Refusal of long-term residence permit based on criminal record and public order requirements under Romanian immigration law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.06.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu Inspectoratul General Pentru Emigrări - Direcţia Migraţie, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

- Anularea Deciziei nr. 2772.887/S2/BF din data 20.05.2016 emisă de Inspectoratul General pentru Emigrări - Direcţia Migraţie, prin care a fost respinsa cererea de acordare a dreptului de şedere pe termen lung în România;

- Obligarea Inspectoratului General pentru Emigrări - Direcţia Migraţie de a elibera un nou act prin care sa i se acorde dreptul de şedere pe termen lung pe teritoriul României;

- Obligarea Inspectoratului General pentru Emigrări - Direcţia Migraţie la plata cheltuielilor de judecata.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3113 pronunţată în data de 18 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie, ca nefondată.

3. Cererea de recurs şi motivele de recurs invocate

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recursului cu consecinţa admiterii pe fondul cauzei a cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant apreciază că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 6 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 194/2002, la analiza condiţiilor privitoare la dreptul de şedere pe termen lung.

Recurentul a afirmat că gradul de pericol pentru ordinea publică, nu poate fi analizat în funcţie de drepturile sale şi de verificarea la care este supus, iar instanţa de fond a apreciat greşit că este posibil ca aceleaşi fapte săvârşite de o persoană să primească o evaluare diferită în funcţie de instituţia incidentă, respectiv a dreptului de şedere temporară sau cea a dreptului de şedere pe termen lung.

Recurentul-reclamant în critica sentinţei recurate a mai susţinut că faptele care constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României trebuie analizate din perspectiva art. 3 din Legea nr. 51/1991 şi nu în raport de drepturile sale, cum greşit afirmă instanţa de fond.

Acesta susţine că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv, art. 6 şi art. 70 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, deoarece condiţia prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. h) subsumează condiţia prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. f) în sensul că nu prezintă un pericol pentru apărarea şi siguranţa naţională, ordinea, sănătatea ori morala publică. Recurentul afirmă că, infracţiunile pentru care a fost condamnat au fost analizate la momentul prelungirii dreptului de şedere temporară şi este de neînţeles de ce sunt evaluate diferit la analiza cererii de pentru acordarea dreptului de şedere pe termen lung, soluţionată din cauza acestor infracţiuni nefavorabil.

În drept, recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Inspectoratul General pentru Emigrări a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, apreciind că aceasta a fost dată cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect anularea Deciziei nr. 2772.887/S2/BF din data 20.05.2016 emisă de pârâtul Inspectoratul General pentru Emigrări - Direcţia Migraţie, prin care a fost respinsa cererea de acordare a dreptului de şedere pe termen lung în România formulată de reclamant şi obligarea la eliberarea unui nou act prin care sa i se acorde dreptul de şedere pe termen lung pe teritoriul României.

Referitor la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, la analiza cererii de acordare a dreptului de şedere pe termen lung pe teritoriul României, trebuie avute în vedere prevederile art. 70 - 74 din O.U.G. nr. 194/2002.

Prin Decizia nr. 2772.887/S2/BF emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia Migraţiune, s-a respins în temeiul art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 cererea reclamantului A. de acordare a dreptului de şedere pe termen lung în România, reţinându-se ca acesta prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.

În conformitate cu prevederile art. 71 alin. (1) O.U.G. nr. 194/2002 (1) dreptul de şedere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuţi la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ o serie de condiţii.

În ceea ce-l priveşte pe recurentul-reclamant, intimatul-pârât a reţinut că acesta nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, deoarece din cazierul judiciar al solicitantului rezultă că acesta a fost implicat în cauze penale ce au atras mai multe condamnări, respectiv: condamnarea la 5 ani închisoare pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 12 din Legea nr. 87/1994 şi interdicţia drepturilor prevăzute de art. 64 din C. pen. pe o perioadă de 3 ani; condamnarea la 4 ani închisoare pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 26 din C. pen., art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea pedepsei accesorie prevăzute de art. 71 din C. pen. şi interdicţia drepturilor prevăzute de art. 64 din C. pen. pe o perioadă de 2 ani; condamnarea la 4 ani închisoare pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 26 din C. pen., art. 302 din C. pen.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o soluţie corectă, deoarece infracţiunile enumerate mai sus relevă că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională, astfel încât refuzul acordării dreptului de şedere pe termen lung în România este unul justificat.

Critica recurentului conform instanţa de fond a interpretat greşit cauza, deoarece intimatul-pârât i-a analizat distinct cererea de şedere pe termen lung, în raport cu cea de şedere temporară, care i-a fost admisă anterior fără a se considera la acel moment că faptele sale prezintă pericol pentru ordinea publică, ori securitatea naţională este nefondată.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a analizat cauza corect şi din această perspectivă. Îndeplinirea cerinţei legale de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică ori securitatea naţională se apreciază distinct, la momentul formulării fiecărei cereri în parte. În ceea ce priveşte cererea de acordare a şederii pe termen lung, analiza îndeplinirii cumulative ale condiţiilor prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002 este mult mai riguroasă şi poate diferi de analiza cererii pentru acordarea şederii temporare, deoarece consecinţele admiterii unei astfel de cereri, conferă drepturi extinse persoanelor care o solicită, şi implicit sunt diminuate verificările efectuate de autorităţile statului asupra acestor persoane, în raport de prevederile art. 801 din O.U.G. nr. 194/2002. În aceste condiţii este normal să apară diferenţe în analiza unei cereri pentru acordarea dreptului de şedere pe termen lung, faţă de analiza unei cereri pentru acordarea dreptului de şedere temporară, unei astfel de abordări nelipsindu-i caracterul de legalitate.

Sub acelaşi aspect, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut că infracţiunile săvârşite de reclamant determină ca acesta să nu îndeplinească cumulativ toate condiţiile prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002, deoarece ca regulă, orice infracţiune implică în mod automat o atingere adusă în primul rând ordinii publice, şi în secundar, anumitor valori sociale reglementate prin norma încălcată.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, invocat de recurentul-reclamant în susţinerea căii de atac exercitate, nu este întemeiat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., republicat, coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 3113 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2018.

GGC - GV