Requalification of bribery charges to abuse of office barred by prohibition against expanding scope of trial beyond indictment

Deliberând asupra apelurilor de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 150/PI din 24.06.2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a dispus, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 297 C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., referitor la dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului (cu excluderea actului material din anul 2013, privind pe inculpatul B.).

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a stabilit termen de supraveghere de 4 (patru) ani pe seama inculpatului.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul s-a dispus respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

a) - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta;

b) - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) - să comunice schimbarea locului de muncă;

e) - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93. alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul dintre programele de reintegrarea socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul s-a stabilit să presteze un număr de 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, la una dintre următoarele două instituţii: Consiliul Local Timişoara sau S.C. DD. S.A. Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 404 alin. (2) C. proc. pen. şi ale art. 57 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i s-au interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., pe durata prevăzută de acest articol, i s-au interzis aceluiaşi inculpat exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A., reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu executat din 20.01.2015 până la data de 11.05.2015.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatului A., a celor patru jante de culoare gri, cu însemnul distinctiv al mărcii, sechestrate şi sigilate cu sigiliul "MINISTERUL PUBLIC D.N.A. 408", care însoţesc dosarul cauzei, dobândite ca urmare a săvârşirii infracţiunii.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor:

- C.;

- D.;

- E. şi

- B.;

pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 15.000 RON, cheltuieli judiciare către stat şi, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Timişoara, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- luare de mită prev. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (subiect pasiv C.- fapta de la pct. 1);

- luare de mită prev. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (subiect pasiv D. - fapta de la pct. 2);

- luare de mită prev. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (fapta de la pct. 3 - E.);

- luare de mită prev. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (fapta de la pct. 4 - B.); toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice în cursul cercetării judecătoreşti în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 297 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., referitor la dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului (cu excluderea actului material din anul 2013, privind pe inculpatul B.).

C.- pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de 290 alin. (1) C. pen. rap. art. 6 din Legea nr. 78/2000;

D. - pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de 290 alin. (1) C. pen. rap. art. 6 din Legea nr. 78/2000;

E. - pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de 290 alin. (1) C. pen. rap. art. 6 din Legea nr. 78/2000;

B. - pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de 290 alin. (1) C. pen. rap. art. 6 din Legea nr. 78/2000;

În fapt, prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că, în cursul anului 2012, comisarul şef de poliţie A. a fost numit ca şef al Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Timiş, cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş. De la numirea comisarului şef de poliţie A. în funcţia de conducere, acesta a promovat un sistem bazat îndeosebi pe satisfacerea intereselor sale sau ale membrilor familiei sale, în totală contradicţie cu normele legale care guvernează activitatea Poliţiei Române.

În acest sens, subordonaţii au fost atenţionaţi că nu vor putea promova sau nu vor fi avansaţi fără acordul său, iar pentru atragerea bunăvoinţei acestuia angajaţii "cotizează" cu sume de bani sau diferite bunuri pe care le-a pretins şi le-a primit în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, subordonaţii fiind trimişi să primească diferitele foloase care sunt oferite inculpatului de către cei care au comis abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi în favoarea cărora inculpatul a intervenit la agenţii constatatori.

În acest timp, profitând de poziţia conferită de funcţia pe care o deţinea, inculpatul şi-a creat un anturaj format din oameni de afaceri (administratori sau directori ai unor societăţi comerciale locale, investitori etc.), funcţionari publici (poliţişti, funcţionari din autorităţi publice locale sau centrale), politicieni (consilieri sau persoane din aparatul acestora), sportivi şi jurnalişti, legăturile stabilite fiind profitabile pentru părţile implicate. Practic, s-a arătat în rechizitoriu, inculpatul a dispus după bunul plac de activitatea Serviciului Rutier, influenţând modul de desfăşurare a activităţii personalului din subordine.

Colaboratorul autorizat F. a întocmit procese-verbale cu privire la conţinutul convorbirilor ambientale purtate de el cu inculpaţii din prezentul dosar şi a dat declaraţii în calitate de martor. La dosar se află şi procesele-verbale de redare conversaţiilor ambientale înregistrate de către colaboratorul autorizat, precum şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice.

Din administrarea acestor mijloace de probă, în esenţă, prin rechizitoriu, s-a reţinut că:

1. DARE DE MITĂ - C.

În luna martie 2014, şeful serviciului, comisarul şef A. a pretins şi primit de la subcomisarul C., pentru a propune avansarea acestuia în grad profesional înainte de termen, un set de (4 bucăţi) jante Clasa E şi un set de anvelope, pentru autoturismul personal, aceste bunuri fiind achiziţionate împreună cu D. de la martorul G.

Pe data de 25 martie 2014, de ziua Poliţiei Române, subcomisarul C. a fost avansat la gradul de comisar şef de poliţie, conform celor promise de comisarul şef A.

Martorul colaborator cu identitate reală F. s-a deplasat personal cu autoturismul şefului de serviciu la vulcanizare unde s-au schimbat roţile.

Organul de urmărire penală a reţinut că, fapta lui A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de luare de mită prev. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, iar fapta inculpatului C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

2. DARE DE MITĂ - D.

În luna martie 2014, şeful serviciului, comisarul şef A. a pretins şi primit de la subcomisarul D., pentru a propune avansarea în grad profesional a acestuia înainte de termen, un set de (4 bucăţi) jante Clasa E şi un set de anvelope, pentru autoturismul personal, aceste bunuri fiind achiziţionate împreună cu C. de la martorul G. Pe data de 25 martie 2014, de ziua Poliţiei Române, subcomisarul D. a fost avansat la gradul de comisar şef de poliţie, conform celor promise de comisarul şef A.

Fapta lui A. s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de luare de mită prev. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

S-a arătat că, deşi rezoluţia infracţională a lui A., de a avansa pe cei doi ofiţeri în grad profesional este unică, subiectul pasiv al infracţiunii de luare de mită este diferit (respectiv doi mituitori), astfel că nu pot fi reţinute prev. art. 35 C. pen. privind unitatea infracţiunii, urmând ca pentru A. să se reţină comiterea a două infracţiuni de luare de mită.

Astfel, cât priveşte remiterea de către cei doi ofiţeri de poliţie a accesoriilor auto (cauciucuri, jante), din procesul-verbal întocmit la data de 22 septembrie 2014 de către martorul colaborator şi din procesul-verbal de redare a convorbirilor în mediu ambiental din data de 25 noiembrie 2014, s-a considerat că rezultă faptul că inculpatul A. este interesat să obţină de la "H." (G.) facturi fiscale pentru cauciucurile primite de la subordonaţi.

3. DARE DE MITĂ - E.

Organele de urmărire penală au mai reţinut că, agentul şef E. a remis comisarului şef de poliţie A., pentru a fi adus de la Poliţia Deta la Compartimentul Accidente Grave din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere (iniţial a fost detaşat, iar din luna aprilie 2014 a fost numit pe funcţie după ce s-au creat funcţii noi la nivel de IPJ Timiş), un set de anvelope, 4 bucăţi I. sau J., pentru autoturismul marca (...) aparţinând soţiei comisarului şef A., faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, s-a arătat că, în cadrul mai multor discuţii înregistrate în mediu ambiental, A. recunoaşte că a primit pentru autoturismul soţiei cauciucuri de iarnă şi că au fost achiziţionate de E. El face precizarea, întrebat fiind de către F., între jantele şi cauciucurile primite de el de la C. şi D., şi despre anvelopele primite tot de el de la E. dar pentru autoturismul soţiei sale. Mai rezultă clar, a reţinut procurorul, şi faptul că, pentru a fi ascunsă provenienţa bunurilor şi a crea o aparenţă de legalitate, A. este interesat să îl determine pe G. să-i facă factură pe numele său.

Din declaraţia martorului G., potrivit rechizitoriului, rezultă că, în cursul anului 2013, a venit la el inculpatul E. - poliţist la rutieră, care a achiziţionat şi plătit contravaloarea unui set de patru anvelope, solicitând întocmirea unei facturi.

Martorul a specificat că valoarea anvelopelor a fost în jur de 3000 RON, pentru care a întocmit factură şi chitanţă. Ulterior, la sediul S.C. K. S.R.L. a fost adus un autoturism marca (...), de culoare neagră, aparţinând soţiei inculpatului A., iar acesta a facilitat mutarea poliţistului la serviciul rutier.

4. DARE DE MITĂ - B.

Tot prin rechizitoriu s-a arătat că, la finele anului 2013, comisarul şef de poliţie A. a pretins şi primit un TV LCD de la subofiţerul de poliţie B., ca urmare a faptului că nu a aplicat acestuia vreo sancţiune pentru abaterile constatate în activitatea acestuia (urmare efectuării unui control), faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Chiar dacă B., audiat fiind, nu recunoaşte faptele şi împrejurările în care s-au produs, s-a reţinut prin actul de sesizare, că, în data de 23.10.2014, a fost înregistrată o discuţie în mediu ambiental dintre colaboratorul cu identitate reală F. şi B., din care rezultă că acesta i-a remis comisarului şef de poliţie A. un televizor plat, iar în cadrul discuţiei B. spune că nu mai ştie cât a costat, în jur de "trei - patru milioane".

Coroborat cu declaraţia martorului F., potrivit acuzării, rezultă că a remis televizorul deoarece s-a constatat că a înregistrat cu aparatul radar mai mulţi contravenienţi pentru care nu a dispus sancţionarea pe linie de poliţie rutieră, fiind introdus în consiliul de disciplină, iar în loc de o sancţiune mai gravă, i s-a aplicat doar o mustrare, datorită intervenţiei comisarului şef de poliţie A.

În ceea ce-l priveşte pe A., organele de urmărire penală au considerat că acesta a instituit şi susţinut un sistem de promovare a angajaţilor bazat pe remiterea de bunuri şi servicii. A dat de înţeles subordonaţilor că, pentru a fi aduşi în cadrul serviciului trebuie să se plieze în permanenţă pe solicitările sale de a nu sancţiona diverse persoane din cercul său relaţional. În ce priveşte promovarea înainte de termen a ofiţerilor C. şi D., a rezultat din convorbirile înregistrate în mediu ambiental că poliţiştii, prin activitatea desfăşurată, nu au meritat să fie propuşi şi susţinuţi pentru a fi înaintaţi la gradul profesional următor înainte de împlinirea stagiului. Astfel, cei doi ofiţeri au fost avansaţi în gradul profesional următor în data de 25.03.2014 prin Ordinul viceprim-ministrului pentru securitate naţională şi ministru al afacerilor interne cu nr. II/2613 din 21.03.2014, înaintea îndeplinirii stagiului minim. Această avansare în grad profesional se face, teoretic, pentru "merite excepţionale în activitatea profesională". La baza acestor două avansări stau notele de fundamentare, caracterizările şi fişele de evaluare întocmite sau cel puţin asumate prin semnare, de către inculpatul A. În aceste documente se fac doar descrieri formale şi de personalitate pentru cei doi ofiţeri iar în notele de fundamentare nu sunt evidenţiate lucrări de excepţie, ci doar un fel de analiză a unor activităţi, mai mult cu caracter administrativ, desfăşurate de cei doi ofiţeri, conform obligaţiilor prevăzute în fişa postului. De altfel, funcţiile ocupate de cei doi în cadrul I.P.J. Timiş - Serviciul Rutier nici nu sunt de natură a permite efectuarea unor lucrări de specialitate "excepţionale". Oricum, în nici una dintre note, caracterizări sau evaluări, a arătat procurorul, nu se regăseşte evocarea vreunei lucrări de excepţie. Notele de fundamentare şi caracterizările sunt asumate şi de către L., s-a mai arătat în rechizitoriu.

În drept, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut, prin rechizitoriu, că:

1. În luna martie 2014, şeful serviciului, comisar şef A. a pretins şi primit de la subcomisarul C., pentru a propune avansarea acestuia în grad profesional înainte de termen, un set de (4 bucăţi) jante Clasa E şi un set de anvelope, pentru autoturismul personal, în valoare de 2000 euro, aceste bunuri fiind achiziţionate împreună cu D. de la G. Pe data de 25 martie 2014, de ziua Poliţiei Române, subcomisarul C. a fost avansat la gradul de comisar şef de poliţie, conform celor promise de comisarul şef A.

S-a reţinut că, fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de luare de mită prev. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

2. În luna martie 2014, şeful serviciului, comisar şef A. a pretins şi primit de la subcomisarul D., pentru a propune avansarea în grad profesional a acestuia înainte de termen, un set de (4 bucăţi) jante Clasa E şi un set de anvelope, pentru autoturismul personal, în valoare de 2000 euro, aceste bunuri fiind achiziţionate împreună cu C. de la martorul G. Pe data de 25 martie 2014, de ziua Poliţiei Române, subcomisarul D. a fost avansat la gradul de comisar şef de poliţie, conform celor promise de comisarul şef A.

S-a reţinut că, fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de luare de mită prev. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Deşi rezoluţia infracţională a lui A. de a avansa pe cei doi ofiţeri în grad profesional este unică, prin rechizitoriu s-a arătat că subiectul pasiv al infracţiunii de luare de mită este diferit (respectiv doi mituitori), astfel că nu pot fi reţinute prev. art. 35 C. pen. privind unitatea infracţiunii, urmând ca pentru A. să se reţină comiterea a două infracţiuni de luare de mită.

3. Totodată, s-a reţinut că agentul şef E. a remis comisarului şef de poliţie A. pentru a fi adus de la secţia 3 Poliţie Timişoara la Compartimentul Accidente Grave din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere - iniţial a fost detaşat, iar din luna aprilie 2014 a fost numit pe funcţie după ce s-au creat funcţii noi la nivel de IPJ Timiş -, un set de anvelope (4 bucăţi) la preţul de aproximativ 2000 RON bucata (I. sau J.), în total 8.000 RON, pentru autoturismul marca (...), aparţinând soţiei comisarului şef A.

S-a reţinut că, fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de luare de mită prev. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

4. De asemenea, s-a arătat că, la finele anului 2013, comisarul şef de poliţie A. a pretins şi primit un TV LCD de la subofiţerul de poliţie B., ca urmare a faptului că nu a aplicat acestuia vreo sancţiune pentru abaterile constatate în activitatea acestuia (urmare efectuării unui control).

S-a reţinut că, fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de luare de mită prev. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Faptele au fost reţinute în concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei, s-a mai reţinut că, fapta inculpatului C., care în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Timiş, în luna martie 2014, a remis şeful serviciului comisar şef A., pentru ca acesta să propună avansarea sa înainte de termen, un set de (4 bucăţi) jante Clasa E şi un set de anvelope, pentru autoturismul personal, în valoare de 2000 euro, pe care le-a achitat împreună cu coinculpatul D., fiecare câte 1000 euro, iar pe data de 25 martie 2014, de ziua Poliţiei Române, subcomisarul C. a fost avansat la gradul de comisar şef de poliţie, conform celor promise de comisarul şef A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Totodată, prin actul de sesizare a instanţei, s-a mai reţinut că, fapta inculpatului D., ce în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Timiş, în luna martie 2014, a remis şeful serviciului comisar şef A., pentru ca acesta să propună avansarea sa înainte de termen, un set de (4 bucăţi) jante Clasa E şi un set de anvelope, pentru autoturismul personal, în valoare de 2000 euro, pe care le-a achitat împreună cu coinculpatul C., fiecare câte 1000 euro, iar pe data de 25 martie 2014, de ziua Poliţiei Române, subcomisarul D. a fost avansat la gradul de comisar şef de poliţie, conform celor promise de comisarul şef A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin rechizitoriu, s-a mai reţinut că, fapta inculpatului E., care în calitate de agent de poliţie în cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Timiş, la începutul anului 2014, a remis comisarului şef A., pentru a fi adus de la secţia 3 Poliţie Timişoara la Compartimentul Accidente Grave din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere, iniţial a fost detaşat, iar din luna aprilie 2014 a fost numit pe funcţie după ce s-au creat funcţii noi la nivel de IPJ Timiş), un set de anvelope (4 bucăţi) la preţul de aproximativ 2.000 RON bucata (I. sau J.) pentru autoturismul marca (...), aparţinând soţiei comisarului şef A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de 290 alin. (1) C. pen. rap. art. 6 din Legea 78/2000.

De asemenea, prin actul de sesizare a instanţei, s-a mai reţinut că, fapta inculpatului B., care în calitate de agent de poliţie în cadrul Serviciului Rutier al I.P.J. Timiş, a remis comisarului şef A., şef al Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J Timiş, un televizor cu ecran plat în valoare de 300 RON, iar în schimbul remiterii acestui bun, comisarul şef A. nu l-a sancţionat pe agentul şef B., în urma constatării de către primul a unor deficienţe în activitatea profesională a celui de-al doilea şi nu a luat măsurile legale care se impuneau (sancţiunea disciplinară), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de 290 alin. (1) C. pen. rap. art. 6 din Legea 78/2000.

Prima instanţă, înainte de a trece la analiza stării de fapt şi la temeinicia acuzaţilor din rechizitoriu, s-a pronunţat mai întâi cu privire la nulitatea absolută a probelor constând în interceptări telefonice, supraveghere video, audio sau fotografiere, localizare sau urmărire prin mijloace tehnice ale căror transcrieri sau redări în formă scrisă au fost folosite în cauză şi care ar fi fost obţinute prin intermediul unui organ necompetent material, invocată de inculpaţi, în concluziile pe fond, prin raportare la dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale.

Sub acest aspect, s-a menţionat că aceleaşi cereri şi excepţii au fost formulate de inculpaţi în procedura de cameră preliminară, soluţionate în mod definitiv prin încheierea finală de cameră preliminară nr. 783 din data de 25.09.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2018, prin care a fost admisă contestaţia formulată de către D.N.A.-S.T. Timişoara, şi s-a constatat legalitatea actelor de urmărire penală şi legalitatea administrării probelor şi s-a dispus începerea judecăţii.

Prin încheierea de mai sus au fost desfiinţate, în parte, încheierea din 05 iunie 2018 şi în totalitate, încheierea din 14 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 şi, în rejudecare, au fost înlăturate din încheierea din 05 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, dispoziţiile privind, printre altele:

"Constatarea nulităţii convorbirilor telefonice purtate de inculpaţii L., M., N., O., A., C., E., D. şi P. autorizate în Dosarul nr. x/2015 (la care se află conexate Dosarele nr. x/2014 şi y/2013).

Excluderea din materialul probator administrat în cauză a proceselor-verbale de redare a convorbirilor mai sus menţionate a căror nulitate a fost constatată.

Refacerea actului de sesizare al instanţei în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii L., M., N., O., A., C., E., D. şi P. prin înlăturarea menţiunilor referitoare la conţinutul probelor excluse, respectiv a proceselor-verbale menţionate.

Refacerea actului de sesizare al instanţei prin înlăturarea menţiunilor referitoare la conţinutul probelor excluse, obţinute de colaboratorul cu identitate reală Q. în afara perioadei legale de autorizare cuprinsă între 23.06.2015 - 21.08.2015."

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii din 05 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 iar, în baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus începerea judecăţii.

Chiar dacă prin încheierea de cameră preliminară pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au analizat actele procedurale şi procesuale care au dus la obţinerea probelor sub aspectul nulităţii relative şi nu sub aspectul celei absolute, cum s-a invocat în concluziile pe fond, prima instanţă de fond a menţionat că, totuşi aceasta, la pag. 166 - 171 din încheiere a arătat că în materie de competenţă toate dispoziţiile legale au fost respectate şi, prin urmare, nu poate interveni sub acest aspect vreo sancţiune procedurală.

S-a considerat că, încheierea de mai sus, a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, definitivă, nu poate fi ignorată în cursul judecăţii de prima instanţă, întrucât problema invocată a fost tranşată de o instanţă superioară cu autoritate de lucru judecat (chiar dacă în procedura de cameră preliminară), astfel că susţinerile inculpaţilor apar ca evident nefondate, întrucât nu a intervenit niciun element nou între timp, care ar fi putut schimba datele problemei în discuţie.

Astfel, s-a reţinut că măsurile de supraveghere tehnică au fost administrate cu respectarea dispoziţiilor în vigoare la data efectuării lor, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice a fost autorizată de un magistrat independent, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul instanţei competente, în urma unui control a priori a necesităţii şi proporţionalităţii ingerinţei cu scopul legitim urmărit, rezultatele supravegherii tehnice au fost selectate şi redate în scris de organele de urmărire penală, iar inculpaţii au avut posibilitatea luării la cunoştinţă şi contestării autenticităţii şi a conţinutului acestora, prin urmare, s-a apreciat că nu se poate reţine o nulitate absolută a actului procesual doar pentru că organele specializate ale statului (S.R.I) au pus la dispoziţie acele resurse tehnice necesare realizării acestui procedeu probatoriu.

