Decizia nr. 137/A/2021 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 149/F din data de 1 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpaţilor A., B., C., D., E. şi F. este legea veche.

I.1. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen./1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (pct. III.2.1. din Secţiunea "în drept" a Rechizitoriului).

În baza art. 71 C. pen./1969 a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen./1969 a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

I.2. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen./1969/), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (pct. III.3.1. din Secţiunea "în drept" a Rechizitoriului).

În baza art. 71 C. pen./1969 a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen./1969 a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) C. pen./1969, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen./1969, art. 35 C. pen./1969, au fost contopite pedepsele de mai sus, inculpata A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen./1969 au fost interzise inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita funcţii de conducere sau funcţia de administrator persoane juridice, pe durata executării pedepsei principale rezultante.

II. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen./1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 71 C. pen./1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen./1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen./1969 a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen./1969.

În baza art. 863 C. pen./1969, a fost pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa pe durata termenului de încercare:

- să se prezinte, la un interval de timp de cel puţin 3 luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) C. pen./1969, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în întregime în cazul săvârşirii altei infracţiuni, precum şi în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

III. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen./1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 71 C. pen./1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen./1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen./1969 a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen./1969.

În baza art. 863 C. pen./1969 inculpatului i s-a pus în vedere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe durata termenului de încercare:

- să se prezinte, la un interval de timp de cel puţin 3 luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) C. pen./1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în întregime în cazul săvârşirii altei infracţiuni, precum şi în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

IV. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen./1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 71 C. pen./1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen./1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen./1969 a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen./1969.

În baza art. 863 C. pen./1969 inculpatului i s-a pus în vedere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov pe durata termenului de încercare:

- să se prezinte, la un interval de timp de cel puţin 3 luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) C. pen./1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în întregime în cazul săvârşirii altei infracţiuni, precum şi în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

V. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen./1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata E. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 71 C. pen./1969 a fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen./1969 a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen./1969 a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen./1969.

În baza art. 863 C. pen./1969 inculpatei i-a fost pus în vedere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe durata termenului de încercare:

- să se prezinte, la un interval de timp de cel puţin 3 luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) C. pen./1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în întregime în cazul săvârşirii altei infracţiuni, precum şi în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

VI. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen./1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul F. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 71 C. pen./1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen./1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen./1969, pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen./1969 a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen./1969.

În baza art. 863 C. pen./1969 a fost pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, care vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti pe durata termenului de încercare:

- să se prezinte, la un interval de timp de cel puţin 3 luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) C. pen./1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în întregime în cazul săvârşirii altei infracţiuni, precum şi în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a fost anulate adresa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. x/12.09.2008, Decizia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 422/21.06.2011 şi nota Direcţiei Generale Autorizări nr. VI.3517/10.06.2011.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) şi art. 19 alin. (5) C. proc. pen. au fost respinse, ca neîntemeiate, acţiunile civile exercitate în cauză de părţile civile Societatea Comercială G. SA - în faliment - prin lichidator judiciar H., Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu inculpaţii A., B., C., D., E. şi F..

VII. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitată inculpata I. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen./1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală.

VIII. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achitată inculpata J. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen./1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală.

IX. În baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a fost achită inculpata K. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen./1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cauză de părţile civile Societatea Comercială G. SA - în faliment - prin lichidator judiciar H., Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu inculpatele I., J. şi K..

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. la plata sumei de 3.500 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat cu privire la inculpatele I., J. şi K. au rămas în sarcina acestuia.

Onorariile apărătorilor din oficiu numiţi pentru inculpaţii B. şi E., în cuantum de 520 RON fiecare, s-a dispus a fi plătite din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, în baza dispoziţiilor art. 327 lit. a) C. proc. pen., au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii:

1. L., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu prevăzută de art. 248 din vechiul C. pen. raportat la art. 2481 din vechiul C. pen. şi art. 258 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

- complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 26 din vechiul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. (două infracţiuni),

- spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 656/2002,

- cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) din vechiul C. pen.

2. A., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din vechiul C. pen. (două infracţiuni),

- cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen.

3. B., pentru săvârşirea infracţiunii de:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

4. C., pentru săvârşirea infracţiunii de:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

5. D., pentru săvârşirea infracţiunii de:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

6. E., pentru săvârşirea infracţiunii de:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

7. F., pentru săvârşirea infracţiunii de:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

8. J., pentru săvârşirea infracţiunii de:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

9. K., pentru săvârşirea infracţiunii de:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

10. I., pentru săvârşirea infracţiunii de:

- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din vechiul C. pen. (două infracţiuni),

- cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen.

În actul de sesizare a instanţei, în esenţă, s-au reţinut următoarele:

Cu privire la fapta de abuz în serviciu săvârşită de inculpatul L.:

Inculpatul L., împreună cu suspectul M., în perioada 2011-2013, în calitate de reprezentanţi, în fapt şi în drept, ai Societăţii G. SA, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare:

- au dispus acordarea de împrumuturi societăţilor afiliate, şi anume SC N. SRL, SC O. SRL, SC P. SRL, SC Q. SRL, SC R. SRL, SC S. SA, SC T. SRL, SC U. SRL, SC V. SA (cu denumire actuală W. SRL), SC X. SRL, în sumă totală de 105.999.859 RON (reprezentând împrumut nerestituit), fără a manifesta nici un interes în evaluarea riscului de credit şi implementarea unor măsuri prudenţiale ce trebuia să aibă ca scop protejarea resurselor financiare deţinute, precum şi investirea fondurilor în scopul obţinerii de profit şi atragerii de resurse suplimentare necesare desfăşurării activităţii sale autorizate, respectiv activitatea de asigurare,

- au dispus semnarea contractului de cesiune nr. x/27.05.2011 prin care Societatea G. SA, în calitate de cesionar, s-a obligat să plătească integral valoarea creanţei pe care cedentul Y. SA o avea faţă de debitorul cedat SC Z. SRL, aflat la momentul semnării contractului în procedură de faliment, în cadrul căreia G. a încasat doar suma de 358.768 RON, fiind achitată cedentului Y. SA suma de 4.003.914,37 RON, rămânând cu o obligaţie de plată în sumă de 4.318.352,3 RON;

- au procedat la transferarea fictivă a riscurilor de reasigurare către Societatea AA., şi pe cale de consecinţă la raportarea distorsionată a poziţiei şi performanţei financiare, cât şi a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate), având ca efect crearea aparenţei de conformitate la regulile de prudenţialitate în vigoare, în scopul funcţionării şi subscrierii în continuare de poliţe al căror risc nu era acoperit, nici din resurse proprii, nici prin programe adecvate de reasigurare, lipsind astfel societatea de lichidităţile necesare desfăşurării activităţii de asigurare, precum şi, prin raportările distorsionate făcute, posibilitatea reprezentanţilor Autorităţii de Supraveghere Financiară de a supraveghea activitatea acesteia, astfel încât să asigure protecţia asiguraţilor şi să contribuie la menţinerea stabilităţii pieţei asigurărilor, ceea ce a avut drept consecinţă intrarea Societatea G. SA, în procedura administrării speciale şi ulterior în faliment, aducând astfel atât o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime cât şi o pagubă patrimoniului acesteia în sumă de 795.387.999 RON, (compus atât din suma de care s-a dispus prin contractele de împrumut, respectiv cesiune, cât şi din sumele pe care societatea trebuie să le plătească creditorilor înscrişi la masa credală în procedura falimentului),

Cu privire la fapta de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu ocazia emiterii adresei nr. x/12.09.2008, săvârşită de inculpata A., precum şi cu privire la complicitatea la această infracţiune săvârşită de către inculpatul L.:

Inculpata A., în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, a emis adresa nr. x/12.09.2008 prin care s-a acceptat (fapt permis până la raportarea din data de 31.03.2011, inclusiv, când G. a vândut participaţia pe care o avea la BB.) includerea în calculul marjei de solvabilitate ca şi rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de G. la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON, în vederea îmbunătăţirii artificiale a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate), în lipsa căreia s-ar fi impus capitalizarea reală a Societăţii G. SA pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia, conducând astfel la obţinerea unui folos necuvenit de către reprezentanţii G., şi totodată, cauzând şi o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G..

Inculpatul L., împreună cu suspectul M., în cursul lunii iunie 2011, în calitate de reprezentanţi, în fapt şi în drept, ai Societăţii G. SA, au solicitat şi obţinut de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), luarea în calculul marjei de solvabilitate disponibile, ca şi rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de G. la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON, în vederea îmbunătăţirii artificiale a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate), în lipsa căreia s-ar fi impus capitalizarea reală a societăţii pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia (fapt permis de C.S.A. până la raportarea din data de 31.03.2011, inclusiv, când G. a vândut participaţia pe care o avea la BB.), obţinând astfel un folos necuvenit, în condiţiile în care inculpaţii cunoşteau că legislaţia în materie de asigurări interzicea acest lucru.

Cu privire la săvârşirea de către reprezentanţii C.S.A. a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu ocazia aprobării intenţiei societăţii CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ la Societatea Comercială G. SA, precum şi a infracţiunii de complicitate la această infracţiune săvârşită de către inculpatul L..

Inculpata A., în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), în cursul lunii iunie 2011, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, a aprobat în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 15 iunie 2011, iar ulterior a emis Decizia nr. 422/21.06.2011, privind aprobarea intenţiei societăţii CC. SRL de a (deveni acţionar semnificativ la Societatea Comercială G.) de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea Comercială G. SA, deşi SC CC. SRL nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurări, facilitând în acest mod preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar cu o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii G. din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora, cauzând totodată şi o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G..

Inculpaţii B. şi C., în calitate de vicepreşedinţi ai Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor, D., E. şi F., în calitate de membri ai Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor, în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 15 iunie 2011, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, au aprobat intenţia societăţii CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea Comercială G. SA, deşi SC CC. SRL nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurare, facilitând în acest mod preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar cu o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii G. din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora, cauzând totodată şi o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G.,

Inculpatele J., în calitate de director general al Direcţiei Generale Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor, K., în calitate de director general al Direcţiei Generale Juridice din cadrul Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor şi I., în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în cursul lunii iunie a anului 2011, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, au emis nota nr. VI.3517/10.06.2011, privind aprobarea intenţiei societăţii CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea Comercială G. SA, deşi SC CC. SRL nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurări, facilitând în acest mod preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar cu o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii G. din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora, cauzând totodată şi o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G..

Inculpatul L., împreună cu suspectul M., în calitate de reprezentanţi, în fapt şi în drept, ai SC CC. SA, în cursul lunii iunie 2011, deşi cunoşteau că societatea nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurări, au solicitat şi obţinut de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), aprobarea intenţiei de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea Comercială G. SA, obţinând astfel un folos necuvenit, constând în preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar cu o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii G. din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 22.05.2017 sub nr. x/2017.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti din data de 25.09.2017, definitivă prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 1268/15.12.2017 (Dosar nr. x/2017, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii L., A., B., C., D., E., F., J., şi I..

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cu privire la aceiaşi inculpaţi.

În şedinţa publică din data de 05 februarie 2018, partea civilă Fondul de Garantare a Asiguraţilor a precizat cererea de constituire parte civilă, solicitând obligarea inculpaţilor la plata sumei de 714.089.825,66 RON (I. Plăţi. Estimare şi creanţe certe, lichide şi exigibile: 707.000.758,68 RON plăţi estimate - creanţă de asigurare sub condiţie suspensivă; 299.714.287,03 RON contravaloarea plăţilor efectuate către creditorii de asigurare în intervalul de timp 28.04.2016, data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a G., şi până la data de 31.12.2017; II. Creanţă privind contribuţiile, costurile aferente deschiderii/instrumentării dosarelor de daună, cheltuielile de procedură - creanţe certe, lichide şi exigibile: 1.732.026 RON contribuţii şi accesorii scadente şi neachitate datorate de către G. Fondului de Garantare a Asiguraţilor pentru asigurări generale şi asigurări de viaţă; 1.039.025 RON cheltuieli ocazionate de deschiderea dosarelor de daună; 16.589.077 RON cheltuieli cu instrumentarea dosarelor de daună şi a celor de restituire primă de asigurare).

În şedinţa publică din data de 28 martie 2019, partea civilă Fondul de Garantare a Asiguraţilor a precizat cererea de constituire parte civilă, solicitând obligarea inculpaţilor la plata sumei de 405.443.124,69 RON actualizat la data de 28.02.2019 (I. Plăţi efectuate, creanţă de asigurări, certă lichidă şi exigibilă, în cuantum de 384.129.265,69 RON reprezentând contravaloarea plăţilor efectuate până la data de 28.02.2019; II. Creanţă privind contribuţiile, costurile aferente deschiderii/instrumentării dosarelor de daună, cheltuielile de procedură, creanţe certe, lichide şi exigibile: 1.039.025 cheltuieli ocazionate de deschiderea dosarelor de daună, 18.542.808 RON cheltuieli cu instrumentarea dosarelor de daună şi a celor de restituire primă de asigurare actualizată la data de 28.02.2019, 1.732.026 RON contribuţii şi accesorii scadente şi neachitate datorate de către G. Fondului de Garantare a Asiguraţilor pentru asigurări generale şi asigurări de viaţă).

În data de 25.04.2019, la dosarul cauzei s-a înregistrat cererea de precizare a constituirii de parte civilă formulată de partea civilă Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care s-a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 412.806.609,44 RON actualizat la data de 31.03.2019 (I. Plăţi efectuate, creanţă de asigurări, certă lichidă şi exigibilă, în cuantum de 391.348.953,44 RON reprezentând contravaloarea plăţilor efectuate până la data de 31.03.2019; II. Creanţă privind contribuţiile, costurile aferente deschiderii/instrumentării dosarelor de daună, cheltuielile de procedură, creanţe certe, lichide şi exigibile: 1.039.025 cheltuieli ocazionate de deschiderea dosarelor de daună, 18.685.096 RON cheltuieli cu instrumentarea dosarelor de daună şi a celor de restituire primă de asigurare actualizată la data de 31.03.2019, 1.732.026 RON contribuţii şi accesorii scadente şi neachitate datorate de către G. Fondului de Garantare a Asiguraţilor pentru asigurări generale şi asigurări de viaţă).

În data de 16.05.2019, la dosarul cauzei s-a înregistrat cererea de precizare a constituirii de parte civilă formulată de partea civilă Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care s-a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 417.642.206,29 RON actualizat la data de 30.04.2019 (I. Plăţi efectuate, creanţă de asigurări, certă lichidă şi exigibilă, în cuantum de 396.147.800,29 RON reprezentând contravaloarea plăţilor efectuate până la data de 30.04.2019; II. Creanţă privind contribuţiile, costurile aferente deschiderii/instrumentării dosarelor de daună, cheltuielile de procedură, creanţe certe, lichide şi exigibile: 1.039.025 cheltuieli ocazionate de deschiderea dosarelor de daună, 18.723.355 RON cheltuieli cu instrumentarea dosarelor de daună şi a celor de restituire primă de asigurare actualizată la data de 30.04.2019, 1.732.026 RON contribuţii şi accesorii scadente şi neachitate datorate de către G. Fondului de Garantare a Asiguraţilor pentru asigurări generale şi asigurări de viaţă).

În data de 28.02.2018, la dosarul cauzei s-a înregistrat cererea de constituire parte civilă formulată de partea civilă Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care s-a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 1.759.042 RON, reprezentând: 524.175 RON taxă de funcţionare aferentă perioadei iunie- octombrie 2015; 1.141.529 RON reprezentând RCA aferentă perioadei iunie- octombrie 2015; 93.338 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, pentru perioada aprilie- octombrie 2015.

În data de 10.04.2018, la dosarul cauzei s-a înregistrat precizarea cererii de constituire parte civilă făcută de partea civilă SC G. SA- în faliment, prin care s-a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 962.717.466 RON (802.620.663 RON prejudiciu provenit din structura creanţelor înscrise la masa credală a societăţii G.; 143.505.726 RON prejudiciu provenit din împrumuturi acordate de către G. către societăţile afiliate şi alte tranzacţii; 16.589.077 RON prejudiciu provenit din cheltuielile de procedură suportate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu instrumentarea dosarelor de daună şi a celor de restituire primă de asigurare).

În şedinţa publică din data de 25 aprilie 2019, partea civilă SC G. SA - în faliment a precizat cererea de constituire parte civilă, solicitând obligarea inculpaţilor la plata sumei de 1.193.726.708 RON (1.032.203.666 RON prejudiciu provenit din structura creanţelor înscrise la masa credală a societăţii G.; 143.505.726 RON prejudiciu provenit din împrumuturi acordate de către G. către societăţile afiliate şi alte tranzacţii; 18.015.316 RON prejudiciu provenit din cheltuielile de procedură suportate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu instrumentarea dosarelor de daună şi a celor de restituire primă de asigurare).

Ulterior citirii actului de sesizare a instanţei (în şedinţa publică din data de 05 martie 2018), Curtea a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 374 alin. (2) C. proc. pen. şi a adus la cunoştinţa acuzaţilor prevederile art. 374 alin. (4) şi art. 375 alin. (1) C. proc. pen., ocazie cu care inculpaţii A., B., C., D., E., F., J., K. şi I. au învederat că nu se prevalează de aceste dispoziţii procesuale şi nu optează pentru judecarea cauzei conform procedurii simplificate.

Prin încheierea de şedinţă din data de 25.06.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, în baza art. 46 alin. (1) C. proc. pen., disjungerea cauzei cu privire la inculpatul L. sub aspectul laturii penale, cât şi sub aspectul laturii civile, cauza având acest obiect fiind înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa penală nr. 226/F/25.10.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L. pentru săvârşirea unei infracţiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 248 C. pen./1969 raportat la art. 2481 C. pen./1969 şi art. 258 C. pen./1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a două complicităţi la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 26 C. pen./1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, art. 248 C. pen./1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., unei infracţiuni de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, totul cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen./1969, ca urmare a decesului inculpatului.

Sentinţa penală de mai sus a rămas definitivă prin Decizia nr. 166/07.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în acelaşi dosar.

În şedinţa publică din data de 25 aprilie 2019, Ministerul Public a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpaţii A., B., C., D., E., F., J., K. şi I. au fost trimişi în judecată, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 248 indice 1 C. pen. din 1969 (abuzul în serviciu în formă calificată), cerere pusă în discuţie la termenul de judecată din data de 23 mai 2019.

Cu privire la această cerere, Curtea s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din data de 21.06.2019, în sensul respingerii ei, ca neîntemeiată. Prin aceeaşi încheiere de şedinţă a fost respinsă, deopotrivă ca neîntemeiată, şi cererea inculpatei J. de repunere a cauzei pe rol.

Analizând materialul probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

I. Inculpata A., în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, a emis adresa nr. x/12.09.2008 prin care s-a acceptat (fapt permis până la raportarea din data de 31.03.2011, inclusiv, când G. a vândut participaţia pe care o avea la BB.) includerea în calculul marjei de solvabilitate ca şi rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de SC G. SA la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON, în vederea îmbunătăţirii artificiale a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate), având ca efect crearea aparenţei de conformitate la regulile de prudenţialitate în vigoare, în lipsa căreia s-ar fi impus capitalizarea reală a SC G. SA pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia.

Referitor la cadrul normativ aplicabil Curtea de Apel a reţinut că Legea nr. 32/3 aprilie 2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor (în forma în vigoare la data faptelor) reglementează, potrivit art. 1 din aceasta: organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare şi de reasigurare, a societăţilor mutuale, denumite în continuare asigurători, respectiv reasigurători, precum şi a intermediarilor în asigurări, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, supravegherea asigurătorilor şi reasigurătorilor care desfăşoară activitatea în sau din România, supravegherea activităţii intermediarilor în asigurări şi reasigurări, precum şi a altor activităţi în legătură cu acestea.

S-a reţinut că, potrivit legislaţiei primare enunţate mai sus:

- Comisia de Supraveghere are printre atribuţiile sale principale exercitarea unui control permanent asupra activităţii asigurătorilor, reasigurătorilor şi a brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, totodată, luarea măsurilor necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectarea normelor prudenţiale specifice [art. 5 lit. h1) şi k) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000).

· în realizarea acestor atribuţii, analizează şi evaluează informaţiile cuprinse în rapoartele transmise acesteia de asigurători cu privire la marja de solvabilitate disponibilă, precum şi solvabilitatea ajustată în vederea exercitării supravegherii suplimentare, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000, dar şi ale normelor emise în aplicarea acesteia, precum şi în conformitate cu avizele şi deciziile emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

- în exercitarea aceloraşi atribuţii, Comisia de Supraveghere adoptă avize sau decizii [art. 4 alin. (5) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000], sub semnătura preşedintelui, după deliberare în şedinţe, ţinute conform dispoziţiilor alin. (22) - (24) ale art. 4 din Legea nr. 32/3 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor alin. (28) al aceluiaşi articol [art. 4 alin. (26) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000],

- deliberare a Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, valabilă în prezenţa a cel puţin 4 dintre membrii săi, incluzând preşedintele sau, în absenţa acestuia, unul dintre vicepreşedinţi [art. 4 alin. (22) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000],

- urmare a deliberării, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor adoptând o hotărâre cu votul majorităţii membrilor prezenţi, iar în caz de balotaj, votul preşedintelui sau, în absenţa acestuia, cel al vicepreşedintelui care conduce dezbaterile este decisiv [art. 4 alin. (23) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000],

- hotărâre care este obligatorie pentru toţi membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, membrii care au votat împotrivă şi cei absenţi putându-şi consemna opinia separată în procesul-verbal al şedinţei respective [art. 4 alin. (24) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000].

Din punct de vedere al legislaţiei secundare, Curtea a reţinut următoarele:

În exercitarea atribuţiilor prevăzute de legislaţia primară, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme în aplicarea prevederilor Legii nr. 32/3 aprilie 2000, precum şi norme prudenţiale specifice, conform practicilor în asigurări (art. 8 din Legea nr. 32/3 aprilie 2000), norme care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I (art. 9 din Legea nr. 32/3 aprilie 2000).

Astfel de norme sunt şi Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurătorul care practică asigurări generale, al marjei de solvabilitate minime şi al fondului de siguranţă, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 06 mai 2008.

Potrivit art. 3 din Normele menţionate în paragraful ce precede, " (...) (2) Marja de solvabilitate disponibila se reduce cu valoarea următoarelor elemente: (...) b) participaţiile pe care asigurătorul le deţine în următoarele entităţi: (i) asigurători; (...). (4) La cererea asigurătorului, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate aproba, în baza unor documente doveditoare, includerea în calculul marjei de solvabilitate disponibile şi a următoarelor componente, după caz: (...) c) orice rezerve nete ascunse provenind din evaluarea activelor, în măsura în care aceste rezerve nu au o natură excepţională".

Prin adresa nr. x/12.09.2008, inculpata A., în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat includerea în marja de solvabilitate disponibilă a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de SC G. SA la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON (poziţia A10 din Formularul de raportare a marjei de solvabilitate minimă şi disponibilă), deşi, în acelaşi timp, valoarea contabilă a acestei participaţii, în sumă de aproximativ 19.000.000 RON, era scăzută din calculul marjei de solvabilitate disponibilă (poziţia A5.2 din Formularul de raportare a marjei de solvabilitate minimă şi disponibilă), în îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor sale de serviciu prevăzute de art. 5 lit. h1) şi k) şi art. 16 alin. (5) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000, contrar prevederilor art. 3 alin. (2) lit. b) i) şi art. 3 alin. (4) din Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurătorul care practică asigurări generale, al marjei de solvabilitate minime şi al fondului de siguranţă, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 06 mai 2008.

În acelaşi timp, procedând astfel, inculpata A., în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a nesocotit şi dispoziţiile art. 4 alin. (5) şi alin. (26) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000 care impuneau emiterea în exercitarea aceloraşi atribuţii de serviciu a unor avize sau decizii, sub semnătura sa, şi nu a unei simple adrese, după deliberare în şedinţe în cadrul Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi în baza hotărârii de aprobare astfel luate.

Relevant este şi că solicitarea formulată de SC G. SA privind includerea în calculul marjei de solvabilitate ca şi rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de SC G. SA la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON, a fost înaintată Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor la data de 14.08.2008, în acelaşi timp cu formularul de raportare privind marja de solvabilitate din 30 iunie 2008, iar adresa C.S.A. nr. x de aprobare a fost emisă la data de 12.09.2008.

Aşadar, la momentul în care SC G. SA a inclus în calculul marjei de solvabilitate disponibilă participaţia pe care o avea la alt asigurător, nici măcar nu era emisă adresa C.S.A. nr. x/12.09.2008 de aprobare a acestei operaţiuni, fapt ce denotă o înţelegere prealabilă între reprezentanţii SC G. SA şi inculpata A., în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, privind aprobarea acestei includeri.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că ulterior, la distanţă de aproximativ 2 ani şi jumătate, valoarea de piaţă a aceleiaşi participaţii a fost confirmată de tranzacţia efectuată, nu are nici ea legătură cu modalitatea în care SC G. SA a înţeles a-şi calcula şi raporta marja de solvabilitate de care dispunea la nivelul anului 2008, iar Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a-şi exercita controlul permanent asupra activităţii asigurătorului/reasigurătorului şi modalităţii în care SC G. SA respecta la acelaşi nivel normele prudenţiale specifice.

Astfel, într-adevăr, la data de 17.03.2011, SC G. SA a înstrăinat participaţia la capitalul social al societăţii de BB. SA, în valoare de 24.450.000 euro, contractul de vânzare-cumpărare a 16,029214% acţiuni la BB. SA încheiat la data de 17.03.2011 între SC G. SA în calitate de vânzător şi EE.., în calitate de cumpărător, fiind înaintat de lichidatorul judiciar al SC G. SA, H. SPRL organului judiciar penal.

Instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză, au confirmat că în lipsa aprobării C.S.A. de includere în marja de solvabilitate disponibilă a aceleiaşi diferenţe, s-ar fi impus capitalizarea reală a SC G. SA pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia.

În acest sens, instanţa a reţinut declaraţiile martorului FF., care a arătat că se coroborează cu cele ale martorului GG., preşedinte Directorat SC G. SA, date pe parcursul urmăririi penale, dar şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.

II. Inculpatele J. (în calitate de director general al Direcţiei Generale de Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), K. (în calitate de director general al Direcţiei Generale Juridice din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) şi HH. (în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat), cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, au emis Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care s-a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, în cuprinsul căreia s-a consemnat în mod nereal că SC CC. SRL îndeplinea condiţiile şi criteriile de a deveni acţionar semnificativ la SC G. SA, facilitând în acest mod preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar care nu avea soliditatea financiară impusă potenţialului achizitor, respectiv, dispunea de o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi asigurarea premiselor pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriora.

Inculpaţii A. (preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), B. şi C. (vicepreşedinţi ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), D., E. şi F. (membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, au aprobat în şedinţa Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor din data de 15.06.2011 intenţia SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, deşi SC CC. SRL nu îndeplinea condiţiile şi criteriile de a deveni acţionar semnificativ la SC G. SA, facilitând în acest mod preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar care nu avea soliditatea financiară impusă potenţialului achizitor, respectiv, dispunea de o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi asigurarea premiselor pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriora.

În aceleaşi condiţii, inculpata A. (preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) a emis Decizia nr. 422/21.06.2011 prin care s-a aprobat intenţia societăţii CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea G. SA.

S-a reţinut că, la nivelul anului 2011, structura capitalului social al Societăţii G. SA era următoarea:

- SC II. SA, deţinătoare a unui număr de 52.657.615 acţiuni, reprezentând 72,6830% din capitalul social;

- DD., deţinătoare a unui număr de 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social;

- acţionari persoane fizice, deţinători ai unui număr de 198.137 acţiuni, reprezentând 0,27349% din capitalul social;

- acţionari persoane juridice, deţinători ai unui număr de 19.963 acţiuni, reprezentând 0,02755% din capitalul social.

S-a reţinut că relevant sub aspectul apărărilor formulate în cauză de inculpaţi este şi că SC II. SA avea următorul acţionariat:

- JJ. cu o cotă de participare de 99,99% din capitalul social;

· KK. cu o cotă de participare de 0,01% din capitalul social.

Prin adresa înregistrată la C.S.A. sub nr. x/08.06.2011, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din Norma privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, pusă în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, SC CC. SRL, prin M. - reprezentant al administratorului persoană juridică II. SA, a notificat intenţia de a deveni acţionar semnificativ la Societatea G. SA.

Referitor la acţionariatul SC CC. SRL, acesta era următorul:

· II. SA cu o cotă de participare de 1% din capitalul social;

· JJ. cu o cotă de participare de 99% din capitalul social.

Prin Nota nr. x/10.06.2011 emisă de Direcţia Generală Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, dar purtând semnăturile inculpatei J., în calitate de director general al Direcţiei Generale Autorizări, inculpatei K., în calitate de director general al Direcţiei Generale Juridice şi inculpatei HH., în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, "în urma analizării documentaţiilor prezentate, s-a constatat că sunt îndeplinite prevederile Legii nr. 32/2000 cu modificările şi completările ulterioare, ale Normelor privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători puse în aplicare prin Ordinul nr. 4/2009, ale Normelor privind autorizarea asigurătorilor puse în aplicare prin Ordinul nr. 16/2009 şi, în consecinţă, s-a propus aprobarea:

· intenţiei societăţii DD. de a vinde integral pachetul de 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% deţinut la G. SA.

· intenţiei societăţii SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea G. SA.

În conformitate cu Ordinul 4/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători societatea CC. SRL a notificat prin adresa înregistrată la C.S.A. cu nr. x/08.06.2011 intenţia de a deveni acţionar semnificativ direct al Societăţii G. SA.

Societatea DD. a notificat prin adresa înregistrată la C.S.A. cu nr. x/09.08.2010 intenţia de a vinde acţiunile deţinute la Societatea G. SA.

Prin adresa înregistrată la C.S.A. cu nr. x/27.05.2011 societatea G. SA a notificat intenţia societăţii CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ.

Conform scrisorii de intenţie, societatea DD. intenţionează să vândă cele 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social al Societăţii G. SA.

Conform scrisorii de intenţie, societatea CC. SRL intenţionează să cumpere 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social al Societăţii G. SA.

După efectuarea tranzacţiei structura acţionariatului va fi următoarea:

II . . . . . . . . . .52.657,615 acţiuni ... 72,6830%

CC. SRL ...19.572,606 acţiuni ... 27,0160%

Persoane fizice . . . . . . . . . .197,673 acţiuni ... 0,27728%

Persoane juridice . . . . . . . . . .20,427 acţiuni ... 0,0282%

În ceea ce priveşte acţionarii direcţi şi indirecţi ai societăţii CC. SRL, s-a arătat că:

· acţionarul semnificativ al societăţii CC. SRL este societatea JJ.. deţinător a 28.349.627 părţi sociale reprezentând 99,9894% din capitalul social;

· acţionarul unic al societăţii JJ.. este fundaţia LL..

Menţionăm că societatea va avea acelaşi acţionar semnificativ indirect.

Obiectul de activitate al societăţii CC. SRL îl constituie cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii, dezvoltarea imobiliară, închirierea şi subînchirierea bunurilor proprii sau închiriate, agenţii imobiliare, administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract, activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.

Din declaraţia transmisă de reprezentantul II. SA rezultă că deţine suficiente resurse financiare pentru a susţine activitatea societăţii SC G. SA.

Conform art. 9 din Ordinul C.S.A. nr. 4/2009, pentru punerea în aplicare a Normelor privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurătorii/reasigurătorii, persoane juridice române "persoanele fizice sau juridice care devin pentru prima dată acţionari semnificativi, direcţi ori indirecţi, indiferent de cota de participare la capitalul social al unui asigurător/reasigurător, li se aplică condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească acţionarii unui asigurător/reasigurător, prevăzute în normele privind autorizarea asigurătorilor, în vigoare la data evaluării intenţiei."

Societatea CC. SRL îndeplineşte condiţiile prevăzute de Normele privind autorizarea asigurătorilor puse în aplicare prin ordinul nr. 16/2009, conform declaraţiilor date pe propria răspundere.

În urma analizării documentaţiilor prezentate, s-a constatat că sunt îndeplinite prevederile Legii nr. 32/2000 cu modificările şi completările ulterioare, ale Normelor privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători puse în aplicare prin Ordinul nr. 4/2009, ale Normelor privind autorizarea asigurătorilor puse în aplicare prin Ordinul nr. 16/2009 şi, în consecinţă, s-a propus aprobarea:

· intenţiei societăţii DD. de a vinde integral pachetul de 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% deţinut la Societatea G. SA.

· intenţiei societăţii SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. La Societatea G. SA.

Părţile au obligaţia să definitiveze tranzacţia în termen de 30 de zile de la data primirii deciziei."

În şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 15.06.2011, având în vedere Nota nr. x/10.06.2011 emisă de Direcţia Generală Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, inculpaţii A. (preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), B. şi C. (vicepreşedinţi ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), D., E. şi F. (membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) au aprobat intenţia societăţii CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ la Societatea G. SA (proces-verbal de şedinţă din 15.06.2011, vol. 129 d.u.p., filele x).

După aprobarea de către Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a intenţiei societăţii CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ la Societatea G. SA, inculpata A. (preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), a emis Decizia nr. 422/21.06.2011 prin care s-a aprobat intenţia societăţii CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea G. SA.

Anterior, prin adresa înregistrată la C.S.A. sub nr. x/09.08.2010, DD. a notificat C.S.A. "intenţia societăţii de a renunţa la calitatea acesteia de acţionar semnificativ al G." în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009.

De asemenea, prin adresa înregistrată la C.S.A. sub nr. x/27.05.2011, Societatea G. SA a notificat C.S.A. în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, că "acţionarul majoritar al societăţii noastre, II. SA, ne-a comunicat intenţia de a-şi majora indirect participaţia de 72,68300% din capitalul social (...) prin firma CC. SRL, deţinută în procent de 100% (...) prin achiziţia pachetului deţinut de la DD.. Având în vedere faptul că firma CC. SRL este deţinută în proporţie de 100% de acţionarul nostru majoritar direct II. SA împreună cu acţionarul majoritar indirect JJ., considerăm că majorarea indirectă a deţinerii de la 72,68300% la 99,69896% reprezintă numai o consolidare a poziţiei majoritare deţinute de aceiaşi acţionari, direct şi, respectiv, indirect, în structura acţionariatului G. şi, prin urmare, nu este necesară aprobarea CC. SRL ca nou acţionar al societăţii."

Prin adresa nr. x/09.05.2011, C.S.A. - Direcţia Generală Autorizări, prin director general inculpata J., a comunicat Societăţii G. SA o poziţie contrară celei din adresa menţionată în paragraful ce precede, înregistrată la C.S.A. sub nr. x/27.05.2011, solicitând "documentele prevăzute de norme în vederea evaluării intenţiei societăţii CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ al societăţii", în conformitate cu art. 10 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009.

Astfel, s-a apreciat, că achiziţionarea pachetului de 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea G. SA, trebuia, într-adevăr, să urmeze procedura de dobândire a calităţii de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, chiar şi în contextul structurii acţionariatului societăţilor implicate, menţionate mai sus, procedură, de altfel, urmată în cauză.

În acest sens, în conformitate cu art. 8 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor (în forma în vigoare la data faptelor), "Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emite decizii sau, după caz, circulare, prin care: (...) aprobă, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi, la asigurătorii/reasigurătorii autorizaţi, inclusiv la cei ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă bursieră, persoanele fizice sau juridice care doresc să devină acţionari semnificativi direct şi/sau indirect, după caz, care doresc să îşi majoreze drepturile de vot ori a poziţiei de acţionar semnificativ direct sau indirect, care doresc să renunţe la calitatea de acţionar semnificativ direct sau indirect sau să îşi diminueze drepturile sale de vot ori a poziţiei de acţionar semnificativ direct sau indirect, după ce a fost aprobată intenţia acestora de a deveni acţionari semnificativi, de a-şi majora cota de participare, de renunţare la calitatea de acţionar semnificativ sau de diminuare a cotei de participare."

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că din punct de vedere al legislaţiei primare - Legea nr. 32/3 aprilie 2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor (în forma în vigoare la data faptelor) - a reţinut că:

· Comisia de Supraveghere, condusă de un consiliu format din 7 membri, dintre care un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi [art. 4 alin. (5) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000], în exercitarea atribuţiilor sale (atribuţiile principale fiind prevăzute la art. 5 din Legea nr. 32/3 aprilie 2000), emite decizii;

· decizii prin care aprobă persoanele fizice sau juridice care doresc să devină acţionari semnificativi direct şi/sau indirect după caz, care doresc să îşi majoreze drepturile de vot ori a poziţiei de acţionar semnificativ direct sau indirect, care doresc să renunţe la calitatea de acţionar semnificativ direct sau indirect sau să îşi diminueze drepturile sale de vot ori a poziţiei de acţionar semnificativ direct sau indirect, după ce a fost aprobată intenţia acestora de a deveni acţionari semnificativi, de a-şi majora cota de participare, de renunţare la calitatea de acţionar semnificativ sau de diminuare a cotei de participare [art. 8 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000];

· în acelaşi timp, decizii emise sub semnătura preşedintelui, după deliberare în şedinţe, ţinute conform dispoziţiilor alin. (22) - (24) ale art. 4 din Legea nr. 32/3 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor alin. (28) al aceluiaşi articol [art. 4 alin. (26) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000];

· deliberare a Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, valabilă în prezenţa a cel puţin 4 dintre membrii săi, incluzând preşedintele sau, în absenţa acestuia, unul dintre vicepreşedinţi [art. 4 alin. (22) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000];

· urmare a deliberării, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor adoptând o hotărâre cu votul majorităţii membrilor prezenţi, iar în caz de balotaj, votul preşedintelui sau, în absenţa acestuia, cel al vicepreşedintelui care conduce dezbaterile este decisiv [art. 4 alin. (23) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000];

· hotărâre care este obligatorie pentru toţi membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, membrii care au votat împotrivă şi cei absenţi putându-şi consemna opinia separată în procesul-verbal al şedinţei respective [art. 4 alin. (24) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000];

· membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor exercitându-şi mandatul potrivit legii, în acelaşi timp, răspunzând pentru activitatea lor în mod solidar, cu excepţia situaţiei în care au votat împotriva unei hotărâri şi au consemnat opinia separată în procesul-verbal [art. 4 alin. (241) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000];

Instanţa de fond a reţinut că deşi Legea nr. 32/3 aprilie 2000 nu conţine un capitol separat dedicat funcţionării asigurătorilor/reasigurătorilor (se înţelege, ulterior autorizării lor), în cadrul căruia să fie prevăzute, distinct, şi condiţiile de dobândire a calităţii de acţionar semnificativ la un asigurător/reasigurător de către o persoană fizică sau juridică şi, prin aceasta, cazurile în care o cerere în acest sens formulată ar putea fi respinsă, astfel cum şi Ministerul Public a arătat, sunt incidente dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 32/3 aprilie 2000, în caz contrar, însăşi procedura de autorizare a unui asigurător/reasigurător fiind golită de conţinut. Astfel, instituirea unor condiţii şi criterii pentru acţionari şi persoane semnificative cu prilejul autorizării unui asigurător/reasigurător ar fi lipsită de finalitate dacă, ulterior acesteia, aceleaşi condiţii şi criterii nu ar fi aplicabile şi în cazul persoanelor fizice şi juridice care doresc să dobândească calitatea de acţionar (semnificativ).

Raţionamentul expus, a arătat instanţa, îşi are consacrare expresă de această dată în legislaţia secundară, Curtea limitându-se deocamdată la a sublinia că potrivit art. 10 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, "persoanele fizice sau juridice care devin pentru prima dată acţionari semnificativi, direcţi ori indirecţi, indiferent de cota de participare la capitalul social al unui asigurător/reasigurător, trebuie să prezinte aceeaşi documentaţie şi li se aplică aceleaşi condiţii pe care trebuie să le prezinte şi să le îndeplinească fondatorii unui asigurător/reasigurător, conform normelor privind autorizarea asigurătorilor/reasigurătorilor în vigoare la data evaluării intenţiei."

De asemenea, potrivit art. 23 din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, "condiţiile şi documentele solicitate fondatorilor se aplică şi în cazul persoanelor fizice şi juridice care devin ulterior acţionari semnificativi direcţi şi indirecţi la asigurători."

