Revision of nationalization compensation: inapplicability of EU law supremacy to communist-era property restitution outside Union competences

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin Sentinţa civilă nr. 3423/15.09.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2010 a fost respinsă acţiunea în anularea H.G. nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, acţiune formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi intervenienta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 5562/13.12.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca urmare a respingerii recursului formulat de reclamanţi împotriva sentinţei instanţei de fond.

La data de 10.02.2011 revizuenţii A., B., C., D., E., F., G., H. au formulat cerere de revizuire împotriva Sentinţei civile nr. 3423/15.09.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2010.

Prin Sentinţa civilă nr. 6276/28.10.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de revizuire, a fost retractată sentinţa atacată şi, judecând cauza pe fond, au fost anulate pct. 31.6.4, 31.6.5, 31.6.9 lit. b) şi 31.6.10 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Prin Decizia nr. 731/15.02.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost admise recursurile declarate de Guvernul României şi AAAS în calitate de succesoare a AVAS împotriva Sentinţei civile nr. 6276/28.10.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost casată sentinţa recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (6) şi art. 261 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., iar instanţa a procedat la admiterea cererii de revizuire formulată de intimaţii revizuenţi, la retractarea sentinţei atacate şi - urmare judecării fondului - la admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării punctelor 31.6.4, 31.6.5. 31.6.9 lit. b) şi 31.6.10 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, prin considerarea ca întemeiate a unor temeiuri de revizuire (art. 322 pct. 5 şi 9 din C. proc. civ.) şi a unui motiv (încălcarea, la adoptarea textelor contestate, a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate) neinvocate de revizuenţi şi care nu au fost puse în discuţia prealabilă a părţilor, şi fără a cerceta şi examina, în mod efectiv, temeinicia motivelor şi a argumentele cu care a fost practic sesizată, expres evocate în cererea de revizuire, şi reiterate prin concluziile scrise.

În acest context s-a reţinut că prima instanţă a încălcat dreptul recurenţilor la un proces echitabil, şi că li s-a cauzat acestora o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, în vederea respectării pe deplin a principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii, dreptului la apărare şi rolului activ al judecătorului, şi pentru a se asigura astfel părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie.

2. Soluţia instanţei de fond în cel de-al doilea ciclu procesual

În rejudecare, prin Sentinţa nr. 3440 din 21 decembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenţii I. (succesor al defunctei C.), H., G., K. (succesor al defunctei C.), F., A., E., B. şi D., în contradictoriu cu intimaţii Guvernul României cu sediul în Bucureşti şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului), ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că temeiul de drept invocat de revizuenţi se referă la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi că principiul priorităţii dreptului comunitar este unul fundamental, sens în care sunt relevante prev. art. 11, art. 20 şi art. 148 din Constituţia României, însă revizuenţii nu au dovedit încălcarea dreptului comunitar. Astfel, s-a reţinut, în acord cu prev. art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, că este în căderea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a se pronunţa asupra interpretării tratatelor, respectiv asupra validităţii şi interpretării actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii. Deopotrivă, revizuenţii nu au dovedit faptul că împotriva României s-ar fi iniţiat procedura de infringement pentru încălcarea prin legislaţia în discuţie a dreptului Uniunii.

Altfel spus, revizuenţii nu au indicat niciun tratat ori vreo reglementare comunitară cu caracter obligatoriu care să fi statuat în sensul drepturilor sau intereselor evocate şi care să le fi fost încălcate prin sentinţa vizată de cererea de revizuire. Totodată, Curtea a reţinut că nu există şi nu a fost indicată nicio hotărâre sau vreun alt act prin care să fie prevăzute drepturi sau interese protejate, din punct de vedere formal ori cu privire la fondul dreptului pretins, şi care să fie în prezent nerespectate printr-o hotărâre judecătorească, pentru a fi admisibilă revizuirea formulată.

