Prosecutor's acquittal upheld in disciplinary case; no duty to abstain during in rem investigation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Acţiunea disciplinară

1. Prin acţiunea disciplinară înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 pârâtei A., la momentul respectiv procuror-şef european, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c) şi m) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004), şi pârâtului B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004.

2. Prin Hotărârea nr. 9P din 16 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, secţia pentru procurori în materie disciplinară a dispus disjungerea cauzei privind pe B., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi constituirea unui nou dosar, fiind format dosarul nr. x/2020.

3. În esenţă, prin acţiunea disciplinară, se impută pârâtului B. că, începând cu data constituirii dosarului penal nr. x/2017 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei (dosarul penal nr. x/2017), a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. f) cu referire la art. 65 alin. (1) şi art. 66 din C. proc. pen.

II. Hotărârea instanţei disciplinare

4. Prin Hotărârea nr. 11P din 16 septembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, secţia pentru procurori în materie disciplinară a respins, ca neîntemeiată, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară, reţinând considerentele arătate în continuare.

5. În ceea ce priveşte situaţia de fapt, au fost reţinute următoarele: (i) la 18 iunie 2017, postul de televiziune C. a difuzat mai multe înregistrări audio, din conţinutul acestora rezultând că ar fi fost realizate în timpul unor şedinţe de lucru, în care s-au făcut mai multe afirmaţii cu privire la dosarele aflate pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi la modul în care procurorii ar trebui să-şi desfăşoare activitatea; (ii) la 19 iunie 2017, după analizarea datelor şi informaţiilor apărute în spaţiul public şi văzând dispoziţiile art. 288 alin. (1) şi art. 92 din C. proc. pen., B., procuror-şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi D., procuror-şef al secţiei de combatere a corupţiei, au întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 lit.

b) din Legea nr. 78/2000; (iii) procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost înregistrat sub nr. x/P/2017, iar dosarul a fost repartizat în vederea efectuării urmăririi penale procurorilor B. şi D.; (iv) prin ordonanţa nr. 246/P/2017 din 19 iunie 2017, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 lit.

b) din Legea nr. 78/2000; (v) actele de urmărire penală efectuate în acest dosar au constat în: audierea unui număr de 28 de martori, efectuarea unei reconstituiri, autorizarea de către judecătorul de drepturi şi libertăţi a solicitării obţinerii datelor de trafic şi de localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice destinate publicului, respectiv a datelor de trafic, a datelor de identificare a echipamentului şi a datelor de localizare, autorizarea de către judecătorul de drepturi şi libertăţi a solicitării de încuviinţare a percheziţiei informatice a unor dispozitive informatice, efectuarea unei constatări criminalistice cu privire la detecţia comportamentului simulat, ridicarea mai multor reportofoane aflate în posesia sau dotarea procurorilor şi poliţiştilor, întocmirea unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică pentru examinarea conţinutului fişierelor audio prezentate în mass media; (vi) pe parcursul urmăririi penale, procurorii E., F.

şi G. au formulat plângere împotriva actelor de urmărire penală efectuate în dosarul penal nr. x/2017, invocând inclusiv faptul că urmărirea penală se efectuează de către un procuror aflat în stare de incompatibilitate, deoarece a fost participant la şedinţa operativă ce face obiectul dosarului penal; (vii) plângerea a fost respinsă prin ordonanţa nr. 1614/C/2017 din 10 iulie 2017 a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

6. În raport cu probatoriul administrat, nu se poate reţine existenţa vreunui caz de incompatibilitate în sarcina pârâtului procuror în sensul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, constând în nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa.

7. Cazurile de incompatibilitate în care magistratul nu poate participa la judecarea sau instrumentarea unui dosar sunt reglementate de art. 64 din C. proc. pen., art. 105-106 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

8. Art. 64 alin. (1) pct. f) din C. proc. pen., care, potrivit art. 65 alin. (1) din acelaşi Cod se aplică şi procurorilor, prevede că judecătorul este incompatibil dacă "există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea sa este afectată".