S-a mai reţinut că, nu în ultimul rând, potrivit art. 3 alin. (6) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, "în cursul termenului de evaluare, dar nu mai târziu de a cincizecea zi lucrătoare, pe lângă documentele menţionate la art. 4 sau 5, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate solicita, în scris, documente şi informaţii suplimentare, necesare finalizării evaluării proiectului de achiziţie, conform anexei nr. 2 la prezentele norme şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare", cele din urmă dispoziţii legale fiind prevăzute, cum s-a arătat, în cadrul Cap. 3 - Autorizarea asigurătorilor/reasigurătorilor al Legii nr. 32/3 aprilie 2000.

De altfel, şi în cuprinsul Notei privind aprobarea intenţiei societăţii CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ direct al Societăţii G. SA emise de Direcţia Generală de Autorizări nr. VI.3517/10.06.2011 se arată, deopotrivă, că "sunt îndeplinite prevederile Legii nr. 32/2000 (...).".

Din punct de vedere al legislaţiei secundare, Curtea a notat că în exercitarea atribuţiilor prevăzute de legislaţia primară, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme în aplicarea prevederilor Legii nr. 32/3 aprilie 2000, precum şi norme prudenţiale specifice, conform practicilor în asigurări (art. 8 din Legea nr. 32/3 aprilie 2000), norme care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I (art. 9 din Legea nr. 32/3 aprilie 2000).

Astfel de norme sunt şi Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 17 martie 2009 şi Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 14 august 2009.

Ambele Ordine de mai sus au fost emise de inculpata A., în calitate de Preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Aducerea la îndeplinire a Ordinelor era asigurată de direcţiile de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (art. 3 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009), respectiv, de asigurători şi direcţiile de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (art. 3 din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009).

De menţionat şi că faţă de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Direcţia Generală Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor avea atribuţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru ca o societate comercială să devină acţionar semnificativ la o societate de asigurări, şi a face propuneri de aprobare/respingere Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În vederea verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legislaţia în materie, Direcţia Generală Autorizări solicita un punct de vedere Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care trebuia să efectueze astfel propria analiză financiară; forma pe care punctul de vedere trebuia să o îmbrace nu era prevăzută, însă acesta trebuia să facă parte din cuprinsul Notei întocmite de către Direcţia Generală Autorizări, care conţinea propuneri motivate adresate Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Aceeaşi Notă era analizată şi din punct de vedere juridic de către Direcţia Generală Juridică din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Instanţa a reţinut că aceste aspectele nu sunt contestate de către inculpatele J. (director general Direcţia Generală Autorizări din cadrul Comisiei de supraveghere a Asigurărilor), K. (director general Direcţia Generală Juridică din cadrul Comisiei de supraveghere a Asigurărilor) şi I. (director general Direcţia Generală Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de supraveghere a Asigurărilor), de altfel, din fişele postului inculpatelor rezultă că acestea aveau atribuţii în întocmirea notelor privind aprobarea intenţiei unei societăţi comerciale de a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurare, acesta fiind şi motivul pentru care au redactat şi semnat Nota nr. x/10.06.2011.

Astfel, din fişa postului inculpatei J., rezultă că avea atribuţii privind verificarea întregii documentaţii în ceea ce priveşte autorizările necesare funcţionării unei societăţi de asigurare.

Din fişa postului inculpatei K. rezultă că avea atribuţii privind avizarea, pentru legalitate, a înscrisurilor emise de celelalte departamente din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, inclusiv a celor supuse aprobării Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

De asemenea, în fişa postului inculpatei I. se arată că inculpata avea atribuţii privind analiza situaţiilor şi propunerilor celor trei direcţii, cu privire la respectarea de către societăţi a prevederilor în vigoare.

În continuare, Nota, purtând viza vicepreşedintelui care avea în subordine direcţia de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emitentă, ajungea la preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor spre a fi pusă pe ordinea de zi, fiind supusă astfel spre aprobare Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit procedurii prevăzute de această dată de chiar legislaţia primară, detaliată mai sus.

În cuprinsul Rechizitoriului se fac trimiteri la cele două etape necesar a fi parcurse pentru dobândirea de către o persoană fizică sau juridică a calităţii de acţionar semnificativ la un asigurător/reasigurător, prima dintre ele fiind cea a aprobării intenţiei, iar cea de-a doua, de verificare a finalizării tranzacţiei.

Existenţa acestor două etape se desprinde din chiar prevederile art. 8 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000 care precizează: "Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emite decizii prin care aprobă, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi, la asigurătorii/reasigurătorii autorizaţi, inclusiv la cei ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă bursieră, persoanele fizice sau juridice care doresc să devină acţionari semnificativi direct şi/sau indirect, după caz, care doresc să îşi majoreze drepturile de vot ori a poziţiei de acţionar semnificativ direct sau indirect, care doresc să renunţe la calitatea de acţionar semnificativ direct sau indirect sau să îşi diminueze drepturile sale de vot ori a poziţiei de acţionar semnificativ direct sau indirect, după ce a fost aprobată intenţia acestora de a deveni acţionari semnificativi, de a-şi majora cota de participare, de renunţare la calitatea de acţionar semnificativ sau de diminuare a cotei de participare".

De asemenea, deşi aceste două etape nu sunt prevăzute în mod expres în Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, este clar că aceasta reglementează doar prima din cele două etape, de vreme ce potrivit art. 1 din aceasta, "prezentele norme stabilesc documentele şi informaţiile care trebuie transmise Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de către o persoană juridică sau fizică, aflată în una dintre următoarele situaţii: a) este un potenţial achizitor (...)", definit prin art. 2 pct. 1 din aceeaşi normă ca fiind "orice persoană fizică sau juridică, care acţionează singură ori concertat şi care doreşte să devină acţionar semnificativ, direct sau indirect, la un asigurător/reasigurător".

Nu în ultimul rând, conform art. 10 din aceleaşi Norme "persoanele fizice sau juridice care devin pentru prima dată acţionari semnificativi, direcţi ori indirecţi, indiferent de cota de participare la capitalul social al unui asigurător/reasigurător, trebuie să prezinte aceeaşi documentaţie şi li se aplică aceleaşi condiţii pe care trebuie să le prezinte şi să le îndeplinească fondatorii unui asigurător/reasigurător, conform normelor privind autorizarea asigurătorilor/reasigurătorilor în vigoare la data evaluării intenţiei."

În continuare, potenţialul achizitor este obligat să notifice în prealabil, în scris, intenţia sa cu privire la proiectul de achiziţie şi să menţioneze mărimea participaţiei vizate, în acest sens fiind chiar prevederile art. 3 din Norme, notificare prealabilă care, în cazul persoanei juridice trebuie să fie însoţită de mai multe informaţii şi documente prevăzute de art. 5 din aceasta, respectiv:

"1. scrisoare de intenţie, în care se menţionează cota de participare la care se va ajunge prin majorare;

2. extras din hotărârea Adunării generale a acţionarilor sau, după caz, a consiliului de administraţie privind achiziţia de acţiuni şi cota de participare la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului;

3. documentele oficiale, din care să rezulte denumirea completă, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, codul unic de înregistrare, iar în cazul persoanelor juridice străine, dovada de la autoritatea competentă, emisă cu cel mult 3 luni înainte de data depunerii, din care să rezulte că persoana juridică este legal constituită;

4. documentele oficiale din care să rezulte cotele de participare la capitalul social ale celorlalţi acţionari semnificativi, direcţi şi indirecţi, ai asigurătorului/reasigurătorului şi drepturile de vot aferente;

5. cazierul fiscal valabil;

6. situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, audiate şi înregistrate la autoritatea fiscală competentă;

7. declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal, atestată de un consilier juridic/avocat sau autentificată de un notar public, din care să rezulte denumirea, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, codul unic de înregistrare, după caz, ale persoanelor juridice la care este acţionar semnificativ, este în consiliul de administraţie sau are răspundere nelimitată pentru obligaţiile acestora, împreună cu documentele doveditoare ale acestor participaţii;

8. documentele care dovedesc sursa fondurilor cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului;

9. declaraţia reprezentantului legal, atestată de un consilier juridic/avocat sau autentificată de un notar public, din care să reiasă că fondurile cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului nu provin din împrumuturi, indiferent cu ce titlu, de la alte persoane fizice, persoane fizice autorizate, persoane juridice ori entităţi fără personalitate juridică, asociaţii, fundaţii, uniuni sau ligi sindicale, cu excepţia fondurilor puse la dispoziţia unei filiale de către societatea-mamă, din sursele proprii ale acesteia;

10. studiul de fezabilitate pentru următorii 3 ani, în cazul în care, potrivit proiectului de achiziţie, cota de participare la care se va ajunge va depăşi 50%; studiul este întocmit conform anexei nr. 2 la Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 6/2007, anexei nr. 2 la Normele privind autorizarea şi supravegherea reasigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2008, şi art. 12 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare".

Referitor la "evaluarea calităţii adecvate a potenţialului achizitor şi solidităţii financiare a acestuia" de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor [art. 3 alin. (5) din Norme], Curtea mai găseşte relevant a face următoarele menţiuni:

În mod evident această evaluare trebuia să se raporteze la potenţialul achizitor, în cauză, SC CC. SRL

În evaluarea sa, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor trebuia să se raporteze la criteriile expres prevăzute de Normă.

Printre acestea, era şi criteriul "solidităţii financiare a potenţialului achizitor" [art. 3 alin. (5) lit. c) din Norme], în special în raport cu tipul de activitate desfăşurată în prezent şi cu cea preconizată a fi desfăşurată în viitor de către asigurătorul/reasigurătorul la care se referă proiectul de achiziţie, adică, de către Societatea G. SA.

Or, raportat la acest criteriu, potenţialul achizitor SC CC. SRL era o societate cu răspundere limitată înregistrată la O.N.R.C. la data de 04.07.2008, cu un capital social subscris de 2.000 RON, integral vărsat şi sediul expirat încă din data de 18.04.2011 (certificat constatator).

Din situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar 2009 reieşea că, la data de 31.12.2009, SC CC. SRL avea cifra de afaceri 0, nu avea active şi nici angajaţi. Deopotrivă, la sfârşitul exerciţiului financiar 2009, înregistra o pierdere contabilă în sumă de 2.062 RON. Aceeaşi societate nu avea datorii pe termen lung şi nu înregistrase venituri din activitatea de exploatare. Totodată, în cursul exerciţiului financiar 2009, înregistrase doar cheltuieli generale de administraţie, de natura impozitului minim forfetar, comisioane bancare, servicii Registrul Comerţului. Nu înregistrase venituri din exploatare.

Din situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar 2010 reieşea că, la data de 31.12.2010, SC CC. SRL avea cifra de afaceri 0, nu avea active şi nici angajaţi. Deopotrivă, la sfârşitul exerciţiului financiar 2010, înregistra o pierdere contabilă în sumă de 2.053 RON. Aceeaşi societate nu avea datorii pe termen lung şi nu înregistrase venituri din activitatea de exploatare. Totodată, în cursul exerciţiului financiar 2010, înregistrase doar cheltuieli generale de administraţie, de natura impozitului minim forfetar, comisioane bancare, servicii Registrul Comerţului. Nu înregistrase venituri din exploatare.

Deoarece potrivit art. 10 din aceleaşi Norme "persoanele fizice sau juridice care devin pentru prima dată acţionari semnificativi, direcţi ori indirecţi, indiferent de cota de participare la capitalul social al unui asigurător/reasigurător, trebuie să prezinte aceeaşi documentaţie şi li se aplică aceleaşi condiţii pe care trebuie să le prezinte şi să le îndeplinească fondatorii unui asigurător/reasigurător, conform normelor privind autorizarea asigurătorilor/reasigurătorilor în vigoare la data evaluării intenţiei.", Curtea se va raporta şi la dispoziţiile acestor din urmă Norme.

De altfel, şi potrivit art. 23 din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, "condiţiile şi documentele solicitate fondatorilor se aplică şi în cazul persoanelor fizice şi juridice care devin ulterior acţionari semnificativi direcţi şi indirecţi la asigurători."

Referitor la documentele ce trebuiau depuse de fondatorii, persoane juridice şi fizice, în vederea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 4, acestea erau prevăzute în anexa nr. 3, în acest sens fiind prevederile art. 8 pct. 5 din Norme.

Instanţa a reţinut că au fost evidenţiate condiţiile şi documentele în legătură cu care s-a reţinut prin rechizitoriu îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către inculpaţii A. (preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), B. şi C. (vicepreşedinţi ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), D., E. şi F. (membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), cu ocazia votului exprimat în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 15.06.2011 (procesul-verbal al şedinţei regăsindu-se în vol. 129 d.u.p., filele x).

Totodată, condiţiile şi documentele în legătură cu care s-a reţinut prin rechizitoriu îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către inculpatele J. (director general Direcţia Generală Autorizări din cadrul Comisiei de supraveghere a Asigurărilor), K. (director general Direcţia Generală Juridică din cadrul Comisiei de supraveghere a Asigurărilor) şi I. (director general Direcţia Generală Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de supraveghere a Asigurărilor), în întocmirea, respectiv, avizarea Notei nr. x/10.06.2011.

Or, în cauză, în ceea ce priveşte condiţia esenţială impusă de prevederile art. 4 lit. f) din Norme, privind situaţia financiară a fondatorului (şi, prin aceasta, a acţionarului semnificativ) care trebuia să îi permită onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriora, Curtea constată că aceleaşi norme impun transmiterea documentelor constând în "situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine" [Anexa 3 lit. B) pct. 4].

SC CC. SRL a prezentat Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor doar situaţiile financiare aferente ultimelor 2 exerciţii financiare, respectiv, 2009 şi 2010 . De prisos a mai relua cele deopotrivă arătate în cele ce preced, referitor la situaţia financiară a SC CC. SRL, astfel cum ea se desprindea din aceleaşi înscrisuri.

În privinţa sursei fondurilor folosite de SC CC. SRL pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni deţinut de societatea DD. la G. SA, instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză au confirmat împrejurarea că sumele de bani plătite cu titlu de preţ proveneau chiar de la SC G. SA, prin simularea unor contracte de împrumut acordate SC R. SRL, şi nu se poate imputa inculpaţilor J., K., HH., A., B., C., D., E. şi F. neefectuarea unor verificări în acest sens, în lipsa unor dispoziţii (legale) care să le impună şi în contextul în care contractele de împrumut menţionate în paragraful ce precede sunt ulterioare datei emiterii Notei nr. x/10.06.2011 de Direcţia Generală Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, dar şi aprobării ei în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 15.06.2011, aprobare urmată de emiterea Deciziei nr. 422/21.06.2011.

În drept

Curtea a constatat că fapta inculpatei A. care, în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin adresa nr. x/12.09.2008, a aprobat includerea în marja de solvabilitate disponibilă a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de SC G. SA la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON (poziţia A10 din Formularul de raportare a marjei de solvabilitate minimă şi disponibilă), deşi, în acelaşi timp, valoarea contabilă a acestei participaţii, în sumă de aproximativ 19.000.000 RON, era scăzută din calculul marjei de solvabilitate disponibilă (poziţia A5.2 din Formularul de raportare a marjei de solvabilitate minimă şi disponibilă), în îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu prevăzute de art. 5 lit. h1) şi k) şi art. 16 alin. (5) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000, contrar prevederilor art. 4 alin. (5) şi alin. (26) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000 şi art. 3 alin. (2) lit. b) i) şi art. 3 alin. (4) din Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurătorul care practică asigurări generale, al marjei de solvabilitate minime şi al fondului de siguranţă, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 06 mai 2008, iar prin aceasta, pe de o parte, a asigurat un folos necuvenit pentru reprezentanţii SC G. SA, constând în funcţionarea şi subscrierea în continuare de poliţie al căror risc nu era acoperit, nici din surse proprii, nici din programe adecvate de asigurare, pe de altă parte, a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale SC G. SA, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din vechiul C. pen.

II. De asemenea, faptele inculpaţilor A. (preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), B. şi C. (vicepreşedinţi ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), D., E. şi F. (membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), care, în îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu prevăzute de art. 12 alin. (12) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 32/3 aprilie 2000, art. 3 alin. (5) şi art. 5 pct. 6 şi pct. 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, art. 4 lit. f) şi lit. B) pct. 4 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, au aprobat în şedinţa Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor din data de 15.06.2011 intenţia SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, deşi SC CC. SRL nu îndeplinea condiţiile şi criteriile de a deveni acţionar semnificativ la SC G. SA, facilitând în acest mod preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar care nu avea soliditatea financiară impusă potenţialului achizitor, respectiv, dispunea de o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi asigurarea premiselor pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriora, iar prin aceasta, pe de o parte, au asigurat un folos necuvenit pentru reprezentanţii SC CC. SRL, constând în preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar care nu îndeplinea condiţiile şi criteriile de a deveni acţionar semnificativ la SC G. SA, pe de altă parte, au cauzat o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale SC G. SA,

În aceleaşi condiţii, fapta inculpatei A. (preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) constând în aceea că a emis Decizia nr. 422/21.06.2011 prin care s-a aprobat intenţia societăţii CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea G. SA, întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din vechiul C. pen., reţinute în sarcina fiecărui inculpat.

Pe de altă parte, faptele inculpatelor J. (în calitate de director general al Direcţiei Generale de Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), K. (în calitate de director general al Direcţiei Generale Juridice din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) şi HH. (în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat), care, în îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu prevăzute exclusiv de Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009 şi Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi de fişele postului ocupat de aceleaşi inculpate, au emis Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care s-a propus aprobarea intenţiei SC CC.

SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, în cuprinsul căreia s-a consemnat în mod nereal că SC CC. SRL îndeplinea condiţiile şi criteriile de a deveni acţionar semnificativ la SC G. SA, facilitând în acest mod preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar care nu avea soliditatea financiară impusă potenţialului achizitor, respectiv, dispunea de o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi asigurarea premiselor pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriora, iar prin aceasta, pe de o parte, au asigurat un folos necuvenit pentru reprezentanţii SC CC.

SRL, constând în preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar care nu îndeplinea condiţiile şi criteriile de a deveni acţionar semnificativ la SC G. SA, pe de altă parte, au cauzat o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale SC G. SA, nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen., reţinute în sarcina fiecărei inculpate, faptele nefiind prevăzute de legea penală, în condiţiile în care comportamentul interzis care conduce la îndeplinirea în mod defectuos a unui act de serviciu trebuie impus prin legislaţia primară [art. 16 alin. (1) lit.

b) teza I C. proc. pen.].

Aducerea la îndeplinire a Ordinelor era asigurată de direcţiile de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (art. 3 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009), respectiv, de asigurători şi direcţiile de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (art. 3 din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009).

Faţă de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Direcţia Generală Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor avea atribuţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru ca o societate comercială să devină acţionar semnificativ la o societate de asigurări, şi a face propuneri de aprobare/respingere Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În vederea verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legislaţia în materie, Direcţia Generală Autorizări solicita un punct de vedere Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care trebuia să efectueze astfel propria analiză financiară; forma pe care punctul de vedere trebuia să o îmbrace nu era prevăzută, însă acesta trebuia să facă parte din cuprinsul Notei întocmite de către Direcţia Generală Autorizări, care conţinea propuneri motivate adresate Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Aceeaşi Notă era analizată şi din punct de vedere juridic de către Direcţia Generală Juridică din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Totodată, din fişa postului inculpatei J., rezultă că avea atribuţii privind verificarea întregii documentaţii în ceea ce priveşte autorizările necesare funcţionării unei societăţi de asigurare.

Din fişa postului inculpatei K. rezultă că avea atribuţii privind avizarea, pentru legalitate, a înscrisurilor emise de celelalte departamente din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, inclusiv a celor supuse aprobării Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

De asemenea, în fişa postului inculpatei I. se arată că inculpata avea atribuţii privind analiza situaţiilor şi propunerilor celor trei direcţii, cu privire la respectarea de către societăţi a prevederilor în vigoare.

Sub aspectul urmării imediate a infracţiunilor de mai sus, aceasta constă în, pe de o parte, asigurarea unui folos necuvenit pentru reprezentanţii SC G. SA, constând în funcţionarea şi subscrierea în continuare de poliţie al căror risc nu era acoperit, nici din surse proprii, nici din programe adecvate de asigurare (pct. I), respectiv, asigurarea unui folos necuvenit pentru reprezentanţii SC CC. SRL, constând în preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar care nu îndeplinea condiţiile şi criteriile de a deveni acţionar semnificativ la SC G. SA, în concret, cele referitoare la soliditatea financiară a potenţialului achizitor, respectiv, dispunerea de o situaţie financiară care să îi permită onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează (pct. II),

Pe de altă parte, cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale SC G. SA (pct. I şi II).

Astfel, reaminteşte că potrivit Legii nr. 32/3 aprilie 2000, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este, într-adevăr, organismul principal în supravegherea societăţilor de asigurare, principala sa atribuţie fiind cea de a exercita un control asupra societăţilor de asigurare/reasigurare şi activităţii desfăşurate de acestea, scopul fiind chiar cel al protejării intereselor asiguraţilor şi potenţialilor asiguraţi.

Existenţa unor instrumente şi instituţii legale menite a asigura protecţia asiguraţilor, cum este reglementarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (cu rolul de a plăti din disponibilităţile sale creanţele societăţilor de asigurare aflate în procedură de faliment, obligaţii care decurg din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate de acestea în condiţiile legii) nu este de natură a înlătura rolul şi atribuţiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, de altfel, până la nivelul anului 2015, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, acesta din urmă funcţionând ca şi departament în cadrul C.SA

În cauză, prin acceptarea includerii în calculul marjei de solvabilitate ca şi rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de SC G. SA la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON, în vederea îmbunătăţirii artificiale a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate), având ca efect crearea aparenţei de conformitate la regulile de prudenţialitate în vigoare, în lipsa căreia s-ar fi impus capitalizarea reală a SC G. SA pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia (pct. I).

Totodată, prin propunerea spre aprobare, respectiv, aprobarea intenţiei societăţii CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ la Societatea G. SA, deşi nu îndeplinea condiţiile şi criteriile de a deveni acţionar semnificativ la SC G. SA, în concret, cele referitoare la soliditatea financiară a potenţialului achizitor, respectiv, dispunerea de o situaţie financiară care să îi permită onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează, urmată de emiterea deciziei de aprobare a aceleiaşi intenţii (pct. II),

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a fost împiedicată să-şi îndeplinească această atribuţie principală, ceea ce constituie în acelaşi timp o tulburare însemnată bunului său mers, în accepţiunea dispoziţiilor art. 248 C. pen. (1969), în mod corect reţinându-se că protecţia asiguraţilor, dar şi piaţa asigurărilor au fost periclitate.

În acelaşi sens, prin adresa nr. x/22.11.2016 Autoritatea de Supraveghere Financiară a arătat că prin faptele inculpaţilor "s-a creat şi o tulburare semnificativă a bunului mers al C.S.A. (actual A.S.F.), ca şi organism cu atribuţii de supraveghere a societăţilor de asigurare, constând în asigurarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, având în vedere dificultăţile financiare constatate la nivelul societăţii de asigurare şi măsurile fără precedent care au fost dispuse de către autoritate", cu trimitere la deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială (Decizia nr. 42/18.02.2014 a Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 120 din 18.02.2014) şi, respectiv, închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, deschiderea procedurii falimentului şi retragerea autorizaţiei de funcţionare (Decizia nr. 42/18.02.2014 a Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 120 din 18.02.2014), în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fără ca înscrisului în discuţie Curtea să îi acorde, în procesul de apreciere a probelor (art. 103 C. proc. pen.), o valoare probatorie însemnată, de vreme ce provine, într-adevăr, chiar de la persoana vătămată.

Instanţa a precizat că în încheierea de şedinţă din data de 21.06.2019, nu s-a reţinut şi modalitatea normativă a abuzului în serviciu constând în îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu cu consecinţa vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale SC G. SA ca urmare a intrării acesteia în procedura administrării speciale şi, ulterior, în faliment, şi nici modalitatea normativă a abuzului în serviciu constând în îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu cu consecinţa cauzării unei pagube aceleiaşi societăţi, acuzaţii în acest sens fiind formulate exclusiv cu privire la inculpatul L. şi suspectul M. [art. 248 C. pen. (1969) rap. la art. 2481 C. pen. (1969) şi art. 258 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.].

Însă, dificultăţile financiare ulterioare ale SC G. SA au reflectat aceeaşi tulburare însemnată a bunului mers al C.S.A., acţiunile imputate inculpaţilor fiind de natură a favoriza apariţia şi dezvoltarea acestora.

În acest sens, subliniază că în lipsa aparenţei de conformitate la regulile de prudenţialitate în vigoare, s-ar fi impus la nivelul anului 2008 capitalizarea reală a SC G. SA pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia (pct. I), pentru ca acordarea de împrumuturi de către SC G. SA societăţii R. SRL în cursul anului 2011, printre care şi împrumuturile în valoare de 16.000.000 euro, respectiv, 1.000.000 euro, reprezentând chiar sursa fondurilor folosite de SC CC. SRL pentru achiziţionarea pachetul de acţiuni deţinut de DD. la SC G. SA să reprezinte una din cauzele care au condus la starea ei de insolvenţă. În acelaşi timp, SC CC. SRL, devenit acţionar semnificativ la SC G. SA - deţinând 27,0160% din capitalul social, să nu poată susţine activitatea societăţii din surse proprii (pct. II).

S-a arătat că instanţa a făcut trimitere la cele reţinute în Raportul preliminar asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la starea de insolvenţă a SC G. SA (BPI x/08.12.2017) întocmit de către administratorul judiciar H. SRL şi aprobat de judecătorul sindic, în condiţiile în care prin Sentinţa civilă nr. 5881/22.10.2018 a Tribunalului Bucureşti, au fost respinse contestaţiile formulate împotriva acestui Raport, potrivit cărora acordarea împrumuturilor de către SC G. SA societăţii R. SRL a reprezentat una din principalele fapte identificate (Anexa C).

De asemenea, face trimitere la depoziţiile martorilor audiaţi în cauză în sensul că acordarea aceloraşi împrumuturi, printre care, cel mai important, cel în valoare de 16.000.000 euro (Contractul x/20.06.2011), împrumuturi nerestituite, au afectat lichidităţile SC G. SA, indiferent dacă acestea proveneau din activitatea de asigurare sau din înstrăinarea participaţiei deţinute de aceasta la capitalul social al societăţii de BB. SA, în valoare de 24.450.000 euro (contractul de vânzare-cumpărare a 16,029214% acţiuni la BB. SA încheiat la data de 17.03.2011 între SC G. SA în calitate de vânzător şi EE.., în calitate de cumpărător, aflându-se la dosarul cauzei vol. 86 d.u.p., filele x).

Astfel, audiat fiind, martorul GG., preşedinte Directorat SC G. SA a arătat că împrumuturile "au avut un impact important în lichidităţile G.", în sensul "scăderii acestora". "La 31.12.2011 (adică după acordarea acestor împrumuturi) nivelul de numerar (disponibilităţile din conturile curente, depozite bancare de numerar şi titlurile de stat) în societate erau de aproximativ 220 mil. ROL, iar această sumă reprezenta valoarea aproximativă a daunelor asumate de G., fiind astfel la limita de jos a indicatorului privind lichidităţile. Ulterior, prin deteriorarea activităţii de vânzare a societăţii, prin plata daunelor asumate şi nerestituirea împrumuturilor, societatea a ajuns în situaţia de a coborî cu indicatorii sub nivelul minim, lucru sesizat de autorităţile de supraveghere care au şi luat măsuri la un moment dat."

Totodată, martorul FF., vicepreşedinte Directorat SC G. SA, a arătat că "aceste sume de bani împrumutate reprezentau 30% din lichiditatea G.", iar "nerambursarea împrumuturilor ar fi pus G. într-o situaţie de risc".

De altfel, purtarea unor discuţii cu privire la acelaşi impact al împrumuturilor asupra lichidităţilor G. şi, în consecinţă, asupra marjei de solvabilitate raportate, cu consecinţa efectuării "unei analize economice" a fost confirmată de aceiaşi martori menţionaţi mai sus, precum şi de martora MM., director juridic în cadrul SC G. SA.

Nu în ultimul rând, martorul NN., preşedinte Directorat SC G. SA (începând cu anul 2012) a arătat că "în orice moment din perioada 2013 - prezent (data audierii fiind 04.02.2016) returnarea împrumutului acordat R. ar fi rezolvat problema incapacităţii de plată a companiei G.."

Este adevărat că în perioada următoare săvârşirii faptelor, SC G. SA a continuat a înregistra profit (la nivelul anului 2008- 3.488.366 RON; la nivelul anului 2009- 6.206.843 RON; la nivelul anului 2010 - 25.325.856 RON; la nivelul anului 2011- 81.013.945 RON; la nivelul anului 2012 - 6.671.058 RON; la 30.06.2013 - 26.500.000 RON, vol. 56 d.u.p., filele x), extinzându-şi, în acelaşi timp, activitatea de asigurare prin intermediul unor sucursale în Slovacia (2012) şi, respectiv, Germania (2013), iar dificultăţile financiare devenind vizibile mai târziu.

Astfel, SC G. SA a intrat în procedura administrării speciale (administrator special OO. SRL prin Decizia nr. 42/18.02.2014 a Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 120 din 18.02.2014, procedură care s-a închis prin Decizia nr. 2034/27.08.2015 a Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Prin Hotărârea Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 43/01.09.2015 s-a aprobat închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială a SC G. SA, revocarea şi încetarea atribuţiilor de administrator special prevăzute în Decizia ASF nr. 42 din 18.02.2014, a OO. SRL, s-a constatat starea de insolvenţă, s-a retras autorizaţia de funcţionare a societăţii, şi s-a dispus solicitarea intrării în procedura de faliment, conform prevederilor art. 21 alin. (1) lit. b) - teza a II-a din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări.

Prin Sentinţa civilă nr. 9661 din data de 03.12.2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, s-a admis cererea Autorităţii de Supraveghere Financiară şi s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC G. SA, fiind numit lichidator judiciar provizoriu H. SPRL.

Prin Hotărârea nr. 788 din 28.04.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC G. SA împotriva Sentinţei civile nr. 9661 din data de 03.12.2015, pronunţate în Dosarul nr. x/2015, de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

Cu toate acestea, împrejurarea are a se datora tocmai situaţiei sale financiare anterioare foarte bune, care a culminat cu ocuparea primului loc pe piaţa asigurărilor începând cu anul 2010, poziţie pe care şi-a menţinut-o şi în anii 2011 şi 2012.

Conform Raportului anual al C.S.A. asupra pieţei de asigurări şi activităţii desfăşurate pentru anul 2011 SC G. SA se afla pe primul loc în topul societăţilor cu cel mai mare volum de prime brute subscrise (1.008.544.317 RON) şi pe primul loc ca pondere în total piaţă (asigurări generale şi de viaţă), cu o cotă de piaţă de 12,89%, urmată de SC PP. SA (898.416.364 RON), cu o cotă de piaţă de 11,49%.

Conform Raportului anual al C.S.A. asupra pieţei de asigurări şi activităţii desfăşurate pentru anul 2012 SC G. SA se afla pe primul loc în topul societăţilor cu cel mai mare volum de prime brute subscrise (1.131.544.783 RON) şi pe primul loc ca pondere în total piaţă (asigurări generale şi de viaţă), cu o cotă de piaţă de 13,70%, urmată de SC PP. SA (900.180.498 RON), cu o cotă de piaţă de 10,90%.

Referitor la SC CC. SRL, este adevărat că analiza efectuată de C.S.A. în 2011 cu privire la soliditatea sa financiară şi, respectiv, măsura în care dispune de o situaţie financiară care să îi permită onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează, nu putea fi raportată decât la un interval de timp previzibil, nici funcţionarii C.S.A., nici o altă persoană, neputând anticipa evoluţia unei societăţi de asigurare precum SC G. SA în funcţie de toţi factorii specifici interni şi de piaţă pe toată durata de activitate a societăţii în discuţie. De asemenea, că societatea a participat la o majorare a capitalului social al SC G. SA în anul 2014, cu suma de 17.588.000 RON (aproximativ 4.000.000 euro).

Referitor la aceasta din urmă, notează că, contrar apărării, nici SC CC. SRL, nici II. SA nu au precizat în niciun document că banii utilizaţi pentru plata celor 24.467.917 acţiuni emise în vederea majorării capitalului social al SC G. SA provin de la acţionarul lor JJ., conform acordurilor de împrumut încheiate cu acesta în anul 2007 şi 2011.

Însă, la fel de relevante în acuzare sunt împrejurările că prin faptele lor, inculpaţii au propus, respectiv, aprobat intenţia SC CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ la SC G. s.a., aflată, cum s-a arătat, pe primul loc pe piaţa asigurărilor, prin cumpărarea unui pachet de 27,0160% din capitalul social, deşi exerciţiile financiare ale potenţialului achizitor depuse pentru doi ani (2009 şi 2010) indicau că societatea nu are active, nu desfăşura activitate (aşadar, nici nu înregistra profit), totodată, în lipsa oricăror documente doveditoare cu privire la sursa fondurilor cu care urma să participe la capitalul social al SC G. SA.

În raport de acestea, sub aspectul laturii subiective, inculpaţii nu numai că au cunoscut caracterul necorespunzător al exercitării propriilor atribuţii de serviciu, dar au şi acceptat ca prin aceasta să se ajungă la tulburarea însemnată a bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G., vinovăţia îmbrăcând forma intenţiei indirecte, care poate caracteriza, contrar apărării, atât infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. (1969), cât şi forma ei specială, prevăzută de art. 132 din legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor ce vor fi aplicate, Curtea, a reţinut că pentru infracţiunile ce formează obiectul acuzaţiilor penale, noile dispoziţii ale Legii nr. 78/2000 şi ale C. pen. apar ca fiind mai blânde, însă, evaluând aceste prevederi legale în coroborare cu cele care reglementează tratamentul penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului (în cazul inculpatei A.), dar şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, spre care se va orienta Curtea, ca şi modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei (în cazul inculpaţilor B., C., D., E. şi F.), se constată că legea care, în ansamblul dispoziţiilor sale incidente în speţă, conduce, în concret, la rezultate mai favorabile pentru inculpaţi este legea penală anterioară, iar nu cea în vigoare la data soluţionării prezentei cauze.

Referitor la acţiunile civile exercitate în cauză, Curtea de apel a reţinut că nu a fost sesizată, în privinţa aceloraşi inculpaţi şi cu modalitatea normativă a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. constând în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei unităţi din cele la care se referă art. 145", cu trimitere la aceeaşi persoana vătămată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), "al cărei cuantum nici nu a fost menţionat în cuprinsul rechizitoriului, deşi reprezenta unul din elementele constitutive ale infracţiunii menţionate".

A arătat că a fost sesizată, în privinţa aceloraşi inculpaţi şi cu modalităţile normative ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. constând în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei unităţi din cele la care se referă art. 145/o pagubă unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei unităţi din cele la care se referă art. 145, cu trimitere la pretinsele persoane vătămate Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi SC G. SA, în faliment.

Instanţa reţine că una din condiţiile angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie nu este îndeplinită în cauză, cea a legăturii de cauzalitate între faptele ilicite săvârşite de inculpaţi şi prejudiciile produse părţilor civile, astfel cum sunt ele prevăzute de dispoziţiile art. 998-999 C. civ. (în vigoare la data faptelor).

Astfel, referitor la aceleaşi urmări imediate, acestea au fost constatate a fi produse în legătură cu persoana vătămată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), nu şi cu persoanele vătămate Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi SC de G. SA, în faliment.

Totodată, în privinţa persoanei vătămate Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), nu s-a reţinut în acuzare modalitatea alternativă a infracţiunii de abuz în serviciu cauzatoare de prejudiciu, respectiv, cea a producerii unei pagube în patrimoniul acesteia.

De altfel, în privinţa sumei de 1.759.042 RON, reprezentând 524.175 RON taxă de funcţionare aferentă perioadei iunie- octombrie 2015; 1.141.529 RON reprezentând taxă RCA aferentă perioadei iunie- octombrie 2015; 93.338 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, pentru perioada aprilie- octombrie 2015, pretinse de persoana vătămată Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), constată că aceasta a fost solicitată şi pentru o perioadă ulterioară retragerii autorizaţiei de funcţionare, prin Decizia nr. 42/18.02.2014 a Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 120 din 18.02.2014, constatată cu titlu definitiv, de către instanţa civilă, Tribunalul Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 9661/3/12/2015, în Dosar nr. x/2015 (definitivă).

Or, potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000, "Asigurătorul achită, din momentul acordării autorizaţiei de funcţionare, pe durata valabilităţii acesteia, o taxă de funcţionare, stabilită anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de maximum 0,3% din primele brute încasate în perioada pentru care sunt datorate".

Referitor la taxa R.C.A., s-a arătat că şi aceasta nu poate fi datorată decât pe aceeaşi perioadă, de funcţionare a asigurătorului, de vreme ce reprezintă procent din primele brute de asigurare plătite de către asiguraţi societăţilor de asigurare autorizate să funcţioneze în România, aspect necontestat în cauză.

Astfel, potrivit chiar prevederilor Regulamentului A.S.F. nr. 16/2014 privind veniturile A.S.F., publicat în Monitorul Oficial al României nr. 899/11.12.2014, invocate în susţinerea cererii de constituire parte civilă, şi Anexei nr. 2 la acesta ("Cote şi taxe aplicabile pentru funcţionarea/desfăşurarea activităţii/administrarea/supravegherea organismelor de plasament colectiv, fondurilor de pensii private şi asigurătorilor/intermediarilor principali") asigurătorii datorează contribuţia pentru exercitarea supravegherii şi controlului activităţii de asigurători RCA, fiind instituită o cotă asupra primelor brute încasate din activitatea de asigurări R.C.A.

Împotriva Sentinţei penale nr. 149/F din data de 1 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termen legal au declarat apel: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, părţile civile: Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Societatea Comercială G. SA, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi inculpaţii: J., B., I., C., K., A., D., F. şi E..

În apel;

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 25 noiembrie 2019, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 8, primul termen fiind la data de 22 ianuarie 2020.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 ianuarie 2020, au fost încuviinţează cererile de amânare formulate de apelanţii inculpaţi A. şi B., de apărătorul ales al apelantei părţi civile Societatea Comercială G. SA, de consilierul juridic al apelantului parte civilă Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi de reprezentantul Ministerului Public, pentru a lua la cunoştinţă de motivele de apel formulate de celelalte părţi şi pentru pregătirea apărării.

La termenul din data de 04 martie 2020, în şedinţa publică, Înalta Curte a acordat cuvântul asupra cererilor de probatorii. Au formulat cererii de probatorii: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii B., A. şi F. şi de părţile civile Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, fiind stabilit termen pentru pronunţare la data de 18 martie 2020.

Prin încheiere de şedinţă din data de 18 martie 2020 au fost admise, în parte, cererile de administrare a probelor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de inculpaţii B., A. şi F. şi de părţile civile Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară şi, în consecinţă:

Au fost încuviinţate administrarea următoarelor probe: audierea inculpatelor: I., J. şi K.; reaudierea martorilor QQ., FF., GG. şi RR.; proba cu înscrisuri, respectiv: raportul întocmit de H., lichidatorul judiciar al societăţii G.;deciziile A.S.F privind deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială la societatea G., cât şi de închidere a procedurii şi intrare în faliment.

Au fost respinse cererile privind administrarea celorlalte probe.

În şedinţa publică, din data de 27 mai 2020, instanţa de apel a procedat la audierea martorilor QQ. şi FF..

În şedinţa publică, din data de 08 iulie 2020 instanţa de apel a procedat la audierea martorilor GG. şi RR..

În şedinţa publică, din data de 30 septembrie 2020, s-a procedat la audierea apelanţilor intimaţi inculpaţi care şi-au manifestat dorinţa de a face declaraţii în cauză, respectiv: J., I., K., A., D., F. şi E., acordându-se termen la data de 28 octombrie 2020.

Prin încheiere de şedinţă din data de 28 octombrie 2020 a fost admisă cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat F., avocat SS., pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, acordându-se termen la data de 09 decembrie 2020.

Prin încheiere de şedinţă din data de 09 decembrie 2020 a fost admisă cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat C., avocat TT. privind imposibilitatea de prezentare din motive medicale. Totodată, în vederea asigurării continuităţii completului de judecată iniţial învestit cu soluţionarea apelurilor declarate, ca urmare a absenţei motivate din instanţă a unuia dintre membrii titulari ai completului, s-a acordat termen la data de 10 februarie 2021.

În şedinţa publică, din data de 10 februarie 2021, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de ridicat, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 10 februarie 2021, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta.

