Salary equalization upheld: court staff win back-pay recalculated at 405 RON plus statutory increases for 2015 onwards

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, la data de 13.08.2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. au formulat plângere împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava nr. 17 din 12 iulie 2018 şi au solicitat:

- anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava nr. 17 din 12 iulie 2018 şi a Deciziei nr. 143 din 14 iunie 2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Suceava şi prin urmare obligarea secund pârâtei la emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Tribunalului Suceava, mai sus menţionat cu respectarea prevederilor legale incidente, decizie prin care să se dispună:

- stabilirea salariilor brute ale reclamanţilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,16 pentru perioada 9 aprilie 2015 - 30 noiembrie 2015 şi de 484,18 pentru perioada 1 decembrie 2015 - 31 decembrie 2017;

- acordarea începând cu data de 1 ianuarie 2018 a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, în ceea ce-i priveşte pe numiţii B., C., D., E., F., G., I., J., K., L., şi păstrarea celorlalte sporuri în cuantumul acordat, respectiv 5% - spor pentru păstrarea confidenţialităţii şi 15% spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase;

- stabilirea drepturilor salariale începând cu data de 1 ianuarie 2018 în raport de o valoare de referinţă sectorială de sectorială de 484,18 RON la nivelul lunii decembrie 2017 în ceea ce-i priveşte pe numiţii A., H., M., N., O., P. prin aplicarea disp. art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017;

- obligarea secund şi terţ pârâtei începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi în continuare Ia plata şi calcularea diferenţelor salariale ce vor rezulta prin aplicarea unui spor de pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, în ceea ce-i priveşte pe numiţii B., C., D., E., F., G., I., J., K., L. sume care să fie indexate cu indicele de inflaţie de la data plăţii precum şi actualizarea acestora cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective pentru reclamanţii care au solicitat acordarea acestui spor;

- obligarea secund şi terţ pârâtei începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi în continuare la calcularea şi plata diferenţelor salariale ce vor rezulta prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de sectorială de 484,18 RON la nivelul lunii decembrie 2017 în ceea ce-i priveşte pe numiţii A., H., M., N., O., P. prin aplicarea disp. art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, sume care să fie indexate cu indicele de inflaţie de la data plăţii precum şi actualizarea acestora cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective pentru reclamanţii mai sus menţionaţi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 990 din 14 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi s-a respins, în consecinţă, acţiunea împotriva acestuia ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Suceava şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării; au fost anulate, în parte, hotărârea nr. 17/12.07.2018 şi decizia nr. 143/14.06.2018; a fost obligată pârâta Curtea de Apel Suceava să emită o nouă decizie prin care să calculeze drepturile salariale ale reclamanţilor cu utilizarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015; a fost obligată pârâta Curtea de Apel Suceava să emită o nouă decizie prin care să calculeze drepturile salariale ale reclamanţilor cu utilizarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, precum şi începând cu 01.01.2018; au fost obligaţi pârâţii Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava la plata către reclamanţi a diferenţelor de drepturi salariale dintre cele efectiv plătite şi cele calculate conform prezentei hotărâri, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective şi s-a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 990 din 14 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a evoluţiei calculului salariului pentru perioada 01.10.2008 - 30.11.2015, recurenţii au susţinut că personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex beneficiază de salarii de bază calculate prin raportare la aceeaşi valoare de referinţă sectorială, care stă la baza determinării indemnizaţiilor judecătorilor în virtutea faptului că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 s-a stabilit uniformizarea modului de calcul al salariilor la nivelul întregii familii ocupaţionale justiţie (judecători, grefieri, etc), chiar dacă valoarea de referinţă stabilită de legiuitor era net inferioară (de 305 RON, faţă de 421,36 RON, respectiv de 335,5 RON, faţă de 463,5 RON).