Pe fondul susţinerii, aceasta este vădit nefondată, revizuenţii aducând în discuţie dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul de proprietate, cu valenţele lor, fără a preciza însă relevanţa hotărârilor Curţii Europene raportat la obiectul şi cauza cererii dedusă judecăţii.

Referitor la pretinsa eludare a unor prevederi ale Tratatului privind instituirea unei Constituţii pentru Europa - a) art. II-77 (1) privind garantarea dreptului de proprietate; b) art. II-107 (2) privind dreptul la un proces echitabil; c) art. II-112 privind întinderea şi interpretarea drepturilor, dar şi a textelor de referinţă cu caracter subsidiar, cum ar fi art. II-61 referitor la demnitatea umană, art. II-80 privind dreptul la egalitate în faţa legii, art. II-81 privind nediscriminarea şi art. II-85 referitor la drepturile persoanelor în vârstă de a duce o viaţă demnă şi independentă - Curtea constată că Sentinţa civilă nr. 3423/15.09.2010 nu a încălcat acest tratat şi pe cale de consecinţă norme superioare de drept comunitar.

Situaţia evocată de revizuenţi nu poate fi încadrată în textul de lege invocat, nefiind vorba de pronunţarea unei hotărâri rămasă definitivă şi irevocabilă prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.

Nu există niciun conflict între o normă internă şi una comunitară care să fi fost soluţionat de instanţa de control judiciar în sensul încălcării principiului priorităţii dreptului comunitar, respectiv în sensul de a se fi dat prevalenţă dreptului intern, fiind încălcat dreptul comunitar şi implicit un drept al unor persoane fizice, eventual dreptul de proprietate privată.

Nici pretinsa nerespectare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale nu poate fi reţinută de vreme ce prin ipoteză nu s-a demonstrat încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.

Curtea de Apel a apreciat că Sentinţa civilă nr. 3423/15.09.2010 nu este pronunţată nici cu încălcarea Regulamentelor (CE) nr. 1606/2002, nr. 1226/2008, nr. 1725/2003, Directivelor 4, 7, 34 ori a altor acte prin care se consacră drepturi fundamentale sau principii generale ale dreptului comunitar.

Pentru a pronunţa soluţia de respingere, Curtea a avut în vedere raţiunea elaborării Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate, respectiv necesitatea accelerării realizării pieţei interne de servicii financiare; de asemenea, pentru a contribui la îmbunătăţirea funcţionării pieţei interne, s-a apreciat necesar ca societăţile cotate la bursă să aplice un set unic de standarde internaţionale de contabilitate de înaltă calitate în elaborarea situaţiilor lor financiare consolidate.

Referitor la reţinerea contrară a Curţii de Apel Bucureşti în sensul că acest act ar fi fost expres avut în vedere de Legea nr. 10/2001, anterior casării cu trimitere spre rejudecare, instanţa reţinut că Legea nr. 10/2001 se referă la Standardele internaţionale de evaluare.

Curtea a reţinut că în rejudecare nu a fost invocată vreo hotărâre a Curţii de Justiţie care să fi instituit interpretarea în sensul că modalitatea de determinare a despăgubirilor cuvenite în baza Legii nr. 10/2001, potrivit prevederilor H.G. nr. 250/2007, s-ar opune dreptului Uniunii.

O altă interpretare determină, fără îndoială, contestarea sine die a hotărârilor definitive şi irevocabile, consecinţă inacceptabilă din perspectiva principiului securităţii raporturilor juridice, element vital al unui stat de drept.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 3440 pronunţată la data de 21 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs revizuentul A., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 din C. proc. civ. de la 1865.

Într-o primă critică s-a arătat că soluţia pronunţată de instanţa de fond după casare este lipsită de temei juridic, fiind în contradicţie cu Sentinţa nr. 6276 din 28 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în primul ciclu procesual.