Din ansamblul materialului probator, prima instanţă a constatat că, în prezenta speţă, supravegherea tehnică a fost autorizată şi efectuată în baza art. 139 şi urm. din C. proc. pen., încheierile şi mandatele de supraveghere au fost emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv art. 142 alin. (1) C. proc. pen., care se bucurau, la acea vreme, de legalitate şi de prezumţia de constituţionalitate, astfel că s-a considerat că nu există temeiuri pentru excluderea proceselor-verbale de redare a acestora, câtă vreme nu se invocă vreun motiv de nelegalitate.

Selectarea convorbirilor telefonice interceptate, aflate pe suporţii optici, s-a reţinut că a fost realizată de procuror care a procedat la transcrierea acelor convorbiri apreciate ca relevante în speţă, probele fiind obţinute legal şi putând fi folosite în cauză, cu argumentul că actele prin care aceste probe au fost administrate au fost efectuate personal de către procuror. S-a precizat că a avut loc doar o punere la dispoziţie a infrastructurii Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, printr-o activitate pur tehnică de punere la dispoziţie a infrastructurii tehnice, astfel că nu s-a identificat o încălcare a vreunei dispoziţii legale care să determine vreo nulitate absolută în administrarea probei.

S-a notat că, data punerii în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică în cauză norma procedurală existentă - art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. - prevedea că supravegherea tehnică poate fi executată de procuror, de poliţişti sau de "alte organe specializate ale statului". Potrivit principiului "tempus regit actum", s-a considerat că procedeul probatoriu folosit a respectat normele procedurale în vigoare, la data respectivă nefiind pronunţată Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, care nu poate retroactiva.

În privinţa înregistrării convorbirilor în mediu ambiental, s-a evidenţiat că, potrivit ordonanţelor procurorului, organele judiciare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Generală Anticorupţie au pus în executare mandatele de supraveghere tehnică eliberate în mod legal de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Rezultatele înregistrărilor au fost ascultate şi consemnate în procese-verbale de către organele poliţiei judiciare din cadrul D.N.A şi D.G.A., astfel că s-a apreciat că înlăturarea acestor mijloace de probă nu se poate realiza nici din perspectiva efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/04.05.2017, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (determinat de faptul că nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală).

Prima instanţă a menţionat că efectele acestei decizii prin care s-a lărgit sfera nulităţilor absolute, prin includerea ipotezei nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, se aplică cauzelor aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, în sensul că fiind vorba de o nulitate absolută poate fi invocată oricând în cursul procesului penal, însă nu poate crea o extindere în timp mai mare decât a unei norme modificatoare/abrogatoare, astfel că, nu poate conduce la nulitatea actelor procedurale întocmite legal sub imperiul legii până la publicarea deciziei instanţei de contencios constituţional, întrucât s-ar încălca principiul statuat de art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi coerenţa normelor procedurale apreciate din perspectiva principiului legalităţii încă din etapa camerei preliminare.

S-a mai arătat că nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2019 nu a modificat sau interpretat în mod diferit regimul nulităţilor, astfel că şi sub acest aspect se aplică în continuare regimul prevăzut de C. proc. pen. privind nulităţile, întrucât prin această decizie, se constată că anumite instituţii au încheiat în mod nelegal un protocol.

Ca o consecinţă însă a deciziei de mai sus, instanţa a precizat că va privi interceptările de convorbiri telefonice în întreg contextul probator şi în coroborare cu celelalte mijloace de probă şi, în niciun caz, ca mijloace de probă unice şi absolute, cu atât mai mult cu cât acestea, privite singular, nu dovedesc nicio încălcare a legii penale din partea inculpaţilor.

Prin urmare, raportat la cele de mai sus, prima instanţă a respins, ca nefondată, excepţia nulităţii absolute a probelor constând în interceptări telefonice, supraveghere video, audio sau fotografiere, localizare sau urmărire prin mijloace tehnice ale căror transcrieri sau redări în formă scrisă folosite în cauză şi care au fost obţinute prin intermediul unui organ necompetent material, invocată de inculpaţi, prin raportare la dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale.

Referitor la starea de fapt reţinută prin rechizitoriu, instanţa a înlăturat, mai întâi, ca simplă afirmaţie fără niciun suport probator reţinerile procurorului din partea introductivă, respectiv că "subordonaţii (inculpatului A., subl. noastră) au fost atenţionaţi că nu vor putea promova sau nu vor fi avansaţi fără acordul său, iar pentru atragerea bunăvoinţei acestuia angajaţii "cotizează" cu sume de bani sau diferite bunuri pe care le pretinde şi le primeşte în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, subordonaţii sunt trimişi să primească diferitele foloase care sunt oferite inculpatului de către cei care au comis abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi în favoarea cărora inculpatul a intervenit la agenţii constatatori.

În acest timp, profitând de poziţia conferită de funcţia pe care o deţinea, inculpatul şi-a creat un anturaj format din oameni de afaceri (administratori sau directori ai unor societăţi comerciale locale, investitori etc.), funcţionari publici (poliţişti, funcţionari din autorităţi publice locale sau centrale), politicieni (consilieri sau persoane din aparatul acestora), sportivi şi jurnalişti, legăturile stabilite fiind profitabile pentru părţile implicate. Practic, inculpatul a dispus după bunul plac de activitatea Serviciului Rutier, influenţând modul de desfăşurare a activităţii personalului din subordine."

Prima instanţă a arătat că aceste afirmaţii nu sunt susţinute nici măcar de minime indicii şi cu atât mai puţin cu mijloace de probă, instanţa constatând, de altfel, că procurorul nici nu a arătat în rechizitoriul de unde a tras aceste concluzii cu caracter general, de care inculpatul A. nici măcar nu a fost acuzat.

Prima instanţă a mai arătat că se impune a se corecta şi o altă confuzie.

Astfel, deşi în rechizitoriu inculpatul A. este acuzat la punctele 1 şi 2, că, în luna martie 2014, a pretins şi primit de la inculpaţii C. şi D., pentru a propune avansarea acestora în grad profesional înainte de termen, un set de 4 bucăţi jante Clasa E şi un set de anvelope, pentru autoturismul personal, în valoare de 2000 euro, aceste bunuri fiind achiziţionate de la martorul G., în realitate, nu s-au dat acestuia de cei doi inculpaţi C. şi D., decât un set de 4 bucăţi jante Clasa E, în valoare de 800 euro, nu şi un set de anvelope.

Sub acest aspect, s-a arătat că, în toate declaraţiile date în faza de judecată, martorul denunţător şi colaborator F. povesteşte de 4 jante, ca şi martorul G., sens în care au fost menţionate şi declaraţiile celorlalţi inculpaţi şi ale martorilor, nu în ultimul rând facturile de la filele x din volumul 1 dosar urmărire penală.

După corecţiile de mai sus, instanţa a reţinut starea de fapt care rezultă din probatoriul pe care l-a analizat, astfel:

În legătură cu prima faptă reţinută în sarcina celor trei inculpaţi, A., C. şi D. (de la punctele 1 şi 2 din rechizitoriu), instanţa fondului a apreciat că nu este confirmată de probele din dosar, existând o serie de contradicţii mai mult decât evidente.

A fost arătat că, potrivit rechizitoriului, inculpaţii C. şi D. i-ar fi dat mită inculpatului A. un set de (4 bucăţi) jante Clasa E şi un set de anvelope pentru autoturismul personal în valoare de 2000 euro, pe care le-au achitat fiecare câte 1000 euro.

Singurele mijloace de probă referitor la aceste acuzaţii, a reţinut prima instanţă, ar fi declaraţiile martorului colaborator cu identitate reală F., care se află în contradicţie nu numai între ele, dar şi cu celelalte declaraţii, ale celorlalţi inculpaţi/martori audiaţi în prezentul dosar.

În plus, a subliniat instanţa, contrar celor susţinute de procuror, interceptările de convorbiri telefonice şi din ambiental nu susţin nici pe departe, oricât s-ar urmări răstălmăcirea lor, faptul că cele 4 jante au fost date inculpatului A. de ceilalţi doi inculpaţi pentru ca acesta din urmă să-i avanseze în grad.

Prima precizare, aşa cum s-a arătat mai sus, a fost aceea că inculpaţii C. şi D. nu i-au oferit niciodată inculpatului A. cauciucuri, iar valoarea celor patru jante oferite este de 800 Euro, şi nu de 3000 euro, 2000 euro, 1500 euro, 1000 euro sau alte sume menţionate, în mod eronat, în rechizitoriu, în denunţ şi în declaraţiile martorului denunţător F.

S-a reţinut că, inculpatul A., în declaraţia din de 13.05.2019, dată în faţa instanţei de judecată, a declarat după cum urmează: "în realitate, nu am primit şi cauciucuri pentru jantele acestea, cum am fost acuzat şi vreau să arăt că chiar structura DNA printr-un înscris, în data de 27.01.2018, aflat la dosarul cauzei, îmi aducea la cunoştinţă că îmi restituie cauciucurile care au fost montate pe aceste jante, întrucât ele nu fac obiectul cauzei."

A fost evidenţiată şi declaraţia martorului G., dată în faza de urmărire penală, când acesta a precizat: "le-am comunicat celor doi (F. şi A.) că jantele în discuţie costă din câte reţin 750 - 800 euro, bani care eu trebuie să-i dau clientului ce le adusese spre vânzare".

Fiind evocată aceeaşi declaraţie, s-a reţinut că, la pag. 67, martorul a precizat: "La câteva zile a sosit la punctul de lucru al societăţii numitul C. - ofiţer de poliţie - care mi-a înmânat suma de 400 euro, spunându-mi că sunt pentru jantele de (...). Nu am avut cu acesta alte discuţii pe tema jantelor."

Acelaşi martor, administrator al vulcanizării, G., care a solicitat pentru jante suma de 800 de euro a precizat că a primit de la cei doi, 400 de euro şi 2200 de RON.

În ceea ce-l priveşte pe denunţătorul colaborator F., prima instanţă a considerat că acesta are o poziţie contradictorie pe parcursul întregului proces, începând chiar cu conţinutul actului de sesizare, denunţul formulat şi înregistrat la DNA în data de 17.09.2014.

Astfel, acesta arată că, în perioada lunii martie 2014, şeful serviciului le-a adus la cunoştinţă subcomisarilor C. şi D. că poate să-i avanseze de Ziua Poliţiei Române, înainte de termen, cerându-le în schimb să-i cumpere din banii lor un set de (4 bucăţi) jante şi un set de anvelope pentru autoturismul personal. Cei 2 au cumpărat tot de la aceeaşi firmă mai sus menţionată cele solicitate, plătind suma de aproximativ 3000 euro, martorul precizând că el personal a fost cu autoturismul şefului de serviciu la vulcanizare unde s-au schimbat roţile.

Totodată, prima instanţă a reţinut că, în declaraţia dată la DNA, în 18 ianuarie 2015, denunţătorul a afirmat: "concret, C. şi D. au plătit 4 cauciucuri şi 4 jante, care au fost montate pe autoturismul lui A., marca (...), cu număr de înmatriculare x."

Ulterior, în declaraţia din 25.01.2018, acelaşi martor a precizat că, după ce s-au făcut avansările, a fost informat de C. şi D. că o să ia jante şi cauciucuri deoarece A. le reproşa că i-a avansat şi ei nu l-au recompensat cu nimic, în conţinutul aceleaşi declaraţii, la pag 80, martorul precizând că a aflat de la C. şi D. că jantele şi anvelopele sunt pentru A., dar "nu-mi aduc aminte data exactă a discuţiei (...) ştiu că erau cauciucuri noi şi jante noi".

Pe de altă parte, a arătat prima instanţă, în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, în data de 20 februarie 2019, a arătat că:

"după ziua Poliţiei, respectiv 25.03.2015, am avut prima discuţie cu inculpatul A. referitoare la jantele cu privire la care se reţine că ele au fost date de C. şi D. A. mi-a spus că se aştepta ca, după avansare, respectiv în perioada martie - aprilie, C. şi D. să vină să-i aducă jantele. Precizez că aceste jante au fost date până în toamna acestui an".

Instanţa de fond a apreciat că această declaraţie vine în contradicţie cu declaraţia din l3.09.2019, prin care colaboratorul F. a afirmat că inculpaţii C. şi D. au plătit lui H., 4 jante care au costat între 500 - 1500 euro.

În aceeaşi declaraţie, a observat instanţa, denunţătorul colaborator F. a relatat că ştie de ziua de naştere a inculpatului A., care este în martie, la început, iar jantele că au fost plătite cu o lună-două înainte, undeva prin ianuarie - februarie 2014.

Acelaşi denunţător colaborator F., a afirmat în declaraţia care se regăseşte la fila x, volumul 2 din dosarul instanţei de judecată, că:

"am fost de faţă în biroul inculpatului A., când acesta le-a spus să rezolve problema cu jantele şi cauciucurile, pentru ca eu să merg să le montez. Această discuţie a avut loc în aprilie - mai - iunie 2015. Anul mi-l amintesc cu siguranţă". Acest detaliu, a arătat instanţa, privind anul în care denunţătorul a susţinut că a avut loc discuţia, a fost considerat extrem de relevant, deoarece avansarea pentru care se presupune că s-au acordat jantele a avut loc în luna martie a anului 2014.

O altă contradicţie, reţinută de prima instanţă, apare între declaraţia colaboratorului F. - potrivit căruia jantele şi anvelopele aveau o valoare de 2000 euro şi erau noi -, şi declaraţia martorului G. din data de 15 noiembrie - în care acesta arată că jantele aveau un grad de uzură şi au fost aduse de un alt client, fiind recondiţionate.

Prima instanţă a mai arătat că, potrivit declaraţiei denunţătorului F. (pag. 88, verso): inculpaţii C. şi D. mi-au spus că jantele şi cauciucurile sunt la martorul G., că eu trebuie să mă deplasez cu maşina lui A. pentru a fi montate.

Însă, la întrebarea procurorului, F. a răspuns: când am fost cu inculpatul A. la martorul G., A. a văzut jantele şi cauciucurile şi, ulterior, am fost abordaţi de C. şi D. care mi-au spus că jantele şi cauciucurile sunt achitate.

Prin sentinţă, s-a arătat că, această declaraţi intră în contradicţie vădită cu declaraţia martorului G., din data de 19 ianuarie 2015, în care acesta declară:

"(...) din câte reţin, în lunile martie - aprilie 2014, discutând cu F. de la Poliţia Rutieră, acesta m-a întrebat dacă am de vânzare un set de jante pentru un autoturism deţinut de şeful său A. M-am interesat aprox. 2 - 3 săptămâni, iar, la un moment dat, un client, al cărui nume nu mi-l mai amintesc, a adus un set de jante cu un grad mic de uzură pentru a le vinde. Ştiind că fusesem rugat de F. să identific un set de jante, am luat legătura telefonic cu acesta şi i-am comunicat că am un client care are de vânzare un set de jante ce corespund caracteristicilor de (...). Ulterior, a venit F. cu A. la punctul meu de lucru, au văzut jantele, A. spunând că-i plac şi că este de acord cu modelul. Le-am comunicat celor 2 că jantele costă aprox. 750 - 800 euro, bani pe care trebuie să-i dau clientului care le adusese spre vânzare. M-am înţeles că o să trimită maşina pentru a le monta pe autoturismul personal al lui A. Din discuţiile purtate cu F. acesta mi-a dat de înţeles că jantele pentru vor fi achitate de colegi de la Poliţia rutieră, pe care-i cunosc şi eu, fără să-mi spună numele acestora. La câteva zile a sosit la punctul de lucru al societăţii, C., ofiţer de poliţie, care mi-a înmânat suma de 400 euro pentru jantele de (...), neavând alte discuţii pe tema jantelor."

Deopotrivă, prima instanţă a făcut referire la declaraţia F., care, întrebat referitor la cauciucurile care s-au montat pe jante, dacă ştie ale cui erau, a răspuns: eu nu ştiu nimic de cauciucuri, am mers să montez doar jantele.

Prima instanţă a constatat că nici în ceea ce priveşte modalitatea de alegere a jantelor, martorul denunţător F. nu a fost coerent în declaraţiile sale, fiecare declaraţie venind cu o variantă diversă.

Mai mult, s-a reţinut că discrepanţele dintre declaraţiile date de denunţătorul F. sunt confirmate şi prin declaraţia martorului G. care, în declaraţia din 15 noiembrie 2019, dată în faţa instanţei de judecată (aflată la vol. 2 instanţă, pag. 193), a relatat: F. mi-a spus că jantele sunt un cadou de la inculpaţi. Eu am relatat ceea ce martorul F. mi-a spus, dar nu a venit inculpatul A. să le solicite. Menţin declaraţia pe care am dat-o la momentul respectiv şi cadourile, cum am arătat, au fost date cum mi-a spus martorul F., fiindcă eu nu am cum să ştiu asta că au fost date jantele cu ocazia avansării în grad şi pentru mutarea la serviciul rutier de la C., D. şi respectiv E.

Acelaşi martor denunţător F., a constatat instanţa, prezintă o altă poziţie privind momentul la care s-au acordat jantele în discuţie, arătând în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată că: după ziua Poliţiei, respectiv, 25.03.2015, am avut prima discuţie cu inculpatul A. referitoare la jantele cu privire la care se reţine ca ele au fost date de C. şi D. A. mi-a spus că se aştepta ca după avansare, respectiv în perioada martie - aprilie, C. şi D. să vină să-i aducă jantele. Precizez ca aceste jante au fost date până în toamna acestui an.

După mai multe variante prezentate mereu în altă ordine şi cu alte elemente temporale, în declaraţia dată în faţa instanţei în data de 13.09.2019, F. a revenit, din nou, asupra poziţiilor anterioare, şi a arătat că: eu îmi amintesc că după ziua Poliţiei, acesta (inculpatul A.) mi-a spus că C. şi D. nu mişcă nimica, nu am simţit nimic de la ei, din partea lor şi am tras concluzia că dorea ceva de la ei pentru avansare.

Tot colaboratorul F. a precizat că:

"Nu s-a dus inculpatul A. să le ceară ceva la inculpaţii C. şi D. Eu ştiu că jantele s-au cumpărat achitate de C. şi D., dar cred că le-a sugerat inculpatul A.".

Toate contradicţiile mai sus expuse, precum şi utilizarea de către denunţătorul colaborator a unor expresii de genul cred că, am tras concluzia că, au fost apreciate de prima instanţă ca ducând cel puţin la o îndoială rezonabilă cu privire la sinceritatea şi veridicitatea faptelor sesizate de către acesta.

În acest context, au fost analizate celelalte probe, respectiv declaraţiile inculpaţilor şi a martorilor audiaţi în cauză, coroborat cu înscrisurile, în condiţiile în care interceptările din dosar nu conţin aspecte relevante referitoare la fapte.

În acest sens, a reţinut prima instanţă, martorii R., S., G., inculpatul A., inculpatul D. şi inculpatul C., susţin că cele 4 jante au fost oferite cu titlu de cadou cu ocazia zilei de naştere a inculpatului A.

Martorul R., în declaraţia acestuia, dată în faţa instanţei de judecată, în data de 11 octombrie 2019, a declarat după cum urmează:

"eu am auzit despre acuzaţiile din dosar şi, aşa cum am arătat şi anterior, când am fost audiat, eu nu ştiu despre o dare sau luare de mită, însă în calitate de fost poliţist şi coleg cu părţile din dosar, aceştia mai veneau la mine la hotel, la restaurant, şi am auzit la un moment dat că se vorbea de 4 jante pe care unii dintre ei doreau să le facă un cadou inculpatului A. de ziua lui. Dar nu am auzit şi de altceva."

În continuarea aceleaşi declaraţii, pag. 176 verso, martorul a arătat că:

"eu nu ştiu ce valoare aveau acele jante, nu ştiu dacă erau sau nu noi, am auzit doar de la martorul F. că aceste jante sau cauciucuri s-au dat cadou inculpatului A., aşa cum am spus."

Martorul S., în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată în data de 13 decembrie 2019, a declarat cu privire la fapta de corupţie reţinută în sarcina inculpatului C.:

"eu nu am aflat niciodată şi nu mi-a spus nimeni, nici atunci şi nici altădată, că inculpatul A. ar fi primit cumva mită cauciucuri sau jante. Câteva luni după, am auzit din bârfe despre aşa ceva şi C. era supărat că a trebuit să dea aşa ceva pentru ziua de naştere a inculpatului A.

Îmi amintesc că C. era supărat spunându-mi că martorul denunţător F. i-ar fi spus să-i facă inculpatului A. de ziua lui cadou nişte cauciucuri. Era înainte de începutul anchetei penale, când C. mi-a spus că i-a cerut F. cauciucuri pentru inculpatul A., eu nu-mi dau seama dacă era vorba de jante sau cauciucuri, pentru că a trecut mult timp, dar îmi amintesc ca era vorba de un cadou."

Prin sentinţa apelată s-a arătat că inculpatul A. a declarat, încă din faza de urmărire penală (atitudine menţinută pe tot parcursul procesului), că jantele i-au fost oferite cadou de ziua lui, neavând niciodată prefigurarea faptului că aceste bunuri ar fi fost oferite de către inculpaţi pentru a obţine promovarea.

