Start of one-month revision deadline: pronouncement or communication of final judgment under Art. 511(1)(8) of the Code of Civil Procedure

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia ce formează obiectul recursului

Prin decizia nr. 2157 din 4 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a anulat, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1009 din 9 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

2. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuentul A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut nelegalitatea deciziei prin care a fost respinsă cererea de revizuire, ca tardivă.

A apreciat că instanţa de judecată a aplicat greşit prevederile art. 508 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru că a calculat greşit termenul de declarare a revizuirii.

Recurentul a învederat, prin cererea de revizuire, că decizia nr. 1009 din 9 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2546 din 22 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018, cele două hotărâri fiind contradictorii în ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a intimatelor.

Faţă de temeiul de drept al cererii, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ultima hotărâre în raport de care instanţa trebuia să calculeze termenul de declarare al căii extraordinare de atac era decizia nr. 1009 din 9 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Recurentul a susţinut că decizia nr. 1009 din 9 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă i-a fost comunicată la 12 august 2020, iar calea de atac a revizuirii a fost declarată în termen, la data de 17 august 2020.

Instanţa de revizuire a apreciat greşit termenul în care putea fi declarată revizuirea; acest termen nu curge de la pronunţare, ci de la comunicarea hotărârii atacate, în raport de considerentele căreia recurentul a formulat motivele de revizuire.

De altfel, a argumentat recurentul, motivarea căii de atac nu se putea face în lipsa comunicării deciziei, pentru a verifica dacă instanţa a soluţionat cauza pe fond sau pe excepţie.

3. Poziţia părţilor

Intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova a depus întâmpinare, prin care a susţinut că prezentul recurs este inadmisibil, faţă de obiectul acestuia, respectiv dreptul muncii.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele, lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că intimata a susţinut inadmisibilitatea recursului, în raport de obiectul litigiului, care este unul de asigurări sociale.

Aceste susţineri sunt nefondate.

Decizia care face obiectul prezentului recurs este pronunţată în soluţionarea unei revizuiri întemeiate în drept pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi este supusă căii de atac a recursului, cum prevede art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.

Ca urmare, natura juridică a litigiului în care s-a formulat şi pronunţat cererea de revizuire nu atrage inadmisibilitatea căii de atac, faţă de textele de lege mai sus indicate.

Cu privire la fondul recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentul a criticat soluţia instanţei, prin care cererea sa de revizuire a fost apreciată ca tardivă, susţinând că termenul de declarare al căii de atac curge de la comunicarea deciziei, iar nu de la pronunţarea ei, cum eronat a apreciat instanţa, întrucât în lipsa considerentelor deciziei nu poate fi motivată cererea de revizuire.

Aceste susţineri sunt nefondate, urmând a fi respinse.

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurentul-revizuent A., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

În cauză, prin cererea de revizuire, recurentul a susţinut că decizia nr. 1009 din 9 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2546 din 22 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

Reiese că ultima hotărâre, a cărei anulare se solicită, este decizia nr. 1009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă la 9 iulie 2020.

Această hotărâre a fost pronunţată în soluţionarea unui apel declarat într-un litigiu de asigurări sociale şi este o hotărâre judecătorească definitivă, cum prevede art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În consecinţă, data pronunţării deciziei nr. 1009/2020 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.

În aplicarea art. 181 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la 9 iulie 2020 şi s-a împlinit la 9 august 2020, care fiind o zi de duminică, a fost prelungit până luni, 10 august 2020.

Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de recurentul revizuent A. şi înregistrată la instanţă la data 13 august 2020.

Înalta Curte reţine că recurentul revizuent a formulat critici prin care a susţinut că formularea cererii de revizuire era condiţionată de însăşi motivarea deciziei atacate, pentru a putea aprecia dacă litigiul a fost soluţionat pe fond sau prin admiterea unor excepţii.

Acest susţineri sunt, de asemenea, nefondate.

Textul de lege mai sus citat prevede că termenul de declarare al căii extraordinare de atac a revizuirii curge de la data rămânerii definitive a deciziei atacate şi nu face nicio distincţie referitoare la modul în care instanţa a soluţionat sau nu fondul litigiului.

De altfel, Înalta Curte arată că sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire a intervenit ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac şi nu pentru nemotivarea acesteia.

Or, se reţine că recurentul revizuent nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru că nu a cunoscut modul în care instanţa ar fi dispus asupra excepţiilor procesuale sau asupra fondului litigiului.

De altfel, chiar recurentul revizuent susţine că a luat la cunoştinţă de soluţie chiar la data pronunţării, când a fost afişată pe portalul instanţelor de judecată.

Având în vedere cele arătate mai sus, reţinând că recurentul revizuent a formulat critici ce sunt nefondate şi că decizia recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 2157 din 4 noiembrie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2021.