Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 239/2021 AI generated

Recurse against suspension of judgment for absent parties annulled as untimbrated

Case Number Decizia nr. 239/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed and annulled the appellant's appeal for lack of stamp duty, resulting in the validity of the prior interlocutory decision suspending the main proceedings. The dispute concerned a procedural challenge to an interlocutory order that had suspended the judgment on two appeals in an administrative and fiscal case due to the absence of the parties. The decisive legal basis was the invocation of the exception of non-payment of judicial taxes by the court ex officio; applying Article 33(1) and Article 494 of the Civil Procedure Code in conjunction with Article 25(1)(b) of Emergency Ordinance No. 80/2013, the court determined that the appellant failed to comply with the mandatory requirement to prepay the 20 RON stamp duty within the designated timeframe, thereby warranting the cancellation of the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 197 din C. proc. civ; Recurse against suspension of judgment for absent parties annulled as untimbrated: Potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, cu excepţiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva lege.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty civil judgment suspension of payments annulment proceedings challenge of cancellation non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Încheierea ce formează obiectul recursului

Prin încheierea din 1 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, a fost suspendată judecata apelurilor formulate de A. şi B. împotriva Deciziei nr. 2285 din 3 iunie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

2. Recursul declarat în cauză

Împotriva încheierii menţionate la pct. 1, A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.

3. Apărările părţilor

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând excepţia netimbrării cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluţionarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.

Potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, cu excepţiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva lege.

Totodată, art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus citat prevede că:

"taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". Dispoziţiile art. 494, cu referire la art. 197 din C. proc. civ., stipulează că neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau cererii.

În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru datorată de recurent pentru cererea de recurs este de 20 RON.

În cauză, recurentului i-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de recurs la 18 mai 2021, potrivit dovezii de înmânare a citaţiei aflate la dosar recurs.

La termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte a constatat că recurentul nu s-a conformat obligaţiei de timbrare, procedural comunicată şi, în consecinţă, va face aplicarea dispoziţiilor art. 494, cu referire la art. 197 din C. proc. civ., şi va anula recursul, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 1 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2021.