9. În contextul factual, infracţiunea ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2017 se realizează fie prin folosirea de date nedestinate publicităţii, fie prin permiterea accesului la date nedestinate publicităţii.

10. Urmărirea penală, ca fază a procesului penal, se desfăşoară în două etape distincte: etapa de cercetare a faptei şi etapa de cercetare a persoanei şi a faptei pentru care s-a formulat oficial o acuzaţie în materie penală. Dacă etapa de cercetare a faptei începe prin ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem, sesizarea organelor judiciare competente, etapa de investigare a persoanei este marcată prin actul de continuare a urmăririi penale faţă de făptuitor şi, ulterior, de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de suspect.

11. În speţă, în dosarul care se afla în instrumentarea pârâtului B., procesul penal se afla în faza de urmărire penală in rem, iar infracţiunea pentru care se efectua urmărirea penală era o infracţiune de pericol, nesusceptibilă de un prejudiciu material, neexistând astfel persoană vătămată, iar autorii faptei nu erau identificaţi la acel moment. Într-o astfel de ipoteză, aplicarea garanţiilor procesuale ce ţin de dreptul la un proces echitabil, inclusiv imparţialitatea, nu se poate pune în discuţie înainte de identificarea autorilor infracţiunii şi de notificarea oficială referitoare la calitatea de acuzat, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 236/2016 şi nr. 141 din 5 octombrie 1999) şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Pedersen şi Baadsgaard împotriva Danemarcei, pct. 44; Kyprianou împotriva Ciprului, pct. 118; Micallef împotriva Maltei, pct. 93; Bulut împotriva Austriei, pct. 33-34; Gomez de Liano y Botella împotriva Spaniei, pct. 67-72).

12. În cauza de faţă, activitatea pârâtului procuror s-a desfăşurat doar în faza urmăririi penale in rem, iar actele de urmărire penală au fost efectuate tocmai în scopul strângerii probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, neputând fi vorba de o lipsă de imparţialitate în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

13. Mai mult, dispoziţiile art. 67 alin. (1) din C. proc. pen. stabilesc, în mod clar, care sunt persoanele care pot solicita recuzarea judecătorului sau a procurorului, respectiv părţile (inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente), subiecţii procesuali principali (suspectul şi persoana vătămată) şi procurorul în cazul recuzării judecătorului, din această perspectivă legea făcând o delimitare clară între fazele urmăririi penale, prin raportare la momentul în care incompatibilitatea poate fi pusă în discuţie. Astfel, persoanele enumerate anterior dobândesc calitatea cerută de lege numai după dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale, situaţie care nu îşi găseşte aplicabilitate în prezenta cauză.

14. În acest sens, şi plângerea formulată împotriva actelor de urmărire penală efectuate în dosarul penal nr. x/2017, în care s-a invocat faptul că urmărirea penală se efectuează de către un procuror aflat în vădită stare de incompatibilitate, cu motivarea că a participat la şedinţa operativă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, raportat la dispoziţiile art. 66, art. 65 alin. (1) şi art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât, în dosarul respectiv, urmărirea penală era începută in rem.

III. Recursul exercitat împotriva hotărârii instanţei disciplinare

15. Reclamanta Inspecţia Judiciară a formulat recurs împotriva hotărârii menţionate la pct. II, invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru criticile arătate în continuare.

16. Instanţa disciplinară a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale privind incompatibilitatea, abţinerea sau recuzarea, reţinând că s-ar aplica diferenţiat în faza de efectuare a urmăririi penale faţă de faptă, comparativ cu efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană.

17. Decizia Curţii Constituţionale nr. 236/2016 şi considerentele din cuprinsul acestei decizii avute în vedere de instanţa disciplinară nu au aplicabilitate în cauză, întrucât debutul fazei de urmărire penală este marcat, potrivit art. 305 alin. (1) din C. proc. pen., de începerea urmăririi penale faţă de fapta săvârşită sau a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.