Astfel, a reţinut prima instanţă, în declaraţia dată în faza de urmărire penală, în data de 19 ianuarie 2015, inculpatul A. a arătat că: "(...) iar eu trebuie să primesc cadoul din partea lui, cu prilejul zilei mele de naştere", realitate prezentată şi în faţa instanţei de judecată în data de 03.12.2018: "nu am primit de la inculpaţii C. şi D., jantele despre care se face vorbire în rechizitoriu, ci acestea le-am primit de la F. (...) Am întrebat cât costă în momentul în care le-am vizionat, după recondiţionare, şoferul meu spunându-mi că sunt cadou cu ocazia zilei mele de naştere."

Prima instanţă a constatat că şi martorul G., în declaraţia din 15 noiembrie 2019 dată în faţa instanţei de judecată, a confirmat că jantele au reprezentat un cadou, martorul denunţător fiind cel care s-a ocupat de identificarea jantelor: "eu am relatat ceea ce martorul F. mi-a spus, dar nu a venit inculpatul A. să le solicite. Eu îmi menţin declaraţiile date la momentul respectiv şi cadourile, cum am arătat, au fost date cum mi-a spus martorul F. fiindcă eu nu am de unde să ştiu asta (...)"

Aceeaşi realitate, a considerat instanţa, este confirmată şi de inculpatul C., care în declaraţia din data de 03.12.2018, a declarat după cum urmează:

"(...) am fost abordat de către şoferul inculpatului A., martorul F., care m-a întrebat dacă sunt de acord să-i fac un cadou inculpatului A. de ziua lui de naştere (...) Nu mi-a spus nici inculpatul A. şi nici martorul F. că aceste jante ar reprezenta contravaloarea avansării mele înainte de termen."

Inculpatul D., în declaraţia din 13.05.2019 (vol, 2 pag. 136 faţă - verso, dosar instanţă), a declarat: "în realitate, eu nu am plătit nici o sumă de bani, şi în niciun caz 400 euro, atâţia bani mi s-au cerut de G. la înţelegere cu F., spunându-mi pentru cadou la şefu, spunându-mi aşa este bine, însă mie inculpatul A. nu mi-a cerut niciodată aşa ceva şi ne cunoaştem poate mai bine de 15 ani."

Totodată, prima instanţă a reţinut că, deşi se susţine prin rechizitoriu (pag. 148) că, prin activitatea desfăşurată, inculpaţii C. şi D. nu meritau să fie propuşi şi susţinuţi pentru a fi înaintaţi la gradul profesional următor înainte de împlinirea stagiului, documentele de la dosarul cauzei dovedesc contrariul.

Astfel, în Adresa IPJ Timiş nr. x/22.01.2019 trimisă Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, s-a precizat că "din verificările efectuate în Registrul privind intrări-ieşiri corespondenţă vol. II/2014, înregistrat la nr. x/05.02.2014, s-a stabilit că, urmare a Adresei nr. x/12.03.2014, emisă de către Direcţia Management Resurse Umane din cadrul I.G.P.R., prin care s-a solicitat nominalizarea a 10 poliţişti pentru avansare înainte de termen, s-au înaintat cu adresa nr. x/14.03.2014 tabelele nominale cu ofiţerii propuşi pentru a fi avansaţi în gradul profesional următor înaintea împlinirii stagiului minim, notele de fundamentare care evidenţiau meritele privind propunerea de avansare în gradul profesional următor înaintea expirării stagiului, fişele de personal, evaluările parţiale şi documentele de exceptare pentru absolvirea cursului de capacitate."

Deşi, conform celor menţionate supra, a fost solicitată nominalizarea a 10 poliţişti pentru avansare, conform Ordinului viceprim-ministrului nr. 11/2613/21.03.2014, au fost avansaţi doar 7 poliţişti, deoarece doar aceştia întruneau condiţiile cerute de lege.

Contrar celor susţinute de procuror în rechizitoriu, a evidenţiat instanţa, că inculpaţii C. şi D. ar fi recunoscut săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, în declaraţiile de inculpaţi, după ce cu o zi înainte negaseră ca suspecţi, aceştia în declaraţiile de inculpaţi, date în cursul urmăririi penale, după ce cu o zi înainte au fost reţinuţi 24 de ore, au arătat că au dat bunurile (a se vedea filele x din volumul 1 dosar urm. pen.), dar nu că le-a fost cerute de inculpatul A. pentru promovare.

Instanţa fondului a apreciat că, oricum, aceste afirmaţii vagi din faza de urmărire penală, neclare şi într-o singură declaraţie, nu pot fi avute în vedere prin înlăturarea celorlalte probe şi mai ales a declaraţiilor din faza de judecată şi a declaraţiilor inculpaţilor în calitate de suspecţi, anterior reţinerii lor.

Aceleaşi observaţii a făcut instanţa şi în legătură cu inculpatul E., care nu recunoaşte nici pe departe darea de mită, cum procurorul a reţinut în rechizitoriu.

Prin urmare, a reţinut prima instanţă, un fapt dovedit este acela că, inculpatul A., nu a avut discuţii cu ofiţerii C. şi D. în sensul de a le fi pretins vreo sumă de bani sau bunuri pentru a-i propune pentru avansare în grad mai înainte de termen. Nu a avut astfel de discuţii cu aceştia nici înainte nici după ce a făcut propunerile de avansare în grad a acestora înainte de termen, fapt recunoscut de aceştia în declaraţiile pe care le-au dat atât la procuror, cât şi în faţa instanţei.

Din probatoriu, prima instanţă a reţinut că, la modul evident, martorul colaborator F. a fost cel care a avut iniţiativa şi a făcut legătura între inculpaţii C. şi D., pe de o parte, şi inculpatul A., pe de altă parte, pentru ca de ziua de naştere a celui din urmă, respectiv 5 aprilie, să i se dea cadou patru jante din aluminiu, second hand, pentru autoturismul marca (...), cadoul fiind ales tot de către F.

S-a apreciat că împrejurarea de mai sus rezultă nu doar din declaraţiile inculpaţilor şi din modul de desfăşurare al evenimentelor, ci mai ales din declaraţia martorului administrator al vulcanizării G., care a solicitat pentru jante suma de 800 de euro şi a primit, de la cei doi, 400 de euro şi 2200 de RON, martorul relatând rolul principal şi esenţial al colaboratorului F. în această tranzacţie şi că tot ce ştie este ceea ce i-a spus F.

Inculpatul A. a arătat că, martorul colaborator F. era şoferul său pe maşina de servici şi, deşi nu i-a comunicat discuţia pe care a avut-o cu cei doi ofiţeri, în mod constant, a încercat să îl convingă că ar fi bine să mai aibă un rând de jante, astfel încât să nu mai fie nevoit ca în fiecare an să folosească acelaşi rând de jante şi pentru anvelopele de iarnă şi pentru cele de vară, susţinând că cele originale se vor uza prematur.

Ca urmare a acestei conversaţii, inculpatul A. a precizat că a acceptat să îl însoţească pe colaboratorul F. la o vulcanizare auto al cărui patron, martorul G., îi era cunoscut. Jantele ce i-au fost prezentate erau foarte uzate, însă patronul l-a asigurat că le va recondiţiona şi vor arăta bine, aspect, de asemenea, confirmat şi de martorul G.

Ulterior, la cca o lună de la acest moment, jantele fiind recondiţionate, le-a acceptat, iar cu privire la preţ, denunţătorul F. i-a spus că nu costă nimic, că sunt cadou din partea lui pentru ziua sa de naştere. În realitate însă, cu ocazia anchetei de la DNA Serviciul Teritorial Timişoara, din noaptea de 19 ianuarie 2015, a aflat că două jante au fost plătite numitului G. de către C., care a remis patronului 400 de euro pentru acestea, la solicitarea expresă a denunţătorului F.

Prima instanţă a reţinut că relatările de mai sus ale inculpatului A., nu puteau fi inventate, în condiţiile în care afirmaţiile mincinoase se concentrează pe esenţă şi nu pe detalii, ca cele de sus arătate de inculpat, chiar dacă acesta şi-a dat seama sau, date fiind împrejurările, trebuia şi putea să-şi dea seama că a primit 4 jante scumpe, chiar şi la mâna a doua de la 2 subordonaţi ai săi, în considerarea calităţii sale de şef de serviciu.

În ceea ce îl priveşte pe D., denunţătorul colaborator F. i-a solicitat să plătească şi el două jante. Problema a fost rezolvată prin emiterea unei facturi de către firma martorului G. către S.C. T., pentru servicii de vulcanizare în valoare de 2200 RON. Instanţa a constatat că nu s-a stabilit dacă D. a achitat vreo sumă de bani către firma T.

Prin sentinţă s-a reţinut că inculpaţii C. şi D. nu i-au plătit inculpatului A., decât un set de patru jante, pentru care martorului G. i-au plătit, C. 400 de euro, iar D. 2200 RON printr-o factură emisă către firma unui prieten al său, şi, nicidecum şi un set de patru anvelope, valoarea jantelor nefiind de 3.000 euro, 2.000 euro, 1.500 euro, 1.000 euro, cum nejustificat s-a precizat în rechizitoriu, în denunţ şi în declaraţiile martorului F.

În plus, instanţa a precizat că, prin Ordonanţa nr. 126/P/2014 din 27.01.2018, cele patru anvelope montate pe jantele primite cadou, ridicate de la domiciliul inculpatului, i-au fost restituite, neavând legătura cu obiectul cauzei, (declaraţia inculpat A. - fila x, dosar instanţă; declaraţia martorului G. - dosar instanţă).

Referitor la punctul 3 din rechizitoriu, respectiv acuzaţia adusă inculpatului A. că ar fi primit de la agentul inculpat E. patru anvelope pentru autoturismul ML al soţiei sale pentru a-l transfera de la Poliţia Deta la IPJ Timiş - Serviciul rutier, prima instanţă a apreciat că s-a dovedit faptul că aceste anvelope au fost dobândite de inculpatul A., în mod cert, de la agentul E.

Instanţa a evocat declaraţia inculpatului A. care a arătat că, având nevoie de anvelope şi cunoscând că soţia agentului E. deţine o firmă de vulcanizare, l-a rugat să îl ajute în achiziţionarea acestora. E. a acceptat să îi facă acest serviciu şi a cumpărat anvelopele, costul acestora fiind de 3000 RON. Întrucât aceasta se întâmpla premergător arestării sale, apoi a urmat controlul judiciar instituit faţă de el, iar ulterior E. s-a pensionat şi a plecat să lucreze, în afara ţării, ca şofer pe TIR, a ajuns să îi achite suma de 3000 RON în luna ianuarie 2019, aşa cum s-a înţeles, dovada plăţii fiind depusă la dosarul cauzei, în instanţă, fila x volumul 2.

A precizat inculpatul că nu că le-a primit cu titlu de mită de la agentul E., pentru al transfera de la Poliţia Deta la IPJ Timiş Serviciul Rutier, unde, la aceeaşi dată, 01.07.2013 au fost transferaţi alţi 23 de poliţişti.

La rândul său, inculpatul E. a declarat în faza de urmărire penală şi a confirmat în faţa instanţei înţelegerea pe care a avut-o cu inculpatul A. în privinţa cumpărării anvelopelor, precum şi a preţului real al anvelopelor, de 3000 RON, şi faptul că pentru transferul său de la Deta la Serviciul rutier nu i s-a cerut şi nu a dat bani sau alte bunuri.

S-a arătat că acele cauciucuri au fost date de inculpatul E. pentru echiparea autoturismului ul ML, aparţinând soţiei inculpatului A., la o perioadă de 1 an de zile după ce acesta a fost transferat de la Deta la Timişoara.

A mai fost arătat că cele 4 cauciucuri au costat 3000 de RON, conform facturii emise de G., chiar dacă în rechizitoriu se susţine (neîntemeiat) că au costat 2000 RON/bucata.

Prima instanţă a reţinut declaraţia inculpatului E. că nu avea niciun motiv să dea cauciucurile soţiei inculpatului A., după un an de la mutare, întrucât a fost transferat de la Deta la Timişoara, în mod legal, după mai multe solicitări, aprobate.

Aprobarea pentru mutare, a fost semnată de Serviciul Resurse Umane şi de Inspectorul şef al IPJ Timiş, întrucât altfel nu se putea, după cum a declarat comisarul şef U., fost şef al Serviciului Resurse Umane din cadrul IPJ Timiş, audiat în calitate de martor în acest dosar.

Aşa cum s-a arătat mai sus, ceea ce este cert, a reţinut instanţa, este faptul că inculpatul A. a solicitat şi a primit de la inculpatul E. cele 4 cauciucuri, în sumă totală de 3000 de RON, pe care le-a montat pe autoturismul soţiei sale.

Nu s-a dovedit, însă, şi împrejurarea că acestea au fost date ca o contraprestaţie, pentru că inculpatul A. l-ar fi rezolvat cu transferul în Timişoara.

Prima instanţă a considerat că, cu siguranţă, nu a avut loc o tranzacţie de bună voie şi în virtutea prieteniei, cum pretinde inculpatul A., fiind clar că inculpatul E. a oferit aceste bunuri, care depăşeau cu mult puterea sa de cumpărare, pentru a intra în graţiile inculpatului A., iar acesta din urmă le-a dobândit, în mod cert, dată fiind calitatea sa de şef de serviciu.

Astfel, a apreciat instanţa, împrejurarea relatată de inculpaţi, că soţia inculpatului E. avea o vulcanizare şi de aceea i s-au cerut lui cauciucurile, este ilogică, în condiţiile în care inculpatul E. a cumpărat aceste cauciucuri de la o altă vulcanizare, cea a martorului G.

De asemenea, faptul că inculpatul A. a achitat cauciucurile inculpatului E. după mai bine de 5 ani de la data primirii lor, nu însemnă nici pe departe că inculpaţii au avut în vedere o vânzare-cumpărare şi devine evident că, în lipsa procedurilor penale împotriva sa, inculpatul A. nu le-ar fi achitat niciodată.

Referitor la pretinderea inculpatului A. că nu a putut să le achite mai devreme, deoarece a fost arestat în procedurile penale împotriva sa, instanţa a scos în evidenţă că acestea au început la mai bine de un an de la data primirii cauciucurilor.

Prima instanţă a constatat că, la fel ca în cazul acuzaţiei de la punctele 1 şi 2 din rechizitoriu, doar martorul colaborator F. a relatat că inculpatul A. ar fi primit cauciucurile de la inculpatul E. pentru că a fost mutat de inculpatul A. în Timişoara, ceea ce face ca faptul să nu fie dovedit şi să fie inexact.

Contrar celor reţinute de procuror în rechizitoriu, că inculpatul E. a recunoscut fapta de dare de mită, în declaraţia de inculpat din faza de urmărire penală, după ce a fost reţinut 24 de ore şi urma să fie arestat preventiv, cum acesta declară, instanţa a arătat că, în realitate, în declaraţia sa (de la fila x din volumul 1 dosar urm.pen.), inculpatul E. a relatat doar că inculpatul A. i-a cerut cauciucurile şi că i le-a dat, fără a susţine că motivul l-a constituit mutarea sa în Timişoara.

Chiar dacă toţi inculpaţi acuzaţi de dare de mită, inclusiv E., au fost audiaţi ca suspecţi, reţinuţi 24 de ore şi apoi a doua zi, au dat declaraţii de inculpaţi, în care au recunoscut cum, şi că au dat bunurile, sub ameninţarea arestării lor, cum aceştia au declarat în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a remarcat că nu au declarat niciodată că au avut o înţelegere cu inculpatul A. spre a-i da bunuri pentru promovare, transfer sau nesancţionare (cum se susţine în rechizitoriu).

Declaraţiile date de inculpaţii C., D. şi E., la dosarul de urmărire penală, ca inculpaţi, au fost privite cu rezervă de instanţă, nu doar pentru că s-a apreciat că nu se coroborează cu celelalte declaraţii date de aceştia, în condiţii procedurale normale, dar şi pentru că nu conţin cele susţinute de procuror în rechizitoriu, respectiv o recunoaştere de către aceştia că au săvârşit o infracţiune de dare de mită.

Prin urmare, inculpatul A., deşi nu a primit cu titlu de mită cauciucurile, neexistând o dovadă certă în acest sens, instanţa a reţinut că le-a solicitat şi primit, ilegal şi abuziv, de la subordonatul său inculpatul E.

Referitor la punctul 4 din rechizitoriu, în sensul că inculpatul A. ar fi primit cu titlu de mită de la inculpatul B. un televizor pentru a nu-l sancţiona disciplinar pe acesta, prima instanţă a reţinut că starea de fapt este total inexactă, aşa cum rezultă din probatoriu.

Instanţa a arătat că, cu excepţia colaboratorului F., care a făcut o asemenea afirmaţie, fiind într-o evidentă eroare şi inducând în eroare organele de urmărire penală, toate probele converg la cumpărarea de către inculpatul A. a unui televizor LCD, second hand, de dimensiuni mici, în luna decembrie 2012, de la agentul B. cu suma de 300 RON.

În privinţa inculpatului B., s-a reţinut că, audiat fiind mai întâi ca suspect şi mai apoi ca inculpat, atât în fază de urmărire penală (vol. 1 d.u.p., filele x) şi mai apoi în faţa instanţei de judecată, a arătat că a vândut, în cursul anului 2012, coinculpatului A., un televizor LCD second hand, fără telecomandă, ce nu funcţiona la parametrii normali, contra sumei de aproximativ 300 RON, aspect reieşit din întreg probatoriul administrat în cauză.

Instanţa a mai reţinut că inculpatul A. a menţionat de la prima sa audiere că a cumpărat acest televizor contra sumei de 200 RON: vol. 1 - dosar urmărire penală, declaraţie suspect A.; fila x, declaraţie inculpat " îmi amintesc că într-una din zile, în luna decembrie 2012 am coborât în subsolul clădirii unde agenţii de poliţie au o cameră. Printre alte lucruri am văzut un TV mai vechi iar întrebat despre acest TV, B. mi-a spus că l-a cumpărat de la o casă de amanet. Eu i-am spus că aş fi interesat să cumpăr eu acel TV pentru a-l monta în biroul meu.

Numitul B. a fost de acord cu propunerea mea, m-a ajutat să duc TV în biroul unde i-am dat suma de 260 RON (cred, nu mai reţin) deşi iniţial B. a refuzat suma de bani."

Referitor la declaraţia dată în instanţă, la data de 03.12.2018, s-a arătat că inculpat A. a declarat că "în ceea ce priveşte televizorul LCD, precizez că la finele anului 2012, l-am cumpărat de la agentul B., inculpat în prezentul dosar, contra sumei de 200 RON. Inculpatul B. m-a avertizat că televizorul nu funcţionează iar şoferul meu F. l-a dus la reparat. (...)", instanţa arătând că şi la data de 13.05.2019 a avut aceleaşi susţineri.

Deopotrivă, prima instanţă a reţinut că, la data de 03.12.2018 (la fila x volumul 2 instanţă), inculpatul B. a declarat că televizorul LCD, despre care face vorbire F. în denunţ, l-a vândut în urmă cu trei ani, raportat la data denunţului inculpatului A., cu suma de 300 RON. Totodată, la data de 13.05.2019 a declarat: "Eu nu am dat vreun televizor gratis inculpatului A. pentru ca acesta să intervină într-un fel în cadrul vreunei proceduri disciplinare unde am primit eu mustrare. Atunci, în 2012, eu aveam televizorul acela de la amanet şi de unde cumpăram, de altfel, mai multe bunuri, la preţuri mai mici, aşa şi, cu televizorul, îl luasem şi cum am arătat inculpatul A. mi-a dat pe el vreo 2-300 RON, pentru că oricum nu era funcţional, dar se putea repara. Nu am dat televizorul drept mită, cum se susţine."

Prin sentinţa apelată s-a reţinut că, contrar celor susţinute de martorul denunţător F. şi preluate mai apoi prin rechizitoriu, în perioada de referinţă 2013 - 2014, nu au fost constatare nereguli sau abateri comise de inculpatul B., în timpul executării serviciului, sens în care este înscrisul, răspuns al IPJ Timiş - Serviciul Rutier, depus la termenul din data de 03.12.2018.

Deşi în rechizitoriu sau în celelalte acte de urmărire penală nu se vorbeşte despre această perioadă, instanţa a reţinut că, la finele anului 2011, contrar celor argumentate de procuror, B. a fost sancţionat de Consiliul de disciplină din cadrul I.P.J. Timiş cu mustrare scrisă.

În această perioadă, inculpatul A. nu avea calitatea de şef serviciu rutier. La termenul din data de 03.12.2018, la fila x instanţă, a fost depusă încheierea din 28.02.2012 a I.P.J. Timiş cu privire la această abatere disciplinară, precum şi adresa I.P.J. Timiş, respectiv Dispoziţia şefului inspectoratului cu privire la acest incident, filele x.

La termenul de judecată din data de 15.11.2019, în faţa Curţii de Apel Timişoara, au fost audiate toate persoanele ce au făcut parte din acest Consiliu de disciplină.

