Tax assessment suspension renounced via procedural disposition of the lawsuit
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice accepted the plaintiff’s authenticated declaration of renunciation to the judicial hearing, effectively terminating the appellate proceedings and leaving the Court of Appeal’s decision, which had dismissed the request to suspend the effects of the administrative acts, in force. The dispute arose in tax litigation where the plaintiff company sought the suspension of a tax assessment decision and associated accessory obligations (interest and penalties), totaling over 7 million RON, issued by the tax administration following a fiscal inspection. Relying on the principle of party disposition under Article 9 of the Civil Procedure Code, the court treated the renunciation as a valid procedural act of disposal pursuant to Article 406 of the Civil Procedure Code, which permits a plaintiff to renounce the suit at any time, thereby rendering a substantive review of the tax assessment unnecessary.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 278 din Legea nr. 207/2015, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ, art. 406 C. proc. civ; Tax assessment suspension renounced via procedural disposition of the lawsuit: În motivarea cererii de recurs, reclamanta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 5 iulie 2017 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş (AJFP Argeş) şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii (D.G.R.F.P. Ploieşti) a solicitat suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. x/30.05.2017, în sumă totală de 4.513.646 RON şi ale Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi nr. 8013/22.06.2017, în sumă de 2.957.504 RON, emise în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.05.2017, până la pronunţarea instanţei de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 278 din Legea nr. 207/2015.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 173/F- CONT pronunţată în data de 16 octombrie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii şi a dispus restituirea cauţiunii, achitată cu Recipisa de consemnare a cauţiunii nr. x/1 la B., prin documentul seria x nr. x/07.07.2017, în sumă de 21.000 RON .
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta SC A. SRL prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de suspendare a actelor administrative atacate.
În motivarea cererii de recurs, reclamanta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
La data de 29 august 2018, recurenta-reclamantă a depus la dosar, declaraţie de renunţare la judecată.
4. Apărările formulate în cauză
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate.
În ceea ce priveşte cererea de renunţare la judecată formulată de recurenta-reclamantă, intimatelor-pârâte nu şi-au exprimat punctul de vedere, deşi li s-a comunicat această cerere.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Înalta Curte, analizând cu prioritate declaraţia de renunţare la judecata cauzei formulată de recurenta-reclamantă SC A. SRL, urmează să ia act de aceasta, având în vedere următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă a înaintat instanţei declaraţia de renunţare la judecata recursului în formă autentică la data de 29 august 2018. Declaraţia de renunţare la judecata recursului a fost comunicată intimatelor-pârâte la data de 19 septembrie 2018, iar acestea nu şi-au exprimat poziţia procesuală cu privire la aceasta.
În speţă, manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă un act de dispoziţie al reclamantei, care nu poate fi supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., republicat.
Înalta Curte constată că declaraţia de renunţare la judecata recursului respectă condiţiile de promovare a unei astfel de cereri, prevăzute de art. 406 C. proc. civ., republicat, potrivit căruia reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere prevederile textului legal amintit anterior, în raport cu declaraţia de renunţare la judecata recursului dată de recurenta-reclamantă în formă autentică ataşată cererii de renunţare, Înalta Curte urmează să ia act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea recurentei-reclamante SC A. SRL prin administrator special C. şi administrator judiciar D., la judecata recursului formulat împotriva Sentinţei nr. 173/F- CONT din 16 octombrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2018.
GGC - GV