Recurentul a invocat faptul că instanţa nu s-a raportat la elementele indicate în cererea de revizuire introductivă de instanţă, în care au fost indicate punctual toate nelegalităţile prin raportare la dreptul comunitar, care are preeminenţă asupra dreptului intern, ajungându-se la situaţia în care dreptul de proprietate consacrat, apărat şi recunoscut de întreaga legislaţie a Uniunii Europene, este încălcat de Guvernul României. Acest argument poate fi susţinut, deoarece H.G. nr. 250/2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 a condus la golirea de conţinut a dispoziţiilor legii de restituire, drepturile recunoscute fiind lipsite de conţinutul lor juridic.

Guvernul nu are dreptul de a legifera, iar textele din Normele metodologice conduc la acordarea unor despăgubiri derizorii, lipsind de substanţă dreptul de proprietate cu încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie.

Mai mult, sunt încălcate şi tratatele internaţionale la care România a aderat, respectiv art. 1 din Protocolul I adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. II -77 din Tratatul privind instituirea unei Constituţii pentru Europa (Carta Europeană).

O a doua critică se întemeiază pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, în sensul că instanţa a interpretat în mod vădit greşit actul dedus judecăţii, în ceea ce priveşte noţiunile de activ net contabil şi de activ net contabil corectat. Cea de-a doua noţiune este în contradicţie cu normele europene de contabilitate, astfel încât aplicarea normelor metodologice duce la valori mult diminuate ale despăgubirilor acordate.

O a treia critică este întemeiată pe dispoziţiile art. 3041 din C. proc. civ., permiţând instanţei de control judiciar să analizeze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept deduse judecăţii.

Astfel, recurentul a arătat că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 determină un calcul derizoriu al despăgubirilor, ceea ce echivalează cu anihilarea dreptului la despăgubire şi încalcă dispoziţiile art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi a art. 6 din Convenţie privind dreptul la un proces echitabil, de vreme ce Normele metodologice au fost modificate în cursul judecării litigiului iniţial.

La data de 27.06.2018 revizuenţii I., H., K., F., E., A., B. şi L. au declarat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 3440 din 21 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. de la 1865.

Un prim motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile ar. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., deoarece instanţa de fond nu a respectat limitele deciziei de casare, în sensul că a omis să pună în discuţia părţilor argumentele invocate în susţinerea cererii de revizuire pentru se realiza respectarea pe deplin a principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii, dreptului la apărare şi rolului activ al judecătorului, în scopul asigurării accesului părţilor la dublul grad de jurisdicţie. S-a reţinut că în primul ciclu procesual nu au fost puse în discuţia părţilor temeiurile de drept ale cererii de revizuire, respectiv încălcarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 (Regulamentul) al Parlamentului European şi Consiliului privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate, iar instanţa de fond nu a suplinit această cerinţă în rejudecare.

Un al doilea motiv de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., revizuenţii arătând că instanţa de fond în mod eronat nu a reţinut încălcarea dreptului european de către Guvernul României.

La dosarul cauzei au fost depuse două expertize contabile care demonstrează că prin Normele metodologice se adaugă la Legea nr. 10/2001, încălcându-se dispoziţiile art. 31 din legea menţionată, în sensul că despăgubirile se calculează prin raportarea la "standardele internaţionale de contabilitate". Or, prin nr. H.G. nr. 250/2007 s-a impus o formulă de calcul a despăgubirilor care nu se regăseşte în Regulamentele nr. 1606/2002, 1725/2003, 1226/2008 şi Directivelor IV - VII. Argumentele expuse de recurenţi sunt ample şi descriu modalitatea de evidenţiere a conturilor în contabilitate, arătându-se că prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 au fost încălcate normele europene în această materie.

Un al treilea motiv de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că judecătorul a încălcat dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., nerespectând rolul său activ cu consecinţa neaplicării dreptului european care este prioritar faţă de dreptul intern. Judecătorul român este şi judecător european şi are obligaţia să înlăture aplicarea legislaţiei secundare, dacă aceasta nu corespund legii interne şi nici normelor europene.

