Enforcement of civil judgment: statutory liability for failure to implement legislative mandate for war veteran compensation indexation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.10.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Apărării Naţionale a solicitat aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, în executarea obligaţiei cuprinse în Sentinţa civilă nr. 3009/07.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2012, conducătorului pârâtului şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri potrivit art. 892 alin. (1) C. proc. civ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din 21 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 21 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal, reclamantul A., solicitând, admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunţate în fond în sensul admiterii cererii de executare astfel cum a fost formulată.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a apreciat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deoarece, deşi instanţa de fond a constatat ca debitorul Ministerul Apărării Naţionale nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzuta în titlul executoriu, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta nu a făcut aplicarea prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant a apreciat că toate demersurile efectuate de intimat pentru executarea Sentinţei civile nr. 3009/07.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2012 au reprezentat o simulare şi nu o executare efectiva cu buna credinţa a obligaţiei prevăzută în titlul executoriu. Intimatul nu a reuşit sa redacteze un proiect de Hotărâre de Guvern viabil, care sa ajungă la Guvernul României spre analizare, în aceste condiţii instanţa nu putea reţine că nu există culpă în sarcina intimatului, având în vedere şi faptul că proiectul de Hotărâre de Guvern a fost respins/neavizat de către autorităţile competente, nu o data ci de mai multe ori, pentru faptul că acesta a fost redactat defectuos.

În motivarea în drept a cererii de recurs recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind legală şi temeinică.

Intimatul-pârât susţine că recurentul îşi întemeiază cererea de recurs pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă acestea nu sunt aplicabile în cauză, având în vedere înscrisurile instituţiei militare depuse la dosarul cauzei ce fac dovada tuturor demersurilor întreprinse de minister pentru punerea în executare a Sentinţei civile nr. 3009/07.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

În mod judicios instanţa a reţinut că lipsa finalităţii demersurilor instituţiei militare constând în faptul că proiectul de hotărâre de guvern nu a fost avizat de Ministerul Finanţelor Publice, nu poate fi interpretată în sensul dorit de recurentul-reclamant.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea prin care reclamantul A. a solicitat instanţei aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, în executarea obligaţiei cuprinse în Sentinţa civilă nr. 3009 din 07.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2012, conducătorului Ministerului Apărării Naţionale şi obligarea acestei instituţii la plata de despăgubiri în temeiul art. 892 alin. (1) C. proc. civ.

În susţinerea acestei cereri reclamantul a apreciat că debitorul nu a executat de bunăvoie, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, obligaţia prevăzută de Sentinţa nr. 3009 din 07.11.2014.

Referitor la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, prima instanţă a interpretat şi analizat în mod corect cauza dedusă judecăţii, în raport de susţinerile părţilor şi de probatoriul administrat în cauză, aceasta pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.

Înalta Curte reţine că prin Sentinţa civilă nr. 3009 din 07.11.2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul A. şi a obligat pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Finanţelor Publice să ia măsurile legale în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994, respectiv cu privire la actualizarea despăgubirilor.

Potrivit prevederilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 44/1994, cuantumul despăgubirilor se suportă din bugetul de stat şi se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului.

În mod corect prima instanţă a reţinut că pârâtul Ministerul Apărării Naţionale are iniţiativă legislativă, având în vedere prevederile art. 1 şi 2 din H.G. nr. 662/2009 privind organizarea şi funcţionarea secţiei asistenţă veterani de război (SAVR) din cadrul Ministerului Apărării Naţionale conform cărora: "La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în cadrul Ministerului Apărării Naţionale se constituie secţia asistentă veterani de război, denumită în continuare SAVR, ca autoritate învestită cu responsabilitatea coordonării, la nivel naţional, a problematicii veteranilor, invalizilor şi văduvelor de război.

În scopul îndeplinirii responsabilităţii prevăzute la art. 1, SAVR se învesteşte cu următoarele atribuţii:

a) formulează propuneri privind iniţierea, avizarea şi promovarea proiectelor de acte normative ce privesc problematica veteranilor, invalizilor şi văduvelor de război şi monitorizează modul de aplicare a legislaţiei specifice;"

În ceea ce priveşte activitatea Ministerului Apărării Naţionale în raport de obligaţia instituită pârâţilor prin Sentinţa civilă nr. 3009 din 07.11.2014, precum şi a faptului că această instituţie are iniţiativă legislativă, Înalta Curte constată că prima instanţă, în mod corect a reţinut că pârâtul a întreprins toate demersurile legale ce-i reveneau în vederea executării dispoziţiilor sentinţei civile.

Astfel, la data de 29.02.2016, Ministerul Apărării Naţionale prin Secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţi vieţii personalului a întocmit Raportul nr. x, privind aprobarea solicitării adresate Ministerului Finanţelor Publice de a iniţia demersurile în vederea amendării cadrului normativ, faţă de obligaţia instituită prin hotărârile pronunţate în dosarul x/2012 Această solicitare a fost comunicată Ministerului Finanţelor Publice prin adresa de înaintare nr. Sd 1724 din 11.03.2016 .

La data de 15.06.2016, Ministerul Apărării Naţionale a transmis către Ministerul Finanţelor Publice proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea unor prevederi din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 44/1994 aprobate prin H.G. nr. 1217/2003 . Acelaşi proiect a fost comunicat de către intimatul-pârât şi Ministerului Afacerilor Interne la data de 19.05.2016 .

Acest proiect a fost avizat de Ministerul Afacerilor Interne, însă Ministerul Finanţelor Publice a restituit proiectul la 05.08.2016 fără a-l aviza alături de o serie de obiecţiuni.

Intimatul-pârât, la data de 19.08.2016 a transmis proiectul de H.G. refăcut conform primelor obiecţiuni, către Ministerul Finanţelor, care l-a restituit la 04.10.2016 fără a-l aviza cu noi menţiuni de modificare. În urma acestei ultime adrese de restituire a proiectului de H.G., Ministerul Apărării Naţionale a refăcut proiectul şi la trimis Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor Publice.

Înalta Curte constatând că instanţa de fond a reţinut în considerentele încheierii recurate toate aceste elemente de fapt, apreciază că recurentul-reclamant dezvoltă în cuprinsul cererii de recurs critici nefondate.

În speţă, intimatul-pârât şi-a îndeplinit obligaţia de a lua măsurile legale, conform competenţelor sale în vederea actualizării cuantumului despăgubirilor, pentru a respecta dispoziţiile cuprinse în Sentinţa civilă nr. 3009 din 7.11.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Astfel, restituirea proiectului de H.G. de către Ministerul Finanţelor Publice nu i se poate imputa intimatului-pârât, în contextul acţiunilor sale de propunere, trimitere spre avizare şi refacere succesivă a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru modificarea unor prevederi din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 44/1994, considerente pentru care în mod corect instanţa de fond a apreciat că acţiunea este neîntemeiată.

Înalta Curte este de acord şi cu raţionamentul instanţei de fond conform căruia, dreptul la despăgubiri este reglementat de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 conform căruia în cazul aplicării amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, reclamantului îi pot fi acordate penalităţi, în condiţiile art. 905 din C. proc. civ., şi nu despăgubiri.

Cu toate acestea deoarece, în speţă, capătul principal de cerere a fost respins ca neîntemeiat, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, faţă de caracterul accesoriu al ultimului capăt de cerere, şi această cerere de acordare despăgubiri va fi respinsă ca neîntemeiată.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, invocat de recurent în susţinerea căii de atac exercitate este neîntemeiat, considerente pentru care, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 21 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2018.

GGC - GV