Unjustified suspension of tax objection procedure due to failure to prove decisive impact of criminal investigation on administrative tax resolution

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei nr. 285/10.11.2016 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor şi obligarea intimatei să reia procedura de soluţionare pe fond a contestaţiei formulate de Societatea A. SRL.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 133 din 19 mai 2017 Curtea de Apel Constanţa, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a anulat Decizia nr. 285/10.11.2016 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, privind soluţionarea contestaţiei depusă de A. SRL, înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sub nr. x/18.08.2016 şi a obligat pârâta la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/15.07.2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sub nr. x/18.08.2016.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 133 din 19 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivele de recurs se arată că în speţa de faţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de disp. art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 referitoare la suspendarea cauzei până la soluţionarea laturii penale, întrucât la dosarul cauzei există dovezi suficiente cu privire la legalitatea soluţiei de suspendare.

Prima condiţie impusă de textul de lege se referă la faptul că organul care a efectuat activitatea de control să fi formulat o sesizare penală cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni de către reclamantă.

A doua condiţie se referă la faptul ca aceste infracţiuni pentru care s-a formulat sesizarea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Astfel, organele de inspecţie fiscală au constatat că vânzarea de utilaje către persoanele afiliate, urmată în acelaşi timp de închirierea aceloraşi utilaje demonstrează că acestea erau necesare reclamantei pentru desfăşurarea activităţii principale generatoare de venituri, respectiv activităţii de salubrizare, a generat costuri suplimentare şi TVA deductibilă suplimentară, fapt ce a condus la micşorarea bazei impozabile pentru impozitul pe profit şi TVA.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 21 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 11 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 decembrie 2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de intimata-reclamantă are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 285/10.11.2016 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin care, în temeiul art. 277 din Legea nr. 207/2015, s-a dispus suspendarea procedurii de soluţionare pe cale administrativă a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/15.07.2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila.

Prima instanţă a admis cererea reclamantei şi a obligat pârâta la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/15.07.2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila, înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sub nr. x/18.08.2016.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

În cuprinsul deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă s-a reţinut că: "Între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/15.07.2016 în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. x/15.07.2016, contestată, şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsa interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă. Această interdependenţă constă în faptul că în urma verificărilor efectuate, organele de inspecţie fiscală au stabilit că, în speţă se pune problema înregistrării de cheltuieli care au la bază operaţiuni desfăşurate cu persoane afiliate, cu scopul creării de avantaje fiscale, provocând astfel un prejudiciu la bugetul de stat sumă totală de 19.052.164 RON."

Instanţa de control judiciar reţine că dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Din conţinutul acestor dispoziţii legale rezultă că, pentru intervenţia măsurii suspendării se impun a fi îndeplinite cumulativ, două condiţii:

- organele penale să fie sesizate de către organul care a efectuat activitatea de control, în situaţia în care în cursul inspecţiei fiscale s-au descoperit indicii privind săvârşirea unei infracţiuni;

- constatarea infracţiunii cu privire la care există indicii să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Cu alte cuvinte, organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când există indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că decizia contestată nu conţine niciun argument care să fie de natură a justifica, în concret, înrâurirea hotărâtoare pe care soluţia ce va fi dată în procesul penal ar avea-o în procedura de soluţionare a contestaţiei administrative, organul fiscal instrumentator rezumându-se la aspecte generale.

Motivarea unei decizii administrativ-fiscale nu poate fi limitată la considerente teoretice ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarului să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. În acest sens, nemotivarea înrâuririi hotărâtoare pe care soluţia din penal o are asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă reprezintă o cauză de nulitate a acesteia, întrucât obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate, constituind o garanţie împotriva arbitrariului administraţiei publice şi numai aceasta face posibilă exercitarea efectivă a dreptului la apărare.

