr. x şi nr. y/26.11.2008. Întrucât nu au intrat în posesia celor două procuri, martorii E. şi L. i-au comunicat acest lucru inculpatei, precum şi faptul că este necesară întocmirea unui răspuns la adresa din 18 mai 2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Cei doi martori au redactat o variantă de răspuns cu privire la această adresă în care au arătat că se pune la dispoziţia Parchetului o copie a procurii autentificate nr. x şi titlul de proprietate nr. x/04.08.1993 solicitând un termen pentru a comunica procura specială autentificată sub nr. x/03.11.2008 întrucât aceasta a fost trimisă în original de la Biroul notarial al inculpatei cu adresa nr. x/23.08.2010 menţionându-se eronat nr. y în loc de nr. x, înaintând în copie răspunsurile primite.

Acest înscris privind răspunsul la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a fost trimis inculpatei prin e-mail, martorii declarând că au primit de la inculpată prin e-mail adresa înregistrată la A. la nr. x/02.06.2020 cu acelaşi conţinut faţă de varianta de răspuns întocmită de martori şi care purta şi semnătura şi ştampila notarului public A.. Înscrisul a fost imprimat şi trimis prin fax Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova împreună cu adresa din 23.08.2010, procura specială autentificată sub nr. x/26.11.2008, titlul de proprietate nr. x/04.08.1993 şi adresele nr. x/25.05.2020 şi y/25.05.2020 întocmite de avocat E..

Martora L. i-a comunicat inculpatei că solicitarea de predare a înscrisurilor era adresată şi că trebuie să trimită şi personal aceste documente prin poştă solicitându-i inculpatei să îi trimită documentele pentru a le expedia şi prin poştă. Martora i-a atras atenţia inculpatei că este necesar să ataşeze în original şi adresa nr. x/02.06.2020 şi a transmis documentele prin intermediul martorului M. care le-a predat inculpatei.

Reţinând aceste aspecte, instanţa de fond a concluzionat că fapta inculpatei A. care, în cursul lunii mai 2020, cu intenţie directă, a falsificat, prin contrafacerea scrierii, înscrisul oficial reprezentat de adresa înregistrată la Biroul Notarului Public A. sub nr. x/2010 din data de 23.08.2010, operaţiune în urma căreia a rezultat un înscris oficial fals, semnat şi ştampilat de inculpată, în calitate de notar public, în cuprinsul căruia au fost inserate, pe lângă menţiunile existente în înscrisul iniţial întocmit, menţiuni necorespunzătoare adevărului, în sensul că inculpata ar fi pus la dispoziţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia procura specială autentificată sub nr. x/03.11.2008 şi procura specială autentificată sub nr. x/26.11.2008, în original, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen.

În acelaşi context, Curtea de Apel Craiova a reţinut că fapta inculpatei A. care, la data de 02.06.2020, cu intenţie, a folosit înscrisul oficial fals în vederea producerii de consecinţe juridice, înscris pe care l-a trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în copie certificată prin adresa înregistrată la A. sub nr. x/02.06.2020, semnată şi ştampilată de notarul public A., pentru a justifica neîndeplinirea obligaţiei de predare a documentelor solicitate în interesul soluţionării Dosarului penal nr. x/2020, având ca obiect plângerea formulată împotriva sa de persoana vătămată B. pentru că a autentificat procurile speciale nr. x/03.11.2008 şi y/26.11.2008, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen.

Cât priveşte individualizarea pedepsei, potrivit dispoziţiilor art. 74 C. pen., instanţa de fond a reţinut faptul că din conţinutul referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, cu privire la inculpata A., au fost identificaţi factori de natură să inhibe comportamentul infracţional al acesteia respectiv faptul că dispune de un capital şcolar ridicat, manifestă o atitudine pozitivă faţă de muncă, fapt ce îi permite obţinerea unor venituri proprii, dintr-o sursă licită, beneficiază de stabilitate locativă şi financiară, dispune de suport moral necondiţionat din partea familiei, nu prezintă adicţii faţă de substanţe care i-ar putea influenţa în mod negativ capacitatea decizională, recunoaşte săvârşirea infracţiunii şi îşi asumă responsabilitatea pentru aceasta.

Sub acelaşi aspect, instanţa de fond a identificat şi factori de natură să favorizeze comportamentul infracţional în sensul că, inculpata nu se află la primul conflict cu legea penală, anterior fiind sancţionată cu amendă administrativă în cuantum de 1.000 RON prin ordonanţa nr. x/P/2009 din data de 04 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru comiterea unei fapte penale în legătură cu serviciul, respectiv pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen.

