Moldovan corruption sentence recognition annulled for lack of convicted person's presence in Romania; refusal to enforce upheld.

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 36 din 16 iunie 2021, Curtea de Apel Iaşi - CCJI, secţia penală şi pentru cauze cu minori, noul C. proc. pen.. a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi, în baza art. 143 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, a recunoscut sentinţa pronunţată la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hînceşti, Republica Moldova, definitivă prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, pronunţată la data de 06.11.2018 în Dosarul nr. x, prin care s-a dispus condamnarea numitului A., cetăţean român, la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de corupere activă, prevăzute de art. 325 alin. (1) din C. pen. al Republicii Moldova.

A dispus executarea pedepsei închisorii de 6 luni, aplicate condamnatului A. într-un penitenciar din România.

În temeiul art. 73 din C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii de 6 luni, durata arestării preventive de la 19.07.2016 la 28.07.2016.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa pronunţată la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hînceşti, Republica Moldova, definitivă prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, pronunţată la data de 06.11.2018 în Dosarul nr. x, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de corupere activă, prevăzută de art. 325 alin. (1) din C. pen. al Republicii Moldova.

Instanţa a reţinut că potrivit art. 143 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. a), b), d), e) şi alin. (2) - (4) şi, în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României.

În acest sens, Curtea a amintit că, potrivit art. 142 alin. (1) din actul normativ menţionat, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanţa poate dispune recunoaşterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

e) executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Instanţa a constatat că infracţiunea comisă de numitul A. are drept corespondenţă în legislaţia română prevederile art. 290 alin. (1) din C. pen., ce incriminează infracţiunea de dare de mită.

În continuare, s-a reţinut că sentinţa pronunţată la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hînceşti, Republica Moldova, a rămas definitivă prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, pronunţată la data de 06.11.2018 în Dosarul nr. x, prin care s-a respins apelul inculpatului şi s-a menţinut sentinţa atacată, fără modificări.

Totodată, s-a arătat că recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine nu este contrară principiilor fundamentale prevăzute de Constituţia României, principiilor de drept penal şi principiilor procesului penal român.

De asemenea, că hotărârea judecătorească străină nu se referă la o infracţiune de natură politică sau o infracţiune conexă unei infracţiuni politice ori la o infracţiune militară care nu este infracţiune de drept comun; pedeapsa nu a fost aplicată pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social; persoana nu a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale, nefiind condamnată nici într-un alt stat şi nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală, persoana răspunzând penal potrivit legii române; conform fişei din baza de date privind evidenţa populaţiei, numitul A. are domiciliul actual în Vaslui, str. x, jud. Vaslui, iar executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Totodată, că persoana nu este cercetată în România pentru aceeaşi faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate, iar pedeapsa aplicată corespunde, atât sub aspectul naturii, cât şi sub aspectul regimului, cu pedeapsa reglementată de legea penală română şi nu depăşeşte limita maximă a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune, neimpunându-se, în cauză, adaptarea acestei pedepse.

Instanţa de fond a avut în vedere şi dispoziţiile art. 137 alin. (1) lit. g) (ii) din Legea nr. 302/2004, conform cărora, în cazul în care persoana condamnată se află pe teritoriul României, nu trebuie ca, la data primirii hotărârii judecătoreşti străine, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate să fi rămas de executat mai puţin de 6 luni.

În consecinţă, fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru recunoaşterea unei hotărâri pronunţate în străinătate - printre care asumarea unei asemenea obligaţii de recunoaştere să se facă printr-un tratat internaţional la care ambele state să fie parte, precum şi respectarea dreptului la un proces echitabil - instanţa a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Împotriva Sentinţei penale nr. 36 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Iaşi - CCJI, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat apel condamnatul A., prin intermediul apărătorului.

În motivarea căii de atac s-a susţinut că sentinţa apelată este nelegală deoarece persoana condamnată A. nu şi-a exprimat poziţia procesuală raportat la cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 09 iulie 2021 fiind stabilit termen, în mod aleatoriu, la data de 15 iulie 2021 când, faţă de lipsa de procedură cu apelantul condamnat a fost acordat termen la data de 22 iulie 2021.

La termenul din data de 22 iulie 2021, cauza a fost amânată pentru data de 03 august 2021, faţă de lipsa apelantului condamnat de la termenul de judecată, precum şi pentru faptul că organele de poliţie însărcinate cu executarea mandatului de aducere nu au întreprins verificări suplimentare în ceea ce priveşte domiciliul actual al acestuia.