18. În cauză, nu este aplicabilă nici jurisprudenţa CEDO indicată în hotărârea atacată, întrucât, în speţă, se ridică problema incompatibilităţii dintre calitatea de martor, conform art. 114 alin. (1) din C. proc. pen., şi calitatea de acuzat într-o procedură penală, calitate care nu a fost niciodată pusă în discuţie a fi atribuită pârâtului. În context, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, pct. 65, 67, 69), în care se realizează diferenţa dintre calitatea de martor participant la săvârşirea unei fapte penale şi calitatea de martor veritabil, adică persoana care nu a participat în niciun fel la săvârşirea infracţiunii. În acelaşi sens, se invocă şi Hotărârea CEDO din 21 decembrie 2020, în cauza Heaney şi McGuiness împotriva Irlandei, susţinând-se că, în speţă, exista incompatibilitate între calitatea de martor şi cea de procuror de caz, în sensul art. 114 alin. (1) din C. proc. pen.

19. Dispoziţiile art. 67 alin. (1) din C. proc. pen., invocate în hotărârea atacată, şi considerentele din hotărâre, conform cărora persoanele prevăzute de textul de lege dobândesc calitatea cerută de lege numai după dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale, nu îşi găsesc aplicabilitate în prezenta cauză.

20. Faţă de soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a plângerii prin ordonanţa nr. 1614/C/2017 din 10 iulie 2017 a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se susţine că nu a fost cenzurată starea de incompatibilitate a procurorului de caz, pe căile jurisdicţionale recunoscute de C. proc. pen.

21. Motivarea potrivit căreia dispoziţiile legale privind incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea nu se aplică atât timp cât urmărirea penală se desfăşoară faţă de faptă, nu faţă de o persoană, pentru că doar începând cu efectuarea urmăririi penale faţă de o persoană sunt aplicabile garanţiile procesuale ataşate dreptului la apărare, sunt contrare dispoziţiilor Constituţiei, C. proc. pen., jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi Curţii Europene a Drepturilor Omului.

22. În raport cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie, care garantează dreptul la apărare pe tot parcursul procesului penal, şi ale art. 305 alin. (1) din C. proc. pen., care prevăd că, într-o primă fază, chiar dacă autorul este cunoscut, urmărirea penală se desfăşoară faţă de faptă şi nu faţă de o persoană, se argumentează că, în faza iniţială a începerii urmăririi penale faţă de faptă, organele judiciare au obligaţia pozitivă de a respecta toate normele de procedură penală care garantează un proces echitabil şi obligaţia negativă de a se abţine de la orice conduită care ar putea pune în discuţie desfăşurarea unui proces echitabil, inclusiv păstrarea aparenţei de imparţialitate. În acest sens, în C. proc. pen., nu se face distincţie între aplicarea dispoziţiilor privind abţinerea, incompatibilitatea şi recuzarea în faza de efectuare a urmării penale faţă de faptă sau faţă de persoană sau ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale. În susţinere, se invocă argumentele de la pct. 23 şi 25 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 90/2017, conform cărora organele judiciare au obligaţia de a respecta toate normele care garantează dreptul la un proces echitabil, fără diferenţe între faza de efectuare a urmăririi penale in rem sau in personam.

23. În concluzie, în mod greşit s-a realizat o diferenţă între garanţiile procesuale aplicabile în faza de efectuare a urmăririi penale faţă de faptă şi faza de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, deşi în jurisprudenţa CEDO, în ceea ce priveşte "independenţa şi imparţialitatea instanţei" în raport cu art. 6 din Convenţie, nu se realizează o delimitare a fazelor/etapelor procesului penal. Jurisprudenţa CEDO invocată în hotărârea atacată se referă la problema incompatibilităţii exercitării succesive a unor funcţii judiciare în aceeaşi cauză de către acelaşi judecător, problemă care nu se ridică în prezenta speţă.