Astfel, cu privire la procesul de individualizare, instanţa de condamnare a apreciat că având în vedere calitatea de notar a inculpatei, calitate în care cu atât mai mult trebuia să contribuie la respectarea legii şi nicidecum să procedeze la încălcarea acesteia, dar şi faptul că anterior a fost sancţionată administrativ pentru săvârşirea unor fapte în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu este oportună aplicarea dispoziţiilor art. 80 C. pen. privind renunţarea la aplicarea pedepsei şi nici cele prevăzute de art. 83 C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei.

Concluzionând, Curtea de Apel Craiova, a apreciat că împrejurările de fapt, cert rezultate din actele dosarului, sunt în măsură să justifice stabilirea pedeapsei de 1 an închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 91 alin. (1) C. pen., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile prevăzute de art. 92 C. pen., pedeapsă care exprimă gradul de pericol social concret pe care îl reprezintă faptele săvârşite şi asigură o justă sancţionare a acestora şi o eficientă folosire a sancţiunii aplicate.

II. Împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă a declarat apel, în termen legal, inculpata A., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 80 C. pen., pronunţarea unei soluţii de renunţare la aplicarea pedepsei, în urma valorificării contextului procesual şi a circumstanţelor sale personale, în special, cu referire la problemele de ordin medical ce rezultă din conţinutul înscrisurilor depuse la dosar.

În esenţă, inculpata în cuprinsul motivelor de apel formulate a criticat sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Craiova, exclusiv sub aspectul modalităţii de individualizare a pedepsei şi a regimului sancţionator dispus, precizând, în acest sens, că motivul săvârşirii acestor infracţiuni reţinute în sarcina sa precum şi scopul urmărit denotă un pericol redus, o atingere minimă adusă relaţiilor sociale ce reprezintă obiectul lor juridic.

În concret, a precizat că scopul săvârşirii celor două infracţiuni l-a reprezentat acoperirea lipsei din arhiva cabinetului notarial a celor două procuri, pierderea lor nefiind de natură să producă vreo urmare pentru inculpată.

În acest context argumentativ, a precizat că se impune aplicarea dispoziţiilor art. 80 C. pen. privind renunţarea la aplicarea pedepsei, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de textul legal precum şi raportat la faptul că în eventualitatea unei alte modalităţi de individualizare a pedepsei aplicate ar implica încetarea calităţii de notar a inculpatei conform art. 41 (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 republicată a notarilor publici şi a activităţii notariale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15 martie 2021, primul termen de judecată fiind fixat la data de 21 aprilie 2021, când s-a dispus amânarea cauzei privind imposibilitatea de prezentare a inculpatei, justificată cu înscrisuri medicale.

La termenul din data de 02 iunie 2021, inculpata A., prezentă în faţa instanţei de judecată şi asistată de apărător ales av. N., a depus în probaţiune înscrisuri şi practică judiciară, iar ulterior, în dezbateri, în susţinerea cererii de apel formulate, s-au reiterat motivele de critică din cuprinsul memoriului depus la dosarul cauzei în data de 19.04.2021, în sensul modificării modalităţii de individualizare a pedepsei aplicate prin aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 80 C. pen.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt, în deplină concordanţă cu mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, inculpata A. recunoscând în totalitate faptele reţinute în sarcina sa în rechizitoriu.

Astfel, adresa nr. x/02.06.2020 înregistrată la A., care conţine menţiuni nereale, înscrisul fals reprezentat de adresa înregistrată la A. sub nr. x/2020 din 23.08.2010, în original şi în copie, înscrisul autentic reprezentat de adresa înregistrată sub nr. x/2010 din data de 23.08.2010, în copie, identificat în Dosarul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi predat prin adresa nr. x/2020 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia, adresa din 18.05.2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, recipisa din data de 02.06.2020 ce atestă predarea documentelor de către A. pentru destinatarul Curtea de Apel Craiova, adresele nr. x/25.05.2020 şi nr. y/29.05.2020 întocmite de avocatul E. şi trimise Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, procurile speciale autentificate sub nr. x/03.11.2008 şi nr. y/26.11.2008, predate O., documentele predate de avocatul E., astfel cum au fost primite de la inculpată se coroborează cu declaraţiile martorilor E., L. şi M., precum şi cu declaraţiile inculpatei date în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii în primă instanţă şi dovedesc faptele reţinute în sarcina inculpatei A. în actul de sesizare a instanţei.