În data de 03 august 2021, apreciind a fi necesară efectuarea de verificări suplimentare privind situaţia juridică a apelantului şi pentru a afla dacă acesta se află în stare de deţinere într-un penitenciar sau centru de reţinere, cauza a fost amânată pentru data de 05 august. 2021.

La termenul de dezbateri din 05 august 2021, apărătorul desemnat din oficiu al apelantului persoană condamnată a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate, iar în rejudecare, respingerea cererii autorităţilor judiciare din Republica Moldova.

Examinând actele dosarului şi hotărârea apelată prin prisma criticii formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 din C. proc. pen. rap. la art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată apelul fondat, în considerarea următoarelor argumente:

Obiectul cauzei pendinte îl constituie solicitarea formulată de autorităţile judiciare din Republica Moldova, prin cererea Ministerului Justiţiei din Republica Moldova nr. x din data de 22.03.2021 privind recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul României, în condiţiile art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, a sentinţei pronunţate la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hînceşti, Republica Moldova, definitivă prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, pronunţată la data de 06.11.2018 în Dosarul nr. x prin care s-a dispus condamnarea numitului A., la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de corupere activă, prevăzute de art. 325 alin. (1) din C. pen. al Republicii Moldova.

Potrivit art. 143 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, "obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. a), b), d), e) şi alin. (2) - (4) şi, în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României. În funcţie de natura pedepsei şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legea română, instanţa poate dispune aplicarea uneia dintre măsurile de individualizare a executării pedepsei."

Înalta Curte notează că, în raport de prevederile art. 142 alin. (1), "o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) hotărârea este definitivă şi executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte;

(...)

d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanţa poate dispune recunoaşterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

e) executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate".

Conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege, "hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută şi pusă în executare atunci când:

a) recunoaşterea şi executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti străine ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului român;

b) hotărârea judecătorească se referă la o infracţiune de natură politică sau o infracţiune conexă unei infracţiuni politice ori la o infracţiune militară care nu este infracţiune de drept comun;

c) pedeapsa a fost aplicată pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social;

d) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

e) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută în România;

f) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală;

g) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române;

h) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate;

i) persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-şi domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu sunt semnificative;

j) persoana condamnată a comis o infracţiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreţinut relaţii strânse cu membri ai unor organizaţii criminale, de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România;

k) există indicii obiective că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în special că pedeapsa a fost aplicată pentru a sancţiona persoana condamnată pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetăţenie, limbă, convingeri politice sau orientare sexuală, iar persoana condamnată nu a avut nicio posibilitate de a contesta aceste circumstanţe în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a unei alte instanţe internaţionale".

Potrivit alin. (3), "de la caz la caz, luând în considerare circumstanţele specifice ale cauzei, instanţa poate refuza recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine dacă:

a) persoana este cercetată în România pentru aceeaşi faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;

b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 140 alin. (1)".

Nu în ultimul rând, "în cazul în care persoana condamnată este cercetată în România pentru infracţiunea pentru care a fost condamnată în străinătate, în loc să refuze recunoaşterea, instanţa poate dispune fie recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine, fie suspendarea cauzei până la luarea unei decizii în procesul penal aflat pe rolul autorităţilor judiciare române" (alin. (4).

Procedura anterior menţionată se aplică în cazul în care persoana condamnată se află în România, scopul urmărit fiind acela de a se asigura punerea în executare, cu celeritate, a hotărârii autorităţii judiciare străine, ca urmare a faptului că persoana condamnată se află deja pe teritoriul statului de executare.

În cererea înaintată de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova se menţionează domiciliul şi cetăţenia condamnatului A., acesta fiind identificat de Judecătoria Hînceşti conform paşaportului, fără a fi depuse şi informaţii suplimentare despre legăturile familiale, sociale sau profesionale pe care le are în România, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 138 lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Înalta Curte constată că persoana condamnată A. a fost citată, de instanţa de fond, la locul de domiciliu cu mandat de aducere, din cuprinsul procesului-verbal de executare a acestuia din data de 08 iunie 2021 rezultând că "s-a luat legătura cu numitul B., proprietarul imobilului indicat, care a precizat că a luat mai multe persoane în spaţiu fără a locui efectiv la această adresă nicio persoană. A mai precizat că nu îl cunoaşte pe A. şi nu poate furniza o altă adresă sau un număr de telefon".