24. Tot în raport cu jurisprudenţa CEDO, în prezenta cauză, pârâtul se afla într-o situaţie obiectivă de incompatibilitate, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. f) cu referire la art. 65 alin. (1) din C. proc. pen., astfel că a instrumentat dosarul penal nr. x/2017 în condiţii de incompatibilitate, cu nesocotirea obligaţiei de a se abţine şi încălcarea prevederilor art. 64 lit. f) cu referire la art. 65 alin. (1) şi art. 66 din C. proc. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 132 alin. (1) din Constituţie, art. 4 alin. (1) şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi art. 3 alin. (2), art. 7 şi art. 9 alin. (1) şi (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

IV. Apărările intimatului

25. Pârâtul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

26. Pârâtul argumentează că în mod greşit sunt invocate de recurentă dispoziţiile art. 114 din C. proc. pen., care însă nu sunt aplicabile, întrucât nu reglementează prevalenţa calităţii de martor faţă de calitatea de organ de urmărire penală. În speţă, în raport cu situaţia de fapt, sunt incidente dispoziţiile art. 292 din C. proc. pen.

27. În mod greşit verificările efectuate s-au limitat la şedinţa din 30 martie 2017, deşi procesul-verbal de sesizare din oficiu din 19.06.2017 şi activitatea de urmărire penală exercitată in rem cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000 au vizat determinarea momentului în care informaţiile au fost transmise, care nu coincide cu momentul şedinţei. Astfel, în mod greşit s-a apreciat de către Inspecţia Judiciară că pretinsa stare de incompatibilitate ar fi fost generată de faptul participării la şedinţa din 30 martie 2017, întrucât nu aspectele discutate în cadrul şedinţei de lucru au făcut obiectul cercetărilor penale.

28. În mod corect s-a reţinut în hotărârea atacată că, atât timp cât autorii nu sunt identificaţi şi nu există în cauză notificări oficiale privind atribuirea calităţii de acuzat, nu este îndeplinită condiţia care să conducă la concluzia că există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea procurorului este afectată, de natură să încalce dreptul vreunei persoane la un proces echitabil.

V. Considerentele Înaltei Curţi

29. Analizând hotărâre atacată, prin prisma criticilor din recurs, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

30. În raport cu circumstanţele de fapt, astfel cum au fost reţinute în hotărârea atacată, necontestate de recurenta Inspecţia Judiciară, Înalta Curte constată că problema răspunderii disciplinare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. i) teza întâi din Legea nr. 303/2004 se ridică prin prisma dosarului penal în care, prin rezoluţie, pârâtul procuror a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, constând în "folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii", "în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite".

31. Pe de o parte, în acord cu instanţa disciplinară, se reţine că, în dosarul respectiv, activitatea pârâtului procuror, în considerarea căreia se impută săvârşirea abaterii disciplinare, s-a desfăşurat numai în faza urmăririi penale in rem în etapa de cercetare a faptei, neexistând persoană vătămată, autorii faptei nefiind identificaţi, iar actele de urmărire penală fiind efectuate în scopul strângerii probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii.

32. În aceste condiţii, în etapa respectivă, nu se ridică problema incompatibilităţii, un argument în acest sens fiind reprezentat de faptul că, în dosarul respectiv nu existau la acel moment persoanele îndreptăţite să formuleze cerere de recuzare în sensul art. 67 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv: părţile ori subiecţii procesuali principali.

33. Astfel, în respectiva etapă a urmăririi penale şi în condiţiile în care nu erau identificate nici persoanele vătămate şi nici autorii prezumtivi ai infracţiunii, nu se ridica problema incompatibilităţii pentru motivul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

34. Pentru argumentele expuse sunt lipsite de temei susţinerile din recurs în sensul că ar fi lipsite de relevanţă dispoziţiile art. 67 alin. (1) din C. proc. pen., care prevăd subiecţii de drept care ar fi putut formula cerere de recuzare în temeiul art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

35. Contrar criticilor din recurs, în mod corect a fost avută în vedere jurisprudenţa CEDO (Kyprianou împotriva Ciprului, pct. 118; Micallef împotriva Maltei, pct. 93), în care s-a reţinut că una dintre componentele dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 par. 1 din Convenţie, vizează imparţialitatea magistratului.