La dosarul cauzei au fost depuse ample motive scrise de apel atât de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, de părţile civile cât şi de inculpaţi, iar după dezbateri, care au avut loc în şedinţa publică din data de 10 februarie 2021, au fost depuse concluzii scrise, urmând ca în cele ce urmează să fie prezentate succint, solicitările fiecărui apelant astfel:

I. În apelul formulat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a criticat sentinţa sub următoarele aspecte:

1. Greşita achitare a inculpatelor I., J. şi K..

2. Greşita soluţionare a acţiunii civile. Greşita respingere a cererii de luare a sechestrului asigurător. Greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice.

3. Greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A., B., C., D., E. şi F..

Referitor la greşita achitare a inculpatelor I., J. şi K.;

În motivarea scrisă a apelului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat că în motivarea soluţiei de achitare - fapta nu este prevăzută de legea penală, instanţa de fond a reţinut incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 în materia încălcării legislaţiei primare în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice infracţiunii de abuz în serviciu, fiind identificată încălcarea legislaţiei secundare, respectiv a Ordinelor nr. 4/2009 şi nr. 16/2009.

Cu toate acestea achitarea inculpatelor I., J. şi K. nu ar fi fost posibilă decât prin separarea activităţii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de aceea a direcţiilor de specialitate.

Prin urmare s-a arătat că aprecierea instanţei de fond este greşită pentru că acuzaţia a vizat încălcarea legislaţiei primare de către directorii celor trei direcţii de specialitate, inculpatele I., J. şi K. ca parte componentă din cadrul Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor, care au emis nota nr. x/10.06.2011 de aprobare a intenţiei societăţii CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea Comercială G. SA, deşi SC CC. SRL nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurări.

S-a arătat că probele administrate au demonstrat că nu a fost efectuată o analiză financiară, întrucât nota nr. VI.3517/10.06.2011 nu era argumentată şi că între cele trei direcţii de specialitate nu a existat corespondentă pe tema acestei verificări. Analiza şi verificarea financiară revenea altui compartiment, respectiv Direcţiei Generale de Stabilitate Financiară şi Actuariat condus de inculpata I., iar circuitul documentelor între aceste Direcţii era stabilit, fără a se da lămuriri, conform unei proceduri proprii de lucru, de comunicare şi transmitere a documentaţiei

Cu toate că inculpaţii, în calitate de membrii ai Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor aveau posibilitatea de a cere lămuriri sau informaţii în legătură cu această cerere a CC., au fost considerate suficiente declaraţiile notariale pe proprie răspundere privind deţinerea resurselor financiare ale II. conform Ordinului nr. 16/2009, iar aceste declaraţii nu erau verificate, întrucât fondurile necesare urmau să fie asigurate de societatea mamă JJ. şi oricum aceste verificări erau de competenţa Direcţiei Generale de Stabilitate Financiară şi Actuariat condusă de inculpata I..

În etapa aprobării intenţiei CC. de a deveni acţionar semnificativ în G., nu s-a verificat sursa fondurilor decât pe baza declaraţiei pe proprie răspundere dată de M., ci în etapa următoare de o nouă Direcţie de Supraveghere şi Control înfiinţată la sfârşitul anului 2011.

Chiar dacă acţionarul majoritar al SC CC. SRL era aceeaşi companie care era şi acţionarul majoritar al II. SA, anume JJ., societate controlată de UU., la dosarul de analiză a intenţiei SC CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ al Societăţii G. SA, nu există nici o situaţie financiară a JJ..

JJ. cotată drept o societate cu stabilitate financiară care să-i permită să susţină indirect, prin intermediul SC CC. SRL,activitatea părţii civile Societatea G. SA, a achiziţionat pachetul de 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut la Societatea Comercială G. SA de la DD. nu cu banii proprii, ci cu banii proveniţi chiar de la partea civilă G. prin simularea unor împrumuturi cu SC R. SRL

Aceasta a fost situaţia premisă ce a prefigurat interesul financiar al UU. de a utiliza lichidităţile G. contrar Legii nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, în prima etapă aprobare a intenţiei societăţii CC. SRL de a achiziţiona pachetul de 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut la Societatea Comercială G. SA de la DD. nu cu banii proprii, ci cu banii asiguraţilor la G..

Referitor la greşita soluţionare a acţiunii civile şi la greşita respingere a cererii de luare a sechestrului asigurător.

S-a arătat că mod greşit instanţa de fond a lăsat nesoluţionate acţiunile civile formulate de părţile civile SC G. SA, aflată în faliment, Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară faţă de inculpatele care au fost achitate şi le-a respins ca neîntemeiate în situaţia inculpatelor pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare.

În rechizitoriu la pct. VII este indicată latura civilă potrivit căreia persoana vătămată, prin adresa G. nr. 6278 din 11.03.2016, Societatea G. SA a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma provizorie de 788.978.853,37 RON, la care se va adăuga beneficiului realizat de societate, dobânda legală, până la data recuperării efective a prejudiciului creat societăţii, constând în:

- creanţa de asigurare declarată de FGA de 679.333.848 RON, ca o creanţă nescadentă constituind un prejudiciu viitor,

- împrumutul în cuantum de 105.999.859 RON a acordate societăţilor afiliate şi nerestituite,

- suma achitată în baza contractului de cesiune nr. x/27.05.2011, către cedentul Y. SA, 3.645.146,37 RON.

Prin adresa nr. x/22.11.2016, Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 714.089.825,66.

În cursul cercetării judecătoreşti:

Prin adresa nr. x/27.03.2019 Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma actualizată de 405.443.124,69 RON la data de 28.02.2019;

Prin adresa nr. x/24.04.2019 Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a precizat ca se constituie parte civilă în cauză cu suma actualizată de 412.806.609,44 RON la data de 31.03.2019;

Prin adresa nr. x/14.05.2019 Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma actualizată de 417.642.206,29 RON la data de 14.05.2019;

Prin adresa ASF nr. x din 22.11.2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară a arătat că prin faptele inculpaţilor cercetaţi în prezenta cauză, la nivelul SC G. SA au fost reţinute de către ASF încălcări grave ale legislaţiei speciale privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor ce au condus la premisele declarării falimentului societăţii.

De asemenea, prin faptele inculpaţilor s-a cauzat şi o tulburare semnificativă a bunului mers al C.S.A. (actual ASF), ca organism cu atribuţii de supraveghere a societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, având în vedere dificultăţile financiare majore constatate la nivelul societăţii de asigurare şi măsurile fără precedent care au fost dispuse de către autoritate.

S-a constituit parte civilă cu suma de 1.759.042 RON reprezentând taxă de funcţionare şi RCA aferente perioadei iunie - octombrie 2015 şi accesorii.

Având în vedere că activitatea infracţională, derulată în etape a avut drept urmare consecinţe juridice multiple, care s-a epuizat la data rămânerii definitive a deschiderii procedurii falimentului G. la data de 28.06.2016, părţile civile au interes şi legitimitate procesuală la acoperirea prejudiciului aflat în strânsă legătură cu activitatea de control de legalitate desfăşurată de inculpaţi în cadrul Consiliului Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor.

În concluzie s-a arătat că, cadrul procesual a fost stabilit de instanţa de fond de la debutul cercetării judecătoreşti, s-au administrat probe în susţinerea acţiunii civile şi prin sentinţă s-a dispus în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. anularea prin desfiinţarea Notei nr. VI.3517/10.06.2011 în şedinţa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 15.06.2011, Deciziei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 422/21.06.2011 de aprobare a intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la G. SA, precum şi anularea adresei nr. x/12.09.2008.

S-a arătat că în mod neîntemeiat, instanţa de fond a reţinut că nu există legătură de cauzalitate directă între faptele ilicite săvârşite de inculpaţi şi prejudiciul produs părţilor civile Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) şi SC G. SA - în faliment - prin lichidator judiciar H..

În privinţa părţii civile Autoritatea de Supraveghere Financiară, în mod neîntemeiat, instanţa de fond a arătat că în rechizitoriu nu s-a reţinut producerea unei pagube, ca formă alternativă a infracţiunii de abuz în serviciu.

Includerea SC CC. SRL în acţionariatul G. a fost cauza sine qua non a deschiderii procedurii de redresare financiară,deteriorarea poziţiei şi performanţei G. s-a datorat deservirii intereselor personale ale conducerii grupului de firme la care era afiliată G. prin utilizarea activelor societăţii, de exemplu împrumuturile către SC R. SRL.

În motivele scrise s-a arătat că dacă instanţa de apel va aprecia în conformitate cu argumentele instanţei de fond că aceasta nu a fost sesizată, după disjungere şi cu soluţionarea acţiunii civile, s-a solicitat să se desfiinţeze, în parte, sentinţa şi să se constate că acţiunea civilă a fost soluţionată în mod definitiv în dosarul penal disjuns sub nr. x/2018 privind inculpatul L..

În acest sens dispoziţiile speciale ale art. 20 din Legea nr. 78/2000 stabilesc în mod imperativ că luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în capitolul III din prezenta lege.

Referitor la greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice;

În mod greşit instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în rechizitoriu întrucât nu ar fi fost sesizată prin rechizitoriu cu dispoziţiile art. 2481 din vechiul C. pen. întrucât faptele prevăzute în art. 248 din vechiul C. pen. au avut consecinţe deosebit de grave, cu observaţia, că dispoziţiile noului C. pen. unifică în reglementarea infracţiunii de abuz în serviciu din art. 297 noul C. pen. variantele prevăzute de art. 246 şi art. 247 din vechiul C. pen., inclusiv vătămarea produsă drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

Drept urmare, cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al Comisiei de Supraveghere, ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G., s-a concretizat cu certitudine la momentul pronunţării Sentinţei civile nr. 9661/03.12.2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII -a Civilă în Dosar nr. x/2015, vizând intrarea în insolvenţă a părţii civile SC G. SA şi deschiderea procedurii falimentului debitoarei SC G. SA, ale cărei baze s-au configurat în 2008 - 2011.

Referitor la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor A., B., C., D., E. şi F.;

Instanţa de fond a aplicat pedepse principale orientate la minimul special între 3 ani şi 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru inculpata A. şi cu suspendare sub supraveghere pentru ceilalţi inculpaţi pe termene de încercare de 5 ani şi 6 luni potrivit legii penale mai favorabile regăsite în dispoziţiile C. pen. din 1969.

S-a arătat că în opinia Direcţiei Naţionale Anticorupţie nu există diferenţieri majore care să conducă la diferenţe semnificative ale regimului de executare a pedepselor între inculpata A., în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară) şi inculpaţii B. şi C. în calitate de vicepreşedinţi ai Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor, D., E. şi F., în calitate de membrii ai Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor, apreciind că este justificată o pedeapsă cu executare pentru toţi inculpaţii, iar nu pedepse sub supraveghere.

În concluzie s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea, în parte, a sentinţei şi în rejudecare pronunţarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună: - potrivit art. 386 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice pentru toţi inculpaţii şi reţinerea dispoziţiilor art. 2481 din vechiul C. pen. întrucât faptele prevăzute în art. 248 din vechiul C. pen. au avut consecinţe deosebit de grave, respectiv o pagubă materială mai mare de 200.000 RON sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice;

- condamnarea inculpatelor I., J., K. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi art. 248l din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. cu pedepse a căror executare să aibă loc în locuri de deţinere;

- reindividualizarea judiciară a pedepselor inculpaţilor condamnaţi în primă instanţă la pedepse cu închisoarea executată în regim de detenţie, care să fie orientate spre limita medie prevăzută de lege;

- pentru toţi inculpaţii potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor indiferent de soluţia de achitare survenită ca urmare a incidenţei deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 şi să constate că acţiunea civilă a fost soluţionată în mod definitiv în dosarul penal disjuns de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. x/2018 privind inculpatul L..

II. În apel formulat, partea civilă Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

În faţa instanţei de fond partea civilă a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 417.642.206,29 RON actualizat la data de 30.04.2019 (I. Plăţi efectuate, creanţă de asigurări, certă lichidă şi exigibilă, în cuantum de 396.147.800,29 RON reprezentând contravaloarea plăţilor efectuate până la data de 30.04.2019; II. Creanţă privind contribuţiile, costurile aferente deschiderii/instrumentării dosarelor de daună, cheltuielile de procedură, creanţe certe, lichide şi exigibile: 1.039.025 cheltuieli ocazionate de deschiderea dosarelor de daună, 18.723.355 RON cheltuieli cu instrumentarea dosarelor de daună şi a celor de restituire primă de asigurare actualizată la data de 30.04.2019, 1.732.026 RON contribuţii şi accesorii scadente şi neachitate datorate de către G. Fondului de Garantare a Asiguraţilor pentru asigurări generale şi asigurări de viaţă).

În motivele de apel s-a arătat că ulterior pronunţării sentinţei pe fond, în octombrie 2019 lichidatorul judiciar a procedat la distribuirea sumei de 6.228.366 RON, reprezentând cheltuieli de procedură care au stins în parte creanţa de 18.542.808 RON reprezentând cheltuieli de procedură admise la masa credală, însă, dat fiind caracterul dinamic al creanţei Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi plăţile efectuate în continuare în favoarea creditorilor de asigurare, la data de 30.11.2019 prejudiciul Fondului de Garantare a Asiguraţilor era în cuantum de 436.951.348,12 RON (din care a fost scăzută suma distribuită de lichidator).

În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 149F/01.07.2019 şi reţinând cauza spre competentă soluţionare să se dispună admiterea constituirii de parte civilă formulate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

III. În apelul formulat, Societatea Comercială G. SA a arătat că inculpaţii deşi cunoşteau că CC. nu îndeplinea condiţiile pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurare, au aprobat acest lucru, respectiv au întocmit Nota privind aprobarea intenţiei de a deveni acţionar semnificativ. Faptul că nota privind aprobarea intenţiei firmei CC. de a deveni acţionar semnificativ la G. purta semnăturile directorilor din cadrul direcţiei autorizări, direcţiei de Stabilitate Financiară şi direcţiei juridice, nu exonera membrii Consiliului C.S.A. de obligaţia de a constata că respectiva notă nu era fundamentată în ceea ce priveşte stabilitatea financiară a viitorului achizitor, deoarece rolul Consiliului C.S.A. nu era unul formal, întrucât toate aprobările în materie de asigurare-reasigurare aparţineau Consiliului C.S.A. şi nu direcţiilor din cadrul C.S.A., după cum lasă să se înţeleagă unii inculpaţi.

Astfel, legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite săvârşite de către inculpaţi rezultă chiar din efectul acţiunilor acestora, respectiv ajungerea G. în starea de insolvenţă şi ulterior în faliment, cu consecinţa producerii unui prejudiciu.

Starea de insolvenţă se concretizează fie în incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu disponibilităţile băneşti, fie în scăderea valorii marjei de solvabilitate disponibile sub jumătate din limita minimă prevăzută de reglementările legale în vigoare pentru fondul de siguranţă sau în imposibilitatea restabilirii situaţiei financiare a societăţii de asigurare/reasigurare în cadrul procedurii de redresare financiară.

Activitatea infracţională a inculpaţilor nu a avut o sigură urmare imediată, ci a produs consecinţe juridice multiple, epuizându-se la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului G., respectiv la data de 28.06.2016

Prin urmare, având în vedere modalitatea în care inculpaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu precum şi modalitatea în care în anul 2008 a fost emis acel acord sub forma unei adrese pentru a se putea îmbunătăţi în mod artificial marja de solvabilitate a G., totul sub controlul şi interesul financiar al inculpatului L., în etapa aprobării intenţiei de a deveni acţionar semnificativ în anul 2011 există o legătură de cauzalitate, un element sine qua non fără de care G. nu ar fi intrat în faliment, ieşind astfel de pe piaţa asigurărilor.

Având în vedere că, din acest punct de vedere, între acţiunile/inacţiunile inculpaţilor şi prejudiciul suferit de subscrisa există o legătură de cauzalitate, s-a solicitat admiterea acţiunii civile şi obligarea în solidar a inculpaţilor la plata sumelor de bani astfel cum acestea au fost precizate.

IV. În apelul formulat, Autoritatea de Supraveghere Financiară a criticat sentinţa sub următoarele aspecte:

a) Nelegalitatea sentinţei din perspectiva respingerii acţiunii civile pe considerentul că instanţa nu ar fi fost sesizata cu o anumita modalitate normativa de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu;

S-a arătat că prima instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., potrivit cărora judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei, reţinând ca"a fost sesizata în privinţa inculpaţilor (...) cu modalitatea normativa a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., constând în fapta funcţionarului public, care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnata bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se refera art. 145, cu trimitere la persoana vătămata Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiara)."

Instanţa de judecata nu a fost sesizata cu o modalitate normativa a unei infracţiuni, ci cu mai multe fapte concrete ale unor persoane determinate, stabilirea corespondentei acestor fapte cu o anumita modalitate normativa de comitere a unei infracţiuni constituind o problema de încadrare juridica a faptelor.

Prin constituirea de parte civilă formulata în cauza, s-a solicitat instanţei de judecată sa constate ca faptele concrete deduse judecaţii (întocmirea, avizarea şi semnarea Notei nr. VI.3517/10.06.2011, aprobarea acesteia în şedinţa Consiliului C.S.A. din data de 15.06.2011, semnarea adresei nr. x/12.09.2008 şi a Deciziei nr. 422/21.06.2011) au avut ca urmare imediata atât o tulburare însemnata a bunului mers al C.S.A., cât şi o pagubă adusa patrimoniului, fără ca prin aceasta cerere să solicite instanţei a se pronunţa asupra unor fapte diferite de cele ce formează obiectul sesizării instanţei.

În atare situaţie, s-a apreciat că soluţia de respingere a acţiunii civile formulata, pe considerentul ca instanţa nu ar fi fost sesizata cu o urmare imediata patrimoniala specifica infracţiunii de abuz în serviciu, este nelegala, instanţa de control judiciar urmând a înlătura aceasta nelegalitate şi a analiza dacă faptele concrete deduse judecaţii au produs şi o pagubă patrimoniului subscrisei.

b) Netemeinicia sentinţei din perspectiva soluţiei de respingere a acţiunii civile pe considerentul inexistentei unui prejudiciu şi a unui raport de cauzalitate;

Prima instanţa a apreciat în mod eronat ca autorizaţia de funcţionare a Societăţii Comerciale de G. SA ar fi fost retrasa prin Decizia nr. 42/18.02.2014 a Autoritarii de Supraveghere Financiara, astfel încât, ulterior acestei date, asigurătorul nu ar mai fi datorat taxa de funcţionare şi taxa RCA.

Astfel cum rezulta din cuprinsul Deciziei A.S.F. nr. 42/18.02.2014, publicata în Monitorul Oficial nr. 120/18.02.2014, prin aceasta decizie a fost dispusa deschiderea procedurii de redresare financiara prin administrare speciala, fiind desemnata, în calitate de administrator special, societatea OO. SRL Societatea de asigurare a continuat, aşadar, să funcţioneze, fiind trasate unele măsuri prudenţiale principale ce urmau a fi aplicate, neregăsindu-se în cuprinsul deciziei vreo menţiune privind retragerea autorizaţiei de funcţionare.

Abia prin Decizia ASF nr. 2034/27.08.2015 privind închiderea procedurii de redresare financiara a fost dispusa, inter alia, retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii G. SA Prin aceasta decizie, a fost dispusa revocarea şi încetarea atribuţiilor de administrator special a OO. SRL, a fost constatata starea de insolvenţă a Societăţii Asigurare - Reasigurare G. SA şi a fost dispusa retragerea autorizaţiei de funcţionare a acestei societăţi.

Societatea de G. SA a raportat, însa, prime brute obţinute din RCA. respectiv din asigurări generale şi pentru lunile septembrie şi octombrie 2015, perioada în care a continuat să funcţioneze, încasând astfel de prime, astfel cum rezulta din raportările depuse la Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi datorând astfel taxa de funcţionare şi taxa RCA inclusiv pentru aceasta perioada.

S-a arătat că prima instanţa a reţinut, în mod greşit, ca autorizaţia de funcţionare a Societăţii G. SA ar fi fost retrasa prin Decizia ASF nr. 42/2014, iar asigurătorul nu ar fi datorat subscrisei taxele reclamate aferente perioadei indicate în cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă.

Imposibilitatea onorarii acestor obligaţii patrimoniale s-a datorat conduitelor culpabile ale inculpaţilor care au permis Societăţii G. SA sa-şi desfăşoare activitatea, deşi aceasta nu mai îndeplinea cerinţele legale.

Or, tulburarea însemnata a bunului mers al C.S.A. s-a datorat tocmai dificultăţilor financiare al Societăţii G. SA, care nu a mai fost în măsura să-şi îndeplinească nici obligaţiile patrimoniale având un izvor contractual (plata daunelor aferente contractelor încheiate cu asiguraţii) şi nici pe cele de sorginte legala (plata către subscrisa a taxelor de funcţionare şi taxelor RCA datorate conform legii, societatea neachitând taxa de funcţionare şi taxa RCA în perioada iunie - octombrie 2015).

În atare situaţie, exista o legătura de cauzalitate între acţiunile inculpaţilor şi prejudiciul produs subscrisei, tulburarea însemnata produsa bunului mers al C.S.A. fiind determinata chiar de imposibilitatea onorarii obligaţiilor patrimoniale ale Societăţii G. SA.

Urmarea imediată a faptelor comise de inculpaţi constă, aşadar, atât într-o tulburare gravă a bunului mers al C.S.A. (actualmente ASF) cât şi într-o pagubă adusă patrimoniului subscrisei, ce se impune a fi acoperită de inculpaţi.

S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei şi, în rejudecare, obligarea inculpaţilor la repararea prejudiciului produs subscrisei.

V. Inculpata A., în apelul formulat a criticat sentinţa sub următoarele aspecte:

a) Incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. din perspectiva lipsei elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, constând în inexistenţa urmării imediate prevăzute de lege.

S-a arătat că în considerentele Sentinţei penale nr. 149/F din 01.07.2019, instanţa a reţinut că "sub aspectul urmării imediate (...) aceasta a constat în:

"Pe de o parte, asigurarea unui folos necuvenit pentru reprezentanţii SC G. SA, constând în funcţionarea şi subscrierea în continuare de poliţe al căror risc nu era acoperit, nici din surse proprii, nici din programe adecvate de asigurare (pct. I), respectiv asigurarea unui folos necuvenit pentru reprezentanţii SC CC., constând în preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar care nu îndeplinea condiţiile şi criteriile de a deveni acţionar semnificativ la SC G. SA, în concret, cele referitoare la soliditatea financiară a potenţialului achizitor, respectiv, dispunerea de o situaţie financiară care să îi permită onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează (pct. II).

Pe de altă parte, cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale SC G. SA (pct. I şi II)."

În ceea ce priveşte urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen. din 1969, prima instanţă a apreciat că a constat doar în cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare.

S-a arătat că în opinia apărării, producerea unei asemenea consecinţe nu este însă sub nicio formă dovedită în prezenta cauză. Din întregul material probatoriu administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă şi apel nu a rezultat că, prin faptele inculpatei A., s-ar fi afectat realizarea acestor obiective legitime.

Astfel, nu a rezultat vreun indiciu că, în urma activităţii inculpatei, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu şi-ar mai fi putut desfăşura activitatea, ar fi fost împiedicată să îşi îndeplinească funcţia şi rolul pe care legea i le-a încredinţat ori că ar fi înregistrat vreo pagubă patrimonială.

De asemenea, nu există nicio probă din care să reiasă că vreuna dintre persoanele asigurate la G. ar fi înregistrat vreo vătămare în drepturile sale sau vreo pagubă patrimonială ca efect al adresei nr. x/12.09.2008, semnată de inculpată, ori ca efect al Deciziei nr. 422/21.06.2011.

Prin urmare, inculpata, pin apărător, a arătat că în cauza dedusă judecăţii, nu a fost sub nicio formă dovedită existenţa urmării imediate cerute de lege, lipsind legătură cauzală între falimentul G. şi funcţionarea necorespunzătoare a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, deşi aceasta a fost afirmată, fără explicaţii, atât de procuror prin rechizitoriu, cât şi de prima instanţă prin hotărârea împotriva căreia am formulat apelul.

b) Incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. din perspectiva lipsei elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, constând în inexistenţa elementului material specific abuzului în serviciu.

b1) Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu imputată în contextul emiterii adresei nr. x/12.09.2008:

Starea de fapt imputată inculpatei A. are, ca şi caracteristică principală, împrejurarea că aceasta a emis o adresă, în calitate de preşedinte al C.S.A., deşi mecanismul procedural impunea o decizie a Consiliului C.S.A., ca organ colegial deliberativ. Încadrarea juridică a acestei situaţii s-a făcut prin raportare la sintagma "îndeplinirea defectuoasă a unei atribuţii de serviciu" din conţinutul normei de incriminare a abuzului în serviciu, respectiv art. 248 C. pen. 1969.

Apărarea a arătat că adresa semnată de inculpata A. nu face parte din categoria actelor juridice pe care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor le-a adoptat prin deliberare (nefiind un aviz, normă, decizie sau circulară).

Totodată, inculpata a semnat adresa nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu reglementate de dispoziţiile art. 4 - 5 din Legea nr. 32/2000, care nu sunt atribuţii ale preşedintelui, ci ale Consiliului C.S.A..

Raportat la elementele cauzei, soluţia pe care a cuprins-o adresa nr. x/12.09.2008, deşi ar fi trebuit să fie rezultatul procesului deliberativ la nivelul C.S.A., a fost asumata unilateral de preşedinta C.S.A.. Prin aceasta, inculpata A. nu şi-a exercitat defectuos o atribuţie de serviciu în calitate de membru al Consiliului C.S.A., pentru că nu a votat într-un anume sens (din moment ce nici nu a existat o decizie a Consiliului), ci şi-a arogat, în calitate de funcţionar public, o atribuţie de serviciu care nu îi revenea.

Practic, inculpata A. şi-a asumat un act de competenţa Consiliului C.S.A.. Acest aspect este evident în condiţiile în care, potrivit art. 3 alin. (4) din Normele privind metodologia de calcul a marjei de solvabilitate de care dispune asigurătorul, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 3/2008, "La cererea asigurătorului, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate aproba (n.n.), în baza unor documente doveditoare, includerea în calculul marjei de solvabilitate disponibile şi a următoarelor componente (...)" - text din care rezultă că atribuţia nu este a preşedintelui, ci a Comisiei.

Din punct de vedere juridic, această conduită nu se circumscrie abuzului în serviciu, ci, în sistemul actualului C. pen., se încadrează în dispoziţiile art. 300 -"Uzurparea funcţiei" - care incriminează "fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale (s.n.), dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297". Diferenţa esenţială între cele două incriminări este dată de împrejurarea că, la abuzul în serviciu, conduita funcţionarului trebuie să privească o atribuţie de serviciu proprie, în timp ce, la uzurparea funcţiei, ea vizează o atribuţie de serviciu ce nu revine funcţionarului. Este exact ceea ce s-a întâmplat în prezenta cauză, întrucât inculpata A. a emis un act (adresa nr. x/12.09.2008) pentru care competenţa revenea Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În aceste condiţii, apărarea învederează că, la data faptei (2008), conduita circumscrisă faptei de uzurpare a funcţiei nu era incriminată de legislaţia penală.

Prin urmare, s-a apreciat că fapta inculpatei A. nu realizează elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu, fiind în realitate o faptă neincriminată la data la care a fost comisă.

b2. Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu imputată în contextul aprobării intenţiei societăţii CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ la G. SA.

S-a arătat că Decizia nr. 422/21.06.2011, emisă de inculpata A., a avut la bază Nota nr. VI.3517/10.06.2011 întocmită de inculpatele J., K. şi HH., iar din probele administrate, atât în faza de urmărire penală cât şi în cercetarea judecătorească la prima instanţă, nu a rezultat că între cele trei inculpate şi inculpata A. ar fi existat vreo înţelegere prealabilă şi nici că inculpata A. s-ar fi implicat în întocmirea notei nr. VI.3517/10.06.2011

Nota nr. VI.3517/10.06.2011 a constituit baza, fundamentul dispoziţiei de aprobare a intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la G. SA, materializată prin Decizia nr. 422/21.06.2011 iar împrejurarea că această notă nu a ridicat în niciun moment suspiciuni rezultă şi din declaraţiile date de toţi membrii Consiliului C.S.A., (relevante fiind declaraţiile martorului QQ., inculpaţilor D., F., E. şi C.).

Prin urmare, s-a apreciat că fapta inculpatei nu realizează elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum acesta a fost reconfigurat în urma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

În concluzie s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare,:

- achitarea inculpatei A. pentru săvârşirea celor două infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

- lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile exercitate în cauză faţă de inculpata A., în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen.

VI. Inculpatul B., în apelul formulat, prin apărător, arată că sentinţa instanţei de fond este o preluare/confirmare integrala a rechizitoriului şi că tot ceea ce s-a susţinut în actul de acuzare a fost preluat de instanţa de fond.

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat, apărătorul a susţinut că nu există niciunul dintre elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

S-a arătat că inculpatul nu a încălcat nici o dispoziţie expresă a unei legi sau a unei ordonanţe, nu au fost încălcate nici una din normele emise de C.S.A. şi nici o atribuţie de serviciu prevăzută prin ROF, Organigramă şi fisa postului.

Acuzarea, susţine apărarea, se raportează, în descrierea acuzaţiilor la textul de legislaţie primară, art. 12 alin. (12) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 32/2000 şi la: art. 3 alin. (5) lit. c) şi d) şi art. 10 Ordinul nr. 4/2009 şi art. 4 lit. f) şi g) din Ordinul nr. 16/2009.

Procedura de aprobare a intenţiei unei persoane juridice de a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurări şi/sau situaţiile în care o persoana juridica nu primeşte aprobarea intenţiei nu era reglementata de Legea nr. 32/2000.

În Legea nr. 32/2000 era reglementata noţiunea de "autorizare" pentru o societate noua şi noţiunea de "aprobare" pentru modificarea condiţiilor în care o societate a fost autorizata. Echivalentul art. 12 alin. (12) din Legea 32/2000 este art. 24 din Legea nr. 237/2015 şi nu art. 45 cum în mod greşit s-a reţinut în rechizitoriu şi acest articol se refera tot la ipoteza (respingerii) autorizării unei societăţi nou înfiinţate:

Apărătorul inculpatului a arătat că nu există normă legală expresă în Legea nr. 32/2000 în vigoare la data de 10.06.2011 pe care inculpatul B. (sau ceilalţi inculpaţi) să o fi încălcat. Textul citat în actul de acuzare şi sentinţa de fond, respectiv art. 12, se referă la altă instituţie de drept şi anume Autorizarea unui asigurător care se înfiinţează şi este deci un text inaplicabil în speţa de faţă în care avem o cu totul alta instituţie de drept comercial şi anume vânzarea-cumpărarea de acţiuni şi dobândirea calităţii de acţionar.

Apărătorul a arătat că aşa cum rezulta din Organigrama valabila din anul 2009 pana în 2011, B. era vicepreşedinte care avea în subordonarea alte Direcţii decât cele emitente (respectiv - Direcţia Generala Reglementari contabile - Direcţia Generala Reglementari şi implementare - Solvabilitate...) ale Notei Incriminate ca ilegala şi în concret nu avea sarcina de serviciu de a o verifica înainte ca aceasta să fie pusa pe ordinea de zi a C.S.A. spre aprobare. Atribuţiile menţionate în aceste acte, au fost îndeplinite conform legii şi normelor C.S.A. de către inculpatul B., el neavând atribuţii concrete de analiza, verificare şi control al documentelor şi a corespondenţei care stăteau la baza întocmirii Notei în cauza. Totodată în lipsa obiecţiilor sau observaţiilor din partea direcţiilor de specialitate precum şi în lipsa oricărei îndoieli,nedumeriri,suspiciuni nu avea nicio obligaţie legala ca el, personal, sa verifice direct toate documentele ce au stat la baza Notei VI 3517/10.06. 2011.

În concluzie s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi în rejudecare, achitarea în temeiul 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există.

VII. Inculpatul C., prin apărător a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciind că ea, contravine Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016.

S-a arătat că art. 12 alin. (12) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 32/2000 se referă la înfiinţarea unui asigurător şi nu la dobândirea de participaţii la capitalul social al asigurătorului, respectiv vânzarea-cumpărarea de acţiuni. Situaţia dobândirii de participanţii la capitalul social al unui asigurător a fost reglementata ulterior prin legislaţie primara şi anume Legea nr. 237/2015 care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016 (reglementare ce nu se regăsea în lege la momentul anului 2011).

În esenţa s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi în rejudecare, în principal, achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. în subsidiar, aplicarea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege, pedeapsa a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, în condiţiile art. 91 C. pen.

VIII. Inculpatul D., în apelul formulat, prin apărător ales a arătat că soluţia de condamnare este vădit nelegală, iar maniera de interpretare a probelor contravine dispoziţiilor art. 103 C. proc. pen., ceea ce a condus în mod eronat la reţinerea unei vinovăţii în sarcina acestuia.

Instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului D. săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen./1969, fără a demonstra în mod concret existenţa elementelor constitutive ale laturii obiective a infracţiunii, respectiv modul defectuos în care acesta şi-ar fi îndeplinit obligaţiile de serviciu şi prin care ar fi cauzat o tulburare însemnat bunului mers al instituţiei, în contextul în care aprobarea intenţiei de cumpărare s-a făcut numai după ce direcţiile de specialitate au efectuat verificările competente, emiţând nota de aprobare a intenţiei de cumpărare

Prima instanţa, arătat apărarea, nu a demonstrat existenţa unui raport de cauzalitate între activitatea desfăşurată de inculpat şi presupusa tulburare însemnată a bunului mers al instituţiei, după cum nu s-a făcut nici dovada unei fapte ilicite de natură să producă tulburarea însemnată a instituţiei.

Referitor la urmarea imediată a infracţiunii, sentinţa apelată nu a demonstrat cu trimitere la probe o serie de împrejurări esenţiale şi anume, care ar fi fost situaţia G. SA în ipoteza în care inculpatul nu ar fi votat acea adresă, dacă falimentul societăţii putea fi evitat dacă nu ar fi fost votată respectiva adresa şi nici dacă ulterior votului au existat reclamaţii din partea asiguraţilor sau sesizări a unor instituţii în legătură cu implicaţiile transferului de acţiuni de la o societate la alta

Condamnarea inculpatului D. este vădit nelegală în contextul în care instanţa de fond a reţinut în mod expres că doar inculpaţii L. şi M. au contribuit la intrarea în procedura administrării speciale şi ulterior în faliment, aprobarea intenţiei de cumpărare făcută în luna iunie 2011 neafectând în nici un fel puterea financiară a societăţii, care aşa cum am arătat în mod constant şi am demonstrat pe parcursul cercetării judecătoreşti a continuat să funcţioneze fără probleme aproximativ 3 ani de zile după această aprobare.

Contradicţiile flagrante existente între motivarea hotărârii, din care rezultă în mod explicit că inculpatul nu a acţionat în mod nelegal şi nu şi-a încălcat obligaţiile de serviciu prin votul exprimat în şedinţa din data de 15.16.2011, şi soluţia de condamnare a acestuia demonstrează că instanţa de fond a analizat în mod deficitar materialul probator, această contradicţie echivalând cu o gravă eroare de fapt, deoarece probele dosarului demonstrează nevinovăţia, pe când soluţia instanţei, chiar la o pedeapsă cu suspendare contrazice în mod flagrant susţinerile din motivare.

Mai mult în opinia apărării, soluţia este insuficient motivată, atât cu privire la existenţa elementelor constitutive ale laturii obiective şi subiective, dar şi a raportului de cauzalitate care trebuia să existe între presupusa infracţiune şi consecinţele acesteia, mai precis între votul exprimat alături de ceilalţi membri în legătură cu nota nr. x din 10.06.2011 şi afectarea bunei funcţionării a instituţiei, respectiv tulburarea însemnată a activităţii.

Instanţa de fond nu a analizat în mod concret apărările inculpatului în legătură cu încălcarea Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016 potrivit căreia îndeplinirea defectuoasă a unor atribuţii de serviciu trebuia să fie analizată în raport cu dispoziţii legale cuprinse în legi şi ordonanţe ale guvernului şi nicidecum în acte normative secundare, astfel cum s-a reţinut în actul de sesizare.

În legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen./1969 s-a arătat că nu există nici o dovadă că inculpatul şi-ar fi îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu în legătură cu votul exprimat în calitate de membru neexecutiv al C.S.A. în şedinţa din data de 10.06.2011, deoarece a rezultat din analiza tuturor probelor administrate că acesta a acţionat potrivit competenţelor sale şi că nu a urmărit obţinerea unui folos material pentru sine sau pentru altul, activitatea ulterioară a G. SA, după achiziţionarea acţiunilor de către CC. SRL a fost profitabilă, eficientă şi pozitivă, împrejurare dovedită cu Rapoartele asupra pieţei de asigurări pe anii 2014 - 2016.

Potrivit art. 16 din dispoziţiile finale ale ROF-ului, membrii Consiliului nu au atribuţii în ceea ce priveşte analiza, verificarea şi controlul materialelor care au stat la baza întocmirii notelor emise de Direcţii Generale, ceea ce demonstrează că activitatea inculpatului s-a încadrat în normele legale, acesta neîncălcând nici o dispoziţie legală de serviciu.

În concluzie s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, achitarea inculpatului D. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. 248 C. pen./1969, în principal, fie că fapta nu este prevăzută de legea penală, iar în subsidiar, fie că aceasta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

IX. Inculpata E. în apelul formulat, prin apărător ales a criticat sentinţa apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie, precizând că judecătorul fondului nu a reuşit să determine în mod clar acţiunile sau inacţiunile inculpaţilor, a invocat texte din Legea nr. 32/2000 şi a normelor de punere în aplicare a acestei legi, fără a putea, în concret/determina fapta fiecărui inculpat

Cu privire la Societatea G. SA şi Comisia de Supraveghere s-a arătat ca nu li se poate aplica noţiunea de instituţie publică, deoarece, prima este o entitate juridică cu capital privat iar a doua nu se regăseşte în lista instituţiilor publice din România. Prin urmare atât membrii Comisiei de Supraveghere cât şi restul angajaţilor nu sunt bugetari (nu sunt plătiţi de la de bugetul de stat), aceştia fiind raportaţi la piaţa financiară, total diferită de. bugetul de stat.

S-a mai arătat că instanţa de fond nu a demonstrat că a existat o tulburare însemnată a Comisei de Supraveghere, susţinându-se că aceasta nu a traversat perioade grele, nu a cunoscut pierderi şi nu a fost discreditată în faţa opiniei publice la nivelul anului 2011, când a fost semnata Nota de intenţie. Judecătorul fondului s-a limitat a preciza doar că prin fapta inculpatei s-a produs o tulburare atât Comisiei cât societăţii G..

S-a considerat că latura obiectivă a infracţiunii pentru care a fost condamnată nu este îndeplinită, nu a fost dovedit raportul de cauzalitate între acţiunea inculpatei de a semna acea notă de intenţie şi prăbuşirea Societăţii G. SA Cu privire la tulburarea bunului mers al Comisiei s-a menţionat că este doar o expresie folosită în hotărâre fără a se arăta în concret la ce se referă această tulburare.

S-a mai arătat că hotărârea este nemotivată sub aspectul laturii subiective a infracţiunii de abuzul în serviciu, iar instanţa de fond nu a avut în vedere la pronunţarea sentinţei decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

În concluzie s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, achitarea inculpatei E., în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.

X. Inculpatul F. în motivarea scrisă a apelului, prin apărător ales, s-a arătat că instanţa fondului, prin aşa zisul raţionament, a extins în mod nepermis sfera de aplicare a prevederilor art. 12 din Legea nr. 32 din 03.04.2000, practic, adăugând la lege, împotriva voinţei legiuitorului, care a reglementat prin art. 12 numai situaţia autorizării sau respingerii autorizării asigurătorilor, nu şi situaţia aprobării persoanelor fizice sau juridice care doresc să devină acţionar semnificativ, în privinţa cărora, conform art. 8 din legea menţionată, legiuitorul a prevăzut că aprobarea se face în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi, adică, cu legislaţia secundară, care este subsecventă legislaţiei primare, şi a cărei potenţială încălcare nu poate constitui abuz în serviciu, în raport de Deciziile Curţii Constituţionale a României mai sus menţionate.

Neîntrunirea elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României.

Prin aplicarea directă a Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României, elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu este reprezentat de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă numai a atribuţiilor de serviciu stabilite prin dispoziţii cuprinse în legi sau ordonanţe ale Guvernului, subliniind că inculpatul nu a încălcat nicio norma, indiferent de nivelul de forţă juridică.