Astfel, martorul V. a declarat: "Nu a venit la mine inculpatul A. să îmi ceară să fac cumva să nu îl sancţionăm pe B. (...) Cu siguranţă, legat de cercetarea în consiliu de disciplină din care eu am făcut parte, aşa cum văd în încheierea ce mi-a fost prezentată, nu cunosc să se fi dat de inculpatul B. un televizor la inculpatul A. ca acesta să intervină pentru el."

Martorul W. a relatat: "(...) dar precizez că nu este adevărat ca inculpatul A. ar fi venit în vreun fel la noi pentru inculpatul B. şi nici altcineva, vreodată. (...) Eu nu cunosc să se fi dat vreun televizor de B., ca mită, pentru această cercetare disciplinară şi este prima dată când aud, de fapt, despre aşa ceva, în afară de ce am auzit din presă unde se scrie orice. Nici din presă când am auzit, nu am făcut legătura cu această încheiere (...)"

Martorul X. a declarat: " (...) în sensul că inculpatul A. ar fi intervenit în legătură cu cercetarea disciplinară a inculpatului B., dar nu este adevărat. Am văzut încheierea consiliului de disciplină din care am făcut parte, atunci când s-a stabilit vinovăţia şi a fost propusă sancţiunea pentru inculpatul B., dar nimeni nu a intervenit niciodată la noi în legătură cu această cercetare."

Instanţa a apreciat că singurele elemente probatorii în acuzare sunt reprezentate de denunţul martorului F. şi declaraţiile contradictorii ale acestuia.

S-a considerat că probatoriul se rezumă la aceste declaraţii, ce în mod singular, nu pot susţine o acuzaţie în materie penală şi cel mai mic dubiu trebuia să profite inculpatului, necoroborându-se cu absolut niciun alt element probator.

Prin sentinţă s-a mai arătat că, în faţa instanţei, au fost depuse o serie de înscrisuri originale ce emană de la IPJ Timiş, aşa cum s-a arătat mai sus, din care rezultă că susţinerile din rechizitoriu sunt neadevărate.

În legătură cu această faptă, instanţa a punctat menţiunea din rechizitoriu:

"Chiar dacă B., audiat fiind nu recunoaşte faptele şi împrejurările în care s-au produs, în data de 23.10.2014, a fost înregistrată o discuţie în mediu ambiental dintre colaboratorul cu identitate reală F. şi B., din care rezultă că acesta i-a remis comisarului şef de poliţie A. un televizor plat, iar în cadrul discuţiei B. spune că nu mai ştie cât a costat, în jur de trei - patru milioane.

Coroborat cu declaraţia martorului F. rezultă că a remis televizorul deoarece s-a constatat că a înregistrat cu aparatul radar mai mulţi contravenienţi pentru care nu a dispus sancţionarea pe linie de poliţie rutieră, fiind introdus în consiliul de disciplină, iar în loc de o sancţiune mai gravă, i s-a aplicat doar o mustrare, datorită intervenţiei comisarului şef de poliţie A."

Instanţa a apreciat că această susţinere este ilogică, în condiţiile în care, chiar interceptat în ambiental, de martorul colaborator F., inculpatul B. a arătat că a vândut televizorul inculpatului A. cu trei sau patru milioane, relatând practic despre vânzare-cumpărare, susţinută de toate probele din dosar, declaraţiile celorlalţi martori şi ale inculpatului A.

Prima instanţă a considerat că, în speţă, nu s-a demonstrat dincolo de orice îndoială rezonabilă, existenţa elementelor esenţiale infracţiunilor de luare şi dare de mită, de care inculpaţii au fost acuzaţi.

Astfel, aşa cum s-a stabilit la analiza stării de fapt, din probatoriu rezultă că între inculpatul A. şi inculpatul B. avut loc o vânzare cumpărare a unui televizor, fără nicio legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului A.

Faţă de această faptă, instanţa a precizat că nu se poate distinge nicio activitate ilicită de niciun fel şi cu atât mai puţin, în sfera ilicitului penal, altfel spus, actul juridic translativ de proprietate încheiat între cei doi inculpaţi nu poate constitui o faptă prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte faptul că inculpatul A. a primit de la inculpaţii C. şi D., patru jante pentru autoturismul său, în valoare de aproximativ 800 de euro, respectiv de la inculpatul E., patru cauciucuri pentru autoturismul soţiei sale, în valoare de 3000 RON, aproximativ, 600 de euro, aşa cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor, martorilor şi din înscrisuri, instanţa a apreciat că nu poate reprezenta infracţiunile de dare de mită şi luare de mită, în condiţiile în care nu s-a dovedit legătura dintre oferirea acestor bunuri şi conduita la care se obligase inculpatul A., faţă de ceilalţi trei inculpaţi în schimbul bunurilor primite.

Având în vedere aspectele reţinute anterior cu privire la stare de fapt, dar şi incidenţa în cauză a principiului in dubio pro reo, consacrat de dispoziţiile art. 4 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a constatat că, în speţă, nu există nicio probă plauzibilă care să confirme susţinerea acuzării, iar simpla afirmaţie a martorului denunţător colaborator cu identitate reală F., că cele 4 jante şi cele 4 cauciucuri au fost date în legătură cu promovarea, respectiv transferul inculpaţilor C., D. şi E., necoroborată cu nicio altă probă relevantă nu este de natură să demonstreze săvârşirea infracţiunilor de luare şi dare de mită.

S-a notat despre C. proc. pen. că acesta consacră, în materia probaţiunii, sistemul liberei aprecieri a probelor. În baza principiului liberei sau intimei convingeri a judecătorului, acesta va aprecia liber mijloacele de probă administrate în cauză, neexistând o ordine de preferinţă, referitor la forţa probantă a acestora. Totodată, organele judiciare au dreptul să aprecieze în mod liber atât valoarea fiecărei probe administrate, cât şi credibilitatea lor; probele nu au o valoare a priori stabilită de legiuitor, importanţa acestora rezultând în urma aprecierii lor de organele judiciare consecutiv analizei ansamblului materialului probatoriu administrat în mod legal şi loial în cauză. În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate.

Condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei se dispun doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă (...).

În acest context, s-a observat că legiuitorul, prin dispoziţiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor, reglementând în acest sens că hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi şi din interpretarea per a contrario, rezultă că în niciun caz condamnarea unei persoane acuzate de săvârşirea unei infracţiuni nu se poate întemeia doar pe declaraţia martorului colaborator, în speţă, declaraţia martorului denunţător şi colaborator cu identitate reală F.

Instanţa a menţionat că restrângerea valorii probante a declaraţiilor acestor persoane are la bază temerea că atât investigatorii, colaboratorii, cât şi martorii protejaţi (în sens larg) sunt supuşi unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală şi astfel pot fi influenţaţi în declaraţii, fie pentru că unii sunt agenţi executivi ai statului, fie că alţii au anumite interese, în speţă, martorul denunţător şi colaborator cu identitate reală F. a fost iniţial cercetat în acelaşi dosar cu inculpatul A. pentru infracţiune de luare de mită, sens în care au fost evocate ordonanţa de autorizare a unor măsuri de supraveghere tehnică de la dosarul de urmărire penală, volumul 5; ordonanţa de reunire a cauzelor de la dosarul de urmărire penală, volumul 81; încheierea penală nr. 31 din 31.10.2013 a Cuţii de Apel Timişoara, prin care s-au autorizat măsuri tehnice de supraveghere, de la dosarul de urmărire penală, volumul 81.

Dat fiind faptul că pe parcursul investigaţiilor, aşa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, martorului denunţător şi colaborator cu identitate reală F., a fost "scutit" de organele de cercetare penală de investigaţii, s-a apreciat că poate exista o suspiciune rezonabilă că acesta ar putea fi interesat în acuzare şi în a acţiona conform dorinţei organului judiciar sau măcar de a fi îndatorat moral de efortul de protejare a sa şi să reacţioneze în consecinţă.

Cum declaraţiile sale sunt izolate în procedură, în sensul că acestea nu se coroborează cu niciun mijloc de probă obiectiv, nici măcar cu interceptările din dosar, instanţa a conchis că acestea nu pot servi singure la condamnarea inculpaţilor pentru luare, respectiv dare de mită.

Prin urmare, a arătat prima instanţă, ceea ce s-a dovedit cu certitudine şi nimeni nu a negat, nici măcar inculpaţii, este faptul că C., D. şi E. au dat cadou inculpatului A. patru jante, în sumă de 800 euro, sau cel puţin aceasta este suma care a încasat-o martorul G., administratorul vulcanizării care a remis jantele, mai exact 400 de euro plătiţi de inculpatul C. şi 2200 RON, plătiţi pentru inculpatul D. de S.C. T. S.R.L., conform facturii de la dosarul de urmărire penală, respectiv 3000 de RON, sumă plătită la acelaşi G. pentru cele 4 cauciucuri care au fost montate pe autoturismul soţiei inculpatului A., de inculpatul E., aşa cum rezultă din factura de la fila x volumul 1 din dosarul de urmărire penală.

Fără a se putea stabili, aşa cum s-a arătat mai sus, că aceste bunuri au fost date inculpatului A. pentru ca acesta să rezolve promovarea inculpaţilor C., D. sau transferul în Timişoara a inculpatului E., instanţa a reţinut că aceştia au oferit aceste bunuri pentru a intra în graţiile inculpatului A. şi a avea o poziţie privilegiată la servici, iar inculpatului A., profitând de funcţia sa, de şef de serviciu al poliţiei rutiere, a acceptat şi a primit aceste bunuri, de valoare considerabilă, de la subalterni săi, deşi avea cunoştinţă de faptul că dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului îi interzice o asemenea conduită.

Instanţa a arătat că nu poate reţine apărarea inculpatului A. că bunurile au fost un cadou de la colegii săi, C. şi D. de ziua sa, variantă neconfirmată fără echivoc nici de aceştia din urmă sau că a primit cauciucurile de la inculpatul E. căci era prieten cu acesta, nefiind nicio problemă să i le achite după mai bine de 5 ani, dată fiind împrejurarea care rezultă din adresa IPJ Timiş de la fila x volumul III din dosarul instanţei, în care se arată salariile celor trei, C. 2222 RON, D. 2845 RON şi E. 1837 RON, ceea ce s-a apreciat că dovedeşte că aceştia au oferit bunurile cadou sau în considerarea prieteniei, de o valoare superioară chiar salariilor lor lunare.

Cum valoarea bunurilor depăşeşte cu mult acele daruri manuale care se fac între colegi cu ocazia zilelor de naştere sau în considerarea prieteniei, instanţa a considerat că comportamentul abuziv al inculpatului A., de a dobândi pe nedrept bunuri de la subalterni, este evident.

Prima instanţă a notat că, potrivit art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, "Poliţistului îi este interzis, în orice împrejurare:

a) să primească, sa solicite, să accepte, direct sau indirect, ori să facă să i se promită, pentru sine sau pentru alţii, în considerarea calităţii sale oficiale, daruri sau alte avantaje."

Potrivit art. 297 din C. pen., "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică."

În drept, instanţa a reţinut că, inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, constând în aceea că a primit prin intermediarul F., de la inculpaţii C. şi D., 4 jante în valoare de 800 de euro, profitând de calitatea sa de Şef al Serviciului Poliţie Rutieră Timiş.

S-a arătat că a încălcat dispoziţiile legale de mai sus, îndeplinind în mod defectuos un act în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, în sensul că inculpaţii C. şi D., subordonaţi ai săi, au suportat ca urmare a comportamentului abuziv al inculpatului sarcini financiare excesive, în afara raportului de serviciu, aducându-se prin aceasta atingere drepturilor acestora ca persoane fizice şi cauzându-se şi o pagubă, cel puţin inculpatului C., în condiţiile în care pentru inculpatul D., plata sumei de 2200 RON, reprezentând contribuţia sa la "cadoul" primit de inculpatul A., s-a făcut de S.C. T. S.R.L., conform facturii de la dosarul de urmărire penală, fără ca administratorul acestei societăţi, martorul Y. să-şi amintească în ce condiţii s-a plătit această factură.

Deopotrivă, s-a reţinut că, fapta aceluiaşi inculpat, care a pretins şi a primit de la inculpatul E., patru cauciucuri pentru autoturismul soţiei sale în valoare de 3000 RON, încălcând de asemenea dispoziţiile legale de mai sus, îndeplinind în mod defectuos un act în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, în sensul că inculpatul E., subordonat al său, a suportat ca urmare a comportamentului abuziv al inculpatului sarcini financiare excesive, în afara raportului de serviciu, aducându-se prin aceasta atingere drepturilor sale ca persoană fizică şi prin aceasta, cauzându-se şi o pagubă (chiar dacă ulterior, după aproximativ 5 ani, inculpatul A. i-a restituit suma plătită de acesta, a se vedea înscrisurile de la fila x volumul 2 instanţă, după ce s-au formulat acuzaţii penale împotriva sa), întruneşte de asemenea tipicitatea pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

Instanţa a menţionat că inculpaţii C., D. şi E., deşi au remis aceste bunuri inculpatului, din dorinţa de a face pe plac şefului, chiar dacă au manifestat nemulţumire faţă de această solicitare a inculpatului, formulată direct sau prin intermediarul F., au urmărit la rândul lor să-şi asigure o poziţie privilegiată în raport cu şeful ierarhic sau cel puţin să nu ajungă la conflicte cu acesta, totuşi fapta lor, nu constituie infracţiune, nefiind prevăzută de legea penală.

Din declaraţiile inculpaţilor C., D. şi E., rezultă că aceştia au fost indignaţi şi revoltaţi de faptul că inculpatul A., în mod direct sau prin intermediarul F., le-a impus această obligaţie pecuniară, din dorinţa de a obţine avantaje materiale, folosindu-se de funcţie.

Prin sentinţă s-a mai arătat că faptul ajunsese, de altfel, de notorietate în cadrul Serviciului Rutier din Poliţia Timiş şi chiar în cadrul Inspectoratului de Poliţie la Judeţului Timiş, aşa cum martorii audiaţi în cauză au relatat, fără a se susţine la momentul faptelor că bunurile au fost date cu titlu de mită.

Referitor la unele nuanţări care au apărut şi în declaraţiile inculpaţilor care au dat bunurile, în sensul că nu ar fi simţit nemulţumire sau revoltă, cum declară în faţa instanţei inculpatul E., s-a apreciat că această împrejurare este de înţeles, de vreme ce chiar acest din urmă inculpat a fost acuzat de dare de mită.

În legătură cu aceste două fapte, s-a menţionat că s-au petrecut în noiembrie 2013 (cele 4 cauciucuri de la E.) şi aprilie sau mai 2014 (cele 4 jante de la inculpaţii C. şi D.), aşa cum rezultă din declaraţiile celor audiaţi, coroborat cu înscrisurile, respectiv, facturile fiscale pe bunuri, de la filele x din vol. 1 dosar urmărire penală.

Instanţa a reţinut săvârşirea celor două acte materiale de mai sus în formă continuată, dată fiind unitatea obiectului infracţiunii, care constă în accesorii auto, unitatea de loc, utilizarea aceloraşi procedee de săvârşire a acţiunilor componente ale activităţii infracţionale, timpul scurt care s-a scurs între cele două acte materiale, care duc la concluzia neechivocă a faptului că inculpatul a avut la baza activităţii sale infracţionale o rezoluţie infracţională unică.

Instanţa nu a cuprins în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate şi fapta referitoare la inculpatul B., întrucât aceasta nu constituie pentru inculpatul A. o faptă prevăzută de legea penală, în condiţiile în care a cumpărat televizorul de la B. şi nicio probă nu atestă o altă stare de fapt.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului A., instanţa a ţinut cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 74 din C. pen. şi, în concret, de faptul că acesta se afla la primul contact cu justiţia penală, având până la data săvârşirii faptelor un comportament conform cu legea şi normele de convieţuire socială, nu a avut alte abateri în timpul serviciului, este în vârstă de 57 de ani şi, în prezent, este pensionar, astfel că o pedeapsă spre minimul special s-a apreciat ca fiind suficientă pentru a se asigura prevenţia generală şi specială.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpaţii A. şi C.

Prin motivele scrise de apel şi concluziile orale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara a susţinut că:

1. Încheierile din data de 03.12.2018 şi 23.05.2019 prin care s-a dispus disjungerea celor trei secţiuni din cuprinsul rechizitoriului şi formarea a trei Dosare nr. x/2018, nr. y/2018/a2 şi nr. z/2018/a3, împărţirea dosarului de urmărire penală şi respingerea cererii de reunire, sunt nelegale şi netemeinice.

Cu prilejul dezbaterilor orale pe fondul apelurilor, procurorul de şedinţă a învederat că nu mai susţine acest motiv de apel dat fiind că aceste cauze formate prin disjungere se află în momente procesuale diferite.

2. Schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, din patru infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. referitor la dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi condamnarea inculpatului A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, iar nu pentru infracţiunile de corupţie pentru care a fost trimis în judecată, sunt nelegale şi netemeinicie.

În susţinerea acestui motiv de apel, s-a arătat că, deşi în cuprinsul încheierii din 14.02.2020, instanţa a menţionat că, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, din patru infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. referitor la dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu toate acestea, în dispozitivul încheierii nu se regăseşte dispoziţia de schimbare a încadrării juridice, ceea ce echivalează cu faptul că judecătorul nu a dispus schimbarea încadrării juridice.

Deopotrivă, s-a susţinut că faptele săvârşite de inculpatul A. întrunesc elementele constitutive a patru infracţiuni de luare de mită, cum s-a reţinut în rechizitoriu, întrucât probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti confirmă starea de fapt descrisă în actul de sesizare a instanţei.

S-a precizat că raportul dintre infracţiunea de luare de mită şi infracţiunea de abuz în serviciu este de la special la general, iar instanţa trebuia să dispună condamnarea pentru infracţiunea de luare de mită, dispoziţie care trebuie aplicată prioritar în considerarea probelor administrate care dovedesc întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de corupţie.

Procurorul a considerat că soluţia instanţei reprezintă o interpretare eronată şi trunchiată a probatoriului administrat în cauză, fără a fi analizate sub nicio formă, procesele-verbale de redare a conversaţiilor ambientale înregistrate de către colaboratorul autorizat, precum şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi confirmă vinovăţia inculpaţilor cu privire la faptele de corupţie pentru care au fost trimişi în judecată.

În argumentarea solicitării, procurorul a făcut trimitere şi la celelalte probe administrate în cauză, respectiv conţinutul declaraţiilor date de inculpaţi, în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată, declaraţiile martorului colaborator cu identitate reală F., declaraţiile martorilor G., Z. şi AA., apreciind că faptele ce i se impută inculpatului A. sunt dovedite dincolo de orice dubiu rezonabil şi realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de luare de mită prezentate în rechizitoriu, impunându-se soluţia de condamnare.

3. În mod netemeinic şi nelegal, s-a dispus achitarea inculpaţilor C., D., E. şi B.

Reiterând probele administrate în ambele faze ale procesului, s-a considerat că şi în cazul inculpaţilor C., D., E. şi B. soluţia instanţei este rezultatul unei interpretări eronate a probatoriului administrat, procurorul evidenţiind că infracţiunile de luare de mită şi dare de mită sunt infracţiuni corespondente, astfel că faptele săvârşite de cei patru inculpaţi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită pentru care au fost trimişi în judecată.

4. Sentinţa pronunţată este netemeinică deoarece, în mod greşit, nu s-a dispus confiscarea sumei de 2000 euro - echivalentul în RON (fapte comise de inculpaţii C. şi D.), suma de 8 000 RON (fapta comisă de E.) şi suma de 300 RON (fapta comisă de B.), toate de la inculpatul A. - reprezentând folosul obţinut de către inculpat ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de corupţie.

Considerând că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită, s-a susţinut că trebuia să se dispună, în temeiul dispoziţiilor art. 289 alin. (3) C. pen., confiscarea specială de la inculpatul A. a sumelor reprezentând folosul obţinut de acesta ca urmare a comiterii infracţiunilor de corupţie.

5. Temeiul de drept al confiscării de la inculpatul A. a celor 4 jante de culoare gri, cu însemnul distinctiv al mărcii, sechestrate şi sigilate cu sigiliul "MINISTERUL PUBLIC DNA 408", care însoţesc dosarul cauzei, dobândite ca urmare a săvârşirii infracţiunii, este greşit.

S-a arătat că şi în cazul confiscării acestor bunuri, temeiul de drept este cel prevăzut de dispoziţiilor art. 289 alin. (3) C. pen., iar nu cel prev. de art. 112 lit. e) C. pen., cum a reţinut prima instanţă prin sentinţă.

În concluzie, procurorul a solicitat condamnarea inculpatului A. pentru cele patru infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, la pedepse cu închisoarea individualizate în baza art. 74 C. pen. către maximul prevăzut de lege şi contopirea pedepselor, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie executată în regim de detenţie. De asemenea, a solicitat aplicarea pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen. şi a pedepsei accesorii în acelaşi conţinut, şi să se deducă perioada executată în condiţiile art. 72 C. pen.