Un al patrulea motiv de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 3041 din C. proc. civ., permiţând instanţei de control judiciar să analizeze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept deduse judecăţii.

S-a invocat ca argument încălcarea dreptului Uniunii Europene, cu referire la art. 5 din C. civ., arătându-se că statul român a adoptat o legislaţie în contradicţie cu Regulamentele şi Directivele UE - Regulamentele C.E. - 1606/2002, 1725/2003, 1226/2008 şi Directivele IV - VII).

4. Apărările formulate în cauză

La data de 26.09.2016 a depus întâmpinare la dosarul cauzei, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S. fostă A.V.A.S.), solicitând respingerea recursului formulat de revizuentul A., ca nefondat.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, deoarece nu s-a dovedit nici încălcarea dreptului unional şi nici încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale părţilor.

De altfel, revizuenţii au beneficiat, în temeiul Legii nr. 10/2001, de calitatea de persoane îndreptăţite la obţinerea despăgubirilor pentru naţionalizarea SC M. SA, respectiv pentru cele nouă milioane de acţiuni deţinute la această societate de antecesorii reclamanţilor din Dosarul nr. x/2008, în care s- pronunţat Decizia civilă nr. 415A/10.06.2010 a Curţii de Apel Bucureşti.

Intimata A.A.A.S. a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii în temeiul dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. şi că în mod corect instanţa de fond a respins cererea formulată de revizuentul A.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, intimata a arătat că şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de legile în vigoare privind calculul despăgubirilor, respectiv art. 31 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 31.2 din H.G. nr. 250/2007, art. 142 pct. 1 C. com., art. 23 şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la cel de-al treilea motiv de recurs s-a arătat că recalcularea valorii acţiunilor pentru care se acordă despăgubiri conform dispoziţiilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 se face pe baza activului net din ultimul bilanţ contabil.

Intimata are obligaţia să emită o decizie motivată, în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condiţiile legii speciale - Legea nr. 165/2013 şi să înainteze decizia Comisiei Naţionale din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Aşadar, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale incidente în materia restituirii imobilelor preluate abuziv de regimul comunist se desprinde concluzia că AAAS nu are obligaţia legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent/despăgubiri, intimata având obligaţia de a emite decizia motivată şi de a propune acordarea despăgubirilor conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată. Decizia se va emite cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile formulate în recurs se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 9, art. 315 şi art. 3041 C. proc. civ. din 1865, urmând să fie analizate din această perspectivă. Deşi în cauză au fost depuse două cereri de recurs, motivele sunt comune, urmând ca instanţa să le grupeze şi să le analizeze împreună.

i) Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.

Sunt neîntemeiate susţinerile recurenţilor că instanţa de fond nu a respectat limitele deciziei de casare, în sensul că a omis să pună în discuţia părţilor argumentele invocate în susţinerea cererii de revizuire pentru se realiza respectarea pe deplin a principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii, dreptului la apărare şi rolului activ al judecătorului, în scopul asigurării accesului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Instanţa de fond, în rejudecare, a respectat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., în sensul că s-a conformat indicaţilor Înaltei Curţi de a pune în discuţia părţilor temeiul de drept al cererii de revizuire, respectiv art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu respectarea principiilor ce guvernează procesul civil, cu analizarea în considerente a tuturor argumentelor invocate în cererea de revizuire.

Curtea de Apel Bucureşti a analizat toate susţinerile revizuenţilor, inclusiv cele referitoare cu Regulamentele şi Directivele UE - Regulamentele C.E. - 1606/2002, 1725/2003, 1226/2008, arătând în mod explicit că acestea nu au fost încălcate şi că, în esenţă, aspectele invocate de revizuenţi nu sunt reglementate de normele de drept unional.

