Mootness of salary recalculation claim after replacement of administrative act

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018 din data de 19.11.2018, reclamanţii A., B., C. Şi D. au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Public, Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care va pronunţa, să dispună revocarea în parte a deciziei procurorului general, în sensul acordării începând cu data de 23.07.2018 la salariul de bază, stabilit în baza art. 120, alin. (6), din Legea nr. 304/2004 modificată ca urmare a promulgării Legii nr. 207/2018, şi a sumelor aferente vechimii în funcţie, ţinând cont la stabilirea salarului de bază şi de vechimea în funcţie pe care o au pe toată perioada în care încadrarea salariată este făcută conform art. 120, alin. (6), cu obligarea pârâtului la plata sumelor datorate retroactiv actualizate cu rata inflaţiei, respectiv dobânda legală până la data efectuării plăţii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1123 din 22 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauza privind pe reclamanţii A., B., C., şi D., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a respins cererea formulată împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă şi a fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1123 din 22 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii au declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Astfel, recurenţii au susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând dispoziţiile art. 77 alin. (1) lit. w), art. 63 alin. (2) şi art. 65 alin. (1) din Ordinul nr. 2632/C/2014 privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor, art. 10 alin. (4) din Titlul II din acelaşi Regulament, invocând că acest pârât participă al angajarea acestora, le stabileşte salariul, asigură sumele necesare plăţii salariilor, reclamanţii subordonându-se Serviciului de tehnologia informaţiei din cadrul Parchetului ÎCCJ, aspecte ce contravin premisei de la care porneşte prima instanţă din Decizia nr. 13/2016 a ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Pe fondul cauzei, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 303/2004, care fac trimitere la salarizarea potrivit cap. I, lit. B), nr. crt. 4 secţiunea a 6 a, art. 22 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte reţinerea primei instanţe în sensul că trebuie interpretate în corelare cu menţiunile din nota de subsol de la Anexa tabelului de calcul, respectiv că vechimea în funcţie semnifică vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestuia, magistrat-asistent sau auditor de justiţie, în opinia recurenţilor, nota respectivă nefiind referită, astfel cum nu este referit restul tabelului, respectiv trimiterea se face la secţiunea a 6 a, art. 22 din Legea nr. 153/2017, unde se precizează că salariile sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I, lit. B) nr. crt. 4, aşadar structura de valori menţionate în anexă.

În continuare, cu privire la acelaşi aspect, recurenţii-reclamanţi au arătat că interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 153/2017, art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 303/2004 şi alin. (5)1 al aceluiaşi articol, introdus în Legea nr. 303/2004, prin O.U.G. nr. 7/2019, a adăugat la lege.

În fine, au invocat necomunicarea Notei nr. x/2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-au dat îndrumări tuturor ordonatorilor secundari şi terţiari de credite cu privire la aplicarea legii de salarizare la nivelul întregii ţări, reţinută de prima instanţă alături de alte argumente în motivarea privind înlăturarea apărărilor reclamanţilor referitoare la încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării, prin raportare la calculul salariilor specialiştilor IT din alte instanţe din ţară.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute.

4.2 Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin întâmpinare, a formulat apărări privind criticarea soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenţii-reclamanţi au formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care au reiterat aspectele prezentate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentii-reclamanti privesc greşita interpretare şi aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 120 alin. (6) şi (7) şi alin. (5)1 din Legea nr. 303/2004, precum şi art. 22, secţiunea a 6 a din Legea nr. 153/2017, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanţii A., B., C. şi D. au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Public, Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care va pronunţa, să dispună revocarea în parte a deciziei procurorului general, în sensul acordării începând cu data de 23.07.2018 la salariul de bază, stabilit în baza art. 120, alin. (6), din Legea nr. 304/2004 modificată ca urmare a promulgării Legii nr. 207/2018, şi a sumelor aferente vechimii în funcţie, ţinând cont la stabilirea salarului de bază şi de vechimea în funcţie pe care o au pe toată perioada în care încadrarea salariată este făcută conform art. 120, alin. (6), cu obligarea pârâtului la plata sumelor datorate retroactiv actualizate cu rata inflaţiei, respectiv dobânda legală până la data efectuării plăţii.