Cu privire la prima condiţie referitoare la descoperirea unor indicaţii privind săvârşirea unei infracţiuni, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că din actele întocmite de către organul administrativ-fiscal, respectiv: decizia de soluţionare a contestaţiei, adresa nr. x/15.07.2016 de sesizare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, procesul-verbal nr. x/05.07.2016 al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Brăila, în baza căruia s-a făcut sesizarea sau Raportul de inspecţie fiscală nr. x/15.07.2016 nu rezultă că infracţiunile pentru săvârşirea cărora au fost sesizate organele penale ar avea legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

Din cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală nr. x/15.07.2016 rezultă că organul de control a procedat la reîncadrarea unor tranzacţii pe care le-a apreciat ca neavând caracter economic.

În cuprinsul deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei pe cale administrativă s-a menţionat că "din verificarea prin sondaj a tranzacţiilor efectuate cu persoanele afiliate s-a constatat faptul că A. SRL a vândut utilaje necesare desfăşurării activităţii de salubrizare şi a încheiat contracte de închiriere cu aceleaşi firme afiliate pentru aceleaşi utilaje".

În cuprinsul deciziei contestate nu se reţin aspecte ce ţin de comportamentul partenerilor contractuali ai A. SRL, respectiv faptul că furnizorii săi nu mai pot fi verificaţi din diverse motive, cum ar fi pentru că nu funcţionează la sediul social declarat, nu au depus declaraţii informative privind TVA sau alte impozite şi taxe, nu au declarat la momentul efectuării livrărilor că sunt inactivi şi că nu mai pot fi verificaţi, comportament care ar fi putut ridica suspiciuni cu privire la documentele justificative ale operaţiunilor comerciale care constituie mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

Organul de soluţionare a contestaţiei a reţinut într-adevăr, în cuprinsul deciziei că în speţă, multe din operaţiunile derulate de contribuabil, supuse analizei organului fiscal, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor procedurale şi de fond pentru recunoaşterea dreptului de deducere a TVA şi a deductibilităţii cheltuielilor la calculul impozitului pe profit, au fost considerate nereale, în lipsa unor documente justificative, chiar dacă formal erau constatate printr-o factură, înregistrată în evidenţa contabilă şi că ar fi pe deplin justificată stabilirea unei baze de impunere suplimentare pentru TVA, însă aceste consideraţii sunt de natură a conduce, eventual, la neluarea în considerare a acelor tranzacţii apreciate ca fără scop economic sau reîncadrarea unei tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii şi ţin de fondul contestaţiei formulate, astfel că nimic nu împiedica organul de soluţionare a contestaţiei să soluţioneze pe fond contestaţia cu care a fost sesizat.

Aşadar, organul de soluţionare a contestaţiei era obligat să efectueze verificările legale şi să decidă raportat la înscrisurile justificative prezentate de A. SRL, realitatea şi natura operaţiunilor analizate.

De asemenea, Înalta Curte constată că suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative, care implică amânarea pe o perioadă consistentă de timp accesul la justiţie al intimatei-reclamante, în condiţiile în care nu există date sau informaţii cu privire la soluţionarea dosarului penal care a constituit cauza luării măsurii administrative, afectează în mod grav drepturile şi interesele legitime ale intimatei, situaţie ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate şi obligarea organului fiscal de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă cu care a fost învestit.

Faţă de aceste considerente, în mod corect a reţinut prima instanţă că, nemotivarea actului administrativ fiscal, interpretarea greşita a legii fiscale, calificarea juridică eronată a unor contracte încheiate de A. SRL, cu consecinţe asupra aplicării legii fiscale, ignorarea, cu rea credinţa de către organul fiscal a înscrisurilor (facturi, contracte, rapoarte, situaţii justificative, s,a.) care atestă şi probează realitatea operaţiunilor şi activităţilor derulate de societate în perioada analizată, nu justifică suspendarea soluţionării contestaţiei, organul de soluţionare a contestaţiei fiind obligat să efectueze verificările legale şi să decidă raportat la înscrisurile justificate prezentate de A. SRL, realitatea şi natura operaţiunilor analizate.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru ansamblul argumentelor prezentate, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, împotriva Sentinţei nr. 133 din 19 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2018.

GGC - GV