Aplicabilitatea legii penale mai favorabile, în condiţiile modificării legislaţiei complinitoare în raport de normă incompletă de incriminare a abuzului în serviciu.

Sub acest aspect s-a apreciat că în cauză legea mai favorabilă este legea nouă, care nu mai reţine ca urmare imediată "cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen..",practic, de la 1 februarie 2014, operând o dezincriminare.

S-a solicitat: admitere a apelului, desfiinţarea sentinţei şi în urma rejudecării să se dispună achitarea inculpatului în principal, în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. - fapta nu e prevăzută de legea penală, într-un prim subsidiar în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a - fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege, iar în al doilea subsidiar, în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu există probe că inculpatul ar fi săvârşit o infracţiune.

XI. Inculpata J., prin apărător ales, a criticat hotărârea primei instanţe din perspectiva temeiului achitării, susţinând în esenţă, atât în motivele scrise de apel cât şi cu ocazia dezbaterilor că temeiul corect al achitării este cel prevăzut de art. 16 lit. a) C. proc. pen., întrucât în speţă, în sarcina inculpatei nu se poate reţine o încălcare a atribuţiilor de serviciu.

XII. Inculpata K., prin apărător ales, în esenţă, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi în rejudecare pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatei în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen. deoarece instanţa de fond a apreciat în mod greşit probele administrate şi a dispus achitarea în baza art. 16 lit. b) C. proc. pen.

XIII. Inculpata I. prin apărător ales, în esenţă, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, şi, în rejudecare, achitarea inculpatei în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen., pe motiv că fapta nu există, având în vedere că inculpata şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, iar aprobarea intenţiei societăţii CC. de a deveni acţionar semnificativ a fost corectă.

Analizând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie de inculpaţii J., B., I., C., K., A., D., F., E. şi părţile civile Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Societatea Comercială G. SA, Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinţei penale nr. 149/F din data de 1 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, Înalta Curte constată următoarele:

În cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de apel au fost reaudiaţi inculpaţii.

Astfel, A., a susţinut, în completarea declaraţiei dată la instanţa de fond, pe care a menţinut-o, faptul că în măsura în care existau dificultăţi sau divergenţe în interpretarea normelor de reglementare, la solicitarea societăţilor de asigurare, se realiza, iniţial, o analiză de direcţiile de specialitate care emiteau un punct de vedere.

S-a arătat că legislativ sunt reglementate expres atribuţiile consiliului comisiei de supraveghere, iar celelalte aspecte, care nu erau prevăzute de norme, erau rezolvate fie direct de direcţiile de specialitate de care aparţineau problemele respective, fie, în urma analizei acestei direcţii, erau rezolvate de inculpată cu menţiunea că nu au existat situaţii în care anumite probleme să fie rezolvate numai de aceasta, fără participarea celorlalte direcţii.

În referire la emiterea adresei din 12.09.2008, prin care s-a acceptat includerea în calculul marjei de solvabilitate ca şi rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de SC G. la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, s-a susţinut de inculpată că SC G. a formulat o cerere în acest sens la comisia de supraveghere a asigurărilor, iar aprobarea dată are la bază analiza făcută de Direcţia de Stabilitate Financiară şi de Direcţia de Actuariat.

S-a subliniat că această aprobare a constituit aplicarea unei directive europene care a fost transpusă în normele naţionale.

S-a recunoscut de inculpată că au existat unele discuţii cu privire la interpretarea acestei norme, întrucât acea directivă europeană era nou transpusă.

S-a arătat că părerea personală a inculpatei a fost în sensul că întrucât participaţia G. la BB. constituia un activ al SC G. se putea proceda la includerea în marja de solvabilitate a diferenţei menţionate şi fără aprobarea comisiei, cu menţiunea că solicitarea SC G. de a se aproba această cerere de către Comisie a fost determinată de faptul că implicând aplicarea unei noi directive, societatea a vrut să se asigure că nu greşeşte.

Inculpatul F. a susţinut, în completarea declaraţiei dată la instanţa de fond, că referitor la votul exprimat în şedinţa din 15.06.2011, a avut în vedere oportunitatea tranzacţiei propusa de direcţiile de specialitate şi aceasta în condiţiile în care aspectele de legalitate fuseseră verificate de aceste direcţii, legalitate care era respectată, urmare a semnării acelei note de către reprezentaţii direcţiilor de specialitate.

S-a subliniat că inculpatul nu a avut cunoştinţă de SC CC. anterior notei şi că în cursul şedinţei s-a precizat că este un vehicul investiţional al grupului de firme controlat de UU., moment în care a apreciat ca fiind oportună aprobarea cererii.

Totodată, s-a avut în vedere de inculpat notorietatea faptului că SC DD. preluase acţiuni de la SC G. şi că în acest moment se încerca revenirea la situaţia anterioară preluării precum şi împrejurarea că SC DD. îşi retrăsese reprezentantul din consiliul de administrare a SC G. şi aceasta urmare a anunţului făcut de DD. către C.S.A., situaţie care ar fi putut crea perturbări în activitatea SC G. fie prin neparticiparea unuia dintre reprezentanţii unui acţionar, fie prin opoziţia pe care ar fi putut să şi-o exprime în procesul de luare a deciziilor la nivelul SC G..

De asemenea, inculpatul a luat în considerare şi faptul că acţionarul majoritar de la SC G., respectiv VV., a reuşit sa duca compania pe primul loc pe piaţa asigurărilor.

S-a subliniat faptul că nu exista nicio legătura între votul acordat în data de 15.06.2011 cu falimentul G., falimentul fiind determinat, în opinia inculpatului, de deciziile luate de conducătorii administrativ şi executiv ai SC G..

Fiind audiată, inculpata J., a arătat că îşi menţine în totalitate declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond.

A reliefat inculpata, referitor la modul în care s-a verificat şi s-a întocmit nota de fundamentare privind aprobarea solicitării societăţii CC. de a deveni acţionar semnificativ la SC G., că s-a avut în vedere faptul că această societate nu solicita să participe la majorarea capitalului social al SC G. cu menţiunea că normele în materie reglementează doar situaţia menţionată, respectiv participarea unei societăţi la majorarea capitalului social.

S-a arătat că la momentul în care s-a întocmit şi s-a semnat nota de fundamentare la dosarul respectiv existau toate documentele financiare necesare şi celelalte acte conform normelor de reglementare, respectiv Ordinul nr. 16/2009, iar credibilitatea financiară a societăţii se analiza în raport de participaţia pe care urma să o deţină la SC G..

Referitor la împrejurarea că CC. nu ar fi depus situaţiile financiare pe ultimii trei ani, s-a precizat faptul că s-au depus situaţiile financiare pentru anii 2009 şi 2010, iar pentru anul 2008, dat fiind faptul că societatea s-a înfiinţat în acel an, situaţia financiară pe acest an s-a reflectat în situaţia financiară pe anul 2009.

S-a subliniat, referitor la situaţia financiară a societăţii, faptul că analiza acesteia nu intra în atribuţiile Direcţiei Reglementare Autorizare şi nici în atribuţiile inculpatei, mai mult, inculpata nici nu avea posibilitatea să efectueze o asemenea verificare, aceste atribuţii aparţinând Direcţiei Generale de Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care, în raport de documentele existente, putea sa îşi exprime un punct de vedere referitor la potenţa financiară a societăţii.

Inculpata a subliniat că această direcţie efectua analiza indicatorilor financiari în raport de proiectul de achiziţie şi de activitatea SC G..

A mai precizat inculpata faptul că deşi CC. a depus la dosar doar extrase de cont şi alte documente din care rezulta că nu au desfăşurat activitate din care să obţină profit şi nici nu au declarat fonduri proprii, normele de reglementare permiteau societăţilor afiliate care făceau parte din acelaşi grup de societăţi ca potenţialul achizitor sa fie susţinut cu fondurile societăţii mamă.

Totodată, s-a arătat că normele de reglementare în materia asigurărilor, atât la acel moment cât şi în anul 2015, permiteau ca în situaţia relatată, dovada fondurilor societăţii mamă să se facă prin propria declaraţie a reprezentantului societăţii respective şi nu exista obligaţia de a depune înscrisuri din care să rezulte situaţia financiară a acelei societăţi.

S-a susţinut că în anul 2011 nu existau norme de reglementare în materia asigurărilor care să prevadă documentele în baza cărora se putea analiza existenţa fondurilor şi totodată că motivul pentru care la dosar s-a depus pentru societatea CC. raportul de gestiune pentru anii 2009 şi 2010 întrucât normele în vigoare stipulau ca societatea să funcţioneze de 3 ani, dovada realizându-se prin depunerea rapoartelor pe ultimele 3 exerciţii financiare.

S-a susţinut de inculpată că această dispoziţie legală a fost respectată întrucât societatea funcţiona de 3 ani şi s-au depus rapoartele de gestiune pe anii 2009 şi 2010, cu menţiunea ca în raportul de gestiune pe anul 2009 se făcea referire şi la exerciţiul financiar pe anul 2008 şi aceasta întrucât legea contabilităţii prevedea că în anii în care societăţile nu desfăşoară activitate financiară nu trebuie sa întocmească nici situaţii financiare.

În ceea ce priveşte credibilitatea societăţii CC. în funcţie de raportul de gestiune din anul 2010 în care se arată că CC. avea o pierdere de 2053 de RON, venituri totale zero, inculpata a menţionat că nu cunoştea în baza căror documente se aprecia de către Direcţia de Stabilitate Financiară credibilitatea societăţii care formula cerere pentru a deveni acţionar semnificativ şi nici nu avea atribuţii de verificare, precizându-se că în anul 2015, când SC G. şi-a majorat capitalul social, CC. a participat la aceasta cu suma de 4 milioane de euro.

S-a evidenţiat faptul că după ce s-a aprobat intenţia CC. de a deveni acţionar semnificativ, a urmat o a doua etapă când această societate a devenit acţionar semnificativ însă, ceea ce conta era practic aprobarea intenţiei de a deveni acţionar semnificativ întrucât, în cea de-a doua etapă, nu se mai făcea o nouă verificare a îndeplinirii condiţiilor de a deveni acţionar semnificativ.

Referitor la participarea inculpatei la şedinţa din data de 15 iunie 2011 în referire la nota de fundamentare privind intenţia SC CC. de a deveni acţionar semnificativ, s-a reliefat că inculpata a prezentat această notă, susţinând că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru a se aproba intenţia de a deveni acţionar semnificativ şi, conform celor prezentate în notă, exista declaraţia reprezentanţilor II., în sensul că există fonduri suficiente pentru susţinerea financiară a SC G. în situaţia în care această societate ar avea dificultăţi.

S-a subliniat faptul că nu poate exista nicio legătură de cauzalitate între aprobarea intenţiei CC. de a deveni acţionar semnificativ şi falimentul SC G. şi totodată că împrumutul acordat de G., de 16 milioane euro societăţii R., de asemenea nu are nicio legătură cu aprobarea acestei intenţii întrucât acest împrumut a fost ulterior şedinţei în care s-a aprobat intenţia de a deveni acţionar semnificativ.

În declaraţia dată de inculpatul D. acesta a subliniat că instanţa de fond nu a clarificat aspectul legat de caracterul instituţional al aprobării date în şedinţa din 15.06.2011 privind cererea de aprobare a intenţiei SC CC. de a deveni acţionar semnificativ.

S-a precizat că aprobarea dată priveşte două aspecte: unul de legalitate, care era verificat de direcţiile de specialitate şi un aspect de oportunitate, asupra căruia se pronunţau membrii consiliului, prin votul exprimat, cu menţiunea că, în ceea ce priveşte aspectul de legalitate, membrii comisiei verificau doar dacă existau avizele de legalitate date din partea direcţiilor de specialitate, dacă aceste avize s-au dat cu rezerve sau nu şi dacă sunt favorabile sau nu.

S-a subliniat faptul că membrii consiliului comisiei de supraveghere, prin regulamentul de ordine interioară, nu aveau atribuţii de a face verificări de legalitate, practic era şi imposibil, întrucât exista un singur consilier la cabinetul membrului consiliului.

Referitor la SC CC., inculpatul a arătat că a auzit de aceasta societate cu o zi înainte de şedinţa, când i s-a înmânat nota, însă avea cunoştinţă de un fapt de notorietate în piaţa de asigurări, respectiv că grupul VV. încearcă sa recupereze un pachet de acţiuni de la SC DD., pachet de acţiuni pe care anterior îl vânduse acesteia şi căreia mai intenţiona să îi vândă, însă, urmare a unor neînţelegeri nu s-a mai ajuns sa se mai vândă acţiuni, mai mult se încerca şi recuperarea celor vândute.

Referitor la SC CC. s-a mai arătat că inculpatul nu avea cunoştinţă ca ar face parte din grupul VV., aflând că aceasta este practic o societate prin care acţiona acest grup pentru a-şi redobândi acţiunile, condiţii în care inculpatul a apreciat ca este oportun că SC CC. să obţină aprobarea pentru a deveni acţionar semnificativ.

De asemenea, s-a avut în vedere şi faptul că în această modalitate nu se schimba puterea de decizie la SC G. întrucât SC CC. cumpăra doar 27% şi totodată faptul că făcea parte din acelaşi grup de societăţi controlate de UU..

Votul inculpatului s-a bazat şi pe faptul că exista un aviz favorabil unanim din partea direcţiilor de specialitate exprimat fără nicio rezervă şi care să fi pus problema solicitării unei analize suplimentare.

Inculpata I. a arătat că îşi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată.

În completare, s-a reliefat că SC CC. avea acţionar majoritar pe JJ. şi II., aceasta din urmă fiind acţionar direct şi majoritar la SC G., cu 72% din capitalul social iar JJ. acţionar indirect, dar şi acţionar majoritar la II. cu un procent de 99% din capitalul social.

Referitor la dovada exerciţiului financiar pe ultimii 3 ani, inculpata a susţinut că exista condiţia ca societatea să fi funcţionat trei ani şi fiecare an de funcţionare era corespunzător unui exerciţiul financiar, cu menţiunea că pentru primul an de funcţionare, dacă nu desfăşura activitate deşi funcţiona, exerciţiul financiar pe anul respectiv se reflecta în anul 2009, cu precizarea că în analiza condiţiei privind trei exerciţii financiare, inculpata a avut în vedere 3 ani de funcţionare a societăţii şi nu că în mod efectiv ca societatea respectivă să fi desfăşurat şi activitate.

S-a subliniat că documentele care se solicitau pentru a se verifica credibilitatea financiara a unui potenţial achizitor, nu aveau o relevanţă deosebită atunci când acest achizitor era o societate care făcea parte dintr-un grup financiar cunoscut cu potenţă financiară, în situaţia în care societatea mamă garanta, prin declaraţie pe proprie răspundere, că dispune de fonduri pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin proiectul de achiziţie.

S-a reliefat că iniţial comisia de supraveghere a interpretat solicitarea de documente şi de analiză a credibilităţii financiare în funcţie de situaţia care rezulta din acele documente, însă cu alte ocazii, respectiv WW. şi XX., când s-a spus problema reorganizării prin introducerea unor noi societăţi acţionari ai asigurătorilor, şi s-a interpretat restrictiv, în sensul ca acele societăţi nu aveau o situaţie financiara bună şi erau chiar nou infinitate, reprezentanţii asigurătorilor au explicat, motivat, că se interpreta restrictiv directiva şi norma în cazul specific al achizitorilor care făceau parte dintr-un grup mai mare de societăţi.

În ceea ce priveşte scopul pentru care se recurgea la aceasta metodă, respectiv introducerea altor societăţi în acţionariat, societăţi care făceau parte din acelaşi grup, i s-a adus la cunoştinţă inculpatei că acest scop viza impozitarea sau de alte asemenea motive.

S-a subliniat faptul că solicitarea potenţialului achizitor era analizată în raport de situaţia asigurătorului şi de procentul de achiziţie, urmărindu-se dacă acest nou achizitor putea deveni acţionar majoritar cu precizarea că pentru SC CC. nu era cazul întrucât procentul de achiziţie era de 27%, iar situaţia asigurătorului era la acel moment foarte bună.

S-a susţinut că în aceste condiţii erau irelevante cele 3 exerciţii financiare prezentate de SC CC., mai mult acest aspect este vizibil şi în faptul că ulterior normele de reglementare au fost modificate, în sensul că puteau fi potenţiali achizitori şi societăţile nou înfiinţate, care practic nu au avut activitate, pe baza unei estimări privind veniturile pe următorii 3 ani şi chiar societăţi care au înregistrat pierderi, fără a exista vreo limitare privind participarea la achiziţie.

S-a precizat că nu s-a trimis de inculpată un punct de vedere scris privind argumentarea aprobării notei prin care practic se constata ca SC CC. îndeplineşte condiţiile pentru a deveni acţionar semnificativ, însă analize cu privire la asigurător s-au făcut lunar şi erau trimise Consiliului Comisiei de Supraveghere cu indicatorii de prudenţialitate specifici asigurărilor.

S-a evidenţiat şi faptul că în perioada 2007-2011, urmare şi a crizei financiare din perioada respectivă, se întocmeau rapoarte la cererea Fondului Monetar, Băncii Mondiale, privind situaţia primilor 10 asigurători, practic aceştia erau monitorizaţi şi de Autoritatea de Supravegherea Europeană cu privire la asigurări, astfel încât, în perioada în care SC G. era pe primele locuri, au fost întocmite rapoarte cu privire la acest asigurător cu menţiunea că aceleaşi organisme analizau şi grupurile de firme din această categorie.

S-a reliefat că inculpata a participat în perioada 2007 - 2011 şi la şedinţele Comitetului Naţional de Stabilitate Financiară, care supraveghea stabilitatea sistemului financiar românesc, inclusiv referitor la societăţile de asigurare fiind vizate primele 10 societăţi de asigurare printre care se afla şi SC G..

S-a specificat faptul că directiva era transpusă în normele din anul 2009 şi că ulterior, în anul 2014, administratorul special a întrebat ASF-ul dacă acea declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al societăţi mamă este suficientă pentru a se face dovada existentei resurselor financiare pentru majorarea capitalului social, răspunsul fiind afirmativ.

Inculpata a arătat că în aprecierea situaţiei foarte bune a asigurătorului SC G. a avut în vedere şi sumele provenite din litigii, cu menţiunea că situaţia litigioasă a asigurătorului se reflectă în rezervele constituite de asigurător pentru eventualele plăţi pe care ar fi trebuit să le facă asigurătorul în dosarele de daună, precizând că se verifica mereu proporţia dintre rezerve şi active.

S-a reliefat de inculpată că nu a cunoscut şi nici nu avea posibilitatea să cunoască faptul că acţionarul II. era executat silit subliniind că nu se verifica sursa fondurilor pentru societatea care garanta pentru societatea care intenţiona să devină acţionar semnificativ.

Inculpata a mai arătat că în perioada 2011 - 2013 SC G. a continuat să aibă profit şi că o deteriorare a situaţiei financiare a acesteia s-a resimţit în anul 2014 - 2015, neputând însa să precizeze cauza care a determinat deteriorarea situaţiei financiare.

Totodată, s-a menţionat că impactul produs de situaţia dificilă şi în final falimentul SC G. s-a reflectat în sensul că a dispărut un mare asigurător însă obligaţiile au fost preluate practic prin dispersare de către ceilalţi asigurători.

Fiind audiată, inculpata K. a arătat că îşi menţine declaraţiile date în cele două faze ale procesului penal.

S-a precizat de inculpată, în ceea ce priveşte potenţialul achizitor SC CC. că nota privind aprobarea intenţiei de a deveni acţionar semnificativ ajungea la direcţia juridică după ce celelalte două direcţii, respectiv Direcţia Autorizări şi Direcţia Stabilitate Financiară îşi dădeau aprobarea în sens pozitiv sau negativ, Direcţia Juridică verificând existenta documentaţiei şi existenta analizelor făcute de celelalte două direcţii care rezulta din existenta semnăturilor celor doi directori generali ai direcţiilor menţionate.

S-a arătat că au existat discuţii la nivel informal despre cererea SC CC., respectiv despre îndeplinirea condiţiilor pentru ca cererea acesteia să fie aprobată, cu menţiunea că discuţiile nu au fost generate de vreo situaţie deosebită referitoare la această societate, ci doar de faptul că personalul implicat se asigura că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru a se aproba nota de fundamentare.

S-a subliniat că în aceasta primă etapă, când se aproba cererea privind intenţia de a deveni acţionar semnificativ, se verifica îndeplinirea tuturor condiţiilor cerute de normele de reglementare în materie, se supune aprobării Consiliului Comisie de supraveghere, după care se încheia practic tranzacţia în baza căreia societatea devenea acţionar semnificativ. Practic, această aprobare constituia momentul de început al demarării procedurii de a deveni efectiv acţionar semnificativ la societatea de asigurare, cu precizarea faptului că fără această aprobare a intenţiei, SC CC. nu putea să continue procedura de a deveni acţionar semnificativ, dar nici nu însemna că ulterior tranzacţia se va încheia sau că va obţine aprobarea finală.

S-a reliefat faptul că după ce se aproba intenţia de a deveni acţionar semnificativ urma cea de-a doua etapă de aprobare a acţionarului semnificativ, când se mai depuneau şi alte documente, respectiv dovada încheierii tranzacţiei, certificatul de la Registrul Comerţului şi alte asemenea documente, cu menţiunea că nu se mai depuneau şi alte documente referitoare la situaţia financiară sau sursa fondurilor.

S-a subliniat de inculpată că din punctul de vedere al acesteia SC CC. a prezentat toate documentele necesare obţinerii aprobării intenţiei de a deveni acţionar semnificativ fiind respectată întocmai procedura de aprobare a acestei intenţii.

Inculpata a mai precizat că în cea de-a doua etapă nu s-au mai solicitat documente privind sursa fondurilor, cu reluarea precizării că declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal al societăţii mamă era suficient şi că aceasta s-a realizat în prima etapă.

A. În apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Societatea Comercială G. SA.

I. Sentinţa primei instanţe a fost criticată sub aspectul greşitei respingeri a cererii de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor în infracţiunea prev. de art. 2481 din vechiul C. pen.

Înalta Curte apreciază critica ca nefondată având în vedere următoarele considerente:

Prin Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie s-au reţinut la pct. III.1. următoarele:

Fapta inculpatului L. şi suspectului M. constând în aceea că, în perioada 2011-2013, în calitate de reprezentanţi, în fapt şi în drept, ai Societăţii G. SA, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare: au dispus acordarea de împrumuturi societăţilor afiliate, şi anume SC G. CARD SRL, SC O. SRL, SC P. SRL, SC Q. SRL, SC R. SRL, SC S. SA, SC T. SRL, SC U. SRL, SC V. SA (cu denumire actuală W. SRL), SC X. SRL, în sumă totală de 105.999.859 RON (reprezentând împrumut nerestituit), fără a manifesta nici un interes în evaluarea riscului de credit şi implementarea unor măsuri prudenţiale ce trebuia să aibă ca scop protejarea resurselor financiare deţinute, precum şi investirea fondurilor în scopul obţinerii de profit şi atragerii de resurse suplimentare necesare desfăşurării activităţii sale autorizate, respectiv activitatea de asigurare; au dispus semnarea contractului de cesiune nr. x/27.05.2011 prin care Societatea G.

SA, în calitate de cesionar, s-a obligat să plătească integral valoarea creanţei pe care cedentul Y. SA o avea faţă de debitorul cedat SC Z. SRL, aflat la momentul semnării contractului în procedură de faliment, în cadrul căreia G. a încasat doar suma de 358.768 RON, fiind achitată cedentului Y. SA suma de 4.003.914,37 RON, rămânând cu o obligaţie de plată în sumă de 4.318.352,3 RON; au procedat la transferarea fictivă a riscurilor de reasigurare către societatea AA., şi pe cale de consecinţă la raportarea distorsionată a poziţiei şi performanţei financiare, cât şi a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate), având ca efect crearea aparenţei de conformitate la regulile de prudenţialitate în vigoare, în scopul funcţionării şi subscrierii în continuare de poliţe al căror risc nu era acoperit, nici din resurse proprii, nici prin programe adecvate de reasigurare, lipsind astfel societatea de lichidităţile necesare desfăşurării activităţii de asigurare, precum şi, prin raportările distorsionate făcute, posibilitatea reprezentanţilor Autorităţii de Supraveghere Financiară de a supraveghea activitatea acesteia, astfel încât să asigure protecţia asiguraţilor şi să contribuie la menţinerea stabilităţii pieţei asigurărilor, ceea ce a avut drept consecinţă intrarea Societăţii G.

SA în procedura administrării speciale şi ulterior în faliment, aducând astfel atât o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime cât şi o pagubă patrimoniului acesteia în sumă de 795.387.999 RON, (compus atât din suma de care s-a dispus prin contractele de împrumut, respectiv cesiune, cât şi din sumele pe care societatea trebuie să le plătească creditorilor înscrişi la masa credală în procedura falimentului), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 din vechiul C. pen. rap. la art. 2481 din vechiul C. pen.

şi art. 258 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

S-a stabilit că urmarea imediată a acestor fapte o constituie intrarea în faliment a Societăţii G. SA; vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale Societăţii G. SA respectiv dreptul de funcţionare şi subscrierea în continuare de poliţe de asigurare; o pagubă patrimoniului Societăţii G. SA în sumă de 795.387.999 RON, (compus atât din suma de care s-a dispus prin contractele de împrumut, respectiv cesiune, cât şi din sumele pe care societatea trebuie să le plătească creditorilor înscrişi la masa credală în procedura falimentului); intrarea în faliment a Societăţii G. SA.

La pct. III.2. s-a reţinut că fapta inculpatei A., constând în aceea că, în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, a emis adresa nr. x/12.09.2008 prin care s-a acceptat (fapt permis până la raportarea din data de 31.03.2011, inclusiv, când G. a vândut participaţia pe care o avea la BB.) includerea în calculul marjei de solvabilitate ca şi rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de G. la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON, în vederea îmbunătăţirii artificiale a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate), în lipsa căreia s-ar fi impus capitalizarea reală a Societăţii G. SA pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia, conducând astfel la obţinerea unui folos necuvenit de către reprezentanţii G., şi totodată, cauzând şi o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

S-a stabilit că urmarea imediată a acestei fapte a constat în îmbunătăţirea artificială a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate), având ca efect crearea aparenţei de conformitate la regulile de prudenţialitate în vigoare, în lipsa căreia s-ar fi impus capitalizarea reală a Societăţii G. SA pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia; obţinerea unui folos necuvenit de către reprezentanţii G., respectiv funcţionarea şi subscrierea în continuare de poliţe al căror risc nu era acoperit, nici din resurse proprii, nici prin programe adecvate de reasigurare; tulburarea însemnată a bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G..

Corelativ faptei inculpatei A. s-a reţinut că fapta inculpatului L. şi suspectului M., care în cursul lunii iunie 2011, în calitate de reprezentanţi, în fapt şi în drept, ai Societăţii G. SA, au solicitat şi obţinut de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), luarea în calculul marjei de solvabilitate disponibile, ca şi rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de G. la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON, în vederea îmbunătăţirii artificiale a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate), în lipsa căreia s-ar fi impus capitalizarea reală a societăţii pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia, (fapt permis de C.S.A. până la raportarea din data de 31.03.2011, inclusiv, când G. a vândut participaţia pe care o avea la BB.), obţinând astfel un folos necuvenit, în condiţiile în care inculpaţii cunoşteau că legislaţia în materie de asigurări interzicea acest lucru, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 26 din vechiul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

S-a stabilit de organul de urmărire penală că urmarea imediată a acestei activităţi infracţionale a constat în; îmbunătăţirea artificială a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate), având ca efect crearea aparenţei de conformitate la regulile de prudenţialitate în vigoare, în lipsa căreia s-ar fi impus capitalizarea reală a Societăţii G. SA pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia; obţinerea unui folos necuvenit de către reprezentanţii G., respectiv funcţionarea şi subscrierea în continuare de poliţe al căror risc nu era acoperit, nici din resurse proprii, nici prin programe adecvate de reasigurare; tulburarea însemnată a bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G..

La pct. 3 din actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că fapta inculpatei A. constând în aceea că, în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), în cursul lunii iunie 2011, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, a aprobat în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 15 iunie 2011, iar ulterior a emis Decizia nr. 422/21.06.2011, privind aprobarea intenţiei societăţii CC. SRL de a (deveni acţionar semnificativ la Societatea Comercială G.) de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea Comercială G. SA, deşi SC CC. SRL nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurări, facilitând în acest mod preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar cu o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii G. din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora, cauzând totodată şi o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

Totodată, s-a stabilit că fapta inculpaţilor B., C., în calitate de vicepreşedinţi ai Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor, D., E. şi F., în calitate de membrii ai Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor, constând în aceea că, în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 15 iunie 2011, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, au aprobat intenţia societăţii CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea Comercială G. SA, deşi SC CC. SRL nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurare, facilitând în acest mod preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar cu o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii G. din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora, cauzând totodată şi o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatelor J., în calitate de director general al Direcţiei Generale Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor, K., în calitate de director general al Direcţiei Generale Juridice din cadrul Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor şi I., în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, constând în aceea că, în cursul lunii iunie a anului 2011, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, au emis nota nr. VI.3517/10.06.2011, privind aprobarea intenţiei societăţii CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea Comercială G. SA, deşi SC CC. SRL nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurări, facilitând în acest mod preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar cu o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii G. din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora, cauzând totodată şi o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

S-a stabilit că urmarea imediată a activităţii infracţionale reliefate a constituit-o: asigurarea unui folos necuvenit pentru reprezentanţii SC CC. SRL, constând în preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar cu o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii G. din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora; cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G..

S-a reţinut că fapta inculpatului L. şi suspectului M. constând în aceea că, în calitate de reprezentanţi, în fapt şi în drept, ai SC CC. SA, în cursul lunii iunie 2011, deşi cunoşteau că societatea nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurări, au solicitat şi obţinut de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), aprobarea intenţiei de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea Comercială G. SA, obţinând astfel un folos necuvenit, constând în preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar cu o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii G. din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 26 din vechiul C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

S-a stabilit că urmarea imediată a acestei infracţiuni a constituit-o; asigurarea unui folos necuvenit pentru reprezentanţii SC CC. SRL, constând în preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar cu o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii G. din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora; cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G..

Înalta Curte observă că pentru inculpatul L. şi pentru suspectul M., persoane pentru care, ulterior s-a disjuns cauza, infracţiunea de abuz în serviciu a fost reţinută în ambele modalităţi alternative, determinate de urmarea imediată a faptei.

Astfel s-a reţinut că activitatea infracţională a persoanelor menţionate a cauzat atât o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen. anterior cât şi o pagubă patrimoniului acesteia, stabilindu-se totodată şi incidenţa dispoziţiilor art. 2481 C. pen. anterior întrucât paguba cauzată, prin valoarea acesteia, impunea reţinerea consecinţelor deosebit de grave.

Înalta Curte reliefează că activitatea infracţională evidenţiată în raport de cei doi făptuitori şi care a determinat reţinerea şi a infracţiunii de abuz în serviciu în modalitatea producerii unei pagube nu are nici o tangenţă cu activitatea infracţională a celorlalţi inculpaţi.

De asemenea, Înalta Curte constată că, activitatea infracţională reţinută în raport de cei doi făptuitori şi care are tangenţă cu activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii din prezenta cauză nu s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu în modalitatea producerii unei pagube, mai mult a unei pagube de o valoare care să atragă aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la consecinţe deosebit de grave, ci doar infracţiunea de abuz în serviciu în modalitatea producerii unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen. anterior.

Totodată, Înalta Curte reţine că pentru inculpaţii din prezenta cauză, atât în considerentele actului de sesizare, unde a fost descrisă pe larg activitatea infracţională, cât şi la secţiunea încadrarea în drept a acestei activităţi infracţionale dar şi în dispozitivul rechizitoriului s-a reţinut doar infracţiunea de abuz în serviciu în modalitatea producerii unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen. anterior, respectiv a Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor.

Potrivit art. 371 C. proc. pen., "judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei", dispoziţie legală din care rezultă că obiectul judecăţii este stabilit de dispozitivul rechizitoriului, în acest sens trebuind să fie interpretată sintagma "(...) arătate în actul de sesizare a instanţei" din art. 371.

Dispoziţia legală enunţată dă efect principiului separării funcţiilor judiciare, potrivit dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen., a cărui respectare obligă instanţa să nu se abată de la judecata cauzei în cadrul trasat la ieşirea din camera preliminară, oferind totodată garanţiile procesuale specifice şi respectând drepturile părţilor şi ale subiecţilor procesuali aşa încât procesul penal în ansamblul său să aibă un caracter echitabil şi să se judece într-un termen rezonabil, lăsând la aprecierea procurorului exerciţiul acţiunii publice cu privire la eventuale alte fapte corelative conflictului de drept penal adus în faţa instanţei de judecată.

Forma clasică de sesizare este identificată în art. 329 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 328 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei de judecată, se limitează la fapta şi persoana cu privire la care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător dispoziţia de trimitere în judecată, cu menţiunea că se poate lua în considerare numai acea faptă care este descrisă într-o manieră susceptibilă să producă consecinţe juridice, mai exact să învestească instanţa, condiţie care este îndeplinită doar dacă fapta arătată în rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării juridice şi de dispoziţia de trimitere în judecată.

Din această perspectivă se impune ca analiza de temeinicie şi legalitate a acuzaţiilor de către instanţă să vizeze un control exclusiv al faptelor descrise în fapt şi în drept, care se regăsesc în dispoziţia de trimitere în judecată din cuprinsul rechizitoriului, iar nu să dea eficienţă altor eventuale fapte despre care organul de urmărire penală a luat act, însă au fost lăsate în umbră pe parcursul urmăririi penale şi nu au făcut obiectul unor veritabile cercetări.

Din perspectiva asigurării dreptului la apărare al inculpatului, obiectul judecăţii constituie o garanţie efectivă. Câtă vreme conflictul de drept penal dedus în faţa instanţei de judecată este încadrat într-un ansamblu limitat de faptele şi persoanele arătate în actul prin care a fost sesizată aceasta, inculpatul îşi poate contura în mod previzibil şi rezonabil atât apărările cât şi aşteptările în ceea ce priveşte pedeapsa ce eventual i se va aplica pentru faptele pe care le-a săvârşit.

În raport de aspectele prezentate, rezultă că obiectul judecăţii este conturat în cuprinsul rechizitoriului, ceea ce înseamnă că orice restructurare a acestuia, în timpul fazei procesuale a judecăţii, este vădit nelegală şi contravine principiului separării funcţiilor judiciare, cu delimitarea atribuţiilor specifice instanţei, respectiv organului de urmărire penală şi totodată dreptului la apărare şi la un proces echitabil.

Acuzaţia în materie penală presupune atât descrierea situaţiei de fapt cât şi caracterizarea în drept de natură a contura consecinţele actului infracţional şi limitele în care ar putea interveni tragerea la răspundere penală.

În aceste limite, schimbarea încadrării juridice care cuprinde un element complet nou faţă de acuzaţia cu care instanţa a fost învestită, în sensul reţinerii în sarcina inculpatului a unei noi infracţiuni, având un obiect juridic total diferit şi cu consecinţe juridice noi, cu limite de pedeapsă considerabil mai grave, încalcă atât noţiunea de previzibilitate (art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), cât şi dreptul de a fi informat cu privire la natura acuzaţiei în materie penală [art. 6 parag. 3 lit. a)] şi, ca urmare, în modalitatea descrisă, schimbarea încadrării juridice nu poate opera faţă de inculpat.

Înalta Curte observă că pentru inculpaţii din prezenta cauză s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu doar în modalitatea normativă care are ca urmare imediată o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen. anterior, respectiv a Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor, or reţinerea prin schimbarea încadrării juridice şi a infracţiunii de abuz în serviciu care are ca urmare imediată producerea unei pagube contravine dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, fiind o nouă acuzaţie care nu s-a reflectat nici în considerentele rechizitoriului şi nici în dispozitivul acestuia, procurorul nedispunând trimiterea în judecată a inculpaţilor şi pentru această modalitate normativă.

Că este aşa rezultă indubitabil din faptul că pentru numitul L. dispoziţia de trimitere în judecată a vizat şi infracţiunea de abuz în serviciu în modalitatea care are ca urmare imediată producerea unei pagube care raportat la cuantum a impus şi reţinerea dispoziţiilor art. 2481 C. pen. anterior, pagubă care se referă chiar la suma cu care SC G. s-a constituit parte civilă, astfel cum a fost evidenţiată de această societate în adresa de constituire ca parte civilă.

Mai mult, Înalta Curte evidenţiază că Autoritatea de de Supraveghere Financiară, nu a susţinut în cursul urmăririi penale că i s-ar fi cauzat vreo pagubă prin activitatea infracţională a inculpaţilor după cum nici organul de urmărire penală nu a ajuns la o astfel de concluzie, nefiind menţionată vreo sumă de bani cu titlu de prejudiciu, ceea ce era obligatoriu din perspectiva reţinerii în sarcina inculpaţilor a infracţiunii de abuz în serviciu în modalitatea normativă a producerii unei pagube şi aceasta întrucât urmarea imediată constând în producerea unei pagube constituie un element esenţial al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu şi care trebuia să fie precizat atât în considerentele actului de sesizare al instanţei cât şi la încadrarea juridică.

Totodată, este cu atât mai evident că intenţia organului de urmărire penală a fost de a dispune trimiterea în judecată a inculpaţilor din prezenta cauză pentru infracţiunea de abuz în serviciu în modalitatea producerii unei tulburări însemnate cu cât Autoritatea de Supraveghere Financiară a precizat cuantumul prejudiciului abia în faţa instanţei de fond.

Precizarea sumei de bani care ar constitui prejudiciu nu constituie numai un act de manifestare a voinţei de a se constitui parte civilă în cauză ci o nouă urmare imediată a infracţiunii de abuz în serviciu şi care ar avea ca efect reţinerea şi a celeilalte modalităţi normative a infracţiunii de abuz în serviciu, cu care instanţa, nu a fost sesizată.

În acest sens, Înalta Curte evidenţiază că prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut la secţiunea LATURA CIVILĂ că prin adresa G. nr. 6278 din 11.03.2016, Societatea G. SA a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma provizorie de 788.978.853,37 RON, la care se va adăuga beneficiul realizat de societate, ca şi dobândă legală, până la data recuperării efective a prejudiciului creat societăţii, constând în: creanţa de asigurare declarată de FGA de 679.333.848 RON, ca o creanţă nescadentă constituind un prejudiciu viitor, împrumutul în cuantum de 105.999.859 RON acordate societăţilor afiliate şi nerestituite şi suma achitată în baza contractului de cesiune nr. x/27.05.2011, către cedentul Y. SA, 3.645.146,37 RON.

De asemenea, s-a evidenţiat că prin adresa nr. x/22.11.2016, Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 714.089.825,66, din care: 707.000.758,68 RON reprezentând suma înscrisă în tabelul preliminar al debitoarei G., publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 6676 din 04.04.2016, 7.089.066,98, reprezentând cheltuieli ocazionate de evaluarea şi instrumentarea dosarelor de daună/restituire prime ale societăţii G., precum şi suma aferentă contribuţiei datorată de această societate şi accesoriile aferente.

Totodată, s-a mai reţinut că prin adresa ASF nr. x din 22.11.2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară a arătat că prin faptele inculpaţilor cercetaţi în prezenta cauză, la nivelul G. SA au fost reţinute de către ASF încălcări grave ale legislaţiei speciale privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor ce au condus la premisele declarării falimentului societăţii.

De asemenea, s-a mai arătat că prin faptele inculpaţilor s-a cauzat şi o tulburare semnificativă a bunului mers al C.S.A. (actual ASF), ca organism cu atribuţii de supraveghere a societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, având în vedere dificultăţile financiare majore constatate la nivelul societăţii de asigurare şi măsurile fără precedent care au fost dispuse de către autoritate.

