Obligation of Insolvency Guarantee Fund to process insurance claims and statutory 30-day deadline for administrative response under Law No. 213/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire înregistrată la pârât la 25.05.2016. În fapt, reclamanţii au arătat că prin cererea de despăgubire înregistrată la pârât la 25.05.2016 au solicitat plata daunelor materiale şi morale ca urmare a producerii riscului asigurat prin decesul victimei G.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1227 din 05.04.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile necompetenţei materiale şi inadmisibilităţii, a admis, în parte, acţiunea formulată de A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamanţilor de despăgubire înregistrată la 25.05.2016.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 1227 din 05.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

1) În motivele de recurs se arată că sentinţa este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a disp. art. 2 alin. (1) şi art. 11 din Legea nr. 213/2015 deoarece cele două articole instituie o obligaţie privind parcurgerea procedurii administrative de către Fond, însă din redactarea textelor se observă că de fapt acestea stabilesc şi definesc scopul Fondului şi temeiul juridic al soluţionării cererii înregistrate la FGA. Drept urmare, procedura administrativă instituită trebuie să demareze în urma depunerii unei cereri de plată ce poartă un număr şi are un obiect şi persoane identificate corespunzător.

2) Sentinţa încalcă normele C. proc. civ. privind obiectul cererii de chemare în judecată deoarece, la primirea cererii completul avea obligaţia de a verifica dacă cererea cuprinde elementele prevăzute de art. 194 C. proc. civ., dacă este însoţită de un număr de copii egal cu numărul pârâţilor şi un exemplar pentru instanţă, dacă s-a ataşat dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Sub acest aspect, în mod greşit instanţa nu a făcut niciun fel de verificare privind cererea de plată, cuprinsul şi existenţa acesteia, ci pur şi simplu a obligat pârâtul să soluţioneze o cerere depusă la 25.05.2016.

3) Sentinţa nu are în vedere respectarea principiului egalităţii de tratament al pretenţiilor având în vedere numărul mare de dosare de daună în ce priveşte H. SA, cereri de plată în ce priveşte H. SA, cereri care ar trebui soluţionate în ordinea înregistrării şi completării dosarelor cu respectarea procedurii reglementată de Legea nr. 213/2015 şi Norma nr. 16/2015, în vederea protejării intereselor tuturor şi fiecărui creditor de asigurare.

Or, prin stabilirea de către instanţă a obligării de a soluţiona o cerere a unui petent înaintea altor cereri s-ar deturna ordinea de soluţionare a cererilor, obligând astfel Fondul să soluţioneze cererea intimaţilor-reclamanţi, însă ar trebui să se respecte ordinea de soluţionare după criteriul vechimii cererii adresate Fondului.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 04 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 11 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 decembrie 2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor-reclamanţi, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Sesizarea instanţei de contencios administrativ de către intimaţii-reclamanţi are ca obiect obligarea recurentului-pârât la soluţionarea cererii de despăgubire înregistrată la pârât la 25.05.2016 privind plata daunelor materiale şi morale ca urmare a producerii riscului asigurat prin decesul victimei G.

Prima instanţă a admis cererea reclamanţilor şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea de despăgubire înregistrată la 25.05.2016.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

1) Prin primul motiv de recurs se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 11 din Legea nr. 213/2015.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "(1) Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător".

Potrivit art. 11 din acelaşi act normativ: "Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege".

Recurentul-pârât arată că procedura administrativă instituită în temeiul acestor două articole de lege, trebuie să demareze în urma depunerii unei cereri de plată ce poartă un număr şi are un obiect şi persoane identificate corespunzător.

Or, în speţa de faţă, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, la data de 25.05.2016, reclamanţii au formulat o cerere de despăgubire în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora: "(1) În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

2) Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susţine că sentinţa încalcă normele C. proc. civ. privind obiectul cererii de chemare în judecată deoarece, la primirea cererii completul avea obligaţia de a verifica dacă cererea cuprinde elementele prevăzute de art. 194 C. proc. civ., dacă este însoţită de un număr de copii egal cu numărul pârâţilor şi un exemplar pentru instanţă, dacă s-a ataşat dovada achitării taxei judiciare de timbru.

De fapt, recurenta-pârâtă reiterează în recurs apărările formulate în primă instanţă, în sensul că obiectul cererii de chemare în judecată nu este determinat, fără a combate argumentat considerentele primei instanţe, reţinute în motivarea respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că, chiar dacă reclamanţii au invocat în petitul acţiunii că solicită obligarea pârâtului la emiterea unei decizii, totuşi au arătat că se referă la o decizie de soluţionare a cererii, iar din conţinutul motivării reiese clar că aceştia doresc să fie soluţionată cererea lor de despăgubire de către autoritatea administrativă, adică aceasta să se pronunţe asupra cererii într-una din modalităţile indicate de lege, fie prin aprobarea sumelor solicitate şi plata lor, fie prin respingerea sumelor printr-o decizie.

Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentului-pârât cu privire la cererea de plată, cuprinsul şi existenţa acesteia, atât timp cât prin sentinţa pronunţată, instanţa de fond nu a dispus modalitatea în care să fie soluţionată cererea reclamanţilor depusă la 25.05.2016, ci a dispus doar soluţionarea acesteia.

3) Cu privire la motivul trei de recurs, Înalta Curte constată că este lipsită de relevanţă apărarea recurentului-pârât referitoare la încălcarea principiului egalităţii de tratament, raportat la numărul mare de dosare de daună, atât timp cât acesta nu a făcut dovada acestei apărări, prin niciun mijloc de probă nu a dovedit demersul făcut cu privire la soluţionarea cererii reclamanţilor, ci a stat în pasivitate.

Într-adevăr, Înalta Curte constată că pentru soluţionarea cererii adresată pârâtului, Legea nr. 213/2015 ca lege specială nu prevede un termen de soluţionare, însă, în această situaţie devin incidente dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 care prevăd un termen de 30 de zile de a răspunde solicitantului la cererea depusă.

Instanţa de recurs împărtăşeşte opinia primei instanţe în sensul că nesoluţionarea cererii de despăgubire de către autoritatea administrativă într-un termen rezonabil nu poate fi justificată în principiu de existenţa unui număr mare de cereri, cât timp nu s-a dovedit imposibilitatea analizării sau cel puţin a demarării analizării cererii reclamanţilor.

În completarea argumentelor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte observă că obligaţia de a soluţiona cererile pe măsura analizării acestora, urmată de întocmirea listei creditorilor de asigurări ale căror creanţe urmează să fie plătite de disponibilităţile Fondului şi înaintarea listei către Comisia Specială constituie o operaţiune reglementată de dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 distinct de cele care reglementează condiţiile de efectuare a plăţii în limitele plafonului de garantare stabilit de lege.

Prin urmare, chiar dacă cererile adresate Fondului de Garantare a Asiguraţilor ar trebui soluţionate în ordinea înregistrării şi completării dosarelor cu respectarea procedurii reglementată de Legea nr. 213/2015 şi Norma nr. 16/2015, în vederea protejării intereselor tuturor şi fiecărui creditor de asigurare, atât timp cât de la data înregistrării cererii la această entitate (25.05.2016) şi până la pronunţarea instanţei de recurs (03.12.2018) acesta nu a prezentat nicio dovadă care să-i susţină apărarea, rezultă că nesoluţionarea cererii adresată pârâtului se perpetuează în timp.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru ansamblul argumentelor prezentate, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat şi va menţine hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva Sentinţei nr. 1227 din 5 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2018.

GGC - GV