Este neîntemeiată critica revizuenţilor că soluţia pronunţată de instanţa de fond după casare este lipsită de temei juridic, fiind în contradicţie cu Sentinţa nr. 6276 din 28 octombrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în primul ciclu procesual.

Potrivit dispoziţiilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile casate nu au nicio putere, ceea ce înseamnă că acestea nu mai produc niciun efect juridic, iar instanţa de fond, în rejudecare este obligată să se conformeze indicaţiilor date de instanţa de control judiciar. Soluţia pronunţată în al doilea ciclu procesual este conformă cu dispoziţiile legale incidente în cauză, litigiul fiind analizat sub toate aspectele deduse judecăţii.

Înalta Curte constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, răspunzând tuturor argumentelor şi susţinerilor revizuenţilor, cu respectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., astfel încât criticile din recurs apar ca fiind nefondate.

ii) Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este neîntemeiată susţinerea recurenţilor că instanţa de fond în mod eronat nu a reţinut încălcarea dreptului european de către Guvernul României. Deşi revizuenţii au invocat în drept şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., aceste norme de drept sunt invocate în mod formal, deoarece criticile formulate se subsumează dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte trebuie să lămurească dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru formularea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată."

Textul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se referă la principiul priorităţii dreptului european, care înseamnă că dreptul Uniunii, în integralitatea sa, indiferent de rangul normei de drept a Uniunii (primar sau derivat), primează asupra dreptului naţional în ansamblul său, inclusiv în faţa normelor sale constituţionale.

Curtea Europeană de Justiţie a statuat că, pentru a garanta, atât stabilitatea dreptului şi a raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, este necesar ca hotărârile judecătoreşti rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate (Hotărârea Impresa Pizzarotti, C-213/13, pct. 58).

Pentru a putea fi invocate dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este esenţial să se stabilească mai întâi dacă este în discuţie un aspect reglementat de dreptul unional şi dacă instanţa naţională, procedând la soluţionarea litigiului a încălcat normele europene incidente în cauza.

Or, restituirea proprietăţilor preluate abuziv de regimul comunist şi modalitatea de calcul a despăgubirilor nu cad sub incidenţa dreptului UE şi nici a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Deşi s-a invocat încălcarea normelor instituite de Cartă, acestea trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 52 alin. (2), potrivit cărora: "Drepturile recunoscute prin prezenta cartă care fac obiectul unor dispoziţii prevăzute de tratate se exercită în condiţiile şi cu respectarea limitelor stabilite de acestea."

Interpretarea sistematică şi cea teleologică impun concluzia că drepturile prevăzute de cartă trebuie să fie corelate cu dreptul unional. Cu alte cuvinte, nu se poate invoca un drept prevăzut de Cartă, independent de un drept protejat prin dreptul Uniunii Europene. De principiu, ar putea fi invocat un drept de proprietate sau un alt drept fundamental, numai dacă prin exercitarea acestuia s-ar împiedica libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalurilor sau persoanelor.

Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie de la Luxembourg este relevantă în acest sens, de exemplu, în cauza Elena Podinche împotriva României (ECLI:EU:C:2015:313) s-a statuat că: "În cadrul unei trimiteri preliminare în temeiul articolului 267 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene, Curtea poate interpreta dreptul Uniunii numai în limitele competenţelor atribuite Uniunii Europene (a se vedea Ordonanţa Vino, C-161/11, EU:C:2011:420, punctul 25, Ordonanţa Corpul Naţional al Poliţiştilor, C-434/11, EU:C:2011:830, punctul 13, şi Ordonanţa Schuster & Co Ecologic, C-371/13, EU:C:2013:748, punctul 14).