36. Astfel, în jurisprudenţa CEDO (Hotărârea din 17 decembrie 2004, pronunţată în Cauza Pedersen şi Baadsgaard împotriva Danemarcei, pct. 44) şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 141/1999; Decizia nr. 236/2016, pct. 50-51), s-a reţinut că nu se ridică problema garanţiilor procesuale ce ţin de dreptul la un proces echitabil, printre care şi imparţialitatea magistratului, înainte ca făptuitorul să aibă calitatea procesuală de învinuit sau inculpat în urma unei înştiinţări oficiale cu privire la acţiuni întreprinse împotriva sa de către autorităţile judiciare.

37. În acelaşi sens, CEDO a statuat că nu se ridică problema lipsei de imparţialitate în ipoteza în care magistratul a realizat numai "interogarea martorilor, fără a aprecia probele şi fără a trage vreo concluzie" (Bulut împotriva Austriei, pct. 33-34) ori a pronunţat decizii formale şi procedurale, o asemenea problemă fiind luată în discuţie în etapele procedurii în care "magistratul s-a pronunţat cu privire la vinovăţia acuzatului" (Gomez de Liano y Botella împotriva Spaniei, pct. 67-72).

38. Or, susţinerile recurentei nu pot fi primite, întrucât jurisprudenţa indicată este pe deplin aplicabilă în circumstanţele cauzei de faţă, întrucât actele întocmite de pârât în dosarul penal nr. x/2017 - enumerate la pct. 5 (v) din prezenta decizie - reprezintă activităţi realizate în scopul strângerii probelor cu privire la existenţa infracţiunii şi pentru identificarea persoanelor care au săvârşit-o, fiind acte procedurale care se situează anterior notificării oficiale a persoanelor care au calitatea de acuzat.

39. Astfel fiind, în mod corect s-a reţinut că nu se ridică problema imparţialităţii în raport cu activităţile realizate de pârâtul procuror în dosarul penal nr. x/2017 pentru a fi în ipoteza analizării existenţei elementelor constitutive ale abaterii disciplinare imputate, constând în "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când (...) procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa", prin prisma unei eventuale situaţii de incompatibilitate în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

40. Susţinerile recurentei întemeiate pe considerentele de la pct. 23 şi 25 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 90/2017 nu pot primi relevanţa propusă, întrucât considerentele respective sunt în strânsă legătură cu cele de la pct. 22 din aceeaşi decizie şi se referă la dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, potrivit art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţie, sub aspectul dreptului acuzatului de a fi informat, în cel mai scurt timp şi în mod amănunţit, cu privire la natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa. Or, în cauză, aşa cum s-a arătat anterior, urmărirea penală era efectuată in rem, astfel că, în absenţa învinuitului/inculpatului, nu se ridică problema informării şi, în subsidiar, a drepturilor menţionate în jurisprudenţa menţionată.

41. Totodată, nu pot fi primite nici susţinerile prin care recurenta argumentează existenţa stării de incompatibilitate prin raportare la nerespectarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din C. proc. pen.. Sub acest aspect, se reţine că dispoziţiile respective se referă la calitatea de expert, avocat, mediator, reprezentat sau alt subiect procesual principal, iar nu la calitatea de procuror, care este participant în procesul penal şi nu are niciuna dintre calităţile respective.

42. Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că în mod legal şi temeinic instanţa disciplinară a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare imputate pârâtului procuror B., astfel că, nefiind identificate motive de reformare a hotărârii atacate, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Inspecţia Judiciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 11P din 16 septembrie 2020, pronunţată de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 martie 2021.