În acest sens, în mod întemeiat s-a reţinut că, în cursul lunii mai 2020, inculpata A., cu intenţie directă, a falsificat, prin contrafacerea scrierii, înscrisul oficial reprezentat de adresa înregistrată la Biroul Notarului Public A. sub nr. x/2010 din data de 23.08.2010, operaţiune în urma căreia a rezultat un înscris oficial fals, semnat şi ştampilat de inculpată, în calitate de notar public, în cuprinsul căruia au fost inserate, pe lângă menţiunile existente în înscrisul iniţial întocmit, menţiuni necorespunzătoare adevărului, în sensul că inculpata ar fi pus la dispoziţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, în original, procura specială autentificată sub nr. x/03.11.2008 şi procura specială autentificată sub nr. x/26.11.2008.

De asemenea, în mod întemeiat s-a reţinut că la data de 02.06.2020, inculpata A., cu intenţie, a folosit înscrisul oficial falsificat în vederea producerii de consecinţe juridice, înscris pe care l-a trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în copie certificată prin adresa înregistrată la A. sub nr. x/02.06.2020, semnată şi ştampilată de notarul public A., pentru a justifica neîndeplinirea obligaţiei de predare a documentelor solicitate în interesul soluţionării Dosarului penal nr. x/2020, având ca obiect plângerea formulată împotriva sa de persoana vătămată B. pentru că a autentificat procurile speciale nr. x/03.11.2008 şi y/26.11.2008.

Faptele reţinute în sarcina inculpatei A. au fost în mod corect încadrate juridic, constatându-se că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. şi de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen.

În vederea soluţionării acţiunii penale exercitate împotriva inculpatei A., prin prisma dispoziţiilor art. 396 alin. (1) - (4) C. proc. pen., în condiţiile în care faptele reţinute în sarcina inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals şi nu s-a constatat existenţa unor cauze justificative sau de neimputabilitate, Înalta Curte apreciază că se impune analiza şi stabilirea gravităţii faptelor, precum şi aprecierea asupra oportunităţii şi necesităţii aplicării unei pedepse şi în raport de persoana inculpatei. Gravitatea faptei este relevată de modul şi împrejurările în care au fost comise faptele, de mijloacele folosite şi de natura şi întinderea urmărilor produse.

În acest sens, Înalta Curte reţine că un rol primordial în aprecierea oportunităţii şi necesităţii aplicării unei pedepse îl are pericolul social al faptei, potenţialul de pericol social, pe care, în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum şi aptitudinea acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.

Evaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, şi, în acelaşi timp, procesul de evaluare a soluţiei ce se va pronunţa în cauză, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, în raport de gravitatea redusă a faptei şi de persoana inculpatei, obiectul acţiunii penale poate fi în mod eficient şi efectiv atins prin renunţarea la aplicarea pedepsei.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi incidentă instituţia renunţării la aplicarea pedepsei prevăzută de art. 80 C. pen., ca modalitate de stingere a acţiunii penale.

Potrivit art. 80 C. pen., instanţa poate renunţa la aplicarea pedepsei dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

(2) Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;

c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor;

d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.

(3) În caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) şi (2).

În ceea ce priveşte împrejurările în care inculpata A. a comis cele două infracţiuni, Înalta Curte reţine faptul că în Dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova se efectuau cercetări cu privire la infracţiunile de fals intelectual şi abuz în serviciu sesizate de persoana vătămată B.. Din verificările efectuate a rezultat că la datele de 03.11.2008 şi 26.11.2008 notarul public A. a redactat şi autentificat procurile speciale nr. x/03.11.2008 şi nr. y/26.11.2008, prin care B. i-a împuternicit pe numiţii D. şi P. ca, în numele său şi pentru sine, să vândă societăţii Q. S.R.L. mai multe suprafeţe de teren, proprietatea sa. În baza acestor procuri, contestate de persoana vătămată B., care a arătat că au fost întocmite de notarul public A. în lipsa sa, prin contrafacerea semnăturii sale şi fără să fi solicitat autentificarea respectivelor procuri, la data de 15.04.2009 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.04.2009 de către notarul public R., prin care D., în calitate de mandatar al numitei B., a vândut societăţii Q. S.R.L. suprafaţa totală de 37.900 mp teren, situat în extravilanul comunei Bălăciţa, proprietatea persoanei vătămate.

În contextul cercetării faptelor sesizate de persoana vătămată B. au fost solicitate de către procuror cele două procuri, iar inculpata, întrucât nu le-a găsit în arhiva biroului notarial, a trimis prin intermediul adresei nr. x/02.06.2020 a A. înscrisul oficial falsificat, reprezentat de adresa nr. x/2010 din data de 23.08.2010, în care a inserat în mod nereal că ar fi trimis la data de 23.08.2010 Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia, alături de alte două procuri, şi procurile autentificate cu nr. x şi y/26.11.2008, pentru proprietara B..