De asemenea, adresa din data de 17.05.2021, ataşată la sesizarea nr. x/II/5/2021 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, confirmă aspectele evidenţiate anterior, respectiv că la adresa din str. x, Vaslui apar în evidenţa DEPABD un număr de 265 persoane, majoritatea fiind cetăţeni ai Republicii Moldova, care nu au locuit niciodată efectiv la această adresă, inclusiv numitul A., fiind un domiciliul fictiv.

Totodată, în urma demersurilor întreprinse de Înalta Curte, persoana condamnată nu a fost depistată pe teritoriul României, neexistând vreo dovadă în acest sens.

Astfel, instanţa supremă, în baza rolului activ, a dispus citarea condamnatului cu mandate de aducere pentru termenele din datele de 22 iulie 2021, 03 august 2021, din care rezultă că persoana condamnată nu a locuit la adresa de domiciliu aflată pe teritoriul României, iar pentru termenul din 05 august 2021 a dispus interogarea bazelor de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, precum şi emiterea unei adrese către Inspectoratul General al Poliţiei Române-Serviciul de Coordonare Centre de Reţinere şi Arest Preventiv, pentru verificări suplimentare.

Înalta Curte mai notează că din adresa înaintată de Serviciul de Coordonare Centre de Reţinere şi Arestare Preventivă din 04 august 2021 reiese că acesta nu figurează în executarea vreunei măsuri preventive privative de libertate sau pedepse, rezultatul verificării în baza de date DEPABD, unde figurează cu acelaşi domiciliu, precum şi rezultatul verificărilor în baza de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

De altfel, din cuprinsul sesizării Parchetului reiese că apelantul condamnat A. nu a fost localizat pe teritoriul României, fiind dat în urmărire naţională şi internaţională.

Astfel, din actele dosarului rezultă că nu este îndeplinită condiţia ca persoana condamnată A. să se afle în România, Înalta Curte urmând a admite apelul formulat de acesta pe acest considerent. Scopul reglementării cooperării internaţionale în cazul pronunţării unei hotărâri de condamnare în statul solicitant este acela de a se garanta executarea, legea prevăzând mai multe proceduri pentru realizarea acestuia, respectiv: extrădarea, predarea în baza unui mandat european de arestare, recunoaşterea şi executarea hotărârilor, toate având ca premisă localizarea persoanei condamnate pe teritoriul statului solicitat. Or, având în vedere că persoana condamnată nu a fost localizată pe teritoriul României recunoaşterea hotărârii de condamnare de instanţele române nu asigură finalitatea procedurii de cooperare.

În acest context, instanţa supremă apreciază că devin incidente şi prevederile art. 137 alin. (1) lit. g) pct. (ii) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, conform cărora, procedura de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti străine poate fi refuzată dacă, la data primirii hotărârii judecătoreşti străine, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate au rămas de executat mai puţin de 6 luni.

Or, prin sentinţa pronunţată la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hînceşti, Republica Moldova, definitivă prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, pronunţată la data de 06.11.2018 în Dosarul nr. x, s-a dispus condamnarea numitului A. la pedeapsa închisorii de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de corupere activă, prevăzută de art. 325 alin. (1) din C. pen. al Republicii Moldova, pedeapsă din care s-a dedus durata arestării preventive de la 19.07.2016 la 28.07.2016, astfel că pedeapsa pe care condamnatul ar urma să o execute în România ar fi mai mică de 6 luni.

În consecinţă, în condiţiile în care în cauză nu există date certe din care să rezulte că persoana condamnată A. se află pe teritoriul României - adresa la care acesta figurează fiind un domiciliu fictiv, iar din pedeapsa aplicată prin sentinţa pronunţată la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hînceşti, Republica Moldova persoana condamnată mai are de executat mai puţin de 6 luni, hotărârea antemenţionată nu poate fi recunoscută şi pusă în executare conform procedurii prev. de art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Faţă de toate aspectele reţinute, văzând şi dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelul declarat de declarat de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 36 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va desfiinţa sentinţa apelată şi, rejudecând, în temeiul dispoziţiilor art. 141 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei pronunţate la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hînceşti, Republica Moldova, definitivă prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, pronunţată la data de 06.11.2018 în Dosarul nr. x privind pe condamnatul A.

Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului vor rămâne în sarcina statului.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 36 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează sentinţa apelată şi, rejudecând, respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi privind recunoaşterea şi punerea în executare în România a sentinţei pronunţate la data de 27.04.2017 în Dosarul nr. x/2016 de către Judecătoria Hînceşti, Republica Moldova, definitivă prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, pronunţată la data de 06.11.2018 în Dosarul nr. x privind pe condamnatul A.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05 august 2021.

GGC - CT