Totodată, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită a solicitat condamnarea inculpaţilor C., D., E. şi B. la pedeapsa închisorii, individualizată în temeiul art. 74 C. pen., cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 91 C. pen.; aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen. şi a pedepsei accesorii cu acelaşi conţinut.

În temeiul art. 289 alin. (3) C. pen., s-a solicitat confiscarea specială şi, în final, obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apelantul inculpat A., prin motivele de apel scrise şi concluziile orale susţinute cu prilejul dezbaterilor pe fondul apelului, a solicitat în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. referitor la dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

Ca prim aspect, prin motivele scrise de apel, apelantul inculpat A. a susţinut că, prin încheierea de şedinţă din 14.02.2020, nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice întrucât este menţionată sintagma "va schimba încadrarea juridică", ceea ce nu echivalează cu o dispoziţie de schimbare a încadrării juridice. A considerat că menţiunea din încheierea din 12.06.2020, în care s-au consemnat dezbaterile în fond, în sensul că schimbarea încadrării juridice în ceea ce îl priveşte s-a făcut în cursul cercetării judecătoreşti, este neconformă cu realitatea întrucât prin nicio încheiere ulterioară datei de 14.02.2020 nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice.

Faţă de această situaţie, a apreciat că singurul remediu este restituirea cauzei la instanţa de fond, chestiune pe care a lăsat-o la aprecierea instanţei cu prilejul dezbaterilor pe fond.

Subsecvent, a solicitat reanalizarea probatoriului administrat în cauză şi constatarea neîntrunirii condiţiilor de tipicitate obiectivă pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Evocând Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, apelantul inculpat a susţinut, în esenţă, că reţinerea caracterului penal al faptei - prin circumstanţierea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu - are loc numai când se ia în considerare că neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act vizează încălcarea unei prevederi legale care reglementează în mod concret o atribuţie de serviciu (atribuţie de serviciu prevăzută expres prin legislaţia primară), şi nu încălcarea oricărei prevederi legale.

Deopotrivă, s-a arătat că dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 nu instituie o îndatorire, o obligaţie, o atribuţie de serviciu în sensul legii penale, care odată încălcată atrage răspunderea penală pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. S-a arătat că acest text legal reglementează o normă cu profund caracter etic, moral, este chiar o regulă de conduită deontologică, astfel că sancţiunea nu poate fi decât una disciplinară.

Totodată, a susţinut că nu s-a dovedit existenţa unei legături între conduita sa, respectiv propunerea pentru avansarea în grad profesional înainte de termen a celor doi ofiţeri (atribuţie de serviciu) şi bunurile primite cu titlu de cadou de ziua sa, după cum nu s-a dovedit că a purtat vreo discuţie cu C. şi D. înainte sau după avansarea acestora despre vreun cadou sau alte foloase, precum şi nici cu martorul şi colaboratorul F., fiind exclusiv iniţiativa acestuia pentru cadoul de ziua sa.

A învederat că acuzaţiile care i se aduc se întemeiază exclusiv pe denunţul şi declaraţiile martorului colaborator F. care a dat declaraţii contradictorii, ce au fost infirmate de probele administrate în cauză.

Apelantul inculpat a mai relevat că, din denunţul şi declaraţiile martorului F. se decelează aspecte de reală provocare a sa cu scopul de a produce probe în sensul acuzării penale.

Apelantul inculpat C. a solicitat prin motivele de apel şi concluziile orale susţinute cu prilejul dezbaterilor pe fondul apelului:

În principal, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în configuraţia dată de Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, a solicitat să se constate nulitatea absolută a măsurilor de supraveghere tehnică vizând convorbirile telefonice purtate de inculpaţii A., C., D., E. autorizate în Dosarul nr. x/2015 (la care se află conexate Dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2013) şi să se dispună înlăturarea acestora, cu menţinerea soluţiei de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

În subsidiar, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) rap. la art. 396 alin. (6) şi art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 290 alin. (3) C. proc. pen., a solicitat încetarea procesului penal pentru infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În esenţă, a arătat că a invocat în primă instanţă nulitatea absolută a măsurilor de supraveghere tehnică, iar judecătorul fondului a apreciat în mod neîntemeiat că se impune respingerea cererii.

Apelatul inculpat a învederat că, potrivit Deciziei nr. 802/2017 a Curţii Constituţionale, probele menţinute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecăţii din perspectiva constatării inadmisibilităţii procedurii prin care au fost obţinute şi a aplicării nulităţii absolute asupra actelor procesuale şi procedurale prin care probele au fost administrate, în condiţiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalităţii procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită (paragraful 29).

Au fost indicate şi dispoziţiile art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. care fac referire la probele care au fost înlăturate, iar nu excluse (ca în procedura camerei preliminare), ceea ce înseamnă că instanţa, în cursul judecăţii, se va putea pronunţa şi cu privire la nelegalitatea unor mijloace de probă, mai ales când acestea sunt sancţionate cu nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând.

Totodată, în ceea ce priveşte supravegherea tehnică dispusă în cauză, a solicitat să se constate că, în prezent, încălcarea normelor procedurale ce reglementează competenţa de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică este sancţionată cu nulitatea absolută.

Prin Decizia nr. 302/2017 a CCR s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională.

Pe cale de consecinţă, încălcarea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza II C. proc. pen. prin punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică de către alte organe decât procurorul sau organele de cercetare ale poliţiei judiciare, atrage nulitatea absolută a actelor astfel efectuate.

Apelantul inculpat a conchis că, urmare constatării nulităţii procedeului probator, se impune constatarea nulităţii probelor astfel obţinute, iar în temeiul art. 102 alin. (2) - (4) C. proc. pen. să fie înlăturate din materialul probator procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţii de supraveghere tehnică.

A arătat că, în cauză, punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi, s-a realizat cu ajutorul SRI, care a acordat suportul tehnic necesar, aşa încât a considerat că punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică s-a făcut su sprijinul unei autorităţi ce nu are atribuţii judiciare, care nu este organ judiciar, neavând competenţa materială pentru efectuarea unor astfel de acte, aşa cum rezultă şi din Decizia nr. 51/2016 a CCR, ceea ce atrage nulitatea absolută în condiţiile în care veritabile acte de urmărire penală au fost efectuate de un organ non - judiciar.

Raportat la dispoziţiile art. 102 alin. (3) C. proc. pen., a invocat nulitatea absolută a actelor prin care SRI a fost desemnat de către procuror să efectueze punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică, cu încălcarea normelor de competenţă materială a organelor de urmărire penală.

În subsidiar, a susţinut că, în cazul admiterii apelului declarat de procuror, este incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 290 alin. (3) C. pen., ce conduce la încetarea procesului penal faţă de sine, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.

Raportat la dispoziţiile art. 290 alin. (3) C. pen., a arătat că doctrina şi practica judiciară au stabilit unanim că nu se pedepseşte făptuitorul care denunţă unei autorităţi, chiar necompetente, fapta de dare de mită mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru această infracţiune.

Deopotrivă, a invocat dispoziţiile art. 41 lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi a solicitat să se aibă în vedere că, în data de 17.09.2014, înainte de formularea denunţului de către F., a înregistrat la şeful ierarhic superior, dl. L. - inspector şef al IPJ Timiş, un raport care viza faptele de corupţie săvârşite de inculpatul A. În susţinerea celor arătate, a făcut trimitere la conţinutul rechizitoriului, declaraţiile martorului BB., şef birou Control Intern la IPJ Timiş, declaraţiile inculpatului D. şi ale martorilor S. şi F.

În raport de toate acestea, a considerat că rapoartele pe care le-a întocmit şi înregistrat se circumscriu condiţiilor impuse de art. 290 alin. (3) C. pen.

Apelantul inculpat C. a mai depus la dosar un memoriu prin care a învederat contradicţii între declaraţiile martorului F. şi celelalte probe administrate în cauză.

În cursul cercetării judecătoreşti, în apel, la termenul din 20.01.2021, s-au dezbătut cererile de probatorii susţinute de participanţii la procesul penal, iar la termenul din 03.03.2021 a fost audiaţi martorii S. şi F.

Pentru termenul din 31.03.2021, s-au ataşat la dosarul cauzei, în fotocopie, înscrisuri din volumele 74 şi 82 ale Dosarului de urmărire penală nr. x/P/2015 al DNA - Serviciul Teritorial Timişoara pentru a se aprecia asupra incidenţei dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen. De asemenea, au fost comunicate de Curtea de Apel Timişoara, doi suporţi optici conţinând înregistrări în mediul ambiental, respectiv convorbiri ambientale din 10.11.2014 - 17.11.2014 F. s.a. - duplicat şi din perioada 23.10.2014 - 18.11.2014 F. s.a. - duplicat.

La termenul din 31.03.2021 au fost audiaţi martorul G. şi inculpaţii C., D. şi B.

Totodată, la termenul din 28.04.2021 au fost audiaţi inculpaţii A. şi E.

Au depus la dosar note/motive/concluzii scrise, în raport de motivele de apel ale parchetului, inculpaţii E., D.

Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - S.T. Timişoara şi inculpaţii A., C., prin prisma criticilor formulate, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele dispoziţiilor art. 417 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de apel al inculpatului C. privind nulitatea absolută a măsurilor de supraveghere tehnică ce s-ar datora încălcării normelor procedurale ce reglementează competenţa de punere în executare a acestora întrucât au fost puse în executare cu ajutorul Serviciului Român de Informaţii care a acordat sprijinul tehnic necesar, Înalta Curte consideră că este neîntemeiat, şi, pe cale de consecinţă, nu se justifică înlăturarea proceselor-verbale de consemnare a rezultatelor activităţii de supraveghere tehnică.

În susţinerea acestui motiv de apel, inculpatul a invocat, în principal, Decizia nr. 302/04.05.2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566/17.07.2017, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională. În considerentele deciziei, instanţa de contencios constituţional a arătat următoarele:

(...) eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală permite aplicarea în procesul penal a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală. Astfel, prin nereglementarea unei sancţiuni adecvate în cazul nerespectării de către organul de urmărire penală a competenţei sale materiale şi după calitatea persoanei, legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competenţă pe care le-a adoptat (paragraful 58).

(...) Curtea constată că dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie şi după persoană se transformă într-o probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica, şi implicit determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil. Tocmai de aceea legiuitorul codurilor de procedură penală anterioare a prevăzut sub sancţiunea nulităţii absolute nerespectarea normelor de competenţă materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, vătămarea procesuală fiind, în această situaţie, prezumată iuris et de iure (paragraful 62).

Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că, prin eliminarea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia ce decurge din respectarea principiului legalităţii, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie (paragraful 63).

Înalta Curte constată, însă, că, în cauză, la momentul efectuării actelor, încălcarea competenţei materiale a organelor de urmărire penală era prevăzută de lege sub sancţiunea nulităţii relative, iar evaluarea incidenţei nulităţii se realizează prin raportare la legea procesual penală în vigoare la momentul efectuării actelor întrucât legea procesual penală nu retroactivează, ceea ce înseamnă că Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale nu produce efecte în privinţa actelor de procedură efectuate anterior publicării sale în Monitorul Oficial.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) C. proc. pen., legea procesual penală se aplică în procesul penal actelor efectuate şi măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare şi până la momentul ieşirii din vigoare, cu excepţia situaţiilor prevăzute în dispoziţiile tranzitorii.

În aceeaşi ordine de idei, se reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României:

"Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor". Aceste prevederi constituţionale reluate, la nivel legal, prin art. 11 alin. (3) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, consacră efectele deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv aplicarea pentru viitor şi caracterul general obligatoriu al acestora.

Referitor la efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a statuat prin jurisprudenţa sa, că "decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor" (Decizia nr. 847 din 08 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008).

În aceste condiţii, decizia de constatare a neconstituţionalităţii se aplică în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial - facta futura, cât şi situaţiilor juridice pendinte, iar în caz excepţional şi în acele situaţii care au devenit facta praeterita.

Aşadar, o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate are incidenţă în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile (indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât, ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei Curţii Constituţionale este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat - în acest sens este şi Decizia nr. 126 din 03 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016). În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes. Or, în prezenta cauză aflată în calea de atac a apelului, se invocă nulitatea absolută a unor acte efectuate la urmărirea penală, iar dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în configurarea dată prin Decizia nr. 302/04.05.2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566 din data de 17.07.2017, nu retroactivează.

Dintr-o altă perspectivă, se constată că aspectul invocat prin motivul de apel în discuţie nu reprezintă un caz de nerespectare a dispoziţiilor privind competenţa materială a organelor de urmărire penală întrucât Serviciul Român de Informaţii nu a efectuat niciun act de urmărire penală în cauză, ci a oferit sprijin tehnic la administrarea unui mijloc de probă prevăzut de lege care a fost realizat de organul de urmărire penală competent din punct de vedere material.

Nulitatea absolută determină întotdeauna anularea actelor procesuale şi procedurale efectuate cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de lege, precum şi a celor interzise de lege, iar nulitatea absolută reglementată de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în configuraţia dată de Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, vizează încălcarea dispoziţiilor privind competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti şi a organelor de urmărire penală.

Prin urmare, noţiunea de competenţă este inseparabilă de organele procesului penal, organele judiciare penale fiind repartizate după criteriile de competenţă prevăzute de lege asupra anumitor infracţiuni sau anumitor acte sau măsuri dintr-o anumită fază a procesului penal (în acest sens, a se vedea paragraful 53 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 302/04.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 566/17.07.2017).

În cauză, aceste reguli au fost respectate deoarece administrarea probei cu sprijinul tehnic al altor organe specializate decât cele de urmărire penală nu intră în sfera de incidenţă a nulităţii absolute generată de nerespectarea competenţei materiale a organelor de urmărire penală din moment ce vizează sprijinul tehnic acordat pentru derularea unui procedeu probatoriu, care excedează noţiunii de "act de urmărire penală".

Reţinând şi considerentele sentinţei apelate prin care s-a analizat această critică, reiterată în apel, Înalta Curte subliniază că aspectele de nulitate relativă ale procedeului probatoriu efectuat cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii au fost examinate în procedura camerei preliminare prin raportare la Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial nr. 190 din 14.03.2016, etapă procesuală de la care nu au apărut elemente de noutate care să impună o reexaminare în alţi parametrii decât cei deja avuţi în vedere în camera preliminară şi în primă instanţă (astfel cum pe larg s-a arătat în considerentele sentinţei apelate).

Cât priveşte critica apelantului inculpat A., vizând obţinerea probelor în mod nelegal, şi anume prin provocare de către martorul colaborator cu identitate reală F., instanţa de apel constată că această chestiune a fost analizată în procedura camerei preliminare, fiind stabilit în mod întemeiat că nu există indicii în sensul provocării la săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. întrucât F. nu a realizat acte de provocare, ci a oferit o ocazie obişnuită de a relata fapte sau împrejurări, în cadrul unor discuţii informale.

Critica vizând schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, din patru infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. referitor la dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, este întemeiată.

Prin rechizitoriu, s-a arătat că inculpatul A. a săvârşit patru infracţiuni de luare de mită prev. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, respectiv:

- în luna martie 2014, în calitate de şef al Serviciului Rutier Timiş, a pretins şi primit de la subcomisarul C., pentru a propune avansarea acestuia în grad profesional înainte de termen, un set de (4 bucăţi) jante Clasa E şi un set de anvelope, pentru autoturismul personal, în valoare de 2000 euro, aceste bunuri fiind achiziţionate împreună cu D. de la G. Pe data de 25 martie 2014, de ziua Poliţiei Române, subcomisarul C. a fost avansat la gradul de comisar şef de poliţie, conform celor promise de comisarul şef A.

- în luna martie 2014, în calitate de şef al Serviciului Rutier Timiş, a pretins şi primit de la subcomisarul D., pentru a propune avansarea în grad profesional a acestuia înainte de termen, un set de (4 bucăţi) jante Clasa E şi un set de anvelope, pentru autoturismul personal, în valoare de 2000 euro, aceste bunuri fiind achiziţionate împreună cu C. de la martorul G. Pe data de 25 martie 2014, de ziua Poliţiei Române, subcomisarul D. a fost avansat la gradul de comisar şef de poliţie, conform celor promise de comisarul şef A.

- agentul şef E. a remis comisarului şef de poliţie A. pentru a fi adus de la secţia 3 Poliţie Timişoara la Compartimentul Accidente Grave din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere - iniţial a fost detaşat, iar din luna aprilie 2014 a fost numit pe funcţie după ce s-au creat funcţii noi la nivel de IPJ Timiş -, un set de anvelope (4 bucăţi) la preţul de aproximativ 2000 RON bucata (I. sau J.), în total 8.000 RON, pentru autoturismul marca (...), aparţinând soţiei comisarului şef A.

- la finele anului 2013, comisarul şef de poliţie A. a pretins şi primit un TV LCD de la subofiţerul de poliţie B., ca urmare a faptului că nu a aplicat acestuia vreo sancţiune pentru abaterile constatate în activitatea acestuia (urmare efectuării unui control).

Prima instanţă a schimbat încadrarea juridică dată acestor fapte în faza de urmărire penală în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, reţinând că inculpatul A. a primit prin intermediarul F., de la inculpaţii C. şi D. 4 jante în valoare de 800 de euro, profitând de calitatea sa de şef al Serviciului Poliţie Rutieră Timiş, încălcând dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, şi anume îndeplinind în mod defectuos un act în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, în sensul că inculpaţii C. şi D., subordonaţi ai săi, au suportat ca urmare a comportamentului abuziv al inculpatului sarcini financiare excesive, în afara raportului de serviciu, aducându-se prin aceasta atingere drepturilor acestora ca persoane fizice şi cauzându-se şi o pagubă, cel puţin inculpatului C., în condiţiile în care pentru inculpatul D., plata sumei de 2200 RON, reprezentând contribuţia sa la "cadoul" primit de inculpatul A., s-a făcut de S.C. T. S.R.L. De asemenea, s-a reţinut că aceluiaşi inculpatn a pretins şi a primit de la inculpatul E., patru cauciucuri pentru autoturismul soţiei sale în valoare de 3000 RON, cu încălcarea dispoziţiilor legale de mai sus, îndeplinind în mod defectuos un act în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, în sensul că inculpatul E., subordonat al său, a suportat ca urmare a comportamentului abuziv al inculpatului sarcini financiare excesive, în afara raportului de serviciu, aducându-se prin aceasta atingere drepturilor sale ca persoană fizică şi cauzându-se o pagubă.

Instanţa de fond nu a cuprins în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate de abuz în serviciu şi fapta referitoare la inculpatul B., considerând că aceasta nu constituie nici pentru inculpatul A. o faptă prevăzută de legea penală, în condiţiile în care a cumpărat televizorul de la B. şi nicio probă nu atestă o altă stare de fapt.

Ca prim aspect, instanţa de apel constată că nu este întemeiată critica prin care s-a susţinut că nu a existat dispoziţia de schimbare a încadrării juridice din patru infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art. 297 C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., referitor la dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului.

La termenul din 17.01.2020, din oficiu, curtea de apel a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., chestiune care a fost dezbătută la un termen ulterior pentru a da posibilitatea inculpaţilor să îşi pregătească apărarea, fiind, aşadar, respectate prevederile art. 386 alin. (1) C. proc. pen.

La termenul din 14.02.2020, s-au formulat concluzii privind schimbarea încadrării juridice pusă în discuţie din oficiu de instanţă, iar prin încheierea de la acel termen instanţa a arătat:

"având în vedere starea de fapt din rechizitoriu şi probatoriul administrat până în prezent, care oferă posibilitatea îndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată din 4 infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 297 C. pen. raportat la art. 132din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., referitor la dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului".

Ulterior, prin sentinţa penală pronunţată în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 297 C. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., referitor la dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului (cu excluderea actului material din anul 2013, privind pe inculpatul B.).

Ca atare, prin hotărârile pronunţate, prima instanţă de fond a prezentat motivele pentru care a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice, a individualizat infracţiunea în care a considerat că se încadrează juridic faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi a dispus o soluţie în ceea ce priveşte acţiunea penală în raport de această din urmă infracţiune, context în care nu se poate primi critica în conformitate cu care curtea de apel nu a schimbat încadrarea juridică.

În continuare, instanţa de apel reţine că, potrivit art. 371 din C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei.

Această limitare a obiectului judecăţii constă, aşadar, în circumstanţierea lui la fapta şi la persoana arătate în cuprinsul actului de sesizare a instanţei şi împiedică instanţa să judece alte fapte şi persoane cu privire la care ar reieşi date în cursul cercetării judecătoreşti, chiar dacă între acestea şi faptele şi persoanele trimise în judecată ar exista o legătură substanţială.

