Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 280/2005 AI generated

Appeal dismissed upholding denial of pension rights under Law No. 309/2002 due to service in Ministry of Armed Forces detachment rather than labor detachment

Case Number Decizia nr. 280/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the lower court's rejection of his claim against the county pension house. The dispute concerned an administrative challenge to a decision denying pension rights under Law No. 309/2002 for military service performed between 1951 and 1954; the core factual issue was whether the appellant served in labor detachments under the General Directorate of Labor or in standard units of the Ministry of Armed Forces. The court held that the evidence, including military records and certificates from the relevant unit, confirmed the appellant served in a Ministry of Armed Forces detachment (as a carpenter/storekeeper) rather than in a labor detachment affiliated with the General Directorate of Labor, which is a strict requirement under Article 1 of Law No. 309/2002 for eligibility.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002; Appeal dismissed upholding denial of pension rights under Law No. 309/2002 due to service in Ministry of Armed Forces detachment rather than labor detachment: Or, în cauză reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada 21 mai 1951 - 1 aprilie 1954, la detașamentul M.F.A. Calafat din cadrul fostului Minister al Forțelor Armate, motiv pentru care nu îndeplinește condițiile cerute de art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Keywords

AI generated
pension rights military service civil dispute civil service challenge of administrative decisions reapplication for disability pension

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002
1193/2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că perioada 21 mai 1951 - 1 aprilie 1954 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția civilă, sub nr. 469/F/CA/2003, reclamantul K.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 1193/2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri, care să constate că perioada 21 mai 1951 - 1 aprilie 1954 se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002.

Prin sentința nr. 85/F, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul K.D., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov și în consecință, a anulat hotărârea nr. 1193/2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să constate că perioada 21 mai 1951 - 1 aprilie 1954 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Recursul declarat împotriva acestei soluții, de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3891 din 14 noiembrie 2003. S-a dispus casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru suplimentarea probatoriilor cu relații de la Fondul de documentare al Direcției Generale a Serviciului Muncii, în vederea identificării apartenenței detașamentului în care reclamantul a efectuat stagiul militar.

Judecând în fond după casare, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 36/F din 2 martie 2004, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul K.D., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov.

În motivarea sentinței s-a reținut, față de materialul probator administrat în cauză, că reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada 21 mai 1951 - 1 aprilie 1954, în detașamente ale Ministerului Forțelor Armate, iar nu în cadrul unor detașamente de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum prevede Legea nr. 309/2002.

Această hotărâre a fost atacată cu recurs de către reclamantul K.D., care susține că, a făcut dovada efectuării stagiului militar în detașament de muncă.

Recursul este nefondat.

Din livretul militar rezultă că reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada 21 mai 1951 - 1 aprilie 1954, când a fost lăsat la vatră, având funcția de furier.

Potrivit adeverinței C.T. 1937/2002, emisă de U.M. 02405, reclamantul a efectuat stagiul militar în detașamente ale Ministerului Forțelor Armate; adeverința nr. 9129 din 10 februarie 2004, emisă, de asemenea, de U.M. 02405, cu referire la Fișa de evidență militară a reclamantului, precizează că, detașamentul M.F.A. Calafat, unde reclamantul a efectuat stagiul militar, cu funcția de tâmplar, nu figurează în evidența detașamentelor de muncă ce au aparținut Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Se reține că și în declarația semnată de reclamant, la 24 februarie 2004, acesta menționează că în timpul efectuării stagiului militar, a fost „magazioner la alimentație și normator”.

Potrivit prevederilor Legii nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961.

Prin această reglementare, legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite de persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi efectuat stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă, iar nu în cadrul unor unități militare, iar a doua condiție este aceea ca acele detașamente să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Or, în cauză reclamantul a efectuat stagiul militar, în perioada 21 mai 1951 - 1 aprilie 1954, la detașamentul M.F.A. Calafat din cadrul fostului Minister al Forțelor Armate, motiv pentru care nu îndeplinește condițiile cerute de art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Așa fiind, recursul formulat de reclamant este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de K.D., împotriva sentinței nr. 36/F din 2 martie 2004, a Curții de Apel Brașov, secția civilă, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2005.