Appeal dismissed in dispute over mandatory issuance of state land ownership certificate for privatized enterprise

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2016 la data de 20.01.2016 reclamanta S.C. Autotim S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului situat în Timişoara, str. x, în suprafaţa de 20.781 mp conform documentaţiei întocmită, avizată şi aprobată în favoarea reclamantei conform H.G. nr. 834/91, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 214 din 6 iulie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. Autotim S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor.

S-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului situat în Timişoara, judeţul Timiş în suprafaţă de 18.891 mp, înscris în CF nr. x Timişoara, nr. top. x delimitat de punctele x, conform raportului de expertiză întocmit în cauză.

A fost respinsă în rest acţiunea.

S-a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale, constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu expert.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (Ministerul Transporturilor), apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că la momentul depunerii cererii, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, respectiv a deţinerii imobilului.

De asemenea, s-a arătat că prima instanţă nu a luat în considerare aserţiunile pârâtului cu privire la conţinutul adresei Direcţiei Administraţiei Publice Locale nr. x/03.09.2015, astfel că, având in vedere momentul solicitării privind emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, nu se poate emite retroactiv certificate.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata- reclamantă S.C. Autotim S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât a îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea şi eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

A invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea acestuia.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 18 februarie 20, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Soluţia instanţei de recurs

Tratând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte o va respinge, constatând că motivele de recurs invocate se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin raportare la cerinţele instituite la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul neîntemeiat al excepţiei respective, reţinându-se că, la o analiză a motivelor de reformare a sentinţei atacate raportat la normele de drept material incidente în soluţionarea litigiului, recurenta - pârâtă a formulat critici punctuale asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă privind greşita aplicare a dispoziţiilor H.G. nr. 834/1991.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin adresa nr. x/14.12.2015, reclamanta S.C. Autotim S.A. a solicitat Ministerului Transporturilor să procedeze la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului situat în Timişoara, str. x, în suprafaţa de 20781 mp, iar prin răspunsul cu nr. x din 30.12.2015 i s-a comunicat refuzul Ministerului Transporturilor de a emite actul solicitat.

Reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâtului Ministerul Transporturilor la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului situat în Timişoara, str. x, în suprafaţa de 20781 mp, arătând că a înaintat cererea nr. x/01.09.1994 şi documentaţia aferentă terenului întocmită şi avizată spre validare conform procedurii de Consiliul Judeţean Timiş prin referatul x/15.09.1994, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 15/1990:

"Unităţile economice de stat, cu excepţia celor care se constituie ca regii autonome, vor fi organizate sub formă de societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată, în condiţiile prevăzute de lege.", iar potrivit art. 20 alin. (2) din acelaşi act normativ:

"Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu."

Atribuirea în proprietate a bunurilor aflate în administrarea fostelor societăţi aparţinând Statului Român, reorganizate în condiţiile Legii nr. 15/1990, ca regii autonome sau societăţi comerciale cu capital de stat, s-a realizat potrivit H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat şi a normelor de aplicare a acestei hotărâri, respectiv potrivit Criteriilor emise de Ministerul Economiei si Finanţelor sub nr. x/1992.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991: "Terenurile aflate in patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determina, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea publica judeţeana.", iar potrivit art. 5 din acelaşi text normativ:

"Organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, precum şi autorităţile administrative publice judeţene vor elibera societăţilor comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară."

În raport de textele de lege enunţate anterior, condiţiile ce se cer a fi îndeplinite la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate sunt următoarele: a) terenul să se afle în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acesteia; b) terenul să fie necesar desfăşurării activităţii, conform obiectului de activitate al societăţii.

In justificarea refuzului de soluţionare a cererii, pârâtul Ministerul Transporturilor a precizat că poate emite certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor doar pentru unităţile aflate sub autoritatea/în coordonarea sau în subordinea sa iar reclamanta este societate privată, care nu se află în vreuna dintre situaţiile amintite.

Cu privire la această împrejurare, precum şi a susţinerii că Ministerul Transporturilor nu emite retroactiv certificate, Înalta Curte reţine că prevederile H.G. nr. 834/1991 reglementează în mod expres situaţia terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat "la data înfiinţării acestora", afectate activităţii desfăşurate, procedura de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate reglementând condiţii ce trebuie dovedite în raport de acest moment specific, iar nu în raport de data depunerii cererii ori a emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Argumentul recurentei-reclamante nu are relevanţă în cauză, atât timp cât, indiferent de data la care societatea beneficiară şi-a manifestat voinţa de a-i fi constatat dreptul de proprietate, îndeplinirea condiţiilor pentru eliberarea actului se analizează în raport de situaţia existentă la data înfiinţării persoanei juridice.

De asemenea, se reţine că pârâtul Ministerul Transporturilor a emis şi alte certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru reclamantă, respectiv certificatul seria x nr. x/27.02.1996, certificatul de atestare seria x nr. x/30.06.1994 şi certificatul seria x nr. x/30.06.1994, situaţia juridică fiind aceeaşi din acest punct de vedere.

Cu privire la îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de lege se reţine că prima instanţă a făcut o analiză exhaustivă a înscrisurilor depuse la dosar fiind efectuată şi o expertiză specialitatea topografie, expertul identificând terenul în litigiu (platformă betonată, spaţii verzi şi construcţii industrial edilitare), proprietar Statul Român cu construcţii înscrise în CF x-C1 Timişoara în proprietatea reclamantei S.C. Autotim S.A., concluzionându-se că terenul necesar desfăşurării activităţii reclamantei, conform obiectului de activitate este determinat de gradul de încărcare cu mijloacele specifice de transport persoane.

Înalta Curte va respinge ca neavenite susţinerile recurentei - pârâte cu privire la omisiunea instanţei de fond a se pronunţa asupra conţinutului adresei Direcţiei Administraţiei Publice Locale nr. x/03.09.2015, întrucât prin această adresă s-a comunicat reclamantei documentaţia tehnică întocmită conform H.G. nr. 834/1991, analizată de prima instanţă, iar intimata - pârâtă nici în faţa curţii de apel şi nici in recurs, nu a formulat vreo critică concretă cu referire la această adresă.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata - reclamantă, Înalta Curte reţine faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviinţa în parte, dispunând reducerea onorariului apărătorului de la suma de 8330 de RON la suma de 3000 de RON, având în vedere complexitate redusă a cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului ca nefondată.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (Ministerul Transporturilor) împotriva sentinţei civile nr. 214 din 6 iulie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată in favoarea intimatului reclamant S.C. Autotim S.A. in cuantum de 3000 de RON, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2020.