În ipoteza în care faptele descrise în actul de sesizare a instanţei sunt încadrate de procuror, în integralitatea lor, în conţinutul constitutiv al unei/unor infracţiuni şi, ulterior se constată de către instanţă că încadrarea juridică dată faptelor, prin rechizitoriu, este greşită ori numai parte din faptele descrise şi încadrate juridic sunt dovedite, dar întrunesc elementele constitutive ale altei infracţiuni decât cea indicată în rechizitoriu, există obligaţia punerii în discuţie a noii încadrări juridice a acelor fapte care, în mod evident, nu exced obiectului judecăţii, judecata fiind mărginită la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei.

Astfel, potrivit art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. "dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea."

În acest context se constată că noţiunea de încadrare juridică, în accepţiunea largă ce i-a fost conferită de doctrină şi jurisprudenţă, semnifică identificarea textului legal incriminator, cât şi a normelor cu caracter general referitoare, de pildă, la cauzele de agravare sau de atenuare a răspunderii penale, formele infracţiunii, pluralitatea de infractori sau de infracţiuni pentru fapta care face obiectul judecaţii.

Aşadar, aprecierea unei fapte penale ca întrunind conţinutul unei infracţiuni constituie o chestiune de drept diferită de problemele care caracterizează fondul cauzei, legate de existenţa sau inexistenţa faptei, stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt şi a vinovăţiei făptuitorului. Schimbând încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, instanţa nu abordează aceste aspecte, ci determină textul legal aplicabil faptei concrete de care este acuzat inculpatul.

Sub un alt aspect, instanţa de control judiciar reţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, echitatea unei proceduri se apreciază în raport cu ansamblul acesteia.

Astfel, din dispoziţiile art. 6 parag. 3 din Convenţie rezultă necesitatea acordării unei atenţii deosebite notificării "acuzaţiei" aduse persoanei în cauză. Actul sesizării joacă un rol determinant în urmărirea penală; după notificare, persoana trimisă în judecată este oficial înştiinţată în scris cu privire la temeiul legal şi factual al acuzaţiilor care i se aduc.

De asemenea, art. 6 parag. 3 lit. a) din Convenţie îi recunoaşte acuzatului dreptul de a fi informat, în mod detaliat, cu privire la cauza acuzaţiei, adică în legătură cu faptele materiale de care este acuzat şi pe care se bazează acuzaţia, dar şi cu privire la încadrarea juridică a faptelor. Sfera de aplicare a acestei dispoziţii trebuie apreciată, în special, în lumina celui mai general drept la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie. În materie penală, o informare precisă şi completă cu privire la acuzaţiile aduse unei persoane este o condiţie esenţială a echităţii procedurii, iar dreptul de a fi informată cu privire la natura şi cauza acuzaţiei trebuie analizat în lumina dreptului acuzatului de a-şi pregăti apărarea (cauza Pelissier şi Sassi vs. Franţa).

Totodată, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru procesual, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe. În acest cadru procesual, acuzatul luând cunoştinţă despre extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice, poate lua măsurile necesare în vederea asigurării unei apărări eficiente.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, prin recalificarea în drept a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. prin actul de sesizare a instanţei, s-a realizat o redimensionare a acuzaţiei adusă acestuia, circumstanţele factuale avute în vedere de instanţa de fond fiind diferite de cele reţinute în rechizitoriu. Schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, dispusă de instanţa de fond nu a fost una formală, ce ţine de circumstanţele de comitere a faptelor, ci au fost reţinute aspecte care conturează o altă situaţie de fapt, şi care nu constituie elemente intrinseci acuzaţiei iniţiale aduse acestuia prin actul de sesizare.

În speţă, obiectul judecăţii, a fost schimbat deoarece, în realitate, instanţa a reţinut, pe lângă faptele pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată - dar cu privire la care a constatat că nu sunt confirmate de probele existente la dosar - şi în legătură cu acestea, că probatoriul a conturat existenţa unor fapte şi împrejurări de fapt circumscrise primirii ilegale şi abuzive a bunurilor de către inculpatul A. de la inculpaţii C., D. şi E., ale căror drepturi au fost afectate şi s-au cauzat pagube, ce întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

Aşadar, s-a reţinut că inculpatul a comis o altă faptă prevăzută de legea penală cu săvârşirea căreia instanţa nu a fost sesizată prin rechizitoriu.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., rezultă că posibilitatea extinderii procesului penal pentru alte fapte sau alte persoane ori chiar a acţiunii penale pentru alte acte materiale, în faza judecăţii, indiferent că aceasta se desfăşoară în procedura obişnuită sau simplificată, nu mai este o prerogativă recunoscută instanţei de judecată.

Această limitare decurge din principiul separaţiei funcţiilor judiciare, potrivit cu care instanţa nu se poate sesiza din oficiu cu judecarea şi soluţionarea unui conflict de drept penal, trimiterea în judecată, aducerea acestui conflict în justiţie, fiind atributul aproape exclusiv al procurorului.

Raţiunea limitării are ca efect inaptitudinea funcţională a instanţei de fond de a judeca alte fapte şi persoane cu privire la care ar reieşi fapte în cursul cercetării judecătoreşti, chiar dacă între acestea şi faptele şi persoanele deduse judecăţii ar exista o legătură substanţială. În aceste cazuri, procurorul va efectua urmărirea penală şi, eventual, va dispune trimiterea în judecată a făptuitorilor, însă într-un dosar distinct.

Aşadar, deşi este posibil ca, în cursul cercetării judecătoreşti, să se descopere că făptuitorul a comis şi alte acte materiale care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni - pentru care nu a fost trimis în judecată ori că inculpatul a săvârşit pe lângă infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, dar în legătură cu aceasta, şi o altă faptă prevăzută de legea penală - pentru care nu a fost trimis în judecată, legiuitorul nu mai permite extinderea procesului penal sau a acţiunii penale.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va înlătura dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.

Instanţa de apel consideră că sunt neîntemeiate motivele de apel ale parchetului prin care s-a solicitat condamnarea inculpatului A. pentru cele patru infracţiuni de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată şi s-a criticat greşita achitare a inculpaţilor C., D., E. şi B. pentru infracţiunea de dare de mită, reţinută în sarcina fiecăruia dintre aceştia prin actul de sesizare a instanţei.

Norma de incriminare a infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 C. pen. reglementează ca şi condiţie de realizare a elementului material, ca acţiunea (pretinderea, primirea de bani sau alte foloase) să fie în legătură cu exercitarea atribuţiei de serviciu.

Totodată, în cuprinsul reglementării infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. există o normă de trimitere, în sensul ca promisiunea, oferirea sau darea de bani sau alte foloase să se realizeze în condiţiile art. 289 C. pen., ceea ce înseamnă că, în orice variantă de realizare a elementului material al infracţiunii de dare de mită, acţiunea mituitorului trebuie să fie în legătură cu exercitarea atribuţiei de serviciu a persoanei mituite.

Instanţa de apel consideră, în baza materialului probator administrat în cele două faze ale procesului penal că, această condiţie, mai sus amintită, a laturii obiective a infracţiunilor de luare şi dare de mită nu este îndeplinită, în cazul a trei din cele patru infracţiuni de luare de mită de care este acuzat inculpatul A. care sunt corelative infracţiunilor de dare de mită pentru care sunt acuzaţi, fiecare în parte, inculpaţii C., D. şi E.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a arătat că, în luna martie 2014, inculpatul A., comisar şef al Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Timiş, a pretins şi a primit un set de 4 jante Clasa E şi un set de anvelope pentru autoturismul personal cu nr. x, bunuri în valoare de 2000 euro, de la inculpaţii C. şi D., pentru a propune avansarea acestora în grad profesional înainte de termen.

Corelativ, s-a reţinut că inculpaţii C. şi D., ofiţeri de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Timiş, în luna martie 2014, au remis şefului de serviciu, inculpatul A., pentru ca acesta să propună avansarea lor în grad înainte de termen, un set de 4 jante Clasa E şi un set de anvelope pentru autoturismul personal, fiecare achitând câte 1000 euro, iar pe data de 25.03.2015, de ziua Poliţiei Române, subcomisarii C. şi D. au fost avansaţi la gradul de comisar, conform celor promise de inculpatul A.

Or, probele dovedesc că, între propunerea de avansare în grad profesional a inculpaţilor C. şi D. (avansare care a avut loc la 25.03.2014, de ziua Poliţiei Române) şi pretinderea/primirea, respectiv darea celor 4 jante pentru autoturismul personal al inculpatului A. (după cum se va dezvolta în continuare, nu s-au remis şi anvelope), nu există o legătură, concluzia primei instanţe subzistând şi după administrarea probelor în faţa instanţei de apel.

Astfel, în cursul cercetării judecătoreşti în apel, inculpatul D. a relatat: Nu am discutat cu A. nimic în legătură cu avansarea mea care a avut loc pe 25 martie, de ziua Poliţiei Române, nici înainte şi nici după această dată. Când F. m-a abordat în legătură cu cadoul pentru A. nu mi-a spus şi nici nu mi-a lăsat de înţeles că acesta ar avea vreo legătură cu avansarea mea.; Jantele au fost date cadou dlui A.; F. a fost prima persoană care a venit la mine în legătură cu un cadou pt ziua dlui A., care era la începutul lunii aprilie. Nu m-a surprins că trebuie să facem un cadou unui coleg, m-a surprins însă ulterior valoarea cadoului, pe care am aflat-o de la martorul G. care tot insista să merg să plătesc o factură. Nu înţelegeam ce factură să plătesc. ; În opinia mea, valoarea cadoului făcut unui coleg poate fi apreciată ca o disfuncţionalitate, ceva care nu este în acord cu Statutul de poliţist. De aceea am folosit în Raportul către inspectorul şef sintagma de "disfuncţionalităţi".; Referitor la sintagma "miloagă" din declaraţia mea de la prima instanţă arăt că F. şi "H." (n.n. G.) erau cei care insistau, care se milogeau, că aşa este bine, să facem cadou.

În primă instanţă, inculpatul D. a declarat, la 03.12.2008, că nu a dat bani sau alte bunuri în vederea avansării sale, arătând că a achitat contravaloarea unor jante sau cauciucuri (400 euro), nu mai ştie exact, martorului G., în cursul lunii mai 2014, ca şi cadou pentru inculpatul A. A detaliat că a fost la vulcanizare pentru a schimba cauciucurile autoturismului său şi a fost abordat de martorul G. care i-a spus să participe la cadoul pentru inculpatul A., şeful său, sugerându-i că aşa era mai bine, atitudine pe care a catalogat-o drept "miloagă". A precizat că a discutat cu C. şi cu F., iar acesta din urmă i-a spus că ar fi bine să facă un cadou de ziua inculpatului A. pentru autoturismul proprietate personală. Totodată, a menţionat că s-a creat un grup de nemulţumiţi din care făceau parte şi C. şi martorii S. şi F., în legătură cu acest cadou pe care nu aprecia necesar să îl facă, dar a acceptat să plătească urmare presiunilor exercitate de martorii G. şi F. Întrucât nu a avut bani, l-a rugat pe Y. să achite suma de 400 RON sau contravaloarea în RON. A mai menţionat că nu a purtat nicio discuţie cu inculpatul A. referitoare la cadou, dar nu ştie dacă şeful său, comisarul A., cunoştea faptul că şi el a contribuit la procurarea cadoului.

În acelaşi sens, inculpatul D. a relatat şi prin declaraţia din 13.05.2019, subliniind că inculpatul A. nu i-a cerut niciodată un cadou (atâţia bani mi s-au cerut de G., cred că la înţelegere cu F., fiindcă acesta mi-a spus să merg acolo să plătesc, spunându-mi pentru cadou la şefu, că aşa e bine), iar datorită insistenţelor lui G. şi F. şi pentru că nu avea posibilităţi, a vorbit cu o cunoştinţă a sa, martorul Y., să plătească pentru cadoul lui A. constând în cele 4 jante. A susţinut că nu a plătit cadoul cu titlu de mită şi că nu i s-a părut că 400 euro au o valoare simbolică, motiv pentru care a fost nemulţumit şi a urmat procedura de reclamaţie în cadrul Inspectoratului.

În faza de urmărire penală, prin declaraţia de suspect, din 19.01.2015, D. a negat că inculpatul A. i-a solicitat bunuri pentru avansarea în grad sau că ar fi remis acestuia bunuri în acest scop.

Numai prin declaraţia dată în calitate de inculpat, la 20.01.2015, D. a relatat că inculpatul A., ulterior datei de 25.03.2014, când a fost avansat la gradul de comisar de poliţie, a lansat "semnale" că doreşte un cadou, ca şi cum ar fi fost obligat faţă de acesta pentru avansarea de care beneficiase conform normelor legale. Astfel, a arătat că, prin luna aprilie 2014, după ziua de naştere a lui A., a purtat o discuţie cu G. care i-a spus că el şi C. trebuie să îi dea câte 400 euro, reprezentând contravaloarea cadoului pe care A. îl alesese de la magazinul lui G., jante auto şi/sau cauciucuri pentru autoturismul său.

Instanţa de apel va înlătura această din urmă declaraţie a inculpatului D. (dată după luarea măsuri preventive a reţinerii pe 24 de ore), prin care lasă să se înţeleagă că inculpatul A. ar fi pretins prin intermediar foloase după ce a fost avansat în grad profesional, având în vedere că declaraţia conţine informaţii diferite de toate celelalte declaraţii pe care inculpatul D. le-a dat în faza de urmărire penală, în timpul cercetării judecătoreşti în primă instanţă şi în apel.

De altfel, se observă că, inculpatul a prezentat elemente factuale diferite de cele ce formează conţinutul acuzaţiilor aduse, declarând că pretinderea s-ar fi realizat prin intermediul martorului G., or, prin rechizitoriu s-a reţinut că inculpatul A. a acţionat nemijlocit. Apoi, a susţinut că pretinderea/primirea şi remiterea de bunuri ar fi avut loc după data de 25.03.2014, ca o răsplată pentru avansare, iar în actul de sesizare s-a arătat că inculpaţii au acţionat în scopul promovării în grad profesional.

Chiar dacă tipicitatea infracţiunii de luare de mită prevăzută de noul C. pen. include primirea de foloase necuvenite incriminată de C. pen. anterior, ceea ce se remarcă este faptul că acuzaţia formulată în concret, în această cauză, nu este susţinută de probe.

La rândul său, inculpatul C. a declarat că suma de bani pe care a plătit-o, reprezentând o parte din preţul celor 4 jante procurate pentru autoturismul inculpatului A., a fost dată cu titlu de cadou pentru ziua de naştere a celui din urmă, fără a exista vreo legătură între acele foloase şi avansarea sa.

Astfel, în cursul apelului, a declarat: colegul meu de serviciu, agent F., din cadrul aceluiaşi serviciu, mi-a spus dacă sunt de acord să-i facem un cadou dlui A. cu ocazia zilei sale de naştere, care era la începutul lunii aprilie. L-am întrebat la acea vreme despre ce cadou este vorba şi a spus că îmi va comunica. După aceea mi-a spus că este vorba despre nişte jante de aluminiu pt. maşina dlui A. şi că aceste jante trebuie să le achit la vulcanizarea dlui G., în cuantum de 400 de euro. Mi s-a părut foarte mare acest cadou, ieşit din comun. Iniţial m-am gândit că este vorba despre un cadou simbolic, dar am achitat jantele la service-ul lui G.; Nu m-a forţat nimeni să dau cei 400 de euro, F. a zis doar dacă se poate. I-am zis şi lui F. atunci că este scump cadoul.; Am avut o discuţie cu A., în biroul acestuia, întrebându-l despre ziua acestuia de naştere şi mi-a spus să iau legătura cu F. Nu mi-a spus concret şi nu am insistat vis-a-vis de aceste jante. Suma de 400 de euro fiind mare, am vrut să mă lămurească dl. A., eventual să îmi spună "Du-te ia jantele!" sau să nu le iau. Doar că dânsul nu mi-a dat un răspuns concret şi nu am mai insistat, să nu fiu penibil.; La A. am fost după ce mi-a spus F. despre jante, dar nu pot specifica cu exactitate dacă era înainte sau după ce am achitat cei 400 de euro. Şi alţi colegi mai dădeau cadouri lui A. de ziua de naştere, dar nu pot spune în concret în ce constau acestea.; Jantele au fost un cadou care mi-a fost cerut de F. pentru ziua lui A.

Potrivit declaraţiilor din primă instanţă, date la 03.12.2018 şi 13.05.2019, inculpatul C. a cumpărat jantele pentru inculpatul A. ca şi cadou de ziua acestuia la sugestia martorului F., fără însă a avea legătură cu avansarea în grad. A arătat că inculpatul A. nu i-a solicitat personal sau prin alte persoane cumpărarea jantelor pentru avansare. A susţinut că nu s-a gândit că ar putea să fie un câştig material pentru martorii G. şi F. deoarece atunci când a vorbit cu A. despre cadoul pentru ziua de naştere, i-a spus să ia legătura cu F.

Inculpatul C. a mai relatat: mi s-a cerut de către dl. A. o sponsorizare de 5.000 de RON către CC., cu care nu am fost efectiv de acord să o fac şi eram nemulţumit de această solicitare (...) Am făcut un raport pt. cei 5.000 de RON ceruţi de A. pt. CC. A arătat că l-a informat despre această cerere pe şeful Inspectoratului, căruia i-a povestit şi de cadou şi de tot ce se întâmplat, ce mai auzea pe la colegi.

Inculpaţii C. şi D. au întocmit şi au înaintat conducerii IPJ Timiş rapoarte prin care au reclamat deficienţe în activitatea Serviciului Rutier Timiş, posibil fapte de corupţie, dar nu au prezentat şi faptele ce fac obiectul prezentei cauze. Astfel, inculpatul D. a raportat printre altele, că şeful său, comisarul şef A. ar fi sugerat, după avansările din martie 2013, ofiţerilor avansaţi în gradul profesional următor înainte de termen să se revanşeze faţă de el, fără a denunţa însă o faptă concretă, fiind, totodată, de observat că acuzaţiile din prezenta cauză vizează presupuse fapte de corupţie în legătură cu avansările din anul următor, din martie 2014. La rândul său, inculpatul C. a întocmit rapoarte la 17.09.2014 şi 23.09.2014, făcând referire la alte fapte decât cele ce fac obiectul acestei cauze, şi anume despre remiterea unor piese şi pretinderea de către inculpatul A. a sumei de 5000 RON pentru un partid politic, în schimbul căreia i s-a promis că va fi pe lista celor care pot ocupa o funcţie de şef birou în cadrul Serviciului Rutier Timiş, iar dacă doreşte să ocupe această funcţie are nevoie de suma este de 20.000 euro.

Cu declaraţiile inculpaţilor D. şi C. se coroborează depoziţiile martorului G. din faţa instanţelor de judecată, care probează faptul că între predarea celor 4 jante inculpatului A., al căror preţ a fost achitat de inculpaţii D. şi C., şi avansarea acestora din urmă în gradul profesional de comisar, nu există vreo legătură.

Astfel, martorul G., administrator al S.C. K. S.R.L., societate care are ca obiect de activitate servicii şi vânzări anvelope, a precizat în primă instanţă că ştie de la F. că jantele au fost cadou de la ofiţerii de poliţie C. şi D. pentru comisarul şef A.

Fiind întrebat cu prilejul audierii în apel, cu ce titlu urmau să fie acordate jantele inculpatului A., martorul G. a învederat că a relatat adevărul în faţa primei instanţe referitor la acest aspect şi că a acceptat ca preţul să fie plătit de C. şi D. care au fost trimişi de F., aşa cum a aflat din discuţiile pe care le-a purtat cu acesta din urmă.

Diferit de ceea ce a declarat în cursul cercetării judecătoreşti, în faza de urmărire penală, martorul G. a arătat că achitarea sumelor de bani pentru anvelope de către inculpaţii C. (400 euro) şi D. (2200 RON, prin S.C. T. S.R.L., pentru care a emis factură la 08.05.2014 - fila x d.u.p.), ar fi avut loc cu ocazia avansării acestora în gradul profesional următor, fapt pe care l-a aflat de la martorul F.

Instanţa de apel va înlătura această depoziţie având în vedere că nu a fost susţinută de martorul G. şi în faţa instanţelor de judecată, audiat în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, dar şi pentru motivul arătat de martor, în instanţă, că nu avea de unde să ştie că jantele ar fi fost date cu ocazia avansării în grad a inculpaţilor D. şi C. ("nu am de unde să ştiu asta, că au fost date jantele cu ocazia avansării în grad şi pentru mutarea la serviciul rutier, de C., D., respectiv E."), ceea ce apare verosimil dat fiind că este greu de crezut că ofiţerii de poliţie făceau confesiuni proprietarului magazinului de vulcanizare în legătură cu eventuale fapte de corupţie.

Martorul G. a mai relatat, la urmărire penală, că F. s-a interesat dacă are la vânzare jante pentru autoturismul inculpatului A., prin lunile martie- aprilie 2014, iar după aproximativ 2-3 săptămâni, un client i-a adus un set de jante cu un grad mic de uzură, iar F. şi A. au venit şi au văzut jantele şi le-a comunicat că preţul este de 750 - 800 euro. După un timp a fost adus autoturismul cu nr. x pe care a montat jantele despre care a aflat de la F. că vor fi achitate de colegi de la serviciul rutier.