Astfel, în opinia recurenţilor, prin obligarea Curţii de Apel Suceava la acordarea către reclamanţi a majorării valorii de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON cu procentul total de 8,5% prevăzut la art. 2 din O.G. nr. 13/2008, instanţa de fond a încălcat Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 care a statuat că trebuie să existe o singură valoare de referinţă sectorială la nivelul întregii familii ocupaţionale justiţie, creând o stare de discriminare a judecătorilor în raport de personalul auxiliar şi conex, întrucât judecătorii nu pot să beneficieze decât de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu procentul total de 4% prevăzut la art. 1 din O.G. nr. 13/2008.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care a susţinut apărări cu privire la corecta soluţionare a acţiunii formulate în contradictoriu cu acesta, respectiv respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive a ministerului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 3 februarie 2021, Înalta Curte a dispus scoaterea din citativ a intimatului Ministerului Justiţiei, din eroare acesta fiind menţionat în stadiul procesual al recursului, în raport de soluţia instanţei de fond, care nu a fost criticată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi P. fac parte din categoria personalului auxiliar şi conex în cadrul Tribunalului Suceava, calitate în care contestă decizia nr. 143/14.06.2018 emisă de Curtea de Apel Suceava, menţinută prin hotărârea nr. 17/12.07.2018 emisă de colegiul de conducere al aceleiaşi instanţe prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 143/14.06.2018, au fost stabilite valorile de referinţă sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri, specialişti IT) precum şi pentru personalul conex, respectiv: pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 - VRS 421,36 RON; pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 - VRS 463,5 RON.

În contextul în care reclamanţii au susţinut că valoarea corectă a VRS pentru toată perioada în discuţie este de 484,18 RON, aceştia au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune, prin care au solicitat anularea Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava nr. 17 din 12 iulie 2018 şi a Deciziei nr. 143 din 14 iunie 2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Suceava şi prin urmare obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Tribunalului Suceava cu respectarea prevederilor legale incidente.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, pârâţii Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava formulând critici de nelegalitate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând, în esenţă, aplicarea corectă a legislaţiei în vigoare la stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor şi încălcarea de către instanţa de fond a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanţa de recurs constată că, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de Apel Bucureşti dispoziţiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit actului normativ menţionat:

« Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins:

"(5ind. 1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) şi (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, instanţa de fond a constatat în mod corect că egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Aşadar, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor, aşa cum a considerat recurentul-pârât.

Aşa fiind, va fi înlăturată critica recurentilor cu privire la încălcarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordrea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâtilor în acest sens apare ca nefondată.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferenţele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad.

Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei s-a menţionat că:

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă,gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim."

Instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii recurate.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că pârâta a aplicat dispoziţiile legale antereferite, însă valoarea concretă a VRS trebuie să fie cea de 484,18 RON, întrucât dispoziţiile O.G. nr. 13/2008 stabileau:

"ART. 1 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune".

"ART. 2 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese aşadar că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.

Totodată, în ceea ce priveşte obligaţia ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaţionale, obligaţie impusă de actelor normative menţionate anterior şi de cele stabilite prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale a României, Înalta Curte constată că reclamanţii au depus la dosar hotărâri judecătoreşti cu privire la care au arătat că au fost stabilite pentru magistraţi şi personal auxiliar valori ale VRS care cuprind majorările stabilite de O.G. nr. 13/2008, interpretarea recurenţilor-pârâţi privind încălcarea deciziei instanţei de contencios constituţional şi pretinsa stare de discriminare a judecătorilor în raport de personalul auxiliar şi conex, întrucât judecătorii nu pot să beneficieze decât de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu procentul total de 4% prevăzut la art. 1 din O.G. nr. 13/2008 fiind lipsite de support.

Dintre hotărârile aflate la dosar, astfel cum a reţinut şi Curtea de apel, relevantă este în special sentinţa civilă nr. 1961/10.10.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa prin care reclamanţilor din acel dosar le-a fost aplicată majorarea VRS stabilită de O.G. nr. 13/2008. Această sentinţă a devenit definitivă prin decizia Curţii de Apel Ploieşti prin care a fost respins ca nefondat apelul.

În privinţa practicii judiciare recente referitor la VRS în cuantumul solicitat şi de reclamanţii din litigiul de faţă, instanţa de recurs are în vedere sentinţa civilă nr. 829/12.07.2018 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018 (definitivă prin neapelare), prin care au fost obligaţi pârâţii Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Târgu Mureş să achite reclamanţilor, începând cu 09.04.2015, o indemnizaţie brută lunară, stabilită prin raportare la VRS de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 şi, începând cu data de 01.12.2015 o indemnizaţie brută lunară, stabilită prin raportare la VRS de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% conform O.G. nr. 13/2008 şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Tribunalul Suceava şi Curtea de Apel Suceava, împotriva sentinţei nr. 990 din 14 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.