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă, reclamanţii formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile recurenţilor cu privire la soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de recurs constată că sunt nefondate, prima instanţă reţinând în mod corect că obiectul acţiunii introductive de instanţă este reprezentat de contestaţia formulată de reclamanţi împotriva modului de calcul al drepturilor salariale aflate în plată, aceştia solicitând în esenţă recalcularea salariilor şi anularea deciziei Colegiului de Conducere, făcând implicit trimitere la diferenţele salariale prin referirea la contestaţia adresată Colegiului, unde se antamează plata diferenţelor de salariu.

În aceste condiţii, reclamanţii nu au dedus judecăţii pretenţii care să justifice prezenţa în cauză şi a ordonatorului principal de credite, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta neputând fi obligat la acordarea diferenţei salariale ca urmare a recalculării drepturilor conform Legii nr. 153/2017, raportat la competenţele legale ale instituţiei prevăzute de legea specială privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Public, precum şi faptul că reclamanţii nu au justificat calitatea procesuală pasivă a acestuia, obligaţie legală ce le revenea în calitate de promotori ai demersului judiciar, interpretarea dată de aceştia prin memoriul de recurs cu privire la reţinerea greşită de către judecătorul fondului a Deciziei nr. 13/13.06.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, în dosarul nr. x/2016, neputând fi primită.

Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că, la data de 26 martie 2019, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a emis Decizia nr. 25/2019, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 Începând cu data de 1 martie 2019, specialiştii IT din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin prevăzuţi în Anexele 1-4, beneficiază de drepturile salariale menţionate în dreptul fiecăruia.

Art. 2 Anexele 1-4 fac parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 3 Prezenta decizie poate fi contestată în termen de 20 de zile de la data comunicării la organele de conducere ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. (...)"

Instanţa de control judiciar reţine că obiectul acţiunii de faţă este reprezentat de solicitarea reclamanţilor de revizuire în parte a Deciziei Procurorului general, în sensul acordării începând cu data de 23 iulie 2018 la salariul de bază stabilit în temeiul art. 120 alin. (6) din Legea nr. 304/2004 modificată ca urmare a promulgării Legii nr. 207/2018 şi a sumelor aferente vechimii în funcţie, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unei noi decizii de salarizare, în conformitate cu acest text de lege, astfel cum este interpretat de recurenţi.

Înalta Curte apreciază că emiterea Deciziei nr. 25/26 martie 2019, nu afectează, prin ea însăşi, legalitatea sentinţei recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunţării acesteia, dar pune problema subzistenţei obiectului cererii privind obligarea pârâtului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la emiterea unui act administrativ prin care să revizuiască în parte decizia contestată de reclamanţi, având în vedere că la acest moment actul contestat nu îşi mai produce efectele fiind înlocuit cu Decizia nr. 25/2019, prin care a fost satisfăcută pretenţia reclamantilor de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor O.U.G. nr. 7/2019 prin care au fost abrogate dispoziţiile art. 120 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 304/2004 şi ale O.U.G. nr. 12/2019, prin care au fost reintroduse dispoziţiile privind salarizarea specialiştilor IT în sensul completării art. 120 din Legea nr. 304/2004 cu alin. (5)1 şi 52.

Potrivit acestor dispoziţii legale: "51 Începând cu luna martie 2019, specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al magistraturii şi al instanţelor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale cu specialiştii IT din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţieiprivind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

52 Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiştii de la art. 116 alin. (5)".

Astfel, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârât a Deciziei nr. 25/2019, prin care, începând cu data de 1 martie 2019 drepturile salariale ale specialiştilor IT din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin prevăzuţi în Anexele 1-4, au fost calculate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 7/2019, respective O.U.G. nr. 12/2019 (prin care au fost reintroduse dispoziţiile privind salarizarea specialiştilor IT în sensul completării art. 120 din Legea nr. 304/2004 cu alin. (5)1 şi 52) şi a satisfacerii pretenţiilor reclamantilor, în raport de noua decizie de salarizare, care a înlocuit decizia contestată de reclamanţi, obiectul cererii sub acest nemaisubzistând, pentru Decizia nr. 25/2019 existând o procedură proprie de contestare, astfel cum este menţionat în mod expres şi în conţinutul acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului, va admite recursul declarat de reclamanţi, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea cu privirea la perioada 01 martie 2019 la zi, ca rămasă fără obiect şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva sentinţei nr. 1123 din 22 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge acţiunea cu privirea la perioada 01 martie 2019 la zi, ca rămasă fără obiect.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.