În ceea ce priveşte în special carta, articolul 51 alin. (1) din aceasta prevede că dispoziţiile sale se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Articolul 6 alin. (1) Tratatul privind Uniunea Europeană, care atribuie o valoare obligatorie cartei, precum şi articolul 51 alin. (2) din aceasta din urmă precizează că dispoziţiile cuprinse în cartă nu extind în niciun fel competenţele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate (a se vedea în acest sens Hotărârea Siragusa, C-206/13, EU:C:2014:126, punctul 20, Ordonanţa Balázs şi Papp, C-45/14, EU:C:2014:2021, punctul 20, precum şi Ordonanţa Yumer, C-505/13, EU:C:2014:2129, punctul 25).

Or, atunci când o situaţie juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, Curtea nu este competentă să o examineze, iar dispoziţiile eventual invocate ale cartei nu pot constitui, prin ele însele, temeiul acestei competenţe (a se vedea Hotărârea Akerberg Fransson, C-617/10, EU:C:2013:105, punctul 22, Hotărârea Torralbo Marcos, C-265/13, EU:C:2014:187, punctul 30, şi Hotărârea Pelckmans Turnhout, C-483/12, EU:C:2014:304, punctul 20)."

În litigiul dedus judecăţii nu se ridică probleme legate de dreptul unional, astfel încât, carta nu este aplicabilă, iar dispoziţiile sale nu pot fi invocate ca atare. Acelaşi raţionament juridic poate fi aplicat şi cu privire la Regulamentele invocate în cuprinsul cererii de recurs, adică acestea nu sunt incidente, dacă situaţia dedusă judecăţii nu este reglementată de dreptul UE.

În consecinţă, nu s-ar putea invoca o eventuală contradicţie între legislaţia consacrată în H.G. nr. 250/2007 care aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi Regulamentele C.E. - 1606/2002, 1725/2003, 1226/2008 sau oricare alte norme de drept unional.

Or, acest aspect este peremptoriu pentru cererea de revizuire întemeiată pe încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României - cu alte cuvinte, dacă motivele invocate nu pot fi subsumate unei încălcări a dreptului comunitar (drept unional), cererea de revizuire este neîntemeiată.

Aşa fiind, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că în litigiu nu sunt îndeplinite cerinţele art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel încât criticile formulate în recurs, apar ca fiind nefondate.

Sunt neîntemeiate criticile revizuenţilor privind aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că este nerelevantă trimiterea la încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dacă nu s-a invocat şi nu este incidentă nicio hotărâre a instanţei de la Strasbourg prin care să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale determinată de hotărârea judecătorească supusă revizuirii. Mai mult, prin decizia pronunţată de instanţa de recurs în primul ciclu procesual s-a statuat cu putere de lucru judecat că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 9 nu a fost invocat în cauză şi instanţa de fond nu putea să-l analizeze, astfel încât, în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că acest aspect nu putea fi reiterat în rejudecare, criticile formulate în recurs sub acest aspect fiind nefondate.

iii) Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.

Este neîntemeiată critica revizuenţilor că instanţa nu a analizat încălcarea dreptului Uniunii Europene, cu referire la art. 5 din C. civ., arătându-se că statul român a adoptat o legislaţie în contradicţie cu Regulamentele şi Directivele UE - Regulamentele C.E. - 1606/2002, 1725/2003, 1226/2008 şi Directivele IV - VII). În esenţă, argumentele invocate în cele două recursuri se subsumează art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că vizează tot aplicarea legii, fie aceasta legea internă sau dispoziţiile de drept unional, chiar dacă formal au fost invocate dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. Criticile formulate în temeiul dispoziţiilor menţionate au fost analizate de instanţa de control judiciar prin raţionamentul jurisdicţional emis anterior.

iv) Temeiul de drept al soluţiei pronunţate de Înalta Curte

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) coroborate cu art. 304 pct. 9 şi cu art. 315 C. proc. civ., urmează să respingă recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de revizuenţii A. şi I., H., K., F., E., B. şi L., toţi prin mandatar N. împotriva Sentinţei civile nr. 3440 din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 decembrie 2018.

GGC - GV