Totodată, inculpata, după ce i-a prezentat avocatului E. adresa nr. x/2010 din data de 23.08.2010, falsificată, a apelat la serviciile acestuia şi i-a solicitat să facă demersuri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Strehaia pentru a intra în posesia celor două procuri menţionate mai sus.

Ulterior, inculpata a găsit în arhiva biroului său notarial procura nr. y/26.11.2008, în original şi a predat-o procurorului cu ocazia audierii sale ca martor în Dosarul nr. x/2020, la data de 10.06.2020.

Pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 321 C. pen. şi de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., sesizate de persoana vătămată B. în sarcina notarului public A., prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. x/P/2020 din data de 13.07.2020 s-a dispus o soluţie de clasare, constatându-se împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale prevăzută de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.

Referitor la infracţiunea de înşelăciune, sesizată în sarcina făptuitorului D., s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju Mare.

Totodată, pentru stabilirea împrejurărilor în care inculpata A. a comis infracţiunile din această cauză prezintă relevanţă şi faptul că faţă de aceasta s-au mai efectuat cercetări în Dosarul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi că, în cadrul cercetărilor efectuate în acest dosar, inculpata, la rândul ei, a sesizat organele judiciare cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune de către persoanele implicate în solicitarea autentificării procurilor speciale. Astfel, în perioada 2009 - 2010, inculpata A., în calitate de notar public a sesizat în mai multe rânduri parchetul cu privire la faptul că în cursul anilor 2008-2009 a perfectat mai multe procuri prin care proprietarii de terenuri extravilane din localităţi din jud. Mehedinţi au împuternicit pe numitul D. să vândă unei societăţi din Brăila, Q. S.R.L., terenurile, arătând că acesta personal şi prin reprezentanţi ai săi (S., J. şi H.) s-au deplasat la A. cu proprietarii de terenuri, persoane în vârstă şi care erau însoţite de curatori, notarul public susţinând că a fost indus în eroare.

Aceste sesizări au fost avute în vedere în cadrul cercetărilor efectuate în Dosarul penal nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în care a fost începută urmărirea penală faţă de notarul public A. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, reţinându-se că a încheiat mai multe contracte de mandat special în formă autentică, privind mai mulţi proprietari de terenuri din comuna Bălăciţa.

Prin ordonanţa nr. x/P/2009 din data de 4.09.2012 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală faţă de învinuita A. - notar public, pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi neglijenţă în serviciu prevăzute de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 249 C. pen. şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1000 RON.

Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei în favoarea altor parchete din judeţele Olt şi Mehedinţi, pentru continuarea cercetărilor faţă de alţi făptuitori, cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi a unor infracţiuni de fals.

Aceste cauze au fost ulterior reunite cu alte cauze, având ca obiect plângeri similare ale altor proprietari de terenuri, cercetările efectuate fiind finalizate cu emiterea rechizitoriului nr. x din 20.03.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor S., T. şi H., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune prin mijloace frauduloase, instigarea la infracţiuni de fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii. Prin acelaşi rechizitoriu s-au dispus şi soluţii de clasare privind pe aceiaşi inculpaţi, pentru alte infracţiuni şi privind alte persoane, printre care şi numiţii D. şi S..

Prin Sentinţa penală nr. 163/2.08.2018 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în Dosarul penal nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 188/13.02.2019 a Curţii de Apel Craiova, a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor pentru toate infracţiunile, urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, dispunându-se totodată desfiinţarea înscrisurilor falsificate (procuri speciale autentificate de BNP A.).

În ceea ce priveşte gravitatea faptelor din prezenta cauză (infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi de uz de fals, săvârşite de către inculpata A.) sub aspectul urmărilor produse prezintă relevanţă faptul că, pe de o parte, în cursul cercetărilor, cu ocazia audierii sale în calitate de martor, inculpata a pus la dispoziţia procurorului una dintre procurile speciale autentificate, respectiv pe aceea având nr. y/26.11.2008, în copie şi în original, iar pe de altă parte, faptul că pentru infracţiunile de fals intelectual şi de abuz în serviciu s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal, urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Faptele pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată nu au influenţat în nici un fel soluţia dispusă cu privire la infracţiunile de fals intelectual şi de abuz în serviciu, care au făcut obiectul plângerii penale formulate împotriva inculpatei de persoana vătămată B..

Totodată, la stabilirea împrejurărilor în care au fost comise faptele, precum şi a întinderii urmărilor produse, Înalta Curte are în vedere că pentru fapte similare cu cele care au făcut obiectul plângerii penale din prezenta cauză au fost pronunţate soluţii de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a procesului penal.

