Return of tax bail after final rejection of suspension of enforcement: applicability of Art. 1064 CPC to interim measures distinct from annulment proceedings

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată în Dosarul nr. x/2013 la data de 02.02.2018 reclamanta SC A. SRL a solicitat restituirea cauţiunii în valoare de 285.333,9 RON depusă prin recipisa de consemnare, respectiv Ordinul de plată din data de 25.09.2013, deoarece cauza a fost soluţionată pe fond definitiv prin Decizia nr. 395 din 03.02.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acelaşi dosar.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din 17 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea reclamantei SC A. SRL şi a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 258.333,95 RON depusă prin recipisa de consemnare din data de data de 25.09.2013/188, de către B., în Dosarul nr. x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 17 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând, admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi în rejudecarea cauzei să se respingă cererea ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod nejustificat că sunt îndeplinite condiţiile stabilite de dispoziţiile art. 1064 C. proc. civ., având în vedere că în conformitate cu prevederile legale din textul legal invocat anterior, cauţiunea se restituie în măsura în care cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirilor cuvenite până la un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Recurenta-pârâtă susţine că litigiul nu este soluţionat definitiv având în vedere că prin Decizia nr. 2772/29.06.2018, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamantă şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Având în vedere aceste critici, recurenta-pârâtă susţine că instanţa a pronunţat încheierea cu aplicarea greşită a normelor de drept material, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, constată că, deşi recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile invocate se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., considerente pentru care instanţa va analiza cererea de recurs din perspectiva acestui motiv de casare.

Examinând cauza şi încheierea recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere susţinerea recurentei-pârâte, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului x/2013, reclamanta SC A. SRL a solicitat:

- anularea Deciziei de Impunere nr. x/21.04.2010 şi Raportul de Inspecţie Fiscala nr. x/16.04.2010 emise de ANAF - DGAMC, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare, în suma de 17.268.514 RON cu titlu de impozit pe profit şi 11.264.881 RON cu titlu de majorări de întârziere;

- suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. x/21.04.2010 şi Raportului de Inspecţie Fiscala nr. x/16.04.2010 emise de ANAF- DGAMC, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei;

- anularea Deciziei nr. 907676/28.05.2013 prin care ANAF - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor a soluţionat contestaţia fiscală a reclamantei, înregistrată sub nr. x/29.04.2010.

În ceea ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare a executării Deciziei de Impunere nr. x/21.04.2010 şi Raportului de Inspecţie Fiscala nr. x/16.04.2010 emise de ANAF- DGAMC, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a soluţionat cauza prin încheierea din 30 septembrie 2013, respingând cererea de suspendare.

Această hotărâre a fost recurată de reclamanta SC A. SRL, iar prin Decizia nr. 395 din 03 februarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul, hotărârea primei instanţe rămânând definitivă.

Potrivit art. 1064 din C. proc. civ.:

"(1) Cauţiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluţionarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauţiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauţiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviinţarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(3) Instanţa se pronunţă asupra cererii de restituire a cauţiunii cu citarea părţilor, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanţa ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare. Încheierea pronunţată de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauţiunea a fost respinsă, instanţa va dispune din oficiu şi restituirea cauţiunii."

În aceste condiţii, în ceea ce priveşte cererea de restituire a cauţiunii, Înalta Curte constată că cererea a fost făcută în temeiul art. 1064 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că cererea în legătură cu care s-a stabilit cauţiunea a fost soluţionată prin hotărâre definitivă, prin Decizia nr. 395 din 03 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte este în acord aşadar cu soluţia primei instanţe privitoare la restituirea cauţiunii şi constată că, în mod greşit, recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a apreciat că litigiul ce formează obiectul dosarului x/2013 nu este soluţionat definitiv, în speţă nefiind îndeplinită această condiţie pentru restituirea cauţiunii. Aşa fiind, recurenta-reclamantă face o confuzie între procedura de soluţionare a cererii de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, procedură distinctă şi urgentă, care necesită plata unei cauţiuni şi procedura de soluţionare a cererii de anulare a aceluiaşi act administrativ, procedură care la acest moment se află încă în faza de judecată, dar pentru care nu este necesară plata cauţiunii.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, apreciind că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva încheierii din 17 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2013, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2018.

GGC - GV