Înalta Curte evidenţiază că în actul de sesizare al instanţei, la secţiunea MĂSURI ASIGURĂTORII s-a evidenţiat că prin ordonanţa nr. x/P/2015 din data de 25.03.2016, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, până la concurenţa sumei de 857.301.363,37 RON, (din care suma de 788.978.853,37 RON reprezintă suma necesară acoperirii pagubei cauzată Societăţii G. SA prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, iar suma de 68.322.510 RON reprezintă suma ce urmează a fi confiscată ca urmare a săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor) asupra următoarelor bunuri mobile: 2.208.328 acţiuni deţinute de SC II. SA (CUI x) la SC YY. SA (CUI x); 130.965.800 acţiuni deţinute de SC II. SA (CUI x) la SC ZZ. SA (CUI x); o parte socială deţinută de SC II. SA (CUI x) la SC AAA. SRL (CUI x); 28.349.627 acţiuni deţinute de SC JJ. la SC II. SA (CUI x); 54 părţi sociale deţinute de SC JJ. la SC AAA. SRL (CUI x); 20.351 părţi sociale deţinute de SC JJ. la SC BBB. SRL (CUI x); 274.235.500 acţiuni deţinute de CCC. la SC ZZ. SA (CUI x), în vederea confiscării speciale şi a recuperării pagubei produse prin săvârşirea de către inculpatul L. a infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 248 din vechiul C. pen. rap. la art. 2481 din vechiul C. pen. şi art. 258 din vechiul C. pen., spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1), lit. c) din Legea 656/2002, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 26 din vechiul C. pen. rap. cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen., (două infracţiuni), toate cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) din vechiul C. pen. şi art. 5 din noul C. pen.

Este evident că suma de bani cu care s-a constituit parte civilă SC G. este menţionată de organul de urmărire penală ca prejudiciu numai în raport de activitatea infracţională a inculpatului L. şi pentru care s-a reţinut comiterea infracţiunii de abuz în serviciu în modalitatea producerii unei pagube cu consecinţe deosebit de grave, activitate infracţională care nu are tangenţă cu activitatea infracţională reţinută pentru inculpaţii din prezenta cauză şi pentru care s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în modalitatea producerii unei tulburări însemnate şi aceasta numai în raport de C.S.A..

Concluzia se impune cu evidenţă şi din menţiunea organului de urmărire penală cuprinsă la secţiunea MĂSURI ASIGURĂTORII potrivit cu care instituirea măsurii asigurătorii s-a dispus în vederea confiscării speciale şi a recuperării pagubei produse prin săvârşirea de către inculpatul L. a infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 248 din vechiul C. pen. rap. la art. 2481 din vechiul C. pen. şi art. 258 din vechiul C. pen., spălare a banilor prev. de art. 29 alin. (1), lit. c) din Legea 656/2002, complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 26 din vechiul C. pen. rap. cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen.

Înalta Curte subliniază că Societatea de G. SA şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-au constituit părţi civile încă din cursul urmăririi penale astfel încât, organul de urmărire penală a avut posibilitatea de a analiza dacă prin activitatea inculpaţilor din prezenta cauză s-a produs şi o pagubă în raport de fiecare parte civilă menţionată şi de a concluziona dacă se impune sau nu să se reţină în sarcina inculpaţilor, raportat la cele două părţi civile, infracţiunea de abuz în serviciu în modalitatea producerii unei pagube.

În aceste condiţii, împrejurarea că voinţa procurorului a fost în sensul de a dispune trimiterea în judecată a inculpaţilor din prezenta cauză pentru infracţiunea de abuz în serviciu numai în modalitatea producerii unei tulburări însemnate se impune fără echivoc.

II. Sentinţa primei instanţe a fost criticată sub aspectul greşitei achitări a inculpatelor J., K. şi HH. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 248 C. pen. anterior.

Înalta Curte apreciază critica formulată ca neîntemeiată însă în baza altor considerente decât cele menţionate de instanţa de fond.

În esenţă, s-a reţinut de către instanţa de fond că au fost încălcate de inculpate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, numai norme care reprezintă legislaţie secundară, astfel încât nu sunt îndeplinite exigenţele impuse de Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, condiţii în care faptele comise de inculpate nu sunt prevăzute de legea penală.

În baza considerentelor expuse pe larg la secţiunea criticilor formulate în apelurile promovate de cele trei inculpate, Înalta Curte a reţinut că inculpata J., în calitate de director general al Direcţiei Generale Autorizări, a redactat şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, şi aceasta în absenţa documentelor prev.de art. 5 pct. 6 şi 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, şi anume situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine în ceea ce priveşte cele două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL şi documentele care dovedesc sursa fondurilor cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului, a documentelor la care face trimitere art. 8 pct. 5 din din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, cele din Anexa 3 la acest Ordin, şi anume cele menţionate la pct. 4, 6 şi 9 din anexă, respectiv situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine ale celor două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL, documentele doveditoare privind provenienţa fondurilor de participare la capitalul social al asigurătorului şi documente oficiale în dovedirea îndeplinirii condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din aceleaşi norme şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

Totodată, s-a evidenţiat că inculpata J., în calitate de director general al Direcţiei Generale Autorizări, a redactat şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, şi aceasta în contra criteriilor de evaluare prev. de art. 3 alin. (5) lit. c) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, respectiv cel referitor la soliditatea financiară a potenţialului achizitor, în special în raport cu tipul de activitate desfăşurată în prezent şi cu cea preconizată a fi desfăşurată în viitor de către asigurătorul/reasigurătorul la care se referă proiectul de achiziţie.

Înalta Curte a observat că Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA nu face referire la toate documentele care trebuiau depuse, nu face nici o referire la sursa fondurilor, la situaţiile financiare, la criteriile de evaluare, după cum nu argumentează soliditatea financiară şi nici îndeplinirea condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009 şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

Referitor la inculpata K., s-a reţinut că aceasta, în calitate de director general al Direcţiei Generale Juridice, a avizat (pentru legalitate) şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care s-a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC DE ASIGURARE REASIGURARE G. SA, şi aceasta în absenţa documentelor prev. de art. 5 pct. 6 şi 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, şi anume situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine în ceea ce priveşte cele două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL şi documentele care dovedesc sursa fondurilor cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului, a documentelor la care face trimitere art. 8 pct. 5 din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, cele din Anexa 3 la acest Ordin, şi anume cele menţionate la pct. 4, 6 şi 9 din anexă, respectiv situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine ale celor două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL, documentele doveditoare privind provenienţa fondurilor de participare la capitalul social al asigurătorului şi documente oficiale în dovedirea îndeplinirii condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din aceleaşi norme şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

Totodată, inculpata K. a avizat (pentru legalitate) şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011 deşi aceasta nu face nici o referire la sursa fondurilor, la situaţiile financiare, la criteriile de evaluare, după cum nu argumentează soliditatea financiară şi nici îndeplinirea condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009 şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

S-a stabilit pentru inculpata HH., că aceasta, în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, a avizat şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care s-a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, şi aceasta în absenţa documentelor prev. de art. 5 pct. 6 şi 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, şi anume situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine în ceea ce priveşte cele două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL şi documentele care dovedesc sursa fondurilor cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului, a documentelor la care face trimitere art. 8 pct. 5 din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, cele din Anexa 3 la acest Ordin, şi anume cele menţionate la pct. 4, 6 şi 9 din anexă, respectiv situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine ale celor două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL, documentele doveditoare privind provenienţa fondurilor de participare la capitalul social al asigurătorului şi documente oficiale în dovedirea îndeplinirii condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din aceleaşi norme şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

Totodată, inculpata HH., în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, a avizat şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, şi aceasta în contra criteriilor de evaluare prev. de art. 3 alin. (5) lit. c) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, respectiv cel referitor la soliditatea financiară a potenţialului achizitor, în special în raport cu tipul de activitate desfăşurată în prezent şi cu cea preconizată a fi desfăşurată în viitor de către asigurătorul/reasigurătorul la care se referă proiectul de achiziţie.

Inculpata HH., în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, a avizat şi semnat Nota în discuţie, nr. VI.3517/10.06.2011 fără să facă referire la sursa fondurilor, la situaţiile financiare, la criteriile de evaluare, fără să argumenteze soliditatea financiară şi nici îndeplinirea condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009 şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează, fără să exprime deci un punct de vedere argumentat privind situaţia financiară şi soliditatea financiară.

În esenţă Curtea Constituţională, prin decizia mai sus menţionată a stabilit că, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale.

În sensul acestei concluzii s-a arătat că în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situaţia ca în cazul infracţiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât şi de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fişei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal.

Curtea Constituţională a mai reţinut însă că, legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu condiţia ca actele normative date în executarea legilor şi a ordonanţelor Guvernului să se emită doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Înalta Curte face trimitere, în primul rând la dispoziţiile art. 4 pct. 26 şi 27 din Cap. 2, care reglementează posibilitatea legală a Consiliului Comisiei de Supraveghere de a adopta norme în executarea legii, potrivit cu care:

(26) Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 5, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă avize, norme, decizii şi circulare, sub semnătura preşedintelui, după deliberare în şedinţe, ţinute conform dispoziţiilor alin. (22) - (24), cu respectarea prevederilor alin. (28).

(27) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme care sunt puse în aplicare prin ordin al preşedintelui, iar actele individuale sunt deciziile şi avizele.

Totodată, conform art. 5 lit. d) din Cap. 2 din Legea nr. 32/2000, în forma în vigoare la data comiterii faptelor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor: d) aprobă acţionarii semnificativi direcţi ori indirecţi, persoane fizice sau juridice, aprobă şi retrage aprobarea persoanelor semnificative ale asigurătorilor, reasigurătorilor, brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, în condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia.

h1) în vederea aplicării principiilor de supraveghere prudenţială şi preventivă, exercită un control permanent asupra activităţii asigurătorilor, reasigurătorilor şi a brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare prin analiza şi evaluarea, prin direcţiile de specialitate la sediul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a informaţiilor cuprinse în rapoartele, informările şi documentele transmise acesteia în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale normelor emise în aplicarea acesteia, precum şi în conformitate cu avizele şi deciziile emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; (...)

Potrivit art. 8 alin. (1) şi (2) lit. f) din Legea nr. 32/2000, " Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme în aplicarea prevederilor prezentei legi, precum şi norme prudenţiale specifice, conform practicilor în asigurări. (2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emite decizii sau, după caz, circulare, prin care: f) aprobă, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi, la asigurătorii/reasigurătorii autorizaţi, inclusiv la cei ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă bursieră, persoanele fizice sau juridice care doresc să devină acţionari semnificativi direct şi/sau indirect, (...)"

Ordinul nr. 4 din 26 februarie 2009 a fost emis de Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (27) şi ale art. 8 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit Hotărârii din data de 24 februarie 2009, prin care s-au adoptat Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, Ordin care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 164 din 17 martie 2009.

Ordinul nr. 16 din 31 iulie 2009 actualizat prin Ordinul nr. 8 din 16 iunie 2010 a fost emis de Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în temeiul prevederilor art. 4 alin. (26) şi 27 şi ale art. 5 lit. b), b1) şi d şi art. 12 şi 121 precum şi ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 28 iulie 2009, prin care s-au adoptat Normele privind autorizarea asigurătorilor.

Textul iniţial a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 569 din 14 august 2009.

Prin art. 1 din Ordinul nr. 16/2009 se relevă că "Prezentele norme stabilesc, în temeiul prevederilor art. 5 lit. b), b1) şi d) şi ale art. 12 şi 121 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, condiţiile şi documentele în baza cărora Comisia de Supraveghere a Asigurărilor acordă asigurătorilor autorizaţia de desfăşurare a activităţii de asigurare şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească fondatorii şi persoanele semnificative ale asigurătorilor."

Înalta Curte observă că în Legea nr. 32/2000 este reglementată posibilitatea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de a edicta norme în aplicarea acestui act normativ emis de Parlament, se prevede atribuţia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de a aproba acţionarii semnificativi direcţi ori indirecţi, persoane fizice sau juridice şi, totodată stipulează că această aprobare se va efectua în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi, la asigurătorii/reasigurătorii autorizaţi, inclusiv la cei ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă bursieră, persoanele fizice sau juridice care doresc să devină acţionari semnificativi direct şi/sau indirect.

Înalta Curte subliniază că în Legea nr. 32/2000 prin art. 12 alin. (12), lit. b) pct. 2 se face trimitere expresă la condiţiile în care va fi respinsă cererea de autorizare a persoanelor semnificative şi anume când din documentaţia prezentată rezultă că persoanele semnificative nu îndeplinesc condiţiile şi criteriile prevăzute de lege.

În raport de aspectele reliefate, Înalta Curte concluzionează că cele două ordine sunt date în aplicarea Legii nr. 32/2000, în limitele şi potrivit normelor stabilite de aceasta, astfel încât nu se poate reţine că normele încălcate şi care realizează elementul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu nu sunt prevăzute în lege.

Procedura de aprobare sau de respingere a intenţiei unei persoane de a deveni acţionar semnificativ este unitară, se declanşează prin notificarea persoanei interesate şi parcurge toate etapele impuse de Legea nr. 32/2000, astfel cum este detaliată prin cele două ordine, toate persoanele implicate în acest proces şi care fac parte, potrivit Legii nr. 32/200 din structura de personal a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, sunt obligate să respecte normele date în aplicarea legii.

Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 32/2000,

(1) Punerea în executare a prezentei legi, supravegherea şi controlul respectării dispoziţiilor sale revin Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România.

2) Se înfiinţează Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, autoritate administrativă autonomă de specialitate, autofinanţată, cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei legi.

(29) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are în structura sa personal de specialitate compus din economişti, jurişti, experţi contabili, actuari, statisticieni, matematicieni, ingineri, informaticieni, medici, precum şi din alte persoane calificate în domeniul asigurărilor şi finanţelor.

Totodată potrivit art. 5 lit. h1) în vederea aplicării principiilor de supraveghere prudenţială şi preventivă, exercită un control permanent asupra activităţii asigurătorilor, reasigurătorilor şi a brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare prin analiza şi evaluarea, prin direcţiile de specialitate la sediul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a informaţiilor cuprinse în rapoartele, informările şi documentele transmise acesteia în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale normelor emise în aplicarea acesteia, precum şi în conformitate cu avizele şi deciziile emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor"

Totodată, prin art. 3 din Ordinul nr. 4 din 26 februarie 2009 şi prin art. 3 din Ordinul nr. 16/2009, punerea în aplicare a acestor ordine s-a dat în atribuţia direcţiilor de specialitate conduse de cele trei inculpate.

În consecinţă, simpla împrejurare că cele trei inculpate nu participau la procesul deliberativ al membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere nu înlătură obligaţia acestora de a respecta dispoziţiile legale care sunt date în aplicarea unui act normativ adoptat de Parlament.

Achitarea inculpatelor se impune urmare a faptului că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu din perspectiva nerealizării urmării imediate impusă de textul de incriminare şi care întregeşte latura obiectivă a acestei infracţiuni, concluzie care s-a impus în baza considerentelor expuse la secţiunea privind criticile formulate de inculpaţii din prezenta cauză şi la care facem trimitere.

III. Sentinţa primei instanţe a fost criticată sub aspectul greşitei soluţionări a acţiunilor civile promovate de părţile civile Autoritatea de Supraveghere Financiară, Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Societatea Comercială G. SA.

Înalta Curte apreciază critica formulate ca neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:

Reţinând că instanţa de fond a fost sesizată cu infracţiunea de abuz în serviciu în modalitatea normativă a a producerii unei tulburări însemnate şi că în mod corect s-a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice, se impune ca soluţia pe latura civilă a cauzei să fie aceea de a se lăsa nesoluţionată acţiunea civilă în raport de toţi inculpaţii fără a se analiza dacă pretenţiile formulate de părţile civile sunt sau nu întemeiate.

În raport de dispoziţia de disjungere în ceea ce îl priveşte pe inculpatul L., în prezenta cauză nu mai poate fi analizată nici acţiunea civilă promovată de SC G. întrucât prejudiciul reţinut ca fiind cauzat acestei societăţi constituie urmarea imediată a infracţiunii prev. de art. 2481 din C. pen. anterior, comisă de acest inculpat.

În această modalitate vor fi înlăturate aspectele contradictorii din motivarea instanţei de fond privind soluţionarea laturii civile a cauzei în raport de apelantele părţi civile.

Având în vedere că dispoziţia de a se lăsa nesoluţionată acţiunea civilă promovată de cele trei părţi civile în raport de cea de respingere a acţiunilor civile ca nefondate este favorabilă apelantelor părţi civile, apreciem că se impune admiterea apelurilor promovate de acestea, cu consecinţa desfiinţării în parte a sentinţei primei instanţe şi urmare a rejudecării să fie înlăturată dispoziţia instanţei de fond de respingere ca nefondate a acţiunilor civile formulate de părţile civile Societatea G. SA, Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Autoritatea de de Supraveghere Financiară în raport de inculpaţii A., B., C.,D., E. şi F. în raport de fapta constând în aprobarea intenţiei SC CC. de a deveni acţionar semnificativ al SC G. SA.

În ceea ce priveşte acţiunile civile promovate în prezenta cauză, în raport de fapta inculpatei A. constând în aceea că, în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, a emis adresa nr. x/12.09.2008 prin care s-a acceptat (fapt permis până la raportarea din data de 31.03.2011, inclusiv, când G. a vândut participaţia pe care o avea la BB.) includerea în calculul marjei de solvabilitate ca şi rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de G. la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON, dat fiind temeiul achitării inculpatei, respectiv art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. care nu permit ca acţiunea civilă să fie lăsată nesoluţionată, Înalta Curte va respinge ca nefondate acţiunile civile promovate de cele trei părţi civile.

Rămân valabile aspectele prezentate referitoare la nesesizarea instanţei cu infracţiunea de abuz în serviciu prin producerea unei pagube dar şi la inexistenţa raportului de cauzalitate între fapta inculpatei şi dificultăţile financiare, insolvenţa şi falimentul SC G. SA, şi prejudiciile cu care Societatea de G. SA, Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară s-au constituit părţi civile, astfel cum au fost analizate de Înalta Curte la secţiunile consacrate acestor aspecte şi la care facem trimitere.

IV. Sentinţa primei instanţe a fost criticată din perspectiva nedispunerii de către instanţa de fond a măsurilor asigurătorii.

Înalta Curte apreciază critica formulată ca neîntemeiată având în vedere următoarele argumente:

În considerarea aceloraşi argumente prezentate la pct. II şi având în vedere şi faptul că măsurile asigurătorii s-au instituit de organul de urmărire penală, astfel cum am evidenţiat, numai în ceea ce priveşte repararea pagubei şi confiscarea specială ce decurg din infracţiunile comise de inculpatul L., respectiv infracţiunea prev. de art. 2481 C. pen. anterior şi de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, şi pentru care s-a dispus disjungerea, Înalta Curte constată că în cauză nu există măsuri asigurătorii asupra cărora instanţa de apel să se pronunţe şi totodată că în raport de inculpaţii A., B., C., D., E. şi F., J., K. şi I. nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune luarea unor măsuri asigurătorii.

Avem în vedere şi soluţia de achitare pronunţată în raport de toţi inculpaţii.

Înalta Curte constată astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 20 din Legea nr. 78/2000.

V. Sentinţa primei instanţe a fost criticată şi din perspectiva greşitei individualizări a pedepselor aplicate inculpaţilor, critică rămasă fără obiect urmare a soluţiei de achitare pronunţată în cauză.

B. În apelul formulat de inculpata A. numai în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. constând în emiterea adresei nr. x/12.09.2008 prin care s-a acceptat (fapt permis până la raportarea din data de 31.03.2011, inclusiv, când G. a vândut participaţia pe care o avea la BB.) includerea în calculul marjei de solvabilitate ca şi rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de G. la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON, în vederea îmbunătăţirii artificiale a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate), în lipsa căreia s-ar fi impus capitalizarea reală a Societăţii G. SA pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia, conducând astfel la obţinerea unui folos necuvenit de către reprezentanţii G., şi totodată, cauzând şi o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G..

I. Sentinţa primei instanţe a fost criticată sub aspectul greşitei condamnări a inculpatei pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen.

Înalta Curte apreciază critica formulată ca întemeiată având în vedere următoarele considerente:

Prin Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie s-a reţinut că fapta inculpatei A. constând în aceea că, în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, a emis adresa nr. x/12.09.2008 prin care s-a acceptat (fapt permis până la raportarea din data de 31.03.2011, inclusiv, când G. a vândut participaţia pe care o avea la BB.) includerea în calculul marjei de solvabilitate ca şi rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de G. la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON, în vederea îmbunătăţirii artificiale a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate), în lipsa căreia s-ar fi impus capitalizarea reală a Societăţii G. SA pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia, conducând astfel la obţinerea unui folos necuvenit de către reprezentanţii G., şi totodată, cauzând şi o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

S-au reţinut ca fiind încălcate următoarele dispoziţii legale, în vigoare la momentul săvârşirii faptei: art. 4, alin. (26) - (28), art. 5 lit. h1), k), art. 16 alin. (5) din Legea nr. 32/2000, coroborate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) lit. b), pct. i, alin. (4) lit. c) din Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurătorul care practică asigurări generale, al marjei de solvabilitate minime şi al fondului de siguranţă, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 3 din 24 aprilie 2008, [actual art. 31 alin. (5) lit. c) din Norma nr. 28 din 23 decembrie 2015, privind funcţionarea asigurătorilor supravegheaţi conform regimului naţional].

Art. 4, alin. (26) - (28) din Legea 32/2000

(26) Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 5, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă avize, norme, decizii şi circulare, sub semnătura preşedintelui, după deliberare în şedinţe, ţinute conform dispoziţiilor alin. (22) - (24), cu respectarea prevederilor alin. (28);

(27) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme care sunt puse în aplicare prin ordin al preşedintelui, iar actele individuale sunt deciziile şi avizele.

(28) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor consultă colegiul alcătuit din reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale operatorilor de pe piaţa de asigurări.

Art. 5 - Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are următoarele atribuţii principale:

h1) în vederea aplicării principiilor de supraveghere prudenţială şi preventivă, exercită un control permanent asupra activităţii asigurătorilor, reasigurătorilor şi a brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare prin analiza şi evaluarea, prin direcţiile de specialitate la sediul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a informaţiilor cuprinse în rapoartele, informările şi documentele transmise acesteia în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale normelor emise în aplicarea acesteia, precum şi în conformitate cu avizele şi deciziile emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

k) ia măsurile necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectarea normelor prudenţiale specifice;

Art. 16 alin. (5) din Legea nr. 32/2000

(5) Asigurătorul trebuie să deţină în orice moment o marjă de solvabilitate disponibilă corespunzătoare activităţii desfăşurate de către acesta. Marja de solvabilitate disponibilă, precum şi solvabilitatea ajustată în vederea exercitării supravegherii suplimentare se calculează şi se raportează conform prevederilor stabilite prin norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Art. 3 alin. (2) lit. b), pct. i, alin. (4) lit. c) din Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurătorul care practică asigurări generale, al marjei de solvabilitate minime şi al fondului de siguranţă, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 3 din 24 aprilie 2008.

(2) Marja de solvabilitate disponibilă se reduce cu valoarea următoarelor elemente:

b) participaţiile pe care asigurătorul le deţine în următoarele entităţi:

(i) asigurători;

(4) La cererea asigurătorului, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate aproba, în baza unor documente doveditoare, includerea în calculul marjei de solvabilitate disponibile şi a următoarelor componente, după caz:

c) orice rezerve nete ascunse provenind din evaluarea activelor, în măsura în care aceste rezerve nu au o natură excepţională.

S-a apreciat că urmarea imediată a constat în îmbunătăţirea artificială a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate), având ca efect crearea aparenţei de conformitate la regulile de prudenţialitate în vigoare, în lipsa căreia s-ar fi impus capitalizarea reală a Societăţii G. SA pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia, în obţinerea unui folos necuvenit de către reprezentanţii G., respectiv funcţionarea şi subscrierea în continuare de poliţe al căror risc nu era acoperit, nici din resurse proprii, nici prin programe adecvate de reasigurare şi tulburarea însemnată a bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G..

Instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi încălcarea aceloraşi dispoziţii legale ca cele menţionate în actul de sesizare al instanţei.

S-a stabilit de instanţa de fond că prin adresa nr. x/12.09.2008, inculpata A., în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat includerea în marja de solvabilitate disponibilă a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de SC G. SA la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON (poziţia A10 din Formularul de raportare a marjei de solvabilitate minimă şi disponibilă), deşi, în acelaşi timp, valoarea contabilă a acestei participaţii, în sumă de aproximativ 19.000.000 RON, era scăzută din calculul marjei de solvabilitate disponibilă (poziţia A5.2 din Formularul de raportare a marjei de solvabilitate minimă şi disponibilă), în îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor sale de serviciu prevăzute de art. 5 lit. h1) şi k) şi art. 16 alin. (5) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000, contrar prevederilor art. 3 alin. (2) lit. b) i) şi art. 3 alin. (4) din Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurătorul care practică asigurări generale, al marjei de solvabilitate minime şi al fondului de siguranţă, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 06 mai 2008.

În acelaşi timp, procedând astfel, inculpata A., în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a nesocotit şi dispoziţiile art. 4 alin. (5) şi alin. (26) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000 care impuneau emiterea în exercitarea aceloraşi atribuţii de serviciu a unor avize sau decizii, sub semnătura sa, şi nu a unei simple adrese, după deliberare în şedinţe în cadrul Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi în baza hotărârii de aprobare astfel luate.

S-a considerat a fi relevant cauzei şi totodată o dovadă a conivenţei dintre inculpata A. şi inculpatul L. faptul că solicitarea formulată de SC G. SA privind includerea în calculul marjei de solvabilitate ca şi rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de SC G. SA la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON, a fost înaintată Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor la data de 14.08.2008, în acelaşi timp cu formularul de raportare privind marja de solvabilitate din 30 iunie 2008, iar adresa C.S.A. nr. x de aprobare a fost emisă la data de 12.09.2008.

S-a evidenţiat, în sensul aceleiaşi concluzii că la momentul în care SC G. SA a inclus în calculul marjei de solvabilitate disponibilă participaţia pe care o avea la alt asigurător, nici măcar nu era emisă adresa C.S.A. nr. x/12.09.2008 de aprobare a acestei operaţiuni, fapt ce denotă o înţelegere prealabilă între reprezentanţii SC G. SA şi inculpata A., în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, privind aprobarea acestei includeri.

Împrejurarea că ulterior, la distanţă de aproximativ 2 ani şi jumătate, valoarea de piaţă a aceleiaşi participaţii a fost confirmată de tranzacţia efectuată, a fost apreciată de instanţa de fond că nu are nici ea legătură cu modalitatea în care SC G. SA a înţeles a-şi calcula şi raporta marja de solvabilitate de care dispunea la nivelul anului 2008, iar Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a-şi exercita controlul permanent asupra activităţii asigurătorului/reasigurătorului şi modalităţii în care SC G. SA respecta normele prudenţiale specifice.

În acest sens s-a arătat că la data de 17.03.2011, SC G. SA a înstrăinat participaţia la capitalul social al societăţii de BB. SA, în valoare de 24.450.000 euro, contractul de vânzare-cumpărare a 16,029214% acţiuni la BB. SA încheiat la data de 17.03.2011 între SC G. SA în calitate de vânzător şi EE.., în calitate de cumpărător, fiind înaintat de lichidatorul judiciar al SC G. SA, H. SPRL organului judiciar penal.

Instanţa de fond a mai reţinut că probele administrate în cauză, au confirmat că în lipsa aprobării C.S.A. de includere în marja de solvabilitate disponibilă a aceleiaşi diferenţe, s-ar fi impus capitalizarea reală a SC G. SA pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia.

În acest sens, s-a făcut trimitere la declaraţiile martorului FF., care a arătat că se coroborează cu cele ale martorului GG., preşedinte Directorat SC G. SA, date pe parcursul urmăririi penale, dar şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.

Înalta Curte reţine că la nivelul anului 2008 SC G. deţinea la BB. o participaţie a cărei valoare contabilă era de circa 19 milioane RON.

Astfel cum rezultă din declaraţia martorului FF. dată în faţa instanţei de fond, în acea perioadă numitul L. declanşase o multitudine de acţiuni juridice împotriva BB. şi a acţionarilor acesteia, în scopul de a-i determina să cumpere participaţia deţinută de G. la BB..

Fiind audiat în faţa instanţei de apel, martorul FF. subliniază un aspect asupra căruia nu a fost întrebat nici în cursul urmăririi penale şi nici la instanţa de fond, respectiv faptul că sumele provenite din vânzarea participaţiilor reprezentau active ale societăţii, că se iau în calculul marjei de solvabilitate şi că doar o pierdere a lor putea afecta această marjă.

Înalta Curte evidenţiază că declaraţia martorului menţionat este în concordanţă cu Ordinul nr. 3.129 din 21 decembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene specifice domeniului asigurărilor emis de C.S.A. publicat în Monitorul Oficial nr. 1187/29.12.2005,

Astfel, potrivit pct. 5, alin. (2) lit. a) din Capitolul II, Secţiunea I - Prevederi Generale privind Situaţiile Financiare Anuale "În înţelesul prezentelor reglementări: un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate şi al cărui cost poate fi evaluat în mod credibil".

În Secţiunea 2, la pct. 14, lit. A), pct. II. 1 sunt incluse, în bilanţul activ, ca active necorporale în categoria Plasamente deţinute la societăţile afiliate şi sub formă de interese de participare şi alte plasamente în imobilizări financiare.

Plasamentele în imobilizări financiare cuprind titlurile de participare deţinute la societăţile afiliate, titluri de creanţă şi împrumuturi acordate societăţilor afiliate, participaţii la societăţile în care există interese de participare, titluri de creanţă şi împrumuturi acordate societăţilor în care există interese de participare, alte plasamente financiare.

Participaţiile la societăţile în care există interese de participare, intră în categoria activelor financiare şi reprezintă drepturile sub formă de acţiuni şi alte titluri cu venit variabil deţinute de o societate în capitalul altor societăţi comerciale a căror deţinere pe o perioadă îndelungată este considerată utilă acesteia.

Secţiunea 7 din Ordinul menţionat prevede reguli de evaluare şi reevaluare a instrumentelor financiare.

În subsecţiunea 7.2.4 - Plasamente - sunt prevăzute reguli de evaluare iniţială a plasamentelor, de evaluare cu ocazia inventarierii ori a bilanţului şi, totodată reguli de reevaluare a acestora.

Conform pct. 128, plasamentele în imobilizări financiare se evaluează la costul de achiziţie, acesta reprezentând valoarea de intrare a plasamentelor din această categorie.

În subsecţiunea 7.2.5 sunt prevăzute reguli de reevaluare a plasamentelor iar în subsecţiunea 7.2.5.2. reguli de reevaluare a plasamentelor altele decât terenurile şi construcţiile.

Potrivit pct. 137 - Entităţile pot evalua plasamentele din poziţia B a activului, altele decât terenurile şi construcţiile la valoarea lor actuală, cu respectarea pct. 142.

Conform pct. 138. (1) - Plasamentele din postul C al activului sunt evaluate la valoarea de piaţă.

Conform pct. 141. - Atunci când plasamentele din postul B al activului, altele decât terenurile şi construcţiile, precum şi plasamentele din postul C al activului se reevaluează la valoarea actuală, rezultatele reevaluării se înregistrează în contul de profit şi pierdere.

Conform pct. 142. (1) - În cazul plasamentelor, altele decât terenurile şi construcţiile, valoarea actuală este valoarea de piaţă.

În subsecţiunea 7.2.6 este reglementată evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare.

Conform pct. 143. (1) - Prin derogare de la regulile generale de evaluare prevăzute de prezentele reglementări şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la alin. (2) - (4) din acest punct, entităţile pot evalua în situaţiile financiare consolidate instrumentele financiare, inclusiv instrumentele financiare derivate, la valoarea justă.

Conform pct. 144. (1) - Valoarea justă prevăzută la pct. 143 se determină prin referire la: a) valoarea de piaţă, pentru acele instrumente financiare pentru care se poate identifica cu uşurinţă o piaţă credibilă. Dacă valoarea de piaţă nu se poate identifica cu uşurinţă pentru un instrument, dar poate fi identificată pentru componentele sale sau pentru un instrument similar, valoarea de piaţă poate fi derivată din cea a componentelor sale sau a instrumentului similar; sau b) o valoare determinată cu ajutorul unor modele şi tehnici de evaluare general acceptate, pentru instrumentele pentru care nu se poate identifica cu uşurinţă o piaţă credibilă.

Conform pct. 145. (1) - Prin excepţie de la prevederile pct. 69, atunci când un instrument financiar se evaluează în conformitate cu pct. 144, modificarea valorii se include în contul de profit şi pierdere. Totuşi, o astfel de modificare se include direct în capitalul propriu, într-o rezervă de valoare justă, dacă:a) instrumentul contabilizat este un instrument de acoperire împotriva riscurilor conform unui sistem de contabilizare a acoperirii riscului care permite ca unele sau toate modificările de valoare să nu fie înregistrate în contul de profit şi pierdere; (2) Modificarea valorii unui activ financiar disponibil pentru vânzare, altul decât un instrument financiar derivat, poate fi inclusă direct în capitalul propriu, în rezerva de valoare justă.

Conform pct. 146. (2) - Rezerva de valoare justă va rămâne evidenţiată în contabilitate atât timp cât sunt evidenţiate în bilanţ instrumentele financiare cărora le este aferentă.

În Secţiunea 2, la pct. 14, lit. A), sunt incluse, în bilanţul pasiv, capitalul şi rezervele.

În categoria rezervelor sunt incluse: 1. Rezerve legale 2. Rezerve statutare sau contractuale 3. Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare 4. Alte rezerve. 5. Acţiuni proprii.

Din dispoziţiile legale mai sus reliefate rezultă cu evidenţă că nu era interzisă reevaluarea participaţiei G. la BB. în raport de evaluarea efectuată la intrarea în contabilitate şi totodată că, modificarea valorii se putea include direct în capitalul propriu, într-o rezervă de valoare justă, dacă instrumentul contabilizat este un instrument de acoperire împotriva riscurilor conform unui sistem de contabilizare a acoperirii riscului care permite ca unele sau toate modificările de valoare să nu fie înregistrate în contul de profit şi pierdere ori atunci când activul financiar, altul decât un instrument financiar derivat, era disponibil pentru vânzare.

Înalta Curte reţine, potrivit probatoriului administrat în cauză, că valoarea contabilă a participaţiei G. la BB. era în sumă de aproximativ 19.000.000 RON, şi că, potrivit raportului de evaluare, această participaţie a fost reevaluată, la valoarea de piaţă, valoarea modificată putând fi inclusă direct în capitalul propriu, într-o rezervă de valoare justă, cu respectarea condiţiilor impuse de dispoziţiile legale la care am făcut trimitere.

În consecinţă, nu se poate reţine "de plano" că în mod nelegal s-a procedat la includerea în calculul marjei de solvabilitate ca şi rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de SC G. SA la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON, normele emise chiar de C.S.A. permiţând această operaţiune.

Ceea ce nu s-a respectat a fost modalitatea procedurală în care s-a realizat această operaţiune, procedură impusă de art. 3 alin. (4) lit. c) din Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurătorul care practică asigurări generale, al marjei de solvabilitate minime şi al fondului de siguranţă, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 3 din 24 aprilie 2008.

Potrivit acestor dispoziţii, se poate aproba de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în baza unor documente doveditoare, includerea în calculul marjei de solvabilitate disponibile a oricăror rezerve nete ascunse provenind din evaluarea activelor, în măsura în care aceste rezerve nu au o natură excepţională.

Înalta Curte observă că G. SA a formulat o cerere în acest sens, a ataşat documentele necesare însă această cerere nu a fost supusă aprobării Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ca organ deliberativ colectiv, ci s-a emis doar o adresă de inculpata A., în calitate de Preşedinte a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin care s-a aprobat această operaţiune, ceea ce nu satisface cerinţele legale.

În acest sens Înalta Curte reia aspectele reţinute de instanţa de fond respectiv:

- Comisia de Supraveghere, condusă de un consiliu format din 7 membri, dintre care un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi [art. 4 alin. (5) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000], în exercitarea atribuţiilor sale (atribuţiile principale fiind prevăzute la art. 5 din Legea nr. 32/3 aprilie 2000), emite decizii;

- decizii prin care aprobă persoanele fizice sau juridice care doresc să devină acţionari semnificativi direct şi/sau indirect după caz, care doresc să îşi majoreze drepturile de vot ori a poziţiei de acţionar semnificativ direct sau indirect, care doresc să renunţe la calitatea de acţionar semnificativ direct sau indirect sau să îşi diminueze drepturile sale de vot ori a poziţiei de acţionar semnificativ direct sau indirect, după ce a fost aprobată intenţia acestora de a deveni acţionari semnificativi, de a-şi majora cota de participare, de renunţare la calitatea de acţionar semnificativ sau de diminuare a cotei de participare [art. 8 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000];

- în acelaşi timp, decizii emise sub semnătura preşedintelui, după deliberare în şedinţe, ţinute conform dispoziţiilor alin. (22) - (24) ale art. 4 din Legea nr. 32/3 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor alin. (28) al aceluiaşi articol [art. 4 alin. (26) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000];

- deliberare a Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, valabilă în prezenţa a cel puţin 4 dintre membrii săi, incluzând preşedintele sau, în absenţa acestuia, unul dintre vicepreşedinţi [art. 4 alin. (22) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000];

- urmare a deliberării, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor adoptând o hotărâre cu votul majorităţii membrilor prezenţi, iar în caz de balotaj, votul preşedintelui sau, în absenţa acestuia, cel al vicepreşedintelui care conduce dezbaterile este decisiv [art. 4 alin. (23) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000];

- hotărâre care este obligatorie pentru toţi membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, membrii care au votat împotrivă şi cei absenţi putându-şi consemna opinia separată în procesul-verbal al şedinţei respective [art. 4 alin. (24) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000];

- membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor exercitându-şi mandatul potrivit legii, în acelaşi timp, răspunzând pentru activitatea lor în mod solidar, cu excepţia situaţiei în care au votat împotriva unei hotărâri şi au consemnat opinia separată în procesul-verbal [art. 4 alin. (241) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000].

Nu s-a prezentat de inculpata A. nici o dispoziţie legală care să îi dea dreptul de a aproba o astfel de cerere, în absenţa oricărei deliberări şi a oricărei hotărâri care să reprezinte manifestarea de voinţă a membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, singurul argument prezentat fiind acela că a considerat că poate da o astfel de aprobare întrucât reprezenta doar o interpretare a normelor legale.

Înalta Curte nu poate primi o astfel de apărare întrucât cererea formulată de G. SA în temeiul art. 3 alin. (2) lit. b), pct. i, alin. (4) lit. c) din Normele privind metodologia de calcul al marjei de solvabilitate de care dispune asigurătorul care practică asigurări generale, al marjei de solvabilitate minime şi al fondului de siguranţă, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 3 din 24 aprilie 2008 presupunea analiza îndeplinirii condiţiilor de includere în calculul marjei de solvabilitate disponibile a oricăror rezerve nete ascunse provenind din evaluarea activelor şi nu o interpretare a normei, analiză care putea fi efectuată numai în procesul deliberativ al membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere.

Referitor la concluzia instanţei de fond în sensul că ar fi existat o înţelegere prealabilă între reprezentanţii SC G. SA şi inculpata A., în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, privind aprobarea acestei includeri, înţelegere care ar fi fost probată de faptul că la momentul în care SC G. SA a inclus în calculul marjei de solvabilitate disponibilă participaţia pe care o avea la alt asigurător, nici măcar nu era emisă adresa C.S.A. nr. x/12.09.2008 de aprobare a acestei operaţiuni, Înalta Curte apreciază că este insuficientă având în vedere următoarele aspecte:

Din declaraţiile martorilor FF. şi GG. rezultă că în luna august 2008 trebuia să fie depuse de către G. raportările aferente semestrului I 2008 şi întrucât interveniseră anumite modificări legislative care impuneau excluderea din calculul marjei minime de solvabilitate a unor participaţii pe care un asigurător le deţinea la alt asigurător coroborate cu creşterea volumului de vânzări al G., era evident că până la finele anului 2008, marja de solvabilitate ar fi scăzut sub limita minimă prevăzută de lege.

În acest context, a avut loc o discuţie între cei doi martori şi numitul L. în cursul căreia, acesta le-a cerut să reevalueze participaţia deţinută de G. la BB. şi să includă acest rezultat în contabilitate, prezentând ca argumente tranzacţia făcută de DDD., grup francez care cumpărase în acel an EEE., cu un preţ egal de 2,1 sau 2,2 din valoarea vânzărilor companiei pe anul 2007, cu menţiunea că aceeaşi tranzacţie fusese făcută de DDD. şi cu FFF., prin anul 2006, la un multiplicator de 1,8.