Astfel, Înalta Curte constată că, din această perspectivă, motivul şi scopul urmărit de inculpata A. la comiterea faptelor nu poate fi decât cel menţionat de aceasta în adresa nr. x/02.06.2020, trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în Dosarul penal nr. x/2020, şi în declaraţia sa dată în acest dosar, respectiv identificarea în dosarele penale, în care au fost cercetate fapte similare începând din anul 2009, a celor două procuri autentificate solicitate de procuror prin adresa din 18.05.2020 şi pe care inculpata nu le mai găsea în arhiva notariatului. De altfel, inculpata A. a trimis la parchet o copie a procurii autentificate sub nr. x/26.11.2008, odată cu adresa din 2.06.2020, şi a solicitat un alt termen pentru a pune la dispoziţie şi copia procurii autentificate nr. x. În data de 10.06.2020, cu ocazia audierii sale în calitate de martor, inculpata a depus şi originalul procurii nr. y/26.11.2008.

În raport de împrejurările comiterii faptelor şi de urmările produse, de motivul şi scopul urmărit de inculpată, astfel cum au fost evidenţiate mai sus, Înalta Curte apreciază că infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi de uz de fals săvârşite de inculpata A. au avut o gravitate redusă.

În ceea ce priveşte datele privind persoana inculpatei A., Înalta Curte are în vedere referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Mehedinţi, caracterizarea întocmită de Camera Notarilor Publici, precum şi actele medicale şi constată că acestea definesc o persoană care conştientizează pe deplin gravitatea faptelor sale şi a consecinţele acestora, precum şi necesitatea ca în viitor să adopte o conduită în acord cu normele de drept penal care protejează relaţiile sociale.

Inculpata A. este bine integrată în familie şi societate, are un nivel de educaţie şi de pregătire profesională ridicat şi a dat dovadă de probitate morală şi profesională în exercitarea profesiei notariale, iar până la declanşarea cercetărilor penale cu privire la procurile autentificate referitoare la vânzarea unor terenuri societăţii Q. S.R.L. Brăila şi până la pronunţarea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală prin ordonanţa nr. x/P/2009 din data de 04.09.2012 nu a mai fost sancţionată penal sau administrativ. În plan personal şi familial, inculpata A. se confruntă cu mai multe probleme de sănătate, dar şi cu o situaţie familială dificilă, în sensul că atât soţul, cât şi fiul acesteia îşi desfăşoară activitatea în cadrul biroului său notarial, iar o eventuală interdicţie de a mai exercita profesia de notar ar afecta situaţia materială a întregii familii.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază, contrar primei instanţe, că în raport de persoana inculpatei, de eforturile acesteia pentru înlăturarea consecinţelor infracţiunilor (inculpata a depus la parchet înainte de a fi începută urmărirea penală împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi de uz de fals, copia şi originalul uneia dintre procurile autentificate solicitate de procuror prin adresă), văzând şi gravitatea redusă a faptelor săvârşite, aplicarea unei pedepse faţă de inculpata A. este inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra acesteia.

Aşa fiind, în raport de aceste considerente de ordin teoretic şi legal, în contextul concret al cauzei, având în vedere situaţia de fapt reţinută şi datele care caracterizează persoana inculpatei A., Înalta Curte constată că atingerea adusă valorilor sociale protejate de normele incriminatoare este minimă şi nu se justifică aplicarea unei sancţiuni penale, renunţarea la aplicarea pedepsei şi aplicarea sancţiunii avertismentului reprezentând o soluţie justă.

Faţă de aceste considerente, văzând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 C. pen., Înalta Curte constată că apelul declarat de inculpata A. este fondat, urmând ca în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să fie admis, iar hotărârea atacată să fie desfiinţată sub aspectul pronunţării soluţiei de condamnare a inculpatei.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 396 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., raportat la art. 80 C. pen., instanţa de apel va dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpata A. şi în baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 81 C. pen. va dispune aplicarea sancţiunii avertismentului.

Celelalte dispoziţii din sentinţa atacată referitoare la falsificarea înscrisului falsificat (adeverinţa nr. x/2010 din data de 23.08.2010) şi la cheltuielile judiciare vor fi menţinute ca fiind legale şi temeinice.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 28 din data de 09 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori, în Dosarul nr. x/2020, pe care o desfiinţează în ceea ce priveşte soluţia de condamnare.

Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 396 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., raportat la art. 80 C. pen. renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. şi de uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 81 C. pen. aplică inculpatei sancţiunea avertismentului.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, referitoare la desfiinţarea înscrisului falsificat şi la cheltuielile judiciare.

Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 august 2021.

GGC- CT