Datele cronologice prezentate de martorul G., ca şi data facturii pentru suma de 2200 RON, emisă la 08.05.2014, nu confirmă acuzaţia că banii plătiţi pentru setul de 4 jante au fost pentru a propune avansarea inculpaţilor C. şi D. în grad profesional, cum s-a formulat acuzaţia de către parchet, deoarece din punct de vedere temporal, avansarea avusese deja loc în luna martie 2014.

Proba testimonială reliefează că autoturismul comisarului-şef A. a fost echipat cu cele 4 jante cel mai devreme în luna aprilie 2014, potrivit martorului G. şi cel mai târziu în toamna anului 2014, conform martorului F., ceea ce înseamnă că nicio probă nu dovedeşte acuzaţia că inculpaţii C. şi D. au remis setul de jante în luna martie 2014, iar concluzia care se impune este că nu a existat o legătură între îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului A. privind propunerea de avansare a inculpaţilor C. şi D. şi bunurile pe care aceştia le-au plătit şi care au ajuns la şeful lor, A.

Martorul S. a declarat în calea de atac a apelului: C. mi-a spus la un moment dat, nu mai ştiu când, că F. i-a spus să facă un cadou şefului de serviciu, respectiv dlui A., cu ocazia zilei de naştere a acestuia din urmă. Când am aflat acest lucru de la C., acesta lucra la Serv. Rutier Timiş şi cred că avea funcţia de comisar. Discuţia am avut-o după data de 25 martie, Ziua Poliţiei Române, când C. a fost avansat în funcţia de comisar.

Împrejurarea că nu a existat o conivenţă infracţională între inculpatul A., pe de-o parte, şi inculpaţii C. şi D., pe de altă parte, în legătură cu îndeplinirea de către primul a atribuţiilor de serviciu privind avansarea în grad a ultimilor doi şi remiterea celor 4 jante inculpatului A., rezultă şi dintr-o altă afirmaţie a martorului S., care, la întrebarea procurorului dacă C. părea nemulţumit sau supărat că i s-a transmis că trebuie să facă un cadou şefului serviciului, dlui A., acesta a răspuns: Da, s-a plâns într-un fel, nu mi-a spus-o cu bucurie. Or, existenţa unei înţelegeri între mituitul, care primeşte şi mituitorul, care remite nu presupune un dezacord de genul celui descris de martorul S. (părea nemulţumit, s-a plâns într-un fel, nu mi-a spus-o cu bucurie) ce se explică, însă, în cauză, prin faptul relatat de inculpaţii C. şi D. că au acceptat să contribuie la procurarea unui cadou pentru ziua de naştere a inculpatului A., dar au apreciat că era prea costisitor, cauza determinantă (mobilul) acţiunilor lor fiind de a beneficia de bunăvoinţa şefului lor, comisarul şef A.

Cu probele anterior prezentate, care ilustrează lipsa unei legături între primirea foloaselor şi exercitarea atribuţiei de serviciu, se coroborează declaraţia inculpatului A. care a declarat în apel: nu am solicitat nici un fel de folos de la dnii C. şi D. pentru avansarea acestora în gradul profesional de comisar; Spre sfârşitul lunii aprilie 2014, i-am solicitat lui F. să meargă la o vulcanizare şi să îmi monteze pe jantele originale ale autoturismului proprietate personală anvelopele proprietate personală, de vară (...) m-a invitat la o vulcanizare aparţinând lui G., pe care îl cunoşteam şi mi-a arătat, împreună cu dl. G., un set de 4 jante, uzate, cu vopseaua exfoliată, spunând că aceasta ar fi propunerea pentru maşina mea. Am refuzat categoric şi l-am rugat şi pe G., care era de faţă, să monteze anvelopele mele, care erau deja în custodia lui de aproximativ 2 luni, plecând de la Autoservice.

După aproximativ 2 săptămâni, F. mi-a spus să mergem din nou la vulcanizare pentru că au fost cosmetizate între timp, vopsite, îndreptate, cele 4 jante şi să văd dacă sunt în regulă. M-am deplasat la vulcanizare împreună cu F. şi deoarece se apropia sfârşitul lunii mai şi era foarte cald afară, la insistenţele lui F. şi G., am acceptat să monteze anvelopele de vară pe acele jante ca să finalizăm o dată operaţiunea aceasta pentru care mă rugam de el de două luni de zile să o facă.

În acel moment am întrebat cât costă acele jante, la care F. şi dl. G. au spus că nu costă nimic deoarece au fost într-o stare avansată de uzură şi le pot considera cadou de ziua mea. În opinia mea era un cadou de la cei doi (...) Faptul că dlor. C. şi D. li s-a cerut de către dnii F. şi G. o sumă de bani, l-am aflat la sediul DNA, în seara zilei de 19.01.2015 (...).

Fiind audiat la 03.12.2018 şi 13.05.2019, de curtea de apel, inculpatul A. a menţionat invariabil că nu a primit jantele de la inculpaţii C. şi D., ci de la martorul F., subliniind totodată că nu i-au fost date şi cauciucuri pentru jantele acelea, cum s-a reţinut în rechizitoriu, cauciucurile fiindu-i restituite la urmărire penală, când s-a întocmit în acest sens un înscris, la data de 27.01.2018.

În faza de urmărire penală, inculpatul A. a susţinut că jantele auto recondiţionate pentru autoturismul său cu nr. x, sunt de la F. care i le-a făcut cadou cu prilejul zilei sale de naştere, menţionând că nu a solicitat şi nu a primit de la comisarii C. şi D. jantele auto pentru avansarea lor în grad profesional.

În legătură cu faptul susţinut de inculpatul A. că ar fi primit în realitate jantele de la martorul colaborator F., iar nu de la C. şi D., Înalta Curte consideră că este combătut de conţinutul coroborat al mijloacelor de probă administrate în cauză.

Împrejurarea că inculpatul A. i-a cerut, la un moment, lui F. "să îşi procure factura" pentru acele 4 jante, nu este în măsură să dovedească existenţa unei legături între avansarea în grad a inculpaţilor C., D. şi primirea jantelor de către comisarul-şef A., în condiţiile în care declaraţiile martorului colaborator cu identitate reală F. nu se coroborează cu alte probe şi sunt nesigure prin elementele de detaliu contradictorii pe care le conţin.

În faţa instanţei de apel, martorul F. a menţionat că nu a vorbit cu inculpaţii C. şi D. pentru a da bunuri inculpatului A. şi că a aflat despre acest fapt din discuţiile cu primii doi, care au oferit 4 jante şi 4 anvelope pentru maşina inculpatului A., nicidecum sub formă de cadou, ci pentru a fi avansaţi în grad. A arătat că unul dintre inculpaţii C. şi D. a dat 4 jante, iar celălalt 4 cauciucuri, precum şi că a fost cu A. la vulcanizarea lui G. pentru a vedea jante şi anvelope. A mai menţionat că, în biroul său, inculpatul A. şi-a exprimat nemulţumirea că inculpaţii C. şi D. nu mai rezolvă şi, atunci, martorul i-a zis să îi cheme să le spună în faţă pentru că el nu poate să rezolve. A declarat că jantele au fost montate pe autoturismul lui A., toamna, înainte de venirea iernii, în anul 2014.

Văzând şi celelalte depoziţii ale acestui martor, Înalta Curte reţine că martorul colaborator cu identitate reală F. nu a fost constant în declaraţii şi, în plus, ceea ce a relatat în legătură cu aspectele relevante cauzei nu se coroborează cu alte probe. De altfel, prin depoziţiile sale, martorul nu a susţinut faptele prezentate prin denunţul formulat la 17.09.2014.

Astfel, dacă în denunţ a precizat că inculpatul A. le-a cerut, în martie 2014, inculpaţilor C. şi D. să cumpere un set de jante (4 bucăţi) tip Clasa E şi un set de anvelope pentru autoturismul său personal deoarece poate să îi avanseze în grad înainte de termen, cu ocazia zilei Poliţiei Române (25.03.2014), ceea ce înseamnă că pretinderea sesizată prin denunţ ar fi avut loc înainte de avansarea în grad a celor doi, în mod diferit, prin declaraţia din 20.02.2019, a arătat că prima discuţie a avut-o cu A. după ziua Poliţiei din data de 25.03.2014, inculpatul A. spunându-i că se aştepta ca, după avansare, respectiv în perioada martie - aprilie, inculpaţii C. şi D. să vină să îi aducă jantele; după cum a arătat că a fost de faţă în biroul inculpatului A. când acesta le-a cerut lui C. şi D. să rezolve problema cu jantele şi cauciucurile, pentru ca martorul să meargă să le monteze. A indicat drept dată calendaristică la care s-ar fi petrecut acest eveniment ca fiind aprilie - mai - iunie 2015, susţinând expres că a fost în anul 2015 ("anul mi-l amintesc cu siguranţă") - file x d. prima inst., deşi din probe rezultă cu certitudine că avansarea în grad profesional de interes pentru cauză a avut loc în anul 2014.

Diferit, prin declaraţia din 13.09.2019, martorul F. a relatat că C. şi D., undeva prin ianuarie - februarie 2014, au plătit 4 jante pentru maşina lui A. şi nu ştie nimic despre cauciucuri pentru că a mers să monteze doar jantele, învederând că singur a tras concluzia dintr-o discuţie cu inculpatul A. că acesta dorea ceva de la C. şi D. pentru avansare şi nu s-a dus personal A. la cei doi să le ceară bunurile, fiind posibil să le fi sugerat, cei doi achitând jantele fără să le fi spus el aceasta.

La urmărire penală, prin declaraţia din 18.01.2015, acelaşi martor F. declarase că inculpaţii C. şi D. au cumpărat bunurile pentru comisarul de poliţie A., în perioada lunii martie 2014, întrucât le-a promis şi le-a obţinut avansarea în grad profesional.

Deşi denunţul nu constituie un mijloc de probă, iar infracţiunea de luare de mită există independent dacă pretinderea are loc înainte sau după îndeplinirea actului de serviciu, chestiunile de detaliu sunt importante în aprecierea credibilităţii oricărui martor şi nu se poate trece cu vederea că fapta sesizată prin denunţ a fost ulterior prezentată diferit, de la o declaraţie la alta, de martorul denunţător.

Se remarcă inconsecvenţa în cele relatate de martorul F., nu doar în ceea ce priveşte data comiterii faptei, dar şi în legătură cu bunurile care ar fi fost solicitate cu titlu de mită de către inculpatul A. şi suma de bani plătită de inculpaţii C. şi D. Astfel, a făcut vorbire fie de faptul că, pentru autoturismul personal, inculpatul A. a primit 4 jante şi 4 cauciucuri care au fost montate pe maşina acestuia cu nr. x, fie numai 4 jante. Totodată, a arătat fie că inculpaţii C. şi D. au plătit suma de 3000 euro (denunţ), fie că cei doi inculpaţi au plătit lui G. patru jante care au costat între 500 şi 1500 euro.

Nu în ultimul rând, este de remarcat modul diferit în care, de-a lungul procesului, martorul F. a relatat aspectele care configurează acţiunile inculpatului A. Dacă, în apel, a declarat doar că inculpatul A. şi-a exprimat nemulţumirea că inculpaţii C. şi D. "nu mai rezolvă", în prima instanţă a declarat, mai întâi, că a perceput nemijlocit în biroul inculpatului A. când acesta le-a cerut lui C. şi D. să rezolve problema cu jantele, ca apoi, prin a doua declaraţie, să afirme că a tras concluzia dintr-o discuţie cu A. că acesta dorea ceva de la C. şi D. pentru avansare, ceea ce comisarul şef nu le-a comunicat direct, fiind posibil să le fi sugerat.

Faţă de conţinutul depoziţiilor martorului cu identitate reală F., nu lipsit de relevanţă este că acesta a fost iniţial cercetat în acelaşi dosar cu inculpatul A. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, iar ulterior faţă de acesta s-a dispus soluţia clasării întrucât a denunţat autorităţilor faptele mai înainte ca acestea să fi fost sesizate, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 290 alin. (3) C. pen., existând o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

Instanţa supremă notează că, prin dispoziţiile art. 103 alin. (3) C. proc. pen., legiuitorul a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor, reglementând în acest sens că hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că restrângerea valorii probante a declaraţiilor acestor persoane are la bază temerea că atât investigatorii, colaboratorii, cât şi martorii protejaţi (în sens larg) sunt supuşi unui anumit control de autoritate din partea organului de urmărire penală şi astfel pot fi influenţaţi în declaraţii, fie pentru că unii sunt agenţi executivi ai statului, fie că alţii au anumite interese (colaboratorii pot avea interesul de a obţine o remuneraţie sau de a li se reduce pedeapsa în propriul dosar, de a beneficia de un acord de recunoaştere a vinovăţiei sau de renunţare la urmărirea penală etc.) în a acţiona conform dorinţei organului judiciar sau sunt îndatoraţi moral de efortul de protejare a lor şi reacţionează în consecinţă etc. Astfel, în scopul evitării unei erori judiciare bazate pe astfel de probe, precum şi având în vedere condiţiile derogatorii de audiere a acestor persoane, care restrâng într-o oarecare măsură posibilităţile de apărare, legea a restrâns, la rândul ei, valoarea probantă a declaraţiilor investigatorului, colaboratorului, martorului protejat. CEDO a apreciat că drepturile apărării sunt restrânse într-un mod incompatibil cu garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atunci când o condamnare se fondează în întregime sau într-o măsură determinantă pe mărturia făcută de investigatorii cu identitate reală sau protejată, colaboratorii cu identitate reală sau protejată, martorii ameninţaţi, martorii vulnerabili, dar şi persoana vătămată şi partea civilă cu privire la care s-au luat măsuri de protecţie similare martorilor ameninţaţi.

Cât priveşte procesele-verbale de redare a conversaţiilor ambientale înregistrate de către colaboratorul autorizat, se constată că acestea nu susţin acuzaţiile aduse inculpaţilor, sens în care se menţionează exemplificativ procesul-verbal de redare a discuţiilor purtate la data de 30.09.2014 între A. şi F., din care nu rezultă că bunurile date de C. şi D. au fost în legătură cu avansarea lor în grad profesional înainte de termen, martorul denunţător F. confirmând în cadrul discuţiei că au fost oferite cadou de ziua lui A.:

A.: Eu o să zic, da domnule, care-i problema? Mi le-o făcut cadou de ziua mea, în 5 aprilie, că în 25 martie am avut, da?

F.: Da (...)

A.: De ce să zic altceva?.

Faptul că inculpatul A. a avut atribuţii privind avansarea în grad a inculpaţilor C. şi D. şi că a fost preocupat ca cei doi să obţină gradul profesional, reiese din propriile afirmaţii făcute cu ocazia discuţiilor din 01.10.2014 cu numitul R., redate în procesul-verbal din 26.11.2014. Însă, această împrejurare, ca şi faptul dovedit al primirii bunurilor de la inculpaţii C. şi D. nu sunt suficiente pentru a contura săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, în absenţa dovedirii legăturii între îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi primirea bunurilor, depoziţiile martorului F. (contradictorii, de altfel), neputând fundamenta singure o soluţie de condamnare.

Purtând discuţii cu numitul R. despre rapoartele întocmite, comisarul şef A. a relatat un dialog purtat cu C. şi comportamentul acestuia: Ce ţi-am cerut eu ţie măi copile vreodată? Păi, n-am scris, nu ştiu ce. Şi s-o şi îmbolnăvit în ziua aia. Când (...) o intrat în concediu medical când eu am venit la serviciu, şi C. s-o îmbolnăvit. S-or şi îmbolnăvit amândoi. La precizarea lui R. "nu eşti nebun să le spui într-un fel, să fie în alt fel", inculpatul A. a arătat: Nu, nu, n-am niciun.

Analizând şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice aflate în volumul 9 al dosarului de urmărire penală, instanţa de apel constată în raport de celelalte probe administrate în cauză, că nu dovedesc săvârşirea infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, sens în care se evidenţiază procesul-verbal de redare a conversaţiei telefonice din 20.09.2014 care ilustrează exclusiv discuţia dintre F. şi C. care stabilesc să se întâlnească inclusiv cu D. "să vedem cum facem" în contextul în care s-au formulat rapoarte la nivelul conducerii Inspectoratului.

Din mijloacele de probă rezultă, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, că, prin bunurile remise, inculpaţii C. şi D. au urmărit să aibă o poziţie privilegiată la servici, să fie în graţiile inculpatului A., şeful lor, care avea un mod propriu de a se raporta la subalterni, după cum a declarat şi martorul AA., lider de sindicat, care a auzit despre A. că a primit bunuri de la colegi, dar nu pentru un act de serviciu sau altul, punctual. Şi martorul F., agent de poliţie, a evocat nemulţumirea colegilor faţă de atitudinea comisarului şef A. adoptată faţă de subalterni, precizând că relaţia dintre A., C. şi D. era foarte apropiată până prin vara anului 2014, după care s-a deteriorat deoarece nu putea să ceară A. întruna şi să tot dea C., D. şi alţi colegi (declaraţie instanţă apel). Apoi, martorul G. a evocat aspecte în legătură cu grija martorului F. de a răspunde nevoilor personale ale şefului său, inculpatul A.: maşina avea un rând de jante pe care se schimbau doar anvelopele. La insistenţele dlui F. s-a mai cumpărat un set de jante, să fie roţi complete de iarnă şi roţi complete de vară. Deopotrivă, inculpatul C. a declarat că l-a informat pe şeful Inspectoratului că inculpatul A. i-a cerut şi sumă de 5000 RON pentru un partid politic, aspect consemnat în raportul întocmit. Totodată, martorul Z. a relatat, în legătură cu o situaţie ivită la servici, că F. i-a comunicat:

"ar trebui să facem în aşa fel încât să nu-l supărăm pe şeful A. fiindcă acesta este ranchiunos".

În condiţiile în care din coroborarea probelor administrate nu reiese elementul de tipicitate al legăturii dintre actele efectuate de A. ca atribuţii de serviciu vizând propunerea de promovare în grad profesional a inculpaţilor C. şi D. şi bunurile primite de la aceştia, instanţa consideră că este fără relevanţă împrejurarea că salariul net al inculpaţilor C. şi D. era sensibil apropiat de suma pe care fiecare a plătit-o pentru cele 4 jante, aspect care ar putea avea relevanţă într-o evaluare în alt context factual.

Prin actul de sesizare a instanţei, s-au mai reţinut infracţiunile corelative de luare de mită şi dare de mită, constând în aceea că, inculpatul E., agent şef de poliţie, a remis inculpatului A., comisar-şef, pentru a fi adus de la secţia 3 Poliţie Timişoara la Compartimentul Accidente Grave din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere (iniţial a fost detaşat, iar din luna aprilie 2014 a fost numit pe funcţie la nivelul IPJ Timiş), un set de anvelope (4 bucăţi) la preţul total de 8000 RON, pentru autoturismul marca (...), aparţinând soţiei comisarului-şef.

Din cuprinsul mijloacelor de probă administrate în cursul procesului, ca şi în situaţia mai sus analizată, nu rezultă întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor de luare şi dare de mită, lipsind legătura dintre îndeplinirea atribuţiei de serviciu de către inculpatul A. şi bunurile primite de la inculpatul E.

În această ordine de idei, se reţine că inculpatul E. a declarat în apel: (...) Cred că după un an de zile de la numirea mea la Serv. Poliţiei Rutiere Timiş am discutat cu A. în legătură cu patru anvelope pentru autoturismul soţiei acestuia.

Fosta mea soţie avea un Service de vulcanizare în Timişoara şi probabil acesta a fost motivul pentru care am fost abordat de către dl. A. I-am comandat un set de 4 anvelope, la G. Service-ul deţinut de fosta mea soţie nu lucra cu anvelope noi, ci cu anvelope uzate.

La G. am fost personal, am vorbit cu acesta şi i-am spus să îmi facă rost de un set de anvelope, precizându-i acestuia ce tip era necesar, din câte ţin minte, pentru un (...)

Nu m-am gândit să îi spun lui A. să procure singur cele 4 anvelope pentru că am spus că ar fi un ajutor din partea mea pentru A.

Pe A. îl cunosc din anul 1995, când eram amândoi agenţi la Serviciul Rutier Timiş.

(...) În total am plătit aproximativ 3.000 de RON pentru 4 anvelope, montaj şi echilibrat roţi. Banii au fost plătiţi de mine personal lui G., la aproximativ 1 lună de zile de la comandă.

(...) A. mi-a restituit suma de 3000 de RON anul trecut sau la începutul acestui an.

Inculpatul E. a mai precizat că, în momentul când a plătit cauciucurile lui G. s-a gândit că va primi banii de la A.