Martorul FF. a menţionat că în baza dispoziţiei numitului

L., s-a întocmit raportul de evaluare care a fost trimis Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor împreună cu cererea G. de a se aproba includerea în marja de solvabilitate a diferenţei dintre valoarea de piaţă şi valoarea contabilă a participaţiei în discuţie dar şi cu raportarea semestrială privind marja de solvabilitate în care a fost inclusă această reevaluare, în scopul aprobării de către C.S.A. atât a calculului marjei de solvabilitate cât şi a includerii acestei diferenţe în marja de solvabilitate disponibilă.

Înalta Curte reţine că dispoziţia numitului L. de întocmire a raportului de evaluare şi a raportării semestriale şi de trimitere a acestora către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a fost anterioară oricărei discuţii cu inculpata A. în care aceasta să îşi fi exprimat vreun acord privind această situaţie.

A mai arătat martorul că la scurt timp numitul L. i-a trimis avizul C.S.A., prin intermediul secretarei acestuia, constatând că adresa C.S.A. fusese semnată de către preşedintele C.S.A. de la acea dată.

Aceleaşi aspecte sunt relatate şi de martorul GG. care a susţinut că prin aceeaşi adresă a fost înaintat C.S.A. atât raportul de evaluare în discuţie cât şi raportările aferente semestrului I 2008, în care, urmare deciziei numitului L., suma de 118 milioane RON în discuţie a fost luată în calculul marjei de solvabilitate disponibilă, fiind inclusă în capitalul de rezerve nete ascunse.

Înalta Curte observă că deşi martorul a susţinut iniţial că adresa, raportul de evaluare cât şi raportările aferente semestrului I 2008, au fost trimise în acelaşi timp, revine şi precizează că în perioada imediat următoare, numitul L. i-a relatat că solicitarea va fi aprobată de C.S.A., motiv pentru care să se trimită raportările către C.S.A. privind calculul marjei de solvabilitate în care să se includă suma de 118 milioane RON în "rezervele nete ascunse".

Această susţinere a martorului va fi înlăturată întrucât este contrară atât depoziţiei martorului FF. cât şi propriei declaraţii şi nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

Inexistenţa unei înţelegeri între inculpata A. şi numitul L. rezultă cu mai multă evidenţă din declaraţiile date de cei doi martori în faţa instanţei de fond.

Astfel, martorul FF. arată, referitor la modul de calcul al marjei de solvabilitate, că numitul L., în cadrul unor discuţii informale, le-a spus că va prezenta personal situaţia celor de la C.S.A., rostind numele inculpatei A. şi să să trimită aşa cererile împreună cu raportările, că dacă vor fi probleme, se va rectifica raportarea.

A mai reliefat martorul că nu mai ştie dacă numitul L. le-a spus că ar avea acordul inculpatei A. în acest sens, Înalta Curte evidenţiind însă că, până la momentul audierii sale de instanţa de fond martorul FF. nu a relatat un asemenea aspect.

Totodată, martorul a reliefat că numitul L. i-a asigurat că avizul C.S.A. se va obţine, fiind convins de argumentele juridice şi economice fără să susţină că acest acord se va obţine pentru că în prealabil discutase cu A., martorul având convingerea că nici nu a făcut asta, mai mult, numitul L. nu l-a lăsat pe martor să creadă că va obţine acordul C.S.A. în mod nelegal sau că îşi va exercita influenţa sau că va face presiuni în acest scop.

În cuprinsul declaraţiei date în faţa instanţei de fond martorul GG. a arătat că era necesar un acord din partea C.S.A. pentru includerea în marja de solvabilitate a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei şi valoarea contabilă a acesteia şi că discuţii cu privire la necesitatea obţinerii acordului în sensul arătat au existat în biroul numitului L., la care au participat, pe de o parte, conducerea executivă G., din care făcea parte şi martorul.

Relevant este faptul că martorul a precizat că nu ştie dacă în acele ocazii numitul L. a pronunţat numele inculpatei A., care ocupa funcţia de preşedinte C.S.A. subliniind însă că în anul 2008, numitul L. era în top x cei mai bogaţi oameni ai România, că avea o foarte mare influenţă, numele său fiind cunoscut.

Totodată, martorul a arătat că în cadrul discuţiilor informale avute în niciun moment numitul L. nu i-a lăsat impresia că va obţine acordul C.S.A. în mod nelegal, urmare a unor influenţe, presiuni, favoruri.

Înalta Curte observă că în aceste declaraţii cei doi martori nu au mai susţinut că era nelegal modul de calcul al marjei de solvabilitate ci doar faptul că pentru a se proceda în această modalitate era necesar acordul Comisiei de Supraveghere.

De altfel, acelaşi punct de vedere a fost exprimat şi de martorul FF. în declaraţia dată în faţa instanţei de apel.

În consecinţă conivenţa infracţională dintre inculpata A. şi numitul L. nu a fost probată cu nici un mijloc de probă.

Înalta Curte mai evidenţiază că raportările semestriale se supun analizei direcţiilor de specialitate după care, cu punctul de vedere exprimat de direcţiile de specialitate sunt prezentate membrilor comisiei, care le aprobă.

În consecinţă, raportarea semestrială a fost analizată şi aprobată de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în modalitatea întocmită de G. SA.

Reliefăm şi împrejurarea că începând cu raportarea din anul 2008, modul de calcul al marjei de solvabilitate s-a menţinut până la raportarea din 31.03.2011, astfel încât rapoartele financiare prezentate de SC G. Consiliului Comisiei de Supraveghere au cuprins acelaşi mod de calcul al marjei de solvabilitate, rapoarte care, semestrial şi anual, au fost supuse aprobării Consiliului Comisiei de Supraveghere fără să existe obiecţiuni cu privire la acest mod de calcul.

Având în vedere aspectele prezentate, în principal posibilitatea legală de includere în marja de solvabilitate a diferenţei dintre valoarea de piaţă şi valoarea contabilă a participaţiei SC G. la BB., dar şi aprobarea ulterioară a raportărilor financiare ale SC G. de către Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în care s-a menţinut acelaşi mod de calcul al marjei de solvabilitate, Înalta Curte constată, în dezacord cu instanţa de fond, că nu se poate reţine că s-a realizat, prin emiterea acelei adrese, o îmbunătăţirea artificială a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate), având ca efect crearea aparenţei de conformitate la regulile de prudenţialitate în vigoare, în lipsa căreia s-ar fi impus capitalizarea reală a Societăţii G. SA pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia.

În condiţiile în care normele contabile permiteau includerea în capitalul propriu a valorii acţiunilor la valoarea modificată urmare a reevaluării la valoarea de piaţă, o asemenea concluzie nu se poate reţine. Mai mult, la data de 17.03.2011, SC G. SA a înstrăinat participaţia la capitalul social al societăţii de BB. SA, în valoare de 24.450.000 euro, suma obţinută fiind inclusă în capitalul propriu al SC G. SA.

Înalta Curte observă că nu s-au prezentat date financiare din care să rezulte că în perioada de la data emiterii adresei şi până la data de 17.03.2011 au fost subscrise poliţe al căror risc nu era acoperit şi că s-ar fi asigurat astfel funcţionarea în continuare a SC G. SA.

În acest sens arătăm că martorul FF. a menţionat că în luna august 2008, SC G., chiar şi fără calculul marjei de solvabilitatea în modalitatea realizată, îndeplinea condiţiile de funcţionare, condiţii care se menţineau până la sfârşitul anului 2008.

Nu s-au evidenţiat date contabile din care să rezulte că până la aprobarea de către Consiliul Comisiei de Supraveghere a raportării financiare SC G. nu ar fi îndeplinit condiţiile de funcţionare raportat la marja de solvabilitate disponibilă în modalitatea acceptată prin adresa emisă de inculpata A.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită apărarea inculpatei A. potrivit cu care ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale prev. de art. 258 alin. (1) C. pen.

Astfel, potrivit art. . 258 alin. (1) C. pen. constituie infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale " Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."

Astfel inculpata deţinea calitatea oficială de Preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere, calitate în raport de care făcea parte din Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi îi conferea dreptul de a participa la luarea deciziilor acestui organ, şi de a hotărî împreună cu ceilalţi membrii asupra chestiunilor de pe ordinea de zi, conform dispoziţiilor legale mai sus enunţate.

În consecinţă, nu se poate reţine o uzurpare a unei calităţi oficiale, ci încălcarea atribuţiilor conferite de calitatea oficială deţinută prin aceea că, în absenţa unei hotărâri a Consiliului Comisiei de Supraveghere, a emis o adresă prin care se aducea la cunoştinţa G. SA acceptul includerii în marja de solvabilitate a diferenţei dintre valoarea de piaţă şi valoarea contabilă a participaţiei pe care G. SA o deţinea la BB..

În ceea ce priveşte critica potrivit cu care fapta inculpatei nu a produs urmarea imediată prevăzută de art. 148 C. pen. anterior, instanţa de apel o reţine ca fiind întemeiată, în baza considerentelor care au fost expuse la secţiunea privind criticile formulate de aceasta în raport de cea de-a doua infracţiune de abuz în serviciu pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, la care facem trimitere.

Faţă de aspectele reliefate, apreciem că se impune achitarea inculpatei A. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 248 C. pen. în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

În ceea ce priveşte acţiunile civile promovate în prezenta cauză, dat fiind temeiul achitării inculpatei şi dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. care, nu permit ca acţiunea civilă să fie lăsată nesoluţionată, Înalta Curte va respinge ca nefondate acţiunile civile, soluţie care vizează numai fapta inculpatei A. constând în aceea că, în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, a emis adresa nr. x/12.09.2008 prin care s-a acceptat (fapt permis până la raportarea din data de 31.03.2011, inclusiv, când G. a vândut participaţia pe care o avea la BB.) includerea în calculul marjei de solvabilitate ca şi rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor, a diferenţei dintre valoarea de piaţă a participaţiei deţinute de G. la capitalul social al BB. şi valoarea contabilă a acestei participaţii, şi anume a sumei de 118.342.090,30 RON.

Rămân valabile aspectele prezentate referitoare la nesesizarea instanţei cu infracţiunea de abuz în serviciu prin producerea unei pagube dar şi la inexistenţa raportului de cauzalitate între fapta inculpatei şi dificultăţile financiare, insolvenţa şi falimentul SC G. SA, şi evident cu prejudiciile cu care Societatea de G. SA şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor Autoritatea de Supraveghere Financiară s-au constituit părţi civile, astfel cum au fost analizate de Înalta Curte la secţiunile consacrate acestor aspecte şi la care facem trimitere.

Raportat la faptul că, ulterior Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi-a însuşit modul de calcul al marjei de solvabilitate prin aprobarea raportărilor financiare prezentate de SC G. SA, pe anii 2009 şi 2010, Înalta Curte consideră că nu se mai impune anularea adresei C.S.A. nr. x/12.09.2008.

C. În apelurile formulate de inculpaţii J., B., I., C., K., A., D., F. şi E..

I. Sentinţa instanţei de fond a fost criticată de toţi inculpaţii sub aspectul neîntrunirii elementului material al laturii obiective al infracţiunii de abuz în serviciu.

Înalta Curte apreciază critica formulată ca nefiind întemeiată din perspectiva următoarelor considerente:

Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că fapta inculpatei A. constând în aceea că, în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în cursul lunii iunie 2011, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, a aprobat în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 15 iunie 2011, iar ulterior a emis Decizia nr. 422/21.06.2011, privind aprobarea intenţiei societăţii CC. SRL de a (deveni acţionar semnificativ la Societatea Comercială G.) de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea Comercială G. SA, deşi SC CC. SRL nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurări, facilitând în acest mod preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar cu o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii G. din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora, cauzând totodată şi o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

Totodată, s-a reţinut că fapta inculpaţilor B., C., în calitate de vicepreşedinţi ai Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor, D., E. şi F., în calitate de membrii ai Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor, constând în aceea că, în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din 15 iunie 2011, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, au aprobat intenţia societăţii CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea Comercială G. SA, deşi SC CC. SRL nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurare, facilitând în acest mod preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar cu o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii G. din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora, cauzând totodată şi o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din noul C. pen.

De asemenea, s-a stabilit că fapta inculpatelor J., în calitate de director general al Direcţiei Generale Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor, K., în calitate de director general al Direcţiei Generale Juridice din cadrul Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor şi I., în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, constând în aceea că, în cursul lunii iunie a anului 2011, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare, au emis nota nr. VI.3517/10.06.2011, privind aprobarea intenţiei societăţii CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea Comercială G. SA, deşi SC CC. SRL nu îndeplinea condiţiile financiare pentru a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurări, facilitând în acest mod preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar cu o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii G. din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora, cauzând totodată şi o tulburare însemnată bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 din vechiul C. pen.

S-a evidenţiat că au fost încălcate următoarele dispoziţii legale:

- art. 12, alin. (12), lit. b), pct. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, coroborate cu dispoziţiile art. 3, alin. (5),lit. c), d) şi art. 10 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurătorii/reasigurătorii, persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 4 din 26 februarie 2009, şi dispoziţiile art. 4 lit. f) şi g) din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 16 din 31 iulie 2009, [actual art. 1 alin. (2) pct. 1,31 şi 36 lit. a), art. 45 alin. (1) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare].

Art. 12, alin. (12), lit. b), pct. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări.

(12) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va respinge cererea de autorizare în cazul neîndeplinirii cerinţelor prevăzute la alin. (4) şi (5), precum şi atunci când constată una sau mai multe dintre următoarele situaţii:

b) din documentaţia prezentată rezultă că:

2. acţionarii şi persoanele semnificative nu îndeplinesc condiţiile şi criteriile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Art. 3, alin. (5), lit. c), d) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurătorii/reasigurătorii, persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 4 din 26 februarie 2009.

Art. 3 - (5) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor evaluează calitatea adecvată a potenţialului achizitor şi soliditatea financiară a acestuia, în raport cu proiectul de achiziţie, pe baza următoarelor criterii:

c) soliditatea financiară a potenţialului achizitor, în special în raport cu tipul de activitate desfăşurată în prezent şi cu cea preconizată a fi desfăşurată în viitor de către asigurătorul/reasigurătorul la care se referă proiectul de achiziţie;

d) capacitatea asigurătorului/reasigurătorului de a respecta cerinţele prudenţiale stipulate de prezentele norme şi de legislaţia privind supravegherea suplimentară a grupurilor de asigurări şi conglomeratele financiare;

Art. 10, din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurătorii/reasigurătorii, persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 4 din 26 februarie 2009.

Art. 10 - Persoanele fizice sau juridice care devin pentru prima dată acţionari semnificativi, direcţi ori indirecţi, indiferent de cota de participare la capitalul social al unui asigurător/reasigurător, trebuie să prezinte aceeaşi documentaţie şi li se aplică aceleaşi condiţii pe care trebuie să le prezinte şi să le îndeplinească fondatorii unui asigurător/reasigurător, conform normelor privind autorizarea asigurătorilor/reasigurătorilor în vigoare la data evaluării intenţiei.

Art. 4 lit. f), g) şi i) din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 16 din 31 iulie 2009.

Art. 4 - Pentru a putea obţine calitatea de acţionar direct şi indirect al asigurătorului, fondatorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

f) persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează;

g) sumele destinate participării la capitalul social al asigurătorului nu trebuie să provină din împrumuturi, indiferent cu ce titlu, de la alte persoane fizice, persoane fizice autorizate, persoane juridice sau entităţi fără personalitate juridică, asociaţii, fundaţii, uniuni sau ligi sindicale, cu excepţia sumelor puse la dispoziţia unei filiale de către societatea-mamă, din sursele proprii ale acesteia;

i) persoanele juridice, altele decât cele menţionate la lit. c), să funcţioneze de minimum 3 ani; în cazul entităţilor care au fuzionat, una dintre entităţi să aibă această perioadă de funcţionare sau, în cazul divizării, entitatea care s-a divizat să îndeplinească această condiţie.

S-a apreciat de organul de urmărire penală că urmarea imediată a constat în asigurarea unui folos necuvenit pentru reprezentanţii SC CC. SRL, constând în preluarea pachetului de acţiuni de către un acţionar cu o situaţie financiară care nu îi permitea onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi nici să asigure premisele pentru susţinerea activităţii G. din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acesteia se deteriora şi cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al C.S.A., ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, constând în periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G..

Instanţa de fond a reţinut că inculpata J., în calitate de director general al Direcţiei Generale Autorizări, a redactat şi semnat Nota în discuţie, nr. VI.3517/10.06.2011, prin care a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, în cuprinsul căreia a consemnat în mod nereal că SC CC. SRL îndeplinea condiţiile de a deveni acţionar semnificativ la SC G. SA, inclusiv cele referitoare la soliditatea financiară a potenţialului achizitor [art. 3 alin. (5) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009], respectiv, dispunerea de o situaţie financiară care să îi permită onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează [art. 4 lit. f) din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009]. În acest sens, nu a solicitat Direcţiei de Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor un punct de vedere cu privire la situaţia financiară a SC CC. SRL, susţinerile sale în sens contrar nefiind probate, în conţinutul aceleiaşi Note nefiind cuprins un astfel de punct de vedere. De altfel, Nota în discuţie nu era fundamentată în niciun fel în privinţa situaţiei financiare a societăţii menţionate, iar informaţiile şi documentele prezentate de către potenţialul achizitor au avut un caracter incomplet [art. 5 pct. 6 şi pct. 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, respectiv, lit. B) pct. 4 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009].

S-a stabilit că inculpata K., în calitate de director general al Direcţiei Generale Juridice, a avizat (pentru legalitate) şi semnat Nota în discuţie, nr. VI.3517/10.06.2011, prin care s-a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, în cuprinsul căreia s-a consemnat în mod nereal că SC CC. SRL îndeplinea condiţiile de a deveni acţionar semnificativ la SC G. SA, inclusiv cele referitoare la soliditatea financiară a potenţialului achizitor (art. 3 alin. (5) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009), respectiv, dispunerea de o situaţie financiară care să îi permită onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează [art. 4 lit. f) din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009]. În acest sens, nu a urmărit existenţa unei analize financiare a potenţialului achizitor, analiză care, într-adevăr, era de competenţa Direcţiei de Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi nici caracterul complet al informaţiilor şi documentelor prezentate de către potenţialul achizitor [art. 5 pct. 6 şi pct. 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, respectiv, lit. B) pct. 4 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009].

S-a reliefat că inculpata HH., în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, a avizat şi semnat Nota în discuţie, nr. VI.3517/10.06.2011, prin care s-a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, în cuprinsul căreia s-a consemnat în mod nereal că SC CC. SRL îndeplinea condiţiile de a deveni acţionar semnificativ la SC G. SA, inclusiv cele referitoare la soliditatea financiară a potenţialului achizitor [art. 3 alin. (5) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009], respectiv, dispunerea de o situaţie financiară care să îi permită onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează [art. 4 lit. f) din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009]. Astfel, nu a efectuat o analiză financiară a potenţialului achizitor, informaţiile şi documentele ce trebuiau să-i fie prezentate de către potenţialul achizitor în acest scop având caracter incomplet [art. 5 pct. 6 şi pct. 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, respectiv, lit. B) pct. 4 şi 6 din Anexa nr. 3 la Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009].

S-a subliniat că în cuprinsul altor Note, privind intenţia altor persoane juridice de a deveni acţionari semnificativi la societăţi de asigurare (unele întocmite chiar de către inculpata J. în cursul anului 2011), se prelua întreg punctul de vedere al Direcţiei de Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (Nota nr. x/18.11.2011 privind aprobarea intenţiei societăţii GGG. de a deveni acţionar semnificativ al societăţii HHH. SA; Nota nr. x/08.02.2011 privind aprobarea intenţiei societăţii III. de a deveni acţionar semnificativ al societăţii JJJ. SA; Nota nr. x/14.09.2011 privind aprobarea intenţiei societăţii KKK. SRL de a deveni acţionar semnificativ al societăţii LLL. SA; Nota nr. x/28.11.2011 privind aprobarea intenţiei societăţilor MMM. şi PPP. de a deveni acţionari semnificativi ai societăţii SC NNN. SA).

S-a considerat că inculpaţii A. (preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), B. şi C. (vicepreşedinţi ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), D., E. şi F. (membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) au aprobat în şedinţa Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor din data de 15.06.2011 intenţia SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, deşi SC CC. SRL nu îndeplinea condiţiile şi criteriile de a deveni acţionar semnificativ la SC De G. SA [art. 12 alin. (12) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 32/3 aprilie 2000], în concret, cele referitoare la soliditatea financiară a potenţialului achizitor [art. 3 alin. (5) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009], respectiv, dispunerea de o situaţie financiară care să îi permită onorarea obligaţiilor sale patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează [art. 4 lit. f) din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009]. Astfel, Nota în discuţie, nr. VI.3517/10.06.2011, nu era fundamentată în niciun fel din acest punct de vedere, iar informaţiile şi documentele ce trebuiau să fie prezentate de către potenţialul achizitor în acest scop aveau caracter incomplet [art. 5 pct. 6 şi pct. 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, respectiv, lit. B) pct. 4 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009]. În aceleaşi condiţii, inculpata A. (preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) a emis a emis Decizia nr. 422/21.06.2011 prin care s-a aprobat intenţia societăţii CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea G. SA.

Considerentele instanţei de apel:

Înalta Curte reţine că SC CC. SRL a notificat prin adresa înregistrată la C.S.A. cu nr. x/08.06.2011 intenţia de a deveni acţionar semnificativ direct al Societăţii G. SA.

Totodată, Societatea DD. a notificat prin adresa înregistrată la C.S.A. cu nr. x/09.08.2010 intenţia de a vinde acţiunile deţinute la Societatea G. SA.

Prin adresa înregistrată la C.S.A. cu nr. x/27.05.2011 societatea G. SA a notificat intenţia societăţii CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ.

Art. 2 pct. 10 - Cap. 1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor defineşte termenul de acţionar semnificativ ca fiind "orice persoană care, nemijlocit şi singură ori prin intermediul sau în legătură cu alte persoane fizice ori juridice, exercită drepturi ce decurg din deţinerea unor acţiuni care, cumulate, reprezintă cel puţin 10% din capitalul social al unui asigurător/reasigurător ori îi conferă acesteia cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor sau care dau posibilitatea să exercite o influenţă semnificativă asupra conducerii unui asigurător, reasigurător, broker de asigurare şi/sau de reasigurare în care are poziţia semnificativă, după caz."

Înalta Curte observă că dispoziţiile legale care reglementează condiţiile şi procedura de dobândire a calităţii de acţionar semnificativ sunt reprezentate de Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători reasigurători persoane juridice române puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 17 martie 2009 şi Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009 publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 14 august 2009.

Înalta Curte subliniază că pentru dobândirea de către o persoană fizică sau juridică a calităţii de acţionar semnificativ la un asigurător/reasigurător, trebuiau parcurse două etape respectiv prima etapă care se finaliza cu aprobarea intenţiei şi a doua etapă care consta în aprobarea persoanelor fizice sau juridice care doresc să devină acţionari semnificativi direct şi/sau indirect.

În acest sens sunt prevederile art. 8 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 32/3 aprilie 2000 care precizează:

"Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emite decizii sau, după caz circulare: (...) prin care aprobă, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi, la asigurătorii/reasigurătorii autorizaţi, inclusiv la cei ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă bursieră, persoanele fizice sau juridice care doresc să devină acţionari semnificativi direct şi/sau indirect, după caz, care doresc să îşi majoreze drepturile de vot ori a poziţiei de acţionar semnificativ direct sau indirect, care doresc să renunţe la calitatea de acţionar semnificativ direct sau indirect sau să îşi diminueze drepturile sale de vot ori a poziţiei de acţionar semnificativ direct sau indirect, după ce a fost aprobată intenţia acestora de a deveni acţionari semnificativi, de a-şi majora cota de participare, de renunţare la calitatea de acţionar semnificativ sau de diminuare a cotei de participare".

Normele la care face trimitere textul de lege sunt prevăzute în mod expres în Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, norme care reglementează prima etapă din cele două menţionate.

Prioritar, Înalta Curte face trimitere la art. 10 din Ordinul C.S.A. nr. 4/2009, pentru punerea în aplicare a Normelor privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurătorii/reasigurătorii, persoane juridice române potrivit cu care "persoanele fizice sau juridice care devin pentru prima dată acţionari semnificativi, direcţi ori indirecţi, indiferent de cota de participare la capitalul social al unui asigurător/reasigurător, trebuie să prezinte aceeaşi documentaţie şi li se aplică aceleaşi condiţii pe care trebuie să le prezinte şi să le îndeplinească fondatorii unui asigurător/reasigurător, conform normelor privind autorizarea asigurătorilor/reasigurătorilor în vigoare la data evaluării intenţiei.

Incidente în cauză sunt şi prevederile art. 1 din aceste Norme potrivit cu care "prezentele norme stabilesc documentele şi informaţiile care trebuie transmise Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de către o persoană juridică sau fizică, aflată în una dintre următoarele situaţii: a) este un potenţial achizitor (...)", definit prin art. 2 pct. 1 din aceeaşi normă ca fiind "orice persoană fizică sau juridică, care acţionează singură ori concertat şi care doreşte să devină acţionar semnificativ, direct sau indirect, la un asigurător/reasigurător".

Conform art. 3 alin. (1) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, potenţialul achizitor este obligat să notifice în prealabil, în scris, intenţia sa cu privire la proiectul de achiziţie şi să menţioneze mărimea participaţiei vizate, notificare prealabilă care, în cazul persoanei juridice trebuie să fie însoţită de mai multe informaţii şi documente care sunt prevăzute de art. 5 din aceleaşi norme.

Potrivit art. 5 din aceleaşi norme, documentele şi informaţiile care trebuie să însoţească notificarea intenţiei de a deveni acţionar semnificativ sunt următoarele:

"1. scrisoare de intenţie, în care se menţionează cota de participare la care se va ajunge prin majorare;

2. extras din hotărârea Adunării generale a acţionarilor sau, după caz, a consiliului de administraţie privind achiziţia de acţiuni şi cota de participare la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului;

3. documentele oficiale, din care să rezulte denumirea completă, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, codul unic de înregistrare, iar în cazul persoanelor juridice străine, dovada de la autoritatea competentă, emisă cu cel mult 3 luni înainte de data depunerii, din care să rezulte că persoana juridică este legal constituită;

4. documentele oficiale din care să rezulte cotele de participare la capitalul social ale celorlalţi acţionari semnificativi, direcţi şi indirecţi, ai asigurătorului/reasigurătorului şi drepturile de vot aferente;

5. cazierul fiscal valabil;

6. situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, auditate şi înregistrate la autoritatea fiscală competentă;

7. declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului legal, atestată de un consilier juridic/avocat sau autentificată de un notar public, din care să rezulte denumirea, numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, codul unic de înregistrare, după caz, ale persoanelor juridice la care este acţionar semnificativ, este în consiliul de administraţie sau are răspundere nelimitată pentru obligaţiile acestora, împreună cu documentele doveditoare ale acestor participaţii;

8. documentele care dovedesc sursa fondurilor cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului;

9. declaraţia reprezentantului legal, atestată de un consilier juridic/avocat sau autentificată de un notar public, din care să reiasă că fondurile cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului nu provin din împrumuturi, indiferent cu ce titlu, de la alte persoane fizice, persoane fizice autorizate, persoane juridice ori entităţi fără personalitate juridică, asociaţii, fundaţii, uniuni sau ligi sindicale, cu excepţia fondurilor puse la dispoziţia unei filiale de către societatea-mamă, din sursele proprii ale acesteia;

10. studiul de fezabilitate pentru următorii 3 ani, în cazul în care, potrivit proiectului de achiziţie, cota de participare la care se va ajunge va depăşi 50%; studiul este întocmit conform anexei nr. 2 la Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 6/2007, anexei nr. 2 la Normele privind autorizarea şi supravegherea reasigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2008, şi art. 12 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare".

În sensul reglementărilor mai sus reliefate sunt şi prevederile art. 23 din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009 potrivit cu care "condiţiile şi documentele solicitate fondatorilor se aplică şi în cazul persoanelor fizice şi juridice care devin ulterior acţionari semnificativi direcţi şi indirecţi la asigurători."

Conform art. 4 din Normele menţionate "Pentru a putea obţine calitatea de acţionar direct şi indirect al asigurătorului, fondatorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să nu fie acţionari, asociaţi sau persoane semnificative ale unui broker de asigurare şi/sau reasigurare, nici ale unui agent de asigurare persoană juridică;

b) persoanele juridice să fie legal constituite;

c) persoanele juridice, de tipul instituţiilor de credit, instituţiilor financiare nebancare sau societăţilor de servicii şi investiţii financiare, să fie supravegheate de autoritatea competentă din România sau din statul de origine, inclusiv în ceea ce priveşte supravegherea pe bază consolidată;

d) persoanele fizice să nu fi fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune în dauna avutului particular sau public, delapidare, mărturie mincinoasă, dare ori luare de mită, primire de foloase necuvenite, trafic de influenţă, spălare de bani, deturnare de fonduri, evaziune fiscală ori alte fapte de natură să conducă la concluzia că nu sunt create premisele necesare pentru asigurarea unei gestiuni sănătoase şi prudente a asigurătorului;

e) să nu fi fost declaraţi faliţi sau să nu fi făcut parte din conducerea unei societăţi comerciale care, după încetarea activităţii sub orice formă, nu şi-a respectat obligaţiile faţă de terţi;

f) persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează;

g) sumele destinate participării la capitalul social al asigurătorului nu trebuie să provină din împrumuturi, indiferent cu ce titlu, de la alte persoane fizice, persoane fizice autorizate, persoane juridice sau entităţi fără personalitate juridică, asociaţii, fundaţii, uniuni sau ligi sindicale, cu excepţia sumelor puse la dispoziţia unei filiale de către societatea-mamă, din sursele proprii ale acesteia;

h) persoanele fizice trebuie să dispună de venituri care au caracter de continuitate şi care, prin nivelul lor, să justifice în mod corespunzător participaţia la capitalul social al asigurătorului;

i) persoanele juridice, altele decât cele menţionate la lit. c), să funcţioneze de minimum 3 ani; în cazul entităţilor care au fuzionat, una dintre entităţi să aibă această perioadă de funcţionare sau, în cazul divizării, entitatea care s-a divizat să îndeplinească această condiţie".

Conform art. 8 pct. 5 din aceleaşi Norme, în scopul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 4, trebuie depuse documentele menţionate în anexa nr. 3, respectiv:

1. certificat constatator eliberat de oficiul registrului comerţului sau orice alt document oficial echivalent eliberat de autoritatea similară din ţara de origine, care să ateste cel puţin denumirea, data înmatriculării, persoanele împuternicite legal să reprezinte persoana juridică şi obiectul de activitate al acesteia. În cazul persoanelor juridice străine se va transmite şi dovada emisă de autoritatea competentă, nu mai veche de 3 luni, că persoana juridică este legal constituită şi că îndeplineşte prevederile art. 4 lit. c) din norme;

2. declaraţia atestată potrivit legii sau autentificată de un notar public din care să reiasă cotele de participare la capitalul social ale acţionarilor semnificativi direcţi şi indirecţi ai asigurătorului şi drepturile de vot, însoţită de documente oficiale;

3. cazierul fiscal valabil, în original. În cazul în care cazierul fiscal este emis de o autoritate dintr-un stat membru sau dintr-un stat terţ, termenul de prezentare a cazierului fiscal nu trebuie să depăşească 3 luni de la data emiterii acestuia;

4. situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine;

5. declaraţia reprezentantului legal al societăţii, atestată potrivit legii sau autentificată de un notar public, din care să reiasă denumirea, numărul din registrul comerţului, codul unic de înregistrare, după caz, ale persoanelor juridice la care este acţionar semnificativ, este în consiliul de administraţie sau are răspundere nelimitată pentru obligaţiile acestora, împreună cu documentele doveditoare;

6. documentele doveditoare privind provenienţa fondurilor de participare la capitalul social al asigurătorului;

7. extras din hotărârea adunării generale a acţionarilor sau, după caz, a consiliului de administraţie privind participarea la constituirea asigurătorului şi cota de participaţie la capitalul asigurătorului;

8. declaraţie autentificată a reprezentantului legal al acesteia, din care să rezulte că sunt îndeplinite prevederile art. 4 lit. a), precum şi ale art. 5 lit. c), d) şi e) din norme;

9. declaraţie autentificată dată de reprezentantul legal al acesteia, din care să rezulte că sunt îndeplinite prevederile art. 4 lit. e) şi f) din norme, însoţită de documente oficiale în susţinerea acesteia."

Conform art. 3 alin. (5) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009,"Comisia de Supraveghere a Asigurărilor evaluează calitatea adecvată a potenţialului achizitor şi soliditatea financiară a acestuia, în raport cu proiectul de achiziţie, pe baza următoarelor criterii:

a) reputaţia, integritatea şi competenţa profesională ale potenţialului achizitor;

b) reputaţia şi experienţa oricărei persoane care urmează să exercite responsabilităţi de administrare şi/sau de conducere în cadrul unui asigurător/reasigurător, ca rezultat al achiziţiei propuse;

c) soliditatea financiară a potenţialului achizitor, în special în raport cu tipul de activitate desfăşurată în prezent şi cu cea preconizată a fi desfăşurată în viitor de către asigurătorul/reasigurătorul la care se referă proiectul de achiziţie;

d) capacitatea asigurătorului/reasigurătorului de a respecta cerinţele prudenţiale stipulate de prezentele norme şi de legislaţia privind supravegherea suplimentară a grupurilor de asigurări şi conglomeratele financiare;

e) existenţa unor motive rezonabile de a suspecta că, în ceea ce priveşte proiectul de achiziţie, este sau a fost săvârşită o infracţiune ori o tentativă de spălare de bani sau de finanţare a terorismului, în sensul prevederilor art. 2 lit. a), respectiv lit. a1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, cu modificările şi completările ulterioare, sau că proiectul de achiziţie ar putea dezvolta un astfel de risc.

Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile mai sus enunţate, notificarea intenţiei SC CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ direct al Societăţii G. SA depusă la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a fost însoţită de următoarea documentaţie:

- certificat constatator eliberat de oficiul registrului comerţului din data de 07.06.2011;

- declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului societăţii cu încheiere de autentificare nr. x/07.06.2011;

- extras din Registrul Camerei de Comerţ de la Haga pentru societatea JJ.. (original şi traducere legalizată sub nr. x/07.06.2011);

- extras din Registrul Camerei de Comerţ de la Haga pentru societatea fundaţia LL. (original şi traducere legalizată sub nr. x/07.06.2011)

- certificatul de cazier fiscal emis de Administraţia Finanţelor Publice nr. x/08.06.2011;

- situaţiile financiare aferente anilor 2008, 2009, 2010 audiate;

- declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului societăţii din care reiese că societatea nu este acţionar semnificativ, şi nu este în consiliul de administraţie al niciunei societăţi cu încheiere de autentificare nr. x/07.06.2011;

- situaţiile financiare

- Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor din data de 20.05.2011 privind intenţia de achiziţie;

- declaraţia pe propria răspundere a reprezentantului societăţii din care reiese că sunt îndeplinite prevederile art. 4 lit. e) şi f) din norme cu încheiere de autentificare nr. 345/07.06.2011;

- taxă de avizare - chitanţa nr. x/08.06.2011.

S-a prezentat Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor declaraţia autentificată sub nr. x/07.06.2011 de OOO. prin care SC II. SA, reprezentată prin M., în calitate de administrator - persoană juridică al SC CC. SRL, a declarat pe propria răspundere că "fondurile ce vor fi utilizate pentru achiziţia acţiunilor emise de SC G. SA nu provin din împrumuturi de la alte persoane fizice, persoane fizice autorizate, persoane juridice ori entităţi fără personalitate juridică, asociaţii, fundaţii, uniuni sau ligi sindicale şi nici din venituri obţinute din activităţi desfăşurate în statele sau jurisdicţiile cu care România nu întreţine relaţii diplomatice sau în jurisdicţii care nu instituie obligativitatea organizării şi a evidenţei contabilităţii şi/sau care permit păstrarea anonimatului în ceea ce priveşte identitatea acţionarilor/asociaţilor şi a administratorilor".

De asemenea, s-a prezentat aceleiaşi Comisii declaraţia autentificată sub nr. x/07.06.2011 de OOO. potrivit căreia SC II. SA, reprezentată prin M., în calitate de administrator persoană juridică al SC CC. SRL, a declarat pe propria răspundere că "SC CC. SRL va utiliza pentru achiziţionarea pachetului de 27,0160% din capitalul social al SC G. SA fonduri puse la dispoziţie de societatea-mamă JJ..".

Totodată, s-a prezentat Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor declaraţia autentificată de BNP OOO. sub nr. x/07.06.2011 prin care II. S.A reprezentată prin M., în calitate de administrator persoană juridică al SC CC. declara că "firma SC CC. SRL îndeplineşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 4 lit. e), f) din Norma privind autorizarea asigurătorilor, pusă în aplicare prin ordinul nr. 16/2009 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare pentru a deveni acţionar semnificativ direct al SC de G. SA, (...), în sensul celor de mai sus declarând următoarele: (...) SC CC. SRL, prin sursele provenite de la asociaţi, dispune de o situaţie financiară care să ne permită onorarea obligaţiilor patrimoniale şi care asigură premisele pentru susţinerea activităţii SC G. SA din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează."

Înalta Curte reţine, astfel cum rezultă din scrisoarea de intenţie, că societatea DD. intenţionează să vândă cele 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social al Societăţii G. SA şi că societatea CC. SRL intenţionează să cumpere 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social al Societăţii G. SA, în scopul arătat de a deveni acţionar semnificativ al SC G. SA.

Potrivit art. 3 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009 de aprobare şi punere în aplicare a Normelor privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române şi art. 3 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009 de aprobare şi punere în aplicare a Normelor privind autorizarea asigurătorilor, aducerea la îndeplinire a Ordinelor era asigurată de direcţiile de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Direcţia Generală Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor avea atribuţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru ca o societate comercială să devină acţionar semnificativ la o societate de asigurări, şi a face propuneri de aprobare/respingere Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, sens în care întocmea o Notă.

În vederea verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legislaţia în materie, Direcţia Generală Autorizări solicita un punct de vedere Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care trebuia să efectueze astfel propria analiză financiară, notă care era analizată şi din punct de vedere juridic de către Direcţia Generală Juridică din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Înalta Curte reliefează că, la momentul faptelor, inculpata J. îndeplinea funcţia de director general Direcţia Generală Autorizări din cadrul Comisiei de supraveghere a Asigurărilor, inculpata K. îndeplinea funcţia de director general Direcţia Generală Juridică din cadrul Comisiei de supraveghere a Asigurărilor iar inculpata I. îndeplinea funcţia de director general Direcţia Generală Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de supraveghere a Asigurărilor şi că din fişele postului inculpatelor rezultă că acestea aveau atribuţii în întocmirea notelor privind aprobarea intenţiei unei societăţi comerciale de a deveni acţionar semnificativ la o societate de asigurare, acesta fiind şi motivul pentru care au redactat şi semnat Nota nr. x/10.06.2011.

Inculpata J. avea atribuţii privind verificarea întregii documentaţii în ceea ce priveşte autorizările necesare funcţionării unei societăţi de asigurare, inculpata K. avea atribuţii privind avizarea, pentru legalitate, a înscrisurilor emise de celelalte departamente din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, inclusiv a celor supuse aprobării Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor iar inculpata I. avea atribuţii privind analiza situaţiilor şi propunerilor celor trei direcţii, cu privire la respectarea de către societăţi a prevederilor în vigoare.

În continuare, Nota, purtând viza vicepreşedintelui, care avea în subordine direcţia de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emitentă, ajungea la preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor spre a fi pusă pe ordinea de zi, fiind supusă astfel spre aprobare Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 32/2000.

În baza reglementărilor mai sus menţionate, s-a emis Nota nr. x/10.06.2011 emisă de Direcţia Generală Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, dar purtând semnăturile inculpatei J., în calitate de director general al Direcţiei Generale Autorizări, inculpatei K., în calitate de director general al Direcţiei Generale Juridice şi inculpatei HH., în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat.

În Nota mai sus menţionată s-a propus aprobarea intenţiei societăţii DD. de a vinde integral pachetul de 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% deţinut la Societatea G. SA şi intenţiei societăţii SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea G. SA.

S-a mai reţinut că după efectuarea tranzacţiei structura acţionariatului la SC G. SA va fi următoarea: II. deţine 52.657,615 părţi sociale reprezentând 72,6830% din capitalul social, CC. SRL deţine 19.572,606 părţi sociale reprezentând 27,0160% din capitalul social, Persoane fizice deţin 197,673 părţi sociale reprezentând 0,27728% din capitalul social, Persoane juridice deţin 20,427 părţi sociale reprezentând 0,0282% din capitalul social.

