Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 157/2020 AI generated

Recourse against revision decision: inadmissibility of five-judge panel review where revision not based on contradictory judgments

Case Number Decizia nr. 157/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice, sitting as a five-judge panel, dismissed the appeal as inadmissible, leaving the prior decision of the administrative section that rejected the revision request in force. The dispute involved a procedural challenge to a decision rendered in revision against a final administrative decision, where the appellant had initially failed to cure defects in their initial submission, leading to the dismissal of their claim and subsequent re-examination requests. The court held that the appeal was inadmissible under Article 513(6) of the Code of Civil Procedure because the revision was sought on grounds other than contradictory judgments; since the underlying decision being revised was final and not subject to appeal under Article 200(7), the revision decision itself was not susceptible to appeal to the five-judge panel.

Legislator headnote

AI generated

art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 513 alin. (6) din C. proc. civ, art. 513 alin. (5) din C. proc. civ, art. 200 alin. (7) C. proc. civ, art. 513 alin. (6) C. proc. civ; Recourse against revision decision: inadmissibility of five-judge panel review where revision not based on contradictory judgments: Hotărârea atacată cu recurs este o hotărâre dată în revizuire, fiind aplicabile prevederile art. 513 alin. (5) si (6) din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
revision of a judgment procedural review challenge of administrative decisions cassation review article of civil procedure limits of judicial review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin încheierea nr. 1863 din 9 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat cererea formulată de contestatorul A., motivat de necomplinirea lipsurilor cererii de chemare în judecată în termenul legal.

Împotriva încheierii nr. 1863 din 9 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A. a formulat cerere de reexaminare.

Prin încheierea nr. 2658 din 19 iunie 2018, pronunţată în dosarul x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de reexaminare, ca neîntemeiată.

Contestatorul A. a formulat cerere de revizuire împotriva încheierii nr. 2658 din 19 iunie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, invocând motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. şi susţinând că instanţa nu s-a pronunţat asupra dreptului părţii.

Prin Decizia nr. 2505 din 14 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Împotriva deciziei menţionate, revizuentul A. a exercitat o cale de atac înregistrată pe rolul Completului de 5 judecători al Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrată sub nr. x/2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi

La termenul de astăzi, Completul de 5 judecători a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., excepţie de procedură, pe care instanţa o apreciază ca fiind întemeiată pentru considerentele arătate în continuare:

Hotărârea atacată cu recurs este o hotărâre dată în revizuire, fiind aplicabile prevederile art. 513 alin. (5) si (6) din C. proc. civ.

Potrivit art. 513 alin. (5) din C. proc. civ.:

"Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită". Decizia nr. 2505 din 14 mai 2019 este supusă aceloraşi căi de atac ca şi încheierea nr. 2658 din 19 iunie 2018, care este o hotărâre definitivă, conform art. 200 alin. (7) C. proc. civ., nefiind susceptibilă de recurs.

Potrivit art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.:

"Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul. În cazul în care revizuirea a fost soluţionată de una dintre secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul este de competenţa Completului de 5 judecători".

Or, în cauză, hotărârea atacată cu recurs este pronunţată în revizuire pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., astfel că nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 513 alin. (6) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2505 din 14 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2020.