În primă instanţă, prin declaraţia din data de 03.12.2018, inculpatul E. a recunoscut săvârşirea faptei şi a arătat că doreşte ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penal, iar prin declaraţia din 20.06.2019 (urmare modificării compunerii completului de judecată), a susţinut că îşi menţine poziţia procesuală de a fi judecat în procedură simplificată şi a precizat că ceea ce a recunoscut este că i-a dat inculpatului A. cele 4 anvelope, în primăvara anului 2014, posibil toamna, dar nu cu titlu de mită pentru că a fost mutat de la Poliţia Deta. A arătat că a discutat pentru aprobarea transferului său de mai multe ori cu comisarul şef A., care era şeful Serviciului Rutier şi a subliniat: nu am spus că îi dau pentru asta cauciucuri şi nu mi le-a cerut. La întrebarea dacă a discutat cu F. aspecte legate de cauciucurile predate inculpatului A., inculpatul E. a menţionat că nu i-a spus lui F. despre acestea şi nu cunoaşte de unde ştie. A mai învederat că nu i-a comunicat lui A. cât au costat anvelopele şi că avea intenţia să recupereze banii încă de când i le-a procurat, dar a primit contravaloarea anvelopelor, în sumă de 3000 RON, în ianuarie 2019, întrucât din ianuarie 2015 când s-a luat măsura preventivă faţă de A. nu a mai avut voie să ia legătura cu acesta.

În faza de urmărire penală, după ce nu a recunoscut acuzaţia ce i s-a adus, inculpatul E. a arătat că, la aproximativ un an după ce s-a transferat la Serviciul Poliţiei Rutiere Timiş - Compartimentul Accidente Grave, inculpatul A. i-a cerut "nişte cauciucuri" pentru un autoturism aparţinând unui membru al familiei, pe care i le-a cumpărat de la G. cu suma de 500 euro, echivalent în RON, dar nu este real că i-ar fi remis comisarului şef acele bunuri pentru că a aprobat transferul din cadrul Poliţiei Deta la SPR Timiş.

Martorul F. a declarat în faţa instanţei de apel că, împreună cu alţi colegi, s-au hotărât să meargă la conducerea Inspectoratului de poliţie şi să reclame lucrurile care s-au întâmplat pentru a se rezolva problema, toţi fiind nemulţumiţi de A. care tot pretindea bunuri de la subordonaţi şi nu se mai putea continua aşa. A mai declarat că, personal, a fost la vulcanizarea lui G. pentru ca cele patru anvelope cumpărate de E. să fie montate pe autoturismul aparţinând soţiei inculpatului A. Totodată, a dat răspunsuri contradictorii în legătură cu prezenţa sa la discuţia dintre A. şi E. prin care primul i-ar fi solicitat bunuri pentru autoturismul soţiei. A apreciat, însă, că anvelopele au fost date ca recompensă de E. pentru detaşarea sa de la Poliţia Deta la Serviciul Rutier - Biroul Drumuri Naţionale.

În primă instanţă, la întrebarea dacă l-a auzit pe inculpatul A. să-i ceară cauciucuri lui E. pentru mutarea serviciului la Timişoara, martorul F. a răspuns că nu-şi aduce aminte, dar că bunurile au fost date cu titlu de mită. Prin depoziţia din 20.02.2019, tot în cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, martorul F. a declarat că ştie de la inculpatul D. despre faptul că, în anul 2014, până în toamnă, inculpatul E. a dat un set de anvelope inculpatului A. pentru mutarea la Compartimentul Accidente Grave, despre faptul plăţii efectuate de E. aflând şi de la C. şi G.

Înalta Curte constată că depoziţiile date de martorul F. în faţa instanţelor contrabalansează declaraţiile sale de la urmărire penală prin care a arătat că anvelopele montate pe autoturismul cu nr. x, au fost date inculpatului A. pentru că a făcut demersurile necesare mutării lui E. de la Poliţia oraşului Deta la Serviciul Poliţiei Rutiere Timiş - Compartimentul Accidente Grave, în anul 2014.

Potrivit declaraţiilor date de martorul G., inculpatul E. a cumpărat un set de 4 anvelope, în anul 2013, pentru care a emis factură în aceeaşi zi, nu îşi aduce aminte cine a venit cu autoturismul pentru a fi montate, învederând că nu are de unde să ştie dacă au fost date pentru mutarea la serviciul rutier a lui E., susţinere verosimilă dat fiind că martorul nu s-a aflat în relaţii de colegialitate cu inculpaţii.

Depoziţia martorului G. din faza de urmărire penală prin care a arătat că a înţeles de la F. că anvelopele sunt cadou din partea lui E. pentru mutarea la serviciul rutier, nu poate susţine acuzaţia din moment ce, la rândul său, F., într-o singură declaraţie a precizat că are cunoştinţă de acest aspect de la inculpatul D., afirmaţie care nu se coroborează cu alte probe.

Martorul AA. a declarat în prima instanţă, la 12.06.2020, că are cunoştinţă despre obiectul cauzei şi a auzit prin curtea Inspectoratului şi de la martorul F. că inculpatul A. ar fi primit de la ceilalţi bunurile de care este acuzat de procurori, însă nu a aflat că au fost date punctual pentru promovare sau pentru nesancţionare sau pentru mutare.

Inculpatul A. a declarat, în apel: aflând că fosta soţie a lui E. deţinea o vulcanizare, discutând cu dânsul că există un discount pentru cei care deţin asemenea firme, l-am rugat să mă ajute în achiziţionarea a 4 anvelope, la un preţ mai bun pentru autoturismul marca (...) pe care îl conducea soţia mea.

Anvelopele au fost achiziţionate, nu am ştiut în primă fază de unde şi am aflat ulterior de la E. că trebuie să trimit maşina la vulcanizarea lui G., lucru care s-a şi întâmplat. Dacă îmi aduc aminte bine, cu maşina la service-ul lui G. a fost F.

Acest eveniment s-a petrecut în 2014, a urmat imediat reţinerea mea în ianuarie 2015, apoi, pe toată perioada arestului la domiciliu şi a controlului judiciar am avut interdicţia de a lua legătura cu dl. E. După ce am putut să iau legătura cu acesta, în dorinţa de a-i achita anvelopele, am aflat că lucrează ca şi conducător auto în transport internaţional şi nu este în ţară, iar cu prima ocazie în care ne-am întâlnit la CA Timişoara, respectiv ianuarie 2019, i-am achitat, în prezenţa avocatului dânsului, întocmind un document semnat de toţi trei, suma de 3.000 de RON, conform convenţiei pe care am avut-o cu dl. E.

Şi în faza de urmărire penală, inculpatul A. a negat că ar fi primit vreun bun de la inculpatul E. pentru transferul acestuia în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Timiş, iar în primă instanţă a detaliat că a apelat la E. pentru a-l ajuta să procure anvelope pentru autoturismul al soţiei sale, ştiind că acesta deţine o vulcanizare şi a omis să plătească la acel moment contravaloarea cauciucurilor, după care nu a mai avut voie să se întâlnească cu inculpatul E., dar că ulterior le-a achitat, la dosar fiind depus un proces-verbal din 08.01.2019 din care rezultă că i-a achitat inculpatului E. suma de 3000 RON.

Înalta Curte apreciază că fiind pro cauza afirmaţiile că între inculpaţii A. şi E. a avut loc o vânzare-cumpărare în virtutea prieteniei dintre ei. Se are în vedere că preţul de 3000 RON plătit de E. era mult mai mare decât salariul său lunar şi i-a fost restituit de A. după circa 5 ani de zile.

Ceea ce se constată este că inculpatul A., comisar şef, a avut aceeaşi atitudine ca faţă de subordonaţii C. şi D. inclusiv în raporturile sale cu E., agent şef de poliţie, subordonaţii comisarului şef A. înţelegând că prin comportamentul lor, în general, trebuie să dea curs cerinţelor şefului lor de a-şi rezolva probleme personale şi de familie prin şi cu ajutorul lor, pentru a fi în graţiile acestuia. Or, aceste elemente factuale nu dovedesc acuzaţia adusă inculpaţilor, iar instanţa este ţinută de obiectul judecăţii.

Inculpaţii nu au recunoscut acuzaţiile aduse, iar martorul F. a menţionat că a discutat cu G. exclusiv despre persoana care a făcut plata celor patru anvelope fără a indica faptul că a perceput direct înţelegerea infracţională de care au fost acuzaţi inculpaţii A. şi E. Mai mult, în faţa instanţei de apel a afirmat că singur şi-a format convingerea că E. a remis bunurile lui A. pentru avansarea la Serviciul Rutier Timiş. Apoi, martorul G. a precizat doar la urmărire penală că a discutat cu F. despre motivul pentru care E. ar fi cumpărat anvelopele, chestiune asupra căreia a revenit în instanţă, când a fost audiat în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, astfel că nici declaraţiile martorilor F. şi G. nu se coroborează.

Faţă de toate cele de mai sus, instanţa de apel constată că nu există o legătură între primirea bunurilor de interes pentru cauză (jante, anvelope) de către inculpatul A. şi îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către acesta, constând în avansarea inculpaţilor C. şi D. în grad profesional şi transferul inculpatului E. la Serviciul Rutier Timiş, lipsind unul dintre elementele de tipicitate ale infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită pentru care au fost acuzaţi aceşti inculpaţi, condiţii în care se impune achitarea.

Prin urmare, nu se mai justifică analiza cererii de încetare a procesului penal formulată de apelantul inculpat C., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. rap. la art. 290 alin. (3) C. proc. pen., pentru infracţiunea de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, faţă de dispoziţiile art. 396 alin. (7) C. proc. pen.

Cât priveşte infracţiunile corelative de luare şi dare de mită reţinute în sarcina inculpaţilor A. şi B., prin actul de sesizare al instanţei s-a arătat că primul, în calitate de comisar şef al Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Timiş, la sfârşitul anului 2013, a pretins şi a primit un TV LCD, în valoare de 300 RON, de la subofiţerul de poliţie B. (care a remis bunul), ca urmare a faptului că nu a aplicat vreo sancţiune pentru abaterile constatate în activitatea acestuia (urmare efectuării unui control), şi anume pentru a nu se lua măsurile legale care se impuneau (sancţionarea disciplinară).

Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod întemeiat, în baza probelor administrate, că numai din declaraţiile martorului F. rezultă starea de fapt descrisă în rechizitoriu, iar celelalte mijloace de probă dovedesc că între inculpaţi a avut loc o vânzare-cumpărare a televizorului, ceea ce nu constituie o faptă prevăzută de legea penală (inculpaţii fiind acuzaţi de organele de urmărire penală de autorat la infracţiunile de luare şi, respectiv, dare de mită).

Astfel, inculpatul B. a declarat în cursul cercetării judecătoreşti din apel: În anul 2012, Biroul rutier a fost mutat dintr-o anumită locaţie în clădirea IPJ Timiş. La vreo 2 săptămâni după mutarea efectivă, dl. A., care era şef Serviciu poliţie rutieră, a venit să verifice cum ne-am organizat fiecare în birouri, cum le-am amenajat.

La subsolul acestei locaţii exista un vestiar folosit de cei 8 agenţi de poliţie. Când a ajuns în vestiar, dl. A. a văzut un televizor LCD cu diagonală mică, puţin mai mare decât a unui laptop şi s-a interesat de acel televizor, spunând că are nevoie şi el de unul asemănător pt. biroul lui. I-am spus că îl pot oferi pe acela pt. că nu s-a tras cablu şi nu era funcţional şi îmi fac eu rost de altul de la amanet. În urma discuţiei, la acel moment, A. mi-a plătit televizorul cu suma de 300 de RON (nu avea telecomandă şi era second-hand). Nu l-a luat atunci şi a spus că îl trimite pe F. după televizor, acesta fiind "omul protocoalelor", era trimis peste tot (...) După câteva zile bune, F. a venit şi a luat televizorul.

Inculpatul B. a mai menţionat: am avut o singură abatere disciplinară în toată cariera mea de poliţist, care s-a întâmplat în anul 2011, pt care am fost sancţionat cu mustrare scrisă pt. acest eveniment. În acel moment A. era colegul meu de serviciu, nu avea funcţie de conducere. Doresc să se observe că acuzarea s-a raportat la acest singur eveniment din cariera mea când eu am fost sancţionat, respectiv că în urma uneia din filmările pe care le-am efectuat, ca operator RADAR, nu am luat o măsură de sancţionare (...) - fila x d. inst. apel.

Prin înscrisul emis de IPJ Timiş - Serviciul Rutier, depus în primă instanţă la termenul din 03.12.2018, în perioada 01.01.2013 - 31.12.2014, nu au fost constatate nereguli sau abateri comise de B. în timpul executării serviciului, pe linia folosirii şi exploatării aparatului etilotest şi a folosirii aparatului radar.

Deopotrivă, se reţine că membrii Consiliului de disciplină, martorii W., V. şi X. au declarat la curtea de apel că nu au cunoştinţă ca B. să fi dat lui A. un televizor pentru ca acesta să intervină în legătură cu cercetarea disciplinară a lui B. finalizată cu mustrarea acestuia, declaraţii care se coroborează cu încheierea din 28.02.2012 a consiliului de disciplină din cadrul IPJ Timiş şi dispoziţia şefului Inspectoratului din 05.03.2012.

Despre vânzarea acestui televizor, inculpatul B. a declarat şi în faza de urmărire penală: odată cu amenajarea vestiarului, eu am adus aici un TV model LCD, pe care l-am achiziţionat la un preţ modic, de la o casă de amanet (300 RON) (...) I-am relatat şefului meu că pe acest TV am plătit o sumă de 300 RON. A. s-a arătat interesat să achiziţioneze şi el un TV de acelaşi fel, pentru a-şi dota biroul său (...) i-am spus că sunt de acord să îi vând TV LCD la preţul pe care l-am cumpărat (...) A. a fost de acord cu propunerea formulată şi l-a trimis pe şoferul lui, F., să transporte TV din vestiar în biroul său (...) Am primit de la A. suma de 300 RON (declaraţie din 19.01.2015, file x d.u.p.), nu am de făcut alte precizări (declaraţie din 20.01.2015, fila x d.u.p.).

În faţa primei instanţe, inculpatul B. a relatat, în acelaşi sens, că a încasat pe televizorul vândut, în noiembrie 2012, suma de 300 RON de la inculpatul A., susţinând că este nereal că i l-a dat gratuit pentru a interveni în vreun fel în procedurile disciplinare unde a primit mustrare, neavând nicio legătură cu subordonarea sau cu atribuţiile de serviciu (declaraţii din 03.12.2018 şi 15.05.2019 file x d. prima inst.).

Cu acestea se coroborează declaraţiile inculpatului A., care a precizat în apel: În luna noiembrie 2012, şi nu 2014, aşa cum susţine denunţătorul, ne-am mutat în sediu nou în cadrul IPJ Timiş, ocazie cu care au fost amenajate toate birourile Poliţiei Rutiere. Fiind în faza de amenajare, inspectam aproape zilnic toate birourile, ocazie cu care, coborând la subsolul clădiri, locul unde se aflau vestiarele agenţilor, m-am întâlnit cu mai mulţi agenţi, printre care şi cu agentul B. şi am văzut un televizor second hand, de mici dimensiuni, pe care îl avea sus pe un fişet (...) n Nu a vrut iniţial să îmi ia nici un fel de bani, motivându-mi că este defect, nu are nici telecomandă. Am insistat şi am achitat suma de 200 sau 300 de RON, o sumă modică, intenţionând să îl pun la mine pe birou. Deoarece era defect, l-am trimis pe F. la un atelier să îl lase la reparat. A fost reparat şi am intrat în posesia lui, nu mai reţin exact când. Nu l-am mai dus la birou, ci l-am dus iniţial la părinţii mei, cărora nu le-a plăcut, iar de acolo TV-ul a ajuns undeva la ţară şi ulterior la gunoi.

În toată activitatea mea, din nov. 2012 şi până în ian. 2015, nu am aplicat nicio sancţiune dlui agent B. sau altui cadru de poliţie din cadrul Serviciului Rutier.

Aceleaşi elemente factuale a prezentat inculpatul A. şi cu ocazia audierilor sale, la urmărire penală: în luna decembrie 2012, am coborât în subsolul clădirii (...) am văzut un TV mai vechi (...) numitul B. mi-a spus că l-a cumpărat de la o casă de amanet. Eu i-am spus că aş fi interesat să cumpăr au acel TV pentru a-l monta în biroul meu. Numitul B. a fost de acord cu propunerea mea, m-a ajutat să duc TV în biroul meu, unde i-am dat suma de 200 RON (cred, nu mai reţin), deşi iniţial B. a refuzat suma de bani (...) TV a fost dus la portbagajul maşinii mele (...) de către numitul F.

Similar a declarat inculpatul A. şi primă instanţă, afirmând că, la finele anului 2012, a cumpărat de la agentul de poliţie B. un televizor LCD uzat, pe care îl avea de la amanet, cu suma de 200-300 RON, aparat care a fost dus la reparat de martorul F. (în ce priveşte televizorul LCD precizez că, la finele anului 2012, l-am cumpărat de la agentul B. (...) cu suma de 200 RON. Inculpatul B. m-a avertizat că televizorul nu funcţionează, iar şoferul meu F. l-a dus la reparat - declaraţie 03.12.2018 fila x, referitor la acuzaţia că aş fi primit mită un televizor de la inculpatul B. pentru că aş fi intervenit eu ca el să fie sancţionat cu mustrare, arăt că acest aspect este evident nefondat, întrucât eu nu îmi amintesc de nicio sancţiune (...) cu privire la acest coleg cât am fost şeful serviciului - declaraţie 13.05.2019, fila x d. prima inst.).

Instanţa de apel va înlătura declaraţiile martorului F. întrucât aspectele relatate de acesta (privind primirea unui televizor de către comisarul şef A. ca răsplată de la B. în legătură cu neaplicarea unei sancţiuni pentru modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu) nu sunt susţinute prin nicio altă probă, fiind singulară inclusiv afirmaţia pe care martorul F. a făcut-o, în apel, în sensul că suma de 300 RON nu este preţul televizorului pe care A. l-a achitat, ci costul reparaţiei acestui bun, martorul făcând vorbire pentru prima dată de un televizor defect care a fost înlocuit, în calea de atac a apelului.

Edificatoare este şi depoziţia martorului F., dată în primă instanţă, când a învederat că a presupus că inculpatul B. nu a plătit televizorul luat de la amanet şi că inculpatul A. nu i l-ar fi achitat (percepţia mea a fost că nu a plătit nici un preţ pe achiziţionarea lui şi nici că i-ar fi luat inculpatului bani pentru el - fila x d. prima inst.).

Din coroborarea probelor administrate rezultă, aşadar, că inculpatul B. a vândut inculpatului A. televizorul considerat obiect al mitei, concluzia primei instanţe că actul juridic translativ de proprietate încheiat între cei doi inculpaţi nu poate constitui o faptă prevăzută de legea penală, fiind corectă.

Înalta Curte mai precizează că motivul de apel al parchetului referitor la confiscare în temeiul art. 289 alin. (3) C. pen. nu poate fi analizat în condiţiile în care faptele reţinute în sarcina inculpatului A. nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunilor de luare de mită pentru care a fost acuzat şi se impune achitarea acestuia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 150/PI din 24 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală.

Se va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Va fi înlăturată dispoziţia privind schimbarea de încadrare juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. din patru infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 într-o infracţiune de abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., referitor la dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., se va dispune achitarea inculpatului A. pentru patru infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Se va constata că inculpatul A. s-a aflat în arest preventiv şi în arest la domiciliu de la data de 20.01.2015 până la data de 11.05.2015.

Va dispune restituirea celor patru jante de culoare gri, cu însemnul distinctiv al mărcii, sechestrate şi sigilate cu sigiliul "Ministerul Public D.N.A. 408", către inculpatul A.

Se va înlătura obligarea inculpatului A. la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli judiciare către stat stabilite prin sentinţa apelată.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu contravin prezentei decizii.

Va fi respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C. împotriva aceleaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara şi apelantul inculpat A., vor rămâne în sarcina statului.

Se va dispune obligarea apelantului inculpat C. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi A. şi C., precum şi pentru intimatul inculpat D., în cuantum de câte 220 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 150/PI din 24 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

Înlătură dispoziţia privind schimbarea de încadrare juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. din patru infracţiuni de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 într-o infracţiune de abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 297 C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., referitor la dispoziţiile art. 43 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru patru infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Constată că inculpatul A. s-a aflat în arest preventiv şi în arest la domiciliu de la data de 20.01.2015 până la data de 11.05.2015.

Dispune restituirea celor patru jante de culoare gri, cu însemnul distinctiv al mărcii (...), sechestrate şi sigilate cu sigiliul "Ministerul Public D.N.A. 408", către inculpatul A.

Înlătură obligarea inculpatului A. la plata sumei de 15.000 RON cheltuieli judiciare către stat stabilite prin sentinţa apelată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu contravin prezentei decizii.

II. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C. împotriva aceleaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara şi apelantul inculpat A., rămân în sarcina statului.

Obligă apelantul inculpat C. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi A. şi C., precum şi pentru intimatul inculpat D., în cuantum de câte 220 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2021.

GGC - CT