S-a reliefat că acţionarii direcţi şi indirecţi ai societăţii CC. SRL sunt: acţionarul semnificativ - societatea JJ.. deţinător a 28.349.627 părţi sociale reprezentând 99,9894% din capitalul social iar acţionarul unic al societăţii JJ.. este fundaţia LL., cu menţiunea că societatea va avea acelaşi acţionar semnificativ indirect.

S-a evidenţiat că obiectul de activitate al societăţii CC. SRL îl constituie cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii, dezvoltarea imobiliară, închirierea şi subînchirierea bunurilor proprii sau închiriate, agenţii imobiliare, administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract, activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.

S-a arătat că din declaraţia transmisă de reprezentantul II. SA rezultă că deţine suficiente resurse financiare pentru a susţine activitatea societăţii SC G. SA.

S-a reliefat că societatea CC. SRL îndeplineşte condiţiile prevăzute de Normele privind autorizarea asigurătorilor puse în aplicare prin ordinul nr. 16/2009, conform declaraţiilor date pe propria răspundere.

S-a menţionat că "În urma analizării documentaţiilor prezentate, s-a constatat că sunt îndeplinite prevederile Legii nr. 32/2000 cu modificările şi completările ulterioare, ale Normelor privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători puse în aplicare prin Ordinul nr. 4/2009, ale Normelor privind autorizarea asigurătorilor puse în aplicare prin Ordinul nr. 16/2009 şi, în consecinţă, s-a propus aprobarea:

· intenţiei societăţii DD. de a vinde integral pachetul de 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% deţinut la G. SA.

· intenţiei societăţii SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la G. SA"

Ulterior, astfel cum rezultă din procesul-verbal de şedinţă din 15.06.2011, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, format din inculpaţii A. - preşedinte, B. şi C. - vicepreşedinţi, D., E. şi F. - membri, în şedinţa din data de 15.06.2011, în baza Notei nr. x/10.06.2011 emisă de Direcţia Generală Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, au aprobat intenţia societăţii CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ la Societatea G. SA.

Pentru definitivarea procedurii, inculpata A., în calitate de preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a emis Decizia nr. 422/21.06.2011 prin care s-a aprobat intenţia societăţii CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea G. SA.

Înalta Curte constată că aprobarea intenţiei societăţii SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la Societatea G. SA şi de a deveni astfel acţionar semnificativ al SC G. SA s-a realizat în absenţa documentelor impuse de reglementările în vigoare la acel moment şi fără a fi îndeplinite unele criterii prevăzute de legislaţia în vigoare.

Astfel, aprobarea s-a propus şi s-a dat cu toate că nu au fost prezentate documentele prev. de art. 5 pct. 6 şi 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, şi anume situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare şi aceasta în raport de societăţile care formau acţionariatul SC CC. audiate şi înregistrate la autoritatea fiscală competentă şi documentele care dovedesc sursa fondurilor cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului.

Totodată, Înalta Curte reţine că nu au fost prezentate documentele la care face trimitere art. 8 pct. 5 din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, respectiv cele din Anexa 3 la acest Ordin, şi anume cele menţionate la pct. 4, 6 şi 9 din anexă.

În concret nu au fost depuse situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine, cu referire la cele două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL, documentele doveditoare privind provenienţa fondurilor de participare la capitalul social al asigurătorului şi nici documente oficiale în dovedirea îndeplinirii condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din aceleaşi norme şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

Înalta Curte evidenţiază că la nivelul anului 2011 acţionariatul SC CC. SRL, era următorul: II. SA cu o cotă de participare de 1% din capitalul social şi JJ. cu o cotă de participare de 99% din capitalul social.

Dată fiind structura acţionariatului, evident documentele la care fac trimitere dispoziţiile legale mai sus reliefate trebuiau să se refere şi la cele două societăţi.

Înalta Curte constată că inexistenţa documentelor care dovedesc sursa fondurilor cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului a determinat şi acoperirea faptului că sumele destinate participării la capitalul social al asigurătorului nu provin din împrumuturi, indiferent cu ce titlu, de la alte persoane fizice, persoane fizice autorizate, persoane juridice sau entităţi fără personalitate juridică, asociaţii, fundaţii, uniuni sau ligi sindicale, cu excepţia sumelor puse la dispoziţia unei filiale de către societatea-mamă, din sursele proprii ale acesteia.

Înalta Curte subliniază că reglementările mai sus reliefate fac trimitere expresă la documente şi nu la declaraţii pe propria răspundere, astfel încât declaraţiile pe proprie răspundere prezentate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nu răspund exigenţelor legale, mai mult, una din declaraţiile pe proprie răspundere trebuia să fie însoţită de documente oficiale.

Înalta Curte evidenţiază că aprobarea s-a propus şi s-a dat fără a se lua în considerare şi în contra criteriilor de evaluare prev. de art. 3 alin. (5) lit. c) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009.

Potrivit dispoziţiei legale mai sus reliefate,"Comisia de Supraveghere a Asigurărilor evaluează calitatea adecvată a potenţialului achizitor şi soliditatea financiară a acestuia, în raport cu proiectul de achiziţie, pe baza următoarelor criterii: c) soliditatea financiară a potenţialului achizitor, în special în raport cu tipul de activitate desfăşurată în prezent şi cu cea preconizată a fi desfăşurată în viitor de către asigurătorul/reasigurătorul la care se referă proiectul de achiziţie."

Din această perspectivă, Înalta Curte reliefează, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, că SC CC. SRL s-a constituit la data de 04.07.2008, cu un capital social subscris de 2.000 RON, integral vărsat.

În anul 2008 societatea nu a desfăşurat activitate.

Situaţiile financiare depuse la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor atestau că la data de 31.12.2009, SC CC. SRL avea cifra de afaceri 0, nu avea active şi nici angajaţi iar la sfârşitul exerciţiului financiar 2009, înregistra o pierdere contabilă în sumă de 2.062 RON.

Aceleaşi documente evidenţiau că societate nu avea datorii pe termen lung şi nu înregistrase venituri din activitatea de exploatare şi că în cursul exerciţiului financiar 2009, societatea înregistrase doar cheltuieli generale de administraţie, de natura impozitului minim forfetar, comisioane bancare, servicii Registrul Comerţului şi nu înregistrase venituri din exploatare.

Totodată, în mod asemănător, situaţia financiară aferentă exerciţiului financiar 2010 proba că la data de 31.12.2010, SC CC. SRL avea cifra de afaceri 0, nu avea active şi nici angajaţi iar la sfârşitul exerciţiului financiar 2010, societatea înregistra o pierdere contabilă în sumă de 2.053 RON, nu avea datorii pe termen lung şi nu înregistrase venituri din activitatea de exploatare.

Este evident că situaţia financiară a SC CC. nu o recomanda ca acţionar semnificativ nici din perspectiva activităţii desfăşurate până în acel moment şi nici din perspectiva activităţii ce ar fi putut fi desfăşurată în viitor de către asigurătorul/reasigurătorul la care se referă proiectul de achiziţie.

Aceste date nu au fost evidenţiate în Nota întocmită şi avizată.

Totodată, Înalta Curte subliniază, dată fiind structura acţionariatului SC CC., că trebuiau să fie depuse şi situaţiile financiare ale celor două societăţi, respectiv II. SA şi JJ., cu atât mai mult cu cât din declaraţia autentificată de BNP OOO. sub nr. x/07.06.2011 rezultă că onorarea obligaţiilor patrimoniale care asigură premisele pentru susţinerea activităţii SC G. SA se va realiza prin sursele provenite de la asociaţi.

De altfel, se constată, cu excepţia celor trei declaraţii notariale, că nu s-a prezentat niciun document care să privească cele două societăţi care asigurau sursele financiare pentru susţinerea activităţii SC G. SA.

Înalta Curte subliniază că analiza modului în care s-a propus şi s-a aprobat intenţia SC CC. de a deveni acţionar semnificativ nu include şi situaţia contractelor de împrumut încheiate între firmele intragrup şi aceasta deoarece aceste contracte au fost ulterioare întocmirii Notei nr. x/10.06.2011 de Direcţia Generală Autorizări din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi şedinţei Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor din 15.06.2011, primul contract fiind încheiat la data de 16.06.2011.

Totodată modalitatea ilegală în care s-a procedat la încheierea acestor contracte reprezintă parte din activitatea infracţională reţinută în sarcina numiţilor L. şi M., pentru care s-a dispus disjungerea cauzei în cursul judecăţii pentru primul şi în cursul urmăririi penale pentru cel de-al doilea.

Conform art. 12, alin. (12), lit. b), pct. 2 din Legea nr. 32/2000,"Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va respinge cererea de autorizare în cazul neîndeplinirii cerinţelor prevăzute la alin. (4) şi (5), precum şi atunci când constată una sau mai multe dintre următoarele situaţii: b) din documentaţia prezentată rezultă că: 2. acţionarii şi persoanele semnificative nu îndeplinesc condiţiile şi criteriile prevăzute de legislaţia în vigoare;"

Inexistenţa documentaţiei obligatorii şi raportat la această împrejurare neîndeplinirea condiţiilor şi criteriilor prevăzute în legislaţia în vigoare, astfel cum au fost evidenţiate, trebuiau să conducă la respingerea cererii SC CC. de a deveni acţionar semnificativ al SC G. SA.

În baza considerentelor reliefate, Înalta Curte reţine:

Inculpata J., în calitate de director general al Direcţiei Generale Autorizări, a redactat şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, şi aceasta în absenţa documentelor prev. de art. 5 pct. 6 şi 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, şi anume situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine în ceea ce priveşte cele două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL şi documentele care dovedesc sursa fondurilor cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului, a documentelor la care face trimitere art. 8 pct. 5 din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, cele din Anexa 3 la acest Ordin, şi anume cele menţionate la pct. 4, 6 şi 9 din anexă, respectiv situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine ale celor două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL, documentele doveditoare privind provenienţa fondurilor de participare la capitalul social al asigurătorului şi documente oficiale în dovedirea îndeplinirii condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din aceleaşi norme şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

Totodată, inculpata J., în calitate de director general al Direcţiei Generale Autorizări, a redactat şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, şi aceasta în contra criteriilor de evaluare prev. de art. 3 alin. (5) lit. c) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, respective cel referitor la soliditatea financiară a potenţialului achizitor, în special în raport cu tipul de activitate desfăşurată în prezent şi cu cea preconizată a fi desfăşurată în viitor de către asigurătorul/reasigurătorul la care se referă proiectul de achiziţie.

Înalta Curte observă că Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA nu face referire la toate documentele care trebuiau depuse, nu face nici o referire la sursa fondurilor, la situaţiile financiare, la criteriile de evaluare, după cum nu argumentează soliditatea financiară şi nici îndeplinirea condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009 şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

În raport de reglementările la care Înalta Curte a făcut trimitere nu poate fi primită apărarea inculpatei potrivit cu care normele în materie ar reglementa doar procedura în cazul în care se solicita să se participe la majorarea capitalului social.

S-a arătat că la momentul în care s-a întocmit şi s-a semnat nota de fundamentare la dosarul respectiv existau toate documentele financiare necesare şi celelalte acte conform normelor de reglementare, respectiv ordinul nr. 16/2009, iar credibilitatea financiară a societăţii se analiza în raport de participaţia pe care urma să o deţină la SC G..

Această susţinere a inculpatei este infirmată de aspectele prezentate pe larg de Înalta Curte, prin trimiterea expresă la dispoziţiile legale şi, în raport de acestea, la documentele care nu au fost prezentate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi care nu au fost avute în vedere la exprimarea punctului de vedere cu privire la condiţiile care trebuia să le îndeplinească SC CC. pentru a deveni acţionar semnificativ.

Referitor la împrejurarea că SC CC. nu ar fi depus situaţiile financiare pe ultimii trei ani, s-a precizat faptul că s-au depus situaţiile financiare pentru anii 2009 şi 2010, iar pentru anul 2008, dat fiind faptul că societatea s-a înfiinţat în acel an, situaţia financiară pe acest an s-a reflectat în situaţia financiară pe anul 2009.

Înalta Curte a reţinut ca fiind întemeiată această susţinere însă Înalta Curte a evidenţiat că, dată fiind structura acţionariatului SC CC. şi dat fiind faptul că sursele financiare urmau să fie asigurate de cele două societăţi ce intrau în structura acţionariatului acestei societăţi, era necesar să se depună şi situaţiile financiare ale acestora.

S-a subliniat, referitor la situaţia financiară a societăţii, faptul că analiza acesteia nu intra în atribuţiile Direcţiei Reglementare Autorizare şi nici în atribuţiile inculpatei, mai mult, inculpata nici nu avea posibilitatea să efectueze o asemenea verificare, aceste atribuţii aparţinând Direcţiei Generale de Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor care, în raport de documentele existente, putea sa îşi exprime un punct de vedere referitor la potenţa financiară a societăţii.

Inculpata a subliniat că această direcţie efectua analiza indicatorilor financiari în raport de proiectul de achiziţie şi de activitatea SC G..

Înalta Curte evidenţiază că inculpata trebuia să verifice dacă există toate documentele impuse de dispoziţiile legale şi dacă s-a prezentat punctul de vedere de către Direcţia Generală de Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi în măsura în care constata că aceste documente lipsesc şi că nu s-a prezentat de către această Direcţie, un punct de vedere argumentat, trebuia să nu întocmească Nota prin care să propună aprobarea intenţiei SC CC. de a deveni acţionar semnificativ.

A mai precizat inculpata faptul că deşi CC. a depus la dosar doar extrase de cont şi alte documente din care rezulta că nu au desfăşurat activitate din care să obţină profit şi nici nu au declarat fonduri proprii, normele de reglementare permiteau societăţilor afiliate care făceau parte din acelaşi grup de societăţi ca potenţialul achizitor sa fie susţinut cu fondurile societăţii mamă.

Tocmai din această perspectivă Înalta Curte a apreciat că se impunea să se prezinte Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor documente care să facă dovada surselor proprii dar şi situaţiile financiare ale societăţilor care formau acţionariatul SC CC..

Totodată, s-a arătat că normele de reglementare în materia asigurărilor, atât la acel moment cât şi în anul 2015, permiteau ca în situaţia relatată, dovada fondurilor societăţii mamă să se facă prin propria declaraţie a reprezentantului societăţii respective şi nu exista obligaţia de a depune înscrisuri din care să rezulte situaţia financiară a acelei societăţi.

Aşa cum s-a argumentat anterior, declaraţia pe propria răspundere singură nu îndeplineşte exigenţa legală atâta timp cât, astfel cum am evidenţiat, dispoziţia legală impune explicit ca, pe lângă o astfel de declaraţie, să fie ataşate şi documente.

Nu poate fi primită nici apărarea inculpatei potrivit cu care era suficientă o astfel de declaraţie în situaţia societăţilor care făceau parte dintr-un grup întrucât normele în vigoare nu prevedeau o asemenea distincţie.

S-a susţinut că în anul 2011 nu existau norme de reglementare în materia asigurărilor care să prevadă documentele în baza cărora se putea analiza existenţa fondurilor şi totodată că motivul pentru care la dosar s-a depus pentru societatea CC. raportul de gestiune pentru anii 2009 şi 2010 întrucât normele în vigoare stipulau ca societatea să funcţioneze de 3 ani, dovada realizându-se prin depunerea rapoartelor pe ultimele 3 exerciţii financiare.

Nici această apărare a inculpatei nu poate fi primită întrucât documentele trebuie să fie de natura celor care pot face o astfel de dovadă, putând fi oricare, singura condiţie fiind ca prin aceste documente să se poată proba sursa fondurilor.

Inculpata K., în calitate de director general al Direcţiei Generale Juridice, a avizat (pentru legalitate) şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care s-a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC DE ASIGURARE REASIGURARE G. SA, şi aceasta în absenţa documentelor prev. de art. 5 pct. 6 şi 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, şi anume situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine în ceea ce priveşte cele două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL şi documentele care dovedesc sursa fondurilor cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului, a documentelor la care face trimitere art. 8 pct. 5 din din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, cele din Anexa 3 la acest Ordin, şi anume cele menţionate la pct. 4, 6 şi 9 din anexă, respectiv situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine ale celor două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL, documentele doveditoare privind provenienţa fondurilor de participare la capitalul social al asigurătorului şi documente oficiale în dovedirea îndeplinirii condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din aceleaşi norme şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

Totodată, inculpata K. a avizat (pentru legalitate) şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011 deşi aceasta nu face nici o referire la sursa fondurilor, la situaţiile financiare, la criteriile de evaluare, după cum nu argumentează soliditatea financiară şi nici îndeplinirea condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009 şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

Înalta Curte arată că nu intra în atribuţiile inculpatei verificarea situaţiei financiare însă avea ca obligaţie să verifice dacă s-au depus toate documentele la care fac trimitere dispoziţiile legale stabilite a avea incidenţă în derularea procedurii.

De asemenea, inculpata avea obligaţia să constate că nu există punctul de vedere argumentat al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, că Nota este eliptică de informaţiile care trebuiau să fie prezentate.

Inculpata HH., în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, a avizat şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care s-a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, şi aceasta în absenţa documentelor prev. de art. 5 pct. 6 şi 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, şi anume situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine în ceea ce priveşte cele două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL şi documentele care dovedesc sursa fondurilor cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului, a documentelor la care face trimitere art. 8 pct. 5 din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, cele din Anexa 3 la acest Ordin, şi anume cele menţionate la pct. 4, 6 şi 9 din anexă, respectiv situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine ale celor două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL, documentele doveditoare privind provenienţa fondurilor de participare la capitalul social al asigurătorului şi documente oficiale în dovedirea îndeplinirii condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din aceleaşi norme şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

Totodată, inculpata HH., în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, a avizat şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, şi aceasta în contra criteriilor de evaluare prev. de art. 3 alin. (5) lit. c) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, respectiv cel referitor la soliditatea financiară a potenţialului achizitor, în special în raport cu tipul de activitate desfăşurată în prezent şi cu cea preconizată a fi desfăşurată în viitor de către asigurătorul/reasigurătorul la care se referă proiectul de achiziţie.

Inculpata HH., în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, a avizat şi semnat Nota în discuţie, nr. VI.3517/10.06.2011 fără să facă referire la sursa fondurilor, la situaţiile financiare, la criteriile de evaluare, fără să argumenteze soliditatea financiară şi nici îndeplinirea condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009 şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează, fără să exprime deci un punct de vedere argumentat privind situaţia financiară şi soliditatea financiară.

Înalta Curte reţine că, spre deosebire de modul de întocmire şi avizare a acestei Note, în cuprinsul altor Note, privind intenţia altor persoane juridice de a deveni acţionari semnificativi la societăţi de asigurare (unele întocmite chiar de către inculpata J. în cursul anului 2011), se prelua întreg punctul de vedere al Direcţiei de Stabilitate Financiară şi Actuariat din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (Nota nr. x/18.11.2011 privind aprobarea intenţiei societăţii GGG. de a deveni acţionar semnificativ al societăţii HHH. SA; Nota nr. x/08.02.2011 privind aprobarea intenţiei societăţii III. de a deveni acţionar semnificativ al societăţii JJJ. SA; Nota nr. x/14.09.2011 privind aprobarea intenţiei societăţii KKK. SRL de a deveni acţionar semnificativ al societăţii LLL. SA; Nota nr. x/28.11.2011 privind aprobarea intenţiei societăţilor MMM. şi PPP. de a deveni acţionari semnificativi ai societăţii SC NNN. SA), aspect reţinut de altfel şi de instanţa de fond.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită apărarea inculpatei HH., prezentată în cererea scrisă de apel, având în vedere următoarele considerente:

Nu este reală susţinerea că instanţa de fond ar fi tratat în mod similar procedura de autorizare ca nou asigurător cu cea de aprobare a intenţiei de a deveni acţionar semnificativ întrucât atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel a făcut trimitere numai la normele care reglementează procedura de aprobare a intenţiei de a deveni acţionar semnificativ, sens în care facem trimitere la aspectele mai sus reliefate.

În ceea ce priveşte documentele care ar fi trebuit să fie depuse pentru a se dovedi sursa fondurilor, apărarea inculpatei a vizat faptul că în Norme nu se indică documentele care ar trebui depuse, aspect ce nu poate fi primit întrucât documentele trebuie să fie de natura celor care pot face o astfel de dovadă, putând fi oricare, singura condiţie fiind ca prin aceste documente să se poată proba sursa fondurilor.

Aşa cum am argumentat declaraţia pe propria răspundere singură nu îndeplineşte exigenţa legală atâta timp cât, astfel cum am evidenţiat dispoziţia legală impune explicit ca, pe lângă o astfel de declaraţie să fie ataşate şi documente.

Nu poate fi primită nici apărarea inculpatei potrivit cu care era suficientă o astfel de declaraţie în situaţia societăţilor care făceau parte dintr-un grup întrucât normele în vigoare nu făceau o asemenea distincţie.

De asemenea, nu este întemeiată nici apărarea inculpatei potrivit cu care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în faza de aprobare a intenţiei de achiziţionare a pachetului de acţiuni nu avea pârghii de verificare a sursei fondurilor care se presupune că ar urma să fie folosite la plata contravalorii acţiunilor, aceasta verificându-se de intermediarul care s-a ocupat de această tranzacţie pe Bursa de Valori Bucureşti şi prin Banca care s-a derulat, conform reglementărilor emise de CNVM şi BNR.

Nici această susţinere a inculpatei nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, nu s-a imputat faptul că nu s-au efectuat verificări ci faptul că nu s-au solicitat documente în acest sens în condiţiile în care s-a constatat lipsa acestora.

Totodată, posibilitatea de a cere documente şi informaţii este reglementată expres în art. 8 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 32/2000 potrivit cu care " Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emite decizii sau, după caz, circulare, prin care: dă dispoziţii privind prezentarea de documente, situaţii, informaţii şi audieri.

Înalta Curte reţine că documentele la care face referire inculpata şi care ar fi dovedit sursa fondurilor, respectiv contractual de împrumut încheiat la data de 01.06.2011 între SC II. şi SC CC. nu a fost depus la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Nu poate fi primită nici apărarea inculpatei potrivit cu care la momentul la care s-a întocmit şi avizat Nota privind aprobarea intenţiei SC CC. de a deveni acţionar semnificativ nu era reglementată prin lege procedura de aprobare a intenţiei unei societăţi de a deveni acţionar semnificativ, argumentele urmând să fie regăsite la punctul unde se va analiza critica referitoare la neîntrunirea elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României.

Inculpaţii A. (preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), B. şi C. (vicepreşedinţi ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), D., E. şi F. (membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) au aprobat în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 15.06.2011 intenţia SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, deşi SC CC. SRL şi aceasta în absenţa documentelor prev. de art. 5 pct. 6 şi 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, şi anume situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine în ceea ce priveşte cele două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL şi documentele care dovedesc sursa fondurilor cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului, a documentelor la care face trimitere art. 8 pct. 5 din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, cele din Anexa 3 la acest Ordin, şi anume cele menţionate la pct. 4, 6 şi 9 din anexă, respectiv situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine ale celor două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL, documentele doveditoare privind provenienţa fondurilor de participare la capitalul social al asigurătorului şi documente oficiale în dovedirea îndeplinirii condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din aceleaşi norme şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează, situaţie care ar fi condus la concluzia că SC CC. SRL nu îndeplinea condiţiile şi criteriile de a deveni acţionar semnificativ la SC G. SA [art. 12 alin. (12) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 32/3 aprilie 2000].

Totodată, inculpaţii A. (preşedinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), B. şi C. (vicepreşedinţi ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor), D., E. şi F. (membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) au aprobat în şedinţa Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 15.06.2011 intenţia SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, şi aceasta în contra criteriilor de evaluare prev. de art. 3 alin. (5) lit. c) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, respectiv cel referitor la soliditatea financiară a potenţialului achizitor, în special în raport cu tipul de activitate desfăşurată în prezent şi cu cea preconizată a fi desfăşurată în viitor de către asigurătorul/reasigurătorul la care se referă proiectul de achiziţie.

Înalta Curte apreciază că inculpaţii aveau posibilitatea şi trebuia să ia în considerare că Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care s-a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA nu face referire la toate documentele care trebuiau depuse, nu evidenţiază sursa fondurilor şi situaţiile financiare, nu face trimitere la criteriile de evaluare, după cum nu argumentează soliditatea financiară şi nici îndeplinirea condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009 şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

Încălcarea dispoziţiilor legale mai sus enunţate de către inculpaţii din prezenta cauză se circumscriu elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. anterior.

În raport de aspectele prezentate Înalta Cure apreciază ca neîntemeiate criticile formulate de inculpaţii din prezenta cauză referitoare la neîntrunirea elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu.

II. Sentinţa instanţei de fond a fost criticată de toţi inculpaţii sub aspectul neîntrunirii elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României.

Înalta Curte apreciază critica neîntemeiată din perspectiva următoarelor considerente:

În esenţă Curtea Constituţională, prin decizia mai sus menţionată a stabilit că, în materie penală, principiul legalităţii incriminării, "nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege", impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceştia supunându-se sancţiunii penale.

În sensul acestei concluzii s-a arătat că în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuţii de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situaţia ca în cazul infracţiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât şi de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fişei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal.

Curtea Constituţională a mai reţinut însă că, legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu condiţia ca actele normative date în executarea legilor şi a ordonanţelor Guvernului să se emită doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Se va analiza de Înalta Curte dacă legislaţia secundară reţinută a fi încălcată de inculpaţii din prezenta cauză satisface condiţia impusă prin decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, respectiv dacă a fost emisă în executarea Legii nr. 32/2000.

Înalta Curte face trimitere, în primul rând la dispoziţiile art. 4 pct. 26 şi 27 din Cap. 2, care reglementează posibilitatea legală a Consiliului Comisiei de Supraveghere de a adopta norme în executarea legii, potrivit cu care:

(26) Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 5, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă avize, norme, decizii şi circulare, sub semnătura preşedintelui, după deliberare în şedinţe, ţinute conform dispoziţiilor alin. (22) - (24), cu respectarea prevederilor alin. (28).

(27) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme care sunt puse în aplicare prin ordin al preşedintelui, iar actele individuale sunt deciziile şi avizele.

Totodată, conform art. 5 lit. d) din Cap. 2 din Legea nr. 32/2000, în forma în vigoare la data comiterii faptelor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor d) aprobă acţionarii semnificativi direcţi ori indirecţi, persoane fizice sau juridice, aprobă şi retrage aprobarea persoanelor semnificative ale asigurătorilor, reasigurătorilor, brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, în condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia.

h1) în vederea aplicării principiilor de supraveghere prudenţială şi preventivă, exercită un control permanent asupra activităţii asigurătorilor, reasigurătorilor şi a brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare prin analiza şi evaluarea, prin direcţiile de specialitate la sediul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a informaţiilor cuprinse în rapoartele, informările şi documentele transmise acesteia în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale normelor emise în aplicarea acesteia, precum şi în conformitate cu avizele şi deciziile emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; (...)

Potrivit art. 8 alin. (1) şi (2) lit. f) din Legea nr. 32/2000, "Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme în aplicarea prevederilor prezentei legi, precum şi norme prudenţiale specifice, conform practicilor în asigurări. (2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emite decizii sau, după caz, circulare, prin care: f) aprobă, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi, la asigurătorii/reasigurătorii autorizaţi, inclusiv la cei ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă bursieră, persoanele fizice sau juridice care doresc să devină acţionari semnificativi direct şi/sau indirect, (...)"

Ordinul nr. 4 din 26 februarie 2009 a fost emis de Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (27) şi ale art. 8 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit Hotărârii din data de 24 februarie 2009, prin care s-au adoptat Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, Ordin care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 164 din 17 martie 2009.

Ordinul nr. 16 din 31 iulie 2009 actualizat prin Ordinul nr. 8 din 16 iunie 2010 a fost emis de Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în temeiul prevederilor art. 4 alin. (26) şi (27) şi ale art. 5 lit. b), b1) şi d) şi art. 12 şi 121 precum şi ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 28 iulie 2009, prin care s-au adoptat Normele privind autorizarea asigurătorilor.

Textul iniţial a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 569 din 14 august 2009.

Prin art. 1 din Ordinul nr. 16/2009 se relevă că "Prezentele norme stabilesc, în temeiul prevederilor art. 5 lit. b), b1) şi d) şi ale art. 12 şi 121 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, condiţiile şi documentele în baza cărora Comisia de Supraveghere a Asigurărilor acordă asigurătorilor autorizaţia de desfăşurare a activităţii de asigurare şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească fondatorii şi persoanele semnificative ale asigurătorilor."

Înalta Curte observă că în Legea nr. 32/2000 este reglementată posibilitatea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de a edicta norme în aplicarea acestui act normativ emis de Parlament, se prevede atribuţia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de a aproba acţionarii semnificativi direcţi ori indirecţi, persoane fizice sau juridice şi, totodată stipulează că această aprobare se va efectua în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi, la asigurătorii/reasigurătorii autorizaţi, inclusiv la cei ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă bursieră, persoanele fizice sau juridice care doresc să devină acţionari semnificativi direct şi/sau indirect.

Înalta Curte subliniază că în Legea nr. 32/2000 prin art. 12 alin. (12), lit. b) pct. 2 se face trimitere expresă la condiţiile în care va fi respinsă cererea de autorizare a persoanelor semnificative şi anume când din documentaţia prezentată rezultă că persoanele semnificative nu îndeplinesc condiţiile şi criteriile prevăzute de lege.

În raport de aspectele reliefate, Înalta Curte concluzionează că cele două ordine sunt date în aplicarea Legii nr. 32/2000, în limitele şi potrivit normelor stabilite de aceasta, astfel încât nu se poate reţine că normele încălcate şi care realizează elementul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu nu sunt prevăzute în lege.

III. Sentinţa instanţei de fond a fost criticată de toţi inculpaţii sub aspectul neîntrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu nefiind produsă urmarea imediată prevăzută de textul incriminator.

Înalta Curte apreciază această critică ca fiind întemeiată, din perspectiva următoarelor considerente:

Urmarea socialmente periculoasă rezulta din art. 248 şi constă într-o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat sau o pagubă patrimoniului acestuia.

Tulburarea adusa bunului mers consta într-o atingere care afectează funcţionarea în bune condiţii a activităţii unei unităţi.

Potrivit art. 248 C. pen. nu orice tulburare realizează conţinutul infracţiunii, ci aceasta trebuie sa fie una însemnată, adică o tulburare de o anumita proporţie şi gravitate.

Cu alte cuvinte, este vorba de o tulburare reală, efectivă, determinată şi constatabilă, care se poate manifesta sub forma unor stânjeniri, împiedicări, îngreunări, întârzieri în desfăşurarea unor activităţi productive ori în orice alte consecinţe similare.

Ca şi criterii în aprecierea existenţei şi însemnătăţii tulburării, instanţa de judecată trebuie sa ţină seama de unele împrejurări concrete, şi anume dacă activitatea abuziva a subiectului activ s-a răsfrânt negativ asupra organizării judicioase a întregii activităţi într-o unitate, a bunei gospodăririi a fondurilor materiale şi băneşti ale unităţii, a îndeplinirii integrale şi la timp a obiectivelor unităţii, a disciplinei la locul de munca etc.

Întrucât infracţiunea prev. de art. 248 C. pen. este o infracţiune de rezultat se impune stabilirea legăturii de cauzalitate între fapta funcţionarului public şi rezultatul produs, în speţă o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituţii de stat.

Prin Decizia nr. 497 din 19 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 12 iulie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 din C. pen. din 1969, este o infracţiune de serviciu, şi nu o infracţiune contra patrimoniului, motiv pentru care valoarea socială ocrotită prin norma incriminatoare este, în principal, bunul mers al activităţii unităţilor prevăzute la art. 145 din C. pen. din 1969.

Curtea Constituţională a mai arătat că "Legislaţia penală nu defineşte sintagma "tulburare însemnată", aspect ce relevă intenţia legiuitorului de a conferi sintagmei criticate sensul uzual ce rezultă din înţelesul obişnuit al termenilor care o compun. Astfel, prin "tulburare însemnată bunului mers..." se înţelege o perturbare semnificativă a activităţii uneia dintre persoanele juridice ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 145 din C. pen. din 1969."

Curtea Constituţională a reţinut că "tulburarea însemnată", are în vedere o afectare gravă a activităţii unui organ sau a unei instituţii de stat ori a unei alte unităţi din cele avute în vedere prin prevederile art. 145 din C. pen. din 1969, afectare care, spre deosebire de cea producătoare de pagube patrimoniului unei astfel de entităţi, are un caracter nepatrimonial.

Atât organul de urmărire penală cât şi instanţa de fond au reţinut că urmarea socialmente periculoasă constând în cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al Comisiei de Supraveghere, ca organism principal în supravegherea societăţilor de asigurare, s-a manifestat prin periclitarea protecţiei asiguraţilor şi a stabilităţii pieţei asigurărilor, care s-a reflectat ulterior în dificultăţile financiare ale G. şi s-a concretizat cu certitudine la momentul pronunţării Sentinţei civile nr. 9661/03.12.2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII -a Civilă în Dosar nr. x/2015, vizând intrarea în insolvenţă a părţii civile SC G. SA şi deschiderea procedurii falimentului debitoarei SC G. SA, ale cărei baze s-au configurat în 2008 - 2011.

Referitor la prima faptă reţinută în sarcina inculpatei A., Înalta Curte a reţinut că a existat posibilitatea legală de includere în marja de solvabilitate a diferenţei dintre valoarea de piaţă şi valoarea contabilă a participaţiei SC G. la BB., dar şi aprobarea ulterioară a raportărilor financiare ale SC G. de către Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în care s-a menţinut acelaşi mod de calcul al marjei de solvabilitate, şi că nu există date că prin emiterea acelei adrese s-a realizat o îmbunătăţirea artificială a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate), având ca efect crearea aparenţei de conformitate la regulile de prudenţialitate în vigoare, în lipsa căreia s-ar fi impus capitalizarea reală a Societăţii G. SA pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvenţă a acesteia.

Înalta Curte a mai observat că la data de 17.03.2011, SC G. SA a înstrăinat participaţia la capitalul social al societăţii de BB. SA, în valoare de 24.450.000 euro, suma obţinută fiind considerată profit al societăţii care putea fi folosită la capitalizarea reală a acestei societăţi.

Înalta Curte a mai reţinut că nu s-au prezentat date financiare din care să rezulte că în perioada de la data emiterii adresei şi până la data de 17.03.2011 au fost subscrise poliţe al căror risc nu era acoperit şi că s-ar fi asigurat astfel funcţionarea în continuare a SC G. SA, deşi nu îndeplinea condiţiile de solvabilitate.

Totodată, Înalta Curte remarcă că până la data de 17.03.2011, când s-a înstrăinat participaţia la capitalul social al societăţii de BB. SA, şi s-a obţinut suma de 24.450.000 euro, SC G. SA a înregistrat profit, respectiv la nivelul anului 2008 - 3.488.366 RON, la nivelul anului 2009 - 6.206.843 RON, la nivelul anului 2010 - 25.325.856 RON iar la nivelul anului 2011 - 81.013.945 RON, profit care s-a înregistrat şi în anii următori, cu menţiunea că, cei trei ani poate fi considerată o perioadă previzibilă rezonabilă privind evoluţia financiară a unei societăţi.

Conform Raportului anual al C.S.A. asupra pieţei de asigurări şi activităţii desfăşurate pentru anul 2011, SC G. SA se afla pe primul loc în topul societăţilor cu cel mai mare volum de prime brute subscrise (1.008.544.317 RON) şi pe primul loc ca pondere în total piaţă (asigurări generale şi de viaţă), cu o cotă de piaţă de 12,89%, urmată de SC PP. SA (898.416.364 RON), cu o cotă de piaţă de 11,49%.

Conform Raportului anual al C.S.A. asupra pieţei de asigurări şi activităţii desfăşurate pentru anul 2012 SC G. SA se afla pe primul loc în topul societăţilor cu cel mai mare volum de prime brute subscrise (1.131.544.783 RON) şi pe primul loc ca pondere în total piaţă (asigurări generale şi de viaţă), cu o cotă de piaţă de 13,70%, urmată de SC PP. SA (900.180.498 RON), cu o cotă de piaţă de 10,90%.

Luând în considerare toate împrejurările mai sus menţionate dar şi caracterul dinamic şi de anvergură al activităţii SC G. SA, deciziile luate la nivelul conducerii G. SA precum şi activitatea infracţională reţinută în sarcina numiţilor L. şi QQQ., activitate mult ulterioară faptei din anul 2008, Înalta Curte apreciază că nu se poate stabili nici o legătură între fapta inculpatei A. şi dificultăţile financiare ulterioare ale SC G. SA, începând cu anul 2013, insolvenţa şi falimentul acestei societăţi.

De asemenea, nu s-a evidenţiat nici o stânjenire, dificultate, îngreunare în activitatea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în asigurarea protecţiei asiguraţilor după cum nu s-a probat o periclitare a pieţei asigurărilor, în modalitatea menţionată de organul de urmărire penală şi de prima instanţă şi aceasta de o asemenea gravitate încât să se poată aprecia că s-a produs urmarea periculoasă a faptei de abuz în serviciu.

Facem trimitere şi la declaraţia martorului GG. care, referindu-se la poziţia societăţii G. la nivelul anului 2011, arată că G. ocupa primul loc pe piaţa asigurărilor, avea volum foarte mare de activitate, avea la dispoziţie fonduri foarte mari, bani lichizi, peste 300 milioane RON.

Înalta Curte remarcă faptul că ulterior anului 2011, SC G. SA şi-a deschis filiale în state membre ale Uniunii Europene, fiind verificate, în acele ocazii, îndeplinirea tuturor condiţiilor de funcţionare inclusiv cele referitoare la stabilitatea, soliditatea financiară şi evident a condiţiilor referitoare la prudenţialitate.

Referitor la fapta inculpaţilor din prezenta cauză ce a constat în aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, Înalta Curte face trimitere la aspectele mai sus menţionate referitoare la situaţia financiară a SC G. SA în anii 2011 şi 2012.

Totodată Înalta Curte reliefează că în perioada 2011-2013, numiţii L. şi M., în calitate de reprezentanţi, în fapt şi în drept, ai Societăţii G. SA, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie de asigurare-reasigurare:

- au dispus acordarea de împrumuturi societăţilor afiliate, şi anume SC N. SRL, SC O. SRL, SC P. SRL, SC Q. SRL, SC R. SRL, SC S. SA, SC T. SRL, SC U. SRL, SC V. SA (cu denumire actuală W.), SC X. SRL, în sumă totală de 105.999.859 RON (reprezentând împrumut nerestituit), fără a manifesta nici un interes în evaluarea riscului de credit şi implementarea unor măsuri prudenţiale ce trebuia să aibă ca scop protejarea resurselor financiare deţinute, precum şi investirea fondurilor în scopul obţinerii de profit şi atragerii de resurse suplimentare necesare desfăşurării activităţii sale autorizate, respectiv activitatea de asigurare,

- au dispus semnarea contractului de cesiune nr. x/27.05.2011 prin care Societatea G. SA, în calitate de cesionar, s-a obligat să plătească integral valoarea creanţei în sumă de 1.594.564,89 euro şi 10.000 dolari SUA, la care se adaugă o dobândă de 6%/an, pe care cedentul Y. SA o avea faţă de debitorul cedat SC Z. SRL (aflat la momentul semnării contractului în procedură de faliment, în cadrul căreia G. a încasat doar suma de 358.768 RON, fără a fi efectuate demersuri pentru punerea în execuţie a garanţiei personale emisă de garantul SC II. SA, acţionarul majoritar al societăţii G., în vederea recuperării sumelor datorate, deşi prin contractul de cesiune G. a preluat şi această garanţie), fiind achitată cedentului Y. SA suma de 4.003.914,37 RON, rămânând cu o obligaţie de plată în sumă de 4.318.352,3 RON,

- au procedat la transferarea fictivă a riscurilor de reasigurare către societatea AA., şi pe cale de consecinţă la raportarea distorsionată a poziţiei şi performanţei financiare, cât şi a indicatorilor de prudenţialitate (marja de solvabilitate şi coeficientul de lichiditate), având ca efect crearea aparenţei de conformitate la regulile de prudenţialitate în vigoare, în scopul funcţionării şi subscrierii în continuare de poliţe al căror risc nu era acoperit, nici din resurse proprii, nici prin programe adecvate de reasigurare, lipsind astfel societatea de lichidităţile necesare desfăşurării activităţii de asigurare, precum şi, prin raportările distorsionate făcute, posibilitatea reprezentanţilor Autorităţii de Supraveghere Financiară de a supraveghea activitatea G. astfel încât să asigure protecţia asiguraţilor şi să contribuie la menţinerea stabilităţii pieţei asigurărilor, ceea ce a avut drept consecinţă intrarea societăţii în procedura administrării speciale şi ulterior în faliment, aducând astfel atât o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale societăţii cât şi o pagubă patrimoniului acesteia în sumă de 795.387.999 RON, (compus atât din suma de care s-a dispus prin contractele de împrumut, respectiv cesiune, cât şi din sumele pe care societatea trebuie să le plătească creditorilor înscrişi la masa credală în procedura falimentului.

