DUI conviction validity when blood alcohol sample collected hours after traffic stop

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A.;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 927 din 21 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Judecătoria Constanţa a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. cu reţinerea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 8000 (opt mii) RON (200 de zile de amendă x 40 de RON/zi).

În baza art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen. raportat la art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a conduce vehicule cu propulsie mecanică pe o durată de 2 (doi) ani.

În baza art. 63 alin. (1) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului că în caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare.

În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata către stat a sumei de 900 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare (500 de RON din faza de urmărire penală şi 400 de RON din faza de judecată).

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru că, în noaptea de 25/26.06.2019, în jurul orei 00:55, a condus autovehiculul marca ..., cu numărul de înmatriculare ..., pe drum public (DJ 226A Constanţa), având o îmbibaţie alcoolică de 1,35 g/l alcool pur în sânge.

Inculpatul A. a recunoscut în totalitate faptele reţinute în sarcina sa şi a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4) din C. proc. pen.

Instanţa de fond a admis cererea inculpatului A. de recunoaştere în procedura în cazul recunoaşterii învinuirii şi, analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, a constatat temeinicia acuzaţiei, reţinând că în noaptea de 25/26.06.2019, în jurul orei 00:55, inculpatul a condus autovehiculul marca ..., cu numărul de înmatriculare x, pe drum public (DJ 226A Constanţa), având o îmbibaţie alcoolică de 1,35 g/l alcool pur în sânge la prima probă şi 1,18 g/l alcool pur în sânge la cea de a doua probă recoltată, realizează elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi inculpatul A.

Motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au vizat reindividualizarea pedepsei aplicată de prima instanţă, aceea a amenzii penale, socotită de către Parchet ca fiind lipsită de efectele punitiv şi preventiv ale pedepsei, şi aplicarea unei pedepse cu închisoarea în modalitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Inculpatul A. a criticat soluţia primei instanţe doar cu privire la aplicarea pedepsei complementare şi a solicitat condamnarea sa la o pedeapsă a cărei aplicare să fie amânată.

Prin Decizia penală nr. 1021/P din 20 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale cu nr. 927 din 21 august 2020, pronunţată de Judecătoria Constanţa, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul-inculpat A. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 350 de RON.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că în mod corect prima instanţă a stabilit starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului, fiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare, bazându-se pe mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, recunoscute şi însuşite de inculpat.

Totodată, a apreciat individualizarea pedepsei corectă şi echilibrată, relativ la pericolul concret al faptei comise.

Împotriva Deciziei penale nr. 1021/P din 20 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală, respectiv pentru conducerea unui autoturism cu o alcoolemie stabilită la peste 2 ore şi 15 minute de la momentul deplasării. A precizat că în fapt a fost oprit de echipajul de poliţie la ora 00:55, iar proba de sânge a fost recoltată la ora 2:10, rezultând o alcoolemie de 1,35 g/l, deşi nu consumase decât o bere înainte de a pleca cu maşina pentru o scurtă distanţă. Or, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014 a fost a declarată neconstituţională sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen., în baza căruia a fost condamnat. În cazul său, momentul consumării infracţiunii s-a întârziat cu 2 ore şi 15 minute, ceea ce a crescut alcoolemia peste limita legală.

În drept a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 2 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.

Examinând, pe fond, recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Se constată că inculpatul A. şi-a întemeiat recursul în casaţie pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., care incriminează conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituţională a reţinut că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională. S-a considerat că sintagma menţionată lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale.

Curtea Constituţională a constatat că "îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 din C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale mai sus menţionate."

Înalta Curte observă că fapta concretă reţinută în sarcina inculpatului constă în aceea că, în noaptea de 25/26.06.2019, în jurul orei 00:55, a condus autovehiculul marca ..., cu numărul de înmatriculare x, pe drum public (DJ 226A Constanţa), având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, de 1,35 g/l alcool pur în sânge la prima probă şi 1,18 g/l alcool pur în sânge la cea de a doua probă recoltată.

În motivarea recursului în casaţie, inculpatul A. a susţinut că fapta reţinută în sarcina sa este contravenţie, întrucât valoarea alcoolemiei la momentul conducerii autoturismului ..., cu numărul de înmatriculare x nu depăşea limita legală, fiind de doar 0.53 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoarea de 1,35 g/l alcool pur în sânge fiind stabilită după prelevarea probelor biologice, la 2 ore şi 15 minute de la momentul opririi în trafic, contrar dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732/2014.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt prezentată în actul de sesizare şi recunoscută în totalitate de către recurentul-inculpat, respectiv faptul că, în noaptea de 25/26.06.2019, în jurul orei 00:55, a condus autovehiculul marca ..., cu numărul de înmatriculare x, pe drum public (DJ 226A Constanţa), având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, de 1,35 g/l alcool pur în sânge. Împrejurarea că instanţa de fond a precizat şi valoarea alcoolemiei la momentul prelevării mostrelor biologice sau că nu a dispus un calcul retroactiv al alcoolemiei, în condiţiile în care inculpatul a recunoscut acuzaţia şi nu a solicitat probe pentru stabilirea valorii retroactive a alcoolemiei nici la judecata în primă instanţă, nici în apel, nu echivalează cu faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere că alcoolemia de la momentul depistării în trafic depăşea limita legală sau că ar fi apreciat că infracţiunea s-a consumat la momentul prelevării primei mostre biologice. Aşa cum a susţinut şi procurorul, în practica de specialitate, valorificată şi de art. 88 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, s-a constatat, de regulă, că valoarea alcoolemiei în sânge, este situată în jurul dublului valorii alcoolemiei în aerul expirat, concluzie ce poate circumstanţia un indiciu cu privire la valoarea alcoolemiei în sânge a făptuitorului, fixată chiar în momentul constatării flagrante a infracţiunii. Or, cum în actul de sesizare s-a reţinut că la ora 00:55, inculpatul conducea autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de 1,35 g/l alcool pur în sânge, valoare situată în jurul dublului valorii alcoolemiei în aerul expirat (de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat), egală cu valoarea la prima probă recoltată după aproximativ o oră de la momentul depistării în trafic, nu de două ore cum susţine inculpatul, şi faţă de poziţia acestuia de recunoaştere în totalitate a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, efectuarea unei expertize pentru determinarea retroactivă a alcoolemiei la momentul opririi în trafic nu era necesară.

Pentru existenţa infracţiunii este suficient să se stabilească că inculpatul a condus autoturismul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, împrejurare reţinută concret de către instanţa de fond la fila x paragraful 6 din Sentinţa penală nr. 927 din 21 august 2020 a Judecătoriei Constanţa.

În plus, apărările recurentului-inculpat, în sensul că valoarea alcoolemiei nu a fost corect stabilită, nu vizează sintagma declarată neconstituţională din textul de incriminare, ci aprecierea probelor administrate în cauză, cu consecinţe asupra temeiniciei situaţiei de fapt reţinute de către instanţa de apel, nu a legalităţii soluţiei pronunţate.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că o analiză a probelor care au condus la concluzia că recurentul-inculpat se afla la momentul conducerii autoturismului marca ..., cu numărul de înmatriculare x, pe drum public (DJ 226A Constanţa), la data de 25/26.06.2019, în jurul orei 00:55, în faza de absorbţie a alcoolului, precum şi a celor care au determinat stabilirea valorii alcoolemiei inculpatului la acest moment, nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casaţie, limitată doar la probleme de drept, întrucât recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, pentru a stabili dacă recurentul-inculpat A. a condus pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, ci analizează doar dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1021/P din data de 20 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.