Inadmissibility of constitutional exceptions seeking legislative reform of specialized judicial panel composition rather than challenging statutory validity

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatoarea condamnată A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 354 alin. (1) şi art. 420 alin. (1) din C. proc. pen.

De asemenea, prin aceeaşi încheiere, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatoarea condamnată B., de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Pentru a dispune astfel, secţia penală a instanţei supreme a reţinut că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a fost înregistrată, sub nr. x/2019, cauza având ca contestaţiile în anulare formulate de contestatorii condamnaţi C., D., E., F., A., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., B., S. şi T. împotriva deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2008.

În cadrul dosarului anterior menţionat, contestatoarea condamnată A. a depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 354 alin. (1) şi art. 420 alin. (1) din C. proc. pen., iar contestatoarea condamnată B. a depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel că s-a procedat la formarea dosarului asociat nr. x/2019

În motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 354 alin. (1) şi art. 420 alin. (1) din C. proc. pen., contestatoarea condamnată A. a susţinut, în esenţă, că excepţia invocată este admisibilă, întrucât întruneşte toate condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Pe fondul excepţiei, a susţinut că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate este criticată contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 126 din Constituţia României, în măsura în care nu obligă la compunerea completului de judecată de la instanţa de apel din judecători specializaţi în infracţiuni de corupţie.

Totodată, s-a reţinut că, în motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, contestatoarea condamnată B. a susţinut, în esenţă, că excepţia invocată este admisibilă, întrucât întruneşte toate condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Pe fondul excepţiei, a susţinut că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate este criticată contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3), art. 126 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Analizând condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a constatat că cererile de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de contestatoarele condamnate A. şi B. întrunesc doar trei din cele patru condiţii prevăzute de lege pentru admisibilitatea acestora, respectiv invocarea de către o parte din proces, în faţa unei instanţe de judecată, a neconstituţionalităţii unui text de lege aflat în vigoare, care nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la existenţa legăturii excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei.

În acest sens, s-a reţinut că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 498/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 27 octombrie 2016), "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului de lege criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi îndeplinite exigenţele impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei în desfăşurarea procesului.

În atare condiţii, instanţa supremă a constatat că prin excepţiile formulate de contestatoarele condamnate A. şi B. se invocă în esenţă neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale referitoare la compunerea completelor de judecată, în materie penală, din cadrul instanţei supreme, care nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii, ce se examinează prin prisma dispoziţiilor art. 426-432 din C. proc. pen.

Totodată, secţia penală a Înaltei Curţi a apreciat că, deşi în motivarea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale se face referire la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3), art. 126 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României, nu se formulează critici propriu-zise de neconstituţionalitate ale textelor de lege, ci se tinde la modificarea acestor prevederi, solicitându-se, în esenţă, o reformare legislativă în sensul reglementării exprese a unor criterii concrete de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători.

În acest context, s-a reţinut că o excepţie de neconstituţionalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziţii legale, întrucât acest aspect este de competenţa exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituţia României.

Prin urmare, instanţa supremă a constatat că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, astfel încât excepţiile invocate nu respectă cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei.

II. Împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2019, contestatoarea A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 8 martie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public precum şi cele ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta contestatoare fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de contestatoarea A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menţionat prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, excepţia a fost invocată de recurenta contestatoare A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (dosarul nr. x/2019), are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate a excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia ridicată.

În aplicarea acestor dispoziţii legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmăreşte o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

Din examinarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurenta contestatoare A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători apreciază că obiecţiunile formulate cu privire la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ale art. 354 alin. (1), precum şi cele ale art. 420 alin. (1) din C. proc. pen., nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normei legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, se observă că, în concret, criticile formulate tind la modificarea şi completarea textelor de lege, în sensul de a se reglementa în mod expres criterii concrete de stabilire a compunerii completurilor de 3 judecători, precum şi obligativitatea înfiinţării de completuri de judecată specializate pentru judecarea în apel a infracţiunilor de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000.

În acest context, se reţine că potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului, modificarea sau completarea legii fiind atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituţională neavând o astfel de competenţă.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţiile invocate nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de recurenta contestatoare în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

Faţă de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatoarea A. împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta contestatoare A., în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatoarea A. împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta contestatoare A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 martie 2021.