Înalta Curte consideră relevantă analiza efectuată de administratorul OO. a elementelor identificate în raportul iniţial, în scopul identificării persoanelor şi faptelor care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului fiind întocmit Raportul final nr. x/25.08.2015.

Potrivit acestui raport, faţă de momentul de referinţă 31 decembrie 2013, activul net ajustat al Societăţii constatat de Administratorul Special pe baza informaţiilor financiare neauditate la 31 decembrie 2013, era în sumă de -773.981.408 RON (activ net negativ), înregistrându-se scăderea valorii marjei de solvabilitate disponibile sub jumătate din limita minimă prevăzută de reglementările în vigoare pentru fondul de siguranţă.

În urma auditării situaţiilor financiare individuale la data de 31 decembrie 2013, efectuat de către RRR., în calitate de Auditor al G., a rezultat un activ net ajustat în cuantum de -774.586.389 RON (activ net negativ), confirmându-se în fapt situaţia identificată de către Administratorul OO. SRL, la data deschiderii procedurii de administrare specială a G., cu privire la starea de insolvenţă a G., conform articolului 3 alin. (1) lit. j) pct. 2, din Legea 503/2004, cu modificările şi completările efectuate.

În plus, ca urmare a inventarierii anuale a patrimoniului desfăşurată pe parcursul anului 2014, au fost constatate o serie de modificări asociate perioadelor anterioare care includ erori de aplicare a politicilor contabile ale Societăţii; principalele poziţii bilanţiere afectate la 31 decembrie 2013 sunt rezervele de daune avizate, rezervele de daune neavizate, creanţele provenite din operaţiuni de asigurare directă, creanţele provenite din operaţiuni de reasigurare, rezerve de reevaluare, alte creanţe, alte cheltuieli înregistrate în avans şi alte datorii, inclusiv datorii fiscale.

Aceste corecţii au fost supuse auditului efectuat de către RRR., în calitate de Auditor al G., pentru situaţiile financiare individuale la data de 31 decembrie 2014; rezultatul reportat a fost afectat cu o pierdere suplimentară de -118.111.579 RON, astfel la 31 decembrie 2013 a rezultat un activ net negativ în cuantum de -892.697.968 RON.

Anterior intrării în administrare specială din 18 februarie 2014, deteriorarea severă a stării financiare a companiei nu fusese reflectată în situaţiile financiare relevante, fiind ascunsă în vederea evitării unei autosesizări a Autorităţii de Supraveghere Financiară (sau a fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor) cu privire la pierderile înregistrate de către G. SA şi la neadecvarea capitalului la rigorile legislaţiei aplicabile în domeniul prudenţialităţii privind societăţile de asigurare reasigurare din România.

Prezentarea sever distorsionată a situaţiei financiare a Societăţii a fost de natură să denatureze raportările prudenţiale ale societăţii, şi să inducă în eroare Autoritatea de Supraveghere Financiară (fosta C.S.A.) şi participanţii pieţei asigurărilor şi de capital. Astfel Societatea nu a furnizat Autorităţii de Supraveghere elementele necesare pentru a putea fi exercitate atribuţiile prevăzute de lege în scopul redresării financiare a companiei.

Administratorul Special a efectuat o identificare a cauzelor care au dus la deteriorarea lichidităţii şi solvabilităţii societăţii, şi, în subsidiar, la instalarea stării de insolvenţă, dintre care:

- Practica Societăţii privind programul de reasigurare, prin încheierea de contracte neuzuale şi distorsionarea rezultatelor financiar-contabile şi prudenţiale ale Societăţii în consecinţă;

- Raportarea distorsionată a poziţiei şi performanţei financiare, cât şi a indicatorilor de prudenţialitate, având ca efect crearea aparenţei de conformitate la regulile de prudenţialitate în vigoare (înregistrarea unui nivel neadecvat al rezervei de daune avizate, a creanţelor din prime de asigurare, înregistrarea necorespunzătoare a tratatului de reasigurare încheiat cu AA., neînregistrarea ajustărilor necesare constatate şi comunicate către conducere de către auditor extern statutar al societăţii SSS. SRL, ca urmare a auditului interimar efectuat în anul 2013;

- Acordarea de împrumuturi unor societăţi controlate de către acţionarii semnificativi şi unor societăţi afiliate, între acestea fiind identificate inclusiv împrumuturi care nu au fost purtătoare de dobândă, dovedind aşadar lipsa interesului comercial în contractele încheiate, menţionând totodată că, în cele mai multe cazuri, nu a fost identificată existenţa acordurilor/aprobărilor prealabile necesare impuse de politica internă; tranzacţiile trebuie să fie evaluate în corelaţie cu prevederile legilor aplicabile, prin care se stabilesc explicit limitările cu privire la natura activităţilor ce pot fi desfăşurate de către societăţile de asigurări în general (împrumuturile acordate către SC R. SRL);

- Preluarea prin cesiune, cu efect direct de cesionare către G. a garanţiei personale (fidejusiune) emisă de unul dintre acţionarii semnificativi ai G., dispunerea de fonduri în scopul respectării obligaţiilor decurse din contractul de cesiune, cât şi înregistrarea în consecinţă a unor creanţe incerte, faţă de o societate aflată în insolvenţă.

Totodată, au fost identificate persoanele responsabile de această situaţie ca fiind cele din Consiliul de Supraveghere din cadrul G. SA cât şi persoanele din cadrul directoratului, acestea fiind vinovate de modalităţile aplicate în programul de reasigurare prin încheierea de contracte neuzuale, acordare de împrumuturi neprofitabile şi investirea disponibilităţilor în societăţi afiliate.

În raport de toate aceste elemente este cert că dificultăţile financiare, insolvenţa şi falimentul SC G. SA nu au nici o legătură cu activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor din prezenta cauză, toate cauzele identificate atât de organul de urmărire penală cât şi de administratorul special fiind cu mult ulterioare faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor din prezenta cauză.

În sensul reţinut de instanţa de apel sunt şi declaraţiile martorilor audiaţi la instanţa de fond.

Martorul GG., preşedinte Directorat SC G. SA a arătat că împrumuturile "au avut un impact important în lichidităţile G.", în sensul "scăderii acestora". "La 31.12.2011 (adică după acordarea acestor împrumuturi) nivelul de numerar (disponibilităţile din conturile curente, depozite bancare de numerar şi titlurile de stat) în societate erau de aproximativ 220 mil. ROL, iar această sumă reprezenta valoarea aproximativă a daunelor asumate de G., fiind astfel la limita de jos a indicatorului privind lichidităţile. Ulterior, prin deteriorarea activităţii de vânzare a societăţii, prin plata daunelor asumate şi nerestituirea împrumuturilor, societatea a ajuns în situaţia de a coborî cu indicatorii sub nivelul minim, lucru sesizat de autorităţile de supraveghere care au şi luat măsuri la un moment dat."

Totodată, martorul FF., vicepreşedinte Directorat SC G. SA a arătat că "aceste sume de bani împrumutate reprezentau 30% din lichiditatea G.", iar "nerambursarea împrumuturilor ar fi pus G. într-o situaţie de risc".

În acelaşi sens este şi depoziţia martorei MM., director juridic în cadrul SC G. SA.

Înalta Curte evidenţiază că nu se poate stabili nici o legătură între aceste împrumuturi şi activitatea reţinută în sarcina inculpaţilor din prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât, aceste împrumuturi au fost acordate ulterior datei de 15.06.2011.

IV. Sentinţa instanţei de fond a fost criticată de inculpata E. sub aspectul neîntrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu nefiind îndeplinită condiţia ca tulburarea însemnată să vizeze un organ sau unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen. anterior întrucât Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu face parte din categoria organelor, instituţiilor sau unităţilor la care face referire art. 148 C. pen. anterior.

Înalta Curte apreciază critica ca fiind neîntemeiată din perspectiva următoarelor considerente:

Conform art. 145 C. pen. anterior "Prin termenul "public" se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public."

Prin interes public, în sensul art. 145 C. pen. se înţelege un drept recunoscut de lege reflectând o necesitate socială ce impune instituirea de activităţi de servicii de utilitate colectivă de către autorităţile publice prin mijloace de drept administrativ, în organizarea unor servicii la nivel statal, răspunzând unor nevoi comunitare, sau uzului public, în serviciul statului şi al societăţii civile, entităţi care operează în regim de autorităţi publice, de autorităţi autonome ale administraţiei locale sau în regim de regii autonome sau de societăţi comerciale.

În consecinţă, dacă fapta priveşte o autoritate publică, o instituţie publică, o persoană juridică de interes public, un serviciu public, precum şi o activitate privată dar de utilitate publică sau de uz public este îndeplinită condiţia prev. de art. 145 C. pen. anterior.

Conform art. 1 din Legea nr. 32/2000 "Prezenta lege reglementează: organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare şi de reasigurare, a societăţilor mutuale, denumite în continuare asigurători, respectiv reasigurători, precum şi a intermediarilor în asigurări, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, supravegherea asigurătorilor şi reasigurătorilor care desfăşoară activitatea în sau din România, supravegherea activităţii intermediarilor în asigurări şi reasigurări, precum şi a altor activităţi în legătură cu acestea.

Conform art. 4 din actul normativ menţionat,

Alin. (1) "Punerea în executare a prezentei legi, supravegherea şi controlul respectării dispoziţiilor sale revin Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România.

Alin. (2) Se înfiinţează Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, autoritate administrativă autonomă, de specialitate, autofinanţată, cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei legi.

Alin. (7) Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sunt numiţi de Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere, la propunerea comisiilor reunite, respectiv Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor. Preşedintele şi vicepreşedinţii se nominalizează pe funcţii în lista de propuneri care se supune spre aprobare Parlamentului. (8) Numirea membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se face de pe lista comună propusă de Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

Conform art. 5 din Legea nr. 32/2000, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are următoarele atribuţii principale:

a)elaborează şi/sau avizează proiectele de acte normative care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicaţii asupra acestui domeniu, inclusiv 16 reglementările contabile specifice domeniului asigurărilor, după consultarea cu asociaţiile profesionale ale operatorilor din asigurări, iar în ceea ce priveşte reglementările contabile, şi după avizul/informarea, după caz, potrivit legii, a Ministerului Finanţelor Publice; de asemenea, avizează obligatoriu toate actele administrative individuale care au legătură cu activitatea de asigurare;

a1) stabileşte obiectivele, organizarea şi funcţionarea activităţii de audit public intern;

b) autorizează asigurătorii, reasigurătorii şi brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare să desfăşoare activitate de asigurare, reasigurare, respectiv intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări, după caz, şi aprobă orice modificare a documentelor sau condiţiilor pe baza cărora s-a acordat această autorizare; prin documente se înţelege statutul şi/sau actul constitutiv al societăţii, studiul de fezabilitate şi, numai în cazul persoanelor semnificative, organigrama şi/sau regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi orice alte acte stabilite prin normele de autorizare, emise în aplicarea prezentei legi. Aprobarea modificărilor, inclusiv în cazul persoanelor menţionate la lit. d), se solicită în cel mult 10 zile calendaristice de la adoptarea hotărârii ori deciziei privind modificarea documentelor sau a condiţiilor;

b1) aprobă, pentru înregistrarea ca asigurător/reasigurător la oficiul registrului comerţului, fondatorii, acţionarii direcţi şi/sau indirecţi, în baza prevederilor normelor emise în aplicarea prezentei legi;

c) autorizează practicarea asigurărilor obligatorii stabilite prin lege şi încasează ca venituri proprii o contribuţie procentuală din valoarea primelor brute încasate, aferente asigurărilor respective, în vederea exercitării supravegherii şi controlului activităţii de asigurări obligatorii, în condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia;

d) aprobă şi, după caz, retrage aprobarea, în condiţiile legislaţiei în vigoare şi ale normelor emise în aplicarea acesteia, pentru persoanele semnificative ale asigurătorilor, reasigurătorilor, brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare şi avizează şi, după caz, retrage avizul, pentru membrii Consiliului director al Fondului de protecţie a victimelor străzii;

e) aprobă divizarea sau fuzionarea unui asigurător/reasigurător/broker de asigurare şi/sau de reasigurare autorizat în România, în condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia. Aprobarea se dă, de la data depunerii documentaţiei complete, în termen de 90 de zile pentru asigurători/reasigurători şi în termen de 45 de zile pentru brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare;

f) aprobă transferul de portofoliu, inclusiv pentru sucursalele societăţilor de asigurare din România, aflate pe teritoriul altor state membre, către un alt asigurător român sau către un alt asigurător ori o sucursală stabilită pe teritoriul Uniunii Europene, după consultarea autorităţii competente a statului membru al sucursalei, precum şi pentru sucursalele din România ale 17 asigurătorilor cu sediul social în afara Uniunii Europene, în condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia;

g) aprobă, la cererea asigurătorilor, reasigurătorilor şi brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, limitarea, suspendarea sau, după caz, încetarea activităţii, după verificarea situaţiei financiare a acestora;

h) supraveghează situaţia financiară a asigurătorilor/reasigurătorilor/brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi activitatea altor intermediari în asigurări şi/sau în reasigurări, persoane fizice sau juridice, conform prevederilor prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia, inclusiv a sucursalelor acestora stabilite pe teritoriul altor state membre, în conformitate cu dreptul de stabilire, după consultarea autorităţii competente a statului membru al sucursalei;

h1) în vederea aplicării principiilor de supraveghere prudenţială şi preventivă, exercită un control permanent asupra activităţii asigurătorilor, reasigurătorilor şi a brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare prin analiza şi evaluarea, prin direcţiile de specialitate la sediul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a informaţiilor cuprinse în rapoartele, informările şi documentele transmise acesteia în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale normelor emise în aplicarea acesteia, precum şi în conformitate cu avizele şi deciziile emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

h2) în vederea protejării intereselor asiguraţilor şi a potenţialilor asiguraţi, efectuează controale periodice sau inopinate la sediile asigurătorilor, reasigurătorilor şi ale intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, persoane juridice, face investigaţii detaliate privind condiţiile de desfăşurare a activităţii de către aceştia, între altele prin colectarea de informaţii şi solicitarea de documente privind activitatea lor;

h3) în vederea asigurării unei pregătiri profesionale unitare a persoanelor care lucrează în domeniul asigurărilor, aprobă, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia şi prin hotărâri adoptate de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, programa cursurilor şi tematica examenelor de absolvire pentru entităţile care organizează astfel de cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională, postliceală sau postuniversitară, inclusiv pentru profesia de actuar, cu excepţia instituţiilor de învăţământ superior acreditate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, precum şi cerinţele minime de abilitare a lectorilor pentru aceste cursuri;

h4) înfiinţează şi coordonează Institutul de Management în Asigurări, constituit ca persoană juridică de drept privat, nonprofit;

i) asigură o supraveghere suplimentară, potrivit modalităţilor prevăzute în norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a următoarelor entităţi: 1. orice societate de asigurare care este o societate participativă în cel puţin o societate de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate de asigurare dintr-un stat terţ; 2. orice societate de asigurare a cărei societate-mamă este, după caz, un holding de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate de asigurare dintr-un stat terţ; 3. orice societate de asigurare a cărei societate-mamă este un holding mixt de asigurare;

j) solicită prezentarea de informaţii şi documente, inclusiv cu caracter statistic, referitoare la activitatea de asigurare, managementul acestei activităţi şi conducerea executivă a acesteia, atât de la asigurători, reasigurători, intermediari în asigurări şi/sau în reasigurări, cât şi de la oricare altă persoană, fizică sau juridică, care are legătură directă ori indirectă cu activitatea acestora, inclusiv informaţii referitoare la bazele tehnice utilizate pentru calculul primelor de asigurare şi al rezervelor tehnice;

k) ia măsurile necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectarea normelor prudenţiale specifice;

l) aplică măsurile prevăzute de lege privind redresarea financiară, reorganizarea sau, după caz, falimentul asigurătorilor şi reasigurătorilor, precum şi a/al sucursalelor şi filialelor acestora;

l1) îndeplineşte calitatea de administrator al Fondului de garantare;

m) aplică măsurile de sancţionare prevăzute de lege, inclusiv în legătură cu exercitarea unei influenţe directe sau indirecte, care este incompatibilă cu principiile de conducere prudenţială a activităţii asigurătorilor, stabilite prin norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

n) primeşte şi răspunde la toate sesizările şi reclamaţiile privind activitatea asigurătorilor, reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări;

o) aprobă propriul buget de venituri şi cheltuieli;

p) participă, în calitate de membru, la comitetele sau organismele specifice domeniului asigurărilor de pe lângă Comisia Europeană, la asociaţiile internaţionale ale autorităţilor de supraveghere în asigurări şi reprezintă România la conferinţe şi întâlniri internaţionale;

q) informează autorităţile competente din statele membre pe teritoriul cărora sunt sucursale ale asigurătorilor, reasigurătorilor, brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare ori a agenţilor de asigurare români sau unde se prestează de către aceştia servicii, despre orice măsuri sancţionatorii luate împotriva acestora, inclusiv despre retragerea autorizaţiei de funcţionare;

r) deschide şi menţine Registrul asigurătorilor/reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, precum şi Registrul actuarilor, ale căror formă şi conţinut sunt stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi;

s) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezenta lege.

Este evident că raportat la atribuţiile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor aceasta este o autoritate autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică care desfăşoară o activitate de interes public.

Mai mult, membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sunt numiţi de Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere, la propunerea comisiilor reunite, respectiv Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

V. Sentinţa instanţei de fond a fost criticată de inculpaţii din prezenta cauză sub aspectul neîntrunirii elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul laturii subiective, în sensul că fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie cerută de textul incriminator.

Înalta Curte apreciază critica neîntemeiată din perspectiva următoarelor considerente:

Înalta Curte face trimitere la considerentele prezentei decizii referitoare la dispoziţiile legale încălcate de inculpaţi şi care ar fi condus la respingerea cererii de aprobare a intenţiei SC CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ, în primul rând inexistenţa documentelor a căror prezenţă era impusă de dispoziţiile legale din Normele la care instanţa de apel a făcut trimitere.

Totodată, s-a stabilit de instanţa de apel că Nota în baza căreia s-a dispus aprobarea nu era argumentată sub aspectul solidităţii financiare şi al îndeplinirii condiţiei impusă de art. 4 lit. f) din Norme, în Notă fiind doar enunţat faptul că SC CC. SRL îndeplineşte condiţiile legale pentru a deveni acţionar semnificativ.

În absenţa documentelor şi a unui punct de vedere argumentat, este evident că membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere aveau obligaţia de a solicita completarea Notei, a documentaţiei sau să respingă cererea de aprobare a intenţiei SC CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ pentru neîndeplinirea condiţiilor legale.

Cert este, astfel cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor, membrii ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, că s-a avut în vedere oportunitatea tranzacţiei propusă de direcţiile de specialitate şi aceasta în condiţiile în care aspectele de legalitate fuseseră verificate de aceste direcţii, legalitate care era respectată, urmare a semnării acelei note de către reprezentaţii direcţiilor de specialitate.

Totodată, oportunitatea a fost apreciată în raport de faptul că SC CC. este un vehicul investiţional al grupului de firme controlat de UU. şi de notorietatea faptului că SC DD. preluase acţiuni de la SC G. şi că în acest moment se încerca revenirea la situaţia anterioară preluării precum şi împrejurarea că SC DD. îşi retrăsese reprezentantul din consiliul de administrare a SC G. şi aceasta urmare a anunţului făcut de DD. către C.S.A., situaţie care ar fi putut crea perturbări în activitatea SC G. fie prin neparticiparea unuia dintre reprezentanţii unui acţionar, fie prin opoziţia pe care ar fi putut să şi-o exprime în procesul de luare a deciziilor la nivelul SC G..

S-a mai avut în vedere faptul că JJ., acţionar al SC CC. era cotată drept o societate cu stabilitate financiară care să-i permită să susţină indirect, prin intermediul SC CC. SRL,activitatea Societăţii G. SA.

Înalta Curte observă că inculpaţii, membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere au aprobat intenţia SC CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ în baza altor criterii decât cele impuse de normele legale aplicabile, pe baza unor informaţii exterioare, apreciate ca fiind de notorietate, a căror veridicitate nu putea fi controlată şi care nu se regăseau în Nota prin care s-a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ.

Deşi s-a susţinut că nu a existat un mobil al faptei, apreciem că acesta a existat, respectiv de a ajuta SC G. SA şi implicit UU., să îşi rezolve problemele pe care le avea cu SC DD., prin folosirea unei societăţi care, în raport de documentele prezentate nu îndeplinea condiţiile legale pentru a deveni acţionar semnificativ al SC G. SA.

Totodată, Înalta Curte reţine că în opinia inculpaţilor documentele care se solicitau pentru a se verifica credibilitatea financiara a unui potenţial achizitor, nu aveau o relevanţă deosebită atunci când acest achizitor era o societate care făcea parte dintr-un grup financiar cunoscut cu potenţă financiară, în situaţia în care societatea mamă garanta, prin declaraţie pe proprie răspundere, că dispune de fonduri pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin proiectul de achiziţie, ceea ce evident este contrar normelor legale reţinute a fi încălcate.

În raport de poziţia subiectivă a inculpaţilor, membrii ai Consiliului Comisiei de Supraveghere, se poate reţine că la aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a deveni acţionar semnificativ, aceştia nu au analizat dacă sunt îndeplinite condiţiile legale, fiind evident că nici nu aveau cum atâta timp cât Nota era evident eliptică de referiri la documente, la situaţia financiară, la condiţiile prevăzute de lege.

Din modalitatea în care s-a acţionat rezultă fără echivoc caracterul pur formal al verificărilor realizate, singurul aspect avut în vedere fiind că SC CC. SRL era o societate controlată de UU. care putea fi folosită în interesul acesteia.

Înalta Curte va reţine aceleaşi aspecte şi în raport de inculpatele J., I. şi K., declaraţiile acestora date în faţa instanţei de apel fiind relevante în sensul menţionat.

În aceste condiţii, instanţa de apel reţine că inculpaţii, având cunoştinţă de documentele şi condiţiile prevăzute de normele legale în raport de care aveau obligaţia să analizeze cererea SC CC. de a deveni acţionar semnificativ SC CC. şi constatând că aceste documente nu au fost prezentate şi că astfel nu se poate proba că această societate îndeplineşte condiţiile legale pentru a deveni acţionar semnificativ, cu intenţie au aprobat solicitarea acestei societăţi, pentru ca aceasta să poată fi folosită de SC G. SA în rezolvarea problemelor pe care le avea în acel moment, realizează latura subiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 148 C. pen. anterior.

VI. Sentinţa instanţei de fond a fost criticată de inculpatul F. sub aspectul aplicabilităţii legii penale mai favorabile.

1. în condiţiile modificării legislaţiei complinitoare în raport de norma incompletă de incriminare a abuzului în serviciu.

S-a susţinut că dispoziţiile legale reţinute a fi încălcate de către inculpatul F. şi care ar intra în conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, ca norme complinitoare, nu mai sunt în vigoare.

În acest sens se face trimitere la art. 12 alin. (12) lit. b), pct. 12 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări coroborate cu art. 3, alin. (5), lit. c), d) şi art. 10 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009 şi dispoziţiile art. 4 lit. f) şi g) din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 16 din 31 iulie 2009.

Se susţine că aceste norme juridice au fost abrogate, astfel încât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte apreciază că această critică este neîntemeiată din perspectiva următoarelor considerente.

În concret, inculpatul consideră că modificarea legislaţiei care reglementează domeniul asigurărilor, reasigurărilor şi activitatea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, legislaţie care a fost reţinută a fi nerespectată de inculpatul apelant, ceea a realizat elementul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, constituie o dezincriminare a faptei penale.

Potrivit art. 4 C. pen.: "Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi".

Dispoziţiile legale la care face trimitere apelantul inculpat nu sunt dispoziţii legale penale ci dispoziţii civile care reglementează domeniul asigurărilor - reasigurărilor şi care trebuie respectate pe toată perioada cât sunt în vigoare.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) C. civ., " Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă." (2) Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor. (5) Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare."

Obligaţiile stabilite prin norme juridice civile şi care trebuie respectate de destinatarii lor nu imprimă normei respective caracter penal pentru a se putea aplica principiul retroactivităţii sau să se poată aprecia că a intervenit o dezincriminare în situaţia în care norma juridică civilă este abrogată sau modificată.

2. S-a susţinut că abuzul în serviciu având ca urmare imediată o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ, instituţii de interes public sau al unei unităţi dintre cele prev. de art. 145 C. pen., prev de art. 248 C. pen. anterior a fost dezincriminată întrucât în noua reglementare prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. această urmare nu mai este prevăzută.

Înalta Curte apreciază această critică ca neîntemeiată din perspectiva următoarelor considerente:

Abuzul în serviciu este reglementat ca infracţiune în noul C. pen., în art. 297, după cum urmează:

"(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA."

În raport cu C. pen. anterior constatăm că, prin noua reglementare se realizează doar o simplificare a incriminării, căci infracţiunea prevăzută în art. 297 C. pen. este reglementată într-o variantă tip, corespondentă abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen. anterior) şi, respectiv, contra intereselor publice (art. 248 C. pen. anterior) şi o variantă asimilată, corespondentă abuzului în serviciu prin îngrădirea unor drepturi (art. 247 C. pen. anterior).

Din punct de vedere al acţiunilor/inacţiunilor incriminate constatăm că varianta tip a abuzului în serviciu preia întocmai conţinutul normelor de incriminare corespondente din C. pen. din 1968, astfel că, în continuare, este incriminată penal fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare, expres circumstanţiată de norma penală.

Noua reglementare a menţinut dispoziţiile relative la subiectul activ al infracţiunii, care, în continuare rămâne calificat, prin calitatea de funcţionar public, în sensul dispoziţiilor art. 175 C. pen., respectiv persoana asimilată funcţionarului public sau o persoană care exercită o însărcinare în cadrul unei persoane juridice, în sensul art. 308 C. pen.

DD. modificare de conţinut priveşte urmarea imediată a acţiunii/inacţiunii prin care se realizează elementul material al infracţiunii, în sensul că, în noua reglementare sunt vizate ca urmări o vătămare a intereselor legale ale unei persoane sau o pagubă adusă patrimoniului unui organ sau instituţie de stat ori a unei alte unităţi dintre cele la care se referea art. 145 C. pen. anterior.

Sintagma a cauzat o tulburare însemnată nu a mai fost utilizată întrucât genera dificultăţi de explicitare a sintagmei în cazurile deduse judecăţii fiind inclusă în sintagma o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Înalta Curte arată că prin expresia "vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice" se înţelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau materială, adusă intereselor legale ale unor asemenea persoane şi presupune ştirbirea efectivă a drepturilor şi intereselor legitime, în orice fel: neacordarea acestora, împiedicarea valorificării lor, împiedicarea, stânjenirea persoanei de a se manifesta sub toate posibilităţile potrivit intereselor generale ale societăţii, pe care legea i le recunoaşte şi i le garantează, de către funcţionarul care are atribuţii de serviciu în ceea ce priveşte realizarea drepturilor şi intereselor respective.

Gama intereselor la care face referire textul legal este foarte largă, ea incluzând astfel cum am arătat, toate posibilităţile de manifestare ale persoanei, potrivit intereselor generale ale societăţii.

VI. Sentinţa instanţei de fond a fost criticată de inculpatele J. K. HH. din perspectiva temeiului achitării în sensul că, neputând fi reţinută vreo încălcare a atribuţiilor de serviciu temeiul corect al achitării este cel prevăzut de art. 16 lit. a) C. proc. pen., respective fapta nu există.

Înalta Curte apreciază critica formulată ca neîntemeiată din perspectiva următoarelor considerente:

Înalta Curte arată că orice faptă care există obiectiv şi a fost săvârşită de către o persoană responsabilă penal poate atrage răspunderea penală doar în măsura în care sunt realizate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, respectiv atunci când există o corespondenţă deplină între trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract prevăzut în norma de incriminare.

Prevederea faptei în legea penală este cerinţa ca fapta săvârşită de o persoană să corespundă întocmai tiparului sau modelului existent în norma de incriminare, fiind necesar să existe o corespondenţă pe planul elementelor de factură obiectivă (acţiune, urmare, calitatea subiectului activ sau pasiv etc.) şi a celor de natură subiectivă (forma de vinovăţie), cu menţiunea că trăsătura tipicităţii vizează numai concordanţa dintre elementele obiective ale faptei săvârşite cu cerinţele obiective stabilite în norma de incriminare.

Această cerinţă este îndeplinită exclusiv în cazurile când suprapunerea între fapta comisă şi norma substanţială este deplină, respectiv au fost realizate toate elementele constitutive ale infracţiunii.

În toate situaţiile în care, concordanţa dintre elementele obiective ale faptei săvârşite cu cerinţele obiective stabilite în norma de incriminare nu există, deci nu este îndeplinită condiţia tipicităţii, în limitele reliefate, temeiul achitării este cel prevăzut de art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. şi nu cel prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. care trebuie interpretat în sensul că fapta nu există în materialitatea sa respectiv că nu s-a comis niciun act de conduită umană exterioară care să fi produs vreo modificare în realitatea obiectivă.

Noţiunea de inexistenţă a faptei, în accepţiunea art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se rezumă la inexistenţa acţiunii sau inacţiunii care constituie elementul material al textului de incriminare, or la situaţia în care o acţiune sau inacţiune există, dar excede elementului material al infracţiunii.

Astfel, dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile în ipoteza în care se constată că inculpatul a desfăşurat activitatea reţinută în rechizitoriu, în împrejurări care nu realizează celelalte condiţii impuse de textul incriminator, sub aspectul laturii obiective.

Achitarea în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. se impune în cazurile în care acţiunea sau inacţiunea cercetată există şi face parte din elementul material al infracţiunii, dar nu este întrunită o cerinţă esenţială care întregeşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii.

Înalta Curte constată că s-a probat că inculpata J., în calitate de director general al Direcţiei Generale Autorizări, a redactat şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, şi aceasta în absenţa documentelor prev.de art. 5 pct. 6 şi 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, şi anume situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine în ceea ce priveşte cele două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL şi documentele care dovedesc sursa fondurilor cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului, a documentelor la care face trimitere art. 8 pct. 5 din din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, cele din Anexa 3 la acest Ordin, şi anume cele menţionate la pct. 4, 6 şi 9 din anexă, respectiv situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine ale celor două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL, documentele doveditoare privind provenienţa fondurilor de participare la capitalul social al asigurătorului şi documente oficiale în dovedirea îndeplinirii condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din aceleaşi norme şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

Totodată, s-a stabilit că s-a probat că inculpata J., în calitate de director general al Direcţiei Generale Autorizări, a redactat şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, şi aceasta în contra criteriilor de evaluare prev. de art. 3 alin. (5) lit. c) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, respective cel referitor la soliditatea financiară a potenţialului achizitor, în special în raport cu tipul de activitate desfăşurată în prezent şi cu cea preconizată a fi desfăşurată în viitor de către asigurătorul/reasigurătorul la care se referă proiectul de achiziţie.

S-a reliefat totodată că Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA nu face referire la toate documentele care trebuiau depuse, nu face nici o referire la sursa fondurilor, la situaţiile financiare, la criteriile de evaluare, după cum nu argumentează soliditatea financiară şi nici îndeplinirea condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009 şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că s-a probat că inculpata K., în calitate de director general al Direcţiei Generale Juridice, a avizat (pentru legalitate) şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care s-a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, şi aceasta în absenţa documentelor prev. de art. 5 pct. 6 şi 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, şi anume situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine în ceea ce priveşte cele două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL şi documentele care dovedesc sursa fondurilor cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului, a documentelor la care face trimitere art. 8 pct. 5 din din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, cele din Anexa 3 la acest Ordin, şi anume cele menţionate la pct. 4, 6 şi 9 din anexă, respectiv situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine ale celor două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL, documentele doveditoare privind provenienţa fondurilor de participare la capitalul social al asigurătorului şi documente oficiale în dovedirea îndeplinirii condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din aceleaşi norme şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

Totodată, s-a apreciat că există probe care au condus la concluzia că inculpata K. a avizat (pentru legalitate) şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011 deşi aceasta nu face nici o referire la sursa fondurilor, la situaţiile financiare, la criteriile de evaluare, după cum nu argumentează soliditatea financiară şi nici îndeplinirea condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009 şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

Înalta Curte a stabilit, în baza materialului probator administrat, că inculpata HH., în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, a avizat şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, prin care s-a propus aprobarea intenţiei SC CC. SRL de a achiziţiona 19.572.606 acţiuni, reprezentând 27,0160% din capitalul social deţinut de societatea DD. la SC G. SA, şi aceasta în absenţa documentelor prev. de art. 5 pct. 6 şi 8 din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, şi anume situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine în ceea ce priveşte cele două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL şi documentele care dovedesc sursa fondurilor cu care persoana intenţionează să participe la capitalul social al asigurătorului/reasigurătorului, a documentelor la care face trimitere art. 8 pct. 5 din din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009, cele din Anexa 3 la acest Ordin, şi anume cele menţionate la pct. 4, 6 şi 9 din anexă, respectiv situaţiile financiare aferente ultimelor 3 exerciţii financiare, conform legislaţiei în vigoare din România sau din statul de origine ale celor două societăţi care formau acţionariatul SC CC. SRL, documentele doveditoare privind provenienţa fondurilor de participare la capitalul social al asigurătorului şi documente oficiale în dovedirea îndeplinirii condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din aceleaşi norme şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează.

În baza aceluiaşi material probator, Înalta Curte a ajuns la concluzia că inculpata HH., în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, a avizat şi semnat Nota nr. VI.3517/10.06.2011, şi aceasta în contra criteriilor de evaluare prev. de art. 3 alin. (5) lit. c) din Normele privind dobândirea calităţii sau renunţarea la calitatea de acţionar semnificativ la asigurători/reasigurători persoane juridice române, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 4/2009, respectiv cel referitor la soliditatea financiară a potenţialului achizitor, în special în raport cu tipul de activitate desfăşurată în prezent şi cu cea preconizată a fi desfăşurată în viitor de către asigurătorul/reasigurătorul la care se referă proiectul de achiziţie.

S-a reliefat, argumentat, că inculpata HH., în calitate de director general al Direcţiei Generale Stabilitate Financiară şi Actuariat, a avizat şi semnat Nota în discuţie, nr. VI.3517/10.06.2011 fără să facă referire la sursa fondurilor, la situaţiile financiare, la criteriile de evaluare, fără să argumenteze soliditatea financiară şi nici îndeplinirea condiţiei prev. de art. 4 lit. f) din din Normele privind autorizarea asigurătorilor, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 16/2009 şi anume ca persoanele juridice să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează, fără să exprime deci un punct de vedere argumentat privind situaţia financiară şi soliditatea financiară.

În aceste condiţii s-au reţinut în sarcina celor trei inculpate încălcări ale atribuţiilor de serviciu ce realizează elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu, astfel încât nu poate fi reţinut ca temei al achitării dispoziţiile art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat, conform considerentelor anterior reliefate, că nu s-a produs urmarea impusă de textul care incriminează infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. anterior, deci nu sunt întrunite elementele de tipicitate sub aspectul urmării periculoase a faptei, situaţie în care temeiul achitării este cel prevăzut de art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

În raport de toate considerentele mai sus reliefate, Înalta Curte va respinge apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, şi de apelantele inculpate I., J. şi K., ca nefondate.

Totodată va admite apelurile formulate de părţile civile Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Societatea Comercială G. SA şi Autoritatea de Supraveghere Financiară şi de apelanţii inculpaţi A., B., C., D., E. şi F. împotriva Sentinţei penale nr. 149/F/01.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosar nr. x/2017, va desfiinţa, în parte, Sentinţa penală nr. 149/F/01.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosar nr. x/2017 şi rejudecând, va dispune în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. b) teza II-a C. proc. pen., achitarea inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplic. art. 5 C. pen.. (pct. III.2.1. din Secţiunea "În drept" a Rechizitoriului).

De asemenea, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplic. art. 5 C. pen.,(pct. III.3.1. din Secţiunea "În drept" a Rechizitoriului).

Totodată, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplic. art. 5 C. pen., pe inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplic. art. 5 C. pen., pe inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplic. art. 5 C. pen., pe inculpata E. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplic. art. 5 C. pen. şi pe inculpatul F. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplic. art. 5 C. pen.

Se va înlătura dispoziţia de anulare a adresei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. x/12.09.2008, a deciziei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 422/21.06.2011 şi a notei Direcţiei Generale Autorizări nr. VI.3517/10.06.2011.

În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cauză de părţile civile Societatea Comercială G. SA - în faliment - prin lichidator judiciar H., Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu toţi inculpaţii, pentru inculpata A. în raport de fapta prevăzută la pct. III.3.1. din Secţiunea "În drept" a Rechizitoriului,

În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) şi art. 19 alin. (5) C. proc. pen. va respinge, ca neîntemeiate, acţiunile civile exercitate în cauză de părţile civile Societatea Comercială G. SA - în faliment - prin lichidator judiciar H., Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu inculpata A. în raport de fapta prevăzută la pct. III.2.1. din Secţiunea "În drept" a Rechizitoriului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., se va înlătura obligarea inculpaţilor A., B., C., D., E. şi F. de la plata sumei de 3.500 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat la instanţa de fond, cheltuieli care vor rămâne în sarcina statului.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea apelantelor inculpate I., J. şi K. la plata a câte 1000 RON fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat la instanţa de apel.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen., onorariile parţiale avocaţi oficiu, în sumă de câte 315 RON se vor avansa din fondurile MJ, în favoarea avocaţi TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA. şi BBBB..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, şi de apelantele inculpate I., J. şi K., ca nefondate.

Admite apelurile formulate de părţile civile Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Societatea Comercială G. SA şi Autoritatea de Supraveghere Financiară şi de apelanţii inculpaţi A., B., C., D., E. şi F. împotriva Sentinţei penale nr. 149/F/01.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosar nr. x/2017,

Desfiinţează, în parte, Sentinţa penală nr. 149/F/01.07.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosar nr. x/2017 şi rejudecând, decide:

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. b) teza II-a C. proc. pen.,

Achită pe inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplic. art. 5 C. pen.. (pct. III.2.1. din Secţiunea "În drept" a Rechizitoriului).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.,

Achită pe inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplic. art. 5 C. pen. (pct. III.3.1. din Secţiunea "În drept" a Rechizitoriului).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.,

Achită pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.,

Achită pe inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.,

Achită pe inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.,

Achită pe inculpata E. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.,

Achită pe inculpatul F. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (1969), cu aplic. art. 5 C. pen.

Înlătură dispoziţia de anulare a adresei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. x/12.09.2008, a deciziei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 422/21.06.2011 şi a notei Direcţiei Generale Autorizări nr. VI.3517/10.06.2011.

În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cauză de părţile civile Societatea Comercială G. SA - în faliment - prin lichidator judiciar H., Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu toţi inculpaţii, pentru inculpata A. în raport de fapta prevăzută la pct. III.3.1. din Secţiunea "În drept" a Rechizitoriului,

În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) şi art. 19 alin. (5) C. proc. pen. respinge, ca neîntemeiate, acţiunile civile exercitate în cauză de părţile civile Societatea Comercială G. SA - în faliment - prin lichidator judiciar H., Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu inculpata A. în raport de fapta prevăzută la pct. III.2.1. din Secţiunea "În drept" a Rechizitoriului.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., înlătură obligarea inculpaţilor A., B., C., D., E. şi F. de la plata sumei de 3.500 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat la instanţa de fond, cheltuieli care vor rămâne în sarcina statului.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

Obligă apelantele inculpate I., J. şi K. la plata a câte 1000 RON fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat la instanţa de apel.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.,

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen.,

Onorariile parţiale avocaţi oficiu, în sumă de câte 315 RON se vor avansa din fondurile MJ, în favoarea avocaţi TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA. şi BBBB..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.05.2021.

GGC - GV